ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 5 din 2 aprilie 2015privind deșeurile de echipamente electrice și electronice
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2015



    Având în vedere prevederile art. 24 din Directiva 2012/19/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 iulie 2012 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE),luând în considerare că obligația României, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, de a asigura transpunerea Directivei 2012/19/UE în legislația națională până cel târziu la data de 14 februarie 2014 nu a fost dusă la îndeplinire,întrucât, ca urmare a nerespectării termenului de transpunere a Directivei 2012/19/UE, Comisia Europeană a declanșat procedura prealabilă a acțiunii în constatare a neîndeplinirii obligațiilor în temeiul art. 258 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, România primind din partea Comisiei Europene Notificarea de punere în întârziere nr. 4.835 din data de 31 martie 2014,întrucât în data de 17 octombrie 2014 Comisia Europeană a emis Avizul motivat nr. 15.710 la care România a răspuns în data de 16 decembrie 2014, angajându-se să adopte actul normativ de transpunere a Directivei 2012/19/UE până la finele primului semestru al anului 2015, aceasta reprezentând ultima etapă precontencioasă a acțiunii în constatare a neîndeplinirii obligațiilor de conformare și comunicare a măsurilor de transpunere a acestei directive, înainte de a sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene,având în vedere faptul că o întârziere în ceea ce privește respectarea obligației de comunicare a măsurilor de transpunere poate atrage înaintarea la Curtea de Justiție a Uniunii Europene de către Comisia Europeană împotriva României a acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, în temeiul art. 258 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,ținând cont de faptul că, potrivit art. 260 alin. (2) și (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, răspunderea României pentru încălcarea obligațiilor de transpunere a Directivei 2012/19/UE se poate concretiza atât în plata unei sume forfetare, stabilită pentru România la 1.740.000 de euro, cât și a unor penalități cu titlu cominatoriu, cuprinse între 2.000 și 124.0000 de euro/zi de întârziere, care se vor calcula de la termenul de transpunere, respectiv 14 februarie 2014,având în vedere că deșeurile de echipamente electrice și electronice reprezintă unul dintre domeniile-țintă care trebuie reglementate, iar, ca o consecință imediată a neadoptării măsurilor stabilite prin prezentul act normativ, sunt afectate, pe de o parte, interesele și obiectivele politicii de mediu privind conservarea, protecția și îmbunătățirea calității mediului, precum și a sănătății umane, iar, pe de altă parte, neîndeplinirea condiționalității ex-ante 6.2 pentru Programul operațional Infrastructură mare 2014-2020,luând în considerare faptul că aceste elemente vizează interesul public, constituind situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.Obiect  +  Articolul 1Prezenta ordonanță de urgență stabilește măsuri pentru protejarea mediului și a sănătății populației prin prevenirea sau reducerea efectelor negative ale generării și gestionării deșeurilor de echipamente electrice și electronice, denumite în continuare DEEE, prin reducerea efectelor globale ale utilizării resurselor și prin îmbunătățirea eficienței utilizării acestor resurse, potrivit prevederilor art. 1 și 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 17/2023, cu modificările și completările ulterioare, pentru a contribui astfel la o dezvoltare durabilă. (la 17-05-2024, Articolul 1 a fost modificat de Punctul 1. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) Domeniu de aplicare  +  Articolul 2(1) Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică echipamentelor electrice și electronice, denumite în continuare EEE, după cum urmează:a) până la data de 14 august 2018, pentru EEE incluse în categoriile prevăzute în anexa nr. 1, cu excepția celor prevăzute la art. 4;b) de la data de 15 august 2018, pentru toate EEE clasificate în categoriile prevăzute în anexa nr. 2, cu excepția celor prevăzute la art. 4 și 5.(2) Anexa nr. 3 cuprinde lista EEE care fac parte din categoriile prevăzute în anexa nr. 1.(3) Anexa nr. 4 cuprinde lista neexhaustivă a EEE care fac parte din categoriile prevăzute în anexa nr. 2. (la 17-05-2024, Alineatul (3) , Articolul 2 a fost modificat de Punctul 2. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 )  +  Articolul 3Prezenta ordonanță de urgență se aplică fără a aduce atingere prevederilor legislației privind siguranța și sănătatea, legislației privind produsele chimice, în special Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1.488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei, precum și legislației privind gestionarea deșeurilor și legislației privind proiectarea produselor.  +  Articolul 4Prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică pentru următoarele EEE:a) echipamente necesare pentru protecția intereselor naționale esențiale de securitate, inclusiv armele, munițiile și materialul de război destinate scopurilor specific militare;b) echipamente care sunt proiectate și instalate special ca parte a unui alt tip de echipament ce este exclus sau nu intră în domeniul de aplicare al prezentei ordonanțe de urgență, care își pot îndeplini rolul doar dacă sunt incluse în echipamentul respectiv;c) becuri cu filament.  +  Articolul 5În plus față de echipamentele prevăzute la art. 4, începând cu data de 15 august 2018, prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică pentru următoarele EEE:a) echipamente proiectate pentru a fi trimise în spațiu;b) unelte industriale fixe de mari dimensiuni;c) instalații fixe de mari dimensiuni, cu excepția echipamentelor care sunt în astfel de instalații, dar care nu sunt special proiectate și instalate ca parte a instalațiilor respective;d) mijloace de transport de persoane sau de marfă, cu excepția vehiculelor electrice cu două roți care nu sunt omologate;e) echipamente mobile fără destinație rutieră accesibile exclusiv pentru uz profesional;f) echipamente proiectate special doar în scopuri de cercetare și dezvoltare și accesibile doar în cadrul unor tranzacții între întreprinderi;g) dispozitive medicale și dispozitive medicale pentru diagnostic în vitro, atunci când se preconizează că aceste dispozitive vor fi infectate înaintea încheierii ciclului de viață, precum și dispozitive medicale implantabile active. Notă
    Conform articolului VIII din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024, în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împreună cu operatorii economici stabilesc ghidul pentru exceptările de echipamente prevăzute la art. 4 și 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2015, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege.
    Definiții  +  Articolul 6(1) În sensul prezentei ordonanțe de urgență, semnificația termenilor și expresiilor specifice este prevăzută în anexa nr. 5.(2) Definițiile prevăzute la alin. (1), utilizate în prezenta ordonanță de urgență, se completează cu definițiile prevăzute în anexa nr. 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 17/2023, cu modificările și completările ulterioare. (la 17-05-2024, Alineatul (2) , Articolul 6 a fost modificat de Punctul 3. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) Proiectarea produsului  +  Articolul 7Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului promovează cooperarea dintre producători și reciclatori pentru identificarea de măsuri care să promoveze proiectarea și producerea de EEE, în special pentru a facilita reutilizarea, demontarea și valorificarea acestora sau a componentelor și materialelor atunci când devin DEEE, fără a aduce atingere cerințelor privind buna funcționare a pieței și proiectarea produselor, inclusiv prevederilor din Hotărârea Guvernului nr. 55/2011 privind stabilirea cerințelor în materie de proiectare ecologică aplicabile produselor cu impact energetic.  +  Articolul 8Producătorii care introduc în fabricație EEE sunt obligați:a) să aplice cerințele de proiectare ecologică ce facilitează reutilizarea și tratarea DEEE prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 55/2011;b) să nu împiedice reutilizarea DEEE prin caracteristici specifice de proiectare sau prin procedee specifice de fabricare, cu excepția cazului în care aceste caracteristici specifice de proiectare sau procedee specifice de fabricare prezintă avantaje determinante, de exemplu, în ceea ce privește protecția mediului și/sau cerințele de siguranță.Colectarea separată  +  Articolul 9(1) Pentru a asigura tratarea corectă a tuturor DEEE colectate și pentru atingerea unui nivel ridicat de colectare separată a DEEE, preluarea DEEE provenite de la gospodăriile particulare se realizează prin intermediul: (la 17-05-2024, Partea introductivă a alineatului (1) , Articolul 9 a fost modificată de Punctul 4. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) a) centrelor de colectare a DEEE organizate potrivit art. 60 alin. (1) lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului 92/2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 17/2023, cu modificările și completările ulterioare; (la 17-05-2024, Litera a) , Alineatul (1) , Articolul 9 a fost modificată de Punctul 4. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) b) distribuitori, potrivit prevederilor art. 11;c) centre de colectare organizate de operatori economici autorizați pentru colectarea DEEE care acționează în baza unui contract cu producători/organizații colective sau a unui contract cu operatori economici care desfășoară operații de tratare a DEEE în numele producătorilor/organizaților colective. Notă
    Conform alineatului (1) al articolului VII din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, operatorii economici care sunt autorizați să desfășoare activități de colectare a DEEE sunt obligați să se conformeze prevederilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2015, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege.
    Alineatul (2) al aceluiași articol prevede că, operatorii economici care sunt autorizați, la data intrării în vigoare a prezentei legi, să desfășoare activități de colectare a DEEE și care, la sfârșitul perioadei prevăzute la alin. (1), nu au încheiat contracte cu producători de EEE, organizații colective sau operatori economici care desfășoară operații de tratare a DEEE în numele producătorilor nu mai au dreptul să desfășoare activitatea de colectare a DEEE.
    d) alte sisteme individuale sau colective de preluare a DEEE provenite de la gospodării particulare, autorizate în acest sens, organizate și exploatate de către producătorii de EEE, potrivit art. 10 alin. (1). (la 24-06-2019, Alineatul (1) din Articolul 9 a fost completat de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 44 din 20 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 509 din 24 iunie 2019 ) (2) Activitatea desfășurată de distribuitori, potrivit prevederilor alin. (1) lit. b), nu se supune cerințelor de înregistrare sau de autorizare prevăzute de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 17/2023, cu modificările și completările ulterioare. (la 17-05-2024, Alineatul (2) , Articolul 9 a fost modificat de Punctul 4. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) (3) Distribuitorii prevăzuți la alin. (1) lit. b) sunt obligați să predea DEEE colectate către centrele de colectare prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) sau direct operatorilor economici care desfășoară activități de tratare a DEEE în vederea valorificării, în numele producătorilor.(4) Centrele de colectare prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) au obligația de a prelua toate DEEE de la deținători și distribuitori, cel puțin gratuit, și de a asigura evidența DEEE intrate și ieșite din centrele de colectare, inclusiv a DEEE încredințate, în vederea pregătirii pentru reutilizare, unităților specializate pentru desfășurarea acestei activități. (la 17-05-2024, Alineatul (4) , Articolul 9 a fost modificat de Punctul 4. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) (5) Se interzice eliminarea DEEE sub formă de deșeuri municipale nesortate, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (4) pct. 3 din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, precum și predarea DEEE către, respectiv, preluarea DEEE de către alți operatori economici decât cei prevăzuți la alin. (1).
     +  Articolul 10(1) Fără a aduce atingere dispozițiilor alin. (2)-(5), art. 9 alin. (1) și art. 11, producătorii organizează și exploatează sisteme individuale sau colective de preluare a DEEE provenite de la gospodării particulare, cu obligația preluării tuturor DEEE rezultate de la EEE introduse pe piață, cu condiția ca aceste sisteme să respecte obiectivele prezentei ordonanțe de urgență, precum și reglementările legale în vigoare legate de protecția mediului.(2) Unitățile administrativ-teritoriale prin autoritățile deliberative asigură, potrivit dispozițiilor Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare, colectarea DEEE provenite de la gospodăriile particulare, prin cel puțin una din următoarele:a) centre fixe de colectare, cel puțin unul la 50.000 de locuitori, dar nu mai puțin de un centru în fiecare unitate administrativ-teritorială;b) puncte de colectare mobile în măsura în care acestea sunt accesibile populației ca amplasament și perioadă de timp disponibilă;c) colectare periodică, cu operatori desemnați, cel puțin o dată pe trimestru.(3) Unitățile administrativ-teritoriale prin autoritățile deliberative stabilesc înființarea și/sau operarea centrelor publice de colectare menționate la alin. (2) de către autoritățile executive sau de către operatori economici, potrivit dispozițiilor Legii nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare, și cu respectarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare.(4) Centrele și punctele de colectare publice prevăzute la alin (2) lit. a) și b) se amplasează în locuri și la distanțe care să asigure un acces facil, ținându-se seama în special de densitatea populației.(5) Producătorii sau organizațiile colective care acționează în numele acestora sunt obligați să asigure preluarea tuturor deșeurilor de echipamente electrice și electronice provenite de la gospodăriile particulare colectate separat potrivit art. 9 alin. (1).(6) Obligația prevăzută la alin. (5) se aplică inclusiv pentru DEEE care nu conțin componentele esențiale sau a celor care conțin alte deșeuri decât DEEE și în special și prioritar în ceea ce privește echipamentele de transfer termic care conțin substanțe care depreciază stratul de ozon și gaze fluorurate cu efect de seră, lămpile fluorescente care conțin mercur, panourile fotovoltaice și echipamentele de mici dimensiuni prevăzute la pct. 5 și 6 din anexa nr. 2.  +  Articolul 11(1) La furnizarea unui produs nou, la solicitarea cumpărătorului, distribuitorii sunt obligați să preia DEEE în sistem "unul la unul", în mod gratuit, în aceleași condiții precum cele de livrare a produsului nou, dacă echipamentul este de tip echivalent și a îndeplinit aceleași funcții ca echipamentul nou furnizat și să informeze cumpărătorul despre această posibilitate înainte de achiziționarea produsului.(2) Distribuitorii care au spații de vânzare în domeniul EEE de cel puțin 400 m² au obligația să asigure colectarea cu titlu gratuit a DEEE de dimensiuni foarte mici de la utilizatorii finali, în cadrul magazinelor sau în imediata apropiere a acestora, fără obligația de a cumpăra EEE de un tip echivalent.  +  Articolul 12(1) Prin excepție de la prevederile art. 9-11, pentru DEEE care, în urma unei contaminări, prezintă riscuri pentru sănătatea și siguranța personalului, operatorii economici pot refuza preluarea, pe bază de proces-verbal pus la dispoziție, la cerere, reprezentanților Gărzii Naționale de Mediu.(2) Deținătorul de DEEE are obligația de a preda DEEE prevăzute la alin. (1) în vederea eliminării în conformitate cu dispozițiile art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 17/2023, cu modificările și completările ulterioare. (la 17-05-2024, Alineatul (2) , Articolul 12 a fost modificat de Punctul 5. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) (la 24-06-2019, Articolul 12 a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 44 din 20 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 509 din 24 iunie 2019 )  +  Articolul 13Pentru alte tipuri de DEEE decât cele provenite de la gospodării particulare și fără a aduce atingere prevederilor art. 33, producătorii asigură colectarea acestor DEEE, printr-unul din sistemele prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.Eliminarea și transportul DEEE colectate  +  Articolul 14Se interzice eliminarea DEEE colectate separat care nu au fost supuse operațiilor specifice de tratare potrivit prevederilor art. 20-24.  +  Articolul 15Operatorii economici care desfășoară activități de colectare și transport al DEEE colectate separat trebuie să asigure condiții optime pentru ca acestea să poată fi pregătite pentru reutilizare, reciclare și pentru izolarea substanțelor periculoase.  +  Articolul 16(1) Pentru a maximiza gradul de pregătire pentru reutilizare, în centrele de colectare publice a DEEE prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a) și c), trebuie să se asigure, înainte de efectuarea oricărui transfer, separarea la punctul de colectare a DEEE care urmează să fie pregătite pentru reutilizare de alte DEEE colectate separat, împreună cu personalul din unitățile specializate având ca domeniu de activitate și pregătirea pentru reutilizare a DEEE.(2) Unitățile specializate având ca domeniu de activitate pregătirea pentru reutilizare a DEEE sunt obligate să asigure predarea componentelor și a materialelor rezultate de la DEEE preluate conform alin. (1), care nu pot fi reutilizate, la centrul de colectare respectiv.(3) Activitatea de pregătire pentru reutilizare a DEEE, definită la pct. 23 din anexa nr. 1 la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 17/2023, cu modificările și completările ulterioare, se poate realiza doar de operatori economici autorizați în conformitate cu Standardul SR EN 50614:2020 Cerințe privind pregătirea pentru reutilizare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice.(4) Entitățile prevăzute la alin. (1) și (2) sunt obligate să aplice standardele prevăzute de Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 417/2021 pentru aprobarea Listei cuprinzând standardele române care adoptă standardele europene din domeniul tratării, inclusiv valorificării, reciclării și pregătirii pentru reutilizare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, sau orice act normativ care l-ar completa, înlocui ori modifica. (la 17-05-2024, Articolul 16 a fost modificat de Punctul 6. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) Rata de colectare  +  Articolul 17Începând cu data de 1 ianuarie 2016, fără a aduce atingere prevederilor art. 10, producătorii de EEE sunt obligați să realizeze ratele de colectare minime prevăzute în tabelul din anexa nr. 6, calculate ca raport procentual între masa totală a DEEE colectate în anul respectiv potrivit art. 9-16 și masa medie a cantității totale de EEE introduse pe piață în cei 3 ani precedenți.  +  Articolul 17^1(1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 17, producătorii au obligația de a realiza etapizat o rată de colectare minimă, calculată conform prevederilor art. 17, pe fiecare categorie de EEE introdusă pe piață, după cum urmează:a) începând cu data de 1 ianuarie 2025, de cel puțin 15%;b) începând cu data de 1 ianuarie 2026, de cel puțin 20%;c) începând cu data de 1 ianuarie 2027, de cel puțin 30%;d) începând cu data de 1 ianuarie 2028, de cel puțin 40%;e) începând cu data de 1 ianuarie 2029, de cel puțin 50%.(2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) panourile fotovoltaice. (la 17-05-2024, Actul a fost completat de Punctul 7. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 )  +  Articolul 18Până la data de 31 decembrie 2015, producătorii de EEE sunt obligați să organizeze colectarea DEEE provenite de la gospodăriile particulare astfel încât să realizeze o rată medie de colectare separată la nivel național de cel puțin 4 kg/locuitor/an.  +  Articolul 19Pentru a se stabili dacă s-a atins rată minimă de colectare, producătorii sau organizațiile colective care acționează în numele acestora, operatorii economici care desfășoară activități de colectare și tratare, precum și unitățile administrativ-teritoriale, pentru colectarea desfășurată de acestea, transmit Agenției Naționale pentru Protecția Mediului informațiile privind DEEE colectate separat, potrivit art. 9-12, incluzând în raport cel puțin date referitoare la DEEE care: (la 17-05-2024, Partea introductivă a articolului 19 a fost modificată de Punctul 8. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) a) au fost preluate de centrele de colectare și tratare;b) au fost preluate de la distribuitori; (la 17-05-2024, Litera b) , Articolul 19 a fost modificată de Punctul 8. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) c) au fost colectate separat de către producători sau operatori economici care colectează în numele acestora.Tratarea corespunzătoare  +  Articolul 20(1) Toți operatorii economici care colectează DEEE se asigură că toate DEEE colectate separat sunt supuse tratării corespunzătoare.(2) Tratarea corespunzătoare, exceptând pregătirea pentru reutilizare, și operațiunile de valorificare sau reciclare, desfășurate de operatorii economici autorizați, trebuie să cuprindă cel puțin înlăturarea tuturor lichidelor și o tratare selectivă a materiilor și componentelor DEEE în conformitate cu anexa nr. 7. (la 24-06-2019, Articolul 20 a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 44 din 20 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 509 din 24 iunie 2019 )  +  Articolul 21Operatorii economici care efectuează operațiuni de colectare și/sau de tratare sunt obligați să stocheze și să trateze DEEE potrivit cerințelor tehnice prevăzute în anexa nr. 8.  +  Articolul 22(1) Producătorii sau părțile terțe care acționează în numele acestora sunt obligați să instituie sisteme care să permită valorificarea DEEE, utilizând cele mai bune tehnici disponibile, astfel cum sunt definite la art. 3 lit. j) din Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale, cu modificările și completările ulterioare. (la 24-06-2019, Alineatul (1) din Articolul 22 a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 44 din 20 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 509 din 24 iunie 2019 ) (2) Producătorii pot institui sistemele prevăzute la alin. (1) în mod individual sau colectiv.  +  Articolul 23(1) Se consideră că sunt respectate obligațiile referitoare la tratarea DEEE dacă sunt respectate standardele europene și standardele române originale, după caz, pentru tratare, inclusiv valorificare, reciclare și pregătire pentru reutilizare, a DEEE.(2) Lista cuprinzând standardele române care adoptă standardele europene și standardele române originale din domeniul tratării, inclusiv valorificării, reciclării și pregătirii pentru reutilizare a DEEE, prevăzute la alin. (1), aprobată prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 417/2021, se actualizează, după caz, prin ordin al ministrului mediului, apelor și pădurilor. (la 17-05-2024, Alineatul (2) , Articolul 23 a fost modificat de Punctul 9. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) (3) Se consideră a fi respectate cerințele tehnice stabilite în anexa nr. 7, în situația în care operatorii economici autorizați pentru efectuarea operațiunilor de tratare aplică standardele cuprinse în lista prevăzută la alin. (2). Notă
    Conform alineatului (2) al articolului II din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024, în termen de 24 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, operatorii autorizați pentru tratarea DEEE sunt obligați să demonstreze conformarea, potrivit art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2015, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, cu standardele enumerate în Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 417/2021 pentru aprobarea Listei cuprinzând standardele române care adoptă standardele europene din domeniul tratării, inclusiv valorificării, reciclării și pregătirii pentru reutilizare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, prin certificate atestate de entități acreditate.
     +  Articolul 24Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin facilitarea accesului la informație, încurajează operatorii economici care efectuează operațiuni de tratare să introducă sisteme certificate de management de mediu potrivit prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.221/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind participarea voluntară a organizațiilor la un sistem comunitar de management de mediu și audit (EMAS) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 761/2001 și a Deciziilor 2001/681/CE și 2006/193/CE ale Comisiei.Autorizații  +  Articolul 25(1) Operatorii economici efectuează operațiuni de tratare a DEEE numai dacă dețin autorizație de mediu, potrivit prevederilor art. 34 din Ordonanța de urgență Guvernului nr. 92/2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 17/2023, cu modificările și completările ulterioare, și îndeplinesc cerințele specifice prevăzute în standardele prevăzute la art. 23 alin. (2). Notă
    Conform alineatului (1) al articolului II din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, operatorii autorizați pentru tratarea DEEE sunt obligați să solicite revizuirea autorizațiilor de mediu, cu respectarea prevederilor art. 25 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2015 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege.
    (2) Autorizația de mediu se eliberează doar entităților care au încheiat contracte cu producători de EEE sau organizații colective ale acestora și care respectă standardele enumerate în Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 417/2021.(3) Autoritatea emitentă a autorizației de mediu, prevăzută la alin. (1), este obligată să indice explicit tipurile de DEEE care pot fi tratate, potrivit anexei nr. 2.(4) Derogările de la obligația de autorizare se acordă numai cu respectarea prevederilor art. 34-36 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 17/2023, cu modificările și completările ulterioare.(5) La eliberarea autorizației de mediu, prevăzută la alin. (1), și a înregistrării, în cazul în care au fost acordate derogări de la autorizare potrivit alin. (4), autoritatea emitentă se asigură că sunt incluse toate condițiile necesare pentru respectarea cerințelor prevăzute la art. 20-23 și pentru realizarea obiectivelor de valorificare prevăzute la art. 27. Notă
    Conform alineatului (3) al articolului VII din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024, operatorii economici care sunt autorizați, la data intrării în vigoare a prezentei legi, să desfășoare activități de tratare a DEEE sunt obligați ca, până la data de 1 ianuarie 2025, să se conformeze obligațiilor prevăzute la art. 25 alin. (1)-(5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2015, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege.
    (6) Obligațiile producătorilor, prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, se realizează conform dispozițiilor art. 12 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 17/2023, cu modificările și completările ulterioare, astfel:a) individual;b) prin transferarea responsabilităților, pe bază de contract, către o persoană juridică legal constituită, denumită organizație colectivă.(7) Procedura și criteriile de licențiere, revizuire, vizare anuală și anulare a licenței de operare a organizațiilor colective și de aprobare a planului de operare pentru producătorii care își îndeplinesc în mod individual obligațiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, procedura și criteriile de licențiere a reprezentanților autorizați prevăzuți la art. 40, precum și pentru aprobarea componenței și atribuțiilor comisiei de licențiere se aprobă prin ordin comun al ministrului mediului, apelor și pădurilor și al ministrului economiei, comerțului și turismului. Notă
    Conform articolului IV din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024, la data intrării în vigoare a prezentei legi, responsabilitatea pentru atingerea obiectivelor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2015, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, inclusiv obligațiile de raportare pentru toate cantitățile de EEE introduse pe piața națională și finanțate de producători, rămase negestionate, atât pe perioada de tranziție, cât și după autorizarea în vederea implementării obligațiilor privind răspunderea extinsă a producătorului, rămân exclusiv în sarcina organizațiilor colective licențiate sau aflate în procedură de relicențiere în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (6) și (7) din aceeași ordonanță de urgență.
    (8) Licențierea, relicențierea, revizuirea și vizarea anuală a licenței de operare pentru organizațiile colective și aprobarea planului de operare pentru producătorii prevăzuți la alin. (6) lit. a) se exceptează de la prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 486/2003, cu modificările și completările ulterioare.(9) Începând cu data de 1 ianuarie 2025, pentru a fi autorizată, o organizație colectivă care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului de EEE trebuie să îndeplinească următoarele condiții:a) să aibă calitatea de membri fondatori/membri/acționari, respectiv asociați numai producători de EEE înregistrați în Registrul național al producătorilor de EEE gestionat de Agenția Națională pentru Protecția Mediului;b) membrii fondatori/membrii/acționarii, respectiv asociații nu dețin autorizații de colectare și tratare DEEE, iar deținătorii, respectiv acționarii majoritari/proprietarii nu dețin acțiuni/părți sociale la operatori autorizați de colectare sau tratare DEEE;c) în anul precedent celui în care se solicită autorizarea să aibă o cotă de piață de cel puțin 5% pentru o categorie de EEE pentru care solicită autorizarea, certificată de AFM;d) să constituie o garanție în cuantum de 2 milioane lei, garanție ce nu va utiliza sumele încasate în vederea gestionării DEEE conform prevederilor art. 28, în favoarea AFM, sub forma unui depozit în numerar sau a unei scrisori de garanție bancară ori altui instrument de garantare emis de către o societate bancară, valabilă pentru întreaga perioadă de autorizare, cu scopul garantării obligațiilor fiscale prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. y) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare;e) să completeze garanția prevăzută la lit. d), după caz, la solicitarea și la termenul stabilit de AFM, dacă AFM a constatat că suma de 2 milioane lei este insuficientă în vederea garantării obligațiilor de plată prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. y) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare;f) nu este înregistrată în Registrul operatorilor economici care nu se supun autorizării de mediu conform prevederilor art. 36 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 17/2023, cu modificările și completările ulterioare, certificată de Agenția Națională pentru Protecția Mediului.(10) Organizațiile autorizate să implementeze obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului, prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, au următoarele obligații:a) să atingă anual cel puțin obiectivele prevăzute în anexa nr. 6 și ratele de colectare, prevăzute la art. 17^1 alin. (1), pentru fiecare categorie de EEE, cu excepția panourilor fotovoltaice, pentru care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului;b) să atingă anual cel puțin obiectivele prevăzute în anexa nr. 9, pentru care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului;c) să constituie provizioane în vedere asigurării gestionării 100% a EEE finanțate de producătorii pentru care au preluat responsabilitatea, indiferent de momentul când acestea devin deșeuri;d) să implementeze, începând cu primul an de activitate, obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului pentru toate cantitățile de EEE pentru care au preluat responsabilitatea;e) să mențină, în fiecare an de activitate, cel puțin o cotă de piață de minimum 5% pentru EEE introduse pe piață de către membri fondatori/membri/acționari, respectiv asociați în anul precedent, pentru cel puțin o categorie de EEE autorizată;f) să implementeze obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului distinct pentru toate categoriile de EEE autorizate;g) să implementeze obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului pentru toate cantitățile de DEEE provenite de la EEE introduse pe piață, pentru oricare producător care solicită acest lucru, și finanțate de acesta conform contractului dintre părți, în condițiile stabilite prin prezenta ordonanță de urgență, în aria geografică în care urmează să își desfășoare activitatea;h) în cazul încetării contractului dintre producător și organizația colectivă, indiferent de cauza încetării acestuia, pentru cantitățile de EEE introduse pe piața națională și finanțate de producător, rămase negestionate la data încetării contractului, obligațiile pentru atingerea tuturor obiectivelor din prezenta ordonanță de urgență revine exclusiv organizației colective, inclusiv obligațiile de raportare.(11) Contribuțiile financiare percepute producătorilor, pentru care aceștia îndeplinesc obligațiile privind răspunderea extinsă, prevăzută la alin. (10), vor respecta următoarea structură:a) cel puțin 70% costuri de colectare, preluare, tratare, valorificare și eliminare în condiții de protecție a mediului a DEEE pentru toate EEE puse pe piață, fără a aplica în formula de calcul ratele de colectare și/sau valorificare;b) maximum 10% costuri pentru dezvoltarea/funcționarea sistemului de gestionare a DEEE;c) maximum 5% costuri pentru studii, informare și conștientizare;d) maximum 15% cheltuieli de funcționare a organizației care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului;e) lista cu valorile costurilor de gestionare propuse de organizațiile colective este valabilă cel puțin 6 luni.(12) Organizațiilor colective care dețin licență de operare sau se află în procedură de relicențiere li se aplică măsurile tranzitorii prevăzute la art. 71 alin. (5)-(7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 17/2023, cu modificările și completările ulterioare.(13) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, cu avizul Consiliului Concurenței, în vederea îmbunătățirii aplicării unitare a răspunderii extinse a producătorului și a îmbunătățirii gestionării DEEE la nivel național, poate promova prin hotărâre a Guvernului, după caz, cadrul legal pentru implementarea, pe întreg teritoriul României, a unui sistem de coordonare a managementului DEEE.(14) Participarea în cadrul sistemului prevăzut la alin. (13) este obligatorie pentru toți producătorii, reprezentanții autorizați ai acestora, organizațiile colective care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorilor, toți operatorii economici colectori și/sau tratatori autorizați și toate autoritățile administrației publice locale. (la 17-05-2024, Articolul 25 a fost modificat de Punctul 10. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 )
    Transferuri de DEEE  +  Articolul 26(1) Transferul în alt stat membru sau exportul în afara Uniunii Europene a DEEE în vederea tratării se face cu respectarea prevederilor privind transferul deșeurilor cuprinse în Regulamentul (CE) nr. 1.013/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deșeuri și Regulamentul (CE) nr. 1.418/2007 al Comisiei din 29 noiembrie 2007 privind exportul anumitor deșeuri destinate recuperării enumerate în anexa III sau IIIA la Regulamentul (CE) nr. 1.013/2006 al Parlamentului European și al Consiliului în anumite țări în care Decizia OCDE privind controlul circulației transfrontaliere a deșeurilor nu se aplică.(2) DEEE exportate în țări din afara Uniunii Europene se iau în calcul pentru îndeplinirea obligațiilor și obiectivelor prevăzute la art. 27 numai în măsura în care, respectând Regulamentul (CE) nr. 1.013/2006 și Regulamentul (CE) nr. 1.418/2007, exportatorul dovedește că tratarea s-a desfășurat în condiții echivalente cu cerințele prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.Obiectivele privind valorificarea  +  Articolul 27(1) Producătorii de EEE păstrează răspunderea pentru EEE puse pe piață pe toată durata existenței lor, inclusiv în stadiul de deșeu, și sunt obligați să se asigure că se îndeplinesc obiectivele minime prevăzute în anexa nr. 9 pentru toate DEEE colectate separat, potrivit art. 9-12, indiferent că sunt trimise spre tratare în mod individual sau prin organizațiile colective, în conformitate cu prevederile cu art. 20-26. (la 17-05-2024, Alineatul (1) , Articolul 27 a fost modificat de Punctul 11. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) (2) Operatorii economici care dețin autorizație de mediu pentru desfășurarea de activități de tratare a DEEE au obligația de a îndeplini obiectivele minime prevăzute în anexa nr. 9 pentru toate DEEE primite spre tratare și de a transmite datele privind ratele de valorificare realizate entităților care au trimis DEEE spre tratare.(3) Atingerea obiectivelor prevăzute în anexa nr. 9 se calculează pentru fiecare categorie ca raport procentual dintre masa fracțiilor provenite din tratarea DEEE intrate în instalația de valorificare sau reciclare/pregătire pentru reutilizare, după tratarea corespunzătoare prevăzută la art. 20 alin. (2) în ceea ce privește valorificarea sau reciclarea, și masa tuturor DEEE colectate separat, din categoria respectivă. (la 24-06-2019, Alineatul (3) din Articolul 27 a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 44 din 20 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 509 din 24 iunie 2019 ) (4) Activitățile preliminare, inclusiv sortarea și stocarea anterioare valorificării, nu sunt luate în considerare la realizarea obiectivelor prevăzute la alin. (1).(5) În vederea calculării obiectivelor prevăzute la alin. (1), producătorii sau colectorii și operatorii de tratare care acționează în numele lor sunt obligați să dețină și să consemneze în registre masa DEEE, a componentelor, materiilor sau substanțelor acestora la ieșirea din punctul de colectare, la intrarea și ieșirea din instalațiile de tratare, precum și la intrarea în instalația de valorificare sau reciclare/pregătire pentru reutilizare.(6) Operatorii instalațiilor de valorificare sau reciclare/ pregătire pentru reutilizare sunt obligați să dețină și să consemneze în registre masa produselor și a materialelor la intrarea și ieșirea din instalația de valorificare, reciclare sau pregătire pentru reutilizare și să transmită aceste date agențiilor județene pentru protecția mediului, precum și entităților care au trimis DEEE spre tratare pentru a fi comunicate producătorilor sau organizațiilor colective.(7) Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului propune teme de cercetare pentru dezvoltarea de noi tehnologii de valorificare, reciclare și tratare a DEEE în cadrul programelor de cercetare, la solicitarea operatorilor economici.Finanțarea gestionării DEEE provenite de la gospodăriile particulare  +  Articolul 28(1) Producătorii au obligația să asigure finanțarea colectării, tratării, valorificării și eliminării în condiții de protecție a mediului a DEEE provenite de la gospodăriile particulare.(2) Pentru produsele care au fost introduse pe piață după data de 31 decembrie 2006, fiecare producător este răspunzător de finanțarea operațiunilor prevăzute la alin. (1) privind deșeurile provenite de la propriile produse.(3) Producătorul poate opta să îndeplinească obligația prevăzută la alin. (2) conform prevederilor art. 12 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2021, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 17/2023, cu modificările și completările ulterioare. (la 17-05-2024, Alineatul (3) , Articolul 28 a fost modificat de Punctul 12. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 )  +  Articolul 29(1) Pentru evitarea unor situații în care costurile de gestionare a DEEE provenite de la produse orfane să fie suportate de populație sau de producătorii care rămân în activitate, fiecare producător trebuie să asigure o garanție la introducerea unui EEE pe piață, care să demonstreze că va fi finanțată gestionarea tuturor DEEE provenite de la EEE respective, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.(2) Garanția finanțării operațiunilor prevăzute la art. 28 alin. (1) și (2) pentru producătorii de EEE constă în:a) scrisoare de garanție bancară sau poliță de asigurare de garanție pentru reciclare la dispoziția Administrației Fondului pentru Mediu, denumită în continuare AFM, pentru perioada de garantare, a cărei valoare reprezintă costurile finanțării operațiunilor prevăzute la alin. (1) pentru EEE introduse pe piața națională, corectate cu dobânda ROBOR la an; saub) aderarea la una dintre organizațiile colective care implementează răspunderea extinsă a producătorului, care acționează în numele producătorilor. (la 17-05-2024, Litera b) , Alineatul (2) , Articolul 29 a fost modificată de Punctul 13. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 )  +  Articolul 30(1) Fiecare organizație colectivă care implementează răspunderea extinsă a producătorului este obligată să constituie o garanție în cuantum de 2 milioane lei în favoarea AFM, sub forma unui depozit în numerar sau a unei scrisori de garanție bancară ori altui instrument de garantare emis de către o societate bancară, valabilă pentru întreaga perioadă de autorizare, cu scopul garantării îndeplinirii obligațiilor prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, și să o completeze, după caz, la solicitarea AFM.(2) AFM are obligația ca anual să facă evaluarea garanțiilor prevăzute la alin. (1) și, după caz, să solicite completarea acestora.(3) Organizația colectivă are obligația să reîntregească garanția prevăzută la alin. (1), după caz, la solicitarea și la termenul stabilit de AFM, dacă AFM a constatat că suma de 2 milioane lei este insuficientă în vederea garantării obligațiilor de plată prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. y) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare.(4) Beneficiarul garanției prevăzute la alin. (1) este AFM, în condițiile legii, în caz de încetare a activității organizației colective. (la 17-05-2024, Articolul 30 a fost modificat de Punctul 14. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 )  +  Articolul 31(1) Metodologia de constituire a garanției financiare pentru producătorii de EEE, prevăzută la art. 29 alin. (1), și pentru organizații colective, prevăzută la art. 30, precum și de utilizare a acesteia de către AFM se realizează conform dispozițiilor art. 12^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare. (la 17-05-2024, Alineatul (1) , Articolul 31 a fost modificat de Punctul 15. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) (2) Garanția prevăzută la art. 29 alin. (1) se gestionează potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 32(1) Finanțarea gestionării deșeurilor istorice de EEE provenite de la gospodăriile particulare se face de către toți producătorii existenți pe piața națională în momentul generării costurilor de gestionare, prin sistemele stabilite de prezenta ordonanță de urgență, proporțional și nediscriminatoriu cu cota de piață, în cadrul categoriei din care face parte EEE introdus pe piață.(2) Cota de piață prevăzută la alin. (1) pentru organizațiile colective și producătorii care au optat să îndeplinească în mod individual obligațiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se calculează de către aceștia ca raport procentual între cantitatea exprimată în unități de masă de EEE destinate gospodăriilor particulare introduse pe piață în anul precedent celui în care se face finanțarea și cantitatea totală de EEE destinate gospodăriilor particulare introduse pe piață la nivel național în anul precedent de către producătorii înregistrați potrivit art. 38 alin. (2), comunicată de către Agenția Națională pentru Protecția Mediului pe propriul site, până la data de 15 iunie a fiecărui an. (la 17-05-2024, Alineatul (2) , Articolul 32 a fost modificat de Punctul 16. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 )  +  Articolul 32^1Producătorii sau organizațiile colective care acționează în numele acestora elaborează mecanisme adecvate sau proceduri de rambursare pentru rambursarea contribuțiilor către producători atunci când EEE sunt transferate în scopul introducerii pe piață în afara teritoriului României, pe care le aduc la cunoștință autorității publice centrale pentru protecția mediului. (la 24-06-2019, Actul a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 44 din 20 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 509 din 24 iunie 2019 ) Notă
    Potrivit art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 44 din 20 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 509 din 24 iunie 2019, mecanismele adecvate/Procedurile de rambursare prevăzute la art. 32^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2015 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice se aduc la cunoștință autorității publice centrale pentru protecția mediului în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
    Finanțarea gestionării DEEE provenite de la alți utilizatori decât gospodăriile particulare  +  Articolul 33(1) Finanțarea costurilor de colectare, tratare, valorificare și eliminare în condiții de protecție a mediului a DEEE provenite de la alți utilizatori decât gospodăriile particulare și generate de produse introduse pe piață după data de 31 decembrie 2006 se asigură de producători.(2) Pentru deșeurile istorice înlocuite cu produse noi echivalente sau cu noi produse care îndeplinesc aceeași funcție, finanțarea costurilor de gestionare este asigurată de producătorii acestor produse la furnizarea acestora.(3) În cazul deșeurilor istorice, altele decât cele prevăzute la alin. (2), provenite de la alți utilizatori decât gospodăriile particulare, finanțarea costurilor de gestionare se asigură de către respectivii utilizatori.(4) Fără să încalce prevederile prezentei ordonanțe de urgență, producătorii și utilizatorii, alții decât gospodăriile particulare, pot încheia acorduri care stabilesc alte metode de finanțare, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.(5) Asigurarea finanțării operațiunilor prevăzute la alin. (1) și (2) se realizează în condițiile prevăzute la art. 29. (la 17-05-2024, Articolul 33 a fost completat de Punctul 17. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) Informații pentru utilizatori  +  Articolul 34(1) Producătorii și distribuitorii sunt obligați să informeze cumpărătorii/posibilii cumpărători, în momentul punerii în vânzare a EEE, cu privire la costurile colectării, tratării și eliminării în condiții de protecție a mediului, prin evidențierea separată a acestor costuri. (la 17-05-2024, Alineatul (1) , Articolul 34 a fost modificat de Punctul 18. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) (2) Costurile prevăzute la alin. (1) trebuie să acopere minimum valoarea necesară realizării țintelor de colectare și valorificare a DEEE, generate de masa respectivului echipament. (la 17-05-2024, Alineatul (2) , Articolul 34 a fost modificat de Punctul 18. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) (2^1) Costurile prevăzute la alin. (1) nu pot fi mai mici decât minimul real necesar pentru gestionarea EEE respective, atunci când acestea devin deșeuri, și nici să nu depășească costurile reale suportate pentru acestea. Consiliul Concurenței monitorizează și colectează din piață informații reale și documentate cu privire la costurile necesare pentru fiecare categorie de gestionare a DEEE și costuri conexe, respectiv costuri administrative, costuri cu conștientizarea etc., să le publice pe site-ul propriu și să le mențină actualizate cel puțin o dată la 6 luni. (la 17-05-2024, Articolul 34 a fost completat de Punctul 19. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) Notă
    Conform articolului VI din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024, publicarea primului raport de monitorizare, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (2^1) din Ordonanța de urgență Guvernului nr. 5/2015, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se face în termen de maximum 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
    (3) Producătorii trebuie să furnizeze utilizatorilor de EEE din gospodăriile particulare informațiile necesare în legătură cu:a) obligația de a colecta separat DEEE și de a nu elimina DEEE împreună cu deșeurile municipale nesortate;b) sistemele de predare și colectare puse la dispoziția lor, încurajând coordonarea informațiilor despre centrele de colectare existente, indiferent de producătorii sau alți operatori care le-au înființat;c) rolul utilizatorilor de EEE din gospodăriile particulare în reutilizarea, reciclarea și alte forme de valorificare a DEEE;d) potențialele efecte nocive asupra mediului și sănătății umane ca urmare a prezenței substanțelor periculoase în EEE;e) semnificația simbolului din anexa nr. 10.(4) Informațiile prevăzute la alin. (3) și (5) se furnizează în instrucțiunile de utilizare, la punctul de vânzare și/sau prin intermediul campaniilor de conștientizare. (la 17-05-2024, Alineatul (4) , Articolul 34 a fost modificat de Punctul 20. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) (5) În scopul reducerii la minimum a eliminării DEEE ca deșeuri municipale nesortate și pentru a facilita colectarea lor separată, producătorii sunt obligați să marcheze în mod corespunzător cu simbolul prevăzut în anexa nr. 10 echipamentele electrice și electronice introduse pe piață.(6) În cazuri excepționale în care, datorită dimensiunii echipamentului sau funcției acestuia, aplicarea simbolului pe echipament nu este posibilă, simbolul respectiv se aplică pe ambalaj, pe instrucțiunile de utilizare și pe certificatul de garanție al EEE.
     +  Articolul 35Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și autoritățile administrației publice locale au posibilitatea promovării și cofinanțării, în condițiile legii și în limita bugetului anual aprobat cu această destinație, împreună cu producătorii și organizațiile colective, de campanii de informare și educare pentru a încuraja participarea populației la colectarea DEEE și pentru a-i încuraja să faciliteze procesul de reutilizare, tratare și valorificare.Informații pentru instalațiile de tratare  +  Articolul 36(1) Pentru a facilita pregătirea pentru reutilizare și tratarea adecvată și în condiții de protecție a mediului a DEEE, inclusiv întreținerea, îmbunătățirea, recondiționarea și reciclarea, producătorii sunt obligați să furnizeze în mod gratuit informațiile referitoare la reutilizare și tratare, pentru fiecare tip nou de EEE introdus pentru prima dată pe piața Uniunii Europene, în termen de un an de la introducerea pe piață a echipamentului.(2) Aceste informații precizează, în măsura în care sunt necesare unităților specializate de reutilizare și instalațiilor de tratare și de valorificare pentru a respecta dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență, diferitele componente și materiale ale EEE, precum și localizarea substanțelor și amestecurilor periculoase în aceste echipamente.(3) Producătorii de EEE pun aceste informații la dispoziția unităților specializate de reutilizare și a instalațiilor de tratare și de reciclare sub forma unor manuale sau prin intermediul mijloacelor electronice, inclusiv, dar fără a se limita la dispozitivele de stocare electronică a datelor sau serviciile online. (la 24-06-2019, Alin. (3) al art. 36 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 44 din 20 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 509 din 24 iunie 2019. )  +  Articolul 37Pentru stabilirea fără echivoc a datei la care EEE a fost introdus pe piață, producătorii sunt obligați să aplice un marcaj care specifică faptul că acesta a fost introdus pe piață după data de 31 decembrie 2006; în acest sens se aplică standardul european EN 50419, respectiv standardul român SREN nr. 50419:2006.Înregistrare, informare și raportare  +  Articolul 38(1) Pentru monitorizarea respectării cerințelor prezentei ordonanțe de urgență, Agenția Națională pentru Protecția Mediului întocmește, în conformitate cu alin. (5), un registru național al producătorilor, care include și producătorii ce furnizează EEE prin intermediul tehnicilor de comunicare la distanță.(2) Pentru a introduce pe piață EEE, producătorii, inclusiv cei prevăzuți la alin. (3), au obligația de a se înscrie în registrul național, prevăzut la alin. (1), primind un număr de înregistrare care va fi comunicat de aceștia tuturor rețelelor comerciale prin care sunt vândute EEE. (la 17-05-2024, Alineatul (2) , Articolul 38 a fost modificat de Punctul 21. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) (3) Producătorii au obligația de a declara, pentru fiecare categorie de EEE în parte, modul de gestionare a DEEE. (la 17-05-2024, Alineatul (3) , Articolul 38 a fost modificat de Punctul 21. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) (4) Producătorii nu pot transfera responsabilitățile pe aceeași categorie de EEE prevăzută în anexa nr. 2 mai multor organizații colective. (la 17-05-2024, Alineatul (4) , Articolul 38 a fost modificat de Punctul 21. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) (5) Agenția Națională pentru Protecția Mediului se asigură că:a) fiecare producător sau fiecare reprezentant autorizat, în cazul în care este desemnat potrivit prevederilor art. 40, care este înregistrat potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență are posibilitatea de a introduce online, în registru, toate informațiile pertinente care reflectă activitățile producătorului în cauză în România;b) la înregistrare, fiecare producător sau fiecare reprezentant autorizat, în cazul în care este desemnat potrivit prevederilor art. 40, furnizează informațiile prevăzute în anexa nr. 11 lit. A, angajându-se să le actualizeze, după caz;c) fiecare producător sau fiecare reprezentant autorizat, în cazul în care este desemnat potrivit prevederilor art. 40, furnizează informațiile prevăzute în anexa nr. 11 lit. B;d) registrul național prevăzut la alin. (1) furnizează linkuri către celelalte registre naționale ale statelor membre ale Uniunii Europene pe propriul site pentru a facilita, în toate statele membre, înregistrarea producătorilor sau, după caz, a reprezentanților autorizați desemnați potrivit prevederilor art. 40.(6) Formatul pentru înregistrare și raportare, frecvența de raportare către registrul național prevăzut la alin. (1), precum și modul de evidență și de raportare a informațiilor prevăzute la art. 9 alin. (4) și la art. 27 alin. (6) se aprobă prin ordin al ministrului mediului, apelor și pădurilor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.(7) Operatorii economici care comercializează sau distribuie cu titlu gratuit EEE sunt obligați să solicite producătorilor și să comunice beneficiarilor, la cerere, numărul de înregistrare din registrul producătorilor de EEE, constituit potrivit prevederilor alin. (1).(8) Operatorii economici care comercializează EEE sunt obligați să verifice dacă producătorii de la care achiziționează EEE sunt înregistrați în registrul național prevăzut la alin. (1). (la 17-05-2024, Alineatul (8) , Articolul 38 a fost modificat de Punctul 21. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) (9) Agenția Națională pentru Protecția Mediului colectează anual informații sub formă de date și estimări motivate cu privire la cantitățile și categoriile de EEE introduse pe piață, DEEE colectate prin orice modalitate, pregătite pentru reutilizare, reciclate și valorificate în România, precum și cu privire la masa DEEE colectate separat și exportate. (la 24-06-2019, Alineatul (9) din Articolul 38 a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 44 din 20 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 509 din 24 iunie 2019 ) (10) Agenția Națională pentru Protecția Mediului transmite Comisiei Europene, pentru fiecare an calendaristic, un raport privind punerea în aplicare a Directivei 2012/19/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 iulie 2012 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice, conform formatului pentru raportarea datelor stabilit de Comisia Europeană, cuprinzând informațiile prevăzute la alin. (9). (la 05-06-2020, Alineatul (10) din Articolul 38 a fost modificat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 93 din 4 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 05 iunie 2020 ) (11) Agenția Națională pentru Protecția Mediului transmite Comisiei Europene, pe cale electronică, raportul prevăzut la alin. (10), în termen de 18 luni de la sfârșitul anului de raportare pentru care sunt colectate datele. Raportul indică modul în care au fost obținute datele și verificarea calității acestora. (la 05-06-2020, Alineatul (11) din Articolul 38 a fost modificat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 93 din 4 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 05 iunie 2020 ) (12) Prima perioadă de raportare începe în primul an calendaristic complet după adoptarea de către Comisia Europeană a actului de punere în aplicare ce stabilește formatul de raportare și cuprinde datele pentru perioada de raportare respectivă. (la 05-06-2020, Alineatul (12) din Articolul 38 a fost modificat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 93 din 4 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 05 iunie 2020 ) (13) Pentru a contribui la realizarea obiectivelor prevăzute prin prezenta ordonanță de urgență, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri pot utiliza instrumente economice și alte măsuri în scopul de a oferi stimulente pentru aplicarea ierarhiei deșeurilor, cum ar fi cele indicate în anexa IVa la Directiva 2008/98/CE privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive, cu modificările și completările ulterioare, sau alte instrumente și măsuri adecvate. (la 05-06-2020, Articolul 38 a fost completat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 93 din 4 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 05 iunie 2020 ) (14) Prevederile alin. (2)-(4) nu se aplică producătorilor de echipamente automate de preluare, așa cum sunt definite la pct. 1 lit. j) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2021 privind stabilirea sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile, republicată, cu modificările și completările ulterioare, doar pentru echipamentele care sunt aprobate și operate de sistemul de garanție-returnare. (la 17-05-2024, Articolul 38 a fost completat de Punctul 22. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) (15) Sistemul de garanție-returnare ține evidența echipamentelor automate de preluare și se asigură că operatorul punctului de returnare, la încetarea ciclului de viață al echipamentelor, a predat echipamentul/echipamentele către un operator economic autorizat pentru tratarea DEEE. (la 17-05-2024, Articolul 38 a fost completat de Punctul 22. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) (16) Sistemul de garanție-returnare furnizează, la solicitarea autorităților de inspecție și control, toate informațiile și documentele necesare care demonstrează conformarea cu prevederile alin. (15). (la 17-05-2024, Articolul 38 a fost completat de Punctul 22. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) Obligațiile deținătorilor de DEEE  +  Articolul 39(1) Operatorii economici care fabrică sau importă dintr-o țară terță sau dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene EEE care fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență și care nu sunt destinate vânzării, respectiv pentru care nu au calitatea de producător potrivit definiției prevăzute la lit. g) din anexa nr. 5, sunt obligați să țină evidența acestor EEE, să încredințeze DEEE provenite de la echipamentele respective numai operatorilor autorizați pentru colectarea și/sau tratarea DEEE și să asigure finanțarea costurilor de gestionare a acestora potrivit cerințelor prezentei ordonanțe de urgență. (la 17-05-2024, Alineatul (1) , Articolul 39 a fost modificat de Punctul 23. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) (2) Persoanele fizice și juridice care dețin DEEE, inclusiv cele provenite de la EEE importate pentru folosința proprie, au obligația de a preda DEEE către sistemele de colectare prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.(3) Operatorul punctului de returnare care gestionează echipamente automate de preluare din cadrul sistemului de garanție-returnare are următoarele obligații:a) predă echipamentele automate de preluare în momentul când acestea devin deșeuri doar către un operator economic autorizat pentru tratarea DEEE;b) asigură finanțarea costurilor de tratare, valorificare și eliminare în condiții de protecție a mediului în momentul când automatele de preluare au devenit DEEE;c) se asigură că, pentru toate DEEE trimise spre tratare, sunt îndeplinite obiectivele minime prevăzute în anexa nr. 9;d) ține evidența echipamentelor automate de preluare și a DEEE, inclusiv managementul acestora, și furnizează la solicitarea autorităților de inspecție și control toate informațiile și documentele necesare care demonstrează conformarea cu dispozițiile a)-c). (la 17-05-2024, Articolul 39 a fost completat de Punctul 24. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) Reprezentantul autorizat  +  Articolul 40(1) Pentru a vinde în România EEE, oricare producător stabilit în alt stat membru al Uniunii Europene are dreptul, prin excepție de la prevederile lit. g) pct. (i)-(iii) din anexa nr. 5, să desemneze o persoană fizică autorizată sau juridică stabilită pe teritoriul României drept reprezentant autorizat care este responsabil de îndeplinirea obligațiilor producătorului respectiv, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.(2) Pentru a vinde EEE către un alt stat membru în care nu are sediul, oricare producător, definit conform prevederilor lit. g) pct. (iv) din anexa nr. 5, care are sediul pe teritoriul României, este obligat să desemneze un reprezentant autorizat în statul membru respectiv care este responsabil de îndeplinirea obligațiilor producătorului în cauză, potrivit prevederilor Directivei 2012/19/UE, pe teritoriul statului membru respectiv.(3) Producătorii desemnează reprezentantul autorizat în condițiile legii.(4) Începând cu data de 1 octombrie 2024, reprezentantul autorizat, altul decât organizația colectivă, are obligația să constituie o garanție în cuantum de 100.000 lei în favoarea AFM, sub forma unui depozit în numerar sau a unei scrisori de garanție bancară ori altui instrument de garantare emis de către o societate bancară, valabilă pentru întreaga perioadă de autorizare, cu scopul garantării obligațiilor fiscale prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. w) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, și să o completeze, după caz, la solicitarea AFM. (la 17-05-2024, Articolul 40 a fost completat de Punctul 25. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) (5) Reprezentantul autorizat are obligația să completeze garanția prevăzută la alin. (4), după caz, la solicitarea și la termenul stabilit de AFM, dacă AFM a constatat că suma de 100.000 lei este insuficientă în vederea garantării obligațiilor de plată prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. w) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare. (la 17-05-2024, Articolul 40 a fost completat de Punctul 25. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) Cooperarea administrativă și schimbul de informații  +  Articolul 41(1) Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor cooperează, în condițiile legii, cu autoritățile din statele membre responsabile de punerea în aplicare a Directivei 2012/19/UE, în special pentru a institui un flux adecvat de informații pentru a asigura respectarea de către producători a dispozițiilor acesteia, și, după caz, își furnizează reciproc, precum și Comisiei informații pentru a facilita punerea în aplicare corespunzătoare a Directivei 2012/19/UE.(2) Cooperarea administrativă și schimbul de informații prevăzute la alin. (1), în special între registrele naționale, trebuie să includă mijloacele electronice de comunicare.(3) Cooperarea prevăzută la alin. (1) include, printre altele, asigurarea accesului la documentele și informațiile pertinente, inclusiv la rezultatele unor eventuale inspecții, sub rezerva respectării dispozițiilor din legislația privind protecția datelor, în vigoare, în statul membru din care provine autoritatea căreia i se solicită cooperarea.  +  Articolul 42În aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și/sau autoritățile executive ale administrației publice locale pot încheia, în condițiile legii, acorduri cu reprezentanții sectoarelor economice implicate.Sancțiuni  +  Articolul 43(1) Încălcarea dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni, și se sancționează după cum urmează:a) cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei pentru persoanele fizice și cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice:1. nerespectarea prevederilor art. 10 alin. (2), art. 12 alin. (2), art. 16 alin. (1) și (2) și art. 39 alin. (2); (la 17-05-2024, Punctul 1. , Litera a) , Alineatul (1) , Articolul 43 a fost modificat de Punctul 26. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) b) cu amendă de la 30.000 lei la 40.000 lei:1. nerespectarea prevederilor art. 8, art. 9 alin. (1) lit. a) și b) și alin. (4) și (5), art. 11 alin. (1), art. 13, art. 27 alin (1), (5) și (6), art. 36, art. 39 alin. (1);2. nerespectarea prevederilor art. 37;c) cu amendă de la 40.000 lei la 50.000 lei:1. nerespectarea prevederilor art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3), art. 11 alin. (2), art. 19, art. 28 alin. (1) și (2), art. 29 alin. (1), art. 30 alin. (1) și (2) și art. 33 alin. (1)-(3); (la 17-05-2024, Punctul 1. , Litera c) , Alineatul (1) , Articolul 43 a fost modificat de Punctul 26. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) 2. nerespectarea prevederilor art. 14, 20 și 21;3. nerespectarea prevederilor art. 34 alin. (1), (3) și (5);4. nerespectarea prevederilor art. 38 alin. (7) și (8);5. nerespectarea prevederilor art. 10 alin. (5), art. 16 alin. (3), art. 23 alin. (3), art. 27 alin. (2) și art. 38 alin. (2) și (3); (la 17-05-2024, Punctul 5. , Litera c) , Alineatul (1) , Articolul 43 a fost modificat de Punctul 26. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) 6. nerespectarea prevederilor art. 38 alin (15) și (16) și art. 39 alin. (3). (la 17-05-2024, Litera c) , Alineatul (1) , Articolul 43 a fost completată de Punctul 27. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) d) pentru nerespectarea prevederilor art. 17 și 17^1 se aplică prevederile art. 9 alin. (1) lit. w) și y) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare. (la 17-05-2024, Alineatul (1) , Articolul 43 a fost completat de Punctul 28. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) (2) În cazul săvârșirii contravențiilor prevăzute la alin. (1) lit. c) pct. 5, pe lângă sancțiunea amenzii contravenționale se aplică și sancțiunea complementară a suspendării temporare a activității operatorului economic până la conformarea cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență.(3) Pentru echipamentele de transfer termic care conțin substanțe care depreciază stratul de ozon și gaze fluorurate cu efect de seră, lămpile fluorescente care conțin mercur, panourile fotovoltaice și echipamentele de mici dimensiuni prevăzute la categoriile 5 și 6 din anexa nr. 2, operatorilor care dețin autorizație de mediu potrivit prevederilor Legii nr. 211/2011, republicată, în cazul săvârșirii contravențiilor prevăzute la alin. (1) lit. c) pct. 2, pe lângă sancțiunea amenzii contravenționale se aplică și sancțiunea complementară a suspendării temporare a activității operatorului economic până la conformarea cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență.(4) În cazul în care nu s-au îndeplinit condițiile stabilite prin actul de suspendare, în situația prevăzută la alin. (2), autoritatea competentă pentru protecția mediului dispune, după expirarea termenului de suspendare, anularea autorizației de mediu.(5) Constatarea contravențiilor prevăzute la alin. (1)-(3) și aplicarea sancțiunilor se fac de către personalul împuternicit al:a) Gărzii Naționale de Mediu, pentru contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și lit. c) pct. 1, 2, 4, 5 și 6; (la 17-05-2024, Litera a) , Alineatul (5) , Articolul 43 a fost modificată de Punctul 29. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) b) Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, pentru contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. b) pct. 2 și lit. c) pct. 3 și 4, pentru EEE destinate consumatorilor, astfel cum sunt definiți la art. 2 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.c) AFM, pentru constatarea și aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, pentru neîndeplinirea obiectivelor de colectare prevăzute la alin. (1) lit. d). (la 17-05-2024, Alineatul (5) , Articolul 43 a fost completat de Punctul 30. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) (6) Dispozițiile referitoare la contravențiile prevăzute la alin. (1) și (2) se completează cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.(7) Dispozițiile referitoare la contravențiile prevăzute la alin. (1) se aplică fără a aduce atingere prevederilor art. 26 din Hotărârea Guvernului nr. 306/2011 privind unele măsuri de supraveghere a pieței produselor reglementate de legislația Uniunii Europene care armonizează condițiile de comercializare a acestora.(8) Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Ministerul Afacerilor Externe, notifică Comisiei Europene prezenta ordonanță de urgență, precum și eventualele modificări ulterioare ale art. 43.Inspecția și controlul  +  Articolul 44(1) Autoritățile prevăzute la art. 43 alin. (5) realizează inspecții și controale adecvate, în condițiile legii, pentru a verifica punerea în aplicare, în mod corespunzător, a dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență.(2) Aceste inspecții acoperă cel puțin:a) informațiile raportate potrivit prezentei ordonanțe de urgență;b) transferurile, în special exporturile de DEEE în afara Uniunii, cu respectarea Regulamentului nr. 1.013/2006 și a Regulamentului nr. 1.418/2007;c) operațiunile din cadrul instalațiilor de tratare, în conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 17/2023, cu modificările și completările ulterioare, și cu anexa nr. 7. (la 17-05-2024, Litera c) , Alineatul (2) , Articolul 44 a fost modificată de Punctul 31. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) (3) Autoritățile responsabile cu controlul transferurilor de deșeuri se asigură că transferurile de EEE folosite suspectate de a fi DEEE se desfășoară potrivit cerințelor minime prevăzute în anexa nr. 12 și controlează aceste transferuri în consecință.(4) Costurile analizelor și inspecțiilor adecvate, inclusiv costurile de stocare, ale EEE folosite suspectate de a fi DEEE pot fi imputate producătorilor, părților terțe care acționează în numele acestora sau altor persoane care organizează transferul de EEE folosite suspectate de a fi DEEE, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.(5) Actele de punere în aplicare adoptate de către Comisie prin care sunt stabilite norme suplimentare privind inspecțiile și controlul și, în special, condiții uniforme pentru punerea în aplicare a pct. 2 din anexa nr. 12 sunt transpuse prin hotărâre a Guvernului.Dispoziții finale și tranzitorii  +  Articolul 45(1) Abrogat. (la 17-05-2024, Alineatul (1) , Articolul 45 a fost abrogat de Punctul 32. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) (2) Abrogat. (la 17-05-2024, Alineatul (2) , Articolul 45 a fost abrogat de Punctul 32. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) (3) Abrogat. (la 17-05-2024, Alineatul (3) , Articolul 45 a fost abrogat de Punctul 32. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) (4) Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor transmite Comisiei Europene legislația secundară care se adoptă în baza prezentei ordonanțe de urgență.(5) Licențele de operare ale organizațiilor colective emise în condițiile legii și care sunt în vigoare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență rămân valabile până la data de 31 decembrie 2015.(6) Organizațiile colective a căror licență de operare este valabilă la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și care intenționează să își continue activitatea de preluare a responsabilităților producătorilor de echipamente electrice și electronice după data de 31 decembrie 2015 sunt obligate să depună documentația de licențiere conform procedurii menționate la art. 25 alin. (7) în perioada 1-15 octombrie 2015.(7) Licențele de operare emise în condițiile legii, precum și licențele de operare deținute de organizațiile colective care și-au manifestat intenția să își continue activitatea până la 27 noiembrie 2024 sunt valabile până la data de 31 martie 2025. (la 03-12-2024, Articolul 45 a fost completat de Articolul VIII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 137 din 27 noiembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1215 din 3 decembrie 2024 )  +  Articolul 46Anexele nr. 1-12 fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență și se actualizează prin ordin al ministrului mediului, apelor și pădurilor.  +  Articolul 47(1) Orice trimitere la Hotărârea Guvernului nr. 1.037/2010 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice se consideră făcută la prezenta ordonanță de urgență.(2) Măsurile adoptate sau impuse de autoritatea de reglementare în temeiul legislației existente până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență rămân în vigoare până la revizuirea acestora, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.(3) Producătorii care dețin număr de înregistrare în Registrul producătorilor de EEE la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență își păstrează această calitate de producător înregistrat până la expirarea actului administrativ de înregistrare.  +  Articolul 48Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la 10 zile de la data publicării, cu excepția prevederilor art. 38 alin. (2), precum și a prevederilor art. 43 alin. (1) lit. c) pct. 4, care intră în vigoare în termen de 120 de zile de la data publicării.  +  Articolul 49La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă:a) Hotărârea Guvernului nr. 1.037/2010 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 2 noiembrie 2010;b) Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 2.264/2011 privind aprobarea metodologiei de calcul al ratei anuale de colectare selectivă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 11 octombrie 2011;c) Ordinul ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 901/S.B./2005 privind aprobarea măsurilor specifice pentru colectarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice care prezintă riscuri prin contaminare pentru securitatea și sănătatea personalului din punctele de colectare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 12 octombrie 2005.Prezenta ordonanță de urgență transpune Directiva 2012/19/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 iulie 2012 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 197 din 24 iulie 2012.
    PRIM-MINISTRU
    VICTOR-VIOREL PONTA
    Contrasemnează:
    p. Ministrul mediului,
    apelor și pădurilor,
    Mihail Fâcă,
    secretar de stat
    Ministrul economiei,
    comerțului și turismului,
    Mihai Tudose
    p. Ministrul afacerilor externe,
    George Ciamba,
    secretar de stat
    Ministrul sănătății,
    Nicolae Bănicioiu
    Ministrul dezvoltării regionale
    și administrației publice,
    Nicolae-Liviu Dragnea
    Ministrul transporturilor,
    Ioan Rus
    Ministrul pentru societatea informațională,
    Sorin Mihai Grindeanu
    Ministrul educației
    și cercetării științifice,
    Sorin Mihai Cîmpeanu
    București, 2 aprilie 2015.Nr. 5.  +  Anexa nr. 1
    Categorii de EEE reglementate pe parcursul perioadei de tranziție
    potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a)
    1. Aparate de uz casnic de mari dimensiuni2. Aparate de uz casnic de mici dimensiuni3. Echipamente informatice și echipamente pentru comunicații electronice4. Aparate electrice de consum și panouri fotovoltaice5. Echipamente de iluminat6. Unelte electrice și electronice, cu excepția uneltelor industriale fixe de mari dimensiuni7. Jucării, echipament pentru petrecerea timpului liber și echipament sportiv8. Dispozitive medicale, cu excepția tuturor produselor implantate și infectate9. Instrumente de monitorizare și control10. Distribuitoare automate
     +  Anexa nr. 2
    Categorii de EEE reglementate de art. 2 alin. (1) lit. b)
    1. Echipamente de transfer termic2. Ecrane, monitoare și echipamente care conțin ecrane cu o suprafață mai mare de 100 cm²3. Lămpi4. Echipamente de mari dimensiuni (având oricare dintre dimensiunile externe, mai mare de 50 cm). (la 17-05-2024, Punctul 4. , Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 33. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) 4^1. Echipamente de mari dimensiuni, având oricare dintre dimensiunile externe mai mari de 50 cm, inclusiv, printre altele: aparate de uz casnic; echipamente informatice și de telecomunicații; echipamente de larg consum; aparate de iluminat, echipamente de reproducere a sunetului sau imaginilor, echipamente muzicale; unelte electrice și electronice; jucării, echipamente sportive și de agrement; dispozitive medicale; instrumente de supraveghere și control; distribuitoare automate; echipamente pentru generarea de curenți electrici. Această categorie nu include echipamente prevăzute la pct. 1-3 (fără panouri fotovoltaice). (la 17-05-2024, Anexa nr. 2 a fost completată de Punctul 34. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) 4^2. Panouri fotovoltaice (la 17-05-2024, Anexa nr. 2 a fost completată de Punctul 34. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) 5. Echipamente de mici dimensiuni (nicio dimensiune externă mai mare de 50 cm), inclusiv, printre altele: aparate de uz casnic; echipamente de larg consum; aparate de iluminat, echipamente de reproducere a sunetului sau imaginilor, echipamente muzicale; unelte electrice și electronice; jucării, echipamente sportive și de agrement; dispozitive medicale; instrumente de supraveghere și control; distribuitoare automate; echipamente pentru generarea de curenți electrici. Această categorie nu include echipamentele prevăzute la pct. 1-3 și 6.6. Echipamente informatice și de telecomunicații de dimensiuni mici, nicio dimensiune externă mai mare de 50 cm
     +  Anexa nr. 3
    Lista EEE care sunt cuprinse în categoriile din anexa nr. 1
    1. Aparate de uz casnic de mari dimensiuni:a) aparate frigorifice de mari dimensiuni;b) frigidere;c) congelatoare;d) alte aparate de mari dimensiuni utilizate pentru refrigerarea, conservarea și stocarea alimentelor;e) mașini de spălat rufe;f) uscătoare de rufe;g) mașini de spălat vase;h) mașini de gătit;i) sobe electrice;j) plite electrice;k) cuptoare cu microunde;l) alte aparate de mari dimensiuni utilizate pentru prepararea sau procesarea de altă natură a alimentelor;m) aparate electrice de încălzit;n) radiatoare electrice;o) alte aparate de mari dimensiuni utilizate pentru încălzirea camerelor, a paturilor, a scaunelor și a fotoliilor;p) ventilatoare electrice;q) aparate de aer condiționat;r) alte echipamente de ventilare, de ventilare pentru evacuare și de climatizare.2. Aparate de uz casnic de mici dimensiuni:a) aspiratoare;b) aparate de curățat covoare;c) alte aparate de curățat;d) aparate utilizate pentru cusut, tricotat, țesut și alte metode de prelucrare a textilelor;e) fiare de călcat și alte aparate de călcat, calandrat și alte forme de întreținere a îmbrăcămintei;f) aparate de prăjit pâine;g) aparate de prăjit;h) mașini de măcinat, filtre de cafea și echipamente de deschis sau sigilat recipiente sau ambalaje;i) cuțite electrice;j) aparate de tuns părul, uscătoare de păr, periuțe de dinți, aparate de ras, aparate pentru masaj și alte aparate de îngrijire corporală;k) ceasuri, ceasuri de mână și echipamente de măsurat, indicat sau înregistrat timpul;l) cântare.3. Echipamente informatice și echipamente pentru comunicații electronice:a) prelucrarea centralizată a datelor;b) sisteme de procesare a datelor de mare capacitate;c) minicomputere; imprimante; informatică personală;d) calculatoare personale, inclusiv unitate centrală, mouse, monitor și tastatură;e) calculatoare portabile, inclusiv unitate centrală, mouse, monitor și tastatură;f) calculatoare mici portabile;g) calculatoare electronice;h) imprimante;i) echipament pentru copiere;j) mașini de scris electrice și electronice;k) calculatoare de buzunar și de birou;l) alte produse și echipamente de colectare, stocare, prelucrare, prezentare sau comunicare a informațiilor prin mijloace electronice;m) terminale și sisteme pentru utilizatori;n) faxuri;o) telexuri;p) telefoane;q) telefoane publice;r) telefoane fără fir;s) telefoane celulare;ș) roboți telefonici;t) alte produse sau echipamente pentru transmisia de sunete, imagini sau alte informații prin comunicații electronice.4. Aparate electrice de consum și panouri fotovoltaice:a) aparate de radio;b) televizoare;c) camere video;d) aparate video cu înregistrare;e) aparate de înregistrare de înaltă fidelitate;f) amplificatoare audio;g) instrumente muzicale;h) alte produse sau echipamente destinate înregistrării sau reproducerii sunetelor sau imaginilor, inclusiv semnale sau alte tehnologii de propagare a sunetului sau imaginii, altfel decât prin comunicații electronice;i) panouri fotovoltaice.5. Echipamente de iluminat:a) corpuri de iluminat pentru lămpi fluorescente, cu excepția corpurilor de iluminat de uz casnic;b) lămpi fluorescente drepte;c) lămpi fluorescente compacte;d) lămpi cu descărcare în gaze de înaltă intensitate, inclusiv lămpi cu vapori de sodiu la înaltă presiune și lămpi cu halogenuri metalice;e) lămpi cu vapori de sodiu la joasă presiune;f) alte corpuri de iluminat sau echipamente de difuzat sau controlat lumina, inclusiv LED, cu excepția lămpilor cu filament.6. Unelte electrice și electronice, cu excepția uneltelor industriale fixe de mari dimensiuni):a) mașini de găurit;b) ferăstraie;c) mașini de cusut;d) echipamente de strunjit, de frezat, de șlefuit, de polizat, de tăiat cu ferăstrăul, de tăiat, de forfecat, de perforat, de găurit, de ștanțat, de fălțuit, de îndoit sau destinate altor operațiuni de prelucrare a lemnului, a metalului sau a altor materiale;e) dispozitive de nituit, de fixat cu cuie, de înșurubat sau de extragere a niturilor, a cuielor, a șuruburilor sau pentru alte utilizări similare;f) dispozitive pentru sudură, pentru lipit sau pentru utilizări similare;g) echipamente de pulverizat, de împrăștiat, de dispersat sau alte operațiuni de tratare a substanțelor lichide sau gazoase prin alte mijloace;h) unelte de tuns iarba sau pentru alte activități de grădinărit.7. Jucării, echipament pentru petrecerea timpului liber și echipament sportiv:a) seturi de trenuri electrice sau de curse de mașini;b) console de mână pentru jocuri video;c) jocuri video;d) calculatoare pentru ciclism, scufundare, cros, canotaj și altele asemenea;e) echipamente sportive cu componente electrice sau electronice;f) automate cu monede.8. Dispozitive medicale, cu excepția tuturor produselor implantate și infectate:a) echipamente de radioterapie;b) echipamente de cardiologie;c) echipamente de dializă, ventilatoare pulmonare, echipamente de medicină nucleară;d) echipamente de laborator pentru diagnosticare în vitro;e) analizoare;f) aparate frigorifice;g) teste de fecundare;h) alte aparate de detectare, prevenire, supraveghere, tratare, alinare a bolilor, a rănilor sau a incapacităților.9. Instrumente de monitorizare și control:a) detectoare de fum;b) regulatoare de căldură;c) termostate;d) aparate de măsurat, cântărit sau reglat de uz casnic sau utilizate ca echipamente de laborator;e) alte instrumente de supraveghere și control utilizate în instalații industriale, de exemplu, în panourile de control.10. Distribuitoare automate:a) distribuitoare automate de băuturi calde;b) distribuitoare automate de sticle sau doze calde sau reci;c) distribuitoare automate de produse solide;d) distribuitoare automate de bani;e) toate aparatele care furnizează automat orice fel de produse.
     +  Anexa nr. 4
    Lista neexhaustivă a EEE care sunt cuprinse în categoriileprevăzute în anexa nr. 2
    (la 17-05-2024, Titlul Anexei nr. 4 a fost modificat de Punctul 35. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) 1. Echipamente de transfer termic:– frigidere, congelatoare, distribuitoare automate de produse reci, echipamente de aer condiționat, echipamente de dezumidificare, pompe de căldură, radiatoare cu ulei și alte echipamente de transfer termic utilizând alte fluide decât apa pentru transferul termic.2. Ecrane monitoare și echipamente care conțin ecrane cu o suprafață mai mare de 100 cm²:– ecrane, televizoare, cadre foto LCD, monitoare, calculatoare portabile, calculatoare mici portabile.3. Lămpi:– lămpi fluorescente drepte, lămpi fluorescente compacte, lămpi fluorescente, lămpi cu descărcare în gaze de înaltă intensitate - inclusiv lămpi cu vapori de sodiu la înaltă presiune și lămpi cu halogenuri metalice -, lămpi cu vapori de sodiu la joasă presiune, LED.4. Echipamente de mari dimensiuni:– mașini de spălat rufe, uscătoare de haine, mașini de spălat veselă, mașini de gătit, sobe electrice, plite electrice, aparate de iluminat, echipamente de reproducere a sunetului sau imaginilor, echipamente muzicale cu excepția orgilor instalate în lăcașuri de cult, aparate de tricotat și țesut, unități centrale de calculator de mari dimensiuni, imprimante de mari dimensiuni, fotocopiatoare, automate cu monede de mari dimensiuni, dispozitive medicale de mari dimensiuni, instrumente de supraveghere și control de mari dimensiuni, distribuitoare automate de produse și bancnote de mari dimensiuni, panouri fotovoltaice.5. Echipamente de mici dimensiuni:– aspiratoare, aparate de curățat covoare, aparate de cusut, aparate de iluminat, cuptoare cu microunde, echipamente de ventilare, fiare de călcat, aparate de prăjit pâine, cuțite electrice, fierbătoare de apă, ceasuri deșteptătoare și ceasuri de mână, aparate de ras electrice, cântare, aparate pentru îngrijirea părului și de îngrijire corporală, calculatoare de buzunar, aparate de radio, camere video, aparate video, echipamente de înaltă fidelitate, instrumente muzicale, echipamente de reproducere a sunetului sau imaginilor, jucării electrice și electronice, echipamente sportive, calculatoare pentru ciclism, scufundare, cros, canotaj etc., detectoare de fum, regulatoare de căldură, termostate, unelte electrice și electronice de mici dimensiuni, dispozitive medicale de mici dimensiuni, instrumente de supraveghere și control de mici dimensiuni, distribuitoare automate de produse de mici dimensiuni, echipamente de mici dimensiuni cu panouri fotovoltaice integrate.6. Echipamente informatice și echipamente pentru comunicații electronice de dimensiuni mici, nicio dimensiune externă mai mare de 50 cm:– telefoane mobile, GPS, calculatoare de buzunar, routere, calculatoare personale, imprimante, telefoane.
     +  Anexa nr. 5
    DEFINIȚII
    a) echipamente electrice și electronice, denumite în continuare EEE - echipamente care sunt dependente de curenți electrici sau câmpuri electromagnetice pentru a funcționa corespunzător și echipamente pentru generarea, transferul și măsurarea acestor curenți și câmpuri, proiectate pentru utilizarea la o tensiune nominală de maximum 1.000 de volți, pentru curent alternativ, și 1.500 de volți, pentru curent continuu;b) unelte industriale fixe de mari dimensiuni - un ansamblu de mari dimensiuni de mașini, echipamente și/sau componente care funcționează împreună pentru o aplicație specifică, sunt instalate și dezinstalate cu titlu permanent de către profesioniști într-un anumit loc și utilizate și întreținute de profesioniști într-o instalație industrială de producție sau de cercetare și dezvoltare;c) instalație fixă de mari dimensiuni - o anumită combinație de mari dimensiuni de mai multe tipuri de aparate și, după caz, de alte dispozitive, care:(i) sunt asamblate, instalate și dezinstalate de către profesioniști;(ii) sunt destinate utilizării permanente ca parte a unei clădiri sau a unei structuri într-un amplasament prestabilit și destinat acestui scop; și(iii) pot fi înlocuite numai prin același tip de echipament proiectat special;d) echipamente mobile fără destinație rutieră - echipamente care dispun de o sursă proprie de energie, a căror funcționare în timpul lucrului necesită fie mobilitate, fie o mișcare continuă sau semicontinuă între o succesiune de puncte de lucru fixe;e) deșeuri de echipamente electrice și electronice, denumite în continuare DEEE - echipamentele electrice și electronice care constituie deșeuri în sensul pct. 9 din anexa nr. 1 la Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, republicată, inclusiv componentele, subansamblele și produsele consumabile care fac parte integrantă din produs în momentul în care acesta devine deșeu;f) DEEE de dimensiuni foarte mici - deșeuri de echipamente electrice și electronice la care nicio dimensiune exterioară nu este mai mare de 25 cm;g) producător - orice persoană fizică sau juridică care, indiferent de tehnica de vânzare utilizată, inclusiv comunicarea la distanță astfel cum este definită în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative:(i) are sediul în România și fabrică EEE sub propriul nume sau propria marcă comercială sau ale cărui EEE sunt proiectate sau fabricate și comercializate sub propriul nume sau sub propria marcă comercială, pe teritoriul României;(ii) are sediul în România și revinde pe teritoriul României sub propriul nume sau propria marcă comercială echipamente produse de alți furnizori, un revânzător nefiind considerat "producător" atunci când marca producătorului figurează pe echipament conform pct. (i);(iii) are sediul în România și introduce pe piața națională, cu titlu profesional, EEE dintr-o țară terță sau dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene; sau(iv) vinde EEE prin mijloace de comunicare la distanță direct gospodăriilor particulare sau utilizatorilor în afara gospodăriilor particulare, în România și are sediul într-un alt stat membru sau într-o țară terță.Orice persoană care asigură în mod exclusiv o finanțare, în cadrul sau în temeiul unui contract de finanțare, nu este considerată "producător" decât în cazul în care acționează ca producător în sensul pct. (i)-(iv);h) distribuitor - orice persoană fizică sau juridică din lanțul de aprovizionare, care face un EEE disponibil pe piață. Această definiție nu împiedică un distribuitor să fie, în același timp, producător în sensul lit. g);i) DEEE provenite de la gospodării particulare - DEEE provenite de la gospodării particulare și DEEE de origine comercială, industrială, din instituții și din alte surse care, datorită naturii și cantității lor, sunt similare celor provenite de la gospodării particulare. Deșeurile provenite din EEE care ar putea fi utilizate atât de gospodării particulare, cât și de utilizatori în afara gospodăriilor particulare sunt considerate drept DEEE provenite de la gospodării particulare;j) contract de finanțare - orice acord sau contract de împrumut, leasing, închiriere sau vânzare la termen referitor la un echipament, fie că acordul sau contractul respectiv sau orice acord sau contract auxiliar prevede sau nu efectuarea sau posibilitatea efectuării unui transfer de proprietate privind echipamentul în cauză;k) a face disponibil pe piață - orice tip de furnizare a unui produs spre distribuire, consum sau utilizare pe piața națională în cursul unei activități comerciale, fie în schimbul unei plăți, fie gratuit;l) cu titlu profesional - în cadrul activității desfășurate în mod obișnuit, în mod normal și repetat;m) introducere pe piață - acțiunea de a face disponibil, cu titlu profesional, un produs pentru prima dată pe piața națională;n) înlăturare - manipularea manuală, mecanică, chimică sau metalurgică ce are ca rezultat faptul că substanțele, amestecurile și componentele periculoase sunt reținute într-un flux identificabil sau reprezintă o parte identificabilă a unui flux din cadrul procesului de tratare. O substanță, un amestec sau o componentă este identificabilă dacă poate fi monitorizată pentru a se verifica dacă tratarea sa este sigură din punctul de vedere al protecției mediului;o) dispozitiv medical - EEE definite la art. 2 alin. (1) pct. 1 și, respectiv, pct. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 54/2009 privind condițiile introducerii pe piață a dispozitivelor medicale, cu modificările ulterioare; (la 24-06-2019, Litera o) din Anexa nr. 5 a fost modificată de Punctul 9, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 44 din 20 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 509 din 24 iunie 2019 ) p) dispozitiv medical de diagnostic în vitro - EEE definite la art. 2 pct. 2 și, respectiv, pct. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 798/2003 privind stabilirea condițiilor de introducere pe piață și de utilizare a dispozitivelor medicale pentru diagnostic în vitro, cu modificările și completările ulterioare; (la 24-06-2019, Litera p) din Anexa nr. 5 a fost modificată de Punctul 9, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 44 din 20 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 509 din 24 iunie 2019 ) q) dispozitiv medical implantabil activ - EEE definite la art. 2 alin. (1) pct. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 55/2009 privind dispozitivele medicale implantabile active, cu modificările ulterioare;r) produse orfane - produse ale unor producători care și-au încetat activitatea sau care nu pot fi identificați la momentul când acestea devin deșeuri;s) deșeuri istorice - DEEE provenite de la produse introduse pe piață anterior datei de 1 ianuarie 2007;ș) organizație colectivă - operator economic constituit în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare, licențiat de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor potrivit prevederilor art. 25 alin. (7) din ordonanța de urgență, și care are drept activitate exclusiv preluarea și ducerea la îndeplinire a obligațiilor producătorilor de EEE sau ale reprezentanților autorizați care acționează în numele producătorilor cu privire la gestionarea DEEE; (la 17-05-2024, Litera ș) , Anexa nr. 5 a fost modificată de Punctul 36. , Articolul I din LEGEA nr. 127 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 14 mai 2024 ) t) sistemul unul la unul - sistem prin care, la achiziționarea unui EEE, se preia un DEEE de tip echivalent, îndeplinind aceleași funcții ca echipamentul furnizat;ț) perioada de garantare - intervalul de timp, stabilit în documente tehnice normative sau declarat de către producător, în cadrul căruia produsele de folosință îndelungată trebuie să își mențină caracteristicile funcționale, dacă au fost respectate condițiile de transport, manipulare, depozitare și exploatare, la sfârșitul căruia se consideră că un echipament electric și electronic devine deșeu;u) interes național esențial de securitate - acele interese naționale care au rol de a asigura funcțiile vitale ale siguranței, apărării și securității naționale, suveranității, independenței și integrității țării și infrastructurilor naționale;v) telecomunicații-comunicații electronice, astfel cum sunt definite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 140/2012, cu modificările și completările ulterioare.
