DECIZIA nr. 61 din 1 februarie 2024referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 55/2021 privind modificarea și completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu trimitere la dispozițiile art. 11 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 8/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, și la dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 76/2010 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 896 din 5 septembrie 2024
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu trimitere la art. 11 alin. (1) teza a doua și alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Fănel Trandafir în Dosarul nr. 37.279/3/2014 al Tribunalului Dolj - Secția penală și pentru cauze cu minori. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.300D/2020.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, invocă Decizia nr. 330 din 20 mai 2021 și Decizia nr. 171 din 26 mai 2020.
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Încheierea din 30 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 37.279/3/2014, Tribunalul Dolj - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu trimitere la art. 11 alin. (1) teza a doua și alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Fănel Trandafir cu ocazia soluționării unei cauze penale în care autorul excepției a fost trimis în judecată pentru săvârșirea faptei prevăzute de dispozițiile de lege criticate.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile criticate nu sunt enunțate cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de acestea, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita. Astfel, recalificarea substanței și a conținutului economic ale activităților și tranzacțiilor derulate de contribuabili, realizată în temeiul art. 11 din Codul fiscal, poate rezulta în încadrarea conduitei contractanților în sfera ilicitului penal. Prerogativele reglementate prin art. 11 din Codul fiscal sunt extrem de generoase și imprecis delimitate de textul de lege, fapt de natură să ofere „o marjă de interpretabilitate“ discreționară și aleatorie organelor fiscale și organelor penale. Autorul excepției face referire la Decizia nr. 259 din 5 mai 2016, apreciind că dispozițiile criticate sunt lipsite de claritate cât timp omisiunea evidențierii în documentele contabile a operațiunilor reconsiderate de organele fiscale/penale constituie infracțiune, marja de apreciere a acestora fiind una mult prea largă și plină de subiectivism. Legislația fiscală nu conține criterii precise, neechivoce, neinterpretabile, în baza cărora o tranzacție să poată fi calificată ca fiind artificială (din punct de vedere fiscal) și nici criteriile în baza cărora comportamentul fiscal al unui contribuabil să poată fi calificat ca fiind unul „artificial“ sau „inadecvat“.6. Arată că, în materie penală, principiul legalității incriminării, nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege, impune ca numai legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar acesta supunându-se sancțiunii penale. Susține că cele reținute de instanța de contencios constituțional în Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 sunt aplicabile și în cazul dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu trimitere la art. 11 din Codul fiscal, în condițiile în care nu a fost stabilit un prag peste care intervine ilicitul penal în cazul unei retratări/reconsiderări fiscale. Dreptul penal trebuie să rămână întotdeauna o măsură la care se recurge în ultimă instanță. Prin urmare, legiuitorul trebuie să reglementeze care sunt situațiile în care alte măsuri decât cele de drept penal, de exemplu, regimuri de sancțiuni de natură administrativă sau civilă, nu ar putea asigura în mod suficient aplicarea politicii, respectiv când este necesar să se aplice dreptul penal.7. Tribunalul Dolj - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că textele legale criticate răspund exigențelor privind calitatea legii, impuse prin dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5), precum și celor referitoare la principiul legalității incriminării și a pedepsei, astfel cum acesta este reglementat la art. 23 alin. (12) din Constituție, și că nu sunt încălcate nici dispozițiile constituționale ale art. 124. Instanța judecătorească apreciază că nu sunt încălcate nici prevederile art. 16 din Constituție, normele de lege criticate fiind de aplicare universală, neexistând categorii de persoane excluse de la incidența acestora. În ceea ce privește invocarea prevederilor art. 21 din Constituție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, apreciază că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât garanțiile specifice drepturilor fundamentale anterior referite sunt asigurate prin norme de drept procesual penal, și nu prin dispoziții de drept penal substanțial. În final, susține că nu sunt încălcate nici prevederile art. 11, ale art. 15 alin. (2) și ale art. 20 din Constituție.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu trimitere la art. 11 alin. (1) teza a doua și alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Cu toate acestea, din notele scrise ale autorului excepției Curtea observă că acesta critică dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 55/2021, cu trimitere la dispozițiile art. 11 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 571/2003, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 8/2013, și la dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 76/2010. Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005. Legea nr. 55/2021 privind modificarea și completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 1 aprilie 2021. Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003. Ordonanța Guvernului nr. 8/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 23 ianuarie 2013, iar Legea nr. 76/2010 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 11 mai 2010. Legea nr. 571/2003 a fost abrogată prin art. 502 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015.12. Curtea, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, constată că este competentă să analizeze criticile de neconstituționalitate formulate. Așa fiind, Curtea constată că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 55/2021, cu trimitere la dispozițiile art. 11 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 571/2003, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 8/2013, și la dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 76/2010. Textele criticate au următorul conținut:– Art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 55/2021: „(1) Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale: [...] b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.“;– Art. 11 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 571/2003, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 8/2013: „La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înțelesul prezentului cod, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unui tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției.“;– Art. 11 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 76/2010:(2) În cadrul unei tranzacții între persoane afiliate, autoritățile fiscale pot ajusta suma venitului sau a cheltuielii oricăreia dintre persoane, după cum este necesar, pentru a reflecta prețul de piață al bunurilor sau serviciilor furnizate în cadrul tranzacției. La stabilirea prețului de piață al tranzacțiilor între persoane afiliate se folosește cea mai adecvată dintre următoarele metode:a) metoda comparării prețurilor, prin care prețul de piață se stabilește pe baza prețurilor plătite altor persoane care vând bunuri sau servicii comparabile către persoane independente;b) metoda cost-plus, prin care prețul de piață se stabilește pe baza costurilor bunului sau serviciului asigurat prin tranzacție, majorat cu marja de profit corespunzătoare;c) metoda prețului de revânzare, prin care prețul de piață se stabilește pe baza prețului de revânzare al bunului sau serviciului vândut unei persoane independente, diminuat cu cheltuiala cu vânzarea, alte cheltuieli ale contribuabilului și o marjă de profit;d) orice altă metodă recunoscută în liniile directoare privind prețurile de transfer emise de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.13. Autorul excepției susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse art. 1 alin. (5) privind calitatea legii, art. 11 alin. (1) și (2) referitor la dreptul internațional și dreptul intern, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) - (3) referitor la accesul liber la justiție, art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalității incriminării și pedepsei și art. 124 referitor la înfăptuirea justiției. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale prin numeroase decizii, de exemplu, Decizia nr. 171 din 26 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 705 din 6 august 2020, Decizia nr. 435 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 18 octombrie 2017, Decizia nr. 634 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 1 februarie 2018, Decizia nr. 259 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 17 august 2016, Decizia nr. 199 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483 din 29 iunie 2016, Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, și Decizia nr. 672 din 29 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 23 ianuarie 2020.15. Cu acele prilejuri, Curtea a statuat că dispozițiile art. 23 alin. (12) din Constituție impun garanția reglementării prin lege a incriminării faptelor și stabilirea sancțiunii corespunzătoare și, în mod implicit, obligația în sarcina legiuitorului de a adopta legi cu respectarea cerințelor de calitate a acestora, care se circumscriu principiului legalității prevăzut la art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. Având în vedere jurisprudența proprie și pe cea a Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la condițiile pe care o lege trebuie să le îndeplinească pentru a fi conformă Constituției și Convenției, Curtea a reținut că o lege îndeplinește condițiile calitative impuse atât de Constituție, cât și de Convenție numai dacă norma este enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita. Totodată, Curtea, având în vedere principiul generalității legilor, a reținut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii.16. Curtea a analizat claritatea și previzibilitatea termenilor/sintagmelor conținuți/conținute de dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 și a constatat că, în ceea ce privește sintagma „în actele contabile ori în alte documente legale“, formulările speciale ce se regăsesc în materia contabilității și fiscalității impun contribuabililor obligații punctuale în ceea ce privește înregistrarea operațiunilor comerciale și a veniturilor obținute. Curtea a reținut că, de principiu, contribuabilul este obligat să își înregistreze toate aceste operațiuni în evidențele sale contabile, iar unele dintre acestea și în alte documente legale. De exemplu, vânzările, ca de altfel și cumpărările, se înregistrează atât în contabilitatea societății în ordine cronologică, potrivit prevederilor Legii contabilității nr. 82/1991, cât și în decontul de T.V.A., document special pentru stabilirea, calcularea și virarea sumelor datorate de contribuabil bugetului de stat și invers. Totodată, s-a constatat că aceste operațiuni se înregistrează și în jurnalul de vânzări, și în jurnalul de cumpărări. Astfel, omisiunea evidențierii operațiunilor comerciale poate consta fie în neîntocmirea documentelor justificative pentru venitul realizat, fie în neînscrierea documentelor justificative întocmite în celelalte documente contabile sau în alte documente legale, fie în înregistrarea unor venituri mai mici decât cele realizate în realitate. S-a reținut, totodată, că necalcularea, neînregistrarea și neraportarea acestor operațiuni determină, în final, pagube la bugetul de stat prin neînregistrarea veniturilor încasate și neplata obligațiilor fiscale aferente acestora.17. De asemenea, referitor la sintagma „operațiune comercială“ din cuprinsul art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, Curtea a reținut că, prin Decizia nr. 634 din 17 octombrie 2017, precitată, a constatat că, potrivit art. VII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 30 septembrie 2011, la data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009, republicată, sintagma „contract comercial“ sau „contracte comerciale“ se înlocuiește cu sintagma „contract civil“ ori, după caz, „contracte civile“, iar sintagma „contracte sau acte de comerț“, cu termenul „contracte“. Prin urmare, de la data intrării în vigoare a dispozițiilor legale anterior menționate, prin „operațiuni comerciale efectuate“ se înțelege acele operațiuni civile ce presupun înregistrarea în contabilitate a fluxurilor financiare de venituri și cheltuieli aferente, în vederea stabilirii obligațiilor fiscale ale titularului.18. Referitor la sintagma „venituri realizate“, Curtea a reținut că aceasta este clară și previzibilă, din interpretarea prevederilor Codului fiscal, justițiabilul putând avea o reprezentare clară a ceea ce înseamnă sintagma „venituri realizate din orice sursă“. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a apreciat că dispozițiile criticate sunt clar definite de lege, întrunind condițiile de claritate, precizie, previzibilitate și accesibilitate circumscrise principiului legalității prevăzut de dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, indivizii putându-și da seama din conținutul dispozițiilor legale incidente care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea penală a acestora.19. În ceea ce privește dispozițiile art. 11 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 571/2003, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 8/2013, Curtea reține că, potrivit doctrinei, acest text dă expresie principiului realității economice și conferă autorității fiscale dreptul să recalifice orice tranzacție care are scop parțial sau exclusiv fiscal. Intenția legiuitorului este să împiedice evitarea plății impozitelor prin încheierea de acte care, invocând un scop economic aparent - realizarea unei fuziuni, a unei divizări etc. - să urmărească, de fapt, ca scop principal, un avantaj fiscal (Bufan Radu, Minea Ștefan, Codul fiscal comentat, Wolters Kluwer, 2008, pag. 168).20. Așa fiind, prin mecanismele stabilite de dispozițiile legale criticate, se instituie pentru organul fiscal dreptul de a aprecia dacă tranzacțiile efectuate de contribuabili au scopul de a diminua sarcina fiscală, transferându-se materie impozabilă prin mecanismul prețurilor. În acest fel, sunt ignorate efectele contractului încheiat între părți, conform voinței lor, iar autoritatea fiscală va stabili obligațiile fiscale ale contribuabililor recalculând obiectul contractului după regulile stabilite prin lege (Bufan Radu, Minea Ștefan, Codul fiscal comentat, Wolters Kluwer, 2008, pag. 175).21. În ceea ce privește claritatea și previzibilitatea acestor dispoziții, Curtea reține că anumite noțiuni sunt definite de alte articole ale Codului fiscal, spre exemplu, art. 2 - „Impozitele, taxele și contribuțiile sociale reglementate de Codul fiscal“ sau art. 7 - „Definiții ale termenilor comuni“. Totodată, Curtea, în jurisprudența sa, de exemplu, Decizia nr. 464 din 5 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 26 octombrie 2018, paragraful 16, a statuat că dreptul, ca operă a legiuitorului, nu poate fi exhaustiv, iar dacă este lacunar, neclar, sistemul de drept recunoaște judecătorului competența de a tranșa ceea ce a scăpat atenției legiuitorului, printr-o interpretare judiciară, cazuală a normei. Sensul legii nu este dat pentru totdeauna în momentul creării ei, ci trebuie să se admită că adaptarea conținutului acesteia se face pe cale de interpretare - ca etapă a aplicării normei juridice la cazul concret -, în materie penală, cu respectarea principiului potrivit căruia legea penală este de strictă interpretare. Curtea a reținut astfel că interpretarea autentică, legală poate constitui o premisă a bunei aplicări a normei juridice, prin faptul că dă o explicație corectă înțelesului, scopului și finalității acesteia, însă legiuitorul nu poate și nu trebuie să prevadă totul - în concret, orice normă juridică ce urmează a fi aplicată pentru rezolvarea unui caz concret urmează a fi interpretată de instanțele judecătorești (interpretare judiciară) pentru a emite un act de aplicare legal.22. În continuare, în ceea ce privește criticile referitoare la o eventuală aplicare abuzivă de către organul fiscal a dispozițiilor criticate, Curtea constată că se pune în discuție, în realitate, o pretinsă neconstituționalitate a textelor de lege criticate, ce este motivată exclusiv din perspectiva unor împrejurări concrete, individualizate la speța aflată pe rolul instanței de fond. Or, instanța de contencios constituțional este învestită prin Legea fundamentală cu competența de a aprecia asupra concordanței dintre prevederile legilor și ordonanțelor și dispozițiile ori principiile constituționale. Verificarea constituționalității textelor de lege supuse controlului de constituționalitate se realizează prin raportare la Legea fundamentală, aceasta constituind reperul față de care, în virtutea rolului său constituțional, Curtea poate examina constituționalitatea textelor de lege ce formează obiect al excepției. Dacă ar exercita controlul de constituționalitate prin prisma situațiilor de fapt particulare, specifice fiecărui litigiu aflat pe rolul instanțelor judecătorești în cursul soluționării cărora se ridică excepții de neconstituționalitate, Curtea Constituțională ar nesocoti principiul separației puterilor în stat, substituindu-se instanței de judecată și riscând să realizeze astfel o intruziune în atributele autorității judecătorești. Astfel, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, „Sunt neconstituționale prevederile actelor (...) care încalcă dispozițiile sau principiile Constituției“.23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Fănel Trandafir în Dosarul nr. 37.279/3/2014 al Tribunalului Dolj - Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 55/2021 privind modificarea și completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu trimitere la dispozițiile art. 11 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 8/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, și la dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 76/2010 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Dolj - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 1 februarie 2024.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu-----
| EMITENT |
| Marian Enache | - președinte |
| Mihaela Ciochină | - judecător |
| Cristian Deliorga | - judecător |
| Dimitrie-Bogdan Licu | - judecător |
| Livia Doina Stanciu | - judecător |
| Elena-Simina Tănăsescu | - judecător |
| Varga Attila | - judecător |
| Daniela Ramona Marițiu | - magistrat-asistent |
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Încheierea din 30 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 37.279/3/2014, Tribunalul Dolj - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu trimitere la art. 11 alin. (1) teza a doua și alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Fănel Trandafir cu ocazia soluționării unei cauze penale în care autorul excepției a fost trimis în judecată pentru săvârșirea faptei prevăzute de dispozițiile de lege criticate.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile criticate nu sunt enunțate cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de acestea, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita. Astfel, recalificarea substanței și a conținutului economic ale activităților și tranzacțiilor derulate de contribuabili, realizată în temeiul art. 11 din Codul fiscal, poate rezulta în încadrarea conduitei contractanților în sfera ilicitului penal. Prerogativele reglementate prin art. 11 din Codul fiscal sunt extrem de generoase și imprecis delimitate de textul de lege, fapt de natură să ofere „o marjă de interpretabilitate“ discreționară și aleatorie organelor fiscale și organelor penale. Autorul excepției face referire la Decizia nr. 259 din 5 mai 2016, apreciind că dispozițiile criticate sunt lipsite de claritate cât timp omisiunea evidențierii în documentele contabile a operațiunilor reconsiderate de organele fiscale/penale constituie infracțiune, marja de apreciere a acestora fiind una mult prea largă și plină de subiectivism. Legislația fiscală nu conține criterii precise, neechivoce, neinterpretabile, în baza cărora o tranzacție să poată fi calificată ca fiind artificială (din punct de vedere fiscal) și nici criteriile în baza cărora comportamentul fiscal al unui contribuabil să poată fi calificat ca fiind unul „artificial“ sau „inadecvat“.6. Arată că, în materie penală, principiul legalității incriminării, nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege, impune ca numai legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar acesta supunându-se sancțiunii penale. Susține că cele reținute de instanța de contencios constituțional în Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 sunt aplicabile și în cazul dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu trimitere la art. 11 din Codul fiscal, în condițiile în care nu a fost stabilit un prag peste care intervine ilicitul penal în cazul unei retratări/reconsiderări fiscale. Dreptul penal trebuie să rămână întotdeauna o măsură la care se recurge în ultimă instanță. Prin urmare, legiuitorul trebuie să reglementeze care sunt situațiile în care alte măsuri decât cele de drept penal, de exemplu, regimuri de sancțiuni de natură administrativă sau civilă, nu ar putea asigura în mod suficient aplicarea politicii, respectiv când este necesar să se aplice dreptul penal.7. Tribunalul Dolj - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că textele legale criticate răspund exigențelor privind calitatea legii, impuse prin dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5), precum și celor referitoare la principiul legalității incriminării și a pedepsei, astfel cum acesta este reglementat la art. 23 alin. (12) din Constituție, și că nu sunt încălcate nici dispozițiile constituționale ale art. 124. Instanța judecătorească apreciază că nu sunt încălcate nici prevederile art. 16 din Constituție, normele de lege criticate fiind de aplicare universală, neexistând categorii de persoane excluse de la incidența acestora. În ceea ce privește invocarea prevederilor art. 21 din Constituție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, apreciază că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât garanțiile specifice drepturilor fundamentale anterior referite sunt asigurate prin norme de drept procesual penal, și nu prin dispoziții de drept penal substanțial. În final, susține că nu sunt încălcate nici prevederile art. 11, ale art. 15 alin. (2) și ale art. 20 din Constituție.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu trimitere la art. 11 alin. (1) teza a doua și alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Cu toate acestea, din notele scrise ale autorului excepției Curtea observă că acesta critică dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 55/2021, cu trimitere la dispozițiile art. 11 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 571/2003, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 8/2013, și la dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 76/2010. Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005. Legea nr. 55/2021 privind modificarea și completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 1 aprilie 2021. Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003. Ordonanța Guvernului nr. 8/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 23 ianuarie 2013, iar Legea nr. 76/2010 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 11 mai 2010. Legea nr. 571/2003 a fost abrogată prin art. 502 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015.12. Curtea, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, constată că este competentă să analizeze criticile de neconstituționalitate formulate. Așa fiind, Curtea constată că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 55/2021, cu trimitere la dispozițiile art. 11 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 571/2003, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 8/2013, și la dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 76/2010. Textele criticate au următorul conținut:– Art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 55/2021: „(1) Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale: [...] b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.“;– Art. 11 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 571/2003, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 8/2013: „La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înțelesul prezentului cod, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unui tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției.“;– Art. 11 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 76/2010:(2) În cadrul unei tranzacții între persoane afiliate, autoritățile fiscale pot ajusta suma venitului sau a cheltuielii oricăreia dintre persoane, după cum este necesar, pentru a reflecta prețul de piață al bunurilor sau serviciilor furnizate în cadrul tranzacției. La stabilirea prețului de piață al tranzacțiilor între persoane afiliate se folosește cea mai adecvată dintre următoarele metode:a) metoda comparării prețurilor, prin care prețul de piață se stabilește pe baza prețurilor plătite altor persoane care vând bunuri sau servicii comparabile către persoane independente;b) metoda cost-plus, prin care prețul de piață se stabilește pe baza costurilor bunului sau serviciului asigurat prin tranzacție, majorat cu marja de profit corespunzătoare;c) metoda prețului de revânzare, prin care prețul de piață se stabilește pe baza prețului de revânzare al bunului sau serviciului vândut unei persoane independente, diminuat cu cheltuiala cu vânzarea, alte cheltuieli ale contribuabilului și o marjă de profit;d) orice altă metodă recunoscută în liniile directoare privind prețurile de transfer emise de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.13. Autorul excepției susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse art. 1 alin. (5) privind calitatea legii, art. 11 alin. (1) și (2) referitor la dreptul internațional și dreptul intern, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) - (3) referitor la accesul liber la justiție, art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalității incriminării și pedepsei și art. 124 referitor la înfăptuirea justiției. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale prin numeroase decizii, de exemplu, Decizia nr. 171 din 26 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 705 din 6 august 2020, Decizia nr. 435 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 18 octombrie 2017, Decizia nr. 634 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 1 februarie 2018, Decizia nr. 259 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 17 august 2016, Decizia nr. 199 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483 din 29 iunie 2016, Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, și Decizia nr. 672 din 29 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 23 ianuarie 2020.15. Cu acele prilejuri, Curtea a statuat că dispozițiile art. 23 alin. (12) din Constituție impun garanția reglementării prin lege a incriminării faptelor și stabilirea sancțiunii corespunzătoare și, în mod implicit, obligația în sarcina legiuitorului de a adopta legi cu respectarea cerințelor de calitate a acestora, care se circumscriu principiului legalității prevăzut la art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. Având în vedere jurisprudența proprie și pe cea a Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la condițiile pe care o lege trebuie să le îndeplinească pentru a fi conformă Constituției și Convenției, Curtea a reținut că o lege îndeplinește condițiile calitative impuse atât de Constituție, cât și de Convenție numai dacă norma este enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita. Totodată, Curtea, având în vedere principiul generalității legilor, a reținut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii.16. Curtea a analizat claritatea și previzibilitatea termenilor/sintagmelor conținuți/conținute de dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 și a constatat că, în ceea ce privește sintagma „în actele contabile ori în alte documente legale“, formulările speciale ce se regăsesc în materia contabilității și fiscalității impun contribuabililor obligații punctuale în ceea ce privește înregistrarea operațiunilor comerciale și a veniturilor obținute. Curtea a reținut că, de principiu, contribuabilul este obligat să își înregistreze toate aceste operațiuni în evidențele sale contabile, iar unele dintre acestea și în alte documente legale. De exemplu, vânzările, ca de altfel și cumpărările, se înregistrează atât în contabilitatea societății în ordine cronologică, potrivit prevederilor Legii contabilității nr. 82/1991, cât și în decontul de T.V.A., document special pentru stabilirea, calcularea și virarea sumelor datorate de contribuabil bugetului de stat și invers. Totodată, s-a constatat că aceste operațiuni se înregistrează și în jurnalul de vânzări, și în jurnalul de cumpărări. Astfel, omisiunea evidențierii operațiunilor comerciale poate consta fie în neîntocmirea documentelor justificative pentru venitul realizat, fie în neînscrierea documentelor justificative întocmite în celelalte documente contabile sau în alte documente legale, fie în înregistrarea unor venituri mai mici decât cele realizate în realitate. S-a reținut, totodată, că necalcularea, neînregistrarea și neraportarea acestor operațiuni determină, în final, pagube la bugetul de stat prin neînregistrarea veniturilor încasate și neplata obligațiilor fiscale aferente acestora.17. De asemenea, referitor la sintagma „operațiune comercială“ din cuprinsul art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, Curtea a reținut că, prin Decizia nr. 634 din 17 octombrie 2017, precitată, a constatat că, potrivit art. VII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 30 septembrie 2011, la data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009, republicată, sintagma „contract comercial“ sau „contracte comerciale“ se înlocuiește cu sintagma „contract civil“ ori, după caz, „contracte civile“, iar sintagma „contracte sau acte de comerț“, cu termenul „contracte“. Prin urmare, de la data intrării în vigoare a dispozițiilor legale anterior menționate, prin „operațiuni comerciale efectuate“ se înțelege acele operațiuni civile ce presupun înregistrarea în contabilitate a fluxurilor financiare de venituri și cheltuieli aferente, în vederea stabilirii obligațiilor fiscale ale titularului.18. Referitor la sintagma „venituri realizate“, Curtea a reținut că aceasta este clară și previzibilă, din interpretarea prevederilor Codului fiscal, justițiabilul putând avea o reprezentare clară a ceea ce înseamnă sintagma „venituri realizate din orice sursă“. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a apreciat că dispozițiile criticate sunt clar definite de lege, întrunind condițiile de claritate, precizie, previzibilitate și accesibilitate circumscrise principiului legalității prevăzut de dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, indivizii putându-și da seama din conținutul dispozițiilor legale incidente care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea penală a acestora.19. În ceea ce privește dispozițiile art. 11 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 571/2003, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 8/2013, Curtea reține că, potrivit doctrinei, acest text dă expresie principiului realității economice și conferă autorității fiscale dreptul să recalifice orice tranzacție care are scop parțial sau exclusiv fiscal. Intenția legiuitorului este să împiedice evitarea plății impozitelor prin încheierea de acte care, invocând un scop economic aparent - realizarea unei fuziuni, a unei divizări etc. - să urmărească, de fapt, ca scop principal, un avantaj fiscal (Bufan Radu, Minea Ștefan, Codul fiscal comentat, Wolters Kluwer, 2008, pag. 168).20. Așa fiind, prin mecanismele stabilite de dispozițiile legale criticate, se instituie pentru organul fiscal dreptul de a aprecia dacă tranzacțiile efectuate de contribuabili au scopul de a diminua sarcina fiscală, transferându-se materie impozabilă prin mecanismul prețurilor. În acest fel, sunt ignorate efectele contractului încheiat între părți, conform voinței lor, iar autoritatea fiscală va stabili obligațiile fiscale ale contribuabililor recalculând obiectul contractului după regulile stabilite prin lege (Bufan Radu, Minea Ștefan, Codul fiscal comentat, Wolters Kluwer, 2008, pag. 175).21. În ceea ce privește claritatea și previzibilitatea acestor dispoziții, Curtea reține că anumite noțiuni sunt definite de alte articole ale Codului fiscal, spre exemplu, art. 2 - „Impozitele, taxele și contribuțiile sociale reglementate de Codul fiscal“ sau art. 7 - „Definiții ale termenilor comuni“. Totodată, Curtea, în jurisprudența sa, de exemplu, Decizia nr. 464 din 5 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 26 octombrie 2018, paragraful 16, a statuat că dreptul, ca operă a legiuitorului, nu poate fi exhaustiv, iar dacă este lacunar, neclar, sistemul de drept recunoaște judecătorului competența de a tranșa ceea ce a scăpat atenției legiuitorului, printr-o interpretare judiciară, cazuală a normei. Sensul legii nu este dat pentru totdeauna în momentul creării ei, ci trebuie să se admită că adaptarea conținutului acesteia se face pe cale de interpretare - ca etapă a aplicării normei juridice la cazul concret -, în materie penală, cu respectarea principiului potrivit căruia legea penală este de strictă interpretare. Curtea a reținut astfel că interpretarea autentică, legală poate constitui o premisă a bunei aplicări a normei juridice, prin faptul că dă o explicație corectă înțelesului, scopului și finalității acesteia, însă legiuitorul nu poate și nu trebuie să prevadă totul - în concret, orice normă juridică ce urmează a fi aplicată pentru rezolvarea unui caz concret urmează a fi interpretată de instanțele judecătorești (interpretare judiciară) pentru a emite un act de aplicare legal.22. În continuare, în ceea ce privește criticile referitoare la o eventuală aplicare abuzivă de către organul fiscal a dispozițiilor criticate, Curtea constată că se pune în discuție, în realitate, o pretinsă neconstituționalitate a textelor de lege criticate, ce este motivată exclusiv din perspectiva unor împrejurări concrete, individualizate la speța aflată pe rolul instanței de fond. Or, instanța de contencios constituțional este învestită prin Legea fundamentală cu competența de a aprecia asupra concordanței dintre prevederile legilor și ordonanțelor și dispozițiile ori principiile constituționale. Verificarea constituționalității textelor de lege supuse controlului de constituționalitate se realizează prin raportare la Legea fundamentală, aceasta constituind reperul față de care, în virtutea rolului său constituțional, Curtea poate examina constituționalitatea textelor de lege ce formează obiect al excepției. Dacă ar exercita controlul de constituționalitate prin prisma situațiilor de fapt particulare, specifice fiecărui litigiu aflat pe rolul instanțelor judecătorești în cursul soluționării cărora se ridică excepții de neconstituționalitate, Curtea Constituțională ar nesocoti principiul separației puterilor în stat, substituindu-se instanței de judecată și riscând să realizeze astfel o intruziune în atributele autorității judecătorești. Astfel, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, „Sunt neconstituționale prevederile actelor (...) care încalcă dispozițiile sau principiile Constituției“.23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Fănel Trandafir în Dosarul nr. 37.279/3/2014 al Tribunalului Dolj - Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 55/2021 privind modificarea și completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu trimitere la dispozițiile art. 11 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 8/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, și la dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 76/2010 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Dolj - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 1 februarie 2024.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu-----
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari