HOTĂRÂRE nr. 1.273 din 16 octombrie 2024pentru aprobarea Notei de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiții "Conectarea centrelor urbane din România, prin introducerea serviciilor de transport feroviar de călători regional în tracțiune electrică la nivelul întregii rețele feroviare electrificate sau în curs de electrificare din România. Faza 1 - achiziția a 58 de rame electrice RE-R2 și RE-R3. Lotul 1 - achiziția a 34 de rame electrice RE-R2 de 160 de locuri"
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1044 din 17 octombrie 2024



    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul 1Se aprobă Nota de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiții „Conectarea centrelor urbane din România, prin introducerea serviciilor de transport feroviar de călători regional în tracțiune electrică la nivelul întregii rețele feroviare electrificate sau în curs de electrificare din România. Faza 1 - achiziția a 58 de rame electrice RE-R2 și RE-R3. Lotul 1 - achiziția a 34 de rame electrice RE-R2 de 160 de locuri“, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.  +  Articolul 2Finanțarea proiectului de investiții prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027, și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.  +  Articolul 3Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară, răspunde de modul de utilizare a sumei prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
    PRIM-MINISTRU
    ION-MARCEL CIOLACU
    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru,
    Marian Neacșu
    Ministrul transporturilor și infrastructurii,
    Sorin-Mihai Grindeanu
    Ministrul finanțelor,
    Marcel-Ioan Boloș
    București, 16 octombrie 2024.Nr. 1.273.  +  ANEXĂ
    NOTĂ DE FUNDAMENTARE
    privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente
    proiectului de investiții „Conectarea centrelor urbane din România, prin introducerea
    serviciilor de transport feroviar de călători regional în tracțiune electrică
    la nivelul întregii rețele feroviare electrificate sau în curs de electrificare
    din România. Faza 1 - achiziția a 58 de rame electrice RE-R2 și
    RE-R3. Lotul 1 - achiziția a 34 de rame electrice RE-R2 de 160 de locuri“
    Scopul proiectului de investiții „Conectarea centrelor urbane din România, prin introducerea serviciilor de transport feroviar de călători regional în tracțiune electrică la nivelul întregii rețele feroviare electrificate sau în curs de electrificare din România. Faza 1 - achiziția a 58 de rame electrice RE-R2 și RE-R3. Lotul 1 - achiziția a 34 de rame electrice RE-R2 de 160 de locuri“ este de a înnoi flota de material rulant, deoarece materialul rulant existent în România nu are nivelul de calitate cerut de publicul călător, iar tehnologiile de fabricație ce au fost utilizate sunt depășite, nefiind posibil a se asigura îndeplinirea standardelor de calitate prevăzute în contractele de servicii publice.În prezent, există o creștere semnificativă a mobilității sociale, mai ales la orele de vârf, și se constată o aglomerare excesivă, cauzată de traficul auto (în principal, microbuze și autoturisme), creștere care poate fi satisfăcută doar prin sporirea capacității de transport feroviar, respectiv a capacității materialului rulant și a calității acestuia.Înlocuirea parcului de material rulant utilizat în transportul feroviar public de călători din România are în vedere achiziția de unități de transport moderne, care să asigure călătorilor condiții optime de efectuare a călătoriilor pe rețeaua feroviară națională, atât din punctul de vedere al confortului, cât și din punctul de vedere al sporirii mobilității, prin introducerea unor noi oferte de servicii care să țină cont de dinamica pieței transportului feroviar public de călători din România și, împreună cu dezvoltarea și modernizarea infrastructurii feroviare de transport, să contribuie în mod semnificativ la creșterea economică și a calității vieții.Noile oferte de servicii de transport feroviar public de călători, dezvoltate pe baza materialului rulant nou ce va fi achiziționat de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), vor avea în vedere atât sporirea mobilității în jurul marilor centre socioeconomice ale țării, cât și realizarea unor conexiuni rapide între unitățile administrativ-teritoriale importante ale țării.Contextul actual care justifică achiziția de rame electrice regionale de scurt parcurs destinate transportului feroviar public de călători se regăsește menționat în:a) Studiul de fezabilitate nr. 4.469 din 10.07.2024 „pentru conectarea centrelor urbane din România, prin continuarea proiectului de achiziție a 62 de rame electrice regionale RE-R1 și introducerea serviciilor de transport feroviar de călători regional în tracțiune electrică la nivelul întregii rețele feroviare electrificate sau în curs de electrificare din România“;b) Master Planul General de Transport al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 666/2016;c) Regulamentul (UE) 2020/852 prevede faptul că „o activitate economică se califică drept o activitate care contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice în cazul în care activitatea respectivă contribuie în mod substanțial la stabilizarea concentrațiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă la un nivel care împiedică interferențele antropice periculoase cu sistemul climatic“, respectiv în domeniul transportului feroviar, faptul că contribuie la „creșterea mobilității curate sau neutre din punct de vedere climatic“;d) Regulamentul delegat (UE) 2021/2.139 de completare a Regulamentului (UE) 2020/852 stabilește criteriile tehnice de examinare, cu scopul de a determina condițiile în care o activitate economică se califică drept activitate care contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice și de a stabili dacă activitatea economică respectivă aduce prejudicii semnificative vreunuia dintre obiectivele de mediu. Astfel, în domeniul feroviar sunt acoperite „achiziționarea, finanțarea, închirierea, leasingul și exploatarea transportului de călători utilizând materialul rulant feroviar pe rețelele feroviare principale, care acoperă o zonă geografică extinsă, și a transportului de călători pe căi ferate interurbane“. Pentru a răspunde cerințelor regulamentului delegat, „trenurile și vagoanele de călători au zero emisii directe de CO^2 (la țeava de evacuare) sau trenurile și vagoanele de călători au zero emisii directe de CO^2 (la țeava de evacuare) atunci când sunt exploatate pe o linie dotată cu infrastructura necesară și utilizează un motor convențional atunci când o astfel de infrastructură nu este disponibilă (hibrid)“;e) Regulamentul (UE) 2021/1.058 privind FEDR și FC nu prevede nicio excepție la art. 7 privind posibilitatea de a utiliza în domeniul feroviar vehicule care să ardă combustibili fosili, chiar și în sistem hibrid, așa cum prevede Regulamentul delegat (UE) 2021/2.139.Principalele elemente care justifică achiziția de material rulant nou destinat transportului feroviar public de călători, conform Studiului de fezabilitate nr. 4.469 din 10.07.2024 pentru conectarea centrelor urbane din România, prin continuarea proiectului de achiziție a 62 de rame electrice regionale RE-R1 și introducerea serviciilor de transport feroviar de călători regional în tracțiune electrică la nivelul întregii rețele feroviare electrificate sau în curs de electrificare din România, sunt următoarele:a) actualul parc de vehicule feroviare deținut de operatorii de transport feroviar de călători privați și de stat din România a depășit deja sau este pe cale să depășească ciclul său de viață. Din acest motiv, există riscul ca în câțiva ani să nu mai existe un parc de vehicule feroviare disponibile pentru îndeplinirea obligațiilor minime de serviciu public;b) cea mai mare parte a vehiculelor feroviare destinate transportului de călători din România nu au nivelul de calitate cerut de obligațiile de serviciu public. Tehnologiile utilizate sunt depășite. În consecință, vehiculele feroviare nu respectă standardele de calitate necesare pentru punerea în aplicare a contractelor de serviciu public, fapt care solicită, prin urmare, înlocuirea acestora;c) operatorul de transport feroviar de călători cu capital de stat nu a achiziționat și nu are în parcul activ un număr suficient de material rulant care să deservească publicul călător;d) operatorii de transport feroviar de călători cu capital privat, care au intrat pe piața de transport feroviar din România, au achiziționat numai material rulant secondhand, cu o vechime considerabilă, care nu mai corespunde din punctul de vedere al cerințelor europene de calitate și siguranță;e) operatorii de transport feroviar de călători operează pe piața obligațiilor de serviciu public din România cu locomotive electrice/diesel proprii sau închiriate, RE, AM și vagoane cu care furnizează serviciile de transport de călători. În prezent, parcul total de vehicule este compus din:– locomotive electrice;– locomotive diesel;– RE (unitate electrică multiplă sau ramă);– AM (unitate diesel simplă sau multiplă);– vagoane de călători;f) ARF intenționează să investească în material rulant nou prin înființarea unui parc de vehicule feroviare pe baza dispozițiilor art. 5 alin. (2) lit. a) din Regulamentul nr. 1.370/2007/CE, ținând seama de faptul că operatorii nu dispun de resursele financiare și de instrumentele economice pentru a investi în achiziționarea a cât mai multe vehicule feroviare ce ar fi necesare pentru punerea în aplicare a obligațiilor de serviciu public în sectorul transportului feroviar de călători;g) în prezent, pentru înlocuirea și dezvoltarea parcului de vehicule feroviare, ARF are în derulare proceduri pentru achiziția a 119 rame electrice de scurt și lung parcurs, dintre care 62 de rame electrice de scurt parcurs (RE-R) și 57 de rame electrice de lung parcurs (RE-IR). Adițional, ARF și-a îndreptat atenția și către achiziția unor rame electrice cu pile de hidrogen (RE-H) și a 16 locomotive electrice (LE), urmând a fi inițiate și alte demersuri similare de achiziție de vehicule feroviare. Aceste vehicule urmează a facilita îmbunătățirea condițiilor de circulație pe un număr limitat de servicii și rute, corelate cu investițiile în scopul modernizării infrastructurii feroviare implementate sau în curs de implementare;h) la momentul actual, se poate observa o insuficiență în ceea ce privește materialul rulant nepoluant la nivel național. Luând în considerare cumulativ ramele și locomotivele electrice închiriate ori în proprietatea operatorilor activi pe calea ferată din România și comparându-le cu numărul locomotivelor diesel deținute de aceiași operatori, se poate observa un raport (e/d) de ~38% electric versus ~62% diesel;i) respectarea prevederilor Regulamentului nr. 1.315/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind orientările Uniunii pentru dezvoltarea rețelei transeuropene de transport și adaptarea strategiei naționale în domeniul transporturilor după strategia europeană 2020 ce se axează pe necesitatea evoluției transportului electric cu emisii scăzute, reducând emisiile, contribuind la durabilitatea mediului, la atenuarea schimbărilor climatice, ce diminuează dependența Europei de petrolul importat, prin reducerea emisiilor din transporturi cu 60% până în 2050, comparativ cu 1990, care trebuie atins, printre altele, prin transferul pasagerilor interurbani pe distanțe medii și al transportului de marfă de la transportul rutier la cel feroviar sau pe apă.Achiziția ramelor electrice regionale de scurt parcurs RE-R2, destinate transportului feroviar de călători, prezintă următoarele caracteristici principale:a) conform Studiului de fezabilitate nr. 4.469 din 10.07.2024 este necesară achiziția a 34 de rame electrice de scurt parcurs RE-R2 ce vizează creșterea eficienței modului de exploatare a serviciilor de transport feroviar de călători, reducerea poluării și creșterea confortului pe o serie de rute de pe rețeaua feroviară publică electrificată;b) trenurile urmează a fi echipate cu instalații ERTMS OnBoard „compus din echipament GSM (radio și antenă), echipament EVC (European Vital Computer), echipament DMI (Driver Man Interface), unitatea de interfață a trenului (TIU), echipament radar, accelerometru, antenă eurobalise, Unitatea de înregistrare (JRU);c) cele 34 de rame electrice sunt introduse pe rețeaua electrificată, fiind vizate legături directe între municipii reședință de județ din România, contribuind la reducerea poluării din transporturi;d) în corelare cu strategiile de dezvoltare a transportului feroviar din România, pentru creșterea eficienței serviciilor (scăderea costurilor de tracțiune și de utilizare a infrastructurii) pe tronsoane comune vehiculele vor funcționa cuplat, urmând a fi decuplate în ultimul nod feroviar comun;e) pentru a asigura corelarea proiectului cu politicile naționale și europene de interoperabilitate, ramele electrice sunt dotate cu sistem ETCS/ERTMS corelat cu nivelul tehnologic implementat de administratorul de infrastructură;f) pentru asigurarea disponibilității ridicate vehiculelor, în condițiile în care rolul principal al ARF este de gestionare a obligațiilor de serviciu public în transportul feroviar de călători, construcția și întreținerea spațiilor necesare asigurării întreținerii și reparațiilor ramelor electrice, precum și serviciile de întreținere și reparații vor fi transferate furnizorului de material rulant;g) compensarea efectului financiar net al serviciilor se va asigura prin bugetul de stat, în cadrul bugetului anual alocat Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de ordonator principal de credite, și Autorității pentru Reformă Feroviară, în calitate de ordonator terțiar.Autoritatea pentru Reformă Feroviară are calitatea de beneficiar direct în cadrul programului de finanțare europeană nerambursabilă (Programul Transport 2021-2027), pentru fondurile alocate sectorului de transport feroviar, în sensul creșterii mobilității pe rețeaua feroviară TEN-T centrală și nu numai, dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil și eficient, creșterea sustenabilității și calității transportului feroviar al României pentru perioada de programare 2021-2027, prin dezvoltarea și reabilitarea unor sisteme feroviare complete de înaltă calitate și interoperabilitate și promovarea măsurilor de reducere a zgomotului.În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2016 privind înființarea Autorității pentru Reformă Feroviară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 53/2017, cu modificările ulterioare, achiziționarea de material rulant nou, necesar efectuării transportului feroviar public de călători în condițiile legii de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară, este o cheltuială eligibilă aferentă proiectelor ce pot fi decontate în cadrul programelor de finanțare europeană nerambursabilă pentru perioada de programare 2021-2027.Achiziționarea de material rulant nou pentru transportul feroviar public de călători va avea un impact semnificativ asupra nivelului calității serviciilor oferite, siguranței călătorilor și îmbunătățirii condițiilor de mediu, precum și asupra costurilor și a beneficiilor economice ale transportului feroviar de călători.Noile oferte de servicii de transport feroviar public de călători, dezvoltate pe baza materialului rulant nou ce va fi achiziționat de Autoritatea pentru Reformă Feroviară, vor avea în vedere atât sporirea mobilității în jurul marilor centre socioeconomice ale țării, cât și realizarea unor conexiuni rapide între unitățile administrativ-teritoriale importante ale țării.Achiziția reprezintă un proiect de investiții pentru introducerea în circulație comercială a unor vehicule nepoluante în tracțiune electrică, pentru liniile electrificate.Cele 34 de rame electrice vor fi introduse pe rețeaua electrificată, fiind vizate legături directe între marile orașe ale României, pentru a contribui la reducerea poluării din transporturi.Investiția în cele 34 de rame electrice regionale de scurt parcurs RE-R2 va avea ca efect atât sporirea mobilității în jurul marilor centre socioeconomice ale țării, cât și realizarea unor conexiuni eficace între unitățile administrativ-teritoriale ale țării.Principalele beneficii economice care sunt avute în vedere după achiziția de material rulant sunt următoarele:a) reducerea timpilor de mers pentru publicul călător;b) reducerea costurilor de operare ale trenurilor și economii pentru publicul călător datorită transferului modal către sistemul feroviar;c) reducerea costurilor de întreținere și economii pentru operatorii de transport feroviar de călători de stat și privați;d) reducerea numărului de accidente rutiere rezultate în urma transportului de persoane;e) reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră;f) reducerea emisiilor de zgomot.Achiziția celor 34 de rame electrice de scurt parcurs RE-R2 vizează creșterea eficienței modului de exploatare a serviciilor de transport feroviar de călători, reducerea poluării și creșterea confortului pe următoarele rute de pe rețeaua feroviară publică electrificată:– Sighișoara-Brașov;– Craiova-Caracal-Roșiori de Vede;– Craiova-Drobeta-Turnu Severin;– Bacău-Focșani;– Buzău-Brăila-Galați.Nota de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea proiectului de investiții „Conectarea centrelor urbane din România, prin introducerea serviciilor de transport feroviar de călători regional în tracțiune electrică la nivelul întregii rețele feroviare electrificate sau în curs de electrificare din România. Faza 1 - achiziția a 58 de rame electrice RE-R2 și RE-R3. Lotul 1 - achiziția a 34 de rame electrice RE-R2 de 160 de locuri“ în baza Studiului de fezabilitate „pentru conectarea centrelor urbane din România, prin continuarea proiectului de achiziție a 62 de rame electrice regionale RE-R1 și introducerea serviciilor de transport feroviar de călători regional în tracțiune electrică la nivelul întregii rețele feroviare electrificate sau în curs de electrificare din România“ a fost avizată favorabil de Consiliul tehnico-economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii cu Avizul nr. 125/134 din 9.08.2024.Prezentul proiect privind achiziția de rame electrice de scurt parcurs RE-R2, destinate transportului feroviar de călători, vizează două aspecte principale:a) investiții de capital - achiziția a 34 de rame electrice;b) durata de execuție - 41 de luni.Astfel, pentru achiziționarea celor 34 de rame electrice RER2 de 160 de locuri este necesară suma de 378.301.000 euro cu TVA, respectiv 1.882.160.965 lei cu TVA, calculată la cursul euro BNR de 4,9753 lei, din 23.02.2024*, conform tabelului următor:
    Valoare unitară RE-R2 cu TVAValoare totală 34 RE-R2 cu TVA
    euromii leieuromii lei
    11.126.50055.358378.301.0001.882.161
    * Curs BNR pentru 23.02.2024 = 4,9753 lei/euro.
    În condițiile anterior menționate pentru „Conectarea centrelor urbane din România, prin introducerea serviciilor de transport feroviar de călători regional în tracțiune electrică la nivelul întregii rețele feroviare electrificate sau în curs de electrificare din România. Faza 1 - achiziția a 58 de rame electrice RE-R2 și RE-R3. Lotul 1 - achiziția a 34 de rame electrice RE-R2 de 160 de locuri“, este necesară alocarea sumei totale de 1.882.161 mii lei cu TVA.Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară, răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate în proiectul de act normativ.
    INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
    ai proiectului de investiții „Conectarea centrelor urbane din România, prin introducerea serviciilor
    de transport feroviar de călători regional în tracțiune electrică la nivelul întregii
    rețele feroviare electrificate sau în curs de electrificare din România. Faza 1 - achiziția a
    58 de rame electrice RE-R2 și RE-R3. Lotul 1 - achiziția a 34 de rame electrice RE-R2 de 160 de locuri“
    Titular: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Beneficiar: Autoritatea pentru Reformă Feroviară Amplasament: bd. Dinicu Golescu nr. 38, sectorul 1, BucureștiIndicatori tehnico-economici:Finanțarea investițieiFinanțarea proiectului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027, și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
    -----