DECIZIA nr. 538 din 4 noiembrie 2025referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 234/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 162 din 3 martie 2026
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Ioana Ion, Valentin Ion și Mariana Ciucă în Dosarul nr. 6.983/2/2016/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 298D/2021.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. 3. Președintele dispune să se facă apelul și în dosarele Curții Constituționale nr. 1.025D/2021, nr. 1.027D/2021 și nr. 3.420D/2021, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de Costică Zaharia în Dosarul nr. 825/2/2017/a1 și de Laurențiu Modan în dosarele nr. 838/2/2016*/a3 și nr. 76/1/2021 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.4. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.025D/2021, nr. 1.027D/2021 și nr. 3.420D/2021 la Dosarul nr. 298D/2021, care a fost primul înregistrat.6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă deciziile Curții Constituționale nr. 514 din 5 octombrie 2023 și nr. 200 din 9 aprilie 2024.
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:7. Prin încheierile din 15 decembrie 2020, din 19 noiembrie 2020 și din 19 octombrie 2021, pronunțate în dosarele nr. 6.983/2/2016/a1, nr. 825/2/2017/a1, nr. 838/2/2016*/a3 și nr. 76/1/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Ioana Ion, Valentin Ion și Mariana Ciucă, de Costică Zaharia și de Laurențiu Modan în cauze având ca obiect soluționarea recursurilor declarate împotriva unor sentințe civile, pronunțate de Curtea de Apel București, prin care s-au respins contestațiile împotriva rezoluțiilor Inspecției Judiciare de respingere sau clasare a sesizărilor disciplinare formulate împotriva unor magistrați.8. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că orice justițiabil se așteaptă ca legiuitorul să îi dea posibilitatea să utilizeze o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătorești, având convingerea legitimă că aceasta este și modalitatea pe care el o poate folosi la declanșarea unui control judiciar eficient și la obiect, iar, în măsura în care criticile sale sunt fondate, să fie îndepărtate toate suspiciunile că nu va fi judecat în mod echitabil, conform dispozițiilor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Niciun beneficiar al sistemului judiciar nu se așteaptă să i se refuze accesul liber la justiție, opunându-i-se inexistența unei soluții date printr-un recurs. Cu atât mai mult cu cât în fazele superioare ale unui proces se judecă doar în legalitate, legiuitorul trebuia să includă în sfera controlului judiciar și încălcarea sau greșita aplicare a normelor de drept material sau procesual aplicabile fondului cauzelor apărute ca urmare a rezoluțiilor formale și injuste date de Inspecția Judiciară (denumită în continuare IJ) și preluate apoi de Consiliul Superior al Magistraturii (denumit în continuare CSM). Prin urmare, justițiabilului i se restricționează în mod evident exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale.9. Totodată, se susține că persoanele aflate în proces cu instituțiile statului, respectiv cu CSM și cu IJ, ajung să fie discriminate efectiv, prin aplicarea unui tratament juridic defavorabil lor, ceea ce contravine dispozițiilor art. 16 din Constituție și prin faptul că este exclusă egalitatea de șanse a părților în fața legii.10. De asemenea, se susține că dispozițiile de lege criticate îngrădesc dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 și 13 din Convenție și de art. 21 alin. (3) din Constituție, „amputează“ principiile universale ale contradictorialității și disponibilității părților în căile superioare de atac, dar, mai ales, blochează garantarea principiilor egalității de șanse și echității. Așadar, pentru orice malpraxis al magistraților împotriva omului de rând, nimeni nu este tras la răspundere, din cauza cercului vicios creat de legiuitor și care conduce la neconstituționalitatea art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.11. În final, se susține că dispozițiile de lege criticate îngrădesc exercitarea drepturilor constituționale ale persoanei căreia i se interzice un proces echitabil și, mai ales, dreptul de a fi ascultat în dublă jurisdicție, drept garantat de art. 47, 48 și 51 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. De asemenea, se susține că se încalcă și dispozițiile art. 52 din Constituție, deoarece, în măsura în care unei persoane i s-a lezat dreptul sau interesul său legitim, înseamnă că nu i se va mai putea niciodată recunoaște paguba ce i s-a produs, iar repararea acesteia devine imposibilă.12. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și-a exprimat opinia în sensul constituționalității dispozițiilor de lege criticate. În acest sens arată, în esență, că părțile unui litigiu care se desfășoară în temeiul unui act normativ special, cum este Legea nr. 317/2004, nu se află în situație identică și nici măcar comparabilă cu cei care inițiază un litigiu în temeiul dispozițiilor de drept comun prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Totodată, nicio dispoziție din Constituție nu instituie obligația legiuitorului de a garanta parcurgerea, în fiecare cauză, a tuturor gradelor de jurisdicție, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituție, căile de atac pot fi exercitate în condițiile legii. De asemenea, nici reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate.
CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.16. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este menționat în încheierile de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, care, la data ridicării excepției de neconstituționalitate, aveau următorul cuprins: „(7) Hotărârea Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă“. Textul de lege criticat vizează hotărârea prin care se soluționează contestația formulată împotriva rezoluției de respingere a sesizării formulate în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori, precum și în cazul prevăzut la art. 47 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, adică atunci când rezoluția inspectorului judiciar este infirmată de inspectorul-șef. Ulterior, textul de lege criticat a fost modificat prin art. I pct. 46 din Legea nr. 234/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 8 octombrie 2018, instituindu-se la art. 47 alin. (8) posibilitatea atacării cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a hotărârii în discuție. Întrucât în cauze sunt aplicabile prevederile de lege criticate în redactarea anterioară, care stabileau caracterul irevocabil al hotărârii, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 234/2018.17. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în fața legii, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare și art. 129 privind folosirea căilor de atac, astfel cum acestea se interpretează - în temeiul art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului - și prin prisma exigențelor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și - în temeiul art. 148 alin. (2)-(4) privind integrarea în Uniunea Europeană - prin prisma exigențelor art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil și ale art. 48 privind prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți din Constituție, precum și ale art. 51 privind domeniul de aplicare a dreptului Uniunii Europene din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a mai pronunțat cu privire la dispozițiile de lege criticate, din perspectiva acelorași critici precum cele invocate de autorii excepției din cauzele de față, prin Decizia nr. 778 din 28 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 27 februarie 2020, Decizia nr. 218 din 30 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 1 iulie 2021, Decizia nr. 514 din 5 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1078 din 29 noiembrie 2023, și Decizia nr. 200 din 9 aprilie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 26 august 2024.19. Referitor la lipsa unei căi de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat contestația împotriva rezoluției Inspecției Judiciare de respingere a sesizării formulate de o persoană împotriva judecătorilor care au soluționat un dosar în care aceasta avea calitatea de parte, prin Decizia nr. 200 din 9 aprilie 2024, precitată, paragraful 18, Curtea a amintit jurisprudența sa potrivit căreia, în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Constituție, procedura de judecată și exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești sunt stabilite prin lege. Din aceste prevederi constituționale rezultă că legiuitorul are libertatea de a stabili cazurile și condițiile în care părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac. Curtea a statuat, totodată, că posibilitatea legiuitorului de a determina condițiile de exercitare a căilor de atac și procedura de judecată nu este absolută, limitele libertății de reglementare fiind subsumate obligativității respectării normelor și principiilor pe care se bazează asigurarea, garantarea și protejarea drepturilor și libertăților fundamentale, precum și a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală și prin actele juridice internaționale la care România este parte. Totodată, Curtea a subliniat că accesul liber la justiție nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură.20. În ceea ce privește invocarea art. 21 din Constituție, prin Decizia nr. 200 din 9 aprilie 2024, precitată, paragrafele 19 și 20, Curtea Constituțională a statuat că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, dar aceasta nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Nici reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.21. În plus, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție obligă statele membre la asigurarea unui dublu grad de jurisdicție doar în situația examinării vinovăției în materie penală. Având în vedere cele reținute în jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul că doar în materie penală este necesară existența unui dublu grad de jurisdicție, instanța de control constituțional a constatat că prevederile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 234/2018, sunt în concordanță cu cele ale art. 129 din Constituție, potrivit cărora împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Partea interesată are la dispoziție posibilitatea de a contesta rezoluția Inspecției Judiciare în fața unei instanțe judecătorești, care se va pronunța în urma unui proces desfășurat în conformitate cu standardele constituționale și convenționale ale procesului echitabil, în care părțile pot utiliza toate apărările pe care le consideră necesare pentru susținerea propriilor interese procesuale și care se va finaliza cu o soluție pronunțată în condițiile respectării independenței și imparțialității specifice judecătorilor.22. Referitor la invocarea art. 16 și 24 din Constituție, prin Decizia nr. 200 din 9 aprilie 2024, precitată, paragraful 23, Curtea a constatat că sunt neîntemeiate criticile referitoare la încălcarea prevederilor constituționale și convenționale care consacră principiul egalității în drepturi și dreptul la apărare, întrucât dispozițiile legale supuse controlului de constituționalitate nu instituie nicio discriminare între destinatarii normei juridice, aplicându-se în mod egal tuturor celor aflați în ipoteza acesteia. Existența unor reglementări diferențiate sub aspectul normelor de procedură nu reprezintă o nesocotire a principiului egalității cetățenilor în fața legii, ci o particularizare la specificul domeniului de reglementare. În jurisprudența sa constantă, Curtea a statuat că egalitatea nu înseamnă uniformitate, situațiilor diferite fiind firesc să le corespundă tratamente juridice diferite (a se vedea, în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997, sau Decizia nr. 1.054 din 14 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 13 august 2009).23. În ceea ce privește invocarea prevederilor art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin Decizia nr. 514 din 5 octombrie 2023, precitată, paragrafele 27 și 28, Curtea a observat că acestea, la fel ca dispozițiile art. 6 paragraful 1 și ale art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, garantează persoanei ale cărei drepturi sau libertăți recunoscute de dreptul Uniunii sau de Convenție au fost încălcate dreptul la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale. Sintagma „cale de atac efectivă“ utilizată în cuprinsul acestor norme convenționale nu trebuie înțeleasă în sensul său restrâns, de dublu grad de jurisdicție, ci în sensul său larg, general, ca posibilitate a oricărei persoane vătămate de a apela efectiv la un judecător/o instanță independent(ă), imparțial(ă) și stabilit(ă) de lege pentru apărarea drepturilor sau intereselor sale legitime, în cadrul unui proces echitabil. Or, chiar textul de lege criticat garantează contestarea actelor administrative emise în această procedură în fața Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București. Faptul că hotărârea acestei instanțe de judecată are caracter definitiv nu echivalează cu negarea dreptului de acces la justiție sau a dreptului la un proces echitabil, iar obligația asigurării dublului grad de jurisdicție este, așa cum s-a arătat în cele de mai sus, instituită numai în materie penală, ceea ce nu este cazul de față.24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.25. Referitor la invocarea dispozițiilor art. 53 din Legea fundamentală, Curtea observă că acestea nu au incidență în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale și, prin urmare, nu este incidentă ipoteza prevăzută de norma constituțională invocată.26. În final, cât privește celelalte dispoziții invocate de autorii excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că acestea nu au incidență în cauza de față.27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ioana Ion, Valentin Ion și Mariana Ciucă, de Costică Zaharia și de Laurențiu Modan în dosarele nr. 6.983/2/2016/a1, nr. 825/2/2017/a1, nr. 838/2/2016*/a3 și nr. 76/1/2021 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 234/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 4 noiembrie 2025.
PREȘEDINTE
CRISTIAN DELIORGA
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean------
| EMITENT |
| Cristian Deliorga | - președinte |
| Asztalos Csaba-Ferenc | - judecător |
| Mihai Busuioc | - judecător |
| Mihaela Ciochină | - judecător |
| Dacian-Cosmin Dragoș | - judecător |
| Dimitrie-Bogdan Licu | - judecător |
| Gheorghe Stan | - judecător |
| Ioana Marilena Chiorean | - magistrat-asistent |
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:7. Prin încheierile din 15 decembrie 2020, din 19 noiembrie 2020 și din 19 octombrie 2021, pronunțate în dosarele nr. 6.983/2/2016/a1, nr. 825/2/2017/a1, nr. 838/2/2016*/a3 și nr. 76/1/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Ioana Ion, Valentin Ion și Mariana Ciucă, de Costică Zaharia și de Laurențiu Modan în cauze având ca obiect soluționarea recursurilor declarate împotriva unor sentințe civile, pronunțate de Curtea de Apel București, prin care s-au respins contestațiile împotriva rezoluțiilor Inspecției Judiciare de respingere sau clasare a sesizărilor disciplinare formulate împotriva unor magistrați.8. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că orice justițiabil se așteaptă ca legiuitorul să îi dea posibilitatea să utilizeze o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătorești, având convingerea legitimă că aceasta este și modalitatea pe care el o poate folosi la declanșarea unui control judiciar eficient și la obiect, iar, în măsura în care criticile sale sunt fondate, să fie îndepărtate toate suspiciunile că nu va fi judecat în mod echitabil, conform dispozițiilor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Niciun beneficiar al sistemului judiciar nu se așteaptă să i se refuze accesul liber la justiție, opunându-i-se inexistența unei soluții date printr-un recurs. Cu atât mai mult cu cât în fazele superioare ale unui proces se judecă doar în legalitate, legiuitorul trebuia să includă în sfera controlului judiciar și încălcarea sau greșita aplicare a normelor de drept material sau procesual aplicabile fondului cauzelor apărute ca urmare a rezoluțiilor formale și injuste date de Inspecția Judiciară (denumită în continuare IJ) și preluate apoi de Consiliul Superior al Magistraturii (denumit în continuare CSM). Prin urmare, justițiabilului i se restricționează în mod evident exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale.9. Totodată, se susține că persoanele aflate în proces cu instituțiile statului, respectiv cu CSM și cu IJ, ajung să fie discriminate efectiv, prin aplicarea unui tratament juridic defavorabil lor, ceea ce contravine dispozițiilor art. 16 din Constituție și prin faptul că este exclusă egalitatea de șanse a părților în fața legii.10. De asemenea, se susține că dispozițiile de lege criticate îngrădesc dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 și 13 din Convenție și de art. 21 alin. (3) din Constituție, „amputează“ principiile universale ale contradictorialității și disponibilității părților în căile superioare de atac, dar, mai ales, blochează garantarea principiilor egalității de șanse și echității. Așadar, pentru orice malpraxis al magistraților împotriva omului de rând, nimeni nu este tras la răspundere, din cauza cercului vicios creat de legiuitor și care conduce la neconstituționalitatea art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.11. În final, se susține că dispozițiile de lege criticate îngrădesc exercitarea drepturilor constituționale ale persoanei căreia i se interzice un proces echitabil și, mai ales, dreptul de a fi ascultat în dublă jurisdicție, drept garantat de art. 47, 48 și 51 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. De asemenea, se susține că se încalcă și dispozițiile art. 52 din Constituție, deoarece, în măsura în care unei persoane i s-a lezat dreptul sau interesul său legitim, înseamnă că nu i se va mai putea niciodată recunoaște paguba ce i s-a produs, iar repararea acesteia devine imposibilă.12. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și-a exprimat opinia în sensul constituționalității dispozițiilor de lege criticate. În acest sens arată, în esență, că părțile unui litigiu care se desfășoară în temeiul unui act normativ special, cum este Legea nr. 317/2004, nu se află în situație identică și nici măcar comparabilă cu cei care inițiază un litigiu în temeiul dispozițiilor de drept comun prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Totodată, nicio dispoziție din Constituție nu instituie obligația legiuitorului de a garanta parcurgerea, în fiecare cauză, a tuturor gradelor de jurisdicție, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituție, căile de atac pot fi exercitate în condițiile legii. De asemenea, nici reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate.
CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.16. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este menționat în încheierile de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, care, la data ridicării excepției de neconstituționalitate, aveau următorul cuprins: „(7) Hotărârea Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă“. Textul de lege criticat vizează hotărârea prin care se soluționează contestația formulată împotriva rezoluției de respingere a sesizării formulate în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori, precum și în cazul prevăzut la art. 47 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, adică atunci când rezoluția inspectorului judiciar este infirmată de inspectorul-șef. Ulterior, textul de lege criticat a fost modificat prin art. I pct. 46 din Legea nr. 234/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 8 octombrie 2018, instituindu-se la art. 47 alin. (8) posibilitatea atacării cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a hotărârii în discuție. Întrucât în cauze sunt aplicabile prevederile de lege criticate în redactarea anterioară, care stabileau caracterul irevocabil al hotărârii, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 234/2018.17. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în fața legii, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare și art. 129 privind folosirea căilor de atac, astfel cum acestea se interpretează - în temeiul art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului - și prin prisma exigențelor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și - în temeiul art. 148 alin. (2)-(4) privind integrarea în Uniunea Europeană - prin prisma exigențelor art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil și ale art. 48 privind prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți din Constituție, precum și ale art. 51 privind domeniul de aplicare a dreptului Uniunii Europene din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a mai pronunțat cu privire la dispozițiile de lege criticate, din perspectiva acelorași critici precum cele invocate de autorii excepției din cauzele de față, prin Decizia nr. 778 din 28 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 27 februarie 2020, Decizia nr. 218 din 30 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 1 iulie 2021, Decizia nr. 514 din 5 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1078 din 29 noiembrie 2023, și Decizia nr. 200 din 9 aprilie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 26 august 2024.19. Referitor la lipsa unei căi de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat contestația împotriva rezoluției Inspecției Judiciare de respingere a sesizării formulate de o persoană împotriva judecătorilor care au soluționat un dosar în care aceasta avea calitatea de parte, prin Decizia nr. 200 din 9 aprilie 2024, precitată, paragraful 18, Curtea a amintit jurisprudența sa potrivit căreia, în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Constituție, procedura de judecată și exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești sunt stabilite prin lege. Din aceste prevederi constituționale rezultă că legiuitorul are libertatea de a stabili cazurile și condițiile în care părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac. Curtea a statuat, totodată, că posibilitatea legiuitorului de a determina condițiile de exercitare a căilor de atac și procedura de judecată nu este absolută, limitele libertății de reglementare fiind subsumate obligativității respectării normelor și principiilor pe care se bazează asigurarea, garantarea și protejarea drepturilor și libertăților fundamentale, precum și a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală și prin actele juridice internaționale la care România este parte. Totodată, Curtea a subliniat că accesul liber la justiție nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură.20. În ceea ce privește invocarea art. 21 din Constituție, prin Decizia nr. 200 din 9 aprilie 2024, precitată, paragrafele 19 și 20, Curtea Constituțională a statuat că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, dar aceasta nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Nici reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.21. În plus, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție obligă statele membre la asigurarea unui dublu grad de jurisdicție doar în situația examinării vinovăției în materie penală. Având în vedere cele reținute în jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul că doar în materie penală este necesară existența unui dublu grad de jurisdicție, instanța de control constituțional a constatat că prevederile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 234/2018, sunt în concordanță cu cele ale art. 129 din Constituție, potrivit cărora împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Partea interesată are la dispoziție posibilitatea de a contesta rezoluția Inspecției Judiciare în fața unei instanțe judecătorești, care se va pronunța în urma unui proces desfășurat în conformitate cu standardele constituționale și convenționale ale procesului echitabil, în care părțile pot utiliza toate apărările pe care le consideră necesare pentru susținerea propriilor interese procesuale și care se va finaliza cu o soluție pronunțată în condițiile respectării independenței și imparțialității specifice judecătorilor.22. Referitor la invocarea art. 16 și 24 din Constituție, prin Decizia nr. 200 din 9 aprilie 2024, precitată, paragraful 23, Curtea a constatat că sunt neîntemeiate criticile referitoare la încălcarea prevederilor constituționale și convenționale care consacră principiul egalității în drepturi și dreptul la apărare, întrucât dispozițiile legale supuse controlului de constituționalitate nu instituie nicio discriminare între destinatarii normei juridice, aplicându-se în mod egal tuturor celor aflați în ipoteza acesteia. Existența unor reglementări diferențiate sub aspectul normelor de procedură nu reprezintă o nesocotire a principiului egalității cetățenilor în fața legii, ci o particularizare la specificul domeniului de reglementare. În jurisprudența sa constantă, Curtea a statuat că egalitatea nu înseamnă uniformitate, situațiilor diferite fiind firesc să le corespundă tratamente juridice diferite (a se vedea, în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997, sau Decizia nr. 1.054 din 14 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 13 august 2009).23. În ceea ce privește invocarea prevederilor art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin Decizia nr. 514 din 5 octombrie 2023, precitată, paragrafele 27 și 28, Curtea a observat că acestea, la fel ca dispozițiile art. 6 paragraful 1 și ale art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, garantează persoanei ale cărei drepturi sau libertăți recunoscute de dreptul Uniunii sau de Convenție au fost încălcate dreptul la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale. Sintagma „cale de atac efectivă“ utilizată în cuprinsul acestor norme convenționale nu trebuie înțeleasă în sensul său restrâns, de dublu grad de jurisdicție, ci în sensul său larg, general, ca posibilitate a oricărei persoane vătămate de a apela efectiv la un judecător/o instanță independent(ă), imparțial(ă) și stabilit(ă) de lege pentru apărarea drepturilor sau intereselor sale legitime, în cadrul unui proces echitabil. Or, chiar textul de lege criticat garantează contestarea actelor administrative emise în această procedură în fața Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București. Faptul că hotărârea acestei instanțe de judecată are caracter definitiv nu echivalează cu negarea dreptului de acces la justiție sau a dreptului la un proces echitabil, iar obligația asigurării dublului grad de jurisdicție este, așa cum s-a arătat în cele de mai sus, instituită numai în materie penală, ceea ce nu este cazul de față.24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.25. Referitor la invocarea dispozițiilor art. 53 din Legea fundamentală, Curtea observă că acestea nu au incidență în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale și, prin urmare, nu este incidentă ipoteza prevăzută de norma constituțională invocată.26. În final, cât privește celelalte dispoziții invocate de autorii excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că acestea nu au incidență în cauza de față.27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ioana Ion, Valentin Ion și Mariana Ciucă, de Costică Zaharia și de Laurențiu Modan în dosarele nr. 6.983/2/2016/a1, nr. 825/2/2017/a1, nr. 838/2/2016*/a3 și nr. 76/1/2021 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 234/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 4 noiembrie 2025.
PREȘEDINTE
CRISTIAN DELIORGA
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean------
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari