DECIZIA nr. 497 din 21 octombrie 2025referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) și ale art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 161 din 3 martie 2026
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) și ale art. 4251 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Constantin Dumitrescu în Dosarul nr. 11.704/225/2019 al Tribunalului Mehedinți - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.619D/2021.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens Decizia nr. 189 din 8 aprilie 2025.
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 27 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 11.704/225/2019, Tribunalul Mehedinți - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) și ale art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Constantin Dumitrescu într-o cauză având ca obiect contestația formulată împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară prin care a fost soluționată plângerea formulată împotriva soluției de clasare dispusă în cauză.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că normele procesual penale criticate sunt contrare dispozițiilor constituționale și convenționale invocate, întrucât nu permit părților să formuleze contestație împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară, prin care s-a respins plângerea formulată cu privire la ordonanța parchetului, prin care s-a dispus o soluție de clasare.6. Tribunalul Mehedinți - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că dreptul la un proces echitabil, în componenta accesului la o instanță, nu este afectat dacă justițiabilului i se permite să se adreseze sistemului național de instanțe, stabilit prin legislația națională. De asemenea, consideră că este de competența fiecărui stat să stabilească dacă o soluție pronunțată de către un organ judiciar din cadrul instanțelor judecătorești este definitivă sau este deschisă posibilitatea exercitării unei noi căi de atac. Reține, totodată, că, în sistemul Codului de procedură penală în vigoare, plângerea exercitată la judecătorul de cameră preliminară de către partea interesată, pentru ca soluția de netrimitere în judecată să fie supusă controlului unui organ judiciar din cadrul unei instanțe judecătorești, garantează și dă expresie dreptului la un proces echitabil, în componenta accesului liber la justiție, având natura unei căi de atac speciale. Împrejurarea că legiuitorul, prin dispozițiile art. 341 alin. (8) și ale art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, a exclus o nouă cale de atac cu privire la soluția pronunțată de către un organ judiciar din cadrul unei instanțe judecătorești nu este de natură să aducă atingere accesului la justiție. În același fel, apreciază că soluțiile legislative criticate nu aduc atingere nici principiului egalității în drepturi, câtă vreme, în întreaga sa construcție legislativă, Codul de procedură penală nu recunoaște decât o singură cale de atac împotriva actului emis de către organul de urmărire penală ori împotriva unei soluții pronunțate de către o instanță de judecată ori organ judiciar din cadrul unei instanțe de judecată. Apreciază că sunt aplicabile mutatis mutandis considerentele Deciziei nr. 25 din 7 decembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, vizând interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 213 și ale art. 215^1 alin. (5) din Codul de procedură penală. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, modificate prin prevederile art. II pct. 94 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, precum și cele ale art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:– Art. 341 alin. (8): „(8) Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) și alin. (7^1) este definitivă.“;– Art. 425^1 alin. (1): „(1) Calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.“11. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că normele procesual penale criticate sunt contrare atât dispozițiilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul părților la un proces echitabil și ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare, astfel cum acestea se interpretează, în temeiul art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, și prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală și ale art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 341 alin. (8) și ale art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la critici similare celor formulate în prezenta cauză, fiind pronunțată, în acest sens, Decizia nr. 238 din 27 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 3 august 2023, prin care excepția de neconstituționalitate a fost respinsă ca neîntemeiată.13. În decizia precitată, cât privește excepția de neconsituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, instanța de control constituțional a reiterat considerente ale Deciziei nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, în care a reținut că încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute de dispozițiile art. 341 alin. (6) și alin. (7) pct. 1 și pct. 2 lit. a), b) și d) din Codul de procedură penală este definitivă, însă acest fapt nu este de natură să afecteze constituționalitatea textului de lege criticat, deoarece stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât prevederile art. 129, cât și cele ale art. 126 alin. (2) din Constituție fac referire la „condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată urmând să fie prevăzute „numai prin lege“. Curtea a mai statuat că dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici dreptului la apărare consacrat de prevederile art. 24 din Legea fundamentală și nici accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil prevăzute de dispozițiile art. 21 din Constituție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale și a actelor normative internaționale invocate de autorii excepției nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, prevederile art. 129 din Constituție stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii (Decizia nr. 238 din 27 aprilie 2023, precitată, paragraful 33).14. De asemenea, Curtea a constatat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 și 341 din Codul de procedură penală. Astfel, legiuitorul a urmărit să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului, având în vedere natura cauzelor vizate de dispozițiile art. 340 și 341 din Codul de procedură penală, cauze în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau al urmăririi penale, ci soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror (Decizia nr. 238 din 27 aprilie 2023, paragraful 34).15. Referitor la dreptul la un recurs efectiv, consacrat de dispozițiile art. 13 din Convenție, Curtea a reținut că acest drept nu semnifică asigurarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești, ci impune existența în dreptul intern a unei căi procedurale care să permită prevalarea de drepturile și libertățile consacrate de Convenție. Astfel, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dispozițiile art. 13 din Convenție garantează o cale legală internă care să ofere posibilitatea de a obține examinarea pe fond a unei „plângeri admisibile“ întemeiate pe prevederile Convenției și să asigure un remediu adecvat (Hotărârea din 16 iulie 2014, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Ališić și alții împotriva Bosniei și Herțegovinei, Croației, Serbiei, Sloveniei și fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, paragraful 131). Or, dispozițiile art. 341 din Codul de procedură penală - prin reglementarea procedurii plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată - sunt de natură să asigure îndeplinirea acestei exigențe convenționale (Decizia nr. 238 din 27 aprilie 2023, paragraful 35).16. În ceea ce privește criticile potrivit cărora împotriva încheierilor pronunțate conform art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu poate fi formulată calea de atac a contestației, reglementată la art. 425^1 din Codul de procedură penală, Curtea a reținut că aceste norme au fost introduse în legislația procesual penală românească prin prevederile art. III pct. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru implementarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2014. Potrivit expunerii de motive a Legii nr. 58/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru implementarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 14 aprilie 2016, acestea au ca scop asigurarea unei căi de atac în materii urgente și pentru situații restrictive de drepturi și libertăți. Așa cum rezultă din cuprinsul textului criticat, aceste situații sunt însă cele expres reglementate de legiuitor, prin prevederile Codului de procedură penală, determinarea lor fiind de competența exclusivă a acestuia. Prin urmare, așa cum rezultă din prevederile art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, legiuitorul, conform politicii sale în materie procesual penală, putând hotărî care sunt încheierile ce pot fi contestate, în vederea soluționării cu celeritate a unor situații procesuale de natură să restrângă exercițiul unor drepturi fundamentale.17. Prin raportare la aceste considerente, faptul că autorii excepției nu se află printre persoanele care au dreptul să formuleze contestație nu este de natură să încalce dispozițiile constituționale referitoare la folosirea căilor de atac, întrucât, astfel cum s-a reținut anterior, conform prevederilor art. 129 coroborate cu cele ale art. 126 alin. (2) din Constituție, procedura de judecată este reglementată prin lege, iar căile de atac pot fi exercitate doar în condițiile legii. În acest context, Curtea a constatat că reglementarea situațiilor în care poate fi formulată contestație reprezintă opțiunea legiuitorului și a fost exprimată conform atribuției sale constituționale prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituție și în marja de apreciere prevăzută de acesta (Decizia nr. 238 din 27 aprilie 2023, paragrafele 38 și 39).18. Având în vedere motivele anterior menționate, Curtea a constatat că nu poate fi reținută existența unei discriminări între persoanele care au dreptul de a formula contestație, potrivit prevederilor art. 425^1 din Codul de procedură penală, și cele ale căror încheieri sunt definitive, conform prevederilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, întrucât aceste două categorii de persoane se află în situații diferite, determinate de natura diferită a obiectului încheierilor ce pot fi contestate. Or, în această privință, Curtea Constituțională a statuat, în repetate rânduri, în jurisprudența sa, că principiul egalității în fața legii, prevăzut la art. 16 din Constituție, obligă la instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, dar că acesta nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (a se vedea Decizia nr. 545 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 6 iulie 2011). Mai mult, Curtea a reținut că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“ (Decizia nr. 238 din 27 aprilie 2023, paragraful 40).19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Constantin Dumitrescu în Dosarul nr. 11.704/225/2019 al Tribunalului Mehedinți - Secția penală și constată că dispozițiile art. 341 alin. (8) și ale art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Mehedinți - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 21 octombrie 2025.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu-----
| EMITENT |
| Elena-Simina Tănăsescu | - președinte |
| Asztalos Csaba-Ferenc | - judecător |
| Mihai Busuioc | - judecător |
| Cristian Deliorga | - judecător |
| Dacian-Cosmin Dragoș | - judecător |
| Dimitrie-Bogdan Licu | - judecător |
| Laura-Iuliana Scântei | - judecător |
| Gheorghe Stan | - judecător |
| Mihaela Ionescu | - magistrat-asistent |
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 27 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 11.704/225/2019, Tribunalul Mehedinți - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) și ale art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Constantin Dumitrescu într-o cauză având ca obiect contestația formulată împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară prin care a fost soluționată plângerea formulată împotriva soluției de clasare dispusă în cauză.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că normele procesual penale criticate sunt contrare dispozițiilor constituționale și convenționale invocate, întrucât nu permit părților să formuleze contestație împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară, prin care s-a respins plângerea formulată cu privire la ordonanța parchetului, prin care s-a dispus o soluție de clasare.6. Tribunalul Mehedinți - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că dreptul la un proces echitabil, în componenta accesului la o instanță, nu este afectat dacă justițiabilului i se permite să se adreseze sistemului național de instanțe, stabilit prin legislația națională. De asemenea, consideră că este de competența fiecărui stat să stabilească dacă o soluție pronunțată de către un organ judiciar din cadrul instanțelor judecătorești este definitivă sau este deschisă posibilitatea exercitării unei noi căi de atac. Reține, totodată, că, în sistemul Codului de procedură penală în vigoare, plângerea exercitată la judecătorul de cameră preliminară de către partea interesată, pentru ca soluția de netrimitere în judecată să fie supusă controlului unui organ judiciar din cadrul unei instanțe judecătorești, garantează și dă expresie dreptului la un proces echitabil, în componenta accesului liber la justiție, având natura unei căi de atac speciale. Împrejurarea că legiuitorul, prin dispozițiile art. 341 alin. (8) și ale art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, a exclus o nouă cale de atac cu privire la soluția pronunțată de către un organ judiciar din cadrul unei instanțe judecătorești nu este de natură să aducă atingere accesului la justiție. În același fel, apreciază că soluțiile legislative criticate nu aduc atingere nici principiului egalității în drepturi, câtă vreme, în întreaga sa construcție legislativă, Codul de procedură penală nu recunoaște decât o singură cale de atac împotriva actului emis de către organul de urmărire penală ori împotriva unei soluții pronunțate de către o instanță de judecată ori organ judiciar din cadrul unei instanțe de judecată. Apreciază că sunt aplicabile mutatis mutandis considerentele Deciziei nr. 25 din 7 decembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, vizând interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 213 și ale art. 215^1 alin. (5) din Codul de procedură penală. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, modificate prin prevederile art. II pct. 94 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, precum și cele ale art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:– Art. 341 alin. (8): „(8) Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) și alin. (7^1) este definitivă.“;– Art. 425^1 alin. (1): „(1) Calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.“11. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că normele procesual penale criticate sunt contrare atât dispozițiilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul părților la un proces echitabil și ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare, astfel cum acestea se interpretează, în temeiul art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, și prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală și ale art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 341 alin. (8) și ale art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la critici similare celor formulate în prezenta cauză, fiind pronunțată, în acest sens, Decizia nr. 238 din 27 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 3 august 2023, prin care excepția de neconstituționalitate a fost respinsă ca neîntemeiată.13. În decizia precitată, cât privește excepția de neconsituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, instanța de control constituțional a reiterat considerente ale Deciziei nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, în care a reținut că încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute de dispozițiile art. 341 alin. (6) și alin. (7) pct. 1 și pct. 2 lit. a), b) și d) din Codul de procedură penală este definitivă, însă acest fapt nu este de natură să afecteze constituționalitatea textului de lege criticat, deoarece stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât prevederile art. 129, cât și cele ale art. 126 alin. (2) din Constituție fac referire la „condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată urmând să fie prevăzute „numai prin lege“. Curtea a mai statuat că dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici dreptului la apărare consacrat de prevederile art. 24 din Legea fundamentală și nici accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil prevăzute de dispozițiile art. 21 din Constituție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale și a actelor normative internaționale invocate de autorii excepției nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, prevederile art. 129 din Constituție stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii (Decizia nr. 238 din 27 aprilie 2023, precitată, paragraful 33).14. De asemenea, Curtea a constatat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 și 341 din Codul de procedură penală. Astfel, legiuitorul a urmărit să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului, având în vedere natura cauzelor vizate de dispozițiile art. 340 și 341 din Codul de procedură penală, cauze în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau al urmăririi penale, ci soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror (Decizia nr. 238 din 27 aprilie 2023, paragraful 34).15. Referitor la dreptul la un recurs efectiv, consacrat de dispozițiile art. 13 din Convenție, Curtea a reținut că acest drept nu semnifică asigurarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești, ci impune existența în dreptul intern a unei căi procedurale care să permită prevalarea de drepturile și libertățile consacrate de Convenție. Astfel, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dispozițiile art. 13 din Convenție garantează o cale legală internă care să ofere posibilitatea de a obține examinarea pe fond a unei „plângeri admisibile“ întemeiate pe prevederile Convenției și să asigure un remediu adecvat (Hotărârea din 16 iulie 2014, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Ališić și alții împotriva Bosniei și Herțegovinei, Croației, Serbiei, Sloveniei și fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, paragraful 131). Or, dispozițiile art. 341 din Codul de procedură penală - prin reglementarea procedurii plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată - sunt de natură să asigure îndeplinirea acestei exigențe convenționale (Decizia nr. 238 din 27 aprilie 2023, paragraful 35).16. În ceea ce privește criticile potrivit cărora împotriva încheierilor pronunțate conform art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu poate fi formulată calea de atac a contestației, reglementată la art. 425^1 din Codul de procedură penală, Curtea a reținut că aceste norme au fost introduse în legislația procesual penală românească prin prevederile art. III pct. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru implementarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2014. Potrivit expunerii de motive a Legii nr. 58/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru implementarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 14 aprilie 2016, acestea au ca scop asigurarea unei căi de atac în materii urgente și pentru situații restrictive de drepturi și libertăți. Așa cum rezultă din cuprinsul textului criticat, aceste situații sunt însă cele expres reglementate de legiuitor, prin prevederile Codului de procedură penală, determinarea lor fiind de competența exclusivă a acestuia. Prin urmare, așa cum rezultă din prevederile art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, legiuitorul, conform politicii sale în materie procesual penală, putând hotărî care sunt încheierile ce pot fi contestate, în vederea soluționării cu celeritate a unor situații procesuale de natură să restrângă exercițiul unor drepturi fundamentale.17. Prin raportare la aceste considerente, faptul că autorii excepției nu se află printre persoanele care au dreptul să formuleze contestație nu este de natură să încalce dispozițiile constituționale referitoare la folosirea căilor de atac, întrucât, astfel cum s-a reținut anterior, conform prevederilor art. 129 coroborate cu cele ale art. 126 alin. (2) din Constituție, procedura de judecată este reglementată prin lege, iar căile de atac pot fi exercitate doar în condițiile legii. În acest context, Curtea a constatat că reglementarea situațiilor în care poate fi formulată contestație reprezintă opțiunea legiuitorului și a fost exprimată conform atribuției sale constituționale prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituție și în marja de apreciere prevăzută de acesta (Decizia nr. 238 din 27 aprilie 2023, paragrafele 38 și 39).18. Având în vedere motivele anterior menționate, Curtea a constatat că nu poate fi reținută existența unei discriminări între persoanele care au dreptul de a formula contestație, potrivit prevederilor art. 425^1 din Codul de procedură penală, și cele ale căror încheieri sunt definitive, conform prevederilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, întrucât aceste două categorii de persoane se află în situații diferite, determinate de natura diferită a obiectului încheierilor ce pot fi contestate. Or, în această privință, Curtea Constituțională a statuat, în repetate rânduri, în jurisprudența sa, că principiul egalității în fața legii, prevăzut la art. 16 din Constituție, obligă la instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, dar că acesta nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (a se vedea Decizia nr. 545 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 6 iulie 2011). Mai mult, Curtea a reținut că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“ (Decizia nr. 238 din 27 aprilie 2023, paragraful 40).19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Constantin Dumitrescu în Dosarul nr. 11.704/225/2019 al Tribunalului Mehedinți - Secția penală și constată că dispozițiile art. 341 alin. (8) și ale art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Mehedinți - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 21 octombrie 2025.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu-----
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari