METODOLOGIE din 5 mai 2025privind modelele de certificate utilizate, interoperabilitatea registrelor și fluiditatea schimbului de date pentru programele de formare profesională a adulților, de nivel 4 și 5 CNC, organizate în cadrul instituțiilor de învățământ superior
EMITENT
  • MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 528 din 6 iunie 2025



    Notă
    Aprobată prin ORDINUL nr. 3.976 din 5 mai 2025, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 6 iunie 2025.
     +  Articolul 1(1) Prezenta metodologie reglementează organizarea programelor de formare profesională a adulților, de nivel 4 și 5 CNC, denumite în continuare PFPA, în cadrul instituțiilor de învățământ superior.(2) Cursurile de formare profesională a adulților, de nivel 4 și 5 conform Cadrului național al calificărilor, denumit în continuare CNC, se organizează pentru tinerii și adulții care au finalizat cel puțin studii de nivel liceal.  +  Articolul 2(1) PFPA se pot organiza de instituțiile de învățământ superior în cadrul domeniilor de licență unde au programe de studii universitare acreditate.(2) PFPA pot fi realizate prin colaborarea dintre instituțiile de învățământ superior cu organizațiile furnizoare de educație și angajatori, parteneri sociali sau alți furnizori de educație, pentru a crește relevanța acestora în raport cu piața forței de muncă.(3) PFPA se pot organiza atât în limba română, cât și în limba minorităților naționale sau într-o limbă de largă circulație.(4) PFPA se organizează pe bază de standarde ocupaționale sau de calificare, ce se regăsesc în Registrul național al standardelor, gestionat și aprobat de Autoritatea Națională pentru Calificări, denumită în continuare ANC.(5) Volumul de muncă specific pentru realizarea activităților descrise în cadrul unui PFPA se măsoară în concordanță cu Sistemul european al creditelor transferabile (ECTS) și se exprimă în credite de studii transferabile.  +  Articolul 3(1) Instituțiile de învățământ superior pot organiza PFPA de nivel:a) 4 CNC, în cadrul colegiilor universitare terțiare nonuniversitare, organizate conform legislației existente;b) 5 CNC, în cadrul colegiilor universitare terțiare nonuniversitare sau în cadrul facultăților, în domeniile lor acreditate.(2) Instituțiile de învățământ superior pot organiza următoarele tipuri de PFPA:a) programe de calificare, de nivel 4 sau 5 CNC, prin care se dobândesc toate competențele conform unui standard ocupațional/de calificare de nivel 4 sau 5 CNC;b) programe de specializare, de nivel 4 sau 5 CNC, prin care se dobândesc noi competențe aferente ocupațiilor de nivel 4 sau 5 CNC;c) programe de perfecționare, de nivel 4 sau 5 CNC, pentru actualizarea/dezvoltarea competențelor deja dobândite, corespunzătoare nivelului de calificare obținut;d) programe organizate în vederea pregătirii pentru examenul de bacalaureat a tinerilor absolvenți de liceu care nu au diplomă de bacalaureat, finalizate cu un certificat eliberat de instituția de învățământ superior, al cărui model se aprobă de aceasta în baza autonomiei universitare;e) programe de calificare de nivel 4 CNC, la care au acces absolvenții de liceu cu/fără diplomă de bacalaureat.  +  Articolul 4(1) Au dreptul de a participa la PFPA în cadrul instituțiilor de învățământ superior:a) tinerii și adulții care au absolvit cel puțin învățământul liceal, cu sau fără diplomă de bacalaureat, pentru programele de calificare de nivel 4 CNC;b) tinerii și adulții care au deja o calificare, cel puțin de nivelul 4 CNC, dobândită anterior în învățământul liceal sau în formarea profesională a adulților, în domeniul specializării, pentru programele de specializare de nivel 4 CNC;c) tinerii și adulții care au absolvit cel puțin învățământul liceal, cu sau fără diplomă de bacalaureat, sau care au absolvit o școală postliceală/un colegiu terțiar nonuniversitar, pentru programele de calificare de nivelul 5 CNC;d) tinerii și adulții absolvenți de școală postliceală/colegiu terțiar nonuniversitar care au deja o calificare de nivelul 5 CNC, dobândită anterior în domeniul specializării sau în formarea profesională a adulților, pentru programele de specializare de nivel 5 CNC.(2) Tinerii și adulții absolvenți de școală postliceală sau de colegiu terțiar nonuniversitar, fără diplomă de bacalaureat, pot participa la PFPA de nivelul 5, în vederea pregătirii pentru examenul de bacalaureat.(3) PFPA menționate în prezenta metodologie se vor organiza în baza unui regulament aprobat de către senatul universității.  +  Articolul 5(1) PFPA se pot desfășura la următoarele forme de învățământ:a) cu frecvență;b) cu frecvență redusă;c) la distanță.(2) PFPA se pot desfășura în sistem online sau hibrid, indiferent de tip, cu respectarea prevederilor legale privind asigurarea calității.  +  Articolul 6(1) Structura organizatorică care coordonează organizarea și desfășurarea PFPA de nivel 5 CNC în cadrul instituțiilor de învățământ superior și asigură colaborarea cu actorii interesați din piața muncii este facultatea, iar cele de nivel 4 CNC se organizează conform prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a).(2) Activitățile aferente PFPA în cadrul instituțiilor de învățământ superior pot fi susținute de către:a) personalul didactic titular sau asociat;b) specialiști, în calitate de cadre didactice asociate.  +  Articolul 7(1) Absolvirea PFPA prevăzute în prezenta metodologie se certifică prin:a) certificat de competențe profesionale, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 1;b) certificat de atestare a competențelor transversale, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2;c) certificat de calificare, în cazul obținerii tuturor competențelor din standardul ocupațional/standardul de calificare, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 3.(2) Certificatele prevăzute la alin. (1) sunt însoțite de o anexă, denumită „Supliment la certificat”, conform modelului Europass care este prevăzut în anexa nr. 4.(3) Formularele certificatelor menționate la alin. (1) sunt tipărite, în condițiile legii, de către Compania Națională „Imprimeria Națională” — S.A. și sunt achiziționate de către Autoritatea Națională pentru Calificări.(4) Tipărirea certificatelor utilizate în formarea profesională a adulților se realizează folosind hârtie specială. Certificatele sunt înseriate, numerotate și prevăzute cu elemente de siguranță.(5) Certificatele prevăzute la alin. (1) se vor ridica de la Autoritatea Națională pentru Calificări, contra cost, pe bază de comandă.(6) Răspunderea pentru exactitatea datelor înscrise în modelele de certificate utilizate în formarea profesională a adulților revine exclusiv persoanelor care au completat și semnat respectivele acte de studii.  +  Articolul 8(1) Completarea unui certificat, a unui duplicat și a suplimentului descriptiv se efectuează utilizându-se culoarea neagră, fără ștersături, răzuiri, acoperiri cu pastă corectoare, sau computerizat.(2) În certificate, datele se înscriu în ordinea înscrisă în certificatul de naștere, fără prescurtări sau abrevieri, în conformitate cu terminologia oficială în vigoare. Numele titularului, inițiala/inițialele prenumelui/prenumelor tatălui sau al/ale mamei, în cazul în care tatăl este necunoscut, și prenumele titularului certificatului se scriu cu majuscule, format de tipar, folosindu-se alfabetul latin, cu aplicarea semnelor diacritice.(3) În cazul persoanelor care au cetățenia statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European și a Confederației elvețiene sau a unui stat terț al Uniunii Europene, denumiți în continuare cetățeni străini, completarea actelor de studii se realizează în conformitate cu datele înscrise în pașaport și în alte înscrisuri oficiale care atestă starea civilă, emise de statul care a eliberat pașaportul/înscrisul oficial. Dacă există neconcordanță între pașaport și înscrisurile oficiale, prevalează datele din pașaport. (4) Certificatele se semnează de către persoanele ale căror funcții sunt precizate în formular, cu stilou sau cu pix de culoare albastră, nefiind admisă aplicarea parafei. Certificatele se semnează de persoanele aflate în funcție la data completării formularelor.(5) Certificatul sau duplicatul se eliberează titularului/împuternicitului legal, după verificarea de către titular/împuternicit a datelor înscrise în document, pe baza prezentării documentului de identitate — carte de identitate sau pașaport valabil(ă).(6) Titularul/Împuternicitul legal semnează pentru primire în toate locurile prevăzute cu semnătura titularului.(7) În situația în care titularul nu se poate prezenta, actul de studii poate fi eliberat împuternicitului legal al acestuia, pe bază de procură autentificată la notariat/împuternicire avocațială în copie certificată conform cu originalul, în care se menționează în mod expres faptul că împuternicitul poate ridica acte de studii.(8) În cazul în care procura notarială a fost întocmită pe teritoriul altui stat, aceasta se depune în original, fiind însoțită de traducerea legalizată. Procura trebuie să fie apostilată sau supralegalizată de autoritățile competente ale statului pe al cărui teritoriu a fost întocmită, cu excepția celor întocmite în statele care au încheiat cu România convenții, tratate sau acorduri privind asistența juridică în materie civilă, care prevăd scutirea de orice legalizare. Se acceptă împuternicirile efectuate la ambasadele sau consulatele României din diverse state. Împuternicirile efectuate sub semnătura ambasadorului/consulului nu trebuie traduse sau apostilate/supralegalizate.(9) Înscrisurile menționate la alin. (7) și (8) se păstrează cu termen permanent în arhiva instituției de învățământ superior care eliberează actul de studii.(10) Un certificat dintr-un carnet cu matcă — cotor și matca în cauză sunt completate identic, matca rămânând în arhiva instituției de învățământ superior care eliberează actul de studii.  +  Articolul 9(1) Certificatele sunt păstrate la nivelul instituției de învățământ superior în fișet metalic, prevăzut cu sistem securizat de închidere.(2) Formularele certificatelor necompletate, certificatele completate și neridicate de titulari, certificatele anulate, precum și duplicatele certificatelor completate și neridicate, documentele precum împuternicirile, delegațiile, procesele-verbale privind primirea, predarea și eliberarea certificatelor se păstrează astfel încât să se realizeze protecția acestora, în condiții de securitate deplină, cu termen permanent.  +  Articolul 10(1) În cazul dispariției certificatelor, instituția de învățământ superior are obligația de a sesiza organul de urmărire penală și de a informa Autoritatea Națională pentru Calificări, în cel mult 5 zile lucrătoare de la data constatării dispariției.(2) Formularele certificatelor care fac obiectul alin. (1) sunt declarate „nule” prin publicarea de către instituția de învățământ superior a unui anunț în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, în cel mult 5 zile lucrătoare de la data constatării dispariției.  +  Articolul 11(1) PFPA organizate în cadrul instituțiilor de învățământ superior se înscriu în Registrul programelor de educație și formare a adulților din instituțiile de învățământ superior, denumit în continuare RPEFPAIIS, care este gestionat de către ANC.(2) RPEFPAIIS, pentru interoperabilitatea registrelor și fluiditatea schimbului de date, face parte din Registrul național al calificărilor și este organizat similar acestuia. (3) În vederea înregistrării PFPA în registrul prevăzut la alin. (1), instituția de învățământ superior transmite către ANC, în format electronic, un dosar de înregistrare care cuprinde următoarele:a) cerere de înregistrare/actualizare a PFPA;b) formularul de înregistrare/actualizare a PFPA;c) hotărârea senatului instituției de învățământ superior prin care se aprobă PFPA și se solicită înscrierea în RPEFPAIIS a PFPA.(4) Analiza dosarului prevăzut la alin. (3) se derulează pe parcursul a 15 zile lucrătoare, dacă nu apar alte solicitări de completare a dosarului, care se vor transmite instituției inițiatoare, în scris, caz în care durata de analiză se prelungește cu durata de răspuns.(5) Modelul cererii și al formularului de înregistrare/actualizare a PFPA prevăzute la alin. (2) se aprobă prin decizie a președintelui ANC și se publică pe site-ul instituției în termen de 30 de zile de la publicarea prezentei metodologii în Monitorul Oficial al României, Partea I.(6) Informațiile transmise către ANC conform alin. (3) lit. b) conțin cel puțin următoarele date:a) denumirea PFPA și nivelul CNC;b) tipul programului și domeniul — ISCED-F 2013;c) standardul ocupațional/standardul de calificare care a stat la baza organizării PFPA;d) descrierea PFPA prin rezultatele învățării/competențele dobândite (după caz) și ocupația/ocupațiile din piața muncii căreia/cărora i/li se adresează programul;e) locul și forma de desfășurare a PFPA, programul și organizatorul: universitatea/facultatea, consorțiul;f) durata programului și numărul de credite ECTS.(7) Instituțiile de învățământ superior acreditate organizatoare de PFPA, înscrise în RPEFPAIIS, au următoarele obligații:a) de a solicita ANC necesarul de certificate pentru programele înscrise în RPEFPAIIS;b) de a transmite către ANC, trimestrial, datele privind absolvenții PFPA, pentru înscrierea în Registrul absolvenților programelor de educație și formare a adulților din învățământul superior, denumit în continuare RAPEFAIIS, care, pentru interoperabilitatea registrelor și fluiditatea schimbului de date, este similar cu registrul absolvenților din centrele de evaluare a competențelor profesionale obținute în contexte de învățare nonformală și informală.(8) Datele prevăzute la alin. (7) lit. b) se transmit către ANC pe baza formularului privind absolvenții PFPA, aprobat prin decizie a președintelui ANC și publicat pe site-ul instituției în termen de 60 de zile de la publicarea prezentei metodologii în Monitorul Oficial al României, Partea I.(9) RAPEFAIIS este o bază de date gestionată și actualizată de către ANC.(10) Modelul cererii prin care se solicită necesarul de certificate menționat la alin. (7) lit. a) se aprobă prin decizie a președintelui ANC și se publică pe site-ul instituției în termen de 30 de zile de la publicarea prezentei metodologii în Monitorul Oficial al României, Partea I.  +  Articolul 12(1) Structura RPEFPAIIS este prevăzută în anexa nr. 5.(2) Structura RAPEFAIIS este prevăzută în anexa nr. 6. Acest registru nu este public.(3) Pentru activitatea de înscriere a PFPA în registrul aferent, instituțiile de învățământ superior achită, pe bază de factură, o sumă egală cu valoarea a 25% din salariul minim net pe economie calculat conform legislației în vigoare la data depunerii actelor, pentru fiecare program nou sau actualizat.  +  Articolul 13PFPA în cadrul instituției de învățământ superior se pot organiza în regim cu taxă sau cu finanțare din alte surse.  +  Articolul 14(1) Un PFPA de nivel 5 CNC organizat în cadrul instituțiilor de învățământ superior funcționează legal, dacă domeniul de licență aferent este acreditat.(2) Menținerea acreditării pentru PFPA se realizează prin evaluare periodică a domeniului de licență aferent.(3) Instituțiile de învățământ superior acreditate elaborează un regulament propriu de organizare și desfășurare a PFPA, unde vor fi incluse și procedurile de evaluare internă a calității.(4) PFPA de nivel 4 CNC se acreditează conform legislației în vigoare, de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar.  +  Articolul 15ANC este abilitată să emită, prin decizie a președintelui, instrucțiuni privind punerea în aplicare a prevederilor prezentei metodologii.  +  Articolul 16Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezenta metodologie.  +  Anexa nr. 1*)la metodologie*) Anexa nr. 1 la metodologie este reprodusă în facsimil.  +  Anexa nr. 2*)la metodologie*) Anexa nr. 2 la metodologie este reprodusă în facsimil.  +  Anexa nr. 3*)la metodologie*) Anexa nr. 3 la metodologie este reprodusă în facsimil.  +  Anexa nr. 4la metodologie
    1. Titlul certificatului*1
    Exemplu: Certificat de competențe profesionale pentru – Tehnician în industria alimentară Cod NC 3162.32. Titlul tradus al certificatului*2
    Exemplu: Certificate of professional competencies – Food industry technician – Code 3162.33. Profilul aptitudinilor și competențelorEnumerați aptitudinile și competențele dobândite de titularul certificatului. Această listă trebuie să înceapă astfel: „Titularul certificatului poate să” și trebuie să includă o listă de aproximativ 5 până la 15 elemente utilizând verbe de acțiune, care să descrie competențele dobândite. Exemplu:Titularul certificatului poate săCompetențe-cheie:— comunicare și numerație— utilizarea calculatorului și prelucrarea informației— comunicarea în limba străină— asigurarea calității— dezvoltare personală în scopul obținerii performanței— igiena și securitatea muncii— lucrul în echipăUnități de competențe tehnice generale:— controlul proceselor biochimice din industria alimentară— conducerea calității în industria alimentară— aplicarea măsurilor de igienă și protecția mediului în industria alimentară— documente de evidență primară— coordonare a proceselor tehnologice în industria alimentară— marketing în industria alimentarăUnități de competențe tehnice specializate:— tehnologii specifice în industria alimentară extractivă— tehnologii specifice în industria alimentară fermentativă— tehnologii specifice de obținere a produselor de origine animală.4. Categoriile de ocupații accesibile titularului certificatului*3
    Exemplu:— instalarea, repararea și întreținerea utilajelor și echipamentelor— efectuarea de întreținere preventivă la utilaje și echipamente— testarea și depanarea utilajelor și echipamentelor5. Statutul official al certificatului
    Denumirea și statutul instituției care emite certificatulExemplu: Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”www.edmondnicolau.roNivelul certificatului (național sau european)*4Exemplu:Nivelul 4 al Cadrului național al calificărilorNivelul 5 al Cadrului european al calificărilorAcces la următorul nivel de educație/formare*4Exemplu:Acces la nivelul patru, pe baza diplomei de bacalaureatDenumirea și statutul autorității naționale/regionale care asigură acreditarea/recunoașterea certificatuluiExemplu: Autoritatea Națională pentru Calificări http://site.anc.edu.roGrila de notare/Criterii de absolvireExemplu:Note de la 1 la 10 (1: nota minimă); pentru absolvire: minimum media 5, minimum nota 6 la proba practică la examenul de absolvireAcorduri internaționale*4Exemplu:Convenția cu privire la suprimarea cerinței supralegalizăriiactelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961
    Baza legalăExemplu:Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare
    6. Modalități de obținere a certificatului recunoscute oficial
    A se înlocui cu descrierea modului de obținere a certificatului (stagiu de ucenicie, în școală/centru de formare sau la agentul economic, acreditarea/recunoașterea învățării anterioare) și/sau a se completa tabelul de mai jos.
    Descrierea educației și formării profesionale primiteProcentul din programul total(%)Durata(ore/săptămâni/luni/ani)
    Dobândită în școală/centru de formare30%324 de ore
    Dobândită la agentul economic70%756 de ore
    Acreditarea/Recunoașterea învățării anterioare%
    Durata totală a educației/formării profesionale care a condus la dobândirea certificatului1.080 de ore
    7. Informații suplimentareCondiții de admitere*4Exemplu: Absolvirea nivelului secundar superior (liceul)Mai multe informații (inclusiv descrierea sistemului național de calificări)Exemplu: www.tvet.ro, www.edu.roCentru Național Europasseuropass.anc.edu.ro
    *1 În limba de origine.*2 Dacă este cazul. Această traducere nu are valoare juridică.*3 Dacă este cazul.Suplimentul la certificatul profesional oferă informații suplimentare despre certificat și nu are statut juridic în sine. Formatul acestuia se bazează pe Decizia (UE) 2018/646 a Parlamentului European și a Consiliului din 18 aprilie 2018 privind un cadru comun pentru furnizarea unor servicii mai bune pentru aptitudini și calificări (Europass) și de abrogare a Deciziei nr. 2.241/2004/CE.*4 Dacă este cazul.
     +  Anexa nr. 5la metodologie
    STRUCTURA
    Registrului programelor de educație și formare
    a adulților din instituțiile de învățământ superior (RPEFPAIIS)
    Informații generale educaționaleCâmp
    Organismul de acordare a calificării/Organizatorul PFPA
    Titlul calificării
    Domeniul educational conform ISCED-F 2013
    Țara/Locația
    Nivelul CNC-CEC
    Domeniul ISCED-F 2013
    Denumirea calificării/PFPA
    Numărul de credite de studii transferabile, conform ECTS
    Asigurarea calitățiiOrganismal de asigurare a calității
    Data expirării autorizării/acreditării
    Descrierea calificării prin rezultate ale învățării/competențeCunoștințe
    Aptitudini/Abilități
    Responsabilitate și autonomie
    sau
    Câmp ce permite introducerea unui text liber pentru a descrie ceea ce ar trebui să cunoască, să înțeleagă și să fie capabil să facă cursantul/competențe conform suplimentului la diplomă
    Informații privind corelareacalificării cu piața munciiCodul ocupației conform ISCO/ESCO/COR
    Parteneri
     +  Anexa nr. 6la metodologie
    STRUCTURA
    Registrului absolvenților programelor de educație
    și formare a adulților din instituțiile
    de învățământ superior (RAPEFAIIS)
    (Nu este public.)
    Absolventul(numele și prenumele)Instituția de învățământDenumire Programul/Standardul ocupațional/Standardul de calificareTipul certificatului*Nivelul CNCSeria și numărul certificatuluiData eliberăriiAcord GDPRDA/NUObservații
    * Calificare/Specializare/Perfecționare.
    -----