ORDIN nr. 3.592 din 20 martie 2025privind acordarea acreditării unității de învățământ preuniversitar particular Grădinița "Mirela" din municipiul Sebeș, județul Alba
EMITENT
  • MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 13 mai 2025



    Având în vedere prevederile:– Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;– Ordinului ministrului educației nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar;– Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, cu modificările și completările ulterioare;– Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcționare provizorie și a standardelor de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar, cu modificările ulterioare;– Ordinului ministrului educației nr. 4.651/2021 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie Asociației Rizzolo din municipiul Sebeș pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Mirela“ din municipiul Sebeș;– Hotărârii Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 1 din 30.01.2025;– Referatului de aprobare nr. 706 din 3.02.2025 privind acordarea acreditării unității de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Mirela“ din municipiul Sebeș, județul Alba, pentru nivelul de învățământ „preșcolar“, limba de predare „română“, forma de învățământ „program normal“,în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării, cu modificările și completările ulterioare,ministrul educației și cercetării emite prezentul ordin.  +  Articolul 1Se acordă acreditarea unității de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Mirela“, cu sediul în str. Aviator Ghe. Olteanu nr. 7, municipiul Sebeș, județul Alba, pentru nivelul de învățământ „preșcolar“, limba de predare „română“, forma de învățământ „program normal“, începând cu anul școlar 2025-2026.  +  Articolul 2Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Mirela“ din municipiul Sebeș, județul Alba, acreditată potrivit dispozițiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, beneficiază de toate drepturile și are obligațiile prevăzute de lege.  +  Articolul 3Capacitatea maximă de școlarizare este de 3 formațiuni de studiu/1 schimb (maximum 3 formațiuni de studiu/schimbul 1).  +  Articolul 4Personalul didactic și administrativ din unitatea de învățământ preuniversitar particular autorizată Grădinița „Mirela“ din municipiul Sebeș, județul Alba, angajat conform prevederilor legii pentru formațiunile de studiu școlarizate conform prevederilor art. 1, se preia la unitatea de învățământ preuniversitar particular acreditată Grădinița „Mirela“ din municipiul Sebeș, județul Alba.  +  Articolul 5(1) Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Mirela“ din municipiul Sebeș, județul Alba, dispune de patrimoniu propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat și va fi utilizat numai în interesul învățământului.(2) În cazul desființării, dizolvării sau lichidării, patrimoniul unității de învățământ preuniversitar particular acreditată Grădinița „Mirela“ din municipiul Sebeș, județul Alba, revine fondatorilor.  +  Articolul 6Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Mirela“ din municipiul Sebeș, județul Alba, este monitorizată și controlată periodic de către Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Alba, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.  +  Articolul 7Unitatea de învățământ preuniversitar particular menționată la art. 1 are obligația de a solicita evaluarea externă periodică în termen de maximum 5 ani de la obținerea acreditării, dar nu mai târziu de anul școlar 2029-2030.  +  Articolul 8Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Mirela“ din municipiul Sebeș, județul Alba, Ministerul Educației și Cercetării, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Școlar Județean Alba duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.  +  Articolul 9Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    p. Ministrul educației și cercetării,
    Gigel Paraschiv,
    secretar de stat
    București, 20 martie 2025.Nr. 3.592.-----