ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 8 din 18 februarie 2009 privind acordarea voucherelor de vacanță**)
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 110 din 24 februarie 2009
Notă
ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 8 din 18 februarie 2009, PUBLICATĂ ÎN MONITORUL OFICIAL nr. 110 din 24 februarie 2009 VA FI ABROGATĂ ÎNCEPÂND CU DATA DE 1 IANUARIE 2027, CONFORM PCT. 3 AL ART. II DIN ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 131 din 17 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 17 decembrie 2021, CARE MODIFICĂ ART. 36 ALINEATUL (2) DIN LEGEA NR. 165 DIN 10 IULIE 2018, PUBLICATĂ ÎN MONITORUL OFICIAL nr. 599 din 13 iulie 2018.**) Titlul ordonanței de urgență a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 94 din 1 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 3 iulie 2014.Având în vedere criza financiară existentă la nivel global, care afectează, în principal, întreprinderile mici și mijlocii din România, precum și situația creată de presiunile personalului bugetar pentru creșterea salariilor,având în vedere faptul că întreprinderile mici și mijlocii se află în prezent sub presiunea limitării posibilităților de creditare generată de criza financiară și sunt din ce în ce mai afectate de lipsa de lichidități din economie, ceea ce generează și întârzieri în încasarea facturilor aferente mărfurilor livrate sau serviciilor prestate în favoarea propriilor beneficiari,având în vedere lipsa de forță de muncă calificată la nivelul întreprinderilor mici și mijlocii, generată de fenomenul de emigrare cu care ne-am confruntat în ultimii ani, care a generat deja creșteri salariale importante în sectorul privat în ultimii ani, pe fondul creșterii economice și a necesității de a asigura o forță de muncă stabilă,având în vedere că în contextul actual generat de efectele crizei financiare întreprinderile mici și mijlocii nu mai au resurse pentru a ține pasul cu creșterile salariale anunțate în sectorul bugetar și riscă să își piardă angajații,având în vedere investițiile făcute de majoritatea angajatorilor în pregătirea forței de muncă angajate în vederea asigurării sustenabilității întreprinderilor în condițiile concurențiale generate de aderarea la Uniunea Europeană,prin introducerea tichetelor de vacanță, Guvernul intervine printr-o măsură urgentă în favoarea angajatului, căruia îi cresc veniturile reale, și în favoarea angajatorului, care are posibilitatea și este stimulat să acorde angajaților, alături de salariu, vacanțe în țară, prin intermediul tichetelor de vacanță, cu rol de recuperare a capacității de muncă, de creștere a productivității muncii salariatului și de motivare a acestuia pentru a-și menține calitatea de salariat în respectiva întreprindere, ceea ce va genera stabilitate și eficiență mărite la nivelul sectorului privat și în special în cazul întreprinderilor mici și mijlocii.Având în vedere că toate aceste elemente vizează interesul public și constituie situații extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, este necesar a fi luate măsuri imediate pentru instituirea cadrului normativ privind acordarea tichetelor de vacanță.Neadoptarea prezentei ordonanțe de urgență va duce la scăderea circulației turistice în România, la creșterea ratei șomajului, aspecte care implicit vor genera un impact negativ asupra întregii economii.În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. + Articolul 1(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru recuperarea și întreținerea capacității de muncă a personalului salarial, angajatorii care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot acorda, în condițiile legii, bonuri de valoare, denumite în continuare vouchere de vacanță. (la 06-07-2014, Alin. (1) al art. 1 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 94 din 1 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 3 iulie 2014. ) (2) Instituțiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, acordă anual vouchere de vacanță în cuantum de 1.600 lei, în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2026, personalului ale cărui salarii de bază nete din luna anterioară acordării acestora sunt de până la 8.000 lei. (la 29-03-2024, Alineatul (2) , Articolul 1 a fost modificat de Articolul XXVII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 31 din 28 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 274 din 29 martie 2024 ) Notă
Conform alineatului (3) al articolului IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 131/2021 astfel cum a fost modificat de articolul XXVIII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 31 din 28 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 274 din 29 martie 2024, Prin derogare de la prevederile art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2026 pentru personalul militar, polițiștii, polițiștii de penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională ale căror solde de funcție/salarii de funcție/salarii de bază nete acordate în luna prestării serviciilor turistice sunt de până la 8.000 lei lunar, inclusiv, se decontează serviciile turistice prestate de orice structură de primire turistică clasificată aflată pe teritoriul României, achiziționate direct sau prin intermediul unei agenții de turism licențiate, în limita a 1.600 lei anual pentru un salariat.(2^1) În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, termenul «voucher de vacanță» va fi interpretat ca făcând referire atât la voucherul de vacanță pe suport hârtie, cât și la voucherul de vacanță pe suport electronic. Prin suport electronic se înțelege orice dispozitiv fizic sau instrument virtual care poate fi utilizat de către beneficiarul său pentru a efectua operațiuni de plată. Voucherul de vacanță pe suport electronic poate fi utilizat inclusiv pentru plata online. Angajatorul stabilește, cu respectarea dispozițiilor alin. (2^4), modalitatea de acordare a voucherelor de vacanță, respectiv pe suport hârtie sau pe suport electronic. La cererea salariatului, angajatorul care optează pentru emiterea voucherelor de vacanță exclusiv printr-un instrument virtual poate solicita oricând unității emitente emiterea dispozitivului fizic al voucherului de vacanță, conform contractului încheiat cu unitatea emitentă. (la 11-05-2024, Alineatul (2^1) , Articolul 1 a fost modificat de Articolul II din LEGEA nr. 87 din 10 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 338 din 11 aprilie 2024 ) (2^2) Voucherele de vacanță pe suport electronic sunt bonuri de valoare emise în format electronic, reglementate exclusiv de prevederile prezentei ordonanțe de urgență, fiind destinate exclusiv achiziționării pachetelor de servicii turistice în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență. (la 04-07-2015, Alin. (2^2) al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 173 din 29 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 481 din 1 iulie 2015, care modifică art. I din ORDONANȚA nr. 8 din 31 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 585 din 5 august 2014. ) (2^3) Voucherele de vacanță pe suport hârtie și pe suport electronic sunt emise în mod exclusiv pentru a fi folosite în condițiile prezentei ordonanțe de urgență. (la 04-07-2015, Alin. (2^3) al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 173 din 29 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 481 din 1 iulie 2015, care modifică art. I din ORDONANȚA nr. 8 din 31 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 585 din 5 august 2014. ) (2^4) În limita resurselor bugetare, angajatorul stabilește, în condițiile alin. (2), când acordă voucherele de vacanță, de comun acord cu organizațiile sindicale legal constituite sau cu reprezentanții salariaților, după caz. (la 30-06-2017, Alineatul (2^4) din Articolul 1 a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 46 din 30 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 30 iunie 2017 ) (2^5) În cazul instituțiilor și autorităților publice centrale și locale, modalitatea de acordare a indemnizațiilor de vacanță se stabilește prin hotărâre a Guvernului, fără a se diminua cuantumul anual acordat salariaților din administrația publică centrală și locală pentru vouchere de vacanță sau echivalent. (la 30-06-2017, Articolul 1 a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 46 din 30 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 30 iunie 2017 ) (2^6) Pentru personalul din sistemul de învățământ acordarea voucherelor de vacanță prevăzute la alin. (2) se stabilește prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază din luna acordării acestora. (la 27-02-2024, Articolul 1 a fost completat de Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 10 din 22 februarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 160 din 27 februarie 2024 ) (3) Voucherele de vacanță se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unitățile din domeniul bugetar, și în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori. (la 06-07-2014, Alin. (3) al art. 1 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 94 din 1 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 3 iulie 2014. ) (4) Nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaților sub formă de vouchere de vacanță de către alți angajatori decât cei prevăzuți la alin. (2) reprezintă contravaloarea a maximum șase salarii de bază minime brute pe țară, garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal. Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este cel stabilit în condițiile legii. (la 30-06-2017, Alineatul (4) din Articolul 1 a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 46 din 30 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 30 iunie 2017 ) (5) Voucherele de vacanță sunt integral suportate de către angajator, în condițiile art. 3. (la 06-07-2014, Alin. (5) al art. 1 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 94 din 1 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 3 iulie 2014. ) Notă
Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 63 din 30 iunie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 30 iunie 2023, prevede:
Articolul III
(1) Prin derogare de la dispozițiile art. 1 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, aprobată cu modificări și completări prinLegea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare, contravaloarea voucherelor de vacanță pentru personalul încadrat în unitățile sanitare publice, precum și în cele care au ca asociat unic unitățile administrativ-teritoriale, aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, cu excepția categoriilor de personal pentru care voucherele de vacanță sunt finanțate în conformitate cu prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, prin transferuri către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică pentru personalul care, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, nu a beneficiat de vouchere de vacanță, acordate în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Plata contravalorii voucherelor de vacanță pentru personalul prevăzut la alin. (1) se face în baza unui contract distinct, de natură civilă, încheiat cu casa de asigurări de sănătate de către reprezentantul legal al unității sanitare, al cărui model este stabilit prin ordin comun al ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, care se aprobă în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.(6) Abrogat. (la 06-07-2014, Alin. (6) al art. 1 a fost abrogat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 94 din 1 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 3 iulie 2014. ) (7) Conținutul minim al pachetului de servicii care se poate achiziționa prin intermediul voucherelor de vacanță va fi stabilit prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului. (la 06-07-2014, Alin. (7) al art. 1 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 94 din 1 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 3 iulie 2014. ) (8) Prestarea serviciilor achiziționate de către unitățile afiliate prin intermediul voucherelor de vacanță se face în structuri de primire turistice, autorizate de Autoritatea Națională pentru Turism. (la 04-07-2015, Alin. (8) al art. 1 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 173 din 29 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 481 din 1 iulie 2015, care modifică art. I din ORDONANȚA nr. 8 din 31 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 585 din 5 august 2014. ) (9) Angajatul care beneficiază de vouchere de vacanță nu mai beneficiază de prima de vacanță în cursul anului fiscal sau de bilete de odihnă, acordate potrivit Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare. (la 06-07-2014, Alin. (9) al art. 1 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 94 din 1 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 3 iulie 2014. ) + Articolul 1^1Începând cu data de 1 decembrie 2018, operatorii economici astfel cum sunt definiți de Ordonanța Guvernului nr. 26/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările și completările ulterioare, vor acorda angajaților proprii primele de vacanță numai sub forma voucherelor de vacanță, în cuantum egal cu contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit, în condițiile legii, pentru un salariat. (la 30-06-2017, Articolul 1^1 a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 46 din 30 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 30 iunie 2017 ) + Articolul 2(1) Voucherele de vacanță, atât pe suport hârtie, cât și pe suport electronic, se emit numai de către unitățile autorizate de Ministerul Finanțelor Publice, denumite în continuare unități emitente. (la 04-07-2015, Alin. (1) al art. 2 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 173 din 29 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 481 din 1 iulie 2015, care modifică art. I din ORDONANȚA nr. 8 din 31 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 585 din 5 august 2014. ) (1^1) Unitățile emitente desfășoară această activitate numai în baza autorizației de funcționare, acordată de Ministerul Finanțelor Publice. Autorizația de funcționare se acordă potrivit criteriilor stabilite de către Ministerul Finanțelor Publice, prin ordin al ministrului, astfel încât să se asigure dezvoltarea concurențială a serviciilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență. (la 04-07-2015, Alin. (1^1) al art. 2 a fost introdus de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 173 din 29 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 481 din 1 iulie 2015, care modifică art. I din ORDONANȚA nr. 8 din 31 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 585 din 5 august 2014. ) (1^2) Pot avea calitatea de unități emitente persoanele juridice înființate în baza Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și instituțiile de credit, persoane juridice române și sucursalele instituțiilor de credit autorizate în state membre ale Uniunii Europene și notificate către Banca Națională a României, potrivit legii, cu respectarea prevederilor alin. (1) și (1^1). (la 04-07-2015, Alin. (1^2) al art. 2 a fost introdus de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 173 din 29 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 481 din 1 iulie 2015, care modifică art. I din ORDONANȚA nr. 8 din 31 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 585 din 5 august 2014. ) (2) Fiecare voucher de vacanță pe suport hârtie este valabil numai dacă are înscris numărul sub care a fost înseriat de către unitatea emitentă și cuprinde, cel puțin, următoarele mențiuni: (la 04-07-2015, Partea introductivă a alin. (2) al art. 2 a fost modificată de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 173 din 29 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 481 din 1 iulie 2015, care modifică art. I din ORDONANȚA nr. 8 din 31 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 585 din 5 august 2014. ) a) emitentul și datele sale de identificare;b) valoarea nominală a voucherului de vacanță;c) angajatorul și datele sale de identificare;d) numele, prenumele și codul numeric personal ale angajatului care este în drept să utilizeze voucherul de vacanță;e) spațiul destinat înscrierii perioadei în care a fost utilizat și aplicării ștampilei unității afiliate;f) interdicția unității afiliate de a plăti diferența în bani dintre valoarea voucherului de vacanță și valoarea pachetului de servicii către utilizatorii voucherelor de vacanță;g) perioada de valabilitate a utilizării voucherului de vacanță.h) interdicția de a utiliza voucherul de vacanță în alte locuri decât în unitățile afiliate, definite potrivit art. 4 alin. (1); (la 04-07-2015, Lit. h) a alin. (2) al art. 2 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 173 din 29 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 481 din 1 iulie 2015, care modifică art. I din ORDONANȚA nr. 8 din 31 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 585 din 5 august 2014. ) i) elementele de identitate vizuală ale brandului de turism al României. (la 04-07-2015, Lit. i) a alin. (2) al art. 2 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 173 din 29 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 481 din 1 iulie 2015, care modifică art. I din ORDONANȚA nr. 8 din 31 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 585 din 5 august 2014. ) (2^1) Fiecare voucher de vacanță pe suport electronic este valabil numai dacă mențiunile prevăzute la alin. (2) lit. a), c), d), g), h) și i) sunt înscrise pe voucherul de vacanță pe suport electronic sau stocate într-un alt mod în acesta. (la 04-07-2015, Alin. (2^1) al art. 2 a fost introdus de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 173 din 29 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 481 din 1 iulie 2015, care modifică art. I din ORDONANȚA nr. 8 din 31 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 585 din 5 august 2014. ) (2^2) Voucherele de vacanță emise pe suport electronic pot fi alimentate exclusiv cu valoarea nominală a voucherelor de vacanță acordate de către angajator și pot fi utilizate doar pentru achiziționarea de servicii turistice în unitățile afiliate, definite potrivit art. 4 alin. (1). (la 30-06-2017, Alineatul (2^2) din Articolul 2 a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 46 din 30 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 30 iunie 2017 ) (2^3) Voucherele de vacanță emise pe suport electronic nu permit efectuarea de operațiuni de retragere de numerar. (la 04-07-2015, Alin. (2^3) al art. 2 a fost introdus de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 173 din 29 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 481 din 1 iulie 2015, care modifică art. I din ORDONANȚA nr. 8 din 31 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 585 din 5 august 2014. ) (2^4) Unitățile emitente sunt obligate să deschidă conturi sau subconturi de plăți distincte, prin care se vor derula sumele reprezentând încasările și plățile aferente valorii nominale a voucherelor de vacanță, astfel încât să permită o evidență clară a sumelor utilizate în temeiul contractelor încheiate cu angajatorii și cu unitățile afiliate. (la 04-07-2015, Alin. (2^4) al art. 2 a fost introdus de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 173 din 29 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 481 din 1 iulie 2015, care modifică art. I din ORDONANȚA nr. 8 din 31 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 585 din 5 august 2014. ) (2^5) Unitățile emitente de vouchere de vacanță pe suport electronic pot organiza platforme pentru emiterea voucherelor de vacanță sau pot încheia contracte cu organizații care administrează scheme/ aranjamente de plată ori alte organizații specializate, după caz. (la 04-07-2015, Alin. (2^5) al art. 2 a fost introdus de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 173 din 29 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 481 din 1 iulie 2015, care modifică art. I din ORDONANȚA nr. 8 din 31 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 585 din 5 august 2014. ) (3) Unitățile emitente sunt obligate să ia măsurile necesare pentru asigurarea circulației voucherelor de vacanță în condiții de siguranță. (la 04-07-2015, Alin. (3) al art. 2 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 173 din 29 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 481 din 1 iulie 2015, care modifică art. I din ORDONANȚA nr. 8 din 31 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 585 din 5 august 2014. ) (4) Voucherul de vacanță are perioada de valabilitate de un an de la data emiterii, fără a se înțelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic, în cazul în care voucherul a fost emis pe acest tip de suport. (la 04-07-2015, Alin. (4) al art. 2 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 173 din 29 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 481 din 1 iulie 2015, care modifică art. I din ORDONANȚA nr. 8 din 31 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 585 din 5 august 2014. ) Notă
Articolul IV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 131 din 17 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 17 decembrie 2021, astfel cum a fost modificat de Articolul XXV, Sectiunea 1, Capitolul III din LEGEA nr. 296 din 26 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 977 din 27 octombrie 2023 și de Articolul LII, Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023, prevede:
Articolul IV(1) Voucherele de vacanță aferente anilor 2022-2026 se emit doar pe suport electronic.(2) Prin derogare de la prevederile art. 2 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare, perioada de valabilitate a voucherelor de vacanță emise în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2020, indiferent de suport, se prelungește până la data de 30 iunie 2022.(3) Prin derogare de la prevederile art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2026 pentru personalul militar, polițiștii, polițiștii de penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională ale căror solde lunare nete/salarii lunare nete sunt de până la 8.000 lei inclusiv, se decontează serviciile turistice prestate de orice structură de primire turistică clasificată aflată pe teritoriul României, achiziționate direct sau prin intermediul unei agenții de turism licențiate, în limita a 1.600 lei anual pentru un salariat.(4) Pentru personalul militar, polițiștii, polițiștii de penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, decontarea sumelor reprezentând servicii turistice cuvenite în anul 2023 se poate efectua și pentru serviciile prestate în perioada 30 octombrie 2023-30 iunie 2024 de orice structură de primire turistică clasificată aflată pe teritoriul României, achiziționate direct sau prin intermediul unei agenții de turism licențiate, în limita valorică a diferenței dintre limita valorică prevăzută pentru anul 2023 și cuantumul decontat efectiv personalului pentru serviciile prestate acestuia în perioada 1 ianuarie 2023-29 octombrie 2023.(5) Cuantumul sumelor decontate potrivit alin. (3) sau (4) nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.(6) Prevederile art. 26 alin. (4)-(6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2027. (la 06-07-2014, Art. 2 a fost modificat de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 94 din 1 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 3 iulie 2014. ) + Articolul 3(1) Abrogat. (la 06-07-2014, Alin. (1) al art. 3 a fost abrogat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 94 din 1 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 3 iulie 2014. ) (2) Abrogat. (la 06-07-2014, Alin. (2) al art. 3 a fost abrogat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 94 din 1 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 3 iulie 2014. ) (3) Abrogat. (la 30-06-2017, Alineatul (3) din Articolul 3 a fost abrogat de Punctul 5, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 46 din 30 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 30 iunie 2017 ) (4) Abrogat. (la 06-07-2014, Alin. (4) al art. 3 a fost abrogat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 94 din 1 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 3 iulie 2014. ) (5) Valorile nominale permise pentru voucherele de vacanță pe suport hârtie sunt multiplu de 50 lei, până la 100 lei, valoare nominală maximă pe voucher. (la 30-06-2017, Alineatul (5) din Articolul 3 a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 46 din 30 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 30 iunie 2017 ) (6) Angajatorul care achiziționează direct de la o unitate emitentă necesarul de vouchere de vacanță pe suport hârtie achită atât contravaloarea nominală a voucherelor de vacanță, cât și costul imprimatului reprezentând voucherul de vacanță. (la 04-07-2015, Alin. (6) al art. 3 a fost introdus de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 173 din 29 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 481 din 1 iulie 2015, care modifică art. I din ORDONANȚA nr. 8 din 31 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 585 din 5 august 2014. ) (7) Angajatorul care contractează cu o unitate emitentă serviciul de emitere a voucherului de vacanță pe suport electronic achită contravaloarea nominală a voucherelor de vacanță distribuite angajaților, precum și costul emiterii suportului electronic. (la 04-07-2015, Alin. (7) al art. 3 a fost introdus de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 173 din 29 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 481 din 1 iulie 2015, care modifică art. I din ORDONANȚA nr. 8 din 31 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 585 din 5 august 2014. ) (8) Valoarea nominală a voucherelor de vacanță acordată angajaților, fie pe suport hârtie, fie pe suport electronic, nu poate să fie diminuată în niciun mod. (la 04-07-2015, Alin. (8) al art. 3 a fost introdus de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 173 din 29 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 481 din 1 iulie 2015, care modifică art. I din ORDONANȚA nr. 8 din 31 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 585 din 5 august 2014. ) + Articolul 3^1(1) Plafonul maxim cumulat al comisionului perceput de la angajator și unitatea afiliată de către unitățile emitente este de maximum 1% din valoarea voucherului de vacanță, care conține elementele minime obligatorii.(2) Introducerea la cererea angajatorului sau a unității afiliate a altor elemente grafice față de cele minime obligatorii va fi negociată cu emitenții și nu va face obiectul limitării prevăzute la alin. (1). (la 30-06-2017, Articolul 3^1 a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 46 din 30 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 30 iunie 2017 ) + Articolul 4(1) Operatorii economici cu activitate de turism din România, autorizați de Autoritatea Națională pentru Turism, conform Ordonanței Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările ulterioare, care dețin structuri de primire turistice clasificate și/sau agenții de turism licențiate și care acceptă vouchere de vacanță ca modalitate de plată, se denumesc, în mod convențional și în înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, unități afiliate.(1^1) Autoritatea Națională pentru Turism va transmite unităților emitente lista cu unitățile afiliate. (la 04-07-2015, Alin. (1^1) al art. 4 a fost introdus de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 173 din 29 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 481 din 1 iulie 2015, care modifică art. I din ORDONANȚA nr. 8 din 31 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 585 din 5 august 2014. ) (2) Comisionul maxim perceput de agențiile de turism, în calitate de unități afiliate, nu poate depăși 10% din valoarea pachetului de servicii oferit utilizatorilor voucherelor de vacanță. (la 06-07-2014, Art. 4 a fost modificat de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 94 din 1 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 3 iulie 2014. ) + Articolul 5(1) Abrogat. (la 06-07-2014, Alin. (1) al art. 5 a fost abrogat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 94 din 1 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 3 iulie 2014. ) (2) Orice plată se face numai prin intermediul societăților bancare sau prin unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului, după caz, potrivit legii. (la 04-07-2015, Alin. (2) al art. 5 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 173 din 29 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 481 din 1 iulie 2015, care modifică art. I din ORDONANȚA nr. 8 din 31 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 585 din 5 august 2014. ) (3) Unitățile emitente vor plăti unităților afiliate cu care au încheiat contracte pentru decontarea voucherelor de vacanță contravaloarea acestora după prestarea serviciilor de turism. (la 04-07-2015, Alin. (3) al art. 5 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 173 din 29 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 481 din 1 iulie 2015, care modifică art. I din ORDONANȚA nr. 8 din 31 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 585 din 5 august 2014. ) + Articolul 6(1) Se interzice unității afiliate acordarea unui rest de bani la voucherul de vacanță.(1^1) Abrogat. (la 26-05-2023, Alineatul (1^1) din Articolul 6 a fost abrogat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 130 din 22 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 23 mai 2023 ) (1^2) În cazul voucherelor de vacanță emise pe orice tip de suport, unitățile afiliate sunt obligate, începând cu data de 1 aprilie 2022, să transmită în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura facturile emise titularilor voucherelor. (la 17-12-2021, Articolul 6 a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 131 din 17 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 17 decembrie 2021 ) (1^3) Facturile transmise în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura conform alin. (1^2) trebuie să fie într-un format electronic structurat de tip XML, care respectă prevederile art. 4 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2021 privind administrarea, funcționarea și implementarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura și factura electronică în România, precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate a vehiculului și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piață, punerii la dispoziție pe piață, înmatriculării sau înregistrării în România, precum și supravegherea pieței pentru acestea. (la 17-12-2021, Articolul 6 a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 131 din 17 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 17 decembrie 2021 ) (1^4) Unitățile afiliate prevăzute la alin. (1^2) sunt obligate să transmită facturile emise către destinatari conform prevederilor art. 319 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. (la 17-12-2021, Articolul 6 a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 131 din 17 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 17 decembrie 2021 ) (2) Contravaloarea serviciilor turistice prestate de către unitățile afiliate peste valoarea voucherelor de vacanță se suportă de către angajat, titular al voucherelor de vacanță. (la 04-07-2015, Alin. (2) al art. 6 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 173 din 29 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 481 din 1 iulie 2015, care modifică art. I din ORDONANȚA nr. 8 din 31 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 585 din 5 august 2014. ) (la 06-07-2014, Art. 6 a fost modificat de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 94 din 1 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 3 iulie 2014. ) + Articolul 7(1) Constituie contravenție și se sancționează cu 7 puncte - amendă acceptarea de către unitatea afiliată de vouchere de vacanță de la alte persoane decât titularul voucherului de vacanță. (la 10-07-2017, Alineatul (1) din Articolul 7 a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 46 din 30 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 30 iunie 2017 ) (2) Constituie contravenție și se sancționează cu 14 puncte - amendă și retragerea certificatului de clasificare, respectiv a licenței de turism acceptarea de către unitățile afiliate de vouchere de vacanță pentru achiziționarea de servicii care nu îndeplinesc condițiile pachetului minim de servicii prevăzut la art. 1 alin. (7). (la 10-07-2017, Alineatul (2) din Articolul 7 a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 46 din 30 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 30 iunie 2017 ) (3) Constituie contravenție și se sancționează cu 14 puncte - amendă următoarele:a) fapta unității afiliate de a da rest în bani la voucherul de vacanță;b) comercializarea voucherelor de vacanță de către angajați, angajatori, unitățile afiliate și structurile de primire turistice;c) diminuarea valorii nominale a voucherelor de vacanță utilizate de angajați;d) emiterea de vouchere de vacanță cu alte valori nominale decât cele prevăzute la art. 3 alin. (5);e) emiterea de vouchere de vacanță de către alte entități decât cele prevăzute la art. 2 alin. (1). (la 10-07-2017, Alineatul (3) din Articolul 7 a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 46 din 30 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 30 iunie 2017 ) (4) Constituie contravenție și se sancționează cu 14 puncte - amendă și retragerea licenței de turism agenției de turism, în calitate de unitate afiliată, fapta agenției de turism de a emite pachete de servicii turistice pentru achiziționare cu vouchere de vacanță la un preț mai mare față de prețul pachetului similar de servicii achiziționat prin alte mijloace de plată. (la 10-07-2017, Alineatul (4) din Articolul 7 a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 46 din 30 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 30 iunie 2017 ) (4^1) Abrogat. (la 26-05-2023, Alineatul (4^1) din Articolul 7 a fost abrogat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 130 din 22 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 23 mai 2023 ) (5) Constituie contravenție și se sancționează cu 14 puncte - amendă fapta unităților emitente de a emite vouchere de vacanță cu nerespectarea prevederilor art. 2 alin. (2), (2^1) și (2^2). (la 10-07-2017, Alineatul (5) din Articolul 7 a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 46 din 30 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 30 iunie 2017 ) (5^1) Un punct - amendă reprezintă contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit, în condițiile legii. (la 30-06-2017, Articolul 7 a fost completat de Punctul 9, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 46 din 30 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 30 iunie 2017 ) (6) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin. (1)-(5) se fac de către personalul cu atribuții de control din cadrul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului. (la 17-12-2021, Alineatul (6) din Articolul 7 a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 131 din 17 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 17 decembrie 2021 ) (6^1) Abrogat. (la 26-05-2023, Alineatul (6^1) din Articolul 7 a fost abrogat de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 130 din 22 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 23 mai 2023 ) (7) Contravențiilor prevăzute la alin. (1) - (5) le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare. (la 04-07-2015, Art. 7 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 173 din 29 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 481 din 1 iulie 2015, care modifică art. I din ORDONANȚA nr. 8 din 31 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 585 din 5 august 2014. ) + Articolul 8În termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Turismului și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale vor supune spre aprobare, prin hotărâre a Guvernului, normele metodologice de aplicare a acesteia.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul turismului,
Elena Gabriela Udrea
Ministrul muncii, familiei și protecției sociale,
Marian Sârbu
Ministrul finanțelor publice,
Gheorghe PogeaBucurești, 18 februarie 2009.Nr. 8.
EMITENT |