HOTĂRÂRE nr. 1.230 din 12 decembrie 2012privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 876 din 21 decembrie 2012



    În scopul aplicării în România a prevederilor art. 72 și 75 din Regulamentul (CE) nr. 1.107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului, se impune adoptarea prezentului act normativ pentru asigurarea compatibilității legislației naționale cu acquis-ul Uniunii Europene de stabilire a cadrului instituțional și de aplicare a sancțiunilor în cazul nerespectării prevederilor Regulamentului.În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul 1Prezenta hotărâre stabilește cadrul instituțional pentru aplicarea directă a prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 309 din 24 noiembrie 2009, denumit în continuare Regulamentul (CE) nr. 1.107/2009 , și reglementează sancțiunile aplicate în cazul nerespectării prevederilor acestuia.  +  Articolul 2(1) Se desemnează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția Națională Fitosanitară, ca autoritate națională coordonatoare pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.107/2009 , potrivit prevederilor art. 75 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.107/2009 .(2) Se desemnează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului și Pădurilor, Ministerul Sănătății, Academia de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" și Comisia Națională de Omologare a Produselor de Protecție a Plantelor ca autorități competente pentru implementarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.107/2009 .  +  Articolul 3(1) Constituie contravenții următoarele fapte:a) abrogată; (la 02-10-2025, Litera a) , Alineatul (1) , Articolul 3 a fost abrogată de Litera d) , Articolul 73 , Capitolul XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 53 din 2 octombrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 908 din 2 octombrie 2025 ) b) abrogată; (la 02-10-2025, Litera b) , Alineatul (1) , Articolul 3 a fost abrogată de Litera d) , Articolul 73 , Capitolul XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 53 din 2 octombrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 908 din 2 octombrie 2025 ) c) abrogată; (la 02-10-2025, Litera c) , Alineatul (1) , Articolul 3 a fost abrogată de Litera d) , Articolul 73 , Capitolul XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 53 din 2 octombrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 908 din 2 octombrie 2025 ) d) abrogată; (la 02-10-2025, Litera d) , Alineatul (1) , Articolul 3 a fost abrogată de Litera d) , Articolul 73 , Capitolul XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 53 din 2 octombrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 908 din 2 octombrie 2025 ) e) nerespectarea prevederilor art. 56 alin. (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.107/2009 de către deținătorii certificatelor de omologare ale produselor de protecție a plantelor privind notificarea informațiilor, care sugerează că produsul de protecție a plantelor nu mai satisface cerințele prevăzute la art. 27 și 29, respectiv, criteriile prevăzute la art. 4 din Regulamentul (CE) nr. 1.107/2009 ;f) nerespectarea prevederilor art. 54 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.107/2009 privind efectuarea de experimente sau teste în cadrul activităților de cercetare și dezvoltare care implică eliberarea în mediu a unui produs de protecție a plantelor neautorizat, sub rezerva obținerii unui permis în scop experimental;g) nerespectarea prevederilor art. 56 alin. (4) din Regulamentul (CE) nr. 1.107/2009 de către deținătorii certificatelor de omologare ale produselor de protecție a plantelor privind raportarea anuală către autoritatea națională coordonatoare, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, privind nerealizarea eficienței scontate, dezvoltarea rezistenței, orice alte efecte neprevăzute asupra plantelor, produselor vegetale sau mediului;h) abrogată; (la 02-10-2025, Litera h) , Alineatul (1) , Articolul 3 a fost abrogată de Litera d) , Articolul 73 , Capitolul XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 53 din 2 octombrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 908 din 2 octombrie 2025 ) i) abrogată; (la 02-10-2025, Litera i) , Alineatul (1) , Articolul 3 a fost abrogată de Litera d) , Articolul 73 , Capitolul XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 53 din 2 octombrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 908 din 2 octombrie 2025 ) j) nerespectarea de către producători, furnizori, distribuitori, importatori și exportatori a prevederilor art. 64 din Regulamentul (CE) nr. 1.107/2009 privind ambalarea și prezentarea produselor de protecție a plantelor și adjuvanților;k) abrogată; (la 02-10-2025, Litera k) , Alineatul (1) , Articolul 3 a fost abrogată de Litera d) , Articolul 73 , Capitolul XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 53 din 2 octombrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 908 din 2 octombrie 2025 ) l) abrogată; (la 02-10-2025, Litera l) , Alineatul (1) , Articolul 3 a fost abrogată de Litera d) , Articolul 73 , Capitolul XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 53 din 2 octombrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 908 din 2 octombrie 2025 ) (2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. d)-l) se sancționează cu amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei, iar cele prevăzute la alin. (1) lit. a)-c), cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei.(3) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (2), agentul constatator făcând mențiunea despre această posibilitate în procesul-verbal.(4) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin. (1) și (2) se realizează de către:a) personalul specializat al Poliției Fitosanitare împuternicit să efectueze controale potrivit legislației în vigoare pentru contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-i) și l);b) persoane nominalizate de Garda Națională de Mediu în conformitate cu responsabilitățile de control în vigoare pentru contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. j) și k).  +  Articolul 4Contravențiilor prevăzute la art. 3 alin. (1) le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 5Prezenta hotărâre intră în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    PRIM-MINISTRU
    VICTOR-VIOREL PONTA
    Contrasemnează:
    ─────────────────
    Ministrul agriculturii
    și dezvoltării rurale,
    Daniel Constantin
    Ministrul sănătății,
    Raed Arafat
    Ministrul mediului și pădurilor,
    Rovana Plumb
    Ministrul afacerilor europene,
    Leonard Orban
    Viceprim-ministru,
    ministrul finanțelor publice,
    Florin Georgescu
    București, 12 decembrie 2012.Nr. 1.230._________