ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 19 aprilie 2001 - (*actualizată*)privind organizarea şi finanţarea rezidentiatului, stagiaturii şi activităţii de cercetare medicală în sectorul sanitar(actualizată până la data de 12 decembrie 2001*)
---------------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 26 aprilie 2001. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. până la data de 12 decembrie 2002, cu modificările şi completările aduse de: LEGEA nr. 41 din 16 ianuarie 2002; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 64 din 30 mai 2002; LEGEA nr. 648 din 7 decembrie 2002.În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă. + Capitolul 1 Activitatea de rezidentiat + Articolul 1 (1) Rezidentiatul, ca forma de pregătire postuniversitară a medicilor şi farmacistilor, este organizat conform metodologiei stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii şi familiei. (2) Rezidentiatul se organizează anual, sub forma rezidentiatului pe locuri şi/sau a rezidentiatului pe post, în funcţie de numărul necesar de medici, estimat pe ţara de Ministerul Sănătăţii şi Familiei, în specialitatile prevăzute de Nomenclatorul specialitatilor medicale şi farmaceutice. (3) Preparatorii universitari se confirma în rezidentiat după ocuparea postului, prin concurs, potrivit metodologiei prevăzute la alin. (1).--------------Art. 1 a fost modificat de LEGEA nr. 41 din 16 ianuarie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 65 din 30 ianuarie 2002. + Articolul 2 (1) Rezidentiatul pe locuri se organizează în sesiune unica şi oferteaza un număr de locuri pentru toate specialitatile, număr ce asigura necesarul de specialişti conform standardelor de referinţa din ţările Uniunii Europene. (2) Medicii şi farmaciştii rezidenţi care au obţinut, ca urmare a concursului pe locuri, confirmarea în rezidentiat încheie contract individual de muncă pe perioada rezidentiatului cu unitatea sanitară la care au fost repartizate locurile pentru rezidentiat.--------------Alin. (1) al art. 2 a fost modificat de LEGEA nr. 41 din 16 ianuarie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 65 din 30 ianuarie 2002. + Articolul 3 (1) Rezidentiatul pe post se organizează în funcţie de numărul de posturi solicitate de unităţile sanitare din reţeaua Ministerului Sănătăţii şi Familiei, precum şi de ministerele cu reţea sanitară proprie, conform normativelor de personal elaborate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei, în specialitatile prevăzute în Nomenclatorul specialitatilor medicale şi farmaceutice. (2) Rezidentiatul pe post se organizează numai din motive de maxima necesitate şi numai pentru zonele geoeconomice defavorizate, sub forma unei sesiuni distincte faţă de concursul naţional anual organizat cu locuri destinate pe specialităţi. Concursul se organizează la nivel naţional. (3) Zonele geoeconomice defavorizate care beneficiază de rezidentiat pe post sunt precizate anual prin hotărâre a Guvernului. (4) Medicii, stomatologii şi farmaciştii rezidenţi, care ocupa prin concurs posturile pentru care se organizează rezidentiat în condiţiile alin. (1) şi (2), încheie contract individual de muncă pe perioada nedeterminată cu unitatea sanitară care a solicitat postul respectiv. (5) După obţinerea titlului de specialist aceştia sunt obligaţi sa lucreze la unitatea sanitară cu care au încheiat contractul individual de muncă cel puţin un număr de ani egal cu durata corespunzătoare finanţării rezidentiatului în specialitatea pentru care s-a scos postul la concurs. (6) Ocuparea unui alt post decât cel pe care au fost confirmati ca rezidenţi se poate face numai după îndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. (5). Nerespectarea acestei obligaţii atrage răspunderea materială a rezidentului, prevăzută anume în contractul individual de muncă menţionat la alin. (4).--------------Alin. (1), (2) şi (6) ale art. 3 au fost modificate de LEGEA nr. 41 din 16 ianuarie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 65 din 30 ianuarie 2002. + Articolul 3^1--------------Art. 3^1 a fost introdus de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 64 din 30 mai 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 373 din 3 iunie 2002, modificată de LEGEA nr. 648 din 7 decembrie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 901 din 12 decembrie 2002. + Articolul 4 (1) Rezidentii efectuează pregătirea de specialitate în unităţile sanitare de stat sau private acreditate, nominalizate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei, stabilite în funcţie şi de propunerile universitatilor de medicina şi farmacie şi de capacitatile de pregătire ale unităţilor sanitare clinice, precum şi cele ale ministerelor cu reţea sanitară proprie. (2) Ministerul Sănătăţii şi Familiei, precum şi ministerele cu reţea sanitară proprie acorda fonduri suplimentare din sume alocate de la bugetul de stat unităţilor clinice care pregătesc rezidenţi.--------------Art. 4 a fost modificat de LEGEA nr. 41 din 16 ianuarie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 65 din 30 ianuarie 2002. + Articolul 5 (1) Drepturile salariale ale rezidenţilor se stabilesc în condiţiile legii şi se acordă prin unităţile sanitare cu care au încheiat contract individual de muncă, pe baza documentelor doveditoare a frecventarii stagiilor, realizării garzilor, emise de unitatea la care se efectuează pregătirea. Rezidentii care efectuează garzi vor fi remuneraţi pentru aceste activităţi. (2) Drepturile salariale ale medicilor, stomatologilor şi farmacistilor rezidenţi din primii doi ani de rezidentiat, în care se realizează pregătirea teoretică generală, se suporta de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii şi Familiei, de la titlul <>. (2^1) Pentru rezidentii care efectuează pregătire în unităţile sanitare private acreditate drepturile salariale se suporta de către acestea. (3) Sumele aferente drepturilor de personal pentru medicii şi farmaciştii rezidenţi din anii 3-7 de rezidentiat se plătesc din Fondul de asigurări sociale de sănătate şi se prevăd în mod distinct în contractele încheiate de unităţile sanitare cu casele de asigurări de sănătate. (4) Drepturile salariale ale medicilor şi farmacistilor rezidenţi din activitatea de medicina preventivă, care au încheiat contract individual de muncă cu direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi cu unităţile sanitare finanţate de la bugetul de stat, se suporta din bugetul acestora. (5) Sumele restante reprezentând drepturi de personal cuvenite medicilor, farmacistilor şi stomatologilor rezidenţi şi stagiari pentru perioada 1 ianuarie 2001 - 26 aprilie 2001 se plătesc de unităţile sanitare la care au fost repartizaţi şi cu care au încheiat contracte individuale de muncă pe perioada determinata sau nedeterminată, din bugetul de asigurări de sănătate, pe bază de acte adiţionale încheiate cu casele de asigurări de sănătate.--------------Alin. (1) şi (2) au fost modificate de LEGEA nr. 41 din 16 ianuarie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 65 din 30 ianuarie 2002.Alin. (2^1) şi (5) au fost introduse de LEGEA nr. 41 din 16 ianuarie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 65 din 30 ianuarie 2002.
+
Articolul 6 (1) Înscrierea la concursurile de rezidentiat se poate face şi imediat după promovarea examenului de licenţă sau/şi înaintea finalizarii anului de stagiatura, în vederea asigurării posibilităţii obţinerii specializărilor la varste mai apropiate de tendintele actuale ale standardelor internaţionale. (2) Absolvenţii facultăţilor de medicina şi farmacie, care devin rezidenţi în condiţiile alin. (1), obţin dreptul de libera practica după primul an de rezidentiat.--------------Alin. (1) al art. 6 a fost modificat de LEGEA nr. 41 din 16 ianuarie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 65 din 30 ianuarie 2002.
+
Articolul 6^1 (1) Organizarea şi desfăşurarea concursului de rezidentiat se realizează de Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi de unităţile subordonate, împreună cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării. (2) Susţinerea concursului de rezidentiat de către persoanele interesate se face cu taxa, al carei cuantum se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii şi familiei. (3) Sumele încasate din plata taxelor se fac venit la bugetul Centrului Naţional de Perfecţionare Postuniversitară a Medicilor, Farmacistilor, Altui Personal cu Studii Superioare şi Asistentilor Medicali şi vor fi utilizate pentru acoperirea cheltuielilor de personal şi materiale necesare sustinerii concursului de rezidentiat. Sumele rămase disponibile se reportează în anul următor şi se utilizează cu aceeaşi destinaţie.--------------Art. 6^1 a fost introdus de LEGEA nr. 648 din 7 decembrie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 901 din 12 decembrie 2002.
+
Capitolul 2 Activitatea de stagiatura
+
Articolul 7 (1) Stagiatura are durata de un an şi se organizează după metodologia stabilită de Ministerul Sănătăţii şi Familiei pentru absolvenţii facultăţilor de medicina, stomatologie şi farmacie care au promovat examenul de licenţă. (2) Ministerul Sănătăţii şi Familiei stabileşte locurile de muncă pentru efectuarea stagiilor în unităţile sanitare acreditate, inclusiv private, care încheie cu stagiarii contracte individuale de muncă pe durata determinata de un an. (3) Unităţile sanitare care au încheiat contract individual de muncă cu medicii, stomatologii şi farmaciştii stagiari primesc din Fondul pentru plata ajutorului de şomaj, pentru fiecare stagiar, pe perioada contractului prevăzut la alin. (2), o sumă lunară reprezentând 70% din salariul de baza, stabilit la data angajării, dar nu mai mult de 50% din salariul mediu lunar pe economie, publicat de Institutul Naţional de Statistica, la data stabilirii drepturilor. Unităţile sanitare care au încheiat contract individual de muncă cu medicii, stomatologii şi farmaciştii stagiari asigura plata drepturilor ce li se cuvin, astfel: 70% de către angajator, din contribuţia pentru constituirea Fondului pentru plata ajutorului de şomaj, şi 30% din Fondul de asigurări sociale de sănătate. (4) Persoanele prevăzute la alin. (3) nu beneficiază de dreptul la ajutor de şomaj pe o durată de 2 ani de la data încheierii perioadei de stagiatura decât în condiţiile în care prezintă dovada că nu exista posturi vacante în reţeaua sanitară, corespunzătoare nivelului de pregătire al acestora, eliberata de Ministerul Sănătăţii şi Familiei. (5) După efectuarea unui an de stagiatura medicii, stomatologii şi farmaciştii obţin dreptul de libera practica, în condiţiile legii. (6) Medicii, stomatologii şi farmaciştii care au întrerupt perioada de efectuare a stagiaturii pot solicita Ministerului Sănătăţii şi Familiei aprobarea în vederea completării acesteia, pentru a putea obţine dreptul de libera practica. (7) Stagiatura cu durata de un an constituie vechime în munca sanitară, medicii, stomatologii şi farmaciştii beneficiind de drepturile şi obligaţiile prevăzute de dispoziţiile legale pentru salariaţii unităţilor din sectorul bugetar, care se aplică în mod corespunzător.--------------Alin. (1)-(4) şi (6) ale art. 7 au fost modificate de LEGEA nr. 41 din 16 ianuarie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 65 din 30 ianuarie 2002.
+
Articolul 8 (1) Statutul de medic de medicina generală, stomatolog şi, respectiv, farmacist se obţine după finalizarea stagiaturii. (2) După stagiatura medicii de medicina generală, medicii stomatologi şi farmaciştii pot lucra, în condiţii contractuale, în cabinetul medicului specialist de medicina de familie, de stomatologie generală, respectiv al farmacistului specialist. (3) Ministerul Sănătăţii şi Familiei va elabora metodologia de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, în termen de 60 de zile de la publicarea legii de aprobare a acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.--------------Art. 8 a fost modificat de LEGEA nr. 41 din 16 ianuarie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 65 din 30 ianuarie 2002.
+
Capitolul 3 Activitatea de cercetare medicală în sectorul sanitar
+
Articolul 9 (1) Drepturile salariale ale personalului angajat în activitatea de cercetare ştiinţifică, clinica şi de medicina preventivă, organizată pe nuclee, colective, departamente şi/sau institute şi care se desfăşoară în cadrul unităţilor din sectorul sanitar, se finanţează din Fondul de asigurări sociale de sănătate şi se stipulează în mod distinct în contractul unităţii cu casa de asigurări de sănătate, pentru fiecare an bugetar. (2) Activităţile de cercetare ştiinţifică fundamentală în domeniul medical, coordonate şi realizate prin Academia de Ştiinţe Medicale, se finanţează de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii şi Familiei. (3) În termen de 60 de zile de la data publicării legii de aprobare a ordonanţei de urgenta Ministerul Sănătăţii şi Familiei împreună cu Academia de Ştiinţe Medicale vor defini domeniile cercetării ştiinţifice clinice, de medicina preventivă şi fundamentale, nucleele, colectivele, departamentele de cercetare, precum şi instituţiile sanitare în care se desfăşoară activitate de cercetare ştiinţifică, printr-o metodologie comuna, care va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.---------------Alin. (1) şi (3) ale art. 9 au fost modificate de LEGEA nr. 41 din 16 ianuarie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 65 din 30 ianuarie 2002.
+
Capitolul 4 Dispoziţii finale
+
Articolul 10Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abroga Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 259/2000 privind organizarea şi finanţarea rezidentiatului, stagiaturii şi activităţii de cercetare medicală în sectorul sanitar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 659 din 15 decembrie 2000, precum şi orice alte prevederi contrare.PRIM-MINISTRUADRIAN NASTASEContrasemnează:---------------Ministrul sănătăţiişi familiei,Daniela BartosMinistrul muncii şisolidarităţii sociale,Marian Sarbup. Ministrul educaţieişi cercetării,Radu Damian,secretar de statp. Ministrul finanţelorpublice,Maria Manolescu,secretar de stat------------
EMITENT |
---------------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 26 aprilie 2001. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. până la data de 12 decembrie 2002, cu modificările şi completările aduse de: LEGEA nr. 41 din 16 ianuarie 2002; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 64 din 30 mai 2002; LEGEA nr. 648 din 7 decembrie 2002.În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă. + Capitolul 1 Activitatea de rezidentiat + Articolul 1 (1) Rezidentiatul, ca forma de pregătire postuniversitară a medicilor şi farmacistilor, este organizat conform metodologiei stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii şi familiei. (2) Rezidentiatul se organizează anual, sub forma rezidentiatului pe locuri şi/sau a rezidentiatului pe post, în funcţie de numărul necesar de medici, estimat pe ţara de Ministerul Sănătăţii şi Familiei, în specialitatile prevăzute de Nomenclatorul specialitatilor medicale şi farmaceutice. (3) Preparatorii universitari se confirma în rezidentiat după ocuparea postului, prin concurs, potrivit metodologiei prevăzute la alin. (1).--------------Art. 1 a fost modificat de LEGEA nr. 41 din 16 ianuarie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 65 din 30 ianuarie 2002. + Articolul 2 (1) Rezidentiatul pe locuri se organizează în sesiune unica şi oferteaza un număr de locuri pentru toate specialitatile, număr ce asigura necesarul de specialişti conform standardelor de referinţa din ţările Uniunii Europene. (2) Medicii şi farmaciştii rezidenţi care au obţinut, ca urmare a concursului pe locuri, confirmarea în rezidentiat încheie contract individual de muncă pe perioada rezidentiatului cu unitatea sanitară la care au fost repartizate locurile pentru rezidentiat.--------------Alin. (1) al art. 2 a fost modificat de LEGEA nr. 41 din 16 ianuarie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 65 din 30 ianuarie 2002. + Articolul 3 (1) Rezidentiatul pe post se organizează în funcţie de numărul de posturi solicitate de unităţile sanitare din reţeaua Ministerului Sănătăţii şi Familiei, precum şi de ministerele cu reţea sanitară proprie, conform normativelor de personal elaborate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei, în specialitatile prevăzute în Nomenclatorul specialitatilor medicale şi farmaceutice. (2) Rezidentiatul pe post se organizează numai din motive de maxima necesitate şi numai pentru zonele geoeconomice defavorizate, sub forma unei sesiuni distincte faţă de concursul naţional anual organizat cu locuri destinate pe specialităţi. Concursul se organizează la nivel naţional. (3) Zonele geoeconomice defavorizate care beneficiază de rezidentiat pe post sunt precizate anual prin hotărâre a Guvernului. (4) Medicii, stomatologii şi farmaciştii rezidenţi, care ocupa prin concurs posturile pentru care se organizează rezidentiat în condiţiile alin. (1) şi (2), încheie contract individual de muncă pe perioada nedeterminată cu unitatea sanitară care a solicitat postul respectiv. (5) După obţinerea titlului de specialist aceştia sunt obligaţi sa lucreze la unitatea sanitară cu care au încheiat contractul individual de muncă cel puţin un număr de ani egal cu durata corespunzătoare finanţării rezidentiatului în specialitatea pentru care s-a scos postul la concurs. (6) Ocuparea unui alt post decât cel pe care au fost confirmati ca rezidenţi se poate face numai după îndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. (5). Nerespectarea acestei obligaţii atrage răspunderea materială a rezidentului, prevăzută anume în contractul individual de muncă menţionat la alin. (4).--------------Alin. (1), (2) şi (6) ale art. 3 au fost modificate de LEGEA nr. 41 din 16 ianuarie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 65 din 30 ianuarie 2002. + Articolul 3^1--------------Art. 3^1 a fost introdus de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 64 din 30 mai 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 373 din 3 iunie 2002, modificată de LEGEA nr. 648 din 7 decembrie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 901 din 12 decembrie 2002. + Articolul 4 (1) Rezidentii efectuează pregătirea de specialitate în unităţile sanitare de stat sau private acreditate, nominalizate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei, stabilite în funcţie şi de propunerile universitatilor de medicina şi farmacie şi de capacitatile de pregătire ale unităţilor sanitare clinice, precum şi cele ale ministerelor cu reţea sanitară proprie. (2) Ministerul Sănătăţii şi Familiei, precum şi ministerele cu reţea sanitară proprie acorda fonduri suplimentare din sume alocate de la bugetul de stat unităţilor clinice care pregătesc rezidenţi.--------------Art. 4 a fost modificat de LEGEA nr. 41 din 16 ianuarie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 65 din 30 ianuarie 2002. + Articolul 5 (1) Drepturile salariale ale rezidenţilor se stabilesc în condiţiile legii şi se acordă prin unităţile sanitare cu care au încheiat contract individual de muncă, pe baza documentelor doveditoare a frecventarii stagiilor, realizării garzilor, emise de unitatea la care se efectuează pregătirea. Rezidentii care efectuează garzi vor fi remuneraţi pentru aceste activităţi. (2) Drepturile salariale ale medicilor, stomatologilor şi farmacistilor rezidenţi din primii doi ani de rezidentiat, în care se realizează pregătirea teoretică generală, se suporta de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii şi Familiei, de la titlul <