ORDIN nr. 1.802 din 4 iulie 2023pentru aprobarea simbolului care indică apartenența la sistemul de garanție-returnare
EMITENT
  • MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILOR
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 626 din 10 iulie 2023



    Luând în considerare Referatul de aprobare al Direcției generale deșeuri și situri contaminate nr. DGDSC/111.525 din 4.07.2023 pentru aprobarea simbolului care indică apartenența la sistemul de garanție-returnare,având în vedere Propunerea administratorului sistemului de garanție-returnare S.C. RetuRo Sistem Garanție Returnare - S.A. de aprobare a simbolurilor nr. 110 din 30.05.2023, înregistrată la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor cu nr. R/15.659 din 31.05.2023, precum și Contractul de cesiune marcă din data de 9.03.2023, încheiat între RETURO SISTEM GARANȚIE RETURNARE - S.A. și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor,în temeiul art. 24 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2021 privind stabilirea sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile, republicată, cu modificările ulterioare, al art. 57 alin. (1), (4) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, cu modificările și completările ulterioare,ministrul mediului, apelor și pădurilor emite prezentul ordin.  +  Articolul 1Se aprobă simbolul care indică apartenența la sistemul de garanție-returnare prevăzut la art. 24 din Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2021 privind stabilirea sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile, republicată, cu modificările ulterioare, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.  +  Articolul 2Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Ministrul mediului, apelor și pădurilor,
    Mircea Fechet
    București, 4 iulie 2023.Nr. 1.802.  +  ANEXĂ
    SIMBOLUL
    care indică apartenența la sistemul de garanție-returnare*)
    *) Simbolul este reprodus în facsimil.
    -----