DECIZIA nr. 512 din 17 octombrie 2024referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma "la cererea părții îndreptățite potrivit legii civile"
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 334 din 15 aprilie 2025
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Adrian Roxan Marcu și de Irina Marcu în Dosarul nr. 19.603/301/2019 al Judecătoriei Sectorului 3 București - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.499D/2021.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând Decizia Curții Constituționale nr. 627 din 21 noiembrie 2023.
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Sentința penală nr. 316 din 15 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 19.603/301/2019, Judecătoria Sectorului 3 București - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Adrian Roxan Marcu și de Irina Marcu într-o cauză penală în care a fost exercitată acțiunea civilă, părțile civile - autoare ale excepției de neconstituționalitate - solicitând, după finalizarea procedurii de cameră preliminară, anterior cercetării judecătorești, introducerea în cauză a asigurătorului de răspundere civilă delictuală, în calitate de parte responsabilă civilmente.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală limitează dreptul la introducerea părții responsabile civilmente doar „la cererea părții îndreptățite potrivit legii civile“, neacordând posibilitatea introducerii din oficiu a acesteia, iar noțiunea de „parte îndreptățită“ este neclară, intrând în conflict cu prevederile constituționale invocate. De asemenea, susțin că normele procesual penale criticate sunt în contradicție cu prevederile Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie și ale Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România.6. Judecătoria Sectorului 3 București - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă în raport cu susținerile părților civile vizând sintagma „în termenul prevăzut de art. 20 alin. (1)“, cu privire la care a fost pronunțată Decizia Curții Constituționale nr. 257 din 26 aprilie 2017. Apreciază, totodată, că motivele de neconstituționalitate referitoare la sintagma „la cererea părții îndreptățite potrivit legii civile“, din cuprinsul art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală, în raport cu susținerile vizând rolul judecătorului în introducerea părții responsabile civilmente în cauză, sunt neîntemeiate. În acest sens are în vedere considerentele expuse de Curtea Constituțională în cuprinsul Deciziei nr. 84 din 23 februarie 2016.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispozițiile art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală. Având în vedere motivele de neconstituționalitate formulate de autori, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma „la cererea părții îndreptățite potrivit legii civile“, care au următorul conținut: „Introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente poate avea loc, la cererea părții îndreptățite potrivit legii civile, în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1).“Art. 20 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală stabilește următoarele: „Constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătorești. (...)“11. Art. 21 alin. (1) a fost modificat de art. I pct. 3 din Legea nr. 201/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 6 iulie 2023. Însă, având în vedere cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea va examina dispozițiile art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală în forma în vigoare la data sesizării instanței de contencios constituțional.12. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, normele procesual penale criticate contravin atât dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) care consacră obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părților la un proces echitabil, cât și prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 257 din 26 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 22 iunie 2017, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1)“ din cuprinsul art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală este neconstituțională. Totodată, prin aceeași decizie, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 20 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.14. În considerentele deciziei precitate, Curtea a reținut, printre altele, că, din punct de vedere substanțial, obiectul acțiunii civile îl formează exercitarea dreptului de a reclama reparații prin mijlocirea organelor judiciare, iar, sub aspect procesual, acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale [art. 19 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Curtea a reținut, totodată, că exercițiul acțiunii civile în cadrul procesului penal constituie un beneficiu procesual acordat victimei infracțiunii, de a valorifica toate elementele strânse de procuror în acuzare, precum și întreg cadrul procesual al procesului penal, pentru a-și satisface interesele de ordin civil - morale sau patrimoniale - afectate de comiterea infracțiunii. Acțiunea civilă alăturată acțiunii penale în cadrul procesului penal constituie latura civilă a acestui proces și are ca temei fapta ilicită, întrucât temeiul acțiunii penale este un fapt ilicit, iar acest temei limitează și temeiul acțiunii civile (paragraful 12).15. De asemenea, Curtea a reținut că, în procesul penal, acțiunea civilă se declanșează prin constituirea ca parte civilă a persoanei vătămate, în condițiile art. 20 din Codul de procedură penală, cererea de constituire fiind necesar a fi formulată în scris sau oral, cu indicarea naturii și a întinderii pretențiilor, a motivelor și a probelor pe care acestea se întemeiază. Acțiunea civilă poate fi exercitată de către persoana vătămată sau, după caz, de reprezentantul său legal (când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau aceasta îi este restrânsă) ori de succesorii acesteia. În mod excepțional, acțiunea civilă poate fi exercitată și de către procuror, pentru persoanele lipsite de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, exercițiul acțiunii de către procuror fiind subsidiar, condiționat de pasivitatea reprezentantului legal al persoanei vătămate ori de inexistența acestuia (paragraful 14). Persoana vătămată este liberă să decidă dacă declanșează acțiunea civilă separat de procesul penal, după cum tot ea este cea care poate să dispună de acest instrument juridic în cursul procesului penal, acțiunea civilă alăturată acțiunii penale fiind guvernată de principiul disponibilității. Principiul disponibilității este caracteristic procesului civil, iar, în lumina lui, persoana vătămată poate determina nu numai existența acțiunii civile în cadrul procesului penal - prin declanșarea procedurii judiciare prin formularea cererii de constituire de parte civilă -, ci și conținutul acestei acțiuni, prin stabilirea cadrului procesual în privința părților și a obiectului, precum și din perspectiva apărărilor formulate (paragraful 15).16. Curtea a reținut, totodată, că formularea cererii de constituire ca parte civilă declanșează acțiunea civilă, în același timp luând naștere și contraacțiunea (de apărare) a celui sau a celor împotriva căruia/cărora este îndreptată acțiunea civilă, subiect pasiv al acțiunii civile putând fi inculpatul ori partea responsabilă civilmente. Cât privește partea responsabilă civilmente, potrivit art. 86 din Codul de procedură penală, „persoana care, potrivit legii civile, are obligația legală sau convențională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracțiune și care este chemată să răspundă în proces este parte în procesul penal și se numește parte responsabilă civilmente“, calitatea de parte responsabilă civilmente fiind stabilită în condițiile art. 1.372-1.374 din Codul civil, pentru atragerea răspunderii civile a persoanei care și-a asumat responsabilitatea unei activități fiind necesară și stabilirea existenței unei vinovății.17. De asemenea, Curtea a constatat că introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente poate avea loc, în condițiile art. 21 din Codul de procedură penală, „la cererea părții îndreptățite potrivit legii civile“, în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1) din același act normativ. De asemenea, potrivit legii procesual penale în vigoare, atunci când exercită acțiunea civilă, procurorul este obligat să ceară introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente, în condițiile alin. (1) al art. 21, cu respectarea termenului menționat. Curtea a constatat că, prin introducerea sa în cauză sau datorită intervenției sale în proces, „persoana“ responsabilă civilmente devine „parte“ în acțiunea civilă din cadrul procesului penal și, în această calitate, dobândește, implicit, drepturile procesuale inerente contraacțiunii pe care o are inculpatul cu privire la acțiunea civilă din cadrul procesului penal, așadar ea poate invoca orice probe existente în dosarul cauzei penale sau poate propune administrarea de probe noi care ar demonstra că pretențiile părții civile sunt neîntemeiate (paragrafele 18-21).18. În ceea ce privește partea civilă, Curtea a reținut că, potrivit art. 84 din Codul de procedură penală, persoana vătămată care exercită acțiunea civilă în cadrul procesului penal este parte în procesul penal și se numește parte civilă. În acest context, au fost reiterate considerentele Deciziei nr. 482 din 9 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1200 din 15 decembrie 2004, potrivit cărora, în cazul în care persoana vătămată formulează, în cadrul procesului penal, pretenții pentru repararea prejudiciului material suferit ca urmare a săvârșirii infracțiunii, aceasta cumulează două calități procesuale: calitatea de parte vătămată și calitatea de parte civilă. Aceste două părți ale procesului penal se află însă într-o situație identică, și anume în situația de persoană lezată în drepturile sale prin săvârșirea infracțiunii, ceea ce justifică existența „interesului legitim“, la care se referă art. 21 din Constituție (paragraful 24).19. Curtea a constatat că posibilitatea persoanei vătămate care s-a constituit parte civilă de a solicita introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente „până la începerea cercetării judecătorești“, în orice fază procesuală, inclusiv după închiderea procedurii de cameră preliminară, este de natură să aducă atingere dreptului de acces liber la justiție al părții responsabile civilmente, consacrat de art. 21 din Legea fundamentală. Totodată, manifestarea de voință a persoanei vătămate care s-a constituit parte civilă de a solicita introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente „până la începerea cercetării judecătorești“, în orice fază procesuală, inclusiv după închiderea procedurii de cameră preliminară, asigură respectarea dreptului la apărare al acestei părți, însă este de natură să aducă atingere dreptului fundamental la apărare al părții responsabile civilmente. Așadar, Curtea a constatat că normele procesual penale ale art. 21 alin. (1), reglementând posibilitatea persoanei vătămate care s-a constituit parte civilă de a solicita introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente „până la începerea cercetării judecătorești“, nu sunt în măsură să mențină echilibrul între drepturi fundamentale aflate în concurs (paragrafele 30-33). Totodată, s-a statuat că cele constatate sunt aplicabile mutatis mutandis și în ipoteza în care procurorul exercită acțiunea civilă, în condițiile art. 20 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, și este obligat, potrivit art. 21 alin. (2) din Codul de procedură penală, să ceară introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente, în condițiile alin. (1) al aceluiași articol (paragraful 34).20. Așadar, prin Decizia nr. 257 din 26 aprilie 2017 - examinând constituționalitatea dispozițiilor art. 20 alin. (1) și ale art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală, din perspectiva termenului în care persoana vătămată își poate exercita dreptul de a reclama reparații prin mijlocirea organelor judiciare -, Curtea a statuat atât cu privire la dreptul persoanei vătămate care s-a constituit parte civilă de a solicita introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente, cât și cu privire la obligația procurorului care a exercitat acțiunea civilă de a cere introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente.21. În lumina acestor considerente, Curtea reține, totodată, că legea procesual penală din 1968 prevedea că partea responsabilă civilmente poate fi introdusă în procesul penal la cerere sau din oficiu, actualul Cod de procedură penală stabilind că acest lucru poate avea loc doar la cererea părții îndreptățite potrivit legii civile, consecință a eliminării rolului activ al instanței de judecată în cadrul procesului penal. Această diferență de reglementare este determinată de renunțarea de către legiuitor la menținerea rolului activ al instanței de judecată în cuprinsul actualului Cod de procedură penală, care, de altfel, conform art. 25 din același cod, nu poate soluționa din oficiu acțiunea civilă, dacă nu este învestită, în acest sens, de partea civilă sau de către procuror, în acele cazuri în care acesta exercită acțiunea civilă.22. Așadar, în prezent, poate exercita acțiunea împotriva părții responsabile civilmente doar acea persoană care, potrivit legii civile, are dreptul de a obține de la aceasta despăgubiri pentru fapta cauzatoare de prejudicii a inculpatului ori succesorii acesteia. Așa încât, dacă persoana vătămată are capacitate deplină de exercițiu, doar ea poate promova acțiunea civilă în cadrul procesului penal și doar ea poate solicita introducerea părții responsabile civilmente în procesul penal, din această perspectivă norma procesual penală nefiind contrară dispozițiilor constituționale privind egalitatea în drepturi, liberul acces la justiție și dreptul părților la un proces echitabil.23. Curtea constată că soluția legislativă criticată este în concordanță cu dispozițiile art. 21 alin. (1) din Constituție, care fac referire la existența unui drept, a unei libertăți sau a unui „interes legitim“ al persoanei, ca o condiție esențială pentru a avea acces la justiție, totodată aplicarea cerinței procesului echitabil impunându-se în legătură cu procedura de desfășurare a procesului. Instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, precum și reglementarea legitimării procesuale de a exercita acțiunea civilă sunt de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură.24. În ceea ce privește critica autorilor excepției în sensul existenței unor necorelări legislative între normele procesual penale criticate și anumite dispoziții ale Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 12 iunie 2017, precum și ale Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, în prezent abrogată, Curtea reține că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional realizează un control de constituționalitate a legilor și a altor acte normative, problemele privind coordonarea legislativă revenind autorității legiuitoare.25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Adrian Roxan Marcu și de Irina Marcu în Dosarul nr. 19.603/301/2019 al Judecătoriei Sectorului 3 București - Secția penală și constată că dispozițiile art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma „la cererea părții îndreptățite potrivit legii civile“, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 3 București - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 17 octombrie 2024.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu------
| EMITENT |
| Marian Enache | - președinte |
| Mihaela Ciochină | - judecător |
| Cristian Deliorga | - judecător |
| Dimitrie-Bogdan Licu | - judecător |
| Laura-Iuliana Scântei | - judecător |
| Gheorghe Stan | - judecător |
| Livia Doina Stanciu | - judecător |
| Elena-Simina Tănăsescu | - judecător |
| Varga Attila | - judecător |
| Mihaela Ionescu | - magistrat-asistent |
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Sentința penală nr. 316 din 15 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 19.603/301/2019, Judecătoria Sectorului 3 București - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Adrian Roxan Marcu și de Irina Marcu într-o cauză penală în care a fost exercitată acțiunea civilă, părțile civile - autoare ale excepției de neconstituționalitate - solicitând, după finalizarea procedurii de cameră preliminară, anterior cercetării judecătorești, introducerea în cauză a asigurătorului de răspundere civilă delictuală, în calitate de parte responsabilă civilmente.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală limitează dreptul la introducerea părții responsabile civilmente doar „la cererea părții îndreptățite potrivit legii civile“, neacordând posibilitatea introducerii din oficiu a acesteia, iar noțiunea de „parte îndreptățită“ este neclară, intrând în conflict cu prevederile constituționale invocate. De asemenea, susțin că normele procesual penale criticate sunt în contradicție cu prevederile Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie și ale Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România.6. Judecătoria Sectorului 3 București - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă în raport cu susținerile părților civile vizând sintagma „în termenul prevăzut de art. 20 alin. (1)“, cu privire la care a fost pronunțată Decizia Curții Constituționale nr. 257 din 26 aprilie 2017. Apreciază, totodată, că motivele de neconstituționalitate referitoare la sintagma „la cererea părții îndreptățite potrivit legii civile“, din cuprinsul art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală, în raport cu susținerile vizând rolul judecătorului în introducerea părții responsabile civilmente în cauză, sunt neîntemeiate. În acest sens are în vedere considerentele expuse de Curtea Constituțională în cuprinsul Deciziei nr. 84 din 23 februarie 2016.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispozițiile art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală. Având în vedere motivele de neconstituționalitate formulate de autori, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma „la cererea părții îndreptățite potrivit legii civile“, care au următorul conținut: „Introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente poate avea loc, la cererea părții îndreptățite potrivit legii civile, în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1).“Art. 20 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală stabilește următoarele: „Constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătorești. (...)“11. Art. 21 alin. (1) a fost modificat de art. I pct. 3 din Legea nr. 201/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 6 iulie 2023. Însă, având în vedere cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea va examina dispozițiile art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală în forma în vigoare la data sesizării instanței de contencios constituțional.12. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, normele procesual penale criticate contravin atât dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) care consacră obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părților la un proces echitabil, cât și prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 257 din 26 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 22 iunie 2017, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1)“ din cuprinsul art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală este neconstituțională. Totodată, prin aceeași decizie, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 20 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.14. În considerentele deciziei precitate, Curtea a reținut, printre altele, că, din punct de vedere substanțial, obiectul acțiunii civile îl formează exercitarea dreptului de a reclama reparații prin mijlocirea organelor judiciare, iar, sub aspect procesual, acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale [art. 19 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Curtea a reținut, totodată, că exercițiul acțiunii civile în cadrul procesului penal constituie un beneficiu procesual acordat victimei infracțiunii, de a valorifica toate elementele strânse de procuror în acuzare, precum și întreg cadrul procesual al procesului penal, pentru a-și satisface interesele de ordin civil - morale sau patrimoniale - afectate de comiterea infracțiunii. Acțiunea civilă alăturată acțiunii penale în cadrul procesului penal constituie latura civilă a acestui proces și are ca temei fapta ilicită, întrucât temeiul acțiunii penale este un fapt ilicit, iar acest temei limitează și temeiul acțiunii civile (paragraful 12).15. De asemenea, Curtea a reținut că, în procesul penal, acțiunea civilă se declanșează prin constituirea ca parte civilă a persoanei vătămate, în condițiile art. 20 din Codul de procedură penală, cererea de constituire fiind necesar a fi formulată în scris sau oral, cu indicarea naturii și a întinderii pretențiilor, a motivelor și a probelor pe care acestea se întemeiază. Acțiunea civilă poate fi exercitată de către persoana vătămată sau, după caz, de reprezentantul său legal (când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau aceasta îi este restrânsă) ori de succesorii acesteia. În mod excepțional, acțiunea civilă poate fi exercitată și de către procuror, pentru persoanele lipsite de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, exercițiul acțiunii de către procuror fiind subsidiar, condiționat de pasivitatea reprezentantului legal al persoanei vătămate ori de inexistența acestuia (paragraful 14). Persoana vătămată este liberă să decidă dacă declanșează acțiunea civilă separat de procesul penal, după cum tot ea este cea care poate să dispună de acest instrument juridic în cursul procesului penal, acțiunea civilă alăturată acțiunii penale fiind guvernată de principiul disponibilității. Principiul disponibilității este caracteristic procesului civil, iar, în lumina lui, persoana vătămată poate determina nu numai existența acțiunii civile în cadrul procesului penal - prin declanșarea procedurii judiciare prin formularea cererii de constituire de parte civilă -, ci și conținutul acestei acțiuni, prin stabilirea cadrului procesual în privința părților și a obiectului, precum și din perspectiva apărărilor formulate (paragraful 15).16. Curtea a reținut, totodată, că formularea cererii de constituire ca parte civilă declanșează acțiunea civilă, în același timp luând naștere și contraacțiunea (de apărare) a celui sau a celor împotriva căruia/cărora este îndreptată acțiunea civilă, subiect pasiv al acțiunii civile putând fi inculpatul ori partea responsabilă civilmente. Cât privește partea responsabilă civilmente, potrivit art. 86 din Codul de procedură penală, „persoana care, potrivit legii civile, are obligația legală sau convențională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracțiune și care este chemată să răspundă în proces este parte în procesul penal și se numește parte responsabilă civilmente“, calitatea de parte responsabilă civilmente fiind stabilită în condițiile art. 1.372-1.374 din Codul civil, pentru atragerea răspunderii civile a persoanei care și-a asumat responsabilitatea unei activități fiind necesară și stabilirea existenței unei vinovății.17. De asemenea, Curtea a constatat că introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente poate avea loc, în condițiile art. 21 din Codul de procedură penală, „la cererea părții îndreptățite potrivit legii civile“, în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1) din același act normativ. De asemenea, potrivit legii procesual penale în vigoare, atunci când exercită acțiunea civilă, procurorul este obligat să ceară introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente, în condițiile alin. (1) al art. 21, cu respectarea termenului menționat. Curtea a constatat că, prin introducerea sa în cauză sau datorită intervenției sale în proces, „persoana“ responsabilă civilmente devine „parte“ în acțiunea civilă din cadrul procesului penal și, în această calitate, dobândește, implicit, drepturile procesuale inerente contraacțiunii pe care o are inculpatul cu privire la acțiunea civilă din cadrul procesului penal, așadar ea poate invoca orice probe existente în dosarul cauzei penale sau poate propune administrarea de probe noi care ar demonstra că pretențiile părții civile sunt neîntemeiate (paragrafele 18-21).18. În ceea ce privește partea civilă, Curtea a reținut că, potrivit art. 84 din Codul de procedură penală, persoana vătămată care exercită acțiunea civilă în cadrul procesului penal este parte în procesul penal și se numește parte civilă. În acest context, au fost reiterate considerentele Deciziei nr. 482 din 9 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1200 din 15 decembrie 2004, potrivit cărora, în cazul în care persoana vătămată formulează, în cadrul procesului penal, pretenții pentru repararea prejudiciului material suferit ca urmare a săvârșirii infracțiunii, aceasta cumulează două calități procesuale: calitatea de parte vătămată și calitatea de parte civilă. Aceste două părți ale procesului penal se află însă într-o situație identică, și anume în situația de persoană lezată în drepturile sale prin săvârșirea infracțiunii, ceea ce justifică existența „interesului legitim“, la care se referă art. 21 din Constituție (paragraful 24).19. Curtea a constatat că posibilitatea persoanei vătămate care s-a constituit parte civilă de a solicita introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente „până la începerea cercetării judecătorești“, în orice fază procesuală, inclusiv după închiderea procedurii de cameră preliminară, este de natură să aducă atingere dreptului de acces liber la justiție al părții responsabile civilmente, consacrat de art. 21 din Legea fundamentală. Totodată, manifestarea de voință a persoanei vătămate care s-a constituit parte civilă de a solicita introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente „până la începerea cercetării judecătorești“, în orice fază procesuală, inclusiv după închiderea procedurii de cameră preliminară, asigură respectarea dreptului la apărare al acestei părți, însă este de natură să aducă atingere dreptului fundamental la apărare al părții responsabile civilmente. Așadar, Curtea a constatat că normele procesual penale ale art. 21 alin. (1), reglementând posibilitatea persoanei vătămate care s-a constituit parte civilă de a solicita introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente „până la începerea cercetării judecătorești“, nu sunt în măsură să mențină echilibrul între drepturi fundamentale aflate în concurs (paragrafele 30-33). Totodată, s-a statuat că cele constatate sunt aplicabile mutatis mutandis și în ipoteza în care procurorul exercită acțiunea civilă, în condițiile art. 20 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, și este obligat, potrivit art. 21 alin. (2) din Codul de procedură penală, să ceară introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente, în condițiile alin. (1) al aceluiași articol (paragraful 34).20. Așadar, prin Decizia nr. 257 din 26 aprilie 2017 - examinând constituționalitatea dispozițiilor art. 20 alin. (1) și ale art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală, din perspectiva termenului în care persoana vătămată își poate exercita dreptul de a reclama reparații prin mijlocirea organelor judiciare -, Curtea a statuat atât cu privire la dreptul persoanei vătămate care s-a constituit parte civilă de a solicita introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente, cât și cu privire la obligația procurorului care a exercitat acțiunea civilă de a cere introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente.21. În lumina acestor considerente, Curtea reține, totodată, că legea procesual penală din 1968 prevedea că partea responsabilă civilmente poate fi introdusă în procesul penal la cerere sau din oficiu, actualul Cod de procedură penală stabilind că acest lucru poate avea loc doar la cererea părții îndreptățite potrivit legii civile, consecință a eliminării rolului activ al instanței de judecată în cadrul procesului penal. Această diferență de reglementare este determinată de renunțarea de către legiuitor la menținerea rolului activ al instanței de judecată în cuprinsul actualului Cod de procedură penală, care, de altfel, conform art. 25 din același cod, nu poate soluționa din oficiu acțiunea civilă, dacă nu este învestită, în acest sens, de partea civilă sau de către procuror, în acele cazuri în care acesta exercită acțiunea civilă.22. Așadar, în prezent, poate exercita acțiunea împotriva părții responsabile civilmente doar acea persoană care, potrivit legii civile, are dreptul de a obține de la aceasta despăgubiri pentru fapta cauzatoare de prejudicii a inculpatului ori succesorii acesteia. Așa încât, dacă persoana vătămată are capacitate deplină de exercițiu, doar ea poate promova acțiunea civilă în cadrul procesului penal și doar ea poate solicita introducerea părții responsabile civilmente în procesul penal, din această perspectivă norma procesual penală nefiind contrară dispozițiilor constituționale privind egalitatea în drepturi, liberul acces la justiție și dreptul părților la un proces echitabil.23. Curtea constată că soluția legislativă criticată este în concordanță cu dispozițiile art. 21 alin. (1) din Constituție, care fac referire la existența unui drept, a unei libertăți sau a unui „interes legitim“ al persoanei, ca o condiție esențială pentru a avea acces la justiție, totodată aplicarea cerinței procesului echitabil impunându-se în legătură cu procedura de desfășurare a procesului. Instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, precum și reglementarea legitimării procesuale de a exercita acțiunea civilă sunt de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură.24. În ceea ce privește critica autorilor excepției în sensul existenței unor necorelări legislative între normele procesual penale criticate și anumite dispoziții ale Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 12 iunie 2017, precum și ale Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, în prezent abrogată, Curtea reține că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional realizează un control de constituționalitate a legilor și a altor acte normative, problemele privind coordonarea legislativă revenind autorității legiuitoare.25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Adrian Roxan Marcu și de Irina Marcu în Dosarul nr. 19.603/301/2019 al Judecătoriei Sectorului 3 București - Secția penală și constată că dispozițiile art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma „la cererea părții îndreptățite potrivit legii civile“, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 3 București - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 17 octombrie 2024.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu------
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari