DECIZIA nr. 426 din 24 septembrie 2024referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 43 alin. (2) din Codul penal, în interpretarea dată prin Decizia nr. 14 din 12 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 17 martie 2025



    Marian Enache- președinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Dimitrie-Bogdan Licu- judecător
    Laura-Iuliana Scântei- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Daniela Ramona Marițiu- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 43 alin. (2) din Codul penal, în interpretarea dată prin Decizia nr. 14 din 12 iunie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, excepție ridicată de Francisc Ursei, în Dosarul nr. 25.528/325/2019 al Curții de Apel Timișoara - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.089D/2021.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Art. 21 alin. (3) din Constituție nu este aplicabil în cauză, dispoziția de lege criticată fiind de drept substanțial. Făcând referire la Decizia nr. 726 din 5 noiembrie 2019, arată că stabilirea modului de sancționare a pluralității de infracțiuni intră în atribuțiile puterii legiuitoare. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a avut în vedere și prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Arată că cele două instituții - concursul și recidiva postcondamnatorie - relevă un pericol social diferit. Noul Cod penal schimbă ordinea de valorificare a celor două forme de pluralitate, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.
    CURTEA,    având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Încheierea din 18 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 25.528/325/2019, Curtea de Apel Timișoara - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 43 alin. (2) din Codul penal, în interpretarea dată prin Decizia nr. 14 din 12 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, excepție ridicată de Francisc Ursei cu ocazia soluționării unei cauze penale aflate în faza procesuală a apelului. 5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că interpretarea dată dispozițiilor criticate prin Decizia nr. 14 din 12 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, nu are niciun temei legal; toate pedepsele ar fi trebuit contopite, iar nu adunate. 6. Curtea de Apel Timișoara - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că stabilirea modului de sancționare a pluralității de infracțiuni intră în atribuțiile puterii legiuitoare și reprezintă opțiunea legiuitorului conform politicii penale a statului. Criticile inculpatului vizează în fapt aplicarea aceluiași tratament sancționator atât pentru concursul de infracțiuni, cât și pentru recidiva postcondamnatorie, deși cele două instituții relevă un pericol social diferit al persoanei care săvârșește infracțiunile. Mai mult, prin decizia sa, Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere distincțiile dintre cele două instituții.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 43 alin. (2) din Codul penal, în interpretarea dată prin Decizia nr. 14 din 12 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 17 iulie 2019. Dispozițiile criticate au următorul conținut: „Când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârșite mai multe infracțiuni concurente, dintre care cel puțin una se află în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta“. Prin Decizia nr. 14 din 12 iunie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că „dispozițiile art. 43 alin. (2) din Codul penal presupun ca toate infracțiunile concurente să fie săvârșite după condamnarea definitivă neexecutată sau executată parțial, acestea nefiind aplicabile în ipoteza în care una dintre infracțiuni este în concurs și cu cea care constituie primul termen al recidivei.“11. Autorul excepției susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la cerințele de calitate a legii, art. 4 privind unitatea poporului și egalitatea între cetățeni, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare și art. 124 referitor la înfăptuirea justiției. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv, art. 14 privind interzicerea discriminării, art. 17 privind interzicerea abuzului de drept, art. 20, art. 21, art. 47, art. 49 și art. 54 referitoare la diverse aspecte privind funcționarea Curții Europene a Drepturilor Omului din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv ale art. 1 privind demnitatea umană, art. 21 privind nediscriminarea, art. 24 privind drepturile copilului, art. 41 privind dreptul la bună administrare, art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, art. 49 privind principiile legalității și proporționalității infracțiunilor și pedepselor și art. 54 privind interzicerea abuzului de drept din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul acesteia nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci se limitează la a afirma că interpretarea dată dispozițiilor criticate prin Decizia nr. 14 din 12 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, nu are niciun temei legal și că toate pedepsele ar fi trebuit contopite, iar nu adunate. 13. Astfel, Curtea observă că autorul excepției nu arată, în mod concret, în ce constă contrarietatea reclamată și nu prezintă alte elemente care să susțină eventuala neconstituționalitate reclamată. Așa fiind, Curtea apreciază că susținerile autorului excepției nu sunt suficiente pentru a declanșa un control de constituționalitate.14. Curtea reține că, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, a teoretizat existența unei anumite structuri a excepției de neconstituționalitate. Este vorba despre trei elemente, inerente și intrinseci oricărei excepții de neconstituționalitate, și anume: textul de lege contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul de referință pretins încălcat și motivarea de către autorul excepției a relației de contrarietate existente între cele două texte, adică motivarea neconstituționalității textului criticat. Curtea a observat în decizia precitată că, dacă primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Mai mult decât atât, chiar dacă excepția de neconstituționalitate este în mod formal motivată, deci cuprinde cele trei elemente, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul criticat, iar textul de referință este unul general, soluția pronunțată de Curte va fi de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate, ca urmare a neîndeplinirii condiției cuprinse în art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.15. În același sens a statuat Curtea și prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, prilej cu care a stabilit că simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanța de control constituțional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condițiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că „sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți“.16. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:    Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 43 alin. (2) din Codul penal, în interpretarea dată prin Decizia nr. 14 din 12 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, excepție ridicată de Francisc Ursei în Dosarul nr. 25.528/325/2019 al Curții de Apel Timișoara - Secția penală.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Timișoara - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 24 septembrie 2024.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    MARIAN ENACHE
    Magistrat-asistent,
    Daniela Ramona Marițiu    -----