ORDONANȚĂ nr. 39 din 14 iulie 2005privind cinematografia
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 704 din 4 august 2005



    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 pct. VII.3 din Legea nr. 209/2005 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță. Notă
    Art. II - V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024, prevăd:
    Articolul II
    (1) În termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Centrul Național al Cinematografiei va elabora propuneri de modificare și completare a Ordinului ministrului culturii și cultelor nr. 2.335/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind concursul de selecție a proiectelor cinematografice în vederea acordării de credite financiare directe pentru dezvoltare de proiecte, producție și distribuire de filme, cu modificările și completările ulterioare, care se aprobă prin ordin al ministrului culturii și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (2) În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a ordinului prevăzut la alin (1), Centrul Național al Cinematografiei asigură elaborarea, în calitate de furnizor, a schemelor de ajutor de stat/de minimis sau modificarea celor existente în conformitate cu legislația europeană specifică și parcurgerea pașilor procedurali prevăzuți de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare.
    Articolul III
    (1) Până la intrarea în vigoare a actului normativ subsecvent prevăzut la art. II se aplică dispozițiile actelor normative în vigoare, adoptate în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 328/2006, cu modificările și completările ulterioare.
    (2) Contractele de creditare, respectiv de acordare a sprijinului financiar nerambursabil aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență rămân supuse prevederilor legale în temeiul cărora au fost încheiate.
    (3) Proiectele câștigătoare ale concursului de proiecte cinematografice pentru care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, nu s-au încheiat contracte de finanțare pot beneficia de sprijin automat pentru calitate artistică și de sprijin automat pentru succes la public conform Ordonanței Guvernului nr. 39/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 328/2006, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data lansării concursului de proiecte cinematografice.
    (4) Pentru contractele de creditare în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, producătorul poate opta ca, la stingerea datoriei la împlinirea perioadei de 10 ani prevăzute în contractele de creditare, să păstreze drepturile de valorificare a filmului, cu obligația raportării anuale a veniturilor din exploatare și virarea către Centrul Național al Cinematografiei a procentului din aceste venituri conform art. 52 din Ordonanța Guvernului nr. 39/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 328/2006, cu modificările și completările ulterioare, pentru o nouă perioadă de 10 ani, însoțită de cesiunea către Centrul Național al Cinematografiei și Arhiva Națională de Filme a drepturilor de prezentare publică conform art. 51 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 39/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 328/2006, cu modificările și completările ulterioare. Producătorii pot opta pentru continuarea coordonării exploatării conform prezentului alineat, în termen de maximum un an de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prin notificarea Centrului Național al Cinematografiei.
    (5) Pentru proiectele câștigătoare ale concursului de proiecte cinematografice pentru care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, nu s-au încheiat contracte de finanțare, se încheie contracte de sprijin financiar pentru producție, respectiv pentru dezvoltare de proiect, în termenul prevăzut la art. 48 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 39/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 328/2006, cu modificările și completările ulterioare.
    Articolul IVDosarele de participare la concursul de selecție depuse la Centrul Național al Cinematografiei până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se soluționează potrivit dispozițiilor legale în vigoare la data depunerii acestora.
    Articolul V
    (1) În termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Centrul Național al Cinematografiei, Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune stabilesc, în baza unui protocol, modalitățile și spațiul acordat în grila de programe pentru promovarea filmelor românești sau realizate cu participare românească, în sensul definițiilor prevăzute în anexa nr. 2 la Ordonanța Guvernului nr. 39/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 328/2006, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta ordonanță de urgență.
    (2) În situația în care acordarea de spațiu în grila de programe se realizează fără o plată corespunzătoare din partea beneficiarilor, anterior încheierii protocolului prevăzut la alin. (1), este necesară parcurgerea etapelor prevăzute la art. 7-15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare.
     +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1(1) Prezenta ordonanță reglementează cadrul general de desfășurare a activităților din domeniul cinematografiei, susținerea dezvoltării industriei filmului, a culturii și educației cinematografice în România, modul de constituire și de utilizare a resurselor financiare necesare pentru realizarea, distribuirea, exploatarea și arhivarea creațiilor cinematografice naționale, administrarea bunurilor care fac parte din patrimoniul cinematografiei naționale, precum și organizarea Centrului Național al Cinematografiei ca organ de specialitate al administrației publice centrale în domeniul cinematografiei.(2) De prevederile prezentei ordonanțe beneficiază persoanele fizice și juridice române, precum și cele din statele membre ale Uniunii Europene, autorizate ca atare, cu respectarea principiilor libertății de stabilire a domiciliului sau a reședinței, al liberei circulații a bunurilor și serviciilor, precum și al nediscriminării pe motiv de naționalitate. (la 30-07-2006, Alin. (2) al art. 1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006. )  +  Articolul 2Reglementarea activităților din domeniul cinematografiei are, în principal, următoarele obiective:a) dezvoltarea industriei filmului în România și susținerea formării profesionale în domeniu; (la 30-07-2006, Lit. a) a art. 2 a fost modificată de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006. ) b) încurajarea inițiativei private în domeniile creației, finanțării, producției, distribuirii și exploatării filmelor românești sau realizate cu participare românească;c) afirmarea identității culturale naționale și a minorităților naționale din România prin realizarea filmelor cinematografice și promovarea acestora în circuitul mondial de valori;d) promovarea unui sistem concurențial deschis de acces la modalitățile de sprijin financiar direct din Fondul cinematografic; (la 09-12-2024, sintagma: credit financiar a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) e) dezvoltarea cooperării cinematografice europene și internaționale;f) protejarea, dezvoltarea și punerea în valoare a patrimoniului cinematografiei naționale.  +  Articolul 3În sensul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a) cinematografie - industria culturală, de importanță națională, care creează plusvaloare prin exploatarea și răspândirea diversității culturale, are drept scop realizarea, distribuirea și exploatarea filmelor cinematografice și include totalitatea activităților și persoanelor care activează în acest domeniu;b) film cinematografic, denumit în continuare film - produsul finit al unor lucrări artistice și tehnice specifice domeniului, care au ca rezultat realizarea unor filme de ficțiune, de animație, documentare, de orice durată și pe orice suport, și care sunt puse inițial în valoare prin proiecția pe ecran în săli sau în grădini de spectacol cinematografic ori în alte spații destinate acestui scop;c) film românesc - filmul realizat cu participare artistică și tehnică preponderent românească, potrivit criteriilor prevăzute în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta ordonanță, respectate și de regulamentul emis pe baza și pentru punerea în aplicare a dispozițiilor prezentei ordonanțe, denumit în continuare regulament;d) film în coproducție - filmul în care participarea românească la costurile totale ale producției nu poate fi mai mică de 20% pentru coproducțiile bilaterale și, respectiv, de 10% pentru coproducțiile multilaterale, cu respectarea condițiilor prevăzute în regulament;e) film de artă - filmul care, prin calitatea lui artistică, contribuie la dezvoltarea culturii cinematografice și a diversității culturale naționale, europene și universale, clasificat ca atare de comisia de pe lângă Registrul cinematografiei;f) producător - persoana fizică sau persoana juridică autorizată ca atare, înscrisă în Registrul cinematografiei, care inițiază și susține în nume propriu realizarea unui film, asigurând în acest scop condițiile financiare, organizatorice și tehnice necesare;g) coproducător - persoana fizică sau juridică autorizată, care participă cu mijloace tehnice și/sau financiare la realizarea unui film;g^1) coproducător minoritar - coproducător care are o participare inferioară coproducătorului majoritar în planul de finanțare al producției respective; (la 09-12-2024, Articolul 3 , Capitolul I a fost completat de Punctul 1. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) g^2) copie standard - varianta finală și completă a filmului, incluzând imaginea montată, sunetul mixat și genericele, transpusă pe un suport stabil și de calitate care permite realizarea de copii ale filmului pe orice fel de suport derivat în vederea exploatării, precum și stocarea filmului în condiții de calitate; (la 09-12-2024, Articolul 3 , Capitolul I a fost completat de Punctul 1. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) h) producător delegat (persoană delegată) - persoana fizică desemnată de toți coproducătorii, care desfășoară acțiunile specifice producătorului, în numele acestuia;i) producător executiv - persoana fizică sau juridică angajată de producător, care, în limita bugetului acordat de acesta, oferă consultanță de specialitate, colectează, prelucrează și furnizează informații specifice, coordonează și răspunde de realizarea efectivă a filmului în parametrii artistici, financiari și organizatorici stabiliți; (la 02-01-2009, Lit. i) a art. 3 a fost modificată de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 303 din 3 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 894 din 30 decembrie 2008, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 13 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 120 din 15 februarie 2008, cu un nou punct. ) j) finanțator - persoana fizică sau juridică care participă la finanțarea unui film și care nu are drepturi asupra negativului acestuia;k) autori de film - scenaristul, regizorul, autorul muzicii special scrise, precum și alte persoane fizice care contribuie în mod creativ la realizarea filmului, definite ca atare de dispozițiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare;l) sprijin financiar direct - ajutor de stat acordat din Fondul cinematografic în urma câștigării unui concurs pentru producția de film și dezvoltarea de proiecte, în conformitate cu prevederile regulamentului; (la 09-12-2024, Litera l) , Articolul 3 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 2. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) m) sprijin financiar - sumele nerambursabile atribuite din Fondul cinematografic, sprijinul financiar pentru succes la public și calitate artistică, pentru distribuirea și exploatarea în cinematografe a filmelor românești sau cu participare românească ori pentru organizarea sau participarea la festivaluri și târguri de profil, precum și pentru susținerea unor programe de cultură și educație cinematografică sau pentru funcționarea cinematografului de artă și pentru modernizarea sălilor de cinema; (la 09-12-2024, Litera m) , Articolul 3 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 2. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) n) distribuitor de filme - persoana fizică sau persoana juridică autorizată ca atare, înscrisă în Registrul cinematografiei, al cărei obiect de activitate este distribuirea filmelor;o) distribuire de filme - activitatea care are ca scop prezentarea, prin proiecții pe ecrane către public, a unui film în cinematografe sau în alte spații definite ca atare, vânzări de licențe către posturile de televiziune, de casete video sau DVD-uri, precum și importul și exportul de filme;p) cinematograf - orice spațiu dotat cu echipament cinematografic în vederea prezentării publice, prin proiecție pe ecrane, a unui film și unde se încasează contravaloarea biletelor de intrare;r) cinematograf de artă - cinematograful care difuzează film de artă într-o proporție de minimum 50% din programul anual de spectacole, din care cel puțin jumătate este rezervată filmului european și/sau românesc;s) operă audiovizuală greu de realizat - film care poate întâmpina dificultăți de ordin comercial, potrivit criteriilor de definire a operelor audiovizuale greu de realizat prevăzute în anexa nr. 3 care face parte integrantă din prezenta ordonanță; (la 09-12-2024, Litera s) , Articolul 3 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 2. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) ș) film de microbuget - filmul de lungmetraj care are un buget de maximum 20% din bugetul mediu al unui film, pe categorie, astfel cum este calculat de Centrul Național al Cinematografiei pentru anul precedent; (la 09-12-2024, Litera ș) , Articolul 3 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 2. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) t) dezvoltare de proiect - constă în activitățile care au ca scop realizarea unui proiect cinematografic, precum: scrierea sau rescrierea scenariului, documentare, întocmirea bugetului și a planului de finanțare, identificarea surselor de finanțare, precum și orice alte activități dedicate acestui scop;ț) producție de film - totalitatea operațiunilor desfășurate din prima zi a pregătirilor până în ultima zi din postproducție, care au ca finalitate realizarea copiei standard a filmului;u) costuri directe - cheltuielile efectuate, înregistrate, evidențiate și justificate pe bază de acte contabile prevăzute, întocmite și emise potrivit legii; modul de înregistrare în contabilitate se face conform normelor metodologice de aplicare emise în baza prezentei ordonanțe;v) serial - operă audiovizuală de ficțiune, documentar sau animație, prezentată într-o succesiune de episoade de orice durată, menită să fie prezentată linear sau nonlinear de un furnizor de servicii mass-media sau radiodifuzor. (la 09-12-2024, Articolul 3 , Capitolul I a fost completat de Punctul 3. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (la 30-07-2006, Art. 3 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006. ) ----------Art. 3 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Capitolul II Centrul Național al Cinematografiei  +  Articolul 4(1) Centrul Național al Cinematografiei se reorganizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale în domeniul cinematografiei, instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Culturii și Identității Naționale.(2) Centrul Național al Cinematografiei are sediul în municipiul București, str. Dem. I. Dobrescu nr. 4-6, sectorul 1.(3) Activitatea Centrului Național al Cinematografiei, precum și a unităților din subordine se finanțează din venituri proprii și din subvenții alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerul Culturii și Identității Naționale.-----------Alin. (3) al art. 4 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 5(1) Centrul Național al Cinematografiei este coordonat de un consiliu de administrație, denumit în continuare Consiliu, compus din 7 membri.(2) Membrii Consiliului sunt numiți prin ordin al ministrului culturii și identității naționale, pentru o perioadă de 2 ani.(3) Din componența Consiliului fac parte:a) 5 membri numiți la propunerea uniunilor și asociațiilor din domeniul cinematografiei;b) un membru propus de Ministerul Culturii și Identității Naționale;c) directorul general al Centrului Național al Cinematografiei.(4) Membrii Consiliului sunt retribuiți cu o indemnizație lunară de 25% din salariul brut al directorului general al Centrului Național al Cinematografiei.(5) Centrul Național al Cinematografiei este condus de un director general, numit prin ordin al ministrului culturii și identității naționale în urma unui concurs organizat potrivit legii.(6) Directorul general al Centrului Național al Cinematografiei este, de drept, președintele Consiliului.(7) Directorul general al Centrului Național al Cinematografiei este ordonator secundar de credite și reprezintă instituția în raporturile sale cu terții.(8) În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, directorul general al Centrului Național al Cinematografiei emite decizii cu caracter normativ sau individual.(9) Organizarea și funcționarea Centrului Național al Cinematografiei, precum și atribuțiile Consiliului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Culturii și Identității Naționale, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe.----------Art. 5 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 6(1) Centrul Național al Cinematografiei îndeplinește următoarele atribuții principale:1. elaborează, sub coordonarea Ministerului Culturii și Identității Naționale, strategia și politicile sectoriale în domeniul cinematografiei, pe care le supune spre aprobare Guvernului;2. elaborează și propune spre aprobare Guvernului, prin Ministerul Culturii și Identității Naționale, proiecte de acte normative pentru domeniul său de activitate;3. emite, potrivit prezentei ordonanțe, norme și metodologii privind desfășurarea activităților din domeniul cinematografiei;4. emite reglementări, norme și instrucțiuni pentru instituțiile din subordine;5. participă, împreună cu Ministerul Culturii și Identității Naționale și Ministerul Afacerilor Externe, la inițierea și la negocierea convențiilor, acordurilor și a altor înțelegeri internaționale din domeniul cinematografiei, potrivit prezentei ordonanțe;6. propune Ministerului Culturii și Identității Naționale încheierea unor convenții, acorduri și a altor înțelegeri de cooperare internațională, precum și aderarea sau, după caz, ratificarea convențiilor internaționale din domeniul său de competență;7. emite norme, asigură organizarea, funcționarea și administrarea Registrului cinematografiei, ca instrument unitar de evidență pentru persoanele fizice și juridice care desfășoară activități în domeniul cinematografiei;8. emite norme și asigură, prin Registrul cinematografiei, clasificarea filmelor, precum și a sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic sau a oricăror alte spații în care se prezintă proiecții publice de filme, în funcție de nivelul dotărilor tehnice și al facilităților de confort și de vizionare oferite publicului;9. suspendă sau retrage clasificările stabilite, în cazul nerespectării condițiilor prevăzute prin normele și metodologiile emise;10. administrează și exploatează patrimoniul național al cinematografiei, potrivit prezentei ordonanțe;11. asigură, în condițiile prezentei ordonanțe, resursele financiare necesare pentru conservarea, întreținerea și modernizarea bunurilor care fac parte din patrimoniul național al cinematografiei;12. poate închiria sau concesiona bunuri din patrimoniul național al cinematografiei, potrivit prezentei ordonanțe;13. alocă resurse financiare în vederea conservării, restaurării și valorificării filmelor cinematografice românești, precum și a altor bunuri care fac parte din patrimoniul cinematografiei naționale, în condițiile prezentei ordonanțe. (la 30-07-2006, Pct. 13 al alin. (1) al art. 6 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006. ) 14. asigură colectarea și administrarea eficientă a Fondului cinematografic, potrivit prezentei ordonanțe;15. inițiază reglementările necesare și asigură organizarea și desfășurarea evaluării și selecționării, într-un sistem concurențial deschis, a proiectelor cinematografice, în vederea acordării sprijinului financiar direct, în condițiile prezentei ordonanțe; (la 09-12-2024, sintagma: creditului direct a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) 16. acordă, în conformitate cu dispozițiile prezentei ordonanțe, sprijin financiar direct pentru producția de film și dezvoltarea de proiecte; (la 09-12-2024, sintagma: credite directe a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) 17. acordă sprijin financiar direct nerambursabil pentru susținerea unor programe de cultură și educație cinematografică, pentru distribuirea și exploatarea filmelor românești în țară și în străinătate, precum și pentru cinematograful de artă; (la 09-12-2024, sintagma: credit direct a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) 18. analizează modul de utilizare a sprijinului financiar direct alocat din Fondul cinematografic și ia măsurile legale ce se impun pentru recuperarea acestora în situația nerespectării prevederilor legale și a clauzelor contractelor de finanțare; (la 09-12-2024, sintagma: creditelor financiare a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (la 09-12-2024, sintagma: contractelor de creditare a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) 19. poate acorda sprijin financiar direct, în condițiile prezentei ordonanțe, pentru organizarea unor festivaluri cinematografice, participarea filmelor și a cineaștilor români la manifestări interne și internaționale de profil, prin organizarea de standuri, manifestări și acțiuni promoționale în cadrul acestora; (la 09-12-2024, sintagma: credit direct a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) 20. inițiază, organizează și sprijină financiar, în condițiile prezentei ordonanțe, orice alte forme de punere în valoare a creației cinematografice românești și a patrimoniului național al cinematografiei;21. acordă anual Premiul Național al Cinematografiei și poate institui premii pentru creația și producția de filme românești;22. elaborează indicatori statistici de specialitate și asigură colectarea datelor statistice pentru domeniul său de activitate;23. editează, publică și comercializează Anuarul Statistic al Cinematografiei, alte publicații de specialitate și poate sprijini editarea unor asemenea publicații;24. poate iniția și comercializa, direct sau în colaborare, transpuneri ale filmelor românești din patrimoniul cinematografiei naționale, pe orice fel de suport, cu respectarea legislației privind drepturile de autor și drepturile conexe;25. stabilește, cu aprobarea Ministerului Culturii și Identității Naționale, prețurile și tarifele pentru serviciile pe care le prestează, precum și pentru cele prestate de instituțiile din subordine;26. organizează și finanțează activitățile de formare și perfecționare profesională a persoanelor care exercită meserii specifice domeniului cinematografiei și pentru care nu există forme speciale de școlarizare și eliberează în acest scop atestate profesionale;27. colaborează, în condițiile prezentei ordonanțe, cu organizațiile neguvernamentale, sindicatele și patronatele din domeniul cinematografiei, precum și cu alte structuri ale societății civile, controlează și asigură respectarea reglementărilor în domeniul cinematografiei, aplică sancțiunile contravenționale prevăzute de prezenta ordonanță;28. acordă sprijin de specialitate producătorilor, distribuitorilor și exploatanților de cinematografe pentru accesul la formele de finanțare interne și internaționale;29. propune Ministerului Culturii și Identității Naționale reprezentanți ai României în organismele internaționale sau interguvernamentale din domeniul cinematografiei;30. avizează și aprobă, în calitate de autoritate națională competentă, cererile de acceptare la regimul juridic de coproducție cinematografică europeană.(2) Centrul Național al Cinematografiei îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de dispozițiile legale, în scopul dezvoltării cinematografiei naționale și al promovării filmului românesc.----------Art. 6 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Capitolul III Arhiva Națională de Filme  +  Articolul 7(1) În subordinea Centrului Național al Cinematografiei funcționează Arhiva Națională de Filme, instituție publică de interes național, cu personalitate juridică.---------Alin. (1) al art. 7 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.(2) Angajații Arhivei Naționale de Filme beneficiază de prevederile Ordonanței Guvernului nr. 9/2005 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 112/2005 , cu modificările ulterioare. (la 30-07-2006, Alin. (2) al art. 7 a fost introdus de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006. )  +  Articolul 8(1) Arhiva Națională de Filme îndeplinește funcția de depozit legal și voluntar și are ca principale atribuții colectarea, conservarea, restaurarea și punerea în valoare a filmelor, documentelor scrise și de orice altă natură ale culturii cinematografice românești și universale, precum și organizarea și sprijinirea, prin Cinemateca Română, a promovării culturii cinematografice în România.(2) Persoanele fizice și juridice române, înregistrate în Registrul cinematografiei și care distribuie filme cinematografice pe teritoriul României, pot depune la Arhiva Națională de Filme, cu titlu de depozit voluntar, câte o copie pozitivă de film pentru fiecare titlu de film prezentat în sălile de cinematograf din țară. (la 30-07-2006, Alin. (2) al art. 8 a fost introdus de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006. ) (3) Depunerea copiilor de film, cu titlu de depozit voluntar, se va face cu respectarea prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare. (la 30-07-2006, Alin. (3) al art. 8 a fost introdus de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006. ) ----------Art. 8 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 9(1) Arhiva Națională de Filme se finanțează prin bugetul Centrului Național al Cinematografiei.(2) Arhiva Națională de Filme este condusă de un director, care îndeplinește funcția de ordonator terțiar de credite.---------Art. 9 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 10(1) În cadrul Arhivei Naționale de Filme funcționează Cinemateca Română și Laboratorul de Restaurare a Peliculei.(2) În vederea formării și dezvoltării culturii cinematografice, precum și a promovării filmului românesc și a celui realizat în coproducție, cu participare românească, Cinemateca Română își desfășoară programele de cultură cinematografică în sălile de cinema "Union" și "Eforie" din municipiul București, precum și în alte săli și grădini de cinematograf din București sau din țară.(3) Arhiva Națională de Filme are în administrare sălile de cinema: "Union", "Eforie" și "Studio" din municipiul București. (la 27-05-2007, Art. 10 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 145 din 21 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 354 din 24 mai 2007, care modifică pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 6 decembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 7 decembrie 2006. )  +  Articolul 11Organizarea și funcționarea Arhivei Naționale de Filme se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Culturii și Identității Naționale, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe.  +  Capitolul IV Fondul cinematografic  +  Articolul 12(1) Pentru asigurarea mijloacelor financiare necesare dezvoltării activității cinematografice, precum și pentru îndeplinirea atribuțiilor ce revin Centrului Național al Cinematografiei este instituit Fondul cinematografic.(2) Fondul cinematografic se constituie din resursele financiare stabilite potrivit prevederilor prezentei ordonanțe.(3) Cheltuielile de capital, de personal, precum și cheltuielile materiale necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor și responsabilităților ce revin Centrului Național al Cinematografiei, potrivit prezentei ordonanțe, precum și cheltuielile de administrare a Fondului cinematografic se suportă din fonduri alocate de la bugetul de stat și din venituri proprii. (la 30-07-2006, Art. 12 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006. )  +  Articolul 13(1) Fondul cinematografic se constituie din următoarele surse:a) colectarea unei contribuții de 3% din prețul de vânzare și/sau de închiriere al casetelor video înregistrate, al DVD-urilor sau al oricărui suport înregistrat, care poate fi multiplicat video ori digital, care se adaugă la prețul acestora, plătibilă de operatorul economic care face vânzarea și/sau închirierea angro; operatorii economici distribuitori angro de casete video înregistrate, DVD-uri sau orice alt suport înregistrat, care poate fi multiplicat video ori digital, sunt obligați să transmită Centrului Național al Cinematografiei lista contractelor de vânzare și/sau de închiriere încheiate, cuprinzând valoarea acestora și datele de identificare a partenerilor contractuali, prezentând și licențele pentru titlurile respective; în cazul filmelor clasificate în Registrul cinematografiei în categoria XXX, cu interdicție de proiecție publică, contribuția este de 15%;b) colectarea unei contribuții de 4% din contravaloarea minutelor de publicitate contractate de posturile de televiziune publice și private, contribuție care se adaugă la acest preț și care se încasează de la agentul de publicitate, de la firma intermediară cumpărătoare a minutelor de publicitate sau de la operatorul economic cumpărător al minutelor de publicitate care este obligat să transmită Centrului Național al Cinematografiei lista cu contractele încheiate, cuprinzând valoarea acestora și denumirea agenților vânzători;c) colectarea unei contribuții de 3% din prețul minutelor de publicitate vândute din spațiul programului propriu de către societățile de televiziune prin cablu, care au licența pentru producția de programe și care se adaugă acestui preț; plata contribuției către Fondul cinematografic se face de postul de televiziune prin cablu;d) colectarea unei contribuții de 4% din încasările provenite din exploatarea filmelor cinematografice, de orice gen și pe orice fel de suport, în cinematografe sau în alte spații destinate vizionării cu public; obligația de plată revine exploatanților;e) colectarea unei contribuții de 1% aplicate asupra veniturilor realizate lunar de operatorii economici pentru retransmisia prin cablu, prin satelit și prin retransmisia digitală a emisiunilor de televiziune;e^1) un procent de 4% din sumele colectate la bugetul de stat de la operatorii economici care desfășoară activități în domeniul jocurilor de noroc va fi direcționat anual către Fondul cinematografic pentru încurajarea și susținerea industriei cinematografice. Suma se virează Fondului cinematografic de către Agenția Națională de Administrare Fiscală până la data de 31 mai a anului în curs pentru anul precedent și nu se supune regularizării conform prevederilor art. 66 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare; (la 30-04-2020, Litera e^1) din Alineatul (1) , Articolul 13 , Capitolul IV a fost modificată de Articolul I din LEGEA nr. 50 din 27 aprilie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 27 aprilie 2020 ) f) abrogată; (la 26-06-2009, Lit. f) a alin. (1) al art. 13 a fost abrogată de lit. d) a art. 32 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 77 din 24 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 26 iunie 2009. ) g) dobânda aferentă disponibilităților din contul Fondului cinematografic aflat în Trezoreria Statului;h) colectarea lunară a unei contribuții de 3% din prețul operelor audiovizuale descărcate contra cost prin intermediul serviciilor de transmisie de date, inclusiv prin internet sau telefonie, prin furnizori de servicii media audiovizuale la cerere, obligația prezentării documentelor care certifică sumele încasate, precum și obligația de plată a contribuției revenind persoanelor juridice care realizează aceste venituri; (la 03-07-2022, Litera h) din Alineatul (1) , Articolul 13 , Capitolul IV a fost modificată de Punctul 1, Articolul III din LEGEA nr. 190 din 28 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 651 din 30 iunie 2022 ) h^1) 4% din veniturile obținute din tranzacții unice sau sub formă de abonament, de către furnizorii de servicii media audiovizuale la cerere, pentru vizionarea de opere audiovizuale prin intermediul serviciilor de transmisie de date prin internet sau telefonie; (la 03-07-2022, Alineatul (1) din Articolul 13 , Capitolul IV a fost completat de Punctul 2, Articolul III din LEGEA nr. 190 din 28 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 651 din 30 iunie 2022 ) i) alte venituri dobândite în condițiile legii.(1^1) În cazul furnizorilor prevăzuți la alin. (1) lit. h^1), cu sediul în alt stat membru al Uniunii Europene, veniturile asupra cărora se impune contribuția sunt cele obținute pe teritoriul României. (la 03-07-2022, Articolul 13 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 3, Articolul III din LEGEA nr. 190 din 28 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 651 din 30 iunie 2022 ) (1^2) Prevederile alin. (1) lit. h) și h^1) nu se aplică furnizorilor ale căror venituri, pe ultimul an fiscal, nu au depășit echivalentul în lei, la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României, al sumei de 65.000 de euro sau al căror nivel de audiență este sub 1%, raportat la numărul de abonați la nivel național, la serviciile de transmisie de date care asigură accesul la internet în bandă largă. (la 03-07-2022, Articolul 13 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 3, Articolul III din LEGEA nr. 190 din 28 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 651 din 30 iunie 2022 ) (2) Sumele datorate pentru contribuțiile stabilite la alin. (1) lit. a)-f) reprezintă cheltuială deductibilă la calculul profitului impozabil al operatorilor economici respectivi, în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.(3) Contribuțiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-f) se aplică asupra încasărilor totale realizate, din care s-au dedus TVA aferentă și/sau impozitul pe spectacol, precum și taxa de timbru cinematografic.(4) Veniturile proprii ale Centrului Național al Cinematografiei se constituie din următoarele surse:a) venituri obținute din administrarea și exploatarea bunurilor din patrimoniul cinematografiei naționale, care se află în proprietatea publică sau privată a statului, conform prezentei ordonanțe;b) venituri obținute din închirierea și concesionarea imobilelor sau a altor bunuri aflate în administrarea sa, potrivit prezentei ordonanțe;c) tarifele pentru efectuarea operațiunilor de clasificare și înregistrare în cadrul Registrului cinematografiei și costul etichetelor de clasificare pentru filmele destinate comercializării și/sau închirierii de videograme se stabilesc și se actualizează periodic prin ordin al ministrului culturii și identității naționale, la propunerea directorului general al Centrului Național al Cinematografiei;d) colectarea unei contribuții de minimum 25% din venitul net realizat din cesiunea acordată pe bază de licitație, atunci când este cazul, a drepturilor de difuzare și exploatare a filmelor românești din patrimoniul cinematografiei naționale, cu respectarea prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare;e) venituri obținute din realizarea altor activități specifice, acceptarea de donații și sponsorizări, precum și orice alte venituri dobândite în condițiile prezentei ordonanțe;f) până la 10% din Fondul cinematografic, în vederea administrării și funcționării Fondului cinematografic și pentru Arhiva Națională de Filme, în vederea conservării și restaurării patrimoniului cinematografic. (la 09-12-2024, Litera f) , Alineatul (4) , Articolul 13 , Capitolul IV a fost modificată de Punctul 4. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (la 02-01-2009, Art. 13 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 303 din 3 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 894 din 30 decembrie 2008, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 13 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 120 din 15 februarie 2008, cu un nou punct. ) ---------Art. 13 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 14Operatorii economici sunt obligați să declare și să vireze Centrului Național al Cinematografiei sumele prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. a)-e), h) și h^1) până la data de 25 a lunii curente pentru luna anterioară, precum și să depună lista contractelor încheiate, prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. a) și b), cu menționarea valorii acestora. (la 03-07-2022, Articolul 14 din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 4, Articolul III din LEGEA nr. 190 din 28 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 651 din 30 iunie 2022 )  +  Articolul 14^1Furnizorii de servicii media audiovizuale, la cerere, au obligația să declare și să transfere către Centrul Național al Cinematografiei sumele prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. h) și h^1) pe bază trimestrială, în termen de 30 de zile de la sfârșitul fiecărui trimestru. (la 03-07-2022, Capitolul IV a fost completat de Punctul 5, Articolul III din LEGEA nr. 190 din 28 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 651 din 30 iunie 2022 )  +  Articolul 15(1) Pentru virarea cu întârziere a sumelor datorate de operatorii economici, potrivit prevederilor art. 13, se percep penalități de întârziere, în conformitate cu reglementările legale privind regimul impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat. (la 30-07-2006, Alin. (1) al art. 15 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006. ) ----------Alin. (1) al art. 15 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.(2) Pentru urmărirea încasării sumelor datorate, Centrul Național al Cinematografiei este autorizat să aplice procedurile de executare silită, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.(3) Penalitățile de întârziere, încasate în conformitate cu prevederile alin. (1), constituie surse la Fondul cinematografic și se utilizează în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe. (la 30-07-2006, Alin. (3) al art. 15 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006. ) -----------Alin. (3) al art. 15 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 16(1) Persoanele juridice autorizate, prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. a) și c), pot opta pentru finanțarea directă a producției de filme, în condițiile prezentei ordonanțe, cu până la jumătate din suma datorată, la solicitarea producătorilor, după notificarea adresată Centrului Național al Cinematografiei.(2) Persoanele fizice și juridice autorizate, prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. d), pot opta, după notificarea Centrului Național al Cinematografiei, pentru finanțarea directă, cu până la jumătate din suma datorată, a producției și a distribuirii de filme românești, în condițiile prezentei ordonanțe. (la 02-01-2009, Alin. (2) al art. 16 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 303 din 3 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 894 din 30 decembrie 2008, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 13 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 120 din 15 februarie 2008, cu un nou punct. ) (2^1) Furnizorii prevăzuți la art. 13 alin. (1) lit. h^1) pot opta pentru finanțarea directă a unei producții cinematografice, cu până la 40% din suma datorată la Fondul Cinematografic, la solicitarea producătorilor de film și după notificarea prealabilă adresată Centrului Național al Cinematografiei. (la 03-07-2022, Articolul 16 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 6, Articolul III din LEGEA nr. 190 din 28 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 651 din 30 iunie 2022 ) (2^2) Pot face obiectul finanțării directe, conform prevederilor alin. (2^1), și proiecte declarate câștigătoare la concursul de selecție de proiecte cinematografice în vederea acordării de sprijin financiar direct pentru producția de filme și pentru dezvoltare de proiecte cinematografice. (la 03-07-2022, Articolul 16 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 6, Articolul III din LEGEA nr. 190 din 28 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 651 din 30 iunie 2022 ) (la 09-12-2024, sintagma: credite financiare directe a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (3) Persoanele juridice autorizate, prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. b), pot opta pentru finanțarea directă a producțiilor de filme cinematografice realizate în condițiile prezentei ordonanțe, cu până la 1,5% din contravaloarea minutelor de publicitate, la solicitarea producătorilor și după notificarea adresată Centrului Național al Cinematografiei. (la 09-12-2024, Alineatul (3) , Articolul 16 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 5. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (3^1) Persoanele juridice autorizate, prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. b), pot opta pentru finanțarea directă a producțiilor de filme și seriale de televiziune - documentare și/sau ficțiune - cu până la 1% din contravaloarea minutelor de publicitate, la solicitarea posturilor de televiziune și după notificarea adresată Centrului Național al Cinematografiei. (la 09-12-2024, Articolul 16 , Capitolul IV a fost completat de Punctul 6. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (3^2) În situația prevăzută la alin. (3^1), solicitarea posturilor de televiziune se va face direct sau prin intermediul unui producător, potrivit opțiunii fiecărui post de televiziune, pe baza unui sinopsis, care se va depune odată cu notificarea către Centrul Național al Cinematografiei. (la 09-12-2024, Articolul 16 , Capitolul IV a fost completat de Punctul 6. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (3^3) La încheierea producției, posturile de televiziune au obligația difuzării filmului sau serialului, precum și obligația de a trimite către Centrul Național al Cinematografiei dovada difuzării acestuia într-un interval orar stabilit de fiecare post de televiziune în funcție de specificul acestuia, de publicul-țintă al producției respective și de structura grilei de programe. (la 09-12-2024, Articolul 16 , Capitolul IV a fost completat de Punctul 6. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (4) Sumele neutilizate conform alin. (1)-(3) se virează în contul Fondului cinematografic până la data de 31 decembrie a anului în curs.(5) După depunerea notificărilor, conform prevederilor alin. (1)-(3), trimestrial, la Centrul Național al Cinematografiei vor fi depuse copiile actelor doveditoare privind efectuarea plăților aferente contractelor încheiate cu operatorii economici. Lipsa documentelor de plată atrage pentru operatorii economici obligativitatea de a vira sumele respective la Fondul cinematografic, în conformitate cu prevederile art. 13. (la 02-01-2009, Alin. (5) al art. 16 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 303 din 3 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 894 din 30 decembrie 2008, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 13 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 120 din 15 februarie 2008, cu un nou punct. ) (6) Sumele investite potrivit prevederilor alin. (1)-(3) vor fi scăzute din cuantumul contribuției datorate Fondului cinematografic în condițiile prezentei ordonanțe.(7) Contribuția persoanelor fizice și juridice autorizate prevăzute la alin. (1)-(3) reprezintă cofinanțarea operatorilor economici respectivi la producția sau distribuirea filmului. (la 09-12-2024, Alineatul (7) , Articolul 16 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 5. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (la 30-07-2006, Art. 16 a fost modificat de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006. ) ----------Art. 16 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 17(1) Pentru susținerea producției de film cinematografic, Societatea Română de Televiziune va contribui cu o sumă reprezentând 15% din veniturile din publicitate, încasate până la data de 31 decembrie a anului pentru care se face raportarea. (la 03-07-2022, Alineatul (1) din Articolul 17 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 7, Articolul III din LEGEA nr. 190 din 28 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 651 din 30 iunie 2022 ) (2) Societatea Română de Televiziune poate opta pentru finanțarea directă a producției de filme, în condițiile prezentei ordonanțe, cu până la jumătate din suma datorată Fondului cinematografic, la solicitarea producătorilor și după notificarea adresată Centrului Național al Cinematografiei.(3) Sumele neutilizate se virează în contul Fondului cinematografic până cel mai târziu la data de 31 martie a anului în curs pentru anul precedent. (la 30-07-2006, Art. 17 a fost modificat de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006. )  +  Articolul 18La sfârșitul fiecărui an, suma rămasă neutilizată din Fondul cinematografic se reportează în anul următor cu aceeași destinație. (la 30-07-2006, Art. 18 a fost modificat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006. )  +  Capitolul V Mecanisme și modalități de finanțare a unor activități din Fondul cinematografic  +  Secţiunea 1Finanțarea prin acordarea de sprijin financiar direct pentru producția de film (la 09-12-2024, Titlul Secțiunii 1 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 7. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 )  +  Articolul 19Centrul Național al Cinematografiei acordă din Fondul cinematografic, în condițiile prezentei ordonanțe, sprijin financiar direct persoanelor juridice înscrise în Registrul cinematografiei, pentru dezvoltarea, producția și postproducția de film de toate genurile. (la 09-12-2024, Articolul 19 , Sectiunea 1 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 8. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 )  +  Articolul 20(1) Sprijinul financiar direct se acordă, în condițiile prezentei ordonanțe, pentru:a) producția de filme de toate genurile: de ficțiune, documentar, de animație;b) dezvoltarea proiectelor de film. (la 09-12-2024, sintagma: Creditul direct a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (2) Sprijinul financiar direct se acordă de Centrul Național al Cinematografiei în conformitate cu dispozițiile prezentei ordonanțe și ale regulamentului. (la 09-12-2024, sintagma: Creditul direct a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (3) Sprijinul financiar direct pentru producție nu poate depăși 50% din cheltuielile eligibile conform regulamentelor de ajutor de stat, cu excepția filmelor realizate în coproducție transfrontalieră, unde limita va fi de 60%. (la 09-12-2024, Alineatul (3) , Articolul 20 , Sectiunea 1 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 9. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (4) Sunt exceptate de la limita prevăzută la alin. (3) operele audiovizuale greu de realizat și coproducțiile în care sunt implicate țări de pe lista Comitetului de asistență pentru dezvoltare al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. (la 09-12-2024, Alineatul (4) , Articolul 20 , Sectiunea 1 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 9. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) ---------Art. 20 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 21(1) Pot solicita sprijin financiar direct pentru producție și dezvoltare de proiect persoanele fizice și persoanele juridice autorizate care au câștigat o sesiune de selecție și îndeplinesc următoarele condiții:a) sunt înscrise în Registrul cinematografiei;b) au un capital social de minimum 20.000 lei RON, în cazul persoanelor juridice, respectiv prezintă o scrisoare de garanție bancară, în echivalent sumă, emisă în favoarea Centrului Național al Cinematografiei, în cazul persoanelor fizice;c) asigură o contribuție proprie de minimum 6% din bugetul total al producției filmului, în numerar, servicii sau în natură? (la 30-07-2006, Lit. c) a alin. (1) al art. 21 a fost modificată de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006. ) d) în cazul coproducțiilor cinematografice, contribuția proprie de minimum 6% se referă la participarea părții române;e) au obținut, în condițiile prezentei ordonanțe, acordul scris al autorului/autorilor scenariului pentru realizarea filmului, precum și dreptul de exploatare al filmului produs;f) prezintă dosarul proiectului întocmit în conformitate cu prevederile regulamentului;g) includ în devizul de producție al filmului costuri care nu pot depăși următoarele cote maximale:– 10% pentru onorariul societăților producătoare;– 10% pentru cheltuieli neprevăzute;– 5% pentru onorariul pentru activitatea de regizor, precum și pentru cesiunea drepturilor provenite din această activitate;– 4% pentru onorariul pentru scrierea scenariului, precum și a dialogurilor și cesiunea drepturilor provenite din această activitate;– 4% pentru producătorul executiv;– 4% pentru onorariul pentru muzica special scrisă; (la 30-07-2006, Lit. g) a alin. (1) al art. 21 a fost modificată de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006. ) h) abrogată; (la 30-07-2006, Lit. h) a alin. (1) al art. 21 a fost abrogată de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006. ) i) fac dovada că nu au datorii la bugetul de stat sau la bugetele locale, la bugetul asigurărilor sociale de stat, precum și la Fondul cinematografic, cu excepția ratelor scadente la contractele încheiate cu Centrul Național al Cinematografiei și aflate în derulare. (la 09-12-2024, sintagma: credit direct a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (2) Producătorul, prin casa de producție a proiectului, este obligat să cheltuie pe teritoriul României minimum 50% din valoarea ajutorului primit sub formă de sprijin financiar direct, dar nu mai mult de 160% din ajutorul acordat producției operei audiovizuale în condițiile prevederilor art. 54 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat. (la 09-12-2024, Alineatul (2) , Articolul 21 , Sectiunea 1 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 10. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (2^1) Cheltuielile prevăzute la alin. (2) nu trebuie să depășească 80% din bugetul total al producției. (la 09-12-2024, Articolul 21 , Sectiunea 1 , Capitolul V a fost completat de Punctul 11. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (3) Sprijinul financiar direct pentru producția unui film se acordă exclusiv pentru proiectele declarate câștigătoare ale concursurilor de selecție și nu este transmisibil, cu excepția cazurilor speciale prevăzute de prezenta ordonanță. (la 09-12-2024, sintagma: Creditul direct a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) ----------Art. 21 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 22(1) Sprijinul financiar direct pentru dezvoltare de proiect se poate acorda în cadrul sesiunilor de concurs pentru proiectele cinematografice, pe baza evaluărilor pe care comisiile le fac, potrivit prevederilor regulamentului. (la 09-12-2024, sintagma: Creditul direct a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (2) Sprijinul financiar direct pentru dezvoltare de proiect se acordă numai pentru filmele de lung metraj de ficțiune, documentare sau de animație. (la 09-12-2024, sintagma: Creditul direct a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (3) Sprijinul financiar direct pentru dezvoltare de proiect se poate acorda pentru documentare și prospecții necesare scrierii scenariului, angajarea de specialiști dramaturgi sau pentru acoperirea altor cheltuieli legate de dezvoltarea proiectului. (la 09-12-2024, sintagma: Creditul direct a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (4) Proiectele care au beneficiat de sprijin pentru dezvoltare vor fi înscrise în mod obligatoriu la concursurile de selecție pentru producție a proiectelor cinematografice, în termen de maximum doi ani de la încheierea contractului de sprijin pentru dezvoltare. (la 09-12-2024, Alineatul (4) , Articolul 22 , Sectiunea 1 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 12. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (5) Un producător nu poate accesa, într-o perioadă de 1 an, decât maximum trei proiecte la categoria de sprijin pentru dezvoltare. (la 09-12-2024, Alineatul (5) , Articolul 22 , Sectiunea 1 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 12. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (6) În cazul proiectelor câștigătoare, suma acordată drept sprijin financiar direct de dezvoltare se cumulează cu sprijinul financiar direct de producție acordat proiectului și se acordă în condițiile prevăzute la art. 20 alin. (3) și (4). (la 09-12-2024, sintagma: credit a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (la 09-12-2024, sintagma: creditul a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (7) Sprijinul financiar direct pentru dezvoltare de proiect nu poate depăși 5% din bugetul mediu determinat de Centrul Național al Cinematografiei pentru un film din categoria respectivă. (la 09-12-2024, Alineatul (7) , Articolul 22 , Sectiunea 1 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 12. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (8) Sprijinul financiar direct pentru dezvoltare de proiect este netransmisibil, cu excepția cazurilor prevăzute de prezenta ordonanță. (la 09-12-2024, sintagma: Creditul a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) -----------Art. 22 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 23Cuantumul maxim de finanțare, în cazul operelor audiovizuale greu de realizat și coproducțiilor în care sunt implicate țări de pe lista Comitetului de asistență pentru dezvoltare al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, care se poate acorda în condițiile prezentei ordonanțe, este de 80% din valoarea cheltuielilor eligibile conform regulamentelor de ajutor de stat. (la 09-12-2024, Articolul 23 , Sectiunea 1 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 13. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 )  +  Articolul 24Centrul Național al Cinematografiei poate acorda sprijin financiar direct în cazul filmelor în coproducție care îndeplinesc următoarele condiții:a) cel puțin unul dintre coproducători este persoană fizică autorizată sau persoană juridică română, înscrisă în Registrul cinematografiei;b) coproducătorul român a participat și a câștigat o sesiune de selecție, în condițiile prezentei ordonanțe;c) coproducătorul român are o participare de minimum 5% din bugetul de producție al filmului, în cazul coproducțiilor multilaterale, și de minimum 10% din bugetul de producție al filmului, în cazul coproducțiilor bilaterale;d) coproducătorii dețin, pe bază de contract de coproducție, dreptul de coproprietate asupra filmului, corespunzător contribuției fiecăruia, și sunt deținători ai dreptului de exploatare a filmului pe teritoriul României;e) coproducătorii își asumă obligația ca, pe genericul filmului și în toate materialele publicitare, să menționeze faptul că filmul a fost realizat cu sprijinul financiar al Centrului Național al Cinematografiei;f) sprijinul financiar direct pentru coproducții internaționale minoritare se referă la costurile eligibile din bugetul părții române la realizarea filmului. În cazul coproducțiilor majoritare, controlate de una sau mai multe case de producție românești, sprijinul financiar se referă la costurile eligibile din întreg proiectul cinematografic. (la 09-12-2024, Articolul 24 , Sectiunea 1 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 14. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 )  +  Secţiunea a 2-aFinanțarea prin acordarea de sprijin financiar altor activități din domeniul cinematografic (la 09-12-2024, Titlul Secțiunii a 2-a , Capitolul V a fost modificat de Punctul 15. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 )  +  Articolul 25Abrogat. (la 09-12-2024, Articolul 25 , Sectiunea a 2-a , Capitolul V a fost abrogat de Punctul 16. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 )  +  Articolul 26(1) În condițiile prezentei ordonanțe, se acordă următoarele categorii de sprijin financiar:a) sprijin financiar pentru succes la public, pentru încurajarea realizatorilor și producătorilor care au realizat filme cu succes la public;b) sprijin financiar pentru calitate artistică, pentru încurajarea realizatorilor și producătorilor filmelor de valoare artistică deosebită, recunoscute ca atare pe plan internațional;c) sprijin financiar de distribuție a filmelor românești de toate genurile: de ficțiune, documentar, animație;d) sprijin financiar pentru funcționarea cinematografelor de artă și a programării filmelor în acestea sau pentru modernizarea sălilor de cinematograf;e) sprijin financiar pentru organizarea sau participarea la festivaluri și târguri de filme, interne și internaționale;f) sprijin financiar pentru susținerea unor programe de cultură, educație cinematografică, editare de publicații de specialitate, precum și pentru susținerea altor activități în vederea îndeplinirii atribuțiilor Centrului Național al Cinematografiei, conform prevederilor art. 6 alin. (1). (la 09-12-2024, Alineatul (1) , Articolul 26 , Sectiunea a 2-a , Capitolul V a fost modificat de Punctul 17. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (2) Acordarea de sprijin financiar direct nerambursabil se face în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe și ale regulamentului. (la 09-12-2024, sintagma: credit direct a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (3) Sprijinul financiar direct nerambursabil se acordă la cerere, conform regulamentului, de către Consiliu. (la 09-12-2024, sintagma: Creditul direct a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) ----------Art. 26 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 27(1) Modul de acordare a sprijinului financiar pentru succes la public și pentru calitate artistică va fi stabilit prin Regulamentul privind concursul de selecție a proiectelor cinematografice, aprobat potrivit prezentei ordonanțe.(2) Sprijinul pentru succes la public și pentru calitate artistică se acordă separat, în proporție egală, producătorului și regizorului filmului românesc, pentru realizarea unor noi proiecte cinematografice, dacă acestea au fost declarate câștigătoare ale concursului organizat în condițiile prezentei ordonanțe.(3) În situația filmelor în coproducție, cu participare românească, sprijinul pentru succes la public și pentru calitate artistică se acordă proporțional cu cota de participare românească, în proporție egală, regizorilor și producătorilor români.(4) Sprijinul financiar pentru succes la public și pentru calitate artistică se acordă o singură dată pentru același film. (la 09-12-2024, Articolul 27 , Sectiunea a 2-a , Capitolul V a fost modificat de Punctul 18. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 )  +  Articolul 28Abrogat. (la 09-12-2024, Articolul 28 , Sectiunea a 2-a , Capitolul V a fost abrogat de Punctul 19. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 )  +  Articolul 29(1) Pot sprijin financiar direct nerambursabil pentru distribuirea și exploatarea filmelor românești persoanele fizice și persoanele juridice autorizate ca atare, care îndeplinesc următoarele condiții:a) sunt înscrise în Registrul cinematografiei;b) au un capital social de minimum 10.000 lei (RON), în cazul distribuitorilor și exploatanților, persoane juridice, sau prezintă o scrisoare de garanție bancară, în echivalent sumă, emisă în favoarea Centrului Național al Cinematografiei, în cazul persoanelor fizice;c) asigură un aport propriu de 6% din valoarea devizului în numerar sau în echivalent servicii;d) au obținut, în condițiile prezentei ordonanțe, acordul scris al producătorului în vederea distribuirii și exploatării filmului;e) prezintă dosarul întocmit în conformitate cu prevederile regulamentului;f) includ în deviz costuri care nu pot să depășească următoarele cote maximale:– 7,5% pentru onorariul societăților de distribuire;– 5% cheltuieli neprevăzute. (la 09-12-2024, sintagma: credit direct a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (2) Distribuitorul poate cheltui cel puțin 20% din bugetul de distribuire al unui film românesc pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene sau semnatare ale Acordului Central European pentru Comerț Liber. (la 30-07-2006, Alin. (2) al art. 29 a fost modificat de pct. 24 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006. ) (3) Sprijinul financiar direct nerambursabil pentru distribuirea și exploatarea unui film nu este transmisibil, cu excepția cazurilor speciale prevăzute de prezenta ordonanță. (la 09-12-2024, sintagma: Creditul direct a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (4) Sprijinul financiar direct nerambursabil pentru distribuirea unui film românesc sau cu participare românească se poate acorda cu cel mult 6 luni înainte de data distribuirii acestuia. (la 30-07-2006, Alin. (4) al art. 29 a fost modificat de pct. 24 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006. ) (la 09-12-2024, sintagma: Creditul direct a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (5) În cazul filmelor românești sau al filmelor cu participare majoritar românească, se poate acorda sprijin financiar direct nerambursabil și pentru distribuirea și exploatarea filmelor cinematografice în afara României. (la 09-12-2024, sintagma: credit direct a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) ---------Art. 29 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 30Pot solicita sprijin financiar pentru modernizarea, digitalizarea și funcționarea cinematografului de artă persoanele fizice și persoanele juridice autorizate ca atare, care îndeplinesc următoarele condiții: (la 09-12-2024, Partea introductivă a Articolului 30 , Sectiunea a 2-a , Capitolul V a fost modificată de Punctul 20. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) a) sunt înscrise în Registrul cinematografiei;b) au un capital social de minimum 10.000 lei (RON) în cazul persoanelor juridice sau prezintă o scrisoare de garanție bancară în echivalent sumă, emisă în favoarea Centrului Național al Cinematografiei, în cazul persoanelor fizice;c) prezintă dosarul întocmit în conformitate cu regulamentul;d) difuzează film de artă în proporție de minimum 60% din programul anual, din care cel puțin jumătate este consacrat filmului european sau românesc.d) difuzează film de artă în proporție de minimum 50% din programul anual, din care cel puțin jumătate este consacrat filmului european sau românesc. (la 30-07-2006, Lit. d) a art. 30 a fost modificată de pct. 25 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006. ) ----------Art. 30 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 31(1) Sprijinul financiar direct nerambursbil se acordă pe baza unui contract încheiat cu Centrul Național al Cinematografiei. (la 09-12-2024, sintagma: Creditul direct a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (2) Sprijinul financiar direct nerambursabil, cu excepția sprijinului financiar direct automat pentru succes de public și pentru calitatea artistică a filmului, se acordă în tranșe de plată, cu condiția ca prima dintre acestea să nu depășească 30% din totalul finanțării aprobate, iar ultima să fie de cel puțin 15%. (la 09-12-2024, sintagma: Creditul direct a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (la 09-12-2024, sintagma: creditului direct a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (3) Ultima tranșă se acordă numai după încheierea activității și prezentarea documentelor justificative cu privire la costurile efectuate și a raportului de evaluare a proiectului derulat.(4) Sprijinul financiar direct nerambursabil nu poate fi utilizat pentru acoperirea cheltuielilor salariale sau a altor debite ale beneficiarilor finanțării ori pentru obținerea de profit. (la 09-12-2024, sintagma: Creditul direct a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (5) Modul de utilizare a sprijinului financiar direct nerambursabil este supus controlului Centrului Național al Cinematografiei, precum și al autorităților publice cu atribuții în domeniul financiar-bugetar. (la 09-12-2024, sintagma: creditului direct a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) -----------Art. 31 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Capitolul VI Concursul de proiecte cinematografice  +  Articolul 32(1) Acordarea sprijinului financiar direct pentru dezvoltarea proiectelor și pentru producția filmelor se face ca urmare a câștigării unor concursuri de selecție a proiectelor cinematografice. (la 09-12-2024, sintagma: creditului direct a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (2) Concursul de proiecte cinematografice se organizează de două ori pe an și se desfășoară potrivit dispozițiilor prezentei ordonanțe și ale regulamentului.---------Art. 32 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017..  +  Articolul 33Concursurile de selecție a proiectelor cinematografice se organizează cu respectarea următoarelor principii:a) libertatea de creație, de exprimare artistică și de comunicare publică a filmelor cinematografice;b) primordialitatea valorii artistice în cadrul selecției și promovării proiectelor cinematografice;c) încurajarea coproducțiilor cinematografice internaționale;d) încurajarea debuturilor în cinematografie.  +  Articolul 34(1) La concursurile de selecție a proiectelor cinematografice pot participa persoane fizice și juridice, rezidente în România, potrivit legii, și care sunt autorizate ca producători de filme, sunt înregistrate în Registrul cinematografiei și ale căror proiecte îndeplinesc cumulativ condițiile prevăzute în regulament. (la 30-07-2006, Alin. (1) al art. 34 a fost modificat de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006. ) (2) Persoanele fizice și juridice care nu au respectat prevederile prezentei ordonanțe și obligațiile stabilite prin contractele aflate în derulare cu Centrul Național al Cinematografiei nu pot beneficia de sprijin din Fondul cinematografic timp de cel puțin 4 sesiuni consecutive de concurs. (la 09-12-2024, Alineatul (2) , Articolul 34 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 21. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) -----------Art. 34 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 35(1) În condițiile prezentei ordonanțe sunt eligibile proiectele cinematografice pentru realizarea filmelor de lung metraj, ficțiune, animație și documentare, cu o durată de minimum 70 de minute, și a filmelor de scurt metraj de ficțiune, animație și documentare, cu o durată de maximum 60 de minute.(2) Concursul de selecție a proiectelor cinematografice se organizează în 4 secțiuni: (la 09-10-2017, Partea introductivă a Alineatului (2) din Articolul 35 , Capitolul VI a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 67 din 5 octombrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 797 din 09 octombrie 2017 ) a) secțiunea filmelor de ficțiune de lung sau scurt metraj;b) secțiunea filmelor documentare;c) secțiunea filmelor de animație.d) secțiunea coproducțiilor minoritare de lungmetraj ficțiune. (la 09-12-2024, Litera d) , Alineatul (2) , Articolul 35 , Capitolul VI a fost modificată de Punctul 22. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (la 02-01-2009, Alin. (2) al art. 35 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 303 din 3 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 894 din 30 decembrie 2008, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 13 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 120 din 15 februarie 2008, cu un nou punct. ) (3) Abrogat. (la 09-12-2024, Alineatul (3) , Articolul 35 , Capitolul VI a fost abrogat de Punctul 23. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) ----------Art. 35 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 36La data anunțării publice a concursului, directorul general al Centrului Național al Cinematografiei numește secretariatul tehnic al concursului, precum și o comisie de expertiză economico-financiară, alcătuite din câte 3 persoane fiecare. (la 09-12-2024, Articolul 36 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 24. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 )  +  Articolul 37(1) Organizarea concursului de proiecte cinematografice se anunță prin mijloacele de informare în masă, prin publicarea în cel puțin 3 ziare cu acoperire națională, prin publicare pe site și prin afișare la sediul Centrului Național al Cinematografiei, cu cel puțin 30 de zile înainte de data limită de depunere a dosarelor de concurs.(2) La data anunțării publice a concursului, Centrul Național al Cinematografiei va comunica și valoarea totală a fondurilor alocate pentru respectiva sesiune de concurs.(3) Din totalul fondurilor se va aloca un cuantum minim de 15% pentru filmele de lungmetraj de ficțiune de debut, minimum 5% pentru filmele de scurtmetraj de ficțiune, minimum 10% pentru filmele documentare, minimum 5% pentru filmele de animație și minimum 10% pentru coproducțiile minoritare de lungmetraj ficțiune. (la 09-12-2024, Alineatul (3) , Articolul 37 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 25. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) ---------Art. 37 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 38(1) Proiectele cinematografice de lung metraj de ficțiune, care urmează să beneficieze de sprijin financiar direct pentru producție, trebuie să fie prezentate la premieră, prin proiecție pe ecrane, în copie standard de 35 mm sau proiecție digitală. (la 09-12-2024, sintagma: credite financiare a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (2) Filmele de scurt metraj, documentare și cele de animație pot fi prezentate la premieră și pe suport video betacam, digibeta sau HD.---------Art. 38 a fost repus în vigoare ca urmare a respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016 prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 39(1) În vederea participării la concursul de proiecte cinematografice, producătorii de filme vor întocmi dosarul de scenariu de film și dosarul de proiect.(2) Dosarele se vor înscrie pe platforma digitală a Centrului Național al Cinematografiei. (la 09-12-2024, Alineatul (2) , Articolul 39 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 26. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (3) Abrogat. (la 09-12-2024, Alineatul (3) , Articolul 39 , Capitolul VI a fost abrogat de Punctul 27. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (4) Selecția proiectelor cinematografice este făcută de 3 comisii, astfel:a) o comisie formată din 5 membri pentru secțiunea filmelor de ficțiune, de lung și scurtmetraj, și pentru secțiunea coproducțiilor minoritare de lungmetraj ficțiune; (la 09-12-2024, Litera a) , Alineatul (4) , Articolul 39 , Capitolul VI a fost modificată de Punctul 28. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) b) o comisie formată din 3 membri pentru secțiunea filmelor documentare;c) o comisie formată din 3 membri pentru secțiunea filmelor de animație. (la 02-01-2009, Alin. (4) al art. 39 a fost modificat de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 303 din 3 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 894 din 30 decembrie 2008, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 13 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 120 din 15 februarie 2008, cu pct. 1^1. ) (5) Comisia de selecție pentru secțiunea filmelor de ficțiune va fi sprijinită în activitatea sa de către o comisie ajutătoare de lectori fără drept de vot.(6) Nominalizarea membrilor comisiei de lectori se face de către membrii comisiei de selecție.(7) Comisia de lectori analizează scenariile de filme și întocmește referate de specialitate, pe care le pune la dispoziție membrilor comisiei de selecție.(8) Organizarea și funcționarea comisiilor de selecție și a comisiei de lectori se stabilesc prin regulament.----------Art. 39 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 40(1) Componența comisiilor de selecție a proiectelor cinematografice se stabilește prin decizie a directorului general al Centrului Național al Cinematografiei, după consultarea uniunilor și asociațiilor din domeniul industriei cinematografice. (la 06-05-2019, Alineatul (1) din Articolul 40 a fost modificat de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 86 din 25 aprilie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 338 din 03 mai 2019, revenind la forma anterioară, prin abrogarea modificării aduse prin articolul 17 din Ordonanța de urgență nr. 76/2018 ) (1^1) Abrogat. (la 06-05-2019, Alineatul (1^1) din Articolul 40 , Capitolul VI a fost abrogat de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 86 din 25 aprilie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 338 din 03 mai 2019 ) (2) Membrii comisiilor de selecție sunt desemnați pentru fiecare sesiune de concurs. (la 30-07-2006, Alin. (2) al art. 40 a fost modificat de pct. 27 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006. ) (3) Membrii comisiei de lectori pot fi desemnați pentru două sesiuni de concursuri succesive.(4) Persoanele propuse atât pentru comisiile de selecție, cât și pentru comisia de lectori, membrii familiilor acestora sau rudele de gradul unu nu pot participa în nici o calitate la realizarea unui proiect cinematografic înscris în sesiunea respectivă de concurs.(5) Pentru activitatea desfășurată în cadrul comisiilor, pe perioada sesiunilor de concurs membrii acestora vor fi remunerați din bugetul Centrului Național al Cinematografiei. (la 06-05-2019, Alineatul (5) din Articolul 40 a fost modificat de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 86 din 25 aprilie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 338 din 03 mai 2019, revenind la forma anterioară, prin abrogarea modificării aduse prin articolul 17 din Ordonanța de urgență nr. 76/2018 ) ----------Art. 40 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 41(1) Comisiile de selecție evaluează și selectează proiectele cinematografice care au îndeplinit condițiile de eligibilitate și stabilesc rezultatele concursului pe baza următoarelor criterii de evaluare:a) potențialul proiectului cinematografic;b) calitatea și potențialul scenariului;c) viziunea regizorală a proiectului;d) viziunea și potențialul producătorului.(2) Ponderea acestor criterii în evaluarea și selectarea proiectelor cinematografice se stabilește prin regulament.(3) Pentru sprijinul de dezvoltare de proiect criteriile de evaluare sunt:a) calitatea sinopsisului sau scenariul, dacă este finalizat și se dorește rescrierea lui, în cazul filmelor de ficțiune;b) calitatea descrierii proiectului, în cazul filmelor documentare sau de animație;c) viziunea scenaristului asupra proiectului;d) viziunea și capacitatea producătorului proiectului. (la 09-12-2024, Articolul 41 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 29. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 )  +  Articolul 41^1Concursul de proiecte cinematografice se desfășoară în trei etape, astfel:a) etapa I - ierarhizarea și propunerea spre finanțare a proiectelor, în urma evaluării în baza criteriilor enunțate la art. 41 alin. (1) și în conformitate cu regulamentul;b) etapa a II-a - analiza bugetelor și a cuantumului finanțării, pentru proiectele eligibile conform etapei I;c) etapa a III-a - interviul cu producătorul și regizorul, pentru proiectele eligibile din etapa a II-a. (la 09-12-2024, Articolul 41^1 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 30. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 )  +  Articolul 41^2(1) În etapa I, membrii comisiilor vor puncta proiectele înscrise conform criteriilor de evaluare enunțate la art. 41 alin. (1) și în conformitate cu regulamentul.(2) Secretariatul tehnic al concursului are obligația să asigure verificarea și înscrierea la concurs a dosarelor de proiecte care întrunesc condițiile de eligibilitate, să notifice în scris solicitantul cu privire la orice inadvertențe sau erori existente în dosarul de concurs și să solicite remedierea acestora în termen de maximum 5 zile lucrătoare. (la 09-12-2024, Capitolul VI a fost completat de Punctul 30. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 )  +  Articolul 42La încheierea etapei de selecție a proiectelor cinematografice, respectiv a celei de acordare a sprijinului pentru dezvoltare de proiect, comisiile de selecție vor emite hotărâri cu privire la ierarhia proiectelor propuse pentru finanțare. (la 09-12-2024, Articolul 42 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 31. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 )  +  Articolul 43(1) Proiectele de film selecționate vor fi clasificate în funcție de ordinea descrescătoare a punctajului final obținut, pe liste separate, pentru următoarele categorii de filme, după cum urmează:a) lista proiectelor cinematografice selecționate pentru filmele de ficțiune de lung metraj;b) lista proiectelor cinematografice selecționate pentru filmele de ficțiune de lung metraj de debut;c) lista proiectelor cinematografice selecționate pentru filmele de scurt metraj de ficțiune;c^1) lista proiectelor cinematografice selecționate pentru coproducții minoritare de lungmetraj ficțiune; (la 09-12-2024, Litera c^1) , Alineatul (1) , Articolul 43 , Capitolul VI a fost modificată de Punctul 32. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) d) lista proiectelor cinematografice selecționate pentru filmele documentare;e) lista proiectelor cinematografice selecționate pentru filmele de animație;f) lista proiectelor de ficțiune selecționate pentru acordarea sprijinului financiar direct de dezvoltare de proiect; (la 09-12-2024, sintagma: creditelor a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) g) lista proiectelor de documentare selecționate pentru acordarea sprijinului financiar direct de dezvoltare de proiect; (la 09-12-2024, sintagma: creditelor a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) h) lista proiectelor de animație selecționate pentru acordarea sprijinului financiar direct de dezvoltare de proiect. (la 02-01-2009, Alin. (1) al art. 43 a fost modificat de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 303 din 3 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 894 din 30 decembrie 2008, care modifică pct. 3 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 13 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 120 din 15 februarie 2008. ) (la 09-12-2024, sintagma: creditelor a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (2) Hotărârile comisiilor de selecție reprezintă înscrisul care certifică selecționarea proiectelor pentru faza de finanțare și se transmit directorului general al Centrului Național al Cinematografiei.---------Art. 43 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 43^1Eliminat.---------Art. 43^1 a fost eliminat ca urmare a respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016 prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 44(1) În etapa de finanțare Consiliul analizează dosarele proiectelor cinematografice în ordinea descrescătoare a punctajelor finale, stabilite prin hotărârea comisiei de selecție.(2) Pe baza poziției din ierarhie și a referatelor Consiliul decide lista proiectelor câștigătoare și cuantumul sprijinului acordat, în limita bugetului alocat fiecărei secțiuni, proiectelor de dezvoltare și celor pentru producția de film. (la 09-12-2024, Alineatul (2) , Articolul 44 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 33. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (3) Pentru fiecare proiect analizat se întocmește un raport de acordare a sprijinului financiar direct. (la 09-12-2024, sintagma: creditului financiar a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) ---------Art. 44 a fost repus în vigoare ca urmare a respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016 prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 45Cuantumul maxim care se poate aloca unui producător persoană fizică sau juridică autorizată, ca atare, din totalul fondurilor alocate de Centrul Național al Cinematografiei pentru fiecare sesiune de concurs se comunică înainte de fiecare sesiune.---------Art. 45 a fost repus în vigoare ca urmare a respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016 prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 46În cazul în care producătorul unui proiect câștigător al concursului decide înlocuirea regizorului, această înlocuire se poate face numai în cazuri bine justificate și numai cu aprobarea Consiliului.--------Art. 46 a fost repus în vigoare ca urmare a respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016 prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 47(1) Comisia de selecție și Consiliul se vor întruni în termen de maximum 5 zile după încheierea etapei a III-a pentru adoptarea unei hotărâri finale cu privire la rezultatele concursului de selecție a proiectelor cinematografice și de acordare a sprijinului financiar direct. (la 09-12-2024, Alineatul (1) , Articolul 47 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 34. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (2) Proiectele care au fost selecționate și care au obținut sprijin financiar direct sunt declarate câștigătoare ale concursului. (la 09-12-2024, sintagma: credite financiare a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) ---------Art. 47 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 48(1) Rezultatele concursului, inclusiv valoarea sprijinului financiar direct alocat fiecărui proiect câștigător, vor fi făcute publice prin afișare la sediul Centrului Național al Cinematografiei, pe site-ul acestuia, precum și într-un ziar cu acoperire națională, în termen de 5 zile de la redactarea hotărârii finale a comisiei de selecție și a Consiliului. (la 09-12-2024, sintagma: creditului direct a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (2) Hotărârea de acordare a sprijinului financiar direct directe pentru producție este valabilă 18 luni de la data comunicării, interval în care trebuie asigurată finanțarea proiectului și trebuie încheiat contractul de finanțare. (la 09-12-2024, sintagma: creditelor a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (la 09-12-2024, sintagma: contractul de creditare a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (2^1) Hotărârea de acordare a sprijinului pentru dezvoltare de proiect este valabilă 6 luni de la data comunicării, interval în care trebuie încheiat contractul de sprijin. În termen de 12 luni de la încheierea contractului de sprijin beneficiarul va trebui să pună la dispoziția Centrului Național al Cinematografiei dovada realizării dezvoltării. (la 09-12-2024, Articolul 48 , Capitolul VI a fost completat de Punctul 35. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (3) Beneficiarii sprijinului financiar direct, precum și persoanele desemnate în calitate de producător nu pot solicita un nou sprijin financiar direct în cazul în care au fost încălcate termenele legale pentru realizarea proiectelor anterioare. (la 09-12-2024, sintagma: creditelor a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (la 09-12-2024, sintagma: credite a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (4) În cazuri bine justificate, directorul general al Centrului Național al Cinematografiei poate acorda o prelungire a termenului prevăzut la alin. (2) de maximum 6 luni. (la 30-07-2006, Art. 48 a fost modificat de pct. 28 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006. ) ---------Art. 48 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 49Centrul Național al Cinematografiei este obligat să comunice în scris solicitanților de sprijin financiar direct, în termen de 7 zile calendaristice, hotărârea de acordare a sprijinului financiar direct. (la 09-12-2024, sintagma: creditelor financiare directe a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (la 09-12-2024, sintagma: credite a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) ---------Art. 49 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 50(1) Nerespectarea procedurilor prevăzute de prezenta ordonanță privind acordarea sprijinului financiar direct pentru producție și dezvoltare de proiect poate fi contestată, în termen de 30 de zile de la anunțarea rezultatelor sesiunii de concurs, la Ministerul Culturii și Identității Naționale. (la 06-05-2019, Alineatul (1) din Articolul 50 a fost modificat de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 86 din 25 aprilie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 338 din 03 mai 2019, revenind la forma anterioară, prin abrogarea modificării aduse prin articolul 17 din Ordonanța de urgență nr. 76/2018 ) (la 09-12-2024, sintagma: creditului direct a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (2) Prin ordin al ministrului culturii și culturii și identității naționale se numește o comisie de soluționare a contestațiilor formată din 5 membri. (la 02-01-2009, Alin. (2) al art. 50 a fost modificat de pct. 4 al art. unic din LEGEA nr. 303 din 3 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 894 din 30 decembrie 2008, care modifică pct. 4 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 13 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 120 din 15 februarie 2008. ) (3) Comisia de soluționare a contestațiilor se pronunță în termen de 30 de zile de la data înregistrării contestațiilor.(4) Hotărârile comisiei de contestație pot fi atacate la Curtea de Apel București, în 30 de zile de la comunicare.(5) Decizia Curții de Apel București emisă în soluționarea acestor contestații este definitivă și irevocabilă.---------Art. 50 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 51(1) Sprijinul financiar direct pentru producție și sprijinul financiar direct pentru dezvoltare de proiecte de film se acordă pe baza unui contract încheiat între Centrului Național al Cinematografiei și persoana fizică sau juridică autorizată ca atare, care l-a solicitat. (la 09-12-2024, sintagma: Creditul direct a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (la 09-12-2024, sintagma: creditul a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (2) Contractele se încheie numai după verificarea dosarului financiar al proiectului de film de către Consiliu, dosar prin care trebuie să se ateste faptul că finanțarea integrală a proiectului, atât ca sume, cât și ca termene, este asigurată.(3) Producția unui film realizat cu ajutorul sprijinului financiar direct pentru producție, al sprijinului financiar pentru succes financiar, precum și al sprijinului pentru calitatea artistică trebuie să înceapă în maximum un an de la semnarea contractului, iar realizarea copiei standard nu trebuie să depășească 3 ani de la începerea producției. Predarea copiei standard a unui film de animație realizat cu ajutorul sprijinului pentru producție nu poate depăși 4 ani de la data semnării contractului. (la 09-12-2024, Alineatul (3) , Articolul 51 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 36. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (4) În cazuri bine justificate, directorul general al Centrului Național al Cinematografiei poate acorda o prelungire a termenului de predare a copiei standard de maximum 6 luni. (la 30-07-2006, Alin. (4) al art. 51 a fost modificat de pct. 29 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006. ) ---------Art. 51 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 52(1) Sprijinul financiar direct pentru producție se alocă astfel:a) până la 50% din suma alocată la începutul perioadei de pregătire;b) diferența de până la 50% din valoarea rămasă se alocă pe parcursul realizării proiectului:– până la 20% la solicitarea producătorului sau a producătorului delegat, la jumătatea filmărilor, pe baza rapoartelor de producție semnate de regizor și producător sau, în funcție de caz, de producătorul delegat;– până la 20% la solicitarea producătorului, la sfârșitul filmărilor, pe baza rapoartelor de producție și a procesului-verbal de încheiere a filmărilor, semnate de regizor și producător;– 10% la solicitarea producătorului, odată cu îndeplinirea următoarelor condiții cumulative: predarea copiei standard sau a matriței video; predarea unui audit care să certifice corecta utilizare a sprijinului financiar direct, participarea financiară a coproducătorilor/finanțatorilor proiectului, precum și aportul producătorului și prezentarea unui contract de distribuire; (la 09-12-2024, sintagma: creditului a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) c) în situația în care tranșa acordată potrivit dispozițiilor prevăzute la lit. a) este mai mică de 50% din suma alocată, diferența va fi redistribuită la tranșele doi și trei de la lit. b). (la 30-07-2006, Lit. c) a alin. (1) al art. 52 a fost introdusă de pct. 30 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006. ) (la 09-12-2024, sintagma: Creditul direct a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (2) Alocarea ultimei tranșe de finanțare se face numai în urma unui audit financiar, realizat și predat de producător, care să certifice corecta utilizare a sprijinului financiar direct acordat. (la 09-12-2024, sintagma: creditelor a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (la 09-12-2024, sintagma: creditare a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) ---------Art. 52 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 53(1) Directorul general al Centrului Național al Cinematografiei suspendă sau, după caz, reziliază contractele de acordare a sprijinului, solicită restituirea sumelor virate din sprijinul financiar, cu dobânzile aferente, calculate în conformitate cu reglementările europene de ajutor de stat, și declanșează procedura executării silite, potrivit prezentei ordonanțe, în următoarele situații:a) beneficiarul sprijinului nu prezintă Centrului Național al Cinematografiei situația cheltuielilor efectuate și documentele justificative, în termen de maximum 45 de zile de la data solicitării;b) beneficiarul sprijinului nu respectă obligațiile contractuale asumate față de Centrul Național al Cinematografiei;c) beneficiarul nu a depus auditul proiectului în termen de 2 ani de la depunerea copiei standard.(2) Consiliul de administrație al Centrului Național al Cinematografiei poate dispune, justificat, în situațiile prevăzute la alin. (1), complementar măsurilor dispuse de directorul general al Centrului Național al Cinematografiei, interdicția participării beneficiarului la schemele de finanțare gestionate de Centrul Național al Cinematografiei, pe o perioadă determinată, de cel mult 4 sesiuni consecutive de concurs, calculate de la momentul remedierii abaterilor. (la 09-12-2024, Articolul 53 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 37. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 )  +  Articolul 54Abrogat. (la 09-12-2024, Articolul 54 , Capitolul VI a fost abrogat de Punctul 38. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 )  +  Articolul 55(1) Producătorii, persoane fizice sau juridice, care au obținut sprijin financiar direct sunt obligați, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare, să raporteze anual, pe o perioadă de 3 ani, Centrului Național al Cinematografiei veniturile realizate de filmul respectiv, în toate formele de exploatare, cinematograf, video, TV și orice altă formă de prezentare, atât pe teritoriul României, cât și peste hotare.(2) Neraportarea acestor venituri anual duce la interdicția de participare la concursurile de selecție pentru obținerea de sprijin financiar direct pentru producție și dezvoltare pentru o perioadă de 3 ani. (la 09-12-2024, Articolul 55 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 39. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 )  +  Articolul 56Abrogat. (la 09-12-2024, Articolul 56 , Capitolul VI a fost abrogat de Punctul 40. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 )  +  Articolul 57(1) În condițiile prezentei ordonanțe, dreptul de proprietate asupra negativului filmului aparține producătorului.(2) Abrogat. (la 09-12-2024, Alineatul (2) , Articolul 57 , Capitolul VI a fost abrogat de Punctul 41. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (3) Cazurile în care Centrul Național al Cinematografiei poate aproba transmiterea unui proiect spre producția unui alt producător sunt:a) incapacitatea de plată;b) reorganizarea judiciară sau falimentul;c) retragerea din proiect a unui coproducător sau finanțator.---------Art. 57 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 58(1) Nu pot participa la concursurile de selecție pentru obținerea de sprijin financiar direct acordat din Fondul cinematografic:a) proiectele autorilor care ocupă funcții de director general al Centrului Național al Cinematografiei, de membri ai Consiliului, de directori ai studiourilor cinematografice cu capital majoritar de stat, ai societăților comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul cinematografiei sau care dețin alte funcții de conducere din cadrul Centrului Național al Cinematografiei și al societăților comerciale cu capital majoritar de stat, de membri ai comisiilor de selecție, precum și de funcționari publici în cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale; (la 12-08-2019, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 58 , Capitolul VI a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA nr. 8 din 8 august 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 667 din 09 august 2019 ) b) proiectele cinematografice care propagă defăimarea țării sau a națiunii, a ordinii de drept sau a principiilor constituționale, care incită la război, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, la discriminare pe criterii etnice, religioase, de sex sau orientare sexuală, la separatism teritorial;c) proiectele de film care conțin, în imagini ori în limbaj, elemente cu caracter pornografic sau obscen;d) proiectele cinematografice care prejudiciază demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și dreptul acesteia la propria imagine;e) proiectele cinematografice care incită, direct sau indirect, la violență;f) proiectele cinematografice cu caracter de propagandă electorală, politică sau religioasă. (la 09-12-2024, sintagma: credite a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (2) Nu pot participa la concursurile de selecție pentru obținerea de sprijin financiar direct acordat din Fondul cinematografic studiourile cinematografice cu capital integral de stat. (la 09-12-2024, sintagma: credite a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (3) Studiourile cinematografice cu capital integral de stat pot participa la concursurile de selecție pentru obținerea de sprijin financiar direct acordat din Fondul cinematografic, în calitate de coproducător. (la 09-12-2024, sintagma: credite a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) ----------Art. 58 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 59(1) Autoritățile administrației publice locale pot susține, în condițiile prezentei ordonanțe, construirea de noi cinematografe cu unul sau mai multe ecrane, prin alocarea de fonduri ori prin închirierea sau concesionarea de terenuri adecvate pentru persoanele juridice care doresc să investească în acest domeniu.(2) În cazul filmelor românești sau realizate cu participare românească, în sensul prevederilor din anexa nr. 2, autoritățile administrației publice locale acordă scutiri pentru diverse activități din domeniul cinematografiei, pentru desfășurarea filmărilor, precum și pentru plata locațiilor de filmare, cu excepția clădirilor aflate în proprietatea sau în administrarea lor.(3) În sensul prevederilor alin. (2), autoritățile publice locale pot acorda scutiri și/sau facilități pentru desfășurarea filmărilor în interiorul clădirilor aflate în proprietatea sau în administrarea lor. (la 30-07-2006, Art. 59 a fost modificat de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006. )  +  Articolul 60(1) Exploatanții de săli și de grădini de cinematograf au obligația de a asigura minimum 5% din numărul anual de spectacole cu filme cinematografice realizate potrivit prevederilor prezentei ordonanțe, din care cel puțin 1% la orele de maximă audiență, și beneficiază în aceste condiții de sprijin financiar direct nerambursabil. (la 09-12-2024, sintagma: credit direct a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (2) Sălile de cinematograf care vor asigura minimum 10% din numărul anual de spectacole cu filme cinematografice realizate potrivit prevederilor prezentei ordonanțe vor beneficia de o reducere de 50% a contribuției prevăzute la art. 13. (la 30-07-2006, Art. 60 a fost modificat de pct. 33 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006. ) (3) Exploatarea prin proiecție publică a filmelor cinematografice ori a videogramelor se poate realiza numai dacă acestea sunt traduse ori dublate în limba română, cu excepția cazurilor în care proiecția publică se realizează în aceeași perioadă, atât în limba română, cât și în limba unei minorități naționale. (la 19-01-2018, Articolul 60 din Capitolul VI a fost completat de Punctul 8, Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 15 din 12 ianuarie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 35 din 16 ianuarie 2018 ) (4) Exploatanții de săli de cinematograf sau alte spații destinate proiecțiilor publice nu pot solicita plata vreunei contribuții sau taxe de imprimare virtuală, de publicitate de tip «in-cinema advertising», de marketing sau de orice altă natură per ecran/multiplex distribuitorilor sau caselor producătoare de film românesc sau în coproducție cu participare românească. (la 09-12-2024, Articolul 60 , Capitolul VI a fost completat de Punctul 42. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) ----------Art. 60 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 61Televiziunile care difuzează filme au obligația să asigure anual minimum 2% din spațiul destinat acestora pentru difuzarea de opere audiovizuale, inclusiv filme cinematografice, realizate potrivit prevederilor prezentei ordonanțe. (la 30-07-2006, Art. 61 a fost modificat de pct. 34 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006. )  +  Articolul 62Abrogat. (la 09-12-2024, Articolul 62 , Capitolul VI a fost abrogat de Punctul 43. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 )  +  Capitolul VII Patrimoniul național al cinematografiei și modul de administrare a acestuia  +  Articolul 63(1) Se află în proprietatea publică a statului următoarele categorii de bunuri:a) filme de toate genurile: lungmetraje și scurtmetraje de ficțiune, documentare sau de animație, precum și materialele lor primare de imagine și sunet, mixajele de sunet realizate până în anul 1997 cu finanțare de la bugetul de stat, de la bugetul unor unități de stat sau de la bugetul Centrului Național al Cinematografiei;b) materialele documentare, precum: fotografii, afișe, scenarii, partituri și alte asemenea bunuri legate de istoria filmului românesc, aflate în cadrul Arhivei Naționale de Filme;---------Lit. b) a alin. (1) al art. 63 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.c) sediile și anexele în care își desfășoară activitatea Centrul Național al Cinematografiei;d) sediile și anexele în care își desfășoară activitatea Arhiva Națională de Filme;e) sălile de cinematograf "Union", "Eforie" și "Studio" din municipiul București.(2) Bunurile din patrimoniul public al statului, enumerate la alin. (1) lit. a) și c), se află în administrarea Centrului Național al Cinematografiei, iar cele enumerate la alin. (1) lit. b), d) și e) se află în administrarea Arhivei Naționale de Filme.----------Alin. (2) al art. 63 a fost modificat de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.--------Alin. (2) al art. 63 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 64Mixajele magnetice, materialele și bunurile rămase în urma producțiilor românești, realizate în condițiile art. 63 alin. (1) lit. a), sau din prestații internaționale, care pot fi utilizate la realizarea altor filme, cum ar fi: obiecte de recuzită, mobilier, costume, arme, armuri, decoruri sau elemente de decor, achiziționate și confecționate pe costurile filmelor respective și aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital majoritar de stat: Studioul Cinematografic «Sahia Film» - S.A., Studioul Cinematografic «Rofilm» - S.A. și Studioul Cinematografic «Animafilm» - S.A. se află în patrimoniul privat al statului și în administrarea societăților respective. (la 30-07-2006, Art. 64 a fost modificat de pct. 37 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006. )  +  Articolul 65(1) Abrogat. (la 02-01-2009, Alin. (1) al art. 65 a fost abrogat de pct. 5 al art. unic din LEGEA nr. 303 din 3 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 894 din 30 decembrie 2008, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 13 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 120 din 15 februarie 2008, cu pct. 4^1. ) (2) Se află în proprietatea privată a statului și în administrarea Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor «România-Film» Laboratorul de Prelucrare a Peliculei Mogoșoaia din municipiul București. (la 30-07-2006, Art. 65 a fost modificat de pct. 38 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006. ) Notă
    Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 227 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 27 aprilie 2007 a fost admisă excepția de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 65 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 39/2005, constatându-se că aceste dispoziții sunt neconstituționale în măsura în care titularul dreptului de proprietate asupra imobilelor cuprinse în anexa nr. 1 nu este statul român.
    Conform art. 147 alin. (1) din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
    Prin urmare, în perioada 27 aprilie - 10 iunie 2007, aceste dispoziții au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice începând cu data de 11 iunie 2007, ca urmare a faptului că legiuitorul nu a intervinit pentru modificarea prevederilor atacate.
     +  Articolul 66 (1) Se află în proprietatea privată a statului sediile, clădirile cu altă destinație, precum și terenurile aferente acestora, aflate în patrimoniul Studioului Cinematografic "Sahia Film" - S.A., Studioului Cinematografic "Rofilm" - S.A. și al Studioului Cinematografic "Animafilm" - S.A., societăți ce funcționează sub autoritatea Ministerului Culturii și Identității Naționale.(2) Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor «România-Film» se află sub autoritatea Ministerului Culturii și Identității Naționale. (la 30-07-2006, Alin. (2) al art. 66 a fost introdus de pct. 39 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006. ) (3) Eliminat.----------Alin. (3) al art. 66 a fost fost eliminat prin abrogarea de pct. 5 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 13 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 120 din 15 februarie 2008 de către pct. 6 al art. unic din LEGEA nr. 303 din 3 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 894 din 30 decembrie 2008.(4) Eliminat.----------Alin. (4) al art. 66 a fost fost eliminat prin abrogarea de pct. 5 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 13 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 120 din 15 februarie 2008 de către pct. 6 al art. unic din LEGEA nr. 303 din 3 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 894 din 30 decembrie 2008.  +  Articolul 67Abrogat. (la 02-01-2009, Art. 67 a fost abrogat de pct. 7 al art. unic din LEGEA nr. 303 din 3 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 894 din 30 decembrie 2008, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 13 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 120 din 15 februarie 2008, cu pct. 6. )
     +  Capitolul VIII Contravenții și sancțiuni  +  Articolul 68Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei (RON) la 25.000 lei (RON) nerespectarea dispozițiilor prezentei ordonanțe privind:a) înregistrarea în Registrul cinematografiei a persoanelor fizice sau juridice care desfășoară activități în domeniul cinematografiei;b) desfășurarea oricăror activități de distribuție, difuzare sau exploatare de filme cinematografice, indiferent de suportul de transpunere al acestora, fără certificat de clasificare emis de Centrul Național al Cinematografiei;c) exploatarea, inclusiv prin comercializare și/sau închiriere de videograme, a filmelor cinematografice în alte condiții decât cele prevăzute în certificatul de clasificare;d) exploatarea sălilor și/sau grădinilor de spectacole cinematografice fără certificatul de clasificare emis de Centrul Național al Cinematografiei;e) exploatarea, prin proiecție publică, de filme cinematografice ori videograme netraduse sau nedublate în limba română, cu excepția cazurilor în care aceasta se realizează în aceeași perioadă atât în limba română, cât și în limba unei minorități naționale. (la 19-01-2018, Litera e) din Articolul 68 , Capitolul VIII a fost modificată de Punctul 9, Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 15 din 12 ianuarie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 35 din 16 ianuarie 2018 )  +  Articolul 68^1Eliminat.---------Art. 68^1 a fost eliminat ca urmare a respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016 prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 69Constatarea contravențiilor și sancționarea încălcării prevederilor prezentei ordonanțe se fac de către Centrul Național al Cinematografiei sau de organele de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne:a) la cererea unei autorități publice;b) din oficiu;c) ca urmare a plângerii depuse de o persoană fizică sau juridică prejudiciată în mod direct prin încălcarea prevederilor prezentei ordonanțe.  +  Articolul 70Contravențiilor prevăzute la art. 68 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 71(1) Sumele provenite din aplicarea amenzilor se fac venit la bugetul de stat.(2) Cuantumul amenzilor contravenționale va fi actualizat periodic, la propunerea Ministerului Culturii și Identității Naționale, prin hotărâre a Guvernului.  +  Articolul 72În cazul nerespectării prevederilor prezentei ordonanțe și a normelor metodologice care reglementează funcționarea și administrarea Registrului cinematografiei, Centrul Național al Cinematografiei poate dispune suspendarea sau retragerea certificatului de înscriere sau de clasificare în Registrul cinematografiei și de încetare imediată a activităților pentru care s-a dispus măsura respectivă.  +  Capitolul IX Dispoziții tranzitorii și finale  +  Articolul 73(1) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, Centrul Național al Cinematografiei va elabora regulamentul prevăzut de prezenta ordonanță privind concursul de selecție a proiectelor cinematografice în vederea acordării de sprijin financiar direct directe pentru dezvoltarea de proiecte, producție și distribuire de filme. (la 09-12-2024, sintagma: credite financiare a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (2) Proiectul regulamentului menționat la alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului culturii și identității naționale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.(3) În termenul prevăzut la alin. (1), Centrul Național al Cinematografiei va elabora și va supune spre aprobare Ministerului Culturii și Identității Naționale normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei ordonanțe, care vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I. (la 30-07-2006, Alin. (3) al art. 73 a fost modificat de pct. 41 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006. )  +  Articolul 74(1) Operațiunile de înscriere și de clasificare efectuate potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 418/2003 privind aprobarea Normelor metodologice pentru organizarea, funcționarea și administrarea Registrului cinematografiei, care își păstrează valabilitatea, nu vor fi modificate până la expirarea de drept a termenelor pentru care au fost acordate.(2) Se exceptează de la obținerea clasificării filmele cinematografice care se prezintă în cadrul unor festivaluri cinematografice internaționale, schimburi culturale, alte manifestări oficiale organizate în România sau în străinătate.  +  Articolul 75(1) Centrul Național al Cinematografiei organizează activități de formare și perfecționare profesională și eliberează certificate de atestare de liberă practică în meseriile specifice domeniului cinematografiei pentru care nu există forme de școlarizare în învățământul din România. (la 30-07-2006, Alin. (1) al art. 75 a fost modificat de pct. 42 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006. ) (2) În acest scop, pe lângă Centrul Național al Cinematografiei se constituie comisii de specialiști din care fac parte reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale, Ministerului Culturii și Identității Naționale, Ministerului Muncii și Justiției Sociale.(3) Comisiile prevăzute la alin. (2) se constituie prin ordin comun al miniștrilor de resort, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe.(4) Comisiile își vor desfășura activitatea la sediul Centrului Național al Cinematografiei, care va asigura secretariatul tehnic.(5) Pentru activitatea desfășurată în cadrul comisiilor, membrii acestora vor fi remunerați conform prevederilor legale.  +  Articolul 75^1Eliminat.---------Art. 75^1 a fost eliminat ca urmare a respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016 prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 76În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, Ministerul Muncii și Justiției Sociale va introduce în codul clasificării ocupațiilor din România, la propunerea Ministerului Culturii și Identității Naționale, profesiile și meseriile specifice domeniului cinematografic, în acord cu legislația europeană în materie.  +  Articolul 77Plata cotizațiilor datorate de către Centrul Național al Cinematografiei și Arhiva Națională de Filme către organismele internaționale de profil se suportă din bugetul Centrului Național al Cinematografiei.--------Art. 77 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 77^1Abrogat. (la 09-12-2024, Articolul 77^1 , Capitolul IX a fost abrogat de Punctul 44. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 )  +  Articolul 77^2(1) Datorită specificului activității, prin derogare de la prevederile art. 111 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, în cazul angajaților implicați în producția de film, durata maximă legală a timpului de muncă poate depăși 40 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare, cu condiția ca aceste ore să fie compensate cu zilele libere în perioadele în care angajații nu participă la producția de film sau, dacă acest lucru nu este posibil, să fie compensate în bani, conform prevederilor legale în vigoare.(2) Pentru angajații implicați în producția de film, zilele de sâmbătă, duminică și, după caz, zilele de sărbătoare legală sunt considerate zile lucrătoare, repausul legal putând fi acordat în perioadele în care angajații nu participă la producții de film. (la 02-01-2009, Art. 77^2 a fost introdus de pct. 7 al art. unic din LEGEA nr. 303 din 3 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 894 din 30 decembrie 2008, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 13 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 120 din 15 februarie 2008, cu pct. 7. )  +  Articolul 78(1) Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune sunt obligate, în cadrul grilelor de programe, să rezerve spațiu publicitar gratuit în orele de maximă audiență, necesar promovării filmelor cinematografice românești sau realizate cu participare românească, în sensul definițiilor prevăzute în anexa nr. 2.(2) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, Centrul Național al Cinematografiei, Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune vor stabili, în baza unui protocol, modalitățile și spațiul acordat în grila de programe pentru promovarea filmelor cinematografice românești sau realizate cu participare românească, în sensul definițiilor prevăzute în anexa nr. 2.(3) Publicitatea difuzată în condițiile alin. (1) nu constituie publicitate comercială. (la 27-05-2007, Alin. (3) al art. 78 a fost introdus de pct. 7 al art. unic din LEGEA nr. 145 din 21 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 354 din 24 mai 2007, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 6 decembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 7 decembrie 2006, cu pct. 7. ) (la 30-07-2006, Art. 78 a fost modificat de pct. 44 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006. )  +  Articolul 78^1Dispozițiile art. 55 alin. (3)-(5) se aplică și contractelor încheiate începând cu anul 1997, care se află în derulare, fie în sensul restituirii sprijinului financiar direct acordat, fie în sensul continuării finanțării din Fondul cinematografic. (la 09-12-2024, sintagma: creditului a fost înlocuită de Punctul 46. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 ) (la 30-07-2006, Art. 78^1 a fost introdus de pct. 45 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006. )  +  Articolul 79Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea cinematografiei nr. 630/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 9 decembrie 2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare.  +  Articolul 79^1(1) Toate măsurile de sprijin prevăzute de prezenta ordonanță, care pot reprezenta ajutor de stat/de minimis, pot fi acordate doar după elaborarea, de către furnizor, a schemelor de ajutor de stat/de minimis sau modificarea celor existente în conformitate cu legislația europeană specifică și parcurgerea pașilor procedurali prevăzuți de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare.(2) Pentru finanțările care se acordă în baza unor scheme de ajutor de stat/de minimis furnizorul/Centrul Național al Cinematografiei verifică înainte de încheierea contractelor inclusiv respectarea condițiilor prevăzute de legislația incidentă în materia ajutorului de stat.(3) În cazul finanțărilor prevăzute la alin. (2), stoparea finanțării sau recuperarea sumelor se face cu respectarea prevederilor reglementărilor europene de ajutor de stat. (la 09-12-2024, Articolul 79^1 , Capitolul IX a fost modificat de Punctul 45. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 )  +  Articolul 80Prezenta ordonanță intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.Prezenta ordonanță transpune prevederile art. 13 alin. (2) și (3) din Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 martie 2010 privind coordonarea anumitor dispoziții stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale (Directiva serviciilor massmedia audiovizuale), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 95 din 15 aprilie 2010, astfel cum au fost acestea modificate prin art. 1 pct. 18 din Directiva (UE) 2018/1.808 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 noiembrie 2018 de modificare a Directivei 2010/13/UE privind coordonarea anumitor dispoziții stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale (Directiva serviciilor mass-media audiovizuale) având în vedere evoluția realităților pieței, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 303 din 28 noiembrie 2018. (la 03-07-2022, Actul a fost completat de Punctul 8, Articolul III din LEGEA nr. 190 din 28 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 651 din 30 iunie 2022 )
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    p. Ministrul culturii și cultelor,
    Ioan Onisei,
    secretar de stat
    p. Ministrul educației și cercetării,
    Anton Anton,
    secretar de stat
    Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei,
    Gheorghe Barbu
    Ministrul administrației și internelor,
    Vasile Blaga
    Ministrul finanțelor publice,
    Ionel Popescu
    București, 14 iulie 2005.Nr. 39.  +  Anexa nr. 1Abrogată. (la 23-04-2023, Anexa nr. 1 a fost abrogată de Articolul VI din LEGEA nr. 101 din 13 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 334 din 20 aprilie 2023 )  +  Anexa nr. 2
    CRITERII
    de definire a filmului românesc, a filmului cu participare românească,
    precum și a filmului original produs în limba română
    În conformitate cu art. 3 lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 328/2006, cu modificările și completările ulterioare, și în sensul regulamentului de concurs, se consideră:1. film românesc - filmul care întrunește minimum 65 de puncte, în conformitate cu criteriile de mai jos;2. film cu participare românească - filmul care întrunește minimum 20 de puncte, în conformitate cu criteriile de mai jos:a) autori:– regizor - 15 puncte;– coregizor - 7,5 puncte;– scenarist - 10 puncte;– coscenarist - 5 puncte;– compozitor muzică - 4 puncte;b) producători:– producător - 15 puncte;– coproducător - 5 puncte;– producător delegat - 4 puncte;c) film original produs în limba română conform pct. 3 - 10 puncte;d) actori (pe film sau sunet):– roluri principale - 10 puncte;– ****roluri secundare - 5 puncte;**** Maximum 10 puncte.e) echipa artistică și tehnică:– director de imagine sau operator și echipă - 5 puncte;– scenograf - 5 puncte;– design de costume - 4 puncte;– inginer de sunet - 3 puncte;– art director/director artistic - 3 puncte;– key make-up artist - 3 puncte;– key hair stylist - 3 puncte;– key animator - 3 puncte;– concept designer (animație) - 3 puncte;– design de personaje (animație) - 3 puncte;– design decoruri (animație) - 3 puncte;– *editor - 5 puncte;* Pentru documentare și animație, punctaj x 2 la pozițiile cu *.– *sound designer - 4 puncte;* Pentru documentare și animație, punctaj x 2 la pozițiile cu *.– *re-recording mixer - 3 puncte;* Pentru documentare și animație, punctaj x 2 la pozițiile cu *.– ***alți tehnicieni (1^st AD/1^stAC/gaffer/key grip/camera operator/steadi cam/prop master/boom operator/VFX supervisor/UPM/color grader/sound editor/dialogue editor/documentarist/consultant scenariu/autor dialoguri/make up/hair/casting director/decoruri digitale/storyboard/layout 2D sau layout și mișcări de cameră 3) - 2 puncte;*** Maximum 8 puncte.f) filmări, echipament tehnic și postproducție prestate pe teritoriul României:– locații (minimum 10% din numărul total al zilelor de filmare) - 2 puncte;– locații (minimum 30% din numărul total al zilelor de filmare) - 3 puncte;– locații (minimum 50% din numărul total al zilelor de filmare) - 5 puncte;– studio de animație și VFX - 5 puncte;– *sală de înregistrare muzică - 3 puncte;* Pentru documentare și animație, punctaj x 2 la pozițiile cu *.– *studio postproducție sunet - 6 puncte;* Pentru documentare și animație, punctaj x 2 la pozițiile cu *.– *laborator postproducție imagine - 6 puncte. * Pentru documentare și animație, punctaj x 2 la pozițiile cu *.** Pentru filme de scurtmetraj, orice punctaj x 1,5.3. filmul original produs în limba română - filmul care îndeplinește una dintre condițiile:– versiunea originală va fi prezentată în limba română;– versiunea originală va fi prezentată în două sau mai multe limbi, dar intervalul de timp vorbit în limba română le depășește pe celelalte;– versiunea originală a fost realizată în limba unei minorități care trăiește în România, dacă subiectul se referă la tradițiile și cultura respectivei minorități. (la 09-12-2024, Anexa nr. 2 a fost modificată de Punctul 47. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 )
     +  Anexa nr. 3
    CRITERII
    de definire a operelor audiovizuale greu de realizat
    În conformitate cu art. 3 lit. s) din Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 328/2006, cu modificările și completările ulterioare, și în sensul regulamentului de concurs, se consideră operă audiovizuală greu de realizat filmul care întrunește minimum 15 puncte, în conformitate cu criteriile de mai jos:1. unica versiune originală a filmului este în limba română - 5 puncte;2. filmul are un potențial limitat de circulație în alte țări decât cele implicate în producție - 5 puncte;3. este primul sau al doilea film al unui regizor - 5 puncte;4. filmul este din categoria scurtmetrajelor - 5 puncte;5. filmul este din categoria filmelor documentare - 5 puncte;6. filmul este din categoria filmelor de animație - 5 puncte;7. filmul este din categoria filmelor de microbuget - 5 puncte;8. este film românesc, așa cum este definit acesta la art. 3 lit. c) în prezenta ordonanță - 5 puncte;9. are potențial de succes de critică și festivalier - 5 puncte;10. filmul este realizat cu participare românească, în coproducție minoritară, și bugetul de producție al părții române este egal sau mai mic decât bugetul mediu anual din anul anterior demarării producției - 10 puncte. (la 09-12-2024, Actul a fost completat de Punctul 48. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 142 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1235 din 9 decembrie 2024 )
    Notă
    Conform art. 1 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 47 din 11 mai 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 365 din 25 mai 2011, pentru sălile și grădinile de spectacol cinematografic, împreună cu terenurile și bunurile mobile aferente, prevăzute în anexa nr. 1, aflate în domeniul privat al statului și în administrarea Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor "Româniafilm", începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență nu mai pot fi încheiate protocoale între primarul unității administrativ-teritoriale beneficiare și reprezentantul mandatat de către conducerea Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor "Româniafilm", astfel cum prevăd dispozițiile art. II pct. 5 din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, cu modificările și completările ulterioare.
    Sălile și grădinile de spectacol cinematografic, împreună cu terenurile aferente acestora, prevăzute la pozițiile 134-166 din anexa nr. 1, libere de sarcini, trec din proprietatea privată a statului în proprietatea publică a statului și în administrarea Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor "Româniafilm".
    Clădirile cu altă destinație decât aceea de cinematograf, împreună cu terenurile aferente acestora, prevăzute în anexa nr. 2, aflate în proprietatea privată a statului, trec în administrarea Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor "Româniafilm".
    Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.
    ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 47 din 11 mai 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 365 din 25 mai 2011 a fost respinsă de art. unic din LEGEA nr. 105 din 18 aprilie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 230 din 22 aprilie 2013.
    Articolele II-IV din LEGEA nr. 101 din 13 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 334 din 20 aprilie 2023 prevăd:
    Articolul IIFostele sedii ale reprezentanțelor Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor „România-Film“, denumită în continuare R.A.D.E.F. „România-Film“, oficiile administrative, depozitele de film zonale, spațiile tehnice, laboratoarele, atelierele, garajele, precum și terenurile aferente acestora, aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi în evidența patrimonială și exploatarea R.A.D.E.F. „România-Film“, sunt prevăzute în anexa nr. 1 și se supun regimului juridic stabilit de prevederile art. 5 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 6 din anexa nr. III la Hotărârea Guvernului nr. 530/1991 privind înființarea de regii autonome și societăți comerciale în domeniul cinematografiei, cu modificările și completările ulterioare.
    Articolul IIISălile și grădinile de spectacol cinematografic care nu se află în posesia R.A.D.E.F. „România-Film“ la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt prevăzute în anexa nr. 2.
    Articolul IV(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, sălile și grădinile de spectacol cinematografic care au trecut din domeniul privat al statului și din administrarea R.A.D.E.F. „România-Film“, împreună cu terenurile și bunurile mobile aferente, în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale locale, comunale, orășenești, municipale, după caz, și în administrarea consiliilor locale respective, conform prevederilor art. II pct. 1 din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, cu modificările și completările ulterioare, care nu au fost preluate și/sau cu privire la care nu au fost îndeplinite formalitățile de predare-primire constând în încheierea protocolului de predare-primire sau, după caz, de adoptare a hotărârii de consiliu local al comunei/orașului/ municipiului, sunt prevăzute în anexa nr. 3 și anexa nr. 4.(2) Etapele procedurale necesare preluării de către autoritățile administrației publice locale a sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic prevăzute în anexa nr. 3 și anexa nr. 4 sunt următoarele:a) notificarea R.A.D.E.F. „România-Film“, în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu privire la intenția de a prelua imobilul respectiv;b) transmiterea de către R.A.D.E.F. „România-Film“, în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare de la primirea comunicării potrivit lit. a), a următoarelor informații cu privire la imobilul solicitat, fără ca enumerarea să fie limitativă:(i) activul și pasivul;(ii) numărul de salariați;(iii) bunurile mobile aflate în inventar;(iv) investițiile realizate de către și/sau în beneficiul R.A.D.E.F. „România-Film“ între data intrării în vigoare a prevederilor art. II dinLegea nr. 328/2006 și data notificării potrivit dispozițiilor lit. a) și, după caz, documentațiile tehnice necesare efectuării expertizelor;c) notificarea R.A.D.E.F. „România-Film“ de către autoritatea administrației publice locale, în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare de la data primirii informațiilor prevăzute la lit. b), cu privire la:(i) manifestarea de voință privind încheierea protocolului de predare-primire a imobilului care face obiectul solicitării, în condițiile acoperirii cheltuielilor studiilor sau expertizelor prealabile, după caz, ulterior emiterii unei hotărâri de consiliu local al comunei/orașului/ municipiului în acest scop;(ii) renunțarea motivată la preluarea imobilului care a făcut obiectul notificării prevăzute la lit. a), după caz.d) întocmirea de către R.A.D.E.F. „România-Film“ a protocolului de predare-primire și transmiterea acestuia, în termen de 30 de zile lucrătoare de la primirea notificării de la lit. c) pct. (i), către unitatea administrativ-teritorială în vederea semnării;e) adoptarea de către autoritatea administrației publice locale a hotărârii privind încheierea protocolului prevăzut la lit. d), în termen de cel mult 20 de zile lucrătoare de la data primirii acestuia de la R.A.D.E.F. „România-Film“;f) încheierea și punerea în aplicare a protocolului de predare-primire, în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare de la data adoptării hotărârii consiliului local al comunei/orașului/ municipiului prevăzute la lit. e).(3) În cazul sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic prevăzute în anexa nr. 4, dispozițiile alin. (2) se completează cu etapele procedurale necesare evaluării imobilului în cauză, în vederea achitării contravalorii acestuia de către unitatea administrativ-teritorială interesată.(4) Procedura prevăzută la alin. (2) se aplică și în cazul acelor săli și grădini de spectacol cinematografic, prevăzute în anexa nr. 3 și anexa nr. 4, care au fost preluate de autoritățile administrației publice locale fără adoptarea unei hotărâri de consiliu local al comunei/orașului/municipiului și/sau încheierea protocolului de predare-primire cu R.A.D.E.F. „România-Film“.(5) R.A.D.E.F. „România-Film“ va informa Ministerul Culturii cu privire la schimbarea situației juridice a imobilelor aflate în posesia sa, respectiv cu privire la toate imobilele predate autorităților administrației publice locale, pe baza protocoalelor de predare-primire, în termen de cel mult 30 de zile de la producerea evenimentului, respectiv de la semnarea protocolului de predare-primire.(6) Preluarea sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic de către autoritățile administrației publice locale se realizează cu respectarea condițiilor prevăzute la art. II pct. 2-4 dinLegea nr. 328/2006, cu modificările și completările ulterioare, și cu achitarea contravalorii investițiilor realizate de către și/sau în beneficiul R.A.D.E.F. „România-Film“ între data intrării în vigoare a prevederilor art. II din Legea nr. 328/2006 și data notificării, potrivit dispozițiilor alin. (2) lit. a).(7) În considerarea strategiei proprii de dezvoltare locală, autoritățile administrației publice locale primitoare au obligația de a stabili, în condițiile legii, destinația, investițiile necesare, modul de exploatare și, după caz, obiectivele și regulile de funcționare a instituției publice care asigură exploatarea bunului imobil preluat cu respectarea procedurii prevăzute la alin. (2), ținând cont de situația bunului imobil, constatată la data semnării protocolului de predare-primire, care poate fi:a) în funcție de starea de folosință:(i) bunuri imobile aflate în folosință, cu destinație de cinematograf sau altă destinație culturală/artistică sau, după caz, cu destinație economică/comercială;(ii) bunuri imobile aflate în conservare/scoase din uz;b) în funcție de investițiile efectuate în cazul imobilelor prevăzute la lit. a) pct. (i):(i) bunuri imobile cu investiții publice/private finalizate și amortizate;(ii) bunuri imobile cu investiții publice/private în executare sau aflate în perioada de amortizare.(8) Pentru realizarea investițiilor necesare în imobilul preluat, inclusiv reabilitare, dotare și/sau modernizare, după caz, fără ca enumerarea să fie limitativă, autoritățile administrației publice locale beneficiază de un termen de cel mult 6 ani, calculat de la data:a) ultimului act de punere în aplicare a protocolului de predare-primire a imobilului prevăzut la alin. (7) lit. a) și lit. b) pct. (i), fără a depăși 6 luni de la data încheierii acestuia sau de la data intrării în vigoare a prezentei legi, după caz, în situația protocolului încheiat înaintea acestei date;b) încetării perioadei de amortizare a investiției sau, după caz, de la data acordării investitorului de despăgubiri de către autoritățile administrației publice locale, reprezentând contravaloarea investiției neamortizate.(9) În imobilul reabilitat în condițiile alin. (8) autoritățile administrației publice locale și/sau instituțiile publice care asigură exploatarea acestuia, după caz, sunt obligate să asigure condiții pentru desfășurarea de activități cultural-artistice, corespunzător prevederilor legale aplicabile, inclusiv difuzarea de:a) producții cinematografice realizate în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 39/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 328/2006, cu modificările și completările ulterioare;b) producții autohtone de arhivă și producții cinematografice europene, după caz.(10) Obligațiile prevăzute în prezenta lege se mențin în sarcina autorităților administrației publice locale și/sau a instituțiilor publice care asigură exploatarea imobilului, după caz, pentru o perioadă de cel puțin 30 de ani, calculată de la darea în folosință a imobilului.(11) În situația în care imobilul preluat de autoritățile administrației publice locale în condițiile prezentei legi nu mai poate fi utilizat/reabilitat, acesta poate fi demolat și terenul aferent poate fi utilizat pentru realizarea unui alt obiectiv de interes public, conform hotărârii consiliului local al comunei/orașului/municipiului, cu respectarea termenelor și condițiilor prevăzute la alin. (7)-(10).(12) În cazul sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic preluate de către autoritățile administrației publice locale fără adoptarea unei hotărâri de consiliu local al comunei/orașului/ municipiului și/sau încheierea protocolului de predare-primire, obligațiile prevăzute la alin. (7)-(10) se aplică de la data ultimului act de punere în aplicare a protocolului de predare-primire încheiat conform prevederilor prezentei legi, dar nu mai târziu de 6 luni de la data încheierii acestuia.(13) În termenul prevăzut la alin. (10) se interzice autorităților administrației publice locale trecerea imobilelor preluate în baza prezentei legi din domeniul public în domeniul privat al respectivelor autorități administrativ-teritoriale. Hotărârile emise cu încălcarea dispozițiilor tezei anterioare sunt nule de drept.(14) Constituie contravenție:a) nerespectarea termenului prevăzut la alin. (2) lit. f), care se sancționează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei, precum și nerespectarea termenului prevăzut la alin. (8) și (10), care se sancționează cu amendă de la 70.000 lei la 100.000 lei;b) nerespectarea obligației de a realiza investițiile conform prevederilor alin. (7), care se sancționează cu revocarea dreptului de administrare.(15) În situația aplicării dispozițiilor alin. (14) lit. b), prin hotărâre a Guvernului, imobilul se transferă în domeniul public al județului, cu respectarea dispozițiilor art. 294 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Predarea-preluarea se face pe bază de protocol de predare-primire încheiat cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor prezentei legi.(16) Constatarea și sancționarea contravențiilor se fac, la sesizarea R.A.D.E.F. „România-Film“, de către persoanele împuternicite prin ordin al ministrului culturii, potrivit procedurii aprobate prin ordin al ministrului culturii, publicat în Monitorul Oficial al României, cu respectarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.(17) Până la data adoptării hotărârii prevăzute la alin. (2) lit. e), R.A.D.E.F. „România-Film“ are obligația administrării imobilelor care nu au fost predate autorităților administrației publice locale.(18) În situația neadoptării hotărârii la termenele și în condițiile prevăzute la alin. (2) lit. a), c) și e), prin hotărâre a Guvernului, imobilul se transferă în domeniul public al județului, cu respectarea dispozițiilor art. 294 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare.(19) În lipsa manifestării de voință a consiliului județean privind preluarea imobilului, exprimată în termen de cel mult 120 de zile de la notificarea de către R.A.D.E.F. „România-Film“ a incidenței dispozițiilor alin. (15) sau, după caz, ale alin. (18), acesta trece în domeniul public al statului și în administrarea R.A.D.E.F. „România-Film“.(20) La intervenirea oricăreia dintre situațiile prevăzute la alin. (15) și (18), R.A.D.E.F. „România-Film“ are obligația notificării consiliului județean pe raza căruia se află imobilul.(21) Dispozițiile alin. (3)-(14) se aplică în mod corespunzător și consiliilor județene aflate în situațiile prevăzute la alin. (15) și (18).(22) În temeiul informării prevăzute la alin. (5) și, după caz, pe baza informațiilor cuprinse în anexele și documentele puse la dispoziție de către R.A.D.E.F. „România-Film“, Ministerul Finanțelor, în baza solicitării Ministerului Culturii, va actualiza inventarul centralizat al bunurilor aflate în domeniul public al statului.
    Anexa nr. 1
    Imobile cu destinație tehnică și/sau administrativă din patrimoniul R.A.D.E.F. „România-Film“
    Nr. crt.DenumireaJudețulAdresa
    1Depozit subteran filme (adăpost ALA)BucureștiMunicipiul București, str. Thomas Masaryk nr. 25
    2Laboratorul Mogoșoaia (sediul R.A.D.E.F.)BucureștiMunicipiul București, șos. Străulești nr. 3-5
    3Sediul administrativ Bacău BacăuMunicipiul Bacău, str. Mărășești nr. 4
    4AtelierBotoșaniOrașul Săveni, Bd. Republicii nr. 88
    5Sediul administrativ Brașov - cinematograf AstraBrașovMunicipiul Brașov, Str. Lungă nr. 1
    6Sediul administrativ Brăila - cinematograf BulevardBrăilaMunicipiul Brăila, Bd. Independenței nr. 57
    7Sediul fostului Oficiu de difuzare și programare a filmelor ClujClujMunicipiul Cluj-Napoca, str. Maiakovski (actuală Septimiu Mureșan) nr. 31-35
    8Atelier tehnic + depozit șopronClujMunicipiul Cluj-Napoca, Str. Tipografiei nr. 16
    9Sediul administrativ cinematograf Studio (Popular)ConstanțaMunicipiul Constanța, bd. Tomis nr. 46
    10Clădire administrativă (fost sediu filială Covasna)CovasnaMunicipiul Sfântu Gheorghe, str. Kossuth Lajos nr. 3
    11Clădire complex tehnicDoljMunicipiul Craiova, str. Matei Basarab nr. 18
    12Hol din cinematograful Jean NegulescuDoljMunicipiul Craiova, str. A. I. Cuza nr. 3
    13Sediu (atelier)GorjMunicipiul Târgu Jiu, aleea V. Alecsandri nr. 42
    14Clădire anexă la cinematograf CălimanHarghitaMunicipiul Toplița, str. N. Bălcescu nr. 35
    15Sediu secțieIalomițaMunicipiul Slobozia, str. Matei Basarab nr. 132
    16Sediul fostului Oficiu de difuzare și programare a filmelor IașiIașiMunicipiul Iași, aleea Cimitirul Evreiesc nr. 2
    17Atelier autoMaramureșMunicipiul Baia Mare, str. Horea nr. 38
    18Atelier întreținereMaramureșMunicipiul Baia Mare, str. Horea nr. 38
    19Clădire administrativă cu anexe (sediu)MehedințiMunicipiul Drobeta-Turnu Severin, str. M. Vasilescu nr. 12
    20DepozitNeamțMunicipiul Piatra-Neamț, str. M. Viteazul nr. 31
    21Spațiu de 152 mp din cinematograful PietricicaNeamțMunicipiul Piatra-Neamț, piața M. Kogălniceanu nr. 4
    22Sediu secțieSatu MareMunicipiul Satu Mare, str. Ioan Slavici nr. 6
    23Atelier revizie + garajSatu MareMunicipiul Satu Mare, str. Ioan Slavici nr. 6
    24Clădire atelierSibiuMunicipiul Sibiu, Str. Pielarilor nr. 23
    25Sediul fostului Oficiu de difuzare și programare a filmelor TimișTimișMunicipiul Timișoara, str. Elena Nicoară nr. 16A

    Anexa nr. 2
    Imobile care nu se mai află în posesia R.A.D.E.F. „România-Film“
    Nr. crt.DenumireaAdresaNumăr de locuriModul în care a ieșit din patrimoniuObservații
    012345
    2.1. Imobile transferate în baza Legii nr. 303/2008
    1ColumnaJudețul Alba, municipiul Alba Iulia, Str. Zorilor nr. 8500transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    2VictoriaJudețul Alba, orașul Teiuș, Str. Clujului nr. 90219transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    3Arta - complex cinematografic cu 2 săliJudețul Arad, municipiul Arad, str. Vasile Alecsandri nr. 2250 + 60transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    4Grădina de vară ArtaJudețul Arad, municipiul Arad, str. Vasile Alecsandri nr. 2445transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    5StudioJudețul Arad, municipiul Arad, str. Vasile Goldiș nr. 1-3587transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    6GrădișteJudețul Arad, municipiul Arad, str. P. Rareș nr. 25310transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    7SolidaritateaJudețul Arad, municipiul Arad, Str. Codrului nr. 1261transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    8PopularJudețul Arad, orașul Sântana, Str. Muncii nr. 58220transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    9GhiorocJudețul Arad, comuna Ghioroc nr. 86186transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    10BucureștiJudețul Argeș, municipiul Pitești, calea București nr. 2459transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    11OrizontJudețul Bacău, municipiul Bacău, str. Mărășești nr. 165500transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    12CapitolJudețul Bacău, municipiul Onești, Str. Poștei nr. 3457transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    13UranusJudețul Bacău, orașul Târgu Ocna, str. C. Dionisie nr. 1285transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    14Libertatea - complex cinematografic cu 3 săliJudețul Bihor, municipiul Oradea, Str. Independenței nr. 1961transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    15TransilvaniaJudețul Bihor, municipiul Oradea, piața Regele Ferdinand nr. 2399transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    16BihorulJudețul Bihor, municipiul Beiuș, str. Andrei Șaguna nr. 2501transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    17Cabina de proiecție cinema PaceaJudețul Bihor, orașul Aleșd, str. Bobâlna nr. 100transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    18BulevardJudețul Bistrița-Năsăud, municipiul Bistrița, Str. Republicii nr. 39200transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    19UnireaJudețul Botoșani, municipiul Botoșani, Str. Unirii nr. 24500transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    20MelodiaJudețul Botoșani, municipiul Dorohoi, str. A. I. Cuza nr. 22355transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    21PatriaJudețul Botoșani, orașul Săveni, Str. Centrală nr. 12300transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    22PrutulJudețul Botoșani, orașul Ștefănești309transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    23PatriaJudețul Brașov, municipiul Brașov, bd. 15 Noiembrie nr. 50789transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    24Modern - complex cinematografic cu 3 săliJudețul Brașov, municipiul Brașov, Str. Griviței nr. 47705transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    25RoyalJudețul Brașov, municipiul Brașov, Str. Mureșenilor nr. 7510transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    26AstraJudețul Brașov, municipiul Brașov, Str. Lungă nr. 1505transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    27TransilvaniaJudețul Brașov, municipiul Făgăraș, str. 13 Decembrie, bloc 100350transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    28PopularJudețul Brașov, orașul Rupea, Str. Republicii nr. 143346transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    29PatriaMunicipiul București, sectorul 1, bd. Gh. Magheru nr. 12-141387Sentința civilă nr. 1.246/15.04.2014 - Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal prin care RADEF a fost obligată să încheie protocol de predare-primire și să predea imobilul în baza Legii nr. 303/2008 Primăriei Sector 1, București; Dosar executare nr. 57/2018 - proces-verbal din 13.04.2018Legea nr. 303/2008; preluat de UAT Sector 1 fără protocol de predare-primire
    30ExcelsiorMunicipiul București, sectorul 1, bd. Ion Mihalache nr. 174801Sentința civilă nr. 1.246/15.04.2014 - Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal prin care RADEF a fost obligată să încheie protocol de predare-primire și să predea imobilul în baza Legii nr. 303/2008 Primăriei Sector 1, București; Dosar de executare nr. 54/2018 - proces-verbal din 13.04.2018 + proces-verbal din 16.04.2018 Legea nr. 303/2008; preluat de UAT Sector 1 fără protocol de predare-primire
    31CotroceniMunicipiul București, sectorul 6, șos. Cotroceni nr. 9150Sentința civilă nr. 1.246/15.04.2014 - Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal prin care RADEF a fost obligată să încheie protocol de predare-primire și să predea imobilul în baza Legii nr. 303/2008 Primăriei Sector 1, București; Dosar de executare nr. 58/2018 - proces-verbal din 13.04.2018 + proces-verbal din 24.04.2018Legea nr. 303/2008; preluat de UAT Sector 1 fără protocol de predare-primire
    32GiuleștiMunicipiul București, sectorul 1, calea Giulești nr. 56A350transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    33Imobil + teren - Grădina de vară ParcMunicipiul București, sectorul 1, Bd. Poligrafiei nr. 1150Sentința civilă nr. 1.246/15.04.2014 - Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal prin care RADEF a fost obligată să încheie protocol de predare-primire și să predea imobilul în baza Legii nr. 303/2008 Primăriei Sector 1, București; Dosar de executare nr. 55/2018 - proces-verbal din 13.04.2018 + proces-verbal din 14.04.2018Legea nr. 303/2008; preluat de UAT Sector 1 fără protocol de predare-primire
    34GloriaMunicipiul București, sectorul 3, aleea Bucovina nr. 7652transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    35FavoritMunicipiul București, sectorul 6, Drumul Taberei nr. 24A944transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    36DaciaJudețul Buzău, municipiul Buzău, Piața Daciei nr. 1642Sentința civilă nr. 3.335/2013 - Tribunalul Buzău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - Dosar nr. 4.250/114/2013 pentru punerea în aplicare a Sentinței civile nr. 652/24.02.2011 prin care RADEF a fost obligată să încheie protocol de predare-primire în baza Legii nr. 303/2008; Dosar de executare silită nr. 2.147/2013 prin BNP Cucu Lucian Ciprian - proces-verbal de predare a imobilului și de încredințare a bunurilor imobile din 23.12.2013 către municipiul BuzăuLegea nr. 303/2008
    37FlacăraJudețul Călărași, municipiul Oltenița, Bd. Republicii nr. 154150transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    38Grădina de vară FlacăraJudețul Călărași, municipiul Oltenița, str. Flacăra nr. 1150transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    39DaciaJudețul Caraș-Severin, municipiul Reșița, Str. Republicii nr. 15634transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    40TineretuluiJudețul Caraș-Severin, municipiul Caransebeș, Piața Revoluției nr. 2522transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    41HerculesJudețul Caraș-Severin, orașul Băile Herculane, str. 1 Mai nr. 5453transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    42AstraJudețul Caraș-Severin, orașul Bocșa, str. 1 Decembrie nr. 24300transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    43CarașJudețul Caraș-Severin, orașul Oravița, str. 1 Decembrie nr. 57302transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    44VictoriaJudețul Cluj, municipiul Cluj-Napoca, Bd. Eroilor nr. 51464transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    45ArtaJudețul Cluj, municipiul Cluj-Napoca, Str. Universității nr. 3300transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    46FavoritJudețul Cluj, municipiul Cluj-Napoca, str. Horea nr. 4-6294transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    47Dacia - complex cinematografic cu 2 săliJudețul Cluj, municipiul Cluj-Napoca, str. Lingurari F.N.400 + 250transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    48Mărăști - complex cinematografic cu 2 săliJudețul Cluj, Municipiul Cluj-Napoca, str. Aurel Vlaicu F.N.350 + 150transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    49Grădina de vară PaceaJudețul Cluj, municipiul Turda, Str. Republicii nr. 38150transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    50ArtaJudețul Cluj, municipiul Dej, Piața 16 Februarie nr. 3500transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    51BobâlnaJudețul Cluj, municipiul Dej, Str. Mioriței nr. 1300transferat in baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    52PaceaJudețul Cluj, municipiul Gherla, piața Ștefan cel Mare nr. 1300transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    53RepublicaJudețul Constanța, municipiul Constanța, bd. Ferdinand nr. 561000transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    54PescărușJudețul Constanța, municipiul Mangalia, Str. Rozelor nr. 1A300transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    55Eforie SudJudețul Constanța, localitatea Eforie Sud, Bd. Republicii nr. 41188transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    56Grădina de vară PerlaJudețul Constanța, localitatea Eforie Nord1694transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    57Grădina de vară FarulJudețul Constanța, municipiul Mangalia, str. Mihai Viteazul F.N.1142transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    58Grădina de vară VenusJudețul Constanța, municipiul Mangalia, stațiunea Venus1258transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    59Grădina de vară SaturnJudețul Constanța, municipiul Mangalia, stațiunea Saturn954transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    60LuminaJudețul Constanța, orașul Negru Vodă, Str. Constanței nr. 34299transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    61ArtaJudețul Covasna, municipiul Sfântu Gheorghe, str. Korosi Cs. Sandor nr. 10500transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    62VictoriaJudețul Covasna, municipiul Covasna, str. Gh. Doja nr. 1300transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    63PetofiJudețul Covasna, municipiul Târgu Secuiesc, str. Kossuth Lajos nr. 2300transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    64IndependențaJudețul Dâmbovița, municipiul Târgoviște, Str. Independenței nr. 2668transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    65ArtaJudețul Galați, municipiul Tecuci, str. Ion Petrovici nr. 1370transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    66TransilvaniaJudețul Harghita, municipiul Miercurea-Ciuc, str. Majlath Gustav nr. 2501transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    67HarghitaJudețul Harghita, municipiul Miercurea-Ciuc, str. Petofi Sandor nr. 38150transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    68StudioJudețul Harghita, municipiul Odorheiu Secuiesc, str. Rakoczi Ferencz nr. 3501transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    69ArtaJudețul Harghita, orașul Cristuru Secuiesc, Piața Libertății nr. 35355transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    70VictoriaJudețul Hunedoara, municipiul Petroșani, Str. 1 Decembrie nr. 89546transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    71UnireaJudețul Hunedoara, municipiul Petroșani, Str. Aviatorilor nr. 2350transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    72CulturalJudețul Hunedoara, municipiul Lupeni, str. T. Vladimirescu nr. 1501transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    73ZarandJudețul Hunedoara, municipiul Brad, Str. Moților nr. 13623transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    74LuceafărulJudețul Hunedoara, municipiul Vulcan, str. M. Viteazul nr. 18355transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    75DaciaJudețul Hunedoara, orașul Hațeg, str. T. Vladimirescu nr. 3353transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    76RetezatulJudețul Hunedoara, orașul Uricani, Str. Muncii nr. 19355transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    77MinerulJudețul Hunedoara, orașul Lonea, Str. Republicii nr. 22300transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    78LuminaJudețul Hunedoara, comuna Ilia, Str. Libertății nr. 10300transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    79GalaxJudețul Ialomița, municipiul Slobozia, Bd. Unirii nr. 19500transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    80PaceaJudețul Ialomița, municipiul Urziceni, str. București nr. 27250transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    81Grădina de vară AmaraJudețul Ialomița, orașul Amara1000transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    82VictoriaJudețul Iași, municipiul Iași, Piața Unirii nr. 5902Sentința civilă nr. 70/18.04.2016 - Curtea de Apel Iași - Dosar nr. 1.085/45/2015; Dosar de executare nr. 858/2017 - proces-verbal din 2.08.2017 (nr. RADEF 4.765/4.08.2017)Legea nr. 303/2008; preluat de UAT fără protocol de predare- primire
    83DaciaJudețul Iași, municipiul Iași, Piața Voievozilor nr. 14500Sentința civilă nr. 70/18.04.2016 - Curtea de Apel Iași - Dosar nr. 1.085/45/2015; Dosar de executare nr. 858/2017 - proces-verbal din 2.08.2017 (nr. RADEF 4.766/4.08.2017)Legea nr. 303/2008; preluat de UAT fără protocol de predare- primire
    84TineretuluiJudețul Iași, municipiul Iași, str. Al. Lăpușneanu nr. 18150Sentința civilă nr. 70/18.04.2016 - Curtea de Apel Iași - Dosar nr. 1.085/45/2015; Dosar de executare nr. 858/2017 - proces-verbal din 2.08.2017 (nr. RADEF 4.767/4.08.2017)Legea nr. 303/2008; preluat de UAT fără protocol de predare- primire
    85RepublicaJudețul Iași, municipiul Iași, str. Al. Lăpușneanu nr. 12858Sentința civilă nr. 70/18.04.2016 - Curtea de Apel Iași - Dosar nr. 1.085/45/2015; Dosar de executare nr. 858/2017 - proces-verbal din 2.08.2017 (nr. RADEF 4.768/4.08.2017)Legea nr. 303/2008; preluat de UAT fără protocol de predare- primire
    861 MaiJudețul Iași, orașul Hârlău, str. Bogdan Vodă nr. 2392transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    87MinerulJudețul Maramureș, municipiul Baia Mare, Piața Libertății nr. 7549transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    88UnireaJudețul Maramureș, municipiul Sighetu Marmației, str. Bogdan Vodă nr. A1350transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    89MuncitorescJudețul Maramureș, municipiul Sighetu Marmației, Str. Libertății nr. 1497transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    90MinerulJudețul Maramureș, orașul Baia Sprie, str. Săsar nr. 4298transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    91ChioarulJudețul Maramureș, orașul Șomcuta Mare, str. Ioan Buteanu nr. 1298transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    92DaciaJudețul Maramureș, municipiul Baia Mare, Piața Revoluției nr. 7800transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008; preluat de UAT Baia Mare fără protocol de predare-primire
    93Porțile de FierJudețul Mehedinți, municipiul Drobeta-Turnu Severin, calea Traian nr. 65483transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    94Grădina de vară Porțile de FierJudețul Mehedinți, municipiul Drobeta-Turnu Severin, bd. Carol nr. 71200transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    95ArtaJudețul Mureș, municipiul Târgu Mureș, Piața Trandafirilor nr. 35-37742transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    96PatriaJudețul Mureș, municipiul Reghin, str. Petru Maior nr. 58500transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    97DoinaJudețul Mureș, orașul Sovata, str. M. Eminescu nr. 10328transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    98FlacăraJudețul Mureș, orașul Luduș, Str. Republicii nr. 14300transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    99Cozla - complex cinematografic cu 2 săliJudețul Neamț, municipiul Piatra-Neamț, Str. 1 Decembrie 1918 nr. 7350 + 150transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    100UnireaJudețul Neamț, municipiul Roman, str. N. Titulescu nr. 4500transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    101OzanaJudețul Neamț, orașul Târgu-Neamț, str. M. Kogălniceanu nr. 2351transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008; preluat de UAT Târgu-Neamț fără protocol de predare-primire
    102AlutusJudețul Olt, municipiul Slatina, bd. A. I. Cuza nr. 28612transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    103VictoriaJudețul Olt, municipiul Slatina, str. Lipscani nr. 42150transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    104ModernJudețul Olt, orașul Balș, str. N. Bălcescu nr. 2500transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    105UnireaJudețul Prahova, orașul Slănic, Str. Slănicului nr. 13300transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    106ScalaJudețul Sălaj, municipiul Zalău, str. Simion Bărnuțiu nr. 1500transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    107SilvaniaJudețul Sălaj, orașul Cehu Silvaniei, str. Gh. Pop de Băsești nr. 1327transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    108LuceafărulJudețul Satu Mare, municipiul Satu Mare, bd. L. Blaga nr. 1500transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    109ArtaJudețul Satu Mare, municipiul Carei, Str. 25 Octombrie nr. 1160transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    110ModernJudețul Suceava, municipiul Suceava, str. Petru Rareș nr. 1501transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    111Arta Județul Suceava, municipiul Suceava, str. Gh. Doja nr. 5150transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    112VamaJudețul Suceava, comuna Vama, satul Vama150transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    113MoldovaJudețul Suceava, municipiul Câmpulung Moldovenesc, Calea Transilvaniei nr. 35298 transferat în baza Legii nr. 303/2009Legea nr. 303/2009
    114LuceafărulJudețul Suceava, municipiul Câmpulung Moldovenesc, Calea Transilvaniei nr. 2150transferat în baza Legii nr. 303/2010Legea nr. 303/2010
    115TurrisJudețul Teleorman, municipiul Turnu Măgurele, str. Vlad Țepeș, bloc 32500transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    116ModernJudețul Teleorman, municipiul Roșiori de Vede, str. Carpați nr. 10480transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    117UnireaJudețul Teleorman, orașul Zimnicea, str. Mihai Viteazul nr. 1150transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    118DaciaJudețul Timiș, municipiul Timișoara, Str. Zborului nr. 7500transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    119TimișJudețul Timiș, municipiul Timișoara, Bd. Revoluției nr. 7770transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    120VictoriaJudețul Timiș, municipiul Timișoara, str. Porumbescu nr. 2355transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    121ArtaJudețul Timiș, municipiul Timișoara, str. Văcărescu nr. 18400transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    122Grădina de vară ArtaJudețul Timiș, municipiul Timișoara, str. Văcărescu nr. 18150transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    123UnireaJudețul Timiș, municipiul Timișoara, str. Mureș nr. 3350transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    124FrateliaJudețul Timiș, municipiul Timișoara, str. Izlaz nr. 40288transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    125FreidorfJudețul Timiș, municipiul Timișoara, str. N. Andreescu nr. 97330transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    126VictoriaJudețul Timiș, municipiul Lugoj, str. Alex. Mocioni nr. 5331transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    127UraniaJudețul Timiș, orașul Jimbolia, Str. Republicii nr. 37511transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    128Grădina de vară UraniaJudețul Timiș, orașul Jimbolia, Str. Republicii nr. 37150transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    129AmforaJudețul Timiș, orașul Recaș, str. Crișan nr. 113258transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    130MaraJudețul Timiș, comuna Cărpiniș, Str. Principală nr. 96316transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    131SteauaJudețul Timiș, comuna Variaș, Str. Principală nr. 29A324transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    132MuncitorescJudețul Timiș, comuna Periam274transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    133Grădina de vară MuncitorescJudețul Timiș, comuna Periam150transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    134LibertateaJudețul Timiș, comuna Dudeștii Vechi296transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    135CulturalJudețul Timiș, comuna Cenad423transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    136RomanțaJudețul Timiș, satul Grabăț268transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    137GottlobJudețul Timiș, satul Gottlob180transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    1381 MaiJudețul Timiș, satul Tomnatic235transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    139Grădina de vară DaciaJudețul Tulcea, municipiul Tulcea, Str. Isaccei nr. 161121transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    140DaciaJudețul Vâlcea, orașul Olănești, Str. Băilor nr. 4261transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    141Grădina de vară DaciaJudețul Vâlcea, orașul Olănești, str. T. Vladimirescu670transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    142ParcJudețul Vâlcea, orașul Băile Govora, Str. Parcului320transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    143VictoriaJudețul Vaslui, municipiul Bârlad, Str. Republicii nr. 250397transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    144Dacia - complex cinematografic cu 2 săliJudețul Vaslui, municipiul Huși, str. G-ral Teleman nr. 15311 + 151transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    145DoinaJudețul Vrancea, municipiul Adjud, str. V. Alecsandri nr. 1300transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    146RepublicaJudețul Vrancea, orașul Panciu, Bd. Independenței nr. 1350transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    147UnireaJudețul Vrancea, municipiul Focșani, Str. Republicii nr. 18100transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    148Grădina de vară N. BălcescuJudețul Vrancea, municipiul Focșani, Parc N. Bălcescu nr. 11350 transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    149Cota indiviză de 2/3 - FestivalMunicipiul București, sectorul 5, bd. Regina Elisabeta nr. 34-transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    150CorsoMunicipiul București, sectorul 5, bd. Regina Elisabeta nr. 27456transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    151DaciaJudețul Arad, municipiul Arad, Bd. Revoluției nr. 49-53741transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    152MureșulJudețul Arad, municipiul Arad, Bd. Revoluției nr. 98465transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    153CraiovițaJudețul Dolj, municipiul Craiova, bd. Oltenia F.N.504transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    154Grădina de vară PatriaJudețul Dolj, municipiul Craiova, Str. Unirii nr. 82950transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    155ModernJudețul Dolj, municipiul Craiova, str. Madona Dudu nr. 3-5175transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    156ȚiglinaJudețul Galați, municipiul Galați, Str. Brăilei nr. 165800transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    157DoinaJudețul Galați, municipiul Galați, str. Gh. Asachi nr. 60600transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    158Grădina de vară CentralJudețul Galați, municipiul Galați, str. Lahovary nr. 42000transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    159DaciaJudețul Galați, municipiul Galați, Str. Oțelarilor nr. 11500transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    160FlacăraJudețul Galați, municipiul Galați, bd. Henri Coandă nr. 7500transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    161ModernJudețul Olt, orașul Balș, str. N. Bălcescu nr. 2500transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    162DoinaJudețul Suceava, municipiul Fălticeni, Str. Republicii nr. 276450transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    163RepublicaJudețul Tulcea, orașul Măcin, Str. Florilor nr. 4300transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    164IndependențaJudețul Vaslui, municipiul Vaslui, Str. Victoriei nr. 100650transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    165ModernJudețul Vaslui, municipiul Vaslui, str. Ing. Badea Romeo nr. 80501transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    166VictoriaJudețul Vrancea, orașul Mărășești, Str. Republicii nr. 1350transferat în baza Legii nr. 303/2008Legea nr. 303/2008
    2.2. Imobile transferate în baza Legii nr. 10/2001
    167NădlacJudețul Arad, orașul Nădlac, Str. Victoriei nr. 32280retrocedat cf. Legii nr. 10/2001; Decizia RADEF nr. 58/19.04.2006Legea nr. 10/2001
    168TihuțaJudețul Bistrița-Năsăud, comuna Prundu Bârgăului, Str. Principală nr. 35161retrocedat cf. Legii nr. 10/2001; Decizia RADEF nr. 65/12.05.2006Legea nr. 10/2001
    169Lira - complex cinematografic cu 2 săliJudețul Brăila, municipiul Brăila, str. Cojocari nr. 21399 + 79retrocedat cf. Legii nr. 10/2001; Decizia RADEF nr. 181/13.10.2006Legea nr. 10/2001
    170Cota indiviză de 35% din Grădina de vară CentralJudețul Brăila, municipiul Brăila, calea Galați nr. 51000retrocedat cf. Legii nr. 10/2001; Decizia RADEF nr. 25/2005 completată cu Decizia nr. 70/15.04.2005Legea nr. 10/2001
    171NegoiulJudețul Brașov, municipiul Făgăraș, Str. Republicii nr. 21501retrocedat cf. Legii nr. 10/2001 prin Sentința civilă nr. 1.939/CA, Dosar nr. 999/62/2012 Tribunalul Brașov și aprobarea RADEF transmisă cu Adresa nr. 1.823/23.03.2015Legea nr. 10/2001
    172ScalaMunicipiul București, sectorul 1, bd. Gh. Magheru nr. 2-4900Sentința civilă nr. 211/18.02.2009 Tribunalul București - Secția a III-a civilă - Dosar nr. 43.485/3/2006, definitivă prin Decizia nr. 294/29.01.2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă - Dosar nr. 43.485/3/2006* și Dispoziția RADEF nr. 131/6.12.2016 + Proces-verbal nr. 1/6.12.2016 (RADEF nr. 7.510/6.12.2016) și Proces-verbal nr. 2/6.12.2016 (RADEF nr. 7.515/6.12.2016) Legea nr. 10/2001
    173DaciaMunicipiul București, sectorul 1, Calea Griviței nr. 137150retrocedat cf. Legii nr. 10/2001; Decizia RADEF nr. 51/6.04.2006, decizie pusă în aplicare prin BEJ Dorina și Lucian Gont - Dosar de executare nr. 1.238/2009 și predat imobilul cu proces-verbal Legea nr. 10/2001
    174PopularMunicipiul București, sectorul 2, str. Mătăsari nr. 31150retrocedat cf. Legii nr. 10/2001; Decizia RADEF nr. 10/3.07.2006, modificată și completată prin Decizia nr. 177/11.10.2006Legea nr. 10/2001
    175Grădina de vară Modern (Libertății)Municipiul București, sectorul 4, Str. 11 Iunie nr. 79150retrocedat cf. Legii nr. 10/2001; Decizia RADEF nr. 32/21.02.2006Legea nr. 10/2001
    176BucureștiMunicipiul București, sectorul 5, bd. Regina Elisabeta nr. 261015Sentința civilă nr. 661/29.05.2015 + Sentința civilă nr. 696/8.06.2016 - pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a civilă + Decizia civilă nr. 346/23.06.2017 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă, toate pronunțate în Dosarul nr. 36.831/3/2009**, hotărâri definitive și irevocabile; Hotărârea nr. 21/2018 a Consiliului de Administrație al RADEF + Dispoziția nr. 20.023/2018 a primarului general al municipiului București, Hotărârea Comitetului creditorilor debitoarei RADEF din 28.01.2019 + Procesul-verbal de predare-primire din 5.02.2019 (RADEF nr. 742/6.02.2019)Legea nr. 10/2001
    177LuminaMunicipiul București, sectorul 5, bd. Regina Elisabeta nr. 32500retrocedat cf. Legii nr. 10/2001; Decizia RADEF nr. 38/21.03.2008; Proces-verbal nr. 2.392/24.03.2008Legea nr. 10/2001
    178Cota indiviză de 1/3 din FestivalMunicipiul București, sectorul 5, bd. Regina Elisabeta nr. 34-retrocedată cota indiviză de 1/3 persoanelor îndreptățite sau moștenitorilor acestoraLegea nr. 10/2001
    179LiraMunicipiul București, sectorul 5, Calea 13 Septembrie nr. 196150retrocedat cf. Legii nr. 10/2001; Decizia RADEF nr. 57/18.04.2006Legea nr. 10/2001
    180Grădina de vară LiraMunicipiul București, sectorul 5, Calea 13 Septembrie nr. 196150retrocedat cf. Legii nr. 10/2001; Decizia RADEF nr. 57/18.04.2006Legea nr. 10/2001
    181Timpuri NoiJudețul Cluj, municipiul Cluj-Napoca, Piața Unirii nr. 24280retrocedat cf. Legii nr. 10/2001 și Sentinței civile nr. 221/2011 - Dosarul nr. 3.862/117/2011 Tribunalul Cluj, pusă în aplicare de BEJ Mircea Bolos - Dosar de executare nr. 1.069/2011 - proces-verbal f.n. de predare din 16.01.2012 Legea nr. 10/2001
    182Jean NegulescuJudețul Dolj, municipiul Craiova, str. A. I. Cuza nr. 3382retrocedat cf. Legii nr. 10/2001; Decizia RADEF nr. 241/10.11.2005Legea nr. 10/2001
    183Teren 984 mp din Grădina de vară Jean NegulescuJudețul Dolj, municipiul Craiova, str. M. Kogălniceanu nr. 2-4150retrocedat cf. Legii nr. 10/2001; Decizia RADEF nr. 1/10.01.2013; Sentința civilă nr. 1.019/30.05.2011 Dosar nr. 34.966/3/2007 - Tribunalul București - Secția a III-a civilăLegea nr. 10/2001
    184RepublicaJudețul Galați, municipiul Galați, Str. Domnească nr. 35851retrocedat cf. Legii nr. 10/2001; Decizia RADEF nr. 29/20.02.2006Legea nr. 10/2001
    185BucureștiJudețul Giurgiu, municipiul Giurgiu, str. Mircea cel Bătrân nr. 16420retrocedat cf. Legii nr. 10/2001; Decizia RADEF nr. 180/13.10.2006Legea nr. 10/2001
    186Grădina de vară BucureștiJudețul Giurgiu, municipiul Giurgiu, str. Mircea cel Bătrân nr. 16200retrocedat cf. Legii nr. 10/2001; Decizia RADEF nr. 180/13.10.2006Legea nr. 10/2001
    187MiorițaJudețul Harghita, municipiul Gheorghieni, Str. Libertății nr. 22400retrocedat cf. Legii nr. 10/2001; Sentința civilă nr. 776/2005 - Tribunalul HarghitaLegea nr. 10/2001
    188CulturalJudețul Harghita, comuna Ciumani, Str. Principală nr. 256300retrocedat cf. Legii nr. 10/2001 prin Hotărârea Consiliului de administrație al RADEF de punere în aplicare a Dispoziției nr. 62/2003 a Consiliului Local CiumaniLegea nr. 10/2001
    189TisaJudețul Maramureș, comuna Câmpulung la Tisa, Str. Principală nr. 852200retrocedat în baza Deciziei nr. 532/2005 emise de Comisia specială de retrocedare a Guvernului și a Deciziei RADEF nr. 42/23.02.2007 Legea nr. 10/2001
    190TineretuluiJudețul Mureș, municipiul Târgu Mureș, Piața Trandafirilor nr. 13200retrocedat cf. Legii nr. 10/2001; Decizia RADEF nr. 96/27.06.2008, pusă în aplicare prin BEJ Olariu Titu Traian - Dosar de executare nr. 77/2008 și predat imobilul cu proces-verbalLegea nr. 10/2001
    191FlacăraJudețul Neamț, municipiul Roman, str. Ștefan cel Mare nr. 211390retrocedat cf. Legii nr. 10/2001; Decizia RADEF nr. 98/17.07.2007Legea nr. 10/2001
    192FlacăraJudețul Olt, municipiul Caracal, str. Antonius Caracalla nr. 5501retrocedat cf. Legii nr. 10/2001; Decizia RADEF nr. 207/18.10.2005Legea nr. 10/2001
    193Aro cu grădinăJudețul Prahova, municipiul Ploiești, Str. Romană nr. 32271retrocedat cf. Legii nr. 10/2001; Decizia RADEF nr. 30/20.02.2006Legea nr. 10/2001
    194Cota indiviză de 3/4 din complexul cinematografic Perla Județul Prahova, orașul Sinaia, str. Carol I nr. 25250 + 270retrocedat cf. Legii nr. 10/2001; Decizia RADEF nr. 128/2005 + Decizia civilă nr. 517/2005 Curtea de Apel București Legea nr. 10/2001
    195PopularJudețul Satu Mare, municipiul Satu Mare, str. Ștefan cel Mare nr. 18150retrocedat pe cale judecătorească în 2005Legea nr. 10/2001
    196PaceaJudețul Sibiu, municipiul Sibiu, str. N. Bălcescu nr. 29634retrocedat cf. Legii nr. 10/2001; Decizia RADEF nr. 208/18.10.2005Legea nr. 10/2001
    197ProgresulJudețul Sibiu, municipiul Mediaș, str. I. G. Duca nr. 11567retrocedat cf. Legii nr. 10/2001; Decizia RADEF nr. 61/08.05.2006Legea nr. 10/2001
    198Grădina de vară SelectJudețul Timiș, orașul Sânnicolau Mare, str. V. Babeș nr. 8150retrocedat de primărie prin Dispoziția nr. 577/03.03.2009Legea nr. 10/2001
    199Select - complex cinematografic cu 2 săliJudețul Tulcea, municipiul Tulcea, Str. Isaccei nr. 6A380 + 55retrocedat cf. Legii nr. 10/2001; Decizia RADEF nr. 79/27.05.2005, completată cu Decizia RADEF nr. 121/27.07.2005Legea nr. 10/2001
    2.3. Imobile ieșite din patrimoniul RADEF prin transferuri în baza unor hotărâri ale Guvernului, vânzare, executare silită, dare în plată etc.
    200Cinematograful-grădină CetateJudețul Alba, municipiul Alba Iulia, str. M. Viteazul nr. 31750transferat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2011 din domeniul privat al statului și din administrarea RADEF în domeniul public al municipiului Alba Iulia și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia, județul AlbaOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2011
    201ProgresulJudețul Alba, municipiul Aiud, Str. Băilor nr. 42-preluat fără protocol de predare-primire de către UAT Aiud, demolat de primărie fără acordul RADEF în 2018Hotărâre de consiliu local
    202ProgresulJudețul Arad, municipiul Arad, Calea Timișorii nr. 32232vândut în baza Sentinței civile nr. 3.338/15.04.2009 Judecătoria Arad - Secția civilă; Decizia civilă nr. 421/A/27.09.2009 Tribunalul Arad - Secția civilă; Sentința civilă nr. 1.269/14.12.2009 Curtea de Apel Timișoara - Secția civilă; Sentința civilă nr. 3.670/15.04.2010 Judecătoria Arad - Secția Civilă - validare preț; proces-verbal din 2.08.2010 în Dosarul de executare nr. 559/6.07.2010 BEJ Horia PasculescuOrdonanța Guvernului nr. 39/2005 - art. 67, Hotărârea Guvernului nr. 1.874/2006, Ordinul ministrului culturii nr. 2.461/2004
    203PopularJudețul Arad, orașul Chișineu-Criș, Str. Înfrățirii nr. 66200vândut în baza Sentinței civile nr. 78/24.01.2007 Judecătoria Chișineu-Criș + Decizia civilă nr. 536/R/3.05.2007 + Oferta reală de plată RADEF nr. 5.392/17.07.2007 depusă de CD TOURS - S.R.L. AradOrdonanța Guvernului nr. 39/2005 - art. 67, Ordinul ministrului culturii nr. 2.461/2004, Legea nr. 99/1990, Hotărârea Guvernului nr. 577/2002
    204Grădina de vară PopularJudețul Arad, orașul Chișineu-Criș, Str. Înfrățirii nr. 66300vândut în baza Sentinței civile nr. 78/24.01.2007 Judecătoria Chișineu-Criș + Decizia civilă nr. 536/R/03.05.2007 + Oferta reală de plată RADEF nr. 5.392/17.07.2007 depusă de CD TOURS - S.R.L. Arad
    205MureșulJudețul Arad, orașul Lipova, str. N. Titulescu nr. 10374vândut în baza Sentinței civile nr. 393/R/29.03.2007 Tribunalul Arad - Dosar nr. 946/250/2006 + Oferta reală de plată în Dosar nr. 1/9.01.2008 depusă la BEJ Gheorghe Carciumaru + proces-verbal din 17.01.2008 - Dosar de executare nr. 1/2008Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 - art. 67
    206DaciaJudețul Argeș, municipiul Pitești, cartier Craiovei501vândut în baza Contractului de vânzare nr. 16/14.02.2014Decizia nr. 2.979/17.12.2013 - Tribunalul Argeș - Secția civilă; Mandatul nr. 4.173 din 28.07.2009 al ministrului culturii, cultelor și patrimoniului național
    207OrionJudețul Bacău, municipiul Bacău, str. M. Eminescu nr. 33419vândut în baza Contractului de vânzare nr. 103/12.05.2010Sentința comercială nr. 1.757/29.01.2009 - Dosar nr. 10.619/2007 Tribunalul București - Secția a VI-a comercială; Adresa nr. 3.501/29.04.2010 prin care vânzătoarea a renunțat la calea de atac; Mandatul nr. 4.173 din 28.07.2009 al ministrului culturii, cultelor și patrimoniului național
    208PatriaJudețul Bihor, municipiul Oradea, Str. Transilvaniei nr. 4652vândut în baza Contractului de vânzare nr. 204/24.10.2012Decizia nr. 1.623/14.04.2011 Dosar nr. 4.745/1/2009 - Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția comercială; Mandatul nr. 4.173 din 28.07.2009 al ministrului culturii, cultelor și patrimoniului național
    209CrișanaJudețul Bihor, municipiul Oradea, Str. Republicii nr. 77450vândut în baza Contractului de vânzare nr. 178/6.09.2012Decizia comercială nr. 720/17.02.2011 - Dosar nr. 5.330/111/2007 - Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția comercială; Mandatul nr. 4.173 din 28.07.2009 al ministrului culturii, cultelor și patrimoniului național
    210VictoriaJudețul Bihor, municipiul Salonta, Piața Libertății nr. 14325vândut în baza Contractului de vânzare nr. 205/24.10.2012Decizia nr. 1.623/14.04.2011 Dosar nr. 4.745/1/2009 - Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția comercială; Mandatul nr. 4.173 din 28.07.2009 al ministrului culturii, cultelor și patrimoniului național
    211PescărușJudețul Brăila, municipiul Brăila, cartier Viziru I355transferat în baza Hotărârii Guvernului nr. 1.792/2006; scos din patrimoniu și din evidențele financiar-contabile ale RADEF în baza Deciziei Comitetului director al RADEF nr. 9/26.08.2014Hotărârea Guvernului nr. 1.792/2006; Decizia Comitetului Director al RADEF nr. 9/26.08.2014
    212CosmosJudețul Brașov, municipiul Brașov, str. Uranus nr. 1500vândut în baza Contractului de vânzare nr. 1/3.01.2006 Ordinul nr. 1/2000 al președintelui Oficiului Național al Cinematografiei
    213GrivițaMunicipiul București, sectorul 1, Calea Griviței nr. 166150vândut în baza Contractului de vânzare nr. 106/11.12.2009Sentința comercială nr. 8.984/29.06.2007 Dosar nr. 17.669/3/2007 - Tribunalul București - Secția a VI-a comercială, rămasă definitivă prin Decizia nr. 141/28.03.2008 și irevocabilă prin Decizia nr. 409/11.02.2009; Mandatul nr. 4.173 din 28.07.2009 al ministrului culturii, cultelor și patrimoniului național; Hotărârea Consiliului de administrație al RADEF nr. 13/4.12.2009
    214FeroviarMunicipiul București, sectorul 1, Calea Griviței nr. 80-imobilul a fost demolat în baza Hotărârii Guvernului nr. 590/2010; scos din patrimoniul și evidența financiar-contabilă a RADEF în baza Deciziei Comitetului director al RADEF nr. 9/26.08.2014Hotărârea Guvernului nr. 590/2010; Decizia Comitetului director al RADEF nr. 9/26.08.2014
    215Grădina de vară Parc - spațiu (478 mp)Municipiul București, sectorul 1, Bd. Poligrafiei nr. 1150vândut în baza Contractului de vânzare nr. 289/24.11.2011 și Antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 495/28.02.2011 de BNP Maria Magdalena TerovanHotărârea Consiliului de administrație al RADEF nr. 10/30.09.2009; Hotărârea Consiliului de administrație al RADEF nr. 2/22.02.2011 de mandatare pentru semnare contract de vânzare, antecontract și actele necesare încheierii contractului de vânzare
    216FloreascaMunicipiul București, sectorul 2, str. S.V. Rahmaninov nr. 2150vândut în baza Contractului de vânzare nr. 111/2.06.2010Hotărârea nr. 12/12.11.2009 a Consiliului de administrație al RADEF; Mandatul nr. 4.173 din 28.07.2009 al ministrului culturii, cultelor și patrimoniului național
    217MelodiaMunicipiul București, sectorul 2, șos. Ștefan cel Mare nr. 131150vândut în baza Contractului de vânzare nr. 192/1.10.2012Sentința comercială nr. 14.095/18.12.2008 Dosarul nr. 40.983/3/2007 - Tribunalul București - Secția a VI-a comercială; Mandatul nr. 4.173 din 28.07.2009 al ministrului culturii, cultelor și patrimoniului național
    218MuncaMunicipiul București, sectorul 3, șos. Mihai Bravu nr. 221150vândut în baza Contractului de vânzare nr. 13/18.01.2011Sentința comercială nr. 613/13.01.2009 Dosarul nr. 15.959/3/2007 - Tribunalul București - Secția a VI-a comercială; Mandatul nr. 4.173 din 28.07.2009 al ministrului culturii, cultelor și patrimoniului național
    219DoinaMunicipiul București, sectorul 3, Str. Doamnei nr. 9150vândut în baza Contractului de vânzare nr. 109/18.12.2009Sentința comercială nr. 11.686/13.12.2006 Dosarul nr. 2.909/2005 cu număr unic 19.482/2005 - Tribunalul București - Secția a VI-a comercială, rămasă definitivă în baza Deciziei comerciale nr. 136/15.03.2007 date în Dosarul nr. 440/2007 de Curtea de Apel București - Secția a VI-a comercială, în baza Deciziei nr. 315/1.02.2008 date în Dosarul nr. 440/2/2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția comercială; Mandatul nr. 4.173 din 28.07.2009 al ministrului culturii, cultelor și patrimoniului național; Hotărârea nr. 12/12.11.2009 a Consiliului de administrație al RADEF
    220Grădina de vară DoinaMunicipiul București, sectorul 3, Str. Doamnei nr. 9150vândut în baza Contractului de vânzare nr. 109/18.12.2009
    221ModernMunicipiul București, sectorul 4, Bd. Libertății nr. 1A150vândut în baza Contractului de vânzare nr. 28/01.02.2010Sentința comercială nr. 5.458/20.04.2007 Dosarul nr. 20.809/3/2006 - Tribunalul București - Secția a VI-a comercială; Decizia comercială nr. 485/24.10.2007 Dosarul nr. 20.809/3/2006 (dosar vechi nr. 1.484/2007) - Curtea de Apel București - Secția a VI-a comercială; Decizia comercială nr. 3.076/28.10.2008 Dosarul nr. 20.809/3/2006 - Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială; Mandatul nr. 4.173 din 28.07.2009 al ministrului culturii, cultelor și patrimoniului național
    222CulturalMunicipiul București, sectorul 4, bd. Al. Obregia nr. 31525Contract de dare în plată nr. 268/20.12.2012 încheiat pentru stingerea totală a obligației de plată din Contractul de cesiune de creanță încheiat între Centrul Național al Cinematografiei și S.C. TOM-AL-VER IMPEX - S.R.L. autentificat cu nr. 4.026/20.12.2012 de BNP Maria Magdalena TerovanProtocol înregistrat cu nr. 911/11.02.2011 între RADEF și Centrul Național al Cinematografiei; Raport de expertiză tehnică întocmit de expert evaluator al proprietății imobiliare Dumitrascu George la 31.12.2011 și confirmat pentru data de 31.12.2012; Contract de cesiune de creanță autentificat cu nr. 4.026/20.12.2012 de BNP Maria Magdalena Terovan
    223VictoriaJudețul Călărași, municipiul Călărași, bd. 1 Mai nr. 2 150transferat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.792/2006; scos din patrimoniul și din evidențele financiar-contabile ale RADEF în baza Deciziei Comitetului director al RADEF nr. 9/26.08.2014Hotărârea Guvernului nr. 1.792/2006; Decizia Comitetului director al RADEF nr. 9/26.08.2014
    224DaciaJudețul Constanța, municipiul Constanța, bd. Tomis nr. 235650vândut în baza Contractului de vânzare nr. 19/28.01.2010, rectificat cu Încheierea nr. 1.336/1.03.2010 - BNP Maria Magdalena Terovan, completat cu Contractul de tranzacție nr. 75/29.03.2012Decizia nr. 133/Ap. din 11.11.2008 Dosarul nr. 7.911/62/2007 - Curtea de Apel Brașov - Secția Comercială; Decizia nr. 06/09.09.2009 și Decizia nr. 9/22.10.2009, emise de Comitetul director al RADEF; Hotărârea Consiliului de administrație al RADEF nr. 12/12.11.2009 de aprobare a procesului-verbal de negociere nr. 8.420/11.11.2009; Legea nr. 346/2004; Mandatul nr. 4.173 din 28.07.2009 al ministrului culturii, cultelor și patrimoniului național
    225Grădina de vară TomisJudețul Constanța, municipiul Constanța, bd. Ferdinand nr. 9A2527vândut în baza Contractului de vânzare nr. 68/18.03.2011Art. 12 din Legea 346/2004; Sentința comercială nr. 12.535/19.11.2008 Dosarul nr. 10.456/3/2008 - Tribunalul București - Secția a VI-a comercială, rămasă irevocabilă cf. Deciziei nr. 2.418/23.06.2010 - Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială - Dosarul nr. 10.456/3/2008; Mandatul nr. 4.173 din 28.07.2009 al ministrului culturii, cultelor și patrimoniului național; Regulamentul privind vânzarea prin negociere directă a unora dintre activele aflate în administrarea RADEF în vederea punerii în aplicare a titlurilor executorii ce vizează aceste active, aprobat în ședința Consiliului de administrație din 3.08.2009; proces-verbal de negociere a clauzelor contractuale privind vânzarea activului, înregistrat la RADEF cu nr. 6.693/6.10.2010; Antecontract de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 303/8.10.2010 la BNP Maria Magdalena Terovan, modificat conform actului adițional autentificat cu nr. 5/12.01.2011 la BNP Maria Magdalena Terovan
    226CălimanJudețul Harghita, municipiul Toplița, str. N. Bălcescu nr. 35302Proces-verbal de executare silită (predare imobil) - BEJ Cotfas Marin Cornel de punere în executare a Sentinței civile nr. 169/2007 a Judecătoriei Toplița - întocmit la 11.03.2009 - Dosar ex. nr. 192/2008Sentința civilă nr. 169/2007 Dosarul nr. 209/326/2006 - Judecătoria Toplița
    227IalomițaJudețul Ialomița, municipiul Slobozia, str. M. Basarab nr. 132360vândut în baza Contractului de vânzare nr. 253/12.12.2012Sentința comercială nr. 1.616/28.01.2009 Dosarul nr. 16.735/3/2008 - Tribunalul București - Secția a VI-a comercială; Antecontract de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 3.086/9.12.2009 de BNP Maria Magdalena Terovan și modificat prin acte adiționale autentificate de BNP Maria Magdalena Terovan
    228CopouJudețul Iași, municipiul Iași, bd. Copou nr. 48500vândut în baza Contractului de vânzare nr. 285/29.12.2010Decizia comercială nr. 2.419/23.06.2010 Dosarul nr. 553/2/2009 - Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială, rămasă irevocabilă
    229SelectJudețul Mureș, municipiul Târgu Mureș, Piața Trandafirilor nr. 49300vândut în baza Contractului de vânzare nr. 178/6.09.2012Sentința comercială nr. 10.606/10.11.2010 - Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială; Mandatul nr. 4.173 din 28.07.2009 al ministrului culturii, cultelor și patrimoniului național
    230Spațiu de 665 mp din PietricicaJudețul Neamț, municipiul Piatra-Neamț, Piața M. Kogălniceanu nr. 4500vândut în baza Sentinței comerciale nr. 3.955/22.03.2007 și a contractului de vânzare-cumpărare nr. 90/3.12.2009Sentința comercială nr. 3.955/22.03.2007 Dosarul nr. 46.203/3/2005 - Tribunalul București - Secția a VI-a comercială;
    Decizia comercială nr. 597/3.12.2007 Dosarul nr. 3.725/2/2007 (dosar vechi nr. 1.310/2007) - Curtea de Apel București - Secția a V-a Comercială; Decizia nr. 2.778/08.10.2008 Dosarul nr. 3.725/2/2007 - Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială; Mandatul nr. 4.173 din 28.07.2009 al ministrului culturii, cultelor și patrimoniului național
    231Cota indiviză de 1/4 din complexul cinematografic PerlaJudețul Prahova, orașul Sinaia, str. Carol I nr. 25-vândut în baza Contractului de vânzare nr. 46/13.03.2017Hotărârea nr. 13/28.02.2017 a Consiliului de administrație al RADEF
    232DornaJudețul Suceava, municipiul Vatra Dornei, str. Mihai Eminescu nr. 36300vândut în baza Contractului de vânzare nr. 43 din 23.02.2012Sentința comercială nr. 11.750/14.12.2006 Dosarul nr. 38.805/3/2005 - Tribunalul București - Secția a VI-a comercială; Mandatul nr. 4.173 din 28.07.2009 al ministrului culturii, cultelor și patrimoniului național
    233LuminaJudețul Suceava, orașul Gura Humorului, Piața Republicii nr. 15150transferat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.792/2006Hotărârea Guvernului nr. 1.792/2006
    234CapitolJudețul Timiș, municipiul Timișoara, bd. C. D. Loga nr. 21079transferat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2011Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2011
    235Grădina de vară CapitolJudețul Timiș, municipiul Timișoara, bd. C. D. Loga nr. 22500transferat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2011Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2011
    236StudioJudețul Timiș, municipiul Timișoara, str. Lenau nr. 2708Contract de dare în plată nr. 255/14.12.2012 încheiat cu Rusimovici Nada pentru stingerea totală a obligației de plată din Contractul de cesiune de creanță autentificat cu nr. 3.944/14.12.2010 de BNP Maria Magdalena Terovan încheiat între Rusimovici Nada și Grancea Cornel și Contractul de cesiune de creanță nr. RADEF 104/23.04.2012 încheiat între S.C. FILM LOCATION GUIDE - S.R.L. și Grancea CornelÎncuviințare executare silită dispusă prin Încheierea civilă nr. 542/EX Camera de consiliu din 13.06.2012 - Judecătoria Timișoara - Dosarul nr. 15.620/352/2012 și pornită din Dosarul de executare nr. 246/ex/2012 - BEJ Capotescu Ioan; Somația emisă la 28.06.2012 în Dosarul de executare nr. 246/ex/2012 - BEJ Capotescu Ioan; Adresa de înființare a popririi executorii transmise Băncii Transilvania - Timișoara și înregistrată cu nr. 11.610/3.07.2012, prin care BEJ Capotescu Ioan a dispus înființare poprire asupra contului RADEF; Notificare nr. 393/24.09.2012 transmisă prin BEJ Adrian Moianu; titlurile executorii – Contract de cesiune de creanță autentificat cu nr. 1.147/23.04.2012 de BNP Maria Magdalena Terovan, Contract de cesiune nr. 156/5.08.2010, Contractul de cesiune de creanță autentificat cu nr. 3.944/14.12.2012 de BNP Maria Magdalena Terovan
    237TineretuluiJudețul Tulcea, municipiul Tulcea, str. Babadag nr. 4A350Contract de dare în plată autentificat cu nr. 151/29.03.2013 la BNP Maria Magdalena Terovan (înregistrat la RADEF cu nr. 35/18.03.2015) încheiat pentru stingerea totală a obligației de plată din contractul de cesiune de creanță încheiat între S.C. MEDIA PRO DISTRIBUTION - S.R.L. și S.C. ROMPRO DESIGN - S.R.L., autentificat cu nr. 1.654/7.08.2013 de BNP Maria Magdalena TerovanContract de cesiune de creanță din 5.02.2013 încheiat între S.C. MEDIA PRO DISTRIBUTION - S.R.L. și S.C. ROMPRO DESIGN - S.R.L.; Proces-verbal de conciliere din 12.03.2013 încheiat între RADEF și S.C. ROMPRO DESIGN - S.R.L., autentificat cu nr. 1654/7.08.2013 de BNP Maria Magdalena Terovan
    238FlacăraJudețul Vâlcea, municipiul Râmnicu Vâlcea, Str. Tineretului nr. 1362transferat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.792/2006Hotărârea Guvernului nr. 1.792/2006
    239ProgresulJudețul Vâlcea, municipiul Drăgășani, str. Gib Mihăescu nr. 31298transferat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.792/2006Hotărârea Guvernului nr. 1.792/2006
    NOTE:
    Imobile dezmembrateObservații
    Cota indiviză de 1/3 din Cinematograful Festival și teren plus anexe sunt restituite în temeiul Legii nr. 10/2001, pe cale judiciară.Cota indiviză de 2/3 din Cinematograful Festival a fost transferată în baza Legii nr. 303/2008; este înscrisă în anexa nr. 2.2., pct. 149
    Cinematograful Jean Negulescu este restituit parțial în temeiul Legii nr. 10/2001, pe cale judiciară.Holul Cinematografului Jean Negulescu este intabulat în cartea funciară ca spațiu aflat în administrarea RADEF; imobilul este înscris în anexa nr. 4
    Teren de 984 mp din Grădina de vară Jean Negulescu este restituit în temeiul Legii nr. 10/2001, pe cale judiciară.Grădina de vară Jean Negulescu se află în administrarea RADEF pentru cota de teren care excedează suprafeței de 984 mp restituite pe cale judiciară; imobilul este înscris în anexa nr. 4
    Cota indiviză de 3/4 din complexul cinematografic Perla, Sinaia, este restituită în temeiul Legii nr. 10/2001, pe cale judiciară.Cota indiviză de 1/4 din complexul cinematografic Perla, Sinaia, a fost vândută în temeiul legilor speciale în domeniul privatizării; este înscrisă în anexa nr. 2.3 pct. 231
    Imobil/teren/Grădina de vară Parc - spațiu (478 mp) a fost preluat de sectorul 1 al UAT București fără protocol de predare-primire în temeiul Legii nr. 303/2008.Imobilul este notificat în temeiul Legii nr. 10/2001.
    Suprafața de 665 mp din Cinematograful Pietricica este înstrăinată prin act de vânzare, conform legilor speciale.Suprafața ce excedează 665 mp din Cinematograful Pietricica se află în administrarea RADEF; imobilul este înscris în anexa nr. 4
    Cota procentuală de 35% din Grădina de vară Central, Brăila, a fost retrocedată în temeiul Legii nr. 10/2001.Cota procentuală de 65% din Grădina de vară Central, Brăila, urmează a fi predată UAT Brăila conform Legii nr. 303/2008; imobilul este înscris în anexa nr. 3

    Anexa nr. 3
    Imobile gestionate de către R.A.D.E.F. „România-Film“ pentru care nu au fost îndeplinite formalitățile
    de predare-primire sau, după caz, nu a fost emisă o hotărâre de consiliu local
    al comunei/orașului/municipiului potrivit dispozițiilor art. II dinLegea nr. 328/2006
    pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia
    3.1. Lista sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic, fără carte funciară deschisă, care vor fi predate unităților administrativ-teritoriale
    Nr. crt.DenumireaAdresa
    1.BaladaJudețul Argeș, municipiul Câmpulung, cartier Visoi III
    2.ForumJudețul Bacău, municipiul Bacău, str. Mărășești nr. 4
    3.OituzJudețul Bacău, municipiul Onești, bd. Oituz nr. 25
    4.CulturalJudețul Botoșani, municipiul Dorohoi, str. D-tru Furtună nr. 3
    5.UnireaJudețul Brăila, municipiul Brăila, str. Aleea Cinematografului nr. 5
    6.Cota indiviză de 65% din Grădina de vară CentralJudețul Brăila, municipiul Brăila, calea Galați nr. 5
    7.MăguraJudețul Brașov, municipiul Codlea, Str. Lungă nr. 131
    8.Grădina de vară NeonJudețul Constanța, localitatea Eforie Nord
    9.Studio (Popular)Județul Constanța, municipiul Constanța, bd. Tomis nr. 46
    10.MinerulJudețul Gorj, municipiul Motru, Str. Trandafirilor nr. 16
    11.ModernJudețul Hunedoara, municipiul Hunedoara, Str. Arenei nr. 3
    12.PatriaJudețul Hunedoara, municipiul Orăștie, str. N. Bălcescu nr. 5
    13.Grădina de vară AmfiteatruJudețul Ialomița, municipiul Slobozia, str. M. Basarab nr. 132
    14.DunăreaJudețul Olt, orașul Corabia, str. Carpați nr. 112
    15.Premiera (fost Patria)Județul Prahova, municipiul Ploiești, Piața Victoriei nr. 4
    16.TineretuluiJudețul Prahova, municipiul Ploiești, str. Ștefan cel Mare nr. 8
    17.CentralJudețul Prahova, municipiul Câmpina, bd. Carol nr. 69
    18.MăguraJudețul Sălaj, orașul Șimleu Silvaniei, piața Iuliu Maniu nr. 2 (fostă Republicii)
    19.CoziaJudețul Vâlcea, localitatea Căciulata, str. Calea lui Traian nr. 782
    20.OltulJudețul Vâlcea, orașul Călimănești, str. Calea lui Traian nr. 698
    21.OltețulJudețul Vâlcea, orașul Bălcești
    3.2. Lista sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic, cu carte funciară deschisă, care vor fi predate unităților administrativ-teritoriale
    Nr. crt.DenumireaAdresa
    1.CentralJudețul Brăila, municipiul Brăila, calea Galați nr. 10
    2.TineretuluiJudețul Bistrița-Năsăud, municipiul Bistrița, str. Gh. Șincai nr. 22
    3.DaciaJudețul Arad, comuna Pecica, str. Bella Breiner nr. 16
    4.FoxJudețul Cluj, municipiul Turda, Str. Castanilor nr. 1
    5.Tineretului - complex cinematografic cu 2 săliJudețul Cluj, municipiul Turda, Str. Tineretului nr. 1
    6.Grădina de vară AlbatrosJudețul Constanța, localitatea Mamaia, bd. Mamaia nr. 1
    7.Dacia - complex cinematografic cu 3 săliJudețul Bistrița-Năsăud, municipiul Bistrița, bd. Decebal nr. 3-5

    Anexa nr. 4
    Imobile a căror preluare se realizează prin achitarea contravalorii de către unitatea administrativ-teritorială
    Nr. crt.Denumirea^1)2)3)Adresa
    1DaciaJudețul Alba, municipiul Alba Iulia, Bd. Victoriei nr. 25
    2MuncitorulJudețul Alba, orașul Zlatna, str. Avram Iancu nr. 6
    3FlacăraJudețul Bistrița-Năsăud, orașul Năsăud, Piața Unirii nr. 2 (fostă Str. Grănicerului nr. 24)
    4FlamuraMunicipiul București, sectorul 4, Șos. Giurgiului nr. 119
    5TineretuluiJudețul Buzău, municipiul Buzău, str. N. Bălcescu nr. 36
    6Grădina de vară TineretuluiJudețul Buzău, municipiul Buzău, str. N. Bălcescu nr. 36
    7OrizontJudețul Călărași, municipiul Călărași, Str. Prelungirii București nr. 20 (fost nr. 2)
    8Florin Piersic (fost Republica)Județul Cluj, municipiul Cluj-Napoca, piața Mihai Viteazul nr. 11-13
    9FlacăraMunicipiul Drobeta-Turnu Severin, Bd. Revoluției 16-22 Decembrie 1989 nr. 22
    10Modern - complex cinematografic cu 2 săli + grădinăMunicipiul Ploiești, Șos. Vestului (fosta Str. Inelului) nr. 3
    11ArtaJudețul Sibiu, municipiul Sibiu, piața Aurel Vlaicu nr. 1
    12PopularJudețul Sibiu, orașul Cisnădie, Str. Cetății nr. 15
    13LuceafărulJudețul Timiș, comuna Teramia Mare
    14HeracleeaJudețul Tulcea, orașul Babadag, str. Mihai Viteazul nr. 82
    15CentralJudețul Olt, municipiul Caracal, Str. Victoriei nr. 8
    16Grădina de vară ProgresulJudețul Buzău, municipiul Râmnicu Sărat, str. N. Bălcescu nr. 2 bis
    17Sebastian Papaiani (fost Modern)Județul Argeș, municipiul Pitești, Str. Victoriei nr. 20
    18MuscelulJudețul Argeș, municipiul Câmpulung, str. D. I. Berechet nr. 1
    19Grădina de vară MuscelulJudețul Argeș, municipiul Câmpulung, str. D. I. Berechet nr. 1
    20CentralJudețul Bacău, municipiul Bacău, str. N. Bălcescu nr. 12
    21BulevardJudețul Brăila, municipiul Brăila, Bd. Independenței nr. 57
    22Europa (Miorița)Municipiul București, sectorul 2, Calea Moșilor nr. 127
    23CosmosMunicipiul București, sectorul 2, șos. Pantelimon nr. 357A
    24ProgresulJudețul Buzău, municipiul Râmnicu Sărat, Str. Victoriei nr. 36
    25MonteoruJudețul Buzău, comuna Merei, satul Monteoru
    26Grădina de vară MonteoruJudețul Buzău, comuna Merei, satul Monteoru
    27DanubiusJudețul Caraș-Severin, localitatea Moldova Nouă, str. Coșbuc F.N.
    28BulevardJudețul Constanța, municipiul Constanța, bd. Mamaia nr. 169A
    29Grădina de vară Eforie SudJudețul Constanța, localitatea Eforie Sud, str. T. Vladimirescu nr. 2
    30GloriaJudețul Dâmbovița, orașul Găești, Str. 13 Decembrie 1918 nr. 6
    31PatriaJudețul Dolj, municipiul Craiova, str. A. I. Cuza nr. 15
    32Sergiu Nicolaescu (fost Victoria)Județul Gorj, municipiul Târgu Jiu, Str. Siretului nr. 8A
    33PatriaJudețul Hunedoara, municipiul Deva, Bd. 1 Decembrie nr. 5
    34ParângulJudețul Hunedoara, municipiul Petroșani, Aleea Poporului nr. 1
    35LibertățiiJudețul Ilfov, orașul Buftea, șos. București-Târgoviște nr. 123
    36Mon Amour (fost Dacia)Județul Neamț, municipiul Piatra-Neamț, str. Ștefan cel Mare nr. 14
    37FavoritJudețul Prahova, orașul Mizil, str. M. Bravu nr. 108
    38BârladulJudețul Vaslui, municipiul Bârlad, Str. Republicii nr. 83
    39CapitolMunicipiul București, sectorul 5, bd. Regina Elisabeta nr. 36
    40Grădina de vară CapitolMunicipiul București, sectorul 5, bd. Regina Elisabeta nr. 36
    41MuncaJudețul Dâmbovița, orașul Moreni, Str. 22 Decembrie 1989 nr. 8 (fosta str. Lct. Pantea Ion nr. 8)
    42Grădina de vară Gloria-TitanMunicipiul București, sectorul 3, aleea Stănilă nr. 2
    43DobrogeaJudețul Constanța, municipiul Medgidia, Str. Republicii nr. 14
    44Grădina de vară JupiterJudețul Constanța, municipiul Mangalia, stațiunea Jupiter
    45VictoriaJudețul Satu Mare, municipiul Satu Mare, piața Păcii nr. 1
    Hol Jean Negulescu^4)Județul Dolj, municipiul Craiova, str. A. I. Cuza nr. 3
    46Drumul SăriiMunicipiul București, sectorul 6, Drumul Sării nr. 8
    47LuceafărulMunicipiul București, sectorul 3, bd. I. C. Brătianu nr. 6
    48LuceafărulJudețul Botoșani, municipiul Botoșani, str. Dobrogeanu Gherea nr. 3
    Teren din Grădina de vară Jean Negulescu^5)Județul Dolj, municipiul Craiova, str. M. Kogălniceanu nr. 2-4
    49IndependențaJudețul Dolj, orașul Filiași, Str. Stadionului nr. 2 (fostă bd. Racoteanu nr. 160, fostă Stadion nr. 2)
    50MiorițaJudețul Vâlcea, orașul Horezu, str. T. Vladimirescu nr. 67
    Spațiu din cinematograful Pietricica^6)Județul Neamț, municipiul Piatra-Neamț, piața M. Kogălniceanu nr. 4
    51FlacăraJudețul Hunedoara, municipiul Hunedoara, bd. Dacia nr. 5
    52PatriaJudețul Alba, orașul Cugir, str. Al. Sahia nr. 24
    53DunăreaJudețul Mehedinți, municipiul Orșova, Centrul civic nr. 52
    54LuminaJudețul Olt, municipiul Slatina, str. Dinu Lipatti nr. 30
    55ConcordiaJudețul Prahova, orașul Azuga, Str. Postăvăriei nr. 1
    56LuminaJudețul Dolj, municipiul Craiova, str. Drumul Jiului nr. 2
    ^1) Imobilele de la punctele 1-16 se află în proprietatea tabulară a RADEF „România-Film“.^2) Imobilele de la punctele 17-38 se află în domeniul public sau privat al statului, fără carte funciară.^3) Imobilele de la punctele 39-56 se află în domeniul public sau privat al statului, cu drept de administrare intabulat.^4) Se regăsește și în anexa nr. 1 nr. crt. 12 și în anexa nr. 2.2 nr. crt. 182.^5) Rămas în administrarea RADEF după retrocedarea activului „Grădina de vară Jean Negulescu“ (anexa nr. 2.2 nr. crt. 183).^6) Rămas în administrarea RADEF după vânzarea activului „Cinematograful Pietricica“ (anexa nr. 2.3 nr. crt. 230).