DECIZIA nr. 170 din 19 mai 2025privind dreptul la acordarea sporului în cuantum mai mare, aferent întregului program de lucru, precum și la aplicarea art. 8 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 privind acordarea fiecărui spor proporțional cu timpul lucrat
EMITENT
  • ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 4 iulie 2025



    Dosar nr. 2.656/1/2024
    Mariana Constantinescu- vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului
    Carmen Elena Popoiag- președintele Secției I civile
    Adina Oana Surdu- președintele Secției a II-a civile
    Elena Diana Tămagă- președintele Secției de contencios administrativ și fiscal
    Adina Georgeta Nicolae- judecător la Secția I civilă
    Beatrice Ioana Nestor- judecător la Secția I civilă
    Cristina Truțescu- judecător la Secția I civilă
    Mariana Hortolomei- judecător la Secția I civilă
    Daniel Marian Drăghici- judecător la Secția I civilă
    Cosmin Horia Mihăianu- judecător la Secția a II-a civilă
    Valentina Vrabie- judecător la Secția a II-a civilă
    Petronela Iulia Nițu- judecător la Secția a II-a civilă
    Ștefan Ioan Lucaciuc- judecător la Secția a II-a civilă
    Marcela Marta Iacob- judecător la Secția a II-a civilă
    Carmen Maria Ilie- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
    Luiza Maria Păun- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
    Gheza Attila Farmathy- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
    Adriana Florina Secrețeanu- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
    Alina Nicoleta Ghica-Velescu- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
    1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.656/1/2024, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).2. Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.3. La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.4. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția I civilă, în Dosarul nr. 2.853/85/2022.5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.6. De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale hotărâri judecătorești și opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.7. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:I. Titularul și obiectul sesizării8. Curtea de Apel Alba Iulia - Secția I civilă a dispus, prin încheierea din 23 octombrie 2024, în Dosarul nr. 2.853/85/2022, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:Dacă prestarea de către reclamantă, medic în cadrul direcției de sănătate publică - laboratorul diagnostic și investigare în sănătate publică - laboratorul de microbiologie, atât a activităților pentru care beneficiază de un spor de 15-25% din salariul de bază, conform art. unic pct. 7 din anexa nr. 1 la Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare „Sănătate și asistență socială“, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018), cât și a activităților pentru care beneficiază de un spor de 55-85% din salariul de bază, conform art. unic lit. A pct. 2 din anexa nr. II la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 (activitatea HIV/SIDA), deschide dreptul acesteia la acordarea sporului în cuantum mai mare, aferent întregului program de lucru, sau devin aplicabile prevederile art. 8 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 privind acordarea fiecărui spor proporțional cu timpul lucrat în aceste condiții.9. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 18 noiembrie 2024, cu nr. 2.656/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la data de 19 mai 2025.II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile10. Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare „Sănătate și asistență socială“, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările și completările ulterioare  +  Articolul 8(1) Sporurile pentru condiții de muncă se acordă corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă prevăzute în regulamentul-cadru. (2) Personalul altor unități care își desfășoară activitatea la unul dintre locurile de muncă prevăzute în anexele la prezentul regulament-cadru beneficiază de sporul prevăzut la locurile de muncă respective proporțional cu timpul cât prestează activitate la aceste locuri de muncă.(3) Personalul care în cadrul programului de lucru își desfășoară activitatea fracționat la mai multe locuri de muncă prevăzute în anexele la prezentul regulament-cadru, cu sporuri diferite, va beneficia de sporul prevăzut pentru fiecare loc de muncă, în funcție de timpul efectiv prestat în aceste locuri. Evidența timpului lucrat efectiv, în ore și în zile, în diferite locuri de muncă unde se acordă spor în procente diferite, precum și certificarea efectuării acestuia se realizează de către șeful fiecărui/fiecărei compartiment/secții/laborator/structuri.(4) Sporul prevăzut în anexa nr. 2 la articolul unic lit. A pct. 9 teza a II-a, acordat pentru situația de risc epidemiologic determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, nu se poate acorda cumulat cu alte sporuri pentru condiții de muncă deosebit de periculoase. În situația în care, pentru activitatea desfășurată în cadrul programului normal de lucru, ar putea fi acordate sporuri pentru condiții de muncă ce nu se pot cumula, personalul va beneficia de sporul al cărui cuantum este mai mare.Anexa nr. 1 - Mărimea sporului pentru condiții periculoase acordat în baza prevederilor art. 7 alin. (1) lit. a) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare  +  ARTICOL UNICPersonalul care își desfășoară activitatea în condiții periculoase beneficiază de sporul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. a) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează: Spor de la 15% până la 25% din salariul de bază: (...)7. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din laboratoare/compartimente de analize medicale, de bacteriologie, parazitologie, inframicrobiologie, microbiologie, virusologie, imunologie, enzimologie, chimie sanitară, toxicologie, analize chimice, biologice, biochimice și citologice; (...)Anexa nr. 2 - Mărimea sporului pentru condiții deosebit de periculoase acordat în baza prevederilor art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare  +  ARTICOL UNICPersonalul care își desfășoară activitatea în condiții deosebit de periculoase beneficiază de sporul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:A. Spor de la 55% până la 85% din salariul de bază: (...) 2. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar care își desfășoară activitatea în laboratoarele de microbiologie din cadrul direcțiilor de sănătate publică, care lucrează teste HIV/SIDA; (...)III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept11. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu - Secția I civilă, la data de 29 noiembrie 2022, cu nr. 2.853/85/2022, reclamanta X a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția de Sănătate Publică a Județului Sibiu:– obligarea pârâtei la plata sporului pentru condiții deosebit de periculoase, în cuantum de 85%/lună din salariul de bază începând cu data de 29 noiembrie 2019 și pe viitor, cuvenit personalului medico-sanitar care își desfășoară activitatea în laboratorul diagnostic și investigare în sănătate publică - laboratorul de microbiologie, în condiții deosebit de periculoase;– obligarea la plata diferențelor dintre sporul pentru condiții deosebit de periculoase stabilită în cuantum de 85% lunar din salariul de bază și sporul efectiv achitat de 18%, începând cu data de 29 noiembrie 2019 și pe viitor, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală, de la data scadenței si până la data plății efective.12. Prin Sentința civilă nr. 815 din 18 octombrie 2023 a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă, a fost admisă în parte acțiunea și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei sporul pentru condiții deosebit de periculoase în cuantum de 55%, calculat la salariul de bază, începând cu data de 29 noiembrie 2019, și diferența rezultată dintre sporul acordat în procent de 18% și sporul pentru condiții deosebit de periculoase în cuantum de 55%, calculat la salariul de bază, începând cu 29 noiembrie 2019, și pe viitor, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației și cu dobânda legală penalizatoare, de la data scadenței și până la data plății efective.13. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanta este angajata pârâtei, în calitate de medic primar în specialitate de laborator, desfășurând activitate în cadrul laboratorului de microbiologie.14. Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamanta este salarizată în baza Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), care, la art. 23, reglementează acordarea sporurilor pentru condiții de muncă. În aplicarea acestui text legal s-a emis Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018.15. Sporul ce se acordă în locul de muncă unde reclamanta își desfășoară activitatea este reglementat în anexa nr. 2 din regulamentul-cadru.16. Din actele dosarului rezultă că pârâta, prin dispoziția din 7 mai 2018, a stabilit sporurile în procent diferit pentru angajați, respectiv pentru reclamantă în procent de 18%, ce se calculează raportat la un spor de 15-25%, conform art. unic pct. 7 din anexa nr. 1 și un spor de 55-85%, conform art. unic lit. A pct. 2 din anexa nr. 2 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, pentru activitatea HIV/SIDA; prin acest act s-a făcut o medie de 4 zile cu 55% și 16 zile cu 15% prin rotație câte o lună pe semestru.17. Astfel pârâta a combinat sporul de 55-85%, ce se acordă pentru condiții deosebit de periculoase, cu sporul de 15-25%, ce se acordă pentru condiții periculoase.18. Instanța de fond a apreciat că această modalitate de diferențiere a sporurilor este nelegală, deoarece reclamanților nu le sunt aplicabile dispozițiile art. 8 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, deoarece nu sunt încadrați și în alte unități și nici nu desfășoară activitatea fracționat la mai multe locuri de muncă, iar art. 7 alin. (4) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că sporul pentru condiții periculoase și cel pentru condiții deosebit de periculoase nu pot fi acordate cumulativ aceleiași persoane.19. Analizând actele și probele administrate în cauză, instanța de fond a constatat că, în raport cu activitatea desfășurată de reclamantă și cu locul de muncă al acesteia, în speță au aplicabilitate dispozițiile art. unic din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, astfel încât reclamanta beneficiază de un spor de la 55% până la 85% din salariul de bază.20. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Direcția de Sănătate Publică a județului Sibiu, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii pe cale de excepție, ca fiind prescrisă, iar pe fondul cauzei, ca neîntemeiată.21. În motivare, cu privire la fondul cauzei, apelanta-pârâtă a arătat, în esență, că acțiunea petentei este netemeinică și nelegală sub aspectul acordării sporului maxim de 85% pentru condiții periculoase, având în vedere activitatea în laboratorul de diagnostic și investigare în sănătate publică din cadrul Direcției de Sănătate Publică a Județului Sibiu, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 8 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 și că, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, suma sporurilor și indemnizațiilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază la care se adaugă cuantumul gărzilor fără spor.22. La termenul din 25 septembrie 2024, instanța a pus în discuția părților necesitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul prevederilor art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu interpretarea problemei de drept arătate.23. Prin încheierea pronunțată la data de 23 octombrie 2024 s-au dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și suspendarea cauzei.IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării24. Instanța de trimitere a reținut îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.25. Astfel, pretențiile deduse judecății se circumscriu stabilirii și/sau plății drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, întrucât reclamanta, angajată a pârâtei Direcția de Sănătate Publică a Județului Sibiu, este salarizată din fonduri publice.26. Cauza se află în apel, fiind pe rolul unui complet de judecată din cadrul Curții de Apel Alba Iulia - Secția civilă.27. În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, Curtea a reținut că de lămurirea acestei chestiuni de drept depinde soluționarea pe fond a cauzei, dat fiind că reclamanta pretinde un spor de 55-85% pentru condiții deosebit de periculoase aferent întregului program de lucru, conform prevederilor art. unic pct. 2 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 (activitatea HIV/SIDA), iar pârâta pretinde aplicarea prevederilor art. 8 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 privind acordarea fiecărui spor proporțional cu timpul lucrat în aceste condiții, respectiv combinarea sporului în procent de 55-85%, ce se acordă pentru condiții deosebit de periculoase, cu sporul de 15-25%, ce se acordă pentru condiții periculoase.28. De asemenea, a constatat că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra chestiunii de drept invocate și aceasta nici nu formează obiect al unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept29. Părțile nu au exprimat puncte de vedere asupra chestiunii de drept, altfel decât prin pozițiile procesuale rezultate din cererile depuse la dosar.VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept30. Instanța de trimitere a arătat că aplicarea fracționată a tipurilor de sporuri corespondent timpului de muncă efectuat, raportat la fiecare activitate în parte, are în vedere doar personalul care își desfășoară activitatea la mai multe locuri de muncă, cu sporuri diferite, ceea ce nu este cazul reclamantei, care își desfășoară activitatea doar într-un singur loc de muncă - laboratorul de microbiologie. De aceea, nici nu pot fi aplicate în speță dispozițiile art. 8 și 11 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018. Nu prezintă relevanță că personalul lucrează doar sporadic cu pacienți cu HIV/SIDA, câtă vreme intenția legiuitorului a fost aceea de a acorda acest spor categoriilor de personal menționate în Legea-cadru nr. 153/2017, fără distincțiile pretinse de apelantă, tocmai pentru „a acoperi“ financiar riscul la care se supun persoanele care lucrează în locuri de muncă cu risc de contaminare, risc ce există chiar dacă într-un procent foarte mic, dar care, dacă ar fi fost minim, nu ar fi fost reglementat legal ca spor pentru condiții deosebit de periculoase.VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie31. La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele naționale au comunicat un număr redus de hotărâri judecătorești și opinii teoretice cu privire la dispozițiile legale care formează obiectul sesizării.32. Astfel, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, Curtea de Apel Iași - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalul Iași - Secția I civilă și Curtea de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale au apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. (3) din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, iar personalul care desfășoară atât activitățile reglementate de art. unic lit. A pct. 2 din anexa nr. 2, cât și pe cele reglementate de art. unic pct. 7 din anexa nr. 1 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 va beneficia de sporul prevăzut pentru fiecare loc de muncă, în funcție de timpul efectiv prestat în aceste locuri.33. Alte instanțe (Tribunalul Ilfov, Curtea de Apel Cluj - Secția a IV-a litigii de muncă și asigurări sociale) au apreciat că nu au aplicabilitate nici dispozițiile art. 8 alin. (3) și nici ale art. 11 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018. În raport cu activitatea desfășurată de reclamantă și cu locul de muncă al acesteia, în speță au aplicabilitate dispozițiile art. unic din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, în sensul că aceasta beneficiază de un spor de la 55% până la 85% din salariul de bază. Sporul prevăzut pentru condiții deosebit de periculoase ar trebui acordat cel puțin la nivelul minim prevăzut de lege.34. Celelalte curți de apel nu au identificat practică judiciară în materie și nici nu au comunicat opinii teoretice.35. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.VIII. Jurisprudența Curții Constituționale36. Prin Decizia nr. 63 din 28 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 18 iulie 2023, Curtea Constituțională, respingând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) și (3) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, a reținut că:27. Cu privire la sporuri și la protecția de care se bucură acestea potrivit dispozițiilor constituționale, Curtea, prin Decizia nr. 666 din 29 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 4 februarie 2021, paragrafele 18 și 19, a reținut, în esență, că sporurile, premiile și alte stimulente, acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. De asemenea, Curtea a statuat că instituirea și diminuarea sporurilor, acordarea într-o anumită perioadă de timp, modificarea lor ori încetarea acordării, stabilirea categoriilor de personal salarizat care beneficiază de acestea, ca și a altor condiții și criterii de acordare țin de competența și de opțiunea exclusivă a legiuitorului, cu singura condiție de ordin constituțional ca măsurile dispuse să vizeze deopotrivă toate categoriile de personal care se află într-o situație identică.28. În ceea ce privește delegarea stabilirii mărimii sporului pentru condiții de muncă prin acte de reglementare secundară, prevăzută de art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea, prin Decizia nr. 666 din 29 septembrie 2020, precitată, paragraful 28, a reținut că, departe de a constitui o negare a rolului Parlamentului de unică autoritate de legiuitoare, prevederile de lege criticate nu fac altceva decât să dea expresie opțiunii legiuitorului în materia reglementării sporului pentru condiții de muncă, fără a încălca dispozițiile art. 61 din Constituție. Astfel, marja de apreciere a autorităților administrației publice în privința stabilirii mărimii sporului pentru condiții de muncă nu este nelimitată, ci aceasta se exercită, în condițiile legii, cu încadrarea în limitele maxime prevăzute de lege. (...)32. (...) în ceea ce privește dispozițiile art. 7 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea reține că acestea reglementează sporurile ce pot fi acordate personalului de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare și unitățile medico-sociale în funcție de condițiile în care se desfășoară activitatea acestora. Dispozițiile alin. (3) din același articol de lege prevăd că locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestora se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanților salariaților, în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens.33. Curtea constată că aceste dispoziții păstrează concepția legislativă care se regăsește și în prevederile art. 23-25 din Legea-cadru nr. 153/2017 cu privire la libertatea pe care legiuitorul o dă autorităților administrative de a stabili, în funcție de situațiile concrete pe care le prezintă activitatea în domeniu, locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia. Astfel, considerentele reținute mai sus cu privire la dispozițiile art. 23 și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt aplicabile și în privința dispozițiilor art. 7 alin. (1) și (3) din capitolul II al anexei nr. 2 la Legea-cadru nr. 153/2017. (...)IX. Raportul asupra chestiunii de drept37. Judecătorii-raportori au constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în sensul că lipsește condiția existenței unei chestiuni de drept reale, veritabile și dificile, care să justifice pronunțarea unei hotărâri prealabile.X. Înalta Curte de Casație și JustițieExaminând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:38. Cu titlu preliminar, se constată că instanța de trimitere a formulat două întrebări, pe care le-a adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție, ambele derivând din litigiul cu care a fost sesizată și din starea de fapt reținută în speță, conform căreia reclamanta, medic în cadrul direcției de sănătate publică - laboratorul diagnostic și investigare în sănătate publică - laboratorul de microbiologie, prestează atât activități pentru care ar putea beneficia, conform legii, de un spor de 15-25% din salariul de bază [sporul de până la 25% din salariul de bază, pentru desfășurarea unor activități în condiții periculoase, cuvenit personalului din unități, secții și compartimente de boli infecțioase, neonatologie, săli de naștere și din laboratoarele de analize medicale - art. 7 alin. (1) lit. a) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017], cât și activități pentru care ar putea beneficia, conform legii, de un spor de 55-85% din salariul de bază [sporul de până la 85% cuvenit personalului care își desfășoară activitatea în condiții deosebit de periculoase, în locurile de muncă enumerate de art. 7 alin. (1) lit. b) din același act normativ]. În acest context factual, cele două întrebări formulate vizează:– dacă această stare de fapt deschide dreptul reclamantei la acordarea sporului prevăzut de lege în cuantum mai mare, aferent întregului program de lucru desfășurat sau– dacă devin aplicabile prevederile art. 8 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 privind acordarea fiecărui spor, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.39. Temeiul sesizării îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.40. Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, „prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal“, iar, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, „(...) prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze“.41. Conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, „dacă, în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.42. Din analiza dispozițiilor legale mai sus evocate rezultă că, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, declanșarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții de admisibilitate: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.43. În ceea ce privește chestiunea de drept, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, în absența definirii acestei sintagme în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 ori în conținutul art. 519 din Codul de procedură civilă, această cerință de admisibilitate este supusă unei evaluări în concret, din partea instanței supreme, raportat la elementele care legitimează, în aprecierea instanțelor de trimitere, declanșarea mecanismului pronunțării hotărârii prealabile, ținând seama și de scopul edictării actului normativ pe care se întemeiază sesizarea, precum și de necesitatea asigurării unei practici unitare, coerente și previzibile.44. În acest sens, din jurisprudența anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dezvoltată în cadrul mecanismului de unificare a jurisprudenței reprezentat de procedura prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, rezultă că nu se verifică condiția dificultății chestiunii de drept: a) atunci când claritatea normei, respectiv aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate; b) când se solicită instanței supreme determinarea chiar a normei juridice aplicabile unui raport juridic, atribut ce intră și trebuie să rămână în sfera de competență a instanței de judecată; c) când chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită și-a clarificat înțelesul în practica judiciară, din hotărârile cercetate rezultând că normele de drept în discuție au primit aceeași interpretare; d) când pe calea hotărârii prealabile se solicită completarea legii; e) când se solicită lămurirea unor aspecte ce se regăsesc tranșate în jurisprudența constantă și clară a Curții de Justiție a Uniunii Europene, a Curții Europene a Drepturilor Omului, a Curții Constituționale ori a Înaltei Curți de Casație și Justiție; f) când există dezlegări anterioare date de instanța supremă prin hotărâri obligatorii în materia vizată de chestiunea de drept enunțată de instanța de trimitere, ce pot oferi repere concrete de interpretare, utile în soluționarea cauzelor, prin aplicarea în fiecare caz particular, în funcție de specificul speței.45. De asemenea, cu privire la existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, în jurisprudența sa anterioară, Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat că ceea ce este definitoriu pentru această procedură este faptul că urmărește interpretarea cu caracter de principiu a unei norme de drept (îndoielnice, neclare), stabilită ca incidentă în cauză de către instanța de trimitere, aptă să ducă la dezlegarea litigiului, iar nu determinarea, în concret, de către instanța supremă a elementelor care conturează raționamentul juridic, pentru ca, ulterior, instanța de trimitere să recurgă la punerea punctuală în aplicare a acestuia la raportul juridic dedus judecății, întrucât nu aceasta este finalitatea mecanismului de unificare a practicii judiciare. Instanța supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu interpretarea și aplicarea legii la circumstanțele concrete ale cauzei aflate pe rol, atribut care se impune cu necesitate să rămână în sfera de competență exclusivă a completului de judecată legal învestit cu soluționarea procesului (Decizia Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 62 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.277 din 18 decembrie 2024).46. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat deja anterior, în jurisprudența sa, că este necesar „să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății“ (spre exemplu, deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 90 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018; nr. 20 din 20 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 6 august 2019; nr. 17 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 15 iunie 2020 etc.).47. Examinând sesizarea instanței de trimitere, din perspectiva întrunirii condițiilor de admisibilitate enunțate supra, se constată că primele două condiții, impuse de prevederile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, sunt îndeplinite.48. Astfel, litigiul în cadrul căruia s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație se circumscrie domeniului de aplicare al art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 deoarece privește îndreptățirea reclamantei de a beneficia de sporul reglementat de art. 7 alin. (1) lit. b) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, în corelare cu prevederile Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, precum și cuantumul acestui spor la care este îndreptățită reclamanta.49. De asemenea, se constată că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus de către Curtea de Apel Alba Iulia - Secția I civilă, în Dosarul nr. 2.853/85/2022, respectiv de completul învestit cu soluționarea litigiului dedus judecății în calea de atac a apelului.50. În egală măsură, chestiunea de drept deferită instanței supreme nu a făcut obiectul unei statuări anterioare punctuale a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin intermediul vreunuia dintre mecanismele de unificare a jurisprudenței.51. Cu toate acestea, prin raportare la exigențele de admisibilitate expuse, rezultă că sesizarea formulată nu întrunește condiția de admisibilitate subsumată cerinței ca aceasta să privească o „chestiune de drept“ care să fie reală, veritabilă și dificilă, generată de nevoia lămuririi sensului și înțelesului unei norme de drept imperfecte, lacunare sau neclare, aptă să devină sursă a unor interpretări divergente și, pe cale de consecință, a unei jurisprudențe neunitare.52. Dintr-o primă perspectivă, se observă că, în legătură cu una din întrebările adresate de instanța de trimitere - posibilitatea cumulării mai multor sporuri, proporțional cu timpul lucrat în condițiile specifice acordării acestora -, Înalta Curte de Casație și Justiție a mai fost sesizată în Dosarul nr. 1.695/1/2024, pronunțând în acest sens Decizia nr. 62 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.277 din 18 decembrie 2024.53. Prin această decizie au fost respinse ca inadmisibile sesizările conexate formulate de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarele nr. 13.194/3/2024 și nr. 6.498/3/2024, în vederea dezlegării următoarei probleme de drept: „Posibilitatea acordării cumulate a sporurilor reglementate de art. 7 alin. (1) lit. a)-f) și h) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 (...), astfel cum sunt evidențiate în cuprinsul anexelor nr. 1-6 și 8 la Regulamentul-cadru (...) aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 (...)“.54. Chiar dacă sesizarea a fost respinsă ca inadmisibilă, în considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat că: „60. (...) o singură instanță (Curtea de Apel Ploiești) a identificat jurisprudență care să tranșeze problema de drept sesizată, concluzia desprinsă din hotărârile judecătorești comunicate fiind în sensul interdicției cumulului de sporuri; jurisprudența înaintată de Curtea de Apel Iași nu este relevantă pentru problema de drept sesizată, instanța de apel concluzionând în hotărârea înaintată că nu se ridică problema cumulului de sporuri, ci aceea a acordării sporului corespunzător încadrării locului de muncă al reclamanților din respectiva speță. La nivel de opinie, doar Curtea de Apel București a comunicat rezultatul consultării judecătorilor specializați în materia litigiilor de muncă, concluzia fiind în sensul imposibilității cumulării sporurilor (...)“.55. În considerentele aceleași decizii s-a mai reținut că:63. Prin chiar textul actelor normative care stau la baza sesizărilor se oferă soluția în ceea ce privește posibilitatea cumulării diverselor sporuri recunoscute pentru familia ocupațională de funcții bugetare «Sănătate și asistență socială», instanțele de trimitere neargumentând în cuprinsul sesizărilor care este dificultatea sau ambiguitatea textelor legale care ar impune intervenția mecanismului de unificare a jurisprudenței.64. Examinând în continuare admisibilitatea declanșării mecanismului de unificare a practicii judiciare, se reține că în cuprinsul primei sesizări se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și lămurirea modalității de determinare/calcul a/al sporului, în situația stabilirii posibilității de cumulare cu un alt spor recunoscut și acordat deja.65. Se observă că această sesizare nu se circumscrie sferei unei chestiuni de drept, astfel cum este aceasta conturată atât prin raportare la dispozițiile Codului de procedură civilă, cât și prin raportare la normele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024. Problema modalității concrete de calcul al sporului, astfel cum este solicitat în cadrul acțiunii judiciare cu care a fost învestită instanța de trimitere, este atributul exclusiv al acesteia.66. Așa cum s-a arătat deja, definitoriu pentru această procedură este faptul că urmărește interpretarea cu caracter de principiu a unei norme de drept (îndoielnice, neclare), stabilită ca incidentă în cauză de către instanța de trimitere, aptă să ducă la dezlegarea litigiului, iar nu determinarea, în concret, de către instanța supremă a elementelor care conturează raționamentul juridic, pentru ca, ulterior, instanța de trimitere să recurgă la punerea punctuală în aplicare a acestuia la raportul juridic dedus judecății, întrucât nu aceasta este finalitatea mecanismului de unificare a practicii judiciare. Instanța supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu interpretarea și aplicarea legii la circumstanțele concrete ale cauzei aflate pe rol, atribut care se impune cu necesitate să rămână în sfera de competență exclusivă a completului de judecată legal învestit cu soluționarea procesului.67. Așadar, verificarea premiselor sesizărilor, determinate de circumstanțele concrete ale litigiilor și de întrebările formulate, conduce la concluzia că acestea nu pun în discuție o dificultate de interpretare punctuală, de principiu, a normelor de drept indicate în actul de sesizare, de natură să necesite intervenția instanței supreme, ci urmăresc mai degrabă, în contextul particular al cauzelor, stabilirea efectivă a soluției ce urmează a fi adoptată de titularul sesizării.56. În acest context jurisprudențial dezvoltat anterior, se observă că, deși, prin decizia sus-menționată, sesizările au fost respinse ca inadmisibile de către instanța supremă, considerentele acestei decizii își păstrează concludența și în cadrul prezentei sesizări, în ceea ce privește interdicția de acordare a mai multor sporuri, dintre cele reglementate de art. 7 alin. (1) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017. De altfel, o asemenea concluzie decurge în modul cel mai evident posibil din lectura art. 7 alin. (4) din aceeași anexă la Legea-cadru nr. 153/2017, conform căruia „sporurile prevăzute la alin. (1) lit. a)-f) și h) nu pot fi acordate cumulat aceleiași persoane“, principiu reluat, într-o formulare similară, și de prevederile art. 4 alin. (1) din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018.57. În plus, nici instanța de trimitere (ca, de altfel, nici prima instanță sesizată cu litigiul în care s-au formulat întrebările) nu a avut vreo dificultate în a interpreta aceste prevederi legale, subliniind în cuprinsul încheierii de sesizare a instanței supreme că aplicarea fracționată a tipurilor de sporuri, corespunzător timpului de muncă efectuat raportat la fiecare activitate în parte, are în vedere doar personalul care își desfășoară activitatea la mai multe locuri de muncă, cu sporuri diferite, ceea ce nu este cazul reclamantei, care își desfășoară activitatea doar într-un singur loc de muncă, respectiv laboratorul de microbiologie, astfel că nu pot fi aplicate în speță dispozițiile art. 8 și 11 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018.58. Pe cale de consecință, a doua parte a întrebării adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție de către instanța de trimitere, referitoare la posibilitatea acordării cumulate a mai multor sporuri, dintre cele enumerate la art. 7 alin. (1) lit. a) și b) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, proporțional cu timpul efectiv lucrat, nu privește o chestiune de drept veritabilă și dificilă în sensul consacrat în jurisprudența anterioară a instanței supreme, de vreme ce dispozițiile art. 7 alin. (4) din același act normativ interzic expres și neechivoc acordarea cumulată, către aceeași persoană, a mai multor sporuri dintre cele prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. a)-f) și h), iar instanța de trimitere nu a identificat nicio dificultate de a înțelege și a aplica acest text de lege.59. Pe de altă parte, în privința chestiunii legate de îndreptățirea unei persoane la acordarea sporului în cuantum mai mare, aferent întregului program de lucru, în ipoteza desfășurării, fie în mod permanent, fie doar temporar și sporadic a unor activități ce se circumscriu, fiecare în parte, condițiilor de acordare a mai multor sporuri, se constată că instanța de trimitere nu a menționat care anume dispoziții legale incidente raportului juridic dedus judecății ar fi neclare, echivoce sau lacunare, astfel încât ar necesita intervenția instanței supreme prin mecanismul procedurii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, în vederea prevenirii dezvoltării unei jurisprudențe neunitare la nivel național.60. În acest context, trebuie reamintit că, în ceea ce privește existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, jurisprudența anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție a relevat că sarcina de a identifica normele de drept incidente și potențialul acestora de a primi interpretări diferite este atributul exclusiv al instanței sesizate cu soluționarea litigiului, în contextul în care rolul acestui mecanism de prevenire a jurisprudenței neunitare este acela de a oferi o interpretare cu caracter de principiu a unei norme de drept (îndoielnice, neclare), stabilite ca incidentă în cauză de către instanța de trimitere, apte să ducă la dezlegarea litigiului, iar nu determinarea, în concret, de către instanța supremă a elementelor care conturează raționamentul juridic, pentru ca, ulterior, instanța de trimitere să recurgă la punerea punctuală în aplicare a acestuia la raportul juridic dedus judecății.61. În maniera în care este formulată întrebarea, instanța de trimitere pleacă de la premisa conform căreia sporurile enumerate de art. 7 alin. (1) din anexa nr. II a Legii-cadru nr. 153/2017 se cuvin ope legis persoanelor care desfășoară, chiar și numai sporadic, activități care se circumscriu condițiilor de acordare a diferitelor sporuri reglementate de art. 7 alin. (1) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, deși prevederile acestui text de lege conferă doar o vocație la a beneficia de unul dintre sporurile enumerate de lege. În acest sens, dispozițiile analizate, cuprinse în art. 7 alin. (1) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, se referă la sporuri care „pot fi acordate“, în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, personalului de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare și unitățile medico-legale, cu respectarea dispozițiilor legale, ceea ce presupune analiza tuturor prevederilor legale care stabilesc condițiile de acordare a acestor sporuri și limitele în care pot fi acordate.62. Din această perspectivă, dispozițiile art. 7 alin. (3) din anexa nr. II din Legea-cadru nr. 153/2017 stabilesc cu caracter de principiu condițiile pentru acordarea sporurilor enumerate la alin. (1), statuând că „locurile de muncă (iar nu activitățile sporadice desfășurate), categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestora se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanților salariaților, în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens“.63. Examinând aceste dispoziții legale, Curtea Constituțională a subliniat că „aceste dispoziții păstrează concepția legislativă care se regăsește și în prevederile art. 23-25 din Legea-cadru nr. 153/2017 cu privire la libertatea pe care legiuitorul o dă autorităților administrative de a stabili, în funcție de situațiile concrete pe care le prezintă activitatea în domeniu, locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia“ (Decizia Curții Constituționale nr. 63 din 28 februarie 2023, paragraful 33).64. În egală măsură, au relevanță asupra litigiului dedus judecății, prin raportare la calitatea reclamantei de angajat al direcției de sănătate publică, și prevederile art. 7 alin. (5) din același act normativ, conform cărora „personalul din cadrul direcțiilor de sănătate publică poate beneficia, în raport cu condițiile de muncă, de sporurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b), c) și e), dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu personalul care beneficiază de aceste sporuri“.65. De asemenea, dispozițiile Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 stabilesc criteriile pentru încadrarea locurilor de muncă în una dintre categoriile prevăzute în anexe, respectiv periculoase, vătămătoare, deosebit de periculoase, condiții grele de muncă, periculoase și vătămătoare, condiții deosebite (art. 7 din regulamentul-cadru), instituind, în același timp, prerogativa ordonatorului de credite de a proceda la nominalizarea personalului care beneficiază de spor pe locuri de muncă, categorii de personal și mărimea concretă a sporului, în limita prevederilor stabilite prin regulament, cu consultarea sindicatelor reprezentative la nivel de unitate/sindicatelor afiliate la o federație reprezentativă pe grup de unități/sector sau, după caz, a reprezentanților salariaților.66. Nu în ultimul rând, se observă că pârâta-apelantă s-a apărat susținând că reclamanta nu a contestat dispoziția de stabilire a sporurilor pentru condiții de muncă emisă în aplicarea Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 și nici modalitatea de determinare a acestora, dar și că reclamanta nu poate beneficia de sporul pentru condiții deosebit de periculoase, de la 55% la 85%, stabilit de art. 7 alin. (1) lit. b) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, deoarece aceasta nu își desfășoară întregul program de lucru în condițiile specifice de muncă ce ar justifica acordarea acestui spor, a cărui acordare peste limitele stabilite de dispoziție ar conduce la depășirea limitei de 30% impusă de art. 25 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017.67. Fără a proceda la o abordare a stării de fapt reținute, din perspectiva acestor apărări, a dispozițiilor legale sus-menționate și a considerentelor desprinse din jurisprudența anterioară a Curții Constituționale mai sus menționată, instanța de trimitere a transpus solicitarea adresată de reclamantă, prin cererea de chemare în judecată, legată de pretinsa îndreptățire a sa de a beneficia de sporul pentru condiții deosebit de periculoase, prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. b) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, sub forma unei întrebări adresate instanței supreme pe calea mecanismului de prevenire a dezvoltării unei jurisprudențe neunitare. În realitate, instanța de trimitere a solicitat instanței supreme să valideze un anume raționament juridic și o anumită concluzie, pe care instanța ar dori să o tragă din starea de fapt dedusă judecății, conform căreia, în ipoteza în care pârâtul-angajator a procedat la stabilirea unui spor salarial al reclamantei, prin cumularea mai multor sporuri, cu nesocotirea interdicției de acordare cumulată a mai multor sporuri uneia și aceleiași persoane, această persoană ar trebui să beneficieze de sporul salarial cel mai avantajos, adică în cuantumul cel mai mare, pentru întregul program de lucru desfășurat, chiar dacă numai o parte din activitățile prestate în cadrul programului obișnuit de lucru s-ar circumscrie condițiilor concrete ce ar îndreptăți reclamanta la acordarea respectivului spor.68. Astfel formulată întrebarea adresată instanței supreme, fără identificarea normei de drept deficitare, susceptibile de mai multe înțelesuri, ori care să fie neclară, ambiguă sau lacunară și de a cărei corectă interpretare și aplicare ar depinde soluționarea cauzei, conturează inadmisibilitatea sesizării, nefiind întrunită condiția existenței unei chestiuni veritabile și dificile de drept în sensul consacrat deja în jurisprudența anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dezvoltată în considerentele expuse.
    ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
    În numele legii
    DECIDE:    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția I civilă, în Dosarul nr. 2.853/85/2022, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:Dacă prestarea de către reclamantă, medic în cadrul direcției de sănătate publică - laboratorul diagnostic și investigare în sănătate publică - laboratorul de microbiologie, atât a activităților pentru care beneficiază de un spor de 15-25% din salariul de bază, conform art. unic pct. 7 din anexa nr. 1 la Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare „Sănătate și asistență socială“, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările și completările ulterioare, cât și a activităților pentru care beneficiază de un spor de 55-85% din salariul de bază, conform art. unic lit. A pct. 2 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 (activitatea HIV/SIDA), deschide dreptul acesteia la acordarea sporului în cuantum mai mare, aferent întregului program de lucru, sau devin aplicabile prevederile art. 8 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 privind acordarea fiecărui spor proporțional cu timpul lucrat în aceste condiții.Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 mai 2025.
    VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
    MARIANA CONSTANTINESCU
    Magistrat-asistent,
    Elena Adriana Stamatescu    -----