HOTĂRÂRE nr. 43 din 18 ianuarie 2024privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.017/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit persoanelor cu handicap
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 62 din 23 ianuarie 2024



    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul IHotărârea Guvernului nr. 1.017/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1111 din 28 decembrie 2018, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. Formula introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 24 alin. (8) și (12) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare,2. În anexă, alineatul (1) al articolului 19 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 19(1) În vederea asigurării transferului sumelor aferente decontării cheltuielilor efectuate de către operatorii de transport interurban de la bugetul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, DGASPC vor depune necesarul de fonduri, întocmit conform modelului prevăzut în anexa nr. 5, până la data de 10 a lunii următoare lunii în care s-a înaintat borderoul de decont.3. În anexă, după articolul 19 se introduc cincisprezece noi articole, art. 19^1-19^15, cu următorul cuprins:  +  Articolul 19^1(1) În condițiile prevăzute la art. 24 alin. (9) și (10) din Legea nr. 448/2006, persoanele cu handicap grav sau accentuat își exprimă opțiunea pentru acordarea gratuității la transportul interurban sau pentru acordarea de bonuri de carburant pe suport hârtie, denumite în continuare bonuri de carburant, de bonuri valorice pe suport electronic, denumite în continuare card de carburant, sau pentru decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul aflat în proprietatea acestora, familiei, asistentului personal, asistentului personal profesionist sau însoțitorului, a părintelui, a tutorelui, asistentului maternal sau persoanei care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului cu handicap grav sau accentuat în baza unei măsuri de protecție specială, stabilită în condițiile legii, pentru cheltuielile necesare alimentării cu carburant și/sau alimentării mijloacelor de transport electrice, care nu depășesc suma de 1.500 lei, anual, pentru persoanele cu handicap grav, respectiv 750 lei, anual, pentru persoanele cu handicap accentuat.(2) Bonurile de carburant sau cardurile de carburant prevăzute la alin. (1) pot fi utilizate doar pe teritoriul României, în termenul de valabilitate, și numai în scopul pentru care au fost emise.(3) Opțiunea prevăzută la alin. (1) se exprimă în baza unei cereri, care poate fi transmisă prin poștă sau curier, electronic pe adresa de e-mail sau înregistrată la registratura DGASPC în a cărei rază teritorială domiciliază persoana cu handicap, inclusiv de către reprezentantul legal al acesteia, asistentul personal, asistentul personal profesionist sau însoțitorul, părintele, tutorele, asistentul maternal sau persoana care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului cu handicap grav sau accentuat în baza unei măsuri de protecție specială, stabilită în condițiile legii, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 6.(4) La înregistrarea cererii la registratura DGASPC de către persoanele prevăzute la alin. (3), acestea prezintă documentele de identitate în original, precum și documentele prin care persoana este desemnată reprezentant legal sau documentul care face dovada reprezentativității.(5) În situația în care a fost exprimată opțiunea pentru acordarea de bonuri de carburant, carduri de carburant sau pentru decontarea carburantului, nu se mai acordă bilete de transport interurban persoanelor prevăzute la art. 24 alin. (2) și (4) din Legea nr. 448/2006.(6) Cererea pentru decontarea carburantului, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 7, se depune la DGASPC, în termen de 60 de zile de la data efectuării alimentării, și este însoțită de bonul/bonurile fiscal (e) de carburant, emis (e) de societățile de distribuție a produselor petroliere.  +  Articolul 19^2(1) Acordarea de bonuri de carburant și de carduri de carburant se face în baza formularului întocmit conform modelului prevăzut în anexa nr. 8, respectiv în anexa nr. 9. Formularul cuprinde o declarație pe propria răspundere potrivit căreia călătoria cu autoturismul este în interesul persoanei cu handicap, precum și acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal.(2) Acordarea de bonuri de carburant, alimentarea cardurilor de carburant sau decontarea carburantului în condițiile art. 19^1 alin. (1) se face astfel:a) semestrial, dacă documentul care atestă încadrarea în grad de handicap are valabilitate permanentă;b) trimestrial sau proporțional cu numărul de luni calendaristice în perioada de valabilitate a documentului/ documentelor care atestă încadrarea în grad de handicap, într-un an calendaristic.(3) Dreptul prevăzut de art. 24 alin. (9) și (10) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu poate fi exercitat după expirarea perioadei de valabilitate a documentului/documentelor de încadrare în grad de handicap.(4) Bonurile de carburant se acordă și se consemnează în formularul întocmit conform modelului prevăzut în anexa nr. 8.(5) Numărul de bonuri de carburant se stabilește corespunzător sumei prevăzute de lege și se acordă în anul curent de DGASPC proporțional cu numărul de luni calendaristice cuprinse în perioada de valabilitate a documentului/documentelor de încadrare în grad de handicap.(6) În cazul în care rezultatul calculului numărului de bonuri de carburant este un număr cu zecimale, în funcție de valoarea bonului, acesta se va rotunji în plus, dacă documentul de încadrare în grad de handicap este emis în anul calendaristic în curs sau se va rotunji în minus, dacă documentul de încadrare în grad de handicap expiră în anul calendaristic în curs.(7) Bonurile de carburant acordate pot fi utilizate doar în societăți de distribuție a produselor petroliere care au încheiate contracte de prestare/furnizare a acestor servicii cu DGASPC.(8) În cazul pierderii sau furtului bonurilor de carburant, persoana cu handicap grav sau accentuat sau reprezentantul acesteia anunță de îndată DGASPC care va lua măsurile legale în vederea blocării sau anulării acestora. Dacă blocarea sau anularea nu este posibilă nu se acordă alte bonuri de carburant în schimb și nu se emit duplicate. Acordarea se poate face doar pentru bonurile de carburant recuperate sau rămase neridicate pentru restul perioadei dintr-un an calendaristic, dacă documentul/documentele care atestă încadrarea în grad de handicap este/sunt în perioada de valabilitate.  +  Articolul 19^3(1) Cardurile de carburant se acordă persoanelor cu handicap grav sau accentuat și se consemnează în formularul întocmit conform modelului prevăzut în anexa nr. 9.(2) Cardurile de carburant acordate pot fi utilizate în toate societățile de distribuție a produselor petroliere, precum și la toate stațiile de alimentare a mijloacelor de transport electrice aflate pe teritoriul României.(3) Persoana cu handicap grav sau accentuat poate utiliza cardul de carburant numai prin prezentarea actului de identitate.(4) În cazul pierderii sau furtului cardului de carburant, persoana cu handicap grav sau accentuat sau reprezentantul acesteia anunță de îndată DGASPC, care va lua măsurile legale în vederea blocării sau anulării acestuia. La solicitarea persoanei cu handicap grav sau accentuat sau reprezentantului legal al acesteia, DGASPC emite un nou card de carburant.  +  Articolul 19^4(1) Fiecare card de carburant este valabil numai dacă are înscrise pe suportul electronic sau are stocate într-un alt mod în acesta următoarele mențiuni:a) numele și adresa emitentului și datele sale de identificare;b) denumirea DGASPC și datele sale de identificare;c) numele, prenumele și codul numeric personal al persoanei cu handicap grav sau accentuat;d) interdicția de a fi utilizat pentru alte scopuri decât cel pentru care a fost emis;e) numărul de identificare, unic la nivel de emitent;f) perioada de valabilitate a cardului de carburant;g) elemente de siguranță a suportului electronic, de tip CIP;h) cuvintele «BON VALORIC ELECTRONIC» cu litere majuscule pe rectoul suportului electronic.(2) Partea din față a cardului de carburant conține următoarele elemente:a) logoul Uniunii Europene;b) logoul Guvernului României;c) textul «BON VALORIC ELECTRONIC»;d) numele și prenumele persoanei cu handicap grav sau accentuat;e) numărul de card: permite identificarea unică a cardului;f) logoul tricolor;g) textul «BON ELECTRONIC PENTRU ALIMENTAREA MIJLOACELOR DE TRANSPORT»;h) valabilitatea;i) CIP.(3) Partea verso a cardului de carburant conține următoarele elemente:a) bandă magnetică;b) spațiu pentru semnătura persoanei cu handicap grav sau accentuat a cardului de carburant;c) numărul de telefon al asistenței utilizatorilor;d) interdicțiile referitoare la utilizarea cardului de carburant - informații cu privire la destinația sumelor alocate/interdicțiile de utilizare;e) denumirea și logoul emitentului cardului de carburant și logoul partener;f) datele de identificare ale emitentului.  +  Articolul 19^5(1) DGASPC acordă bonurile de carburant, eliberează cardurile de carburant și decontează carburantul către persoanele cu handicap grav sau accentuat, în termen de maximum 60 de zile calendaristice de la data înregistrării cererii și a documentelor aferente.(2) Răspunderea cu privire la corectitudinea acordării drepturilor prevăzute la art. 19^1 alin. (1), precum și la identificarea persoanelor cu handicap grav sau accentuat și atestarea faptului că acestea au dreptul de a beneficia de prevederile art. 24 alin. (9) și (10) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt în sarcina DGASPC.(3) Neexercitarea acestui drept, de către persoanele cu handicap grav sau accentuat, în anul curent nu poate fi reportat pentru anul calendaristic următor.(4) În cazul în care persoana cu handicap schimbă domiciliul/reședința dintr-un județ/sector în altul, dosarul prevăzut la art. 13 alin. (1) va conține inclusiv o adeverință privind acordarea bonurilor de carburant, a cardurilor de carburant, alimentarea acestora ori decontarea carburantului.  +  Articolul 19^6(1) Contractarea serviciilor privind achiziția de bonuri de carburant și emiterea cardurilor de carburant de către DGASPC, care are calitatea de autoritate contractantă în înțelesul Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, se realizează în condițiile legislației privind achizițiile publice. La estimarea valorii contractului de achiziție publică nu se ia în calcul valoarea nominală a bonurilor de carburant, respectiv a cardurilor de carburant.(2) DGASPC încheie contracte de achiziție a cardurilor de carburant cu unități care desfășoară această activitate numai în baza autorizației de funcționare, acordată de Ministerul Finanțelor, potrivit prevederilor Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările și completările ulterioare, denumite în continuare unități emitente.(3) Cardul de carburant este asimilat biletelor de valoare și este emis de către unitățile emitente definite la art. 5 din Legea nr. 165/2018, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile legislației privind acordarea biletelor de valoare.(4) DGASPC, care achiziționează serviciul de emitere a cardurilor de carburant cu o unitate emitentă, transferă contravaloarea nominală a cardurilor de carburant distribuite persoanelor cu handicap grav sau accentuat și achită costul emiterii acestora.(5) Cardul de carburant poate fi alimentat exclusiv cu valoarea stabilită conform prevederilor art. 24 alin. (9) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(6) Valoarea nominală cu care se alimentează cardurile de carburant acordate persoanelor cu handicap grav sau accentuat nu poate fi diminuată în niciun mod.(7) Valoarea cardurilor de carburant nu poate fi transferată persoanelor cu handicap grav sau accentuat pe suportul electronic dacă, la data stabilită pentru transfer, DGASPC nu a transferat unității emitente, integral, contravaloarea nominală a cardurilor de carburant achiziționate și a achitat costurile emiterii acestora.  +  Articolul 19^7(1) Unitățile emitente sunt obligate să selecteze societățile de distribuție a produselor petroliere, precum și distribuitorii stațiilor de alimentare a mijloacelor de transport electric pe teritoriul României, astfel încât persoanele cu handicap grav sau accentuat pot să folosească cardul de carburant la orice societăți de distribuție a produselor petroliere, precum și la orice stație de alimentare a mijloacelor de transport electric pe teritoriul României.(2) Unitățile emitente sunt obligate să ia măsurile necesare pentru asigurarea circulației cardurilor de carburant în condiții de siguranță.(3) Unitățile emitente sunt obligate să deschidă conturi sau subconturi de plăți distincte, prin care se vor derula sumele reprezentând încasările și plățile aferente valorii nominale a cardurilor de carburant, astfel încât să permită o evidență clară a sumelor utilizate în temeiul contractelor încheiate cu DGASPC și cu societățile de distribuție a produselor petroliere care acceptă cardurile de carburant. (4) Unitățile emitente pot organiza platforme pentru emiterea acestora sau pot încheia contracte cu organizații care administrează schema/aranjamentul de plată ori alte organizații specializate, după caz.(5) Decontarea cheltuielilor prin cardurile de carburant între unitățile care le acceptă și unitățile emitente se face numai prin intermediul unităților bancare sau prin unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului, după caz, potrivit legii. Același regim de decontare se aplică și în cazul relației dintre DGASPC și unitatea emitentă.(6) Sumele derulate prin operațiunile cu carduri de carburant de către unitățile emitente nu pot fi utilizate pentru reinvestirea în alte scopuri.  +  Articolul 19^8(1) Cardurile de carburant nu permit efectuarea de operațiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar.(2) Cardurile de carburant pot fi utilizate numai cu respectarea prevederilor art. 19^3 alin. (2), inclusiv pentru plăți online.  +  Articolul 19^9(1) Societățile de distribuție a produselor petroliere care utilizează aparate de marcat electronice fiscale potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aplică pe versoul bonului fiscal ștampila societății la solicitarea persoanei cu handicap grav sau accentuat.(2) Societățile de distribuție a produselor petroliere nu acordă rest de bani la utilizarea bonurilor de carburant sau a cardurilor de carburant.  +  Articolul 19^10(1) În cazul în care limitele prevăzute de lege cu privire la suma maximă decontabilă, precum și cuantumul sumelor aferente bonurilor de carburant și/sau cardurilor de carburant sunt atinse, persoana cu handicap nu mai poate solicita decontarea carburantului, acordarea de bonuri de carburant sau alimentarea cardurilor de carburant până la sfârșitul anului.(2) Structura de specialitate din cadrul DGASPC urmărește încadrarea sumelor decontate, acordarea bonurilor de carburant, precum și alimentarea cardurilor de carburant, în limitele prevăzute la art. 24 alin. (9) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 19^11(1) DGASPC întocmește câte un centralizator pentru decontarea carburantului, pentru acordarea de bonuri de carburant, de acordare și alimentare a cardurilor de carburant, modelul acestora fiind prevăzute în anexele nr. 10-12.(2) În vederea decontării carburantului, a acordării de bonuri de carburant și a alimentării cardurilor de carburant, DGASPC întocmește centralizatorul borderourilor de decont, întocmit conform modelului prevăzut în anexa nr. 13, pe baza centralizatoarelor întocmite conform alin. (1), și îl transmite Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, denumită în continuare Autoritate, până la data de 10 a lunii. În baza acestui document, Autoritatea operează transferul sumelor către DGASPC.  +  Articolul 19^12(1) Cheltuielile pentru decontarea carburantului, a bonurilor de carburant și alimentării cardurilor de carburant se asigură prin transferuri din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, prin Autoritate, către bugetele DGASPC până la sfârșitul lunii în care s-a transmis necesarul de fonduri.(2) Decontarea carburantului, a bonurilor de carburant sau a alimentării cardurilor de carburant se face cu încadrarea în creditele bugetare aprobate.  +  Articolul 19^13Sumele reprezentând cheltuielile cu bonurile de carburant acordate necuvenit sau cele plătite necuvenit pentru decontarea carburantului și sumele rămase necheltuite în cazul cardurilor de carburant, în cazuri precum: deces al persoanei cu handicap, schimbarea gradului de handicap, neîncadrare în grad de handicap grav sau accentuat, se recuperează în cuantumul întregii valori, în măsura în care nu au fost folosite, pe baza deciziei directorului general/executiv al DGASPC, care constituie titlu de creanță și care se comunică debitorului în termen de 15 zile de la data emiterii acesteia. Aceasta, împreună cu dovada comunicării către debitor, se transmite organelor fiscale centrale în vederea recuperării sumelor înscrise în titlul executoriu.  +  Articolul 19^14(1) Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:a) utilizarea de către persoanele cu handicap grav sau accentuat, reprezentantul legal, asistentul personal, asistentul personal profesionist sau însoțitorul, pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat, părinte, tutore, asistent maternal sau persoana care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului cu handicap grav sau accentuat în baza unei măsuri de protecție specială, stabilită în condițiile legii, a bonurilor de carburant sau a cardurilor de carburant, în alt scop decât asigurarea transportului gratuit acordat persoanelor cu handicap;b) refuzul nejustificat al societăților de distribuție a produselor petroliere, precum și al deținătorilor stațiilor de alimentare a mijloacelor de transport electrice de a accepta bonurile valorice pe suport electronic. Refuzul este justificat dacă există o suspiciune rezonabilă privind autenticitatea bonurilor valorice pe suport electronic sau identitatea dintre titularul bonului valoric pe suport electronic și persoana cu handicap grav sau accentuat, reprezentantul legal, asistentul personal, asistentul personal profesionist sau însoțitorul, pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat, părinte, tutore, asistent maternal sau persoana care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului cu handicap grav sau accentuat în baza unei măsuri de protecție specială, stabilită în condițiile legii;c) comercializarea bonurilor de carburant sau a cardurilor de carburant, contra unui preț sau a altor bunuri/servicii decât cele stabilite prin prezenta hotărâre.(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează după cum urmează:a) de la 1 la 2 puncte-amendă, faptele prevăzute la alin. (1) lit. a);b) de la 10 la 15 puncte-amendă, faptele prevăzute la alin. (1) lit. b) și c).(3) Un punct-amendă reprezintă contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit în condițiile legii.  +  Articolul 19^15(1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 19^14 se realizează de către personalul împuternicit din cadrul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale sau de către alte organe abilitate în condițiile legii.(2) Contravențiilor prevăzute la art. 19^14 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.4. Articolul 20 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 20Anexele nr. 1-13 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.5. După anexa nr. 4 la Normele metodologice se introduc nouă noi anexe, anexele nr. 5-13, având conținutul prevăzut în anexele nr. 1-9 la prezenta hotărâre.  +  Articolul IILa data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă:a) articolul V și anexa nr. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.118/2020 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.017/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit persoanelor cu handicap, precum și pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 24 alin. (9) și (10) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1297 din 28 decembrie 2020;b) Ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități nr. 160/2023 privind aprobarea Metodologiei pentru acordarea și decontarea de bonuri de carburant și/sau de bonuri valorice pentru alimentarea mijloacelor de transport electrice ori pentru decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul, pentru aplicarea art. 24 alin. (9) și (10) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 23 februarie 2023.  +  Articolul IIIPrezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția art. I pct. 3 referitor la completarea cu art. 19^14 și 19^15 a anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1.017/2018, care intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării.  +  Articolul IVHotărârea Guvernului nr. 1.017/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1111 din 28 decembrie 2018, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta hotărâre, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
    PRIM-MINISTRU
    ION-MARCEL CIOLACU
    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru,
    Marian Neacșu
    p. Ministrul muncii și solidarității sociale,
    Mădălin-Cristian Vasilcoiu,
    secretar de stat
    Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
    Adrian-Ioan Veștea
    Ministrul transporturilor și infrastructurii,
    Sorin-Mihai Grindeanu
    Ministrul finanțelor,
    Marcel-Ioan Boloș
    București, 18 ianuarie 2024.Nr. 43.  +  Anexa nr. 1(Anexa nr. 5 la normele metodologice)
    NECESARUL DE FONDURI
    pentru plata transportului interurban (beneficiari ai art. 24 din Legea nr. 448/2006
    privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap)
    Luna ......... din anul .........
    Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului ......................
    Nr. ............ data .............
    Nr. crt.Societatea de transport (prestatorul de servicii)Seria și nr. facturiiData emiterii facturiiNr. de călătorii efectuateNr. de beneficiariValoarea (lei)
    persoane cu handicapasistenți socialiînsoțitori
    ATotal transport feroviar
    a1
    a2
    a3
    BTotal transport auto
    b1
    b2
    b3
    b4
    b5
    b6
    b7
    b8
    b9
    b10
    b11
    TOTAL
    Creditele primite vor fi utilizate numai pentru destinația solicitată.Facturile enumerate mai sus nu au făcut obiectul unei cereri anterioare.
    Director general/executiv,
    ....................
    Director economic,
    .................
    CFP,
    .......................
    Întocmit,
    .....................
     +  Anexa nr. 2(Anexa nr. 6 la normele metodologice)
    CERERE
    privind exprimarea opțiunii pentru acordarea gratuității la transportul interurban sau pentru
    acordarea de bonuri de carburant pe suport hârtie, de bonuri valorice pe suport electronic
    sau pentru decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul, în baza
    art. 24 alin. (1), (9) și (10) din Legea nr. 448/2006 privind protecția
    și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
    - model -
    Nr. .............../..............
    Doamnă/Domnule director,I. (Se completează cu datele persoanei cu handicap. La solicitare se prezintă documentele în original.)Subsemnatul/Subsemnata:1. Numele și prenumele ...................................2. CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|3. Domiciliul: localitatea ..........(sat, comună, oraș, municipiu)..........., sectorul/județul ......................., str. ...................... nr. ........, bl. ..........., sc. .........., et. ........, ap. ........., cod poștal ....................4. Telefon ..........................5. E-mail ...........................6. Certificat de încadrare în grad de handicap (număr/serie/dată) ............................................7. Gradul de handicap .....................................II. (Se completează de către reprezentantul legal, asistentul personal, asistentul personal profesionist sau însoțitorul, pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat, părinte, tutore, asistent maternal sau persoana care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului cu handicap grav sau accentuat în baza unei măsuri de protecție specială, stabilită în condițiile legii. Se prezintă documentele de identitate în original.)1. Numele și prenumele ............................2. Domiciliul: localitatea ...........(sat, comună, oraș, municipiu)........., sectorul/județul ......................., str. ...................... nr. ........, bl. ......, sc. .........., et. ........, ap. ........., cod poștal .......................3. Telefon ...........................4. E-mail ............................Actul și valabilitatea acestuia, prin care persoana este desemnată reprezentant legal, sau documentul care face dovada reprezentativității, conform pct. II: ...........................................................Pentru anul calendaristic ................. îmi exprim opțiunea:[ ] pentru acordarea gratuității la transportul interurban;[ ] pentru decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul;[ ] acordarea bonurilor de carburant pe suport hârtie;[ ] acordarea de bonuri valorice pe suport electronic (card carburant).Cunoscând prevederile art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la falsul în declarații, declar pe propria răspundere că deplasările sunt efectuate numai în interesul propriu/al persoanei cu handicap.Sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal în conformitate cu legislația în vigoare.Data................................Semnătura.................................
     +  Anexa nr. 3(Anexa nr. 7 la normele metodologice)
    CERERE
    pentru decontarea carburantului, în baza art. 24 alin. (9) și (10) din Legea nr. 448/2006
    privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
    - model -
    Nr. ................./................
    Doamnă/Domnule director,I. (Se completează cu datele persoanei cu handicap.)Subsemnatul/Subsemnata:1. Numele și prenumele .......................................2. CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|3. Domiciliul: localitatea .........(sat, comună, oraș, municipiu)........., sectorul/județul ......................., str. ...................... nr. ........, bl. ..........., sc. .........., et. ........, ap. ........., cod poștal ....................4. Telefon .........................................................5. E-mail ..........................................................6. Certificat de încadrare în grad de handicap (număr/serie/dată) ...........................7. Gradul de handicap .............................................. II. (Se completează de către reprezentantul legal, asistentul personal, asistentul personal profesionist sau însoțitorul, pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat, părinte, tutore, asistent maternal sau persoana care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului cu handicap grav sau accentuat în baza unei măsuri de protecție specială, stabilită în condițiile legii. Se prezintă documentele de identitate în original.)1. Numele și prenumele ...............................................2. Domiciliul: localitatea .............(sat, comună, oraș, municipiu)..........., sectorul/județul ......................., str. ...................... nr. ........, bl. ......, sc. .........., et. ........, ap. ........., cod poștal .......................3. Telefon ........................................................4. E-mail .........................................................Actul și valabilitatea acestuia, prin care persoana este desemnată reprezentant legal, sau documentul care face dovada reprezentativității, conform pct. II: ...................................................Solicit decontarea carburantului pentru alimentarea mijloacelor de transport pentru care atașez bonurile fiscale aferente:
    Nr. crt.Data bonului fiscalNr. și seria bonului fiscalGradul de handicap Valoarea de decontat
    Gradul accentuatGradul grav
    TOTAL
    Solicit ca suma reprezentând decontarea carburantului să fie:[ ] virată în contul ......................................Cunoscând prevederile art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la falsul în declarații, declar pe propria răspundere că deplasările sunt efectuate numai în interesul propriu/al persoanei cu handicap.Sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal în conformitate cu legislația în vigoare.Data ......................................Semnătura...........................................Anexez la prezenta cerere următoarele documente:– bonuri fiscale nr. ........................./data ............................ în original;– document de cont bancar cu indicarea contului IBAN unde se va vira contravaloarea decontului de carburant.
     +  Anexa nr. 4(Anexa nr. 8 la normele metodologice)
    FORMULAR
    pentru acordarea bonurilor de carburant pe suport hârtie,
    în baza art. 24 alin. (9) și (10) din Legea nr. 448/2006
    privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
    - model -
    Nr. ................./................
    Doamnă/Domnule director,I. (Se completează cu datele persoanei cu handicap. La solicitare se prezintă documentele în original.)Subsemnatul/Subsemnata:1. Numele și prenumele ..............................................2. CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|3. Domiciliul: localitatea ..........(sat, comună, oraș, municipiu).........., sectorul/județul ......................., str. ....................., nr. ........, bl. ..........., sc. .........., et. ........, ap. ........., cod poștal ....................4. Telefon ...............................................5. E-mail .................................................6. Certificat de încadrare în grad de handicap (număr/serie/dată) ......................................7. Gradul de handicap .....................................II. (Se completează de către reprezentantul legal, asistentul personal, asistentul personal profesionist sau însoțitorul, pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat, părinte, tutore, asistent maternal sau persoana care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului cu handicap grav sau accentuat în baza unei măsuri de protecție specială, stabilită în condițiile legii. Se prezintă documentele de identitate în original.)1. Numele și prenumele ...........................................................................2. Domiciliul: localitatea .........(sat, comună, oraș, municipiu).........., sectorul/județul ......................., str. ....................., nr. ........, bl. ......, sc. .........., et. ........, ap. ........., cod poștal .......................3. Telefon ...............................................4. E-mail .................................................Actul și valabilitatea acestuia, prin care persoana este desemnată reprezentant legal, sau documentul care face dovada reprezentativității, conform pct. II: .................................................Cunoscând prevederile art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la falsul în declarații, declar pe propria răspundere că deplasările sunt efectuate numai în interesul propriu/al persoanei cu handicap.Sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal în conformitate cu legislația în vigoare.Data .................................. Semnătura ..............................Tabel privind acordarea bonurilor de carburant pe suport hârtie
    Nr. crt.Data acordăriiNr. și seria bonului de carburantNr. de bonuri de carburantGradul de handicapTotal sumăSemnătura de primire
    Gradul accentuatGradul grav
    TOTAL
     +  Anexa nr. 5(Anexa nr. 9 la normele metodologice)
    FORMULAR
    pentru acordarea bonurilor valorice pe suport electronic (card carburant),
    în baza art. 24 alin. (9) și (10) din Legea nr. 448/2006
    privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
    - model -
    Nr. ................./................
    Doamnă/Domnule director,I. (Se completează cu datele persoanei cu handicap. La solicitare se prezintă documentele în original.)Subsemnatul/Subsemnata:1. Numele și prenumele .............................................................................2. CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|3. Domiciliul: localitatea .........(sat, comună, oraș, municipiu)........., sectorul/județul ......................., str. ...................... nr. ........, bl. ..........., sc. .........., et. ........, ap. ........., cod poștal ....................4. Telefon ...............................................5. E-mail .................................................6. Certificat de încadrare în grad de handicap (număr/serie/dată) ...........................................7. Gradul de handicap .....................................II. (Se completează de către reprezentantul legal, asistentul personal, asistentul personal profesionist sau însoțitorul, pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat, părinte, tutore, asistent maternal sau persoana care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului cu handicap grav sau accentuat în baza unei măsuri de protecție specială, stabilită în condițiile legii. Se prezintă documentele de identitate în original.)1. Numele și prenumele ...........................................................................2. Domiciliul: localitatea .......(sat, comună, oraș, municipiu)............., sectorul/județul ......................., str. ...................... nr. ........, bl. ......, sc. .........., et. ........, ap. ........., cod poștal .......................3. Telefon ...............................................4. E-mail .................................................Actul și valabilitatea acestuia, prin care persoana este desemnată reprezentant legal, sau documentul care face dovada reprezentativității, conform pct. II: ...................................................Cunoscând prevederile art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la falsul în declarații, declar pe propria răspundere că deplasările sunt efectuate numai în interesul propriu/al persoanei cu handicap.Sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal în conformitate cu legislația în vigoare.Data........................................Semnătura..................................Tabel privind acordarea bonurilor valorice pe suport electronic (card de carburant)
    Nr. crt.Data acordăriiNr. bon valoric pe suport electronic (card de carburant)Valabilitate card de carburantGradul de handicapTotal sumăSemnătura de primire
    Gradul accentuatGradul grav
    TOTAL
    Tabelul se completează doar la emiterea/înmânarea cardului de carburant.Cardul de carburant se alimentează conform prevederilor art. 19^2 alin. (2) din normele metodologice.
     +  Anexa nr. 6(Anexa nr. 10 la normele metodologice)
    CENTRALIZATOR
    pentru decontarea carburantului, în baza art. 24 alin. (9) și (10) din Legea nr. 448/2006
    privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
    - model -
    Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului ................................Nr. .................. data .................
    Nr. crt.Numele și prenumele persoanei cu dizabilități care solicită decontareaCNP-ul persoanei cu dizabilități care solicită decontareaNr. și data documentului care atestă încadrarea în grad de handicapGradul de handicapSuma solicitată pentru decontare
    Gradul accentuatGradul grav
    1.
    2.
    TOTAL
    Nr. de persoane cu dizabilități care solicită decontareaSuma solicitată pentru decontare

    Semnătură autorizată
    Director general,
    .....................................
     +  Anexa nr. 7(Anexa nr. 11 la normele metodologice)
    CENTRALIZATOR
    de acordare a bonurilor de carburant pe suport hârtie,
    în baza art. 24 alin. (9) și (10) din Legea nr. 448/2006
    privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
    - model -
    Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului ................................Nr. .................. data .................
    Nr. crt.Numele și prenumele persoanei cu dizabilități care solicită acordareaCNP-ul persoanei cu dizabilități care solicită acordareaNr./Seria/Data documentului care atestă încadrarea în grad de handicapGradul de handicapNr. de bonuri acordateNr. și seria bonurilorValoarea bonurilor
    Gradul accentuatGradul grav
    1.
    2.
    3.
    TOTAL
    Nr. total de persoane cu dizabilități care solicită acordareadin careNr. total de bonuri acordatedin careValoarea totală a bonurilor
    gradul accentuatgradul gravgradul accentuatgradul grav

    Semnătură autorizată
    Director general,
    .......................................
     +  Anexa nr. 8(Anexa nr. 12 la normele metodologice)
    CENTRALIZATOR
    de acordare a bonurilor valorice pe suport electronic (card carburant),
    în baza art. 24 alin. (9) și (10) din Legea nr. 448/2006
    privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
    - model -
    Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului ................................Nr. .................. data .................
    Nr. crt.Numele și prenumele persoanei cu dizabilități care solicită acordareaCNP-ul persoanei cu dizabilități care solicită acordareaNr./Seria/Data documentului care atestă încadrarea în grad de handicapPerioada de valabilitate a documentului care atestă încadrarea în grad de handicapGradul de handicapNumărul cardului de carburant Valoarea bonurilor
    Gradul accentuatGradul grav
    1.
    2.
    3.
    TOTAL
    Nr. total de persoane cu dizabilități care solicită acordareadin careValoarea totală a bonurilor
    gradul accentuatgradul grav

    Semnătură autorizată
    Director general,
    ...................................
     +  Anexa nr. 9(Anexa nr. 13 la normele metodologice)
    CENTRALIZATOR BORDEROURI DE DECONT
    pentru decontarea carburantului, pentru acordarea bonurilor de carburant,
    în baza art. 24 alin. (9) și (10) din Legea nr. 448/2006
    privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
    - model -
    Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului ................................Nr. .................. data .................
    Nr. crt.Nr. total de persoane cu dizabilități care solicită decontarea/alimentareaNr. total de bonuri fiscale pentru decont combustibil (din centralizatoare) (rândul 1)Gradul de handicapNr. total de bonuri de carburant pe suport hârtie (rândul 2)Gradul de handicapNr. total de bonuri valorice pe suport electronic (card carburant) (rândul 3)Gradul de handicapSuma solicitată pentru decontare
    Gradul accentuatGradul gravGradul accentuatGradul gravGradul accentuatGradul grav
    1.
    2.
    3.
    TOTAL

    Semnătură autorizată
    Director general,
    ..................................
    -----