ORDIN nr. 1.336 din 14 august 2025pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 1.026/2021 privind aprobarea tarifelor de călătorie cu metroul
EMITENT
  • MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 776 din 20 august 2025



    În temeiul prevederilor art. II alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2011 pentru abrogarea unor poziții din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2001 privind regimul prețurilor și tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenței, precum și pentru aprobarea unor măsuri cu privire la ajustarea tarifelor de călătorie cu metroul și de transport feroviar, aprobată prin Legea nr. 4/2012, precum și ale art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările și completările ulterioare,ministrul transporturilor și infrastructurii emite următorul ordin:  +  Articolul IOrdinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 1.026/2021 privind aprobarea tarifelor de călătorie cu metroul, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 29 iulie 2021, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 1, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Decontarea sumelor provenite din vânzarea titlurilor comune pentru transportul cu metroul și STB, cuprinse în Oferta tarifară metropolitană integrată, prevăzute în anexă, se face în baza valorilor stabilite în tabelul nr. 3 «Decontare între operatori pentru oferta tarifară metropolitană integrată2. După articolul 1 se introduc trei noi articole, art. 1^1-1^3, cu următorul cuprins:  +  Articolul 1^1(1) Pentru stabilirea tarifelor aferente titlurilor comune pentru transportul cu metroul și STB, precum și a valorii cuvenite fiecărui mod de transport participant se utilizează următoarea procedură:a) tarifele pentru titlurile comune pentru transportul cu metroul și STB reprezintă suma valorilor cuvenite fiecărui mod de transport;b) valorile cuvenite operatorului de transport din sistemul de transport cu metroul se stabilesc conform prevederilor art. 1^2;c) valorile cuvenite STB se stabilesc conform prevederilor art. 1^3.(2) Modificarea tarifelor de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și, după caz, de către Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară Transport Public București-Ilfov, denumite în continuare autorități competente:a) se notifică celeilalte autorități competente și operatorilor de transport, în termen de maximum 5 zile de la intrarea în vigoare;b) se aplică, după caz, prevederile art. 1^2 și 1^3 în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare.(3) În termen de 30 de zile de la modificarea tarifelor de către una dintre autoritățile competente, noile tarife aferente titlurilor comune pentru transportul cu metroul și STB intră în vigoare cu respectarea prevederilor alin. (2).  +  Articolul 1^2(1) Ministerul Transporturilor și Infrastructurii notifică anual sau ori de câte ori este nevoie Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară Transport Public București-Ilfov cu privire la valorile cuvenite operatorului de transport cu metroul.(2) Valorile cuvenite operatorului de transport cu metroul se stabilesc prin raportare la tarifele prevăzute în anexa la prezentul ordin, tabelul nr. 1 - Tarife pentru călătoria cu metroul, la care se aplică o reducere suplimentară de 10% (zece procente).(3) Valoarea rezultată conform mecanismului prevăzut la alin. (2) se rotunjește la cea mai apropiată valoare întreagă de leu sau la jumătate de leu.  +  Articolul 1^3(1) Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov notifică anual sau ori de câte ori este nevoie Ministerul Transporturilor și Infrastructurii cu privire la valorile cuvenite STB.(2) Valorile cuvenite STB se stabilesc prin raportare la tarifele prevăzute în Politica tarifară TPBI, la care se aplică o reducere suplimentară de 10% (zece procente).(3) Valoarea rezultată conform mecanismului prevăzut la alin. (2) se rotunjește la cea mai apropiată valoare întreagă de leu sau la jumătate de leu.3. Anexa se modifică și se completează după cum urmează:a) Primul tabel se redenumește „Tabelul nr. 1 - Tarife pentru călătoria cu metroul“.b) Tabelul „OFERTA TARIFARĂ METROPOLITANĂ INTEGRATĂ“ se modifică și va avea următorul cuprins:Tabelul nr. 2 - Oferta tarifară metropolitană integrată
    Tip titlu de călătorie metropolitană integratăTarif (lei cu TVA)
    1 călătorie metropolitană și metrou/120 de minute7,00
    2 călătorii metropolitane și metrou/120 de minute14,00
    10 călătorii metropolitane și metrou/120 de minute59,00
    Abonament metropolitan și metrou/24 de ore18,00
    Abonament metropolitan și metrou/72 de ore49,00
    Abonament metropolitan și metrou/7 zile66,00
    Abonament metropolitan și metrou/1 lună160,00
    Abonament metropolitan și metrou/6 luni800,00
    Abonament metropolitan și metrou/12 luni1.410,00
    Titlurile de călătorie cu valabilitate de 120 de minute, 24 și 72 de ore acceptă ultima validare cu un minut înainte de expirarea perioadei stabilite și permit călătoria până în ultimul minut al valabilității pe liniile STB - S.A. și până la ieșirea din stație de la METROREX - S.A. Acestea permit un număr nelimitat de validări în limita de timp prevăzută.
    c) După tabelul nr. 2 se introduce un nou tabel, tabelul nr. 3, cu următorul cuprins:Tabelul nr. 3 - Decontare între operatori pentru oferta tarifară metropolitană integrată
    Tip titlu de călătorie metropolitană integratăValoare lei (cu TVA)
    MetrouSuprafață
    1 călătorie metropolitană și metrou/120 de minute4,502,50
    2 călătorii metropolitane și metrou/120 de minute9,005,00
    10 călătorii metropolitane și metrou/120 de minute36,5022,50
    Abonament metropolitan și metrou/24 de ore11,007,00
    Abonament metropolitan și metrou/72 de ore31,5017,50
    Abonament metropolitan și metrou/7 zile41,0025,00
    Abonament metropolitan și metrou/1 lună90,0070,00
    Abonament metropolitan și metrou/6 luni450,00350,00
    Abonament metropolitan și metrou/12 luni810,00600,00
     +  Articolul IITitlurile de călătorie achiziționate înainte de intrarea în vigoare a prezentului ordin își mențin valabilitatea în condițiile valabile la momentul achiziției.  +  Articolul IIIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare în 15 zile de la publicare.
    Ministrul transporturilor și infrastructurii,
    Ciprian-Constantin Șerban
    București, 14 august 2025.Nr. 1.336.------