HOTĂRÂRE nr. 310 din 20 martie 2003privind darea în folosinţă gratuita a unor imobile proprietate publică a statului, aflate în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului, unor federaţii sportive naţionale
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 31 martie 2003



    În temeiul art. 107 din Constituţie, al art. 17 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu completările ulterioare, precum şi al art. 80 alin. (14) şi art. 94 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările ulterioare,Guvernul României adopta prezenta hotărâre.  +  Articolul 1Se aprobă darea în folosinţă gratuita, pe o perioadă de 10 ani, unor federaţii sportive naţionale, persoane juridice de drept privat, de utilitate publică, fără scop lucrativ, a unor bunuri imobile proprietate publică a statului, aflate în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului, reprezentând spaţii cu destinaţie de sediu al acestora.  +  Articolul 2Spaţiile cu destinaţie de sediu şi federaţiile sportive naţionale care le primesc în folosinţă gratuita sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.  +  Articolul 3Predarea-preluarea bunurilor prevăzute la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.  +  Articolul 4Cheltuielile aferente consumului de energie electrica, gaze, apa, canal, telefon, precum şi celelalte cheltuieli privind folosinţă şi întreţinerea bunurilor prevăzute la art. 1, inclusiv impozitele şi taxele locale corespunzătoare, se suporta de federaţiile sportive naţionale pe bază de contract încheiat cu Ministerul Tineretului şi Sportului sau cu unităţile subordonate acestuia, prevăzute în anexa.  +  Articolul 5Dreptul de folosinţă gratuita al federaţiilor sportive naţionale asupra bunurilor primite conform art. 1 încetează în situaţia în care Ministerul Tineretului şi Sportului constata ca bunurile nu sunt folosite potrivit destinaţiei lor.PRIM-MINISTRUADRIAN NASTASEContrasemnează:---------------Ministrul tineretului şi sportului,Georgiu GingarasMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae TanasescuBucureşti, 20 martie 2003.Nr. 310.  +  Anexă
                   
      DATELE DE IDENTIFICARE  a bunurilor imobile (spaţii cu destinaţia de birouri), aflate în administrarea Ministerului Tineretului  şi Sportului, date în folosinţă gratuită unor federaţii sportive naţionale
      Nr. crt.Nr. Ministerul Finanţelor PubliceCod clasificareAdresa bunurilor imobile care se dau în folosinţăPersoana juridică de la care se dau în folosinţă bunurile imobilePersoana juridică la care se dau în folosinţă bunurile imobileCaracteristicile tehnice ale bunurilor imobile
      0123456
      1.34.2288.29.04Municipiul Bucureşti, str. Vasile Conta nr. 16, sectorul 2Ministerul Tineretului şi SportuluiFederaţia Română de VoleiCamerele 503, 505, 506, 507 = 66,52 m2
      Federaţia Română de Tenis de MasăCamerele 508, 509, 510 = 62,15 m2
      Federaţia Română de Schi-BiatlonCamerele 511, 512 = 33,30 m2
      Federaţia Română de CanotajCamerele 513, 514, 515 = 60,69 m2
      Federaţia Română de Bob şi SanieCamerele 516, 517 = 27,40 m2
      Federaţia Aeronautică RomânăCamera 518 = 15,13 m2
      Federaţia Română de PoloCamerele 521, 522, 523 = 41,67 m2
      Federaţia Română de Karate TradiţionalCamera 525 = 20,59 m2
      Federaţia Română de Dans SportivCamera 603 = 19,21 m2
      Federaţia Română de GimnasticăCamerele 604, 605, 606, 607, 608 = 109,92 m2
      Federaţia Română de YachtingCamera 609 = 10,90 m2
      Federaţia Română de Caiac-CanoeCamerele 610, 611, 612 = 58,80 m2
      Federaţia Română de LupteCamerele 613, 617, 618 = 78,92 m2
      Federaţia Română de HaltereCamerele 614, 615, 616 = 47,18 m2
      Federaţia Română de PopiceCamerele 619, 620 = 51,30 m2
      Federaţia Română Sportul pentru ToţiCamerele 621, 622 = 46,96 m2
      Federaţia Română de Gimnastică RitmicăCamera 703 = 19,21 m2
      Federaţia Română de TenisCamerele 704, 705, 706 = 55,10 m2
      Federaţia Română de ŞahCamerele 707, 708, 709 = 67,90 m2
      Federaţia Română de BiliardCamera 710 = 16,61 m2
      Federaţia Română de CiclismCamerele 711, 712 = 41,98 m2
      Federaţia Română de Fotbal-TenisCamera 713 = 21,05 m2
      Federaţia Română de BadmintonCamera 714 = 18,81 m2
      Federaţia Română de BoxCamerele 715, 716, 717, 718 = 86,26 m2
      Federaţia Română de BaschetCamerele 719, 720, 721, 722 = 98,26 m2
      Federaţia Română Sportul pentru Persoane cu HandicapCamerele 9, 18 (parter) = 38,45 m2
      2.34.2248.29.04Municipiul Bucureşti, bd. Basarabia nr. 37-39, sectorul 2Ministerul Tineretului şi Sportului - Complexul Sportiv Naţional "Lia Manoliu" (Sediul central)Federaţia Română de Arte Marţiale1 cameră = 20,50 m2
      Federaţia Română de Arte Marţiale de Contact1 cameră = 20,50 m2
      Federaţia Română de Baseball şi Softball2 camere = 38,08 m2
      Federaţia Română de Culturism şi Fitness1 cameră = 20,50 m2
      Federaţia Română de Karate Modern1 cameră = 20,50 m2
      Federaţia Română de Taekwondo1 cameră = 19,04 m2
      Federaţia Română de Karate Tradiţional1 cameră = 20,50 m2
      Federaţia Română de Alpinism şi Escaladă1 cameră = 20,50 m2
        34.1888.29.04Municipiul Bucureşti, bd. Basarabia nr. 37-39, sectorul 2Ministerul Tineretului şi Sportului - Complexul Sportiv Naţional "Lia Manoliu" (Patinoar)Federaţia Română de Patinaj2 camere = 44,14 m2
      Federaţia Română de Motociclism1 cameră = 50,37 m2
      Federaţia Română de Oină1 cameră = 11,84 m2
      Federaţia Română de Radioamatorism2 camere = 23,66 m2
      Federaţia Română de Bridge1 cameră = 11,84 m2
      Federaţia Română de Scrabble1 cameră = 11,84 m2
      Federaţia Română de Orientare1 cameră = 11,84 m2
      Federaţia Română de Oină,au în folosinţă gratuită exclusivă:
      Federaţia Română- 2 holuri = 131,74 m2
      de Radioamatorism, Federaţia Română de Bridge şi Federaţia Română de Orientare- grupuri sanitare = 31,25 m2
        34.2108.29.04Municipiul Bucureşti, Bd. Basarabia nr. 37-39, sectorul 2Ministerul Tineretului şi Sportului - Complexul Sportiv Naţional "Lia Manoliu" (Complexul de Nataţie şi atletism)Federaţia Română de nataţie şi Pentatlon (inclusiv holuri şi grupuri sanitare)Birouri = 116,15 m2
      3.101.3198.29.04Municipiul Bucureşti, Parcul Tineretului, sectorul 4Ministerul Tineretului şi Sportului - Complexul Sportiv Naţional "Sala Polivalentă"Federaţia Română de GoCamera 203 = 20,80 m2
      Federaţia Ecvestră RomânăCamera 219 = 28,16 m2
      Federaţia Română de ModelismCamera 210 = 28,60 m2
      Federaţia Română de Tir cu ArculCamera 220 = 22,60 m2
    -------