DECIZIE nr. 18 din 6 noiembrie 2023privind aprobarea tarifelor pentru publicarea actelor în Monitorul Oficial al României, părțile I-VII
EMITENT
  • CAMERA DEPUTAȚILOR
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1013 din 7 noiembrie 2023



    În temeiul art. 20 și 21 din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, republicată, cu modificările și completările ulterioare,Biroul permanent al Camerei Deputaților adoptă prezenta decizie.  +  ARTICOL UNIC(1) Se aprobă tarifele pentru publicarea actelor în Monitorul Oficial al României, părțile I-VII, care se aplică în anul 2024, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.(2) Pagina de manuscris a actelor înaintate spre publicare în Monitorul Oficial al României, părțile I-VII, reprezintă 2.000 de semne, inclusiv spațiile. Tariful de publicare a actelor în Monitorul Oficial al României, Partea I bis, se exprimă în lei/pagină, indiferent de numărul de caractere.(3) Actele înaintate spre publicare în Monitorul Oficial al României, părțile I-VII, vor avea un conținut lizibil tehnoredactat la un rând și jumătate, cu corp 12 Times New Roman, fără ștersături sau adăugări nedactilografiate care fac de neînțeles textul acestora.(4) Tarifele conțin taxa pe valoarea adăugată.(5) Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Această decizie a fost adoptată de Biroul permanent al Camerei Deputaților în ședința din 6 noiembrie 2023.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    VASILE-DANIEL SUCIU
    București, 6 noiembrie 2023.Nr. 18.  +  ANEXĂ
    TARIFE
    pentru publicarea actelor în Monitorul Oficial al României, părțile I-VII
    1. Monitorul Oficial al României, Partea I
    1.1. Publicare acte în Monitorul Oficial al României, Partea I154 lei/pagina de manuscris
    1.2. Publicare acte în Monitorul Oficial al României, Partea I bis3 lei/pagină
    2. Monitorul Oficial al României, Partea I, în limba maghiară
    2.1. Publicare acte176 lei/pagina de manuscris
    3. Monitorul Oficial al României, Partea a II-a
    3.1. Publicarea actelor prevăzute la art. 6 din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, republicată, cu modificările și completările ulterioare154 lei/pagina de manuscris
    4. Monitorul Oficial al României, Partea a III-a
    4.1. Pierderi acte persoane juridice22 lei
    4.2. Pierderi acte persoane fizice, schimbări de nume-
    4.3. Acte ale instanțelor judecătorești a căror publicare este prevăzută de lege: a) citații emise de instanțele judecătorești; b) ordonanța judecătoriei privind pierderea, sustragerea sau distrugerea cecului ca instrument de plată, a cambiei și a biletului la ordin; c) hotărârea instanței judecătorești rămasă definitivă, prin care se constată că proveniența bunurilor este justificată, respectiv că dobândirea unei cote-părți din avere sau a anumitor sume determinate nu are caracter justificat; d) alte acte procedurale a căror publicare este prevăzută de lege.128 lei/pagina de manuscris
    4.4. Hotărâri judecătorești care atestă calitatea de lucrător sau colaborator al Securității
    4.5. Concursuri prevăzute de lege
    4.6. Acte a căror publicare este prevăzută de lege: a) raportul periodic de activitate al autorităților publice în temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare; b) raportul Consiliului Superior al Magistraturii și raportul privind starea justiției; c) bilanțuri de ocupare a forței de muncă pe județe și la nivel național; d) alte acte a căror publicare este prevăzută de lege.
    5. Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a
    5.1. Publicarea actelor prevăzute de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare128 lei/pagina de manuscris
    5.2. Publicarea altor acte prevăzute de lege
    6. Monitorul Oficial al României, Partea a V-a
    6.1. Publicarea contractului colectiv de muncă la nivel național și de ramură, a convențiilor și recomandărilor Organizației Internaționale a Muncii, precum și a altor acte stabilite prin dispoziții legale128 lei/pagina de manuscris
    7. Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a
    7.1. Publicarea anunțurilor privind regimul contractelor de concesiune, închiriere, vânzare de bunuri proprietate publică și privată, prevăzute de lege128 lei/pagina de manuscris
    7.2. Publicarea anunțurilor privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, prevăzute de lege
    7.3. Publicarea altor acte prevăzute de lege
    8. Monitorul Oficial al României, Partea a VII-a
    8.1. Publicarea actelor prevăzute de Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată, cu modificările ulterioare128 lei/pagina de manuscris
    8.2. Publicarea altor acte prevăzute de lege
    NOTĂ:Tarifele conțin TVA.
    ------