ÎNCHEIERE din 9 martie 2022referitoare la soluționarea cererii formulate de petentul X privind îndreptarea de eroare materială strecurată în minuta Sentinței civile nr. 1 din data de 4.01.2022
EMITENT
  • CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IX-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 651 din 9 iulie 2024




    Ședința din camera de consiliu de la 9 martie 2022
    Dosar nr. 8.178/2/2021Curtea constituită din:
    Președinte- X
    Grefier- X
    Pe rol soluționarea cererii formulate de petentul X privind îndreptarea de eroare materială strecurată în minuta Sentinței civile nr. 1 din data de 4.01.2022, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 8.178/2/2021, privind cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul X și intervenientul X, în contradictoriu cu pârâții Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, Guvernul României și Ministerul Afacerilor Interne prin Direcția generală juridică având ca obiect „ordonanță președințială“.Fără citarea părților.S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
    CURTEA,
    având nevoie de timp pentru a delibera, față de dispozițiile art. 396 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă, motiv pentru care
    DISPUNE:
    Amână pronunțarea cauzei pentru data de 23 martie 2022.Se atacă împreună cu fondul cauzei.Pronunțată astăzi, 9.03.2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței, conform art. 396 alin. (2) din noul Cod de procedură civilă.
    Președinte,
    X
    Grefier,
    X
     +  ÎNCHEIERE
    Ședința publică din data de 23 martie 2022

    CURTEA,
    În aceeași compunere, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă,
    DISPUNE:
    Amână pronunțarea cauzei pentru data de 6 aprilie 2022. Se atacă împreună cu fondul cauzei. Pronunțată astăzi, 23.03.2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței, conform art. 396 alin. (2) din noul Cod de procedură civilă.
    Președinte,
    X
    Grefier,
    X
     +  ÎNCHEIERE
    Ședința publică din data de 6 aprilie 2022

    CURTEA,
    În aceeași compunere, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă,
    DISPUNE:
    Amână pronunțarea cauzei pentru data de 20 aprilie 2022. Se atacă împreună cu fondul cauzei. Pronunțată astăzi, 6.04.2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței, conform art. 396 alin. (2) din noul Cod de procedură civilă.
    Președinte,
    X
    Grefier,
    X
     +  ÎNCHEIERE
    Ședința publică din data de 20 aprilie

    CURTEA,
    În aceeași compunere, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă,DISPUNE:Amână pronunțarea cauzei pentru data de 4 mai 2022. Se atacă împreună cu fondul cauzei. Pronunțată astăzi, 20.04.2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței, conform art. 396 alin. (2) din noul Cod de procedură civilă.
    Președinte,
    X
    Grefier,
    X
     +  ÎNCHEIERE
    Ședința publică din data de 4 mai 2022

    CURTEA,
    În aceeași compunere, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă,
    DISPUNE:
    Amână pronunțarea cauzei pentru data de 18 mai 2022. Se atacă împreună cu fondul cauzei. Pronunțată astăzi, 4.05.2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței, conform art. 396 alin. (2) din noul Cod de procedură civilă.
    Președinte,
    X
    Grefier,
    X
     +  ÎNCHEIERE
    Ședința publică din data de 18 mai 2022
    CURTEA,
    În aceeași compunere, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă,
    DISPUNE:
    Amână pronunțarea cauzei pentru data de 31 mai 2022. Se atacă împreună cu fondul cauzei. Pronunțată astăzi, 18.05.2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței, conform art. 396 alin. (2) din noul Cod de procedură civilă.
    Președinte,
    X
    Grefier,
    X
     +  ÎNCHEIERE
    Ședința publică din data de 31 mai 2022
    CURTEA,
    În aceeași compunere, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă,
    DISPUNE:
    Amână pronunțarea cauzei pentru data de 14 iunie 2022. Se atacă împreună cu fondul cauzei. Pronunțată astăzi, 31.05.2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței, conform art. 396 alin. (2) din noul Cod de procedură civilă.
    Președinte,
    X
    Grefier,
    X
     +  ÎNCHEIERE
    Ședința publică din data de 14 iunie 2022
    CURTEA,
    În aceeași compunere, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă,
    DISPUNE:
    Amână pronunțarea cauzei pentru data de 29 iunie 2022. Se atacă împreună cu fondul cauzei. Pronunțată astăzi, 14.06.2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței, conform art. 396 alin. (2) din noul Cod de procedură civilă.
    Președinte,
    X
    Grefier,
    X
     +  ÎNCHEIERE
    Ședința publică din data de 29 iunie 2022
    CURTEA,
    În aceeași compunere, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă,
    DISPUNE:
    Amână pronunțarea cauzei pentru data de 14 iulie 2022. Se atacă împreună cu fondul cauzei. Pronunțată astăzi, 29.06.2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței, conform art. 396 alin. (2) din noul Cod de procedură civilă.
    Președinte,
    X
    Grefier,
    X
    ------