INSTRUCȚIUNI din 28 aprilie 2023privind utilizarea formularului "Declarație privind nedeductibilitatea TVA aferente cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin Planul național de redresare și reziliență în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență și din fonduri publice naționale"
EMITENT
  • MINISTERUL INVESTIȚIILOR ȘI PROIECTELOR EUROPENE
  • MINISTERUL FINANȚELOR
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 24 mai 2023



    Notă
    Aprobate prin ORDINUL nr. 1.745/1.481/2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 24 mai 2023.
     +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1Prezentele instrucțiuni se aplică beneficiarilor care solicită virarea sumelor reprezentând contravaloarea fondurilor europene acordate prin Planul național de redresare și reziliență în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, finanțarea publică națională și TVA nedeductibilă aferentă acestora, în baza contractului de finanțare și a documentației justificative stabilite prin ghiduri specifice pentru demararea și finanțarea activităților proiectului, precum și coordonatorilor de reformă și/sau investiții și ordonatorilor principali de credite finanțați integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale cu rol de agenție de implementare, cărora le sunt aplicabile prevederile art. 13 alin. (1) lit. a) și b) și alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022, cu modificările și completările ulterioare.  +  Capitolul II Depunerea „Declarației privind nedeductibilitatea TVA aferente cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin Planul național de redresare și reziliență în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență și din fonduri publice naționale“  +  Articolul 2(1) Beneficiarii de fonduri acordate prin Planul național de redresare și reziliență în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență întocmesc și transmit coordonatorilor de reformă și/sau investiții/ordonatorilor principali de credite finanțați integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale cu rol de agenție de implementare „Declarația privind nedeductibilitatea TVA aferente cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin Planul național de redresare și reziliență în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență și din fonduri publice naționale“ aferentă activităților desfășurate în baza contractelor încheiate cu prestatorii de servicii sau alți operatori economici, al cărei model este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentele instrucțiuni.(2) Transmiterea către coordonatorii de reformă și/sau investiții/ordonatorii principali de credite finanțați integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale cu rol de agenție de implementare a „Declarației privind nedeductibilitatea TVA aferente cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin Planul național de redresare și reziliență în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență și din fonduri publice naționale“ se realizează de către beneficiari la termenele și prin modalitățile stabilite în cadrul contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare sau prin ghidurile specifice, după caz.(3) Transmiterea către coordonatorii de reformă și/sau investiții a „Declarației privind nedeductibilitatea TVA aferente cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin Planul național de redresare și reziliență în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență și din fonduri publice naționale“ depuse de beneficiari la ordonatorii principali de credite finanțați integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale cu rol de agenție de implementare se realizează la termenele și prin modalitățile stabilite în cadrul acordurilor/protocoalelor de implementare sau prin alte categorii de aranjamente juridice încheiate între aceștia în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 124/2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022, cu modificările și completările ulterioare, după caz.  +  Articolul 3Coordonatorii de reformă și/sau investiții/Ordonatorii principali de credite finanțați integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale cu rol de agenție de implementare, după caz, verifică informațiile înscrise în „Declarația privind nedeductibilitatea TVA aferente cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin Planul național de redresare și reziliență în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență și din fonduri publice naționale“ pe baza datelor existente în cadrul Registrului persoanelor impozabile înregistrate în scop de TVA, registrul disponibil pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, dacă solicitantul nu a avut calitatea de persoană înregistrată în scopuri de TVA, conform art. 316 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pentru întreaga perioadă cuprinsă între data emiterii facturilor înscrise în declarația privind nedeductibilitatea TVA și data la care persoana impozabilă a depus declarația menționată la art. 2 alin. (1).  +  Capitolul III Procedura de verificare a „Declarației privind nedeductibilitatea TVA aferente cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin Planul național de redresare și reziliență în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență și din fonduri publice naționale“  +  Articolul 4Coordonatorii de reformă și/sau investiții transmit trimestrial organului fiscal competent pentru administrarea contribuabilului copia „Declarației privind nedeductibilitatea TVA aferente cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin Planul național de redresare și reziliență în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență și din fonduri publice naționale“ depuse de contribuabilul plătitor care are calitatea de persoană înregistrată în scopuri de TVA, conform prevederilor art. 316 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, în anumite perioade sau pe întreaga perioadă cuprinsă între data emiterii facturilor înscrise în această declarație și data depunerii declarației.  +  Articolul 5Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin structurile teritoriale, dispune controale la contribuabilii selectați pe baza analizei de risc în vederea verificării corectitudinii datelor declarate pe propria răspundere de reprezentantul legal al persoanei înregistrate în scopuri de TVA.  +  Articolul 6În situația neconfirmării datelor declarate pe propria răspundere de reprezentantul legal al persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, în urma controalelor fiscale efectuate în baza analizei de risc de către organele fiscale, actul de control cu rezultatele verificării va fi transmis coordonatorului de reformă și/sau investiții, în vederea efectuării corecțiilor necesare.  +  Articolul 7Începând cu data intrării în vigoare a prezentelor instrucțiuni, coordonatorii de reformă și/sau investiții, ordonatorii principali de credite finanțați integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale cu rol de agenție de implementare, după caz, întreprind cu celeritate măsurile necesare în vederea actualizării documentației ce trebuie depusă de solicitanții de fonduri în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, în sensul eliminării obligativității depunerii de către aceștia a „Certificatului privind nedeductibilitatea TVA aferente cheltuielilor cuprinse în cererea de rambursare“.  +  ANEXĂla instrucțiuni
    DECLARAȚIE
    privind nedeductibilitatea TVA aferente cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate
    prin Planul național de redresare și reziliență în cadrul Mecanismului
    de redresare și reziliență și din fonduri publice naționale
    A. DATE DE IDENTIFICARE A PERSOANEI JURIDICE*) *) Se completează de către solicitant.
    Cod de identificare fiscală
    Denumire
    Domiciliul fiscal
    Județ
    Localitate
    Stradă și număr
    Bloc, scară, etaj, apartament
    Cod poștal
    Sector
    Telefon
    Fax
    E-mail
    B. DATE DE IDENTIFICARE A OPERAȚIUNIICod componentă/reformă/investiție: [ ]Denumire/Cod Proiect:
    Contract de finanțare (nr./data): .............................................Tip operațiune: ........................................................................................................Data operațiunii: ...................................................
    C. ...........(numele și statutul juridic al beneficiarului).................., solicitant de fonduri pentru operațiunea menționată mai sus, la ................ (denumire coordonator de reformă/investiții/agenție de implementare).............., în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, declar că mă încadrez în următoarea categorie de persoane din punctul de vedere al regimului de TVA aplicabil:a) ( ) persoană neînregistrată în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în întreaga perioadă cuprinsă între data emiterii facturilor înscrise în prezenta declarație și data prezentei declarații;b) ( ) persoană înregistrată în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în anumite perioade sau pe întreaga perioadă cuprinsă între data emiterii facturilor înscrise în prezenta declarație și data prezentei declarații.D. ............(numele și statutul juridic al beneficiarului)................, solicitant de fonduri pentru operațiunea menționată mai sus, la .............(denumire coordonator de reformă/investiții/agenție de implementare)..........., declar pe propria răspundere, având cunoștință de prevederile art. 326 din Codul penal, că pentru achizițiile din cadrul operațiunii, cuprinse în tabelul de mai jos, TVA este nedeductibilă conform legislației naționale în domeniul fiscal.
    Nr. crt.Nr. și data documentuluiDenumire furnizor/prestatorCodul de înregistrare în scopuri de TVA al furnizoruluiValoareDin care valoare TVA
    Numele și prenumele**): ...............................................**) Se completează de către reprezentantul legal al solicitantului sau de către persoana abilitată să reprezinte solicitantul.Funcția: .....................................................Semnătura: ...............................................
    -----