METODOLOGIE din 4 septembrie 2024privind întocmirea Raportului descriptiv de evaluare referitor la dezvoltarea fizică și la formarea competențelor cognitive și socioemoționale ale copilului, la finalul grupei mari a grădiniței
EMITENT
  • MINISTERUL EDUCAȚIEI
  • Publicată în  MONITORUL OFICIAL nr. 913 din 10 septembrie 2024



    Notă
    Aprobată prin ORDINUL nr. 6.584 din 4 septembrie 2024, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 913 din 10 septembrie 2024.
     +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1(1) Prezenta metodologie reglementează întocmirea, completarea și valorificarea Raportului descriptiv de evaluare referitor la dezvoltarea fizică și la formarea competențelor cognitive și socioemoționale ale copilului, la finalul grupei mari a grădiniței.(2) Raportul descriptiv de evaluare referitor la dezvoltarea fizică și la formarea competențelor cognitive și socioemoționale ale copilului, la finalul grupei mari a grădiniței, denumit în continuare Raport descriptiv de evaluare, se completează pentru toți copiii din grupele mari din cadrul unităților de învățământ cu grupe de nivel preșcolar.(3) Scopul întocmirii Raportului descriptiv de evaluare îl reprezintă orientarea și optimizarea procesului de predare-învățare a copiilor în etapa școlară următoare, respectiv în clasa pregătitoare, sprijinind profesorul pentru învățământ primar/ învățătorul în procesul de personalizare a abordării didactice în funcție de interesele, nevoile și potențialul fiecărui copil, precum și în procesul de construire a sarcinilor de învățare optime, pentru întreaga formațiune de studiu și pentru fiecare copil în parte.(4) Modelul Raportului descriptiv de evaluare se regăsește în anexa nr. 1.  +  Articolul 2Procesul de evaluare a copiilor la finalul grupei mari a grădiniței se desfășoară pe tot parcursul anului școlar și se încheie în lunile mai-iunie, dar nu mai târziu de ultima zi a cursurilor din anul școlar, prin completarea Raportului descriptiv de evaluare cu aspectele privind nivelul realizării/dobândirii comportamentelor stabilite în Profilul de formare al absolventului, în Curriculumul pentru educația timpurie, în Reperele fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului de la naștere la 7 ani sau în urma înregistrărilor consemnate în caietul de observații și în Fișa de apreciere a progresului individual al copilului.  +  Articolul 3(1) Raportul descriptiv de evaluare este un document-tip, structurat pe următoarele secțiuni:a) date de identificare ale preșcolarului;b) conținutul raportului, cu următoarele delimitări: dezvoltare fizică, competențe cognitive (în care se realizează consemnări ale indicatorilor comportamentali realizați/îndepliniți de copil, specifici domeniilor Dezvoltare cognitivă și cunoașterea lumii, Dezvoltarea limbajului, a comunicării și a premiselor citirii și scrierii) și competențe socioemoționale (în care se realizează consemnări ale indicatorilor comportamentali realizați/îndepliniți de copil, specifici domeniilor Dezvoltare socioemoțională și Capacități și atitudini în învățare) din Curriculumul pentru educația timpurie, din Profilul de formare al absolventului și din Reperele fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului de la naștere la 7 ani;c) observații, aprecieri și recomandări.(2) Pentru preșcolarii din grupele cu predare în limba minorităților naționale se au în vedere, la domeniul Dezvoltarea limbajului, a comunicării și a premiselor citirii și scrierii, dimensiunile dezvoltării și comportamentele menționate în Curriculumul pentru educația timpurie în vigoare, atât la secțiunea a), cât și la secțiunea b).  +  Articolul 4Activitatea de întocmire/revizuire/actualizare a formatului-tip al Raportului descriptiv de evaluare este asigurată de Ministerul Educației, prin Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, denumit în continuare CNPEE.  +  Capitolul II Completarea Raportului descriptiv de evaluare la finalul grupei mari a grădiniței  +  Articolul 5La începutul anului școlar, cadrul didactic/cadrele didactice ale grupei informează familia fiecărui preșcolar din grupa mare la care își desfășoară activitatea despre Raportul descriptiv de evaluare, despre utilitatea și structura acestuia.  +  Articolul 6(1) Cadrul didactic/Cadrele didactice de la grupa mare a grădiniței consemnează în Caietul de observații și în Fișa de apreciere a progresului copilului înainte de intrarea în învățământul primar informații privind comportamentele manifestate de copii pe durata parcurgerii învățământului preșcolar. Aceste informații, precum și consultarea indicatorilor din Profilul de formare al absolventului (secțiunea Învățământ preșcolar) sau din Reperele fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului de la naștere la 7 ani sprijină întregul demers de completare a Raportului descriptiv de evaluare.(2) Raportul descriptiv de evaluare este completat de către cadrul didactic/cadrele didactice de la grupa respectivă, în colaborare cu consilierul școlar angajat al unității de învățământ sau desemnat de centrul județean de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE), apelând la informațiile colectate din Caietul de observații și din Fișa de apreciere a progresului copilului înainte de intrarea în învățământul primar, precum și la informațiile colectate în urma discuțiilor cu părinții copilului.(3) Cadrul didactic/Cadrele didactice asigură completarea raportului ținând cont de Instrucțiunile de completare a Raportului descriptiv de evaluare din anexa nr. 2.(4) Raportul descriptiv de evaluare este tipărit, semnat de cadrul didactic, de profesorul consilier școlar, de director, de părinți și înregistrat în unitatea de învățământ și ulterior la unitatea de învățământ unde copilul frecventează clasa pregătitoare.(5) Rapoartele descriptive de evaluare se arhivează la nivelul unității de învățământ, până în ultima zi a anului școlar, în care acesta a fost întocmit. Ulterior, rapoartele descriptive de evaluare sunt scanate și arhivate electronic de unitatea de învățământ, pentru o perioadă de doi ani de la înscrierea copilului la școală.(6) Raportul descriptiv de evaluare poate fi consultat de către:a) conducerea unității de învățământ cu grupe de nivel preșcolar, de cadrele didactice care desfășoară activități cu copilul la grupă și de profesorul consilier școlar menționat la art. 6 alin. (2), pe toată durata frecventării grupei mari a grădiniței de către copil, pentru coordonarea demersurilor de urmărire și sprijin acordat acestuia pentru a-și atinge potențialul;b) conducerea unității de învățământ cu clase de nivel primar și cadrul didactic care a preluat copilul la clasa pregătitoare, pe toată durata frecventării clasei pregătitoare de către copil/elev, pentru coordonarea demersurilor de cunoaștere a copilului, de adaptare a acestuia la cerințele școlare și de proiectare a demersului didactic corespunzător nevoilor acestuia;c) părintele copilului preșcolar, în momentul înmânării acestuia de către cadrul didactic/cadrele didactice de la grupă, cu mențiunea obligativității transmiterii acestuia unității de învățământ la care este înscris elevul pentru a frecventa clasa pregătitoare, respectiv învățătorului/profesorului pentru învățământul primar, în prima săptămână de școală a anului școlar respectiv;d) reprezentanți ai inspectoratului școlar/Ministerului Educației, în vederea monitorizării și analizei performanțelor preșcolarilor, conform Curriculumului pentru educația timpurie, respectiv Curriculumului pentru clasa pregătitoare.  +  Articolul 7(1) În situația în care părintele/reprezentantul legal al copilului se află în imposibilitatea de a depune Raportul descriptiv de evaluare la unitatea de învățământ unde înscrie copilul, în termenul stabilit, unitatea de învățământ are obligația de a păstra documentul în condiții de siguranță, urmând a fi predat unității de învățământ la care este înscris copilul, la solicitarea acesteia.(2) În situația în care părintele/reprezentantul legal al copilului refuză să semneze Raportul descriptiv de evaluare, cadrul didactic menționează pe document refuzul semnării; unitatea de învățământ are obligația de a păstra documentul în condiții de siguranță, urmând a fi predat unității de învățământ la care este înscris copilul, la solicitarea acesteia.  +  Capitolul III Valorificarea Raportului descriptiv de evaluare la finalul grupei mari a grădiniței  +  Articolul 8Raportul descriptiv de evaluare este valorificat pentru optimizarea procesului educativ în ansamblul său și pentru fundamentarea deciziilor de orientare și consiliere educațională, stând la baza întocmirii/actualizării planului individualizat de învățare, pentru fiecare copil.  +  Articolul 9(1) Cadrul didactic/Cadrele didactice care desfășoară activitatea la grupa mare a grădiniței prezintă individual părinților/reprezentanților legali ai copiilor, cu scopul de a-i implica pe aceștia în activitatea educativă, rezultatele pozitive ale activității copiilor, respectiv aspectele care necesită sprijin/ameliorare în etapa care urmează.(2) Raportul descriptiv de evaluare întocmit este înmânat părinților/reprezentanților legali ai copilului, cu mențiunea că raportul reprezintă un document obligatoriu, care vine în completarea dosarului de înscriere a copilului în clasa pregătitoare. Părintele înmânează cadrului didactic din învățământul primar care a preluat copilul, în prima săptămână de școală din acel an școlar, Raportul descriptiv de evaluare.(3) În cazul în care, în timpul anului școlar, pe durata frecventării grupei mari, copilul se transferă într-o altă unitate de învățământ, părintele/reprezentantul legal al acestuia primește o copie a fișei de apreciere a progresului copilului, înainte de intrarea în învățământul primar, completată până la data transferului, emisă „conform cu originalul“, număr de ieșire din unitate, precum și semnătura directorului acesteia.  +  Capitolul IV Dispoziții finale  +  Articolul 10Conducerile unităților de învățământ asigură informarea celor interesați cu privire la conținutul prezentei metodologii, prin următoarele categorii de activități:a) afișarea la avizierul unității de învățământ și pe pagina web instituțională;b) prezentarea în cadrul consiliului profesoral;c) organizarea unor întâlniri cu părinții/reprezentanții legali ai copilului;d) alte activități care să asigure buna informare a beneficiarilor direcți/indirecți.  +  Articolul 11Raportul descriptiv de evaluare se încarcă pe platforma informatică dedicată, conform unei proceduri elaborate de către CNPEE.  +  Articolul 12Raportul descriptiv de evaluare face parte integrantă din portofoliul educațional al copilului.  +  Articolul 13Inspectoratele școlare județene/al municipiului București monitorizează completarea și valorificarea rapoartelor descriptive de evaluare ale copiilor din grupa mare și efectele colaborării cadrelor didactice din învățământul preșcolar și primar, ale colaborării părinților/reprezentanților legali cu cadrele didactice, pe durata parcurgerii de către copil a grupei mari și a clasei pregătitoare.  +  Articolul 14Conținutul Raportului descriptiv de evaluare este confidențial, iar unitatea școlară are obligația de a respecta Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE și de a asigura confidențialitatea și protecția datelor cu caracter personal.  +  Articolul 15Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta metodologie.  +  Anexa nr. 1la metodologie
    [SIGLA GUVERN]MINISTERUL EDUCAȚIEICENTRUL NAȚIONAL DE POLITICI ȘI EVALUARE ÎN EDUCAȚIE
    JUDEȚUL ........................LOCALITATEA .........................UNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNT .........................NR. ......../..................
    RAPORT DESCRIPTIV DE EVALUARE
    referitor la dezvoltarea fizică și la formarea competențelor cognitive
    și socioemoționale ale copilului, la finalul grupei mari a grădiniței
    ANUL ȘCOLAR ................................
    NUMELE ȘI PRENUMELE PREȘCOLARULUI ........................................COD SIIIR ............................  +  Notă de prezentare• Prezentul document este unul reglator, conform art. 30 alin. (1) și art. 99 alin. (1) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare.• Se fundamentează pe următoarele documente: Curriculum pentru educația timpurie, aprobat prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.694/2019, Profilul de formare al absolventului, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 6.731/2023, Reperele fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului de la naștere la 7 ani, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 4.628/2024.• Este un document-tip ce evidențiază la finalul grădiniței modul în care fiecare copil deține un nivel de cunoștințe și abilități, necesare pregătirii lui pentru viață și adaptării sale în mediul școlar.  +  Mod de completare• Prezentul raport este obligatoriu de întocmit pentru fiecare copil, la finalul grupei mari din învățământul preșcolar.• Acesta se completează de echipa cadru didactic-profesor consilier școlar.  +  Precizări• Secțiunile B2 și B3 ale raportului de evaluare fac referire la deținerea de către copil a unor competențe, iar precizările din paranteze vizează comportamentele specificate în Curriculumul pentru educația timpurie, deoarece la finalul grupei mari de grădiniță trebuie să existe create premisele formării competențelor școlare.• Acest raport va fi valorificat pentru optimizarea procesului educațional în ansamblul său și pentru fundamentarea deciziilor de orientare și consiliere educațională.• Conținutul raportului de evaluare are caracter confidențial și se comunică doar părinților/ reprezentaților legali, la finalul perioadei de evaluare.• Raportul de evaluare este unul dintre documentele necesare pentru înscrierea copilului la clasa pregătitoare.  +  Secţiunea ADATE DESPRE COPIL:DATA NAȘTERII COPILULUI .........................PERIOADA ÎN CARE A FRECVENTAT CURSURILE UNEI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN EDUCAȚIA TIMPURIE** Se precizează perioada/perioadele în care copilul a frecventat unitatea de învățământ. De exemplu, 1.09.2021-12.12.2021 sau 1.09.2021-31.07.2022)...................................................ALTE MENȚIUNI: ......................................................................  +  Secţiunea BB.1. DEZVOLTARE FIZICĂ (se referă la indicatori comportamentali realizați/îndepliniți de copil, specifici domeniului de Dezvoltare fizică, a sănătății și igienei personale)
    Nr. crt.Indicatori comportamentaliEvaluare finală
    RealizatNerealizat
    1Își poziționează corpul și membrele în mod corespunzător pentru a imita ceva sau pe cineva sau pentru a executa o mișcare (a prinde o minge, a arunca ceva etc.).
    2Demonstrează manualitate în realizarea de activități variate.
    3Demonstrează conștientizarea simțurilor în acțiuni (recunoaște obiecte ascunse prin pipăit, fără să le vadă, execută mișcări la auzirea unor comenzi, recunoaște mirosuri etc.).
    4Demonstrează independență în igiena personală (se spală și se șterge singur pe mâini, își acoperă gura cu mâna când strănută, când tușește, folosește independent toaleta, folosește batista etc.).
    5Demonstrează cunoașterea regulilor de siguranță în jocul simbolic.
    6Cere ajutor când el sau un coleg suferă o accidentare sau se găsește într-o situație periculoasă.
    7Adoptă un comportament pozitiv pentru o alimentație sănătoasă pentru el, precum și în utilizarea frecventă a ingerării apei potabile, cu regularitate.
    8Îi face plăcere să participe la jocuri, jocuri de mișcare, în special în aer liber.
    9Schimbă ritmul, direcția, viteza mișcărilor la semnale de natură diferită - culoare, sunet, simboluri grafice.
    10Îi face plăcere să participe alături de adult la activități fizice variate, specifice vârstei lui, de curățenie și igienă a diferitelor spații unde locuiește și se joacă, respectiv își așază jucăriile în ordine, mătură, șterge praful, își așază în ordine hainele în dulapul lui cu haine etc.
    COMENTARII SUPLIMENTARE (secțiunea B.1)..................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................
    B.2. FORMAREA COMPETENȚELOR COGNITIVE (se va face referire la indicatori comportamentali realizați/îndepliniți de copil, specifici domeniilor Dezvoltare cognitivă și cunoașterea lumii, Dezvoltarea limbajului, a comunicării și a premiselor citirii și scrierii)B.2.1. DEZVOLTARE COGNITIVĂ ȘI CUNOAȘTEREA LUMII
    Nr. crt.Indicatori comportamentaliEvaluare finală
    RealizatNerealizat
    1Poate grupa obiecte care întrunesc două criterii concomitent.
    2Lucrează în grup pentru soluționarea unei probleme, utilizând strategiile dezvoltate de grup.
    3Creează, copiază și construiește forme (cerc, pătrat, triunghi etc.).
    4Știe să descrie și să compare nevoile de bază ale ființelor vii (de exemplu, beau apă, mănâncă, se joacă etc.).
    5Descrie timpul probabil și ilustrează o anumită stare a vremii (de exemplu, utilizează semne convenționale pentru ape, pentru fenomene meteo, pentru forme de relief și pentru diferite repere temporale: anotimpuri, zile ale săptămânii, momente ale zilei etc.).
    6Poate număra cu ușurință până la 10/20.
    7Realizează experimente pentru a descoperi relația cauză-efect prin acțiunea unor factori asupra obiectelor (de exemplu, pune apă în două recipiente, unul la soare, altul în congelator, și constată efectele temperaturii asupra apei).
    8Își argumentează propriile decizii.
    9Îi face plăcere să îngrijească plante și animale din apropierea lui, înțelegând importanța lor.
    10Are grijă de curățenia mediului evidențiind comportamente pozitive privind reciclarea unor materiale în beneficiul omului și al Pământului (de exemplu, aruncă la coș hârtiile și plasticul prin reciclare selectivă, îngrijește animale mici etc.).
    COMENTARII SUPLIMENTARE (subsecțiunea B.2.1)..............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................
    B.2.2. DEZVOLTAREA LIMBAJULUI, A COMUNICĂRII ȘI A PREMISELOR CITIRII ȘI SCRIERII
    Nr. crt.Indicatori comportamentaliEvaluare finală
    RealizatNerealizat
    1Povestește un eveniment sau expune o poveste cunoscută, respectând succesiunea evenimentelor.
    2Utilizează corect în vorbire acordul de gen și număr, folosește corect persoana și timpul acțiunii.
    3Utilizează în vorbire propoziții dezvoltate și fraze.
    4Recunoaște litere mari/mici de tipar și le pune în corespondență cu sunetul asociat.
    5Înțelege conceptul de scriere pentru comunicarea unei informații, a unui mesaj (etichetează lucrările, scrie scurte mesaje de felicitare etc.), în conformitate cu Curriculumul pentru educația timpurie.
    6Experimentează scrisul cu o varietate de instrumente de scris (creion, pensulă, computere etc.), conform Curriculumului pentru educația timpurie.
    7Stă și ascultă, în momente de lectură, fără să deranjeze, rămâne până la finalul ei.
    8Participă activ la discuțiile dintr-un grup, ascultând și intervenind în conversație, exprimându-și opinia.
    9Adresează întrebări de informare și clarificare și răspunde la întrebări.
    10Este interesat de citit și încearcă să „citească“ singur cărțile/poveștile favorite.
    COMENTARII SUPLIMENTARE (subsecțiunea B.2.2)..............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................
    B.3. FORMAREA COMPETENȚELOR SOCIOEMOȚIONALE (se face referire la indicatori comportamentali atinși de copii, specifici domeniilor Dezvoltare socioemoțională și Capacități și atitudini în învățare)B.3.1. DEZVOLTARE SOCIOEMOȚIONALĂ
    Nr. crt.Indicatori comportamentaliEvaluare finală
    RealizatNerealizat
    1Urmează indicațiile adulților în ceea ce privește comportamentul adecvat în anumite situații.
    2Își adaptează comportamentul în funcție de regulile diferitelor situații (de exemplu, vorbește în șoaptă când intră la bibliotecă, când merge la muzeu etc.).
    3Interacționează, din propria inițiativă, cu copiii apropiați ca vârstă, în diferite contexte.
    4Își spune corect numele, prenumele, vârsta, luna, ziua, orașul și țara în care s-a născut.
    5Împărtășește celorlalți (copii, adulți din anturajul propriu) trăirile/emoțiile sale și reacționează la contexte sociale variate.
    6Își exprimă și recunoaște emoții de bază cu ajutorul unor desene, picturi sau creații muzicale specifice vârstei.
    7Manifestă, cu sprijin, abilități de negociere și de participare la luarea deciziilor în situații create de adulți cunoscuți sau de copiii cu care interacționează.
    8Reușește și înțelege că o acțiune nerealizată de el nu înseamnă un eșec, ci începerea unei alte acțiuni pentru a obține rezultatul dorit.
    9Își promovează propria imagine ca persoană unică, având elementele caracteristice specifice (culoarea ochilor, a părului etc.).
    10Manifestă empatie și acordă sprijin copiilor mai mici sau celor care din diverse motive nu pot realiza o sarcină în joc sau activitate.
    COMENTARII SUPLIMENTARE (subsecțiunea B.3.1)..............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................
    B.3.2. CAPACITĂȚI ȘI ATITUDINI ÎN ÎNVĂȚARE
    Nr. crt.Indicatori comportamentaliEvaluare finală
    RealizatNerealizat
    1Formulează întrebări referitoare la schimbările din jur.
    2Exprimă dorința de a învăța să realizeze anumite acțiuni de autoservire, să confecționeze obiecte, jucării sau să găsească informații despre subiecte de care este interesat.
    3Face planul unei activități (din 3-4 pași) și îl pune în practică.
    4Manifestă forme și mijloace noi de exprimare a gândurilor și emoțiilor (prin muzică, desen, dans, joc simbolic).
    5Își extinde informațiile despre mediul înconjurător și crește respectul față de ființe și mediu.
    6Demonstrează/Manifestă capacitate de concentrare liniară a atenției într-o sarcină de lucru de 20 de minute, fără sprijin extern.
    7Utilizează sau combină materiale și strategii în modalități noi pentru a explora sau rezolva probleme.
    8Încearcă lucruri noi și începe să își asume riscuri.
    9Evidențiază creativitate în realizarea unor sarcini de lucru, respectiv în desene, povești, rezolvarea unor sarcini în jocurile desfășurate.
    10Dorește și caută informații prin diferite mijloace (cărți, albume, dicționare etc.) despre anumite subiecte pe care vrea să le cunoască sau să le aprofundeze.
    COMENTARII SUPLIMENTARE (subsecțiunea B.3.2)....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................
     +  OBSERVAȚII, APRECIERI, RECOMANDĂRI:..............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................Data:
    Întocmit de:
    Cadru didactic învățământ preșcolar,
    ...............................
    Profesor consilier școlar,
    ...............................
    Directorul unității de învățământ,
    ......................................

    Am luat la cunoștință.
    Părinte/Reprezentant legal,
    .........................................
     +  Anexa nr. 2la metodologie
    Instrucțiuni de completare a Raportului descriptiv de evaluare
    I. Aspecte generaleRaportul se completează în perioada mai-iunie a anului școlar în care preșcolarul frecventează grupa mare a grădiniței.Pe parcursul anului școlar cadrele didactice de la grupă completează în Caietul de observații sau în Fișa de apreciere a progresului, după caz, comportamente sesizate la o anumită perioadă de timp sau cu diferite ocazii. Acestea constituie bază de completare a Raportului descriptiv de evaluare.În situația în care, în timpul anului școlar, pe durata frecventării grupei mari, copilul se transferă într-o altă unitate de învățământ, părintele/reprezentantul legal al acestuia primește o copie a Fișei de apreciere a progresului copilului, înainte de intrarea în învățământul primar, semnată de cadrul didactic/cadrele didactice de la grupă, completată până la data transferului, emisă „conform cu originalul“, având număr de ieșire din unitate, cu ștampila unității de învățământ, precum și semnătura directorului acesteia.În situația în care grădinița sau secția unității de învățământ nu are profesor consilier școlar, centrul județean de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională va desemna, la începutul anului școlar, o persoană din cadrul acesteia care va face echipă cu cadrul didactic/cadrele didactice în redactarea Raportului descriptiv de evaluare.La secțiunea A va fi evidențiată perioada în care copilul a frecventat cursurile unei grădinițe, iar pentru alte mențiuni se completează, dacă este cazul, situații diverse ale parcursului educațional.La secțiunea B va fi bifat, pentru fiecare indicator, gradul de manifestare al acestuia, ca Realizat sau Nerealizat.La rubrica Comentarii suplimentare pot fi menționate comportamentele înregistrate în Caietul de observații, Fișa de apreciere a progresului sau alte aspecte considerate relevante de către cadrul didactic, în prezentarea cât mai fidelă a aspectelor sesizate și constatate.În situația în care Raportul descriptiv de evaluare se completează pentru un copil cu cerințe educaționale speciale sau cu o situație specială, care are documente în acest sens, la rubrica de Comentarii speciale și în rubrica Observații, aprecieri și recomandări vor fi evidențiate și situațiile de progres ale acestuia.Cadrul didactic/Cadrele didactice care își desfășoară activitatea la grupă și profesorul consilier școlar desemnat vor evidenția acele comportamente, cunoștințe, informații sau abilități care îi sunt specifice preșcolarului, făcând recomandări în vederea atât a dezvoltării sau remedierii unor comportamente nerealizate, cât și a valorificării unor abilități evidențiate.Conținutul Raportului descriptiv de evaluare este confidențial, iar unitatea școlară are obligația de a respecta Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea privește prelucrarea datelor cu caracter personal privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE și de a asigura confidențialitatea și protecția datelor cu caracter personal.II. Exemplu privind modelul de completare a rubricilor
    Nr. crt.Indicatori comportamentaliEvaluare finală
    RealizatNerealizat
    1Își poziționează corpul și membrele în mod corespunzător pentru a imita ceva sau pe cineva sau pentru a executa o mișcare (a prinde o minge, a arunca ceva etc.).[v]-
    2Își pune singur pantofii și își leagă șireturile, putând să se îmbrace și să se dezbrace singur.-[v]
    3Demonstrează conștientizarea simțurilor în acțiuni (recunoaște obiecte ascunse prin pipăit, fără să le vadă, execută mișcări la auzirea unor comenzi, recunoaște mirosuri etc.).[v]-
    4Demonstrează independență în igiena personală (se spală și se șterge singur pe mâini, își acoperă gura cu mâna când strănută, când tușește, folosește independent toaleta, folosește batista etc.).[v]-
    5Demonstrează cunoașterea regulilor de siguranță în jocul simbolic.[v]-
    6Cere ajutor când el sau un coleg suferă o accidentare sau se găsește într-o situație periculoasă.-[v]
    7Adoptă un comportament pozitiv pentru o alimentație sănătoasă pentru el, precum și în utilizarea frecventă a ingerării apei potabile, cu regularitate.-[v]
    8Îi face plăcere să participe la jocuri, jocuri de mișcare, în special în aer liber.[v]-
    9Își coordonează mișcările în funcție de ritm, cadență, pauză, semnale sonore, melodii etc.[v]-
    III. Exemplu de model de completare - COMENTARII SUPLIMENTARE (secțiunea B.1)– Poate folosi unele aplicații digitale sau jocuri fără ajutor, știe că trebuie să ceară permisiune înainte de a folosi internetul.– Este pasionat de jocurile educative, pe calculator.– Îi place mult să danseze.– Se îmbracă și se încalță singur, dar are nevoie de sprijinul adultului.– Îi plac mult jocurile de mișcare, având bune abilități motrice.IV. Precizări privind completarea secțiunilor Comentarii suplimentare– Comportamentele enumerate în cele ce urmează sunt preluate din Profilul de formare al absolventului - învățământ preșcolar, secțiunea Atribute. Ele constituie sugestii pentru completarea zonei din raport denumite Comentarii suplimentare.– Facem precizarea că respectivele comportamente enumerate constituie sugestii pentru completarea zonei din raport denumite Comentarii suplimentare.– Propunem o posibilă selectare a comportamentelor, astfel:– pentru B1 autonomie și reziliență;– pentru B2 comunicare, responsabilitate și creativitate;– pentru B3 colaborativ, reflexiv, prospectiv și etic.– Cadrul didactic/Cadrele didactice împreună cu consilierul școlar care completează Raportul descriptiv de evaluare pot selecta acele atribute care îl caracterizează cel mai bine pe copil.B1. Autonom– poate realiza sarcini simple în clasă, acasă sau în diferite locuri unde este alături de copii și/sau adulți (de exemplu, așezatul mesei, spălatul veselei, ordonarea lucrurilor/jucăriilor, îmbrăcat/dezbrăcat fără ajutor etc.);– își alege modul de lucru/de activitate preferat, ținând cont de recomandările adulților din jur și solicitând sprijin la nevoie;– poate folosi unele aplicații digitale sau jocuri fără ajutor, știe că trebuie să ceară permisiune înainte de a folosi internetul.Rezilient– se joacă alături de copii și rămâne angajat în activitate până la finalizarea acesteia, cu sprijinul adulților și colegilor, după caz;– încearcă să realizeze o activitate din nou, chiar dacă nu a reușit de prima dată;– continuă sau revine asupra sarcinilor dificile, fără să fie deturnat de frustrare;– se calmează cu ajutorul adultului; cere ajutor, atunci când are nevoie;– își așteaptă rândul în jocurile, discuțiile sau activitățile din clasă;– acceptă roluri/responsabilități și le îndeplinește.B2. Comunicativ– participă la discuții în contexte variate, cu colegii și cu adulții din jur;– formulează păreri sau opinii personale în interacțiunea cu ceilalți;– redă idei, păreri, gânduri, folosind instrumente de scris, de desenat, inclusiv utilizând noile tehnologii;– spune povești păpușilor/jucăriilor, altor copii sau adulților, folosind cartea ca suport;– poate comunica minimal într-o limbă străină (cuvinte și expresii uzuale, adecvate activităților specifice vârstei).Creativ– poate realiza materiale, desene, povești sau jocuri în manieră proprie, cu elemente diferite față de cele ale altor copii;– inventează cântece, povești sau cuvinte noi;– propune soluții noi într-un joc sau într-o activitate și este interesat de soluțiile găsite de colegi.Responsabil– are responsabilități punctuale în familie sau în cadrul grupei;– aplică rutine de igienă și îngrijire personală, inclusiv în ceea ce privește o alimentație sănătoasă și efectuarea de activități fizice de întreținere a stării de sănătate;– tratează cu grijă și blândețe animale, plante;– participă la activități de îngrijire și protecție a mediului înconjurător, la reciclarea materialelor;– este interesat de fenomene naturale excepționale/calamități naturale și înțelege pagubele ce pot fi provocate de acestea sau de unele acțiuni ale omului;– este conștient de existența tehnologiei și a modului în care aceasta îmbunătățește și afectează viața;– aplică reguli de bază pentru siguranța în mediul online, stabilite împreună cu adulții;– demonstrează grijă/preocupare pentru emoțiile și dorințele colegilor;– identifică și acceptă diferențe și similarități în ceea ce privește preferințele sale și ale colegilor.B3. Reflexiv– își exprimă preferințele pentru anumite activități, jocuri sau aplicații;– îi place să învețe/să descopere informații noi despre un subiect care îl pasionează;– lucrează cu colegii pentru soluționarea unei probleme, discută când și de ce o situație este problematică, provocatoare;– poate să descrie anumite schimbări, fenomene, evenimente simple din viața curentă;– cere sprijinul adulților în învățare, atunci când are nevoie. Colaborativ– participă și inițiază jocuri și activități împreună cu alți copii, împarte resurse și materiale de lucru;– înțelege că oamenii sunt diferiți;– se joacă împreună cu alți copii, indiferent de diferențele dintre aceștia, cu sprijinul adulților, atunci când este cazul;– are cel puțin un prieten în grupa/grupul de joacă, împarte lucruri cu acesta și/sau îi împărtășește ceea ce știe/simte;– este preocupat să se împace cu colegii, în cazul unei neînțelegeri.Prospectiv– află despre diferite profesii/meserii și poate spune ce ar dori să facă atunci când va fi adult;– este curios să exploreze noi jocuri, activități, inclusiv aplicații digitale.Etic– respectă regulile stabilite de comun acord cu colegii și cu adulții;– utilizează frecvent formulele de salut și de politețe în situațiile potrivite;– oferă sprijin colegilor care îi cer ajutorul, în joc sau în activitățile curente și dorește să împartă jucării/lucruri, în cele mai multe cazuri;– distinge faptele bune de cele rele și poate identifica situații în care cei din jur nu respectă anumite reguli;– recunoaște semne de violență/agresiune, despre care vorbește cu adulții;– respectă regulile privind folosirea dispozitivelor digitale și a internetului.V. Sugestii în vederea completării rubricii Observații, aprecieri, recomandăriÎn vederea completării rubricii Observații, aprecieri și recomandări pot fi utilizate următoarele elemente:– atent, grijuliu, ambițios, muncitor, creativ, cooperant, introvertit, expansiv etc.;– urmează instrucțiunile cu atenție, are o atitudine pozitivă, dă dovadă de compasiune, este (deosebit de) talentat, s-a evidențiat prin creativitate în redarea unor povești, dar este uneori timid etc.Exemple de feedback pozitiv:Exemplu: Copilul dumneavoastră excelează în domeniul ... și are de îmbunătățit/trebuie să persevereze în ...Aspecte care vor putea fi valorificate în viitor:Exemplu: Copilul dumneavoastră a făcut progres în realizarea activităților manuale, dovedind bune deprinderi și trebuie încurajat și sprijinit în utilizarea unei diversități de materiale și instrumente/obiecte, de exemplu, carton/pânză, respectiv pensulă, riglă etc.
    -----