ORDONANȚĂ nr. 40 din 31 august 2023pentru modificarea Legii nr. 152/2020 privind organizarea și finanțarea serviciilor de promovare a sănătății și prevenire a îmbolnăvirilor
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 1 septembrie 2023



    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 pct. IV.6 din Legea nr. 193/2023 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.  +  Articolul ILegea nr. 152/2020 privind organizarea și finanțarea serviciilor de promovare a sănătății și prevenire a îmbolnăvirilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 659 din 24 iulie 2020, se modifică după cum urmează:1. Titlul se modifică și va avea următorul cuprins: LEGEprivind promovarea sănătății și prevenirea îmbolnăvirilor2. La articolul 1, alineatul (3) va avea următorul cuprins: (3) Activitățile de promovare a sănătății și prevenire a îmbolnăvirilor în rândul populației din România reprezintă un ansamblu de acțiuni intersectoriale, coordonate de către Guvern și instituțiile abilitate și realizate prin toate tipurile de unități sanitare, constituite și organizate conform legii, împreună cu cetățenii, familia, societatea în ansamblul ei, pentru creșterea speranței de viață, reducerea deceselor evitabile, precum și îmbunătățirea stării de sănătate și creșterea calității vieții.3. La articolul 2, literele a), b), f) și g) vor avea următorul cuprins:a) principiul echității - presupune asigurarea distribuției și a accesului tuturor cetățenilor, în mod echitabil și nediscriminatoriu, la acest tip de activități, în funcție de nevoile de sănătate;b) principiul subsidiarității - asigură implementarea deciziilor cât mai aproape de cetățean, precum și corelarea activităților de promovare a sănătății și prevenire a îmbolnăvirilor la nivel național în concordanță cu posibilitățile existente la nivel regional sau local;…....................................................f) principiul integralității - reprezintă asigurarea activităților de promovare a sănătății și prevenire a îmbolnăvirilor în mod integrat, prin dezvoltarea unei infrastructuri;g) principiul eficienței - reprezintă gestionarea eficientă și organizată a resurselor alocate activităților de promovare a sănătății și prevenire a îmbolnăvirilor în scopul reducerii costurilor asistenței medicale curative;4. Articolul 4 va avea următorul cuprins:  +  Articolul 4(1) Activitățile de promovare a sănătății și prevenire a îmbolnăvirilor se realizează pe baza unui Plan național de promovare a sănătății și prevenire a îmbolnăvirilor.(2) Ministerul Sănătății, în colaborare cu ministerele și instituțiile publice cu atribuții în adoptarea și implementarea măsurilor necesare pentru asigurarea unor medii de viață și muncă benefice sănătății și prevenirii îmbolnăvirilor, elaborează Planul național de promovare a sănătății și prevenire a îmbolnăvirilor pe o perioadă de 4 ani.(3) Coordonarea procesului de elaborare și, după caz, revizuire a Planului național de promovare a sănătății și prevenire a îmbolnăvirilor prevăzut la alin. (1), precum și monitorizarea rezultatelor acestuia revin Ministerului Sănătății.5. La articolul 5, alineatele (1), (2) și (4) vor avea următorul cuprins:  +  Articolul 5(1) Activitățile de promovare a sănătății și prevenire a îmbolnăvirilor sunt garantate de stat și sunt finanțate de la bugetul de stat, prin bugetele ministerelor și instituțiilor publice cu responsabilități în realizarea planului prevăzut la art. 4 alin. (1), de la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, de la bugetele locale, din bugetul fondurilor externe nerambursabile, din donații și sponsorizări, precum și din alte surse legal constituite, potrivit legislației în vigoare.(2) Fundamentarea, elaborarea și execuția sumelor alocate anual, precum și evaluarea atingerii rezultatelor și a eficienței cheltuielilor efectuate din fonduri publice pentru realizarea planului prevăzut la art. 4 alin. (1) sunt în responsabilitatea fiecărui minister sau a fiecărei instituții publice implicate în implementarea activităților Planului național de promovare a sănătății și prevenire a îmbolnăvirilor.…....................................................(4) Alocarea fondurilor de la bugetele prevăzute la alin. (1) pentru activitățile specifice de promovare a sănătății și prevenire a îmbolnăvirilor se va face în corespondență cu prioritățile identificate anual, cu fundamentările realizate pentru implementarea activităților Planului național de promovare a sănătății și prevenire a îmbolnăvirilor prevăzut la art. 4 alin. (1) și cu încadrarea în bugetele aprobate anual ministerelor și instituțiilor publice responsabile.6. La articolul 5, alineatul (3) se abrogă. 7. La articolul 6, alineatul (1) va avea următorul cuprins:  +  Articolul 6(1) Activitățile de promovare a sănătății și prevenire a îmbolnăvirilor sunt organizate și coordonate de Ministerul Sănătății.8. La articolul 6, alineatul (2) se abrogă. 9. La articolul 6, alineatul (3) va avea următorul cuprins: (3) În sensul prezentei legi, activitățile de promovare a sănătății și prevenire a îmbolnăvirilor se referă la:a) promovarea sănătății și educația pentru sănătate;b) analiza, monitorizarea și evaluarea riscurilor pentru sănătate;c) reducerea impactului factorilor de risc în populația generală și în grupurile vulnerabile;d) prevenirea și combaterea bolilor infectocontagioase;e) prevenirea și depistarea precoce a bolilor cronice;f) modalități de organizare a activităților de promovare a sănătății și prevenire a îmbolnăvirilor în sistemul de sănătate;g) activități de comunicare și analiză a politicilor de promovare a sănătății și prevenire a îmbolnăvirilor;h) activități integrative și multisectoriale referitoare la politici de prevenție specifice;i) activități de cercetare.10. La articolul 7 alineatul (1), literele a), c) și f) vor avea următorul cuprins: a) evaluarea principalilor determinanți ai stării de sănătate și a abordării acestora în toate politicile publice;…....................................................c) analiza și evaluarea nevoilor de sănătate ale populației și comunităților din România;…....................................................f) elaborarea împreună cu Ministerul Educației a curriculumului de educație pentru sănătate.11. La articolul 7 alineatul (3), litera a) va avea următorul cuprins: a) elaborarea de reglementări privind controlul factorilor de risc;12. La articolul 7 alineatul (3), litera b) se abrogă. 13. La articolul 7 alineatul (4), litera a) va avea următorul cuprins: a) asigurarea vaccinurilor pe întreg teritoriul, conform necesităților obiective ale României, ținând cont de recomandările Organizației Mondiale a Sănătății;14. La articolul 7 alineatul (4), litera b) se abrogă. 15. La articolul 7 alineatul (4), litera e) va avea următorul cuprins: e) desfășurarea activității de supraveghere epidemiologică pe întreg teritoriul României.16. La articolul 7 alineatul (5), literele a)-c) vor avea următorul cuprins: a) desfășurarea campaniilor de promovare și informare a populației generale privind factorii de risc ai bolilor cronice și principalele metode de prevenție;b) dezvoltarea de intervenții aplicabile la nivel individual pentru reducerea factorilor de risc modificabili; c) desfășurarea programelor de screening populațional și pentru depistarea precoce a bolilor cronice;17. La articolul 7 alineatul (6), literele c) și d) vor avea următorul cuprins: c) identificarea și implementarea de mecanisme inovative de realizare a activităților preventive;d) elaborarea de ghiduri pentru asigurarea și controlul calității pentru activitățile preventive;18. La articolul 7, alineatul (7) va avea următorul cuprins: (7) Activitatea prevăzută la art. 6 alin. (3) lit. g) se realizează prin:a) identificarea modalităților adecvate de informare și comunicare către populație cu privire la determinanții stării de sănătate;b) realizarea de acțiuni de informare și comunicare către populație și campanii naționale privind factorii de risc și comportamentele la risc și evaluarea efectelor acestora.19. La articolul 7 alineatul (8), litera c) va avea următorul cuprins: c) dezvoltarea și utilizarea de instrumente pentru evaluarea impactului politicilor publice și proiectelor implementate în comunități asupra sănătății.20. Articolul 8 se abrogă. 21. Articolul 10 se abrogă.  +  Articolul IIÎn termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, prin hotărâre a Guvernului, se aprobă Planul național de promovare a sănătății și prevenire a îmbolnăvirilor, elaborat potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 152/2020 privind organizarea și finanțarea serviciilor de promovare a sănătății și prevenire a îmbolnăvirilor.
    PRIM-MINISTRU
    ION-MARCEL CIOLACU
    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru,
    Marian Neacșu
    Viceprim-ministru,
    ministrul afacerilor interne,
    Marian-Cătălin Predoiu
    Ministrul sănătății,
    Alexandru Rafila
    p. Ministrul apărării naționale,
    Eduard Bachide,
    secretar de stat
    Ministrul finanțelor,
    Marcel-Ioan Boloș
    București, 31 august 2023.Nr. 40.-----