ORDIN nr. 905 din 29 aprilie 2024privind aprobarea cotelor de recoltă pentru specia căprior (Capreolus capreolus) pentru perioada 1 mai 2024-30 aprilie 2025
EMITENT
  • MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILOR
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 30 aprilie 2024



    Având în vedere referatele de aprobare nr. DGB/139.638 din 28.02.2024 și nr. DGB/139.990 din 24.04.2024 ale Direcției generale biodiversitate,ținând seama de Avizul Consiliului Național de Vânătoare nr. 1/2024,în conformitate cu prevederile art. 34 și 36 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 6 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 57 alin. (1), (4) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, cu modificările și completările ulterioare, ministrul mediului, apelor și pădurilor emite următorul ordin:  +  Articolul 1(1) Se aprobă cotele de recoltă pentru specia căprior (Capreolus capreolus) pentru perioada 1 mai 2024-30 aprilie 2025, prevăzute în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul din șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, București.(2) Exemplarele de căprior cu vârsta sub 1 an, denumite în continuare „tineret“, se recoltează în cadrul cotelor prevăzute în coloana 9 din anexa la prezentul ordin, cu respectarea perioadei prevăzute pentru „mascul“ și „femelă“ în anexa nr. 1 la Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 2(1) Cotele de recoltă aprobate prin prezentul ordin se realizează pe fiecare fond cinegetic de către gestionarii acestora, în structura aprobată, potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea reglementărilor în vigoare în domeniul vânătorii referitoare la autorizarea, organizarea și practicarea vânătorii, urmărindu-se conservarea biodiversității faunei cinegetice și păstrarea echilibrului ecologic.(2) În situațiile în care în cursul perioadei de la art. 1 alin. (1), gestionarii unor fonduri cinegetice sunt înlocuiți în contractele de gestionare, cotele de recoltă nerealizate revin noilor gestionari de la momentul preluării dreptului de gestionare a faunei cinegetice.  +  Articolul 3Pe fondurile cinegetice care se suprapun ariilor naturale protejate, cotele de recoltă aprobate prin prezentul ordin se realizează pe suprafețele din fondurile cinegetice unde practicarea vânătorii este admisă potrivit legii, cu respectarea prevederilor art. 35 din Legea nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 4(1) În cazul producerii de pagube culturilor agricole sau silvice de către exemplare de căprior, în cursul perioadei de vânătoare prevăzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, recoltarea acestora se realizează la solicitarea scrisă a gestionarului, prin metoda „la pândă“, în condițiile aprobării administratorului, prin referat de aprobare, atât pe fondurile cinegetice pe care nu au fost aprobate cote de recoltă, cât și pe fondurile cinegetice unde cota de recoltă aprobată prin prezentul ordin a fost realizată.(2) În cazul producerii de pagube culturilor agricole sau silvice de către exemplare de căprior, în afara perioadei de vânătoare prevăzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, recoltarea acestora se realizează, la solicitarea scrisă a gestionarului, prin metoda „la pândă“, după cum urmează:a) în baza aprobării conducerii structurilor teritoriale de specialitate ale Gărzii Forestiere Naționale, în raza căreia se află fondul cinegetic, în situația în care cota de recoltă aprobată prin prezentul ordin nu a fost realizată;b) în baza aprobării conducerii autorității publice centrale care răspunde de vânătoare, prin referat de aprobare, la propunerea conducătorilor structurilor teritoriale de specialitate ale Gărzii Forestiere Naționale, pe fondurile cinegetice pe care nu au fost aprobate cote de recoltă, precum și pe fondurile cinegetice unde cota de recoltă aprobată prin prezentul ordin a fost realizată.(3) Aprobările prevăzute la alin. (1) și (2) se fundamentează prin raportul de control întocmit de către personalul de specialitate din domeniul silvic sau cinegetic și avizat de conducătorul structurii teritoriale a Gărzii Forestiere Naționale, în urma verificării în teren privind situația pagubelor produse.  +  Articolul 5Pentru aplicarea prevederilor art. 34 din Legea nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, în situația în care pe un fond cinegetic cota de recoltă la specia căprior a fost realizată sau nu a fost aprobată cotă de recoltă sau nu este perioadă de vânătoare, autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare aprobă, prin referat de aprobare, suplimentarea cotei de recoltă și/sau recoltarea în perioada cuprinsă de la data intrării în vigoare a prezentului ordin până la data de 30.04.2025, la propunerea conducerii structurilor teritoriale de specialitate ale Gărzii Forestiere Naționale care verifică în acest scop solicitările primite.  +  Articolul 6În scopul ameliorării și creșterii calității genetice a populațiilor de căprior se interzice recoltarea, în perioada prevăzută la art. 1, a exemplarelor „de viitor“, așa cum sunt definite de art. 33 alin. (1) din Regulamentul privind autorizarea, organizarea și practicarea vânătorii, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 353/2008, cu modificările ulterioare.  +  Articolul 7(1) Trofeele aparținând exemplarelor recoltate în condițiile prezentului ordin se evaluează potrivit prevederilor Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 418/2005 pentru aprobarea metodologiei de evaluare a trofeelor de vânat, în conformitate cu metodologia Consiliului Internațional de Vânătoare și Protecție a Vânatului.(2) Comisiile de evaluare a trofeelor se stabilesc prin decizie a conducătorului executiv al gestionarului fondului cinegetic și se comunică, în termen de 10 zile lucrătoare de la publicarea prezentului ordin, structurilor teritoriale de specialitate ale Gărzii Forestiere Naționale.(3) Din comisiile prevăzute la alin. (2) face parte și câte un reprezentant de specialitate al structurii teritoriale a Gărzii Forestiere Naționale pe a cărei rază de activitate are sediul gestionarul sau pe a cărei rază de activitate se află fondul cinegetic, după caz.  +  Articolul 8(1) Controlul modului în care sunt respectate prevederile prezentului ordin se realizează de către personalul de specialitate din cadrul autorității publice centrale care răspunde de vânătoare și al Gărzii Forestiere Naționale, precum și de structurile teritoriale de specialitate ale acesteia din urmă.(2) Structurile teritoriale de specialitate ale Gărzii Forestiere Naționale vor verifica trimestrial și ori de câte ori este necesar, ca urmare a unor sesizări, modul de îndeplinire de către gestionarii fondurilor cinegetice a prevederilor prezentului ordin.(3) În urma verificărilor prevăzute la alin. (2), în cazul nerespectării prevederilor prezentului ordin, se întocmește de către fiecare din structurile teritoriale de specialitate ale Gărzii Forestiere Naționale situația centralizată cu privire la faptele constatate și cu privire la măsurile luate, care va fi transmisă la autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare în primele 5 zile lucrătoare din trimestrul următor, pentru verificările din trimestrul anterior.  +  Articolul 9Nerespectarea prevederilor prezentului ordin atrage răspunderea gestionarilor fondurilor cinegetice potrivit legii și clauzelor contractelor de gestionare.  +  Articolul 10Nerespectarea prevederilor art. 8 alin. (2) și (3) atrage răspunderea disciplinară și/sau administrativă, după caz, a celor vinovați.  +  Articolul 11Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Ministrul mediului, apelor și pădurilor,
    Mircea Fechet
    București, 29 aprilie 2024.Nr. 905.  +  ANEXĂANEXAprivind cotele de recoltă pentru specia căprior (Capreolus capreolus) pentru perioada 1 mai 2024-30 aprilie 2025