ORDIN nr. 23 din 11 iunie 2025privind aprobarea prețului de referință al energiei electrice produse în cogenerare de înaltă eficiență, care beneficiază de bonus
EMITENT
  • AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 545 din 12 iunie 2025



    Având în vedere prevederile art. 72 alin. (1) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 24 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.215/2009 privind stabilirea criteriilor și a condițiilor necesare implementării schemei de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficiență pe baza cererii de energie termică utilă, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Metodologiei de stabilire și ajustare a prețurilor pentru energia electrică și termică produsă și livrată din centrale de cogenerare ce beneficiază de schema de sprijin, respectiv a bonusului pentru cogenerarea de înaltă eficiență, aprobate prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 78/2022, cu modificările și completările ulterioare,în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) și alin. (5) și ale art. 9 alin. (1) lit. x) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012, cu modificările și completările ulterioare,președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:  +  Articolul 1Se aprobă prețul de referință de 453,54 lei/MWh, exclusiv TVA, pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficiență în perioada 1 iulie-31 octombrie 2025, preț care se va utiliza în analiza de supracompensare a activității aferente anului 2025.  +  Articolul 2Prevederile prezentului ordin se aplică producătorilor de energie electrică și termică în cogenerare care beneficiază de bonus pentru cogenerarea de înaltă eficiență.  +  Articolul 3Entitățile organizatorice din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.  +  Articolul 4La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 73/2024 privind aprobarea prețului de referință al energiei electrice produse în cogenerare de înaltă eficiență, care beneficiază de bonus, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1035 din 16 octombrie 2024.  +  Articolul 5Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data de 1 iulie 2025.
    Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei,
    George-Sergiu Niculescu
    București, 11 iunie 2025.Nr. 23.-----