DECIZIA nr. 613 din 5 noiembrie 2024referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. IV și V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 29/2017 pentru modificarea art. 1 alin. (1) lit. g) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome și pentru modificarea art. 1 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1154 din 12 decembrie 2025



    Marian Enache- președinte
    Mihaela Ciochină- judecător
    Cristian Deliorga- judecător
    Dimitrie-Bogdan Licu- judecător
    Laura-Iuliana Scântei- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Fabian Niculae- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. IV și V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 29/2017 pentru modificarea art. 1 alin. (1) lit. g) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome și pentru modificarea art. 1 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, excepție ridicată de Societatea Transearch International - S.R.L. din comuna Tunari, județul Ilfov, în Dosarul nr. 41.076/3/2017 al Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.126D/2019.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,    având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 10 octombrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 41.076/3/2017, Curtea de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. IV și V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 29/2017 pentru modificarea art. 1 alin. (1) lit. g) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome și pentru modificarea art. 1 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, excepție ridicată de Societatea Transearch International - S.R.L. din comuna Tunari, județul Ilfov, într-un dosar având ca obiect soluționarea unui litigiu privind achiziții publice.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile legale criticate nu îndeplinesc condițiile de claritate și previzibilitate, întrucât sunt contradictorii.6. În primul rând, dacă în art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 29/2017 se arată în mod expres că dispozițiile art. 1 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 se aplică instituțiilor financiare prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, în art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 29/2017 se arată în mod expres că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 nu se aplică instituțiilor financiare prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006.7. În al doilea rând, oportunitatea și urgența emiterii acestei ordonanțe de urgență nu sunt compatibile cu dispozițiile exprese ale art. 115 din Constituție, nefiind identificată situația extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, iar obligația de a motiva urgența în cuprinsul acesteia nu poate fi reținută ca fiind îndeplinită în condițiile în care există posibilitatea reală de a fi utilizată procedura generală de legiferare, și anume prin intermediul Parlamentului României, supunându-se modificările votului aleșilor.8. În al treilea rând, este vorba despre drepturi reale și legale, respectiv despre drepturi de creanță asupra bugetului statului care pot fi restrânse doar în contextul legal constituțional. 9. În al patrulea rând, dispozițiile legate criticate contravin dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție. Drepturile și obligațiile dobândite anterior intrării în vigoare a dispozițiilor legate supuse controlului nu pot fi subiect al acestor texte legale, în caz contrar aducându-se atingere principiului neretroactivității legii civile.10. Totodată, invocă și o discriminare - prin excluderea unei singure categorii de contracte de achiziție publică (cea care are legătură cu autoarea excepției), în mod intempestiv. Or, astfel cum rezultă din jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și a Curții Constituționale, orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoge, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, reprezintă discriminare. 11. De asemenea, se subliniază că prin încetarea de drept a procedurilor de selecție care determină modificarea regimului juridic al contractelor în vigoare încheiate în baza unor legi anterioare se încalcă principiul neretroactivității legii, ajungându-se la pierderea unor drepturi câștigate.12. Curtea de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, contrar dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. 14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. IV și V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 29/2017 pentru modificarea art. 1 alin. (1) lit. g) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome și pentru modificarea art. 1 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 235 din 5 aprilie 2017, aprobată prin Legea nr. 178/2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 29/2017 pentru modificarea art. 1 alin. (1) lit. g) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome și pentru modificarea art. 1 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 20 iulie 2017.17. Dispozițiile legale criticate punctual au următorul conținut:– Art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 29/2017: „Alineatele (2) și (3) ale articolului 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 14 decembrie 2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și vor avea următorul cuprins:(2) Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică inclusiv la următoarele întreprinderi publice:a) instituțiile financiare și societățile de servicii de investiții financiare și societățile de administrare a investițiilor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare;b) societățile a căror activitate este reglementată de Legea nr. 32/2000 privind activitatea și supravegherea intermediarilor în asigurări și reasigurări, cu modificările și completările ulterioare.(3) Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență Regia Autonomă „Rasirom“, Compania Națională „Romtehnica“ - S.A. și instituțiile de credit prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.»“;– Art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 29/2017: (1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență încetează de drept procedurile de selecție a membrilor consiliului de administrație, directorilor, membrilor consiliului de supraveghere și membrilor directoratului la instituțiile de credit, declanșate conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările și completările ulterioare, precum și contractele încheiate în legătură cu aceste proceduri de selecție cu experții independenți specializați în recrutarea resurselor umane, dacă este cazul.(2) Plata serviciilor prestate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență făcând obiectul contractelor încheiate cu experții independenți specializați în recrutarea resurselor umane, în legătură cu procedurile de selecție menționate la alin. (1), se face de către contractant, în condițiile legii.“18. Curtea observă că prevederile art. 1 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 au fost modificate prin art. I pct. 1 din Legea nr. 187/2023 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 29 iunie 2023. Însă, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispozițiile legale criticate, întrucât continuă să își producă efecte juridice în cauză.19. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, în art. 11 alin. (1) privind dreptul internațional și dreptul intern, în art. 15 - Universalitatea, în art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, în art. 44 alin. (1) și (2) privind dreptul de proprietate privată, în art. 67 - Actele juridice și cvorumul legal, în art. 73 - Categorii de legi, în art. 108 - Actele Guvernului, în art. 115 - Delegarea legislativă. Se mai invocă art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 1 paragraful 1 privind dreptul de proprietate din Primul Protocol la aceeași convenție.20. Din formularea excepției de neconstituționalitate se poate deduce în mod rezonabil că autoarea acesteia a înțeles să invoce și prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi.21. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, potrivit jurisprudenței sale referitoare la art. 115 alin. (4) din Constituție (spre exemplu, Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005), Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență în următoarele condiții, întrunite în mod cumulativ: existența unei situații extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată și urgența să fie motivată în cuprinsul ordonanței. Situațiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obișnuit sau comun și au un caracter obiectiv, în sensul că existența lor nu depinde de voința Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacționeze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanței de urgență (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998). De asemenea, în accepțiunea Deciziei nr. 258 din 14 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 17 aprilie 2006, inexistența sau neexplicarea urgenței reglementării situațiilor extraordinare constituie în mod evident o barieră constituțională în calea adoptării de către Guvern a unei ordonanțe de urgență. A decide altfel înseamnă a goli de conținut dispozițiile art. 115 din Constituție privind delegarea legislativă și a lăsa libertate Guvernului să adopte în regim de urgență acte normative cu putere de lege, oricând și - ținând seama de împrejurarea că prin ordonanță de urgență se poate reglementa și în materii care fac obiectul legilor organice - în orice domeniu (a se vedea și Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). Astfel, pentru emiterea unei ordonanțe de urgență este necesară existența unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voința Guvernului, care pune în pericol un interes public.22. Cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 255 din 11 mai 2005, precitată, Curtea a reținut că invocarea elementului de oportunitate, prin definiție de natură subiectivă, căruia i se conferă o eficiență contributivă determinantă a urgenței, ceea ce, implicit, îl convertește în situație extraordinară, impune concluzia că aceasta nu are, în mod necesar și univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie și unor factori subiectivi.23. Din analiza jurisprudenței menționate rezultă că numai existența unor elemente cu caracter obiectiv, care nu au putut fi prevăzute, poate determina apariția unei situații a cărei reglementare se impune cu celeritate. Constatarea acestor elemente se realizează de Guvern, care este obligat să motiveze intervenția sa în preambulul actului normativ adoptat. Prin urmare, așa cum Curtea a reținut în jurisprudența sa, oportunitatea legiferării se limitează la decizia de a adopta sau de a nu adopta actul normativ, de a avea o conduită activă sau pasivă, în condițiile în care sunt demonstrate elementele cu caracter obiectiv, cuantificabil, prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituție. Cu alte cuvinte, decizia legiferării aparține în exclusivitate legiuitorului delegat, care, dacă hotărăște reglementarea unei anumite situații juridice, are obligația de a se conforma exigențelor constituționale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 14 martie 2017, paragraful 87, Decizia nr. 237 din 3 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 16 iunie 2020, paragraful 47, precum și Decizia nr. 198 din 24 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 21 aprilie 2021, paragraful 58).24. În preambulul ordonanței de urgență criticate s-a arătat că „instituțiile de credit au o reglementare specifică, respectiv Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, iar dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările și completările ulterioare, nu au fost corelate cu cele ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, creând, pe de o parte, o serie de disfuncționalități, iar, pe de altă parte, contradicții, astfel că este necesar a se excepta de la aplicarea dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările și completările ulterioare, instituțiile de credit“. Se mai arată că „neadoptarea în regim de urgență a măsurii poate conduce la perturbări majore în activitatea instituțiilor de credit“.25. Curtea mai menționează că în nota de fundamentare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 29/2017 se reliefează că legislația specifică, aplicabilă instituțiilor de credit, cuprinde norme și etape procedurale pe care Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 nu le-a avut în vedere, se creează un conflict de legi cu consecințe în ceea ce privește inclusiv respectarea normelor Băncii Naționale a României în baza cărora funcționează (cu titlu de exemplu, Curtea reține prevederile art. 52 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011, potrivit cărora întreprinderile publice au obligația publicării elementelor esențiale ale tranzacțiilor care ating anumite praguri de valoare, în timp ce art. 111 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 stipulează obligația legală a instituțiilor de credit de a păstra confidențialitatea în relațiile dintre acestea și clienții lor).26. Astfel, aplicarea concomitentă a celor două legislații, respectiv cea care reglementează activitatea instituțiilor de credit și cea care reglementează guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, afectează însăși funcționarea instituțiilor de credit din punctul de vedere al managementului.27. Cu privire la urgența reglementării, Curtea observă că respectiva corelare a dispozițiilor legislative menționate intervine într-un domeniu extrem de dinamic în care o astfel de reglementare era necesar să fie adoptată cu celeritate. 28. Totodată, Curtea constată că reglementarea soluției legislative criticate a fost motivată în cadrul preambulului ordonanței de urgență.29. Prin urmare, fiind respectate cele trei condiții cumulative necesare emiterii ordonanței de urgență cu referire la soluția legislativă criticată, nu se poate constata încălcarea art. 115 alin. (4) din Constituție.30. Cu privire la criticile de neconstituționalitate raportate la art. 115 alin. (6) din Constituție, Curtea, în jurisprudența sa, a stabilit că se poate deduce că interdicția adoptării de ordonanțe de urgență este totală și necondiționată atunci când menționează că „nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale și că nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică. În celelalte domenii prevăzute de text, ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate dacă «afectează», dacă au consecințe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conțin, au consecințe pozitive în domeniile în care intervin“. Curtea a arătat că „verbul «a afecta» este susceptibil de interpretări diferite, așa cum rezultă din unele dicționare. Din punctul de vedere al Curții, aceasta urmează să rețină numai sensul juridic al noțiunii, sub diferite nuanțe, cum ar fi: «a suprima», «a aduce atingere», «a prejudicia», «a vătăma», «a leza», «a antrena consecințe negative»“ (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008).31. În cazul de față, Curtea reține că art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 29/2017 conține dispoziții tranzitorii potrivit cărora plata serviciilor prestate până la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență făcând obiectul contractelor încheiate cu experții independenți specializați în recrutarea resurselor umane, în legătură cu procedurile de selecție menționate, se face de către contractant, în condițiile legii. Or, sarcina interpretării și a aplicării diferitelor dispoziții legale care privesc repararea eventualului prejudiciu cauzat respectivilor experți independenți specializați revine instanțelor judecătorești, și nu Curții Constituționale.32. Așadar, prevederile legale criticate nu încalcă dreptul de proprietate invocat, nici art. 115 alin. (6) din Constituție și, având în vedere că se aplică numai pentru viitor, implicit, nici prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție.33. Referitor la presupusa încălcare a art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, Curtea reține că, în legătură cu principiul legalității, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție, instanța de contencios constituțional a elaborat o vastă jurisprudență, în acord cu cea în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului. Curtea Constituțională a constatat, de principiu, că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune ca textul normativ să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, astfel ca, în procesul de interpretare și aplicare a legii, să ofere persoanei vizate o protecție adecvată împotriva arbitrarului (a se vedea în acest sens, spre exemplu, Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, și Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66, sau Decizia Curții Constituționale nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, sau Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). Legea trebuie să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale, adică prin conținutul enunțat să permită cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita (a se vedea în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, și Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, sau Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel S.A. ED. Ciné Revue împotriva Belgiei, paragraful 59).34. Tot pe cale jurisprudențială s-a stabilit, cu valoare de principiu, că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniștilor, care sunt obligați să dea dovadă de o mare prudență în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se așteaptă din partea acestora să acorde o atenție specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă. Având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea de la Strasbourg a reținut că, deși ar fi de dorit, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută, având în vedere și necesitatea de asigurare a supleței normei juridice, suplețe care însă nu poate să afecteze previzibilitatea legii. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Așadar, deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Așa fiind, rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016, paragrafele 30 și 31, și Decizia nr. 534 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1172 din 3 decembrie 2020, paragraful 25).35. Cu privire la principiul securității juridice, instituit, implicit, de art. 1 alin. (5) din Constituție, Curtea a statuat că acesta exprimă, în esență, faptul că cetățenii trebuie protejați contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurități pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă să o creeze, impunând ca legea să fie accesibilă și previzibilă (Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2012, sau Decizia nr. 240 din 3 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 12 iunie 2020, paragraful 105). Securitatea juridică a persoanei se definește ca un complex de garanții de natură sau cu valențe constituționale inerente statului de drept, în considerarea cărora legiuitorul are obligația constituțională de a asigura atât o stabilitate firească dreptului, cât și valorificarea în condiții optime a drepturilor și a libertăților fundamentale (Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, paragraful 68, și Decizia nr. 187 din 17 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 mai 2021, paragraful 65).36. Curtea observă că dispozițiile art. IV și V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 29/2017 nu intră în contradicție unele cu altele. Astfel, art. IV stabilește că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 urmează să se aplice instituțiilor financiare, societăților de servicii de investiții financiare și societăților de administrare a investițiilor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, fiind vorba despre întreprinderile publice, persoane juridice române. Ca urmare a exceptării de la art. IV, cu referire la art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011, art. V reglementează situația tranzitorie a procedurilor de selecție, stabilind că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 nu vor mai fi aplicabile procedurilor de selecție a membrilor consiliului de administrație, directorilor, membrilor consiliului de supraveghere și membrilor directoratului la instituțiile de credit, declanșate conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011. Cu alte cuvinte, începând de la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 29/2017, pentru instituțiile de credit - întreprinderi publice se aplică regulile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006. Or, noțiunea de instituție financiară sau cea de societate de servicii de investiții financiare ori cea de societate de administrare a investițiilor nu este echivalentă cu noțiunea de instituție de credit, ceea ce conduce la concluzia că respectivele prevederi nu sunt contradictorii.37. Așadar, textele legale corespund exigențelor constituționale mai sus enunțate, fiind previzibile, pentru aceasta fiind nevoie de un firesc proces de interpretare sistematică a legii.38. În ceea ce privește invocarea art. 67 privind actele juridice și cvorumul legal, art. 73 privind categoriile de legi, art. 108 privind actele Guvernului, Curtea reține că autoarea excepției de neconstituționalitate nu indică în ce constă contrarietatea dintre dispozițiile legale criticate și prevederile constituționale invocate, astfel încât instanța de contencios constituțional nu se poate pronunța.39. În consecință, Curtea constată că nu sunt încălcate prevederile constituționale și convenționale invocate.40. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Transearch International - S.R.L. din comuna Tunari, județul Ilfov, în Dosarul nr. 41.076/3/2017 al Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. IV și V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 29/2017 pentru modificarea art. 1 alin. (1) lit. g) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome și pentru modificarea art. 1 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 5 noiembrie 2024.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    pentru MARIAN ENACHE,    în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează
    Elena-Simina Tănăsescu
    Magistrat-asistent,
    Fabian Niculae    -----