DECIZIA nr. 469 din 15 octombrie 2024referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 lit. b) și ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 108/1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 113 din 7 februarie 2025
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 lit. b) și ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 108/1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii, republicată, excepție ridicată de Societatea Aveiro-Exim - S.R.L. din Codlea, județul Brașov, în Dosarul nr. 1.211/197/2019 al Judecătoriei Brașov. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 95D/2020.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens menționează că dreptul la apărare este consacrat în sfera activității judiciare la constatarea săvârșirii unei contravenții, iar cu privire la celelalte critici formulate apreciază că acestea sunt nemotivate.
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Încheierea din 7 ianuarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 1.211/197/2019, Judecătoria Brașov a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 lit. b) și ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 108/1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii, republicată. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea Aveiro-Exim - S.R.L. din Codlea, județul Brașov, cu prilejul soluționării plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor întocmit în anul 2019 de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Brașov.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține că dreptul său la apărare a fost nesocotit prin imposibilitatea sa de a participa la administrarea probelor în etapa prealabilă întocmirii procesului-verbal de contravenție, fișele de identificare cuprinzând mențiuni tipizate. Astfel, în opinia sa, modalitatea de administrare a declarației sub sancțiunea unei amenzi contravenționale încalcă art. 23 din Constituție, „dreptul la tăcere fiind o componentă a dreptului la libertatea individuală și a dreptului la apărare“. Totodată, fără a detalia, apreciază că sunt încălcate și dispozițiile art. 53 din Constituție.6. Judecătoria Brașov apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, criticile formulate având un caracter strict formal, fiind invocate doar pentru a obține tergiversarea soluționării plângerii contravenționale. În esență, referitor la pretinsa încălcare a art. 24 din Constituție, instanța consideră că această susținere este neîntemeiată atât timp cât dreptul la apărare presupune existența unui litigiu pendinte. Or, autoarea excepției a invocat inegalitatea de tratament în raport cu activitatea de control prealabilă întocmirii procesului-verbal de contravenție, iar nu în raport cu existența vreunei inegalități în drepturi a persoanei în fața legii și a autorităților publice, în sensul prevăzut de art. 24 din Constituție. De asemenea, instanța învederează că autoarea excepției beneficiază atât de posibilitatea de a supune controlului judecătoresc procesul-verbal de contravenție, cât și de posibilitatea de a folosi în tot cursul procesului mijloacele legale de probă. Referitor la susținerile privind încălcarea art. 23 din Constituție, instanța consideră că acestea nu au temei, în discuție nefiind o procedură penală, iar cu privire la încălcarea art. 53 din Constituție apreciază că intervenția inspectorilor de muncă în sfera de activitate a persoanelor juridice are un scop legitim și este necesară într-o societate democratică. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 19 lit. b) și ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 108/1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 3 mai 2012, cu următorul cuprins normativ:– Art. 19 lit. b): Inspectorii de muncă, purtând asupra lor legitimația și insigna care atestă funcția pe care o îndeplinesc în exercitarea atribuțiilor stabilite prin lege, au următoarele drepturi: (...)b) să identifice, pe baza actelor care dovedesc identitatea sau pe baza altor documente, persoanele aflate în locurile de muncă sau în alte locuri supuse controlului sau cercetării evenimentelor și să impună completarea fișei de identificare;– Art. 23 alin. (1):(1) Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei:a) împiedicarea în orice mod a inspectorilor de muncă să exercite, total sau parțial, controlul ori să efectueze cercetarea evenimentelor potrivit prevederilor legale prin orice acțiune sau inacțiune a conducătorului unității, a reprezentantului legal, a unui angajat, prepus ori a altei persoane aflate în locațiile supuse controlului, inclusiv refuzul persoanei găsite la locul de muncă de a completa fișa de identificare sau de a da informații despre evenimentul cercetat;b) neîndeplinirea sau îndeplinirea parțială de către entitatea controlată a măsurilor dispuse de inspectorul de muncă, la termenele stabilite de acesta;c) nerespectarea de către conducătorul unității, reprezentantul legal al acestuia, angajați, prepuși sau alte persoane aflate în locațiile supuse controlului a obligației de a pune la dispoziția inspectorilor de muncă, în termenul stabilit de aceștia, documentele și informațiile solicitate, necesare controlului ori cercetării evenimentelor.11. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, aceste dispoziții legale contravin normelor constituționale ale art. 23 referitoare la libertatea individuală, ale art. 24 care consacră dreptul la apărare și ale art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că în speță sunt relevante considerentele reținute în cuprinsul Deciziei nr. 237 din 17 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 4 mai 2011, și al Deciziei nr. 98 din 3 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 5 mai 2015. 13. Astfel, prin jurisprudența precitată, și anume Decizia nr. 98 din 3 martie 2015, paragraful 13, Curtea a constatat că Inspecția Muncii îndeplinește funcția de autoritate de stat prin care se asigură exercitarea controlului aplicării prevederilor legale în domeniile sale de competență [art. 5 lit. a) din Legea nr. 108/1999], iar, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, inspectorii de muncă exercită atribuții de autoritate de stat [art. 12 alin. (2) din Legea nr. 108/1999]. Prin decizia precitată, la paragrafele 15-17, Curtea a reținut că în privința proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor ale inspectorilor de muncă legea dispune, la art. 19 lit. o), că inspectorii de muncă au dreptul să constate contravenții și să aplice sancțiuni prevăzute de legislația în vigoare. De asemenea, Legea nr. 108/1999 conține norme proprii prin care sunt stabilite fapte care constituie contravenții. Astfel, art. 23 alin. (1) lit. b) din acest act normativ prevede că neîndeplinirea sau îndeplinirea parțială de către entitatea controlată a măsurilor dispuse de inspectorul de muncă, la termenele stabilite de acesta, constituie contravenție și se sancționează cu o amendă aplicată în limitele prevăzute de lege. Potrivit art. 16 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției Muncii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.377/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 25 noiembrie 2009, constatările privind nerespectarea prevederilor legale din domeniile relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă, care conform actelor normative în vigoare constituie contravenție, sunt consemnate de inspectorii de muncă în procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor. Potrivit alin. (3) al art. 20 din Legea nr. 108/1999, contestațiile formulate împotriva acestor procese-verbale sunt soluționate potrivit Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001.14. Curtea a reținut, totodată, că actele cu caracter administrativ încheiate de inspectorii de muncă au o natură și o finalitate diferite față de procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, cele din prima categorie putând fi contestate potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, indiferent dacă au fost sau nu urmate de încheierea unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor. Instanțele competente sunt secțiile de contencios administrativ ale tribunalelor, curților de apel sau a Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit competenței materiale stabilite de legea procesual civilă, iar în ceea ce privește contestațiile formulate împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, competența de soluționare a acestora în primă instanță revine judecătoriei în a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția. Instanța chemată să cenzureze legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției controlează aplicarea și executarea sancțiunilor contravenționale, aspecte care sunt diferite față de cele care formează obiectul cenzurii instanței de contencios administrativ care verifică actele cu caracter administrativ ale inspectorilor de muncă prin care au fost dispuse de către aceștia anumite măsuri. Curtea a mai statuat că nerespectarea de către entitatea controlată a măsurilor stabilite de inspectorii de muncă atrage sancționarea sa contravențională, însă aceasta nu înseamnă că entitatea controlată nu a avut posibilitatea de a contesta măsura dispusă de inspectorul de muncă în termenul legal și pe calea prevăzută de lege. 15. La paragrafele 18 și 19 din aceeași decizie, Curtea a învederat că tratamentul procesual diferit sub aspectul instanței competente să efectueze controlul actului întocmit de inspectorii de muncă este justificat în mod obiectiv și rezonabil de natura juridică diferită a actelor juridice supuse controlului (actele cu caracter administrativ încheiate de inspectorii de muncă și procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor). Astfel, cele două sancțiuni au natură juridică diferită, una pur administrativă, cealaltă contravențională, și se aplică în momente diferite și pentru fapte distincte. Împrejurarea potrivit căreia contestațiile formulate împotriva actelor cu caracter administrativ și a proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor ale inspectorilor de muncă sunt date în competența de soluționare a unor instanțe diferite nu impietează cu nimic asupra dreptului de acces la justiție, autoarea excepției având posibilitatea de a-și exercita garanțiile prevăzute de lege, formulând apărările pe care le consideră pertinente și utile cauzei, la fel ca orice altă persoană aflată într-o asemenea situație. De altfel, Curtea a constatat că art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevede că nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară. 16. În jurisprudența sa, Curtea a reținut că regimul contestării actelor administrative de constatare și sancționare a contravențiilor reprezintă un alt fel de „recurs paralel“ împotriva unor acte administrative, precum cel prevăzut de dispoziția legală menționată (a se vedea în acest sens Decizia nr. 182 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 26 aprilie 2006).17. În fine, prin Decizia nr. 237 din 17 februarie 2011, mai sus menționată, făcând referire la Decizia nr. 296 din 9 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 10 august 2005, Curtea a învederat că activitățile pe care Inspecția Muncii le controlează nu țin de sfera privată, ci, dimpotrivă, de cea publică, vizând în mod evident ocrotirea unui interes general. Intervenția din partea autorităților publice în sfera de activitate a persoanelor juridice are un scop legitim și este necesară într-o societate democratică, având în vedere că, potrivit Legii nr. 108/1999, printre obiectivele Inspecției Muncii se numără și controlul aplicării prevederilor legale referitoare la relațiile de muncă, la securitatea și sănătatea în muncă, la protecția salariaților care lucrează în condiții deosebite și a prevederilor legale referitoare la asigurările sociale. Curtea a reținut că drepturile conferite inspectorilor de muncă au în vedere atât specificul activității de control exercitate, cât și importanța socială a acestei activități de ordine publică. 18. Prin urmare, Curtea apreciază că nu poate fi reținută critica referitoare la încălcarea art. 23 din Constituție, formulată de autoarea excepției din perspectiva faptului că „dreptul la tăcere este o componentă a dreptului la libertatea individuală“. 19. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile art. 24 din Constituție, prin Decizia nr. 237 din 17 februarie 2011, precitată, Curtea a constatat că dreptul la apărare este circumscris cadrului procesual în care o parte are posibilitatea, garantată de Constituție, de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege prin care pot fi invocate situații sau împrejurări ce susțin și probează apărarea sa. 20. Cât privește invocarea dispozițiilor art. 53 din Legea fundamentală, Curtea reține că acestea nu au incidență în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale și, prin urmare, nu este incidentă ipoteza prevăzută de norma constituțională invocată.21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Aveiro-Exim - S.R.L. din Codlea, județul Brașov, în Dosarul nr. 1.211/197/2019 al Judecătoriei Brașov și constată că dispozițiile art. 19 lit. b) și cele ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 108/1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Brașov și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 15 octombrie 2024.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Ingrid-Alina Tudora-----
| EMITENT |
| Marian Enache | - președinte |
| Mihaela Ciochină | - judecător |
| Cristian Deliorga | - judecător |
| Dimitrie-Bogdan Licu | - judecător |
| Gheorghe Stan | - judecător |
| Livia Doina Stanciu | - judecător |
| Elena-Simina Tănăsescu | - judecător |
| Varga Attila | - judecător |
| Ingrid-Alina Tudora | - magistrat-asistent |
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Încheierea din 7 ianuarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 1.211/197/2019, Judecătoria Brașov a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 lit. b) și ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 108/1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii, republicată. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea Aveiro-Exim - S.R.L. din Codlea, județul Brașov, cu prilejul soluționării plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor întocmit în anul 2019 de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Brașov.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține că dreptul său la apărare a fost nesocotit prin imposibilitatea sa de a participa la administrarea probelor în etapa prealabilă întocmirii procesului-verbal de contravenție, fișele de identificare cuprinzând mențiuni tipizate. Astfel, în opinia sa, modalitatea de administrare a declarației sub sancțiunea unei amenzi contravenționale încalcă art. 23 din Constituție, „dreptul la tăcere fiind o componentă a dreptului la libertatea individuală și a dreptului la apărare“. Totodată, fără a detalia, apreciază că sunt încălcate și dispozițiile art. 53 din Constituție.6. Judecătoria Brașov apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, criticile formulate având un caracter strict formal, fiind invocate doar pentru a obține tergiversarea soluționării plângerii contravenționale. În esență, referitor la pretinsa încălcare a art. 24 din Constituție, instanța consideră că această susținere este neîntemeiată atât timp cât dreptul la apărare presupune existența unui litigiu pendinte. Or, autoarea excepției a invocat inegalitatea de tratament în raport cu activitatea de control prealabilă întocmirii procesului-verbal de contravenție, iar nu în raport cu existența vreunei inegalități în drepturi a persoanei în fața legii și a autorităților publice, în sensul prevăzut de art. 24 din Constituție. De asemenea, instanța învederează că autoarea excepției beneficiază atât de posibilitatea de a supune controlului judecătoresc procesul-verbal de contravenție, cât și de posibilitatea de a folosi în tot cursul procesului mijloacele legale de probă. Referitor la susținerile privind încălcarea art. 23 din Constituție, instanța consideră că acestea nu au temei, în discuție nefiind o procedură penală, iar cu privire la încălcarea art. 53 din Constituție apreciază că intervenția inspectorilor de muncă în sfera de activitate a persoanelor juridice are un scop legitim și este necesară într-o societate democratică. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 19 lit. b) și ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 108/1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 3 mai 2012, cu următorul cuprins normativ:– Art. 19 lit. b): Inspectorii de muncă, purtând asupra lor legitimația și insigna care atestă funcția pe care o îndeplinesc în exercitarea atribuțiilor stabilite prin lege, au următoarele drepturi: (...)b) să identifice, pe baza actelor care dovedesc identitatea sau pe baza altor documente, persoanele aflate în locurile de muncă sau în alte locuri supuse controlului sau cercetării evenimentelor și să impună completarea fișei de identificare;– Art. 23 alin. (1):(1) Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei:a) împiedicarea în orice mod a inspectorilor de muncă să exercite, total sau parțial, controlul ori să efectueze cercetarea evenimentelor potrivit prevederilor legale prin orice acțiune sau inacțiune a conducătorului unității, a reprezentantului legal, a unui angajat, prepus ori a altei persoane aflate în locațiile supuse controlului, inclusiv refuzul persoanei găsite la locul de muncă de a completa fișa de identificare sau de a da informații despre evenimentul cercetat;b) neîndeplinirea sau îndeplinirea parțială de către entitatea controlată a măsurilor dispuse de inspectorul de muncă, la termenele stabilite de acesta;c) nerespectarea de către conducătorul unității, reprezentantul legal al acestuia, angajați, prepuși sau alte persoane aflate în locațiile supuse controlului a obligației de a pune la dispoziția inspectorilor de muncă, în termenul stabilit de aceștia, documentele și informațiile solicitate, necesare controlului ori cercetării evenimentelor.11. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, aceste dispoziții legale contravin normelor constituționale ale art. 23 referitoare la libertatea individuală, ale art. 24 care consacră dreptul la apărare și ale art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că în speță sunt relevante considerentele reținute în cuprinsul Deciziei nr. 237 din 17 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 4 mai 2011, și al Deciziei nr. 98 din 3 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 5 mai 2015. 13. Astfel, prin jurisprudența precitată, și anume Decizia nr. 98 din 3 martie 2015, paragraful 13, Curtea a constatat că Inspecția Muncii îndeplinește funcția de autoritate de stat prin care se asigură exercitarea controlului aplicării prevederilor legale în domeniile sale de competență [art. 5 lit. a) din Legea nr. 108/1999], iar, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, inspectorii de muncă exercită atribuții de autoritate de stat [art. 12 alin. (2) din Legea nr. 108/1999]. Prin decizia precitată, la paragrafele 15-17, Curtea a reținut că în privința proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor ale inspectorilor de muncă legea dispune, la art. 19 lit. o), că inspectorii de muncă au dreptul să constate contravenții și să aplice sancțiuni prevăzute de legislația în vigoare. De asemenea, Legea nr. 108/1999 conține norme proprii prin care sunt stabilite fapte care constituie contravenții. Astfel, art. 23 alin. (1) lit. b) din acest act normativ prevede că neîndeplinirea sau îndeplinirea parțială de către entitatea controlată a măsurilor dispuse de inspectorul de muncă, la termenele stabilite de acesta, constituie contravenție și se sancționează cu o amendă aplicată în limitele prevăzute de lege. Potrivit art. 16 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției Muncii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.377/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 25 noiembrie 2009, constatările privind nerespectarea prevederilor legale din domeniile relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă, care conform actelor normative în vigoare constituie contravenție, sunt consemnate de inspectorii de muncă în procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor. Potrivit alin. (3) al art. 20 din Legea nr. 108/1999, contestațiile formulate împotriva acestor procese-verbale sunt soluționate potrivit Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001.14. Curtea a reținut, totodată, că actele cu caracter administrativ încheiate de inspectorii de muncă au o natură și o finalitate diferite față de procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, cele din prima categorie putând fi contestate potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, indiferent dacă au fost sau nu urmate de încheierea unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor. Instanțele competente sunt secțiile de contencios administrativ ale tribunalelor, curților de apel sau a Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit competenței materiale stabilite de legea procesual civilă, iar în ceea ce privește contestațiile formulate împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, competența de soluționare a acestora în primă instanță revine judecătoriei în a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția. Instanța chemată să cenzureze legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției controlează aplicarea și executarea sancțiunilor contravenționale, aspecte care sunt diferite față de cele care formează obiectul cenzurii instanței de contencios administrativ care verifică actele cu caracter administrativ ale inspectorilor de muncă prin care au fost dispuse de către aceștia anumite măsuri. Curtea a mai statuat că nerespectarea de către entitatea controlată a măsurilor stabilite de inspectorii de muncă atrage sancționarea sa contravențională, însă aceasta nu înseamnă că entitatea controlată nu a avut posibilitatea de a contesta măsura dispusă de inspectorul de muncă în termenul legal și pe calea prevăzută de lege. 15. La paragrafele 18 și 19 din aceeași decizie, Curtea a învederat că tratamentul procesual diferit sub aspectul instanței competente să efectueze controlul actului întocmit de inspectorii de muncă este justificat în mod obiectiv și rezonabil de natura juridică diferită a actelor juridice supuse controlului (actele cu caracter administrativ încheiate de inspectorii de muncă și procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor). Astfel, cele două sancțiuni au natură juridică diferită, una pur administrativă, cealaltă contravențională, și se aplică în momente diferite și pentru fapte distincte. Împrejurarea potrivit căreia contestațiile formulate împotriva actelor cu caracter administrativ și a proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor ale inspectorilor de muncă sunt date în competența de soluționare a unor instanțe diferite nu impietează cu nimic asupra dreptului de acces la justiție, autoarea excepției având posibilitatea de a-și exercita garanțiile prevăzute de lege, formulând apărările pe care le consideră pertinente și utile cauzei, la fel ca orice altă persoană aflată într-o asemenea situație. De altfel, Curtea a constatat că art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevede că nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară. 16. În jurisprudența sa, Curtea a reținut că regimul contestării actelor administrative de constatare și sancționare a contravențiilor reprezintă un alt fel de „recurs paralel“ împotriva unor acte administrative, precum cel prevăzut de dispoziția legală menționată (a se vedea în acest sens Decizia nr. 182 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 26 aprilie 2006).17. În fine, prin Decizia nr. 237 din 17 februarie 2011, mai sus menționată, făcând referire la Decizia nr. 296 din 9 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 10 august 2005, Curtea a învederat că activitățile pe care Inspecția Muncii le controlează nu țin de sfera privată, ci, dimpotrivă, de cea publică, vizând în mod evident ocrotirea unui interes general. Intervenția din partea autorităților publice în sfera de activitate a persoanelor juridice are un scop legitim și este necesară într-o societate democratică, având în vedere că, potrivit Legii nr. 108/1999, printre obiectivele Inspecției Muncii se numără și controlul aplicării prevederilor legale referitoare la relațiile de muncă, la securitatea și sănătatea în muncă, la protecția salariaților care lucrează în condiții deosebite și a prevederilor legale referitoare la asigurările sociale. Curtea a reținut că drepturile conferite inspectorilor de muncă au în vedere atât specificul activității de control exercitate, cât și importanța socială a acestei activități de ordine publică. 18. Prin urmare, Curtea apreciază că nu poate fi reținută critica referitoare la încălcarea art. 23 din Constituție, formulată de autoarea excepției din perspectiva faptului că „dreptul la tăcere este o componentă a dreptului la libertatea individuală“. 19. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile art. 24 din Constituție, prin Decizia nr. 237 din 17 februarie 2011, precitată, Curtea a constatat că dreptul la apărare este circumscris cadrului procesual în care o parte are posibilitatea, garantată de Constituție, de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege prin care pot fi invocate situații sau împrejurări ce susțin și probează apărarea sa. 20. Cât privește invocarea dispozițiilor art. 53 din Legea fundamentală, Curtea reține că acestea nu au incidență în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale și, prin urmare, nu este incidentă ipoteza prevăzută de norma constituțională invocată.21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Aveiro-Exim - S.R.L. din Codlea, județul Brașov, în Dosarul nr. 1.211/197/2019 al Judecătoriei Brașov și constată că dispozițiile art. 19 lit. b) și cele ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 108/1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Brașov și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 15 octombrie 2024.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Ingrid-Alina Tudora-----
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari