ORDIN nr. 7.372 din 5 noiembrie 2024privind aprobarea condițiilor specifice pentru acreditarea categoriilor de programe finanțate prin Planul național de redresare și reziliență (PNRR), în cadrul apelurilor de proiecte "Program național de leadership și management educațional", "Program de formare a cadrelor didactice din liceele cu profil agricol"
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1129 din 12 noiembrie 2024
Având în vedere:– Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;– Hotărârea Guvernului nr. 209/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, cu modificările și completările ulterioare;– Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022, cu modificările și completările ulterioare;– Procedura specifică privind elaborarea documentației și acordarea avizului pentru încadrarea unui program în categoria programe de dezvoltare profesională continuă complementare, aprobată prin Nota nr. 4.663/DGMRURS din 19.09.2022;– Ordinul ministrului educației nr. 6.571/2024 pentru aprobarea Ghidului solicitantului - Program național de leadership și management educațional finanțat prin investiția 18: Programul de formare și îndrumare pentru managerii și inspectorii școlari/reforma 7: Reforma guvernanței sistemului de învățământ preuniversitar și profesionalizarea managementului - componenta C15: Educație/Pilonul VI - Politici pentru noua generație din cadrul Planului național de redresare și reziliență;– Ordinul ministrului educației nr. 4.224/2022 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind asigurarea calității programelor pentru dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și de acumulare a creditelor profesionale transferabile;– Ordinul ministrului educației nr. 6.195/2024 pentru aprobarea Ghidului solicitantului - Program de formare a cadrelor didactice din liceele cu profil agricol finanțat prin investiția 7. Transformarea liceelor agricole în centre de profesionalizare/reforma 4. Crearea unei rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior/componenta 15 - Educație/Pilonul VI - Politici pentru noua generație din cadrul Planului național de redresare și reziliență (PNRR);– Referatul Ordinului ministrului educației nr. 3.094/DGIPNRR din 16.10.2024,în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările ulterioare,ministrul educației emite prezentul ordin. + Articolul 1Prin derogare de la prevederile art. 7 alin. (1) din Metodologia-cadru privind asigurarea calității programelor pentru dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și de acumulare a creditelor profesionale transferabile, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 4.224/2022, se aprobă condițiile specifice pentru acreditarea programelor care se organizează conform prevederilor din Ghidul solicitantului „Program național de leadership și management educațional“, astfel:1. Programul de formare pentru personalul care este implicat în managementul unităților de învățământ preuniversitar, destinat directorilor și directorilor adjuncți, cu durata de minimum 84 de ore se acreditează și se organizează în una dintre următoarele forme:a) fizic integral;b) blended learning.2. Programul de formare pentru personalul cu atribuții manageriale din DJIP/DMBIP și BJ/BMB ARACIIP sau, până la înființarea acestora, din ISJ/ISMB, precum și pentru alte categorii similare cu funcții de conducere și management educațional, cu durata de minimum 84 de ore, se acreditează și se organizează în format blended learning.3. Pentru forma de organizare blended learning, bugetul de timp al celor două programe de formare continuă se alocă după cum urmează:– pentru componenta față în față, în procent de cel puțin 60% din bugetul total de timp al programului (aferent atât componentei teoretice, cât și componentei practic-aplicative);– pentru componenta online sincron și asincron, în procent de cel mult 40% din bugetul total de timp al programului (aferent atât componentei teoretice, cât și componentei practic-aplicative). + Articolul 2Pentru programele prevăzute la art. 1, corespondența între numărul de ore și alocarea acestora pentru componenta A - Îmbunătățirea competențelor de management și leadership educațional și componenta B - Activități practice de consolidare a competențelor dobândite se realizează astfel:1. Programul de formare pentru personalul care este implicat în managementul unităților de învățământ preuniversitar, destinat directorilor și directorilor adjuncți, se acreditează cu durata de minimum 84 de ore, distribuite după cum urmează:A. în format fizic integral:a) minimum 21 de ore pentru componenta teoretică destinată îmbunătățirii competențelor de management și leadership educațional;b) minimum 63 de ore pentru componenta practic-aplicativă, alocate astfel:– minimum 39 de ore de aplicații practice cu rol în formarea și dezvoltarea competențelor specifice domeniului tematic management și leadership educațional;– minimum 24 de ore pentru activități de mentorat și coaching, de tip comunitate de practici, pentru consolidarea competențelor managerilor școlari;sau B. în format blended learning:a) minimum 51 de ore alocate componentei față în față (în procent de cel puțin 60% din bugetul total de timp al programului,) dintre care 21 de ore aferente componentei teoretice și 30 de ore alocate componentei practic-aplicative;b) minimum 33 de ore alocate componentei online sincron și asincron (în procent de cel mult 40% din bugetul total de timp al programului).Bugetul de timp alocat componentei practic-aplicative, la nivelul programului de formare, se distribuie astfel:– minimum 30 de ore organizate față în față, care includ și activitățile de mentorat și coaching, de tip comunitate de practici, pentru consolidarea competențelor managerilor școlari (24 de ore), respectiv contextele aplicative pentru formarea și dezvoltarea competențelor specifice domeniului management și leadership educațional;– minimum 33 de ore organizate în sistem online sincron și asincron.2. Programul de formare pentru personalul cu atribuții manageriale din DJIP/DMBIP și BJ/BMB ARACIIP sau, până la înființarea acestora, din ISJ/ISMB, precum și pentru alte categorii similare cu funcții de conducere și management educațional se acreditează și se organizează în format blended learning, cu durata de minimum 84 de ore, distribuite după cum urmează:a) minimum 51 de ore alocate componentei față în față (în procent de cel puțin 60% din bugetul total de timp al programului), dintre care 21 de ore aferente componentei teoretice și 30 de ore alocate componentei practic-aplicative;b) minimum 33 de ore alocate componentei online sincron și asincron (în procent de cel mult 40% din bugetul total de timp al programului).Bugetul de timp alocat componentei practic-aplicative, la nivelul programului de formare, se distribuie astfel:– minimum 30 de ore organizate față în față, din care fac parte și activitățile de mentorat și coaching, de tip comunitate de practici, pentru consolidarea competențelor managerilor școlari (24 de ore), respectiv contextele aplicative pentru formarea și dezvoltarea competențelor specifice domeniului management și leadership educațional;– minimum 33 de ore organizate în sistem online sincron și asincron. + Articolul 3Prin derogare de la prevederile art. 7 alin. (1) din Metodologia-cadru privind asigurarea calității programelor pentru dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și de acumulare a creditelor profesionale transferabile, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 4.224/2022, se aprobă condițiile specifice pentru acreditarea programelor care se organizează conform prevederilor din Ghidul solicitantului „Program de formare a cadrelor didactice din liceele cu profil agricol“, astfel:– Programul de formare continuă a cadrelor didactice din cadrul liceelor cu profil agricol/silvic se acreditează în format blended learning, cu durata de minimum 84 de ore, distribuite după cum urmează:a) minimum 24 de ore în format fizic (dar nu mai mult de 75% din durata totală a programului de formare de 84 de ore);b) minimum 60 de ore în sistem online (diferența rezultată dintre numărul total de 84 de ore al programului și numărul de ore desfășurate în format fizic). + Articolul 4Controlul aplicării derogării se exercită de către Direcția generală management, carieră didactică și rețea școlară în învățământul preuniversitar și Direcția generală pentru implementarea PNRR. + Articolul 5Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educației,
Sorin Ștefan Decă,
secretar general adjunctBucurești, 5 noiembrie 2024.Nr. 7.372.-----
EMITENT |