DECIZIA nr. 425 din 24 septembrie 2024referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 14 martie 2025



    Marian Enache- președinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Dimitrie-Bogdan Licu- judecător
    Laura-Iuliana Scântei- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Daniela Ramona Marițiu- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Marian Stoica în Dosarul nr. 4.393/2/2020 al Curții de Apel București - Secția a II-a penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.015D/2021.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Magistratul-asistent arată că, potrivit citativului transmis de instanța judecătorească, autorul excepției de neconstituționalitate se află încarcerat în „Penitenciarul din Roma, Italia“, fără a se menționa alte detalii referitoare la locul de deținere. În vederea întocmirii fișei privind procedura de înștiințare și a comunicării actului de procedură, a fost contactată telefonic Secția de executări penale a Curții de Apel București și, ulterior, Secția de executări penale a Judecătoriei Sectorului 2 București. Aceasta din urmă a transmis că autorul excepției de neconstituționalitate nu execută pedeapsa în România, hotărârea de condamnare fiind recunoscută, prin Hotărârea nr. 265 din 20 iulie 2023, de către Curtea de Apel din Brescia (Italia). Ca urmare a solicitării de a preciza exact locul în care autorul excepției de neconstituționalitate execută pedeapsa, Secția de executări penale a Judecătoriei Sectorului 2 București a comunicat că nu deține o astfel de informație. Având în vedere cele de mai sus, în temeiul art. 1 din Hotărârea nr. 6 din 16 martie 2017 a Plenului Curții Constituționale și al art. 3 din Hotărârea nr. 25 din 9 noiembrie 2016, a fost numit în calitate de curator domnul avocat Teodor Popescu, pentru a asigura reprezentarea intereselor părții menționate pe parcursul soluționării excepției de neconstituționalitate care face obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.015D/2021.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul domnului avocat Teodor Popescu, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. Susține că stabilirea datei comunicării deciziei instanței de apel ca unic moment de la care curge termenul de introducere a contestației în anulare încalcă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (1)-(3).4. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, apreciind că autorul acesteia solicită completarea textului de lege criticat în sensul prelungirii termenului de introducere a contestației în anulare. Or, dispozițiile de lege criticate sunt norme de procedură, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, intră în competența legiuitorului. Prin reglementarea acestui termen, legiuitorul a avut în vedere finalitatea unei bune administrări a justiției și garantarea procesuală a drepturilor fundamentale ale părților.
    CURTEA,    având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:5. Prin Decizia penală nr. 1.449/A din 23 decembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 4.393/2/2020, Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Marian Stoica într-o cauză privind soluționarea unei contestații în anulare.6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată că a introdus calea de atac a contestației în anulare, invocând motivul prevăzut de art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală. Susține că stabilirea datei comunicării deciziei instanței de apel ca unic moment de la care curge termenul de introducere a contestației în anulare, deși există posibilitatea ca lipsa de imparțialitate a instanței să fie descoperită ulterior, încalcă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (1)-(3). Face referire la jurisprudența Curții Constituționale, spre exemplu, Decizia nr. 501 din 30 iunie 2016 și Decizia nr. 123 din 16 februarie 2006, precum și a Curții Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 4 decembrie 1995, pronunțată în Cauza Bellet împotriva Franței, sau Hotărârea din 29 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Lenskaya împotriva Rusiei. Dispozițiile legale criticate condiționează în mod nerezonabil dreptul de acces la un tribunal și reprezintă un obstacol disproporționat în exercițiul acestui drept. 7. Curtea de Apel București - Secția a II-a penală apreciază că, prin argumentele invocate, autorul excepției tinde la stabilirea pe o altă cale decât cea legislativă a momentului de la care începe să curgă termenul pentru formularea contestației în anulare, aspect ce nu intră în competența Curții Constituționale. Prin urmare, susținerile autorului excepției vizează, în principal, aspecte legate de completarea dispozițiilor criticate, prin prelungirea termenului de depunere a contestației în anulare până la momentul la care contestatorul ia cunoștință despre existența cazului de incompatibilitate. O astfel de solicitare nu intră, însă, în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului de constituționalitate. Curtea Constituțională nu se poate substitui organului legislativ pentru a stabili aspecte care ar depăși statutul său constituțional, afectând rolul de legislator pozitiv al Parlamentului României, ca unică autoritate legiuitoare a țării.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile curatorului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut: „(1) Contestația în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. a) și c)-h) poate fi introdusă în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.“12. Autorul excepției susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiție. De asemenea, sunt invocate și prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor de lege criticate, dintr-o perspectivă identică, prin Decizia nr. 133 din 2 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 11 mai 2021, paragrafele 33 și 34, Decizia nr. 375 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 13 octombrie 2020, paragraful 21, și Decizia nr. 227 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 15 iulie 2019, paragraful 30.14. Cu acele prilejuri, Curtea a reținut că exercitarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare poate avea loc în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, fiind un remediu procesual prin care se pot repara erori de neînlăturat pe alte căi procesuale. Observând că dispozițiile de lege criticate reprezintă o normă de procedură, Curtea a reținut că legiuitorul poate să reglementeze, în privința căilor de atac, termene, forma și conținutul, instanța la care se depun, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate, astfel cum prevăd dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (2). Curtea a constatat, așadar, că stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiție, acesta presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, fiind de competența exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Însă legiuitorul este ținut să o facă orientându-se după principiul est modus în rebus, respectiv legiuitorul trebuie să fie preocupat ca exigențele instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu pună sub semnul întrebării însăși existența dreptului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 39 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 12 martie 2004, Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004, Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014).15. Având în vedere cele arătate, Curtea a constatat că accesul, formularea și exercitarea căilor de atac, așadar, în cauza de față, a contestației în anulare, pentru motivele reglementate în art. 426 lit. a) și c)-h) din Codul de procedură penală, reprezintă un aspect al accesului liber la justiție, drept fundamental protejat de art. 21 din Constituție, în condițiile în care instituirea unei căi de atac drept modalitate de acces la justiție implică în mod necesar și asigurarea posibilității de a o utiliza pentru toți cei care au un drept, un interes legitim, capacitate și calitate procesuală. Totodată, Curtea a constatat că formularea, în mod condiționat, a contestației în anulare - cale extraordinară de atac, de retractare -, prin respectarea unui termen de introducere a acesteia, are ca finalitate buna administrare a justiției, ocrotirea, pe de o parte, a garanțiilor procesuale ale părților, iar, pe de altă parte, a autorității de lucru judecat a hotărârilor definitive, a securității raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive. Curtea a reținut că intenția legiuitorului a fost aceea de a nu permite retractarea, pe calea contestației în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat decât în situațiile excepționale în care se remarcă erori de procedură în apel și doar în condițiile reglementate expres în art. 426-432 din Codul de procedură penală. 16. Așadar, Curtea a reținut că instituirea unui termen pentru formularea contestației în anulare este in abstracto o măsură rezonabilă pentru impunerea unei rigori și discipline procesuale, în vederea soluționării într-un termen rezonabil a procesului penal, și o garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate a părților interesate de a înlătura oricând efectele pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 501 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 21 septembrie 2016, paragraful 25).17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția și considerentele deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marian Stoica în Dosarul nr. 4.393/2/2020 al Curții de Apel București - Secția a II-a penală și constată că dispozițiile art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a II-a penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 24 septembrie 2024.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    Marian Enache
    Magistrat-asistent,
    Daniela Ramona Marițiu    -------