LEGE nr. 384 din 10 octombrie 2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști**)
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 24 octombrie 2006



    (la 23-01-2012, Titlul actului normativ a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012. ) Notă
    Conform art. II din LEGEA nr. 73 din 5 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 9 iunie 2020, dispozițiile Legii nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică tuturor instituțiilor publice de apărare, ordine publică și siguranță națională. Competențele ministrului apărării naționale sunt îndeplinite, după caz, de conducătorii instituțiilor respective.
    Notă
    Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 70 din 29 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 644 din 30 iunie 2021, prevede:
    Articolul II
    Soldații și gradații profesioniști care au contractat un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau care au încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe, după data intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative și până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, au dreptul la compensația lunară pentru chirie care poate fi utilizată pentru plata unei rate sau a unei fracțiuni din rată de la data depunerii la compartimentul documente clasificate a opțiunii prin raport, dacă la momentul încheierii contractului îndeplineau condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie.
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1(1) Soldații și gradații profesioniști constituie un corp distinct de personal militar, recrutat pe bază de voluntariat și situat la baza ierarhiei militare.(2) Soldații și gradații profesioniști sunt angajați, pe bază de contract, în raport cu nivelul de pregătire, starea de sănătate și aptitudinile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, în funcții prevăzute în statele de organizare ale unităților militare cu grade corespunzătoare acestui corp de personal militar. (la 12-06-2020, Alineatul (2) din Articolul 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 73 din 5 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 09 iunie 2020 ) (la 23-01-2012, Art. 1 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. )  +  Articolul 2(1) Soldații și gradații profesioniști sunt selecționați din rândul cetățenilor români, bărbați și femei, cu domiciliul în țară. (la 12-06-2020, Alineatul (1) din Articolul 2 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 73 din 5 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 09 iunie 2020 ) (2) Pentru îndeplinirea serviciului militar ca soldați și gradați profesioniști pot fi recrutați și angajați cetățeni cu vârste cuprinse între 18 și 45 de ani, care îndeplinesc normele și criteriile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale. (la 12-06-2020, Alineatul (2) din Articolul 2 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 73 din 5 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 09 iunie 2020 ) (2^1) În funcție de nevoile instituției militare, soldații și gradații profesioniști cu o vechime în serviciu de cel puțin 4 ani, trecuți în rezervă în temeiul art. 45 alin. (1) lit. b), e)-g) și i), care au vârsta de până la 45 de ani, pot fi rechemați în activitate dacă s-au aflat în rezervă mai puțin de 4 ani neîntrerupt, în condițiile stabilite prin ordin al conducătorului instituției militare. (la 12-06-2020, Articolul 2 din Capitolul I a fost completat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 73 din 5 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 09 iunie 2020 ) (3) Modul de selecționare, instruire, specialitățile militare și funcțiile în care aceștia vor fi angajați, precum și modul de ținere a evidenței acestora se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naționale. (la 23-04-2010, Alin. (3) al art. 2 a fost introdus de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 51 din 19 martie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 188 din 24 martie 2010. )  +  Articolul 3(1) Gradele militare ale soldaților și gradaților profesioniști, în ordinea lor ierarhică, sunt: soldat, fruntaș, caporal clasa a III-a, caporal clasa a II-a, caporal clasa I. (la 12-06-2020, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 73 din 5 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 09 iunie 2020 ) (2) Gradele militare se acordă în ordinea prevăzută la alin. (1), indiferent dacă gradații profesioniști au deținut, în calitate de rezerviști, grade superioare.(3) Dobândirea calității de soldat profesionist este condiționată de acordul scris al celor în cauză privind renunțarea la gradele dobândite anterior în calitate de militar în termen, militar angajat pe bază de contract, gradat profesionist sau gradat voluntar, precum și la gradele dobândite după parcurgerea a cel puțin un an de studii în cadrul instituțiilor și unităților militare de învățământ, în cazul în care studiile respective nu au fost finalizate. (la 12-06-2020, Alineatul (3) din Articolul 3 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 73 din 5 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 09 iunie 2020 ) (4) În perioada în care soldații și gradații profesioniști sunt în activitate, aceștia sunt incluși în planurile de mobilizare.(5) Prin excepție de la prevederile alin. (2) și (3), gradații profesioniști trecuți în rezervă în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (1) lit. b), e)-g) și i) după o activitate de cel puțin 4 ani își păstrează gradele pe care le dețin la rechemarea în activitate, dacă perioada scursă de la data trecerii în rezervă până la data rechemării în activitate este mai mică de 4 ani. (la 12-06-2020, Articolul 3 din Capitolul I a fost completat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 73 din 5 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 09 iunie 2020 ) (la 23-01-2012, Art. 3 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. )  +  Articolul 4Soldații și gradații profesioniști nu pot pierde gradul obținut decât în cazurile și condițiile prevăzute de lege. (la 23-01-2012, Art. 4 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. )  +  Capitolul IIÎndatoririle și drepturile soldaților și gradaților profesioniști (la 23-01-2012, Titlul cap. II a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. )  +  Secţiunea 1Îndatoririle soldaților și gradaților profesioniști (la 23-01-2012, Titlul secțiunii 1 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. )  +  Articolul 5Soldații și gradații profesioniști au următoarele îndatoriri principale: (la 23-01-2012, Partea introductivă a art. 5 a fost modificată de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. ) a) să fie devotați poporului român, statului român și instituției unde își desfășoară activitatea;b) să îndeplinească cu loialitate și profesionalism misiunile primite, atât pe teritoriul statului român, cât și în afara acestuia, dacă este nevoie, chiar cu prețul vieții;c) să respecte și să apere valorile democrației constituționale;d) să respecte jurământul militar, prevederile regulamentelor militare și să execute întocmai și la timp ordinele comandanților și șefilor. Soldaților și gradaților profesioniști nu li se poate ordona și le este interzis, în orice situație, să execute acte contrare legii, obiceiurilor războiului și convențiilor internaționale la care România este parte. Neexecutarea ordinelor în aceste condiții nu atrage răspunderea juridică a soldaților și gradaților profesioniști; (la 23-01-2012, Litera d) a art. 5 a fost modificată de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. ) e) să participe necondiționat la misiuni internaționale, în funcție de cerințele Ministerului Apărării;f) să prețuiască onoarea și tradițiile de luptă ale Armatei României, ale armei și unității din care fac parte, precum și demnitatea gradului și a uniformei militare pe care le poartă;g) să-și perfecționeze pregătirea profesională, să se instruiască temeinic, să pregătească subordonații și să apere drepturile acestora;h) să acționeze pentru întreținerea regulamentară și menținerea în stare de operativitate a tehnicii și a armamentului și pentru folosirea și administrarea eficientă a bunurilor din dotare;i) să păstreze cu strictețe secretul de stat și de serviciu, precum și caracterul confidențial al activităților și informațiilor pe care le dețin.  +  Articolul 6Abrogat. (la 23-04-2010, Art. 6 a fost abrogat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 51 din 19 martie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 188 din 24 martie 2010. )  +  Articolul 7(1) Soldații și gradații profesioniști răspund penal, contravențional, material și disciplinar, după caz, în aceleași condiții prevăzute de lege pentru cadrele militare în activitate. (la 23-01-2012, Alin. (1) al art. 7 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. ) (2) Nu constituie infracțiune îndeplinirea oricărui act ordonat de comandant sau altă autoritate legitimă, dacă ordinul este dat în forma prevăzută de lege și nu este, în mod vădit, ilegal.(3) Despre neexecutarea ordinului vădit ilegal sau a celui contrar legii, obiceiurilor războiului și convențiilor internaționale la care România este parte, soldații și gradații profesioniști au obligația să informeze, potrivit regulamentelor militare, șeful imediat superior celui care a dat ordinul. (la 23-01-2012, Alin. (3) al art. 7 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. )  +  Secţiunea a 2-aDrepturile soldaților și gradaților profesioniști (la 23-01-2012, Titlul secțiunii a 2-a a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. )  +  Articolul 8(1) Soldații și gradații profesioniști au dreptul la: (la 23-01-2012, Partea introductivă a alin. (1) al art. 8 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. ) a) soldă lunară, ale cărei elemente componente și cuantumuri se stabilesc potrivit legii, precum și alte drepturi bănești în conformitate cu reglementările în vigoare;b) echipament și hrană gratuite, în condițiile legii;c) asistență medicală și medicamente gratuite, în condițiile prevăzute pentru cadrele militare în activitate; (la 12-06-2020, Litera c) din Articolul 8 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 73 din 5 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 09 iunie 2020 ) d) transport gratuit, pentru efectuarea concediului de odihnă, în cazul mutării dintr-o garnizoană în alta, precum și în cazul în care își desfășoară activitatea în altă localitate decât cea de domiciliu, în condițiile prevăzute de reglementările în vigoare pentru subofițeri. (la 12-06-2020, Litera d) din Articolul 8 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 73 din 5 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 09 iunie 2020 ) (1^1) Membrii familiilor soldaților și gradaților profesioniști beneficiază gratuit de asistență medicală și medicamente în cadrul rețelei sanitare a Ministerului Apărării Naționale sau în alte rețele sanitare, cu decontarea cheltuielilor de către acest minister, în limitele sumelor aprobate cu această destinație în buget. (la 12-06-2020, Articolul 8 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 73 din 5 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 09 iunie 2020 ) (2) Soldații și gradații profesioniști pot beneficia, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării, de: (la 23-01-2012, Partea introductivă a alin. (2) al art. 8 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. ) a) abrogată; (la 30-06-2021, Litera a) din Alineatul (2), Articolul 8, Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost abrogată de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 70 din 29 iunie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 644 din 30 iunie 2021 ) b) locuință de serviciu și locuință de intervenție, cu scutire de la plata chiriei; (la 23-01-2012, Litera b) a alin. (2) al art. 8 a fost modificată de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012. ) c) produse de informare publică internă, în mod gratuit.(2^1) Soldații și gradații profesioniști au dreptul la o compensație lunară pentru chirie, în cuantumul și condițiile prevăzute pentru cadrele militare în activitate. (la 30-06-2021, Alineatul (2^1) din Articolul 8 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 70 din 29 iunie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 644 din 30 iunie 2021 ) (3) Soldaților și gradaților profesioniști li se vor asigura condiții și dotări igienico-sanitare adecvate. (la 23-01-2012, Alin. (3) al art. 8 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. )  +  Articolul 9(1) Soldații și gradații profesioniști au dreptul să urmeze, în condițiile legii, orice formă de învățământ.(2) Pe perioada școlarizării în cadrul programelor de studii militare pentru formarea subofițerilor, a maiștrilor militari sau a ofițerilor în activitate, soldații și gradații profesioniști își păstrează această calitate și beneficiază de drepturile corespunzătoare, în mod similar cadrelor militare în activitate.(3) La data înmatriculării în programele de studii prevăzute la alin. (2), contractele încheiate de soldații și gradații profesioniști în cauză cu unitățile din care provin încetează de drept.(4) Pentru perioada școlarizării, soldații și gradații profesioniști înmatriculați în programele de studii prevăzute la alin. (2) încheie contracte cu instituția/unitatea militară de învățământ, în mod similar contractelor încheiate în condițiile art. 35 alin. (1), precum și angajamentelor/contractelor pe care le încheie persoanele care urmează să devină cadre militare în activitate, în condițiile legii.(5) În situația în care soldații și gradații profesioniști nu absolvă studiile prevăzute la alin. (2) din motive neimputabile lor, aceștia se numesc în funcții corespunzătoare gradului și specialității militare deținute, potrivit nevoilor Ministerului Apărării Naționale, conform competențelor stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale. (la 12-06-2020, Articolul 9 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din LEGEA nr. 73 din 5 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 09 iunie 2020 )  +  Articolul 10(1) Soldații și gradații profesioniști pot fi trimiși la studii în țară și în străinătate, conform ordinului ministrului apărării.(2) Selecționarea soldaților și gradaților profesioniști, în vederea trimiterii la studii în țară și în străinătate, se face pe bază de concurs.(3) Soldații și gradații profesioniști care sunt trimiși să urmeze forme de pregătire cu o durată mai mare de 90 de zile sunt obligați să se angajeze în scris că vor lucra în armată cel puțin 2 ani de la absolvirea acestora.(4) În cazul nerespectării angajamentului prevăzut la alin. (3), soldații și gradații profesioniști sunt obligați să restituie Ministerului Apărării contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru perfecționare, calculată în condițiile legii aplicabile cadrelor militare în activitate.(5) Prevederile alin. (4) se aplică și în cazul în care soldații și gradații profesioniști care au urmat o formă de perfecționare în condițiile alin. (1) nu au absolvit-o din vina lor.(6) Prevederile alin. (4) nu se aplică în cazul în care soldaților și gradaților profesioniști li se reziliază contractul din motive neimputabile acestora ori încetează din motive de boală sau incapacitate temporară de muncă, precum și ca urmare a acordării concediului pentru sarcină și lăuzie și a concediului pentru creșterea sau îngrijirea copilului, acordate în condițiile legii.(7) Soldaților și gradaților profesioniști, care au absolvit forme de pregătire în străinătate, li se echivalează, în condițiile legii, diplomele dobândite. (la 23-01-2012, Art. 10 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. )  +  Articolul 11(1) Abrogat. (la 12-06-2020, Alineatul (1) din Articolul 11 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 9, Articolul I din LEGEA nr. 73 din 5 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 09 iunie 2020 ) (2) Soldații și gradații profesioniști, indiferent de gradul pe care îl au, pot fi selecționați pentru a urma cursul de bază pentru formarea deprinderilor de comandă.(3) Limitele de vârstă a soldaților și gradaților profesioniști prevăzuți la alin. (2) se stabilesc prin ordin al ministrului apărării. (la 23-01-2012, Art. 11 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. )  +  Articolul 12Soldații și gradații profesioniști au dreptul, în timp de pace, la un concediu de odihnă anual în aceleași condiții ca și cadrele militare în activitate. (la 12-06-2020, Articolul 12 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 73 din 5 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 09 iunie 2020 )  +  Articolul 13Soldații și gradații profesioniști beneficiază de concediu de studii și de concediu de odihnă suplimentar pentru activități în locuri de muncă cu condiții deosebite - vătămătoare, grele sau periculoase, în aceleași condiții ca și cadrele militare în activitate. (la 23-01-2012, Art. 13 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. )  +  Articolul 14Regulile privind durata și acordarea concediului de odihnă, concediului de odihnă suplimentar și a concediului de studii, precum și compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat sunt cele care se aplică, potrivit legii, cadrelor militare în activitate. (la 24-03-2024, Articolul 14 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Articolul IX din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 26 din 21 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 25 martie 2024 )  +  Articolul 15(1) Soldații și gradații profesioniști beneficiază de concedii medicale plătite, în condițiile stabilite de lege.(2) Soldații și gradații profesioniști au dreptul la concediu și indemnizație pentru creșterea sau îngrijirea copilului, concediu de acomodare, precum și la concediu paternal, în condițiile prevăzute pentru cadrele militare în activitate. (la 12-06-2020, Alineatul (2) din Articolul 15 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 73 din 5 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 09 iunie 2020 ) (3) Femeile, soldați și gradați profesioniști, care sunt gravide, lăuze sau alăptează beneficiază de drepturile prevăzute de lege. (la 23-01-2012, Art. 15 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. )  +  Articolul 16(1) Pentru rezolvarea unor probleme personale sau familiale deosebite, soldaților și gradaților profesioniști li se pot acorda învoiri și permisii. (la 23-01-2012, Alin. (1) al art. 16 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. ) (2) Durata învoirilor și permisiilor, precum și comandanții care au dreptul să le aprobe se stabilesc prin regulamente militare.  +  Articolul 17(1) Pe timpul stării de urgență și de asediu, comandanții/șefii structurilor militare pot dispune întreruperea concediilor de odihnă, de odihnă suplimentare și de studii ale soldaților și gradaților profesioniști din subordine, în funcție de nevoile instituțiilor militare.(2) Pe timpul stării de urgență, comandanții/șefii structurilor militare pot dispune unilateral efectuarea totală sau parțială a concediilor de odihnă/de odihnă suplimentare pentru soldații și gradații profesioniști din subordine.(3) La declararea mobilizării sau a stării de război, concediile de odihnă, de odihnă suplimentare, pentru creșterea copilului și permisiile se întrerup, soldații și gradații profesioniști fiind obligați să se prezinte la unitățile militare de care aparțin, în cel mai scurt timp posibil.(4) Pe timpul mobilizării și pe timp de război, soldaților și gradaților profesioniști și celor concentrați sau mobilizați li se pot acorda permisii și concedii, potrivit ordinului ministrului apărării naționale.(5) Pe timpul stării de urgență, de asediu, de mobilizare și pe timp de război, comandanții/șefii stabilesc programul de lucru al soldaților și gradaților profesioniști în funcție de evoluția situației și misiunile încredințate. (la 31-03-2020, Articolul 17 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 1, Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 36 din 26 martie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 268 din 31 martie 2020 )  +  Articolul 18(1) Soldații și gradații profesioniști au dreptul la pensie militară de stat, potrivit legii.(2) Soldații și gradații profesioniști, pensionari militari, cărora li s-a conferit Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru 15, 20 sau 25 de ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice și securității naționale beneficiază de un spor de 10%, 15% sau, respectiv, 20% din cuantumul pensiei, similar cadrelor militare, potrivit legislației în vigoare.(3) Soldații și gradații profesioniști beneficiază de încadrarea în condiții deosebite, speciale și alte condiții a activității pe care o desfășoară sau a locului de muncă unde lucrează, conform legislației aplicabile cadrelor militare în activitate.(4) De dispozițiile alin. (3) beneficiază și persoanele care au îndeplinit funcții în calitățile prevăzute la art. 71 alin. (1). (la 30-06-2018, Articolul 18 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 149 din 22 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 530 din 27 iunie 2018 )  +  Articolul 19(1) Soldații și gradații profesioniști care au fost trecuți în rezervă sau scoși din evidențele militare în baza prevederilor art. 45 alin. (1) lit. a)-e), g), h) și m) beneficiază de măsurile de protecție socială și reconversie profesională, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare pentru cadrele militare. (la 23-01-2012, Alin. (1) al art. 19 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. ) (2) Soldații și gradații profesioniști trecuți în rezervă sau scoși din evidențele militare în baza prevederilor art. 45 alin. (1) lit. a), c), d) și o) beneficiază gratuit de asistență medicală și medicamente, în condițiile prevăzute la art. 23 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare. (la 30-06-2021, Alineatul (2) din Articolul 19 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 70 din 29 iunie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 644 din 30 iunie 2021 ) (3) Abrogat. (la 23-12-2010, Alin. (3) al art. 19 a fost abrogat de litera s), art. 196 din LEGEA nr. 263 din 16 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 852 din 20 decembrie 2010. ) (4) Soldații și gradații profesioniști în rezervă sau scoși din evidențele militare, care au calitatea de pensionari militari, au acces la cercurile militare, casele de odihnă, sanatoriile, căminele de garnizoană și alte amenajări recreative sau sportive, beneficiind de înlesniri stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale. (la 30-06-2021, Articolul 19 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 70 din 29 iunie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 644 din 30 iunie 2021 ) (5) De drepturile prevăzute la alin. (2) și (4) beneficiază și soldații și gradații profesioniști în rezervă sau scoși din evidențele militare, foști pensionari militari de invaliditate datorită unor accidente în serviciu ori unor boli contractate în timpul și din cauza îndeplinirii obligațiilor militare, care ulterior au optat pentru pensia din sistemul asigurărilor sociale de stat. (la 30-06-2021, Articolul 19 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 70 din 29 iunie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 644 din 30 iunie 2021 ) (6) Membrii familiilor soldaților și gradaților profesioniști în rezervă sau scoși din evidențele militare, care au calitatea de pensionari militari, beneficiază gratuit de asistență medicală în condițiile art. 23 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 80/1995, cu modificările și completările ulterioare. (la 30-06-2021, Articolul 19 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 70 din 29 iunie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 644 din 30 iunie 2021 ) (la 23-04-2010, Art. 19 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 51 din 19 martie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 188 din 24 martie 2010. )  +  Articolul 20(1) Soldații și gradații profesioniști sau urmașii acestora, după caz, beneficiază de despăgubiri pentru cazurile de invaliditate ori de deces produse ca urmare a unor acțiuni militare, accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente, intervenite în timpul și din cauza serviciului militar sau a unor misiuni în cadrul forțelor internaționale destinate menținerii păcii ori constituite în scopuri umanitare, în condițiile stabilite de lege pentru cadrele militare în activitate. Despăgubirile se suportă din bugetul Ministerului Apărării Naționale. (la 23-01-2012, Alin. (1) al art. 20 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. ) (2) Cuantumul despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se stabilește prin hotărâre a Guvernului.  +  Articolul 21Soldații și gradații profesioniști care participă la îndeplinirea unor misiuni în afara teritoriului statului român beneficiază de asigurări de viață și de sănătate, potrivit reglementărilor în vigoare și ordinului ministrului apărării. (la 23-01-2012, Art. 21 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. )  +  Articolul 21^1Copiii soldaților și gradaților profesioniști decedați în timpul și din cauza serviciului, ca urmare a unor acțiuni militare, accidente, catastrofe sau a unor acte de devotament excepțional ori a unor misiuni în cadrul forțelor internaționale destinate menținerii păcii ori constituite în scopuri umanitare, pot fi transferați la colegiile naționale militare sau în instituțiile militare de învățământ care formează ofițeri, maiștri militari sau subofițeri, pe baza unui test de aptitudini, a rezultatelor la învățătură obținute în instituțiile civile de învățământ și potrivit normelor aprobate de ministrul apărării naționale. (la 12-06-2020, Sectiunea a 2-a din Capitolul II a fost completată de Punctul 12, Articolul I din LEGEA nr. 73 din 5 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 09 iunie 2020 )  +  Articolul 22Soldații și gradații profesioniști care au fost trecuți în rezervă sau scoși din evidențele militare, cu excepția celor ale căror contracte se reziliază în urma demisiei sau pentru motive imputabile acestora, beneficiază de măsuri de reconversie profesională, în condițiile stabilite pentru cadrele militare în activitate. (la 23-01-2012, Art. 22 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. )  +  Articolul 23(1) Angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată soldați sau gradați profesioniști disponibilizați, din rândul celor prevăzuți la art. 22, primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din această categorie, o sumă egală cu un salariu de bază minim brut pe țară în vigoare și contribuția la bugetul asigurărilor de șomaj datorată de angajator, aferentă acestuia, cu obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin 3 ani. (la 23-01-2012, Alin. (1) al art. 23 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. ) (2) Drepturile prevăzute la alin. (1) se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj.(3) Angajatorii care încetează raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor prevăzute la alin. (1), anterior termenului de 3 ani, sunt obligați să restituie, în totalitate, agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București, sumele încasate pentru fiecare persoană plus dobânda de referință a Băncii Naționale a României, în vigoare la data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, dacă încetarea acestora a avut loc din următoarele motive:a) încetarea raportului de muncă în temeiul art. 55 lit. b), art. 56 lit. c), e) și f) și art. 65 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare;b) încetarea raportului de serviciu în temeiul art. 84 lit. b), art. 84^1 alin. (1) lit. e) și art. 84^2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(4) Angajatorii care beneficiază de prevederile alin. (1) și (2) nu pot beneficia, pentru persoanele încadrate în muncă în condițiile alin. (1), și de subvențiile prevăzute de legislația privind sistemul asigurărilor pentru șomaj.(5) Drepturile prevăzute la alin. (1) nu se acordă pe perioadele în care raporturile de muncă sau de serviciu sunt suspendate.  +  Articolul 24Soldații sau gradații profesioniști și familiile acestora pot folosi, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării pentru cadrele militare, facilitățile de recuperare, căminele militare de garnizoană și de unitate și amenajările sportive și recreative aflate în proprietatea sau administrarea Ministerului Apărării. (la 23-01-2012, Art. 24 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. )  +  Articolul 25Soldaților și gradaților profesioniști le este interzisă sau restrânsă exercitarea unor drepturi și libertăți, în condițiile stabilite de lege pentru cadrele militare în activitate. (la 23-01-2012, Art. 25 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. )  +  Secţiunea a 3-aRecompensele și sancțiunile soldaților și gradaților profesioniști (la 23-01-2012, Titlul secțiunii a 3-a a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. )  +  Articolul 26(1) Pentru servicii excepționale aduse statului și poporului român, pentru acte de eroism săvârșite pe timpul îndeplinirii îndatoririlor militare ori pentru merite deosebite în activitate, soldaților și gradaților profesioniști le pot fi conferite, în condițiile legii, decorații.(2) Soldații și gradații profesioniști pot primi decorații și de la autoritățile publice ale altor state partenere sau organizații sub egida cărora participă la misiuni internaționale la care România ia parte, conform tratatelor încheiate. (la 23-01-2012, Art. 26 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. )  +  Articolul 27Pentru îndeplinirea exemplară a atribuțiilor de serviciu, soldaților și gradaților profesioniști li se pot acorda recompense morale și materiale, stabilite prin ordin al ministrului apărării. (la 23-01-2012, Art. 27 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. )  +  Articolul 28Pentru abateri de la disciplina militară, neîndeplinirea îndatoririlor, încălcarea normelor de conduită militară, a regulilor de conviețuire socială, soldaților și gradaților profesioniști li se pot aplica următoarele sancțiuni disciplinare: (la 23-01-2012, Partea introductivă a art. 28 a fost modificată de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. ) a) avertisment;b) mustrare scrisă;c) retrogradarea din funcție; (la 23-04-2010, Lit. c) a art. 28 a fost modificată de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 51 din 19 martie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 188 din 24 martie 2010. ) d) amânarea promovării în grad, pe o perioadă de la unu la 2 ani;e) desfacerea disciplinară a contractului.  +  Articolul 29(1) Decizia privind aplicarea sancțiunilor disciplinare se ia în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la luarea la cunoștință despre comiterea abaterilor.(2) Sancțiunile disciplinare se execută în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la comunicarea deciziei prevăzute la alin. (1).(3) Abaterile disciplinare se sancționează numai dacă s-a luat la cunoștință despre acestea în termen de 6 luni de la săvârșire.  +  Articolul 30(1) Sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură dintre cele prevăzute la art. 28, cu excepția avertismentului, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea cercetării prealabile de către comisii, a căror organizare și funcționare se stabilesc prin ordin al ministrului apărării.(2) Abaterile de la disciplina militară pentru care soldații și gradații profesioniști pot fi sancționați disciplinar sunt stabilite prin ordin al ministrului apărării. (la 23-01-2012, Alin. (2) al art. 30 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. ) (3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pe timpul stării de urgență, de asediu, de mobilizare și pe timp de război, comandanții/șefii aplică sancțiunile disciplinare în mod direct sau pot dispune efectuarea unei cercetări disciplinare pentru fundamentarea deciziei. (la 31-03-2020, Articolul 30 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 2, Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 36 din 26 martie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 268 din 31 martie 2020 ) (4) Pentru efectuarea cercetării disciplinare prevăzute la alin. (3), comandanții/șefii desemnează, în funcție de complexitatea faptelor, un ofițer sau o comisie, care întocmește și prezintă un raport, în termen de maximum 7 zile calendaristice de la data desemnării. (la 31-03-2020, Articolul 30 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 2, Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 36 din 26 martie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 268 din 31 martie 2020 ) (5) La stabilirea sancțiunii disciplinare pentru abaterile disciplinare săvârșite pe timpul stării de urgență, de asediu, de mobilizare și pe timp de război, comandantul/șeful are în vedere gravitatea faptei care constituie abatere disciplinară și efectele produse de aceasta, prin raportare la împrejurarea în care aceasta a fost săvârșită. (la 31-03-2020, Articolul 30 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 2, Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 36 din 26 martie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 268 din 31 martie 2020 ) (6) Actul administrativ prin care se aplică sancțiunea pentru abaterile disciplinare săvârșite pe timpul stării de urgență, de asediu, de mobilizare și pe timp de război produce efecte de la data comunicării acestuia și poate fi contestat direct la instanța de contencios administrativ, potrivit legii. (la 31-03-2020, Articolul 30 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 2, Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 36 din 26 martie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 268 din 31 martie 2020 )  +  Articolul 30^1Tinerii care optează pentru cariera de soldat și gradat profesionist efectuează examinarea medicală, gratuit, în cadrul spitalelor și centrelor medicale de diagnostic și tratament ambulatoriu ale instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale, cheltuielile fiind suportate de aceste instituții, conform ordinelor conducătorilor acestora. (la 23-01-2012, Art. 30^1 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. )  +  Capitolul IIISelecționarea, formarea și admiterea în corpul soldaților și gradaților profesioniști (la 23-01-2012, Titlul cap. III a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. )  +  Articolul 31(1) Cetățenii români, bărbați și femei, care au fost selecționați, pe baza cererii lor, să devină soldați profesioniști, în funcție de aptitudini, pot urma un program de instruire structurat pe două module:a) modulul instruirii individuale;b) modulul perfecționării instruirii de specialitate.(2) Cetățenii români care au îndeplinit serviciul militar ca militari în termen sau militari cu termen redus, au o vechime în activitate de cel puțin un an în calitate de soldat sau gradat profesionist ori de soldat sau gradat rezervist voluntar, au fost elevi sau studenți cel puțin un an în instituțiile de învățământ din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, cu excepția elevilor liceelor și colegiilor naționale militare, urmează în cadrul programului de instruire doar modulul perfecționării instruirii de specialitate. (la 12-06-2020, Alineatul (2) din Articolul 31 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din LEGEA nr. 73 din 5 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 09 iunie 2020 ) (3) Soldații și gradații profesioniști rechemați în activitate în condițiileart. 2 alin. (2^1) nu parcurg programul de instruire. (la 12-06-2020, Alineatul (3) din Articolul 31 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din LEGEA nr. 73 din 5 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 09 iunie 2020 ) (3^1) Soldații și gradații profesioniști rechemați în activitate pe o funcție cu o altă specializare parcurg modulul perfecționării instruirii de specialitate. (la 12-06-2020, Articolul 31 din Capitolul III a fost completat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 73 din 5 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 09 iunie 2020 ) (4) Planificarea, organizarea, desfășurarea, precum și durata pregătirii militarilor profesioniști prevăzuți la alin. (1) se stabilesc prin ordin al ministrului apărării.(5) În perioada programului de instruire prevăzut la alin. (1) lit. a), cetățenii români au calitatea de soldat profesionist și beneficiază gratuit de hrană, echipament și materiale de întreținere. în această perioadă beneficiază de o indemnizație lunară egală cu 50% din solda de funcție și solda de grad a unui soldat profesionist.(6) La încheierea modulului de instruire prevăzut la alin. (1) lit. a), soldații profesioniști depun jurământul militar prevăzut de lege. (la 23-01-2012, Art. 31 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. )  +  Articolul 32(1) Cetățenii români care urmează să devină soldați profesioniști în condițiile prevăzute la art. 31, în funcție de aptitudini, pot semna angajamente sau contracte cu Ministerul Apărării, după cum urmează: (la 23-01-2012, Partea introductivă a alin. (1) al art. 32 a fost modificată de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. ) a) la prezentarea în centrul de instruire/unitatea de instrucție, un angajament pentru efectuarea modulului instruirii individuale, cu excepția celor prevăzuți la art. 31 alin. (2); (la 12-06-2020, Litera a) din Alineatul (1), Articolul 32 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 15, Articolul I din LEGEA nr. 73 din 5 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 09 iunie 2020 ) b) la începerea modulului perfecționării instruirii de specialitate, un contract pentru efectuarea acestuia;c) după încheierea modulelor prevăzute la art. 31 alin. (1) lit. a) și b), un contract cu durata de 4 ani. (la 12-06-2020, Litera c) din Alineatul (1), Articolul 32 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 15, Articolul I din LEGEA nr. 73 din 5 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 09 iunie 2020 ) (2) Forma și conținutul-tip ale angajamentului și contractelor prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin ordin al ministrului apărării.(3) În cazul întreruperii înainte de termen a angajamentului și contractelor prevăzute la alin. (1), soldații și gradații profesioniști sunt obligați să restituie Ministerului Apărării contravaloarea cheltuielilor efectuate pe timpul programului de instruire, calculată în condițiile legii aplicabile cadrelor militare în activitate. (la 23-01-2012, Alin. (3) al art. 32 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. ) (4) Prevederile alin. (3) se aplică în cazul în care soldații sau gradații profesioniști întrerup angajamentul sau contractele din vina lor. (la 23-01-2012, Alin. (4) al art. 32 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. ) (5) Prevederile alin. (3) nu se aplică în cazul în care soldaților sau gradaților profesioniști li se întrerupe angajamentul sau contractele din motive neimputabile lor. (la 23-01-2012, Alin. (5) al art. 32 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. )  +  Articolul 33(1) Cetățenii români prevăzuți la art. 31 care, pe parcursul programului de instruire, renunță la cariera de soldat sau gradat profesionist și părăsesc instituția militară suportă contravaloarea cheltuielilor aferente perioadei de pregătire. (la 23-01-2012, Alin. (1) al art. 33 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. ) (2) Metodologia de determinare a cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se stabilește prin ordin al ministrului apărării.  +  Articolul 34La începerea modulului perfecționării instruirii de specialitate, cetățenii români prevăzuți la art. 31 alin. (1) și (2), declarați promovați, sunt numiți în funcții corespunzătoare de soldați profesioniști. (la 12-06-2020, Articolul 34 din Capitolul III a fost modificat de Punctul 16, Articolul I din LEGEA nr. 73 din 5 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 09 iunie 2020 )  +  Capitolul IVCariera și trecerea în rezervă a soldaților și gradaților profesioniști (la 23-01-2012, Titlul cap. IV a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. )  +  Articolul 35(1) La expirarea contractului prevăzut la art. 32 alin. (1) lit. c), contractul poate fi reînnoit, pe perioade succesive cu durata de 4 ani, potrivit procedurilor aprobate prin ordin al ministrului apărării naționale. (la 12-06-2020, Alineatul (1) din Articolul 35 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 17, Articolul I din LEGEA nr. 73 din 5 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 09 iunie 2020 ) (2) Limita maximă de vârstă până la care soldații sau gradații profesioniști pot fi menținuți în activitate se stabilește prin ordin al ministrului apărării naționale, dar nu poate depăși 55 de ani. (la 24-04-2015, Alin. (2) al art. 35 a fost modificat de art. unic din LEGEA nr. 82 din 17 aprilie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 21 aprilie 2015. ) (3) Soldații și gradații profesioniști care au o vechime în serviciu în această calitate de cel puțin 15 ani pot încheia cu Ministerul Apărării Naționale contracte pe perioadă nedeterminată până la limita maximă de vârstă până la care aceștia pot fi menținuți în activitate. (la 12-06-2020, Articolul 35 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 18, Articolul I din LEGEA nr. 73 din 5 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 09 iunie 2020 ) (4) Cu 6 luni înainte de expirarea contractului prevăzut la art. 32 alin. (1) lit. c), părțile sunt obligate să se încunoștințeze reciproc asupra intenției de reînnoire a acestuia. (la 12-06-2020, Articolul 35 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 18, Articolul I din LEGEA nr. 73 din 5 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 09 iunie 2020 )  +  Articolul 36În vederea încheierii contractelor prevăzute la art. 32 și 35, ministrul apărării deleagă competența comandanților și șefilor unităților militare angajatoare.  +  Articolul 37(1) Contractul poate fi modificat numai cu acordul părților, cu excepțiile prevăzute de prezenta lege.(2) Modificarea contractului poate consta în modificarea duratei acestuia, locului și felului muncii, condițiilor de muncă, soldei lunare, timpului de muncă și de odihnă.  +  Articolul 38Forma și conținutul-tip ale contractului încheiat după expirarea primului contract de 4 ani sunt stabilite prin ordin al ministrului apărării.  +  Articolul 39(1) Detașarea soldaților și gradaților profesioniști se face în condițiile aprobate prin ordin al ministrului apărării. (la 23-01-2012, Alin. (1) al art. 39 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. ) (2) Durata detașării este de maximum 6 luni într-un an calendaristic și se poate prelungi, cu acordul scris al structurilor implicate, cu încă 6 luni.(3) Soldații și gradații profesioniști trimiși în misiune permanentă în străinătate încheie noi contracte la numirea în funcție pentru o perioadă egală cu durata mandatului la post. (la 23-01-2012, Alin. (3) al art. 39 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. ) (4) Contractul prevăzut la alin. (3) este semnat, în calitate de delegat al Ministerului Apărării, de șeful unei direcții din Statul Major General, care se stabilește prin ordin al ministrului apărării.(5) Cu 6 luni înainte de încheierea misiunii permanente în străinătate, soldații și gradații profesioniști își exprimă, prin raport, opțiunea de a relua activitatea în unități ale Ministerului Apărării. (la 23-01-2012, Alin. (5) al art. 39 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. ) (6) Ocuparea unui post în altă unitate militară de către soldații și gradații profesioniști prevăzuți la alin. (5) se face în condițiile prevăzute la art. 35 alin. (1). (la 23-01-2012, Alin. (6) al art. 39 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. )  +  Articolul 40(1) Soldații și gradații profesioniști pot fi mutați, în interesul serviciului sau la cerere, dintr-o unitate militară în alta, în aceleași condiții ca și subofițerii în activitate. (la 23-01-2012, Alin. (1) al art. 40 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. ) (2) Cuantumul indemnizației la care are dreptul soldatul sau gradatul profesionist mutat în interesul serviciului este cel prevăzut de lege pentru subofițerii în activitate. (la 23-01-2012, Alin. (2) al art. 40 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. ) (2^1) Pe timpul stării de urgență, de asediu, de mobilizare și pe timp de război, soldații și gradații profesioniști se numesc, la ordin, ori de câte ori este nevoie, în funcții corespunzătoare pregătirii acestora, de către comandanții/șefii unităților militare unde sunt încadrați sau de către comandanții/șefii ierarhici superiori acestora. (la 31-03-2020, Articolul 40 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 3, Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 36 din 26 martie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 268 din 31 martie 2020 ) (3) Abrogat. (la 23-04-2010, Alin. (3) al art. 40 a fost abrogat de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 51 din 19 martie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 188 din 24 martie 2010. )  +  Articolul 41(1) Înaintarea în gradele militare se realizează în raport cu nevoile și posibilitățile forțelor armate, pe baza competenței și conduitei profesionale a soldaților și gradaților profesioniști, consemnate în aprecierea de serviciu.(2) Soldații și gradații profesioniști în activitate se înaintează în gradul următor, la termen, potrivit prevederilor alin. (1), dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:a) au împlinit stagiul minim în grad prevăzut de prezenta lege;b) au fost apreciați pe întreaga perioadă a stagiului minim în grad, iar cei care au depășit acest stagiu și în ceilalți ani premergători înaintării în grad, cel puțin cu calificativul «bun». Anii în care li s-au acordat calificative inferioare acestuia nu se socotesc la calculul stagiului minim în grad;c) sunt încadrați într-o funcție prevăzută cel puțin cu gradul în care urmează să fie înaintați;d) îndeplinesc celelalte condiții stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale.(3) Soldații și gradații profesioniști în activitate pot fi înaintați în gradul următor înainte de termen dacă au împlinit cel puțin jumătate din stagiul minim în gradul deținut, au fost apreciați în această perioadă cel puțin cu calificativul «foarte bun», au rezultate profesionale recunoscute și atestate și îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (2) lit. c) și d).(4) Soldații și gradații profesioniști în activitate pot fi înaintați în gradul următor în mod excepțional, pentru fapte de eroism și acte exemplare de curaj săvârșite pe timpul acțiunilor militare și al îndeplinirii misiunilor încredințate, fără a fi condiționați de alte criterii.(5) Pe parcursul întregii cariere militare, soldații și gradații profesioniști în activitate pot beneficia de cel mult două înaintări în grad înainte de termen și/sau în mod excepțional.(6) În timp de pace, înaintarea în grad are loc:a) la termen, de regulă o dată pe an, la o dată stabilită prin ordin al ministrului apărării naționale;b) înainte de termen, la datele stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale;c) în mod excepțional, în tot cursul anului.(7) Acordarea gradului și înaintarea în gradul următor a soldaților și gradaților profesioniști în activitate se realizează prin ordin al comandanților/șefilor stabiliți prin ordin al ministrului apărării naționale. (la 12-06-2020, Articolul 41 din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 19, Articolul I din LEGEA nr. 73 din 5 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 09 iunie 2020 )  +  Articolul 41^1(1) În timp de pace, stagiul minim în grad pentru înaintarea în gradul următor a soldaților și gradaților profesioniști se stabilește astfel:a) soldat: 3 ani;b) fruntaș: 3 ani;c) caporal clasa a III-a: 4 ani;d) caporal clasa a II-a: 4 ani.(2) La calculul stagiului minim în grad nu se ia în considerare timpul în care soldații și gradații profesioniști au absentat de la program din cauza incapacității temporare de muncă, dacă absențele însumate depășesc 365 de zile pe parcursul a 2 ani calendaristici consecutivi, iar incapacitatea de muncă nu a survenit în timpul și din cauza îndeplinirii serviciului militar. (la 12-06-2020, Capitolul IV a fost completat de Punctul 20, Articolul I din LEGEA nr. 73 din 5 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 09 iunie 2020 )  +  Articolul 42Numirea soldaților și gradaților profesioniști în funcții superioare se poate face numai în situația în care aceștia îndeplinesc condițiile pentru a fi promovați în grad, odată cu numirea în funcții. (la 23-01-2012, Art. 42 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. )  +  Articolul 43(1) Aprecierea de serviciu a soldaților și gradaților profesioniști se efectuează anual, în conformitate cu prevederile ordinului ministrului apărării, care include și criteriile de evaluare.(2) Aprecierea de serviciu constituie documentul de bază pentru selecția, promovarea în grad și evoluția în carieră a soldaților și gradaților profesioniști. (la 23-01-2012, Art. 43 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. )  +  Articolul 44Trecerea soldaților și gradaților profesioniști dintr-o armă sau specialitate în alta se poate efectua, în raport cu nevoile Ministerului Apărării, după obținerea unei specialități militare corespunzătoare, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării. (la 23-01-2012, Art. 44 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. )  +  Articolul 45(1) Soldaților și gradaților profesioniști le încetează contractul și sunt trecuți în rezervă sau scoși din evidențele militare, după caz, în următoarele situații: (la 23-01-2012, Partea introductivă a alin. (1) al art. 45 a fost modificată de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. ) a) la împlinirea limitei de vârstă în serviciu, stabilită prin ordin al ministrului apărării;b) la expirarea termenului contractului, în situația în care nu sunt posibilități de reînnoire din cauza reducerii funcțiilor ca urmare a desființării, restructurării sau a dislocării unității;c) când sunt clasați "inapt pentru serviciul militar" de către comisiile de expertiză medico-militară;d) când sunt clasați "apt limitat" de comisiile prevăzute la lit. c);e) pentru motive sau nevoi ale Ministerului Apărării;f) înainte de termenul de expirare a contractului, cu acordul ambelor părți;g) la expirarea termenului contractului, în situația în care una dintre părți nu mai optează pentru reînnoirea contractului;h) când nu mai îndeplinesc criteriile specifice, stabilite prin ordin al ministrului apărării, pentru ocuparea funcției;i) prin demisie;j) ca urmare a aplicării sancțiunii disciplinare prevăzute la art. 28 lit. e), când comit abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau de la alte dispoziții legale;k) când sunt condamnați prin hotărâre judecătorească definitivă la pedeapsa închisorii cu executarea acesteia; (la 01-02-2014, Lit. k) a alin. (1) al art. 45 a fost modificată de pct. 1 al art. 186 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. ) l) abrogată; (la 01-02-2014, Lit. l) a alin. (1) al art. 45 a fost abrogată de pct. 2 al art. 186 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. ) m) la data retragerii motivate a avizului de securitate specific clasei sau nivelului de secretizare a informațiilor la care urmează să aibă acces, de către autoritățile competente;n) în caz de deces.o) la împlinirea vârstei care conferă dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, în condițiile legii. (la 12-06-2020, Alineatul (1) din Articolul 45, Capitolul IV a fost completat de Punctul 21, Articolul I din LEGEA nr. 73 din 5 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 09 iunie 2020 ) (1^1) Soldații și gradații voluntari pot fi trecuți în rezervă sau scoși din evidențele militare, după caz, în cazul condamnării definitive la pedeapsa închisorii, fără executarea acesteia. (la 01-02-2014, Alin. (1^1) al art. 45 a fost introdus de pct. 3 al art. 186 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. ) (2) Trecerea în rezervă sau scoaterea din evidențele militare se face din oficiu în situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a) – c), g), k), m) și n), la cererea soldatului sau gradatului profesionist, în situația prevăzută la alin. (1) lit. o), iar în celelalte situații, la propunerea comandanților sau a șefilor direcți, înaintată ierarhic. (la 12-06-2020, Alineatul (2) din Articolul 45 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 22, Articolul I din LEGEA nr. 73 din 5 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 09 iunie 2020 ) (3) Trecerea în rezervă a soldaților și gradaților profesioniști se comunică acestora și în scris printr-o trimitere de corespondență recomandată. (la 23-01-2012, Alin. (3) al art. 45 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. )  +  Articolul 46(1) Pe timpul pregătirii și executării misiunilor în afara teritoriului statului național, soldații și gradații profesioniști nu pot fi trecuți în rezervă ca urmare a prezentării demisiei.(2) Pe timpul stării de urgență, de asediu, de mobilizare și pe timp de război, soldații și gradații profesioniști nu pot fi trecuți în rezervă în condițiile prevăzute la art. 45 alin. (1) lit. a), b), d), f)-j) și m). (la 18-03-2021, Alineatul (2) din Articolul 46 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 30 din 15 martie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 258 din 15 martie 2021 ) (la 31-03-2020, Articolul 46 din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 4, Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 36 din 26 martie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 268 din 31 martie 2020 )  +  Articolul 47(1) Soldații și gradații profesioniști asupra cărora s-a dispus începerea urmăririi penale sau care se află în curs de judecată într-un proces penal, aflați în stare de libertate, sunt puși la dispoziție.(2) Soldații și gradații profesioniști puși la dispoziție îndeplinesc atribuțiile stabilite de comandanții unităților din care fac parte și beneficiază de drepturi bănești, în condiții similare reglementărilor pentru cadrele militare în activitate, aflate în aceeași situație. (la 23-01-2012, Art. 47 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. )  +  Articolul 48(1) Soldații și gradații profesioniști asupra cărora s-a dispus începerea urmăririi penale sau se află în curs de judecată într-un proces penal, dacă se află în stare de arest, se suspendă din funcție.(2) Soldații și gradații profesioniști suspendați din funcție nu beneficiază de niciun drept de la Ministerul Apărării.(3) Soldații și gradații profesioniști condamnați prin hotărâre judecătorească definitivă, care anterior au fost suspendați din funcție, sunt trecuți în rezervă sau sunt scoși din evidențele militare începând cu data suspendării.(4) Parchetele sau instanțele care dispun începerea urmăririi penale, respectiv încep judecarea soldaților și gradaților profesioniști, au obligația de a înștiința imediat Ministerul Apărării. (la 23-01-2012, Art. 48 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. )  +  Articolul 49(1) În cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală ori achitarea, soldații și gradații profesioniști sunt repuși în toate drepturile avute la data suspendării din funcție, respectiv a punerii la dispoziție. Drepturile se calculează în raport cu elementele soldei lunare în vigoare la data respectivă. (la 23-01-2012, Alin. (1) al art. 49 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. ) (2) În cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal se poate dispune repunerea în drepturi sau trecerea în rezervă ori scoaterea din evidențele militare de către comandanții stabiliți prin ordin al ministrului apărării, la propunerea comisiei prevăzute la art. 30 alin. (1).  +  Articolul 50(1) Soldații și gradații profesioniști nu pot fi trecuți în rezervă sau scoși din evidențele militare din motivele prevăzute la art. 45 alin. (1) lit. e) în perioada în care se află în incapacitate temporară de muncă stabilită prin actele prevăzute de lege, pe durata carantinei ori pe durata efectuării concediului de odihnă. (la 23-01-2012, Alin. (1) al art. 50 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. ) (2) Femeile soldați și gradați profesioniști nu pot fi trecute în rezervă pe durata concediului de maternitate ori a concediului de risc maternal. (la 23-01-2012, Alin. (2) al art. 50 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. ) (3) Soldații și gradații profesioniști nu pot fi trecuți în rezervă pe durata concediului pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani ori pe durata concediului pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, pentru afecțiuni intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani. (la 23-01-2012, Alin. (3) al art. 50 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. ) (4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică numai până la expirarea duratei pentru care a fost încheiat contractul.(5) În situația în care, potrivit legislației aplicabile personalului bugetar, contractele pot fi suspendate, este permisă înlocuirea soldaților sau gradaților profesioniști în cauză prin încheierea unui contract cu durată determinată până la revenirea la post a titularului. (la 23-01-2012, Alin. (5) al art. 50 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. )  +  Capitolul VAbrogat. (la 01-01-2017, Capitolul V, cuprinzând art. 51-67 a fost abrogat de alin. (2) al art. 36 din LEGEA nr. 270 din 10 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 13 noiembrie 2015. )  +  Articolul 51Abrogat. (la 01-01-2017, Art. 51 a fost abrogat de alin. (2) al art. 36 din LEGEA nr. 270 din 10 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 13 noiembrie 2015. )  +  Articolul 52Abrogat. (la 01-01-2017, Art. 52 a fost abrogat de alin. (2) al art. 36 din LEGEA nr. 270 din 10 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 13 noiembrie 2015. )  +  Articolul 53Abrogat. (la 01-01-2017, Art. 53 a fost abrogat de alin. (2) al art. 36 din LEGEA nr. 270 din 10 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 13 noiembrie 2015. )  +  Articolul 54Abrogat. (la 01-01-2017, Art. 54 a fost abrogat de alin. (2) al art. 36 din LEGEA nr. 270 din 10 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 13 noiembrie 2015. )  +  Articolul 55Abrogat. (la 01-01-2017, Art. 55 a fost abrogat de alin. (2) al art. 36 din LEGEA nr. 270 din 10 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 13 noiembrie 2015. )  +  Articolul 56Abrogat. (la 01-01-2017, Art. 56 a fost abrogat de alin. (2) al art. 36 din LEGEA nr. 270 din 10 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 13 noiembrie 2015. )  +  Articolul 57Abrogat. (la 01-01-2017, Art. 57 a fost abrogat de alin. (2) al art. 36 din LEGEA nr. 270 din 10 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 13 noiembrie 2015. )  +  Articolul 58Abrogat. (la 01-01-2017, Art. 58 a fost abrogat de alin. (2) al art. 36 din LEGEA nr. 270 din 10 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 13 noiembrie 2015. )  +  Articolul 59Abrogat. (la 01-01-2017, Art. 59 a fost abrogat de alin. (2) al art. 36 din LEGEA nr. 270 din 10 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 13 noiembrie 2015. )  +  Articolul 60Abrogat. (la 01-01-2017, Art. 60 a fost abrogat de alin. (2) al art. 36 din LEGEA nr. 270 din 10 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 13 noiembrie 2015. )  +  Articolul 61Abrogat. (la 01-01-2017, Art. 61 a fost abrogat de alin. (2) al art. 36 din LEGEA nr. 270 din 10 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 13 noiembrie 2015. )  +  Articolul 62Abrogat. (la 01-01-2017, Art. 62 a fost abrogat de alin. (2) al art. 36 din LEGEA nr. 270 din 10 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 13 noiembrie 2015. )  +  Articolul 63Abrogat. (la 01-01-2017, Art. 63 a fost abrogat de alin. (2) al art. 36 din LEGEA nr. 270 din 10 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 13 noiembrie 2015. )  +  Articolul 64Abrogat. (la 01-01-2017, Art. 64 a fost abrogat de alin. (2) al art. 36 din LEGEA nr. 270 din 10 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 13 noiembrie 2015. )  +  Articolul 65Abrogat. (la 01-01-2017, Art. 65 a fost abrogat de alin. (2) al art. 36 din LEGEA nr. 270 din 10 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 13 noiembrie 2015. )  +  Articolul 66Abrogat. (la 01-01-2017, Art. 66 a fost abrogat de alin. (2) al art. 36 din LEGEA nr. 270 din 10 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 13 noiembrie 2015. )  +  Articolul 67Abrogat. (la 01-01-2017, Art. 67 a fost abrogat de alin. (2) al art. 36 din LEGEA nr. 270 din 10 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 13 noiembrie 2015. )  +  Capitolul VI Dispoziții finale  +  Articolul 68Calitatea de soldat și gradat profesionist se dovedește prin documentul de legitimare, stabilit prin ordin al ministrului apărării. (la 23-01-2012, Art. 68 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. )  +  Articolul 69(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, militarii în termen și cu termen redus în activitate pot deține numai gradul de soldat.(2) Contractele încheiate în temeiul art. 37 din Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populației pentru apărare, cu modificările și completările ulterioare, anterior intrării în vigoare a prezentei legi, rămân valabile în măsura în care nu contravin prevederilor acesteia.(3) Contractele aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei legi, încheiate cu militarii angajați pe bază de contract, care au împlinit vârsta maximă prevăzută la art. 35 alin. (2), pot fi menținute, în funcție de nevoile Ministerului Apărării, până la finalizarea acestora.(4) Militarii angajați pe bază de contract din instituțiile cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, au gradul de sergent, pot fi trecuți în corpul subofițerilor, în funcție de studiile absolvite, vechimea în muncă, posturile de subofițeri disponibile și rezultatele obținute în urma concursului susținut în acest sens. Sergenții care nu optează pentru trecerea în corpul subofițerilor sau nu sunt declarați admiși în urma participării la concursurile organizate în acest sens vor fi trecuți în corpul soldaților și gradaților profesioniști cu gradul de caporal. (la 23-01-2012, Alin. (4) al art. 69 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. )  +  Articolul 70(1) Dispozițiile prezentei legi se aplică în mod corespunzător și gradaților și soldaților profesioniști din instituțiile cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale care, potrivit legii, au în structurile proprii această categorie de personal militar. (la 23-01-2012, Alin. (1) al art. 70 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. ) (2) Obligațiile Ministerului Apărării și competențele ministrului apărării, stabilite prin prezenta lege, sunt îndeplinite sau exercitate, după caz, de instituțiile prevăzute la alin. (1), respectiv de conducătorii acestora, iar cele ale șefului Statului Major General, de către înlocuitorii lor de drept.  +  Articolul 71(1) Expresiile "militari angajați pe bază de contract," în cadrul Ministerului Apărării, "jandarmi angajați cu contract," "soldați și gradați profesioniști" și "polițist de frontieră angajat cu contract", prevăzute de legislația în vigoare, se înlocuiesc cu expresia "soldați și gradați voluntari."*)(2) În sensul prezentei legi, familia soldaților și gradaților profesioniști cuprinde soțul sau soția, copiii și părinții aflați în întreținerea legală a acestora. (la 23-01-2012, Alin. (2) al art. 71 a fost modificat de alin. (3) al art. II din LEGEA nr. 23 din 17 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 20 ianuarie 2012, prin înlocuirea unor termeni. )  +  Articolul 72În termen de 60 de zile de la publicarea prezentei legi, Ministerul Apărării va prezenta propuneri autorităților abilitate, în vederea adoptării actelor normative pentru aplicarea și executarea acesteia.  +  Articolul 73Prezenta lege intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
    PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
    BOGDAN OLTEANU
    p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
    DORU IOAN TĂRĂCILĂ
    București, 10 octombrie 2006.Nr. 384.---------