ORDIN nr. 3.360 din 19 februarie 2025privind acordarea autorizației de funcționare provizorie unității de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Național Unitarian "János Zsigmond" din municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 344 din 17 aprilie 2025
Având în vedere prevederile:– Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;– Ordinului ministrului educației nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar;– art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 153/2024 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale; – Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, cu modificările și completările ulterioare;– Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcționare provizorie și a standardelor de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar, cu modificările ulterioare;– Hotărârii Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 15 din 28.11.2024;– Referatului de aprobare nr. 576 din 28.01.2025 a proiectului de ordin al ministrului educației și cercetării privind acordarea autorizației de funcționare provizorie pentru unitatea de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Național Unitarian „János Zsigmond“ din municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, pentru nivelul de învățământ „liceal“, filiera „vocațională“, profilul „pedagogic“, specializarea „învățător-educatoare“, limba de predare „maghiară“, forma de învățământ „cu frecvență (zi)“,în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările ulterioare,ministrul educației și cercetării emite prezentul ordin. + Articolul 1Se acordă autorizația de funcționare provizorie pentru unitatea de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Național Unitarian „János Zsigmond“, cu sediul în bd. 21 Decembrie 1989 nr. 9, municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, pentru nivelul de învățământ „liceal“, filiera „vocațională“, profilul „pedagogic“, specializarea „învățător-educatoare“, limba de predare „maghiară“, forma de învățământ „cu frecvență (zi)“, începând cu anul școlar 2025-2026. + Articolul 2Autorizația de funcționare provizorie conferă unității de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Național Unitarian „János Zsigmond“ din municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, calitatea de furnizor de educație, respectiv dreptul de organizare și desfășurare a procesului de învățământ pentru nivelul de învățământ, filiera, profilul, specializarea, limba de predare și forma de învățământ menționate la art. 1. + Articolul 3Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Național Unitarian „János Zsigmond“ din municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, este persoană juridică de drept public, parte a sistemului național de învățământ, beneficiază de toate drepturile și are obligațiile prevăzute de lege. + Articolul 4(1) Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Național Unitarian „János Zsigmond“ din municipiul ClujNapoca, județul Cluj, pentru nivelul de învățământ „liceal“, filiera „vocațională“, profilul „pedagogic“, specializarea „învățător-educatoare“, limba de predare „maghiară“, forma de învățământ „cu frecvență (zi)“, are următoarele obligații:a) de a angaja personal didactic și administrativ pentru formațiunile de studiu școlarizate conform art. 1, cu respectarea prevederilor Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, precum și a tuturor celorlalte reglementări legale în vigoare;b) de a solicita acreditarea în termen de maximum doi ani de la absolvirea primei promoții, conform prevederilor legale în vigoare, pentru nivelul de învățământ „liceal“, filiera „vocațională“, profilul „pedagogic“, specializarea „învățător-educatoare“, limba de predare „maghiară“, forma de învățământ „cu frecvență (zi)“;c) de a întocmi și înainta Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar raportul anual de evaluare internă a calității, până cel mai târziu la data de 15 octombrie a fiecărui an (https://calitate.aracip.eu).(2) Proprietarul imobilului de la adresa menționată, în care se desfășoară activitățile de învățământ, are obligația de a asigura condițiile de funcționare, inclusiv obținerea și menținerea autorizației sanitare și a autorizației de securitate la incendiu.(3) Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj, va monitoriza punerea în aplicare a prevederilor prezentului ordin. + Articolul 5Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Național Unitarian „János Zsigmond“ din municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, este monitorizată și controlată periodic de Ministerul Educației și Cercetării, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar și de Inspectoratul Școlar Județean Cluj, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acordării autorizației de funcționare provizorie. + Articolul 6Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Național Unitarian „János Zsigmond“ din municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, Ministerul Educației și Cercetării, Inspectoratul Școlar Județean Cluj și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin. + Articolul 7Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educației și cercetării,
Gigel Paraschiv,
secretar de statBucurești, 19 februarie 2025.Nr. 3.360.-----
EMITENT |