DECIZIA nr. 585 din 31 octombrie 2023referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 162 din 27 februarie 2024



    Marian Enache- președinte
    Mihaela Ciochină- judecător
    Cristian Deliorga- judecător
    Dimitrie-Bogdan Licu- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Daniela Ramona Marițiu- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Alexandru Marian Iancu în Dosarul nr. 6.639/3/2018 al Curții de Apel București - Secția a II-a penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 643D/2020.2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepției. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. Arată că dispozițiile criticate nu au legătură cu obiectul cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate. În subsidiar, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Susține că, prin Decizia nr. 4 din 13 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanța supremă a lămurit aspectele criticate de către autorul excepției. Totodată, arată că, prin Decizia nr. 662 din 24 octombrie 2017, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală sunt clare și previzibile.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Încheierea din 22 mai 2020, pronunțată în Dosarul nr. 6.639/3/2018, Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Alexandru Marian Iancu într-o cauză privind contestația formulată împotriva sentinței prin care a fost soluționată contestația la executare.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că, în situația în care denunțul formulat în timpul judecății s-a materializat după soluționarea definitivă a cauzei, dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor sunt aplicabile pe calea contestației la executare, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, fiind vorba despre o cauză de micșorare a pedepsei. Arată că problema de constituționalitate se referă la situația unui denunț formulat în termen (în cursul urmăririi penale sau al judecății), dar valorificat de organul de urmărire penală după condamnarea definitivă a denunțătorului, respectiv la posibilitatea invocării acestuia pe calea unei contestații la executare formulate în baza art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală. Cu alte cuvinte, deși martorul a avut atitudinea activă impusă de art. 19 din Legea nr. 682/2002, efectul acesteia este temporizat de ritmicitatea sau de lipsa de celeritate a desfășurării urmăririi penale. În acest caz, recunoașterea beneficiului conferit de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 este împiedicată de o cauză externă voinței și conduitei persoanei care a formulat denunțul și generează riscul existenței unui tratament juridic diferențiat față de persoana aflată într-o situație similară, dar ale cărei denunț și atitudine activă au produs efectul facilitării identificării și tragerii la răspundere penală a autorului unei infracțiuni grave, concretizat în acte și măsuri procesuale, înainte de soluționarea definitivă a cauzei în care este inculpată.6. Astfel, dacă s-ar accepta punctul de vedere potrivit căruia aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 poate avea loc numai în cursul judecății, s-ar ajunge la o situație de inechitate față de contestator, căruia nu i se poate imputa nicio culpă față de faptul că dosarul alcătuit ca urmare a denunțului său a fost finalizat ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În continuare, apreciază că aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 nu reprezintă o nouă individualizare a pedepsei, imposibil de realizat prin intermediul contestației la executare. Instanța de judecată va verifica numai dacă pedeapsa aplicată în concret prin hotărârea de condamnare se încadrează între limitele de pedeapsă astfel cum au fost reduse, în caz contrar pedeapsa urmând să fie coborâtă până la maximul special astfel cum a fost redus, fiind în realitate vorba despre transpunerea principiului legalității pedepsei în faza execuțională.7. Susține că una dintre consecințele principiului legalității pedepsei, consacrat de dispozițiile art. 2 alin. (2) din Codul penal și de art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, vizează faptul că eventualul surplus de pedeapsă, care nu își găsește corespondent ca urmare a incidenței în speță a prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, nu mai are justificare legală și, prin urmare, se impune să fie înlăturat.8. Pe de altă parte, interpretarea contrară a prevederilor legale supuse analizei este de natură să dea naștere unor ipoteze în care persoane aflate în situații identice vor ajunge să beneficieze, din cauza unui aspect independent de conduita lor, de un tratament juridic diferit, ce va avea efect asupra pedepsei care urmează a fi aplicată. Or, acest tratament diferențiat nu își găsește nicio justificare rezonabilă, având în vedere că îndeplinirea celei de-a doua condiții impuse de prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, ce vizează tragerea la răspundere penală a persoanei indicate în denunț, ține de un element aleatoriu și exterior voinței denunțătorului.9. Curtea de Apel București - Secția a II-a penală, contrar dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.11. Guvernul arată că, prin Decizia nr. 4 din 13 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanța supremă a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, a stabilit faptul că „dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, nu reprezintă o cauză de micșorare a pedepsei în sensul art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală“. Prin urmare, contestația la executare întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, cum este și cea din prezenta cauză, este inadmisibilă. Curtea Constituțională a reținut, în jurisprudența sa, de exemplu, prin Decizia nr. 203 din 6 martie 2012 sau Decizia nr. 715 din 6 decembrie 2016, că o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă, în condițiile în care nu sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină o atare soluție în privința cauzei în care a fost ridicată excepția. Aceasta deoarece, indiferent de soluția pronunțată de Curtea Constituțională referitor la excepția de neconstituționalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză. Rezultă că excepția de neconstituționalitate nu are legătură cu soluționarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel, întrucât excepția de neconstituționalitate nu îndeplinește o condiție de admisibilitate, aceasta, în temeiul art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992, urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut: „(1) Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: (...) d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.“15. Autorul excepției susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la claritatea și previzibilitatea legilor și art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi.16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, anterior pronunțării încheierii de sesizare de către Curtea de Apel București - Secția a II-a penală, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 4 din 13 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 2 aprilie 2020, a stabilit că dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 18 aprilie 2014, nu reprezintă o cauză de micșorare a pedepsei în sensul art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală. Cu alte cuvinte, aplicarea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 nu poate fi invocată pe calea contestației la executare, întrucât aceste dispoziții nu reglementează chestiuni ce se încadrează între cazurile prevăzute de art. 598 din Codul penal.17. În acest context, Curtea reține că, în jurisprudența sa, de exemplu, prin Decizia nr. 203 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2012, sau Decizia nr. 715 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 31 ianuarie 2017, paragraful 14, a statuat că o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă, în condițiile în care nu sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină o atare soluție în privința cauzei în care a fost ridicată excepția. Aceasta deoarece, indiferent de soluția pronunțată de Curtea Constituțională referitor la excepția de neconstituționalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză. Rezultă că textul criticat nu are legătură cu soluționarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992; astfel, întrucât excepția de neconstituționalitate nu îndeplinește o condiție de admisibilitate, aceasta, în temeiul art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992, urmează să fie respinsă ca inadmisibilă. Curtea a reținut însă că, în măsura în care sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină soluția de inadmisibilitate în privința cauzei în care a fost ridicată excepția, aceasta are legătură cu soluționarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât instanța de contencios constituțional își poate exercita controlul de constituționalitate.18. Totodată, Curtea, prin Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017, paragraful 27, a constatat că legătura cu soluționarea cauzei a textului criticat este circumstanțiată de incidența dispozițiilor criticate în pronunțarea soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii în justiție. Cu alte cuvinte, atât timp cât dispoziția criticată este temeiul respingerii, ca inadmisibilă, a cererii formulate de petent în fața instanțelor de drept comun, excepția de neconstituționalitate este admisibilă, aceste dispoziții având legătură cu soluționarea cauzei. Curtea a apreciat că această concluzie este susținută și de faptul că singurul efect al unei decizii de admitere pronunțate într-o astfel de speță este acela al creării posibilității accederii în fața unui judecător care va analiza pe fond cererea respectivă, fără însă ca decizia de admitere să aibă vreo influență asupra soluției dispuse de judecător, din perspectiva temeiniciei cererii.19. Având în vedere cele anterior menționate, Curtea constată că textul criticat nu are legătură cu soluționarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Alexandru Marian Iancu în Dosarul nr. 6.639/3/2018 al Curții de Apel București - Secția a II-a penală.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a II-a penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 31 octombrie 2023.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    MARIAN ENACHE
    Magistrat-asistent,
    Daniela Ramona Marițiu
    ------