HOTĂRÂRE nr. 60 din 21 ianuarie 2005 privind organizarea și funcționarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 105 din 1 februarie 2005



    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, și având în vedere prevederile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul 1(1) Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" se organizează și funcționează potrivit prevederilor prezentei hotărâri, în scopul administrării, păstrării integrității și protejării bunurilor aparținând domeniului public al statului, destinate asigurării serviciilor publice de interes național - de reprezentare și protocol pentru Senat, Camera Deputaților, Administrația Prezidențială, Guvern și Curtea Constituțională -, a bunurilor destinate asigurării de servicii specifice pentru misiunile diplomatice, oficiile consulare, reprezentanțele organizațiilor internaționale interguvernamentale acreditate în România și pentru personalul acestora, precum și a bunurilor aparținând domeniului privat al statului, pe care le are în administrare. (2) Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", denumită în continuare regie, este persoană juridică și funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului, care îndeplinește față de aceasta atribuțiile legale prevăzute pentru ministerul de resort.(3) Sediul regiei este în municipiul București, str. Moliere nr. 6-8, sectorul 1.  +  Articolul 2(1) Regia își desfășoară activitatea în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și cu regulamentul de organizare și funcționare prevăzut în anexa nr. 1.(2) Regia are în structura sa sucursalele cu statut de unități fără personalitate juridică, prevăzute în anexa nr. 2.  +  Articolul 3(1) Pentru realizarea obiectului de activitate, regia are în administrare bunurile imobile din domeniul public al statului, prevăzute în anexa nr. 3, și bunurile imobile din domeniul privat al statului, prevăzute în anexa nr. 4.(2) Regia este proprietara bunurilor imobile prevăzute în anexa nr. 5, iar în exercitarea dreptului de proprietate regia posedă, folosește și dispune în mod autonom de aceste bunuri, în vederea realizării scopului pentru care a fost constituită.  +  Articolul 4Patrimoniul regiei este de 8.499,615 miliarde lei, stabilit pe baza bilanțului contabil încheiat la data de 30 noiembrie 2004, care se actualizează potrivit prevederilor legale.  +  Articolul 5Obiectul de activitate al regiei îl constituie, în principal:a) administrarea, conservarea, protecția și întreținerea bunurilor din domeniul public al statului, destinate serviciilor publice de interes național - de reprezentare și protocol pentru Senat, Camera Deputaților, Administrația Prezidențială, Guvern și Curtea Constituțională -, precum și a celor proprietate privată a statului, pe care le are în administrare;b) administrarea imobilelor cu destinația de reședințe oficiale și a celorlalte locuințe de protocol;c) administrarea și închirierea spațiilor de locuit și a celor cu altă destinație decât cea de locuit, precum și prestarea de servicii, la cerere, în principal pentru misiunile diplomatice, oficiile consulare, reprezentanțele organizațiilor internaționale interguvernamentale acreditate în România și personalul acestora, denumite în continuare beneficiari străini, precum și pentru alte persoane juridice și fizice străine care își desfășoară activitatea în România;d) atribuirea spațiilor pentru sediile autorităților și instituțiilor publice de interes național;e) producerea, în condițiile legii, a pașapoartelor, a permiselor de conducere auto, a certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor și a altor documente și tipărituri cu caracter special;f) alte activități stabilite în regulamentul prevăzut în anexa nr. 1 și în alte acte normative.  +  Articolul 6(1) Atribuirea către ministere, autorități și instituții publice centrale și locale, finanțate integral de la bugetul de stat, precum și către unitățile din subordinea ministerelor, finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat, a spațiilor administrate de regie, aflate în proprietatea privată a statului, se face de către regie, contra cost, cu aprobarea Secretariatului General al Guvernului. Costurile închirierii includ obligatoriu contravaloarea impozitelor și taxelor locale, a amortizării spațiilor atribuite, a altor cheltuieli indirecte, precum și a cheltuielilor de întreținere și a serviciilor solicitate de către acestea. (la 09-07-2010, Alin. (1) al art. 6 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 571 din 16 iunie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 9 iulie 2010. ) (1^1) Atribuirea către ministere, autorități și instituții publice centrale și locale, finanțate integral de la bugetul de stat, precum și către unitățile din subordinea ministerelor, finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat, a spațiilor administrate de regie, aflate în proprietatea publică a statului, fără plata chiriei și cu suportarea cheltuielilor de întreținere și a serviciilor solicitate de către acestea, contra cost, se face de către regie, cu aprobarea Secretariatului General al Guvernului. (la 09-07-2010, Alin. (1^1) al art. 6 a fost introdus de pct. 2 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 571 din 16 iunie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 9 iulie 2010. ) (1^2) Cheltuielile prevăzute la alin. (1) se vor încadra în limita creditelor bugetare aprobate prin legea anuală a bugetului de stat ministerelor, autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, finanțate integral de la bugetul de stat, precum și unităților din subordinea ministerelor, finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat. (la 09-07-2010, Alin. (1^2) al art. 6 a fost introdus de pct. 2 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 571 din 16 iunie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 9 iulie 2010. ) (2) Atribuirea, în condițiile legii, către instituții publice care se autofinanțează, organizații sindicale, partide politice, fundații, asociații, cabinete de avocatură, birouri notariale, unități aparținând cultelor religioase, unități din domeniul presei sau edituri a spațiilor pentru birouri și pentru alte destinații din imobilele ce se află în administrarea regiei se face de către aceasta, cu aprobarea Secretariatului General al Guvernului. (la 14-04-2005, Alin. (2) al art. 6 a fost modificat de pct. 1 al art. III din HOTĂRÂREA nr. 265 din 31 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 318 din 14 aprilie 2005. ) (3) Atribuirea spațiilor de locuit și a celor cu altă destinație decât cea de locuit, aparținând domeniului privat al statului, pentru misiunile diplomatice, oficiile consulare, reprezentanțele organizațiilor internaționale interguvernamentale acreditate în România, precum și pentru personalul acestora se face de către regie, cu avizul Secretariatului General al Guvernului.(4) Atribuirea, în totalitate sau în parte, a imobilelor, construcții și terenuri aflate în administrarea regiei, către alte persoane juridice decât cele prevăzute la alin. (1), se face pe bază de contracte de asociere, de închiriere, de prestări de servicii, încheiate potrivit legii, cu aprobarea Secretariatului General al Guvernului.(5) Atribuirea spațiilor din imobilele aparținând domeniului privat al statului, cu destinația de locuințe, către persoane juridice române sau străine, se poate face prin negociere directă, cu aprobarea Secretariatului General al Guvernului, atât pentru schimbarea temporară a destinației, cât și în ceea ce privește prețul de închiriere. (la 14-04-2005, Alin. (5) al art. 6 a fost modificat de pct. 2 al art. III din HOTĂRÂREA nr. 265 din 31 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 318 din 14 aprilie 2005. )  +  Articolul 7(1) Regia își acoperă cheltuielile din veniturile proprii obținute din valorificarea producției și a prestațiilor realizate, potrivit obiectului său de activitate, în condițiile aplicării de prețuri și tarife legal stabilite.(2) Cheltuielile pentru administrarea, funcționarea, conservarea și protejarea bazei materiale destinate activității de reprezentare și protocol se acoperă anual, în cote părți stabilite prin contracte de prestări de servicii, până la acoperirea cheltuielilor efective aferente bazei materiale cu această destinație, de către Senat, Camera Deputaților, Administrația Prezidențială, Guvern și Curtea Constituțională, la nivelul sumelor aprobate prin bugetele proprii.(3) Sumele reprezentând cheltuielile prevăzute la alin. (2) se comunică de către regie celor 5 instituții beneficiare, pentru a fi incluse de acestea în bugetele de venituri și cheltuieli proprii ale exercițiului financiar următor.(4) La începutul exercițiului financiar al fiecărui an regia încheie cu fiecare dintre cele 5 instituții beneficiare contracte de prestări de servicii, prin care se stabilesc cota-parte, cuantumul sumelor și modalitățile de decontare, corespunzător sumelor cuprinse în bugetele acestora.(5) În situația în care intervin modificări în cursul anului privind nivelul cheltuielilor cuprinse în contractele de prestări de servicii, părțile au obligația de a reglementa prin acte adiționale diferențele de sume rezultate și care fac obiectul decontărilor reciproce.(6) Sumele neacoperite de cele 5 instituții beneficiare, rezultate ca diferență între cheltuielile efective pentru administrarea, funcționarea, conservarea și protejarea bazei materiale de reprezentare și protocol, înregistrate de regie, și sumele prevăzute cu această destinație în bugetele proprii, cu rectificările ulterioare, ale celor 5 instituții beneficiare, preluate în contractele de prestări de servicii anuale, se suportă de către regie din veniturile proprii.(7) La prezentarea spre aprobare, în condițiile legii, a bugetului de venituri și cheltuieli regia va anexa la acesta bugetul activității de reprezentare și protocol.(8) Costurile aferente producerii și emiterii permiselor de ședere temporară/permanentă pentru cetățenii străini, pentru care consiliul de administrație al regiei aprobă scutirea la plată sau reducerea prețului, la propunerea Autorității pentru Străini din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, se suportă de către regie din veniturile proprii.  +  Articolul 8Regia asigură administrarea, conservarea, protecția și întreținerea imobilelor în care își desfășoară activitatea Guvernul, iar cheltuielile aferente activităților prestate, calculate potrivit dispozițiilor legale în vigoare, se acoperă anual pe bază de contracte de prestări de servicii.  +  Articolul 9Regia exercită, în conformitate cu prevederile Legii nr. 336/2004, atribuțiile instituției publice implicate, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările și completările ulterioare, în vederea privatizării societăților comerciale la care regia este acționar în numele statului.  +  Articolul 10(1) Conducerea regiei este asigurată de un consiliu de administrație format din 5 persoane.(2) Activitatea curentă a regiei este condusă de un director general care are și calitatea de președinte al consiliului de administrație.(3) Componența consiliului de administrație al regiei este următoarea:– președinte - directorul general; – 2 reprezentanți din partea Secretariatului General al Guvernului;– un reprezentant din partea Cancelariei Primului-Ministru;– un reprezentant din partea Ministerului Finanțelor Publice.(4) Directorul general și cei 4 membri ai consiliului de administrație sunt numiți și revocați prin ordin al ministrului de resort.(5) Personalul de conducere al regiei, altul decât cel prevăzut la alin. (1) și (2), și al sucursalelor sale este numit de consiliul de administrație pe criteriul competenței profesionale. (la 16-09-2005, Art. 10 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.029 din 8 septembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 839 din 16 septembrie 2005. )  +  Articolul 11În vederea completării fondului locativ, regia poate cumpăra sau schimba proprietăți aflate în domeniul privat al statului și în administrarea sa - construcții și/sau terenuri -, prin negociere directă și cu aprobarea Secretariatului General al Guvernului, în condițiile legii. (la 14-04-2005, Art. 11 a fost modificat de pct. 4 al art. III din HOTĂRÂREA nr. 265 din 31 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 318 din 14 aprilie 2005. )  +  Articolul 12Regia are conturi în lei și în valută și întocmește anual bugetul de venituri și cheltuieli, bilanțul contabil și contul de profit și pierdere, conform legii.  +  Articolul 13Structura organizatorică și funcțională a sucursalelor regiei și modificarea repartizării pe sucursale a bunurilor din patrimoniul acesteia, precum și a celor din domeniul public și privat al statului, pe care le administrează, se aprobă de Consiliul de administrație al regiei.  +  Articolul 14Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.  +  Articolul 15Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 533/2002 privind organizarea și funcționarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 7 iunie 2002, cu modificările și completările ulterioare.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    Ministrul delegat pentru coordonarea
    Secretariatului General al Guvernului,
    Mihai Alexandru Voicu
    Șeful Cancelariei Primului-Ministru,
    Aleodor-Marian Frâncu
    Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei,
    Gheorghe Barbu
    Ministrul finanțelor publice,
    Ionel Popescu
    București, 21 ianuarie 2005.Nr. 60.  +  Anexa nr. 1REGULAMENTprivind organizarea și funcționarea Regiei Autonome ”Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”  +  Anexa nr. 2
    LISTA
    cuprinzand sucursalele din structura Regiei Autonome "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat"
    NR. CRT.DENUMIREA SUCURSALEI SEDIUL OBIECTUL DE ACTIVITATE
    LOCALITATEA JUDETUL
    0. 1 2 3 4
    1. SUCURSALA AGRISILVICA ȘI DE AGREMENT SCROVISTEA Comuna CIOLPANI Sos. București Ploiesti km. 32ILFOV ● administrarea. conservarea, protectia și întreținerea patrimoniului public destinat asigurarii serviciilor de reprezentare și protocol pentru Presedintie în principal, precum și pentru alte institutii de interes național; ● protejarea și valorificarea fondului silvic și agricol ce constituie rezervatie naturala; ● reprezentare și protocol în principal pentru Presedintie, precum și pentru alti beneficiari; ● exploatare forestiera; ● conservarea, dezvoltarea și valorificarea fondului forestier, agricol și cinegetic ce constituie rezervatie naturala; ● cresterea pasarilor; ● piscicultura; ● apicultura; ● prestări servicii specifice în domeniul hotelier și alimentatiei publice, activitate comerciala cu amanuntul și cu ridicata, alte servicii; ● operațiuni de export-import; ● servicii de agrement și jocuri de noroc, în condițiile legii.
    2. SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ȘI PROTOCOL "SINAIA" SINAIA Str. Pelesului nr. 2 PRAHOVA ● administrarea, conservarea, protectia și întreținerea patrimoniului public și a celui propriu; ● asigurarea de servicii de reprezentare și protocol pentru Senat, Camera Deputatilor, Presedintie, Guvern și Curtea Constituțională; ● cultura florilor și plantelor ornamentale; ● jocuri de noroc și servicii de agrement, în condițiile legii; ● închirieri mijloace de transport; ● organizarea și efectuarea de propaganda publicitara pentru activitatea turistica și comerciala. ● valorificarea bazei materiale și prestarea de servicii și protocol pentru ministere și alti beneficiari; ● productie agricola și valorificarea acesteia; ● prestări servicii hoteliere și de alimentatie publică, activități comerciale cu amanuntul și ridicata; ● fabricarea produselor de panificatie și patiserie; ● activități ale agentiilor de turism; ● activități de tratament și asistența sanatoriala; ● jocuri de noroc și servicii de agrement, în condițiile legii; ● transporturi de persoane.
    3.SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ȘI PROTOCOL "OLANESTI" BAILE OLANESTI Aleea Salcamilor nr.2VALCEA ● administrarea, conservarea, protectia și întreținerea patrimoniului public și celui propriu; ● asigurarea de servicii de reprezentare și protocol pentru Senat, Camera Deputatilor, Presedintie Guvern și Curtea Constituțională; ● valorificarea bazei materiale și prestarea de servicii și protocol pentru ministere și alti beneficiari; ● productie agricola vegetala și animaliera și valorificarea acesteia; ● prestări servicii hoteliere și de alimentatie publică, comert cu amanuntul și cu ridicata, productie pomicola, floricola, legumicola; ● transport naval de persoane; ● activități de asistența sanatoriala; ● servicii de agrement și jocuri de noroc, în condițiile legii:
    4.SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ȘI PROTOCOL "NEPTUN" NEPTUN MANGALIA Club-Bazin CONSTANTA● administrarea, conservarea, protectia și întreținerea patrimoniului public și a celui propriu; ● asigurarea de servicii de reprezentare și protocol pentru Senat, Camera Deputatilor, Presedintie, Guvern și Curtea Constituțională; ● valorificarea bazei materiale și prestarea de servicii de protocol pentru ministere și alti beneficiari; ● prestatii hoteliere și de agrement, alimentatie publică, comert cu amanuntul și cu ridicata; ● productie agricola și valorificarea acesteia; ● cultura florilor și plantelor ornamentale; ● activități specifice agentiilor de turism; ● activități privind operațiuni de import-export; ● prestări servicii de agrement și jocuri de noroc, în condițiile legii; ● activități de tratament și asistența sanatoriala.
    5. SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ȘI PROTOCOL "VICTORIA" CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA Str. Napoca nr. 16 CLUJ ● asigurarea de servicii de reprezentare și protocol pentru diversi beneficiari; ● administrarea imobilelor de protocol și inchirierea acestora în condițiile legii; ● prestări servicii hoteliere și de alimentatie publică, comert cu ridicata și cu amanuntul, de agrement și jocuri de noroc; ● productie agricola vegetala și animaliera și valorificarea acesteia; ● piscicultura; ● prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor; ● fabricarea bauturilor alcoolice distilate; ● industrializarea și valorificarea productiei auxiliare activităților de baza ale acesteia; ● extractia și prepararea turbei; ● administrarea parcului auto propriu și prestarea de servici de transport intern; ● întreținerea și repararea autovehiculelor (service auto); ● servicii de editura și școala de soferi amatori; ● lucrari de constructii; ● activități privind operațiuni de import-export
    6.SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ȘI PROTOCOL SUCEAVA SUCEAVA Str. Vasile Bumbac nr. 4-8 SUCEAVA ● administrarea, conservarea, protectia și întreținerea patrimoniului public și a celui propriu; ● asigurarea de servicii de reprezentare și protocol pentru diversi beneficiari; ● administrarea imobilelor de protocol și inchirierea acestora în condițiile legii; ● prestări servicii hoteliere și de alimentatie publică, comert cu amanuntul și cu ridicata; ● fabricarea produselor de panificatie și patiserie; ● producția agricola vegetala și animaliera și valorificarea acesteia; ● activități privind operațiuni pentru import - export; ● tranzactii imobiliare; ● servicii de agrement și de refacere fizica și jocuri de noroc, în condițiile legii; ● activități ale agentiilor de turism; ● alte prestări de servicii.
    7.SUCURSALA PENTRU ADMINISTRAREA ȘI INTRETINEREA FONDULUI IMOBILIAR BUCURESTI Str. J.L. Calderon nr. 48 SECTORUL 2 ● administrarea, conservarea, protectia și întreținerea patrimoniului public și a celui propriu; ● inchirierea, administrarea, conservarea, întreținerea spatiilor de locuit și cu alta destinatie decat cea de locuit, precum și prestarea de servicii în legătură cu acestea pentru beneficiarii straini; ● administrarea imobilelor de protocol și a celor destinate sediilor unor ministere și ale altor autorități publice; ● administrarea locuintelor de protocol atribuite demnitarilor pe durata exercitarii functiei și, respectiv, a resedintelor oficiale repartizate potrivit legii; ● administrarea locuintelor, altele decat cele de protocol, construite din fondurile statului sau cele construite sau achiziționate din fondurile proprii, inscrise în patri- moniul sau, cu drept de dispoziție asupra acestora, în condițiile legii; ● dezvoltarea fondului locativ prin executarea de constructii noi și extinderea celor existente; ● executarea lucrărilor de conservare, întreținere, constructii și reparatii la imobile și instalații; ● inchirierea spatiilor de locuit, precum și a celor cu alta destinatie decat cea de locuit; ● prestări servicii specifice pentru întreținerea sediilor administrative ale institu- tiilor și societatilor comerciale; ● operațiuni imobiliare; executarea lucrărilor de constructii, instalații, izolatii vopsitorii, zugraveli, tamplarie, etc.; ● activități de întreținerea și repararea cladirilor și construcțiilor speciale; ● confectii metalice și din lemn; ● valorificarea productiei auxiliare activităților de baza; ● transport de materiale.
    8.SUCURSALA DE TRANSPORT "Bucureștii Noi" BUCURESTI B-dul Bucureștii Noi nr. 40 SECTORUL 1 ● administrarea parcului auto propriu și asigurarea prestatiilor de transport pentru activitățile de reprezentare și protocol; ● servicii de transport international și intern - de persoane și de marfuri; ● service auto; ● școala de soferi; ● productie de piese de schimb și subansambluri; ● activități comerciale în domeniul sau, operațiuni de import-export; ● comisionar în vama. ● prestări servicii: ● asigura transportul demnitarilor și aparatului de lucru la departamentelor Guvernului; ● executa lucrari de întreținere și reparatie: întreținere și reparatii la autovehiculele din parc; ● executa servicii de închirieri: autoturisme cu soferi, cladiri, personal de specialitate; ● achizitii de bunuri și materiale: ● achizitii de piese de schimb, carburanti, lubrifianti, aditivi și cosmetice pentru autoturismele din parc; ● achizitii de materiale pentru protectia muncii și P.S.I.; ● achizitii de materiale de întreținerea curateniei în cladirile aflate în administrare;
    9 Abrogat prin HG nr. 1332/2007
    10Abrogat prin HG nr. 1332/2007
    11Abrogat prin HG nr. 1332/2007
    12Abrogat prin HG nr. 1.088/2006
    13S.R.P. "TRIUMF" BUCURESTI Al Alexandru nr. 45 SECTOR 1 ● servicii de susținere a administrațiilor publice (activități legate de personalul din administrație și alte servicii generale; activități auxiliare pentru Guvern); ● administrarea imobilelor; ● prestații hoteliere și activități comerciale cu amănuntul, de alimentație publică și cu ridicata; ● intermedierea în comerțul cu produse alimentare, băuturi și tutun; ● închirierea altor mașini și echipamente; ● depozitări; ● restaurante și cantine; ● fabricarea pâinii, a produselor de patiserie, a produselor «uscate» de panificație, a ciocolatei și bomboanelor de ciocolată, a produselor zaharoase etc.; ● colectarea și tratarea apelor uzate; ● culturi vegetale; ● cultivarea legumelor, a specialităților horticole și a produselor de seră.
    14ACTIVITATEA PROPRIE A REGIEIBUCURESTI Str. Moliere nr. 6-8 SECTOR 1 ● conform art. 4 din Regulamentul de organizare și functionare (Anexa nr. 1)
    ---------Pozițiile nr. 9, 10 și 11 din anexa nr. 2 au fost abrogate de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.332 din 31 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 752 din 6 noiembrie 2007. Aceste abrogări se aplică începând cu data de 1 decembrie 2007.Obiectul de activitate de la poziția nr. 13 a fost modificat de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.332 din 31 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 752 din 6 noiembrie 2007. Această modificare se aplică începând cu data de 1 decembrie 2007.
     +  Anexa nr. 3
    LISTA
    bunurile imobile din domeniul public al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome
    "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat"
    Nr. crt. Denumirea imobilului și adresa Teren - mp -
    SUCURSALA AGROSILVICA ȘI DE AGREMENT SCROVISTEA
    1. Complexul Scroviștea - compus din: 4 vile, corp administrativ, corp gardă, Club bazin, popicărie, cramă, piscicultură, pădure, și terenul aferent din Scroviștea, șos. București-Ploiești km 32, comuna Ciolpani, județul Ilfov 25.618.000,00
    2. Abrogat prin OUG nr. 101/2011
    3. Complex Palat Snagov compus din palat, anexe, poartă și terenul aferent din Snagov, județul Ilfov 253.580,00
    3^1.Vila nr. 1A, compusă din construcții și alte anexe, cu teren aferent, situate în Strada Florilor nr. 151, satul Snagov, comuna Snagov, județul Ilfov25.364,20
    SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ȘI PROTOCOL SINAIA
    4. Vila "POSTAVARUL" cu constructii speciale și terenul aferent din Predeal, str. Nicolae Balcescu nr.38, jud. Brasov 13.111,00
    5. Vila "IZVORUL" și terenul aferent din Predeal, str. Nicolae Balcescu nr.36, jud. Brasov 11.809,00
    6. Vila "CARPATI" cu garaj, constructii speciale și terenul aferent din Predeal, str. Nicolae Balcescu nr.21, jud. Brasov 14.152,50
    7. Vila "COVASNA" cu terenul aferent din Covasna, str. Valea Zanelor nr.10 Jud. Covasna 17.107,21
    8. Complex Foisor compus din: Palatul Foisor, Casa Veche a Gradinii, Casa Noua a Gradinii, Casa Papusii, sere, casa heliport, anexe și constructii speciale, parc și padure cu terenul aferent din Sinaia, Aleea Pelesului nr. 2, jud. Prahova 165.553,00
    9. Complex turistic Furnica compus din: hotel cu 3 corpuri, terasa, corp E, (atelier) cu terenul aferent din Sinaia, str. Furnica nr.50, jud. Prahova 7.708,36
    10. Hotel Economat, Vila 2 și 3, depozit alimentar, cladire brutarie, constructii speciale și terenul aferent, din Sinaia, Aleea Pelesului nr. 2, jud. Prahova 38.799,20
    11. Vila nr. 1 Economat -cladire administrativa, dependinte, constructii speciale și terenul aferent din Sinaia, Aleea Pelesului nr. 2, jud. Prahova 32.592,29
    12. Vila "Sipot" cu terenul aferent din Sinaia, Aleea Pelesului nr.2, jud. Prahova 2.085,39
    13. Vila "Uzina electrica" cu terenul aferent din Sinaia, Aleea Pelesului nr.2, jud. Prahova 4.240,04
    14. Vila "Cavaleri" cu terenul aferent din Sinaia, Aleea Pelesului nr.2, jud. Prahova 1.110,11
    15. Abrogat prin OUG nr. 101/2011
    16. Abrogat prin OUG nr. 101/2011
    17. Vila ”Timiș 8”, Timișul de Jos nr. 26, județul Brașov -
    SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ȘI PROTOCOL OLANESTI
    18Complex Palat Olănești, compus din lot 1 și construcțiile C1, C2, lot 2 și construcțiile C1, C2, C3, C4, C5, C6, C7, C8, C9 și lot 3, situat în Băile Olănești, Aleea Salcâmilor nr. 2, județul Vâlcea107.366 mp
    19. Teren castel Savarsin din județul Arad 62.435,00
    20. Abrogat prin HG nr. 1088/2010
    SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ȘI PROTOCOL NEPTUN
    21. Complex LOTUS cu vilele Nufarul, Trandafirul, Ghiocelul, Lotus și anexele: piscina, baile reci, lac. debarcader, plaja și terenul aferent din Neptun-Mangalia, jud. Constanta 134.883,69
    22. Abrogat prin OUG nr. 101/2011
    23. Vila Panseluta cu terenul aferent din Neptun-Mangalia, jud. Constanta 12.073,66
    24. Abrogat prin OUG nr. 101/2011
    25. Abrogat prin OUG nr. 101/2011
    SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ȘI PROTOCOL SUCEAVA
    26. Casa de oaspeti cu ferma "BRADET" nr.2, cu constructii anexe cu terenul aferent din Suceava, str. Parcului nr.1, jud. Suceava 175.440,00
    SUCURSALA PENTRU ADMINISTRAREA ȘI INTRETINEREA FONDULUI IMOBILIAR
    27. Abrogat prin OUG nr. 101/2011
    28. Abrogat prin HG nr. 1088/2010
    29. Poziția 29 a fost modificată și Abrogat prin OUG nr. 101/2011
    30. Monumentul Eroilor din Parcul Carol, București, sector 4 -
    31. Imobil cu terenul aferent din București, str. Academiei nr. 32-34, sector 1 7.706,28
    32. Abrogat prin HG nr. 1088/2010
    33. Abrogat prin OUG nr. 101/2011
    34. Abrogat prin HG nr. 1088/2010
    35. Abrogat prin OUG nr. 101/2011
    36. Abrogat prin OUG nr. 101/2011
    37. Abrogat prin OUG nr. 101/2011
    38. Abrogat de art. 4 din HOTĂRÂREA nr. 620 din 11 mai 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 476 din 12 mai 2022.
    39. Abrogat de art. 4 din HOTĂRÂREA nr. 115 din 8 februarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 119 din 10 februarie 2023.
    40. Imobil,cu teren aferent, str. D. P. Kiseleff nr. 47, sector 1 București 1.402,00
    41. Imobil cu teren aferent situat în str. Eugen Carada, nr. 3, sect. 3, București 270,29
    42. Imobil cu teren aferent situat în str. Stavropoleos, nr. 6, sect. 3, București 2.070,00
    43. Imobil cu teren aferent situat în str. Stirbei Voda, nr. 79-81, sect. 1, București 7.027,83
    44. Imobil cu teren aferent situat în Bd. Biruintei nr. 84, comuna Pantelimon, județul Ilfov 21.982,90
    45. Imobil parțial et.3 și garaj 2 locuri situat în str. Vasile Conta, nr. 16, sect. 2, București, -
    46. Padure în incinta Secției Otopeni a Institutului de Gerontologie și Geriatrie "Ana Aslan", sos. București- Ploiesti, jud.Ilfov. 279.502,63
    47. Imobil + teren (fără padure) aferent Secției Otopeni a Institutului de Gerontologie și Geriatrie "Ana Aslan", sos. București-Ploiesti, jud.Ilfov.
    48. Imobil + teren aferent sediului central al Institutului de Gerontologie și Geriatrie "Ana Aslan", str. Manastirea Caldarusani, nr.9, sector 1, București 21.575,24
    49. Imobil + teren aferent policlinicii Institutului de Gerontologie și Geriatrie "Ana Aslan", str. Spatarului, nr.15, sector 2, București 794,71
    50. Imobil cu garaj str. Londra, nr. 39, corp A, B sector 1 București 852,60
    Prin HG nr. 1133/2008, s-a aprobat transmiterea unei părți dintr-un imobil, proprietate publică a statului, având următoarele date de identificare:Municipiul București, str. Londra nr. 39:1. Construcție: - Corp A - suprafața construită = 293 mp - Corp B - suprafață construită = 66 mp 2. Teren în suprafață totală de 852,60 mp Numărul de identificare atribuit de M F: 147.210
    51. Imobil ap. 1 parter și garaj situat în str. Maria Rosetti, nr. 29, sect. 2, București. S locativa = 257,97mp. -
    52. Abrogat prin OUG nr. 101/2011
    53. Imobil situat în Calea Victoriei nr. 22-24 (VIP Lipscani), sector 3, București -
    54. Imobil situat în Calea Victoriei nr. 16-20, sector 3, București -
    55. Imobil cu terenul aferent din București, str. G-ral Candiano Popescu nr. 82-84, sector 4 2.688,00
    55^1Apartament, str. Eminescu nr. 44-48, parter, ap. 1 și dependințe, camera de serviciu nr. 9 și boxa nr. 1, sectorul 1, municipiul București76,59
    55^2Construcție și teren aferent intravilan (lot 1), situate în bd. Constantin Prezan nr. 2A, sectorul 1, București1.542
    55^3Imobil și garaj str. Nicolae Starostescu Cucu nr. 6, sectorul 1, București1.343
    55^4Imobil și garaj cu terenul aferent, din București, str. Emile Zola (fostă Eugen Lovinescu) nr. 2A, sectorul 1541
    55^5Apartament nr. 1, parter din imobil situat în str. Constantin Prezan nr. 4, sectorul 1, București289,81
    55^6Municipiul București, str. Mendeleev nr. 36-38, sectorul 1- parțial 456,89 mp
    55^7Imobil și garaj din București, str. Ionescu Gion nr. 13, sector 3286,00
    55^8Imobil - Str. Docenților nr. 20, sectorul 1540
    55^9Imobil str. Modrogan nr. 16, sectorul 1, București, corp A + B + C1.981,00 mp
    55^10Imobil cu terenul aferent din București, Bulevardul Aviatorilor nr. 86, sectorul 11.110
    55^11Teren situat în șos. Străulești nr. 60B, sectorul 1, București15.509
    55^12Imobil cu teren aferent în București, str. Gogol nr. 2, sectorul 11.334,50
    55^13Imobil cu garaj și terenul aferent din București, str. Nikolai Gogol nr. 3, sectorul 1842
    SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ȘI PROTOCOL TRIUMF BUCURESTI
    56. Palat Primaverii nr. 50 cu cladiri anexe (Club și spalatorie, cabine poarta și garaj, depozit) și terenul aferent din București, Bd. Primaverii nr. 50, sector 1 17.257,60
    57. Palat Primăverii - LAC 1 cu anexe și terenul aferent din București, bd. Mircea Eliade nr. 11-13 (fost nr. 5-13), sectorul 1 33.346,59
    58. Imobile - Casele de oaspeti - LAC 2 și LAC 3 cu patinoar, teren tenis și vestiar, cu terenul aferent din București, str. Turgheniev nr. 22-24, sector 1 66.526,36
    59. Abrogat prin OUG nr. 101/2011
    60. Abrogat prin OUG nr. 101/2011
    61. Abrogat prin HG nr. 1088/2010
    62. Abrogat prin OUG nr. 101/2011
    63. Abrogat prin OUG nr. 101/2011
    64. Vila DANTE, str. Dante Aligheri nr. 11, suprafața construita 1.387,70 mp., sector 1 , București 4.240,30
    65. Vila Pictor Mirea situata în str. Pictor G.D.Mirea nr. 4 sector 1 București 429,38
    66. Imobil Palat Elisabeta -cladire și constructii speciale cu terenul aferent din Sos. Kiseleff nr. 26, sector 1 București 12.977,00
    67. Abrogat prin OUG nr. 101/2011
    68 Abrogat prin OUG nr. 109/2017
    69 Imobil Str. Valeriu Braniște nr. 54-56, sectorul 3, București 5 camere cu suprafața utilă pe camere: 166,56 mp, 230,70 mp, 128,22 mp, 43,92 mp, 34,67 mp -
    70Abrogat de Punctul 2., Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.002 din 20 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 24 octombrie 2023
    71Imobil garaj cu teren aferent situat în București, str. Dimitrie Orbescu nr. 7, sectorul 2 - fostă Pictor Margareta Sterian nr. 7382,00
    72Imobil Hotel Triumf cu terenul aferent din șos. Kiseleff nr. 12, sectorul 1, București14.987,00
    73Imobil parțial etaj 3 situat în București, bd. G-ral Gh. Magheru nr. 28-30, sector 1, suprafață locativă: 338,75 mp146,00
    74Imobil, cu teren aferent, situat în București, Str. Dianei nr. 8, sectorul 2413
    75Construcție, cu teren aferent, situată în București, Str. Dianei nr. 6A, sectorul 2245
    (la 07-11-2024, Anexa nr. 3 a fost modificată de Punctul 1. , Articolul 3 din HOTĂRÂREA nr. 0999 din 10 august 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1113 din 7 noiembrie 2024 )
     +  Anexa nr. 4
    LISTA
    bunurilor imobile din domeniul privat al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome
    ”Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”
    Nr. crt.Denumirea imobilului și adresaTEREN - mp.-TEMEI LEGAL
    SUCURSALA AGROSILVICĂ ȘI DE AGREMENT SCROVIȘTEA
    1.Complex Pacea și terenul aferent din comuna Ciolpani, sat Izvorani, jud. Ilfov, compus din: hotel, restaurant, anexă poartă, căsuțe lemn, spălătorie, depozit produse agricole.136.816,00H.G. nr. 445/95
    2.Vila POD - investiție neterminată cu terenul și plantațiile aferente din comuna Snagov, jud. Ilfov12.904,00-'-
    3.Debarcaderul cu garajul de șalupe, ateliere și anexe gospodărești din Complexul Palat, comuna Snagov, jud. Ilfov5.510,00-'-
    4.Legătura rutieră între palat și Vila POD, comuna Snagov, jud. Ilfov--'-
    5.Vila nr. 88 și teren aferent, com. Ciolpani, jud. Ilfov9.106,00-'-
    6.Cheu andocare (investiție în conservare) și teren aferent din sat. Siliștea Snagovului, com. Gruiu, jud. Ilfov10.145,00-'-
    6^1.Centrul de conferințe din Snagov, compus din hotel și sală de conferințe-H.G. nr. 567/1993
    6^2.Din Complex Scroviștea - ferme, secții de producție, crescătorie fazani, din Scroviștea, șos. București-Ploiești km. 32, județul Ilfov -
    6^3.Teren Rustica-Cramă conținând vii, livezi, arabil și pădure cu terenul aferent din comuna Snagov, județul Ilfov 48.085.00
    6^4.Abrogat prin HG nr. 1135/2014
    6^5.Abrogat prin HG nr. 31/2015
    6^6.Abrogat prin HG nr. 31/2015
    6^7.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    6^8.Clădire sediu administrativ, construcții grup social, ghețărie Muntenia, curte asfaltată cu terenul aferent din Aleea Nufărului nr. 1B, comuna Snagov, județul Ilfov 2.127,00
    SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ȘI PROTOCOL SINAIA
    7.Vila "Timiș 14" garaj, canton "Dâmbul Morii" și terenul aferent, inclusiv livadă, din Timișul de Jos nr. 26, jud. Brașov64.174,20H.G. nr. 657/93
    8.Teren Vila "Albina" din Predeal, str. Cloșca nr. 8, jud. Brașov704,00-'-
    9.Vila "Porumbelul" cu terenul aferent din Predeal, str. Cloșca nr. 9, jud. Brașov635,00H.G. nr. 639/95
    10.Vila "Crinul" cu terenul aferent din Predeal, str. B.P. Hașdeu nr. 19, jud. Brașov462,00-'-
    11.Hotelul și restaurantul "Robinson" cu terenul aferent din Predeal, str. Muncii nr. 10, jud. Brașov6.922,00-'-
    12.Grup gospodăresc "Pietrosul", str. Postăvarului nr. 10, Predeal, jud. Brașov2.792,06-'-
    13.Complexul balnear "Bradul" compus din: hotel, restaurant și bază de tratament cu terenul și anexele aferente, din Covasna, str. Mihai Eminescu nr. 225, jud. Covasna22.798,00-'-
    14.Vila "Predeal" cu terenul aferent, din Predeal str. M. Saulescu nr. 71, jud. Brașov240,00H.G. nr. 1224/01
    15.Minihotel "Covasna" cu terenul aferent concesionat, din Covasna, str. Gh. Doja nr. 1A-2A, jud. Covasna482,67-'-
    16.Teren, situat în Poiana Brașov, jud. Brașov42.973,64O.G. nr. 61/00
    17.Teren fostă Vila "Narcisa" din Predeal, jud. Brașov1.296,60H.G. nr. 639/95
    18.Teren Vila nr. 2 "Bucegi" din Cumpătul-Sinaia, str. Cumpătul nr. 30, jud. Prahova194,27H.G. nr. 639/95
    19.Vila nr. 8 "Zambila" cu anexe: ateliere și terenul aferent din Cumpătul-Sinaia, str. Cumpătul nr. 18, jud. Prahova1.403,64-'-
    20.Vila nr. 19 "Aluniș" cu terenul aferent și teren Vila "Crăița" din Cumpătul-Sinaia, str. Aluniș nr. 7, jud. Prahova1.982,10-'-
    21.Vila "Victoria" + împrejmuire, cu terenul aferent din Furnica- Sinaia, str. Victoria nr. 2, jud. Prahova1.407,14-'-
    22.Popicărie "Furnica" (disco-bar) cu terenul aferent din Furnica- Sinaia, str. Furnica, nr. 50, jud. Prahova1.149,88-'-
    23.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    24.Teren-parc Vila "Bujorul" din Cumpătul-Sinaia, str. Aluniș, jud. Prahova319,38-'-
    25.Teren de la Restaurantul "Vânătorul" Cumpătul - Sinaia491,13-'-
    26.Cabana "Vulpărie" cu anexe - grajduri, magazii, construcții speciale și terenul aferent din Sinaia, Aleea Vulpăriei, jud. Prahova7.246,59H.G. nr. 1398/03
    27.Teren Poiana Stânii din Poiana Stânii - Sinaia, jud. Prahova688,10H.G. nr. 1031/04
    28.Abrogat prin HG nr. 145/2013
    29.Grup gospodăresc "Complex Furnica" (centrală termică, spălătorie, construcții speciale) cu terenul aferent din Sinaia, str. Furnica nr. 50, jud. Prahova3.151,15H.G. nr. 639/95
    30.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    31.Anexele Casei de oaspeți "Foișor nr. 37" și terenul aferent din Tușnad, jud. Harghita2.162,00
    31^1.Teren aferent Vilei «Timiș 8» și anexe, Timișul de Jos nr. 26, județul Brașov 13.691,01
    31^2.Teren și cale de transport hotel "Tanți" din Sinaia, str. O. Goga nr. 37, județul Prahova643,12
    31^3.Complex hotelier Mara cu teren aferent din Sinaia, Str. Toporașilor nr. 1A, județul Prahova 22.289,50
    SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ȘI PROTOCOL OLĂNEȘTI
    32.Complex motel "Banatul" - Corpurile A și B și restaurant - cu terenul aferent din Timișoara, str. Dorobanților nr. 94, jud. Timiș49.588,00H.G. nr. 639/95 republicat
    33.Vila "Belvedere" - Corpurile A și B - cu anexele și terenul aferent din Băile Herculane, str. Nicolae Stoica de Hațeg nr. 7, jud. Caraș Severin3.273,20-'-
    34.Complexul "Rojiștea" cu anexele (canton silvic și casă incubație) cu terenul aferent din com. Rojiștea, jud. Dolj144.589,52-'-
    35.Complex "Cindrelul" cu teren aferent din Păltiniș, jud. Sibiu1.211,00-'-
    36.Spațiu comercial amenajat (8 camere) la parter bloc locuințe, str. Iulius Cezar, nr. 3, p+1, Drobeta Tr. Severin-H.G. nr. 1224/01
    37.Spațiu comercial la parter în clădire S+p+1, str. N. Bălcescu nr. 4, Orăștie, jud. Hunedoara34,20-'-
    38.Abrogat prin HG nr. 880/2008
    39.Imobil Cabana Rânca, stațiunea Rânca, oraș Novaci, jud. Gorj1.067,23H.G. 1398/2003
    40.Imobil Vila Livia și teren aferent din Băile Herculane, str. Zăvoiului nr. 38, jud. Caraș-Severin7.651,00H.G. nr. 109/04
    41.Complex PALAT OLĂNEȘTI, din Olănești, Aleea Salcâmilor nr. 2, jud. Vâlcea: - clădire centrală termică 1 Mai - clădire centrală termică seră veche - echipamente centrală termică casa veche - corp gardă vechi-H.G. nr. 811/92
    42.Complex Micești compus din casă de oaspeți, castel de vânătoare, popicărie, casă țărănească, bazin de înot și terenul aferent - 131.099,00 mp din Micești, comuna Mărăcineni, jud. Argeș Suprafață construită = 1.721,30 mp131.099,00H.G. nr. 2375/04
    42^1.Spații anexe Vilei Bujoreni și terenul aferent din Râmnicu Vâlcea, str. Calea lui Traian nr. 267, județul Vâlcea15.678,43
    SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ȘI PROTOCOL NEPTUN
    43.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    44.Complex restaurant "Dunărea" împreună cu Hotel și bar "Dacia" și terenul aferent construcțiilor, din Neptun-Olimp, jud. Constanța14.850,20H.G. nr. 567/93, republicată
    45.Vila "Mărul" A+B cu terenul aferent din Neptun-Olimp, jud. Constanța4.163,40-'-
    46.Vila nr. 1 cu 8 apartamente și terenul aferent din Neptun-Olimp, jud. Constanța1.469,54-'-
    47.Vila nr. 4 cu 8 apartamente și terenul aferent din Neptun-Olimp, jud. Constanța2.177,02H.G. nr. 596/96
    48.Vila nr. 5 cu 8 apartamente și terenul aferent din Neptun-Olimp, jud. Constanța2.729,40-'-
    49.Sere și răsadnițe cu terenul aferent din Neptun-Olimp, jud. Constanța4.384,69H.G. nr. 567/93
    50.Grup gospodăresc din zona II cu spălătorie și braseria "Turist", cu terenul aferent, din Neptun-Olimp, jud. Constanța6.957,70-'-
    51.Punct termic (Bazar Neptun) cu terenul aferent din Neptun-Olimp, jud. Constanța609,76-'-
    52.Vila "Părul" A+B cu terenul aferent din Neptun-Olimp, jud. Constanța4.815,09-'-
    53.Vila "Nucul" A+B cu terenul aferent din Neptun-Olimp, jud. Constanța5.413,74-'-
    54.Vila "Violeta" cu terenul aferent din Neptun-Olimp, jud. Constanța3.946,65-'-
    55.Vila "Bujorul" cu terenul aferent din Neptun-Olimp, jud. Constanța7.313,04-'-
    56.Vila "Crinul" cu terenul aferent din Neptun-Olimp, jud. Constanța1.970,37-'-
    57.Vila "Bradul" A+B cu terenul aferent din Neptun-Olimp, jud. Constanța4.981,39-'-
    58.Teren de tenis și teren minigolf din Neptun-Olimp (Hotel Arad), jud. Constanța14.414,35-'-
    59.Vila "Egreta", Mamaia, jud. Constanța-O.G. nr. 61/00
    60.Vila "Cerna", Mamaia, jud. Constanța-O.G. nr. 61/00
    61.Restaurant "Ambasador" cu terenul aferent din Neptun-Olimp, jud. Constanța8.299,64H.G. nr. 639/96
    62.Teren limitrof Hotel "Neptun" - Vila Părul4.911,00H.G. nr. 868/ 16.08.02
    63.Teren limitrof Vila "Alunul"1.614,72-'-
    64.Hotel și restaurant "Maramureș" cu terenul aferent din Neptun-Olimp, jud. Constanța8.670,00H.G. nr. 457/04
    65.Vila Agigea cu terenul aferent din Eforie Nord, str. Tudor Vladimirescu, jud. Constanța6.972,18H.G. nr. 1031/04
    65^1.Imobil Centrul de conferințe Club Bazin cu terenul aferent, din Neptun-Mangalia, județul Constanța 16.627,45
    65^2.Complex Doina - hotel, restaurant și teren aferent din Neptun, județul Constanța13.233,18
    65^3.Policlinica Doina, cu teren aferent din Neptun, județul Constanța6.017,18
    65^4.Vila «Fagul» cu terenul aferent din Mangalia, județul Constanța3.200HG-S nr. 956/2020
    SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ȘI PROTOCOL "VICTORIA" CLUJ-NAPOCA
    66.Imobil - sediul administrativ - cu terenul aferent din Cluj-Napoca, str. Napoca nr. 16, jud. Cluj1.098,00H.G. nr. 445/95
    67.Casa de oaspeți cu terenul aferent din Cluj-Napoca, str. Pavlov nr. 21, jud. Cluj1.350,00-'-
    68.Abrogat prin HG nr. 226/2008
    69.Casa de oaspeți cu terenul aferent din Cluj-Napoca, str. Pavlov nr. 25, jud. Cluj1.422,00-'-
    70.Casa de oaspeți cu terenul aferent din Cluj-Napoca, str. Pavlov nr. 27, jud. Cluj1.965,30-'-
    71.Complex hotel-restaurant "Victoria" cu terenul aferent din Cluj-Napoca, B-dul 21 Decembrie nr. 54-56, jud. Cluj2.470,00-'-
    72.Service auto "Victoria", cu terenul aferent, compus din: - clădire garaj (parțial) - clădire birouri (parțial) str. Dorobanților nr. 18-20, Cluj-Napoca, jud. Cluj283,00-'-
    73.Teren agricol - tarlaua Ploton, com. Apahida, jud. Cluj210.000,00-'-
    74.Complex agroindustrial «Apahida» din comuna Apahida, Str. Libertății nr. 63, județul Cluj, cu terenul aferent, compus din grup social, bloc cu 12 apartamente, atelier preparate din carne, atelier pentru lactate, grajd taurine nr. 3, grajd taurine nr. 4, hală creștere pui, grajd comun, grajd pentru porcine la îngrășat, grajd maternitate scroafe tineret, tabără vară pentru porcine, magazie cereale, bucătărie furaje, filtru sanitar, magazine cereale 1.000 t, centrală termică, fânar, pătule pentru porumb, siloz suprafața de 2.000 mp, depozit îngrășăminte, pătule circulare pentru porumb, remize mașini tractoare, atelier mecanic, șopron îngrășăminte chimice, platformă betonată, împrejmuire beton41.568H.G. nr. 445/1995
    75.Teren agricol în tarlaua Buduștău, com. Apahida jud. Cluj200.000,00-'-
    76.Sector agroindustrial Huedin, cu terenul aferent, compus din: a) incintă: saivan de oi, grajd animale, distileri, fânar; b) casă oaspeți; c) amenajare pomicolă din localitatea Huedin, jud. Cluj17.945,92 245,98 252.208,10-'-
    77.Sector piscicol Câmpenești compus din: a) incintă; b) amenajare piscicolă din localitatea Câmpenești, jud. Cluj2.390,00 1.257.611,00-'-
    78.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ȘI PROTOCOL SUCEAVA
    79.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    80.Ferma "Brădet" nr. 1 formată din clădire birouri și magazii, hală de preparare, beci fructe și legume, cu terenul aferent din Suceava, str. Parcului nr. 1, jud. Suceava97.992,00-'-
    81.Imobil Pensiune PALACE cu terenul aferent, din Slănic-Moldova, str. Vasile Alecsandri nr. 6, jud. Bacău1.130,00H.G. nr. 109/04
    SUCURSALA PENTRU ADMINISTRAREA ȘI ÎNTREȚINEREA FONDULUI IMOBILIAR
    82.Imobil bd. N. Bălcescu, nr. 21, sector 1, București1.195,00H.G. nr. 567/93
    83.Municipiul București, str. Mendeleev nr. 36-38, sector 1 - parțial207,11 mpHotărârea Guvernului nr. 749/2018
    84.Imobil bd. Elisabeta, nr. 7-9 (fost Republicii nr. 10-12), sector 3, București, parțial1.349,00-'-
    85.Imobil str. Matei Millo, nr. 7, sector 1, București517,12-'-
    85^1.Imobil - str. Ion Câmpineanu nr. 27, parter, bl. 7, sectorul 1, București (Suprafața utilă = 126,80 mp)-H.G. nr. 11/1995 și nr. 639/1995, republicată
    85^2.Imobil - Calea Victoriei nr. 68-70, sectorul 1, București(Suprafața utilă = 180,31 mp)-
    86.Imobil parțial și garaj situat în București, bd. G-ral Gh. Magheru nr. 28-30, sector 11.583-'-
    87.Imobil bd. Dacia, nr. 59, sector 1, București, (fost nr. 13)413,97-'-
    88.Imobil parțial din Calea Victoriei, nr. 216, sector 1, București790,77-'-
    89.Imobil str. Constantin Mille, nr. 17, sector 1, București738,00H.G. nr. 567/1993
    90.Imobil str. Luigi Cazavillan, nr. 19, sector 1, București738,00-'-
    91.Imobil str. Luigi Cazavillan, nr. 16, corp A+B, sector 1, București944,00-'-
    92.Imobil și garaj str. Transilvaniei, nr. 2, sector 1, București582,00-'-
    93.Imobil Calea Dorobanților, nr. 129, sector 1, București149,82-'-
    94.Imobil Splaiul Independenței, nr. 202 A, sector 6, București9.608,79-'-
    95.Imobil str. Brezoianu Ion, nr. 35, sector 1, București151,81-'-
    96.Imobil - parțial din str. Atena nr. 11, sectorul 1, București21,89HG nr. 567/1993
    97.Imobil str. G. Clemenceau, nr. 5, sector 1, București532,00-'-
    98.Imobil str. G. Clemenceau, nr. 9B, sector 1, București86,00-'-
    99.Imobil str. Matei Millo, nr. 13, sector 1, București1.361,00-'-
    100.Imobil Piața Walter Mărăcineanu, nr. 1-3, sector 1, București4.130,98-'-
    101.Imobil - parțial bd. G-ral Gh. Magheru, nr. 7, sector 1, București2.190,00-'-
    102.Imobil parțial bd. Regina Elisabeta nr. 3, sector 3, București973,43-'-
    103.Imobil bd. Carol I, nr. 12 (fost Republicii, nr. 32), sector 3, București1.734,48-'-
    104Imobil-parțial din str. Lipscani nr. 19, sectorul 3, București1.233,91H.G. nr. 567/1993
    105.Imobil Piața Rosetti, nr. 4, sector 2, București602,68-'-
    106.Imobil str. Câmpineanu, nr. 3-5, sector 1, București1.750,00-'-
    107.Imobil str. Constantin Mille, nr. 12, sector 1, București590,67-'-
    108.Imobil bd. Nicolae Bălcescu, nr. 17-19, sector 1, București1.414,00-'-
    Conform art. 1 și 4 din HOTĂRÂREA nr. 774 din 16 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 552 din 22 iulie 2008, se aprobă transmiterea unei părți dintr-un imobil, situat în municipiul București, bd. Nicolae Bălcescu nr. 17-19, sectorul 1, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul privat al statului și din administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Culturii și Cultelor, pentru Teatrul Național de Operetă "Ion Dacian", poziția nr. 108 modificându-se în mod corespunzător.
    109.Apartament nr. 2 din str. C. Sandu Aldea, nr. 14A, et. 1, sector 1, București65,00H.G. nr. 39/1996
    110.Apartament nr. 10 din str. Arcului, nr. 14, et. 2, sector 2, București31,38-'-
    111.Apartament nr. 14 din str. Tudor Arghezi, nr. 32, et. 2, sector 2, București13,85-'-
    112.Apartament nr. 5 din str. Atena, nr. 7, et. 2, sector 1, București48,30-'-
    113.Apartament nr. 3 din bd. Aviatorilor, nr. 35, et. 1, sector 1, București84,25-'-
    114.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    115.Apartament nr. 1 din bd. Aviatorilor, nr. 100, parter, sector 1, București971,78-'-
    116.Apartament ap. 2 din bd. Aviatorilor, nr. 100, et. 1, sector 1, București-'-
    117.Apartament nr. 1 și garaj din str. Amiral C. Bălescu, nr. 19, parter, sector 1, București.498,08-'-
    118.Apartament nr. 20 din str. Braziliei, nr. 1-3, sc. B, et. 2, sector 1, București7,28H.G. nr. 39/1996
    119.Apartament nr. 1 și garaj din str. Bruxelles, nr. 3, Corp A, parter, sector 1, București69,46-'-
    120.Apartament nr. 2 din str. Bitolia, nr. 10, et. 1, sector 1, București95,88- ' -
    121.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    122.Apartament nr. 1 din str. Bitolia, nr. 51, parter, sector 1, București65,28- ' -
    123.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    124.Apartament nr. 8 din str. Brezoianu, nr. 10, et. 4, sector 5, București12,30- ' -
    125.Apartament nr. 20 din str. Poenaru Bordea, nr. 6, sector 4, București5,41- ' -
    126.Apartament nr. 1 și garaj din str. Radu Boiangiu, nr. 15-17, parter, sector 1, București9,67- ' -
    127.Apartament nr. 2 din str. Victor Babeș, nr. 3, et. 1, sector 5, București, cotă indiviză 58%129,09- ' -
    128.Apartament nr. 9 din str. Căderea Bastiliei, nr. 7, et. 2, sector 1, București15,83- ' -
    129.Apartament nr. 50 din bd. N. Bălcescu, nr. 5, sc. B, et. 7, sector 1, București8,40- ' -
    130.Apartament nr. 16 din bd. N. Bălcescu, nr. 9, sc. B, et. 2, sector 1, București9,30- ' -
    131.Apartament nr. 2 și garaj din str. Crângului, nr. 1, etaj 1, teren aferent 124,66 mp, sector 1, București Teren curte aferent apartamentului 1 de 102,00 mp.226,66- ' -
    132.Imobil și garaj, str. Crângului, nr. 6, sector 1, București232,00- ' -
    133.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    134.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    135.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    136.Imobil și garaj, str. Prof. Dr. Ion Cantacuzino, nr. 4, sector 1, București554,80- ' -
    137.Apartament nr. 10 din str. J.L. Calderon, nr. 59, et. 2, sector 2, București24,08- ' -
    138.Apartament nr. 3 din str. Drobeta, nr. 19A, et. 1, sector 2, București3,28- ' -
    139.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    140.Apartament nr. 20 din str. George Enescu, nr. 9, et. 2, sector 1, București8,37- ' -
    141.Apartament nr. 1 din str. Frumoasă, nr. 36, parter, sector 1, București236,00- ' -
    142.Apartament nr. 1 și garaj din str. Finlanda, nr. 6, parter, sector 1, București127,00- ' -
    143.Apartament nr. 2 din str. Heleșteului, nr. 5, et. 1, sector 1, București58,08- ' -
    144.Imobil și garaj, str. Heleșteului, nr. 26, sector 1, București338,08- ' -
    145.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    146.Imobil str. Herăstrău, nr. 40, sector 1, București244,58- ' -
    147.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    148.Imobil și garaj, str. Pictor Barbu Iscovescu, nr. 25, sector 1, București596,27- ' -
    149.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    150.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    151.Apartament nr. 4 din șos. Kiseleff, nr. 20, et. 1, sector 1, București681,15- ' -
    152.Apartament nr. 5 din șos. Kiseleff, nr. 20, et. 2, sector 1, București681,15- ' -
    153.Apartament nr. 1 cu teren aferent din șos. Kiseleff, nr. 22, parter, sector 1, București1.112,04- ' -
    154.Teren aferent ap. 6 din șos. Kiseleff, nr. 22, parter, sector 1, București1.112,04- ' -
    155.Apartament șos. Kiseleff Pavel Dimitrievici nr. 24, P, ap. 1, sectorul 1, București52,70HG nr. 39/1996
    156.Apartament nr. 2 din șos. Kiseleff, nr. 24, parter, sector 1, București- ' -
    157.Apartament nr. 3 din șos. Kiseleff, nr. 24, et. 1, sector 1, București- ' -
    158.Apartament nr. 4 din șos. Kiseleff, nr. 24, et. 1, sector 1, București- ' -
    159.Apartament nr. 1 din șos. Kiseleff, nr. 24, Corp A, sector 1, București- ' -
    160.Apartament nr. 2 din șos. Kiseleff, nr. 24, Corp B, sector 1, București- ' -
    161.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    162.Apartament nr. 30 din bd. Regina Elisabeta, nr. 25, et. 6, sector 5, București92,60- ' -
    163.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    164.Apartament nr. 4 din str. lt. Gh. Manu, nr. 12, et. 1, sector 1, București8,20- ' -
    165.Apartament nr. 8 din str. Londra, nr. 4, et. 2, sector 1, București31,01- ' -
    166.Apartament nr. 1 și garaj din str. Dr. Lister, nr. 63, parter, sector 5, București434,84- ' -
    167.Apartament nr. 2 din str. Dr. Lister, nr. 63, et. 1, sector 5, București- ' -
    168.Abrogat prin HG nr. 134/20208,42
    169.Apartament nr. 28 din str. Dionisie Lupu, nr. 74, et. 5, sector 1, București- ' -
    170.Apartament nr. 1 din str. Maxim Gorki, nr. 24, parter, sector 1, București129,90- ' -
    171.Apartament nr. 1 și garaj din str. Dr. Gr. Mora, nr. 13, parter, sector 1, București238,58- ' -
    172Imobil și garaj, str. Spătarul N. Milescu nr. 65, sector 2, București290H.G. nr. 39/1996
    173.Apartament nr. 1 și garaj din bd. Mărăști, nr. 49, parter, sector 1, București152,00- ' -
    174.Apartament nr. 8 din bd. Ion Mihalache (fost 1 Mai), nr. 64, bl. 41, et. 2, sector 1, București55,68- ' -
    175.Imobil str. lt. Victor Manu, 73 bis, sector 2, București369,39- ' -
    176.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    177.Apartament nr. 10 din bd. G-ral Gh. Magheru, nr. 24, et. 6, sector 1, București12,28H.G. nr. 39/1996
    178.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    179.Apartament nr. 2 și garaj din str. Oslo, nr. 8, et. 1, sector 1, București21,23- ' -
    180.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    181.Imobil și garaj din str. Pictor I. Negulici, nr. 20, sector 1, București341,45- ' -
    182.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    183.Apartament nr. 3 din str. Pictor I. Negulici, nr. 42, et. 1, sector 1, București53,56- ' -
    184.Apartament nr. 1 din str. lt. av. Șerban Petrescu, nr. 9, parter, sector 1, București102,23- ' -
    185.Teren aferent ap. 16 din str. Pivnicierului, nr. 4-6, et. 3, sector 1, București29,16- ' -
    186.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    187.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    188.Apartament nr. 2 și garaj din str. cpt. Gr. Preoțescu, nr. 29, parter, sector 4, București40,70- ' -
    189.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    190.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    191.Apartament nr. 2 din str. ing. Ermil Pangratti, nr. 25, et. 1, sector 1, București142,18- ' -
    192.Teren aferent ap. 2, et. 1, situat în str. Alex. Philippide, nr. 12, sector 2, București18,92- ' -
    193.
    194.Apartament nr. 8 din bd. Carol I, nr. 54 B (fost Pache Protopopescu, nr. 64 B), et. 5, sector 2, București1,76- ' -
    195.Apartament nr. 1 din Piața Amzei, nr. 15, et. 1, sector 1, București3,63- ' -
    196.Apartament nr. 6 din str. Washington (fostă Rozelor), nr. 13, et. 2, sector 1, București30,81- ' -
    197.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    198.Apartament nr. 1 din str. av. Șt. Sănătescu, nr. 8, parter, sector 1, București164,76- ' -
    199.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    200.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    201.Apartament nr. 1 din str. Ivan Turgheniev, nr. 2-4, parter, sector 1, București778,28- ' -
    202.Apartament nr. 2 și garaj din str. Ivan Turgheniev, nr. 2-4, et. 1, sector 1, București- ' -
    203.Teren din str. Ivan Turgheniev, nr. 6, sector 1, București321,67- ' -
    204.Apartament nr. 1 din str. Muzeul Zambaccian, nr. 27, parter, sector 1, București185,81- ' -
    205.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    206.
    207.Teren aferent ap. 63 din str. Șipotul Fântânilor, nr. 2, et. 5, sector 1, București8,00- ' -
    208.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    209.Apartament nr. 1 din str. Emanuel Porumbaru, nr. 41 A, parter, sector 1, București90,22- ' -
    210.Apartament nr. 2 din str. C-tin Prezan, nr. 4, et. 1, sector 1, București1.677,59- ' -
    211.Apartament nr. 5 din str. Ardeleni, nr. 1, et. 1, sector 2, București11,50H.G. nr. 214/01
    212.Apartament nr. 24 din str. Ardeleni, nr. 1, et. 5, sector 2, București11,50- ' -
    213.Apartament nr. 1A din str. Valeriu Braniște, nr. 56, bl. 5, sc. B, sector 3, București36,56H.G. nr. 11/95
    214.Teren str. Băiculești, nr. 1, sector 1, București1.451,00H.G. nr. 567/93
    215.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    216.Teren Calea Victoriei nr. 109, sectorul 1, București1.243HG nr. 567/1993
    217.Teren bd. Dacia, nr. 30, sector 1, București1.017,00- ' -
    218.Teren str. Ministerului, nr. 2-4, tronson 1, intrarea 2 și tronson 2, sector 1, București562,04- ' -
    219.Teren str. Doamnei, nr. 17-19, sector 3, București940,49- ' -
    220.Teren Calea Moșilor, nr. 128, sector 2, București1.986,00- ' -
    221.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    222.Depozite și ateliere cu terenul aferent din str. Fabrica de Glucoză, nr. 3A, sector 2, București2.580,50H.G. nr. 567/93
    223.Apartament nr. 1 și garaj din imobilul situat în municipiul București, str. Sofia nr. 18, parter, sectorul 1, cu teren112,00Hotărârea Guvernului nr. 39/1996
    224.Teren aferent ap. 1 din str. dr. Drăghiescu, nr. 4, parter, sector 5, București100,00- ' -
    225.Teren aferent ap. 7 din str. Progresului, nr. 13, etaj 3, sector 1, București14,50- ' -
    226.Teren aferent ap. 6 din bd. Pache Protopopescu, nr. 1, etaj 2, sector 2, București20,25- ' -
    227.Teren aferent ap. 1 din str. dr. Lister, nr. 58, parter, sector 5, București12,00- ' -
    228.Teren aferent ap. 1 din str. Iulius Tetrat, nr. 31, parter, sector 1, București46,60- ' -
    229.Teren aferent ap. 3 din str. Obedenaru, nr. 19, etaj 1, sector 2, București100,00- ' -
    230.Teren aferent ap. 2 din str. Braziliei, nr. 7, etaj 1, sector 1, București50,00- ' -
    231.Teren aferent ap. 3 din str. Spiru Haret, nr. 13, parter, sector 1, București13,00- ' -
    232.Teren aferent ap. 1 din str. Fluierului, nr. 17D, parter, sector 2, București57,00- ' -
    233.Teren aferent ap. 2 din str. dr. N. Manolescu, nr. 5-7, parter, sector 5, București130,00- ' -
    234.Teren aferent ap. 2 din str. Amiral Bălescu, nr. 29, et. 1, sector 1, București20,00H.G. nr. 39/96
    235.Teren aferent ap. 2 din str. Costache Negri, nr. 10 bis, parter, sector 5, București30,00- ' -
    236.Teren aferent ap. 3 din str. Sandu Aldea, nr. 19, et. 1, sector 1, București120,00- ' -
    237.Teren aferent ap. 2 din str. Andrei Mureșan, nr. 29, et. 1, sector 1, București38,00- ' -
    238.Teren curte aferent ap. 1 din str. Moliere, nr. 3-5, parter, sector 1, București448,31- ' -
    239.Teren curte aferent ap. 2 din str. Moliere, nr. 3-5, ap. 2, et. 1, sector 1, București224,15- ' -
    240.Teren curte aferent ap. 3 din str. Moliere, nr. 3-5, et. 2, sector 1, București394,84- ' -
    241.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    242.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    243.Apartament nr. 57 din Bd. Iancu de Hunedoara, nr. 66, et. 8, sector 1, București10,86- ' -
    244.Apartament nr. 59 din Bd. Iancu de Hunedoara, nr. 66, et. 8, sector 1, București13,78- ' -
    245.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    246.Imobil (fără ap. 39, 54, 56, 57, 59, 62) Bd. I. de Hunedoara, nr. 66, bloc 12, sector 1, București257,19O.U.G. nr. 32/02
    247.Apartament nr. 17 din str. Icoanei, nr. 110, et. 5, sector 2, București17,88H.G. nr. 214/01
    248.Apartament nr. 21 din str. Icoanei, nr. 110, et. 6, sector 2, București25,61- ' -
    249.Apartament nr. 22 din str. Icoanei, nr. 110, et. 7, sector 2, București20,12- ' -
    250.Apartament nr. 25 din str. Icoanei, nr. 110, et. 8, sector 2, București20,12- ' -
    251.Apartament nr. 32 din str. Icoanei, nr. 110, et. 10, sector 2, București18,12- ' -
    252.Apartament nr. 33 din str. Icoanei, nr. 110, et. 10, sector 2, București25,22- ' -
    253.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    254.Apartament nr. 5 din str. Turda, nr. 120, et. 1, sector 1, București8,97- ' -
    255.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    256.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    257.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    258.Apartament nr. 49 din str. Vlaicu Aurel, nr. 147, sc. B, et. 1, sector 2, București8,23- ' -
    259.Apartament nr. 52 din str. Vlaicu Aurel, nr. 147, sc. B, et. 1, sector 2, București6,28- ' -
    260.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    261.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    262.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    263.Apartament nr. 64 din str. Vlaicu Aurel, nr. 147, sc. B, et. 4, sector 2, București6,28- ' -
    264.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    265.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    266.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    267.Apartament nr. 72 din str. Vlaicu Aurel, nr. 147, sc. B, et. 6, sector 2, București6,28- ' -
    268.Imobil și garaj str. Avram Iancu, nr. 8, sector 2, București657,00- ' -
    269.Imobil str. G-ral Ion Florescu, nr. 1, sector 3, București228,90- ' -
    270.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    271.Imobil str. Romulus, nr. 4, sector 2, București591,30- ' -
    272.Imobil str. Romulus, nr. 6, sector 2, București689,00- ' -
    273.Imobil str. Muzeul Zambaccian, nr. 17, sector 1, București502,24- ' -
    274.Apartament nr. 2 și garaj din str. Aleea Alexandru, nr. 44, et. 1, sector 1, București287,07- ' -
    275.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    276.Apartament nr. 5 din str. Matei Voievod, nr. 21-23, et. 1, sector 2, București11,00O.G. nr. 61/00
    277.Apartament nr. 7 din str. Matei Voievod, nr. 21-23, et. 2, sector 2, București10,00- ' -
    278.Apartament nr. 10 din str. Matei Voievod, nr. 21-23, et. 4, sector 2, București10,00- ' -
    279.Apartament nr. 12 din str. Matei Voievod, nr. 21-23, et. 5, sector 2, București10,00- ' -
    280.Apartament nr. 3 din str. Matei Voievod, nr. 21-23, parter, sector 2, București7,00- ' -
    281.Clădire, birouri, ateliere, depozite cu spații frigorifice și teren aferent din str. Măguricea, nr. 4, sector 1, București3.309,10D.T. 104/01 O.T. 46/03
    282.Imobil str. Smârdan, nr. 3, sector 3, București880,00Lege nr. 122/01
    283.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    284.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    285.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    286.Apartament nr. 9 din Bd. Dacia, nr. 55, et. 4, sector 1, București11,75H.G. nr. 172/02
    287.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    288.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    289.Apartament nr. 3 din str. M. Eminescu, nr. 124, sc. B2, et. 1, sector 2, București26,78- ' -
    290.Apartament nr. 4 din str. M. Eminescu, nr. 124, sc. B2, et. 1, sector 2, București37,43- ' -
    291.Apartament nr. 7 din str. M. Eminescu, nr. 124, sc. B2, et. 2, sector 2, București34,96H.G. nr. 172/02
    292.Apartament nr. 3 din str. M. Eminescu, nr. 124, sc. C, et. 1, sector 2, București32,39- ' -
    293.Apartament nr. 10 din str. M. Eminescu, nr. 124, sc. B1,et. 4, sector 2, București42,16- ' -
    294.Apartament nr. 4 din str. M. Eminescu, nr. 124, sc. C, et. 1, sector 2, București54,40- ' -
    295.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    296.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    297.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    298.Imobil și garaj Aleea Alexandru, nr. 40, sector 1, București684,33O.U.G. nr. 32/02
    299.Teren, str. Armindenului, nr. 8-10, sector 1, București550,00- ' -
    300.Abrogat prin HG nr. 1291/2011
    301.Teren, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1, București3.995,00- ' -
    302.Imobil, str. Câmpineanu, nr. 20, sector 1, București879,85H.G. nr. 567/93
    303.Imobil - parțial din str. Câmpineanu, nr. 16, sector 1, București245,85O.U.G nr. 32/02
    304.Imobil, str. B. Delavrancea, nr. 12, sector 1, București602,52- ' -
    305.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    306.Imobil - parțial fără spațiul de la etajele 2 și 3, din Calea Dorobanților, nr. 87, sector 1, București-- ' -
    307.Imobil - parțial - fără ap. 1 și 6 din str. M.Eminescu, nr. 102-104, sector 2, București897,57- ' -
    308.Teren, D.P. Kiseleff, nr. 17-17B, sector 1, București4.255,66- ' -
    309.Apartament nr. 2 str. P.D. Kiseleff, nr. 55, vila 9, parter, sector 1, București934,00H.G. nr. 214/01
    310.Apartament nr. 14 din Calea Victoriei, nr. 91-93, sc. B, et. 4, sector 1, București610,07- ' -
    311.Apartament nr. 1 din str. Argentina, nr. 33, parter, sector 1, București108,60H.G. nr. 462/01
    312.Teren, M. Gorki, nr. 36, sector 1, București370,00O.U.G. nr. 32/02
    313.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    314.Teren, Bd. Primăverii, nr. 30, sector 1, București781,60- ' -
    315.Imobil, Bd. Primăverii, nr. 22, sector 1, București764,71- ' -
    316.Imobil, Bd. Primăverii, nr. 48A, sector 1, București1.428,56- ' -
    317.Imobil cu garaj și terenul aferent din București, str. Pictor D. Rosenthal, nr. 13, sector 1212,36- ' -
    318.Apartament nr. 2 cu terenul aferent din București, str. Tolstoi, nr. 25, sector 1210,85- ' -
    319.Teren aferent ap. 1 din București, str. Tolstoi, nr. 25, sector 1210,85- ' -
    320.Apartament nr. 10 din str. N. Bălcescu, nr. 35, sc. A, et. 5, sector 1, București9,01H.G. nr. 214/01
    321.Apartament nr. 15 din str. Mihail Eminescu, nr. 124, sc. C, et. 7, sector 2, București45,99- ' -
    322.Apartament nr. 8 din str. Mihail Eminescu, nr. 124, sc. B2 et. 2, sector 2, București35,55- ' -
    323.Apartament nr. 8 din str. Mihail Eminescu, nr. 124, sc. B1 sector 2, București39,89H.G. nr. 172/02
    324.Cotă indiviză de 52% din imobilul Casa Presei, corpurile A, B, C, D, corpurile de legătură D1-B2 și D1-C3, garaj, depozit și terasă - P-ța Presei Libere nr. 1, sector 1, București, cu teren aferent75.209,95H.G. nr. 866/04
    Conform HG nr. 33/2008, se aprobă ieșirea din indiviziune pentru Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" de sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului, suprafața de 73.892,01 mp, conform poziției nr. 324 din anexa nr. 4 la HG nr. 60/2005, astfel:- teren liber = 51.565,47 mp, din care:* exclusiv = 44.433,64 mp* indiviz = 7.131,83 mp- teren sub construcție = 22.326,54 mp, din care:* exclusiv = 7.621,93 mp* indiviz = 14.704,61 mp;
    325.Teren, situat în București, str. Țărmului, nr. 19 (fost nr. 1), sector 1, București6.988,50H.G. nr. 64/96
    326.Teren situat în str. M. Gorki, nr. 26, sector 1, București647,06H.G. nr. 567/93
    327.Imobil și garaj, str. Școala Floreasca, nr. 9-11, sector 1, București1.517,38O.U.G. nr. 32/02
    328.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    329.Teren str. Sandu Aldea Constantin nr. 56, sectorul 1, București483OUG nr. 32/2002
    330.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    331Imobil str. Petőfi Sándor nr. 47, sector 1, București338O.U.G. nr. 32/2002
    332.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    333.Teren str. Aleea Alexandru, nr. 1 sector 1 București33,71- ' -
    334.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    335.Imobil str. Aleea Alexandru, nr. 41 sector 1 București554,00- ' -
    336.Apartament nr. 18 str. Ardeleni, nr. 1, bl. 39, sector 2 București11,51- ' -
    337.Imobil și garaj str. Arghezi, nr. 7 sector 2 București1.019,09- ' -
    338.Imobil și garaj str. Arghezi, nr. 9 sector 2 București2.074,75- ' -
    339.Teren str. Armașului, nr. 14 sector 1 București802,00- ' -
    340.Abrogat prin HG nr. 495/2020
    341.Imobil str. Armindenului, nr. 12 sector 1 București980,00- ' -
    342.Imobil și garaj str. Atena, nr. 2bis sector 1 București373,82- ' -
    343.Imobil și garaj str. Aviatorilor, nr. 50 sector 1 București558,65- ' -
    344.Abrogat prin HG nr. 1.496/2007
    345.Imobil str. Aviatorilor, nr. 88 sector 1 București1.169,00- ' -
    346.Imobil și garaj str. Aviatorilor, nr. 9 sector 1 București432,00- ' -
    347.Apartament nr. 5 str. Bălcescu, nr. 16, sector 1 București20,35- ' -
    348.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    349.Imobil, Str. Batiștei nr. 13, sectorul 2, București1.723,00H.G nr. 60/2018
    350.Imobil și garaj str. Batiștei, nr. 39 sector 2 București1.264,40- ' -
    351.Imobil și garaj str. Belgrad, nr. 8 sector 1 București371,20- ' -
    352.Teren str. Bitolia, nr. 5 sector 1 București101,70- ' -
    353.Teren str. Bitolia, nr. 7-9 sector 1 București106,62- ' -
    354.Imobil str. Ghe. Brătianu, nr. 7 sector 1 București413,00- ' -
    355.Imobil șos. București-Ploiești nr. 5, sectorul 1, București3.702OUG nr. 32/2002
    356.Imobil și garaj str. Burghelea, nr. 1 sector 2 București753,00- ' -
    357.Abrogat de Punctul 4., Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.002 din 20 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 24 octombrie 2023
    358.Apartament nr. 3 situat în imobilul din municipiul București, Str. Călărașilor nr. 79, sectorul 3 teren aferent în cotă indiviză de 163,65 mp Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2002
    359.Imobil str. J.L. Calderon, nr. 46 Sector 2 București970,45- ' -
    360.Imobil str. J.L. Calderon, nr. 48 sector 2 București543,00- ' -
    361.Imobil și garaj str. J.L. Calderon, nr. 63 sector 2 București923,00- ' -
    362.Apartament nr. 18 și garaj str. Lascăr Catargiu, nr. 11A, sector 1 București87,71- ' -
    363.Imobil str. Lascăr Catargiu, nr. 15 sector 1 București1.107,55- ' -
    364.Abrogat prin HG nr. 671/2012
    365.Teren str. Lascăr Catargiu, nr. 39 sector 1 București1.775,20- ' -
    366.Imobil str. Lascăr Catargiu, nr. 50 sector 1 București789,50- ' -
    367.Imobil str. Lascăr Catargiu, nr. 8 A, B, C, D sector 1 București717,00- ' -
    368.Imobil și garaj str. H. Coandă, nr. 9 sector 1 București920,00- ' -
    369.Apartament nr. 1 str. Al. Constantinescu, nr. 46-48 sector 1 București134,40- ' -
    370.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    371.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    372.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    373.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    374.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    375.Apartament nr. 9 str. Al. Constantinescu, nr. 46-48 sector 1 București113,73- ' -
    376.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    377.Imobil str. Al. Constantinescu, nr. 59, Corp A+B+C sector 1 București725,05
    378.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    379.Abrogat prin HG nr. 321/2014
    380.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    381.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    382.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    383.Apartament nr. 3 str. Dacia, nr. 55, sector 1 București11,91- ' -
    384.Apartament nr. 4 str. Dacia, nr. 55, sector 1 București14,16- ' -
    385.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    386.Apartament nr. 7 str. Dacia, nr. 55, sector 1 București11,75- ' -
    387.Apartament nr. 8 str. Dacia, nr. 55, sector 1 București14,07- ' -
    388.Apartament nr. 10 str. Dacia, nr. 55, sector 1 București14,02- ' -
    389.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    390.Apartament nr. 13 str. Dacia, nr. 55, sector 1 București11,88- ' -
    391.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    392.Imobil str. Dacia, nr. 75 sector 1 București492,00- ' -
    393.Imobil și garaj str. Dacia, nr. 79 sector 1 București882,00- ' -
    394.Imobil și garaj str. Dacia, nr. 89 sector 1 București233,00- ' -
    395.Imobil str. Delavrancea, nr. 6A sector 1 București8.298,00- ' -
    396.Imobil str. Demetriad, nr. 14 sector 1 București605,00- ' -
    397.Imobil str. Docenților, nr. 10 sector 1 București451,96- ' -
    398.Abrogat prin HG nr. 875/2018
    399.Imobil str. Dorobanților, nr. 39, corp A, B, C sector 1 București3.357,04- ' -
    400.Imobil str. Drobeta, nr. 13 sector 2 București368,20- ' -
    401.Imobil str. Drobeta, nr. 4-10 sector 2 București1.377,90- ' -
    402.Imobil și garaj str. Drossu N., nr. 4B sector 1 București706,68- ' -
    403.Teren str. Dumbrava Roșie, nr. 10 sector 2 București95,00- ' -
    404.Imobil și garaj str. Dumbrava Roșie, nr. 4 sector 2 București899,00- ' -
    405.Imobil și garaj str. Elisabeta, nr. 7 oraș Constanța jud. Constanța531,38- ' -
    406.Apartament nr. 1 str. Eminescu, nr. 124, sc. A, sector 2 București15,03- ' -
    407.Apartament nr. 2 str. Eminescu, nr. 124, sc. A, sector 2 București47,66- ' -
    408.Apartament nr. 4 str. Eminescu, nr. 124, sc. A, sector 2 București53,61- ' -
    409.Apartament nr. 6 str. Eminescu, nr. 124, sc. A, sector 2 București53,61- ' -
    410.Apartament nr. 7 str. Eminescu, nr. 124, sc. A, sector 2 București56,02- ' -
    411.Apartament nr. 11 str. Eminescu, nr. 124, sc. A, sector 2 București55,90- ' -
    412.Apartament nr. 12 str. Eminescu, nr. 124, sc. A, sector 2 București55,74- ' -
    413.Apartament nr. 13 str. Eminescu, nr. 124, sc. A, sector 2 București56,00- ' -
    414.Apartament nr. 14 str. Eminescu, nr. 124, sc. A, sector 2 București56,60- ' -
    415.Apartament nr. 16 str. Eminescu, nr. 124, sc. A, sector 2 București34,00- ' -
    416.Apartament nr. 17 str. Eminescu, nr. 124, sc. A, sector 2 București35,32- ' -
    417.Apartament nr. 1 str. Eminescu, nr. 124, sc. B1, sector 2 București28,65- ' -
    418.Apartament nr. 11 str. Eminescu, nr. 124, sc. B1, sector 2 București34,60- ' -
    419.Apartament nr. 12 str. Eminescu, nr. 124, sc. B1, sector 2 București38,46- ' -
    420.Apartament nr. 13 str. Eminescu, nr. 124, sc. B1, sector 2 București35,45- ' -
    421.Apartament nr. 14 str. Eminescu, nr. 124, sc. B1, sector 2 București41,98- ' -
    422.Apartament nr. 2 str. Eminescu, nr. 124, sc. B1, sector 2 București31,07- ' -
    423.Apartament nr. 3 str. Eminescu, nr. 124, sc. B1, sector 2 București32,92- ' -
    424.Apartament nr. 4 str. Eminescu, nr. 124, sc. B1, sector 2 București41,73- ' -
    425.Apartament nr. 5 str. Eminescu, nr. 124, sc. B1, sector 2 București34,26- ' -
    426.Apartament nr. 6 str. Eminescu, nr. 124, sc. B1, sector 2 București41,73- ' -
    427.Apartament nr. 7 str. Eminescu, nr. 124, sc. B1, sector 2 București35,01- ' -
    428.Apartament nr. 9 str. Eminescu, nr. 124, sc. B1, sector 2 București34,91- ' -
    429.Terasă și cameră serviciu str. Eminescu, nr. 124, sc. B1, sector 2 București10,11- ' -
    430.Apartament nr. 1 str. Eminescu, nr. 124, sc. B2, sector 2 București29,84- ' -
    431.Apartament nr. 10 str. Eminescu, nr. 124, sc. B2, sector 2 București34,96- ' -
    432.Apartament nr. 11 str. Eminescu, nr. 124, sc. B2, sector 2 București35,76- ' -
    433.Apartament nr. 12 str. Eminescu, nr. 124, sc. B2, sector 2 București31,41- ' -
    434.Apartament nr. 13 str. Eminescu, nr. 124, sc. B2, sector 2 București39,97O.U.G. nr. 32/02
    435.Apartament nr. 14 str. Eminescu, nr. 124, sc. B2, sector 2 București32,70- ' -
    436.Apartament nr. 15 str. Eminescu, nr. 124, sc. B2, sector 2 București29,49- ' -
    437.Apartament nr. 16 str. Eminescu, nr. 124, sc. B2, sector 2 București36,87- ' -
    438.Apartament nr. 17 str. Eminescu, nr. 124, sc. B2, sector 2 București36,24- ' -
    439.Apartament nr. 18 str. Eminescu, nr. 124, sc. B2, sector 2 București30,09- ' -
    440.Apartament nr. 19 str. Eminescu, nr. 124, sc. B2, sector 2 București40,44- ' -
    441.Apartament nr. 2 str. Eminescu, nr. 124, sc. B2, sector 2 București25,82- ' -
    442.Apartament nr. 21 str. Eminescu, nr. 124, sc. B2, sector 2 București32,78- ' -
    443.Apartament nr. 22 str. Eminescu, nr. 124, sc. B2, sector 2 București38,76- ' -
    444.Apartament nr. 23 str. Eminescu, nr. 124, sc. B2, sector 2 București36,33- ' -
    445.Apartament nr. 5 str. Eminescu, nr. 124, sc. B2, sector 2 București36,19- ' -
    446.Apartament nr. 6 str. Eminescu, nr. 124, sc. B2, sector 2 București26,19- ' -
    447.Apartament nr. 9 str. Eminescu, nr. 124, sc. B2, sector 2 București26,19- ' -
    448.Apartament nr. 1 str. Eminescu, nr. 124, sc. C, sector 2 București23,10- ' -
    449.Apartament nr. 2 str. Eminescu, nr. 124, sc. C, sector 2 București41,53- ' -
    450.Apartament nr. 5 str. Eminescu, nr. 124, sc. C, sector 2 București32,39- ' -
    451.Apartament nr. 6 str. Eminescu, nr. 124, sc. C, sector 2 București54,59- ' -
    452.Apartament nr. 7 str. Eminescu, nr. 124, sc. C, sector 2 București36,63- ' -
    453.Apartament nr. 8 str. Eminescu, nr. 124, sc. C, sector 2 București54,63- ' -
    454.Apartament nr. 9 str. Eminescu, nr. 124, sc. C, sector 2 București38,56- ' -
    455.Apartament nr. 10 str. Eminescu, nr. 124, sc. C, sector 2 București55,35- ' -
    456.Apartament nr. 11 str. Eminescu, nr. 124, sc. C, sector 2 București33,98- ' -
    457.Apartament nr. 12 str. Eminescu, nr. 124, sc. C, sector 2 București51,56- ' -
    458.Apartament nr. 13 str. Eminescu, nr. 124, sc. C, sector 2 București32,39- ' -
    459.Apartament nr. 14 str. Eminescu, nr. 124, sc. C, sector 2 București53,34- ' -
    460.Apartament nr. 16 str. Eminescu, nr. 124, sc. C, sector 2 București39,83- ' -
    461.Abrogat prin HG nr. 801/2017
    462.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    463.Apartament nr. 3 str. Eminescu, nr. 44-48, sector 1 București83,36- ' -
    464.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    465.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    466.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    467.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    468.Apartament nr. 8 str. Eminescu, nr. 44-48, sector 1 București74,05- ' -
    469.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    470.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    471.Apartament nr. 11 str. Eminescu, nr. 44-48, sector 1 București82,16- ' -
    472.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    473.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    474.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    475.Abrogat prin HG nr. 801/2017
    476.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    477.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    478.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    479.Apartament nr. 4 str. Eminescu, nr. 50-54, sector 1 București74,73- ' -
    480.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    481.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    482.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    483.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    484.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    485.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    486.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    487.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    488.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    489.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    490.Apartament nr. 2 str. Eminescu, nr. 56, sector 1 București434,28- ' -
    491.Imobil - fără ap. 14 str. Eminescu, nr. 82-88 sector 1 București1.123,69- ' -
    492.Imobil str. Eroilor, nr. 8 sector 5 București337,50- ' -
    493.Imobil cu garaj str. N. Filipescu, nr. 42 sector 2 București1.218,50- ' -
    494.Teren aferent ap. 1-13 str. Gh. Manu, nr. 3, sector 1 București440,60- ' -
    495.Teren str. Gogol, 4 sector 1 București8,29- ' -
    495^1.Abrogat prin HG nr. 60/2015
    496.Imobil str. Grigorescu E., nr. 14 sector 1 București224,80- ' -
    497.Teren str. Grigorescu E. nr. 16 sector 1 București233,00- ' -
    498.Apartament nr. 1 str. Icoanei, nr. 110, sector 2 București20,13- ' -
    499.Apartament nr. 2 str. Icoanei, nr. 110, sector 2 București17,89- ' -
    500.Apartament nr. 3 str. Icoanei, nr. 110, sector 2 București25,61- ' -
    501.Apartament nr. 5 str. Icoanei, nr. 110, sector 2 București17,89- ' -
    502.Apartament nr. 6 str. Icoanei, nr. 110, sector 2 București25,61- ' -
    503.Apartament nr. 7 str. Icoanei, nr. 110, sector 2 București20,13- ' -
    504.Apartament nr. 11 str. Icoanei, nr. 110, sector 2 București17,89- ' -
    505.Apartament nr. 12 str. Icoanei, nr. 110, sector 2 București25,61- ' -
    506.Abrogat prin HG nr. 30/2006
    507.Abrogat prin HG nr. 30/2006
    508.Abrogat prin HG nr. 30/2006
    509.Imobil str. Iorga Nicolae, nr. 11 sector 1 București1.730,00- ' -
    510.Imobil și garaj str. Iorga Nicolae, nr. 36 sector 1 București2.090,00- ' -
    511.Imobil și garaj str. Kirițescu, nr. 6, bl. 3 sector 2 București678,00- ' -
    512.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    513.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    514.Imobil str. Kiseleff, nr. 18 sector 1 București2.317,00- ' -
    515.Apartament nr. 2 str. Kiseleff, nr. 20, sector 1 București681,15- ' -
    516.Apartament nr. 3 str. Kiseleff, nr. 20, sector 1 București681,15- ' -
    517.Apartament nr. 6 str. Kiseleff, nr. 20, sector 1 București681,15- ' -
    518.Teren str. Kiseleff, nr. 21 sector 1 București3.372,78- ' -
    519.Apartament nr. 7 str. Kiseleff, nr. 24, sector 1 București58,98- ' -
    520.Construcție Corp anexă P + E + garaj cu teren aferent str. Kiseleff, nr. 45A sector 1 București6.982,25- ' -
    521.Teren str. Kiseleff, nr. 55, vila 6 sector 1 București55,38- ' -
    522.Imobil (fără ap. 2) str. Kiseleff, nr. 55, vila 9 sector 1 București186,93- ' -
    523.Imobil și garaj str. Kiseleff, nr. 57 sector 1 București2.845,85- ' -
    524.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    525.Imobil str. Lascăr V., nr. 52 sector 2 București1.353,00- ' -
    526.Imobil str. Eugen Lovinescu, nr. 2 sector 1 București1.033,90- ' -
    527.Apartament nr. 51 str. Gh. Magheru, nr. 24, sc. B, sector 1 București12,32- ' -
    528.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    529.Apartament nr. 16 str. Gh. Magheru, nr. 24, sc. B sector 1 București18,88- ' -
    530.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    531.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    532.Apartament nr. 20 str. Gh. Magheru, nr. 24, sc. B sector 1 București19,15- ' -
    533.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    534.Apartament nr. 22 str. Gh. Magheru, nr. 24, sc. B sector 1 București17,88- ' -
    535.Apartament nr. 24 str. Gh. Magheru, nr. 24, sc. B sector 1 București19,15- ' -
    536.Apartament nr. 25 str. Gh. Magheru, nr. 24, sc. B sector 1 București18,70- ' -
    537.Apartament nr. 27 str. Gh. Magheru, nr. 24, sc. B sector 1 București21,27- ' -
    538.Apartament nr. 28 str. Gh. Magheru, nr. 24, sc. B sector 1 București19,15- ' -
    539.Apartament nr. 31 str. Gh. Magheru, nr. 24, sc. B sector 1 București21,27- ' -
    540.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    541.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    542.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    543.Apartament nr. 36 str. Gh. Magheru, nr. 24, sc. B sector 1 București19,15- ' -
    544.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    545.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    546.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    547.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    548.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    549.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    550.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    551.Spațiu comercial str. Magheru Gh., nr. 41 sector 1 București32,97- ' -
    552.Abrogat prin HG nr. 146/2008
    553.Imobil str. Masarik Thomas, nr. 29 sector 2 București380,00- ' -
    554.Apartament nr. 1 și str. Matei Voievod, nr. 18, garaj sector 3 București366,84- ' -
    555.Apartament nr. 8 str. Mendeleev, nr. 37, et. 3 sector 1 București70,03- ' -
    556.Imobil str. Ion Mihalache nr. 125, bl. 7, sectorul 1, București (subsol p mezanin)171,77OUG nr. 32/2002
    557.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    558.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    559.Apartament nr. 8 str. Ion Mihalache, nr. 125, bl. 7 sector 1 București24,41- ' -
    560.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    561.Apartament nr. 10 str. Ion Mihalache, nr. 125, bl. 7 sector 1 București13,41- ' -
    562.Apartament nr. 11 str. Ion Mihalache, nr. 125, bl. 7 sector 1 București29,30- ' -
    563.Apartament nr. 13 str. Ion Mihalache, nr. 125, bl. 7 sector 1 București24,60- ' -
    564.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    565.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    566.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    567.Apartament nr. 17 str. Ion Mihalache, nr. 125, bl. 7 sector 1 București23,96- ' -
    568.Apartament nr. 18 str. Ion Mihalache, nr. 125, bl. 7 sector 1 București24,49- ' -
    569.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    570.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    571.Apartament nr. 22 str. Ion Mihalache, nr. 125, bl. 7 sector 1 București24,14- ' -
    572.Apartament nr. 23 str. Ion Mihalache, nr. 125, bl. 7 sector 1 București24,49- ' -
    573.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    574.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    575.Apartament nr. 27 str. Ion Mihalache, nr. 125, bl. 7 sector 1 București25,64- ' -
    576.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    577.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    578.Apartament nr. 35 str. Ion Mihalache, nr. 125, bl. 7 sector 1 București13,56- ' -
    579.Apartament nr. 36 str. Ion Mihalache, nr. 125, bl. 7 sector 1 București22,70- ' -
    580.Apartament nr. 37 str. Ion Mihalache, nr. 125, bl. 7 sector 1 București23,22- ' -
    581.Apartament nr. 38 str. Ion Mihalache, nr. 125, bl. 7 sector 1 București22,60- ' -
    582.Apartament nr. 39 str. Ion Mihalache, nr. 125, bl. 7 sector 1 București22,77- ' -
    583.Apartament nr. 40 str. Ion Mihalache, nr. 125, bl. 7 sector 1 București23,22- ' -
    584.Apartament nr. 41 str. Ion Mihalache, nr. 125, bl. 7 sector 1 București22,74- ' -
    585.Apartament nr. 42 str. Ion Mihalache, nr. 125, bl. 7 sector 1 București22,42- ' -
    586.Apartament nr. 43 str. Ion Mihalache, nr. 125, bl. 7 sector 1 București23,27- ' -
    587.Apartament nr. 44 str. Ion Mihalache, nr. 125, bl. 7 sector 1 București22,88- ' -
    588.Apartament nr. 45 str. Ion Mihalache, nr. 125, bl. 7 sector 1 București22,41- ' -
    589.Apartament nr. 46 str. Ion Mihalache, nr. 125, bl. 7 sector 1 București23,22- ' -
    590.Apartament nr. 47 str. Ion Mihalache, nr. 125, bl. 7 sector 1 București22,74- ' -
    591.Apartament nr. 48 str. Ion Mihalache, nr. 125, bl. 7 sector 1 București22,21- ' -
    592.Apartament nr. 49 str. Ion Mihalache, nr. 125, bl. 7 sector 1 București23,30- ' -
    593.Apartament nr. 50 str. Ion Mihalache, nr. 125, bl. 7 sector 1 București22,76- ' -
    594.Apartament nr. 51 str. Ion Mihalache, nr. 125, bl. 7 sector 1 București22,43- ' -
    595.Apartament nr. 52 str. Ion Mihalache, nr. 125, bl. 7 sector 1 București23,25- ' -
    596.Apartament nr. 53 str. Ion Mihalache, nr. 125, bl. 7 sector 1 București22,64- ' -
    597.Apartament nr. 54 str. Ion Mihalache, nr. 125, bl. 7 sector 1 București22,48- ' -
    598.Apartament nr. 55 str. Ion Mihalache, nr. 125, bl. 7 sector 1 București23,08- ' -
    599.Apartament nr. 56 str. Ion Mihalache, nr. 125, bl. 7 sector 1 București22,83- ' -
    600.Imobil str. Pictor G. Mirea, nr. 11 sector 1 București493,00- ' -
    601.Imobil str. Pictor G. Mirea, nr. 18 sector 1 București285,60- ' -
    602.Abrogat prin HG nr. 607/2020
    603.Imobil str. Grigore Mora, nr. 17, corp A, B, C sector 1 București617,94- ' -
    604.Imobil str. Muzeul Zambaccian, nr. 29 sector 1 București347,00- ' -
    605.Abrogat prin HG nr. 66/2008
    606.Imobil și garaj str. Olari, nr. 23 sector 2 București151,70- ' -
    607.Imobil str. Orlando, nr. 10 sector 1 București2.165,00- ' -
    608.Imobil și garaj str. Orlando, nr. 8 sector 1 București1.872,00- ' -
    609.Imobil și garaj str. Orlando, nr. 9 sector 1 București671,00- ' -
    610.Imobil str. Pangratti, nr. 18 sector 1 București349,00- ' -
    611.Imobil str. Pangratti, nr. 2 sector 1 București605,00- ' -
    612.Imobil str. Paris, nr. 35, corp A, B, C sector 1 București524,00- ' -
    613.Imobil și garaj str. Paris, nr. 37 sector 1 București564,00- ' -
    614.Imobil (fără ap. 1, 4, 10) str. Paris, nr. 45A sector 1 București412,35- ' -
    615Imobil și garaj, str. Paris nr. 55, sector 1, București730O.U.G. nr. 32/2002
    616.Imobil și garaj str. Paris, nr. 65 A sector 1 București1.094,00- ' -
    617.Imobil str. Piața Cantacuzino, nr. 1 sector 2 București933,00- ' -
    618.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    619.Imobil str. Pitar Moș, nr. 12, corp B + C sector 1 București405,05- ' -
    620.Imobil str. Polonă, nr. 1-5 sector 1 București1.263,70O.U.G. nr. 32/02
    621.Imobil str. Polonă, nr. 17 sector 1 București345,00- ' -
    622.Imobil str. Polonă, nr. 2 sector 1 București938,50- ' -
    623.Imobil str. Polonă, nr. 35 sector 1 București1.480,00- ' -
    624.Imobil str. Polonă, nr. 4 sector 1 București2.077,00- ' -
    625.Imobil și garaj str. Polonă, nr. 8 sector 1 București1.772,00- ' -
    626.Imobil str. Polonă, nr. 9 sector 1 București911,30- ' -
    627.Imobil str. Praga, nr. 11 sector 1 București580,00- ' -
    628.Imobil și garaj str. D. Praporgescu, nr. 33 sector 2 București445,00- ' -
    629.Teren intravilan (lot 2) situat în bd. Constantin Prezan nr. 2A, sectorul 1, București266O.U.G. nr. 32/2002
    630.Teren str. Primăverii, nr. 28 sector 1 București370,04- ' -
    631.Imobil str. Primăverii, nr. 48 sector 1 București1.043,44- ' -
    632.Teren Aleea Privighetorilor nr. 1bis, sectorul 1, București137.487OUG nr. 32/2002
    633.Apartament nr. 1 str. Edgar Quinet, nr. 10 sector 1 București14,21- ' -
    634.Apartament nr. 2 str. Edgar Quinet, nr. 10 sector 1 București7,33- ' -
    635.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    636.Apartament nr. 4 str. Edgar Quinet, nr. 10 sector 1 București14,79- ' -
    637.Apartament nr. 5 str. Edgar Quinet, nr. 10 sector 1 București7,46- ' -
    638.Apartament nr. 6 str. Edgar Quinet, nr. 10 sector 1 București7,60- ' -
    639.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    640.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    641.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    642.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    643.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    644.Apartament nr. 13 str. Edgar Quinet, nr. 10 sector 1 București7,46- ' -
    645.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    646.Apartament nr. 21 str. Edgar Quinet, nr. 10 sector 1 București7,46- ' -
    647.Apartament nr. 25 str. Edgar Quinet, nr. 10 sector 1 București7,61- ' -
    648.
    649Imobil, str. Rabat nr. 18, sector 1, București527O.U.G. nr. 32/2002
    650.Imobil și garaj str. Rabat, nr. 21 sector 1 București787,00- ' -
    651.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    652.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    653.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    654.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    655.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    656.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    657.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    658.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    659.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    660.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    661.Apartament nr. 15 str. N. Racotă, nr. 12-14 sector 1 București41,20- ' -
    662.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    663.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    664.Apartament nr. 18 str. N. Racotă, nr. 12-14 sector 1 București41,22- ' -
    665.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    666.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    667.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    668.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    669.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    670.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    671Apartament nr. 1, str. N. Racotă nr. 16-18, sectorul 1, București21,70O.U.G. nr. 32/2002
    672Apartament nr. 2, str. N. Racotă nr. 16-18, sectorul 1, București16,62O.U.G. nr. 32/2002
    673Apartament nr. 3, str. N. Racotă nr. 16-18, sectorul 1, București22,32O.U.G. nr. 32/2002
    674Apartament nr. 5, str. N. Racotă nr. 16-18, sectorul 1, București22,32O.U.G. nr. 32/2002
    675Apartament nr. 6, str. N. Racotă nr. 16-18, sectorul 1, București19,52O.U.G. nr. 32/2002
    676Apartament nr. 7, str. N. Racotă nr. 16-18, sectorul 1, București23,43O.U.G. nr. 32/2002
    677Apartament nr. 8, str. N. Racotă nr. 16-18, sectorul 1, București19,85O.U.G. nr. 32/2002
    678Apartament nr. 9, str. N. Racotă nr. 16-18, sectorul 1, București23,43O.U.G. nr. 32/2002
    679Apartament nr. 11, str. N. Racotă nr. 16-18, sectorul 1, București23,43O.U.G. nr. 32/2002
    680Apartament nr. 12, str. N. Racotă nr. 16-18, sectorul 1, București19,85O.U.G. nr. 32/2002
    681Apartament nr. 13, str. N. Racotă nr. 16-18, sectorul 1, București23,43O.U.G. nr. 32/2002
    682Apartament nr. 14, str. N. Racotă nr. 16-18, sectorul 1, București19,85O.U.G. nr. 32/2002
    683Apartament nr. 15, str. N. Racotă nr. 16-18, sectorul 1, București23,43O.U.G. nr. 32/2002
    684Apartament nr. 16, str. N. Racotă nr. 16-18, sectorul 1, București19,85O.U.G. nr. 32/2002
    685.Teren str. Romană, nr. 2 sector 1 București22,48- ' -
    686.Imobil și garaj str. Alexandru Romano, nr. 19 sector 2 București573,00- ' -
    687.Imobil și garaj str. C.A. Rosetti, nr. 33 sector 2 București1.785,85- ' -
    688.Imobil str. C.A. Rosetti, nr. 35 sector 2 București1.967,00- ' -
    689.Imobil str. M. Rosetti, nr. 8A sector 2 București234,70- ' -
    690.Imobil și garaj str. Alecu Russo, nr. 13-19 sector 2 București1.680,37- ' -
    691Imobil și garaj, str. Silvestru nr. 4, sector 2, București242O.U.G. nr. 32/2002
    692.Garaj str. Sofia, nr. 11 sector 1 București-- ' -
    693.Imobil și garaj str. Gh. Șonțu, Nr. 11 sector 1 București2.940,00- ' -
    694.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    695.Abrogat prin HG nr. 708/2018
    696.Abrogat prin HG nr. 30/2006
    697.Abrogat prin HG nr. 30/2006
    698.Imobil str. Tirana, nr. 1 sector 1 București775,00- ' -
    699.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    700.Abrogat prin HG nr. 30/2006
    701.Abrogat prin HG nr. 30/2006
    702.Abrogat prin HG nr. 30/2006
    703.Apartament nr. 28 str. Turda, nr. 116, bl. 36 sector 1 București8,92- ' -
    704.Apartament nr. 3 str. Turda, nr. 120, bl. 38 sector 1 București10,60- ' -
    705.Apartament nr. 36 str. Turda, nr. 120, bl. 38 sector 1 București9,10- ' -
    706.Imobil și garaj str. Uruguay, nr. 14 sector 1 București917,95- ' -
    707.Imobil și garaj str. Viitorului, nr. 14 sector 2 București345,74- ' -
    708.Imobil și garaj str. Visarion, nr. 9A sector 1 București104,40- ' -
    709.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    710.Apartament nr. 9 str. Aurel Vlaicu, nr. 147 sector 2 București8,23O.U.G. nr. 32/02
    711.Apartament nr. 13 str. Aurel Vlaicu, nr. 147 sector 2 București8,23- ' -
    712.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    713.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    714.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    715.Apartament nr. 20 str. Aurel Vlaicu, nr. 147 sector 2 București6,21- ' -
    716.Apartament nr. 22 str. Aurel Vlaicu, nr. 147 sector 2 București6,48- ' -
    717.Abrogat prin HG nr. 30/2006
    718.Abrogat prin HG nr. 30/2006
    719.Abrogat prin HG nr. 30/2006
    720.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    721.Abrogat prin HG nr. 30/2006
    722.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    723.Apartament nr. 53 str. Aurel Vlaicu, nr. 147 sector 2 București8,23- ' -
    724.Apartament nr. 54 str. Aurel Vlaicu, nr. 147 sector 2 București6,63- ' -
    725.Apartament nr. 55 str. Aurel Vlaicu, nr. 147 sector 2 București6,69- ' -
    726.Apartament nr. 56 str. Aurel Vlaicu, nr. 147 sector 2 București6,28- ' -
    727.Apartament nr. 58 str. Aurel Vlaicu, nr. 147 sector 2 București6,63- ' -
    728.Apartament nr. 63 str. Aurel Vlaicu, nr. 147 sector 2 București6,69- ' -
    729.Apartament nr. 65 str. Aurel Vlaicu, nr. 147 sector 2 București8,23- ' -
    730.Abrogat prin HG nr. 30/2006
    731.Abrogat prin HG nr. 30/2006
    732.Apartament nr. 81 str. Aurel Vlaicu, nr. 147 sector 2 București8,23- ' -
    733.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    734.Abrogat prin HG nr. 747/2014
    735.Imobil str. Zamfirescu D., nr. 7 sector 1 București356,80- ' -
    736.Imobil str. Zborului, nr. 10 sector 3 București615,00- ' -
    737.Imobil din str. Cehov, nr. 8, sector 1, București2.141,00H.G. nr. 39/96
    738.Imobil din str. Dr. Lister, nr. 57, sector 5, București436,96H.G. nr. 567/93
    739.Teren aferent ap. 1 din str. Bitolia, nr. 21, corp A, parter, sector 1, București149,44H.G. nr. 39/96
    740.Teren aferent ap. 1 str. Dr. Constantin Severeanu, nr. 36, sector 5, București175,60- ' -
    741.Teren aferent ap. 2 str. Muzeul Zambaccian, nr. 14, et. 1, sector 1, București34,11- ' -
    742.Cotă indiviză 48,19% din imobil situat în București, Calea Victoriei nr. 118, sector 1, cu terenul aferent359,96H.G. nr. 1398/03
    743.Abrogat prin HG nr. 0999/2022
    744.Imobil și teren str. Mendeleev, nr. 21-25, sector 1, București2.715,70H.G. nr. 488/03
    745.Construcții și teren aferent Bazei "Cutezătorii" situate în str. Glodeni nr. 3, sector 2, București57.093,95H.G. nr. 1573/03
    746.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    747.Imobil cu terenul aferent din str. G. Clemenceau nr. 9A, sector 1, București302,00H.G. nr. 1031/04
    748.Imobil cu terenul aferent din Șos. Kiseleff nr. 10, sector 1, București7.056,00- ' -
    749.Imobil cu terenul aferent din str. Vasile Alecsandri nr. 8, sector 1, București929,00- ' -
    750.Teren și garaj str. E. Porumbaru, nr. 16 (fostă Câmpia Turzii, nr. 16), aferent ap. 2, sector 1, București39,16H.G. nr. 39/96
    751.Teren aferent Secției Otopeni a Institutului de Gerontologie și Geriatrie "Ana Aslan" (fără pădure), șos. București-Ploiești, jud. Ilfov50.090,00H.G. nr. 1803/04
    752.Construcții și construcții speciale, spații verzi și parc aferente suprafeței de teren de 50.090 mp, situată în incinta Secției Otopeni a Institutului de Gerontologie și Geriatrie "Ana Aslan", șos. București-Ploiești, jud. Ilfov0,00-
    753.Imobil cu terenul aferent din București, Calea Victoriei, nr. 218, sector 11.947,26H.G. nr. 1880/04
    754.Terenul din București, bd. Mărăști nr. 65-67, sector 1 (Romexpo)445.229,76H.G. nr. 1709/04
    755.Imobil - parțial cu teren aferent, situat în București, bd. Mircea Eliade nr. 113, sectorul 15.982HG nr. 2.051/2004
    756.Etajul 5 al imobilului situat în București, Bd. Gheorghe Magheru nr. 6-8, sector 1, cu terenul aferent (cotă indiviză 11,11%)231,36H.G nr. 2051/04
    757.Cotă indiviză de 28,14% din imobil situat în București, Calea Victoriei nr. 91-93, sector 1, cu terenul aferent1.156,00H.G nr. 2051/04
    758.Imobil și garaj cu terenul aferent din București, str. Heleșteului nr. 22A, sector 1405,07H.G nr. 2051/04
    759.Imobil cu terenul aferent din București, Bd. Mircea Eliade nr. 12, sector 13.668,00H.G nr. 2051/04
    760Imobil și garaj, str. Ionescu Gion nr. 13, sector 3, București 286H.G. nr. 2.051/2004
    761.Teren aferent din str. Negustori nr. 3, sector 2, București984,38H.G. nr. 1031/04
    762.Spațiu Comercial Str. Biserica Amzei nr. 29, sector 1, București38,25H.G. nr. 32/2002
    763.Teren aferent ap. 1 din bd. Aviatorilor, nr. 70, sector 1, București48,00H.G. nr. 39/1996
    764.Abrogat prin HG nr. 408/2008
    765.Imobil cu teren aferent situat în str. Eugen Carada, nr. 1, sect. 3, București489,35
    766.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    766^1. Abrogat prin HG nr. 708/2018
    766^2. Imobil (teren și parțial clădire) din București,bd. Mircea Eliade nr. 3, sectorul 1 10.047,21
    766^3. Abrogat prin HG nr. 23/2024
    766^4. Imobil și garaj cu terenul aferent din București, str. Alex. Pușkin nr. 5, sectorul 1 291,78
    766^5. Imobil cu terenul aferent din București, str. Tolstoi nr. 27, ap. 1 și 2, sectorul 1 1.354,01
    766^6. Imobil Corp A cu terenul aferent, situat în București, Str. Batiștei nr. 24A, sectorul 2 983,00
    766^7. Teren situat în București, Calea Victoriei nr. 22-24, sectorul 3 21,74
    766^8. Imobil din aleea Modrogan nr. 22, sectorul 1, București 1.076,13
    766^9.Teren din șos. P.D. Kiseleff nr. 20 A, sectorul 1470Contract de schimb 2.166/2010
    766^10.Apartament 37 din Calea Victoriei nr. 112, et. 2, sectorul 1, București4,46HG-S nr. 956/2020
    766^11.Apartament 30 din str. Biserica Enei nr. 14, sc. B, parter, sectorul 1, București4,57HG-S nr. 956/2020
    766^12.Apartament 56 din bd. Ion Mihalache nr. 142, sc. C, et. 1, sectorul 1, București5,47HG-S nr. 956/2020
    766^13Apartament 31 din str. Ion Brezoianu nr. 51, sc. A, et. 7, sectorul 1, București8HG-S nr. 956/2020
    766^14Apartament 116 din str. Oborul Nou nr. 13, sc. 1, et. 4, bl. P10, sectorul 2, București4,62HG-S nr. 956/2020
    766^15Imobil str. Țepeș Vodă nr. 88, sectorul 2, București2.361,17HG-S nr. 956/2020
    766^16Teren situat în bd. Octavian Goga nr. 20, sectorul 3, București704HG-S nr. 956/2020
    766^17Apartament 133 din str. Moise Nicoară nr. 38, bl. C4, sc. 2, et. 1, sectorul 3, București3,36HG-S nr. 956/2020
    766^18Apartament 15 din bd. Regina Elisabeta nr. 23, sc. B, et. 3, sectorul 5, București2,96HG-S nr. 956/2020
    766^19Teren situat în Str. Zborului FN, Otopeni, județul Ilfov54.295HG-S nr. 956/2020
    766^20Apartament 38 din Piața Romană nr. 9, sc. E, et. 8, sectorul 1, București3,49HG-S nr. 956/2020
    766^21Apartament 1 din intrarea Procopie Dumitrescu nr. 9, parter, sectorul 2, București38,03HG-S nr. 956/2020
    766^22Apartament 11 din str. Vasile Lascăr nr. 21, et. 4, sectorul 2, București3,45HG-S nr. 956/2020
    766^23Apartament 4 din str. Sfânta Vineri nr. 5, parter, sectorul 3, București6,927HG-S nr. 956/2020
    766^24Apartament 815 din șos. Berceni nr. 8, bl. ITM, sc. A, sectorul 4, București10,51HG-S nr. 956/2020
    766^25Apartament 34 din Piața Mihail Kogălniceanu nr. 8, sc. A, et. 6, sectorul 5, București5,06HG-S nr. 956/2020
    766^26Apartament 5 din str. Mihai Eminescu nr. 124, sc. A, et. 1, sectorul 2, București55,79HG-S nr. 956/2020
    766^27Apartament 15 din str. Mihai Eminescu nr. 124, sc. A, et. 6, sectorul 2, București55,31HG-S nr. 956/2020
    766^28Apartament nr. 12 din str. Brutus nr. 13, sc. 1, et. 2, sectorul 5, București4,44 - teren în folosințăH.G.-S nr. 1.176/2022
    766^29Imobil (teren și construcții), Str. Zorelelor F.N., tarlaua 62, parcelele 1343, 1345, 1346, 1347, 1355, comuna Snagov, județul Ilfov4039H.G.-S nr. 1.176/2022
    766^30Apartament nr. 147 din str. Știrbei Vodă nr. 2, bl. 1, sc. 5, et. 1, sectorul 1, București4,16 - teren în folosințăH.G.-S nr. 1.176/2022
    766^31Apartament nr. 4 din str. Mântuleasa nr. 3, parter, sectorul 3, București3,76 - teren în folosințăH.G.-S nr. 1.176/2022
    766^32Apartament nr. 17 din str. Păduroiu nr. 3, bl. B25, sc. 1, et. 4, sectorul 4, București6,7H.G.-S nr. 1.176/2022
    766^33Apartament nr. 20, str. Pădureni nr. 10, bl. 53B, sc. 1, et. 2, sectorul 6, București4,71H.G.-S nr. 1.176/2022
    766^34Apartament nr. 84 din str. Elev Ștefănescu nr. 15, bl. 452, sc. 1, et. 6, sectorul 2, București5,34 - teren în folosințăH.G.-S nr. 1.176/2022
    766^35Apartament nr. 187 din str. Soldat Ghiță Șerban nr. 14, bl. 8C, sc. 2, et. 4, sectorul 3, București3,99 - teren în folosințăH.G.-S nr. 1.176/2022
    766^36Apartament nr. 68 din str. Profesor Moise Nicoară nr. 38, bl. C3, sc. 1, et. 6, sectorul 3, București3,32 - teren în folosințăH.G.-S nr. 1.176/2022
    766^37Apartament nr. 33 din str. Octav Băncilă nr. 5, sc. A, et. 3, localitatea Botoșani, județul Botoșani-H.G.-S nr. 1.176/2022
    766^38Apartament nr. 1 din Aleea Lalelelor nr. 8, bl. 116, sc. B, localitatea Suceava, județul Suceava-H.G.-S nr. 1.176/2022
    766^39Apartament nr. 40 din bd. Decebal nr. 94, bl. G5, sc. C, et. 1, localitatea Piatra-Neamț, județul Neamț6,07H.G.-S nr. 1.176/2022
    766^40Apartament nr. 8 din str. Mihai Viteazu nr. 5, bl. 5, sc. A, et. 2, localitatea Bacău, județul Bacău5,56 - teren în folosințăH.G.-S nr. 1.176/2022
    766^41Apartament nr. 85 din Str. Gării nr. 60, sc. A, localitatea Bacău, județul Bacău4,35 - teren în folosințăH.G.-S nr. 1.176/2022
    766^42Apartament nr. 17 din Str. Liceului nr. 26, bl. 26, sc. A, et. 1, localitatea Comănești, județul Bacău18 - teren în folosințăH.G.-S nr. 1.176/2022
    766^43Apartament nr. 164 din Str. Domnească nr. 13, bl. L, sc. 1, et. 1, localitatea Galați, județul Galați4,68H.G.-S nr. 1.176/2022
    766^44Apartament nr. 14 din str. Regina Maria nr. 9, bl. C2, sc. B, et. 3, localitatea Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea1/40H.G.-S nr. 1.176/2022
    766^45Apartament nr. 13 din Str. Republicii, bl. S9, sc. B, localitatea Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea1/70H.G.-S nr. 1.176/2022
    766^46Apartament nr. 32 din Bd. Republicii nr. 5, bl. 5, sc. 1, et. 7, localitatea Reșița, județul Caraș-Severin8,29 - teren în folosințăH.G.-S nr. 1.176/2022
    766^47Apartament nr. 102 din Str. Aluminei nr. 70, bl. D3, localitatea Oradea, județul Bihor6H.G.-S nr. 1.176/2022
    SUCURSALA DE TRANSPORT "BUCUREȘTII NOI"
    767.AUTOBAZA "Bucureștii Noi" din B-dul Bucureștii Noi, nr. 40, sector 1, București, compus din: - clădire principală administrație - grup de imobile, hală de parcare, ateliere, hale de reparații, depozite, stații PECO, rezervor incendiu, cantină, cabinet medical, laborator psihologic, spații administrative, secții de fabricație, secții de reparații, spații de parcare, căi de acces, cu terenul aferent desfășurării următoarelor activități: - autobază transport internațional de mărfuri, cu service VOLVO, camioane și service FREUHAUF, transport intern de mărfuri; - autobază transport persoane, autocare, microbuze, turisme și autoutilitare; - secția de reparații auto cu: reparații camioane, reparații turisme, dezmembrări, fabricație, confecții metalice, P.A.F.G., acoperiri galvanice.84.241,47H.G. nr. 567/93
    768.Sediul Central: Service Aviatorilor din Bd. Aviatorilor, nr. 14, sector 1, București, cu teren cotă indiviză de 30,34% din totalul de 5.210,47 mp, compus din: - spații administrative - spații pentru reparat autoturisme - școală de șoferi - stație inspecții tehnice periodice, transport persoane, vânzări piese și autoturisme.1.580,86_ ' _
    769.Imobil garaj cu teren cotă indiviză de 61,94% din totalul de 5.210,47 mp din str. Paris nr. 11, sector 1, București3.227,36H.G. nr. 1031/04
    SUCURSALA AGROINDUSTRIALĂ BĂNEASA
    770.Sediu central din București, șos. București-Ploiești nr. 107, sectorul 1, cu terenul aferent57.814HG nr. 567/1993
    770^1.Bloc de locuințe din București, șos. București-Ploiești nr. 113 (fost 107), sectorul 1, cu terenul aferent861HG nr. 567/1993
    771.Complex Agrozootehnic Vlăsia: clădiri spații de producție-depozitare, teren arabil, - Stație pompare, irigații din comuna Snagov, județul Ilfov4.578.639,65 mpHotărârea Guvernului nr. 567/1993
    772.Complex Buftea situat în orașul Buftea, str. Știrbei Vodă, nr. 36, jud. Ilfov, compus din: - Palatul Știrbei - Capela Știrbei - Vila Știrbei - Parc, lac, cu terenul aferent - Clădire administrație - Clădire poartă - Construcții speciale - Seră, ateliere, magazii anexă - Teren clădiri fosta fabrică de conserve Știrbei (Frigotehnica)288.117,00H.G. nr. 567/93 H.G. nr. 639/95
    773.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    SUCURSALA AGROINDUSTRIALĂ MĂGURELE
    774.Complex Măgurele, cu terenul aferent, compus din: - sediul administrativ (birouri) - fermă pentru creșterea și îngrășarea porcilor - fabrică de nutrețuri combinate - depozite - stație de epurare - stație pompe - 2 blocuri de locuințe P+4 (20 apart.) din comuna Măgurele, str. Atomiștilor nr. 1, jud. Ilfov209.810,94- ' -
    Conform HOTĂRÂRII nr. 1564/2007, pozitia 774 se modifică în mod corespunzător prin transmiterea unor imobile, având următoarele date de identificare:TRUP 1, C.F. 4462Lot I - nr. cadastral 689/3/2/1: St. = 9.828 m2C52 - bazin = Sc. = 699 m2C53 - decantor - Sc. = 125 m2C54 - hidrosdite - Sc. = 43 m2C55 - grătar - Sc. = 20 m2C56 - decantor secundar - Sc. = 231 m2C58 - bazin decantor - Sc. = 392 m2C59 - bazin decantor - Sc. = 383 m2C60 - bazin decantor - Sc. = 415 m2C61 - bazin decantor - Sc. = 403 m2C62 - bazin decantor - Sc. = 261 m2C63 - decantor - Sc. = 31 m2Lot III - nr. cadastral 689/3/2/3: St. = 12.829 m2Lot VI - nr. cadastral 689/3/2/6: St. = 2.957 m2C1 - bloc - Sc. = 201 m2C2 - bloc - Sc. = 200 m2Sc. totală = 401 m2Lot VII - nr. cadastral 689/3/2/7: St. = 3.011 m2
    775.Ferma Malu Roșu pentru creșterea animalelor de blană cu terenul aferent din Comuna Gruiu, jud. Ilfov170.314,71- ' -
    SUCURSALA AGROINDUSTRIALĂ PIPERA
    776.Imobil - sediul administrativ cu anexe, sere, hale sortare, depozite, ateliere și terenul aferent din Șos. Pipera, nr. 79-81, sector 1, București310.011,58H.G. nr. 639/95
    777.Bloc locuințe 6G în zona Aviației cu terenul aferent din Str. av. Alex. Șerbănescu, nr. 4-6, sector 1, București (fără ap. nr. 4)714,80- ' -
    778.Teren în zona Colentina, str. Nicolae Zamfir, nr. 1, sector 2, București8.833,10- ' -
    779.Spațiu comercial, parter și subsol, având o suprafață utilă de 90,54 mp, situat în imobilul din municipiul București, P-ța Rosetti nr. 4, sectorul 2 teren aferent în cotă indiviză de 12,81 mp OT nr. 383/01
    780.Ateliere cu magazii, având o suprafață construită de 163,30 mp, situate în imobilul din municipiul București, str. Fabrica de Glucoză nr. 6D, sectorul 2 teren aferent de 366,18 mpH.G. nr. 639/95
    SUCURSALA "SALA PALATULUI"
    781.Abrogat prin HG nr. 1.088/2006
    782.Abrogat prin HG nr. 1.088/2006
    SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ȘI PROTOCOL "TRIUMF"
    783.Imobil - sediu, spații de producție și depozite - cu anexe (cabină poartă, centrală frigorifică) și terenul aferent din Aleea Alexandru, nr. 45, sector 1, București1.479,20H.G. 567/93
    784.Teren cu barăci de depozitare în aleea Alexandru nr. 42, sectorul 1, București626HG nr. 567/1993
    785.Abrogat prin HG nr. 613/2017
    786.Imobil Club Floreasca cu terenul aferent din București, Bd. Mircea Eliade, nr. 1, sector 116.010,60- ' -
    787.Imobil cu terenul aferent din str. Aleea Modrogan, nr. 3, sector 1, București655,00- ' -
    788.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    789.Teren din Str. Țărmului nr. 5, sectorul 1, București5.870 mp789
    790.Vila nr. 3 și teren aferent din str. Narciselor, nr. 19, comuna Snagov, județul Ilfov1.537,00H.G. nr. 445/95
    791.Vila nr. 5 și teren aferent din str. Florilor, nr. 111A, com. Snagov, jud. Ilfov12.403,00- ' -
    792.Anexă - puț apă și teren aferent din str. Florilor nr. 111A, sat Snagov, comuna Snagov - Vila 5196,00- ' -
    793.Teren Vila 7 str. Lalelelor, nr. 7A, comuna Snagov, județul Ilfov133,50- ' -
    794.Vila nr. 12A și teren aferent din str. Nufărului, nr. 15E, comuna Snagov, județul Ilfov5.019,00- ' -
    795.Anexă - spălătorie Vila nr. 13 și teren aferent din str. Nufărului, nr. 15C bis, comuna Snagov, județul Ilfov29,96- ' -
    796.Anexă și teren aferent Vila nr. 14 din str. Nufărului, nr. 15A bis, comuna Snagov, județul Ilfov81,35- ' -
    797.Teren aferent Vila nr. 16 str. Intrarea Socului, nr. 2A, comuna Snagov, județul Ilfov1.243,46- ' -
    798.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    799.Teren Vila 19 str. Aleea Nufărului, nr. 1A, comuna Snagov, județul Ilfov1.921,00- ' -
    800.Teren - anexa Vila 21, Str. Zorelelor nr. 16A, comuna Snagov, județul Ilfov1.121HG nr. 445/1995
    801.Vila nr. 22 cu 2 anexe și terenul aferent din Str. Zorelelor nr. 22A, comuna Snagov, județul Ilfov958HG nr. 445/1995
    802.Complexul "Muntenia" str. Aleea Nufărului, nr. 1B, comuna Snagov, jud. Ilfov format din: - Restaurant "Muntenia" - Hotel "Muntenia" și bar cu sală de jocuri și magazie, bufet, spălătorie, seră, anexă Vila nr. 16 și anexă Vila nr. 17; - Vila 15 și anexele (centrala termică, centrala telefonică, magazie, depozite, atelier tâmplărie, cu terenul aferent)24.162,00H.G. nr. 445/95
    803.Vila nr. 23 - hotel și restaurant - cu teren aferent din str. Zorelelor, nr. 44A, comuna Snagov, județul Ilfov25.153,40- ' -
    804.Teren aferent anexelor 1 și 2 de la Vila 23 din str. Zorelelor nr. 44B, comuna Snagov, județul Ilfov3.513,92- ' -
    805.Teren aferent Anexă Vila nr. 24A din Intrarea Tuberozelor, nr. 2A, comuna Snagov, județul Ilfov3.181,50- ' -
    806.Vila nr. 28 cu anexă și teren aferent din Intrarea Lăcrămioarelor, nr. 88A, comuna Snagov, județul Ilfov3.918,00- ' -
    807.Vila nr. 30 și teren aferent din Intrarea Violetelor, nr. 92A, comuna Snagov, județul Ilfov6.815,00- ' -
    808.Teren Vila nr. 31 din Intrarea Violetelor, nr. 92B, comuna Snagov, județul Ilfov17.249,00- ' -
    809.Anexă Vila nr. 32 și teren aferent str. Zorelelor, nr. 104A bis, comuna Snagov, județul Ilfov3.894,00- ' -
    810.Vila nr. 35 și teren aferent din str. Mărășești, nr. 23A, sat Ghermănești, comuna Snagov, județul Ilfov12.753.00- ' -
    811.Teren aferent Vilei nr. 38 și construcții anexe din str. Războieni nr. 7A, satul Ghermănești, comuna Snagov, județul Ilfov4.661,20HG nr. 445/1995
    812.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    813.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    814.Teren aferent puț apă - Vila nr. 44 din str. Merilor, nr. 12A, comuna Snagov, județul Ilfov206,00- ' -
    815.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    816.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    817.Vila nr. 56 și teren aferent din str. Merilor nr. 1, comuna Snagov, județul Ilfov605,00- ' -
    818.Vila nr. 57 și teren aferent din str. Merilor, nr. 3, comuna Snagov, județul Ilfov750,00- ' -
    819.Vila nr. 59 și teren aferent din str. Lalelelor, nr. 5B, comuna Snagov, județul Ilfov1.027,00- ' -
    820.Teren aferent Vila 61 + spații de epurare din str. Intrarea Socului nr. 6, comuna Snagov, județul Ilfov510,00- ' -
    821.Anexă Vila nr. 63 și teren aferent din str. Intrarea Socului, nr. 10, comuna Snagov, județul Ilfov364,00- ' -
    822.Vila nr. 67A cu teren aferent din str. Tuberozelor, nr. 9A, comuna Snagov, județul Ilfov2.055,00- ' -
    823.Drum acces Vila 67A din str. Tuberozelor nr. 9A, 9B, comuna Snagov, județul Ilfov1.546,00- ' -
    824.Teren Vila nr. 68 din str. Intrarea Macului, nr. 66A, comuna Snagov, județul Ilfov198,64H.G. nr. 445/95
    825.Vila nr. 71 cu anexă și teren aferent din str. Zorelelor, nr. 132A, comuna Snagov, județul Ilfov4.602,00- ' -
    826.Teren Vila nr. 76 din str. Călugăreni, nr. 2, sat Ghermănești, comuna Snagov, județul Ilfov857,00- ' -
    827.Vila nr. 80 și teren aferent din str. Sarmisegetuza, nr. 52A, sat Ghermănești, comuna Snagov, județul Ilfov4.860,00- ' -
    828.Teren Vila nr. 82 din str. Sarmisegetuza, nr. 70A, sat Ghermănești, comuna Snagov, județul Ilfov119,10- ' -
    829.Vila nr. 86 și teren aferent din str. Războieni, nr. 16B, sat Ghermănești, comuna Snagov jud. Ilfov7.986,00- ' -
    830.Anexă Vila 90 și teren aferent din sat Siliștea Snagovului, comuna Gruiu, județul Ilfov1.320,00- ' -
    831.Imobil teren din Satul Siliștea Snagovului, com. Gruiu, județul Ilfov5.000,00H.G. nr. 2247/04
    832.Vila nr. 91 și teren aferent din str. Narciselor, nr. 14, sat Snagov, comuna Snagov, județul Ilfov802,00- ' -
    833.Abrogat prin HG nr. 708/2018
    834.Teren Palatul Primăverii din București, str. Jean Baptiste Moliere nr. 27B (fost Bd. Primăverii nr. 50), sectorul 195HG nr. 1.398/2003
    835.Construcții speciale (rețele tehnico-edilitare, plantații parc și mobilier ituatee, împrejmuire, alei carosabile și pietonale, lac artificial, chioșcuri decorative) situate pe teren în suprafață de 6.004 mp din București, Bd. Primăverii nr. 50, sector 1.0-
    836.Teren Palat Primăverii – LAC 1 din București, Bd. Mircea Eliade nr. 5-13, sector 14.594,33- ‘ -
    837.Teren – Casele de oaspeți – LAC 2 și LAC 3 din București, str. Turgheniev nr. 22-24, sector 11.273,99- ‘ -
    838.Imobile – parțial cu terenul ituate din București, str. Turgheniev nr. 22-24, sector 1: - Corp C4 (clădire poartă, platformă + scară) – suprafață construită la sol = 67 mp; - Corp C5 (garaj, scară, ziduri) – suprafață construită la sol = 107 mp; - Corp C6 (clădire anexă, ziduri) – suprafață construită la sol = 72 mp; - Corp C7 (casetă gaze + sistem mecanic poartă) – suprafață construită la sol = 16 mp; - Corp C8 (ghenă) – suprafață construită la sol = 3 mp-H.G. nr. 2375/04
    839.Teren Vila DANTE, str. Dante Aligheri nr. 11, sector 1, București1.496,69H.G. nr. 1398/03
    840.Club social din Parcul rezidențial Băneasa, com. Voluntari, șos. Erou Iancu Nicolae nr. 6, jud. Ilfov8.546,70- ‘ -
    841.Vila nr. 1 din Parcul rezidențial Băneasa, com. Voluntari, șos. Erou Iancu Nicolae nr. 6, jud. Ilfov623,70- ‘ -
    842.Vila nr. 18 din Parcul rezidențial Băneasa, com. Voluntari, șos. Erou Iancu Nicolae nr. 6, jud. Ilfov494,70- ‘ -
    843.Vila nr. 56 din Parcul rezidențial Băneasa, com. Voluntari, șos. Erou Iancu Nicolae nr. 6, jud. Ilfov733,80- ‘ -
    844.Imobil – Casă de oaspeți – compus din 2 corpuri de clădire și anexa, cu terenul ituate din București, Aleea Modrogan nr. 1, sector 121.119,00H.G. nr. 1031/04
    845.Teren ituate Imobil Casă de oaspeți din București, str. Turgheniev nr. 18, sector 1773,22- ‘ -
    846.Vila Pangrati ituate în str. Ermil Pangratti nr. 20, sector 1, București1.180,13
    847.Abrogat prin HG nr. 260/2017
    847^1Teren ituate Palat Primăverii – LAC 1 din București, bd. Mircea Eliade nr. 11-13 (fost 5-13) sectorul 1 2.217,33
    847^2 Teren ituate Vilei nr. 9 din Str. Nufărului nr. 15F, satul Snagov, comuna Snagov, județul Ilfov 6.533,10
    847^3Teren - Bd. Expoziției nr. 22-30, sectorul 17.595Hotărârea Guvernului nr. 873/2018
    ACTIVITATEA PROPRIE A REGIEI
    848.Imobil – sediu central – cu anexe și terenul ituate din str. Moliere, nr. 6-8, sector 1, București6.166,27H.G. nr. 567/93
    849.Teren ituate în municipiul București, șos. Kiseleff nr. 18, sectorul 1467,00Decizia civilă nr. 1.729A din 24 septembrie 2002, C.A.B., Secția a III-a civilă, și Proces-verbal din 29 iulie 2005
    850.Teren situat în Calea Bârladului nr. 133F, municipiul Bacău, județul Bacău10.309HG-S nr. 956/2020
    851.Apartament 1 din Aleea Zorilor nr. 3, sc. A, parter, municipiul Botoșani, județul Botoșani-HG-S nr. 956/2020
    852.Cotă indiviză de 1/5 din imobilul-construcție (S construită la sol 94 mp) și teren (S totală 2007 mp) - situat în Str. Jandarmeriei, satul Izvorani, comuna Ciolpani, județul Ilfov401,40HG-S nr. 461/2021
    853.Teren situat în Str. Jandarmeriei, satul Izvorani, comuna Ciolpani, județul Ilfov599HG-S nr. 461/2021
    854.Construcții C1-C7 cu terenul aferent, Str. Jandarmeriei, satul Izvorani, comuna Ciolpani, județul Ilfov27.557HG-S nr. 461/2021
    855Apartament nr. 13, str. Gen. Vasile Milea nr. 5, bl. B2, sc. B, et. 3, Ploiești, județul Prahova10,41H.G.-S nr. 368/2021
    856Apartament nr. 5, str. Cornel Radu, bl. 309, sc. B, et. 1, Arad, județul Arad12/783H.G.-S nr. 368/2021
    857Apartament nr. 5, str. Bodor Peter nr. 22, Târgu Mureș, județul Mureș-H.G.-S nr. 368/2021
    858Teren în suprafață de 2.000 mp, comuna Nufăru, județul Tulcea2000H.G.-S nr. 368/2021
    859Imobil - garaj, str. Vasile Conta nr. 3-5, subsol, sectorul 2, București356H.G.-S nr. 368/2021 (construcția) H.G.-S nr. 847/2021 (terenul)
    (la 07-11-2024, Anexa nr. 4 a fost modificată de Punctul 2. , Articolul 3 din HOTĂRÂREA nr. 0999 din 10 august 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1113 din 7 noiembrie 2024 )
     +  Anexa nr. 5
    LISTA
    bunurilor imobile, proprietate a Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat"
    Nr. crt.DENUMIREA IMOBILULUI ȘI ADRESATEREN - mp -
    SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ȘI PROTOCOL TRIUMF
    1.Teren intravilan la Vila 23 Snagov, jud. Ilfov4.805,60
    SUCURSALA PENTRU ADMINISTRAREA ȘI ÎNTREȚINEREA FONDULUI IMOBILIAR
    2.Imobil și teren Bd. Unirii, nr. 68, bl. K2, scara 2, sector 3, București248,00
    3.Apartament Str. C-tin. Prezan, nr. 4, et. 2, ap. 3, sector 1, București1.202,91
    4.Apartament Bd. Tineretului, nr. 15, bl. A4, et. 1, ap. 7, sector 47,38
    5.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    6.Apartament Str. Paris, nr. 32, et. 1, ap. 2, sector 1, București și teren (cotă indiviză de 41,3% din suprafața totală de 655,95 mp)270,91
    7.Imobil situat în str. Mureș, nr. 4, sect. 1, București3.012,00
    7^1.Garsoniera lot 3 din str. Atena nr. 11, sectorul 1, București65
    7^2.Piața Presei Libere nr. 1, sectorul 1, București, compus din corp C1 în suprafață utilă de 1.696,11 mp, cu cota indiviză din spațiile comune de 122,10 mp și teren în cotă indiviză în suprafață de 452,64 mp Corp C3 în suprafață utilă de 778,39 mp, cu cota indiviză din spațiile comune de 176,45 mp și teren în cotă indiviză în suprafață de 205,40 mp Corp D1 - C3 în suprafață utilă de 98,50 mp și teren în cotă indiviză în suprafață de 26,44 mp684,48
    7^3Piața Presei Libere nr. 1, sectorul 1, București, compus din corpul A1, parter, rezultând o suprafață utilă de 803,00 mp, împreună cu scara de 5,70 mp și scara de 3,80 mp, rezultând o suprafață totală de 812,50 mp, împreună cu cota-parte de 56,17 mp aferentă spațiului din părțile și dependințele comune ale imobilului, împreună cu cota-parte de teren aferent spațiului corespunzătoare suprafeței de 225,71 mp Corpul C3, subsol în suprafață utilă de 31,94 mp împreună cu cota-parte de 7,24 mp aferentă spațiului din părțile și dependințele comune ale imobilului, împreună cu cota-parte de teren aferent spațiului corespunzătoare suprafeței de 8,43 mp234,14
    SUCURSALA AGROINDUSTRIALĂ MĂGURELE
    8.Abrogat prin HG nr. 134/2020
    SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ȘI PROTOCOL SUCEAVA
    9.Spațiu comercial în suprafață de 75 mp, str. N. Bălcescu, nr. 4, localitatea Suceava, jud. Suceava87,62
    SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ȘI PROTOCOL SINAIA
    10.Teren Vila "POSTĂVARUL" din Predeal, str. Nicolae Bălcescu nr. 38, jud. Brașov682,20
    11.Teren Vila "IZVORUL" din Predeal, str. Nicolae Bălcescu nr. 36, jud. Brașov699,48
    SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ȘI PROTOCOL NEPTUN
    12.Teren aferent drumului de acces la activul "Sere și răsadnițe RAAPS" din Neptun, jud. Constanța237,66
    13.Imobil - construcție "Centrul Internațional de Conferințe Neptun" din Neptun, județ Constanța-
    SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ȘI PROTOCOL OLĂNEȘTI
    14.Din Vila Bujoreni, din Râmnicu Vâlcea, str. Calea lui Traian nr. 267, jud. Vâlcea: - terasă acoperită-
    15.Din Complex PALAT OLĂNEȘTI, din Olănești, Aleea Salcâmilor nr. 2, jud. Vâlcea: - clădire corp gardă nou - clădire centrală termică Palat Olănești-
    (la 24-10-2023, Anexa nr. 5 a fost modificată de Punctul 8., Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.002 din 20 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 24 octombrie 2023 )
    ------