     +  Anexa nr. 6
    Ratele anuale minime de colectare
    care trebuie atinse de către producători
    Rata de colectare anuală exprimată în %
    Pentru anul 2016 > 40%
    Pentru perioada 2017-2020 45%
    Începând cu anul 2021 65%
     +  Anexa nr. 7
    Tratarea selectivă a materiilor și componentelor deșeurilor
    de echipamente electrice și electronice menționate la art. 20
    1. Se impune înlăturarea cel puțin a următoarelor substanțe, amestecuri și componente din orice deșeu de echipamente electrice și electronice care face obiectul unei colectări separate:a) condensatoarele care conțin bifenili policlorurați (PCB), potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 173/2000 pentru reglementarea regimului special privind gestiunea și controlul bifenililor policlorurați și ale altor compuși similari, cu modificările și completările ulterioare;b) componentele care conțin mercur, precum întrerupătoarele sau lămpile cu retroiluminare;c) bateriile;d) plăcile de circuit imprimat ale telefoanelor mobile, în general, și alte dispozitive, dacă suprafața plăcii de circuit imprimat este mai mare de 10 cm²;e) cartușele de toner, lichid sau sub formă de pastă, precum și tonerele de culoare;f) materialele plastice care conțin substanțe ignifuge bromurate;g) deșeurile de azbest și componentele care conțin azbest;h) tuburile catodice;i) clorofluorocarburile (CFC), hidroclorofluorocarburile (HCFC) sau hidrofluorocarburile (HFC), hidrocarburile (HC);j) lămpile cu descărcare în gaze;k) ecranele cu cristale lichide (împreună cu carcasa lor, după caz) cu o suprafață mai mare de 100 cm² și toate ecranele retroiluminate cu lămpi cu descărcare în gaze;l) cablurile electrice externe;m) componentele care conțin fibre ceramice refractare precum cele descrise în Hotărârea Guvernului nr. 1.408/2008 privind clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase;n) componentele care conțin substanțe radioactive, cu excepția componentelor care nu depășesc în cantitate valorile de scutire prevăzute la art. 5 alin. (1), art. 8 și 9, precum și pct. 5-11 din anexa nr. 2 din Normele fundamentale de securitate radiologică, aprobate prin Ordinul președintelui Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare nr. 14/2000, cu completările ulterioare;o) condensatorii electrolitici care conțin substanțe periculoase (înălțime > 25 mm, diametru > 25 mm sau volum similar în mod proporțional).p) Aceste substanțe, amestecuri și componente sunt eliminate sau valorificate în conformitate cu Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, republicată.2. Componentele următoare ale DEEE care fac obiectul unei colectări separate trebuie să fie tratate în felul următor:a) tuburile catodice: trebuie înlăturat învelișul fluorescent;b) echipamentele ce conțin gaze care depreciază stratul de ozon sau care prezintă un potențial de încălzire globală a climei (GWP) mai mare de 15, precum cele din spume sau din circuitele de refrigerare: gazele se extrag și se tratează în mod corespunzător. Gazele care depreciază stratul de ozon se tratează în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1.005/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind substanțele care diminuează stratul de ozon;c) lămpile cu descărcare în gaze: se înlătură mercurul.3. Ținând seama de considerentele ecologice și de oportunitatea pregătirii pentru reutilizare și a reciclării, pct. 1 și 2 se aplică astfel încât să nu împiedice pregătirea pentru reutilizare și reciclarea în condiții de protecție a mediului a componentelor sau a aparatelor întregi.
     +  Anexa nr. 8
    Cerințe tehnice prevăzute la art. 21
    1. Locuri de stocare (inclusiv stocare temporară) a DEEE înainte de tratarea lor fără a aduce atingere cerințelor Hotărârii Guvernului nr. 349/2005 privind depozitarea deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare:a) suprafețe impermeabile pentru zonele adecvate, prevăzute cu instalații de colectare a pierderilor prin scurgere și, după caz, cu decantoare și separatoare de grăsimi;b) învelitori rezistente la intemperii pentru zonele adecvate.2. Locuri de tratare a DEEE:a) cântare de măsurare a greutății deșeurilor tratate;b) suprafețe impermeabile și învelitori rezistente la intemperii pentru zonele adecvate, prevăzute cu instalații de colectare a pierderilor prin scurgere și, după caz, cu decantoare și separatoare de grăsimi;c) stocare adecvată pentru piesele demontate;d) containere adecvate pentru stocarea bateriilor, a condensatorilor cu conținut de PCB/PCT și a altor deșeuri periculoase precum deșeurile radioactive;e) echipamente de tratare a apei, în conformitate cu reglementările în materie de sănătate și mediu.
     +  Anexa nr. 9
    Obiectivele minime privind valorificarea prevăzute la art. 27
    Partea 1: Obiective minime aplicabile per categorie de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență până la data de 14 august 2015 privind categoriile prevăzute în anexa nr. 1 la ordonanța de urgență:a) pentru DEEE incluse în categoria 1 sau 10 din anexa nr. 1 la ordonanța de urgență:80% se valorifică; și75% se reciclează;b) pentru DEEE incluse în categoria 3 sau 4 din anexa nr. 1 la ordonanța de urgență:75% se valorifică; și65% se reciclează;c) pentru DEEE incluse în categoriile 2, 5-8 sau 9 din anexa nr. 1 la ordonanța de urgență:70% se valorifică; și50% se reciclează;d) pentru lămpile cu descărcare în gaze, 80% se reciclează.Partea 2: Obiective minime aplicabile per categorie de la data de 15 august 2015 până la data de 14 august 2018 privind categoriile prevăzute în anexa nr. 1 la ordonanța de urgență:a) pentru DEEE incluse în categoria 1 sau 10 din anexa nr. 1 la ordonanța de urgență:85% se valorifică; și80% se pregătesc pentru reutilizare și se reciclează;b) pentru DEEE incluse în categoria 3 sau 4 din anexa nr. 1 la ordonanța de urgență:80% se valorifică; și70% se pregătesc pentru reutilizare și se reciclează;c) pentru DEEE incluse în categoriile 2, 5-8 sau 9 din anexa nr. 1 la ordonanța de urgență:75% se valorifică; și55% se pregătesc pentru reutilizare și se reciclează;d) pentru lămpile cu descărcare în gaze, 80% se reciclează.Partea 3: Obiective minime aplicabile per categorie de la 15 august 2018 privind categoriile prevăzute în anexa nr. 2 la ordonanța de urgență: (la 24-06-2019, sintagma: anexa nr. 5 a fost înlocuită de Punctul 10, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 44 din 20 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 509 din 24 iunie 2019 ) a) pentru DEEE incluse în categoria 1 sau 4 din anexa nr. 2 la ordonanța de urgență:85% se valorifică; și80% se pregătesc pentru reutilizare și se reciclează;b) pentru DEEE incluse în categoria 2 din anexa nr. 2 la ordonanța de urgență:80% se valorifică; și70% se pregătesc pentru reutilizare și se reciclează la ordonanța de urgență;c) pentru DEEE incluse în categoria 5 sau 6 din anexa nr. 2 la ordonanța de urgență:75% se valorifică; și55% se pregătesc pentru reutilizare și se reciclează;d) pentru DEEE incluse în categoria 3 din anexa nr. 2 la ordonanța de urgență, 80% se reciclează.
     +  Anexa nr. 10
    Simbol pentru marcarea EEE
    Simbolul care indică faptul că EEE fac obiectul unei colectări separate reprezintă o pubelă cu roți barată cu o cruce, ca în imaginea de mai jos. Simbolul trebuie să fie tipărit vizibil, lizibil și indelebil.
     +  Anexa nr. 11
    Informațiile pentru înregistrare și raportare
    prevăzute la art. 38
    A. Informații care trebuie furnizate la înregistrare1. Numele și adresa producătorului sau a reprezentantului autorizat, în cazul în care este desemnat potrivit prevederilor art. 40 (codul poștal și localitatea, denumirea străzii și numărul, țara, numărul de telefon și de fax, adresa de e-mail, precum și o persoană de contact). În cazul desemnării unui reprezentant autorizat, astfel cum este definit la art. 40, de asemenea datele de contact ale producătorului reprezentat2. Codul național de identificare al producătorului, incluzând numărul european de identificare fiscală sau numărul național de identificare fiscală al producătorului3. Categoria de EEE în conformitate cu anexa nr. 1 sau nr. 2 la ordonanța de urgență, după caz4. Tipul de EEE (echipamente de uz casnic sau alte echipamente decât cele de uz casnic)5. Marca EEE6. Informații privind modul în care producătorul își asumă responsabilitățile: sistem individual sau colectiv, inclusiv informații privind garanția financiară7. Tehnica de vânzare utilizată (de exemplu, vânzare la distanță)8. Declarație prin care se precizează că informațiile furnizate sunt adevărateB. Informații care trebuie furnizate pentru raportare1. Codul național de identificare al producătorului2. Perioada de raportare3. Categoria de EEE în conformitate cu anexa nr. 1 sau nr. 2 la ordonanța de urgență, după caz4. Cantitatea de EEE introduse pe piața internă, exprimată în unități de masă5. Cantitatea, exprimată în unități de masă, de deșeuri de EEE colectate separat, reciclate (inclusiv pregătite pentru reutilizare), valorificate și eliminate pe teritoriul statelor membre sau transportate în interiorul sau în afara Uniunii EuropeneNOTĂ:Informațiile prevăzute la pct. 4 și 5 trebuie furnizate pe categorii.
     +  Anexa nr. 12
    Cerințe minime pentru transferuri
    1. Pentru a face diferența între EEE și DEEE, în cazul în care posesorul obiectului susține că intenționează să expedieze sau expediază EEE folosite, și nu DEEE, statele membre solicită posesorului să aibă la dispoziție, în sprijinul cererii sale, următoarele:a) o copie a facturii și a contractului privind vânzarea și/sau transferul de proprietate a EEE, în care se precizează că echipamentul este destinat reutilizării directe și că este complet funcțional;b) dovezi privind evaluarea sau testarea, sub forma unei copii a evidențelor (certificat de testare, dovadă de funcționalitate), pentru fiecare articol din cadrul lotului și un protocol care să conțină toate informațiile privind evidența, potrivit pct. 3;c) o declarație a deținătorului care aranjează transportul EEE conform căreia niciunul dintre materialele sau echipamentele din cadrul lotului nu constituie deșeuri, astfel cum sunt definite la pct. 9 din anexa nr. 1 la Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, republicată;d) o protecție corespunzătoare împotriva deteriorării în timpul transportului, al încărcării și al descărcării, în special printr-o ambalare și o stivuire corespunzătoare a încărcăturii.2. Prin excepție, pct. 1 lit. a) și b) și pct. 3 nu se aplică în cazul în care există dovezi clare pentru a susține faptul că transportul se efectuează în cadrul unui acord de transfer între întreprinderi și atunci când:a) EEE sunt returnate producătorului sau unei părți terțe care acționează în numele său ca defecte pentru reparații în perioada de garanție, cu intenția de a fi reutilizate; saub) EEE pentru uz profesional care au fost folosite sunt trimise producătorului sau unei părți terțe care acționează în numele său ori către o instalație a unui terț din țări unde se aplică Decizia C(2001)107 finală a Consiliului OCDE privind revizuirea Deciziei C(92)39 privind controlul transporturilor transfrontaliere de deșeuri destinate operațiunilor de valorificare, pentru recondiționare sau reparații, pe baza unui contract valabil, cu intenția de a fi reutilizate; sauc) EEE pentru uz profesional utilizate și defecte, precum dispozitivele medicale sau părțile acestora, sunt trimise producătorului sau unei părți terțe care acționează în numele său în vederea analizării cauzelor principale, pe baza unui contract valabil, în cazul în care o astfel de analiză nu poate fi efectuată decât de producător sau de terțe părți care acționează în numele acestuia.3. Pentru a demonstra că articolele expediate sunt EEE folosite, și nu DEEE, statele membre impun următorii pași pentru realizarea testării și pentru ținerea evidenței în ceea ce privește EEE folosite:Pasul 1: Testarea) Se testează funcționalitatea și se evaluează prezența substanțelor periculoase. Testele care urmează a fi realizate depind de tipul de EEE. În cazul majorității EEE folosite este suficient un test de funcționalitate asupra funcțiilor esențiale.b) Rezultatele evaluării și testării sunt înregistrate într-un document doveditor.Pasul 2: Documentul doveditora) Documentul doveditor este fixat în mod sigur, dar nu permanent, fie chiar pe EEE (dacă nu este ambalat), fie pe ambalaj, astfel încât să poată fi citit fără a dezambala echipamentul.b) Documentul doveditor trebuie să conțină următoarele informații:(i) denumirea articolului, denumirea echipamentului, dacă este cuprinsă în lista din anexa nr. 3 sau din anexa nr. 4 la ordonanța de urgență, după caz, și a categoriei prevăzute în anexa nr. 1 sau în anexa nr. 2 la ordonanța de urgență, după caz;(ii) numărul de identificare al articolului, nr. tip, dacă este cazul;(iii) anul producției, dacă este disponibil;(iv) denumirea și adresa companiei responsabile pentru dovada de funcționalitate;(v) rezultatele testelor descrise la pasul 1, inclusiv data la care s-a efectuat testul de funcționalitate;(vi) tipul de teste realizate.4. Pe lângă documentația solicitată la pct. 1-3, fiecare încărcătură de EEE folosite (de exemplu, container, camion) este însoțită de:a) un document de transport relevant, de exemplu CMR sau scrisoarea de transport;b) o declarație de responsabilitate din partea persoanei responsabile.5. În absența unei dovezi că un obiect este EEE folosit, și nu DEEE, prin documentele corespunzătoare necesare conform pct. 1-4 și în absența unei protecții corespunzătoare împotriva deteriorării în timpul transportului, al încărcării și al descărcării, în special printr-o ambalare corespunzătoare și stivuire corespunzătoare a încărcăturii, acestea fiind obligații ale posesorului care organizează transportul, autoritățile din statele membre consideră că articolul respectiv constituie un DEEE și că încărcătura cuprinde un transfer ilegal. În aceste circumstanțe, încărcătura va fi tratată potrivit prevederilor art. 24 și 25 din Regulamentul (CE) nr. 1.013/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deșeuri.