HOTĂRÂRE nr. 25 din 31 martie 2025privind modificarea și completarea Regulamentului Senatului
EMITENT
  • SENATUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 1 aprilie 2025



    În temeiul prevederilor art. 64 alin. (1) și ale art. 67 din Constituția României, republicată,Senatul adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul IRegulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 9 ianuarie 2025, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 67, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 67(1) Lucrările comisiei vor fi consemnate în procese-verbale, stenograme sau înregistrări audio-video.2. La articolul 67, după alineatul (5) se introduc două noi alineate, alin. (6) și (7), cu următorul cuprins:(6) La sfârșitul fiecărei ședințe se redactează sinteza lucrărilor care cuprinde ordinea de zi, problemele dezbătute, publicitatea ședinței, observații, argumente, numele și prenumele invitaților, prezența fizică și participarea online a membrilor, precum și rezultatul votului asupra articolelor și proiectelor de legi. (7) Sinteza lucrărilor comisiei se publică pe pagina de internet a Senatului, cu acordul membrilor acesteia, în termen de cel mult 10 zile, cu excepția celor privitoare la ședințele secrete.3. La articolul 83 se introduce un nou alineat, alin. (2), cu următorul cuprins:(2) La deschiderea fiecărei sesiuni ordinare se intonează imnul național al României.  +  Articolul IIRegulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 9 ianuarie 2025, cu modificările și completările aduse prin prezenta hotărâre, va fi republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare. Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 31 martie 2025, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
    ROBERT-MARIUS CAZANCIUC
    București, 31 martie 2025.Nr. 25.------