ORDIN nr. M.95 din 4 mai 2023pentru modificarea și completarea Regulamentului onorurilor și ceremoniilor militare, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.63/2013
EMITENT
  • MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 500 din 8 iunie 2023



    Pentru aplicarea prevederilor art. 32 lit. a)-d) din Legea nr. 379/2003 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 3 lit. d) și art. 10 lit. d) din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice, cu completările ulterioare, ale art. 17 alin. 3 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 1.802/2004 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea și desfășurarea ceremonialurilor funerare pentru personalul aflat în misiune în străinătate, decedat în teatrele de operații, în acțiuni de luptă sau în atentate teroriste,având în vedere prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 96/1998 privind proclamarea Zilei drapelului național, ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 99/1998 pentru proclamarea Zilei imnului național al României, ale art. 15 și 16 din Legea nr. 215/2016 privind ceremoniile oficiale, cu completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 40 alin. (1) și art. 70 din Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare,ministrul apărării naționale emite prezentul ordin.  +  Articolul IRegulamentul onorurilor și ceremoniilor militare, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.63/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 și 396 bis din 1 iulie 2013, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. În tot cuprinsul regulamentului următoarele denumiri se modifică și se înlocuiesc după cum urmează:a) „Serviciul istoric al armatei“ cu „Arhivele militare naționale române“;b) „Ziua Independenței de Stat a României“ cu „Ziua Independenței Naționale a României“;c) „Ziua Unirii“ cu „Ziua Unirii Principatelor Române“;d) „Ziua NATO“ cu „Ziua NATO în România“.2. La articolul 6 alineatul (2), după litera n) se introduce o nouă literă, litera o), cu următorul cuprins:o) schimbarea gărzii la Mormântul Ostașului Necunoscut.3. La articolul 7 alineatul (1), după litera i) se introduce o nouă literă, litera i^1), cu următorul cuprins:i^1) la învestirea în funcție a secretarilor de stat în Ministerul Apărării Naționale;4. La articolul 7 alineatul (3), după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:h) Ziua Victoriei în Europa - 8 Mai.5. Articolul 10 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 10(1) Onorul militar se acordă în situațiile și în condițiile stabilite pentru fiecare caz în parte de către organizatori, în felurile și potrivit detaliilor prevăzute în anexele nr. 2, 2a și 3, pentru:a) persoanele prevăzute în anexa nr. 2a;b) șefi de state, președinți de parlamente, prim-miniștri sau șefi de guverne, miniștri ai apărării și șefi ai statelor majore generale/similari aflați în vizite oficiale în România;c) personalități civile și militare cu rang de președinte sau de secretar general al unei organizații internaționale de securitate;d) ambasadori acreditați în România atunci când ceremoniile militare sunt organizate de aceștia;e) șefi ai statelor majore ale categoriilor de forțe ale Armatei României, precum și șefi/comandanți ai categoriilor de forțe ale armatelor străine, aflați în vizite oficiale în România;f) secretarii de stat din Ministerul Apărării Naționale și secretarul general al Ministerului Apărării Naționale;g) militarul cu gradul și funcția cele mai mari, participant la ceremonie, conform actelor normative în vigoare.(2) Ceremonia militară începe atunci când sosește șeful/interimarul instituției cu rangul cel mai înalt.(3) În situația în care la ceremonie nu participă șeful/interimarul vreunei instituții, pentru stabilirea persoanei oficiale se aplică ordinea de precădere prevăzută în anexa nr. 2a.(4) În situația în care ministrul apărării naționale dispune să fie reprezentat la o activitate organizată la nivelul Ministerului Apărării Naționale de către un secretar de stat, onorul va fi acordat persoanei desemnate.6. La articolul 13, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:(5) În situația în care, cu ocazia zilelor stabilite prin lege, comandantul garnizoanei primește de la autorități și instituții diferite solicitarea de organizare simultană a ceremonialelor militare, acesta transmite răspunsul la solicitare în funcție de resursele disponibile pentru organizarea detașamentului de onoare potrivit anexei nr. 3.7. La articolul 15 alineatul (2), literele a), c), e)-h) se modifică și vor avea următorul cuprins:a) la apropierea mijlocului de transport oficial la locul de oprire/coborâre, trompetul intonează succesiv semnalele «Atențiune» și «Prevestirea pentru primirea generalului»; simultan cu al doilea semnal, comandatul gărzii de onoare, aflat cu fața la formație, comandă onorul, apoi se întoarce spre persoana oficială, trompetul încetează și muzica militară intonează «Marșul de întâmpinare»; în acest timp, comandatul gărzii de onoare mânuiește sabia «pentru onor» - mișcarea întâi - dacă este dotat cu sabie, se apropie în pas de defilare de persoana căreia i se dă onorul, se oprește la o distanță de 6-4 pași de aceasta, moment la care muzica militară încetează să cânte; comandantul gărzii salută, mânuiește sabia «pentru onor» - mișcarea a doua - dacă este dotat cu sabie și raportează: «Domnule ………... - funcția sau gradul, dacă persoana oficială este militar Excelență/Maiestate - garda de onoare, constituită în cinstea sosirii dumneavoastră/Excelenței Voastre/Majestății Voastre, vă prezintă onorul. Sunt comandantul gărzii …….. - gradul și numele»;.....................................................c) la terminarea intonării imnului național al României sau imnurilor naționale, după caz, muzica militară reia «Marșul de întâmpinare», iar persoana oficială, însoțită de comandantul gărzii de onoare, se deplasează spre garda portdrapel pentru salutul drapelului de luptă, moment în care militarul portdrapel înclină drapelul la 45°/90°;....................................................e) în timpul trecerii în revistă, militarii gărzii de onoare, cu excepția celor din garda drapelului de luptă și din muzica militară, urmăresc cu privirea persoana oficială prin întoarcerea capului;f) după trecerea în revistă a gărzii de onoare, persoana oficială revine la mijlocul formației;g) în momentul când persoana oficială se oprește la mijlocul formației pentru a saluta garda de onoare, muzica militară încetează să cânte; la cuvintele de salut adresate gărzii de onoare, militarii acesteia, la semnalul comandantului gărzii de onoare, răspund «Să trăiți!» sau cu formula stabilită de protocolul diplomatic; după răspunsul la salut, muzica militară reia intonarea «Marșului de întâmpinare»;h) când persoana oficială îl salută pe comandantul gărzii de onoare, acesta prezintă sabia «pentru onor» sau salută, după caz;8. La articolul 15 alineatul (2), litera i) se abrogă.9. La articolul 15, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:(2^1) Pe timpul ceremoniilor organizate la Palatul Cotroceni și la Palatul Victoria, detaliate în anexele nr. 5a și 5b, se execută următoarele activități:a) la apropierea mijlocului de transport oficial la locul de oprire/coborâre, trompetul intonează succesiv semnalele «Atențiune» și «Prevestirea pentru primirea generalului»; simultan cu al doilea semnal, comandatul gărzii de onoare, aflat cu fața la formație, comandă onorul, apoi se întoarce spre persoana oficială, trompetul încetează și muzica militară intonează „Marșul de întâmpinare»; în acest timp, comandatul gărzii de onoare mânuiește sabia «pentru onor» - mișcarea întâi lungă dacă este dotat cu sabie, se apropie în pas de defilare de persoana căreia i se dă onorul, se oprește la o distanță de 6-4 pași de acesta, moment la care muzica militară încetează să cânte; comandantul gărzii salută, mânuiește sabia «pentru onor» - mișcarea a doua - dacă este dotat cu sabie și raportează: «Domnule….... - funcția sau gradul, dacă persoana oficială este militar - Excelență/Maiestate - garda de onoare, constituită în cinstea sosirii dumneavoastră/ Excelenței Voastre/Majestății Voastre, vă prezintă onorul. Sunt comandantul gărzii……….... - gradul și numele»;b) după prezentarea raportului, comandantul gărzii de onoare execută o întoarcere la dreapta/stânga, apoi execută 3-5 pași înapoi; muzica militară intonează imnul național al României sau imnurile naționale, întâi pe cel al țării oaspete; la ordin, în timpul intonării imnurilor naționale, se execută 21 de salve de artilerie;c) la terminarea intonării imnului național al României sau imnurilor naționale, după caz, muzica militară reia „Marșul de întâmpinare», iar persoana oficială, însoțită de comandantul gărzii de onoare, se deplasează spre garda portdrapel pentru salutul drapelului de luptă, iar militarul portdrapel înclină drapelul la 45º/90º imediat după intonarea imnului/imnurilor și începerea «Marșului de întâmpinare»;d) când persoana oficială s-a îndepărtat la 3-4 pași, drapelul de luptă se readuce în poziția verticală; persoana oficială trece în revistă garda de onoare, până la flancul stâng al acesteia, apoi revine la mijlocul formației;e) în timpul trecerii în revistă, militarii gărzii de onoare, în afară de cei din garda drapelului de luptă și din muzica militară, urmăresc cu privirea persoana oficială prin întoarcerea capului;f) după trecerea în revistă a gărzii de onoare, persoana oficială revine la mijlocul formației;g) în momentul când persoana oficială se oprește la mijlocul formației pentru a saluta garda de onoare, muzica militară încetează să cânte; la cuvintele de salut adresate gărzii de onoare, militarii acesteia, la semnalul comandantului gărzii de onoare, răspund «Să trăiți!» sau cu formula stabilită de protocolul diplomatic; după răspunsul la salut, muzica militară reia intonarea «Marșului de întâmpinare»;h) când persoana oficială îl salută pe comandantul gărzii de onoare, acesta prezintă sabia «pentru onor» sau salută, după caz;i) dacă prin planul de desfășurare a solemnității s-a stabilit și prezentarea oficialităților participante la activitate, după ce persoana oficială s-a îndepărtat la 5-7 pași, comandantul gărzii de onoare se întoarce la stânga-împrejur, se deplasează în față și la mijlocul formației, iar muzica militară interpretează piano «Marșul de întâmpinare»; după plecarea persoanei oficiale - îndepărtarea acesteia la 15-20 de pași, muzica militară încetează să cânte și comandantul gărzii de onoare comandă trecerea armei la umărul stâng;j) dacă prin planul de desfășurare a solemnității s-a stabilit defilarea gărzii de onoare, aceasta, la comanda comandantului ei, se încolonează și defilează; după ce garda de onoare s-a îndepărtat la 15-20 de pași de locul unde s-a primit defilarea, muzica militară prezintă onorul.10. Articolul 36 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 36Ziua Independenței Naționale a României se aniversează la 10 mai, în toată țara, la monumentele eroilor Războiului de Independență.11. La articolul 38, partea introductivă a alineatului (10) se modifică și va avea următorul cuprins:(10) Ceremonia militară de înălțare a drapelului României cuprinde activitățile prevăzute la art. 6 alin. (2) lit. d), precum și următoarele activități:12. La articolul 38 alineatul (11), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:b) în timpul intonării «Onorului la drapel», drapelul României, prins de colțuri și la jumătate și purtat de 6 militari, care au în față un comandant, este adus la catargul de arborare, se leagă la catarg de către cei 2 militari aflați în așteptarea drapelului, șnur după șnur, concomitent cu rularea scripetelui de înălțare, până la realizarea ultimei legături; ultimii doi militari care poartă drapelul României continuă să țină pânza acestuia întinsă între ei, pe orizontală, la nivelul centurii;13. La articolul 39, partea introductivă a alineatului (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Ceremonia constă în următoarele activități:14. La articolul 39 alineatul (4), înaintea literei a), care devine litera a^1), se introduce o nouă literă, litera a), cu următorul cuprins:a) ocuparea locului stabilit în dispozitiv de către persoana oficială;15. La articolul 41 alineatul (3), după litera a) se introduc două noi litere, literele a^1) și a^2), cu următorul cuprins:a^1) decorarea unor drapele de luptă;a^2) depunerea jurământului militar;16. La articolul 45, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 45(1) La parada militară națională participă, de regulă, trupe ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Protecție și Pază și Serviciului de Telecomunicații Speciale, dar și efective aparținând unor armate străine invitate la acest eveniment, potrivit planului întocmit de comun acord.17. La articolul 46, alineatele (3), (4) și (6) se modifică și vor avea următorul cuprins:(3) După terminarea intonării imnului, Președintele României depune o coroană de flori, își ocupă locul în tribună, după care se ține un moment de reculegere în memoria eroilor neamului căzuți pe câmpurile de luptă, timp de 15 secunde.(4) După ce s-a încheiat momentul de reculegere, comandantul gărzii de onoare comandă ieșirea din dispozitivul de primire și ocuparea locului în dispozitivul de defilare......................................................(6) Comandantul paradei militare naționale comandă începerea defilării cu formulele: «V-ALINIAȚI!», «Detașamente - DREPȚI!», «Pentru defilare, cu onorul spre dreapta, înainte - MARȘ!18. La articolul 48, literele a) și i) se modifică și vor avea următorul cuprins:a) trompetul intonează succesiv semnalele «Atențiune» și «Prevestirea pentru primirea generalului»; în același timp cu al doilea semnal, comandantul gărzii de onoare, aflându-se cu fața la formație, comandă onorul, după care se întoarce spre președinte, iar muzica militară intonează «Marșul de întâmpinare»; în timpul intonării marșului, comandantul gărzii de onoare se întoarce cu frontul către locul unde este dispus președintele, mânuiește sabia «pentru onor», mișcarea întâi, se apropie în pas normal de președinte, se oprește la o distanță de 6-4 pași de acesta, mânuiește sabia «pentru onor», mișcarea a doua, și raportează cu formula: «Domnule președinte, garda de onoare, constituită cu prilejul învestirii dumneavoastră în funcție, vă prezintă onorul. Sunt comandantul gărzii …. gradul și numele»;.....................................................i) la terminarea trecerii în revistă a gărzii de onoare, când președintele îl salută pe comandantul gărzii, acesta prezintă sabia «pentru onor» și, după ce președintele s-a îndepărtat la 15-20 de pași, mânuiește «sabia la umăr», se întoarce la stânga-împrejur și se deplasează la mijlocul formației; muzica militară încetează intonarea «Marșului de întâmpinare», iar comandantul gărzii de onoare comandă trecerea armei la umărul stâng, dacă garda urmează să se deplaseze, sau la picior, dacă garda rămâne pe același loc pentru a da onorul președintelui care și-a încheiat mandatul.19. La articolul 51 alineatul (1), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:d) intonarea imnului național al României și salutul drapelului de luptă;20. La articolul 51 alineatul (3), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:b) muzica militară intonează imnul național al României; Președintele României sau prim-ministrul salută drapelul de luptă, după care trece în revistă garda de onoare până la jumătate, se oprește și salută formația; apoi continuă deplasarea până la flancul stâng al gărzii de onoare, se întoarce și salută pe comandantul gărzii de onoare, apoi se îndreaptă către autovehicul;21. La articolul 52 alineatul (4), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:a) fostul șef al Statului Major al Apărării comandă scoaterea/ieșirea drapelului de luptă în fața formației, excepție făcând situația în care ceremonia se desfășoară în spații interioare, iar garda portdrapel se găsește pe scena Aulei, în locul stabilit;22. La articolul 59, după primul alineat, care devine alineatul (1), se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:(2) La mormintele din cimitirele eroilor, în cadrul ceremoniilor de depunere a coroanelor de flori, pot fi aprinse candele/lumânări, depuse flori și simboluri ale tricolorului național.23. La articolul 61, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 61(1) La sosirea persoanei oficiale trompetul intonează semnalele «Atențiune» și «Prevestirea pentru primirea generalului», comandantul gărzii de onoare comandă onorul, iar muzica militară intonează «Marșul de întâmpinare»; nu se dă raportul, nu se trece în revistă și nu se salută garda de onoare, cu excepția persoanei nominalizate în anexa nr. 2a pct. 7 lit. a), situație când se dă raportul, se trece în revistă și se salută formația; după ce persoana oficială salută drapelul de luptă și ocupă locul stabilit, muzica militară încetează să cânte «Marșul de întâmpinare» și intonează imnul național al României sau, după caz, imnul național al țării oaspetelui și apoi imnul național al României.24. La articolul 69, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Datele de înființare sunt atestate de Arhivele militare naționale române prin emiterea unei note documentare, pe baza scurtului istoric întocmit de către structurile în cauză.25. La articolul 69, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (9), cu următorul cuprins:(9) Cu ocazia sărbătorii zilelor categoriilor de forțe se pot decora drapelele de luptă ale unor unități aparținând categoriei de forțe sărbătorite.26. La articolul 72, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Militarii care iau parte la retragerea cu torțe sunt din unitățile garnizoanei, nu poartă armament și execută deplasarea pe jos, iar precizările privind ținuta sunt făcute de către eșalonul superior. Militarii Brigăzii 30 Gardă «Mihai Viteazul» poartă ținuta de protocol/ceremonie.27. La articolul 72, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3) Algoritmul de aprindere a torțelor este următorul: comandantului detașamentului i se aprinde torța de către un militar care nu face parte din detașament; cheamă comandanții de plutoane la el, aceștia având câte o torță aparținând primului militar de la grupa 1, al fiecărui pluton, le aprinde torțele și comandă «În formație - MARȘ!». Aceștia se deplasează în flancul drept al plutoanelor, înmânează torța aprinsă militarului de la care a luat-o și își ocupă locul în formație. Comandantul detașamentului comandă «Aprindeți torțele!», iar militarii de pe primul rând își aprind torțele de la al doilea până la ultimul militar din grupă. Când toate grupele 1 de la fiecare pluton au torțele aprinse, comandantul de detașament comandă «La stânga împre-JUR!»; grupele 1 se întorc la stânga împrejur și aprind torțele militarilor de la grupele 2. Când sunt aprinse toate torțele de la grupele 2, comandantul de detașament comandă «La stânga împre-JUR!», moment în care grupele 1 se întorc în poziția inițială, iar grupele 2 se întorc cu frontul către grupele 3. După ce s-au aprins toate torțele de la grupele 3, comandantul de detașament comandă «La stânga împre-JUR!», iar grupele 2 se întorc în poziția inițială. Comandatul de detașament înmânează torța militarului care i-a aprins-o, comandă detașamentul și muzica militară «La stân-GA/La dreap-TA», după care se deplasează înaintea muzicii militare.28. La articolul 81, după primul alineat, care devine alineatul (1), se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:(2) În situația în care înhumarea cu onoruri militare are loc într-o altă garnizoană decât cea în care se regăsește cadrul militar decedat se asigură partea prevăzută în regulament pentru funeralii cu onoruri militare, până la realizarea transportului către localitatea unde are loc înmormântarea, de unde continuarea funeraliilor va fi preluată de militari din garnizoana de destinație.29. La articolul 82, alineatele (1), (3) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:  +  Articolul 82(1) Transportul persoanelor decedate în vederea înhumării în aceeași sau în altă localitate se face în sicrie cu capac, cu autovehicule special amenajate în acest scop, care respectă prevederile normelor sanitare și antiepidemice. Transportul persoanelor decedate din cauza unor boli contagioase se poate face numai pe baza certificatului eliberat de un medic specialist în medicină legală sau anatomie patologică și a adeverinței de înhumare eliberate de autoritatea administrației publice locale.......................................................(3) Pentru generali și amirali activi, în rezervă sau în retragere, pentru președintele României, președinții Senatului și Camerei Deputaților și prim-ministrul Guvernului României, în interiorul cimitirului, acolo unde situația permite, transportarea sicriului se face pe un afet de tun.(4) Organizarea funeraliilor cu onoruri militare pentru militarii cu grade de general/amiral se execută sub îndrumarea unui militar activ/în rezervă cu gradul de cel puțin general de brigadă/similar, desemnat prin grija comandantului de garnizoană.30. La articolul 83, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) În ziua înhumării, comandantul gărzii la sicriu organizează schimburi formate din câte 4 militari; militarii dintr-un schimb se așează pe ambele părți, la capetele sicriului, la 1-2 pași de acesta, și stau în poziția «drepți» ținând pistoalele-mitralieră sau puștile automate în poziția «La piept», excepție făcând militarii Brigăzii 30 Gardă «Mihai Viteazul» echipați în ținuta de ceremonie «Mihai Viteazul», care sunt înarmați cu sabie Solinger, în poziția «La umăr31. La articolul 95, litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:d) la sosirea drapelului de luptă, muzica militară intonează «Onor la drapel», iar unitatea militară prezintă onorul la drapel;32. La articolul 99, litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:b) după răspunsul la salut, comandantul ordonă ieșirea drapelului de luptă, garda drapelului de luptă iese din formație și se oprește în fața persoanei care înmânează decorația; odată cu începerea deplasării, muzica militară intonează «Onor la drapel»;33. La articolul 133, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 133(1) La ceremoniile militare desfășurate în unități, mari unități și garnizoane militare, obiectele de cult se asigură la locul/locurile de desfășurare a activităților prin grija preotului militar, iar prinoasele necesare pentru săvârșirea serviciului religios - prescură, vin, cărbune, tămâie, lumânări, cozonac, ouă roșii, pâine - se asigură prin grija structurii militare care organizează activitățile sau prin sponsorizare de către persoane fizice, instituții, societăți comerciale.34. Anexa nr. 2 se modifică și va avea cuprinsul prevăzut în anexa nr. 1 la prezentul ordin.35. După anexa nr. 2 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 2a, având cuprinsul prevăzut în anexa nr. 2 la prezentul ordin.36. Anexa nr. 3 se modifică și va avea cuprinsul prevăzut în anexa nr. 3 la prezentul ordin.37. Anexa nr. 5a se modifică și va avea cuprinsul prevăzut în anexa nr. 4 la prezentul ordin.38. După anexa nr. 5a se introduce o nouă anexă, anexa nr. 5b, având cuprinsul prevăzut în anexa nr. 5 la prezentul ordin.39. Anexa nr. 10 se modifică și va avea cuprinsul prevăzut în anexa nr. 6 la prezentul ordin.  +  Articolul IIAnexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezentul ordin.  +  Articolul IIIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Ministrul apărării naționale,
    Angel Tîlvăr
    București, 4 mai 2023.Nr. M.95.  +  Anexa nr. 1(Anexa nr. 2 la regulament)
    ONORUL MILITAR
    acordat personalităților române și străine și activitățile ce se desfășoară în cadrul ceremoniilor militare
    DetaliiFelul onorului militarPersoana căreia i se acordă onorul militarOcazii în care se acordă onorul militarTipul detașamentului de onoareActivități desfășurate în cadrul ceremoniei militareObservații
    Prezentarea onoruluiRaportul comandantului gărzii de onoareIntonarea imnului/imnurilor național(e)Executarea salvelor de artilerieSalutarea drapelului de luptăTrecerea în revistă a gărzii de onoareSalutarea gărzii de onoareDefilarea gărzii de onoareDefilarea muzicii militareServiciul religios
    01234567891011121314
    Onor militar excepționalPreședintelui RomânieiPredarea-primirea și învestirea în funcțieTip A*DaDaDa-DaDaDaDa*Da*Da 
    Plecarea/Sosirea în/din vizite oficiale în afara țării*Tip A*DaDaDa-DaDaDaDa*Da*- 
    Șefilor altor state (prim-miniștrilor cu prerogative de șef de stat)Sosirea/Plecarea în/din vizite oficiale în RomâniaTip A*DaDaDaDaDaDaDaDa*Da*- 
    Onor militar obișnuitPreședintelui RomânieiPlecarea/Sosirea în/din vizite de lucru într-o/dintr-o localitate, unitate sau instituție militară*Tip BDaDaDa-DaDaDa--- 
    - Președintelui României- Președintelui Senatului- Președintelui Camerei Deputaților - Prim-ministruluiSolemnități, ceremonii militare și activități de pregătire militarăTip BDaDaDa-DaDaDaDaDaDa 
    - Ministrului apărării naționale- Șefului Statului Major al Apărării Tip BDaDaDa-DaDaDaDa*Da*Da** 
    Onor militar obișnuit- Șefilor statelor majore ale categoriilor de forțe ale Armatei României- Persoanei din cadrul M.Ap.N. cu gradul cel mai înalt din garnizoană sau celei desemnate de către eșaloanele superioareSolemnități, ceremonii militare și activități de pregătire militarăTip BDaDaDa*-DaDaDaDa*Da*- 
     - Șefilor de state- Președinților de parlamente- Prim-miniștrilor sau șefilor de guverne- Miniștrilor apărării și șefilor statelor majore generale/similari, aflați în vizite oficiale în România- Ambasadorilor acreditați în România- Șefilor statelor majore ale categoriilor de forțe ale armatelor străine, aflați în vizite oficiale în RomâniaVizite oficialeTip BDaDaDa-DaDaDaDa*Da*- 
    Ceremonii publice, depuneri de coroane la Mormântul Ostașului Necunoscut sau la alte monumente ale eroilor militari români și străiniTip BDa-Da-Da--Da*Da*Da* 
    Onor militar simpluPreședintelui RomânieiȘedințe festive/de lucru la Parlament, Guvern sau alte instituțiiTip CDa---Da***----- 
    Onor militar simpluȘefilor altor stateSosiri/Plecări în/din RomâniaTip CDa---Da***----- 
    - Președintelui României- Președinților altor state (șefilor altor state)Sosiri/Plecări la/de la reședința oficială, vizite particulare (sau când anunțarea s-a făcut cu un preaviz mai mic de 48 de ore)Tip CDa---Da***----- 
    - Președintelui României- Președinților Senatului/Camerei Deputaților- Prim-ministruluiVizite de lucru, audiențe, convorbiri la instituția prezidențială, Parlament, Guvern, sediile unor organizații internaționaleTip CDa-Da***-Da***Da***-Da*Da*- 
    Onor militar simplu- Șefilor de state- Președinților de parlamente- Prim-miniștrilor sau șefilor de guverne- Miniștrilor apărării și șefilor statelor majore generale/similari, aflați în vizite oficiale în România- Ambasadorilor acreditați în România- Șefilor statelor majore ale categoriilor de forțe ale armatelor străine, aflați în vizite oficiale în RomâniaDepuneri de coroane la monumente sau cimitire ale eroilor militari străini sau români de pe teritoriul altui stat, ceremonii militare și religioase pentru sfințirea/dezvelirea unor noi lăcașuri de cult/monumenteTip CDa-Da**-Da**--Da*Da*Da 
    Reprezentanților autorității publice(coroborat cu prevederile art. 10)Depuneri de coroane la monumente sau cimitire ale eroilor militari români/străini, ceremonii militare și religioase pentru sfințirea/dezvelirea unor noi lăcașuri de cult/monumenteTip CDa-Da**-Da**--Da*Da*Da 
    * La ordin. ** Când este cazul.*** Când este cazul (la aeroport sunt întâmpinați/conduși de șeful misiunii de onoare).
     +  Anexa nr. 2(Anexa nr. 2a la regulament)
    ORDINEA DE PRECĂDERE
    în cadrul ceremoniilor oficiale a demnităților și funcțiilor publice
    1. Prezenta anexă are ca scop stabilirea unui ansamblu de norme aplicabile ceremoniilor oficiale desfășurate de autoritățile și instituțiile publice, centrale și locale.2. Prezenta anexă stabilește ordinea de precădere a participanților la ceremoniile oficiale, prevede regulile generale privind organizarea și desfășurarea ceremoniilor oficiale și reglementează atribuțiile autorităților și instituțiilor publice în această materie.3. Termenii și expresiile de mai jos au următorul înțeles:a) ordine de precădere - ansamblu de criterii cu privire la așezarea și locul participanților în cadrul ceremoniilor oficiale;b) precădere - prioritatea acordată unui participant la o ceremonie oficială față de un alt participant;c) protocol național - totalitatea activităților și regulilor de etichetă, curtoazie și ceremonial desfășurate de autoritățile și instituțiile publice în cadrul ceremoniilor oficiale.4. Precăderea nu poate fi delegată.5. Persoana care ocupă o demnitate sau funcție publică în calitate de interimar ocupă în ordinea de precădere locul titularului demnității sau funcției publice.6. Precăderea nu are semnificația conferirii de onoruri sau ierarhii și nu modifică atribuțiile autorităților sau instituțiilor publice ori ale reprezentanților acestora, astfel cum sunt acestea stabilite prin lege.7. În cadrul ceremoniilor oficiale organizate la nivel local ordinea de precădere este următoarea:a) Președintele României;b) președintele Senatului;c) președintele Camerei Deputaților;d) prim-ministrul;e) primarul localității unde se desfășoară ceremonia;f) președintele consiliului județean al județului unde se desfășoară ceremonia;g) prefectul județului unde se desfășoară ceremonia;h) reprezentanții altor autorități sau instituții publice conform ordinii de precădere.8. Ceremonia oficială începe atunci când sosește șeful instituției participante cu rangul cel mai înalt. În cazul în care ceremonia cuprinde alocuțiuni, acestea vor fi rostite în ordinea de precădere sau în ordinea inversă a precăderii, conform desfășurătorului ceremoniei.9. Un demnitar străin invitat la o ceremonie oficială în România ocupă locul echivalent omologului român.10. În cadrul ceremoniilor oficiale serviciul religios este facultativ. Momentul și durata acestuia vor fi stabilite și prevăzute în desfășurătorul ceremoniei, cu respectarea normelor, cutumelor și tradițiilor cultului religios care efectuează serviciul.11. În cadrul ceremoniilor oficiale se poate acorda onorul militar o singură dată persoanei cu rangul cel mai înalt.12. Depunerea coroanelor de flori se desfășoară cu respectarea ordinii de precădere. În cadrul unei ceremonii oficiale va putea fi depusă câte o singură coroană din partea următoarelor entități prezente:a) Președintele României/Administrația Prezidențială;b) Parlamentul României;c) Parlamentul European;d) Guvernul României/prefectul;e) primarul localității unde are loc ceremonia;f) președintele consiliului județean;g) corp diplomatic;h) structura organizatoare;i) după încheierea ceremoniei oficiale pot fi depuse coroane și din partea altor entități sau persoane.13. Ordinea de precădere în cadrul ceremoniilor oficiale a demnităților și funcțiilor publice:a) Președintele României;b) președintele Senatului;c) președintele Camerei Deputaților;d) prim-ministrul;e) fost șef de stat, în ordinea cronologică a primului mandat;f) președintele Curții Constituționale;g) președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție;h) membrii Biroului permanent al Senatului României, conform ordinii stabilite de către Biroul permanent;i) membrii Biroului permanent al Camerei Deputaților, conform ordinii stabilite de către Biroul permanent;j) senator, conform ordinii stabilite de Biroul permanent al Senatului României;k) deputat, conform ordinii stabilite de Biroul permanent al Camerei Deputaților;l) membri din România în Parlamentul European;m) ministru, conform ordinii stabilite de prim-ministru;n) consilier prezidențial, conform ordinii stabilite de Președintele României;o) președintele Academiei Române;p) șeful Statului Major al Apărării;q) funcții asimilate rangului de ministru, aflate în controlul, coordonarea sau subordonarea celor două camere ale Parlamentului României;r) funcții asimilate rangului de ministru, aflate în controlul, coordonarea sau subordonarea Senatului României;s) funcții asimilate rangului de ministru, aflate în controlul, coordonarea sau subordonarea Guvernului României;t) primarul general al municipiului București, primar de municipiu, oraș, sector, comună, în ordinea alfabetică a denumirii localităților și în ordinea crescătoare a numărului de sector;u) președintele consiliului județean, în ordinea alfabetică a denumirii județelor;v) prefect, în ordinea alfabetică a denumirii județelor;w) secretar de stat, în ordinea de precădere a ministerelor;x) consilier de stat, Administrația Prezidențială, conform ordinii stabilite de Președintele României;y) funcții asimilate rangului de secretar de stat, aflate în controlul, coordonarea sau subordonarea Parlamentului României;z) funcții asimilate rangului de secretar de stat, aflate în controlul, coordonarea sau subordonarea Senatului României;aa) funcții asimilate rangului de secretar de stat, aflate în coordonarea sau subordonarea prim-ministrului;bb) funcții asimilate rangului de secretar de stat, aflate în coordonarea sau subordonarea Secretariatului General al Guvernului;cc) funcții asimilate rangului de secretar de stat, aflate în coordonarea sau subordonarea ministerelor.
     +  Anexa nr. 3(Anexa nr. 3 la regulament)
    TIPURILE
    de detașamente de onoare constituite cu prilejul ceremoniilor militare
    DetaliiDetașamente de onoareCompunerea și mărimea detașamentului de onoareFelul onorului militar acordatȚinuta militarilorObservații
    TIP–A- drapelul de luptă cu gardă la drapel = 7 militari;- garda de onoare = 2 Cp. x 2 Pl. x 15 militari;- șiruri de onoare până la 20 de militari;- militari la intrarea/ieșirea în/din clădirea oficială = 2-4 militari;- trompet = 1 instrumentist;- muzica militară = 56 de instrumentiști.Onor militar excepționalUniforma*:- de protocol;- a categoriilor de forțe ale armatei (Pl. 1 - uniforma de protocol,Pl. 2 - uniforma de reprezentare a forțelor terestre,Pl. 3 - uniforma de reprezentare a forțelor aeriene, Pl. 4 - uniforma de reprezentare a forțelor navale).
    TIP–B- drapelul de luptă cu gardă la drapel = 7 militari;- gardă de onoare = 1 Cp. x 3 Pl. x 15 militari;- șiruri de onoare = 10-20 de militari;- militari la intrarea în clădirea oficială = 2-4 militari;- trompet = 1 instrumentist;- muzica militară = 25-56 de instrumentiști;- garda la monument = 2-4 militari.Onor militar obișnuitUniforma*:- de protocol;- a categoriilor de forțe ale armatei;- mozaic de culori.
    TIP–C- garda de onoare = 1 Pl. x 15 militari;- șiruri de onoare = 10-20 de militari;- militari la intrarea principală = 2-4 militari;- garda la monumentul militar = 2-4 militari;- trompet/trompeți = 1-2 instrumentiști;- la ordin, drapelul de luptă cu gardă la drapel = 7 militari și muzica militară.Onor militar simpluUniforma*:- de protocol;- mozaic de culori.
    * Se stabilește la ordin.
     +  Anexa nr. 4*)*) Anexa nr. 4 este reprodusă în facsimil.(Anexa nr. 5a la regulament)  +  Anexa nr. 5*)*) Anexa nr. 5 este reprodusă în facsimil.(Anexa nr. 5b la regulament)  +  Anexa nr. 6(Anexa nr. 10 la regulament)
    ORGANIZAREA
    funeraliilor cu onoruri militare
    Categoria de militariConstituirea gărzilorDrapel de luptăGrupă pentru salveMilitari pentru transport (portret, medalii, cruce, capac, sicriu)Muzică militarăGardă la sicriu
    Gardă de onoareSchimburi de onoare
    a. Militari în activitate
    Generali și amirali1 companie x 3 plutoane x 12 militariGenerali și ofițeri cu grade superioareDaDa11 militari1 trompet4 militari*
    Ofițeri cu grade superioare2 plutoane x 12 militariOfițeri cu grade superioare și inferioareDaDa11 militari1 trompet4 militari*
    Ofițeri cu grade inferioare1 pluton x 15 militariOfițeri cu grade inferioare și subofițeriDaDa11 militari1 trompet4 militari*
    Subofițeri, maiștri militari, soldați și gradați profesioniști1 pluton x 12 militariSubofițeri, maiștri militari, soldați și gradați profesioniștiDaDa11 militari1 trompet4 militari*
    b. Militari în rezervă/în retragere și veterani de război
    Generali și amirali1 pluton x 21 de militariGenerali și ofițeri cu grade superioare, activi și în rezervă sau în retragereDaDa11 militari1 trompet4 militari*
    Ofițeri cu grade superioare1 pluton x 18 militariOfițeri cu grade superioare și inferioare, activi și în rezervă sau în retragere, veterani de războiDaDa11 militari1 trompet4 militari*
    Ofițeri cu grade inferioare1 pluton x 15 militariOfițeri cu grade superioare și inferioare, activi și în rezervă sau în retragere, veterani de războiDaDa11 militari1 trompet4 militari*
    Subofițeri, maiștri militari, soldați și gradați profesioniști1 pluton x 12 militariSubofițeri, maiștri militari, soldați și gradați profesioniști-Da11 militari1 trompet4 militari*
    c. Cavalerilor ordinelor naționale care nu au și calitatea de veteran de război sau de cadru militar în rezervă/retragere li se asigură funeralii cu onoruri militare conform gradului echivalat în rezervă.
    Ordinul „Steaua României“Ordinul „Serviciul Credincios“Ordinul „Pentru Merit“Gardă de onoare
    Ordinul acordat/echivalent grad militar în rezervă/retragereOrdinul acordat/echivalent grad militar în rezervă/retragereOrdinul acordat/echivalent grad militar în rezervă/retragere1 pluton x 15 militari
    Gradul de Cavaler/CăpitanGradul de Cavaler/LocotenentGradul de Cavaler/Sublocotenent
    Gradul de Ofițer/ColonelGradul de Ofițer/CăpitanGradul de Ofițer/Căpitan
    Gradul de Comandor/General de brigadă, general de flotilă aeriană sau contraamiral de flotilăGradul de Comandor/ColonelGradul de Comandor/Maior
    Gradul de Mare Ofițer/General-maior sau contraamiralGradul de Mare Ofițer/General de brigadă, general de flotilă aeriană sau contraamiral de flotilăGradul de Mare Ofițer/Colonel
    Gradul de Mare Cruce/General-locotenent sau viceamiralGradul de Mare Cruce/General-maior sau contraamiralGradul de Mare Cruce/General de brigadă, general de flotilă aeriană sau contraamiral de flotilă
    * La ordinul comandantului garnizoanei.
    -----