DECIZIA nr. 109 din 31 martie 2025referitoare la sporul de 50% pentru condiții deosebit de periculoase, prevăzut de art. 14 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 463 din 20 mai 2025
Dosar nr. 2.379/1/2024
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.379/1/2024, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul). 2. Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.3. La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.4. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 32.167/3/2022, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părți.6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
ÎNALTA CURTE,deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării7. Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 15 octombrie 2024, în Dosarul nr. 32.167/3/2022, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:Dacă sporul de 50% pentru condiții deosebit de periculoase, prevăzut de art. 14 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se acordă medicilor specialiști angajați ai direcției generale de asistență socială și protecția copilului, chiar dacă locul de muncă nu a fost efectiv expertizat conform Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare „Sănătate și asistență socială“, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările și completările ulterioare, întrucât era vacant la momentul efectuării expertizei la nivelul unității angajatoare.II. Dispozițiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile8. Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017): + Anexa nr. IIFamilia ocupațională de funcții bugetare „Sănătate și asistență socială“ + Capitolul II Reglementări specifice personalului din sănătate, din unitățile de asistență medico-socială și din unitățile de asistență socială/servicii sociale + Articolul 14(1) În unitățile de asistență socială/centre cu sau fără cazare, în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, pot fi acordate, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri: a) pentru condiții deosebit de periculoase, personalul care își desfășoară activitatea în centrele de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică/alte centre rezidențiale pentru persoane cu afecțiuni neuropsihiatrice, în module de reabilitare comportamentală, precum și personalul din unitățile de asistență socială în care sunt îngrijiți bolnavii cu TBC, SIDA sau cu nevoi de recuperare neuromotorie, neuropsihomotorie, neuromusculară și neurologic, un spor de până la 75% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; (...)(2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanților salariaților, în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens. (...)9. Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare „Sănătate și asistență socială“, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018): + Anexa nr. 9Mărimea sporului pentru personalul din unitățile de asistență socială/centre cu sau fără cazare acordat în baza prevederilor art. 14 de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare + ARTICOL UNICPersonalul care își desfășoară activitatea în unitățile de asistență socială/centre cu sau fără personalitate juridică, cu sau fără cazare, beneficiază de sporul prevăzut la art. 14 din cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează: I. Locurile de muncă, categoriile de personal și mărimea concretă a sporurilor pentru personalul care își desfășoară activitatea în condiții deosebit de periculoase, conform prevederilor art. 14 alin. (1) lit. a) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioareA. Spor de la 50% până la 75% din salariul de bază acordat personalului din:1. unitățile de asistență socială/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale, cu cazare/fără cazare, care acordă servicii persoanelor (adulți și copii) cu handicap psihic sau mintal;2. unitățile de asistență socială/centre cu sau fără personalitate juridică/serviciile sociale, cu cazare/fără cazare, destinate exclusiv persoanelor infectate cu HIV/bolnave de SIDA, TBC;3. modulele de reabilitare comportamentală și unitățile de asistență socială/centre cu sau fără personalitate juridică/serviciile sociale, cu cazare/fără cazare, destinate persoanelor cu nevoi de recuperare neuromotorie, neuropsihomotorie, neuromusculară și neurologică. (...)III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării10. Prin Sentința civilă nr. 3.178 din 23 mai 2023, Tribunalul București a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pe pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 București să calculeze/stabilească pentru reclamantă sporul pentru condiții deosebit de periculoase în cuantum de 50% din salariul de bază pentru activitatea desfășurată în cadrul Centrului de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Stejărel“ și Centrului de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Milcov“ în perioada 21.12.2020-31.10.2021, corespunzător timpului efectiv lucrat, și să plătească acesteia diferența dintre sporul pentru condiții deosebit de periculoase în cuantum de 50% cuvenit și sporul pentru condiții deosebite de 15% din salariul de bază plătit pentru perioada 21.12.2020-31.10.2021, sume actualizate cu rata inflației la data plății efective și la care se va plăti dobânda legală calculată de la data scadenței fiecărui drept salarial până la data plății efective. 11. În considerentele acestei sentințe tribunalul a reținut, în esență, că reclamanta a fost angajata pârâtei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 București din data de 7 iulie 2014, ocupând funcția de tip contractual de execuție de medic specialist.12. Începând cu 21 decembrie 2020, reclamanta și-a desfășurat activitatea parțial în condiții deosebit de periculoase într-un centru de abilitare și reabilitare a persoanelor cu handicap mintal, fizic și asociat, iar începând cu data de 15 februarie 2021 și-a desfășurat integral activitatea în condiții deosebit de periculoase, în două centre de abilitare și reabilitare a persoanelor cu handicap mintal, fizic și asociat, beneficiind de un spor de condiții deosebite în procent de 15%, calculat asupra cuantumului salariului de bază.13. Prima instanță a reținut că activitatea desfășurată de reclamantă în perioada dedusă judecății se încadrează în dispozițiile art. 14 alin. (1) lit. a) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017.14. De asemenea, instanța de fond a reținut că reclamanta a beneficiat de un spor de 50% în cadrul centrelor de abilitare și reabilitare pentru persoane adulte cu dizabilități „Stejărel“ și „Milcov“, începând cu luna noiembrie 2021, plătit efectiv acesteia, la fel ca celorlalte cadre medicale aflate în aceeași situație și condiții de muncă.15. Împotriva acestei sentințe a declarat apel principal pârâta, invocând în apărare dispozițiile art. 5 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 și arătând că, pentru a putea aplica sporul cerut, activitatea salariaților din cele două centre de abilitare și reabilitare trebuia evaluată de către un expert pentru a se constata căror riscuri sunt expuși salariații acestor centre, întrucât nu toți salariații care prestează munca acolo sunt expuși condițiilor deosebit de periculoase, iar, în urma expertizei, angajatorul emite dispoziție de acordare a sporului respectiv.16. În speță, s-au efectuat două astfel de determinări: în anul 2018 și în anul 2021. La prima determinare (expertizare), postul de medic era vacant, iar la expertizare au participat în concret doar angajații centrului, doar față de aceștia condițiile de muncă fiind constatate ca fiind deosebit de periculoase. Postul de medic fiind vacant, nu s-a putut stabili, determina, expertiza în ce măsură angajatul într-un astfel de post este afectat de condițiile de muncă. Abia în anul 2021, când postul a fost ocupat, s-au putut efectua determinările prevăzute de lege, iar ulterior acestor determinări intimata-reclamantă a primit sporul de 50% aferent condițiilor de muncă deosebit de periculoase.17. Reclamanta a formulat apel incident și întâmpinare la apelul principal, susținând că postul de medic specialist era similar posturilor ocupate și expertizate, pentru că presupunea același mediu de lucru, precum și interacțiunea constantă cu persoane având handicap mintal.IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii18. Completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat, prin raportare la obiectul acțiunii deduse judecății, că domeniul de aplicare se circumscrie dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, obiectul cererii de chemare în judecată constând în acordarea unor drepturi de natură salarială a personalului bugetar (funcția de tip contractual de execuție de medic specialist, în cadrul direcției generale de asistență socială și protecția copilului).19. Problema de drept a cărei dezlegare se solicită reprezintă temeiul juridic al acțiunii reclamantei.20. În etapa procesuală a apelului, prin cererea de apel principal, se invocă chiar lipsa expertizării locului de muncă efectiv ocupat de reclamantă prin raportare la normele de drept ce se impune a fi interpretate, iar în cuprinsul apelului incident sunt reiterate aceste dispoziții legale, fiind expuse argumente în sensul temeiniciei acțiunii chiar și în raport cu apărările pârâtei care se bazează pe lipsa expertizei.21. Pe cale de consecință, soluționarea pricinii în etapa apelului, reținându-se și caracterul devolutiv al acestei căi de atac, depinde de interpretarea dispozițiilor legale antamate de părți, respectiv de lămurirea chestiunii de drept sesizate.22. Instanța de sesizare a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, subliniind și faptul că asupra problemei de drept Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept23. Apelanta-reclamantă a considerat că se impune sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile în raport cu prevederile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu privire la chestiunea de drept pusă în discuție, apreciind, în esență, că sporul de 50% pentru condiții deosebit de periculoase prevăzut de art. 14 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 se acordă chiar dacă locul de muncă nu a fost efectiv expertizat conform Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, dacă ordonatorul de credite, după consultarea organizațiilor sindicale sau, după caz, a reprezentanților salariaților, a stabilit în acest sens. 24. Apelanta-pârâtă nu a exprimat un punct de vedere.25. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părțile nu au formulat puncte de vedere.VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept26. Completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat că, în raport cu actele administrative emise chiar de apelanta-pârâtă, reținându-se că s-au făcut expertizări ulterior ocupării postului de către reclamanta din cauză, care au confirmat expunerea acesteia la factori nocivi care justifică acordarea sporului dedus judecății, problema de drept trebuie interpretă în sensul că sporul de 50% pentru condiții deosebit de periculoase prevăzut de art. 14 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 se acordă chiar dacă locul de muncă nu a fost efectiv expertizat, conform Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, fiind vacant la momentul expertizării, dar este similar unui post ocupat, care a fost supus expertizării și în raport cu care respectivul spor este cuvenit, potrivit dispozițiilor legale anterior amintite.VII. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie27. Din răspunsurile transmise de instanțele naționale, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, a rezultat că majoritatea instanțelor nu au identificat practică judiciară, nefiind învestite cu soluționarea unor astfel de cauze, astfel că nu au fost în măsură să formuleze nici puncte de vedere teoretice.28. A fost identificată o singură decizie cu titlu de practică judiciară, prin care a fost admisă acțiunea reclamantului vizând acordarea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare începând cu data angajării, reținându-se în speța respectivă că la momentul angajării locul de muncă era expertizat și că expertizarea are în vedere locul de muncă, iar nu persoana/postul ocupat la un anumit moment în acel loc de muncă.29. Majoritatea punctelor de vedere teoretice formulate de judecători au fost în sensul opiniei exprimate de completul de judecată al instanței de sesizare, și anume că sporul în discuție se acordă și în ipoteza locului de muncă vacant la momentul expertizării, similar unui post ocupat, care a fost supus expertizării.30. A fost exprimată la nivel teoretic și o opinie contrară, singulară, în sensul că sporul în discuție nu se acordă de plano, fiind necesară expertiza locului de muncă și, ulterior, acordarea sporului este condiționată de îndeplinirea criteriilor de acordare prevăzute de lege.31. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție32. Verificând jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost identificate următoarele decizii relevante pentru chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizări:– Decizia nr. 76 din 18 noiembrie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 13 ianuarie 2025;– Decizia nr. 84 din 18 noiembrie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 13 ianuarie 2025.IX. Raportul asupra chestiunii de drept33. Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.X. Înalta Curte de Casație și Justiție34. Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.35. Domeniul de aplicare al acestui act normativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, este conturat expres prin dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2), ordonanța de urgență aplicându-se în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/ revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1), iar, potrivit art. 1 alin. (3), ordonanța de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.36. Conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, „Dacă, în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“37. Din analiza dispozițiilor legale mai sus evocate rezultă că, în procesele de tipul celor menționate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, inițierea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, concomitent, următoarele condiții:a) existența unei cauze în stare de judecată;b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac;c) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei;d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.38. Se observă că, spre deosebire de condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile circumscrise art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiția noutății chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării și că, în această procedură, Înalta Curte de Casație și Justiție poate fi sesizată și de către completurile de judecată învestite cu soluționarea cauzei în primă instanță, iar nu doar de către completurile de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale curților de apel sau ale tribunalelor învestite cu soluționarea cauzelor în ultimă instanță.39. În același timp însă, având în vedere art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, potrivit căruia „Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (…), precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie“, completului de judecată care sesizează instanța supremă în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 îi revine obligația respectării dispozițiilor cu caracter general cuprinse în prevederile art. 520 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă, în conformitate cu care, „Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată și al părților“.40. În cazul prezentei sesizări, examinarea condițiilor în care poate fi declanșat mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 pune în evidență faptul că ultimele două cerințe legale mai sus enunțate nu sunt îndeplinite.41. Astfel, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect cererea de chemare în judecată prin care s-a solicitat acordarea unor drepturi de natură salarială a personalului bugetar (funcția de tip contractual de execuție de medic specialist, în cadrul direcției generale de asistență socială și protecția copilului). Prin urmare, obiectul acțiunii se circumscrie litigiilor privind plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, respectiv stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.42. În primul rând, se relevă că nu este îndeplinită cea de-a treia condiție, respectiv existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei.43. În ceea ce privește cerința menționată se constată că aceasta presupune o dublă condiționare: să existe o chestiune de drept, pe de o parte, și să fie probată legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate și soluționarea cauzei pe fond, pe de altă parte.44. Cu referire la primul aspect, în lipsa unei definiții legale a noțiunii, pe care noul act normativ a preluat-o întocmai, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formată în aplicarea prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a subliniat în mod constant că, pentru a se putea vorbi despre existența unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept supusă dezbaterii să necesite cu pregnanță a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; Decizia nr. 80 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 14 ianuarie 2025).45. Definitoriu pentru această procedură este faptul că urmărește interpretarea cu caracter de principiu a unei norme de drept (îndoielnice, neclare), stabilită drept incidentă în cauză de către instanța de trimitere, aptă să ducă la dezlegarea litigiului, iar nu determinarea, în concret, de către instanța supremă a elementelor care conturează raționamentul juridic, pentru ca, ulterior, instanța de trimitere să recurgă la punerea punctuală în aplicare a acestuia la raportul juridic dedus judecății, întrucât nu aceasta este finalitatea mecanismului de unificare a practicii judiciare. Instanța supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu interpretarea și aplicarea legii la circumstanțele concrete ale cauzei aflate pe rol, atribut care se impune cu necesitate să rămână în sfera de competență exclusivă a completului de judecată legal învestit cu soluționarea procesului (a se vedea Decizia nr. 62 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1277 din 18 decembrie 2024).46. Legiuitorul nu și-a propus o partajare de competențe între instanța de trimitere și instanța supremă, instanțele de trimitere având în continuare obligația de a aplica dreptul incident stării de fapt particulare fiecărei cauze atunci când acesta este clar, neîndoielnic ori când contestarea clarității și a sensului său lămurit de către părțile aflate în conflict dă expresie nu unei dificultăți în înțelegerea și aplicarea legii, ci diverselor lor interese de ordin subiectiv (a se vedea Decizia nr. 70 din 11 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1275 din 18 decembrie 2024, paragraful 215).47. Astfel, întrebarea care formează obiectul sesizării de față nu vizează o problemă de interpretare a legii, ci de aplicare a acesteia prin raportare la elemente particulare ale cauzei deduse judecății. 48. Premisa de la care instanța de trimitere pornește își găsește izvorul în starea de fapt particulară în care se află reclamanta și care are legătură cu specificul încadrării dispuse de angajator printr-un act administrativ. În realitate, se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție să interpreteze prevederile cuprinse în Dispoziția nr. xxxxx/19.12.2018 a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 București, sub aspectul stabilirii împrejurării dacă postul de medic vacant poate fi considerat ca fiind expertizat, în accepțiunea Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, în condițiile în care acest post nu este menționat în mod expres în actul administrativ, dar au fost expertizate posturi similare cu cel menționat. 49. Or, stabilirea situației de fapt, în baza probatoriului administrat, este atributul exclusiv al instanței învestite cu soluționarea cauzei, această competență neputând fi delegată instanței supreme, întrucât ar fi afectată independența judecătorului fondului cauzei. În plus, instanța de trimitere solicită, în realitate, ca Înalta Curte de Casație și Justiție să interpreteze prevederile legale existente în cuprinsul unui act administrativ infralegal, cu ignorarea propriei sale competențe. 50. Întrebarea prealabilă vizează chiar rezolvarea raportului juridic dedus în concret judecății și pronunțarea soluției asupra cererii de chemare în judecată, prin verificarea modului de interpretare și aplicare a actului administrativ infralegal la circumstanțele de fapt particulare ale cauzei, prerogative care sunt și rămân în puterea suverană a judecătorului cauzei, fiind înglobate funcției jurisdicționale, pe care acesta o are de îndeplinit și la care nu îi este permis să renunțe sau să o delege.51. Ceea ce se pune în discuție este determinarea, în concret, raportat la datele litigiului, dacă locul de muncă a fost expertizat. Acest raționament juridic îi incumbă instanței de trimitere, care trebuie să stabilească situația factuală dedusă judecății și să aplice norma juridică incidentă în cauză, respectiv art. 14 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 coroborat cu Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, așa cum a fost interpretată prin mecanismele de unificare a practicii judiciare, sub aspectul obligativității expertizării locurilor de muncă de către angajator, iar nu a posturilor specifice unui anumit loc de muncă.52. Concluzionând, noțiunii de „chestiune de drept“ nu îi poate fi subsumat obiectul cererii de chemare în judecată și nu se poate solicita instanței supreme dezlegarea sa în cadrul procedurii întrebării prealabile, întrucât, în acest caz, „dezlegarea“ ar semnifica chiar „soluționarea fondului“, ceea ce legea nu permite în cadrul acestui mecanism de unificare a practicii judiciare.53. Așadar, devine evident că sesizarea prezentă nu se referă la o chestiune de drept care să necesite cu pregnanță a fi lămurită și care să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării sale de principiu pentru preîntâmpinarea generalizării practicii neunitare.54. În al doilea rând, ca urmare a verificărilor efectuate, se constată că nu este îndeplinită cerința ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept enunțate și să nu fie învestită cu soluționarea unui recurs în interesul legii, având acest obiect al sesizării.55. Cerința nestatuării anterioare de către Înalta Curte de Casație și Justiție se referă la inexistența unor dezlegări de principiu ale aceleiași chestiuni de drept sau ale unei chestiuni similare date de instanța supremă în cadrul competenței specifice de asigurare a practicii unitare la nivelul tuturor instanțelor judecătorești din țară prin mecanismele reglementate de lege în acest scop, hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și, respectiv, recursul în interesul legii.56. Așa cum s-a menționat anterior (paragraful 32) prin Decizia nr. 76 din 18 noiembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, au fost admise, în parte, sesizările conexate formulate de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și de Tribunalul Iași – Secția I civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, statuându-se că:În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. (1) lit. a) capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și ale articolului unic pct. I lit. A din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare «Sănătate și asistență socială», aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că:Personalul care își desfășoară activitatea în condiții deosebit de periculoase, prevăzut la articolul unic pct. I lit. A din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, salarizat potrivit anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, are dreptul la acordarea sporului pentru condiții deosebit de periculoase de la 50% până la 75% din salariul de bază, prevăzut de art. 14 alin. (1) lit. a) capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 și articolul unic pct. I lit. A din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, în baza buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 și Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, obligația stabilirii cuantumului concret al sporului pentru condiții deosebit de periculoase revenind ordonatorului de credite.57. În considerentele acestei decizii, s-au reținut următoarele: 126. În ceea ce privește problema de drept privind acordarea sporului în baza buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens, sau independent de existența acestora, aceasta este generată de faptul că acestea nu sunt menționate în articolul unic pct. I lit. A din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, care prevede locurile de desfășurare a activității și limitele sporului pentru condiții deosebit de periculoase.127. Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, sporurile pentru condiții de muncă, locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanților salariaților, în limita prevederilor din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens. (...)129. Expertizarea locurilor de muncă este obligatorie la nivelul fiecărui ordonator de credite, potrivit alin. (11) din art. 5 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, iar de la data intrării în vigoare a acestuia, conform art. 16, ordonatorii de credite au obligația să solicite autorităților abilitate eliberarea buletinelor de determinare sau, după caz, de expertizare a locurilor de muncă, aceste autorități au obligația de a le elibera în termen de maximum 90 de zile de la data solicitării, iar până la eliberarea buletinelor de determinare sau, după caz, de expertizare a locurilor de muncă, rămân în vigoare buletinele existente.130. Este prevăzută, de asemenea, la art. 5 alin. (2) din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, perioada de referință în funcție de care se face evaluarea criteriilor nominalizate la alin. (1), de 10 ani [cu excepția unităților nou-înființate pentru care evaluarea criteriilor se face de la momentul înființării, prevăzută la alin. (3)]. Buletinele de determinare sau, după caz, expertizare sunt valabile atât timp cât nu intervin modificări în condițiile de muncă inițial expertizate, fără a depăși un interval de maximum 3 ani, potrivit art. 5 alin. (9) din regulamentul-cadru [cu excepțiile privind perioada nedeterminată pentru acele locuri de muncă unde riscurile nu pot fi înlăturate, respectiv boli infecțioase, TBC, SIDA, anatomie patologică, medicină legală, psihiatrie, neuromotorie, neuropsihomotorie etc., prevăzute la alin. (10)].131. Având în vedere cele prezentate, rezultă concluzia că, deși în anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, în articolul unic pct. I lit. A, privind sporul de la 50% până la 75% pentru condiții deosebit de periculoase, nu se menționează buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autoritățile abilitate în acest sens, condiția referitoare la stabilirea sporului în baza acestora rezultă atât din dispozițiile art. 14 alin. (2) capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cât și din cele ale art. 5, 7 și 16 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, potrivit cărora sporul pentru condiții deosebit de periculoase, condiții periculoase și condiții periculoase sau vătămătoare de muncă se acordă în baza buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare a locurilor de muncă, expertizarea locurilor de muncă este obligatorie la nivelul fiecărui ordonator de credite, de la data intrării în vigoare a regulamentului-cadru ordonatorii de credite având obligația să solicite autorităților abilitate în acest sens eliberarea buletinelor de determinare sau, după caz, de expertizare a locurilor de muncă.58. Ulterior, prin Decizia nr. 84 din 18 noiembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și de Tribunalul Mehedinți - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, în vederea dezlegării următoarelor chestiuni de drept:1. Dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 23 și 7 din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 5, 12 și 13 din Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupațională de funcții bugetare «Sănătate și asistență socială», aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările și completările ulterioare, acordarea sporului pentru condiții deosebite prevăzut de articolul unic lit. A pct. 3 din anexa nr. 8 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 este condiționată de parcurgerea procedurii prevăzute de acest act normativ, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens.2. Dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 13 alin. (1) și (3) din capitolul I lit. B din anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017, acordarea sporului prevăzut de aceste dispoziții legale este condiționată de parcurgerea procedurii prevăzute de Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 având la bază buletinele de determinare sau, după caz, de expertizare emise de către autoritățile abilitate în acest sens.59. În considerentele acestei decizii, la paragraful 88, s-a reținut că: „Nu în ultimul rând, un alt argument de inadmisibilitate decurge din Decizia nr. 76 din 18 noiembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (…).“60. Prin urmare, au existat două sesizări pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, dintre care una a fost admisă, fiind dezlegată problema de drept incidentă în cauză, neavând nicio relevanță împrejurarea că hotărârile menționate au fost pronunțate ulterior formulării sesizării de către instanța de trimitere. 61. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu privire la interpretarea normei juridice invocate, expunându-și raționamentul juridic cu privire la modalitatea și procedura care trebuie îndeplinite pentru acordarea acestui spor, inclusiv asupra obligativității expertizării locurilor de muncă de către angajator, iar nu a posturilor specifice anumitor locuri de muncă, așa cum se menționează în mod expres în cuprinsul Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018.62. Așadar, instanța de trimitere are obligația de a decela reperele existente în cuprinsul hotărârii pronunțate în procedura de unificare a practicii judiciare și, implicit, îndatorirea de a verifica posibilitatea ca locul de muncă să fie deja inclus între cele expertizate, prin reținerea caracterului de centru specializat și dedicat în integralitatea sa unui anumit tip de beneficiari, aspect ce poate rezulta din chiar numele unității.63. Rolul și funcția mecanismelor de unificare a practicii judiciare nu vor fi mai energic asigurate prin pronunțarea repetată în interpretarea și aplicarea acelorași texte de lege, dar care conțin, de fapt, una și aceeași problemă de drept, întrucât existența unei hotărâri prealabile sau a unei decizii de recurs în interesul legii trebuie văzută atât ca un argument de forță obligatorie, cu care sunt înzestrate dezlegările acestora prin efectul art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, respectiv art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cât și mai ales ca o sursă ori ca un instrument util instanțelor de judecată în procesul de aplicare a legii, prin soluțiile pe care le oferă unei probleme de drept punctuale.64. Concluzionând, devine evident că prezenta sesizare nu se referă la o chestiune de drept nouă, care să necesite cu pregnanță a fi lămurită și care să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării sale de principiu pentru preîntâmpinarea generalizării practicii judiciare neunitare, nefiind îndeplinită, pe cale de consecință, nici condiția distinctă negativă a nepronunțării anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra problemei de drept.65. Pentru aceste considerente, se reține neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, astfel că se impune respingerea sesizării, ca inadmisibilă.
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 32.167/3/2022, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:Dacă sporul de 50% pentru condiții deosebit de periculoase, prevăzut de art. 14 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se acordă medicilor specialiști angajați ai direcției generale de asistență socială și protecția copilului, chiar dacă locul de muncă nu a fost efectiv expertizat conform Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare «Sănătate și asistență socială», aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările și completările ulterioare, întrucât era vacant la momentul efectuării expertizei la nivelul unității angajatoare.Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 martie 2025.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
Mariana Constantinescu
Magistrat-asistent,
Mihaela Lorena Repana-----
| EMITENT |
Dosar nr. 2.379/1/2024
| Mariana Constantinescu | - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului |
| Adina Georgeta Ponea | - pentru președintele Secției I civile |
| Adina Oana Surdu | - președintele Secției a II-a civile |
| Elena Diana Tămagă | - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal |
| Mariana Hortolomei | - judecător la Secția I civilă |
| Ileana Ruxandra Tirică | - judecător la Secția I civilă |
| Mihai Andrei Negoescu-Gândac | - judecător la Secția I civilă |
| Dorina Zeca | - judecător la Secția I civilă |
| Gheorghe Liviu Zidaru | - judecător la Secția I civilă |
| Mărioara Isailă | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Mirela Polițeanu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Ruxandra Monica Duță | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Ianina Blandiana Grădinaru | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Diana Manole | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Carmen Maria Ilie | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Maria Hrudei | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Andreea Marchidan | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Alina Pohrib | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Bogdan Cristea | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
ÎNALTA CURTE,deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării7. Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 15 octombrie 2024, în Dosarul nr. 32.167/3/2022, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:Dacă sporul de 50% pentru condiții deosebit de periculoase, prevăzut de art. 14 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se acordă medicilor specialiști angajați ai direcției generale de asistență socială și protecția copilului, chiar dacă locul de muncă nu a fost efectiv expertizat conform Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare „Sănătate și asistență socială“, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările și completările ulterioare, întrucât era vacant la momentul efectuării expertizei la nivelul unității angajatoare.II. Dispozițiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile8. Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017): + Anexa nr. IIFamilia ocupațională de funcții bugetare „Sănătate și asistență socială“ + Capitolul II Reglementări specifice personalului din sănătate, din unitățile de asistență medico-socială și din unitățile de asistență socială/servicii sociale + Articolul 14(1) În unitățile de asistență socială/centre cu sau fără cazare, în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, pot fi acordate, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri: a) pentru condiții deosebit de periculoase, personalul care își desfășoară activitatea în centrele de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică/alte centre rezidențiale pentru persoane cu afecțiuni neuropsihiatrice, în module de reabilitare comportamentală, precum și personalul din unitățile de asistență socială în care sunt îngrijiți bolnavii cu TBC, SIDA sau cu nevoi de recuperare neuromotorie, neuropsihomotorie, neuromusculară și neurologic, un spor de până la 75% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; (...)(2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanților salariaților, în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens. (...)9. Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare „Sănătate și asistență socială“, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018): + Anexa nr. 9Mărimea sporului pentru personalul din unitățile de asistență socială/centre cu sau fără cazare acordat în baza prevederilor art. 14 de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare + ARTICOL UNICPersonalul care își desfășoară activitatea în unitățile de asistență socială/centre cu sau fără personalitate juridică, cu sau fără cazare, beneficiază de sporul prevăzut la art. 14 din cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează: I. Locurile de muncă, categoriile de personal și mărimea concretă a sporurilor pentru personalul care își desfășoară activitatea în condiții deosebit de periculoase, conform prevederilor art. 14 alin. (1) lit. a) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioareA. Spor de la 50% până la 75% din salariul de bază acordat personalului din:1. unitățile de asistență socială/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale, cu cazare/fără cazare, care acordă servicii persoanelor (adulți și copii) cu handicap psihic sau mintal;2. unitățile de asistență socială/centre cu sau fără personalitate juridică/serviciile sociale, cu cazare/fără cazare, destinate exclusiv persoanelor infectate cu HIV/bolnave de SIDA, TBC;3. modulele de reabilitare comportamentală și unitățile de asistență socială/centre cu sau fără personalitate juridică/serviciile sociale, cu cazare/fără cazare, destinate persoanelor cu nevoi de recuperare neuromotorie, neuropsihomotorie, neuromusculară și neurologică. (...)III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării10. Prin Sentința civilă nr. 3.178 din 23 mai 2023, Tribunalul București a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pe pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 București să calculeze/stabilească pentru reclamantă sporul pentru condiții deosebit de periculoase în cuantum de 50% din salariul de bază pentru activitatea desfășurată în cadrul Centrului de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Stejărel“ și Centrului de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Milcov“ în perioada 21.12.2020-31.10.2021, corespunzător timpului efectiv lucrat, și să plătească acesteia diferența dintre sporul pentru condiții deosebit de periculoase în cuantum de 50% cuvenit și sporul pentru condiții deosebite de 15% din salariul de bază plătit pentru perioada 21.12.2020-31.10.2021, sume actualizate cu rata inflației la data plății efective și la care se va plăti dobânda legală calculată de la data scadenței fiecărui drept salarial până la data plății efective. 11. În considerentele acestei sentințe tribunalul a reținut, în esență, că reclamanta a fost angajata pârâtei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 București din data de 7 iulie 2014, ocupând funcția de tip contractual de execuție de medic specialist.12. Începând cu 21 decembrie 2020, reclamanta și-a desfășurat activitatea parțial în condiții deosebit de periculoase într-un centru de abilitare și reabilitare a persoanelor cu handicap mintal, fizic și asociat, iar începând cu data de 15 februarie 2021 și-a desfășurat integral activitatea în condiții deosebit de periculoase, în două centre de abilitare și reabilitare a persoanelor cu handicap mintal, fizic și asociat, beneficiind de un spor de condiții deosebite în procent de 15%, calculat asupra cuantumului salariului de bază.13. Prima instanță a reținut că activitatea desfășurată de reclamantă în perioada dedusă judecății se încadrează în dispozițiile art. 14 alin. (1) lit. a) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017.14. De asemenea, instanța de fond a reținut că reclamanta a beneficiat de un spor de 50% în cadrul centrelor de abilitare și reabilitare pentru persoane adulte cu dizabilități „Stejărel“ și „Milcov“, începând cu luna noiembrie 2021, plătit efectiv acesteia, la fel ca celorlalte cadre medicale aflate în aceeași situație și condiții de muncă.15. Împotriva acestei sentințe a declarat apel principal pârâta, invocând în apărare dispozițiile art. 5 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 și arătând că, pentru a putea aplica sporul cerut, activitatea salariaților din cele două centre de abilitare și reabilitare trebuia evaluată de către un expert pentru a se constata căror riscuri sunt expuși salariații acestor centre, întrucât nu toți salariații care prestează munca acolo sunt expuși condițiilor deosebit de periculoase, iar, în urma expertizei, angajatorul emite dispoziție de acordare a sporului respectiv.16. În speță, s-au efectuat două astfel de determinări: în anul 2018 și în anul 2021. La prima determinare (expertizare), postul de medic era vacant, iar la expertizare au participat în concret doar angajații centrului, doar față de aceștia condițiile de muncă fiind constatate ca fiind deosebit de periculoase. Postul de medic fiind vacant, nu s-a putut stabili, determina, expertiza în ce măsură angajatul într-un astfel de post este afectat de condițiile de muncă. Abia în anul 2021, când postul a fost ocupat, s-au putut efectua determinările prevăzute de lege, iar ulterior acestor determinări intimata-reclamantă a primit sporul de 50% aferent condițiilor de muncă deosebit de periculoase.17. Reclamanta a formulat apel incident și întâmpinare la apelul principal, susținând că postul de medic specialist era similar posturilor ocupate și expertizate, pentru că presupunea același mediu de lucru, precum și interacțiunea constantă cu persoane având handicap mintal.IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii18. Completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat, prin raportare la obiectul acțiunii deduse judecății, că domeniul de aplicare se circumscrie dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, obiectul cererii de chemare în judecată constând în acordarea unor drepturi de natură salarială a personalului bugetar (funcția de tip contractual de execuție de medic specialist, în cadrul direcției generale de asistență socială și protecția copilului).19. Problema de drept a cărei dezlegare se solicită reprezintă temeiul juridic al acțiunii reclamantei.20. În etapa procesuală a apelului, prin cererea de apel principal, se invocă chiar lipsa expertizării locului de muncă efectiv ocupat de reclamantă prin raportare la normele de drept ce se impune a fi interpretate, iar în cuprinsul apelului incident sunt reiterate aceste dispoziții legale, fiind expuse argumente în sensul temeiniciei acțiunii chiar și în raport cu apărările pârâtei care se bazează pe lipsa expertizei.21. Pe cale de consecință, soluționarea pricinii în etapa apelului, reținându-se și caracterul devolutiv al acestei căi de atac, depinde de interpretarea dispozițiilor legale antamate de părți, respectiv de lămurirea chestiunii de drept sesizate.22. Instanța de sesizare a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, subliniind și faptul că asupra problemei de drept Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept23. Apelanta-reclamantă a considerat că se impune sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile în raport cu prevederile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu privire la chestiunea de drept pusă în discuție, apreciind, în esență, că sporul de 50% pentru condiții deosebit de periculoase prevăzut de art. 14 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 se acordă chiar dacă locul de muncă nu a fost efectiv expertizat conform Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, dacă ordonatorul de credite, după consultarea organizațiilor sindicale sau, după caz, a reprezentanților salariaților, a stabilit în acest sens. 24. Apelanta-pârâtă nu a exprimat un punct de vedere.25. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părțile nu au formulat puncte de vedere.VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept26. Completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat că, în raport cu actele administrative emise chiar de apelanta-pârâtă, reținându-se că s-au făcut expertizări ulterior ocupării postului de către reclamanta din cauză, care au confirmat expunerea acesteia la factori nocivi care justifică acordarea sporului dedus judecății, problema de drept trebuie interpretă în sensul că sporul de 50% pentru condiții deosebit de periculoase prevăzut de art. 14 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 se acordă chiar dacă locul de muncă nu a fost efectiv expertizat, conform Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, fiind vacant la momentul expertizării, dar este similar unui post ocupat, care a fost supus expertizării și în raport cu care respectivul spor este cuvenit, potrivit dispozițiilor legale anterior amintite.VII. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie27. Din răspunsurile transmise de instanțele naționale, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, a rezultat că majoritatea instanțelor nu au identificat practică judiciară, nefiind învestite cu soluționarea unor astfel de cauze, astfel că nu au fost în măsură să formuleze nici puncte de vedere teoretice.28. A fost identificată o singură decizie cu titlu de practică judiciară, prin care a fost admisă acțiunea reclamantului vizând acordarea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare începând cu data angajării, reținându-se în speța respectivă că la momentul angajării locul de muncă era expertizat și că expertizarea are în vedere locul de muncă, iar nu persoana/postul ocupat la un anumit moment în acel loc de muncă.29. Majoritatea punctelor de vedere teoretice formulate de judecători au fost în sensul opiniei exprimate de completul de judecată al instanței de sesizare, și anume că sporul în discuție se acordă și în ipoteza locului de muncă vacant la momentul expertizării, similar unui post ocupat, care a fost supus expertizării.30. A fost exprimată la nivel teoretic și o opinie contrară, singulară, în sensul că sporul în discuție nu se acordă de plano, fiind necesară expertiza locului de muncă și, ulterior, acordarea sporului este condiționată de îndeplinirea criteriilor de acordare prevăzute de lege.31. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție32. Verificând jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost identificate următoarele decizii relevante pentru chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizări:– Decizia nr. 76 din 18 noiembrie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 13 ianuarie 2025;– Decizia nr. 84 din 18 noiembrie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 13 ianuarie 2025.IX. Raportul asupra chestiunii de drept33. Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.X. Înalta Curte de Casație și Justiție34. Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.35. Domeniul de aplicare al acestui act normativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, este conturat expres prin dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2), ordonanța de urgență aplicându-se în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/ revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1), iar, potrivit art. 1 alin. (3), ordonanța de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.36. Conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, „Dacă, în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“37. Din analiza dispozițiilor legale mai sus evocate rezultă că, în procesele de tipul celor menționate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, inițierea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, concomitent, următoarele condiții:a) existența unei cauze în stare de judecată;b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac;c) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei;d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.38. Se observă că, spre deosebire de condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile circumscrise art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiția noutății chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării și că, în această procedură, Înalta Curte de Casație și Justiție poate fi sesizată și de către completurile de judecată învestite cu soluționarea cauzei în primă instanță, iar nu doar de către completurile de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale curților de apel sau ale tribunalelor învestite cu soluționarea cauzelor în ultimă instanță.39. În același timp însă, având în vedere art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, potrivit căruia „Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (…), precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie“, completului de judecată care sesizează instanța supremă în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 îi revine obligația respectării dispozițiilor cu caracter general cuprinse în prevederile art. 520 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă, în conformitate cu care, „Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată și al părților“.40. În cazul prezentei sesizări, examinarea condițiilor în care poate fi declanșat mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 pune în evidență faptul că ultimele două cerințe legale mai sus enunțate nu sunt îndeplinite.41. Astfel, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect cererea de chemare în judecată prin care s-a solicitat acordarea unor drepturi de natură salarială a personalului bugetar (funcția de tip contractual de execuție de medic specialist, în cadrul direcției generale de asistență socială și protecția copilului). Prin urmare, obiectul acțiunii se circumscrie litigiilor privind plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, respectiv stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.42. În primul rând, se relevă că nu este îndeplinită cea de-a treia condiție, respectiv existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei.43. În ceea ce privește cerința menționată se constată că aceasta presupune o dublă condiționare: să existe o chestiune de drept, pe de o parte, și să fie probată legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate și soluționarea cauzei pe fond, pe de altă parte.44. Cu referire la primul aspect, în lipsa unei definiții legale a noțiunii, pe care noul act normativ a preluat-o întocmai, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formată în aplicarea prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a subliniat în mod constant că, pentru a se putea vorbi despre existența unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept supusă dezbaterii să necesite cu pregnanță a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; Decizia nr. 80 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 14 ianuarie 2025).45. Definitoriu pentru această procedură este faptul că urmărește interpretarea cu caracter de principiu a unei norme de drept (îndoielnice, neclare), stabilită drept incidentă în cauză de către instanța de trimitere, aptă să ducă la dezlegarea litigiului, iar nu determinarea, în concret, de către instanța supremă a elementelor care conturează raționamentul juridic, pentru ca, ulterior, instanța de trimitere să recurgă la punerea punctuală în aplicare a acestuia la raportul juridic dedus judecății, întrucât nu aceasta este finalitatea mecanismului de unificare a practicii judiciare. Instanța supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu interpretarea și aplicarea legii la circumstanțele concrete ale cauzei aflate pe rol, atribut care se impune cu necesitate să rămână în sfera de competență exclusivă a completului de judecată legal învestit cu soluționarea procesului (a se vedea Decizia nr. 62 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1277 din 18 decembrie 2024).46. Legiuitorul nu și-a propus o partajare de competențe între instanța de trimitere și instanța supremă, instanțele de trimitere având în continuare obligația de a aplica dreptul incident stării de fapt particulare fiecărei cauze atunci când acesta este clar, neîndoielnic ori când contestarea clarității și a sensului său lămurit de către părțile aflate în conflict dă expresie nu unei dificultăți în înțelegerea și aplicarea legii, ci diverselor lor interese de ordin subiectiv (a se vedea Decizia nr. 70 din 11 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1275 din 18 decembrie 2024, paragraful 215).47. Astfel, întrebarea care formează obiectul sesizării de față nu vizează o problemă de interpretare a legii, ci de aplicare a acesteia prin raportare la elemente particulare ale cauzei deduse judecății. 48. Premisa de la care instanța de trimitere pornește își găsește izvorul în starea de fapt particulară în care se află reclamanta și care are legătură cu specificul încadrării dispuse de angajator printr-un act administrativ. În realitate, se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție să interpreteze prevederile cuprinse în Dispoziția nr. xxxxx/19.12.2018 a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 București, sub aspectul stabilirii împrejurării dacă postul de medic vacant poate fi considerat ca fiind expertizat, în accepțiunea Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, în condițiile în care acest post nu este menționat în mod expres în actul administrativ, dar au fost expertizate posturi similare cu cel menționat. 49. Or, stabilirea situației de fapt, în baza probatoriului administrat, este atributul exclusiv al instanței învestite cu soluționarea cauzei, această competență neputând fi delegată instanței supreme, întrucât ar fi afectată independența judecătorului fondului cauzei. În plus, instanța de trimitere solicită, în realitate, ca Înalta Curte de Casație și Justiție să interpreteze prevederile legale existente în cuprinsul unui act administrativ infralegal, cu ignorarea propriei sale competențe. 50. Întrebarea prealabilă vizează chiar rezolvarea raportului juridic dedus în concret judecății și pronunțarea soluției asupra cererii de chemare în judecată, prin verificarea modului de interpretare și aplicare a actului administrativ infralegal la circumstanțele de fapt particulare ale cauzei, prerogative care sunt și rămân în puterea suverană a judecătorului cauzei, fiind înglobate funcției jurisdicționale, pe care acesta o are de îndeplinit și la care nu îi este permis să renunțe sau să o delege.51. Ceea ce se pune în discuție este determinarea, în concret, raportat la datele litigiului, dacă locul de muncă a fost expertizat. Acest raționament juridic îi incumbă instanței de trimitere, care trebuie să stabilească situația factuală dedusă judecății și să aplice norma juridică incidentă în cauză, respectiv art. 14 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 coroborat cu Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, așa cum a fost interpretată prin mecanismele de unificare a practicii judiciare, sub aspectul obligativității expertizării locurilor de muncă de către angajator, iar nu a posturilor specifice unui anumit loc de muncă.52. Concluzionând, noțiunii de „chestiune de drept“ nu îi poate fi subsumat obiectul cererii de chemare în judecată și nu se poate solicita instanței supreme dezlegarea sa în cadrul procedurii întrebării prealabile, întrucât, în acest caz, „dezlegarea“ ar semnifica chiar „soluționarea fondului“, ceea ce legea nu permite în cadrul acestui mecanism de unificare a practicii judiciare.53. Așadar, devine evident că sesizarea prezentă nu se referă la o chestiune de drept care să necesite cu pregnanță a fi lămurită și care să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării sale de principiu pentru preîntâmpinarea generalizării practicii neunitare.54. În al doilea rând, ca urmare a verificărilor efectuate, se constată că nu este îndeplinită cerința ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept enunțate și să nu fie învestită cu soluționarea unui recurs în interesul legii, având acest obiect al sesizării.55. Cerința nestatuării anterioare de către Înalta Curte de Casație și Justiție se referă la inexistența unor dezlegări de principiu ale aceleiași chestiuni de drept sau ale unei chestiuni similare date de instanța supremă în cadrul competenței specifice de asigurare a practicii unitare la nivelul tuturor instanțelor judecătorești din țară prin mecanismele reglementate de lege în acest scop, hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și, respectiv, recursul în interesul legii.56. Așa cum s-a menționat anterior (paragraful 32) prin Decizia nr. 76 din 18 noiembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, au fost admise, în parte, sesizările conexate formulate de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și de Tribunalul Iași – Secția I civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, statuându-se că:În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. (1) lit. a) capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și ale articolului unic pct. I lit. A din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare «Sănătate și asistență socială», aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că:Personalul care își desfășoară activitatea în condiții deosebit de periculoase, prevăzut la articolul unic pct. I lit. A din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, salarizat potrivit anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, are dreptul la acordarea sporului pentru condiții deosebit de periculoase de la 50% până la 75% din salariul de bază, prevăzut de art. 14 alin. (1) lit. a) capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 și articolul unic pct. I lit. A din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, în baza buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 și Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, obligația stabilirii cuantumului concret al sporului pentru condiții deosebit de periculoase revenind ordonatorului de credite.57. În considerentele acestei decizii, s-au reținut următoarele: 126. În ceea ce privește problema de drept privind acordarea sporului în baza buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens, sau independent de existența acestora, aceasta este generată de faptul că acestea nu sunt menționate în articolul unic pct. I lit. A din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, care prevede locurile de desfășurare a activității și limitele sporului pentru condiții deosebit de periculoase.127. Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, sporurile pentru condiții de muncă, locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanților salariaților, în limita prevederilor din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens. (...)129. Expertizarea locurilor de muncă este obligatorie la nivelul fiecărui ordonator de credite, potrivit alin. (11) din art. 5 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, iar de la data intrării în vigoare a acestuia, conform art. 16, ordonatorii de credite au obligația să solicite autorităților abilitate eliberarea buletinelor de determinare sau, după caz, de expertizare a locurilor de muncă, aceste autorități au obligația de a le elibera în termen de maximum 90 de zile de la data solicitării, iar până la eliberarea buletinelor de determinare sau, după caz, de expertizare a locurilor de muncă, rămân în vigoare buletinele existente.130. Este prevăzută, de asemenea, la art. 5 alin. (2) din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, perioada de referință în funcție de care se face evaluarea criteriilor nominalizate la alin. (1), de 10 ani [cu excepția unităților nou-înființate pentru care evaluarea criteriilor se face de la momentul înființării, prevăzută la alin. (3)]. Buletinele de determinare sau, după caz, expertizare sunt valabile atât timp cât nu intervin modificări în condițiile de muncă inițial expertizate, fără a depăși un interval de maximum 3 ani, potrivit art. 5 alin. (9) din regulamentul-cadru [cu excepțiile privind perioada nedeterminată pentru acele locuri de muncă unde riscurile nu pot fi înlăturate, respectiv boli infecțioase, TBC, SIDA, anatomie patologică, medicină legală, psihiatrie, neuromotorie, neuropsihomotorie etc., prevăzute la alin. (10)].131. Având în vedere cele prezentate, rezultă concluzia că, deși în anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, în articolul unic pct. I lit. A, privind sporul de la 50% până la 75% pentru condiții deosebit de periculoase, nu se menționează buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autoritățile abilitate în acest sens, condiția referitoare la stabilirea sporului în baza acestora rezultă atât din dispozițiile art. 14 alin. (2) capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cât și din cele ale art. 5, 7 și 16 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, potrivit cărora sporul pentru condiții deosebit de periculoase, condiții periculoase și condiții periculoase sau vătămătoare de muncă se acordă în baza buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare a locurilor de muncă, expertizarea locurilor de muncă este obligatorie la nivelul fiecărui ordonator de credite, de la data intrării în vigoare a regulamentului-cadru ordonatorii de credite având obligația să solicite autorităților abilitate în acest sens eliberarea buletinelor de determinare sau, după caz, de expertizare a locurilor de muncă.58. Ulterior, prin Decizia nr. 84 din 18 noiembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și de Tribunalul Mehedinți - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, în vederea dezlegării următoarelor chestiuni de drept:1. Dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 23 și 7 din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 5, 12 și 13 din Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupațională de funcții bugetare «Sănătate și asistență socială», aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările și completările ulterioare, acordarea sporului pentru condiții deosebite prevăzut de articolul unic lit. A pct. 3 din anexa nr. 8 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 este condiționată de parcurgerea procedurii prevăzute de acest act normativ, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens.2. Dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 13 alin. (1) și (3) din capitolul I lit. B din anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017, acordarea sporului prevăzut de aceste dispoziții legale este condiționată de parcurgerea procedurii prevăzute de Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 având la bază buletinele de determinare sau, după caz, de expertizare emise de către autoritățile abilitate în acest sens.59. În considerentele acestei decizii, la paragraful 88, s-a reținut că: „Nu în ultimul rând, un alt argument de inadmisibilitate decurge din Decizia nr. 76 din 18 noiembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (…).“60. Prin urmare, au existat două sesizări pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, dintre care una a fost admisă, fiind dezlegată problema de drept incidentă în cauză, neavând nicio relevanță împrejurarea că hotărârile menționate au fost pronunțate ulterior formulării sesizării de către instanța de trimitere. 61. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu privire la interpretarea normei juridice invocate, expunându-și raționamentul juridic cu privire la modalitatea și procedura care trebuie îndeplinite pentru acordarea acestui spor, inclusiv asupra obligativității expertizării locurilor de muncă de către angajator, iar nu a posturilor specifice anumitor locuri de muncă, așa cum se menționează în mod expres în cuprinsul Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018.62. Așadar, instanța de trimitere are obligația de a decela reperele existente în cuprinsul hotărârii pronunțate în procedura de unificare a practicii judiciare și, implicit, îndatorirea de a verifica posibilitatea ca locul de muncă să fie deja inclus între cele expertizate, prin reținerea caracterului de centru specializat și dedicat în integralitatea sa unui anumit tip de beneficiari, aspect ce poate rezulta din chiar numele unității.63. Rolul și funcția mecanismelor de unificare a practicii judiciare nu vor fi mai energic asigurate prin pronunțarea repetată în interpretarea și aplicarea acelorași texte de lege, dar care conțin, de fapt, una și aceeași problemă de drept, întrucât existența unei hotărâri prealabile sau a unei decizii de recurs în interesul legii trebuie văzută atât ca un argument de forță obligatorie, cu care sunt înzestrate dezlegările acestora prin efectul art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, respectiv art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cât și mai ales ca o sursă ori ca un instrument util instanțelor de judecată în procesul de aplicare a legii, prin soluțiile pe care le oferă unei probleme de drept punctuale.64. Concluzionând, devine evident că prezenta sesizare nu se referă la o chestiune de drept nouă, care să necesite cu pregnanță a fi lămurită și care să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării sale de principiu pentru preîntâmpinarea generalizării practicii judiciare neunitare, nefiind îndeplinită, pe cale de consecință, nici condiția distinctă negativă a nepronunțării anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra problemei de drept.65. Pentru aceste considerente, se reține neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, astfel că se impune respingerea sesizării, ca inadmisibilă.
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 32.167/3/2022, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:Dacă sporul de 50% pentru condiții deosebit de periculoase, prevăzut de art. 14 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se acordă medicilor specialiști angajați ai direcției generale de asistență socială și protecția copilului, chiar dacă locul de muncă nu a fost efectiv expertizat conform Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare «Sănătate și asistență socială», aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările și completările ulterioare, întrucât era vacant la momentul efectuării expertizei la nivelul unității angajatoare.Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 martie 2025.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
Mariana Constantinescu
Magistrat-asistent,
Mihaela Lorena Repana-----
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari