ORDONANȚĂ nr. 18 din 29 august 2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 31 august 2009
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1, pct. V.1 din Legea nr. 253/2009 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță. + Capitolul I Rezidențiatul + Secţiunea 1 Dispoziții generale + Articolul 1(1) Rezidențiatul reprezintă forma specifică de învățământ postuniversitar pentru absolvenții licențiați ai facultăților de medicină, stomatologie și farmacie, care asigură pregătirea necesară obținerii uneia dintre specialitățile cuprinse în Nomenclatorul specialităților medicale, medicodentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală. (la 24-06-2022, sintagma: medicină dentară a fost înlocuită de Punctul 21, Articolul I ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) (2) Specialitățile și durata pregătirii prin rezidențiat se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății. + Articolul 2(1) Rezidențiatul se organizează în următoarele forme: pe locuri și pe posturi și are o durată cuprinsă între 3 și 7 ani, în funcție de specialitate. (la 03-02-2011, Alin. (1) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANȚĂ nr. 2 din 26 ianuarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 77 din 31 ianuarie 2011. ) (2) Pregătirea în rezidențiat reprezintă un proces continuu de pregătire teoretică și practică, fiind normată ca activitate didactică doar activitatea de pregătire în rezidențiat efectuată de către cadrele didactice universitare, în conformitate cu numărul orelor de curs și de aplicații din curriculumul aprobat.(3) Cifra de școlarizare pentru rezidențiat este stabilită anual prin ordin al ministrului sănătății. La stabilirea cifrei de școlarizare se are în vedere capacitatea de pregătire disponibilă comunicată de instituțiile de învățământ superior cu profil medical acreditate, până cel târziu la data de 1 august a fiecărui an. Pentru domeniul medicină, cifra de școlarizare este cel puțin egală cu numărul absolvenților cu diplomă de licență din promoția anului în curs. (la 24-06-2022, Alineatul (3) din Articolul 2 , Sectiunea 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) + Articolul 3(1) Ministerul Sănătății organizează admiterea în rezidențiatul pe locuri și pe posturi, prin concurs național, pentru domeniul medicină, domeniul medicină dentară și, respectiv, domeniul farmacie, cu tematică și bibliografie unice, în temeiul unei metodologii aprobate prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului educației.(2) Concursul național prevăzut la alin. (1) se poate desfășura și la nivelul centrelor universitare pe baza acordului dintre Ministerul Sănătății și instituțiile de învățământ superior de medicină și farmacie acreditate care organizează programe de pregătire în rezidențiat.(3) Începând cu concursul național de rezidențiat din trimestrul IV al anului 2026, pentru domeniul medicină concursul se poate organiza pentru următoarele subdomenii:a) subdomeniul specialități medicale;b) subdomeniul specialități chirurgicale;c) subdomeniul specialități paraclinice și de laborator;d) subdomeniul anestezie și terapie intensivă și medicină de urgență.(4) Repartiția specialităților pe cele patru subdomenii prevăzute la alin. (3) se face prin ordin al ministrului sănătății, cu consultarea Colegiului Medicilor din România.(5) Tematica și bibliografia pentru fiecare domeniu, respectiv subdomeniu de concurs sunt publicate cu cel puțin 6 luni înainte de organizarea concursului.(6) Rezultatele concursului național de admitere în rezidențiat pe locuri și pe posturi se confirmă prin ordin al ministrului sănătății. (la 02-09-2024, Articolul 3 , Sectiunea 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1. , Articolul V din ORDONANȚA nr. 44 din 28 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 876 din 30 august 2024 ) + Articolul 4(1) Pentru înscrierea la concursul de rezidențiat pe locuri și pe posturi se percepe o taxă, al cărei cuantum se stabilește prin ordin al ministrului sănătății. (la 03-02-2011, Alin. (1) al art. 4 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANȚĂ nr. 2 din 26 ianuarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 77 din 31 ianuarie 2011. ) (2) Sumele încasate din plata taxelor se fac venit la bugetul Ministerului Sănătății și se utilizează pentru acoperirea cheltuielilor de personal și materiale necesare susținerii concursului de rezidențiat sau selecției, iar sumele rămase disponibile se reportează în anul următor și se utilizează cu aceeași destinație. (la 12-01-2019, sintagma: Centrului Național de Perfecționare în Domeniul Sanitar București a fost înlocuită de Punctul 2, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 12 din 8 ianuarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 23 din 09 ianuarie 2019 ) (3) Ministerul Sănătății poate utiliza colaboratori în condițiile legii. (la 12-01-2019, sintagma: Centrul Național de Perfecționare în Domeniul Sanitar București a fost înlocuită de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 12 din 8 ianuarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 23 din 09 ianuarie 2019 ) (4) Pentru organizarea și desfășurarea concursului național de rezidențiat, în condițiile prevăzute la art. 3 alin. (2), Ministerul Sănătății încheie contracte de prestări servicii cu instituțiile de învățământ superior de medicină și farmacie acreditate care organizează programe de pregătire în rezidențiat, în baza cărora se stabilesc atât obligațiile, cât și responsabilitățile părților. (la 02-09-2024, Alineatul (4) , Articolul 4 , Sectiunea 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 2. , Articolul V din ORDONANȚA nr. 44 din 28 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 876 din 30 august 2024 ) (5) Necesarul de bunuri și servicii aferente activităților ocazionate de organizarea concursului de rezidențiat, precum și categoriile de cheltuieli ce pot fi decontate se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății anterior semnării contractelor prevăzute la alin. (4). (la 24-06-2022, Articolul 4 din Sectiunea 1 , Capitolul I a fost completat de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) + Articolul 5(1) Preparatorii universitari și asistenții universitari medici, medici stomatologi și farmaciști, confirmați în urma concursului național de rezidențiat, efectuează pregătirea în rezidențiat în afara normei de bază didactice. (la 24-06-2022, sintagma: medici dentiști a fost înlocuită de Punctul 21, Articolul I ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) (2) Admiterea la rezidențiat a cadrelor didactice din învățământul universitar din domeniul sănătate se face în aceleași condiții ca pentru orice absolvent al învățământului universitar medical.(3) Medicii rezidenți, medicii stomatologi rezidenți, respectiv farmaciștii rezidenți care ocupă prin concurs posturi de asistent de cercetare științifică efectuează pregătirea în afara normei de bază, cu păstrarea tuturor drepturilor de rezident. (la 03-11-2019, Articolul 5 din Sectiunea 1 , Capitolul I a fost completat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 197 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 877 din 31 octombrie 2019 ) (la 24-06-2022, sintagma: medicii dentiști a fost înlocuită de Punctul 21, Articolul I ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) + Articolul 6(1) Niciun medic, medic stomatolog sau farmacist nu poate fi în același timp rezident în mai multe specialități sau în forme de rezidențiat distincte. (la 24-06-2022, sintagma: medic dentist a fost înlocuită de Punctul 21, Articolul I ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) (2) Calitatea de rezident încetează în următoarele situații:a) la data finalizării programului de pregătire în rezidențiat, certificată de către coordonatorul sau directorul de program de rezidențiat, în baza carnetului de rezident și a caietului de monitorizare a pregătirii rezidentului, dar nu mai devreme de prima sesiune de examene organizată în specialitatea respectivă, după expirarea stagiului minim aferent specialității; (la 03-11-2019, Litera a) din Alineatul (2) , Articolul 6 , Sectiunea 1 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 197 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 877 din 31 octombrie 2019 ) b) pe durata pregătirii, pentru oricare dintre cazurile de încetare a contractului individual de muncă prevăzute de lege;c) prin renunțare expresă, formulată în scris către Ministerul Sănătății;d) în caz de incompatibilitate;e) alte cazuri prevăzute de lege.(3) Prin incompatibilitate, în sensul prevăzut la alin. (2) lit. d), se înțelege situația în care un rezident, pe parcursul pregătirii, susține un alt concurs de rezidențiat, în urma căruia este confirmat rezident prin ordin al ministrului sănătății. (la 25-07-2021, Alineatul (3) din Articolul 6 , Sectiunea 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 212 din 21 iulie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 720 din 22 iulie 2021 ) (4) Rezidentul care se află într-o situație de incompatibilitate are obligația de a aduce la cunoștința Ministerului Sănătății această situație, în scris, în termen de 15 zile de la data confirmării calității de rezident prin ordinul ministrului sănătății prevăzut la alin. (3). (la 25-07-2021, Alineatul (4) din Articolul 6 , Sectiunea 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 212 din 21 iulie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 720 din 22 iulie 2021 ) (5) În termen de 15 zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (4), rezidentul trebuie să opteze pentru pregătirea într-o singură specialitate.(6) În cazul în care rezidentul aflat în stare de incompatibilitate nu își exprimă opțiunea potrivit alin. (5), iar starea de incompatibilitate continuă să existe, se consideră de drept că acesta a renunțat la calitatea de rezident dobândită anterior apariției stării de incompatibilitate, acest fapt fiind constatat de Ministerul Sănătății.(7) În situația în care un medic specialist, un medic stomatolog specialist sau un farmacist specialist înscris la programul de pregătire într-o altă specialitate în regim cu taxă într-una din sesiunile bianuale organizate de Ministerul Sănătății se înscrie la un nou program de pregătire într-o altă specialitate, acesta se află în stare de incompatibilitate și are obligația de a opta, în scris, în maximum 15 zile de la data începerii unui nou program de pregătire pentru una dintre cele două specialități; în caz contrar se consideră că a renunțat la primul program de pregătire. (la 24-06-2022, Articolul 6 din Sectiunea 1 , Capitolul I a fost completat de Punctul 5, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) (la 24-06-2022, sintagma: medic dentist a fost înlocuită de Punctul 21, Articolul I ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) + Articolul 7(1) Pe perioada pregătirii în rezidențiat, medicii rezidenți pot urma alte forme de învățământ postuniversitar medical uman de specialitate, în afara programului de pregătire în rezidențiat.(2) Condițiile de participare la programele de studii complementare în vederea obținerii de atestate și condițiile de exercitare a competențelor dobândite se aprobă prin ordin al ministrului sănătății. (la 02-09-2024, Articolul 7 , Sectiunea 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 3. , Articolul V din ORDONANȚA nr. 44 din 28 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 876 din 30 august 2024 ) + Articolul 8(1) Întreaga activitate de pregătire prin rezidențiat se desfășoară sub autoritatea Ministerului Sănătății și a Ministerului Educației, Cercetării și Inovării și în colaborare cu Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Stomatologi din România și Colegiul Farmaciștilor din România, după caz. (la 24-06-2022, sintagma: Colegiul Medicilor Dentiști din România a fost înlocuită de Punctul 21, Articolul I ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) (2) Gestionarea activității de pregătire în rezidențiat, prin Registrul matricol național al rezidenților, se face, la nivel național, de către Ministerul Sănătății, prin structura de specialitate, respectiv de către Ministerul Educației, prin instituțiile de învățământ superior care au în structură facultăți de medicină, medicină dentară/stomatologie și farmacie care au programe de studii de medicină, medicină dentară/stomatologie și farmacie acreditate prin direcțiile de pregătire în rezidențiat și departamentele de pregătire în rezidențiat, organizate conform dispozițiilor Legii învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare. (la 02-09-2024, Alineatul (2) , Articolul 8 , Sectiunea 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 4. , Articolul V din ORDONANȚA nr. 44 din 28 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 876 din 30 august 2024 ) (3) Abrogat. (la 02-09-2024, Alineatul (3) , Articolul 8 , Sectiunea 1 , Capitolul I a fost abrogat de Punctul 5. , Articolul V din ORDONANȚA nr. 44 din 28 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 876 din 30 august 2024 ) (4) Normele de gestionare a Registrului matricol național al rezidenților se aprobă prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului educației. (la 24-06-2022, Articolul 8 din Sectiunea 1 , Capitolul I a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) + Articolul 9(1) Pregătirea în rezidențiat se desfășoară în mod descentralizat, regional, la nivelul centrelor universitare cu facultăți de medicină, stomatologie și farmacie acreditate, prin departamentele de învățământ postuniversitar medical, medico-dentar și farmaceutic în unități sanitare publice aflate în subordinea Ministerului Sănătății, autorităților administrației publice locale, ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, inclusiv în unități medico-militare sau aflate în administrarea universităților de medicină și farmacie, precum și în cabinete medicale individuale de medicină de familie. (la 24-06-2022, Alineatul (1) din Articolul 9 , Sectiunea 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) (la 24-06-2022, sintagma: medicină dentară a fost înlocuită de Punctul 21, Articolul I ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) (2) Instituțiile de învățământ superior cu facultăți de medicină, stomatologie și farmacie acreditate propun Ministerului Sănătății coordonatorii de program de rezidențiat, directorii de program, precum și responsabilii de formare, în unități medico-militare și în unități sanitare aflate în subordinea Ministerului Sănătății, autorităților administrației publice locale sau ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, precum și în cabinete medicale individuale de medicină de familie. (la 25-07-2021, Alineatul (2) din Articolul 9 , Sectiunea 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 212 din 21 iulie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 720 din 22 iulie 2021 ) (la 24-06-2022, sintagma: medicină dentară a fost înlocuită de Punctul 21, Articolul I ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) (3) Coordonatorul de program trebuie să îndeplinească următoarele condiții:a) să fie șef de disciplină, șef de departament, șef de laborator sau farmacist-șef, certificat în specialitatea programului;b) să fie cadru didactic universitar cu funcție de predare - profesor, conferențiar sau șef de lucrări.(3^1) Coordonatorii de program de rezidențiat îndrumă pregătirea în rezidențiat la nivel unitar, în mod distinct, pe fiecare specialitate atât în cadrul unităților, cât și al instituțiilor prevăzute la alin. (1) și la art. 9^1 alin. (1). (la 11-12-2019, Articolul 9 din Sectiunea 1 , Capitolul I a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 74 din 10 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 997 din 11 decembrie 2019 ) (3^2) În activitatea de pregătire în rezidențiat, coordonatorii de program nominalizează responsabilii de formare pe baza curriculei aprobate. (la 11-12-2019, Articolul 9 din Sectiunea 1 , Capitolul I a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 74 din 10 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 997 din 11 decembrie 2019 ) (3^3) Responsabilul de formare trebuie să fie șef de secție, șef de laborator, farmacist-șef, șef serviciu medical sau șef compartiment. (la 25-07-2021, Alineatul (3^3) din Articolul 9 , Sectiunea 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 212 din 21 iulie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 720 din 22 iulie 2021 ) (3^4) Responsabilul de formare îndrumă medicii rezidenți, medicii stomatologi rezidenți și farmaciștii rezidenți, medicii rezidenți încadrați în direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București pe întreaga durată a perioadei de stagiu, realizată în secțiile din cadrul unităților, cât și al instituțiilor prevăzute la alin. (1) și la art. 9^1 alin. (1). (la 11-12-2019, Articolul 9 din Sectiunea 1 , Capitolul I a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 74 din 10 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 997 din 11 decembrie 2019 ) (la 24-06-2022, sintagma: medicii dentiști a fost înlocuită de Punctul 21, Articolul I ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) (4) Prin excepție de la prevederile alin. (3), directorul programului de rezidențiat în medicina de urgență trebuie să efectueze gărzi în cadrul unei unități de primiri urgențe și să îndeplinească unul dintre următoarele criterii:a) să fie cadru didactic universitar - șef de lucrări, conferențiar sau profesor la disciplina medicină de urgență;b) să fie medic primar medicină de urgență sau medic specialist medicină de urgență, cu rezidențiat în medicină de urgență, cu 5 ani vechime ca specialist în unitatea de primiri urgențe;c) să fie medic primar anestezie și terapie intensivă, cu 5 ani vechime în unitatea de primiri urgențe.(5) Pentru programul de rezidențiat în specialitatea medicină de familie sunt nominalizați coordonatori de program cadre didactice universitare - profesor, conferențiar, șef de lucrări în specialitatea medicină de familie, medicină internă sau pediatrie. (6) Nominalizarea coordonatorilor de program se face de către instituțiile de învățământ superior din domeniul sănătate acreditate și cu avizul colegiilor profesionale.(7) Listele cu coordonatorii acreditați se revizuiesc anual până la data de 1 noiembrie a fiecărui an.(8) În cazul în care un coordonator/director de program își suspendă activitatea în condițiile legii, pe o perioadă mai mare de o lună, la propunerea instituțiilor de învățământ superior din domeniul sănătate acreditate în cauză, coordonarea rezidenților va fi preluată temporar de alte cadre didactice sau medici primari în specialitatea respectivă, având titlul de doctor în științe medicale. Dacă suspendarea este mai mare de 6 luni, se numește un alt coordonator/director de program sau rezidenții vor fi redistribuiți altor coordonatori/directori de program disponibili din centrul universitar respectiv, după caz. (9) Pentru îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției de bază, directorii de program și responsabilii de formare în rezidențiat beneficiază de majorarea salariului de bază avut conform prevederilor legale în vigoare pe perioada cât exercită aceste funcții.(10) Responsabilii de formare din unitățile medico-militare și din unitățile sanitare aflate în subordinea Ministerului Sănătății, autorităților administrației publice locale sau ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, precum și din cabinetele medicale individuale de medicină de familie beneficiază de plata indemnizației prin transfer de la direcțiile de sănătate publică. (la 25-07-2021, Alineatul (10) din Articolul 9 , Sectiunea 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 4, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 212 din 21 iulie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 720 din 22 iulie 2021 ) (la 03-11-2019, Articolul 9 din Sectiunea 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 197 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 877 din 31 octombrie 2019 ) + Articolul 9^1(1) Pregătirea în rezidențiat se poate desfășura și în cadrul unităților sanitare private și în instituțiile de învățământ superior particulare acreditate, care au în structură programe de studii universitare de licență în domeniul medicină, stomatologie sau farmacie. (la 24-06-2022, Alineatul (1) din Articolul 9^1 , Sectiunea 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) (la 24-06-2022, sintagma: medicină dentară a fost înlocuită de Punctul 21, Articolul I ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) (2) Unitățile și instituțiile prevăzute la alin. (1) propun Ministerului Sănătății coordonatorii de program de rezidențiat, directorii de program, precum și responsabilii de formare. (la 11-12-2019, Sectiunea 1 din Capitolul I a fost completată de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 74 din 10 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 997 din 11 decembrie 2019 ) + Articolul 10(1) Pregătirea în rezidențiat se desfășoară, pentru fiecare specialitate, conform unui curriculum național de pregătire și unui barem de manopere, proceduri, tehnici diagnostice și terapeutice, obligatorii și unice pe țară.(2) Regulamentul de efectuare a pregătirii prin rezidențiat se aprobă prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului educației, cercetării și inovării.(3) Pentru fiecare specialitate, curriculumul de pregătire este propus de direcțiile de pregătire în rezidențiat din cadrul instituțiilor de învățământ superior de medicină și farmacie acreditate, avizat de către comisiile consultative de specialitate ale Ministerului Sănătății și aprobat prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului educației, după consultarea prealabilă a Colegiului Medicilor din România, a Colegiului Medicilor Stomatologi din România și a Colegiului Farmaciștilor din România, după caz. (la 02-09-2024, Alineatul (3) , Articolul 10 , Sectiunea 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 6. , Articolul V din ORDONANȚA nr. 44 din 28 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 876 din 30 august 2024 ) (4) Curriculumurile aprobate se transmit tuturor instituțiilor de învățământ și unităților sanitare acreditate să desfășoare pregătirea în rezidențiat și se aplică integral tuturor rezidenților aflați în pregătire, în limita duratei prevăzute de Nomenclatorul specialităților medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală.(4^1) Curriculumurile se revizuiesc ori de câte ori este nevoie, în funcție de evoluția științei și tehnicii. (la 24-06-2022, Articolul 10 din Sectiunea 1 , Capitolul I a fost completat de Punctul 9, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) (4^2) Curriculumurile revizuite, precum și cele aferente specialităților nou-înființate sunt aprobate potrivit dispozițiilor alin. (3) și se aplică rezidenților care intră în pregătire în urma concursului de rezidențiat organizat în trimestrul IV al anului respectiv. (la 24-06-2022, Articolul 10 din Sectiunea 1 , Capitolul I a fost completat de Punctul 9, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) (5) Activitatea de pregătire teoretică și practică, reprezentată de baremul de manopere, proceduri, tehnici diagnostice și terapeutice, este consemnată în două documente cu caracter obligatoriu, netransmisibile, denumite Carnetul de rezident și Caietul de monitorizare a pregătirii rezidentului.(6) Pentru fiecare specialitate din Nomenclatorul specialităților medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală, conținutul caietului de monitorizare este propus de direcțiile de pregătire în rezidențiat, în baza curriculumului de pregătire în vigoare, avizat de comisia de specialitate a Ministerului Sănătății pentru specialitatea respectivă și aprobat de Ministerul Sănătății. (la 02-09-2024, Articolul 10 , Sectiunea 1 , Capitolul I a fost completat de Punctul 7. , Articolul V din ORDONANȚA nr. 44 din 28 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 876 din 30 august 2024 ) + Articolul 11Pe perioada pregătirii, rezidenții pot închiria un loc de cazare în căminele universitare, spațiile de cazare anexate spitalelor universitare ori clinice acreditate din centrul unde au fost repartizați sau detașați ori în cămine de rezidenți, în condițiile legii. + Articolul 12(1) Rezidenții efectuează pregătirea de specialitate în unități sanitare acreditate, în unități medico-militare, în unități sanitare aflate în subordinea Ministerului Sănătății, autorităților administrației publice locale sau ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, precum și în cabinete medicale individuale de medicină de familie. (la 25-07-2021, Alineatul (1) din Articolul 12 , Sectiunea 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 5, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 212 din 21 iulie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 720 din 22 iulie 2021 ) (2) Unitățile de pregătire se desemnează de Ministerul Sănătății pe baza avizului emis de către direcțiile de pregătire în rezidențiat din cadrul instituțiilor de învățământ superior de medicină și farmacie acreditate, în baza criteriilor și procedurilor de avizare/reavizare. (la 02-09-2024, Alineatul (2) , Articolul 12 , Sectiunea 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 8. , Articolul V din ORDONANȚA nr. 44 din 28 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 876 din 30 august 2024 ) (3) Criteriile și procedurile de avizare/reavizare prevăzute la alin. (2) sunt aprobate prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului educației. (la 02-09-2024, Alineatul (3) , Articolul 12 , Sectiunea 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 8. , Articolul V din ORDONANȚA nr. 44 din 28 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 876 din 30 august 2024 ) (la 12-01-2019, Articolul 12 din Sectiunea 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 12 din 8 ianuarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 23 din 09 ianuarie 2019 ) + Articolul 12^1(1) Rezidenții pot efectua pregătirea de specialitate și în cadrul unităților și instituțiilor prevăzute la art. 9^1 alin. (1). (2) Unitățile și instituțiile de pregătire se nominalizează la cererea acestora de către Ministerul Sănătății, după verificarea îndeplinirii condițiilor și criteriilor prevăzute la art. 9^1 alin. (1). (la 11-12-2019, Sectiunea 1 din Capitolul I a fost completată de Punctul 5, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 74 din 10 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 997 din 11 decembrie 2019 ) + Articolul 13(1) Cheltuielile de personal aferente medicilor rezidenți, medicilor stomatologi rezidenți și farmaciștilor rezidenți, medicilor rezidenți încadrați în direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, în alte unități cu personalitate juridică din subordinea Ministerului Sănătății, din unități sanitare de stat și private și din cadrul Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă se suportă de la bugetul de stat, în limita duratei maxime prevăzute pentru specialitatea pentru care optează. (la 11-12-2019, Alineatul (1) din Articolul 13 , Sectiunea 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 74 din 10 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 997 din 11 decembrie 2019 ) (la 24-06-2022, sintagma: medicilor dentiști a fost înlocuită de Punctul 21, Articolul I ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) (1^1) Instituțiile de învățământ superior particulare acreditate suportă din venituri proprii cheltuielile aferente coordonatorilor de program de rezidențiat, directorilor de program, precum și responsabililor de formare. (la 11-12-2019, Articolul 13 din Sectiunea 1 , Capitolul I a fost completat de Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 74 din 10 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 997 din 11 decembrie 2019 ) (2) Drepturile prevăzute la alin. (1) se acordă prin instituțiile cu care medicii rezidenți, medicii stomatologi rezidenți și farmaciștii rezidenți, pe loc, respectiv pe post, au încheiat contract individual de muncă pe durată determinată sau nedeterminată sau au raporturi de serviciu, după caz, în baza documentelor doveditoare privind frecventarea stagiilor, emise de unitatea la care se efectuează pregătirea. (la 24-06-2022, sintagma: medicii dentiști a fost înlocuită de Punctul 21, Articolul I ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) (3) Începând cu data de 1 ianuarie 2023, cheltuielile de personal prevăzute la alin. (1) sunt suportate de la bugetul de stat, pentru persoanele care promovează un nou concurs de rezidențiat, și sunt confirmate prin ordin al ministrului sănătății, în limita a maximum 10 ani de pregătire. (la 24-06-2022, Articolul 13 din Sectiunea 1 , Capitolul I a fost completat de Punctul 11, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) (4) În termenul prevăzut la alin. (3) persoanele în cauză pot începe maximum 3 programe de rezidențiat dacă nu finalizează cel puțin unul dintre acestea cu promovarea examenului de specialist. La calculul celor 3 programe de rezidențiat se iau în considerare și eventualele schimbări de specialitate potrivit art. 22^2. (la 24-06-2022, Articolul 13 din Sectiunea 1 , Capitolul I a fost completat de Punctul 11, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) (5) După expirarea termenului prevăzut la alin. (3) cheltuielile de personal prevăzute la alin. (1) se pot suporta din bugetele unităților sanitare angajatoare. (la 24-06-2022, Articolul 13 din Sectiunea 1 , Capitolul I a fost completat de Punctul 11, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) (6) În vederea aplicării prevederilor alin. (3) și (5), precum și pentru monitorizarea pregătirii rezidenților, direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București au obligația de a raporta lunar Ministerului Sănătății datele privind situația acestora. (la 24-06-2022, Articolul 13 din Sectiunea 1 , Capitolul I a fost completat de Punctul 11, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) (la 17-07-2017, Articolul 13 din Sectiunea 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1, ARTICOL UNIC din ORDONANȚA nr. 1 din 13 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 562 din 14 iulie 2017 ) + Articolul 13^1(1) Începând cu luna iulie 2017, rezidenții prevăzuți la art. 13 alin. (1) cu un salariu lunar brut/soldă brută lunară mai mic/mică decât 7.100 lei, care nu include drepturile aferente gărzilor efectuate pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază, beneficiază de o bursă de rezidențiat în cuantum lunar de 670 lei.(2) Bursa de rezidențiat se acordă până la data la care personalul prevăzut la alin. (1) beneficiază de salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție la nivelul reglementat pentru anul 2022 de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.(3) Bursa de rezidențiat prevăzută la alin. (1) nu face parte din salariul brut/solda brută, nu este supusă impozitului pe venit și nu constituie bază de calcul pentru contribuțiile de asigurări sociale de stat, asigurări pentru șomaj, asigurări sociale de sănătate sau pentru accidente de muncă și boli profesionale.(4) Plata lunară a bursei de rezidențiat se realizează din bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Sănătății pentru unitățile sanitare de stat din subordinea sa, pentru unitățile sanitare private și pentru unitățile sanitare de stat din subordinea autorităților administrației publice locale, în baza normelor metodologice de aplicare aprobate prin ordin al ministrului sănătății, respectiv prin bugetele aprobate ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, în baza normelor metodologice de aplicare aprobate de ordonatorii principali de credite ai acestora, precum și prin bugetul aprobat Ministerului Muncii și Protecției Sociale pentru rezidenții din cadrul Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă. (la 11-12-2019, Alineatul (4) din Articolul 13^1 , Sectiunea 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 74 din 10 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 997 din 11 decembrie 2019 ) (la 17-07-2017, Articolul 13^1 din Sectiunea 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA nr. 1 din 13 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 562 din 14 iulie 2017 ) + Articolul 14(1) Pentru fiecare dintre specialitățile prevăzute de Nomenclatorul specialităților medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală se elaborează Fișa postului rezidentului, cu caracter și conținut general obligatorii, care cuprinde drepturile, obligațiile și limitele de competență ale acestuia.(2) Fișele posturilor prevăzute la alin. (1) se elaborează de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății și sunt avizate de Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Stomatologi din România și, respectiv, Colegiul Farmaciștilor din România, după caz.(3) Limitele de competență corespunzătoare nivelului de formare al modulelor parcurse pentru medicii rezidenți se stabilesc în cadrul curriculumului de pregătire și sunt trecute în mod obligatoriu în fișa postului întocmită de angajator, alături de celelalte drepturi și obligații ale rezidentului cu statut de salariat. (la 02-09-2024, Articolul 14 , Sectiunea 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 9. , Articolul V din ORDONANȚA nr. 44 din 28 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 876 din 30 august 2024 ) + Articolul 15(1) Abrogat. (la 02-09-2024, Alineatul (1) , Articolul 15 , Sectiunea 1 , Capitolul I a fost abrogat de Punctul 10. , Articolul V din ORDONANȚA nr. 44 din 28 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 876 din 30 august 2024 ) (2) Etapa ulterioară încheierii pregătirii în rezidențiat o constituie examenul pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și, respectiv, farmacist specialist, cuprinzând o probă scrisă și probe clinice sau practice. (la 24-06-2022, sintagma: medic dentist a fost înlocuită de Punctul 21, Articolul I ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) (3) Examenul prevăzut la alin. (2) se organizează de Ministerul Sănătății în centrele universitare cu facultăți de medicină generală, stomatologie și farmacie acreditate în care s-a efectuat pregătirea. Comisiile de examinare și comisiile de soluționare a contestațiilor sunt formate din specialiști și sunt numite prin ordin al ministrului sănătății la propunerea instituțiilor de învățământ superior publice acreditate, care au facultăți de medicină, stomatologie și farmacie acreditate, cu avizul colegiilor profesionale. (la 24-06-2022, Alineatul (3) din Articolul 15 , Sectiunea 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 12, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) (3^1) Prin excepție de la prevederile alin. (3) și (8), pentru specialitatea anestezie și terapie intensivă și, respectiv, specialitatea medicină de urgență, examenul se organizează potrivit metodologiilor aprobate prin ordin al ministrului sănătății. Pentru alte specialități pentru care se organizează examen de specialist la nivel european prin societățile medicale de profil, Ministerul Sănătății poate organiza examen potrivit unor metodologii specifice, aprobate prin ordin al ministrului sănătății. (la 02-09-2024, Alineatul (3^1) , Articolul 15 , Sectiunea 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 11. , Articolul V din ORDONANȚA nr. 44 din 28 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 876 din 30 august 2024 ) (3^2) Începând cu sesiunea de examen din semestrul I al anului 2026 proba scrisă a examenului pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și, respectiv, farmacist specialist se desfășoară cu subiecte unice pe țară pentru fiecare specialitate. Comisia națională de elaborare a subiectelor pentru proba scrisă este formată din coordonatori de rezidențiat din specialitatea respectivă din toate centrele universitare unde se desfășoară pregătirea și este desemnată prin ordin al ministrului sănătății. Președintele comisiei se desemnează prin tragere la sorți în dimineața examenului dintre membrii comisiei. Probele clinice sau practice se susțin în fața unor comisii propuse de instituțiile de învățământ superior de medicină și farmacie acreditate, respectiv instituțiile de învățământ superior care au în structură facultăți de medicină, medicină dentară/stomatologie și farmacie care au programe de studii de medicină, medicină dentară/stomatologie și farmacie acreditate, cu avizul colegiilor profesionale și numite prin ordin al ministrului sănătății. (la 02-09-2024, Articolul 15 , Sectiunea 1 , Capitolul I a fost completat de Punctul 12. , Articolul V din ORDONANȚA nr. 44 din 28 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 876 din 30 august 2024 ) (4) La examen se pot prezenta doar medicii, medicii stomatologi sau farmaciștii care au efectuat integral programul de pregătire și au obținut diploma eliberată de instituțiile de învățământ superior cu facultăți de medicină, stomatologie și farmacie. (la 24-06-2022, sintagma: medicină dentară a fost înlocuită de Punctul 21, Articolul I ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) (la 24-06-2022, sintagma: medicii dentiști a fost înlocuită de Punctul 21, Articolul I ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) (5) Prin excepție de la prevederile alin. (4), la examen se pot prezenta și rezidenți aflați în ultimele 6 luni dinaintea finalizării integrale a pregătirii, pe baza propunerii coordonatorului sau directorului de program de rezidențiat și numai cu aprobarea ministrului sănătății, cu obligația finalizării de către aceștia a programului de pregătire.(6) Examenul poate fi susținut în termen de maximum 5 ani de la data încheierii programului de pregătire.(7) După promovarea examenului, în cel mult 30 de zile lucrătoare de la ultima zi a sesiunii de examene organizate sau, după caz, în cel mult 30 de zile lucrătoare de la prezentarea dovezii privind finalizarea integrală a pregătirii, în situațiile prevăzute la alin. (4), ministrul sănătății confirmă prin ordin titlul de medic specialist, de medic stomatolog specialist sau de farmacist specialist, după caz. (la 02-09-2024, Alineatul (7) , Articolul 15 , Sectiunea 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 13. , Articolul V din ORDONANȚA nr. 44 din 28 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 876 din 30 august 2024 ) (8) Metodologia desfășurării probelor examenului pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și, respectiv, farmacist specialist se aprobă prin ordin al ministrului sănătății și al ministrului educației, cercetării și inovării. (la 24-06-2022, sintagma: medic dentist a fost înlocuită de Punctul 21, Articolul I ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) + Articolul 15^1(1) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1) și art. 15, se confirmă specialiști într-o specialitate medicală, medico-dentară sau farmaceutică nou-înființată, cadrele didactice universitare titulare în instituțiile de învățământ superior cu profil medical, medico-dentar și farmaceutic uman, care la data înființării noii specialități sunt încadrate la disciplinele corespondente acesteia sau la disciplinele care includ domeniul de formare al noii specialități și sunt confirmate prin ordin al ministrului sănătății, specialiști sau primari într-o altă specialitate.(2) Confirmarea titlului de medic specialist, medic stomatolog specialist sau de farmacist specialist, după caz, în specialitatea nou-înființată se face nominal, prin ordin al ministrului sănătății, la cererea cadrelor didactice universitare prevăzute la alin. (1). (la 24-06-2022, sintagma: medic dentist a fost înlocuită de Punctul 21, Articolul I ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) (la 28-03-2012, Art. 15^1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 6 din 27 martie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 207 din 28 martie 2012. ) + Articolul 15^2(1) Se confirmă în gradul de medic primar, medic stomatolog primar sau farmacist primar, după caz, în specialitatea nou-înființată, profesorii universitari, conferențiarii universitari și lectorii/șefii de lucrări titulari la data înființării noii specialități în instituțiile de învățământ superior cu profil medical, medico-dentar și farmaceutic uman și care au dobândit titlul de specialist în noua specialitate înființată în condițiile prevăzute la art. 15^1. (la 24-06-2022, sintagma: medic dentist a fost înlocuită de Punctul 21, Articolul I ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) (2) Confirmarea în gradul de primar în specialitatea nou-înființată se face nominal, prin ordin al ministrului sănătății, la cererea cadrelor didactice universitare prevăzute la alin. (1). (la 28-03-2012, Art. 15^2 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 6 din 27 martie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 207 din 28 martie 2012. ) + Articolul 15^3Cadrele didactice universitare care au beneficiat de prevederile art. 15^1 și 15^2 la înființarea unei noi specialități medicale, medico-dentare sau farmaceutice obțin titlul de specialist într-o altă specialitate nou-înființată numai potrivit prevederilor art. 19 și se pot prezenta la examenul pentru obținerea gradului de primar în această specialitate, după îndeplinirea condiției de vechime ca specialist prevăzută în anexa la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.470/2011 pentru aprobarea criteriilor privind angajarea și promovarea în funcții, grade și trepte profesionale a personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar. (la 28-03-2012, Art. 15^3 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 6 din 27 martie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 207 din 28 martie 2012. ) + Secţiunea a 2-a Rezidențiatul pe locuri + Articolul 16(1) Admiterea în rezidențiatul pe locuri se face prin concurs național organizat de Ministerul Sănătății la nivelul instituțiilor de învățământ superior medical cu facultăți de medicină, stomatologie și farmacie acreditate, în sesiune unică, în trimestrul IV al fiecărui an. (la 24-06-2022, sintagma: medicină dentară a fost înlocuită de Punctul 21, Articolul I ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) (2) Concursul se organizează pe domeniile medicină, stomatologie și farmacie, în baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului sănătății. (la 24-06-2022, sintagma: medicină dentară a fost înlocuită de Punctul 21, Articolul I ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) (3) Medicii, medicii stomatologi și farmaciștii care promovează concursul organizat pentru rezidențiatul pe locuri și aleg loc în specialitate sunt confirmați prin ordin al ministrului sănătății, devenind rezidenți în specialitatea respectivă, cu pregătire în centrul universitar ales. (la 24-06-2022, sintagma: medicii dentiști a fost înlocuită de Punctul 21, Articolul I ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) + Articolul 17(1) Rezidențiatul pe locuri se organizează pentru un număr de locuri în acord cu necesitățile din teritoriu, stabilit conform previziunilor pe specialități pentru următorii 3-7 ani transmise de direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, pe baza criteriilor stabilite de Ministerul Sănătății, conform politicilor de resurse umane promovate. (la 24-06-2022, Alineatul (1) din Articolul 17 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) (2) Medicii, medicii stomatologi și farmaciștii confirmați în rezidențiat încheie un contract individual de muncă pe perioadă determinată, egală cu durata rezidențiatului în specialitatea aleasă, cu unitatea sanitară la care au fost repartizate locurile pentru rezidențiat. (la 24-06-2022, sintagma: medicii dentiști a fost înlocuită de Punctul 21, Articolul I ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) + Secţiunea a 3-a Rezidențiatul pe post + Articolul 18(1) Rezidențiatul pe post se organizează în trimestrul IV al fiecărui an, în funcție de numărul de posturi solicitate de unitățile medico-militare și unitățile sanitare aflate în subordinea Ministerului Sănătății, autorităților administrației publice locale sau ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, precum și de cabinetele medicale individuale de medicină de familie, în specialitățile prevăzute de Nomenclatorul specialităților medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală. (la 25-07-2021, Alineatul (1) din Articolul 18 , Sectiunea a 3-a , Capitolul I a fost modificat de Punctul 6, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 212 din 21 iulie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 720 din 22 iulie 2021 ) (2) Rezidențiatul pe post se poate organiza numai pentru unități sanitare publice din zone deficitare din punctul de vedere al asigurării asistenței medicale. (la 02-09-2024, Alineatul (2) , Articolul 18 , Sectiunea a 3-a , Capitolul I a fost modificat de Punctul 14. , Articolul V din ORDONANȚA nr. 44 din 28 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 876 din 30 august 2024 ) (3) Unitățile și specialitățile pentru care se organizează rezidențiat pe post se aprobă anual prin ordin al ministrului sănătății.(4) Pentru spitalele clinice cu secții clinice universitare, institute sau centre medicale clinice, precum și pentru spitalele regionale nu se organizează rezidențiat pe post.(5) Prin excepție de la prevederile alin. (2) și (4), se poate organiza rezidențiat pe post pentru specialitățile deficitare, care sunt stabilite prin ordin al ministrului sănătății.(5^1) Medicii, medicii stomatologi și farmaciștii care aleg post în specialitate sunt confirmați prin ordin al ministrului sănătății, devenind rezidenți pe post în specialitatea respectivă, cu pregătire în centrul universitar ales. (la 03-11-2019, Articolul 18 din Sectiunea a 3-a , Capitolul I a fost completat de Punctul 8, Articolul I din LEGEA nr. 197 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 877 din 31 octombrie 2019 ) (la 24-06-2022, sintagma: medicii dentiști a fost înlocuită de Punctul 21, Articolul I ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) (6) Rezidenții care ocupă prin concurs posturile pentru care se organizează rezidențiat în condițiile prevăzute la alin. (1)-(3) încheie contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu unitatea sanitară publică care a publicat postul respectiv, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.(7) Medicii, medicii stomatologi și farmaciștii care promovează concursul de rezidențiat pe post încheie un contract individual de muncă cu unitatea sanitară publică care a publicat postul respectiv, înainte de începerea pregătirii în rezidențiat. Prin acest contract se prevede obligația de a lucra la unitatea sanitară publică cu care a încheiat contractul individual de muncă un număr de ani egal cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidențiat. (la 24-06-2022, sintagma: medicii dentiști a fost înlocuită de Punctul 21, Articolul I ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) (8) Obligația prevăzută la alin. (7) se stabilește prin act adițional la contractul individual de muncă, în temeiul prevederilor Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Nerespectarea de către salariat a obligației asumate îl obligă pe acesta la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, precum și la restituirea primei de instalare, proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită, conform actului adițional la contractul individual de muncă. (la 03-11-2019, Alineatul (8) din Articolul 18 , Sectiunea a 3-a , Capitolul I a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din LEGEA nr. 197 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 877 din 31 octombrie 2019 ) Notă
Decizie de admitere: RIL nr. 26/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 27 din 11 ianuarie 2021:
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 18 alin. (8) și (8^1) din Ordonanța Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu modificările și completările ulterioare, și art. 18 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare, sumele plătite de o unitate medicală cu titlu de bursă de rezidențiat unui medic rezident în conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 nu constituie o cheltuială ocazionată cu pregătirea profesională a acestuia în sensul art. 18 alin. (8) și (8^1) din Ordonanța Guvernului nr. 18/2009.(8^1) Cheltuielile ocazionate de pregătirea profesională se stabilesc pe ani de studii, prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului educației naționale, pentru fiecare din specialitățile prevăzute de Nomenclatorul specialităților medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală. (la 03-11-2019, Articolul 18 din Sectiunea a 3-a , Capitolul I a fost completat de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 197 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 877 din 31 octombrie 2019 ) Notă

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 18 alin. (8) și (8^1) din Ordonanța Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu modificările și completările ulterioare, și art. 18 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare, sumele plătite de o unitate medicală cu titlu de bursă de rezidențiat unui medic rezident în conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 nu constituie o cheltuială ocazionată cu pregătirea profesională a acestuia în sensul art. 18 alin. (8) și (8^1) din Ordonanța Guvernului nr. 18/2009.(9) Prevederile alin. (7) nu se aplică în cazul în care prin reorganizare este desființată unitatea sanitară în care se află postul în care este confirmat ca rezident.(10) Prevederile alin. (7) se aplică și în cazul restructurării unităților sanitare prin reducerea numărului de posturi. + Articolul 18^1(1) Prin excepție de la prevederile art. 16 și 18, în cazul în care la finele repartiției candidaților promovați la concursul de rezidențiat rămân locuri/posturi de rezident neocupate, Ministerul Sănătății poate organiza redistribuirea, la cerere, a candidaților care la concursul de rezidențiat din sesiunea precedentă au fost declarați respinși, deși au obținut punctajul minim de promovare stabilit de metodologia de concurs, aprobată prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului educației naționale, dar s-au clasat în afara numărului de locuri/posturi publicat la concurs.(2) În situația în care în sesiunea anterioară nu există candidați cu punctaj de promovare sau după redistribuirea prevăzută la alin. (1) au mai rămas locuri/posturi neocupate, Ministerul Sănătății poate organiza, în primul semestru al anului următor, o sesiune extraordinară a concursului de rezidențiat. (la 29-06-2018, Articolul 18^1 din Sectiunea a 3-a , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 52 din 28 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 543 din 29 iunie 2018 ) + Articolul 18^2Redistribuirea prevăzută la art. 18^1 alin. (1) se face pe baza Metodologiei privind ocuparea prin redistribuire a locurilor/posturilor rămase libere la sesiunea de rezidențiat pe anul universitar în curs, aprobată prin ordin al ministrului sănătății, cu obligația respectării clasificării stabilite la concursul de rezidențiat susținut inițial. (la 29-06-2018, Sectiunea a 3-a din Capitolul I a fost completată de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 52 din 28 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 543 din 29 iunie 2018 ) + Articolul 18^3În unitățile sanitare publice, posturile devenite vacante ca urmare a încetării contractelor individuale de muncă încheiate cu rezidenții pe post pot fi ocupate prin concurs de către rezidenții aflați în anul 3-6 de pregătire, cu avizul Ministerului Sănătății. (la 24-06-2022, Sectiunea a 3-a din Capitolul I a fost completată de Punctul 15, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) + Capitolul II A doua specialitate + Articolul 19(1) Posesorii certificatului de specialist pot efectua pregătire pentru obținerea celei de-a doua specialități în regim cu taxă, prin următoarele modalități:a) prin susținerea unui nou concurs de rezidențiat, cu respectarea prevederilor legale, în oricare dintre specialitățile prevăzute de Nomenclatorul specialităților medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală, conform facultății absolvite;b) prin înscrierea la programul de pregătire în a doua specialitate, pentru una dintre specialitățile prevăzute în Nomenclatorul specialităților medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății. (la 02-09-2024, Alineatul (1) , Articolul 19 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 15. , Articolul V din ORDONANȚA nr. 44 din 28 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 876 din 30 august 2024 ) (1^1) Metodologia-cadru de înscriere la programul de pregătire în cea de-a doua specialitate în baza prevederilor alin. (1) lit. b) se aprobă prin ordin al ministrului sănătății. (la 24-06-2022, Articolul 19 din Capitolul II a fost completat de Punctul 16, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) (1^2) Persoanele înscrise la programul de pregătire în cea de-a doua specialitate potrivit alin. (1) lit. b) sunt confirmate în specialitatea de pregătire prin ordin al ministrului sănătății. (la 24-06-2022, Articolul 19 din Capitolul II a fost completat de Punctul 16, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) (2) Cuantumul anual al taxei este egal cu cel al cheltuielilor prevăzute la art. 18 alin. (8^1) și se aplică în mod corespunzător ambelor modalități de obținere a celei de-a doua specialități, prevăzute la alin. (1). Acesta se stabilește prin ordin al ministrului sănătății și al ministrului educației naționale și se revizuiește la intervale de minimum 5 ani. (la 03-11-2019, Alineatul (2) din Articolul 19 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 197 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 877 din 31 octombrie 2019 ) (3) Dispozițiile referitoare la Regulamentul de efectuare a pregătirii prin rezidențiat, prevăzut la art. 10 alin. (2), se aplică în mod corespunzător ambelor modalități de obținere a celei de-a doua specialități, prevăzute la alin. (1). + Articolul 20(1) Programul de pregătire în a doua specialitate se efectuează cu frecvență și are durată totală, curriculum de pregătire și barem de manopere, proceduri, tehnici diagnostice și terapeutice identice cu cele prevăzute pentru programul de pregătire prin rezidențiat. Programul asigură același nivel și aceeași calitate a pregătirii de specialitate ca și programul de rezidențiat în specialitatea respectivă.(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), stagiile de pregătire efectuate în prima specialitate, similare ca durată și conținut, care se regăsesc în curriculumul de pregătire al celei de-a doua specialități, se echivalează de către Ministerul Sănătății în limita a maximum jumătate din durata totală a noii specialități, la recomandarea coordonatorului de rezidențiat sau directorului de program de rezidențiat, după caz, și cu avizul instituției de învățământ superior cu profil medical acreditate unde se derulează programul de pregătire. (la 24-06-2022, Alineatul (2) din Articolul 20 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 17, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) + Articolul 21Posesorii certificatului de specialist în specialități asimilate efectuează pregătire în specialitatea de asimilare, fără concurs de rezidențiat și fără taxă. + Capitolul III Drept de liberă practică + Articolul 22(1) Începând cu promoția 2005 de absolvenți licențiați ai facultăților de medicină, dobândirea dreptului de liberă practică se face după promovarea examenului de medic specialist.(1^1) Medicii din promoția 2005 și ulterioare care nu au fost confirmați medici rezidenți beneficiază de competențe limitate și pot fi încadrați în unități sanitare publice și private, precum și în cabinetele medicilor de familie, în funcția de medic. Încadrarea și salarizarea se fac în condițiile legii. (la 03-02-2011, Alin. (1^1) al art. 22 a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDONANȚĂ nr. 2 din 26 ianuarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 77 din 31 ianuarie 2011. ) (1^2) Medicii cu competențe limitate nu pot fi încadrați în serviciile de ambulanță și nu pot intra în relație contractuală directă cu casele de asigurări de sănătate. (la 03-02-2011, Alin. (1^2) al art. 22 a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDONANȚĂ nr. 2 din 26 ianuarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 77 din 31 ianuarie 2011. ) (1^3) Activitățile medicului cu competențe limitate se stabilesc de către Ministerul Sănătății în colaborare cu Colegiul Medicilor din România și se aprobă prin ordin al ministrului sănătății. (la 03-02-2011, Alin. (1^3) al art. 22 a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDONANȚĂ nr. 2 din 26 ianuarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 77 din 31 ianuarie 2011. ) (2) Abrogat. (la 02-09-2024, Alineatul (2) , Articolul 22 , Capitolul III a fost abrogat de Punctul 16. , Articolul V din ORDONANȚA nr. 44 din 28 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 876 din 30 august 2024 ) (3) Abrogat. (la 03-11-2019, Alineatul (3) din Articolul 22 , Capitolul III a fost abrogat de Punctul 12, Articolul I din LEGEA nr. 197 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 877 din 31 octombrie 2019 ) (4) Abrogat. (la 02-09-2024, Alineatul (4) , Articolul 22 , Capitolul III a fost abrogat de Punctul 16. , Articolul V din ORDONANȚA nr. 44 din 28 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 876 din 30 august 2024 ) (5) Abrogat. (la 02-09-2024, Alineatul (5) , Articolul 22 , Capitolul III a fost abrogat de Punctul 16. , Articolul V din ORDONANȚA nr. 44 din 28 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 876 din 30 august 2024 ) + Articolul 22^1(1) Medicii rezidenți pot exercita activitățile medicale din domeniul specialității de confirmare cu respectarea limitelor de competență corespunzătoare nivelului de formare al anului de pregătire în care se află. Depășirea limitelor de competență se sancționează conform legii.(2) Limitele de competență corespunzătoare nivelului de formare al anului de pregătire pentru medicii rezidenți se stabilesc de către Ministerul Sănătății în colaborare cu Colegiul Medicilor din România, cu respectarea curriculumului de pregătire, la propunerea comisiilor de specialitate și se aprobă prin ordin al ministrului sănătății.(3) Începând cu anul I de pregătire în specialitate, medicii rezidenți pot fi incluși, la cerere, în linia de gardă efectuată în specialitatea în care își desfășoară rezidențiatul, cu excepția liniei I de gardă, și în afara programului normal de lucru. Activitatea rezidenților incluși în linia de gardă se desfășoară pe răspunderea și sub supravegherea medicului titular de gardă. (la 28-07-2017, Alineatul (3) din Articolul 22^1 , Capitolul III a fost modificat de ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 187 din 24 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 598 din 25 iulie 2017 ) (4) Începând cu anul III de pregătire în specialitate, medicii rezidenți pot fi incluși, la cerere, în linia I de gardă efectuată în specialitatea în care își desfășoară rezidențiatul, în afara programului normal de lucru, cu respectarea limitelor de competență prevăzute la alin. (2), sub supravegherea unui medic specialist sau primar care efectuează gardă la domiciliu și care a fost desemnat în acest sens de către șeful de secție. (la 28-07-2017, Alineatul (4) din Articolul 22^1 , Capitolul III a fost modificat de ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 187 din 24 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 598 din 25 iulie 2017 ) (5) Coordonatorul de rezidențiat, respectiv directorul de program, precum și îndrumătorul de rezidențiat pot desemna medici rezidenți titulari în linia de gardă cu acordul scris al acestora, la solicitarea unității sanitare unde se efectuează garda în afara timpului normal de lucru. Orele suplimentare de gardă efectuate de rezidenți peste orele normate se remunerează conform încadrării salariale existente. (la 03-11-2019, Alineatul (5) din Articolul 22^1 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din LEGEA nr. 197 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 877 din 31 octombrie 2019 ) (6) Medicii rezidenți care efectuează gărzi în afara programului normal de lucru sunt salarizați pentru această activitate de către unitatea sanitară unde efectuează garda, cu respectarea prevederilor legale. (la 03-02-2011, Art. 22^1 a fost introdus de pct. 8 al art. I din ORDONANȚĂ nr. 2 din 26 ianuarie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 77 din 31 ianuarie 2011. ) + Articolul 22^2(1) Pot solicita schimbarea specialității alese în urma concursului de rezidențiat rezidenții pe loc care au efectuat, până la data solicitării, mai puțin de jumătate din durata totală de pregătire în specialitatea respectivă, cu condiția ca punctajul obținut la concursul de rezidențiat promovat să fie cel puțin egal cu cel mai mic punctaj de la specialitatea solicitată în centrul universitar respectiv și numai cu avizul de primire al instituției de învățământ superior cu profil medical acreditate și al unui coordonator acreditat din centrul universitar de pregătire. Avizul coordonatorului de program va conține obligatoriu și recomandarea privind stagiile ce pot fi echivalate ca urmare a schimbării specialității. Schimbarea specialității se aprobă prin ordin al ministrului sănătății, o singură dată pentru același concurs de rezidențiat promovat.(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), medicii rezidenți pe loc, indiferent de anul de pregătire, care din motive obiective nu finalizează stagiul de rezidențiat în specialitatea obținută prin concurs pot solicita schimbarea specialității alese în specialitatea medicină de familie. Prezentarea la examenul de medic specialist în specialitatea medicină de familie se face după parcurgerea integrală a curriculumului de pregătire în această specialitate.(3) Prevederile alin. (1) și (2) nu se aplică rezidenților pe post.(4) Rezidenții care schimbă specialitatea în condițiile prevăzute la alin. (1), respectiv la alin. (2) au obligația de a comunica Ministerului Sănătății dovada încheierii noului contract individual de muncă sau a actului adițional la contractul individual de muncă, după caz, în termen de 45 de zile de la data emiterii ordinului ministrului sănătății. (la 02-09-2024, Articolul 22^2 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 17. , Articolul V din ORDONANȚA nr. 44 din 28 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 876 din 30 august 2024 ) + Articolul 23(1) Medicii rezidenți care au finalizat pregătirea în rezidențiat, dar nu au promovat examenul de specialitate, pot fi încadrați cu contract individual de muncă în unități sanitare publice, inclusiv în cabinete medicale individuale, în funcție de specialitatea în care s-a efectuat pregătirea de rezidențiat și sub îndrumarea unui medic cu drept de liberă practică în specialitatea respectivă. În aceste cazuri, încadrarea se va face pe perioadă determinată de un an, cu posibilitate de prelungire anuală, până la maximum 3 ani. Încadrarea se va face pe funcția de medic, cu salarizarea corespunzătoare de rezident ultimul an, în funcție de specialitatea de confirmare.(2) Prevederea de la alin. (1) se aplică și în cazul medicilor rezidenți pe post. În intervalul prevăzut la alin. (1) se suspendă contractul individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată cu unitatea sanitară unde medicul rezident a ocupat postul.(3) Medicii rezidenți care nu s-au prezentat la examenul de specialist pot fi încadrați cu contract individual de muncă pe durată determinată de maximum un an de la finalizarea stagiului de pregătire, în funcția de medic, în unități sanitare publice care înregistrează deficit de personal și sub îndrumarea unui medic cu drept de liberă practică în specialitatea respectivă. (la 24-06-2022, Articolul 23 din Capitolul III a fost completat de Punctul 19, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) (4) Lista unităților sanitare publice prevăzute la alin. (3) se publică pe site-ul direcției de sănătate publică și se actualizează trimestrial. (la 24-06-2022, Articolul 23 din Capitolul III a fost completat de Punctul 19, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) (la 03-11-2019, Articolul 23 din Capitolul III a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 197 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 877 din 31 octombrie 2019 ) + Capitolul IV Dispoziții tranzitorii și finale + Articolul 24(1) Absolvenții facultăților de medicină, stomatologie și farmacie licențiați anterior promoției 2005 dobândesc drept de liberă practică după finalizarea stagiaturii cu durată de un an. (la 24-06-2022, sintagma: medicină dentară a fost înlocuită de Punctul 21, Articolul I ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) (2) Pe perioada stagiaturii, drepturile de personal pentru absolvenții facultăților de medicină, stomatologie și farmacie licențiați anterior promoției 2005 se suportă de la bugetul de stat. (la 24-06-2022, sintagma: medicină dentară a fost înlocuită de Punctul 21, Articolul I ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) (3) Abrogat. (la 02-09-2024, Alineatul (3) , Articolul 24 , Capitolul IV a fost abrogat de Punctul 18. , Articolul V din ORDONANȚA nr. 44 din 28 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 876 din 30 august 2024 ) + Articolul 24^1În vederea desfășurării activităților medicale specifice, medicii cu competențe limitate, precum și medicii rezidenți care efectuează gărzi potrivit art. 22^1 încheie asigurare de răspundere civilă profesională, potrivit legii. (la 03-02-2011, Art. 24^1 a fost introdus de pct. 9 al art. I din ORDONANȚĂ nr. 2 din 26 ianuarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 77 din 31 ianuarie 2011. ) + Articolul 25Începând cu promoția 2005, absolvenții licențiați ai facultăților de stomatologie și farmacie obțin dreptul de liberă practică odată cu dobândirea licenței. (la 24-06-2022, sintagma: medicină dentară a fost înlocuită de Punctul 21, Articolul I ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) + Articolul 26(1) Înscrierea la concursurile de rezidențiat se poate face și imediat după promovarea examenului de licență sau/și înaintea finalizării anului de stagiatură, în vederea asigurării posibilității obținerii specializărilor la vârste mai apropiate de tendințele actuale ale standardelor internaționale.(2) Absolvenții licențiați ai facultăților de medicină, stomatologie și farmacie anterior promoției 2005, care devin rezidenți în condițiile prevăzute la alin. (1), dobândesc dreptul de liberă practică după un an de rezidențiat, conform prevederilor legale anterioare. (la 24-06-2022, sintagma: medicină dentară a fost înlocuită de Punctul 21, Articolul I ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) + Articolul 27(1) Pentru rezidenții aflați în pregătire, forma rezidențiat pe post, se menține obligația prevăzută în actele adiționale la contractele individuale de muncă, respectiv de a lucra la unitatea sanitară publică cu care au încheiat contractul individual de muncă cel puțin un număr de ani egal cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidențiat.(2) Rezidenții pe post își desfășoară și finalizează pregătirea potrivit dispozițiilor prezentei ordonanțe. + Articolul 28Specialiștii care au efectuat programul de pregătire prin rezidențiat, forma pe post, pot obține a doua specialitate după îndeplinirea condiției din actul adițional încheiat la contractul de muncă. + Articolul 29(1) Medicii, medicii dentiști și farmaciștii cetățeni ai unui alt stat decât statele membre ale Uniunii Europene, statele aparținând Spațiului Economic European sau Confederației Elvețiene pot efectua specializare în rezidențiat prin Ministerul Educației, cu respectarea prevederilor legale, în una dintre specialitățile prevăzute în Nomenclatorul specialităților medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală.(2) Locurile de rezidenți, oferite românilor de pretutindeni de către Ministerul Educației, conform Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se ocupă prin concurs în condițiile metodologiei prevăzute la art. 3 alin. (1).(3) Medicii, medicii dentiști și farmaciștii, români de pretutindeni, care ocupă prin concurs un loc de rezident în condițiile prevăzute la alin. (2) sunt confirmați în rezidențiat prin ordin al ministrului educației.(4) Medicii, medicii dentiști și farmaciștii, români de pretutindeni, confirmați în rezidențiat potrivit alin. (3) pot solicita Ministerului Sănătății încadrarea ca rezidenți pe loc cu contract individual de muncă pe durată determinată, în condițiile prevăzute la art. 17 alin. (2), dacă obțin drept de muncă pe teritoriul României, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.(5) Specializarea pentru persoanele prevăzute la alin. (1) și (3) se face în limba română, cu respectarea duratei și curriculumului de pregătire prevăzute pentru rezidențiatul în specialitatea respectivă în România.(6) Examenul de specialitate se organizează de către Ministerul Sănătății, la sfârșitul specializării, cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 15, în sesiune comună. (la 24-06-2022, Articolul 29 din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 20, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) + Articolul 29^1(1) În vederea reatestării competențelor profesionale și redobândirii dreptului de practică sau de liberă practică, după caz, pentru medicii care au întrerupt activitatea profesională sau se află într-o situație de incompatibilitate pe o perioadă mai mare de 5 ani, Colegiul Medicilor din România, prin colegiile teritoriale, încheie cu unitățile sanitare acreditate să desfășoare programe de pregătire în rezidențiat, inclusiv cu cabinetele medicale individuale de medicină de familie, contracte pentru efectuarea stagiului practic pentru medicii în cauză.(2) Pe perioada stagiului prevăzut la alin. (1), medicii lucrează sub supravegherea și responsabilitatea coordonatorilor de program de rezidențiat, directorilor de program, precum și responsabililor/îndrumătorilor de formare nominalizați conform prevederilor art. 9 alin. (3) sau a unui medic primar acreditat în acest scop de către Colegiul Medicilor din România în cazul medicilor de familie și de medicină generală.(3) Medicii prevăzuți la alin. (1) au aceleași atribuții și responsabilități ca și medicii rezidenți aflați în ultimul an de pregătire în cazul medicilor specialiști sau, după caz, competențe limitate în cazul medicilor de medicină generală și al medicilor cu competențe limitate.(4) Pe perioada stagiului, medicii prevăzuți la alin. (1) nu beneficiază de drepturi salariale.(5) La încheierea stagiului pentru redobândirea dreptului de liberă practică, unitatea sanitară acreditată sau, după caz, cabinetul medical individual de medicină de familie eliberează medicului o adeverință din care rezultă perioada efectuării acestuia și sumarul activităților desfășurate. (la 03-11-2019, Capitolul IV a fost completat de Punctul 15, Articolul I din LEGEA nr. 197 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 877 din 31 octombrie 2019 ) + Articolul 30(1) Dispozițiile prezentei ordonanțe nu afectează drepturile câștigate de medici, medici stomatologi și farmaciști, potrivit legislației anterioare. (la 24-06-2022, sintagma: medici dentiști a fost înlocuită de Punctul 21, Articolul I ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 87 din 23 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 24 iunie 2022 ) (2) Normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe se aprobă prin ordin al ministrului sănătății, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentului act normativ. + Articolul 31Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Ordonanța Guvernului nr. 12/2008 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 179/2008. + Articolul 32Prezenta ordonanță intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Notă
Articolul II din LEGEA nr. 197 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 877 din 31 octombrie 2019, prevede:
„Articolul II
(1) Pentru anul 2019, prin derogare de la art. 2 alin. (3), art. 3 alin. (1), art. 8 alin. (1), art. 9 alin. (3), art. 10 alin. (2) și (3), art. 15 alin. (8), art. 18^1 alin. (1) și art. 19 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 31 august 2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu modificările și completările ulterioare, concursul național pentru admiterea în rezidențiatul pe locuri și pe posturi se organizează în temeiul unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului sănătății.
(2) Cifra de școlarizare pentru rezidențiat pentru anul 2019 se aprobă prin ordin al ministrului sănătății. Ministerul Finanțelor asigură resursele financiare necesare școlarizării prin rezidențiat, la nivelul cifrelor de școlarizare aprobate.
(3) Ordinele prevăzute la alin. (1) și (2) sunt opozabile Ministerului Educației Naționale”. Notă
Articolul 1 din ORDINUL nr. 1.881 din 16 decembrie 2019, publicat în Monitorul Oficial nr. 1010 din 16 decembrie 2019, prevede:
Articolul 1
Pentru anul universitar 2019-2020, cifra de școlarizare pentru rezidențiat se suplimentează cu un număr de 2.448 locuri, aferent absolvenților de medicină, medicină dentară și farmacie care au obținut punctajul minim de promovare.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul sănătății,
Ion Bazac
Ministrul muncii,
familiei și protecției sociale,
Marian Sârbu
Ministrul educației,
cercetării și inovării,
Ecaterina Andronescu
Ministrul finanțelor publice,
Gheorghe PogeaBucurești, 29 august 2009.Nr. 18.---------
EMITENT |