NORME DE APLICARE din 20 septembrie 2022a programelor guvernamentale de creditare "StudentInvest" și "FamilyStart", a modelului Convenției privind implementarea programelor "StudentInvest" și "FamilyStart", precum și a modelului Convenției de garantare
EMITENT
  • MINISTERUL FINANȚELOR
  • MINISTERUL FAMILIEI, TINERETULUI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE
  • Publicată în  MONITORUL OFICIAL nr. 951 bis din 29 septembrie 2022



    Notă
    Aprobate prin ORDINUL nr. 2.534/20.809/2022, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 951 din 29 septembrie 2022.
    Notă
    Articolul II din ORDINUL nr. 192/25.008/2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 105 din 5 februarie 2024, prevede:
    Articolul II
    În termen de 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prevederilor prezentului ordin, instituțiile de credit care nu au participat în program în anul precedent transmit către Fondul Român de Contragarantare cererile de înscriere în etapa 2024 a programelor, precum și solicitările de alocare de plafoane de garantare în funcție de nivelul estimat al finanțărilor pe care le vor acorda în anul 2024 și nivelul costurilor totale, respectiv marja maximă anuală peste nivelul IRCC, pe care le vor aplica finanțărilor acordate în cadrul programelor.

    Norme de aplicare a programelor guvernamentale de creditare
    "StudentInvest" și "FamilyStart"
     +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1(1) Prezentele norme de aplicare a Programelor guvernamentale de creditare "StudentInvest" și "FamilyStart", denumite în continuare programul/programele reglementează:a) modul de acordare a facilităților aferente creditelor destinate tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniți și până la 40 de ani neîmpliniți și care sunt cuprinși în instituțiile de învățământ superior autorizate să funcționeze provizoriu ori acreditate, în cazul programului «StudentInvest», respectiv modul de acordare a facilităților aferente creditelor destinate persoanelor cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniți și până la 45 de ani neîmpliniți care își întemeiază o familie și/sau persoanele care formează o familie, dintre care cel puțin unul dintre beneficiari se încadrează în criteriul de vârstă, care au venitul net lunar pe membru de familie de până la 6.000 lei, respectiv pentru familiile monoparentale care au venitul net lunar pe membru de familie de până la 7.500 lei în cazul programului «FamilyStart». Prin venitul net lunar se înțelege inclusiv indemnizația pentru creșterea copilului; (la 15-09-2023, Litera a), Alineatul (1), Articolul 1, Capitolul I a fost modificată de Punctul 1., Articolul I din ORDINUL nr. 2.533 din 12 septembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 835 din 15 septembrie 2023 ) b) plafonul anual al garanțiilor de stat, modalitatea și condițiile de acordare și recuperare a garanțiilor de stat;c) condițiile de eligibilitate a băncilor și a persoanelor fizice beneficiare ale creditului;d) regulile de gestionare a garanțiilor de stat emise în numele și în contul statului de către F.R.C.(2) Programele au următoarele caracteristici:a) caracter național, determinat de aplicabilitatea acestuia pe întreg teritoriul țării;b) caracter socio-educațional, reprezentat de intervenția statului în procesul de subvenționare a dobânzilor și a altor cheltuieli adiacente creditului, precum și în procesul de garantare a creditelor contractate de persoanele fizice pentru acoperirea nevoilor beneficiarilor privind educația, sănătatea, cultura și de habitat.  +  Articolul 2(1) M.F., mandatează F.R.C., prin convenția prevăzută la art. 1 alin. (6) și la art. 3 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022, încheiată între M.F.T.E.S. M.F. și F.R.C., denumită convenția privind implementarea programelor, în vederea emiterii de garanții în numele și contul statului, în favoarea băncilor care acordă credite persoanelor fizice în cadrul programelor; convenția cuprinde clauze privind cel puțin:a) mecanismul de punere în aplicare a programului;b) evidența portofoliului de garanții pe categorii de garanții individuale;c) raportarea periodică a portofoliului de garanții pe categorii de garanții individuale;d) condițiile de plată a garanțiilor de stat;e) termenul și modalitatea de plată a contravalorii garanțiilor de stat pentru care finanțatorul a formulat cerere de plată;f) răspunderea contractuală;g) încetarea convenției;h) modalitatea de soluționare a eventualelor litigii.(2) Sursa de plată a dobânzilor aferente creditelor acordate, a cheltuielilor cu comisioanele de analiză percepute de către finanțatori, precum și a cheltuielilor cu comisioanele de gestiune a garanțiilor de stat percepute de către F.R.C. este bugetul de stat, prin bugetul M.F.T.E.S.(3) Costul total al creditelor acordate în cadrul programelor, care este suportat de la bugetul de stat, se compune din:a) rata dobânzii IRCC trimestrial plus o marjă de 4% pe an; marja include toate costurile legate de acordarea și derularea creditului în toate etapele finanțării (subvenție 100% din dobânda totala pentru programul "StudentInvest", respectiv 75% din dobânda totală în cazul programului "FamilyStart");b) comisionul de analiză perceput de către finanțatori, este de 0,2% la acordare, calculat la valoarea creditului și este subvenționat de stat, prin bugetul MFTES ;c) comisionul de gestiune a garanțiilor de stat perceput de către F.R.C., în valoare de 0,4% anual calculat la valoarea/soldul garanției.(4) Pentru creditele acordate în cadrul programelor nu se percepe comision de rambursare anticipată, iar contractul de credit nu poate conține clauze care să permită modificarea unilaterală a acestuia de către finanțatori.(5) Finanțatorii sunt obligați să respecte costurile de finanțare prevăzute la alin. (3) pe întreaga durată de derulare a contractelor de finanțare încheiate în condițiile programelor.(6) M.F. și M.F.T.E.S., în parteneriat cu F.R.C. și finanțatorii participanți în programe, implementează măsurile reglementate de prezentele norme; acordarea și derularea garanțiilor de stat se realizează pe baza unei convenții de garantare încheiate între F.R.C. și finanțatorii participanți în programe; modelul convenției de garantare va include prevederi/condiții de eligibilitate pentru beneficiari care să asigure încadrarea într-o rată de executare a garanției de stat de maximum 2% pe finanțator; finanțatorii, în baza normelor de creditare proprii, au obligația evaluării bonității beneficiarilor, astfel încât rata de executare a garanțiilor de stat să nu depășească nivelul de 2% pe finanțator; în situația în care rata de executare a garanțiilor de stat la un finanțator atinge nivelul de 2%, F.R.C. încetează acordarea garanțiilor de stat pentru acel finanțator.(7) Plata dobânzii și a comisioanelor de analiză și de gestiune se realizează în baza unor convenții- cadru de plată încheiate între M.F.T.E.S. cu fiecare finanțator, precum și cu F.R.C.; modelul convențiilor se aprobă prin ordin al ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse și se publică pe site-ul oficial al acesteia.  +  Capitolul II Definiții  +  Articolul 3(1) În sensul prezentelor norme, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a) beneficiar - persoana fizică cu domiciliul în România, care îndeplinește criteriile de eligibilitate prevăzute de prezentele norme, precum și de normele de creditare ale finanțatorului, care solicită și primește finanțare din partea acestuia, garantată în proporție de 80% de F.R.C., în numele și în contul statului român, în cadrul programelor;b) codebitor - persoana fizică cu domiciliul în România, care se încadrează în normele de creditare ale finanțatorului și care își asumă obligațiile aferente contractului de credit și de garantare alături de beneficiarul eligibil;c) comision de analiză - comision perceput de finanțator pentru analiza și aprobarea finanțării acordate, perceput o singură dată la acordarea creditului, suportat de la bugetul de stat prin bugetul M.F.T.E.S.;d) comision de gestiune a garanțiilor - suma cuvenită F.R.C. pentru remunerarea activității de analiză, acordare, monitorizare și administrare a garanțiilor, al cărui nivel se stabilește anual prin Ordin al M.F.T.E.S. și se suportă de la bugetul de stat prin bugetul M.F.T.E.S.;e) condițiile programului - criteriile de eligibilitate și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească beneficiarii și finanțatorii pe toată perioada de valabilitate a garanțiilor de stat acordate în cadrul acestuia, descrierea, acordarea, monitorizarea și plata garanției de stat;f) convenție privind implementarea programului/programelor - document-cadru, prevăzut la art. 1 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022, în cazul programului "StudentInvest" respectiv art. 3 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022, în cazul programului "Family Start", încheiat între M.F.T.E.S., M.F. și F.R.C, care cuprinde, în principal, termenii și condițiile mandatului acordat F.R.C. și clauze referitoare la drepturile și obligațiile acestora privind acordarea, monitorizarea, raportarea și executarea garanțiilor de stat acordate în cadrul programului/programelor;g) convenție de garantare - document încheiat între F.R.C., în calitate de mandatar al M.F., și finanțator, prin care se stabilesc termenii și condițiile aplicabile garanțiilor de stat;h) convenție-cadru de plată - document încheiat între M.F.T.E.S. și finanțator care cuprinde clauze referitoare la drepturile și obligațiile acestora privind modul de determinare a dobânzii aferente creditelor în sold și a comisionului de analiză al băncii, stabilirea mecanismului de decontare între finanțatori și M.F.T.E.S.;i) convenție-cadru de plată a comisionului de gestiune - document încheiat între M.F.T.E.S. și F.R.C. care cuprinde clauze referitoare la drepturile și obligațiile acestora privind modul de determinare, plată și decontare a comisioanelor de gestiune;j) data încetării răspunderii F.R.C. în numele și în contul statului - data la care se înregistrează una din situațiile de mai jos:i) data rambursării integrale de către beneficiar a finanțării garantate, la termen sau anticipată;ii) data la care M.F. plătește valoarea de executare a garanției de stat;iii) data comunicării respingerii cererii de plată a garanției de stat în cazul nerespectării de către finanțator a obligațiilor referitoare la plata garanției prevăzute expres în convenția de garantare;iv) data înregistrării la F.R.C. a comunicării finanțatorului cu privire la renunțarea la garanția de stat; în această situație, subvenția de dobândă plătită de M.F.T.E.S. se acordă doar în cazul în care contractul de credit se derulează conform condițiilor programelor;k) declararea exigibilității finanțării garantate - trecerea integrală la restanță a soldului finanțării garantate nerambursate în conformitate cu normele interne ale finanțatorilor, ca urmare a producerii riscului de credit, împrumutatul fiind astfel decăzut din beneficiul termenelor prevăzute în graficul de rambursare a finanțării garantate;l) documente justificative - facturi emise în conformitate cu prevederile legislației naționale, bonuri fiscale emise conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, facturi proforme și contracte/antecontracte;m) finanțator - bancă, inclusiv unitățile teritoriale ale acesteia - sucursale, agenții, care îndeplinește criteriile de eligibilitate și acordă o finanțare unui beneficiar în cadrul programului/programelor;n) finanțare garantată - credit acordat beneficiarilor, în una sau mai multe tranșe, în funcție de documentele justificative prezentate la decontare sau plata directă a furnizorului pe baza documentelor justificative, exclusiv dobânzile și comisioanele bancare și alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit;o) fond de garantare - instituția mandatată să acorde garanții în numele și în contul statului român: Fondul Român de Contragarantare S.A. (F.R.C.);p) garanție de stat - angajament expres, necondiționat și irevocabil asumat de Fondul de garantare, în numele și în contul statului, materializat într-un contract de garantare, care acoperă pierderea suportată de finanțator, ca urmare a producerii riscului de credit, proporțional cu procentul de garantare de 80%;q) perioada de grație - perioada stabilită de comun acord de beneficiar cu finanțatorul, care nu poate depăși 5 ani de la acordare; perioada de grație se acordă doar pentru plata ratelor de principal, iar în această perioadă se calculează și se percep dobânzi la sumele utilizate din creditul acordat;r) perioadă de tragere - perioada stabilită de comun acord între beneficiar și finanțator, fără a putea depăși 5 ani de la data acordării creditului;s) perioada de valabilitate a garanției de stat - perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a garanției și data încetării răspunderii Fondului de garantare în numele și în contul statului;ș) rata de executare a garanției de stat - raportul dintre valoarea garanțiilor solicitate la plată de către finanțator și valoarea totală a garanțiilor emise în favoarea acestuia;t) riscul de credit - neplata parțială sau integrală a principalului creditului aferent contractului de credit de către beneficiarul programului;ț) soldul finanțării garantate - valoarea actualizată a creditului garantat, rezultată în urma diminuării cu ratele de capital rambursate de către beneficiar, exclusiv dobânzile și comisioanele bancare și alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit;u) subvenție - alocația financiară nerambursabilă acordată beneficiarului finanțării de la bugetul de stat de către M.F.T.E.S., pentru plata totală a dobânzii (IRCC trimestrial plus marja de 4%) și a comisioanelor de analiză și de gestiune a garanțiilor acordate în cadrul programului "StudentInvest" , respectiv pentru plata a 75% din dobânda totală (IRCC trimestrial plus marja de 4%) și a comisioanelor de analiză și de gestiune a garanțiilor acordate, în cadrul programului "FamilyStart", în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2022;v) valoarea de executare a garanției de stat - suma rezultată din aplicarea procentului garantat de 80% la soldul restant al finanțării garantate, exclusiv dobânzile și comisioanele bancare și alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit, sumă care urmează a fi plătită finanțatorului de către M.F., în cazul producerii riscului de credit.(2) F.R.C. monitorizează garanțiile acordate; monitorizarea reprezintă ansamblul de acțiuni întreprinse în perioada cuprinsă între acordarea garanției de stat și încetarea valabilității acesteia, acțiuni constând în urmărirea periodică a stadiului derulării finanțării garantate, pe baza situațiilor furnizate de către finanțatori, conform prevederilor contractului de garantare.  +  Capitolul III Bugetul programelor și alocarea plafoanelor de garantare  +  Articolul 4(1) În aplicarea prevederilor art. 1 alin. (3), respectiv art. 3 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022, M.F.T.E.S., va aloca pentru anul 2022 prin ordin de ministru, un fond maximal pentru un număr de 8.333 beneficiari în cadrul programului "StudentInvest", respectiv un fond maximal pentru un număr de 6.250 de beneficiari în cadrul programului "FamilyStart"; fondul maximal se acordă anual, în limita sumelor aprobate cu această destinație în bugetul M.F.T.E.S.(2) În aplicarea prevederilor art. 1 alin. (3), respectiv ale art. 3 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 224/2023, cu modificările și completările ulterioare, M.F.T.E.S. va aloca pentru anul 2023, prin ordin de ministru, un fond maximal pentru un număr de 6.300 de beneficiari în cadrul programului «StudentInvest», respectiv un fond maximal pentru un număr de 4.200 de beneficiari în cadrul programului «FamilyStart»; fondul maximal se acordă anual, în limita sumelor aprobate cu această destinație în bugetul M.F.T.E.S. (la 15-09-2023, Articolul 4, Capitolul III a fost completat de Punctul 2., Articolul I din ORDINUL nr. 2.533 din 12 septembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 835 din 15 septembrie 2023 ) (3) În aplicarea prevederilor art. 1 alin. (3), respectiv ale art. 3 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 224/2023, cu modificările și completările ulterioare, M.F.T.E.S. va aloca pentru anul 2024 un fond maximal pentru un număr de 5.556 de beneficiari în cadrul programului «StudentInvest», respectiv un fond maximal pentru un număr de 4.375 de beneficiari în cadrul programului «FamilyStart»; fondul maximal se acordă anual, în limita sumelor aprobate cu această destinație în bugetul M.F.T.E.S. (la 05-02-2024, Articolul 4, Capitolul III a fost completat de Punctul 1., Articolul I din ORDINUL nr. 192 din 31 ianuarie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 105 din 5 februarie 2024 )  +  Articolul 5(1) Pentru anul 2022, plafonul total al garanțiilor de stat care pot fi emise potrivit art. 1 alin. (2), respectiv art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022 este de 250 mil. lei, în cazul programului "StudentInvest", respectiv 250 mil. lei, în cazul programului "FamilyStart".(2) Pentru anul 2023, plafonul total al garanțiilor de stat care pot fi emise potrivit art. 1 alin. (2), respectiv art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 224/2023, este de 250 mil. lei, în cazul programului «StudentInvest», respectiv 250 mil. lei, în cazul programului «FamilyStart (la 15-09-2023, Articolul 5, Capitolul III a fost completat de Punctul 3., Articolul I din ORDINUL nr. 2.533 din 12 septembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 835 din 15 septembrie 2023 ) (3) Pentru anul 2024, plafonul total al garanțiilor de stat care pot fi emise potrivit art. 1 alin. (2), respectiv art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 224/2023, cu modificările și completările ulterioare, este de 250 milioane lei, în cazul programului «StudentInvest», respectiv 250 milioane lei, în cazul programului «FamilyStart (la 05-02-2024, Articolul 5, Capitolul III a fost completat de Punctul 2., Articolul I din ORDINUL nr. 192 din 31 ianuarie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 105 din 5 februarie 2024 )  +  Articolul 6(1) Pentru anul 2022, în vederea acordării de garanții în cadrul programelor de garantare "StudentInvest", respectiv "FamilyStart", după caz, F.R.C. formulează propuneri de alocare pro-rata a plafoanelor de garantare, prevăzute la art. 4 alin. (2) în baza solicitărilor finanțatorilor participanți în programele guvernamentale"StudentInvest", respectiv "FamilyStart", după caz, pe care le transmite M.F. în vederea aprobării.(1^1) Pentru anii următori, în vederea acordării de garanții în cadrul programelor de garantare «StudentInvest», respectiv «FamilyStart», după caz, F.R.C. poate aloca plafonul de garanții aprobat pentru anul în curs, la solicitarea finanțatorilor participanți în cadrul programului, în funcție de ponderea garanțiilor acordate de fiecare instituție de credit în totalul garanțiilor acordate în cadrul programului în anul precedent sau de la începutul anului în curs în cazul alocării de plafoane suplimentare și/sau a rezervei nealocate din plafonul total anual. (la 20-12-2023, Alineatul (1^1), Articolul 6, Capitolul III a fost modificat de Articolul I din ORDINUL nr. 5.407 din 20 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1158 din 20 decembrie 2023 ) (1^2) Pentru finanțatorii care nu au acordat finanțări garantate în cadrul programului în anul precedent și au solicitat alocarea de plafoane în anul următor, plafonul solicitat de finanțator se include în propunerea de alocare, fără a putea depăși limita de 5.000.000 lei/finanțator. (la 23-10-2023, Articolul 6, Capitolul III a fost completat de Articolul I din ORDINUL nr. 4.230 din 23 octombrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 958 din 23 octombrie 2023 ) (1^3) În cazul în care nivelul plafonului solicitat de un finanțator este inferior celui calculat conform prevederilor alin. (1^1), în propunerea de alocare se include suma solicitată de finanțator. Pentru finanțatorii care nu au participat în program în anul precedent, plafonul solicitat de finanțator se include în propunerea de alocare, fără a putea depăși limita de 5.000.000 lei/ finanțator. (la 23-10-2023, Articolul 6, Capitolul III a fost completat de Articolul I din ORDINUL nr. 4.230 din 23 octombrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 958 din 23 octombrie 2023 ) Notă
    Articolul II din ORDINUL nr. 4.230/20.853/2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 958 din 23 octombrie 2023, prevede:
    Articolul II
    În termen de 7 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prevederilor prezentului ordin, instituțiile de credit care nu au participat în program în anul precedent transmit către Fondul Român de Contragarantare cererile de înscriere în etapa 2023 a programelor, precum și solicitările de alocare de plafoane de garantare în funcție de nivelul estimat al finanțărilor pe care le vor acorda în anul 2023 și nivelul costurilor totale, respectiv marja maximă anuală peste nivelul IRCC, pe care le vor aplica finanțărilor acordate în cadrul programelor.
    (2) În cazul în care valoarea totală a garanțiilor de stat care urmează să fie acordate de către finanțatori depășește valoarea plafonului total anual, F.R.C. este autorizat, cu acordul prealabil al M.F., să efectueze alocări pro-rata finanțatorilor în cadrul plafoanelor aprobate pentru programele de garantare "StudentInvest", respectiv "FamilyStart", după caz.(3) F.R.C. este autorizat să evalueze ori de câte ori este necesar modul de utilizare de către finanțatori a plafonului alocat și să efectueze realocări între finanțatori în funcție de gradul de utilizare a plafoanelor alocate și de ritmul de acordare a garanțiilor. (la 20-12-2023, Alineatul (3), Articolul 6, Capitolul III a fost modificat de Articolul I din ORDINUL nr. 5.407 din 20 decembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1158 din 20 decembrie 2023 ) (4) M.F.T.E.S. și F.R.C. pot aloca fonduri din bugetul propriu pentru acțiuni de comunicare și promovare a programelor.
     +  Capitolul IV Descrierea creditului și garanției de stat  +  Articolul 7(1) Valoarea și durata creditului se stabilesc de finanțator în conformitate cu normele și procedurile sale interne de creditare, în baza solicitării beneficiarului, cu încadrarea în condițiile programelor prevăzute de art. 1-4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 224/2023, și de prezentele norme; valoarea maximă a creditului este de 75.000 lei în cazul programului «StudentInvest» și de 150.000 lei în cazul programului «FamilyStart». (la 15-09-2023, Alineatul (1), Articolul 7, Capitolul IV a fost modificat de Punctul 5., Articolul I din ORDINUL nr. 2.533 din 12 septembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 835 din 15 septembrie 2023 ) (2) Pe parcursul derulării programului, creditul poate fi acordat o singură dată unui beneficiar eligibil. Persoana/ Persoanele solicitantă/solicitante nu poate/nu pot deține calitatea de beneficiar/beneficiari în cadrul ambelor programe. (la 15-09-2023, Alineatul (2), Articolul 7, Capitolul IV a fost modificat de Punctul 5., Articolul I din ORDINUL nr. 2.533 din 12 septembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 835 din 15 septembrie 2023 ) (3) În cazul programului "StudentInvest", dacă beneficiarul nu are calitatea de angajat, pentru acordarea creditului este necesară prezentarea cel puțin a unui codebitor; în cazul programului "FamilyStart" este obligatoriu ca cel puțin unul dintre cei doi beneficiari să fie angajat.(4) Împrumutul se va acorda sub forma unui credit cu una sau mai multe tranșe, în funcție de documentele justificative prezentate la decontare sau plata directă a furnizorului pe baza documentelor justificative, pentru o perioadă maximă de 10 ani, inclusiv perioada de grație.(5) Utilizarea creditului se poate efectua integral sau în mod fracționat în perioada de tragere, în funcție de necesitățile de finanțare ale beneficiarului programului/programelor, la solicitarea scrisă a acestuia și cu prezentarea documentelor justificative în valoare cumulată de minimum 500 lei, inclusiv TVA (cu excepția ultimei tranșe), transmisă finanțatorului.(6) Creditul acordat în cadrul programului/programelor nu poate fi utilizat pentru refinanțarea altor credite în derulare ale beneficiarului și nu poate fi refinanțat în cadrul programului/programelor. Prin excepție de la această prevedere, în cadrul programului «FamilyStart», creditele care sunt acordate pentru acoperirea cheltuielilor cu achiziția/construcția unei locuințe pot fi utilizate și pentru rambursarea anticipată parțială sau integrală a unui credit ipotecar contractat anterior, inclusiv prin programe guvernamentale. (la 15-09-2023, Alineatul (6), Articolul 7, Capitolul IV a fost modificat de Punctul 5., Articolul I din ORDINUL nr. 2.533 din 12 septembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 835 din 15 septembrie 2023 ) (7) Beneficiarul împreună cu finanțatorul stabilesc de comun acord o perioadă de grație între 0 și 60 de luni, începând de la data acordării creditului.(8) Finanțatorii pot aproba prelungirea duratei inițiale de creditare în conformitate cu normele și procedurile interne proprii, cu încadrarea în durata maximă a finanțării prevăzută la art. 2 alin. (4), respectiv art. 4 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022.(9) Garanția de stat emisă de F.R.C., în numele și în contul statului, are următoarele caracteristici principale:a) este irevocabilă - furnizorul protecției nu își poate rezerva prin contract dreptul de a revoca unilateral garanția de stat sau de a crește costul efectiv al garanției de stat, cu excepția cazului în care cumpărătorul protecției nu plătește la scadență costul protecției;b) este necondiționată - contractul prin care este furnizată protecția nu conține nicio clauză asupra căreia beneficiarul protecției nu deține controlul, inclusiv o clauză care să poată scuti garantul de obligația de a plăti în termen de maximum 90 de zile calendaristice de la data primirii de către F.R.C. a cererii de plată, în cazul în care beneficiarul nu achită la termen plățile scadente;c) este expresă - protecția furnizată de garanția de stat este legată în mod clar de expuneri ce pot fi identificate cu exactitate sau de un portofoliu de expuneri clar delimitat, astfel încât gradul de acoperire a protecției este clar definit și nu poate fi pus la îndoială;d) este directă;e) este plătibilă la prima cerere scrisă a instituției de credit finanțatoare, realizată în termenii și condițiile prevăzute în contractul de garantare;f) acoperă 80% din principal, exclusiv dobânzile și comisioanele bancare și alte sume datorate de beneficiarul programului în baza contractului de credit;g) valoarea se reduce cu principalul rambursat de către beneficiar, proporțional cu procentul de garantare;h) garanția de stat este asigurată cu sume urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și în valută, deținute și/sau datorate, cu orice titlu, beneficiarului și codebitorului/codebitorilor de către terțe persoane sau pe care aceștia le vor datora și/sau deține în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, precum și cu sumele existente în conturile curente deschise la Banca beneficiarului, codebitorului/codebitorilor.i) în cazul în care în perioada de valabilitate a garanției survine decesul beneficiarului, Finanțatorul și moștenitorii beneficiarului vor conveni asupra continuării sau încetării contractului de garantare; în situația preluării finanțării garantate ca efect al acceptării succesiunii de către moștenitorii beneficiarului, la solicitarea Finanțatorului se încheie un act adițional la contractul de credit și contractul de garantare privind preluarea de către moștenitorul/moștenitorii beneficiarului a creditului și a garanției acordate, indiferent de îndeplinirea sau neîndeplinirea de către acesta/aceștia din urmă a criteriilor de eligibilitate; persoana care preia creditul nu mai are dreptul la trageri.j) acoperă integral, respectiv proporțional cu procentul de împărțire a riscurilor și pierderilor, numai principalul, exclusiv dobânzile și comisioanele bancare și alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit.(10) Garanțiile prevăzute la alin. (9) lit. h) se instituie în baza contractului de garantare în favoarea statului român, reprezentat de M.F., și sunt valabile până la stingerea creanțelor bugetare datorate de beneficiar.(11) În completarea garanției de stat în procent de 80% din credit, creanțele finanțatorilor sunt garantate cu ipotecile prevăzute la alin. (9) lit. h), conform normelor interne de creditare ale acestora.(12) Operațiunile de înscriere, reînnoire modificare și radiere a garanției prevăzute la alin. (9) lit. h) în/din Registrul Național de Publicitate Mobiliară (RNPM) se efectuează de către finanțator în baza contractului de garantare, iar costurile aferente avizului sunt suportate de către beneficiar.(13) Garanțiile prevăzute la alin. (9) lit. h) și ipotecile convenționale prevăzute la alin. (11) se înscriu de către finanțator în baza contractului de garantare prin completarea unui formular-tip de aviz de ipotecă mobiliară - aviz inițial. (la 15-09-2023, Alineatul (13), Articolul 7, Capitolul IV a fost modificat de Punctul 5., Articolul I din ORDINUL nr. 2.533 din 12 septembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 835 din 15 septembrie 2023 ) (14) Contractele de garantare prin care F.R.C. acordă garanția de stat constituie titluri executorii și au valoare de înscrisuri autentice.(15) Garanțiilor de stat prevăzute la alin. (9) le sunt aplicabile dispozițiile Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Regulamentului nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012, cu modificările și completările ulterioare. (la 15-09-2023, Alineatul (15), Articolul 7, Capitolul IV a fost modificat de Punctul 5., Articolul I din ORDINUL nr. 2.533 din 12 septembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 835 din 15 septembrie 2023 )  +  Capitolul V Condiții de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească beneficiarii programelor  +  Articolul 8(1) Criteriile de eligibilitate pentru beneficiarii programului "StudentInvest" sunt următoarele:a) sunt persoane fizice care au cetățenie română și domiciliul în România; (la 05-02-2024, Litera a), Alineatul (1), Articolul 8, Capitolul V a fost modificată de Punctul 3., Articolul I din ORDINUL nr. 192 din 31 ianuarie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 105 din 5 februarie 2024 ) b) sunt persoane cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniți la data solicitării creditului și până la 40 de ani neîmpliniți la data solicitării creditului și care sunt cuprinse în instituțiile de învățământ superior autorizate să funcționeze provizoriu ori acreditate; (la 15-09-2023, Litera b), Alineatul (1), Articolul 8, Capitolul V a fost modificată de Punctul 6., Articolul I din ORDINUL nr. 2.533 din 12 septembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 835 din 15 septembrie 2023 ) c) dacă beneficiarul nu este angajat, prezintă cel puțin un codebitor, conform normelor proprii de creditare ale finanțatorilor;d) completează o declarație pe propria răspundere prin care declară că nu au accesat și nu vor accesa un alt credit în cadrul programului de la un alt finanțator;e) au calitatea de împrumutat în raport cu finanțatorul;f) se încadrează în normele interne de creditare ale finanțatorului.(2) Criteriile de eligibilitate pentru beneficiarii programului "FamilyStart" sunt următoarele:a) sunt persoane fizice care au cetățenie română și domiciliul în România; (la 05-02-2024, Litera a), Alineatul (2), Articolul 8, Capitolul V a fost modificată de Punctul 4., Articolul I din ORDINUL nr. 192 din 31 ianuarie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 105 din 5 februarie 2024 ) b) sunt persoane cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniți și până la 45 de ani neîmpliniți care își întemeiază o familie și/sau persoane care formează împreună o familie, dintre care cel puțin unul dintre beneficiari se încadrează în criteriul de vârstă, care au venitul net lunar pe membru de familie de până la 6.000 lei, respectiv pentru familiile monoparentale care au venitul net lunar pe membru de familie de până la 7.500 lei. (la 15-09-2023, Litera b), Alineatul (2), Articolul 8, Capitolul V a fost modificată de Punctul 7., Articolul I din ORDINUL nr. 2.533 din 12 septembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 835 din 15 septembrie 2023 ) c) completează o declarație pe propria răspundere prin care declară că nu au accesat și nu vor accesa un alt credit în cadrul programului de la un alt finanțator;d) au calitatea de împrumutat în raport cu finanțatorul;e) se încadrează în normele interne de creditare ale finanțatorului.  +  Capitolul VI Cheltuielile eligibile în cadrul programelor  +  Articolul 9(1) În perioada de tragere, beneficiarul creditului accesează finanțarea în una sau mai multe tranșe, în urma unei/unor solicitări scrise adresate finanțatorului, fără să depășească în niciun moment valoarea maximă a creditului aprobat.(2) Prin cheltuieli eligibile ale beneficiarului, în cazul programului "StudentInvest" se înțeleg cheltuielile prevăzute la art. 2 alin. (7) din OUG nr. 95/2022.(3) Prin cheltuieli eligibile ale beneficiarului în cazul programului "FamilyStart" se înțeleg cheltuielile prevăzute la art. 4 alin. (6) din OUG nr. 95/2022.(4) Finanțatorul aprobă fiecare operațiune de decontare/plată a cheltuielilor beneficiarului, din facilitatea de credit, în cazul în care valoarea cumulată a documentelor justificative este de cel puțin 500 lei, inclusiv TVA (cu excepția ultimei tranșe).  +  Capitolul VII Criteriile de eligibilitate pentru finanțatori  +  Articolul 10 Criteriile de eligibilitate pentru finanțatorii care acordă finanțări garantate în cadrul programelor sunt următoarele:a) se încadrează în categoria băncilor, inclusiv unitățile teritoriale ale acestora;b) au acoperire teritorială la nivel național și/sau județean;c) acordă finanțări în lei destinate cheltuielilor eligibile prevăzute în cadrul programelor în favoarea beneficiarilor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate ale programelor;d) asigură analiza corespunzătoare a capacității de rambursare a potențialului beneficiar conform propriilor norme de creditare în vigoare, astfel încât pe parcursul derulării programelor rata de executare a garanției de stat să se încadreze în maximum 2% pe finanțator;e) asigură prevederea expresă, în contractele de finanțare, a costurilor cu dobânda exprimată în raport cu IRCC trimestrial plus o marjă de 4% și separat a costurilor cu comisioanele legate de finanțare;f) nu percep comision de rambursare anticipată;g) asigură o durată maximă a finanțărilor de 10 ani, inclusiv perioada de grație;h) asigură o perioadă de grație cuprinsă intre 0 și 60 de luni, începând de la data acordării creditului;i) asigură verificarea încadrării sumelor solicitate la plată în categoria cheltuielilor eligibile, conform prevederilor art. 2 alin. (7), respectiv art. 4 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022, pe baza documentelor justificative prezentate de beneficiar; în cazul programului "StudentInvest", finanțatorii nu au obligația verificării corelației între natura cheltuielii și studiile care determină eligibilitatea beneficiarului în cadrul programului;j) contractul de finanțare nu conține clauze care să permită modificarea unilaterală de către finanțator a acestuia;k) nu solicită beneficiarului constituirea altor garanții în afara celor prevăzute la art. 7 alin. (9) lit. h) și alin. (11);l) efectuează formalitățile de radiere a ipotecii mobiliare instituite în favoarea statului român, din RNPM, în baza comunicărilor organelor fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală însoțite de acordul Ministerului Finanțelor, în cazul în care are loc recuperarea integrală a creanței bugetare rezultate din plata valorii de executare a garanției.  +  Capitolul VIII Comisionul de gestiune a garanției și de analiză a creditului  +  Articolul 11(1) Pentru acoperirea costurilor de acordare și monitorizare a garanțiilor de stat emise în numele și contul statului, M.F.T.E.S. plătește F.R.C. comisionul de gestiune și finanțatorilor comisionul de analiză.(2) Mecanismul de plată a comisionului de gestiune a garanției și a comisionului de analiză a creditului se va detalia în cadrul convențiilor încheiate între M.F.T.E.S. cu finanțatorii și F.R.C.  +  Capitolul IX Contractarea și garantarea creditului în cadrul programelor  +  Articolul 12(1) În vederea obținerii unei garanții de stat, finanțatorul va transmite F.R.C. solicitarea de garantare însoțită de documentația aferentă, după aprobarea finanțării de către structurile sale competente, sub condiția suspensivă de acordare a garanției de stat; solicitarea se formulează în temeiul convenției de garantare.(2) F.R.C. verifică documentația primită de la finanțator, având dreptul să îi solicite acestuia informații suplimentare atunci când elementele cuprinse în solicitarea de garantare și în documentația furnizată nu sunt suficiente pentru efectuarea analizei.(3) F.R.C. verifică beneficiarul în listele cu persoanele suspectate de săvârșirea sau finanțarea actelor de terorism, publicate la https://www.sanctionsmap.eu/#/main.(4) F.R.C. analizează, în condițiile legii, potrivit reglementărilor proprii și prezentelor norme, solicitarea de garantare; în cazul în care constată că aceasta îndeplinește condițiile de acordare, aprobă garanția de stat, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la primirea solicitării corecte și complete.(5) În cazul aprobării garanțiilor de stat, F.R.C. redactează contractele de garantare, le semnează electronic sau olograf și le transmite centralizat cu opis către bancă/centralele băncilor, prin aplicația web sau prin curier/poștă, în vederea semnării de către finanțator și beneficiar și, după caz, de codebitor/ codebitori, în cel puțin patru exemplare originale, în funcție de numărul semnatarilor contractului de garantare. (la 05-02-2024, Alineatul (5), Articolul 12, Capitolul IX a fost modificat de Punctul 5., Articolul I din ORDINUL nr. 192 din 31 ianuarie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 105 din 5 februarie 2024 ) (6) În termen de 15 zile lucrătoare de la aprobarea acestora, finanțatorul și beneficiarul și, după caz, codebitorul/codebitorii semnează contractul de garantare; după semnare, finanțatorul remite F.R.C., prin curier sau prin poștă cu confirmare de primire, două exemplare originale ale contractului de garantare. (la 05-02-2024, Alineatul (6), Articolul 12, Capitolul IX a fost modificat de Punctul 5., Articolul I din ORDINUL nr. 192 din 31 ianuarie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 105 din 5 februarie 2024 ) (7) Finanțatorul remite beneficiarului/codebitorului/codebitorilor câte un exemplar original al contractului de garantare, sub semnătură de primire.  +  Articolul 13 Garanția de stat intră în vigoare la data semnării contractului de garantare și este valabilă până la data încetării răspunderii F.R.C. în numele și în contul statului.  +  Articolul 14 Contractul de garantare cuprinde, cel puțin, clauze privind:a) identitatea părților;b) obiectul și durata contractului;c) procentul de garantare;d) valoarea maximă a garanției de stat acordate în monedă națională;e) valoarea, modalitatea de calcul și termenele de plată ale comisionului de gestiune datorat de finanțator și recuperate de la M.F.T.E.S.;f) conținutul și termenele de raportare a situației finanțării garantate;g) condițiile și termenul de plată a garanției de stat;h) celelalte drepturi și obligații ale părților;i) cazurile de neîndeplinire a obligațiilor;j) modalitatea de soluționare a eventualelor litigii.  +  Articolul 15 Contractul de garantare și contractul de credit pot fi modificate prin acte adiționale, pe parcursul derulării creditului garantat în cadrul programului, numai în cazul în care modificările nu se referă la condițiile generale și specifice ale programului.  +  Capitolul X Plata garanției de stat  +  Articolul 16(1) În cazul în care beneficiarul programului nu își îndeplinește obligațiile de plată care îi revin în baza contractului de finanțare, finanțatorul poate solicita executarea garanției de stat emise de F.R.C; plata valorii de executare a garanției de stat se efectuează din bugetul de stat conform art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022.(2) Cererea de plată se depune de către finanțator la F.R.C., ulterior trecerii la restanță a soldului finanțării garantate nerambursate, după înregistrarea de către beneficiar a cel puțin 60 de zile calendaristice de restanță la plata principalului, împreună cu documentația prevăzută în convenția de garantare.(3) Fondul de garantare poate solicita, dacă este cazul, completarea documentației, în termen de maximum 45 de zile calendaristice de la primirea cererii de plată.  +  Articolul 17(1) În termen de cel mult 85 de zile calendaristice de la primirea cererii de plată a garanției de stat însoțite de documentația aferentă, F.R.C. emite decizia de aprobare sau respingere a cererii de plată, în condițiile și termenii prevăzuți în convenția de garantare și contractul de garantare.(2) Decizia de aprobare sau, după caz, de respingere a cererii de plată a garanției de stat se comunică finanțatorului și M.F. cel mai târziu în ziua lucrătoare imediat următoare datei adoptării, pe fax sau prin poștă electronică, urmând ca ulterior, în cel mult două zile lucrătoare, să se transmită și documentul în original.(3) Fondul de garantare restituie cererea de plată și documentele care o însoțesc, în cazul în care au fost transmise înainte ca beneficiarul să înregistreze cel puțin 60 de zile calendaristice de restanță la plata principalului.(4) Plata garanției de stat se face de către M.F. în condițiile și termenii prevăzuți în convenția de implementare, convenția de garantare și contractul de garantare, într-un cont unic al finanțatorului indicat în cererea de plată a garanției, pe baza deciziei F.R.C. de aprobare a cererii de plată, avizată cu bun de plată, în termen de 5 zile calendaristice de la primirea acesteia, fără însă a se depăși 90 de zile calendaristice de la data înregistrării la F.R.C a cererii de plată.(5) Sumele garantate de către FRC, în numele și contul statului se plătesc instituției de credit de către MF de la bugetul de stat, prin bugetul MF - Acțiuni generale, titlul "Alte transferuri", cod 55, alineatul "Sume rezultate din executarea garanțiilor acordate din bugetul de stat", cod 55.01.50, și se recuperează de către organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală de la debitorul beneficiar al finanțării garantate, în condițiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Codul de procedură fiscală.  +  Articolul 18(1) Anterior plății de către M.F., în termen de o zi lucrătoare de la încasarea oricărei sume în contul beneficiarului programului ulterior trecerii la restanță a soldului finanțării garantate nerambursate, finanțatorul transmite solicitarea de modificare a cererii de plată, în baza căreia F.R.C. va modifica valoarea de executare a garanției de stat printr-un addendum la decizia de aprobare sau, după caz, de respingere a cererii de plată a garanției de stat; addendumul urmează regimul juridic al deciziei de admitere/respingere a cererii de plată.(2) Addendumul se comunică finanțatorului și M.F. în ziua aprobării acestuia de către F.R.C., pe fax sau prin poștă electronică, urmând ca ulterior, în cel mult două zile lucrătoare, să se transmită și documentul în original, cu respectarea unui termen de două zile lucrătoare necesare efectuării plății de către M.F. și fără a se depăși termenul maxim de 90 de zile calendaristice prevăzut la art. 17 alin. (4) pentru efectuarea plății garanției de stat.(3) Finanțatorul poate aproba retragerea cererii de plată în condițiile prevăzute în normele și procedurile sale interne și cu respectarea condițiilor programului.(4) Fondul de garantare revocă decizia de aprobare sau, după caz, de respingere a cererii de plată a garanției de stat, dacă solicitarea privind retragerea cererii de plată a fost transmisă până în a 85-a zi calendaristică de la data înregistrării cererii de plată transmise de către finanțator.  +  Articolul 19 În termen de 5 zile lucrătoare de la data plății valorii de executare a garanției de stat, M.F. transmite F.R.C. dovada efectuării plății.  +  Capitolul XI Recuperarea garanției de stat și a subvenției  +  Articolul 20(1) Colectarea și recuperarea sumelor plătite de M.F.T.E.S., reprezentând dobânzi, comisioane de analiză și gestiune, precum și creanțele rezultate din garanțiile acordate în cadrul programelor și plătite băncilor de M.F., se realizează prin înființarea popririi în condițiile art. 7 alin. (9) lit. h), precum și prin celelalte modalități prevăzute de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.(2) În cazul garanției de stat, după primirea dovezii efectuării plății, potrivit art. 19, F.R.C. întocmește un înscris care reprezintă titlu de creanță bugetară în sensul prevederilor art. 1, pct. 38 din Codul de procedură fiscală prin care se individualizează creanța bugetară rezultată prin plata garanției de stat, precum și data scadenței acesteia. Titlul de creanță se comunică debitorului beneficiar al finanțării garantate, prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în termen de 15 zile calendaristice de la data primirii dovezii efectuării plății prevăzute la art. 19. F.R.C. transmite titlul de creanță spre știință și finanțatorului, scanat, la o adresă de e-mail comunicată prin cererea de plată.(3) Înscrisul prevăzut la alin. (2) împreună cu dovada efectuării procedurii de transmitere către debitorul beneficiar al finanțării garantate, însoțit de contractul de garantare în original, precum și de actele adiționale ale acestuia, după caz se înaintează, în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii dovezii privind efectuarea procedurii de comunicare, organelor fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în vederea recuperării creanței bugetare, în condițiile Codului de procedură fiscală.(4) Documentația care se înaintează de către F.R.C. organelor fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală conform prevederilor alin. (3) va cuprinde și copia documentului de identitate al beneficiarului și/sau codebitorului/codebitorilor, după caz, copia avizului de înscriere în Registrul Național de Publicitate Mobiliară (RNPM) a garanției prevăzute la art. 7 alin. (9) lit. h) în favoarea statului român, reprezentat de M.F.(5) Pentru creanțele bugetare individualizate în înscrisul prevăzut la alin. (2), organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală calculează dobânzi și penalități de întârziere, potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, începând cu ziua următoare datei plății sumei rezultate din executarea garanției de stat și până la data stingerii inclusiv și sunt recuperate de către acestea.(6) În cazul dobânzilor și al comisioanelor de analiză a creditelor și de gestiune a garanțiilor de stat, plătite de M.F.T.E.S. până la data declarării exigibilității anticipate, M.F.T.E.S. întocmește, pe baza informațiilor comunicate de către finanțator, în termen de 10 zile de la data declarării exigibilității anticipate a creditului și de către F.R.C. în termen de 10 zile de la data primirii cererii de plată, un înscris care constituie titlu executoriu, prin care se individualizează creanța bugetară, reprezentând dobânzi pentru creditul acordat, precum și cheltuielile privind comisioanele de analiză a creditelor și de gestiune a garanțiilor de stat, rezultate din neplata la scadență a ratelor de capital aferente creditului, precum și data scadenței creanței bugetare.(7) Înscrisul prevăzut la alin. (6) se transmite debitorului beneficiar al finanțării garantate, prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.(8) În termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii dovezii privind efectuarea procedurii de transmitere, înscrisul împreună cu dovada efectuării procedurii de transmitere către debitorul beneficiar al finanțării garantate și copia documentului de identitate al beneficiarului și/sau codebitorului/codebitorilor, după caz, se înaintează de către M.F.T.E.S. organelor fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în vederea recuperării creanței bugetare, în condițiile legii.(9) Pentru creanțele bugetare individualizate în înscrisul prevăzut la alin. (6), organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală calculează dobânzi și penalități de întârziere, potrivit Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, începând cu ziua următoare datei scadenței acestora și până la data stingerii inclusiv.(10) Sumele recuperate de către organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală în contul creanței reprezentând valoarea de executare a garanțiilor de stat plătite de către M.F., a dobânzilor și comisioanelor de analiză a creditului și de gestiune a garanțiilor de stat, precum și dobânzile și penalitățile de întârziere aferente acestora se fac venit la bugetul de stat.  +  Capitolul XII Dispoziții finale  +  Articolul 21(1) În aplicarea prezentelor norme, înscrisul prevăzut la art. 20 alin. (2) se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor.(2) În termen de maximum 15 zile calendaristice de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentului ordin, finanțatorii interesați în accesarea Programelor, transmit către Fondul Român de Contragarantare următoarele:a) cererile de înscriere în program;b) solicitările de alocare de plafoane de garantare în funcție de nivelul estimat al finanțărilor pe care le vor acorda în anul 2022;c) nivelul costurilor totale, respectiv marja maximă anuală peste nivelul IRCC, pe care le vor aplica finanțărilor acordate în cadrul programelor.  +  Articolul 22Băncile participante la program au obligația să afișeze la toate unitățile și ghișeele unde se efectuează operațiuni în cadrul acestui program materiale publicitare care să includă următorul mesaj «Susținem tinerii prin programele „StudentInvest“ și „FamilyStart“ finanțate de Guvernul României 2024.»; dimensiunile materialelor publicitare și modalitatea de prezentare a mesajului vor fi explicitate în convențiile-cadru de plată semnate între M.F.T.E.S. și finanțator. (la 05-02-2024, Articolul 22, Capitolul XII a fost modificat de Punctul 6., Articolul I din ORDINUL nr. 192 din 31 ianuarie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 105 din 5 februarie 2024 )  +  Articolul 23 Acțiunile de comunicare și promovare ale programelor vor fi realizate conform unui protocol de colaborare între M.F.T.E.S. și F.R.C.  +  Articolul 24Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentele norme de aplicare.
    Ministerul Finanțelor
    ......................
    Fondul Român de Contragarantare
    ...............................
    Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse
    ....................................
     +  Anexa nr. 1la Norme
    CONVENȚIE
    privind implementarea programelor guvernamentale
    "StudentInvest" și "FamilyStart"
    Încheiată în temeiul art. 1 alin. (6) și art. 3 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022 privind implementarea Programelor guvernamentale "StudentInvest" și "FamilyStart" și al art. 2 alin. (1) și art. 21 alin. (1) din Normele de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2022 privind implementarea Programelor guvernamentale "StudentInvest"și "FamilyStart", denumite în continuare Norme de aplicare a OUG nr. 95/2022, între: Ministerul Finanțelor, autoritate a administrației publice centrale, cu sediul în municipiul București, Bd. Libertății nr. 16, sectorul 5, reprezentat de ........, în calitate de ........., denumit în continuare MF, Fondul Român de Contragarantare S.A., cu sediul social în București, str. Andrei Mureșanu nr. 16, sectorul 1, înregistrat în registrul comerțului sub nr. J40/703/2010 cod unic de înregistrare 26308846, reprezentat de ........., în calitate de ......., denumit în continuare Fondul de garantare. și Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, cu sediul social în București, str. ........ nr. ...., sectorul ......, reprezentat de ........., în calitate de ........, denumit în continuare M.F.T.E.S.  +  Capitolul I Obiectul convenției  +  Articolul 1 Prezenta convenție reglementează termenii și condițiile mandatului acordat Fondului de garantare de către MF, precum și drepturile și obligațiile părților privind acordarea, monitorizarea, raportarea și executarea garanțiilor de stat rezultate din aplicarea Programelor guvernamentale "StudentInvest" și "FamilyStart", denumite în continuare Programul.  +  Articolul 2Programul "StudentInvest"(1) Programul este un program guvernamental care are ca obiect acordarea unui credit persoanelor fizice cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniți și 40 de ani neîmpliniți la data solicitării creditului care sunt cuprinse în instituțiile de învățământ superior autorizate să funcționeze provizoriu ori acreditate, pentru o perioadă maximă de 10 ani, inclusiv perioada de grație; finanțatorii pot aproba prelungirea duratei inițiale de creditare în conformitate cu normele și procedurile interne proprii, cu încadrarea în durata maximă a finanțării de 10 ani. (la 15-09-2023, Alineatul (1), Articolul 2, Capitolul I, Anexa nr. 1 a fost modificat de Punctul 8., Articolul I din ORDINUL nr. 2.533 din 12 septembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 835 din 15 septembrie 2023 ) (2) Destinația creditului are în vedere acoperirea nevoilor beneficiarilor-tinerilor studenți și a familiilor acestora privind educația, sănătatea, cultura precum și cele de locuire.(3) Programul constă în garantarea, în numele și în contul statului, a unui credit în valoare de maximum 75.000 lei pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniți și până la 40 de ani neîmpliniți la data solicitării creditului, exceptând dobânzile, comisioanele și spezele bancare, precum și în suportarea dobânzilor și a cheltuielilor adiacente creditului din bugetul de stat, prin bugetul M.F.T.E.S. (la 15-09-2023, Alineatul (3), Articolul 2, Capitolul I, Anexa nr. 1 a fost modificat de Punctul 8., Articolul I din ORDINUL nr. 2.533 din 12 septembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 835 din 15 septembrie 2023 ) (4) Creditul se acordă în una sau mai multe tranșe, în baza documentelor justificative prezentate de beneficiar (facturi emise în conformitate cu prevederile legislației naționale, bonuri fiscale emise conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, facturi proforme și contracte/antecontracte), în funcție de necesitățile de finanțare ale beneficiarului Programului. Programul "FamilyStart"(5) Programul este un program guvernamental care are ca obiect acordarea unui credit persoanelor fizice cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniți și 45 de ani neîmpliniți la data solicitării creditului care își întemeiază o familie și/sau persoane care formează împreună o familie, dintre care cel puțin unul dintre beneficiari se încadrează în criteriul de vârstă, care au venitul net lunar pe membru de familie de până la 6.000 lei, respectiv pentru familiile monoparentale care au venitul net lunar pe membru de familie de până la 7.500 lei, pentru o perioadă maximă de 10 ani, inclusiv perioada de grație; finanțatorii pot aproba prelungirea duratei inițiale de creditare în conformitate cu normele și procedurile interne proprii, cu încadrarea în durata maximă a finanțării de 10 ani. (la 15-09-2023, Alineatul (5), Articolul 2, Capitolul I, Anexa nr. 1 a fost modificat de Punctul 8., Articolul I din ORDINUL nr. 2.533 din 12 septembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 835 din 15 septembrie 2023 ) (6) Destinația creditului este de a acoperi nevoile tinerilor privind obținerea statutului de familie, nașterea, habitatul, sănătatea, educația și cultura.(7) Programul constă în garantarea, în numele și în contul statului, a unui credit în valoare de maximum 150.000 lei pentru persoane cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniți și 45 de ani neîmpliniți la data solicitării creditului, exceptând dobânzile, comisioanele și spezele bancare, precum și în suportarea comisionului de analiză și de gestiune adiacent creditului/ garanției și a 75% din dobânda totală - IRCC plus marja. (la 15-09-2023, Alineatul (7), Articolul 2, Capitolul I, Anexa nr. 1 a fost modificat de Punctul 8., Articolul I din ORDINUL nr. 2.533 din 12 septembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 835 din 15 septembrie 2023 ) (8) Creditul se acordă în una sau mai multe tranșe, în baza documentelor justificative prezentate de beneficiar - facturi emise în conformitate cu prevederile legislației naționale, bonuri fiscale emise conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, facturi proforme și contracte/antecontracte - în funcție de necesitățile de finanțare ale beneficiarului Programului.  +  Articolul 3(1) Potrivit prevederilor art. 1 alin. (5) și (6) și ale art. 3 alin. (5) și (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 224/2023, prin prezenta convenție Fondul Român de Contragarantare este mandatat să garanteze în numele și în contul statului creditele acordate de către instituțiile de credit persoanelor fizice, dacă acestea sunt cuprinse în sistemul de învățământ superior în cadrul programului guvernamental «StudentInvest» sau dacă acestea își întemeiază sau formează o familie și au venitul net lunar pe membru de familie de până la 6.000 lei, respectiv pentru familiile monoparentale care au venitul net lunar pe membru de familie de până la 7.500 lei, în cadrul programului guvernamental «FamilyStart», care respectă prevederile normelor de aplicare a celor două programe și se încadrează în normele și procedurile interne ale instituțiilor de credit participante în Program. (la 15-09-2023, Alineatul (1), Articolul 3, Capitolul I, Anexa nr. 1 a fost modificat de Punctul 9., Articolul I din ORDINUL nr. 2.533 din 12 septembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 835 din 15 septembrie 2023 ) (2) Valoarea garanției este de 80% din valoarea creditului acordat de către finanțator, exceptând dobânzile, comisioanele și spezele bancare, precum și orice alte costuri generate de participarea la Program adiacente creditului.  +  Articolul 4(1) Sursa de plată a garanțiilor acordate de către Fondul de garantare în numele și în contul statului pentru creditele acordate în cadrul programului/programelor este bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor - Acțiuni generale, titlul "Alte transferuri" cod 55, alineat "Sume rezultate din executarea garanțiilor acordate din bugetul de stat", cod 55.01.50 și 54.01 "Alte servicii publice generale".(2) În aplicarea prevederilor art. 1 alin. (3) și art. 3 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022, M.F.T.E.S., va aloca pentru anul 2022 prin ordin de ministru, un fond maximal pentru un număr de 8.333 beneficiari în cadrul programului "StudentInvest", respectiv un fond maximal pentru un număr de 6.250 de beneficiari în cadrul programului "FamilyStart"; fondul maximal se acordă anual, în limita sumelor aprobate cu această destinație în bugetul M.F.T.E.S.(2^1) În aplicarea prevederilor art. 1 alin. (3) și art. 3 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 224/2023, M.F.T.E.S. va aloca pentru anul 2023 prin ordin al ministrului un fond maximal pentru un număr de 6.300 de beneficiari în cadrul programului «StudentInvest», respectiv un fond maximal pentru un număr de 4.200 de beneficiari în cadrul programului «FamilyStart»; fondul maximal se acordă anual, în limita sumelor aprobate cu această destinație în bugetul M.F.T.E.S. (la 15-09-2023, Articolul 4, Capitolul I, Anexa nr. 1 a fost completat de Punctul 10., Articolul I din ORDINUL nr. 2.533 din 12 septembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 835 din 15 septembrie 2023 ) (2^2) În aplicarea prevederilor art. 1 alin. (3) și ale art. 3 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 224/2023, cu modificările și completările ulterioare, M.F.T.E.S. va aloca pentru anul 2024 prin ordin al ministrului un fond maximal pentru un număr de 5.556 de beneficiari în cadrul programului «StudentInvest», respectiv un fond maximal pentru un număr de 4.375 de beneficiari în cadrul programului «FamilyStart»; fondul maximal se acordă anual, în limita sumelor aprobate cu această destinație în bugetul M.F.T.E.S. (la 05-02-2024, Articolul 4, Capitolul I, Anexa nr. 1 a fost completat de Punctul 7., Articolul I din ORDINUL nr. 192 din 31 ianuarie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 105 din 5 februarie 2024 ) (3) Fondul maximal se acordă anual, în limita sumelor aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, denumită în continuare MFTES.(4) Pentru anul 2022, plafonul total al garanțiilor care pot fi emise în cadrul Programului "StudentInvest" potrivit art. 1 alin. (2), din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022 este de 250 milioane lei, iar plafonul total al garanțiilor care pot fi emise în cadrul Programului "FamilyStart" potrivit art. 3 alin. (2), din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022 este de 250 milioane lei.(5) Pentru anul 2023, plafonul total al garanțiilor care pot fi emise în cadrul programului «StudentInvest», potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 224/2023, este de 250 de milioane lei, iar plafonul total al garanțiilor care pot fi emise în cadrul programului «FamilyStart», potrivit art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 224/2023, este de 250 de milioane lei. (la 15-09-2023, Articolul 4, Capitolul I, Anexa nr. 1 a fost completat de Punctul 11., Articolul I din ORDINUL nr. 2.533 din 12 septembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 835 din 15 septembrie 2023 ) (6) Pentru anul 2024, plafonul total al garanțiilor care pot fi emise în cadrul Programului «StudentInvest» potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 224/2023, cu modificările și completările ulterioare, este de 250 milioane lei, iar plafonul total al garanțiilor care pot fi emise în cadrul Programului «FamilyStart» potrivit art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 224/2023, cu modificările și completările ulterioare, este de 250 milioane lei. (la 05-02-2024, Articolul 4, Capitolul I, Anexa nr. 1 a fost completat de Punctul 8., Articolul I din ORDINUL nr. 192 din 31 ianuarie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 105 din 5 februarie 2024 )  +  Capitolul II Conținutul mandatului  +  Articolul 5 M.F., în calitate de reprezentant al statului, are următoarele obligații:a) să elaboreze în colaborare cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse ordinul ministrului finanțelor și al ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse prin care să propună aprobarea plafonului anual al garanțiilor care pot fi emise conform programelor «StudentInvest»/«FamilyStart (la 05-02-2024, Litera a), Articolul 5, Capitolul II, Anexa nr. 1 a fost modificată de Punctul 9., Articolul I din ORDINUL nr. 192 din 31 ianuarie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 105 din 5 februarie 2024 ) b) abrogată; (la 05-02-2024, Litera b), Articolul 5, Capitolul II, Anexa nr. 1 a fost abrogată de Punctul 10., Articolul I din ORDINUL nr. 192 din 31 ianuarie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 105 din 5 februarie 2024 ) c) abrogată; (la 05-02-2024, Litera c), Articolul 5, Capitolul II, Anexa nr. 1 a fost abrogată de Punctul 10., Articolul I din ORDINUL nr. 192 din 31 ianuarie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 105 din 5 februarie 2024 ) d) în baza deciziei de aprobare a cererii de plată a garanției și a addendumului, dacă este cazul, transmise de Fondul de garantare, să efectueze plata valorii de executare a garanției de la bugetul de stat, în termen de 5 zile calendaristice de la primirea acesteia, fără însă a depăși 90 de zile calendaristice de la data înregistrării la Fondul de garantare a cererii de plată. Sumele necesare pentru plata valorii de executare a garanției de stat se plătesc finanțatorului de către MF de la bugetul de stat, prin bugetul M.F. - Acțiuni generale, titlul "Alte transferuri", cod 55, alineatul "Sume rezultate din executarea garanțiilor acordate din bugetul de stat", cod 55.01.50 și 54.01 "Alte servicii publice generale". Plata valorii de executare a garanției se face de către MF într-un cont unic al Finanțatorului, pe baza deciziei Fondului de garantare de aprobare a cererii de plată, și se recuperează de către organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în condițiile legii;e) să transmită Fondului Român de Contragarantare dovada efectuării plății valorii de executare a garanției de stat, în termen de 5 zile lucrătoare de la data efectuării plății;f) să transmită Fondului Român de Contragarantare eventuale clarificări necesare pentru executarea operațiunilor ce decurg din mandatul primit.g) emite acordul privind radierea dreptului de ipotecă mobiliară în favoarea statului român, la solicitarea organelor competente ale ANAF în a căror rază teritorială are domiciliul fiscal debitorul beneficiar al finanțării garantate. Acordul se emite în situația recuperării integrale de către ANAF a valorii de executare a garanției plătite Finanțatorului de către MF și a tuturor accesoriilor aferente și se transmite organelor fiscale competente ale ANAF în a căror rază teritorială are domiciliul fiscal debitorul beneficiar al finanțării garantate.  +  Articolul 61. Fondul Român de Contragarantare, în calitate de mandatar, are următoarele obligații:a) să comunice către M.F. lista finanțatorilor eligibili în cadrul Programului;b) abrogată; (la 05-02-2024, Litera b), Punctul 1., Articolul 6, Capitolul II, Anexa nr. 1 a fost abrogată de Punctul 11., Articolul I din ORDINUL nr. 192 din 31 ianuarie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 105 din 5 februarie 2024 ) c) să efectueze evaluarea, ori de câte ori este necesar, a modului de utilizare de către finanțatorii participanți în Program a plafoanelor de garantare alocate și să efectueze realocări între finanțatori în funcție de gradul de utilizare a plafoanelor alocate. (la 05-02-2024, Litera c), Punctul 1., Articolul 6, Capitolul II, Anexa nr. 1 a fost modificată de Punctul 12., Articolul I din ORDINUL nr. 192 din 31 ianuarie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 105 din 5 februarie 2024 ) d) să încheie convenții de garantare cu finanțatorii eligibili, conform modelului standard aprobat;e) să predea M.F. o copie certificată a convențiilor de garantare încheiate cu finanțatorii;f) să verifice îndeplinirea criteriilor de eligibilitate prevăzute prin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2022 și ale Normelor de aplicare ale acesteia a programelor guvernamentale de creditare "StudentInvest" și "FamilyStart", pe baza informațiilor și a documentației primite de la finanțator, precum și pe baza analizei efectuate în conformitate cu reglementările proprii;g) să analizeze solicitările de garantare formulate de finanțatori și documentația primită din partea acestora, după aprobarea creditului de către structurile competente ale acestora, pe baza informațiilor furnizate de finanțator și a analizei efectuate în conformitate cu reglementările proprii și convențiilor de garantare încheiate cu finanțatorii;h) să semneze și să transmită finanțatorului exemplarele originale ale contractului de garantare, în cazul în care constată că sunt îndeplinite condițiile de acordare a garanției;i) să transmită MF până cel târziu în penultima zi lucrătoare a lunii următoare lunii pentru care se face raportarea, prin intermediul poștei electronice, situația garanțiilor emise/aprobate, utilizând formularele din anexele nr. 1.1, 1.2, 1.3 și 1.4 la prezenta convenție;j) să monitorizeze garanțiile acordate în cadrul Programului, prin urmărirea periodică a stadiului derulării creditului garantat, pe baza situațiilor furnizate de către finanțator;k) să aprobe cererea de plată a garanției numai în condițiile expres prevăzute în Normele de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2022 a programelor guvernamentale de creditare "StudentInvest" și "FamilyStart", în convențiile de garantare încheiate cu finanțatorii și în contractele de garantare încheiate cu finanțatorii și cu beneficiarii;l) să comunice către M.F. decizia de aprobare a cererilor de plată sau, după caz, de respingere a cererii de plată a garanției de stat, cel mai târziu în ziua lucrătoare imediat următoare datei adoptării, prin poștă electronică, urmând ca ulterior, în cel mult două zile lucrătoare, să transmită și documentul în original;m) să comunice către M.F. addendumul la decizia de aprobare/respingere a cererii de plată a garanției, în ziua aprobării acestuia, prin poștă electronică, urmând ca ulterior, în cel mult două zile lucrătoare, să transmită și documentul în original;n) să revoce decizia de aprobare sau, după caz, de respingere a cererii de plată a garanției de stat, dacă solicitarea privind retragerea cererii de plată emise de către finanțator a fost transmisă până în a 85-a zi calendaristică de la data înregistrării cererii de plată transmise de către finanțator;j) să restituie finanțatorului cererea de plată și documentele care o însoțesc, în cazul în care acestea au fost transmise înainte ca beneficiarul să înregistreze cel puțin 60 de zile calendaristice de restanță la plata principalului;p) să întocmească, în baza dovezii efectuării plății primite din partea M.F., înscrisul prin care se individualizează creanța bugetară rezultată prin plata garanției de stat, precum și data scadenței acesteia și să îl transmită debitorului beneficiar al finanțării garantate și codebitorului/codebitorilor, după caz, prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în termen de 15 zile calendaristice de la data primirii dovezii efectuării plății din partea M.F.;q) să înainteze organelor fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii dovezii privind efectuarea procedurii de transmitere, în vederea recuperării creanțelor bugetare rezultate din plata garanțiilor acordate în cadrul Programului, următoarele documente:i) înscrisul prevăzut la lit. p), împreună cu dovada efectuării procedurii de transmitere către debitorul-beneficiar al finanțării garantate și codebitor/codebitori, după caz;ii) contractul de garantare în original și actul/actele adițional(e), după caz, copia avizului de înscriere în Registrul Național de Publicitate Mobiliară (RNPM) a garanției asupra sumelor urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și în valută, deținute și/sau datorate, cu orice titlu, beneficiarului și codebitorului/codebitorilor de către terțe persoane sau pe care aceștia le vor datora și/sau deține în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, instituite în baza contractului de garantare în favoarea statului român, reprezentat de MF și a garanției asupra conturilor curente deschise la Banca beneficiarului, codebitorului/codebitorilor;iii) copia documentului de identitate al beneficiarului și/sau codebitorului/codebitorilor;r) să țină o evidență a garanțiilor acordate în condițiile Programului, distinctă de evidența garanțiilor acordate în nume propriu sau în cadrul altor programe;s) să îndeplinească orice alte atribuții care îi revin în calitate de mandatar, necesare bunei desfășurări a Programului, solicitate de M.F.ș) să comunice MF situația plăților de efectuat aferente valorii de executare a garanțiilor emise conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2022, însoțită de deciziile de aprobare a cererilor de plată;t) să emită acordul privind radierea ipotecii mobiliare înscrise în favoarea statului român în RNPM, la solicitarea Finanțatorului, după data rambursării integrale a finanțării garantate, la termen sau anticipată, sau după data respingerii cererii de plată a garanției transmise de finanțator, corespunzător procentului de garantare acordat în numele și în contul statului;2. M.F.T.E.S., în calitate de co-inițiator al Programelor guvernamentale de creditare "StudentInvest" și "FamilyStart", are următoarele obligații:a) să stabilească prin ordin al ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse, fondul maximal pentru programul "StudentInvest" cât și pentru programul "FamilyStart";b) să aprobe prin ordin al ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse, modelul convențiilor cadru plată a subvenției de dobânda și comisionului de analiza;c) să aprobe prin ordin al ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse, modelul convenției cadru plată a comisionului de gestiune a garanțiilor de stat;d) să încheie convenții cadru de plata cu finanțatorii eligibili și cu Fondul Român de Contragarantare conform modelelor standard aprobate;e) să stabilească anual, prin ordin al ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse, nivelul comisionului de gestiune datorat de beneficiar și suportat de la bugetul de stat prin Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, care acoperă costurile de acordare și administrare a garanțiilor acordate de Fondul de garantare;f) are dreptul să solicite FRC documente și informații cu privire la stadiul derulării programului, precum și estimarea sumelor necesare anuale, în vederea bugetării acestora;g) poate solicita orice alte documente pe care le consideră necesare pentru fundamentarea și alocarea fondurilor pentru plata comisioanelor de gestiune aferente garanțiilor acordate;  +  Capitolul III Raportări  +  Articolul 7(1) Pe parcursul derulării prezentei convenții, Fondul de garantare va transmite către M.F. următoarele raportări:a) situația utilizării plafoanelor de garantare de către finanțatori (anexa nr. 1.1);b) situația garanțiilor acordate (anexa nr. 1.2);c) situația scadențarului estimativ al rambursărilor de rate de capital aferente împrumuturilor garantate (anexa nr. 1.3);d) situația rambursărilor de rate de capital efectuate în contul împrumuturilor garantate (anexa nr. 1.4);e) situația privind portofoliul de garanții cedate/preluate unui/de către un finanțator eligibil din cadrul Programului.(2) Anexele nr. 1.1, 1.2, 1.3 și 1.4 se transmit lunar, semnate de către persoanele împuternicite de Fondul de garantare, până în penultima zi lucrătoare a lunii curente pentru luna precedentă.(3) La solicitarea MF, Fondul de garantare transmite estimările privind executările de garanții reprezentând valoarea plăților pe care MF urmează să le efectueze în contul finanțatorilor atât pentru anul în curs, cât și proiecțiile pe următorii 3 ani.  +  Articolul 8(1) Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, raportează Direcției generale de trezorerie și datorie publică din cadrul MF situația stingerii creanțelor bugetare datorate de beneficiari în cadrul Programelor guvernamentale de creditare "StudentInvest" și "FamilyStart" .(2) Transmiterea raportării prevăzute la alin. (1) se efectuează trimestrial, până la data de 10 a lunii următoare încheierii trimestrului.  +  Capitolul IV Plata garanției  +  Articolul 9 Cererea de plată, respectiv addendumul la aceasta se aprobă/respinge de către F.R.C. în condițiile prevăzute în cadrul legal incident Programului, în convențiile și în contractele de garantare încheiate cu finanțatorii, precum și în termenii și condițiile prevăzute în prezenta convenție.  +  Articolul 10(1) Fondul de garantare transmite MF decizia/addendumul de aprobare/respingere a cererii de plată pentru fiecare garanție, cel mai târziu în ziua lucrătoare imediat următoare datei adoptării, prin poșta electronică, urmând ca ulterior, în cel mult două zile lucrătoare, să se transmită și documentul în original. Decizia/addendumul de aprobare a cererii de plată va fi vizat(ă) cu mențiunea "bun de plată".(2) Decizia de aprobare a cererii de plată reprezintă documentul justificativ pe baza căruia M.F. efectuează plata valorii de executare a garanției către finanțator într-un termen care să nu depășească 90 de zile calendaristice de la înregistrarea cererii de plată la Fondul de garantare.(3) Plata garanției se face de către M.F de la bugetul de stat conform art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022, într-un cont unic al instituției de credit finanțatoare, în termen de maximum 5 zile calendaristice de la primirea deciziei Fondului de garantare de aprobare a cererii de plată și a addendumului la aceasta, după caz, fără însă a se depăși 90 de zile calendaristice de la data înregistrării cererii de plată la Fondul de garantare.(4) Dacă ulterior transmiterii cererii de plată de către finanțator către Fondul de garantare se diminuează valoarea finanțării garantate restante, Fondul de garantare va modifica, în baza solicitării finanțatorului, decizia de aprobare sau, după caz, de respingere a cererii de plată a garanției printr-un addendum pe care îl va transmite MF, în ziua adoptării, prin poșta electronică, cu respectarea unui termen de două zile lucrătoare necesare efectuării plății de către MF, urmând ca ulterior, în cel mult două zile lucrătoare, să se transmită și documentul în original, fără a se depăși termenul maxim de 90 de zile calendaristice de la înregistrarea cererii de plată la Fondul de garantare.  +  Articolul 11(1) În termen de 5 zile lucrătoare de la efectuarea plății valorii de executare a garanției, MF transmite Fondului de garantare dovada efectuării plății, din care să rezulte suma plătită și data efectuării plății.(2) Utilizând formularul prevăzut în anexa nr. 1.5 la prezenta convenție, Fondul de garantare întocmește un înscris, care reprezintă titlu de creanță bugetară, act premergător procedurii de executare silită, prin care se individualizează creanța rezultată prin plată, precum și data scadenței acesteia.(3) În termen de 15 zile calendaristice de la data primirii dovezii efectuării plății din partea M.F., Fondul de garantare transmite înscrisul debitorului beneficiar al finanțării garantate și/sau codebitorului/codebitorilor, prin poștă cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire.(4) Prin notificare se individualizează creanța bugetară rezultată din plată, exprimată în moneda națională, și data scadenței acesteia, respectiv data efectuării plății valorii de executare a garanției.  +  Capitolul V Obligațiile Fondului de garantare în relația cu ANAF  +  Articolul 12(1) În termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data primirii dovezii de transmitere a notificării prevăzute la art. 11 alin. (3), Fondul de garantare înaintează organelor fiscale competente ale ANAF în a căror rază teritorială are domiciliul fiscal debitorul beneficiar al finanțării garantate în vederea recuperării creanței bugetare, în condițiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, următoarele documente:a) înscrisul, împreună cu dovada efectuării procedurii de transmitere către debitorul beneficiar al finanțării garantate și/sau codebitor/codebitori;b) contractul de garantare în original, inclusiv actele adiționale la acesta;c) copia avizului de înscriere a garanției prevăzute la art. 7 alin. (9) lit. h) din Normele de aplicare a programelor guvernamentale de creditare "StudentInvest" și "FamilyStart" în Registrul Național de Publicitate Mobiliară (RNPM);d) copia documentului de identitate a beneficiarului și/sau codebitorului/codebitorilor.(2) Contractele de garantare constituie titluri executorii și au valoare de înscrisuri autentice.(3) Recuperarea creanțelor bugetare rezultate din plata valorii de executare a garanțiilor acordate în cadrul Programului se face de către organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală conform dispozițiilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.(4) Pentru sumele rezultate din executarea garanțiilor, plătite de M.F., beneficiarul datorează dobânzi și penalități de întârziere, calculate și comunicate de către organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, conform dispozițiilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare începând cu ziua următoare datei plății sumei rezultate din plata valorii de executare a garanției și până la data stingerii acesteia, inclusiv, și recuperate de către acestea.(5) Sumele recuperate de către organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală în contul creanței reprezentând valoarea de executare a garanțiilor plătite de către M.F., precum și obligațiile fiscale accesorii aferente acestora se fac venit la bugetul de stat.  +  Capitolul VI Confidențialitate  +  Articolul 13 Părțile sunt obligate să păstreze confidențialitatea asupra tuturor faptelor, datelor și informațiilor referitoare la activitatea desfășurată, precum și asupra oricărui fapt, oricărei date sau informații, aflate la dispoziția lor, care privesc persoana, proprietatea, activitatea, afacerea, relațiile personale sau de afaceri ale beneficiarilor finanțărilor garantate ori informații referitoare la contractele încheiate cu clienții sau serviciile prestate pentru aceștia, cu asigurarea liberului acces la informațiile de interes public, conform prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 14 Persoanele care participă, sub orice formă, la administrarea, conducerea ori activitatea părților au obligația să păstreze confidențialitatea asupra oricărui fapt, a oricăror date sau informații despre care au luat cunoștință în cursul exercitării atribuțiilor lor în cadrul derulării Programului și al executării prezentei convenții și nu au dreptul de a le utiliza în folos personal sau în folosul altuia, direct ori indirect. Această obligație subzistă și după încetarea activității în cadrul entităților semnatare ale prezentei convenții.  +  Articolul 15 Obligația de păstrare a confidențialității, impusă de prevederile art. 13 și 14, nu poate fi opusă unei autorități care, potrivit legii, are dreptul de a solicita accesul la astfel de informații.  +  Capitolul VII Răspundere contractuală. Jurisdicție  +  Articolul 16 Părțile răspund conform legii în cazul neîndeplinirii, îndeplinirii necorespunzătoare sau cu întârziere a obligațiilor ce le revin potrivit prezentei convenții și legislației corespunzătoare aplicabile acesteia, cu excepția cazurilor în care nerespectarea se datorează forței majore, faptei celeilalte părți ori îndeplinirii unei activități impuse de lege.  +  Articolul 17 Fondul de garantare este direct răspunzător de acoperirea oricărui prejudiciu ce ar putea deriva din neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a oricărei obligații din conținutul mandatului acordat de MF.  +  Articolul 18 Orice neînțelegeri decurgând din interpretarea sau din aplicarea prevederilor prezentei convenții vor fi soluționate de părți pe cale amiabilă. În cazul în care nu se va putea ajunge la un acord pe această cale, părțile convin ca neînțelegerile să fie soluționate de instanțele judecătorești competente.  +  Capitolul VIII Alte clauze  +  Articolul 19 Comunicările referitoare la prezenta convenție se vor face astfel: M.F. - Direcția Generală de Trezorerie și Datorie Publică - Director General Telefon: 021.319.97.32, fax: 021.319.96.88 Director General Adjunct - Back Office Telefon: 021.226.11.17 fax: 021.319.96.88 Fondul Român de Contragarantare S.A. Direcția contragarantare și garantare Tel: 0371502592 MFTES Tel: 0721.024.804  +  Articolul 20 Orice modificare sau revizuire a prezentei convenții se va face în scris, cu acordul părților și cu respectarea legislației în vigoare.  +  Articolul 21Anexele nr. 1.1, 1.2, 1.3, 1.4 și 1.5 fac parte integrantă din prezenta convenție.  +  Articolul 22(1) Prezenta convenție se completează cu prevederile din legislația în vigoare aplicabilă.(2) Modificările și completările legislației aplicabile Programului, intervenite după data intrării în vigoare a prezentei convenții, se aplică în mod corespunzător.  +  Articolul 23(1) Prezenta convenție intră în vigoare la data semnării, rămâne în vigoare pe toată perioada de valabilitate a garanțiilor acordate în cadrul Programului"StudentInvest"/"FamilyStart" și își încetează valabilitatea odată cu încetarea valabilității contractelor de garantare încheiate de Fondul de garantare, dar nu mai devreme de îndeplinirea tuturor drepturilor și obligațiilor asumate de părți prin convenție.(2) Prezenta convenție a fost semnată de MF la data de ......, de M.F.T.E.S. la data de ...... și de ....... F.R.C. la data de ......., în 5 exemplare, fiecare având valoare de original și constituind împreună un singur act juridic, dintre care două exemplare pentru M.F., două exemplare pentru M.F.T.E.S. și unul pentru Fondul Român de Contragarantare.
    MINISTERUL FINANȚELOR,
    ...................
    FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE,
    ...................
    MINISTERUL FAMILIEI, TINERETULUI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE
    ...................
     +  Anexa nr. 1.1(ANEXA nr. 1.1 la convenție)
    SITUAȚIA
    utilizării plafonului de garantare pentru programul
    "StudentInvest" sau "FamilyStart" la data de ........
    -lei-
    Nr.crt.DenumireafinanțatoruluiNumăr de contracte în derularePlafon alocatValoarea garanțiilor emise și în vigoarePlafon neutilizat
    1Finanțator 1
    2Finanțator 2
    3Finanțator 3
    4
    Total general

    Persoană împuternicită de Fondul de garantare,
    ...............
    Mod de completare Prin acest formular se raportează utilizarea plafonului de garantare. Se completează cu informațiile privind numărul și valoarea garanțiilor emise și în vigoare, cumulat de la începutul anului până la sfârșitul lunii de raportare. Informațiile se raportează agregat la nivel de finanțator.
     +  Anexa nr. 1.2(ANEXA nr. 1.2 la convenție)
    SITUAȚIA GARANȚIILOR ACORDATE
    pentru programul "StudentInvest" sau "FamilyStart"
    la data de ..........
    - lei -
    Nr.crt.DenumireafinanțatoruluiValoarea garanțiilor emise în luna de raportareValoarea garanțiilor emise cumulate de la începutul anuluiValoarea garanțiilor anulate / reziliate / diminuateObservații
    În luna de raportareCumulate de la începutul anului
    1Finanțator 1
    2Finanțator 2
    3Finanțator 3
    4
    Total general

    Persoană împuternicită de Fondul de garantare,
    .................
    Mod de completare Prin acest formular se raportează valoarea garanțiilor emise în luna de raportare, inclusiv garanțiile emise la care s-a renunțat până la sfârșitul lunii de raportare, dar și cumulat de la începutul anului până la sfârșitul lunii de raportare, precum și valoarea garanțiilor anulate/reziliate/diminuate, după caz. Se completează cu informații din luna de raportare, dar și cumulat de la începutul anului până la sfârșitul lunii de raportare. Informațiile se raportează agregat la nivel de finanțator.
     +  Anexa nr. 1.3(ANEXA nr. 1.3 la convenție)
    SCADENȚARUL ESTIMATIV
    al rambursărilor de rate de capital aferente împrumuturilor
    garantate pentru programul
    "StudentInvest" sau "FamilyStart" de către
    Fondul de garantare la data de .........
    - lei -
    Nr. crt.DenumireafinanțatoruluiRambursări de capital in primul an al contractului de creditRambursări de capital în anul .... al contractului de creditTotal rambursări de capital
    1Finanțator 1
    2Finanțator 2
    3Finanțator 3
    4
    Total general

    Persoană împuternicită de Fondul de garantare,
    ............
    Mod de completare Pentru garanțiile emise în luna de raportare, prin acest formular se raportează rambursările de capital ce urmează a fi efectuate, agregate pe finanțator, pe toată durata contractului de credit garantat.
     +  Anexa nr. 1.4(ANEXA nr. 1.4 la convenție)
    RAMBURSĂRILE DE RATE DE CAPITAL
    efectuate în contul împrumuturilor garantate
    pentru programul "StudentInvest" sau "FamilyStart"
    de către Fondul de garantare la data de ..........
    - lei -
    Nr.crt.Denumirea finanțatoruluiRambursări de capital efectuate în luna de raportareTotal rambursări de capital
    1Finanțator 1
    2Finanțator 2
    3Finanțator 3
    4
    Total general

    Persoană împuternicită de Fondul de garantare,
    .................
    Mod de completare Prin acest formular se raportează rambursările de capital efectuate de beneficiarii de credite garantate, atât în luna de raportare, cât și cumulat de la începutul anului până la sfârșitul lunii de raportare, agregat pe finanțator.
     +  Anexa nr. 1.5(ANEXA nr.1.5 la convenție)
    ÎNSCRIS nr. ..... din data de .......
    Fondul .............. Str. ........ nr. ......, localitatea ............ Persoana de contact ........., telefon ................ Către ..........*)*) Se vor completa numele și prenumele debitorului și adresa acestuia. Spre știința ............**) **) Organul fiscal competent al Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Întrucât la scadența din data de ......... domnul/doamna ***)..........., cu domiciliul în localitatea ..........., str. ...... nr. ...., bl. ..., sc. ..., ap. ...., sectorul/județul .........., cod numeric personal ............, nu a achitat împrumutul acordat în cadrul Programelor "StudentInvest" sau "FamilyStart" de .......... ****) și a fost executată garanția acordată prin Contractul de garantare nr. ...... din data de ......, s-a întocmit, în temeiul art. 20 alin. (2) din Normele de aplicare a Programelor guvernamentale "StudentInvest" și "FamilyStart", prezentul înscris, prin care s-au individualizat următoarele sume de plată: ***) Numele și prenumele debitorului. ****) Se completează denumirea finanțatorului care a acordat creditul în cadrul Programului "StudentInvest" sau "FamilyStart".
    - lei -
    Natura obligației bugetareScadența obligațieibugetare*****)datorateNr. contractului de garantare a creditului bancar acordat în cadrul Programului „StudentInvest”/ „FamilyStart”Cuantumul sumei datorate - lei -
    *****) Se completează data plății garanției de către Ministerul Finanțelor. Sumele menționate mai sus se achită în contul ............ Pe documentul de plată se indică în mod obligatoriu și numărul contractului de garantare a creditului bancar. În cazul neplății sau al neprezentării dovezii efectuării acesteia, organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală vor proceda la aplicarea procedurii de executare silită prevăzute de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul contractului de garantare care, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) din OUG nr. 95/2022 privind implementarea Programelor guvernamentale "StudentInvest" și "FamilyStart", constituie titlu executoriu și are valoare de înscris autentic. Pentru orice nelămuriri sau obiecții în legătură cu acest înscris se poate contacta persoana al cărei nume figurează mai sus, la sediul nostru ori la numărul de telefon menționat. Data emiterii:
    Persoană împuternicită de Fondul de garantare,
    Numele și prenumele ...............
    Semnătura ...............
    L.S. ............
     +  Anexa nr. 2la Norme
    CONVENȚIE DE GARANTARE
    Nr. .../zz/ll/aaaa - Programele guvernamentale
    de creditare "StudentInvest"/"FamilyStart"
    Încheiată între următoarele părți: Finanțatorul ........, cu sediul social în ........, telefon ......, cod unic de înregistrare ........, înregistrat în registrul comerțului sub nr. ..... și în Registrul bancar sub nr. ....., prin Sucursala/Agenția reprezentată de ........, în calitate de ........, și de .........., în calitate de ........., denumit în continuare Finanțator, și Fondul Român de Contragarantare S.A, cu sediul social în București, str. Andrei Mureșanu nr. 16, sectorul 1, înregistrat în registrul comerțului sub nr. J40/703/2010, cod unic de înregistrare 26308846, reprezentat de ......., în calitate de ........., în calitate de mandatar al MF, denumit în continuare Fondul de garantare În scopul derulării Programelor guvernamentale "StudentInvest" și "FamilyStart", denumite în continuare Programul, părțile convin încheierea prezentei convenții de garantare, în condițiile prevăzute în continuare.  +  Capitolul 1 Definiții  +  Articolul 1.1 Termenii folosiți în prezenta convenție de garantare au următoarele semnificații:a) beneficiarul Programului - persoana fizică cu cetățenie română, cu domiciliul în România, care respectă condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022 privind aprobarea programelor guvernamentale de creditare "StudentInvest" și "FamilyStart", precum și pentru modificarea art. 128 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, care îndeplinește criteriile de eligibilitate prevăzute de Normele de aplicare a programelor guvernamentale de creditare "StudentInvest" și "FamilyStart", precum și normele de creditare ale Finanțatorului, care solicită și primește finanțare din partea acestuia, garantată în proporție de 80% de Fondul de garantare, în numele și contul statului român, în cadrul Programului;b) finanțare garantată - creditul pe care Finanțatorul îl pune la dispoziția beneficiarului în cadrul Programului, cu respectarea normelor interne proprii și în baza unui contract de credit, și care se încadrează în prevederile art. 3 alin. (1) lit. n) din Normele de aplicare a programelor guvernamentale de creditare "StudentInvest" și "FamilyStart";c) contract de garantare - contractul încheiat între beneficiarul Programului și/sau codebitor/codebitori, Finanțator și Fondul de garantare în calitate de mandatar al statului român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor, prin care Fondul de garantare se obligă să garanteze creditul acordat de Finanțator și beneficiarul își asumă obligația să ramburseze statului sumele datorate ca urmare a executării garanției de către Finanțator, în cazul producerii riscului de credit, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 1.4;d) garant - statul român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor;e) Fondul de garantare - instituția mandatată să acorde garanții în numele și contul statului român;f) procent garantat - partea din credit care este acoperită de garanția de stat, exprimată în valoare procentuală; procentul garantat este de 80% din valoarea creditului;g) valoarea garanției - valoarea menționată în contractul de garantare, al cărei nivel este de 80% din valoarea creditului; dobânzile, comisioanele și orice alte cheltuieli adiacente creditului nu sunt incluse în valoarea garanției;h) riscul de credit - neplata parțială sau integrală a creditului, principal, de către beneficiarul Programului;i) serviciul datoriei înregistrat de beneficiarul finanțării la creditul acordat de Finanțator - numărul de zile de întârziere la plata principalului față de data scadenței ratei lunare de credit prevăzută în graficul de rambursare a creditului;j) valoarea de executare a garanției - suma rezultată din aplicarea procentului garantat de 80% la soldul restant al creditului, exclusiv dobânzile, comisioanele și orice alte cheltuieli adiacente creditului, sumă care urmează a fi plătită Finanțatorului de către Ministerul Finanțelor în cazul producerii riscului de credit;k) rata de executare a garanției de stat - raportul dintre valoarea garanțiilor solicitate la plată de către Finanțator și valoarea totală a garanțiilor emise în favoarea acestuia.l) documente justificative - facturi emise în conformitate cu prevederile legislației naționale, bonuri fiscale emise conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, facturi proforme și contracte/antecontracte.m) perioada de grație - reprezintă perioada stabilită de comun acord între beneficiar și finanțator, cuprinsă între 0 și 60 de luni în care beneficiarul nu are obligația să ramburseze rate de capital.  +  Capitolul 2 Obiectul convenției de garantare  +  Articolul 2.1 Obiectul prezentei convenții de garantare îl constituie stabilirea mecanismului de lucru între Fondul de garantare și Finanțator în scopul implementării Programului, în temeiul art. 2 alin (6) din Normele de aplicare a programelor guvernamentale de creditare "StudentInvest" și "FamilyStart", pentru garantarea în numele și contul statului de către F.R.C., în mod expres, irevocabil și necondiționat, a obligațiilor de rambursare a creditelor acordate de Finanțator beneficiarilor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate prevăzute la cap. 3 din prezenta convenție, în limita unui plafon de garantare alocat în sumă de lei.  +  Articolul 2.2 Fondul de garantare este autorizat să evalueze, cel puțin trimestrial, modul de utilizare de către finanțatori a plafonului alocat și să efectueze realocări între finanțatori în funcție de gradul de utilizare a plafoanelor alocate, cu acordul prealabil al Ministerului Finanțelor.  +  Articolul 2.3 Programul constă în acordarea unui credit persoanelor fizice definite conform art. 1.1 lit. a) pentru acoperirea nevoilor beneficiarilor privind educația, sănătatea, cultura și de habitat, precum și obținerea statutului de familie, garantat de către stat în procent de 80% din valoarea creditului.a) Caracteristicile creditului sunt următoarele:1. programul «StudentInvest» are valoare maximă de 75.000 lei, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniți și 40 de ani neîmpliniți și care sunt cuprinse în instituțiile de învățământ superior autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate;2. programul «FamilyStart» are valoare maximă de 150.000 lei, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniți și 45 de ani neîmpliniți care își întemeiază o familie și/sau persoanele care formează împreună o familie, dintre care cel puțin unul dintre beneficiari se încadrează în criteriul de vârstă, care au venitul net lunar pe membru de familie de până la 6.000 lei, respectiv pentru familiile monoparentale care au venitul net lunar pe membru de familie de până la 7.500 lei; (la 15-09-2023, Litera a), Articolul 2.3, Capitolul 2, Anexa nr. 2 a fost modificată de Punctul 12., Articolul I din ORDINUL nr. 2.533 din 12 septembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 835 din 15 septembrie 2023 ) b) se acordă în una sau mai multe tranșe, în baza documentelor justificative, în funcție de necesitățile de finanțare ale beneficiarului Programului, la solicitarea scrisă a acestuia transmisă Finanțatorului;c) se acordă pe o perioadă de maximum 10 ani, inclusiv cu o perioadă de grație de maxim de 5 ani începând de la data acordării creditului;d) poate fi prelungit peste durata inițială de creditare, în conformitate cu normele și procedurile proprii ale Finanțatorului, cu încadrarea în durata maximă a finanțării prevăzute la lit. c);e) nu poate fi utilizat pentru refinanțarea altor credite în derulare ale beneficiarului și nu poate fi refinanțat în cadrul Programului;f) creditul poate fi acordat o singură dată unui beneficiar eligibil, pe parcursul derulării Programului.  +  Capitolul 3 Criterii de eligibilitate pentru beneficiarii Programului  +  Articolul 3.1 Persoana fizică este eligibilă în cadrul Programului dacă la data aprobării creditului îndeplinește cumulativ următoarele criterii:(1) Pentru programul "StudentInvest":a) are cetățenie română, cu domiciliul în România;b) este persoana cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniți și 40 de ani neîmpliniți la data solicitării creditului și este cuprinsă în instituțiile de învățământ superior autorizate să funcționeze provizoriu ori acreditate; (la 15-09-2023, Litera b), Alineatul (1), Articolul 3.1, Capitolul 3, Anexa nr. 2 a fost modificată de Punctul 13., Articolul I din ORDINUL nr. 2.533 din 12 septembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 835 din 15 septembrie 2023 ) d) prezintă adeverință eliberată de instituția de învățământ, autorizată de către Ministerul Educației din care să rezulte că beneficiarul este cuprins în sistemul de învățământ superior la data solicitării creditului; modelul adeverinței este prezentat în anexa nr. 1.1;f) prezintă cel puțin un codebitor, dacă nu este angajat, conform normelor proprii de creditare ale finanțatorilor;g) prezintă o declarație pe propria răspundere prin care declară că va utiliza creditul acordat de Finanțator numai pentru cheltuielile eligibile prevăzute la art. 2 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022 și că nu a accesat și nu va accesa un alt credit în cadrul Programului de la un alt Finanțator; modelul declarației este prezentat în anexa nr. 1.3;h) nici el și nici codebitorul/codebitorii nu înregistrează întârzieri la plata altor credite bancare/leasinguri mai mari de 30 de zile calendaristice, conform rezultatului consultării Biroului de credite la data solicitării garanției. În cazul în care există întârzieri mai mari de 30 de zile calendaristice, se consideră îndeplinită condiția dacă beneficiarul/codebitorul/codebitorii prezintă Finanțatorului documente din care să reiasă că au fost achitate respectivele sume restante.(2) Pentru programul "FamilyStart":a) are cetățenie română, cu domiciliul în România;b) este persoana cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniți și 45 de ani neîmpliniți la data solicitării creditului care își întemeiază o familie și/sau persoanele care formează împreună o familie, dintre care cel puțin unul dintre beneficiari se încadrează în criteriul de vârstă, care au venitul net lunar pe membru de familie de până la 6.000 lei, respectiv pentru familiile monoparentale care au venitul net lunar pe membru de familie de până la 7.500 lei; (la 15-09-2023, Litera b), Alineatul (2), Articolul 3.1, Capitolul 3, Anexa nr. 2 a fost modificată de Punctul 14., Articolul I din ORDINUL nr. 2.533 din 12 septembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 835 din 15 septembrie 2023 ) c) prezintă o declarație pe propria răspundere prin care declară că va utiliza creditul acordat de Finanțator numai pentru cheltuielile eligibile prevăzute la art. 4 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022 și că nu a accesat și nu va accesa un alt credit în cadrul Programului de la un alt Finanțator; modelul declarației este prezentat în anexa nr. 1.3;d) nu înregistrează întârzieri la plata altor credite bancare/leasinguri mai mari de 30 de zile calendaristice, conform rezultatului consultării Biroului de credite la data solicitării garanției; în cazul în care există întârzieri mai mari de 30 de zile calendaristice, se consideră îndeplinită condiția, dacă beneficiarul/codebitorul/codebitorii prezintă Finanțatorului documente din care să reiasă că au fost achitate respectivele sume restante.  +  Articolul 3.2(1) Beneficiarul Programului se obligă să constituie, conform prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanțelor, o garanție asupra sumelor urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și în valută, deținute și/sau datorate, cu orice titlu, beneficiarului și codebitorului/codebitorilor de către terțe persoane sau pe care aceștia le vor datora și/sau deține în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, precum și o garanție asupra conturilor curente deschise la Banca beneficiarului, codebitorului/codebitorilor.(2) Garanțiile prevăzute la alin. (1) se instituie în baza contractului de garantare, în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanțelor, și se înscrie în Registrul Național de Publicitate Mobiliară (RNPM). Operațiunile de înscriere, reînnoire, modificare și radiere a garanției prevăzute la alin. (1) se efectuează de către Finanțator, iar costurile aferente avizului sunt suportate de către beneficiar.  +  Articolul 3.3(1) Finanțatorul, în baza normelor de creditare proprii, are obligația evaluării bonității beneficiarilor, astfel încât rata de executare a garanțiilor de stat să nu depășească nivelul de 2%.(2) În situația în care rata de executare a garanțiilor de stat atinge nivelul de 2%, Fondul de garantare încetează acordarea garanțiilor de stat pentru Finanțatorul respectiv.  +  Capitolul 4 Caracteristicile garanției  +  Articolul 4.1 Garanția emisă de Fondul de garantare în numele și în contul statului are următoarele caracteristici principale:a) este irevocabilă - furnizorul protecției nu își poate rezerva prin contract dreptul de a revoca unilateral garanția sau de a crește costul efectiv al garanției, cu excepția cazului în care cumpărătorul protecției nu plătește la scadență costul protecției acesteia;b) este necondiționată - contractul prin care este furnizată protecția nu conține nicio clauză asupra căreia beneficiarul protecției nu deține controlul, clauză care să poată scuti garantul de obligația de a plăti în termen de maximum 90 de zile calendaristice de la data primirii de către Fondul de garantare a cererii de plată, în cazul în care beneficiarul nu achită la termen plățile scadente;c) este expresă - protecția furnizată de garanție este legată în mod clar de expuneri ce pot fi identificate cu exactitate sau de un portofoliu de expuneri clar delimitat, astfel încât gradul de acoperire a protecției este clar definit și nu poate fi pus la îndoială;d) este directă;e) este plătibilă la prima cerere scrisă a instituției de credit finanțatoare, realizată în termenii și condițiile prevăzute în contractul de garantare;f) acoperă 80% din principal, exclusiv dobânzile și comisioanele bancare și alte sume datorate de beneficiarul Programului în baza contractului de credit;g) valoarea se reduce cu principalul rambursat de către beneficiar, proporțional cu procentul de garantare;h) garanția de stat este garantată cu garanțiile prevăzute la art. 3.2 alin. (1) din prezenta convenție de garantare;i) în cazul în care în perioada de valabilitate a garanției survine decesul beneficiarului, Finanțatorul și moștenitorii beneficiarului vor conveni asupra continuării sau încetării contractului de garantare; în situația preluării finanțării garantate ca efect al acceptării succesiunii de către moștenitorii beneficiarului, la solicitarea Finanțatorului se încheie un act adițional la contractul de garantare privind preluarea de către moștenitorul/moștenitorii beneficiarului a creditului și a garanției acordate, indiferent de îndeplinirea sau neîndeplinirea de către acesta/aceștia din urmă a criteriilor de eligibilitate; persoana care preia creditul nu mai are dreptul la trageri;j) acoperă integral, respectiv proporțional cu procentul de împărțire a riscurilor și pierderilor, numai principalul, exclusiv dobânzile și comisioanele bancare și alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit.  +  Capitolul 5 Drepturile și obligațiile Finanțatorului și Fondului de garantare  +  Articolul 5.1 Finanțatorul are următoarele drepturi și obligații:a) să acorde finanțări în lei pentru cheltuielile eligibile prevăzute în cadrul Programului în favoarea beneficiarilor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate prevăzute la art. 8 din Normele de aplicare a programelor guvernamentale de creditare "StudentInvest" și "FamilyStart";b) să stabilească un cost total al finanțării compus din rata dobânzii IRCC trimestrial plus o marjă de maximum 4% pe an (marja include și nivelul total al comisioanelor percepute de către Finanțator și cheltuielile obligatorii legate de finanțare, în toate etapele finanțării, și nu include: comisionul de analiză a creditului, penalitățile percepute conform contractului de finanțare);c) să mențină costurile de finanțare prevăzute la lit. b) pe întreaga durată de derulare a contractelor de finanțare încheiate în condițiile Programului;d) să verifice, la acordarea finanțării, îndeplinirea de către beneficiar a criteriilor de eligibilitate prevăzute la art. 8 din Normele de aplicare a programelor guvernamentale de creditare "StudentInvest" și "FamilyStart";e) să verifice la acordarea finanțării dacă beneficiarul și/sau codebitorul/codebitorii înregistrează întârzieri la plata altor credite bancare/leasinguri mai mari de 30 de zile calendaristice, prin consultarea Biroului de credite cu cel mult 10 zile înainte de data transmiterii solicitării de garantare; în cazul în care există întârzieri mai mari de 30 de zile calendaristice se consideră îndeplinită condiția dacă beneficiarul și/sau codebitorul/codebitorii transmit documente din care să reiasă că s-au achitat sumele restante;f) să obțină declarația pe propria răspundere a beneficiarului, completată sub semnătură privată, prin utilizarea formularului din anexa nr. 1.3, din care să rezulte că va utiliza creditul numai pentru cheltuielile eligibile prevăzute la art. 2 alin. (7) și la art. 4 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022 și că nu a accesat și nu va accesa un alt credit în cadrul Programului de la un alt Finanțator, completată cu cel mult 10 zile înainte de data transmiterii de către Finanțator a solicitării de garantare;g) să asigure respectarea obligației de instituire a unei garanții asupra sumelor urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și în valută, deținute și/sau datorate, cu orice titlu, beneficiarului și codebitorului/codebitorilor de către terțe persoane sau pe care aceștia le vor datora și/sau deține în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, precum și o garanție asupra conturilor curente deschise la Banca beneficiarului, codebitorului/codebitorilor;h) să efectueze formalitățile de înscriere/reînnoire/modificare/radiere în/din Registrul Național de Publicitate Mobiliară (RNPM) a garanției prevăzute la lit. g); înscrierea garanțiilor menționate la lit. g) se efectuează în temeiul contractului de garantare;i) să aprobe utilizarea creditului integral sau în mod fracționat în perioada de tragere, în funcție de necesitățile de finanțare ale beneficiarului Programului, la solicitarea scrisă a acestuia și cu prezentarea documentelor justificative în valoare cumulată de minimum 500 lei, inclusiv TVA;j) să nu aprobe utilizarea creditului acordat în cadrul Programului pentru refinanțarea altor credite în derulare ale beneficiarului. Prin excepție de la această prevedere, în cadrul programului «FamilyStart», creditele care sunt acordate pentru acoperirea cheltuielilor cu achiziția/construcția unei locuințe pot fi utilizate și pentru rambursarea anticipată parțială sau integrală a unui credit ipotecar contractat anterior, inclusiv prin programe guvernamentale. (la 15-09-2023, Litera j), Articolul 5.1, Capitolul 5, Anexa nr. 2 a fost modificată de Punctul 15., Articolul I din ORDINUL nr. 2.533 din 12 septembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 835 din 15 septembrie 2023 ) k) să nu aprobe refinanțarea creditului în cadrul Programului;l) să acorde finanțările în cadrul Programului pe o perioadă de maximum 120 de luni;m) să asigure o perioadă de grație, nu mai mult de 5 ani, începând de la data acordării creditului (dacă este cazul);n) să nu insereze în contractul de finanțare clauze care să permită modificarea unilaterală a acestuia;o) să nu perceapă comision de rambursare anticipată;p) să prevadă în mod expres în contractele de credit separat costurile cu dobânda exprimate în raport cu IRCC trimestrial și separat costurile cu comisioanele;q) să notifice beneficiarul și codebitorul/codebitorii, după caz, cu privire la declararea exigibilității anticipate a finanțării garantate.  +  Articolul 5.2 Fondul de garantare are următoarele drepturi și obligații:a) să verifice încadrarea solicitării de garantare/solicitării de modificare, în termenii și condițiile prevăzute în Normele de aplicare a programelor guvernamentale de creditare "StudentInvest" și "FamilyStart", în prezenta convenție de garantare și în contractele de garantare;b) să solicite Finanțatorului informații suplimentare, atunci când elementele cuprinse în solicitarea de garantare sau în cererea de plată și în documentația furnizată nu sunt suficiente pentru efectuarea analizei în condițiile legii;c) să urmărească periodic stadiul derulării finanțării, pe baza situațiilor furnizate de Finanțator, conform prevederilor contractului de garantare;d) să verifice încadrarea cererii de plată a garanției în termenii și condițiile prevăzute în Normele de aplicare a programelor guvernamentale de creditare "StudentInvest" și "FamilyStart", în prezenta convenție de garantare și în contractele de garantare;e) să comunice Finanțatorului și M.F. decizia cu privire la aprobarea/respingerea cererii de plată a garanției cel mai târziu în ziua lucrătoare imediat următoare datei adoptării, pe fax sau poștă electronică, urmând ca ulterior, în cel mult două zile lucrătoare, să se transmită și documentul în original;f) să modifice valoarea de executare a garanției printr-un addendum la decizia de aprobare sau, după caz, de respingere a cererii de plată a garanției în cazul în care, anterior efectuării plații de către Ministerul Finanțelor, Finanțatorul a transmis solicitarea de modificare a cererii de plată în termen de o zi lucrătoare de la încasarea oricărei sume în contul beneficiarului Programului ulterior trecerii la restanță a întregii finanțări garantate; addendumul urmează regimul juridic al deciziei de aprobare/respingere a cererii de plată;g) să comunice Finanțatorului și Ministerului Finanțelor addendumul la decizia de aprobare/respingere a cererii de plată în ziua aprobării acestuia pe fax sau poștă electronică, urmând ca ulterior, în cel mult două zile lucrătoare, să se transmită și documentul în original, cu respectarea unui termen de 2 zile lucrătoare necesare efectuării plății de către Ministerul Finanțelor și fără a se depăși termenul maxim de 90 de zile calendaristice prevăzut pentru efectuarea plății garanției;h) să revoce decizia de aprobare sau, după caz, de respingere a cererii de plată a garanției dacă solicitarea privind retragerea cererii de plată a fost transmisă de Finanțator până cel mai târziu în a 85-a zi calendaristică de la data înregistrării cererii de plată transmise de către Finanțator;i) garantează pentru securitatea transmiterii informațiilor și a documentelor referitoare la Programele "StudentInvest" și "FamilyStart", prin intermediul aplicațiilor web ce sunt puse la dispoziția Finanțatorului, și, de asemenea, pentru orice disfuncționalitate tehnică sau de orice natură care poate apărea în decursul utilizării acesteia; finanțatorul nu este răspunzător în fața beneficiarului sau a Fondului de garantare dacă întârzierea transmiterii documentelor către Fond sau transmiterea acestora într-un mod defectuos s-a datorat unei disfuncționalități a aplicațiilor web.  +  Capitolul 6 Acordarea, valabilitatea și monitorizarea garanției  +  Articolul 6.1 Acordarea garanției se face prin parcurgerea următoarelor etape:1. După aprobarea creditului de către structurile sale competente, Finanțatorul, direct sau prin unitățile sale teritoriale, transmite Fondului de garantare solicitarea de garantare, utilizând aplicația web: https ://www. contragarantare. studentinvest.ro și https ://www. contragarantare. familystart.ro (conform manualelor aplicațiilor web); transmiterea electronică se va efectua prin intermediul unor interfețe web puse la dispoziție de către Fondul de garantare și se va realiza prin atașarea în aplicațiile web a următoarelor documente scanate în format A4, PDF, rezoluție 300 dpi, în copie certificată de Finanțator pentru conformitatea cu originalul: Programul StudentInvest:a) solicitarea de garantare (anexa nr. 1.2);b) documentul de identitate al beneficiarului și al codebitorului/codebitorilor, după caz;c) adeverință - formular-cadru (anexa nr. 1.1), eliberată de instituția de învățământ superior, din care să rezulte că instituția este autorizată de către Ministerul Educației, emisă cu cel mult 15 zile înainte de data solicitării finanțării;d) declarația beneficiarului pe propria răspundere (anexa nr. 1.3), sub semnătură privată, prin care declară că va utiliza creditul numai pentru cheltuielile eligibile prevăzute la art. 2 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022 și că nu a accesat și nu va accesa un alt credit în cadrul Programului de la un alt Finanțator, completată cu cel mult 10 zile înainte de data transmiterii de către Finanțator a solicitării de garantare. Programul FamilyStart:a) solicitarea de garantare (anexa nr. 1.2);b) documentul de identitate al beneficiarului și al codebitorului/codebitorilor, după caz;c) declarația beneficiarului pe propria răspundere (anexa nr. 1.3), sub semnătură privată, prin care declară că va utiliza creditul numai pentru cheltuielile eligibile prevăzute la art. 4 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022 și că nu a accesat și nu va accesa un alt credit în cadrul Programului de la un alt Finanțator, completată cu cel mult 10 zile înainte de data transmiterii de către Finanțator a solicitării de garantare.2. Fondul de garantare are dreptul să solicite Finanțatorului informații suplimentare atunci când elementele cuprinse în solicitarea de garantare și în documentația furnizată nu sunt suficiente pentru efectuarea analizei.3. Fondul de garantare verifică beneficiarul în listele cu persoanele suspectate de săvârșirea sau finanțarea actelor de terorism la adresa: https://www.sanctionsmap.eu/#/main - EU Sanctions Map.4. În termen de maximum 10 zile lucrătoare de la primirea solicitării corecte și complete, Fondul de garantare analizează, în condițiile legii, potrivit reglementărilor proprii și prezentelor norme, solicitarea de garantare.5. În cazul în care constată că aceasta îndeplinește condițiile de acordare, aprobă garanția și transmite contractele semnate electronic sau olograf centralizat cu opis către bancă/centralele băncilor, prin aplicația web sau prin curier/poștă; contractele trebuie să conțină pe fiecare pagină elemente de identificare ale Fondului de garantare. (la 05-02-2024, Punctul 5., Articolul 6.1, Capitolul 6, Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 13., Articolul I din ORDINUL nr. 192 din 31 ianuarie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 105 din 5 februarie 2024 ) 6. În termen de maximum 15 zile lucrătoare de la aprobarea acestora, Finanțatorul și beneficiarul și/sau codebitorul/ codebitorii semnează exemplarele originale ale contractelor de garantare. (la 05-02-2024, Punctul 6., Articolul 6.1, Capitolul 6, Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 13., Articolul I din ORDINUL nr. 192 din 31 ianuarie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 105 din 5 februarie 2024 ) 7. După semnare, Finanțatorul remite Fondului de garantare, prin curier sau prin poștă cu confirmare de primire, 2 (două) exemplare originale ale contractului de garantare; înainte de a transmite contractele, banca scanează un exemplar care cuprinde toate semnăturile în secțiunea dedicată din aplicația web https://www.contragarantare.studentinvest.ro sau https://www.contragarantare.familystart.ro, după caz.  +  Articolul 6.2În temeiul mandatului special legal, acordat conform prevederilor art. 7 alin. (12) din Normele de aplicare a programelor guvernamentale de creditare "StudentInvest" și "FamilyStart", Finanțatorul va efectua formalitățile de înscriere/reînnoire/modificare/radiere în/din Registrul Național de Publicitate Mobiliară (RNPM) a garanției asupra sumelor urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și în valută, deținute și/sau datorate, cu orice titlu, beneficiarului și codebitorului/codebitorilor de către terțe persoane sau pe care aceștia le vor datora și/sau deține în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, respectiv a garanției asupra conturilor curente deschise la Banca beneficiarului și a codebitorului/codebitorilor.  +  Capitolul 7 Modificarea contractului de garantare  +  Articolul 7.1(1) Orice modificări ale condițiilor inițiale prevăzute în contractul de garantare vor fi aprobate/respinse de Fondul de garantare, în condițiile prezentei convenții de garantare.(2) Solicitarea de modificare a contractului de garantare (Anexa nr. 1.5), în cazul:– diminuării*1)/majorării garanției, cu încadrarea în valorile maxime prevăzute la art. 2.3 lit. a), din prezenta convenție de garantare (inclusiv diminuarea finanțării garantate ca urmare a expirării perioadei de tragere), *1) solicitarea de diminuare în urma expirării perioadei de tragere se transmite de bancă fără fi însoțită de un alt document.– diminuării/majorării perioadei de grație, cu încadrarea în valorile maxime prevăzute la art. 2.3 lit. c) din prezenta convenție de garantare,– modificării duratei creditului, cu încadrarea în valorile maxime prevăzute la art. 2.3 lit. c) din prezenta convenție de garantare,– modificării codebitorului/codebitorilor se transmite de către Finanțator împreună cu următoarele documente:a) documentul de identitate a beneficiarului/codebitorului/codebitorilor, în copie certificată de Finanțator pentru conformitatea cu originalul;b) copia contractului de garantare, inclusiv a actelor adiționale la acesta, după caz, dacă nu au fost transmise în original către Fond.(3) Diminuarea duratei finanțării garantate, ca urmare a rambursărilor anticipate parțiale și diminuarea finanțării garantate ca urmare a expirării perioadei de tragere nu vor face obiectul unui act adițional la contractul de garantare dacă Finanțatorul realizează această operațiune prin refacerea graficului de rambursare a creditului și nu modifică contractul de credit prin act adițional.(4) În termen de maximum 10 zile lucrătoare de la primirea solicitării corecte și complete, Fondul de garantare analizează, în condițiile legii, potrivit reglementărilor proprii și prezentelor norme, solicitarea de modificare a contractului de garantare.(5) În cazul în care constată că solicitarea de modificare a contractului de garantare îndeplinește condițiile de aprobare, Fondul de garantare aprobă modificarea contractului de garantare și, dacă este cazul, transmite actele adiționale semnate electronic sau olograf către bancă, prin aplicația web https://www.contragarantare.studentinvest.ro sau https://www.contragarantare.familystart.ro sau prin curier/poștă; solicitările de modificare se vor transmite către Fondul de garantare între prima și penultima zi lucrătoare a lunii în care se procesează în sistemul informatic al Finanțatorului.(6) În termen de maximum 10 zile lucrătoare de la aprobarea acestora, Finanțatorul și beneficiarul și/sau codebitorul/codebitorii semnează exemplarele originale ale actelor adiționale.(7) După semnare, Finanțatorul remite Fondului de garantare, prin curier sau prin poștă cu confirmare de primire, 2 (două) exemplare originale ale actelor adiționale; înainte de a transmite actele adiționale, banca scanează un exemplar care cuprinde toate semnăturile în secțiunea dedicata din aplicația web https://www.contragarantare.studentinvest.ro sau https://www.contragarantare.familystart.ro, după caz.(8) Decizia de respingere a solicitării de modificare a contractului de garantare nu afectează în niciun fel garanția acordată inițial.(9) Finanțatorul va efectua formalitățile de modificare în Registrul Național de Publicitate Mobiliară (RNPM) a garanției asupra sumelor urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și în valută, deținute și/sau datorate, cu orice titlu, beneficiarului și codebitorului/codebitorilor de către terțe persoane sau pe care aceștia le vor datora și/sau deține în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, precum și a garanției asupra conturilor curente deschise la bancă de beneficiar și de codebitor/codebitori. (la 15-09-2023, Alineatul (9), Articolul 7.1, Capitolul 7, Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 16., Articolul I din ORDINUL nr. 2.533 din 12 septembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 835 din 15 septembrie 2023 )  +  Articolul 7.2 Nu pot face obiectul actelor adiționale acele clauze ale contractului de garantare care privesc condițiile de eligibilitate ale Programului.  +  Capitolul 8 Monitorizarea creditului și a garanției  +  Articolul 8.1(1) Finanțatorul monitorizează creditele acordate cu garanția de stat cu diligența pe care o practică în cazul creditelor pe care le acordă fără această protecție.(2) Lunar, până în data de 7 a lunii curente pentru luna anterioară, unitatea centrală a Finanțatorului transmite către Fondul de garantare, în format electronic, la adresa de email raportări@contragarantare.ro, informații referitoare la creditele garantate de acesta în baza prezentei convenții de garantare, care fac parte din portofoliul său, separat față de celelalte garanții, utilizând formularele prevăzute în anexele nr. 1.8, 1.9, 1.10, 1.11 la prezenta convenție de garantare; aceste informații vor fi transmise pe toată durata Programului.  +  Capitolul 9 Plata garanției  +  Articolul 9.1(1) Cererea de plată, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1.7 la prezenta Convenție se depune de către Finanțator la sediul Fondului de garantare, ulterior trecerii la restanță a soldului finanțării garantate nerambursate, după înregistrarea de către beneficiar a cel puțin 60 de zile calendaristice de restanță la plata principalului, împreună cu următoarele documente:a) documentul de identitate al beneficiarului, documentul de identitate al codebitorului/codebitorilor, după caz; se transmit cele mai recente documente aflate în posesia Finanțatorului, în copie certificată de Finanțator pentru conformitate cu originalul;b) cele două exemplare originale ale contractului de garantare, inclusiv actele adiționale la acesta, după caz, dacă până la transmiterea cererii de plată nu s-a procedat la returnarea acestora către Fondul de garantare, semnate de toate părțile contractuale;c) contractul de credit, inclusiv graficul de rambursare și anexele aferente, însoțit de toate actele adiționale încheiate la acesta, în copie certificată pentru conformitate cu originalul;d) avizul de înscriere/reînnoire/modificare în RNPM, după caz, a garanției asupra sumelor urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și în valută, deținute și/sau datorate, cu orice titlu, beneficiarului și codebitorului/codebitorilor de către terțe persoane sau pe care aceștia le vor datora și/sau deține în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, precum și a garanției asupra conturilor curente deschise la Banca beneficiarului și a codebitorului/codebitorilor;e) rezultatul consultării Biroului de credite, din care să rezulte faptul că beneficiarul și/sau codebitorul/codebitorii nu au înregistrat întârzieri la plata altor credite bancare/leasinguri mai mari de 30 de zile calendaristice, emis cu cel mult 10 zile înainte de data transmiterii solicitării de garantare; în cazul în care au existat întârzieri mai mari de 30 de zile calendaristice, se consideră îndeplinită condiția dacă Finanțatorul transmite documente din care să reiasă că s-au achitat sumele restante;f) declarația beneficiarului pe propria răspundere, sub semnătură privată, cu privire la utilizarea creditului numai pentru cheltuielile eligibile prevăzute la art. 2 alin. (7) sau la art. 4 alin. (6), după caz, din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022 și că nu a accesat și nu va accesa un alt credit în cadrul Programului de la un alt Finanțator, completată cu cel mult 10 zile înainte de data transmiterii de către Finanțator a solicitării de garantare, în original;g) extrasul contului curent sau un document echivalent, aferent ultimelor 6 luni de finanțare, până la data formulării cererii de plată, în copie certificată de Finanțator pentru conformitate cu originalul;h) extrasul contului de credit al beneficiarului și/sau un document echivalent, aferent ultimelor 6 luni de finanțare până la data formulării cererii de plată, din care să rezulte fără echivoc întreaga valoare a finanțării garantate nerambursate și data trecerii la restanță a acesteia, precum și serviciul datoriei aferent principalului, în copie certificată de Finanțator pentru conformitate cu originalul;i) notificarea Finanțatorului către beneficiar și toți ceilalți semnatari ai contractului de garantare cu privire la declararea exigibilității anticipate a finanțării garantate, însoțită de dovada transmiterii, în copii certificate pentru conformitate cu originalul; din documentele anexate trebuie să rezulte faptul că notificarea a fost transmisă beneficiarului și celorlalți semnatari ai contractului de garantare la adresa de domiciliu, cu cel puțin 15 zile înainte de data declarării exigibilității anticipate a finanțării.(2) Documentația care trebuie să însoțească cererea de plată se depune la sediul social al Fondului de garantare într-un singur exemplar, îndosariat, paginat și opisat; data depunerii cererii de plată împreună cu documentația aferentă se consideră data primirii acesteia la sediul social al Fondului de garantare, indiferent de modul de transmitere (poștă, curierat, depunere directă etc.).(3) Fondul de garantare poate solicita Finanțatorului, în termen de maximum 45 de zile calendaristice de la înregistrarea cererii de plată, documente în completare și clarificări, pentru definitivarea analizei cererii de plată.(4) În termen de cel mult 85 de zile calendaristice de la primirea cererii de plată, Fondul de garantare emite decizia de aprobare sau respingere a cererii de plată.(5) Dacă până la înregistrarea cererii de plată Finanțatorul nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute la art. 6.1 pct. 7 sau art. 7.1 alin. (7), din prezenta Convenție, după caz, obligația Fondului de garantare de a soluționa cererea de plată în termenul prevăzut la alin. (4) se suspendă până la transmiterea celor două exemplare originale ale contractului de garantare și a actului/actelor adițional/adiționale, după caz, fără ca suspendarea să opereze și în privința termenului prevăzut la alin. (10).(6) Fondul de garantare aprobă cererea de plată a garanției, în condițiile asumării de către Finanțator a îndeplinirii obligațiilor prevăzute la art. 5.1 lit. a), d), i), j) și k), din prezenta Convenție a respectării de către acesta a obligațiilor prevăzute la art. 5.1 lit. e), f), l), m), n), o), și p), art. 6.1 pct. 7 sau art. 7.1 alin. (7), după caz, și transmiterii de către Finanțator a tuturor documentelor care însoțesc cererea de plată prevăzută la alin. (1) din prezenta convenție de garantare.(7) Fondul de garantare respinge cererea de plată a garanției, în condițiile neasumării de către Finanțator a îndeplinirii obligațiilor prevăzute la art. 5.1 lit. a), d), i), j) și k), ale nerespectării de către acesta a obligațiilor prevăzute la art. 5.1 lit. e), f), l), m), n), o) și p), art. 6.1 pct. 7 sau art. 7.1 alin. (7), după caz și netransmiterii de către Finanțator a tuturor documentelor care însoțesc cererea de plată prevăzută la alin. (1).(8) Decizia de aprobare sau, după caz, de respingere a cererii de plată a garanției se comunică Finanțatorului și M.F. cel mai târziu în ziua lucrătoare imediat următoare datei adoptării, prin poștă electronică, urmând ca ulterior, în cel mult două zile lucrătoare, să se transmită și documentul în original.(9) Fondul de garantare restituie cererea de plată și documentele care o însoțesc, în cazul în care au fost transmise înainte ca beneficiarul să înregistreze cel puțin 60 de zile calendaristice de restanță la plata principalului.(10) Plata garanției se face de către M.F. într-un cont unic al Finanțatorului, pe baza deciziei Fondului de garantare de aprobare a cererii de plată/addendumului la aceasta, în termen de maximum 90 de zile calendaristice de la înregistrarea la Fondul de garantare a cererii de plată.  +  Articolul 9.2 Deciziile emise în cazurile prevăzute la art. 9.1 alin. (6) și (7) pot fi contestate la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 9.3(1) În termen de o zi lucrătoare de la încasarea oricărei sume în contul beneficiarului Programului, ulterior trecerii la restanță a soldului finanțării garantate nerambursate, Finanțatorul transmite solicitarea de modificare a cererii de plată, în baza căreia Fondul de garantare va modifica valoarea de executare a garanției printr-un addendum la decizia de aprobare sau, după caz, de respingere a cererii de plată a garanției; addendumul se comunică Finanțatorului și Ministerului Finanțelor în ziua adoptării acestuia de către Fondul de garantare, prin poștă electronică, urmând ca ulterior, în cel mult două zile lucrătoare, să se transmită și documentul în original, cu respectarea termenului prevăzut la art. 18 alin. (2) din Normele de aplicare a programelor guvernamentale de creditare "StudentInvest" și "FamilyStart".(2) După înregistrarea cererii de plată a garanției, Finanțatorul poate solicita Fondului de garantare retragerea cererii de plată a garanției, cu menținerea condițiilor inițiale în care a fost acordată garanția.(3) Fondul de garantare revocă decizia de aprobare sau, după caz, de respingere a cererii de plată a garanției dacă solicitarea privind retragerea cererii de plată a fost transmisă de Finanțator cel mai târziu până în a 85-a zi calendaristică de la data înregistrării cererii de plată transmise de către Finanțator.  +  Articolul 9.4(1) Plata garanției se face de către Ministerul Finanțelor în contul unic ......., deschis la .......(denumire finanțator), în termen de maximum 5 zile calendaristice de la primirea deciziei Fondului de garantare de aprobare a cererii de plată și a addendumului la aceasta, după caz, fără însă a se depăși 90 de zile calendaristice de la data înregistrării cererii de plată la Fondul de garantare.(2) Sumele garantate se plătesc Finanțatorului de către Ministerul Finanțelor de la bugetul de stat și se recuperează de către organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală de la beneficiarul finanțării garantate și codebitor/codebitori, după caz, în condițiile legii.  +  Capitolul 10 Alte dispoziții  +  Articolul 10.1 Părțile recunosc că se află sub incidența prevederilor legislației bancare referitoare la confidențialitate și secretul bancar.  +  Articolul 10.2 Forța majoră - orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil - apără de răspundere partea care o invocă, sub condiția anunțării celeilalte părți în termen de 10 zile lucrătoare de la apariție și a probării acestui eveniment cu documente justificative eliberate de Camera de Comerț și Industrie a României; Încetarea forței majore va fi anunțată tot în termen de 10 zile lucrătoare; Neîndeplinirea formalităților de anunțare a forței majore atrage decăderea părții în cauză din dreptul de a o invoca și de a beneficia de prevederile prezentului articol.  +  Articolul 10.3(1) Fondul de garantare poate suspenda acordarea de garanții, în cazul în care Finanțatorul nu respectă obligațiile de raportare prevăzute la art. 8.1. Suspendarea se produce de drept în ziua lucrătoare următoare primirii de către Finanțator a comunicării privind suspendarea și încetează la data primirii de către Fondul de garantare a dovezii referitoare la executarea de către Finanțator a obligațiilor care au constituit motivul suspendării.(2) Fondul de garantare încetează acordarea de garanții în cazul în care rata de executare a garanțiilor de stat acordate de Finanțator atinge nivelul de 2%. Încetarea se produce de drept la împlinirea a 15 zile calendaristice de la data notificării scrise transmise Finanțatorului.  +  Articolul 10.4 Părțile garantează că persoanele care semnează prezenta convenție de garantare sunt împuternicite în mod legal pentru aceasta, potrivit dispozițiilor legale în vigoare la data semnării convenției de garantare, actelor constitutive, normelor și regulamentelor interne.  +  Articolul 10.5 Ori de câte ori în prezenta convenție de garantare sau în anexele la aceasta se face referire la documente certificate, părțile înțeleg faptul că acele documente poartă înscrisă expresia "conform cu originalul", însoțită de numele, prenumele, funcția și semnătura funcționarului bancar care face certificarea.  +  Articolul 10.6 Prezenta convenție de garantare se încheie pe toată durata de valabilitate a garanțiilor acordate în cadrul Programului.  +  Articolul 10.7 Prevederile prezentei convenții de garantare pot fi modificate prin acte adiționale semnate de ambele părți, cu excepția modificărilor și completărilor aduse OUG nr. 95/2022, respectiv Normelor de aplicare a programelor guvernamentale de creditare "StudentInvest" și "FamilyStart"; prevederile prezentei convenții de garantare se completează cu dispozițiile corespunzătoare din legislația în vigoare; toate modificările și completările ulterioare ale legislației incidente se aplică în mod corespunzător.  +  Articolul 10.8 Prezenta convenție de garantare poate înceta la solicitarea uneia dintre părți. Denunțarea convenției se face prin notificare scrisă, cu cel puțin 15 zile înainte de data la care se solicită încetarea valabilității acesteia.  +  Articolul 10.9 Pentru cazul prevăzut la art. 10.8, convenția de garantare încetează numai pentru viitor, iar răspunderea părților curge până la data îndeplinirii tuturor obligațiilor asumate de acestea în baza prezentei convenții de garantare.  +  Articolul 10.10 Prezenta convenție de garantare include următoarele anexe:– Anexa nr. 1.1 - Formular tip adeverință– Anexa nr. 1.2 - Solicitarea de garantare– Anexa nr. 1.3 - Declarația pe propria răspundere a beneficiarului finanțării garantate– Anexa nr. 1.4 - Contractul de garantare– Anexa nr. 1.5 - Solicitarea de modificare a contractului de garantare– Anexa nr. 1.6 - Actul adițional la contractul de garantare– Anexa nr. 1.7 - Cererea de plată a garanției– Anexa nr. 1.8 - Situația finanțărilor garantate prin Programul "StudentInvest" sau "FamilyStart" la data:– Anexa nr. 1.9 - Situația finanțărilor neacordate pentru care s-a solicitat garanție prin Programul "StudentInvest" sau "FamilyStart",– Anexa nr. 1.10 - Situația finanțărilor rambursate anticipat garantate prin Programul "StudentInvest" sau "FamilyStart" ieșite din portofoliu în luna de raportare,– Anexa nr. 1.11 - Situația finanțărilor garantate prin Programul "StudentInvest" sau " FamilyStart " la data ....., pentru care s-a solicitat plata garanției,  +  Articolul 10.11 Prezenta convenție de garantare a fost încheiată în 3 exemplare originale, două exemplare pentru Fondul de garantare, dintre care unul va fi comunicat Ministerului Finanțelor, și unul pentru Finanțator, și s-a semnat de către Fondul de garantare în data de ........ și de către Finanțator în data de ............ și intră în vigoare la data ultimei semnături.
    FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE,
    ............................
    FINANȚATOR,
    ...........
     +  Anexa nr. 1.1LA CONVENȚIA DE GARANTARE
    ADEVERINȚĂ
    nr.^1 ......., emisă la data de ..............
    Subscrisa^2 ....................................................................,Date de identificare ..............................., adresă ............................................, acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu de către Ministerul Educației la data de ............................., declar pe propria răspundere că dl/dna ..............................................., identificat(ă) cu CNP ...................................., este cuprins(ă) în sistemul de învățământ acreditat/autorizat să funcționeze provizoriu, la Facultatea de ............................................., din data de ..................., care se desfășoară în perioada ...................................... .Se eliberează în vederea contractării unui credit în condițiile stabilite de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 224/2023, și de Normele de aplicare a programelor guvernamentale de creditare «StudentInvest» și «FamilyStart».Semnătura/Numele^3 ...................... . Ștampila unității de învățământ^1 Număr de ieșire/înregistrare de la instituția de învățământ.^2 Denumirea instituției de învățământ.^3 Semnătura și numele în clar ale reprezentantului legal/convențional al instituției de învățământ. (la 15-09-2023, Anexa nr. 1.1, Anexa nr. 2 a fost modificată de Punctul 17., Articolul I din ORDINUL nr. 2.533 din 12 septembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 835 din 15 septembrie 2023 )
     +  Anexa nr. 1.2la convenția de garantare
    SOLICITARE de garantare a creditului acordat
    în cadrul Programului guvernamental de creditare "StudentInvest" / "FamilyStart"
    nr. ..... din data de ......... zz/ll/aaaa
    Emisă în baza prevederilor Convenției de garantare nr. .... din data de ........, denumită în continuare Convenție1. Finanțatorul ........., cu sediul social în .........., nr. de ordine la registrul comerțului ......., nr. ..... în Registrul instituțiilor de credit ......., cod de înregistrare fiscală ......, telefon (fix și mobil sucursala/agenție) ......., e-mail ......., prin Sucursala/Agenția ........, reprezentată de ........., în calitate de ........., și de ........., în calitate de ........., având cont bancar nr. ....., deschis la .............2. Beneficiarul .......(numele și prenumele), cetățenie .........., data nașterii ........, locul nașterii ........, cu domiciliul în localitatea ..........., str. ....... nr. ....., bl. ..., sc. ...., et. ..., ap. ....., județul/sectorul ......., sau rezidența*2) în localitatea ............., str. ........ nr. ....., bl. ..., sc. ...., et. ...., ap. ..., județul/sectorul ........., telefon ......., e-mail ......., legitimat cu seria ..... nr. ...., eliberat de ....... la data de ........, CNP ..........., angajat la ........., în calitate*2) de ........., care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 3.1 din Convenție. *2) A se completa dacă este cazul *2) Funcția deținută Beneficiarul este/nu este persoană expusă politic ......(DA/NU). Beneficiarul real al garanției ........3. Codebitor 1 .............(numele și prenumele), cetățenie ......., data nașterii ......., locul nașterii ......, cu domiciliul în localitatea ..........., str. ....... nr. ....., bl. ..., sc. ...., et. ..., ap. ....., județul/sectorul ......., sau rezidența*1) în localitatea ..........., str. ....... nr. ....., bl. ..., sc. ...., et. ..., ap. ....., județul/sectorul .......,telefon ......., e-mail .......,legitimat/legitimată cu seria ..... nr. ...., eliberat de ........ la data de ........, CNP ..........., angajat/angajată la ......., în calitate*2) de ...........,4. Codebitor 2 .............(numele și prenumele), cetățenie ......., data nașterii ......., locul nașterii ......, cu domiciliul în localitatea ..........., str. ....... nr. ....., bl. ..., sc. ...., et. ..., ap. ....., județul/sectorul ......., sau rezidența*1) în localitatea ..........., str. ....... nr. ....., bl. ..., sc. ...., et. ..., ap. ....., județul/sectorul .......,telefon ......., e-mail .......,legitimat/legitimată cu seria ..... nr. ...., eliberat de ........ la data de ........, CNP ..........., angajat/angajată la ......., în calitate*2) de ..........., solicită acordarea unei garanții cu următoarele caracteristici:5. Tipul creditului: "StudentInvest" /"FamilyStart" (se va păstra varianta aplicabilă)6. Data solicitării finanțării garantate7. Valoarea finanțării aprobate: ...... lei, data aprobării ..........8. Valoarea garanției solicitate: ........ lei, reprezentând un procent de 80% din valoarea finanțării aprobate.9. Garanții:– garanție emisă de FRC în contul și în numele statului;– ipoteca mobiliară asupra sumelor urmăribile - reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și valută, deținute și/sau datorate cu orice titlu beneficiarului, codebitorului/codebitorilor de către terțe persoane sau pe care aceștia le vor datora și/sau deține în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, în favoarea statului român, reprezentat de M.F.;– ipoteca mobiliară asupra conturilor curente deschise la bancă de beneficiar și de codebitor/codebitori. (la 15-09-2023, Punctul 9., Anexa nr. 1.2, Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 18., Articolul I din ORDINUL nr. 2.533 din 12 septembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 835 din 15 septembrie 2023 ) 10. Destinația finanțării: conform OUG nr. 95/2022 - Programul "StudentInvest" sau "FamilyStart"11. Durata finanțării: .... luni, din care Perioada de grație ...... luni.12. Data scadenței finanțării: ..... de luni de la data semnării contractului de credit Menționăm că Finanțatorul a analizat și a aprobat documentația de credit conform normelor proprii, cu respectarea regulilor de prudență impuse de cerințele activității bancare, și declară pe propria răspundere că beneficiarul îndeplinește criteriile de eligibilitate prevăzute la art. 3.1 din Convenție și la art. 8 din normele de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2022 privind implementarea Programului "StudentInvest" sau "FamilyStart", după caz, și a transmis documentele corespunzătoare în condițiile prevăzute la art. 6.1 pct. 1 din Convenție.
    Finanțator
    Persoane autorizate,
    ...........
    Data: ...........
     +  Anexa nr. 1.3la convenția de garantare
    DECLARAȚIE*1) pe propria răspundere
    - formular-cadru -
    *1) Declarația va fi dată sub semnătură privată. Subsemnatul/Subsemnata, ........., fiul/fiica lui și al ........, născut(ă) în localitatea ........, județul ........, la data de ......, (ne)căsătorit(ă) ........., identificat(ă) cu act de identitate tip ...., seria .... nr. ......, eliberat de ..... la data de ......., cod numeric personal ..........., stare civilă ........., cu domiciliul în România, localitatea ........., str. ....... nr. ...., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ...., județul/sectorul ......., sau rezidența în localitatea ..........., str. ......... nr. ....., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ...., județul/sectorul ......., declar pe propria răspundere, cunoscând prevederile legii penale privind sancționarea declarațiilor false, că:– voi utiliza creditul acordat de Finanțatorul ....... numai pentru cheltuielile eligibile prevăzute la art. 2 alin. (7), respectiv art. 4 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022, după caz, privind aprobarea programelor guvernamentale de creditare "StudentInvest" și "FamilyStart", precum și pentru modificarea art. 128 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului– nu am accesat până la data prezentei și nici nu voi accesa un alt credit în cadrul Programului pentru care aplic, "StudentInvest" sau "FamilyStart" de la un alt Finanțator. Înțeleg că orice omisiune sau incorectitudine în prezentarea informațiilor în scopul de a obține avantaje pecuniare este pedepsită conform legii.
    Semnătura ...........
     +  Anexa nr. 1.4la convenția de garantare
    CONTRACT DE GARANTARE
    Nr. ...../zz.ll.aaaa
    Programul guvernamental de creditare "StudentInvest" sau "FamilyStart"
    Încheiat în baza prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2022 privind aprobarea programelor guvernamentale de creditare "StudentInvest" și "FamilyStart", precum și pentru modificarea art. 128 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, precum și a Normelor de aplicare a programelor guvernamentale de creditare "StudentInvest" și "FamilyStart", între:1. Fondul Român de Contragarantare, împuternicit prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022, în calitate de mandatar al statului român, reprezentat de Ministerul Finanțelor, cu sediul social în municipiul București, str. Andrei Mureșanu nr. 16, sectorul 1, înmatriculat în registrul comerțului cu nr. J40/703/2010 cod unic de înregistrare 26308846, reprezentat de .........., în calitate de Președinte Directorat, denumit în continuare Fond de garantare;2. Finanțatorul ........., cu sediul social în ..........., telefon ......, cod unic de înregistrare ..........., înmatriculat în registrul comerțului cu nr. ...... și în Registrul bancar/Registrul special al IFN-urilor cu nr. ...., prin Sucursala/Agenția reprezentată de ........., în calitate de .........., și de ........., în calitate de ..........., denumit în continuare Finanțator, și3. Beneficiarul ..........(numele și prenumele), cetățean ........, data nașterii ........., locul nașterii ........., cu domiciliul/rezidența în localitatea ........., str. ....... nr. ...., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ...., județul/sectorul ......., sau rezidența în localitatea ........., str. ....... nr. ...., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ...., județul/sectorul ......., telefon ........, e-mail ........, legitimat cu seria .... nr. ......, eliberat de .......... la data de ......., CNP ........, angajat la ........, în calitate de ....... și Codebitorul 1 ............(numele și prenumele), cetățean ............, data nașterii ........, locul nașterii ........., cu domiciliul/rezidența în localitatea ........., str. ....... nr. ...., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ...., județul/sectorul ......., telefon ........, e-mail ........, legitimat cu .... seria ..... nr. ....., eliberat de la data de ........, CNP ..........., angajat/angajată la .............., în calitate de .........., Codebitorul 2 ............(numele și prenumele), cetățean ............, data nașterii ........, locul nașterii ........., cu domiciliul/rezidența în localitatea ........., str. ....... nr. ...., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ...., județul/sectorul ......., telefon ........, e-mail ........, legitimat cu .... seria ..... nr. ....., eliberat de la data de ........, CNP ..........., angajat/angajată la .............., în calitate de ..........,  +  Capitolul I Definiții  +  Articolul 1.1 Termenii folosiți în prezentul contract au următoarele semnificații:a) Programul - Programul guvernamental de creditare "StudentInvest" sau "Family Start", aprobate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022;b) condițiile Programului - criteriile de eligibilitate și condițiile generale pe care trebuie să le îndeplinească beneficiarii și Finanțatorii, pe toată perioada de implementare a Programului, și de valabilitate a garanțiilor acordate în cadrul acestuia, descrierea, acordarea, monitorizarea și plata garanției;c) garanție de stat - garanție asumată de Fondul de garantare, în numele și în contul statului, materializată într- un contract de garantare, care acoperă pierderea suportată de Finanțator, ca urmare a producerii riscului de credit, proporțional cu procentul de garantare de 80%, și care trebuie să fie irevocabilă, necondiționată și expresă, conform reglementărilor relevante din perspectiva recunoașterii calității de diminuator de risc de credit al garanțiilor din regulamentele prudențiale aplicabile finanțatorilor;d) beneficiarul Programului - persoana fizică cu domiciliul în România, care îndeplinește criteriile de eligibilitate prevăzute de Normele de aplicare a programelor guvernamentale de creditare "StudentInvest" și "FamilyStart", precum și de normele de creditare ale Finanțatorului, care solicită și primește finanțare din partea acestuia, garantată în proporție de 80% de fondul de garantare, în numele și în contul statului român, în cadrul Programului;e) codebitor - persoana fizică cu domiciliul în România, care se încadrează în normele de creditare ale Finanțatorului, și care își asumă obligațiile aferente contractului de credit și de garantare alături de beneficiarul eligibil;f) finanțare garantată - credit acordat beneficiarilor, în una sau mai multe tranșe, în funcție de facturile prezentate la decontare sau plata directă a furnizorului pe baza documentelor justificative, exclusiv dobânzile și comisioanele bancare și alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit;g) contract de garantare - contractul încheiat între beneficiarul Programului și, după caz, codebitor/codebitori, Finanțator și Fondul de garantare, prin care statul, prin Ministerul Finanțelor, se obligă să garanteze creditul acordat de Finanțator și beneficiarul își asumă obligația să ramburseze statului sumele datorate ca urmare a executării garanției de către Finanțator, în cazul producerii riscului de credit; contractul conține clauza de garanție necesară în vederea înscrierii garanției asupra sumelor urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și în valută, deținute și/sau datorate, cu orice titlu, beneficiarului și codebitorului/codebitorilor de către terțe persoane sau pe care aceștia le vor datora și/sau deține în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, în favoarea statului român, reprezentat de M.F., în Registrul Național de Publicitate Mobiliară (RNPM), precum și a garanției asupra conturilor curente deschise la Banca beneficiarului, codebitorului/codebitorilor, are valoare de înscris autentic și reprezintă titlu executoriu, conform art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022;h) garant - statul român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor;i) procent garantat - partea din credit care este acoperită de garanția de stat, exprimată în valoare procentuală. Procentul garantat este de 80% din valoarea finanțării;j) valoarea garanției - valoarea menționată în contractul de garantare, al cărei nivel este de 80% din valoarea creditului. Dobânzile, comisioanele și orice alte costuri generate de participarea la Program nu sunt incluse în valoarea garanției;k) Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse - instituția care funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 3 alin (1) și (2) și al art. 8 alin. (1) și alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2021 care are calitatea de debitor al obligației de plată a comisionului de gestiune pentru garanțiile acordate de Fondul de garantare, în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2022;l) comision de gestiune a garanțiilor - comision perceput de fondul de garantare, care acoperă costurile de acordare și administrare a garanțiilor de stat acordate, plătit de către Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse în contul fondului de garantare și care este suportat de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse;m) soldul finanțării garantate - valoarea actualizată a creditului garantat, rezultată în urma diminuării cu ratele de capital rambursate de către beneficiar, exclusiv dobânzile și comisioanele bancare și alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit;n) perioada de tragere a creditului - perioada stabilită de comun acord între beneficiar și Finanțator, fără a putea depăși 5 ani de la data acordării creditului;o) valoarea de executare a garanției - suma rezultată din aplicarea procentului garantat de 80% la soldul restant al finanțării garantate, exclusiv dobânzile și comisioanele bancare și alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit, sumă care urmează a fi plătită Finanțatorului de către M.F., în cazul producerii riscului de credit;p) riscul de credit - neplata parțială sau integrală a creditului, principal, de către beneficiarul Programului;q) data intrării în vigoare a garanției - data semnării contractului de garantare;r) data la care încetează răspunderea Fondului de garantare în numele și în contul statului este:1. data rambursării integrale de către beneficiar a finanțării garantate, la termen sau anticipată;2. data la care Ministerul Finanțelor plătește valoarea de executare a garanției;3. data comunicării respingerii cererii de plată a garanției în cazul nerespectării de către Finanțator a obligațiilor referitoare la plata garanției;4. data înregistrării la Fondul de garantare a comunicării Finanțatorului cu privire la renunțarea la garanție. În această situație, subvenția de dobândă plătită de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse se acordă doar în cazul în care contractul de credit se derulează conform condițiilor Programului;s) perioada de valabilitate a garanției - perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a garanției și data încetării răspunderii Fondului de garantare în numele și contul statului;t) documente justificative - facturi emise în conformitate cu prevederile legislației naționale, bonuri fiscale emise conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, facturi proforme și contracte/antecontracte;u) perioada de grație - reprezintă perioada stabilită de comun acord între beneficiar și finanțator, cuprinsă între 0 și 60 de luni în care beneficiarul nu are obligația să ramburseze rate de capital.  +  Capitolul II Obiectul și durata contractului  +  Articolul 2.1(1) Prin prezentul contract, Fondul de garantare garantează, în numele și în contul statului, în mod direct, expres, irevocabil și necondiționat, rambursarea, proporțional cu procentul de garantare, a finanțării acordate beneficiarului de către Finanțator, urmând ca Ministerul Finanțelor să efectueze plata valorii de executare a garanției la apariția riscului de credit.(2) Finanțarea garantată constă în credit în valoare de .... lei acordat de Finanțator prin Program beneficiarului, pentru acoperirea nevoilor beneficiarului privind educația, sănătatea, cultura și cele de locuire, respectiv obținerea statutului de familie, după caz.(3) Finanțarea se acordă prin Contractul de finanțare nr. ....... (se completează de bancă la semnarea contractelor) din data de ......, pe termen de ...... luni cu o perioadă de grație de ...... luni.  +  Articolul 2.2 Valoarea garanției este de ...... lei, reprezentând 80% din creditul acordat, și se diminuează cu valoarea ratelor de capital (principal) rambursate de beneficiar, în baza contractului de finanțare încheiat cu Finanțatorul, proporțional cu procentul de garantare.  +  Articolul 2.3(1) Beneficiarul garantează îndeplinirea obligației de rambursare a sumelor cuvenite finanțatorului în temeiul prezentului contract, cu garanție asupra sumelor urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și în valută, deținute și/sau datorate, cu orice titlu, beneficiarului și codebitorului/codebitorilor de către terțe persoane sau pe care aceștia le vor datora și/sau deține în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, precum și cu garanție asupra conturilor curente deschise la bancă de beneficiar și de codebitor/codebitori, în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanțelor, proporțional cu procentul de garantare, valabilă până la stingerea tuturor obligațiilor de plată aferente finanțării garantate acordate în cadrul Programului. (la 15-09-2023, Alineatul (1), Articolul 2.3, Capitolul II, Anexa nr. 1.4, Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 19., Articolul I din ORDINUL nr. 2.533 din 12 septembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 835 din 15 septembrie 2023 ) (2) Garanțiile și ipotecile convenționale se înscriu de către finanțator în baza contractului de garantare prin completarea unui formular-tip de aviz de ipotecă mobiliară - aviz inițial. (la 15-09-2023, Alineatul (2), Articolul 2.3, Capitolul II, Anexa nr. 1.4, Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 19., Articolul I din ORDINUL nr. 2.533 din 12 septembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 835 din 15 septembrie 2023 )  +  Capitolul III Costul garanției  +  Articolul 3.1(1) Pentru remunerarea activității de acordare și monitorizare a garanției, beneficiarul garanției datorează Fondului de garantare un comision de gestiune al cărui procent este de 0,4% pe an, calculat la valoarea/soldul garanției la sfârșitul anului/anilor de derulare a garanției suportat din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.(2) Modul de calcul și termenele de plată a comisionului de gestiune sunt prevăzute în Convenția-cadru de plată a comisionului de gestiune, încheiată între Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Fondul de garantare.(3) Obligația de plată de către Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a comisionului de gestiune încetează la data înregistrării la Fondul de garantare a cererii de plată a garanției transmise de Finanțator.  +  Capitolul IV Obligațiile părților  +  Articolul 4.1 Beneficiarul se obligă:a) să ramburseze finanțarea garantată conform contractului de finanțare și eventualelor acte adiționale la acesta;b) să constituie, în temeiul prezentului contract de garantare, garanție asupra sumelor urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și în valută, deținute și/sau datorate, cu orice titlu, beneficiarului și codebitorului/codebitorilor de către terțe persoane sau pe care aceștia le vor datora și/sau deține în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanțelor, valabilă până la stingerea tuturor obligațiilor de plată aferente finanțării garantate acordate în cadrul Programului, precum și garanție asupra conturilor curente deschise la Banca beneficiarului, codebitorului/codebitorilor;c) să accepte înscrierea în RNPM a garanției prevăzute la lit. b), în temeiul prezentului contract de garantare, prin completarea unui formular-tip de aviz de ipotecă mobiliară - aviz inițial. (la 15-09-2023, Litera c), Articolul 4.1, Capitolul IV, Anexa nr. 1.4, Anexa nr. 2 a fost modificată de Punctul 20., Articolul I din ORDINUL nr. 2.533 din 12 septembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 835 din 15 septembrie 2023 ) d) să restituie statului român, reprezentat de Ministerul Finanțelor, suma achitată în contul garanției acordate prin prezentul contract, iar Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse comisioanele de analiză, comisioanele de gestiune a garanției plătite în contul Fondului de garantare pe toată perioada garantată, precum și dobânzile aferente; în caz contrar, aceste debite vor fi recuperate de către organele teritoriale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin modalitățile prevăzute de lege;e) să plătească accesorii la sumele prevăzute la lit. d), egale cu cele prevăzute de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, pentru neplata la termen a obligațiilor fiscale, calculate și comunicate de către organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală.  +  Articolul 4.2 Finanțatorul se obligă:a) să verifice, la acordarea finanțării, îndeplinirea de către beneficiar a criteriilor de eligibilitate prevăzute la art. 8 din Normele de aplicare a programelor guvernamentale de creditare "StudentInvest" și "FamilyStart", precum și încadrarea în reglementările de creditare proprii;b) să obțină declarația pe propria răspundere a beneficiarului, completată sub semnătură privată, din care să rezulte că va utiliza creditul numai pentru cheltuielile eligibile prevăzute la art. 2 alin. (7) sau art. 4 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022 și că nu a accesat și nu va accesa un alt credit în cadrul Programului de la un alt Finanțator;c) să asigure respectarea obligației beneficiarului de a constitui garanție asupra sumelor urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și în valută, deținute și/sau datorate, cu orice titlu, beneficiarului și codebitorului/codebitorilor de către terțe persoane sau pe care aceștia le vor datora și/sau deține în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanțelor, proporțional cu procentul de garantare, valabilă până la stingerea tuturor obligațiilor de plată aferente finanțării garantate acordate în cadrul Programului, precum și garanție asupra conturilor curente deschise la Banca beneficiarului, codebitorului/codebitorilor;d) să efectueze formalitățile de înscriere/reînnoire/modificare/radiere în/din RNPM a garanției prevăzute la art. 4.1 lit. b). Înscrierea garanției se efectuează în temeiul contractului de garantare, iar radierea acesteia se face în baza acordului Finanțatorului și al Fondului de garantare în numele și în contul statului;e) să aprobe utilizarea creditului integral sau în mod fracționat în perioada de tragere, în funcție de necesitățile de finanțare ale beneficiarului Programului, la solicitarea scrisă a acestuia și cu prezentarea facturilor în valoare cumulată de minimum 500 lei, inclusiv TVA (cu excepția ultimei tranșe);f) să nu aprobe utilizarea creditului acordat în cadrul Programului pentru refinanțarea altor credite în derulare ale beneficiarului;g) să nu aprobe refinanțarea creditului în cadrul Programului;h) să acorde finanțările în cadrul Programului pe o perioadă de maximum 120 de luni, inclusiv perioada de grație;i) să asigure o perioadă de grație, nu mai mult de 5 ani, începând de la data acordării creditului;j) să nu insereze în contractul de finanțare clauze care să permită modificarea unilaterală a acestuia;k) să nu perceapă comision de rambursare anticipată;l) să prevadă în mod expres în contractele de finanțare separat costurile cu dobânda exprimate în raport cu IRCC trimestrial plus o marjă de maximum 4% pe an (marja include și nivelul total al comisioanelor percepute de către Finanțator și cheltuielile obligatorii legate de finanțare, în toate etapele finanțării, și nu include: comisionul de analiză a creditului, comisionul de gestiune, penalitățile percepute conform contractului de finanțare);m) să notifice beneficiarul și codebitorul/codebitorii, după caz, cu privire la declararea exigibilității anticipate a finanțării garantate;n) să prezinte, odată cu cererea de plată, documentele prevăzute la art. 9.1 alin. (1) din convenția de garantare;o) în cazul rambursării integrale a finanțării garantate, la termen sau anticipată/respingerii cererii de plată a garanției, să efectueze formalitățile de radiere din RNPM a garanțiilor instituite în favoarea statului român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor.  +  Articolul 4.3 Fondul de garantare se obligă:a) să solicite Finanțatorului informații suplimentare, atunci când elementele cuprinse în solicitarea de garantare sau în cererea de plată și în documentația furnizată nu sunt suficiente pentru efectuarea analizei;b) să urmărească periodic stadiul derulării finanțării, pe baza situațiilor furnizate de Finanțator, conform prevederilor contractului de garantare;c) să verifice încadrarea cererii de plată a garanției în termenii și condițiile prevăzute în Normele de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2022, în convenția de garantare și în prezentul contract de garantare;d) să transmită către Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, în termen de 10 zile de la data primirii de la Finanțator a cererii de plată a garanției, copia cererii de plată transmisă de Finanțator, copia documentului de identitate a beneficiarului și/sau codebitorului/codebitorilor, după caz, copia avizului de înscriere în Registrul Național de Publicitate Mobiliară (RNPM) a garanției prevăzute la art. 4.1 lit. b), în vederea întocmirii de către Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a înscrisului care constituie titlu executoriu, prin care se individualizează creanța bugetară, reprezentând dobânzi pentru creditul acordat, precum și cheltuielile privind comisioanele de analiză a creditelor și de gestiune a garanțiilor de stat, rezultate din neplata la scadență a ratelor de capital aferente creditului, care cuprinde și data scadenței creanței bugetare;e) să comunice Finanțatorului și M.F. decizia cu privire la aprobarea/respingerea cererii de plată a garanției cel mai târziu în ziua lucrătoare imediat următoare datei adoptării, prin poștă electronică, urmând ca ulterior, în cel mult două zile lucrătoare, să se transmită și documentul în original;f) să modifice valoarea de executare a garanției printr-un addendum la decizia de aprobare sau, după caz, de respingere a cererii de plată a garanției în cazul în care, anterior efectuării plății de către Ministerul Finanțelor, Finanțatorul a transmis solicitarea de modificare a cererii de plată ca urmare a încasării oricărei sume în contul beneficiarului Programului ulterior trecerii la restanță a soldului finanțării garantate nerambursate. Addendumul urmează regimul juridic al deciziei de aprobare/respingere a cererii de plată;g) să comunice Finanțatorului și Ministerului Finanțelor addendumul la decizia de aprobare/respingere a cererii de plată în ziua aprobării acestuia prin poștă electronică, urmând ca ulterior, în cel mult două zile lucrătoare, să se transmită și documentul în original, cu respectarea unui termen de 2 zile lucrătoare necesare efectuării plății de către Ministerul Finanțelor și fără a se depăși termenul maxim de 90 de zile calendaristice prevăzut pentru efectuarea plății garanției;h) să revoce decizia de aprobare sau, după caz, de respingere a cererii de plată a garanției dacă solicitarea privind retragerea cererii de plată a fost transmisă de Finanțator până cel mai târziu în a 85-a zi calendaristică de la data înregistrării la Fondul de garantare a cererii de plată transmise de către Finanțator;i) să restituie cererea de plată și documentația însoțitoare în cazul în care aceasta a fost transmisă înainte ca beneficiarul să înregistreze cel puțin 60 de zile calendaristice de restanță la plată a principalului;j) să transmită debitorului beneficiar al garanției și spre știință finanțatorului, în termen de 15 zile calendaristice de la data primirii dovezii efectuării plății către Finanțator, înscrisul prin care se individualizează creanța bugetară rezultată prin plată și data scadenței acesteia. Procedura de transmitere se efectuează prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire;k) să transmită, în termen de 5 zile lucrătoare, de la data primirii dovezii privind efectuarea procedurii de comunicare, organelor fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în vederea recuperării creanței în condițiile Codului de procedură fiscală, documentele menționate la art. 20 alin. (3) din Normele de aplicare a programelor guvernamentale de creditare "StudentInvest" și "FamilyStart";l) Fondul de garantare garantează pentru securitatea transmiterii informațiilor și a documentelor referitoare la Program, prin intermediul aplicației web ce este pusă la dispoziția Finanțatorului, și, de asemenea, pentru orice disfuncționalitate tehnică sau de orice natură care poate apărea în decursul utilizării acesteia. Finanțatorul nu este răspunzător în fața beneficiarului sau a Fondului de garantare dacă întârzierea transmiterii documentelor către Fondul de garantare sau transmiterea acestora într-un mod defectuos s-a datorat unei disfuncționalități a aplicației web.  +  Capitolul V Răspunderea părților  +  Articolul 5.1 Părțile răspund conform legii în cazul neîndeplinirii, îndeplinirii necorespunzătoare sau cu întârziere a obligațiilor ce le revin potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2022, ale Normelor de aplicare a programelor guvernamentale de creditare "StudentInvest" și "FamilyStart", ale convenției de garantare și ale prezentului contract de garantare, precum și potrivit legislației corespunzătoare aplicabile, cu excepția cazurilor în care nerespectarea se datorează forței majore, faptului celeilalte părți ori îndeplinirii unei activități impuse de lege.  +  Capitolul VI Plata garanției  +  Articolul 6.1(1) În cazul în care beneficiarul Programului nu își îndeplinește obligațiile de plată care îi revin în baza contractului de finanțare, Finanțatorul poate solicita executarea garanției de stat emisă de Fondul de garantare în numele și în contul statului prin transmiterea cererii de plată. Cererea de plată se transmite Fondului de garantare, ulterior trecerii la restanță a soldului finanțării garantate nerambursate, după înregistrarea de către beneficiar a cel puțin 60 de zile calendaristice de restanță la plata principalului, însoțită de documentele prevăzute la art. 9.1 alin. (1) din convenția de garantare și a prevederilor din Normele de aplicare a programelor guvernamentale de creditare "StudentInvest" și "FamilyStart".(2) Documentația care trebuie să însoțească cererea de plată se depune la sediul social al Fondului de garantare într-un singur exemplar, îndosariat, paginat și opisat.  +  Articolul 6.2(1) În termen de cel mult 85 de zile calendaristice de la primirea cererii de plată, Fondul de garantare aprobă sau respinge cererea de plată.(2) Fondul de garantare aprobă cererea de plată a garanției, în condițiile prevăzute la art. 9.1 alin. (6) din convenția de garantare.(3) Fondul de garantare respinge cererea de plată a garanției, în condițiile prevăzute la art. 9.1 alin. (7) din convenția de garantare.(4) Decizia de aprobare sau, după caz, de respingere a cererii de plată a garanției se comunică Finanțatorului și Ministerului Finanțelor cel mai târziu în ziua lucrătoare imediat următoare datei adoptării, prin poștă electronică, urmând ca ulterior, în cel mult două zile lucrătoare, să se transmită și documentul în original.(5) În cazul în care intervin modificări în conținutul deciziei de aprobare/respingere a cererii de plată, addendumul la decizie se comunică Finanțatorului și Ministerului Finanțelor în ziua adoptării acestuia de către Fondul de garantare prin poștă electronică, urmând ca ulterior, în cel mult două zile lucrătoare, să se transmită și documentul în original cu respectarea termenului prevăzut la art. 18 alin. (2) din Normele de aplicare a programelor guvernamentale de creditare "StudentInvest" și "FamilyStart".(6) Plata valorii de executare a garanției se face de către Ministerul Finanțelor într-un cont unic al Finanțatorului, pe baza deciziei Fondului de garantare de aprobare a cererii de plată și a addendumului la acesta, după caz, în termen de 5 zile calendaristice de la primirea deciziei F.R.C. de aprobare a cererii de plată, fără însă a se depăși 90 de zile calendaristice de la data înregistrării la Fondul de garantare a cererii de plată.(7) Sumele garantate de Fondul de garantare în numele și contul statului se plătesc Finanțatorului, proporțional cu procentul de garantare, de către Ministerul Finanțelor, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor - Acțiuni generale, și se recuperează de către organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală de la beneficiarul finanțării garantate și/sau codebitorul/codebitori, conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.(8) Fondul de garantare restituie cererea de plată și documentația însoțitoare în cazul în care a fost transmisă înainte ca beneficiarul să înregistreze cel puțin 60 de zile calendaristice de restanță la plata principalului.  +  Articolul 6.3(1) În termen de 5 zile lucrătoare de la data plății valorii de executare a garanției, Ministerul Finanțelor transmite Fondului de garantare dovada efectuării plății.(2) Fondul de garantare întocmește un înscris care reprezintă titlu de creanță bugetară, prin care se individualizează creanța bugetară rezultată prin plată, precum și data scadenței acesteia, care se transmite debitorului beneficiar al finanțării garantate și codebitorului/codebitorilor, după caz, prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în termen de 15 zile calendaristice de la data primirii de la M.F. a dovezii efectuării plății garanției. F.R.C. transmite titlul de creanță spre știință și instituției de credit, scanat, la o adresă de e-mail comunicată prin cererea de plată.(3) În termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii dovezii privind efectuarea procedurii de transmitere, Fondul de garantare înaintează documentația menționată la art. 20, alin. (3) din Normele de aplicare a programelor guvernamentale de creditare "StudentInvest" și "FamilyStart" organelor fiscale teritoriale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală în a căror rază are domiciliul debitorul beneficiar al finanțării garantate, în vederea colectării și recuperării creanței bugetare, în condițiile legii.  +  Capitolul VII Litigii  +  Articolul 7.1 Orice litigiu apărut între părțile semnatare în legătură cu încheierea, interpretarea sau executarea prezentului contract se soluționează pe cale amiabilă. În cazul în care încercarea de soluționare pe cale amiabilă rămâne fără rezultat, părțile vor supune litigiul spre soluționare instanțelor judecătorești competente în a căror rază teritorială se află sediul social al Ministerului Finanțelor.  +  Capitolul VIII Dispoziții finale  +  Articolul 8.1 Prezentul contract intră în vigoare la data semnării sale de către F.R.C. și este valabil pe toată durata finanțării garantate, respectiv până la data la care încetează răspunderea Fondului de garantare în numele și în contul statului prevăzută la art. 1.1 lit. r) din prezentul contract.  +  Articolul 8.2 Modificarea prezentului contract se poate face numai prin acordul părților, materializat în acte adiționale. Diminuarea duratei finanțării garantate, ca urmare a rambursărilor anticipate parțiale și diminuarea finanțării garantate ca urmare a expirării perioadei de tragere nu vor face obiectul unui act adițional la contractul de garantare dacă Finanțatorul realizează această operațiune prin refacerea graficului de rambursare a creditului și nu modifică contractul de credit prin act adițional.  +  Articolul 8.3 În cazul în care pe parcursul derulării prezentului contract survine decesul beneficiarului, părțile vor conveni asupra continuării sau încetării acestuia. În situația preluării finanțării garantate ca efect al acceptării succesiunii de către moștenitorii beneficiarului, la solicitarea Finanțatorului, se încheie un act adițional la prezentul contract de garantare privind preluarea finanțării și a garanției acordate în temeiul prezentului contract, de către moștenitorul/moștenitorii beneficiarului, indiferent de îndeplinirea sau neîndeplinirea de către acesta/aceștia din urmă a criteriilor de eligibilitate stipulate la art. 8 din Normele de aplicare a programelor guvernamentale de creditare "StudentInvest" și "FamilyStart".  +  Articolul 8.4 În conformitate cu art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022 prezentul contract constituie titlu executoriu și are valoare de înscris autentic. Încheiat astăzi, ........., (data semnării de către Fondul de garantare) în ...... (.......) exemplare originale, unul pentru Finanțator, unul pentru beneficiar, câte unul pentru fiecare codebitor și două pentru Fondul de garantare.
    FOND DE GARANTARE,
    .................
    FINANȚATOR,
    .................
    BENEFICIAR,
    .................
    CODEBITOR
    .................
     +  Anexa nr. 1.5la convenția de garantare
    Solicitarea de modificare a
    contractului de garantare "StudentInvest" / "FamilyStart"
    nr. .... /zz.ll.aaaa
    1. Finanțatorul .........., cu sediul în localitatea .........., str. .......... nr. ....., județul/sectorul ........, înmatriculat la registrul comerțului sub nr. ...., cod unic de înregistrare ..........., telefon ........, email ......, prin Sucursala/Agenția ......, reprezentată de ....., în calitate de ........, și de ......., în calitate de ........., solicită modificarea garanției acordate în baza Contractului de garantare nr. .... din data ........., încheiat cu beneficiarul ............2. Data solicitării modificării finanțării garantate ...........3. Data aprobării modificării finanțării garantate ...........4. Soldul finanțării garantate la data aprobării modificării: .........lei5. Valoarea garanției modificate: ...... lei, reprezentând un procent de 80% din valoarea finanțării6. Modificări la contractul de garantare:– valoarea garanției din ...... lei în .......lei– perioada de grație din ....... luni în ........ luni– durata finanțării din ....... luni în ........ luni– modificare codebitor din .... în ...... legitimat cu seria .... nr. ...., eliberat de ....... la data de ......, CNP ........... Menționăm că Finanțatorul a analizat și a aprobat documentația de credit conform normelor proprii, cu respectarea regulilor de prudență impuse de cerințele activității bancare, și declară pe propria răspundere că beneficiarul îndeplinește criteriile de eligibilitate prevăzute la art. 3.1 din Convenție și la art. 8 din Normele de aplicare a programelor guvernamentale de creditare "StudentInvest" și "FamilyStart" și a transmis documentele corespunzătoare în condițiile prevăzute la art. 7.1 alin. (2) din Convenția de garantare.
    Finanțator
    Persoane autorizate,
    ....................
    Data:
    ............
     +  Anexa nr. 1.6la convenția de garantare
    ACT ADIȚIONAL
    Nr. ..../zz.ll.aaaa la Contractul de garantare "StudentInvest" / "FamilyStart"
    nr. ..../zz.ll.aaa
    Încheiat în baza prevederilor Convenției de garantare - Programul "StudentInvest" sau "FamilyStart", denumită în Convenție de garantare, între:1. Fondul Român de Contragarantare, împuternicit prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022, în calitate de mandatar al statului român, reprezentat de Ministerul Finanțelor, cu sediul social în municipiul București, str. Andrei Mureșanu nr. 16, sectorul 1, înmatriculat în registrul comerțului cu nr. J40/703/2010 cod unic de înregistrare 26308846, reprezentat de ........, în calitate de Președinte Directorat, denumit în continuare Fond de garantare;2. Finanțatorul ........, cu sediul social în ......., telefon ........, cod unic de înregistrare .........., înmatriculat în registrul comerțului cu nr. ..... și în Registrul bancar/Registrul special al IFN-urilor cu nr. ...., prin Sucursala/Agenția reprezentată de ........, în calitate de ........, și de ......., în calitate de ......., denumit în continuare Finanțator, și3. Beneficiarul .........(numele și prenumele), cetățean ........, data nașterii ........, locul nașterii ........, cu domiciliul în localitatea ........., str. ...... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ...., ap. ...., județul/sectorul sau rezidența în localitatea ........, str. ...... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ...., ap. ...., județul/sectorul ......... telefon ........, e-mail ......., legitimat cu seria ..... nr. ..., eliberat de ...... la data de ........, CNP ............., angajat la ............, în calitate de ........., și Codebitorul 1 .........(numele și prenumele), cetățean ........, data nașterii ........, locul nașterii ........, cu domiciliul/rezidența în localitatea ........., str. ...... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ...., ap. ...., județul/sectorul sau rezidența în localitatea ........, str. ...... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ...., ap. ...., județul/sectorul ......... telefon ........, e-mail ......., legitimat cu seria ..... nr. ..., eliberat de ...... la data de ........, CNP ............., angajat la ............, în calitate de ........., Codebitorul 2 .........(numele și prenumele), cetățean ........, data nașterii ........, locul nașterii ........, cu domiciliul/rezidența în localitatea ........., str. ...... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ...., ap. ...., județul/sectorul sau rezidența în localitatea ........, str. ...... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ...., ap. ...., județul/sectorul ......... telefon ........, e-mail ......., legitimat cu seria ..... nr. ..., eliberat de ...... la data de ........, CNP ............., angajat la ............, în calitate de ........., în următoarele condiții: În baza solicitării de modificare transmisă de Finanțator, înregistrată cu nr. ..../....., și în temeiul art. 8.2 din Contractul de garantare, se modifică prevederile articolului ...., precum și ale articolului .... în baza ....... (se va trece, după caz, aprobarea Finanțatorului, actul adițional nr. .... la contractul de credit nr. .....), după cum urmează: ..................................... Toate clauzele cuprinse în contract nemodificate prin prezentul act adițional rămân în vigoare și produc efecte juridice până la stingerea tuturor obligațiilor dintre părți, în măsura în care nu sunt contrare prevederilor menționate mai sus în prezentul act adițional și nu contravin prevederilor legale aplicabile Programului "StudentInvest" / "FamilyStart". Prezentul act adițional a fost încheiat astăzi, zz/ll/aaaa, în .....(......) exemplare originale, unul pentru Finanțator, unul pentru beneficiar, câte unul pentru fiecare codebitor și două pentru Fondul de garantare.
    Fond de garantare, ...........
    Finanțator, .............
    Beneficiar, .............
    Codebitor ...............
     +  Anexa nr. 1.7la convenția de garantare
    CERERE DE PLATĂ A GARANȚIEI
    privind Contractul de ......... a "StudentInvest" / "FamilyStart"garantare
    nr. ...../zz/ll/aaa
    Finanțator ...........1. Finanțatorul ..........., cu sediul în localitatea ..........., str. .......... nr. ....., județul/sectorul ........, înmatriculat la registrul comerțului sub nr. ....., cod unic de înregistrare ............, telefon ........, e-mail ......., prin Sucursala/Agenția ........, reprezentată de ........., în calitate de ......., și de ........., în calitate de ......., având contul bancar nr. ......., deschis la .........., vă comunicăm că la data de ............,2. Beneficiarul ...........(numele și prenumele), cetățean ............, data nașterii ............., locul nașterii ........., cu domiciliul în localitatea ..........., str. ...... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ...., ap. ...., județul/sectorul sau rezidența în localitatea ..........., str. ...... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ...., ap. ...., județul/sectorul ......... telefon ........, e-mail ........, legitimat cu seria ..... nr. ...., eliberat de ....... la data de ......, CNP .........., angajat la .........., în calitate de ........., a rambursat din finanțarea garantată suma de ......... lei3. Finanțare restantă ........ lei4. Valoarea garanției solicitate la plată proporțional cu procentul de garantare ........ lei5. Plata se va efectua de către MF în contul Finanțatorului, deschis la ..........6. Anexăm prezentei cereri următoarele documente:a) documentul de identitate a beneficiarului, documentul de identitate a codebitorului/codebitorilor, după caz; se transmit cele mai recente documente aflate în posesia Finanțatorului, în copie certificată de finanțator pentru conformitate cu originalul;b) cele două exemplare originale ale contractului de garantare, inclusiv actele adiționale, după caz, dacă până la transmiterea cererii de plată nu s-a procedat la returnarea acestora către Fondul de garantare, semnate de toate părțile contractuale;c) contractul de credit, inclusiv graficul de rambursare și anexele aferente, însoțit de toate actele adiționale încheiate la acesta, în copie certificată pentru conformitate cu originalul;d) avizul de înscriere/reînnoire/modificare în AEGRM, după caz, a garanției asupra sumelor urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și în valută, deținute și/sau datorate, cu orice titlu, beneficiarului și codebitorului/codebitorilor de către terțe persoane sau pe care aceștia le vor datora și/sau deține în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, respectiv a garanției asupra conturilor curente deschise la Banca beneficiarului, codebitorului/codebitorilor;e) rezultatul consultării Biroului de credite, din care să rezulte faptul că beneficiarul și/sau codebitorul/codebitorii nu înregistrează întârzieri la plata altor credite bancare/leasinguri mai mari de 30 de zile, emis cu cel mult 10 zile înainte de data transmiterii solicitării de garantare. În cazul în care au existat întârzieri mai mari de 30 de zile, se consideră îndeplinită condiția dacă Finanțatorul transmite documente din care să reiasă că s-au achitat sumele restante;f) declarația beneficiarului pe propria răspundere, sub semnătură privată, cu privire la utilizarea creditului numai pentru cheltuielile eligibile prevăzute la art. 2 alin. (7) sau art. 4 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022 și că nu a accesat și nu va accesa un alt credit în cadrul Programului de la un alt Finanțator, completată cu cel mult 10 zile înainte de data transmiterii de către Finanțator a solicitării de garantare, în original;g) extrasul contului curent sau un document echivalent, aferent ultimelor 6 luni de finanțare până la data formulării cererii de plată, în copie certificată de Finanțator pentru conformitate cu originalul;h) extrasul contului de credit al beneficiarului și/sau un document echivalent, aferent ultimelor 6 luni de finanțare până la data formulării cererii de plată, din care să rezulte fără echivoc întreaga valoare a finanțării garantate nerambursate și data trecerii la restanță a acesteia, precum și serviciul datoriei aferent principalului, în copie certificată de Finanțator pentru conformitate cu originalul;i) notificarea Finanțatorului către beneficiar și toți ceilalți semnatari ai contractului de garantare cu privire la declararea exigibilității anticipate a finanțării garantate, însoțită de dovada transmiterii, în copii certificate pentru conformitate cu originalul; din documentele anexate trebuie să rezulte faptul că notificarea a fost transmisă beneficiarului și celorlalți semnatari ai contractului de garantare la adresa de domiciliu, cu cel puțin 15 zile înainte de data declarări: exigibilității anticipate a finanțării. Finanțatorul declară pe propria răspundere că a respectat prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2022, ale Normelor de aplicare a programelor guvernamentale de creditare "StudentInvest" și "FamilyStart" și și-a asumat îndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 5.1 lit. a), d), i), j) și k) din Convenția de garantare.
    Finanțator: ...........
    Persoane autorizate: ............
    Semnătură: .............
     +  Anexa nr. 1.8
    Situația finanțărilor garantate
    prin Programul "StudentInvest"/"FamilyStart" la data .....
    Nr.crt.FinanțatorUnitate Teritorială a bănciiBeneficiargaranțieCNPNumărContractgarantareDatăEmiterecontractgarantareValoareGaranțieacordatăRambursări de rate de capital aferente garanțieiSoldgaranție*1)
    în luna de raportareTotalrambursări de la acordare până la luna de raportare
    *1) Sold garanție = Valoare garanție acordată - Valoarea rambursărilor de rate de capital aferente garanției până la luna de raportare.
     +  Anexa nr. 1.9
    Situația finanțărilor neacordate pentru care s-a solicitat garanție
    prin Programul "StudentInvest"/"FamilyStart"
    Nr.crt.FinanțatorUnitate teritorială a bănciiBeneficiargaranțieCNPNumărcontractgarantareDatăemiterecontractgarantareValoaregaranțieacordatăObservații*1)
    *1) - Se vor trece contractele pentru care nu s-a acordat finanțarea până la data raportării, cu mențiunea "contract în lucru".– Se va trece data renunțării în situația în care se renunță la garanție.
     +  Anexa nr. 1.10
    Situația finanțărilor rambursate anticipat garantate
    prin Programul "StudentInvest"/"FamilyStart"
    ieșite din portofoliu în luna de raportare
    Nrcrt.FinanțatorUnitateteritorialăa bănciiBeneficiargaranțieCNPNumărcontractgarantareDatăemiterecontractgarantareValoaregaranțieacordatăRambursări de rate de capital aferente garanțieiSoldGaranție *1)DataRambursăriianticipate
    în luna deraportaretotalrambursări de la acordare până la luna de raportare
    *1) Sold garanție = Valoare garanție acordată - Valoarea rambursărilor de rate de capital aferente garanției până la luna de raportare.
     +  Anexa nr. 1.11
    Situația finanțărilor garantate
    prin Programul "StudentInvest"/"FamilyStart" la data .....,
    pentru care s-a solicitat plata garanției
    NrCrt.FinanțatorUnitate teritorială a bănciiBeneficiargaranțieCNPNumărcontractgarantareDatăemiterecontractgarantareValoaregaranțieacordatăRambursări de rate de capital aferente garanțieiSoldgaranție la data cererii de platăDatacereriideplată
    în luna deraportaretotalrambursări de la acordare până la luna de raportare
    -----