DECIZIA nr. 117 din 27 februarie 2025referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160 alin. (1) lit. h), alin. (7) și alin. (10) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ și ale art. 8 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 14/2003
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 751 din 12 august 2025
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ și ale art. 8 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, excepție ridicată de Petru Marocico în Dosarul nr. 3.038/86/2020/a1 al Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 506D/2021.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care arată că, în esență, criticile de neconstituționalitate referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție vizează aspecte referitoare la aplicarea în concret a legii, și nu o retroactivitate cuprinsă în corpul legii. De asemenea, situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu reprezintă o încălcare a art. 16 din Constituție, iar invocarea încălcării dispozițiilor art. 40 din Constituție privind dreptul de asociere este neîntemeiată, deoarece normele criticate nu îngrădesc dreptul unei persoane de a se asocia în alt partid politic, iar manifestarea unei asemenea opțiuni implică și suportarea consecințelor pe care legea le prevede în acest caz.
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Decizia nr. 59 din 25 ianuarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 3.038/86/2020/a1, Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ și ale art. 8 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, excepție ridicată de Petru Marocico. Curtea Constituțională a fost sesizată ca urmare a admiterii recursului împotriva încheierii prin care Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate anterior menționată, într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de anulare a ordinului prefectului prin care s-a constatat încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de primar.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că prevederile legale criticate referitoare la încetarea de drept a mandatului de primar, ca urmare a înscrierii alesului local în alt partid politic decât cel pe listele căruia a fost ales, sunt neconstituționale, în măsura în care sunt aplicate retroactiv, și pentru mandatele aleșilor locali, reglementate de Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. Dispozițiile art. 15 din Legea nr. 393/2004 reglementează cazurile de încetare a mandatului primarului, în timp ce art. 16 din aceeași lege stabilește regulile procedurale privind încetarea mandatului. Se arată că mandatul de primar al autorului excepției a început în luna iunie 2016, iar la acea dată era în vigoare Legea nr. 393/2004, abrogată ulterior prin Codul administrativ. Având în vedere că mandatul de primar era reglementat de un anumit act normativ, este evident că întreaga durată a mandatului este supusă legislației în vigoare de la momentul începerii acestuia. În consecință, se arată că pentru constatarea încetării mandatului de primar, înainte de termen, trebuie aplicat actul normativ în vigoare la data începerii mandatului (în speță, Legea nr. 393/2004) și nu modificările legislative intervenite ulterior (art. 160 din Codul administrativ). Sunt invocate dispozițiile art. 597 alin. (1) lit. e) din Codul administrativ care cuprind norme tranzitorii și se susține că legiuitorul ar fi trebuit să menționeze că dispozițiile art. 160 din Codul administrativ se aplică doar mandatelor validate în temeiul acestui act normativ. În susținerea criticilor de neconstituționalitate, este invocată Decizia Curții Constituționale nr. 61 din 18 ianuarie 2007.6. Autorul excepției susține că prevederile legale criticate creează o situație discriminatorie între aleșii locali cărora le-au încetat mandatele în cazurile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 393/2004 și aleșii locali față de care s-a dispus încetarea mandatelor în temeiul Codului administrativ, deși ambele categorii și-au început mandatele în baza Legii nr. 393/2004. Astfel, potrivit art. 160 alin. (10) din Codul administrativ, aleșii locali cărora le-a încetat mandatul sunt privați de o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care se soluționează contestația împotriva ordinului prefectului privind constatarea încetării, înainte de termen, a mandatului de primar, spre deosebire de cei care au atacat ordinul prefectului, potrivit Legii nr. 393/2004.7. De asemenea, autorul excepției susține că sunt încălcate dispozițiile art. 40 alin. (1) din Constituție. Astfel, arată că legislația în vigoare prevede că unui primar îi încetează mandatul dacă se asociază în alt partid politic decât cel pe listele căruia a fost ales, astfel încât dreptul la liberă asociere în partide politice este în mod grav afectat de consecința juridică a asocierii în alt partid, pierderea mandatului. Se mai arată că, în cazul altor funcții și demnități publice alese prin vot, precum cea de deputat sau de senator, nu există o astfel de îngrădire, fiind totodată o discriminare între cele două categorii de aleși prin votul cetățenilor.8. Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal reține că din coroborarea dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 14/2003 și ale art. 160 alin. (1) lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 rezultă că unui primar îi încetează mandatul în situația în care se asociază în alt partid politic decât cel pe listele căruia a fost ales și, în consecință, analiza de constituționalitate solicitată este de natură să influențeze soluția ce va fi pronunțată în cauză, în raport cu limitele în care trebuie aplicat dreptul la libera asociere și principiul constituțional al neretroactivității, consacrate de art. 40 alin. (1) și de art. 15 alin. (2) din Constituție.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.12. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din dispozitivul actului de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 160 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, și ale art. 8 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 10 iunie 2015. Din analiza criticilor de neconstituționalitate formulate cu privire la art. 160 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, Curtea observă că, în realitate, sunt vizate doar dispozițiile art. 160 alin. (1) lit. h), alin. (7) și alin. (10) din acest act normativ și, în consecință, aceste norme juridice vor fi reținute ca obiect al excepției de neconstituționalitate. Prevederile legale care formează obiectul excepției de neconstituționalitate au următorul cuprins:– Art. 160 alin. (1) lit. h), alin. (7) și alin. (10) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019:(1) Mandatul primarului încetează, de drept, în următoarele cazuri: (...);h) pierderea, prin demisie, a calității de membru al partidului politic sau al organizației minorității naționale pe a cărei listă a fost ales; (...)(7) În toate cazurile de încetare înainte de termen a mandatului de primar, prefectul emite un ordin prin care constată încetarea mandatului primarului. Ordinul are la bază un referat semnat de secretarul general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale, precum și actele din care rezultă motivul legal de încetare a mandatului. (...)(10) Instanța de contencios administrativ este obligată să se pronunțe în termen de 30 de zile, nefiind aplicabilă procedura de regularizare a cererii. În acest caz, procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar hotărârea primei instanțe este definitivă.:– Art. 8 alin. (2) din Legea nr. 14/2003: "Înscrierea unei persoane într-un alt partid politic constituie de drept demisie din partidul al cărui membru a fost anterior.";13. În opinia autorului excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii civile, art. 16 privind egalitatea în drepturi și art. 40 alin. (1) privind dreptul de asociere.14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 14/2003 și ale art. 160 alin. (1) lit. h) și alin. (10) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 au mai fost supuse controlului de constituționalitate, iar Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 152 din 21 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 25 iulie 2024, Decizia nr. 543 din 24 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 23 februarie 2024, sau Decizia nr. 285 din 17 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 10 august 2022).15. Curtea a reținut că dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 14/2003 instituie regula potrivit căreia înscrierea unei persoane într-un alt partid politic constituie de drept demisie din partidul al cărui membru a fost anterior. Această reglementare, analizată în contextul normativ din care face parte, se integrează în regimul juridic configurat de legiuitor cu privire la membrii unui partid politic, aflându-se în conexiune logico-juridică cu celelalte prevederi cuprinse în art. 8 din Legea nr. 14/2003. Astfel, un cetățean român nu poate face parte în același timp din două sau mai multe partide politice [art. 8 alin. (1) din Legea nr. 14/2003], iar la înscrierea într-un partid politic orice persoană este obligată să declare în scris, pe propria răspundere, dacă are sau nu calitatea de membru al unui alt partid politic [art. 8 alin. (3) din Legea nr. 14/2003]. De asemenea, membrii au dreptul de a demisiona din partid în orice moment, cu efect imediat [art. 16 alin. (2) din Legea nr. 14/2003].16. Sub acest aspect, Curtea a reținut că, în temeiul dreptului de asociere, garantat de art. 40 din Constituție, dobândirea calității de membru al unui partid politic este expresia manifestării de voință liberă și conștientă a cetățeanului, în considerarea unor rațiuni comune, de natură ideologică, și a unor interese și scopuri politice comune ca finalitate, exprimate în programul politic propriu fiecărui partid.17. În același timp, Curtea a reținut că dispozițiile art. 8 alin. (2) din Constituție permit legiuitorului să stabilească în ce condiții se constituie și își desfășoară activitatea partidele politice. Opțiunea legiuitorului în stabilirea unor reguli privind membrii partidelor politice, care apar nu numai ca firești, ci și necesare într-o societate democratică, ce este caracterizată prin pluralism politic, este expresia dispozițiilor constituționale evocate.18. În continuare, din analiza conținutului normativ al dispozițiilor art. 160 alin. (1) lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, Curtea a observat că acestea stabilesc unul dintre cazurile în care intervine încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de primar, constând în pierderea, prin demisie, a calității de membru al partidului politic sau al organizației minorității naționale pe a cărui/cărei listă a fost ales.19. Curtea a observat că dispozițiile art. 160 alin. (1) lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 preiau soluția legislativă cuprinsă în art. 15 alin. (2) lit. g^1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, astfel cum a fost completat prin art. I pct. 6 din Legea nr. 249/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 27 iunie 2006, în prezent abrogată potrivit art. 597 alin. (2) lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019. Prevederile art. 15 alin. (2) lit. g^1) din Legea nr. 393/2004 au constituit obiect al controlului de constituționalitate, iar prin Decizia nr. 153 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 14 iunie 2013, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate.20. Astfel, cu privire la soluția legislativă criticată, Curtea a reținut că rațiunea sa rezidă în faptul că, în urma demisiei din partidul politic care i-a susținut candidatura, primarul pierde, consecutiv, și girul alegătorilor, obținut inițial în virtutea candidaturii sale pe o listă susținută în campania electorală de un anumit partid politic și votată în final de aceștia. Legiuitorul a optat pentru o astfel de reglementare urmărind diminuarea migrației politice și a oportunismului politic. Schimbarea, pe parcursul mandatului, a apartenenței politice a primarului riscă să afecteze înseși interesele comunității, pe de o parte, prin perturbațiile și instabilitatea pe care le poate genera în cadrul aparatului administrativ prin intermediul căruia își exercită prerogativele de putere cu care a fost învestit prin lege și care pot afecta eficacitatea acțiunilor întreprinse în îndeplinirea competențelor sale, iar, pe de altă parte, prin lipsa de certitudine în ceea ce privește realizarea obiectivelor promovate în timpul campaniei electorale, în considerarea cărora alegătorii i-au acordat votul.21. De asemenea, Curtea a reținut că, deși dispozițiile legale criticate reprezintă o reflectare a art. 8 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia „partidele politice contribuie la definirea și la exprimarea voinței politice a cetățenilor“, textul constituțional nu impune în mod obligatoriu o atare soluție legislativă, lăsând legiuitorului posibilitatea de a condiționa sau nu păstrarea mandatului celor aleși prin scrutin uninominal de pierderea calității de membru al partidului politic prin demisie.22. Curtea a constatat că dispozițiile art. 160 alin. (1) lit. h) din Codul administrativ dau expresie opțiunii legiuitorului în materia alegerii și funcționării primarilor, fără a fi de natură să încalce dispozițiile art. 8 alin. (2) din Constituție. Totodată, Curtea a reținut că, potrivit art. 16 alin. (3) din Constituție, demnitățile și funcțiile publice se exercită în condițiile legii, astfel încât activitatea primarilor trebuie să se circumscrie regulilor pe care legiuitorul le-a edictat în vederea creării cadrului legal de funcționare a acestora.23. De asemenea, nu se pot reține nici criticile formulate prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, argumentate pe existența unui pretins tratament discriminatoriu al primarilor față de parlamentari, în cazul acestora din urmă neaplicându-se aceeași sancțiune a încetării mandatului de parlamentar ca o consecință a pierderii calității de membru al partidului politic care i-a susținut candidatura. În acest sens, Curtea reține că parlamentarii sunt reprezentanții întregului popor, prin care acesta exercită suveranitatea națională, potrivit art. 2 alin. (1) din Constituție, și care acționează în virtutea unui mandat reprezentativ acordat de întreaga națiune, potrivit art. 69 din Constituție. Deosebirea se justifică prin statutul constituțional diferit al celor două categorii de aleși, fiecare fiind reprezentanți ai unor autorități distincte, respectiv ai autorității legiuitoare și ai celei executive, care funcționează în baza principiului separației și echilibrului puterilor în stat, în cadrul democrației constituționale, potrivit art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală. Curtea remarcă, totodată, că legiuitorul constituant a înțeles să reglementeze în chiar textul Legii fundamentale cazurile în care încetează calitatea de deputat sau de senator, acestea fiind enumerate în mod limitativ în art. 70 alin. (2) din Constituție (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 153 din 12 martie 2013, precitată).24. Referitor la dispozițiile art. 160 alin. (7) din Codul administrativ, Curtea observă că acestea preiau, în esență, soluția legislativă consacrată anterior prin prevederile art. 16 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali (abrogată prin art. 597 alin. (2) lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ), prevederi care au format, în repetate rânduri, obiect al controlului de constituționalitate. În jurisprudența sa (spre exemplu, Decizia nr. 35 din 27 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 5 mai 2022, Decizia nr. 699 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 29 ianuarie 2020, Decizia nr. 466 din 12 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 4 ianuarie 2019, și Decizia nr. 544 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 862 din 28 octombrie 2016), Curtea Constituțională a observat că art. 16 din Legea nr. 393/2004 atribuie prefectului rolul de a „constata“ încetarea mandatului de primar, astfel că, în acest caz, prefectul îndeplinește, în temeiul legii, o formalitate necesară în vederea asigurării funcționării autorității administrației publice, în condiții de imparțialitate, fără a fi pusă în discuție crearea unui raport de subordonare între primar și prefect.25. Curtea a constatat că prevederile de lege criticate dau expresie rolului prefectului, în calitate de reprezentant al Guvernului, de a asigura, la nivelul local, monitorizarea aplicării unitare și respectării Constituției, a legilor, a ordonanțelor și a hotărârilor Guvernului, precum și a celorlalte acte normative [a se vedea art. 249 alin. (1) și art. 253 lit. a) din Codul administrativ în prezent în vigoare].26. Referitor la dispozițiile art. 160 alin. (10) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind caracterul definitiv al hotărârii instanței de contencios administrativ prin care se soluționează acțiunea formulată de primar împotriva ordinului prefectului de constatare a încetării mandatului primarului, Curtea a reținut că textul legal criticat nu consacră o soluție normativă nouă în materia dreptului administrativ, ci aceasta a existat în mod identic și anterior adoptării Codului administrativ, regăsindu-se la art. 69 alin. (5) teza finală din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, articol abrogat de art. 597 alin. (2) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.27. Astfel, examinând excepții de neconstituționalitate al căror obiect au fost dispozițiile art. 69 alin. (5) din Legea nr. 215/2001, Curtea Constituțională a reținut, în esență, că modalitatea de contestare în justiție a ordinului prefectului de constatare a încetării de drept a mandatului de primar este în mod firesc caracterizată prin celeritate, natura cauzelor supuse controlului judecătoresc în asemenea situații impunând o rezolvare promptă și definitivă pentru trecerea la etapa următoare, cea a declanșării procedurii pentru organizarea și desfășurarea scrutinului pentru alegerea unui nou primar. În aceste condiții, Curtea a constatat că prevederile art. 69 alin. (5) teza finală din Legea nr. 215/2001 conțin norme de procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, adoptate de legiuitor în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituție. Dispozițiile legale criticate asigură accesul la justiție, iar pe parcursul soluționării contestației de către instanța de contencios administrativ ambele părți din litigiu - atât primarul, cât și prefectul - își pot exercita neîngrădit drepturile și garanțiile procesuale specifice procesului echitabil într-un stat democratic.28. Distinct, Curtea reține că susținerile autorului excepției potrivit cărora, în temeiul art. 160 alin. (10) din Codul administrativ, aleșii locali cărora le-a încetat mandatul sunt privați de o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care se soluționează contestația împotriva ordinului prefectului privind constatarea încetării, înainte de termen, a mandatului de primar, spre deosebire de cei care au atacat ordinul prefectului, potrivit Legii nr. 393/2004, nu pot fi reținute, de vreme ce dispozițiile art. 69 alin. (5) din Legea nr. 215/2001, aplicabile anterior intrării în vigoare a prevederilor art. 160 alin. (10) din Codul administrativ, consacrau, de asemenea, caracterul „definitiv și irevocabil“ al hotărârii instanței de soluționare a contestației formulate împotriva ordinului prefectului de constatare a încetării de drept a mandatului de primar.29. În consecință, Curtea constată că, prin conținutul lor normativ, dispozițiile legale criticate nu încalcă sub niciun aspect prevederile art. 16 alin. (1) și ale art. 40 din Constituție.30. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în jurisprudența instanței de contencios constituțional antereferită își păstrează în mod corespunzător valabilitatea și în prezenta cauză.31. Referitor la criticile de neconstituționalitate formulate în raport cu art. 15 alin. (2) din Constituție, Curtea constată că prevederile legale criticate nu conțin în sine norme cu caracter retroactiv, ci dispun pentru viitor, fiind aplicabile de la data intrării lor în vigoare și, în consecință, nu poate fi reținută încălcarea principiului neretroactivității legii civile.32. De asemenea, Curtea precizează că, în soluționarea prezentei excepții de neconstituționalitate, nu pot fi aplicate considerentele care au condus la admiterea excepției de neconstituționalitate prin Decizia Curții Constituționale nr. 61 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2007, deoarece ipotezele juridice sunt diferite, în sensul că în prezenta cauză dispozițiile legale criticate nu modifică statutul de ales local dobândit la data începerii mandatului, prin instituirea unui caz nou de încetare a acestuia.33. În plus, Curtea subliniază că aspectele sesizate de autorul excepției referitoare la aplicarea legii în cauza dedusă judecății nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate, soluționarea acestora fiind de competența instanței judecătorești.34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Petru Marocico în Dosarul nr. 3.038/86/2020/a1 al Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 160 alin. (1) lit. h), alin. (7) și alin. (10) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ și ale art. 8 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 27 februarie 2025.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Simina Popescu-Marin-----
| EMITENT |
| Marian Enache | - președinte |
| Mihaela Ciochină | - judecător |
| Cristian Deliorga | - judecător |
| Dimitrie-Bogdan Licu | - judecător |
| Laura-Iuliana Scântei | - judecător |
| Gheorghe Stan | - judecător |
| Livia Doina Stanciu | - judecător |
| Elena-Simina Tănăsescu | - judecător |
| Varga Attila | - judecător |
| Simina Popescu-Marin | - magistrat-asistent |
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Decizia nr. 59 din 25 ianuarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 3.038/86/2020/a1, Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ și ale art. 8 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, excepție ridicată de Petru Marocico. Curtea Constituțională a fost sesizată ca urmare a admiterii recursului împotriva încheierii prin care Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate anterior menționată, într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de anulare a ordinului prefectului prin care s-a constatat încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de primar.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că prevederile legale criticate referitoare la încetarea de drept a mandatului de primar, ca urmare a înscrierii alesului local în alt partid politic decât cel pe listele căruia a fost ales, sunt neconstituționale, în măsura în care sunt aplicate retroactiv, și pentru mandatele aleșilor locali, reglementate de Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. Dispozițiile art. 15 din Legea nr. 393/2004 reglementează cazurile de încetare a mandatului primarului, în timp ce art. 16 din aceeași lege stabilește regulile procedurale privind încetarea mandatului. Se arată că mandatul de primar al autorului excepției a început în luna iunie 2016, iar la acea dată era în vigoare Legea nr. 393/2004, abrogată ulterior prin Codul administrativ. Având în vedere că mandatul de primar era reglementat de un anumit act normativ, este evident că întreaga durată a mandatului este supusă legislației în vigoare de la momentul începerii acestuia. În consecință, se arată că pentru constatarea încetării mandatului de primar, înainte de termen, trebuie aplicat actul normativ în vigoare la data începerii mandatului (în speță, Legea nr. 393/2004) și nu modificările legislative intervenite ulterior (art. 160 din Codul administrativ). Sunt invocate dispozițiile art. 597 alin. (1) lit. e) din Codul administrativ care cuprind norme tranzitorii și se susține că legiuitorul ar fi trebuit să menționeze că dispozițiile art. 160 din Codul administrativ se aplică doar mandatelor validate în temeiul acestui act normativ. În susținerea criticilor de neconstituționalitate, este invocată Decizia Curții Constituționale nr. 61 din 18 ianuarie 2007.6. Autorul excepției susține că prevederile legale criticate creează o situație discriminatorie între aleșii locali cărora le-au încetat mandatele în cazurile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 393/2004 și aleșii locali față de care s-a dispus încetarea mandatelor în temeiul Codului administrativ, deși ambele categorii și-au început mandatele în baza Legii nr. 393/2004. Astfel, potrivit art. 160 alin. (10) din Codul administrativ, aleșii locali cărora le-a încetat mandatul sunt privați de o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care se soluționează contestația împotriva ordinului prefectului privind constatarea încetării, înainte de termen, a mandatului de primar, spre deosebire de cei care au atacat ordinul prefectului, potrivit Legii nr. 393/2004.7. De asemenea, autorul excepției susține că sunt încălcate dispozițiile art. 40 alin. (1) din Constituție. Astfel, arată că legislația în vigoare prevede că unui primar îi încetează mandatul dacă se asociază în alt partid politic decât cel pe listele căruia a fost ales, astfel încât dreptul la liberă asociere în partide politice este în mod grav afectat de consecința juridică a asocierii în alt partid, pierderea mandatului. Se mai arată că, în cazul altor funcții și demnități publice alese prin vot, precum cea de deputat sau de senator, nu există o astfel de îngrădire, fiind totodată o discriminare între cele două categorii de aleși prin votul cetățenilor.8. Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal reține că din coroborarea dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 14/2003 și ale art. 160 alin. (1) lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 rezultă că unui primar îi încetează mandatul în situația în care se asociază în alt partid politic decât cel pe listele căruia a fost ales și, în consecință, analiza de constituționalitate solicitată este de natură să influențeze soluția ce va fi pronunțată în cauză, în raport cu limitele în care trebuie aplicat dreptul la libera asociere și principiul constituțional al neretroactivității, consacrate de art. 40 alin. (1) și de art. 15 alin. (2) din Constituție.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.12. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din dispozitivul actului de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 160 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, și ale art. 8 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 10 iunie 2015. Din analiza criticilor de neconstituționalitate formulate cu privire la art. 160 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, Curtea observă că, în realitate, sunt vizate doar dispozițiile art. 160 alin. (1) lit. h), alin. (7) și alin. (10) din acest act normativ și, în consecință, aceste norme juridice vor fi reținute ca obiect al excepției de neconstituționalitate. Prevederile legale care formează obiectul excepției de neconstituționalitate au următorul cuprins:– Art. 160 alin. (1) lit. h), alin. (7) și alin. (10) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019:(1) Mandatul primarului încetează, de drept, în următoarele cazuri: (...);h) pierderea, prin demisie, a calității de membru al partidului politic sau al organizației minorității naționale pe a cărei listă a fost ales; (...)(7) În toate cazurile de încetare înainte de termen a mandatului de primar, prefectul emite un ordin prin care constată încetarea mandatului primarului. Ordinul are la bază un referat semnat de secretarul general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale, precum și actele din care rezultă motivul legal de încetare a mandatului. (...)(10) Instanța de contencios administrativ este obligată să se pronunțe în termen de 30 de zile, nefiind aplicabilă procedura de regularizare a cererii. În acest caz, procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar hotărârea primei instanțe este definitivă.:– Art. 8 alin. (2) din Legea nr. 14/2003: "Înscrierea unei persoane într-un alt partid politic constituie de drept demisie din partidul al cărui membru a fost anterior.";13. În opinia autorului excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii civile, art. 16 privind egalitatea în drepturi și art. 40 alin. (1) privind dreptul de asociere.14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 14/2003 și ale art. 160 alin. (1) lit. h) și alin. (10) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 au mai fost supuse controlului de constituționalitate, iar Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 152 din 21 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 25 iulie 2024, Decizia nr. 543 din 24 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 23 februarie 2024, sau Decizia nr. 285 din 17 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 10 august 2022).15. Curtea a reținut că dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 14/2003 instituie regula potrivit căreia înscrierea unei persoane într-un alt partid politic constituie de drept demisie din partidul al cărui membru a fost anterior. Această reglementare, analizată în contextul normativ din care face parte, se integrează în regimul juridic configurat de legiuitor cu privire la membrii unui partid politic, aflându-se în conexiune logico-juridică cu celelalte prevederi cuprinse în art. 8 din Legea nr. 14/2003. Astfel, un cetățean român nu poate face parte în același timp din două sau mai multe partide politice [art. 8 alin. (1) din Legea nr. 14/2003], iar la înscrierea într-un partid politic orice persoană este obligată să declare în scris, pe propria răspundere, dacă are sau nu calitatea de membru al unui alt partid politic [art. 8 alin. (3) din Legea nr. 14/2003]. De asemenea, membrii au dreptul de a demisiona din partid în orice moment, cu efect imediat [art. 16 alin. (2) din Legea nr. 14/2003].16. Sub acest aspect, Curtea a reținut că, în temeiul dreptului de asociere, garantat de art. 40 din Constituție, dobândirea calității de membru al unui partid politic este expresia manifestării de voință liberă și conștientă a cetățeanului, în considerarea unor rațiuni comune, de natură ideologică, și a unor interese și scopuri politice comune ca finalitate, exprimate în programul politic propriu fiecărui partid.17. În același timp, Curtea a reținut că dispozițiile art. 8 alin. (2) din Constituție permit legiuitorului să stabilească în ce condiții se constituie și își desfășoară activitatea partidele politice. Opțiunea legiuitorului în stabilirea unor reguli privind membrii partidelor politice, care apar nu numai ca firești, ci și necesare într-o societate democratică, ce este caracterizată prin pluralism politic, este expresia dispozițiilor constituționale evocate.18. În continuare, din analiza conținutului normativ al dispozițiilor art. 160 alin. (1) lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, Curtea a observat că acestea stabilesc unul dintre cazurile în care intervine încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de primar, constând în pierderea, prin demisie, a calității de membru al partidului politic sau al organizației minorității naționale pe a cărui/cărei listă a fost ales.19. Curtea a observat că dispozițiile art. 160 alin. (1) lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 preiau soluția legislativă cuprinsă în art. 15 alin. (2) lit. g^1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, astfel cum a fost completat prin art. I pct. 6 din Legea nr. 249/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 27 iunie 2006, în prezent abrogată potrivit art. 597 alin. (2) lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019. Prevederile art. 15 alin. (2) lit. g^1) din Legea nr. 393/2004 au constituit obiect al controlului de constituționalitate, iar prin Decizia nr. 153 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 14 iunie 2013, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate.20. Astfel, cu privire la soluția legislativă criticată, Curtea a reținut că rațiunea sa rezidă în faptul că, în urma demisiei din partidul politic care i-a susținut candidatura, primarul pierde, consecutiv, și girul alegătorilor, obținut inițial în virtutea candidaturii sale pe o listă susținută în campania electorală de un anumit partid politic și votată în final de aceștia. Legiuitorul a optat pentru o astfel de reglementare urmărind diminuarea migrației politice și a oportunismului politic. Schimbarea, pe parcursul mandatului, a apartenenței politice a primarului riscă să afecteze înseși interesele comunității, pe de o parte, prin perturbațiile și instabilitatea pe care le poate genera în cadrul aparatului administrativ prin intermediul căruia își exercită prerogativele de putere cu care a fost învestit prin lege și care pot afecta eficacitatea acțiunilor întreprinse în îndeplinirea competențelor sale, iar, pe de altă parte, prin lipsa de certitudine în ceea ce privește realizarea obiectivelor promovate în timpul campaniei electorale, în considerarea cărora alegătorii i-au acordat votul.21. De asemenea, Curtea a reținut că, deși dispozițiile legale criticate reprezintă o reflectare a art. 8 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia „partidele politice contribuie la definirea și la exprimarea voinței politice a cetățenilor“, textul constituțional nu impune în mod obligatoriu o atare soluție legislativă, lăsând legiuitorului posibilitatea de a condiționa sau nu păstrarea mandatului celor aleși prin scrutin uninominal de pierderea calității de membru al partidului politic prin demisie.22. Curtea a constatat că dispozițiile art. 160 alin. (1) lit. h) din Codul administrativ dau expresie opțiunii legiuitorului în materia alegerii și funcționării primarilor, fără a fi de natură să încalce dispozițiile art. 8 alin. (2) din Constituție. Totodată, Curtea a reținut că, potrivit art. 16 alin. (3) din Constituție, demnitățile și funcțiile publice se exercită în condițiile legii, astfel încât activitatea primarilor trebuie să se circumscrie regulilor pe care legiuitorul le-a edictat în vederea creării cadrului legal de funcționare a acestora.23. De asemenea, nu se pot reține nici criticile formulate prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, argumentate pe existența unui pretins tratament discriminatoriu al primarilor față de parlamentari, în cazul acestora din urmă neaplicându-se aceeași sancțiune a încetării mandatului de parlamentar ca o consecință a pierderii calității de membru al partidului politic care i-a susținut candidatura. În acest sens, Curtea reține că parlamentarii sunt reprezentanții întregului popor, prin care acesta exercită suveranitatea națională, potrivit art. 2 alin. (1) din Constituție, și care acționează în virtutea unui mandat reprezentativ acordat de întreaga națiune, potrivit art. 69 din Constituție. Deosebirea se justifică prin statutul constituțional diferit al celor două categorii de aleși, fiecare fiind reprezentanți ai unor autorități distincte, respectiv ai autorității legiuitoare și ai celei executive, care funcționează în baza principiului separației și echilibrului puterilor în stat, în cadrul democrației constituționale, potrivit art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală. Curtea remarcă, totodată, că legiuitorul constituant a înțeles să reglementeze în chiar textul Legii fundamentale cazurile în care încetează calitatea de deputat sau de senator, acestea fiind enumerate în mod limitativ în art. 70 alin. (2) din Constituție (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 153 din 12 martie 2013, precitată).24. Referitor la dispozițiile art. 160 alin. (7) din Codul administrativ, Curtea observă că acestea preiau, în esență, soluția legislativă consacrată anterior prin prevederile art. 16 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali (abrogată prin art. 597 alin. (2) lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ), prevederi care au format, în repetate rânduri, obiect al controlului de constituționalitate. În jurisprudența sa (spre exemplu, Decizia nr. 35 din 27 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 5 mai 2022, Decizia nr. 699 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 29 ianuarie 2020, Decizia nr. 466 din 12 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 4 ianuarie 2019, și Decizia nr. 544 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 862 din 28 octombrie 2016), Curtea Constituțională a observat că art. 16 din Legea nr. 393/2004 atribuie prefectului rolul de a „constata“ încetarea mandatului de primar, astfel că, în acest caz, prefectul îndeplinește, în temeiul legii, o formalitate necesară în vederea asigurării funcționării autorității administrației publice, în condiții de imparțialitate, fără a fi pusă în discuție crearea unui raport de subordonare între primar și prefect.25. Curtea a constatat că prevederile de lege criticate dau expresie rolului prefectului, în calitate de reprezentant al Guvernului, de a asigura, la nivelul local, monitorizarea aplicării unitare și respectării Constituției, a legilor, a ordonanțelor și a hotărârilor Guvernului, precum și a celorlalte acte normative [a se vedea art. 249 alin. (1) și art. 253 lit. a) din Codul administrativ în prezent în vigoare].26. Referitor la dispozițiile art. 160 alin. (10) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind caracterul definitiv al hotărârii instanței de contencios administrativ prin care se soluționează acțiunea formulată de primar împotriva ordinului prefectului de constatare a încetării mandatului primarului, Curtea a reținut că textul legal criticat nu consacră o soluție normativă nouă în materia dreptului administrativ, ci aceasta a existat în mod identic și anterior adoptării Codului administrativ, regăsindu-se la art. 69 alin. (5) teza finală din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, articol abrogat de art. 597 alin. (2) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.27. Astfel, examinând excepții de neconstituționalitate al căror obiect au fost dispozițiile art. 69 alin. (5) din Legea nr. 215/2001, Curtea Constituțională a reținut, în esență, că modalitatea de contestare în justiție a ordinului prefectului de constatare a încetării de drept a mandatului de primar este în mod firesc caracterizată prin celeritate, natura cauzelor supuse controlului judecătoresc în asemenea situații impunând o rezolvare promptă și definitivă pentru trecerea la etapa următoare, cea a declanșării procedurii pentru organizarea și desfășurarea scrutinului pentru alegerea unui nou primar. În aceste condiții, Curtea a constatat că prevederile art. 69 alin. (5) teza finală din Legea nr. 215/2001 conțin norme de procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, adoptate de legiuitor în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituție. Dispozițiile legale criticate asigură accesul la justiție, iar pe parcursul soluționării contestației de către instanța de contencios administrativ ambele părți din litigiu - atât primarul, cât și prefectul - își pot exercita neîngrădit drepturile și garanțiile procesuale specifice procesului echitabil într-un stat democratic.28. Distinct, Curtea reține că susținerile autorului excepției potrivit cărora, în temeiul art. 160 alin. (10) din Codul administrativ, aleșii locali cărora le-a încetat mandatul sunt privați de o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care se soluționează contestația împotriva ordinului prefectului privind constatarea încetării, înainte de termen, a mandatului de primar, spre deosebire de cei care au atacat ordinul prefectului, potrivit Legii nr. 393/2004, nu pot fi reținute, de vreme ce dispozițiile art. 69 alin. (5) din Legea nr. 215/2001, aplicabile anterior intrării în vigoare a prevederilor art. 160 alin. (10) din Codul administrativ, consacrau, de asemenea, caracterul „definitiv și irevocabil“ al hotărârii instanței de soluționare a contestației formulate împotriva ordinului prefectului de constatare a încetării de drept a mandatului de primar.29. În consecință, Curtea constată că, prin conținutul lor normativ, dispozițiile legale criticate nu încalcă sub niciun aspect prevederile art. 16 alin. (1) și ale art. 40 din Constituție.30. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în jurisprudența instanței de contencios constituțional antereferită își păstrează în mod corespunzător valabilitatea și în prezenta cauză.31. Referitor la criticile de neconstituționalitate formulate în raport cu art. 15 alin. (2) din Constituție, Curtea constată că prevederile legale criticate nu conțin în sine norme cu caracter retroactiv, ci dispun pentru viitor, fiind aplicabile de la data intrării lor în vigoare și, în consecință, nu poate fi reținută încălcarea principiului neretroactivității legii civile.32. De asemenea, Curtea precizează că, în soluționarea prezentei excepții de neconstituționalitate, nu pot fi aplicate considerentele care au condus la admiterea excepției de neconstituționalitate prin Decizia Curții Constituționale nr. 61 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2007, deoarece ipotezele juridice sunt diferite, în sensul că în prezenta cauză dispozițiile legale criticate nu modifică statutul de ales local dobândit la data începerii mandatului, prin instituirea unui caz nou de încetare a acestuia.33. În plus, Curtea subliniază că aspectele sesizate de autorul excepției referitoare la aplicarea legii în cauza dedusă judecății nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate, soluționarea acestora fiind de competența instanței judecătorești.34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Petru Marocico în Dosarul nr. 3.038/86/2020/a1 al Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 160 alin. (1) lit. h), alin. (7) și alin. (10) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ și ale art. 8 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 27 februarie 2025.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Simina Popescu-Marin-----
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari