INSTRUCȚIUNI din 14 iulie 2025pentru aprobarea modelului-cadru al metodologiei de stabilire a structurii tarifelor de utilizare a infrastructurii portuare pentru porturile maritime din rețeaua transeuropeană de transport
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 688 din 23 iulie 2025
Notă
Puse în aplicare prin ORDINUL nr. 1.829 din 14 iulie 2025, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 23 iulie 2025. + Capitolul I Dispoziții generale + Articolul 1Consiliul de Supraveghere din Domeniul Naval, denumit în continuare CSDN sau autoritatea relevantă, elaborează prezentele instrucțiuni pentru aprobarea modelului-cadru al metodologiei de stabilire a structurii tarifelor de utilizare a infrastructurii portuare pentru porturile maritime din rețeaua transeuropeană de transport, denumită în continuare TEN-T. + Articolul 2În înțelesul prezentelor instrucțiuni, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a) porturi maritime din rețeaua TEN-T - porturi maritime din rețeaua transeuropeană de transport, prevăzute la art. 1 alin. (4) din Regulamentul (UE) 2017/352 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 februarie 2017 de stabilire a unui cadru privind furnizarea de servicii portuare și a normelor comune privind transparența financiară a porturilor, denumit în continuare Regulament;b) administrație portuară - organ de administrare al porturilor, în înțelesul art. 2 pct. 5 din Regulament; conform organizării naționale a administrării porturilor, administrațiile portuare, înființate potrivit art. 23 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor și a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparținând domeniului public, precum și desfășurarea activităților de transport naval în porturi și pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare OG nr. 22/1999, asigură, conform art. 5 din același act normativ, administrarea porturilor, inclusiv a celor din rețeaua TEN-T;c) metodologie - metodologia de stabilire a structurii tarifelor de utilizare a infrastructurii portuare pentru porturile maritime din rețeaua TEN-T, prevăzută la art. 66^2 alin. (2^5) din OG nr. 22/1999;d) tarif de utilizare a infrastructurii portuare - suma de bani încasată de administrația portuară pentru utilizarea infrastructurii, a instalațiilor și a serviciilor, inclusiv a căilor navigabile de acces la portul respectiv, precum și pentru accesul la operațiunile de prelucrare a mărfurilor și la serviciile pentru pasageri, excluzând costurile de închiriere ale terenului și taxele cu efect echivalent;e) utilizatori portuari și alte părți interesate - entități care utilizează infrastructură portuară, asociații patronale și profesionale, reprezentative și legal constituite ale acestora, precum și federații sindicale reprezentative care își desfășoară activitatea în porturile maritime din rețeaua TEN-T;f) structură organizatorică - structura organizatorică a CSDN, prevăzută la art. 66^1 alin. (16) din OG nr. 22/1999;g) strategie comercială a portului - document elaborat și aprobat de administrația portuară, în condițiile legii, aflat în relație de interdependență cu strategia economică a portului, care prezintă modalitatea de acțiune a administrației portuare în vederea valorificării administrării infrastructurii portuare, pentru maximizarea veniturilor, realizarea investițiilor propuse prin planurile de investiții ale portului și consolidarea relațiilor comerciale; aceasta poate conține, printre altele, analiza pieței și a concurenței portuare, la nivel național și internațional, obiective comerciale, politici tarifare și de stimulare comercială, strategii de promovare, servicii și facilități oferite clienților;h) strategie economică a portului - document elaborat și aprobat de administrația portuară, în condițiile legii, aflat în relație de interdependență cu strategia comercială a portului, care prezintă ansamblul deciziilor și direcțiilor de acțiune de ordin economic asumate de administrația portuară în scopul utilizării eficiente a resurselor de care aceasta dispune (financiare, umane, materiale etc.), pentru asigurarea sustenabilității, dezvoltării durabile, rentabilității și profitabilității pe termen lung; aceasta poate conține, printre altele, analiza contextului economic local, regional și internațional, obiective economice generale, principii financiare, indicatori de performanță economică;i) planuri de investiții ale portului - document elaborat și aprobat de administrația portuară, în condițiile legii, rezultat în urma implementării strategiei comerciale și a celei economice ale portului; reprezintă ansamblul acțiunilor și proiectelor strategice adoptate de administrația portuară pe termen scurt, mediu și lung, prin care aceasta și operatorii portuari, după caz, alocă resurse financiare necesare pentru modernizarea, extinderea și eficientizarea infrastructurii și serviciilor portuare, stabilesc prioritățile de implementare și calendarul realizării acestora. + Articolul 3(1) Prezentele instrucțiuni se aplică porturilor maritime din rețeaua TEN-T, prevăzute la art. 1 alin. (4) din Regulament.(2) Administrațiile portuare au obligația să elaboreze o metodologie de stabilire a structurii tarifelor de utilizare a infrastructurii portuare, pe baza modelului-cadru de metodologie aprobat prin prezentele instrucțiuni, în conformitate cu prevederile art. 66^2 alin. (2^5) din OG nr. 22/1999.(3) Prezentele instrucțiuni nu limitează dreptul administrațiilor portuare în ceea ce privește stabilirea sistemului de tarifare, atât timp cât tarifele de utilizare a infrastructurii portuare sunt transparente, în special ușor de identificat și nediscriminatorii, și contribuie la menținerea și dezvoltarea infrastructurii, inclusiv la furnizarea serviciilor portuare necesare pentru a efectua sau facilita operațiunile de transport în interiorul zonei portuare și pe căile navigabile care asigură accesul la porturile ce intră în sfera de competență a administrației portuare.(4) Administrațiile portuare care administrează porturile prevăzute la alin. (1) au obligația să respecte prevederile art. 13 și 15 din Regulament, în ceea ce privește stabilirea tarifelor de utilizare a infrastructurii portuare.(5) În situația în care administrațiile portuare primesc fonduri publice, acestea respectă și obligațiile prevăzute la art. 11 din Regulament. + Articolul 4La elaborarea propriilor metodologii, administrațiile portuare au în vedere următoarele:a) principiul transparenței: tarifele de utilizare a infrastructurii portuare se stabilesc și se comunică într-un mod clar, transparent și accesibil pentru utilizatori și autoritățile competente;b) principiul obiectivității și proporționalității: nivelul tarifelor reflectă în mod proporțional costul real al serviciului furnizat; administrațiile portuare pot lua în considerare cheltuielile de exploatare și alte cheltuieli care au legătură directă cu prestarea unui serviciu, inclusiv o marjă rezonabilă de profit; structura și nivelul tarifelor se stabilesc având în vedere criterii economice, obiective, justificate și aplicate uniform;c) principiul nediscriminării: tarifele se aplică în mod egal tuturor utilizatorilor, fără favorizarea anumitor operatori sau categorii de utilizatori;d) claritatea structurii tarifare integrate: în cazul în care plata tarifelor de utilizare a infrastructurii portuare este integrată în plata altor tarife, valoarea fiecărui element tarifar este identificabilă pentru utilizator;e) alocarea corectă și transparentă a costurilor și veniturilor aferente activităților finanțate din fonduri publice: toate costurile și veniturile aferente activităților finanțate din fonduri publice se alocă în mod corect și justificabil, pe baza unor principii de contabilitate a costurilor, aplicate consecvent; evidența contabilă separată se realizează în conformitate cu reguli clare, bine definite și documentate, care asigură transparența și acuratețea raportărilor financiare;f) compatibilitatea cu legislația în domeniul concurenței și ajutoarelor de stat: orice structură tarifară sau variație de tarif trebuie să respecte normele europene și naționale privind concurența și ajutorul de stat;g) adaptabilitatea la strategia economică și politica de amenajare a teritoriului: structura și nivelul tarifelor pot varia în funcție de strategia economică și politica de amenajare teritorială ale portului, în limitele legii;h) luarea în considerare a costurilor externe: tarifele pot varia și pot reflecta impactul unor factori externi asupra activităților desfășurate, cum ar fi, de exemplu, poluarea aerului, zgomotul, congestionarea traficului sau alte costuri externe;i) încurajarea performanței și sustenabilității: tarifele pot fi diferențiate pentru a stimula, printre altele, utilizarea eficientă și durabilă a infrastructurii, transportul maritim pe distanțe scurte și performanțele de mediu prin reducerea emisiilor de carbon; administrațiile portuare pot lua în considerare și alte elemente, cum ar fi, de exemplu, durata staționării navelor, cantitatea de mărfuri transportată și natura acestora, frecvența voiajelor, cererea de servicii portuare în anumite porturi și perioade ale anului, nivelul emisiilor de carbon generate de nave etc. + Capitolul II Procedura de elaborare a metodologiei + Secţiunea 1 Dispoziții generale + Articolul 5Metodologia proprie se elaborează și se aprobă de către administrațiile portuare, în condițiile legii, în conformitate cu strategia comercială și planurile de investiții ale portului. + Articolul 6La elaborarea propriei metodologii, administrațiile portuare țin seama de specificul portului, precum și de modelul-cadru prevăzut în anexa la prezentele instrucțiuni. + Articolul 7Metodologia se aprobă și se aplică, în condițiile legii, numai după avizarea acesteia de către autoritatea relevantă, conform prevederilor art. 66^2 alin. (2) lit. d^1) din OG nr. 22/1999. + Secţiunea a 2-a Transmiterea proiectului de metodologie spre analiză preliminară către CSDN + Articolul 8Administrația portuară elaborează propria metodologie, cu respectarea principiilor prevăzute la art. 4. Aceasta se transmite autorității relevante, spre analiză preliminară, însoțită de un calendar de elaborare, consultare și aprobare. + Articolul 9CSDN, prin structura organizatorică, analizează proiectul de metodologie și poate, după caz, să solicite clarificări și/sau să formuleze observații cu privire la acesta. + Secţiunea a 3-a Consultarea proiectului de metodologie + Articolul 10(1) După transmiterea clarificărilor și implementarea, după caz, a observațiilor CSDN, administrațiile portuare demarează procedura de consultare a utilizatorilor portuari și a altor părți interesate, care utilizează infrastructura porturilor maritime din rețeaua TEN-T, cu privire la proiectul de metodologie, conform prevederilor art. 66^2 alin. (2^6) din OG nr. 22/1999.(2) Utilizatorii portuari și alte părți interesate pot formula, în scris, observații/propuneri motivate la proiectul de metodologie, în termen de 45 de zile de la data comunicării acestuia de către administrațiile portuare. Acestea sunt transmise spre informare și către CSDN. + Articolul 11(1) În scopul facilitării comunicării cu entitățile prevăzute la art. 10 alin. (2), administrația portuară întocmește un registru al utilizatorilor portuari și al altor părți interesate de consultare, pe care îi invită să se înscrie în respectivul registru.(2) Administrația portuară desemnează cel puțin o persoană responsabilă pentru relația cu utilizatorii portuari și alte părți interesate, în cadrul procedurii de consultare cu privire la proiectul de metodologie, care să primească observațiile/ propunerile acestora. + Articolul 12(1) Administrațiile portuare publică într-o secțiune dedicată, pe pagina de internet proprie, la loc vizibil, spre exemplu, în secțiunea „Transparență decizională“, anunțul de demarare a procedurii de consultare a utilizatorilor portuari și a altor părți interesate referitor la proiectul de metodologie.(2) Anunțul prevăzut la alin. (1) cuprinde cel puțin următoarele informații:a) data publicării;b) termenul-limită până la care utilizatorii portuari și alte părți interesate pot transmite propuneri/observații;c) locul și modalitatea în care utilizatorii portuari și alte părți interesate pot trimite în scris propuneri/observații privind proiectul metodologiei;d) datele de contact ale persoanei responsabile, din partea administrației portuare, pentru relația cu utilizatorii portuari și cu alte părți interesate, în cadrul procedurii de consultare;e) faptul că utilizatorii portuari și alte părți interesate pot solicita punerea la dispoziție a proiectului de metodologie, prin e-mail sau în scris;f) menționarea explicită a posibilității organizării unei întâlniri în scopul consultării proiectului de metodologie, cu detalierea clară a condițiilor în care această întâlnire poate fi organizată, inclusiv perioada în care poate fi solicitată și perioada în care aceasta poate fi desfășurată.(3) Administrația portuară informează în scris CSDN cu privire la demersurile efectuate și transmite proiectul de metodologie supus consultării. + Articolul 13(1) După publicarea anunțului, administrația portuară transmite proiectul de metodologie, prin e-mail, utilizatorilor portuari și altor părți interesate înscriși/înscrise în registrul prevăzut la art. 11 alin. (1).(2) În situația în care administrația portuară în cauză primește o solicitare și de la alți utilizatori portuari/alte părți interesate care, deși au interes, nu sunt înscriși/înscrise în registru, pune la dispoziția acestora, la cerere, de îndată, proiectul de metodologie. + Articolul 14(1) Administrația portuară analizează propunerile/ observațiile primite de la utilizatorii portuari și alte părți interesate, ulterior încheierii procedurii de consultare.(2) Administrația portuară transmite răspuns, în scris, motivat, utilizatorilor portuari și altor părți interesate care au formulat propuneri/observații, privind preluarea/nepreluarea acestora. + Secţiunea a 4-a Transmiterea proiectului de metodologie către CSDN spre avizare + Articolul 15Administrația portuară transmite CSDN proiectul metodologiei de stabilire a structurii tarifelor de utilizare a infrastructurii portuare, în forma rezultată după finalizarea procedurii de consultare, însoțită de următoarele documente:a) strategia comercială și planurile de investiții ale portului;b) strategia economică, în situația în care proiectul de metodologie a fost elaborat inclusiv pe baza acestui document;c) un tabel cuprinzând observațiile/propunerile utilizatorilor portuari și ale altor părți interesate, precum și, în situația nepreluării, motivele nepreluării acestora;d) minuta întâlnirii de consultare, în situația în care s-a solicitat organizarea acesteia;e) corespondența purtată de administrația portuară cu utilizatorii portuari și alte părți interesate în cadrul procedurii de consultare a metodologiei. + Articolul 16În scopul emiterii avizului, CSDN, prin structura organizatorică, analizează proiectul metodologiei, respectiv documentele prevăzute la art. 15 și solicită administrației portuare, după caz, clarificări, completări etc. + Articolul 17Autoritatea relevantă analizează forma finală a metodologiei după finalizarea etapelor din prezentul capitol și procedează, după caz, la:a) emiterea avizului cu privire la metodologie;b) neavizarea motivată a metodologiei. + Articolul 18După primirea avizului CSDN, administrațiile portuare aprobă metodologia și, ulterior, pe baza acesteia, tarifele de utilizare a infrastructurii portuare, în condițiile legii. + Articolul 19Orice modificare sau completare a metodologiei se realizează cu respectarea prezentelor instrucțiuni. + Capitolul III Informarea și consultarea utilizatorilor portuari și a altor părți interesate + Articolul 20Administrațiile portuare se asigură că utilizatorii portuari și alte părți interesate sunt informați:a) cu privire la natura și nivelul tarifelor de utilizare a infrastructurii portuare;b) în legătură cu orice schimbare survenită în nivelul tarifelor de utilizare a infrastructurii portuare cu cel puțin două luni înainte de data la care respectivele schimbări intră în vigoare. + Articolul 21(1) Administrațiile portuare sunt obligate să consulte utilizatorii portuari și alte părți interesate cu privire la politica lor de tarifare și modificarea propriei metodologii.(2) Consultările referitoare la politica de tarifare includ și modificarea substanțială a tarifelor de utilizare a infrastructurii portuare.(3) Prin modificarea metodologiei se înțelege modificarea structurii elementelor ce intră în componența tarifelor de utilizare a infrastructurii portuare, astfel cum sunt detaliate în anexa la prezentele instrucțiuni. + Articolul 22După aprobarea tarifelor, în condițiile legii, administrațiile portuare publică tarifele de utilizare a infrastructurii portuare pe pagina proprie de internet. + Capitolul IV Dispoziții finale + Articolul 23Anexa face parte integrantă din prezentele instrucțiuni. + Articolul 24Administrațiile portuare elaborează metodologia de stabilire a structurii tarifelor de utilizare a infrastructurii portuare pentru porturile maritime din rețeaua TEN-T în termen de 120 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a Legii nr. 54/2025 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 160/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor și a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparținând domeniului public, precum și desfășurarea activităților de transport naval în porturi și pe căile navigabile interioare, precum și pentru completarea art. 25 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996. + ANEXĂla instrucțiuni
MODEL-CADRU DE METODOLOGIE*
de stabilire a structurii tarifelor de utilizare a infrastructurii
portuare pentru porturile maritime din rețeaua TEN-T* În situația administrațiilor portuare care administrează mai multe porturi maritime din rețeaua TEN-T se poate elabora o singură metodologie care să cuprindă capitole distincte pentru fiecare port în parte.1. Descrierea portului și a organului de administrare al acestuia - organizare, obiect de activitate, sector de activitate, legislație incidentă2. Prezentarea pe scurt a strategiei comerciale a portului și a planurilor de investiții3. Viziunea organului de administrare al portului și principiile avute în vedere pentru stabilirea și aplicarea tarifelor percepute în porturile din rețeaua TEN-T aflate în administrarea acesteia4. Indicatori de performanță și de trafic4.1. Evoluția indicatorilor financiari pe ultimii trei ani financiari încheiați:– cheltuieli totale cu personalul raportat la profitul operațional - se calculează prin împărțirea sumei tuturor cheltuielilor cu salariile, contribuțiile și beneficiile personalului la profitul obținut din activitatea de bază (fără a lua în calcul dobânzile și impozitele);– cheltuieli de întreținere a infrastructurii portuare raportate la gradul de utilizare a acesteia - se calculează prin împărțirea valorii cheltuielilor anuale de întreținere la volumul total de marfă operată sau, după caz, la numărul total de nave acostate într-un an;– venituri din tarife de utilizare a infrastructurii portuare raportate la volumul total de mărfuri operat; numărul de nave acostate raportat la lungimea totală a navelor - se calculează prin împărțirea valorii totale a veniturilor încasate de la toți operatorii (pentru utilizarea infrastructurii) la volumul total de marfă operată;– numărul de nave acostate raportat la lungimea totală a navelor - se calculează prin împărțirea numărului total de nave care au acostat într-un an la lungimea totală, exprimată în metri, a danelor disponibile;– cheltuieli administrative (exclus cheltuieli salariale) raportate la veniturile din exploatare - se calculează prin împărțirea totalului cheltuielilor administrative (fără a include salariile) la veniturile din activitatea curentă;– investițiile în infrastructură raportate la veniturile din tarife percepute operatorilor - se calculează prin împărțirea totalului cheltuielilor operaționale (salarii, reparații, utilități etc.) la veniturile din exploatare.4.2. Evoluția indicatorilor de trafic - în ultimii trei ani financiari încheiați:a) trafic de mărfuri:– trafic total;– trafic pe tipuri de mărfuri;– trafic în funcție de forma de agregare – vrac lichid, vrac solid, marfă în containere, alte tipuri de mărfuri generale;– trafic în funcție de origine și destinație - export, import, tranzit și cabotaj;b) trafic de nave:– total nave;– în funcție de scopul navelor (nave operate/cu escală, fără scop comercial);– în funcție de tonajul brut al navelor (0-5.000 UTB, 5.001 UTB-10.000 UTB, 10.001 UTB-40.000 UTB, 40.001-100.000 UTB, peste 100.000 UTB);– raportat la tipul navelor (cargou, tanc, port-container, RORO etc.).5. Prezentarea tarifelor ce vor fi încasate de administrația portuară - denumire, temeiul legal și locul în care acestea vor fi percepute6. Modalitatea de stabilire a tarifelor de utilizare a infrastructurii portuare:– detalierea principiilor și mecanismelor care stau la baza stabilirii tarifelor;– determinarea structurii de cheltuieli** a tarifelor după cum urmează:** În situația în care strategia comercială a portului prevede posibilitatea stabilirii tarifelor pe baza cheltuielilor administrației pentru respectivul port, cheltuielile ce pot sta la baza determinării tarifelor sunt repartizate astfel încât să se evite dubla taxare; se iau în calcul doar costurile care au legătură directă cu activitatea pentru care se percepe fiecare tarif.Metodologia va include exclusiv valori procentuale ale cheltuielilor. Spre exemplu:– cheltuielile directe - % din cheltuieli totale tarif;– cheltuieli materiale - % din cheltuieli directe și % din cheltuieli totale tarif;– cheltuieli muncă vie - % din cheltuieli directe și % din cheltuieli totale tarif;– cheltuieli indirecte/generale de administrare - descriere cheie de alocare și % din cheltuieli totale tarif.La solicitarea CSDN, administrația portuară pune la dispoziția autorității relevante toate informațiile necesare pentru emiterea avizului, inclusiv datele din contabilitatea proprie, după caz.I. Cheltuieli directeCheltuielile directe (de exemplu: cheltuieli cu reparații, întreținere etc.) x cheie de alocare cheltuială directă (element fix)II. Cheltuieli indirecte - element variabil în structură determinat în baza unui algoritm/unei formule de calcul fixeIII. Indicatorul fizic utilizat la stabilirea tarifelor, pentru a distribui proporțional cheltuielileAcesta poate fi definit ca o mărime fizică (de exemplu: tonaj operat, număr de nave, metri liniari de chei utilizați, număr de containere etc.) care permite alocarea echitabilă a cheltuielilor către tarife, în funcție de consumul resurselor portuare. Indicatorul fizic este stabilit ținând seama de specificul portului în cauză.IV. Alte elemente luate în considerare la stabilirea tarifelor, după caz (profit, indicele prețurilor de consum/curs de schimb*** etc.).*** Indexarea tarifelor se poate realiza cu rata medie anuală a inflației (pentru tarifele percepute în lei) sau cu indicele prognozat al cursului de schimb pentru tarifele percepute în valută, publicate de către Comisia Națională de Strategie și Prognoză.7. Estimarea impactului tarifelor în:– venituri;– indicatorii financiari.8. Facilități tarifare, după caz9. Orice alte informații considerate oportune de către administrația portuară------
| EMITENT |

Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari