DECIZIA nr. 224 din 23 aprilie 2024referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61^1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, astfel cum au fost introduse în lege prin art. IV pct. 40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 912 din 10 septembrie 2024
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61^1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, excepție ridicată de Societatea Internațional Rail Transport și Construcții Căi Ferate - S.R.L. din București în dosarele nr. 222/3/2020 și nr. 1.762/3/2020 ale Tribunalului Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul dosarelor Curții Constituționale nr. 1.157D/2020 și nr. 1.158D/2020.2. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepției de neconstituționalitate, consilier juridic Andreea Daniela Vasile, cu împuternicire depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că dosarele în discuție se află la al doilea termen de judecată, fiind conexate la primul termen de judecată - 21 martie 2024 -, când, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, coroborate cu ale art. 222 și 224 din Codul de procedură civilă, Curtea a amânat judecarea cauzei pentru data de 23 aprilie 2024.4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia și depune concluzii scrise. 5. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, menționând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie, prin care s-a arătat că obligația de consemnare a cauțiunii reprezintă o măsură legislativă adecvată și necesară, care reprezintă un just echilibru între interesul general și cel particular.
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:6. Prin încheierile din 29 iunie 2020, pronunțate în dosarele nr. 222/3/2020 și nr. 1.762/3/2020, Tribunalul Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61^1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, excepție ridicată de Societatea Internațional Rail Transport și Construcții Căi Ferate - S.R.L. din București în cauze întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 101/2016.7. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile art. 61^1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 sunt neconstituționale întrucât, atât prin cuantum, cât și prin configurarea sa juridică, cauțiunea impusă prin acestea este de natură să impieteze grav asupra drepturilor operatorilor economici la un remediu efectiv împotriva actelor autorităților contractante, cu atât mai mult cu cât este aplicabilă în ambele forme de contestație (fie pe cale administrativ-jurisdicțională la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, fie pe cale judiciară la instanța de judecată) și pentru cazul în care nu se solicită suspendarea procedurii de achiziție publică, ceea ce, în mod evident, nu poate conduce la afectarea în niciun fel a cursului procedurii și atribuirii contractului de achiziție publică. Astfel, normele criticate, prin impunerea acestei cauțiuni, au efect de descurajare a operatorilor economici de a contesta actele din procedura achizițiilor publice, fiind puși în imposibilitate financiară de a o putea achita având în vedere cuantumul ridicat și faptul că este obligatorie numai pentru una dintre părțile litigiului, aspect care încalcă (i) accesul liber la justiție, deoarece nu se justifică de vreme ce este percepută inclusiv în situațiile în care nu se cere suspendarea procedurii, și (ii) principiul tratamentului egal, deoarece autoritatea contractantă este scutită de la plata acesteia. În contextul criticilor de neconstituționalitate sunt menționate: Cartea verde privind modernizarea politicilor Uniunii Europene în domeniul achizițiilor publice către o piața europeană a achizițiilor publice mai performantă; Rezoluția nr. (81)7 a Comitetului Miniștrilor către statele membre privind mijloacele de facilitare a accesului la justiție.8. Tribunalul Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât dispozițiile criticate impun o condiție privind accesul la justiție, care are un scop legitim, și anume constituirea unei garanții destinate reparării eventualelor prejudicii cauzate părții împotriva căreia se cere luarea unor măsuri, în condițiile în care cererea celui ce plătește cauțiunea se respinge, respectiv descurajarea cererilor nefundamentate sau exercitarea cu rea-credință a drepturilor procesuale.9. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. 10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.12. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 61^1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016. Dispozițiile art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 au fost introduse în lege prin art. IV pct. 40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 4 iunie 2018, iar în dinamica legislativă au fost modificate și completate, succesiv, prin art. IV pct. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 12 februarie 2020, prin art. IV pct. 38 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative cu impact în domeniul achizițiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 13 iulie 2020, prin art. IV pct. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 3/2021 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul achizițiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 27 august 2021, și prin art. III pct. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26 din 18 martie 2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul investițiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 21 martie 2022. 13. Însă, având în vedere contextul în care a fost introdusă acțiunea pe rolul instanței judecătorești, aplicarea legii în timp, faptul că, prin actele normative antereferite, soluția legislativă criticată a primit noi dimensiuni, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să exercite controlul de constituționalitate asupra prevederilor art. 61^1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, astfel cum au fost introduse prin art. IV pct. 40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2018 și astfel cum au produs efecte în cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, care au următorul cuprins: + Articolul 61^1(1) Pentru soluționarea contestației formulate în condițiile art. 8 sau art. 49, sub sancțiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie în prealabil o cauțiune stabilită după cum urmează:a) 2% din valoarea estimată a contractului, în cazul în care aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai mult de 35.000 lei;b) 2% din valoarea stabilită a contractului, dacă aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai mult de 88.000 lei;c) 2% din valoarea estimată a contractului, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai mult de 220.000 lei;d) 2% din valoarea stabilită a contractului, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai mult de 880.000 lei.14. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 21 - Accesul liber la justiție, ale art. 135 - Economia și ale art. 148 referitor la prioritatea normelor europene cu caracter obligatoriu față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Având în vedere critica de neconstituționalitate și Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea reține și dispozițiile art. 16 din Constituție. De asemenea, sunt menționate art. 6 cu privire la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 10 din Declarația universală a drepturilor omului (referitor la dreptul oricărei persoane, în deplină egalitate, de a fi audiată în mod echitabil și public de către un tribunal independent și imparțial care va hotărî asupra drepturilor și obligațiilor sale) și art. 14 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (referitor la dreptul privind soluționarea litigiului în mod echitabil de un tribunal competent, independent și imparțial, stabilit prin lege).15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că soluția legislativă criticată în prezenta cauză a mai format obiectul controlului de constituționalitate, în raport cu critici și prevederi constituționale similare, care a fost concretizat, spre exemplu, prin Decizia nr. 25 din 16 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 23 mai 2023, Decizia nr. 276 din 17 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 22 septembrie 2022, Decizia nr. 30 din 27 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 9 mai 2022, Decizia nr. 269 din 22 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.028 din 28 octombrie 2021, Decizia nr. 865 din 17 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 27 mai 2020, și Decizia nr. 501 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 24 aprilie 2020, și prin care Curtea a respins excepția de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, și ale căror considerente sunt aplicabile mutatis mutandis și în prezenta cauză.16. Cu privire la pretinsa încălcare a principiului egalității în fața legii prin prisma faptului că numai o parte a litigiului are obligativitatea depunerii cauțiunii în discuție, respectiv operatorul economic, iar nu și autoritățile contractante, prin Decizia nr. 25 din 16 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 23 mai 2023, paragrafele 15 și 16, având în vedere jurisprudența sa anterioară, Curtea a constatat că această critică este neîntemeiată, întrucât o eventuală comparație între contestator și autoritatea contractantă nici nu s-ar putea susține câtă vreme cauțiunea în discuție a fost instituită tocmai pentru a proteja autoritatea contractantă de riscul unui eventual comportament necorespunzător al participantului la procedură, respectiv al contestatorului (în acest sens, a se vedea și Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 19 martie 2015, paragraful 48). De altfel, principiul egalității în drepturi prevăzut de Constituție pentru cetățeni nu poate ca, prin extensie, să primească semnificația unei egalități între cetățeni și autoritățile publice (Decizia nr. 839 din 17 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 221 din 4 martie 2021, paragraful 14). Așa fiind, nu se poate vorbi despre încălcarea principiului egalității decât atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă. Or, în ipoteza în discuție, persoanele juridice, ca subiecte colective de drept, se află, evident, într-o situație diferită, iar scutirea instituțiilor și a autorităților publice de plata sumelor stabilite cu titlu de cauțiune (sau a taxelor judiciare de timbru/timbru judiciar) are o justificare obiectivă și rațională, aceste autorități fiind finanțate de la bugetul de stat pentru a putea funcționa, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel că ar fi absurd ca autoritățile în cauză să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiași buget (Decizia nr. 276 din 17 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 22 septembrie 2022, paragraful 18, și Decizia nr. 269 din 22 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.028 din 28 octombrie 2021, paragraful 44).17. Referitor la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 21 din Constituție, invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că aceste prevederi dispun, pe de o parte, cu privire la accesul liber la justiție și, pe de altă parte, stabilesc posibilitatea existenței unor jurisdicții speciale administrative, care trebuie să fie facultative și gratuite. Atât în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57), cât și în a Curții Constituționale (Decizia nr. 160 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 9 iunie 2016, paragraful 23), s-a statuat că o caracteristică a dreptului de acces liber la justiție este aceea că nu este un drept absolut și că el poate fi supus unor restricții legitime, cum ar fi termenele legale de prescripție sau ordonanțele care impun depunerea unei cauțiuni judicatum solvi; important este ca aceste restrângeri să nu aducă atingere substanței dreptului, să urmărească un scop legitim și să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 39, sau Hotărârea din 10 mai 2001, pronunțată în Cauza Z. și alții împotriva Regatului Unit, paragraful 93).18. Față de această împrejurare, Curtea reține că stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție, în general, nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiție, acesta presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Însă legiuitorul este ținut să o facă orientându-se după principiul est modus în rebus, respectiv să fie preocupat ca exigențele instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu pună sub semnul întrebării însăși existența dreptului (Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004).19. Or, în ceea ce privește instituirea unei cauțiuni prin legislația ce reglementează remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, respectiv cuantumul acesteia, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că acesta este rezonabil, legiuitorul impunând și un prag maxim până la care poate fi fixată cauțiunea, iar opțiunea acestuia este pe deplin justificată. Contractele de achiziții publice presupun, de cele mai multe ori, efectuarea de lucrări publice cu un anumit grad de complexitate. Nu orice operator economic are capacitatea logistică și financiară de a efectua aceste lucrări, mai ales că, de cele mai multe ori, mecanismul de efectuare a lucrărilor presupune investiții inițiale ale operatorului economic ce sunt decontate ulterior de stat. Așadar, operatorii economici nu se află în aceeași situație juridică, ei neavând toți aceeași capacitate economică de realizare a obiectivelor vizate de contractele de achiziții publice. Or, dinamica raporturilor juridice existente în domeniul achizițiilor publice demonstrează că intervenția legiuitorului era necesară, în condițiile în care drepturile procesuale au fost exercitate frecvent cu rea-credință de către operatori economici care nu aveau capacitatea efectivă de a-și executa obligațiile ce rezultau din încheierea contractelor de achiziții publice. Interesul național impune ca statul să poată realiza cu celeritate obiectivele propuse în vederea îmbunătățirii vieții cetățenilor săi, cu respectarea, bineînțeles, a drepturilor și a intereselor legitime ale eventualilor participanți la procedurile de achiziție publică. Prin instituirea cauțiunii legiuitorul a urmărit, pe de o parte, să descurajeze cererile nefundamentate sau exercitarea cu rea-credință a drepturilor procesuale, iar, pe de altă parte, să constituie o garanție destinată acoperirii eventualelor pagube ce ar putea fi produse părții împotriva căreia se cere luarea unor măsuri, în condițiile în care cererea celui ce plătește cauțiunea se respinge. Instanța de contencios constituțional a reținut că obiectivele urmărite prin adoptarea de către legiuitor a măsurii criticate se circumscriu unui scop legitim și că instituirea acestei obligații de consemnare a cauțiunii reprezintă o măsură legislativă adecvată, necesară și care păstrează un just echilibru între cerințele de interes general protejate de legiuitor - prevenirea exercitării cu rea-credință a drepturilor procesuale - și interesul individual al justițiabilului de a avea acces efectiv la instanță în vederea folosirii mijloacelor procedurale puse la dispoziția sa (Decizia nr. 30 din 27 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 9 mai 2022, paragraful 20, și Decizia nr. 501 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 24 aprilie 2020, paragrafele 33-36).20. Ca atare, accesul liber la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiționări, competența de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești revenindu-i legiuitorului în virtutea dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 126 alin. (2), potrivit cărora „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. De altfel, în cadrul prestabilit de legiuitor prin Legea nr. 101/2016, potrivit art. 2 din aceasta, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorități contractante sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorității contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, potrivit prevederilor acestei legi, context în care poate folosi dreptul la apărare și poate beneficia de un proces echitabil având în vedere că acest cadru legislativ, raportat la specificitatea sa, conține garanțiile aferente unui proces echitabil. Prin urmare, Curtea nu poate reține pretinsa încălcare a accesului liber la justiție, a dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil din perspectiva învederată de autoarea excepției de neconstituționalitate.21. Cu privire la celelalte dispoziții constituționale enumerate în susținerea excepției de neconstituționalitate, respectiv ale art. 135 referitor la economie și ale art. 148 privind aplicarea actelor de drept european cu caracter obligatoriu, se observă că autoarea acesteia se limitează la a le invoca fără să arate însă modalitatea prin care normele criticate sunt contrare acestora. Simpla menționare, în motivarea excepției de neconstituționalitate, a unei publicații ce conține documente de analiză și recomandări pentru îmbunătățirea legislației în domeniul achizițiilor publice, ce reflectă o serie de idei privind metode mai eficiente de îndeplinire a diverselor obiective în materie, astfel cum este Cartea verde privind modernizarea politicii Uniunii Europene în domeniul achizițiilor publice „Către o piață europeană a achizițiilor publice mai performantă“, care nu are caracter obligatoriu la nivelul actelor europene și, prin urmare, nici nu are relevanță constituțională, nu este suficientă pentru a analiza pretinsa încălcare a normelor constituționale de referință. Astfel, Curtea nu poate formula propriile critici, la care, ulterior, să și răspundă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, precitată).22. Cu toate acestea, distinct de cele de mai sus, având în vedere că dispozițiile art. 148 din Constituție vizează dreptul european, instanța de contencios constituțional învederează că, la nivel european, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a avut ocazia să se pronunțe cu privire la compatibilitatea dintre legislația Uniunii Europene și instituirea unei garanții de bună conduită, care, astfel cum s-a arătat mai sus și cum a reținut și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, precitată, paragraful 41, are semnificația unei cauțiuni menite să asigure exercitarea corespunzătoare și neabuzivă a drepturilor procesuale, cu toate consecințele procesuale care decurg din finalitatea urmărită prin instituirea acesteia. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în Hotărârea din 15 septembrie 2016, pronunțată în cauzele C-439/14 și C-488/14, S.C. Star Storage - S.A. împotriva Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI) (C-439/14) și S.C. Max Boegl România - S.R.L., S.C. UTI Grup - S.A., Astaldi Sp. A., S.C. Construcții Napoca - S.A. împotriva R.A. Aeroportul Oradea, S.C. Porr Construct - S.R.L., Teerag-Asdag Aktiengesellschaft, S.C. Col-Air Trading - S.R.L., AVZI - S.A., Trameco - S.A., Iamsat Muntenia - S.A. (C-488/14), paragraful 63, că normele europene în materie trebuie să fie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale, care condiționează admisibilitatea oricărei căi de atac împotriva unui act al autorității contractante de obligația reclamantului de a constitui garanția de bună conduită pe care o prevede în beneficiul autorității contractante, din moment ce această garanție trebuie să îi fie restituită reclamantului indiferent de soluția pronunțată în calea de atac.23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile antereferite își păstrează valabilitatea și în cauza de față.24. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Internațional Rail Transport și Construcții Căi Ferate - S.R.L. din București în dosarele nr. 222/3/2020 și nr. 1.762/3/2020 ale Tribunalului Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 61^1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, astfel cum au fost introduse în lege prin art. IV pct. 40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 23 aprilie 2024.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Ionița Cochințu-----
| EMITENT |
| Marian Enache | - președinte |
| Mihaela Ciochină | - judecător |
| Cristian Deliorga | - judecător |
| Dimitrie-Bogdan Licu | - judecător |
| Laura-Iuliana Scântei | - judecător |
| Gheorghe Stan | - judecător |
| Livia Doina Stanciu | - judecător |
| Elena-Simina Tănăsescu | - judecător |
| Varga Attila | - judecător |
| Ionița Cochințu | - magistrat-asistent |
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:6. Prin încheierile din 29 iunie 2020, pronunțate în dosarele nr. 222/3/2020 și nr. 1.762/3/2020, Tribunalul Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61^1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, excepție ridicată de Societatea Internațional Rail Transport și Construcții Căi Ferate - S.R.L. din București în cauze întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 101/2016.7. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile art. 61^1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 sunt neconstituționale întrucât, atât prin cuantum, cât și prin configurarea sa juridică, cauțiunea impusă prin acestea este de natură să impieteze grav asupra drepturilor operatorilor economici la un remediu efectiv împotriva actelor autorităților contractante, cu atât mai mult cu cât este aplicabilă în ambele forme de contestație (fie pe cale administrativ-jurisdicțională la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, fie pe cale judiciară la instanța de judecată) și pentru cazul în care nu se solicită suspendarea procedurii de achiziție publică, ceea ce, în mod evident, nu poate conduce la afectarea în niciun fel a cursului procedurii și atribuirii contractului de achiziție publică. Astfel, normele criticate, prin impunerea acestei cauțiuni, au efect de descurajare a operatorilor economici de a contesta actele din procedura achizițiilor publice, fiind puși în imposibilitate financiară de a o putea achita având în vedere cuantumul ridicat și faptul că este obligatorie numai pentru una dintre părțile litigiului, aspect care încalcă (i) accesul liber la justiție, deoarece nu se justifică de vreme ce este percepută inclusiv în situațiile în care nu se cere suspendarea procedurii, și (ii) principiul tratamentului egal, deoarece autoritatea contractantă este scutită de la plata acesteia. În contextul criticilor de neconstituționalitate sunt menționate: Cartea verde privind modernizarea politicilor Uniunii Europene în domeniul achizițiilor publice către o piața europeană a achizițiilor publice mai performantă; Rezoluția nr. (81)7 a Comitetului Miniștrilor către statele membre privind mijloacele de facilitare a accesului la justiție.8. Tribunalul Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât dispozițiile criticate impun o condiție privind accesul la justiție, care are un scop legitim, și anume constituirea unei garanții destinate reparării eventualelor prejudicii cauzate părții împotriva căreia se cere luarea unor măsuri, în condițiile în care cererea celui ce plătește cauțiunea se respinge, respectiv descurajarea cererilor nefundamentate sau exercitarea cu rea-credință a drepturilor procesuale.9. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. 10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.12. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 61^1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016. Dispozițiile art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 au fost introduse în lege prin art. IV pct. 40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 4 iunie 2018, iar în dinamica legislativă au fost modificate și completate, succesiv, prin art. IV pct. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 12 februarie 2020, prin art. IV pct. 38 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative cu impact în domeniul achizițiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 13 iulie 2020, prin art. IV pct. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 3/2021 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul achizițiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 27 august 2021, și prin art. III pct. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26 din 18 martie 2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul investițiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 21 martie 2022. 13. Însă, având în vedere contextul în care a fost introdusă acțiunea pe rolul instanței judecătorești, aplicarea legii în timp, faptul că, prin actele normative antereferite, soluția legislativă criticată a primit noi dimensiuni, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să exercite controlul de constituționalitate asupra prevederilor art. 61^1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, astfel cum au fost introduse prin art. IV pct. 40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2018 și astfel cum au produs efecte în cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, care au următorul cuprins: + Articolul 61^1(1) Pentru soluționarea contestației formulate în condițiile art. 8 sau art. 49, sub sancțiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie în prealabil o cauțiune stabilită după cum urmează:a) 2% din valoarea estimată a contractului, în cazul în care aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai mult de 35.000 lei;b) 2% din valoarea stabilită a contractului, dacă aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai mult de 88.000 lei;c) 2% din valoarea estimată a contractului, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai mult de 220.000 lei;d) 2% din valoarea stabilită a contractului, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai mult de 880.000 lei.14. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 21 - Accesul liber la justiție, ale art. 135 - Economia și ale art. 148 referitor la prioritatea normelor europene cu caracter obligatoriu față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Având în vedere critica de neconstituționalitate și Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea reține și dispozițiile art. 16 din Constituție. De asemenea, sunt menționate art. 6 cu privire la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 10 din Declarația universală a drepturilor omului (referitor la dreptul oricărei persoane, în deplină egalitate, de a fi audiată în mod echitabil și public de către un tribunal independent și imparțial care va hotărî asupra drepturilor și obligațiilor sale) și art. 14 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (referitor la dreptul privind soluționarea litigiului în mod echitabil de un tribunal competent, independent și imparțial, stabilit prin lege).15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că soluția legislativă criticată în prezenta cauză a mai format obiectul controlului de constituționalitate, în raport cu critici și prevederi constituționale similare, care a fost concretizat, spre exemplu, prin Decizia nr. 25 din 16 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 23 mai 2023, Decizia nr. 276 din 17 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 22 septembrie 2022, Decizia nr. 30 din 27 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 9 mai 2022, Decizia nr. 269 din 22 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.028 din 28 octombrie 2021, Decizia nr. 865 din 17 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 27 mai 2020, și Decizia nr. 501 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 24 aprilie 2020, și prin care Curtea a respins excepția de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, și ale căror considerente sunt aplicabile mutatis mutandis și în prezenta cauză.16. Cu privire la pretinsa încălcare a principiului egalității în fața legii prin prisma faptului că numai o parte a litigiului are obligativitatea depunerii cauțiunii în discuție, respectiv operatorul economic, iar nu și autoritățile contractante, prin Decizia nr. 25 din 16 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 23 mai 2023, paragrafele 15 și 16, având în vedere jurisprudența sa anterioară, Curtea a constatat că această critică este neîntemeiată, întrucât o eventuală comparație între contestator și autoritatea contractantă nici nu s-ar putea susține câtă vreme cauțiunea în discuție a fost instituită tocmai pentru a proteja autoritatea contractantă de riscul unui eventual comportament necorespunzător al participantului la procedură, respectiv al contestatorului (în acest sens, a se vedea și Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 19 martie 2015, paragraful 48). De altfel, principiul egalității în drepturi prevăzut de Constituție pentru cetățeni nu poate ca, prin extensie, să primească semnificația unei egalități între cetățeni și autoritățile publice (Decizia nr. 839 din 17 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 221 din 4 martie 2021, paragraful 14). Așa fiind, nu se poate vorbi despre încălcarea principiului egalității decât atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă. Or, în ipoteza în discuție, persoanele juridice, ca subiecte colective de drept, se află, evident, într-o situație diferită, iar scutirea instituțiilor și a autorităților publice de plata sumelor stabilite cu titlu de cauțiune (sau a taxelor judiciare de timbru/timbru judiciar) are o justificare obiectivă și rațională, aceste autorități fiind finanțate de la bugetul de stat pentru a putea funcționa, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel că ar fi absurd ca autoritățile în cauză să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiași buget (Decizia nr. 276 din 17 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 22 septembrie 2022, paragraful 18, și Decizia nr. 269 din 22 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.028 din 28 octombrie 2021, paragraful 44).17. Referitor la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 21 din Constituție, invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că aceste prevederi dispun, pe de o parte, cu privire la accesul liber la justiție și, pe de altă parte, stabilesc posibilitatea existenței unor jurisdicții speciale administrative, care trebuie să fie facultative și gratuite. Atât în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57), cât și în a Curții Constituționale (Decizia nr. 160 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 9 iunie 2016, paragraful 23), s-a statuat că o caracteristică a dreptului de acces liber la justiție este aceea că nu este un drept absolut și că el poate fi supus unor restricții legitime, cum ar fi termenele legale de prescripție sau ordonanțele care impun depunerea unei cauțiuni judicatum solvi; important este ca aceste restrângeri să nu aducă atingere substanței dreptului, să urmărească un scop legitim și să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 39, sau Hotărârea din 10 mai 2001, pronunțată în Cauza Z. și alții împotriva Regatului Unit, paragraful 93).18. Față de această împrejurare, Curtea reține că stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție, în general, nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiție, acesta presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Însă legiuitorul este ținut să o facă orientându-se după principiul est modus în rebus, respectiv să fie preocupat ca exigențele instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu pună sub semnul întrebării însăși existența dreptului (Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004).19. Or, în ceea ce privește instituirea unei cauțiuni prin legislația ce reglementează remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, respectiv cuantumul acesteia, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că acesta este rezonabil, legiuitorul impunând și un prag maxim până la care poate fi fixată cauțiunea, iar opțiunea acestuia este pe deplin justificată. Contractele de achiziții publice presupun, de cele mai multe ori, efectuarea de lucrări publice cu un anumit grad de complexitate. Nu orice operator economic are capacitatea logistică și financiară de a efectua aceste lucrări, mai ales că, de cele mai multe ori, mecanismul de efectuare a lucrărilor presupune investiții inițiale ale operatorului economic ce sunt decontate ulterior de stat. Așadar, operatorii economici nu se află în aceeași situație juridică, ei neavând toți aceeași capacitate economică de realizare a obiectivelor vizate de contractele de achiziții publice. Or, dinamica raporturilor juridice existente în domeniul achizițiilor publice demonstrează că intervenția legiuitorului era necesară, în condițiile în care drepturile procesuale au fost exercitate frecvent cu rea-credință de către operatori economici care nu aveau capacitatea efectivă de a-și executa obligațiile ce rezultau din încheierea contractelor de achiziții publice. Interesul național impune ca statul să poată realiza cu celeritate obiectivele propuse în vederea îmbunătățirii vieții cetățenilor săi, cu respectarea, bineînțeles, a drepturilor și a intereselor legitime ale eventualilor participanți la procedurile de achiziție publică. Prin instituirea cauțiunii legiuitorul a urmărit, pe de o parte, să descurajeze cererile nefundamentate sau exercitarea cu rea-credință a drepturilor procesuale, iar, pe de altă parte, să constituie o garanție destinată acoperirii eventualelor pagube ce ar putea fi produse părții împotriva căreia se cere luarea unor măsuri, în condițiile în care cererea celui ce plătește cauțiunea se respinge. Instanța de contencios constituțional a reținut că obiectivele urmărite prin adoptarea de către legiuitor a măsurii criticate se circumscriu unui scop legitim și că instituirea acestei obligații de consemnare a cauțiunii reprezintă o măsură legislativă adecvată, necesară și care păstrează un just echilibru între cerințele de interes general protejate de legiuitor - prevenirea exercitării cu rea-credință a drepturilor procesuale - și interesul individual al justițiabilului de a avea acces efectiv la instanță în vederea folosirii mijloacelor procedurale puse la dispoziția sa (Decizia nr. 30 din 27 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 9 mai 2022, paragraful 20, și Decizia nr. 501 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 24 aprilie 2020, paragrafele 33-36).20. Ca atare, accesul liber la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiționări, competența de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești revenindu-i legiuitorului în virtutea dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 126 alin. (2), potrivit cărora „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. De altfel, în cadrul prestabilit de legiuitor prin Legea nr. 101/2016, potrivit art. 2 din aceasta, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorități contractante sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorității contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, potrivit prevederilor acestei legi, context în care poate folosi dreptul la apărare și poate beneficia de un proces echitabil având în vedere că acest cadru legislativ, raportat la specificitatea sa, conține garanțiile aferente unui proces echitabil. Prin urmare, Curtea nu poate reține pretinsa încălcare a accesului liber la justiție, a dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil din perspectiva învederată de autoarea excepției de neconstituționalitate.21. Cu privire la celelalte dispoziții constituționale enumerate în susținerea excepției de neconstituționalitate, respectiv ale art. 135 referitor la economie și ale art. 148 privind aplicarea actelor de drept european cu caracter obligatoriu, se observă că autoarea acesteia se limitează la a le invoca fără să arate însă modalitatea prin care normele criticate sunt contrare acestora. Simpla menționare, în motivarea excepției de neconstituționalitate, a unei publicații ce conține documente de analiză și recomandări pentru îmbunătățirea legislației în domeniul achizițiilor publice, ce reflectă o serie de idei privind metode mai eficiente de îndeplinire a diverselor obiective în materie, astfel cum este Cartea verde privind modernizarea politicii Uniunii Europene în domeniul achizițiilor publice „Către o piață europeană a achizițiilor publice mai performantă“, care nu are caracter obligatoriu la nivelul actelor europene și, prin urmare, nici nu are relevanță constituțională, nu este suficientă pentru a analiza pretinsa încălcare a normelor constituționale de referință. Astfel, Curtea nu poate formula propriile critici, la care, ulterior, să și răspundă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, precitată).22. Cu toate acestea, distinct de cele de mai sus, având în vedere că dispozițiile art. 148 din Constituție vizează dreptul european, instanța de contencios constituțional învederează că, la nivel european, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a avut ocazia să se pronunțe cu privire la compatibilitatea dintre legislația Uniunii Europene și instituirea unei garanții de bună conduită, care, astfel cum s-a arătat mai sus și cum a reținut și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, precitată, paragraful 41, are semnificația unei cauțiuni menite să asigure exercitarea corespunzătoare și neabuzivă a drepturilor procesuale, cu toate consecințele procesuale care decurg din finalitatea urmărită prin instituirea acesteia. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în Hotărârea din 15 septembrie 2016, pronunțată în cauzele C-439/14 și C-488/14, S.C. Star Storage - S.A. împotriva Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI) (C-439/14) și S.C. Max Boegl România - S.R.L., S.C. UTI Grup - S.A., Astaldi Sp. A., S.C. Construcții Napoca - S.A. împotriva R.A. Aeroportul Oradea, S.C. Porr Construct - S.R.L., Teerag-Asdag Aktiengesellschaft, S.C. Col-Air Trading - S.R.L., AVZI - S.A., Trameco - S.A., Iamsat Muntenia - S.A. (C-488/14), paragraful 63, că normele europene în materie trebuie să fie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale, care condiționează admisibilitatea oricărei căi de atac împotriva unui act al autorității contractante de obligația reclamantului de a constitui garanția de bună conduită pe care o prevede în beneficiul autorității contractante, din moment ce această garanție trebuie să îi fie restituită reclamantului indiferent de soluția pronunțată în calea de atac.23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile antereferite își păstrează valabilitatea și în cauza de față.24. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Internațional Rail Transport și Construcții Căi Ferate - S.R.L. din București în dosarele nr. 222/3/2020 și nr. 1.762/3/2020 ale Tribunalului Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 61^1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, astfel cum au fost introduse în lege prin art. IV pct. 40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 23 aprilie 2024.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Ionița Cochințu-----
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari