REGULAMENT-CADRU din 8 noiembrie 2017de organizare și funcționare al Direcției generale de asistență socială și protecția copilului
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 920 din 23 noiembrie 2017



    Notă
    Aprobat prin HOTĂRÂREA nr. 797 din 8 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 920 din 23 noiembrie 2017.
     +  Articolul 1Direcția generală de asistență socială și protecția copilului, denumită în continuare Direcția generală, este instituția publică cu personalitate juridică înființată în subordinea consiliilor județene/consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București cu scopul de a asigura aplicarea politicilor sociale în domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilități, precum și altor persoane, grupuri sau comunități aflate în nevoie socială, cu rol în administrarea și acordarea beneficiilor de asistență socială și a serviciilor sociale.  +  Articolul 2În vederea realizării atribuțiilor prevăzute de lege, Direcția generală îndeplinește, în principal, următoarele funcții:a) de strategie, prin care asigură elaborarea strategiei și planului anual de dezvoltare a serviciilor sociale, pe care le supune spre aprobare consiliului județean, respectiv consiliului local al sectorului municipiului București;b) de coordonare a activităților de asistență socială și de protecție a familiei și a drepturilor copilului, a persoanelor cu dizabilități, victimelor violenței în familie, persoanelor vârstnice etc., precum și a măsurilor de prevenire și combatere a situațiilor de marginalizare și excludere socială în care se pot afla anumite grupuri sau comunități la nivelul județului, respectiv al sectorului municipiului București;c) de administrare a fondurilor pe care le are la dispoziție;d) de comunicare și colaborare cu serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și instituțiilor care au responsabilități în domeniul asistenței sociale, cu serviciile publice locale de asistență socială, precum și cu reprezentanții societății civile care desfășoară activități în domeniu, cu reprezentanții furnizorilor privați de servicii sociale, precum și cu persoanele beneficiare;e) de execuție, prin asigurarea mijloacelor umane, materiale și financiare necesare pentru implementarea strategiilor cu privire la acțiunile antisărăcie, prevenirea și combaterea marginalizării sociale, precum și pentru soluționarea urgențelor sociale individuale și colective la nivelul județului, respectiv al sectoarelor municipiului București;f) de reprezentare a consiliului județean, respectiv a consiliului local al sectorului municipiului București, pe plan intern și extern, în domeniul asistenței sociale și protecției copilului;g) de promovare a drepturilor omului, a unei imagini pozitive a persoanelor, familiilor, grupurilor vulnerabile.  +  Articolul 3(1) Atribuțiile Direcției generale din subordinea consiliului local al sectorului municipiului București în domeniul beneficiilor de asistență socială sunt următoarele:a) asigură și organizează activitatea de primire a solicitărilor privind beneficiile de asistență socială;b) pentru beneficiile de asistență socială acordate din bugetul de stat realizează colectarea lunară a cererilor și transmiterea acestora către agențiile teritoriale pentru plăți și inspecție socială;c) verifică îndeplinirea condițiilor legale de acordare a beneficiilor de asistență socială, conform procedurilor prevăzute de lege sau, după caz, stabilite prin hotărâre a consiliului local al sectorului municipiului București, și pregătește documentația necesară în vederea stabilirii dreptului la măsurile de asistență socială;d) întocmește dispoziții de acordare/respingere sau, după caz, de modificare/suspendare/încetare a beneficiilor de asistență socială acordate din bugetul local al sectorului municipiului București și le prezintă primarului pentru aprobare;e) comunică beneficiarilor dispozițiile cu privire la drepturile și facilitățile la care sunt îndreptățiți, potrivit legii;f) urmărește și răspunde de îndeplinirea condițiilor legale de către titularii și persoanele îndreptățite la beneficiile de asistență socială;g) efectuează sondaje și anchete sociale pentru depistarea precoce a cazurilor de risc de excluziune socială sau a altor situații de necesitate în care se pot afla membrii comunității și propune măsuri adecvate în vederea sprijinirii acestor persoane;h) realizează activitatea financiar-contabilă privind beneficiile de asistență socială administrate;i) elaborează și fundamentează propunerea de buget pentru finanțarea beneficiilor de asistență socială;j) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de reglementările legale în vigoare.(2) Atribuțiile Direcției generale din subordinea consiliului județean în domeniul beneficiilor de asistență socială din bugetul propriu sunt cele prevăzute la alin. (1) lit. a), f), h) și i) și, după caz, cele prevăzute prin legile speciale.(3) Atribuțiile Direcției generale în domeniul organizării, administrării și acordării serviciilor sociale sunt următoarele:a) elaborează, în concordanță cu strategiile naționale și locale și cu nevoile identificate, strategia județeană/a sectorului municipiului București de dezvoltare a serviciilor sociale, pe termen mediu și lung, pentru o perioadă de 5 ani, respectiv de 10 ani, pe care o transmite spre dezbatere și avizare comisiei județene de incluziune socială, o propune spre aprobare consiliului județean/consiliul local al sectorului municipiului București și răspunde de aplicarea acesteia;b) elaborează planurile anuale de acțiune privind serviciile sociale administrate și finanțate din bugetul județean/al sectorului municipiului București și le propune spre aprobare consiliului județean/local al sectorului municipiului București, care cuprind date detaliate privind numărul și categoriile de beneficiari, serviciile sociale existente, serviciile sociale propuse pentru a fi înființate, programul de contractare a serviciilor din fonduri publice, bugetul estimat și sursele de finanțare;c) inițiază, coordonează și aplică măsurile de prevenire și combatere a situațiilor de marginalizare și excludere socială în care se pot afla anumite persoane, grupuri sau comunități;d) identifică familiile și persoanele aflate în dificultate, precum și cauzele care au generat situațiile de risc de excluziune socială;e) identifică barierele și acționează în vederea realizării accesului deplin al persoanelor cu dizabilități în societate;f) asigură, pentru relațiile directe cu persoanele cu handicap auditiv ori cu surdocecitate, interpreți autorizați ai limbajului mimico-gestual sau ai limbajului specific al persoanei cu surdocecitate;g) realizează atribuțiile prevăzute de lege în procesul de acordare a serviciilor sociale;h) încheie, în condițiile legii, contracte de parteneriat public-public și public-privat pentru sprijinirea financiară și tehnică a autorităților administrației publice locale de la nivelul județului pentru susținerea dezvoltării serviciilor sociale;i) propune înființarea serviciilor sociale de interes județean sau local;j) colectează, prelucrează și administrează datele și informațiile privind beneficiarii, furnizorii publici și privați și serviciile administrate de aceștia; k) realizează registre electronice pentru toți beneficiarii de servicii sociale prevăzuți de lege, care sunt transmise către Ministerul Muncii și Justiției Sociale sau, după caz, autorităților administrației publice centrale cu atribuții în domeniul serviciilor sociale aflate în subordinea acestuia;l) monitorizează și evaluează serviciile sociale aflate în administrare proprie;m) elaborează și implementează proiecte cu finanțare națională și internațională în domeniul serviciilor sociale; n) elaborează proiectul de buget anual pentru susținerea serviciilor sociale în conformitate cu planul anual de acțiune și asigură finanțarea/cofinanțarea acestora;o) asigură informarea și consilierea beneficiarilor, precum și informarea populației privind drepturile sociale și serviciile sociale disponibile; p) furnizează și administrează serviciile sociale adresate copilului, familiei, persoanelor cu dizabilități, persoanelor vârstnice, precum și tuturor categoriilor de beneficiari prevăzute de lege, fiind responsabilă de calitatea serviciilor prestate;q) sprijină compartimentul responsabil cu contractarea serviciilor sociale, înființat potrivit prevederilor art. 113 alin. (1) din Legea asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare, în elaborarea documentației de atribuire și în aplicarea procedurii de atribuire, potrivit legii;r) planifică și realizează activitățile de informare, formare și îndrumare metodologică, în vederea creșterii performanței personalului care administrează și acordă servicii sociale aflate în administrare proprie;s) colaborează permanent cu organizațiile societății civile care reprezintă interesele diferitelor categorii de beneficiari;ș) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de reglementările legale în vigoare.  +  Articolul 4(1) Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale conține cel puțin următoarele informații: obiectivul general și obiectivele specifice, planul de implementare a strategiei, responsabilități și termene de realizare, sursele de finanțare și bugetul estimat. (2) Elaborarea strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale se fundamentează în principal pe informații colectate de Direcția generală în exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 3 alin. (3) lit. d), h) și i).(3) Documentul de fundamentare conține cel puțin următoarele informații:a) caracteristici teritoriale ale unității administrativ-teritoriale;b) nivelul de dezvoltare socioeconomică și culturală a zonei;c) structura populației, luându-se în calcul categoriile de vârstă, sex, ocupație etc.;d) tipurile de situații de dificultate, vulnerabilitate, dependență sau risc social, numărul potențialilor beneficiari;e) tipurile de servicii sociale care ar putea răspunde nevoilor beneficiarilor identificați și argumentația alegerii acestora.  +  Articolul 5(1) Planul anual de acțiune prevăzut la art. 3 alin. (3) lit. b) se elaborează înainte de fundamentarea proiectului de buget pentru anul următor, în conformitate cu strategia de dezvoltare a serviciilor sociale județene și ale sectoarelor municipiului București și cuprinde date detaliate privind numărul estimat și categoriile de beneficiari, serviciile sociale existente, serviciile sociale propuse pentru a fi înființate, programul de contractare și programul de subvenționare a serviciilor din fonduri publice, derulate cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat, bugetul estimat și sursele de finanțare.(2) Planul anual de acțiune cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la alin. (1), planificarea activităților de informare a publicului, programul de formare și îndrumare metodologică în vederea creșterii performanței personalului din structurile proprii care administrează și acordă servicii sociale.(3) Elaborarea planului anual de acțiune se fundamentează prin realizarea unei analize privind numărul și categoriile de beneficiari, serviciile sociale existente și cele propuse spre a fi înființate, resursele materiale, financiare și umane disponibile pentru asigurarea furnizării serviciilor respective, cu respectarea planului de implementare a strategiei județene și a sectoarelor municipiului București de dezvoltare a serviciilor sociale prevăzut la art. 4 alin. (1), în funcție de resursele disponibile și cu respectarea celui mai eficient raport cost/beneficiu.(4) La elaborarea proiectului de buget anual aferent serviciilor sociale acordate la nivelul unității administrativ-teritoriale se au în vedere costurile de funcționare a serviciilor sociale aflate în administrarea acestora, inclusiv ale celor ce urmează a fi înființate, costurile serviciilor sociale contractate, ale celor cuprinse în lista serviciilor sociale ce urmează a fi contractate și sumele acordate cu titlu de subvenție, cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat, estimate în baza standardelor de cost în vigoare. (5) Anterior aprobării prin hotărâre a consiliului județean/local al sectorului municipiului București a planului anual de acțiune, Direcția generală îl transmite spre consultare comisiei județene de incluziune socială, respectiv a municipiului București.(6) În situația în care planul anual de acțiune prevede și înființarea de servicii sociale de interes intercomunitar, prin participarea și a altor autorități ale administrației publice locale, planul anual de acțiune se transmite spre consultare și acestor autorități.  +  Articolul 6(1) În vederea asigurării eficienței și transparenței în planificarea, finanțarea și acordarea serviciilor sociale, Direcția generală are următoarele obligații principale:a) să asigure informarea comunității;b) să transmită către Ministerul Muncii și Justiției Sociale strategia de dezvoltare a serviciilor sociale de la nivel județean/ al sectoarelor municipiului București/al municipiului București, precum și planul anual de acțiune, în termen de 30 de zile de la aprobarea acestora;c) să organizeze sesiuni de consultări cu reprezentanți ai organizațiilor beneficiarilor și ai furnizorilor de servicii sociale în scopul fundamentării strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale și a planului anual de acțiune;d) să comunice sau, după caz, să pună la dispoziția instituțiilor/structurilor cu atribuții în monitorizarea și controlul respectării drepturilor omului, în monitorizarea utilizării procedurilor de prevenire și combatere a oricăror forme de tratament abuziv, neglijent, degradant asupra beneficiarilor serviciilor sociale și, după caz, instituțiilor/structurilor cu atribuții privind prevenirea torturii informațiile solicitate, acordându-le sprijin în realizarea vizitelor de monitorizare, în condițiile legii;e) să transmită către Ministerul Muncii și Justiției Sociale sau, după caz, autorităților administrației publice centrale cu atribuții în domeniul serviciilor sociale aflate în subordinea acestuia, trimestrial, în format electronic, situații statistice care privesc serviciile sociale organizate și acordate la nivelul județului și al sectoarelor municipiului București, conform solicitărilor acestora;f) să publice pe pagina de internet proprie, precum și să afișeze la sediul instituției informațiile privind costurile serviciilor sociale acordate, pentru fiecare serviciu furnizat;g) să transmită către Ministerul Muncii și Justiției Sociale sau, după caz, autorităților administrației publice centrale cu atribuții în domeniul serviciilor sociale aflate în subordinea acestuia, până la data de 30 aprilie a fiecărui an, datele privind beneficiarii, costurile și personalul/tipul de serviciu, înregistrate în anul anterior raportării.(2) Obligația prevăzută la alin. (1) lit. a) se realizează prin publicarea pe pagina de internet proprie sau, atunci când acest lucru nu este posibil, prin afișare la sediul instituției a informațiilor privind:a) activitatea proprie și serviciile aflate în proprie administrare - formulare/modele de cereri în format editabil, programul instituției, condiții de eligibilitate etc.;b) informații privind serviciile sociale disponibile la nivelul unității administrativ-teritoriale/subdiviziunii administrativ-teritoriale, acordate de furnizori publici ori privați;c) informații privind alte servicii de interes public care nu au organizate compartimente deconcentrate la nivelul unității administrativ-teritoriale.  +  Articolul 7În vederea îndeplinirii atribuțiilor prevăzute la art. 3 alin. (3), Direcția generală realizează în principal următoarele:a) solicită acreditarea ca furnizor de servicii sociale și acreditarea pentru serviciile sociale aflate în structura/ subordinea sa;b) primește și înregistrează solicitările de servicii sociale formulate de persoanele beneficiare, reprezentanții legali ai acestora, precum și sesizările altor persoane/instituții/furnizori privați de servicii sociale privind persoane/familii/grupuri de persoane aflate în dificultate;c) elaborează, în baza evaluărilor inițiale, planurile de intervenție care cuprind măsuri de asistență socială, respectiv serviciile recomandate și beneficiile de asistență socială la care persoana are dreptul; d) realizează diagnoza socială la nivelul grupului și comunității și elaborează planul de servicii comunitare;e) realizează evaluarea complexă și facilitează accesul persoanelor beneficiare la servicii sociale;f) furnizează direct sau prin centrele proprii serviciile sociale pentru care deține licența de funcționare, cu respectarea etapelor obligatorii prevăzute la art. 46 din Legea asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare, a standardelor minime de calitate și a standardelor de cost.  +  Articolul 8(1) Structura organizatorică și numărul de posturi aferente Direcției generale se aprobă de consiliul județean sau consiliul local al sectorului municipiului București cu respectarea criteriilor orientative de personal prevăzute în anexa la prezentul regulament, astfel încât funcționarea acesteia să asigure îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin potrivit legii. (la 10-10-2024, Alineatul (1) , Articolul 8 a fost modificat de Punctul 2. , Articolul V din HOTĂRÂREA nr. 1.259 din 9 octombrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1016 din 10 octombrie 2024 ) (2) Consiliile județene sau consiliile locale ale sectoarelor municipiului București aprobă, prin hotărâre, regulamentul de organizare și funcționare a Direcției generale, pe baza prevederilor prezentului regulament-cadru și în conformitate cu nevoile locale.(3) Atribuțiile Direcției generale prevăzute în prezentul regulament-cadru se completează cu alte atribuții, în funcție de caracteristicile sociale ale unităților administrativ-teritoriale și ale subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiului București.  +  Articolul 9(1) Finanțarea Direcției generale se asigură din bugetul județean, respectiv din bugetul local al sectorului municipiului București.(2) Finanțarea serviciilor sociale și beneficiilor de asistență socială se asigură din bugetul local al județului, bugetul local al sectorului municipiului București, bugetul de stat, din donații, sponsorizări și alte forme private de contribuții bănești, potrivit legii.  +  Articolul 10Direcția generală îndeplinește următoarele atribuții principale:a) în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului:1. întocmește raportul de evaluare inițială a copilului și familiei acestuia și propune stabilirea unei măsuri de protecție specială;2. monitorizează trimestrial activitățile de aplicare a hotărârilor de instituire a măsurilor de protecție specială a copilului;3. identifică și evaluează familiile sau persoanele care pot lua în copii în plasament;4. monitorizează familiile și persoanele care au primit în plasament copii, pe toată durata acestei măsuri;5. identifică, evaluează și pregătește persoane care pot deveni asistenți maternali profesioniști, în condițiile legii; încheie contracte individuale de muncă și asigură formarea continuă de asistenți maternali profesioniști atestați; evaluează și monitorizează activitatea acestora;6. acordă asistență și sprijin părinților copilului separat de familie, în vederea reintegrării în mediul său familial;7. reevaluează, cel puțin o dată la 3 luni și ori de câte ori este cazul, împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecție specială și propune, după caz, menținerea, modificarea sau încetarea acestora;8. îndeplinește demersurile vizând deschiderea procedurii adopției interne pentru copiii aflați în evidența sa;9. identifică familiile sau persoanele cu domiciliul în România care doresc să adopte copii; evaluează condițiile materiale și garanțiile morale pe care acestea le prezintă și eliberează atestatul de familie sau de persoană aptă să adopte copii;10. monitorizează evoluția copiilor adoptați, precum și a relațiilor dintre aceștia și părinții lor adoptivi; sprijină părinții adoptivi ai copilului în îndeplinirea obligației de a-l informa pe acesta că este adoptat, de îndată ce vârsta și gradul de maturitate ale copilului o permit;11. îndeplinește și alte atribuții ce îi revin în domeniul adopției, conform prevederilor legale în vigoare;12. realizează la nivel județean, respectiv la nivelul sectoarelor municipiului București baza de date privind copiii aflați în sistemul de protecție specială, copiii și familiile aflate în situație de risc și raportează trimestrial aceste date Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție;13. asigură organizarea, administrarea și finanțarea serviciilor sociale destinate prevenirii separării copilului de familie și a celor destinate copilului lipsit temporar sau definitiv de părinții săi, în condițiile legii;b) în domeniul prevenirii și combaterii violenței domestice:1. asigură măsurile necesare pentru realizarea activităților de prevenire și combatere a violenței domestice, precum și pentru acordarea serviciilor destinate victimelor violenței domestice și agresorilor familiali;2. monitorizează măsurile necesare pentru realizarea activităților de prevenire și combatere a violenței domestice, precum și pentru acordarea serviciilor destinate victimelor violenței domestice și agresorilor familiali;3. dezvoltă parteneriate și colaborează cu organizații neguvernamentale și cu alți reprezentanți ai societății civile în vederea acordării și diversificării serviciilor destinate prevenirii și combaterii violenței domestice;4. fundamentează și propune consiliului județean, respectiv consiliului local al sectorului municipiului București înființarea, finanțarea, respectiv cofinanțarea instituțiilor publice care oferă servicii destinate prevenirii și combaterii violenței domestice;5. sprijină și dezvoltă un sistem de informare și de consultanță accesibil persoanelor victime ale violenței domestice, în vederea exercitării tuturor drepturilor prevăzute de actele normative în vigoare;6. monitorizează cazurile de violență domestică din unitatea administrativ-teritorială în care funcționează;7. identifică situații de risc pentru părțile implicate în situații de violență domestică și îndrumă părțile către servicii de specialitate/mediere;8. realizează la nivel județean, respectiv la nivelul sectoarelor municipiului București baza de date privind cazurile de violență domestică și raportează trimestrial aceste date către Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați;c) în domeniul persoanelor adulte cu dizabilități:1. promovează și asigură respectarea drepturilor persoanelor adulte cu dizabilități, în conformitate cu Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cu Legea nr. 221/2010 pentru ratificarea Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 13 decembrie 2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007 și semnată de România la 26 septembrie 2007, cu modificările ulterioare;2. asigură organizarea, administrarea și finanțarea serviciilor sociale destinate persoanelor cu dizabilități, în condițiile legii, în baza strategiilor județene anuale, pe termen mediu și lung, de restructurare, organizare și dezvoltare a sistemului de asistență socială pentru persoanele cu dizabilități;3. acționează pentru promovarea alternativelor la protecția instituționalizată a persoanelor cu dizabilități;4. asigură evaluarea nevoilor individuale ale persoanei cu dizabilități, propune încadrarea în grad de handicap, respectiv menținerea în grad de handicap a unei persoane, precum și programul individual de reabilitare și integrare socială a acesteia, avizează planul individual de servicii al persoanei cu handicap întocmit la nevoie de managerul de caz, recomandă măsurile de protecție a adultului cu handicap, evaluează îndeplinirea condițiilor necesare pentru atestare ca asistent personal profesionist, prin serviciul de evaluare complexă, și monitorizează activitatea acestuia;5. asigură secretariatul și condițiile de funcționare ale comisiei de evaluare și încadrare în grad de handicap, prevăzute de lege;6. asigură monitorizarea realizării instruirii asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav;7. respectă opțiunea referitoare la asistent personal sau indemnizație, exprimată în scris, emite acordul în acest sens și îl comunică angajatorului, în termenul prevăzut de lege;8. ia măsurile necesare pentru planificarea și asigurarea continuității serviciilor acordate tânărului cu dizabilități la trecere din sistemul de protecție a copilului în sistemul de protecție a adultului cu dizabilități, în baza nevoilor individuale identificate ale acestuia;9. asigură pregătirea tânărului pentru viața adultă și pentru viața independentă;10. asigură designul universal și adaptarea rezonabilă pentru toate serviciile și programele pe care le desfășoară;11. asigură colectarea și transmiterea datelor statistice conform indicatorilor solicitați de Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități și alte instituții cu activități în domeniu;12. identifică, evaluează și pregătește persoane care pot deveni asistenți personali profesioniști, în condițiile legii; încheie contracte individuale de muncă și asigură formarea continuă de asistenți personali profesioniști atestați; evaluează și monitorizează activitatea acestora;d) în domeniul protecției persoanelor vârstnice și a altor persoane adulte aflate în situații de dificultate:1. completează evaluarea situației socioeconomice a persoanei adulte aflate în nevoie, a nevoilor și resurselor acesteia. Asigură furnizarea de informații și servicii adecvate în vederea refacerii și dezvoltării capacităților individuale și ale celor familiale necesare pentru a depăși cu forțe proprii situațiile de dificultate, după epuizarea măsurilor prevăzute în planul individualizat privind măsurile de asistență socială;2. acordă persoanei adulte asistență și sprijin pentru exercitarea dreptului său la exprimarea liberă a opiniei;3. depune diligențe pentru clarificarea situației juridice a persoanei adulte aflate în nevoie, inclusiv pentru înregistrarea tardivă a nașterii acesteia;4. verifică și reevaluează trimestrial și ori de câte ori este cazul modul de îngrijire a persoanei adulte în nevoie pentru care s-a instituit o măsură de asistență socială într-o instituție, în vederea menținerii, modificării sau revocării măsurii stabilite;5. asigură măsurile necesare pentru protecția în regim de urgență a persoanei adulte aflate în nevoie, inclusiv prin organizarea și asigurarea funcționării în structura proprie a unor centre specializate;6. depune diligențele necesare pentru reabilitarea persoanei adulte conform planului individualizat privind măsurile de asistență socială;7. asigură organizarea, administrarea și finanțarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, precum și altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, în condițiile legii;e) alte atribuții:1. coordonează și sprijină activitatea autorităților administrației publice locale din județ în domeniul asistenței sociale, protecției familiei și a drepturilor copilului, a drepturilor persoanelor cu dizabilități, persoanelor vârstnice, prevenirii și combaterii violenței domestice etc.;2. coordonează metodologic activitatea de prevenire a separării copilului de părinții săi, precum și cea de admitere a adultului în instituții sau servicii, desfășurate la nivelul serviciilor publice de asistență socială;3. acordă asistența tehnică necesară pentru crearea și formarea structurilor comunitare consultative ca formă de sprijin în activitatea de asistență socială și protecția copilului;4. colaborează cu organizațiile neguvernamentale care desfășoară activități în domeniul asistenței sociale, protecției familiei și a drepturilor copilului, prevenirii și combaterii violenței domestice sau cu operatori economici prin încheierea de convenții de colaborare cu aceștia;5. dezvoltă parteneriate și colaborează cu organizații neguvernamentale și cu alți reprezentanți ai societății civile în vederea acordării și diversificării serviciilor sociale și a serviciilor destinate protecției familiei și a copilului, prevenirii și combaterii violenței domestice, în funcție de nevoile comunității locale;6. colaborează pe bază de protocoale sau convenții cu celelalte direcții generale, precum și cu alte instituții publice din unitatea administrativ-teritorială, în vederea îndeplinirii atribuțiilor ce îi revin, conform legii;7. asigură, la cerere, consultanță de specialitate gratuită privind acordarea serviciilor sociale și a beneficiilor sociale în domeniul protecției familiei și a drepturilor copilului; colaborează cu alte instituții responsabile pentru a facilita accesul persoanelor la aceste drepturi;8. fundamentează și propune consiliului județean, respectiv consiliului local al sectorului municipiului București înființarea, finanțarea, respectiv cofinanțarea serviciilor sociale;9. prezintă anual sau la solicitarea consiliului județean, respectiv a consiliului local al sectorului municipiului București rapoarte de evaluare a activităților desfășurate;10. asigură acordarea și plata drepturilor cuvenite, potrivit legii, persoanelor cu handicap;11. sprijină și dezvoltă un sistem de informare și de consultanță accesibil persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, victimelor violenței domestice și oricăror persoane aflate în nevoie, precum și familiilor acestora, în vederea exercitării tuturor drepturilor prevăzute de actele normative în vigoare;12. acționează pentru promovarea alternativelor de tip familial la protecția instituționalizată a persoanelor în nevoie, inclusiv îngrijirea la domiciliu;13. organizează activitatea de selectare și angajare a personalului din aparatul propriu și instituțiile/serviciile din subordine, de evaluare periodică și de formare continuă a acestuia;14. asigură serviciile administrative și de secretariat ale comisiei pentru protecția copilului, respectiv ale comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap;15. realizează la nivel județean, respectiv la nivelul sectoarelor municipiului București baza de date privind beneficiarii de servicii sociale astfel cum sunt prevăzuți în Legea nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare, și raportează trimestrial aceste date Ministerului Muncii și Justiției Sociale sau, după caz, autorităților administrației publice centrale cu atribuții în domeniul serviciilor sociale din subordinea acestuia;16. sprijină dezvoltarea voluntariatului în serviciile sociale, cu respectarea prevederilor Legii nr. 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România, cu modificările ulterioare;17. îndeplinește orice alte atribuții prevăzute în acte normative sau stabilite prin hotărâri ale consiliului județean, respectiv ale consiliului local al sectorului municipiului București.  +  Articolul 11(1) Structura organizatorică cuprinde structura orientativă de personal necesară pentru asigurarea funcționării Direcției generale și este următoarea:1. compartimentul monitorizare, analiză statistică, indicatori asistență socială și incluziune socială;2. compartimentul strategii, programe, proiecte în domeniul asistenței sociale și relația cu organizațiile neguvernamentale;3. compartimentul managementul calității serviciilor sociale;4. compartimentul comunicare, registratură, relații cu publicul și evaluare inițială; 5. compartimentul management resurse umane;6. compartimentul juridic și contencios;7. compartimentul audit;8. compartimentul adopții;9. compartimentul violența domestică;10. compartimentul de intervenție în regim de urgență în domeniul asistenței sociale; în cadrul acestuia se organizează și funcționează telefonul pentru semnalarea cazurilor de urgență;11. compartimentul de intervenție în situații de abuz, neglijare, trafic, migrație și repatrieri;12. compartimentul de evaluare complexă a copilului;13. compartimentul management de caz pentru copil;14. compartimentul management de caz pentru persoane adulte cu dizabilități și monitorizare servicii sociale;15. compartimentul prevenire marginalizare socială;16. compartimentul evidență și plată beneficii de asistență socială;17. compartimentul asistență persoane vârstnice;18. compartimentul management de caz pentru adulți și monitorizare servicii sociale;19. compartimentul evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap;20. compartimentul contabilitate-salarizare, planificare bugetară și management financiar;21. compartimentul de achiziții publice;22. compartimentul administrativ, patrimoniu, tehnic și aprovizionare;23. secretariatul comisiei pentru protecția copilului și al comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap.(2) Cu excepția compartimentelor prevăzute la alin. (1) pct. 5-7 și 20-22, în vederea exercitării și realizării atribuțiilor ce îi revin, Direcția generală asigură încadrarea cu prioritate a personalului cu studii socioumane, cu respectarea prevederilor art. 122 alin. (2) din Legea asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare, a prevederilor Legii nr. 466/2004 privind Statutul asistentului social, cu modificările ulterioare, și a prevederilor art. 4 din hotărâre. (3) În vederea exercitării și realizării atribuțiilor Direcției generale, consiliul județean, respectiv consiliul local al sectorului municipiului București poate aproba organizarea și a altor compartimente decât cele prevăzute la alin. (1), asigurând resursele necesare funcționării acestora.  +  Articolul 12(1) Conducerea Direcției generale se asigură de directorul executiv/general, cu sprijinul colegiului director, care are rol consultativ. (la 18-06-2018, Alineatul (1) din Articolul 12 a fost modificat de Punctul 1, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 417 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 497 din 18 iunie 2018 ) (2) Directorul executiv/general al Direcției generale este ajutat de directori executivi adjuncți/generali adjuncți. (3) Directorul executiv/general și directorii executivi adjuncți/generali adjuncți au calitatea de funcționar public sau, după caz, de personal contractual.  +  Articolul 13(1) Funcțiile de director executiv/general și director executiv adjunct/general adjunct se ocupă în condițiile legii.(2) Candidații pentru ocuparea posturilor de director executiv/ general sau, după caz, director executiv adjunct/general adjunct trebuie să aibă o vechime în specialitate de cel puțin 3 ani și să fie absolvenți de studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în unul dintre următoarele domenii, după caz: a) asistență socială sau sociologie;b) psihologie sau științe ale educației;c) drept;d) științe administrative;e) sănătate;f) economie sau management, finanțe, contabilitate.(3) Pot participa la concursul organizat pentru ocuparea posturilor de director executiv/director general sau, după caz, director executiv adjunct/director general adjunct și absolvenți cu diplomă de licență ai învățământului universitar de lungă durată în alte domenii decât cele prevăzute la alin. (2), cu condiția să fi absolvit studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administrației publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice. (4) Concursul pentru ocuparea funcției publice de director executiv/general sau, după caz, director executiv adjunct/ general adjunct se organizează de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici, potrivit dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare.(5) Prin derogare de la prevederile art. 26 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008, cu modificările și completările ulterioare, comisia de concurs se numește prin ordin al președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, fiind constituită din:a) secretarul unității administrativ-teritoriale/subdiviziunii administrativ-teritoriale;b) un reprezentant al aparatului de specialitate al consiliului județean sau, după caz, un reprezentant al aparatului de specialitate al primarului, care are calitatea de funcționar public; (la 18-06-2018, Litera b) din Alineatul (5) , Articolul 13 a fost modificată de Punctul 2, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 417 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 497 din 18 iunie 2018 ) c) un reprezentant al Ministerului Muncii și Justiției Sociale sau, după caz, al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, al Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități, al Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați;d) 2 reprezentanți ai Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.(6) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător și funcțiilor contractuale de director executiv/general și director executiv adjunct/general adjunct.(7) Concursul pentru ocuparea funcției contractuale de director executiv/general sau, după caz, director executiv adjunct/general adjunct se organizează potrivit dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.(8) Prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) din regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286/2001, cu modificările și completările ulterioare, comisia de concurs este constituită din:a) secretarul unității administrativ-teritoriale/subdiviziunii administrativ-teritoriale;b) un reprezentant al consiliului județean sau, după caz, un reprezentant al consiliului local al sectorului municipiului București;c) un reprezentant al Ministerului Muncii și Justiției Sociale sau, după caz, al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, al Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități sau al Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați.  +  Articolul 14Componența colegiului director al Direcției generale este stabilită prin hotărâre a consiliului județean/ consiliului local al sectorului municipiului București și este constituită din secretarul general al județului/secretarul sectorului municipiului București, directorul executiv/general, directorii executivi adjuncți/generali adjuncți, personalul de conducere din cadrul Direcției generale, precum și 3 șefi ai altor servicii publice de interes județean/local. Președintele colegiului director este secretarul general al județului, respectiv secretarul sectorului municipiului București. În situația în care președintele colegiului director nu își poate exercita atribuțiile, acestea sunt exercitate de către directorul executiv/general sau, după caz, de către directorul executiv adjunct/general adjunct al Direcției generale, numit prin dispoziție a directorului executiv/general. (la 18-06-2018, Articolul 14 a fost modificat de Punctul 3, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 417 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 497 din 18 iunie 2018 )  +  Articolul 15(1) Organizarea, funcționarea și atribuțiile colegiului director se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare a Direcției generale.(2) Colegiul director se întrunește în ședință ordinară trimestrial, la convocarea directorului executiv/general, precum și în ședință extraordinară, ori de câte ori este necesar, la cererea directorului executiv/general, a președintelui colegiului director sau a unuia dintre directorii executivi adjuncți/generali adjuncți.(3) La ședințele colegiului director pot participa, fără drept de vot, președintele consiliului județean, membrii comisiei pentru protecția copilului, ai comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap și alți consilieri județeni, respectiv primarul sectorului municipiului București și alți consilieri locali, precum și alte persoane invitate de colegiul director.(4) Colegiul director îndeplinește următoarele atribuții principale:a) analizează activitatea Direcției generale; propune directorului executiv/general măsurile necesare pentru îmbunătățirea activităților Direcției generale;b) eliberează avizul consultativ pentru proiectul bugetului propriu al Direcției generale și contul de încheiere a exercițiului bugetar; (la 18-06-2018, Litera b) din Alineatul (4) , Articolul 15 a fost modificată de Punctul 4, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 417 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 497 din 18 iunie 2018 ) c) avizează proiectul strategiei și rapoartelor elaborate de directorul executiv/general al Direcției generale, potrivit art. 16 alin. (3) lit. d) și e); avizul este consultativ;d) eliberează avizul consultativ pentru propunerea de modificare a structurii organizatorice și a regulamentului de organizare și funcționare ale Direcției generale, precum și rectificarea bugetului, în vederea îmbunătățirii activității acesteia; (la 18-06-2018, Litera d) din Alineatul (4) , Articolul 15 a fost modificată de Punctul 4, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 417 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 497 din 18 iunie 2018 ) e) propune consiliului județean, respectiv consiliului local al sectorului municipiului București înstrăinarea mijloacelor fixe din patrimoniul Direcției generale, altele decât bunurile imobile, prin licitație publică organizată în condițiile legii;f) propune consiliului județean, respectiv consiliului local al sectorului municipiului București concesionarea sau închirierea de bunuri ori servicii de către Direcția generală, în condițiile legii; g) eliberează avizul consultativ pentru statul de funcții, cu încadrarea în resursele financiare alocate de consiliul județean, respectiv de consiliul local al sectorului municipiului București, în condițiile legii. (la 18-06-2018, Litera g) din Alineatul (4) , Articolul 15 a fost modificată de Punctul 4, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 417 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 497 din 18 iunie 2018 ) (5) Colegiul director îndeplinește și alte atribuții stabilite de lege sau prin hotărâre a consiliului județean, respectiv a consiliului local al sectorului municipiului București.(6) Ședințele colegiului director se desfășoară în prezența a cel puțin două treimi din numărul membrilor săi și a președintelui. În exercitarea atribuțiilor ce îi revin colegiul director adoptă hotărâri cu votul a jumătate plus unu din totalul membrilor săi.  +  Articolul 16(1) Directorul executiv/general al Direcției generale asigură conducerea executivă a acesteia și răspunde de buna ei funcționare în îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin. În exercitarea atribuțiilor ce îi revin directorul executiv/general emite dispoziții.(2) Directorul executiv/general reprezintă Direcția generală în relațiile cu autoritățile și instituțiile publice, cu persoanele fizice și juridice din țară și din străinătate, precum și în justiție.(3) Directorul executiv/general îndeplinește, în condițiile legii, următoarele atribuții principale:a) exercită atribuțiile ce revin Direcției generale în calitate de persoană juridică;b) exercită funcția de ordonator secundar/terțiar de credite;c) întocmește proiectul bugetului propriu al Direcției generale și contul de încheiere a exercițiului bugetar, pe care le supune avizării colegiului director și aprobării consiliului județean, respectiv consiliului local al sectorului municipiului București;d) coordonează procesul de elaborare și supune aprobării consiliului județean, respectiv consiliului local al sectorului municipiului București proiectul strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale, precum și al planului anual de acțiune, având avizul consultativ al colegiului director;e) coordonează elaborarea rapoartelor generale privind activitatea de asistență socială, stadiul implementării strategiilor prevăzute la lit. d) și propunerile de măsuri pentru îmbunătățirea acestei activități, pe care le prezintă spre avizare colegiului director și apoi comisiei pentru protecția copilului;f) elaborează statul de personal al Direcției generale; numește și eliberează din funcție personalul din cadrul Direcției generale, potrivit legii; g) elaborează și propune spre aprobare consiliului județean, respectiv consiliului local al sectorului municipiului București statul de funcții al Direcției generale, având avizul colegiului director;h) controlează activitatea personalului din cadrul Direcției generale și aplică sancțiuni disciplinare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; i) este vicepreședintele comisiei pentru protecția copilului și reprezintă Direcția generală în relațiile cu aceasta;j) asigură executarea hotărârilor comisiei pentru protecția copilului.(4) Directorul executiv/general îndeplinește și alte atribuții prevăzute de lege sau stabilite prin hotărâre a consiliului județean, respectiv a consiliului local al sectorului municipiului București.(5) În absența directorului executiv/general, atribuțiile acestuia se exercită de unul dintre directorii executivi adjuncți/generali adjuncți, desemnat prin dispoziție a directorului executiv/general, în condițiile prevăzute de regulamentul de organizare și funcționare a Direcției generale.  +  Articolul 17Numirea, eliberarea din funcție și sancționarea disciplinară a directorului executiv/general al Direcției generale se fac cu respectarea prevederilor legislației aplicabile funcției publice sau personalului contractual.  +  ANEXĂla Regulamentul-cadru de organizare și funcționare al Direcției generale de asistență socială și protecția copilului
    Criterii orientative de personal
    A. Pentru direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului județene*
    Nr. crt. PosturiNumăr maxim de posturi
    1.Director executiv/general1
    2.Posturi aparat propriu (inclusiv alte funcții de conducere) Număr de beneficiari de servicii sociale/an**
    Sub 12.000102
    12.001-17.000112
    17.001-22.000125
    Peste 22.000135
    NOTĂ:Se adaugă un manager de caz la 50 de cazuri pentru copiii din sistemul de protecție specială, un manager de caz la 50 de asistenți maternali profesioniști și un manager de caz la 50 de persoane adulte cu dizabilități aflate în sistem rezidențial, un manager de caz la 50 de persoane vârstnice pentru care este în implementare un plan individualizat de asistență și îngrijire.
    B. Pentru direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului de la nivelul sectoarelor municipiului București*
    Nr. crt.PosturiNumăr maxim de posturi
    1.Director executiv/general1
    2.Posturi aparat propriu (inclusiv alte funcții de conducere) Număr de beneficiari de servicii sociale/an**
    Sub 12.000102
    12.001-17.000112
    17.001-22.000125
    Peste 22.000135
    3.Număr de locuitori
    Sub 250.00074
    250.001-300.00078
    Peste 300.00082
    4.Persoane îndreptățite la beneficii de asistență socială/an***
    Sub 50.00055
    50.001-70.00060
    Peste 70.00065
    5.Pentru serviciul de prevenire a separării copilului de familiemaximum 20
    NOTE:1. Se adaugă un manager de caz la 50 de cazuri pentru copiii din sistemul de protecție specială și un manager de caz la 50 de asistenți maternali profesioniști, un manager de caz la 50 de persoane adulte cu dizabilități aflate în sistem rezidențial și un manager de caz la 50 de persoane adulte cu dizabilități aflate în familie****, un manager de caz la 50 de persoane vârstnice pentru care este în implementare un plan individualizat de asistență și îngrijire. 2. Numărul de posturi aferente fiecărui criteriu se cumulează. Notă
    * Criteriile se aplică pentru aparatul propriu al direcțiilor, nu și pentru serviciile sociale (centre rezidențiale, centre de zi, servicii de îngrijire la domiciliu etc.) aflate în subordinea acestora.
    ** Copiii din sistemul de protecție specială (servicii de tip rezidențial, servicii de îngrijire de zi, servicii de tip familial), copiii pentru care a fost instituită tutela, copiii încredințați în vederea adopției și cei aflați în monitorizare postadopție, copiii abuzați, neglijați, exploatați, traficați, repatriați, copiii care au comis fapte penale, dar nu răspund penal, copiii și adulții aflați în evidența serviciilor de evaluare complexă, adulții din cadrul serviciilor de tip rezidențial și al serviciilor de zi, vârstnicii din cadrul serviciilor de zi și de îngrijire la domiciliu, precum și cei aflați în centrele rezidențiale.
    *** Beneficiari aflați în plată la data elaborării statului de funcții de: alocație de stat, alocație complementară, alocație monoparentală, indemnizație pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani și a copilului cu handicap până la vârsta de 7 ani, venit minim garantat, încălzire, ajutoare de urgență și alte tipuri de prestații etc.
    **** Potrivit prevederilor art. 5 pct. 23 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, managerul de caz este membrul echipei pluridisciplinare care coordonează, monitorizează și evaluează îndeplinirea planului individual de servicii, precum și măsurile luate în legătură cu adultul cu handicap. Managerul de caz elaborează planul individual de servicii la nevoie.
    ------