PROCEDURĂ din 29 aprilie 2025de analizare a dosarelor depuse pentru domeniul patrimoniului cultural imaterial, în vederea acordării indemnizației de merit
EMITENT
  • MINISTERUL CULTURII
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 13 mai 2025



    Notă
    Aprobată prin ORDINUL nr. 2.824 din 29 aprilie 2025, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 13 mai 2025.
     +  Articolul 1Prezenta procedură stabilește modul de analizare a dosarelor depuse pentru domeniul patrimoniului cultural imaterial, în vederea acordării indemnizației de merit, conform Legii nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizației de merit, cu modificările și completările ulterioare, și Hotărârii Guvernului nr. 859/2003 privind aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizației de merit și a Regulamentului de funcționare a Comisiei naționale pentru acordarea indemnizației de merit, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 2(1) În vederea acordării indemnizației de merit, potențialii beneficiari trebuie să fie cetățeni români care au împlinit vârsta de 60 de ani, cu excepția persoanelor care beneficiază de pensie de invaliditate.(2) Persoana care solicită acordarea indemnizației de merit trebuie să îndeplinească următoarele criterii:a) deținerea titlului onorific de „Tezaur uman viu“;b) activitatea deosebită de transmitere și promovare a elementelor de patrimoniu cultural imaterial către generațiile următoare;c) recunoașterea de către comunitatea științifică a activității în domeniul patrimoniului cultural imaterial;d) deținerea Ordinului Meritul Cultural, categoria E - „Patrimoniul cultural național“, și/sau a distincției de excelență oferite de Ministerul Culturii.  +  Articolul 3(1) Pentru acordarea indemnizației de merit, solicitantul depune în format letric la Registratura Ministerului Culturii și/sau în format electronic la Registratura electronică a Ministerului Culturii, la adresa de e-mail registratura@cultura.ro, următoarele documente:a) cerere pentru analizarea dosarului depus pentru domeniul patrimoniului cultural imaterial, în vederea acordării indemnizației de merit, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1;b) declarație privind concordanța dintre conținutul formelor letrice și electronice cuprinse în Dosarul pentru acordarea indemnizației de merit, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2;c) consimțământ informat al persoanei care solicită acordarea indemnizației de merit în domeniul patrimoniului cultural imaterial, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3;d) curriculum vitae, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4;e) copia actului de identitate;f) recomandarea Ministerului Culturii, prin serviciul public deconcentrat competent teritorial în vederea acordării indemnizației de merit solicitantului;g) copia actului care dovedește deținerea titlului de „Tezaur uman viu“ al solicitantului;h) copii după diverse diplome, premii la concursuri/festivaluri/ manifestări, colaborări cu instituții, organizare cursuri, materiale foto/audio/video, apariții în mass-media, care atestă activitatea deosebită de transmitere și promovare a elementelor de patrimoniu cultural imaterial către generațiile următoare;i) trei recomandări din partea comunității științifice, respectiv de la instituții publice de cultură sau specialiști din domeniul patrimoniului cultural imaterial, prin care solicitanților să le fie recunoscută activitatea în domeniul patrimoniului cultural imaterial;j) copia Ordinului Meritul Cultural, categoria E - „Patrimoniul cultural național“, și/sau a distincției de excelență oferite de Ministerul Culturii.(2) Solicitanții care nu au împlinit vârsta de 60 de ani și beneficiază de pensie de invaliditate vor depune la dosar și o copie legalizată după decizia de pensionare.(3) În situația în care solicitantul depune dosarul în format letric:a) documentația prevăzută la alin. (1) lit. a)-c) va purta semnătura olografă a solicitantului, în original;b) documentația prevăzută la alin. (1) lit. e), g), h) și j) va fi certificată, pentru conformitate cu originalul, de către solicitant, cu excepția materialelor foto/audio/video și aparițiilor în mass-media;c) dosarul se transmite și în format electronic, documentele depuse în format letric fiind fotografiate/scanate.(4) În situația în care solicitantul depune dosarul doar în format electronic, documentele vor purta semnătura electronică calificată a acestuia, pentru conformitate cu originalul, cu excepția materialelor foto/audio/video și aparițiilor în mass-media.  +  Articolul 4(1) Dosarele se depun conform prevederilor art. 3 până la data de 1 mai a fiecărui an. Toate dosarele depuse în acest termen se vor analiza de către secretariat și Subcomisie, ulterior acestei date, într-o singură sesiune.(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în funcție de numărul de indemnizații de merit neatribuite, Ministerul Culturii poate stabili o sesiune suplimentară de depunere a dosarelor în semestrul al II-lea al anului, conform unui calendar care va fi publicat pe site-ul instituției.(3) Registratura Ministerului Culturii transmite dosarele direcției de specialitate din cadrul Ministerului Culturii, care le va înainta secretariatului Subcomisiei de specialitate pentru domeniul culturii, constituită în vederea analizării dosarelor depuse pentru acordarea indemnizației de merit, denumită în continuare Subcomisia.(4) Secretariatul Subcomisiei verifică dacă dosarele sunt complete și certificate conform cu originalul, în raport cu cerințele prevederilor art. 3.(5) În cazul în care constată că dosarul pentru acordarea indemnizației de merit este incomplet, potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) și (2), sau dosarul nu respectă prevederile art. 3 alin. (3), respectiv ale alin. (4), după caz, secretariatul Subcomisiei va returna motivat dosarul solicitantului.(6) În situația prevăzută la alin. (5), solicitantul poate depune un alt dosar într-o sesiune viitoare.(7) Dosarele complete se înaintează de către secretariat Subcomisiei, spre analiză.(8) Subcomisia întocmește propuneri în vederea acordării indemnizației de merit pentru dosarele care îndeplinesc criteriile legale sau propune respingerea cererii, pentru dosarele cu privire la care constată neîndeplinirea criteriilor legale.  +  Articolul 5(1) În vederea verificării îndeplinirii criteriilor legale, Subcomisia completează o fișă de evaluare, pentru fiecare dosar, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 5.(2) Pe baza fișelor de evaluare completate potrivit alin. (1), Subcomisia întocmește lista de propuneri cu punctajele acordate în ordine descrescătoare.(3) Subcomisia înaintează ministrului culturii, prin grija secretariatului, lista cu propunerile pentru acordarea indemnizației de merit, întocmită conform alin. (2), în vederea transmiterii către Comisia națională pentru acordarea indemnizației de merit, denumită în continuare Comisia, care decide.(4) În cazul în care numărul persoanelor care îndeplinesc criteriile prevăzute de art. 2 este mai mare decât numărul de indemnizații neatribuite de către Comisie Ministerului Culturii, pentru acordarea de indemnizații în domeniul patrimoniului imaterial, Ministerul Culturii va înainta Comisiei lista de propuneri cu ordinea atribuirii acestora, întocmită conform alin. (2), în urma analizei făcute de Subcomisie, care va fi aprobată prin ordin al ministrului culturii.  +  Articolul 6În cazul constatării de către Subcomisie a neîndeplinirii criteriilor prevăzute de art. 2, secretariatul comunică solicitantului respingerea cererii în termen de 10 zile de la data ședinței Subcomisiei.  +  Articolul 7(1) În vederea acordării indemnizației de merit, datele cu caracter personal ale solicitanților care depun cereri vor fi colectate și prelucrate exclusiv pentru evaluarea cererii și gestionarea procesului aferent, în conformitate cu cerințele legale aplicabile. Solicitantul este informat cu privire la necesitatea prelucrării acestor date și la utilizarea lor strict în scopurile prevăzute.(2) Prelucrarea datelor prevăzute la alin. (1) se realizează în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile în materie de protecție a datelor cu caracter personal, fiind indispensabilă pentru desfășurarea procedurii administrative asociate acordării indemnizației de merit, asigurând respectarea normelor legale și a standardelor instituționale.(3) Datele personale colectate în cadrul acestei proceduri nu vor fi dezvăluite unor terți, cu excepția persoanelor implicate în derularea procedurii, care vor prelucra aceste date exclusiv în baza unui angajament formal de confidențialitate și strict în scopul desfășurării activităților necesare implementării procedurii. De asemenea, datele pot fi divulgate doar în situațiile în care Ministerul Culturii (operatorul) este obligat să respecte cerințele impuse de legislația în vigoare.(4) Drepturile persoanelor vizate, inclusiv dreptul de acces, rectificare, ștergere, restricționare a prelucrării, opoziție și portabilitate, categoriile de date prelucrate, durata și scopul prelucrării, precum și alte informații relevante privind gestionarea datelor cu caracter personal sunt detaliate în Informarea privind protecția datelor. Aceasta este disponibilă pe site-ul instituției, în secțiunea aferentă publicării prezentei proceduri.  +  Articolul 8Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta procedură.  +  Anexa nr. 1la procedură
    CERERE
    pentru analizarea dosarului depus pentru domeniul patrimoniului
    cultural imaterial, în vederea acordării indemnizației de merit
    Către Ministerul Culturii, în atenția Subcomisiei de specialitate pentru domeniul culturii, constituită în vederea analizării dosarelor depuse pentru acordarea indemnizației de meritSubsemnatul(a), ............., domiciliat/domiciliată în localitatea ................, str. ........... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., sectorul ..........., județul ..........., tel. ................, posesor/posesoare al/a B.I./C.I. seria ......... nr. ....., eliberat/eliberată de .................. la data de ............, cod numeric personal __/__/__/__/__/__/__/__/__/__/__/__/__/, deținător/deținătoare al/a titlului „Tezaur uman viu“ conferit de Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial în anul __/__/__/__/,solicit analizarea dosarului anexat, cu privire la îndeplinirea criteriilor legale, pentru a beneficia de indemnizația de merit în domeniul culturii, potrivit Legii nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizației de merit, cu modificările și completările ulterioare, și Hotărârii Guvernului nr. 859/2003 privind aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizației de merit și a Regulamentului de funcționare a Comisiei naționale pentru acordarea indemnizației de merit, cu modificările și completările ulterioare.Date de contact:Telefon:E-mail:Numele și prenumele
    Semnătura Data
    NOTĂ:Documentul conține date cu caracter personal ce intră sub incidența Regulamentului (UE) 2016/679; diseminarea/manipularea acestui document va fi efectuată cu respectarea cadrului legal invocat.
     +  Anexa nr. 2la procedură
    DECLARAȚIE
    privind concordanța dintre conținutul formelor letrice și
    electronice cuprinse în Dosarul pentru acordarea indemnizației de merit
    Subsemnatul/Subsemnata, ......................., CNP .............., domiciliat/domiciliată în .................., în calitate de solicitant al indemnizației de merit în domeniul culturii: patrimoniul cultural imaterial, cunoscând prevederile art. 326 cu privire la falsul în declarații din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, declar pe propria răspundere că întregul conținut al formelor letrice și electronice cuprinse în Dosarul pentru acordarea indemnizației de merit concordă.Data: Semnătura:NOTĂ:Documentul conține date cu caracter personal ce intră sub incidența Regulamentului (UE) 2016/679; diseminarea/manipularea acestui document va fi efectuată cu respectarea cadrului legal invocat.
     +  Anexa nr. 3la procedură
    CONSIMȚĂMÂNT INFORMAT
    al persoanei care solicită acordarea indemnizației de
    merit în domeniul patrimoniului cultural imaterial
    Subsemnatul(a), ....................., fiul lui/fiica lui ........... și al/a ............., născut(ă) la data de ......... în localitatea ................., județul/sectorul ............, posesor/posesoare al/a B.I./C.I. seria .........., nr. ........., eliberat(ă) de .......... la data de .............., CNP __/__/__/__/__/__/__/__/__/__/__/__/__/, e-mail ..........., nr. de telefon ..............,ținând cont de prevederile Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), cu modificările ulterioare,având în vedere faptul că pentru acordarea indemnizației de merit în domeniul patrimoniului cultural imaterial sunt necesare prelucrări de date proprii cu caracter personal, în sensul definit de Regulamentul (UE) 2016/679, respectiv operațiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziție în orice mod, alinierea sau combinarea, restricționarea, ștergerea sau distrugerea acestora, vă comunic acordul meu pentru realizarea prelucrărilor de date cu caracter personal de către Ministerul Culturii, pentru formalitățile enumerate anterior.Data ...../..../202...Semnătura ...............NOTĂ:Documentul conține date cu caracter personal ce intră sub incidența Regulamentului (UE) 2016/679; diseminarea/manipularea acestui document va fi efectuată cu respectarea cadrului legal invocat.
     +  Anexa nr. 4la procedură
    CURRICULUM VITAE
    Inserați fotografia.
    Informații personale
    Nume/PrenumeNumele și prenumele
    Adresă(e)Număr imobil, nume stradă, cod poștal, localitate, țară
    TelefonFix:Mobil:
    E-mail
    Naționalitate
    Data nașterii(ziua, luna, anul)
    Sex
    Domeniul ocupațional
    Experiența profesională
    PerioadaMenționați separat fiecare experiență profesională relevantă, începând cu cea mai recentă dintre acestea.
    Activități și responsabilități principale
    Numele și adresa angajatorului
    Educație și formare
    PerioadaMenționați separat fiecare formă de învățământ și program de formare profesională absolvite, începând cu cel mai recent.
    Calificarea/Diploma obținută
    Disciplinele principale studiate/Competențe profesionale dobândite
    Numele și tipul instituției de învățământ/furnizorului de formare
    Competențe și aptitudini artisticeDescrieți aceste competențe și indicați contextul în care au fost dobândite.
    Competențe și aptitudini tehniceDescrieți aceste competențe și indicați contextul în care au fost dobândite.
    Alte competențe și aptitudiniDescrieți aceste competențe și indicați contextul în care au fost dobândite.
    Informații suplimentareIncludeți aici orice alte informații utile, care nu au fost menționate anterior, de exemplu: expoziții, târguri, diplome, premii etc.
    AnexeEnumerați documentele anexate CV-ului.
    Semnătura.............Data.............
     +  Anexa nr. 5la procedură
    Subcomisia de specialitate pentru domeniul culturii constituită
    în vederea analizării dosarelor depuse pentru acordarea indemnizației de merit

    FIȘĂ DE EVALUARE
    a îndeplinirii criteriilor legale pentru acordarea indemnizației de
    merit în domeniul patrimoniului cultural imaterial prevăzute la art. 2 din procedură
    Numele și prenumele solicitantului: ...........Localitatea/Județul: ...........Dosar nr. ...................
    CriteriiPunctaj maximPunctaj acordatObservații
    a) deținerea titlului onorific de „Tezaur uman viu“15 puncte
    *b) activitate deosebită de transmitere și promovare a elementelor de patrimoniu cultural imaterial către generațiile următoare50 de puncte
    **c) recunoașterea de către comunitatea științifică a activității în domeniul patrimoniului cultural imaterial20 de puncte
    d) deținerea Ordinului Meritul Cultural, categoria E - „Patrimoniul cultural național“ și/sau a distincției de excelență oferite de Ministerul Culturii15 puncte
    TotalPunctaj total: 100
    * Pentru criteriul specificat la lit. b), acordarea punctajului se face în funcție de importanța locală, județeană sau națională a diplomelor/premiilor, numărul de apariții în mass-media, materialele foto/video, numărul și calitatea colaborărilor cu instituții și a cursurilor susținute de către solicitant.** Pentru criteriul menționat la lit. c), acordarea punctajului maxim se va face în funcție de conținutul recomandărilor menționate la art. 3 alin. (1) lit. i) din procedură.Punctajul total se calculează prin însumarea punctajelor acordate la criteriile de la lit. a)-d). În rubrica Observații se va justifica punctajul acordat sub cel maxim. Solicitantul care a obținut un punctaj sub 60 de puncte va fi considerat Respins pentru neîndeplinirea criteriilor pentru acordarea indemnizației de merit.Rezultat:[ ] Propus pentru acordarea indemnizației de merit[ ] Respins pentru neîndeplinirea criteriilor pentru acordarea indemnizației de merit
    Data:Numele/prenumele membrului Subcomisiei: Semnătura
    ------