ORDIN nr. 756 din 23 iulie 2025pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat privind sprijinirea investițiilor destinate achiziției de vehicule cu emisii zero pentru transportul rutier și feroviar de mărfuri, maritim și pe căi navigabile interioare de pasageri și mărfuri
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 723 din 4 august 2025
Având în vedere:– prevederile art. 10d din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului, cu modificările și completările ulterioare, privind înființarea Fondului pentru modernizare;– Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1.001 al Comisiei din 9 iulie 2020 de stabilire a unor norme detaliate de aplicare a Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește funcționarea Fondului pentru modernizare care sprijină investițiile în vederea modernizării sistemelor energetice și a îmbunătățirii eficienței energetice a anumitor state membre ale Uniunii Europene, cu modificările și completările ulterioare;– Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat, cu modificările și completările ulterioare;– Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2022 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar de implementare și gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu completări prin Legea nr. 376/2023, cu modificările și completările ulterioare;– Avizul Consiliului Concurenței nr. RG/9.637 din 9.07.2025 referitor la aprobarea Schemei de ajutor de stat privind sprijinirea investițiilor destinate achiziției de vehicule cu emisii zero pentru transportul rutier și feroviar de mărfuri, maritim și pe căi navigabile interioare de pasageri și mărfuri;– Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare,ținând cont de Referatul de aprobare al Direcției generale programe europene transport din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii cu nr. 22.435/10.07.2025,în temeiul prevederilor art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările și completările ulterioare, ministrul transporturilor și infrastructurii emite prezentul ordin. + Articolul 1Se aprobă Schema de ajutor de stat privind sprijinirea investițiilor destinate achiziției de vehicule cu emisii zero pentru transportul rutier și feroviar de mărfuri, maritim și pe căi navigabile interioare de pasageri și mărfuri, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. + Articolul 2Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitatea sa de furnizor al ajutorului de stat, prin Direcția generală programe europene transport, va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. + Articolul 3Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul transporturilor și infrastructurii,
Ciprian-Constantin ȘerbanBucurești, 23 iulie 2025.Nr. 756. + ANEXĂSCHEMAde ajutor de stat privind sprijinirea investițiilor destinate achiziției de vehicule cu emisii zero pentru transportul rutier și feroviar de mărfuri, maritim și pe căi navigabileinterioare de pasageri și mărfuri
| EMITENT |

Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari