CRITERII din 30 septembrie 2020de autorizare a funcționării unităților emitente de vouchere pe suport hârtie acordate în vederea achiziționării de echipamente sportive pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în vederea practicării sportului de performanță
EMITENT
  • MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 899 din 2 octombrie 2020



    Notă
    Conținute de ORDINUL nr. 2.797 din 30 septembrie 2020, publicat în Monitorul oficial, Partea I, nr. 899 din 2 octombrie 2020.
    În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 157/2020 privind acordarea unui ajutor financiar sub formă de voucher pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în practicarea sportului de performanță, unitățile emitente de vouchere pe suport hârtie în vederea achiziționării de echipamente sportive pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în vederea practicării sportului de performanță sunt obligate să solicite autorizație de funcționare, care se acordă de către Ministerul Finanțelor Publice, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele criterii:1. Unitățile care solicită autorizație de funcționare ca unități emitente de vouchere pe suport hârtie acordate în vederea achiziționării de echipamente sportive pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în vederea practicării sportului de performanță funcționează legal pe teritoriul României și au prevăzute în actul de înființare, la obiectul de activitate, operațiuni privind emiterea și gestionarea voucherelor pe suport hârtie acordate în vederea achiziționării de echipamente sportive pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în vederea practicării sportului de performanță, având cod CAEN 1812 - «Alte activități de tipărire n.c.a.». (la 03-08-2023, Punctul 1. a fost modificat de Punctul 34., Articolul I din ORDINUL nr. 2.256 din 27 iulie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 712 din 3 august 2023 ) 2. Constituie, în favoarea Ministerului Tineretului și Sportului, o garanție sub forma unei scrisori de garanție bancară, emisă de o instituție de credit persoană juridică română sau sucursală a instituțiilor de credit autorizate în state membre ale Uniunii Europene și notificată către Banca Națională a României, potrivit legii. Scrisoarea de garanție bancară are valoarea de 500.000 euro și este valabilă pe toată perioada de derulare a contractului de achiziție publică atribuit pentru emiterea voucherelor pe suport hârtie acordate în vederea achiziționării de echipamente sportive pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în vederea practicării sportului de performanță. La data solicitării autorizației de funcționare, administratorul societății depune o declarație pe propria răspundere prin care se obligă ca, în termen de maximum 10 zile de la data atribuirii de către Ministerul Tineretului și Sportului a contractului de achiziție publică pentru emiterea voucherelor pe suport hârtie acordate în vederea achiziționării de echipamente sportive pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în vederea practicării sportului de performanță, să transmită către direcția de specialitate din Ministerul Finanțelor Publice cu atribuții de management al domeniilor reglementate specific o copie, conform cu originalul, a scrisorii de garanție bancară depuse la Ministerul Tineretului și Sportului. (la 13-11-2020, Punctul 2. a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 2.977 din 11 noiembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1074 din 13 noiembrie 2020 ) 3. Abrogat. (la 13-11-2020, Punctul 3. a fost abrogat de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 2.977 din 11 noiembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1074 din 13 noiembrie 2020 ) 4. Unitățile care solicită autorizație de funcționare ca unități emitente de vouchere pe suport hârtie acordate în vederea achiziționării de echipamente sportive pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în vederea practicării sportului de performanță trebuie să dovedească faptul că dispun de un ansamblu de măsuri de securitate care să garanteze buna funcționare a sistemului voucherelor pe suport hârtie acordate în vederea achiziționării de echipamente sportive pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în vederea practicării sportului de performanță sau externalizează acest ansamblu de măsuri, după cum urmează:a) asigurarea cu personal de specialitate, angajat de către unitatea emitentă și/sau de furnizorii acesteia, și dotarea cu echipament software și alte echipamente deținute sau utilizate de către unitatea emitentă și/sau de către furnizorii acesteia, necesare emiterii voucherelor pe suport hârtie acordate în vederea achiziționării de echipamente sportive pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în vederea practicării sportului de performanță;b) utilizarea de suport tehnic special (hârtie pentru imprimat) cu particularități distincte care să nu permită falsificarea voucherelor pe suport hârtie acordate în vederea achiziționării de echipamente sportive pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în vederea practicării sportului de performanță (cel puțin cerneală fluorescentă care își schimbă culoarea în cazul în care tichetul este fotocopiat, microlinii care nu se disting la fotocopiere, bandă cu reflexe variabile, codul de bare al unității emitente, care conține cel puțin următoarele elemente: seria tichetului, perioada de valabilitate și valoarea nominală a acestuia);c) existența spațiilor distincte necesare producerii, depozitării, ambalării, rambursării și distrugerii voucherelor pe suport hârtie acordate în vederea achiziționării de echipamente sportive pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în vederea practicării sportului de performanță. Activitatea în aceste spații trebuie să se desfășoare de către personalul autorizat în condițiile de siguranță prevăzute de legislația în vigoare (cel puțin mijloace tehnice de supraveghere a spațiilor de producție și de depozitare, mijloace tehnice de siguranță, sisteme de alarmă);d) conducerea evidenței tehnico-operative și contabile a voucherelor pe suport hârtie acordate în vederea achiziționării de echipamente sportive pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în vederea practicării sportului de performanță distinct de a celorlalte valori materiale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile formularelor tipizate cu regim special;e) mijloacele tehnice necesare (rețea de calculatoare) și personalul specializat care să permită urmărirea informatizată a fiecărui voucher pe suport hârtie acordat în vederea achiziționării de echipamente sportive pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în vederea practicării sportului de performanță, pe tot circuitul său (execuție, păstrare, eliberare și utilizare), inclusiv a celor ce urmează să fie distruse, astfel încât să se poată evita sustragerea și utilizarea frauduloasă a acestora;f) mijloacele de transport speciale utilizate pentru transportul biletelor de valoare și asigurarea protecției transportului voucherelor pe suport hârtie acordate în vederea achiziționării de echipamente sportive pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în vederea practicării sportului de performanță;g) asigurarea transportului voucherelor pe suport hârtie acordate în vederea achiziționării de echipamente sportive pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în vederea practicării sportului de performanță neutilizate, în condiții de securitate.5. Unitățile care solicită autorizație de funcționare ca unități emitente de vouchere pe suport hârtie acordate în vederea achiziționării de echipamente sportive pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în vederea practicării sportului de performanță nu pot fi autorizate în situația în care înregistrează obligații restante la bugetul general consolidat, așa cum acestea sunt definite de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.5^1. Unitățile care solicită autorizație de funcționare ca unități emitente de vouchere pe suport hârtie acordate în vederea achiziționării de echipamente sportive pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în vederea practicării sportului de performanță nu pot fi autorizate în situația în care administratorul/directorul economic și/sau financiar au fost condamnați pe plan intern sau internațional pentru infracțiuni de evaziune fiscală sau infracțiuni privind regimul vamal. (la 03-08-2023, Actul a fost completat de Punctul 35., Articolul I din ORDINUL nr. 2.256 din 27 iulie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 712 din 3 august 2023 ) 6. Unitățile care solicită autorizație de funcționare ca unități emitente de vouchere pe suport hârtie acordate în vederea achiziționării de echipamente sportive pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în vederea practicării sportului de performanță nu pot fi autorizate în situația în care acestea/administratorul/ directorul economic și/sau financiar înregistrează fapte în cazierul fiscal.7. Autorizația de funcționare se eliberează pe o perioadă de 2 ani. Unitățile emitente de vouchere pe suport hârtie acordate în vederea achiziționării de echipamente sportive pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în vederea practicării sportului de performanță vor solicita reautorizarea cu cel puțin 45 de zile calendaristice înainte de data expirării autorizației de funcționare.8. În situația în care o unitate deține autorizație de funcționare ca unitate emitentă de vouchere pe suport hârtie acordate în vederea achiziționării de echipamente sportive pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în vederea practicării sportului de performanță pentru o locație și solicită, în cadrul termenului de valabilitate a autorizației, completarea acesteia cu alte locații, va depune la organul emitent o cerere de autorizare suplimentară, însoțită de documentele prevăzute la pct. 15, fiind necesar să facă și dovada îndeplinirii ansamblului de măsuri de securitate prevăzute la pct. 4.9. În situația prevăzută la pct. 8, comisia va emite o autorizație de completare care va avea același termen de valabilitate cu autorizația inițială și pe care se va înscrie, sub sintagma „Autorizație de funcționare“, cuvântul „completare“.10. Unitățile care își schimbă sediul social sau denumirea ori renunță la un punct de lucru au obligația de a solicita modificarea autorizației de funcționare în termen de 30 de zile de la data înregistrării modificării. Comisia va emite o nouă autorizație de funcționare care va avea același termen de valabilitate cu autorizația inițială și pe care se va înscrie, sub sintagma „Autorizație de funcționare“, cuvântul „modificare“.11. Unitățile emitente care externalizează ansamblul de măsuri de securitate care garantează buna funcționare a sistemului voucherelor pe suport hârtie acordate în vederea achiziționării de echipamente sportive pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în vederea practicării sportului de performanță și care, în perioada de valabilitate a autorizației, schimbă oricare dintre furnizorii de servicii notifică acest lucru direcției de specialitate cu atribuții de management al domeniilor reglementate specific din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, în termen de maximum 30 de zile de la data încheierii noului contract de prestări servicii. Prevederile pct. 12 se aplică în mod corespunzător.12. Constatarea abaterilor se face de către organele cu atribuții de control din cadrul Ministerului Finanțelor sau de către echipa de specialiști prevăzută la pct. 15 lit. j), care informează de îndată comisia în vederea suspendării autorizației de funcționare sau retragerii acesteia, după caz. (la 03-06-2024, Punctul 12. a fost modificat de Punctul 19. , Articolul I din ORDINUL nr. 928 din 21 mai 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 3 iunie 2024 ) 13. Comisia poate dispune ridicarea sancțiunii de suspendare a activității dacă unitatea emitentă în cauză face dovada remedierii cauzelor care au condus la aplicarea sancțiunii. Constatarea remedierii se efectuează de către echipa de specialiști prevăzută la pct. 15 lit. j). (la 03-06-2024, Punctul 13. a fost modificat de Punctul 19. , Articolul I din ORDINUL nr. 928 din 21 mai 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 3 iunie 2024 ) 14. În situația în care, la data expirării termenului de suspendare, unitatea emitentă nu face dovada remedierii cauzelor care au condus la aplicarea sancțiunii, comisia dispune retragerea autorizației de funcționare. Retragerea autorizației de funcționare își produce efectele de la data comunicării deciziei.15. Pentru autorizare sunt necesare următoarele documente: a) cererea de autorizare ca unitate emitentă de vouchere pe suport hârtie acordate în vederea achiziționării de echipamente sportive pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în vederea practicării sportului de performanță, conținând datele de identificare ale unității;b) documentul emis de către unitatea teritorială a Trezoreriei Statului, din care să rezulte că unitatea emitentă a deschis la Trezoreria Statului conturile prevăzute la art. 6 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 157/2020 privind acordarea unui ajutor financiar sub formă de voucher pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în practicarea sportului de performanță, aprobată prin Legea nr. 152/2021;c) adeverința emisă de către unitatea bancară sau de entitatea însăși în cazul instituțiilor de credit, din care să rezulte că unitatea emitentă a deschis un cont sau subcont de plăți distinct prin care se vor derula încasările și plățile aferente valorilor nominale ale voucherelor pe suport hârtie acordate în vederea achiziționării de echipamente sportive pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în vederea practicării sportului de performanță;d) angajamentul unității emitente, conform căruia prin contul sau subcontul de plăți distinct prin care se vor derula încasările și plățile aferente valorii nominale a voucherelor pe suport hârtie acordate în vederea achiziționării de echipamente sportive pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în vederea practicării sportului de performanță nu vor fi utilizate alte instrumente financiare, cu excepția viramentului bancar;e) certificatul de cazier judiciar al administratorului/ administratorilor și al directorului economic și/sau financiar sau, după caz, consimțământul expres, exprimat în scris, al acestora cu privire la solicitarea de către Ministerul Finanțelor a extrasului de pe cazierul judiciar;f) declarația pe propria răspundere a administratorului/ administratorilor și a directorului economic și/sau financiar că ocupă această funcție în cadrul societății;g) extrasul de cazier fiscal pentru persoanele prevăzute la pct. 6;h) declarația pe propria răspundere a reprezentantului legal al unității emitente, din care să rezulte că aceasta nu înregistrează obligații de plată restante datorate bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale;i) certificatul de atestare fiscală din care să rezulte că unitatea nu înregistrează obligații de plată restante, astfel cum sunt acestea definite în Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, administrate de către organul fiscal central;j) nota de constatare, care conține propunerea de acordare sau neacordare a autorizației de funcționare din perspectiva respectării cerințelor prevăzute la pct. 1 și 4, întocmită de o echipă de specialiști, compusă din:– un reprezentant al Direcției generale management al domeniilor reglementate specific din cadrul Ministerului Finanțelor;– un reprezentant al Direcției de legislație și reglementări contabile din cadrul Ministerului Finanțelor;– un reprezentant al Centrului Național pentru Informații Financiare din cadrul Ministerului Finanțelor;– un reprezentant al Direcției generale coordonare control fiscal din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală;– un reprezentant al organului fiscal competent cu administrarea contribuabilului;– un reprezentant al Companiei Naționale «Imprimeria Națională» - S.A.Nota de constatare va fi semnată de ambele părți;k) o declarație pe propria răspundere a administratorului societății, prin care acesta se obligă ca, în termen de maximum 10 zile de la data atribuirii de către Agenția Națională pentru Sport a contractului de achiziție publică pentru emiterea voucherelor pe suport hârtie acordate în vederea achiziționării de echipamente sportive pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în vederea practicării sportului de performanță, să transmită către direcția de specialitate o notificare însoțită de documentul din care reiese că societatea îndeplinește condiția prevăzută la pct. 2. (la 03-08-2023, Punctul 15. a fost modificat de Punctul 36., Articolul I din ORDINUL nr. 2.256 din 27 iulie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 712 din 3 august 2023 ) 16. Documentele prevăzute la pct. 15 lit. a)-f), h), j) și k) se depun de către unitate, iar documentele prevăzute la pct. 15 lit. g) și i) se solicită, potrivit legii, de către direcția de specialitate, autorităților emitente. (la 03-08-2023, Actul a fost completat de Punctul 37., Articolul I din ORDINUL nr. 2.256 din 27 iulie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 712 din 3 august 2023 ) ----