DECIZIA nr. 747 din 14 decembrie 2023referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 236 alin. (3) și (12) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    • Publicată în  MONITORUL OFICIAL nr. 889 din 4 septembrie 2024



    Marian Enache- președinte
    Mihaela Ciochină- judecător
    Cristian Deliorga- judecător
    Dimitrie-Bogdan Licu- judecător
    Laura-Iuliana Scântei- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Fabian Niculae- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 236 alin. (3) și (12) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Cornea Constantin Florin în Dosarul nr. 5.965/197/2018 al Judecătoriei Brașov - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 521D/2019.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, criticile formulate prin prisma art. 16 din Constituție fiind neîntemeiate, iar cele formulate prin prisma art. 1, art. 22 și art. 44 din Constituție ca fiind inadmisibile, deoarece sunt nemotivate.
    CURTEA,    având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 4 februarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 5.965/197/2018, Judecătoria Brașov - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 236 alin. (3) și (12) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Cornea Constantin Florin într-un dosar având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale întrucât legiuitorul situează pe o poziție de inferioritate cetățeanul român și persoana fizică. Astfel, printr-o simplă adresă de înființare a popririi pentru recuperarea unei creanțe a statului (amenzi, taxe, impozite etc.) constatate de un funcționar al acestuia, fără garanția unei verificări și a unui control al unei instanțe de judecată, se blochează conturile unei persoane fizice și se iau sumele de bani din conturile poprite prin obligarea terțului poprit - banca ori băncile unde are conturi deschise debitorul persoană fizică. Acest lucru se întâmplă imediat, dar nu mai târziu de 3 (trei zile) în care persoana fizică este obligată să plătească prin ordin de plată banii reprezentând creanța statului, în timp ce, același stat dacă datorează sume de bani aceluiași debitor, persoană fizică, refuză achitarea acestora.6. Judecătoria Brașov - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și că Legea nr. 207/2015 respectă principiile previzibilității și accesibilității.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 236 alin. (3) și (12) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, potrivit cărora:– Art. 236 alin. (3) și (12):(3) În cazul sumelor urmăribile reprezentând venituri și disponibilități în valută, băncile sunt autorizate să efectueze convertirea în lei a sumelor în valută, fără consimțământul titularului de cont, la cursul de schimb afișat de acestea pentru ziua respectivă.[...](12) Pentru stingerea creanțelor fiscale, debitorii titulari de conturi bancare pot fi urmăriți prin poprire asupra sumelor din conturile bancare, prevederile alin. (5) aplicându-se în mod corespunzător.11. Curtea constată că, în prezent, o parte dintre dispozițiile de lege criticate au o altă redactare. Astfel, prevederile art. 236 alin. (3) au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru modificarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 31 ianuarie 2022, fiind înlocuit termenul „băncile“ cu sintagma „instituțiile de credit“ care sunt autorizate să efectueze convertirea în lei a sumelor în valută, fără consimțământul titularului de cont, la cursul de schimb afișat de acestea pentru ziua respectivă. Având în vedere cele reținute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora „sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare“, precum și faptul că dispozițiile de lege criticate sunt aplicabile în cauzele în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, Curtea va analiza constituționalitatea textelor de lege cu care a fost sesizată.12. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 - Statul român, art. 16 - Egalitatea în fața legii, art. 22 - Dreptul la viață și la integritate fizică și psihică și în art. 44 - Dreptul de proprietate privată.13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. Ca urmare, situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional (Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 23). Principiul egalității în drepturi nu înseamnă uniformitate, încălcarea principiului egalității și nediscriminării existând atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite (Decizia nr. 20 din 24 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 10 aprilie 2002). Nesocotirea principiului egalității are drept consecință neconstituționalitatea discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea acestuia. Curtea Constituțională a mai stabilit că discriminarea se bazează pe noțiunea de „excludere de la un drept“ (Decizia nr. 62 din 21 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 25 februarie 1994), iar remediul constituțional specific în cazul constatării neconstituționalității discriminării îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012). În același sens este și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat, în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, că reprezintă o încălcare a acestor prevederi orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoage, fără o justificare obiectivă și rezonabilă (Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunțată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, Hotărârea din 13 noiembrie 2007, pronunțată în Cauza D.H. și alții împotriva Republicii Cehe, paragraful 175, Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunțată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60 sau Hotărârea din 16 martie 2010, pronunțată în Cauza Carson și alții împotriva Regatului Unit, paragraful 61).14. Însă, în jurisprudența sa, instanța de contencios constituțional a statuat că în cadrul raporturilor juridice dintre stat, în calitate de creditor, și contribuabil, în calitate de debitor al obligației fiscale, cele două părți nu se situează pe poziții de egalitate, între ele existând o legătură de subordonare în favoarea statului, pe baza unui regim de drept public, și, prin urmare, nu poate fi vorba despre încălcarea principiului egalității în fața legilor prevăzut de art. 16 din Constituție (a se vedea Decizia nr. 513 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 26 iunie 2008).15. Prin aceeași decizie (Decizia nr. 513 din 8 mai 2008, precitată), Curtea a reținut și că existența unei obligații exprese a fiecărui cetățean de a contribui prin impozite și taxe la cheltuielile publice, prevăzută la art. 56 alin. (1) din Constituție, și a unei obligații a statului de a proteja interesele naționale în activitatea financiară, conform art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituție, este justificată de necesitatea asigurării certitudinii în constituirea ritmică a resurselor financiare ale statului. Astfel, este în afară de orice îndoială că încasarea impozitelor și taxelor constituie sursa principală de venituri a statului, fiind una dintre expresiile cele mai evidente ale apărării intereselor naționale pe plan financiar. Numai dacă dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în măsură să își îndeplinească obligațiile sale față de cetățeni și agenții economici, care au fost stabilite în art. 135 alin. (2) lit. a) și b) din Constituție.16. Dispozițiile Codului de procedură fiscală reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal. Legiuitorul este competent să reglementeze, cu respectarea dispozițiilor constituționale, condițiile în care statul își poate recupera sumele datorate de la debitorii săi. Statul trebuie să aibă posibilitatea de a recupera rapid sumele de bani datorate, sume de bani care alimentează în mod ritmic și permanent bugetul public național și care sunt folosite pentru buna funcționare a autorităților și instituțiilor publice. Faptul că prin această procedură se asigură o anumită celeritate procesului de recuperare a sumelor datorate nu constituie o încălcare a dispozițiilor art. 16 din Constituție (a se vedea, mutatis mutandis Decizia nr. 849 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 7 septembrie 2011).17. Așadar, stabilirea unei proceduri specifice de poprire atunci când este vorba despre creanțele statului este determinată de natura specială a creanțelor fiscale, care reprezintă surse ale bugetului de stat, fiind expresia obligației pozitive a statului de a asigura ritmicitatea și certitudinea alimentării bugetului de stat cu sumele de bani aferente obligațiilor fiscale care revin în sarcina contribuabililor, ceea ce constituie o justificare suficientă pentru diferența de tratament juridic.18. Distinct de cele de mai sus, ca răspuns la criticile potrivit cărora organele fiscale ar acționa arbitrar, Curtea remarcă faptul că, potrivit prevederilor art. 260-262 din Codul de procedură fiscală, debitorul are dreptul să formuleze contestație la executare în condițiile legii.19. De altfel, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 337 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 30 iulie 2014, a reținut că executarea silită se realizează în temeiul hotărârilor judecătorești și al înscrisurilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a constitui titluri executorii. În domeniul fiscal, titlul de creanță fiscală devine ope legis titlu executoriu, dându-se astfel expresie, într-un domeniu particular, reglementării cu caracter general adoptate de legiuitor în limitele competenței sale constituționale.20. De asemenea, Curtea a observat că relațiile dintre contribuabili și organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună-credință, în scopul realizării cerințelor legii. Astfel, contribuabilul trebuie să își achite de bunăvoie obligațiile fiscale, organele fiscale care administrează creanțele respective fiind abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii și să efectueze procedura de executare silită numai dacă contribuabilul nu își îndeplinește obligația de plată.21. Așa fiind, nerespectarea propriei îndatoriri prevăzute de însuși textul constituțional al art. 56 alin. (1) nu poate constitui temeiul susținerii potrivit căreia dispozițiile de lege referitoare la titlul executoriu în materie fiscală, precum și la regulile privind executarea silită contravin prevederilor constituționale ale art. 44.22. Totodată, Curtea a constatat că și în această materie legiuitorul a reglementat posibilitatea persoanelor interesate de a contesta orice act de executare silită, în condițiile procedurale stabilite de lege.23. În aceste condiții, Curtea nu poate reține încălcarea art. 1 privind statul român, a art. 16 privind egalitatea în fața legii și a art. 44 privind dreptul de proprietate privată din Constituție.24. Referitor la art. 22 privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, instanța de contencios constituțional apreciază că acesta nu are incidență în cauză pentru că vizează alte ipoteze decât raporturile juridice fiscale.25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cornea Constantin Florin în Dosarul nr. 5.965/197/2018 al Judecătoriei Brașov - Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 236 alin. (3) și (12) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Brașov - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 14 decembrie 2023.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    MARIAN ENACHE
    Magistrat-asistent,
    Fabian Niculae    -----