ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 77 din 1 iunie 1999privind unele măsuri pentru prevenirea incapacității de plată
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 256 din 4 iunie 1999



    În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituția României,Guvernul României emite următoarea ordonanța de urgență:  +  Articolul 1Persoanele juridice, indiferent de forma de organizare și de tipul de proprietate, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență vor organiza evidența obligațiilor de plată și evidența creanțelor, pe termene scadente, către orice creditor, respectiv de la orice debitor, după caz. (la 26-04-2001, Alin. 1 al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 211 din 20 aprilie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 26 aprilie 2001. ) Evidența prevăzută la alin. 1 se actualizează zilnic.  +  Articolul 2Persoanele juridice cu capital integral/ majoritar/minoritar de stat au obligația de a întocmi situația privind sumele restante mai vechi de 30 de zile de la emiterea facturii fiscale sau de la scadență, dacă scadența este clar specificată, către orice creditor, respectiv de la orice debitor, persoană juridică, după caz, cu sediul în România, care va cuprinde: (la 06-07-2017, Partea introductivă a Articolului 2 a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 155 din 29 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 511 din 03 iulie 2017 ) a) elemente de identificare a calității de debitor:1. denumirea, sediul social și codul fiscal;2. denumirea, sediul social și codul fiscal ale creditorului;3. numărul, data emiterii, scadența, dacă este clar specificată, valoarea și soldul facturii ce urmează să fie plătită creditorului;b) elemente de identificare a calității de creditor:1. denumirea, sediul social și codul fiscal;2. denumirea, sediul social și codul fiscal ale debitorului;3. numărul, data emiterii, scadența, dacă este clar specificată, valoarea și soldul facturii ce urmează să fie încasată de la debitor. (la 01-09-2016, Art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA nr. 22 din 24 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 29 august 2016. )  +  Articolul 3Situația întocmită conform art. 2 se va depune prin internet la adresa dedicată în acest scop, în vederea includerii în procedura de compensare a datoriilor neplătite la termenele scadente.Situația prevăzută la alin. 1 se actualizează de către contribuabili, persoane juridice, în decurs de o zi lucrătoare de la momentul oricărei modificări survenite. (la 01-09-2016, Art. 3 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA nr. 22 din 24 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 29 august 2016. )  +  Articolul 4(1) Centrul de Pregătire pentru Personalul din Industrie - CPPI Bușteni, instituție publică cu personalitate juridică, cu atribuții în formarea profesională și gestionarea activității de compensare dintre operatorii economici, aflată în subordinea Ministerului Economiei, prin personalul Structurii de compensare a datoriilor din cadrul Sucursalei București, este obligat să asigure păstrarea, stocarea și utilizarea informațiilor, datelor și situațiilor comunicate de operatorii economici în condiții de confidențialitate și siguranță, în scopurile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, pentru prevenirea producerii unor prejudicii sau a lezării intereselor, de orice natură, ale acestora.(2) Centrul prevăzut la alin. (1), finanțat din venituri proprii, condus de un director general numit prin ordin al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului în conformitate cu prevederile art. 68 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, se organizează prin hotărâre a Guvernului. (la 29-01-2024, Articolul 4 a fost completat de Articolul I din ORDONANȚA nr. 11 din 25 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 74 din 26 ianuarie 2024 ) (3) Hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (2) prevede structura organizatorică a Centrului de Pregătire pentru Personalul din Industrie - CPPI Bușteni, atribuțiile, numărul de posturi, patrimoniul și funcționarea acestuia. (la 29-01-2024, Articolul 4 a fost completat de Articolul I din ORDONANȚA nr. 11 din 25 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 74 din 26 ianuarie 2024 ) (4) Atribuțiile, sarcinile și responsabilitățile personalului Centrului de Pregătire pentru Personalul din Industrie - CPPI Bușteni se stabilesc prin fișa postului, anexă la contractul individual de muncă. (la 29-01-2024, Articolul 4 a fost completat de Articolul I din ORDONANȚA nr. 11 din 25 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 74 din 26 ianuarie 2024 ) (la 06-07-2017, Articolul 4 a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 155 din 29 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 511 din 03 iulie 2017 )  +  Articolul 5Constituie contravenții, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni, următoarele fapte:a) neținerea și neactualizarea de către contribuabilul, persoană juridică, a evidenței obligațiilor de plată și a evidenței creanțelor;b) netransmiterea de către contribuabilul, persoană juridică, prin internet la adresa dedicată în acest scop a situației prevăzute la art. 2 în termenele prevăzute la art. 3;c) nerespectarea de către orice utilizator a îndatoririlor referitoare la confidențialitatea informațiilor, datelor și situațiilor.Contravențiile prevăzute la alin. 1 se sancționează după cum urmează:1. cele de la lit. a), cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei;2. cele de la lit. b), cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;3. cele de la lit. c), cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei.Constatarea contravențiilor prevăzute la alin. 1 lit. a) și b) și aplicarea sancțiunilor se efectuează de către persoanele împuternicite din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.Constatarea contravenției prevăzute la alin. 1 lit. c) și aplicarea sancțiunilor se efectuează de către ofițeri ai Inspectoratului General al Poliției Române, din oficiu. (la 01-09-2016, Art. 5 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA nr. 22 din 24 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 29 august 2016. )  +  Articolul 6Contravențiilor prevăzute la art. 5 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare. (la 01-09-2016, Art. 6 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDONANȚA nr. 22 din 24 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 29 august 2016. )  +  Articolul 7Structura de compensare a datoriilor din cadrul Sucursalei București a Centrului de Pregătire pentru Personalul din Industrie - CPPI Bușteni va transmite Comisiei Naționale de Prognoză, la cerere, situația centralizată cu privire la activitatea desfășurată de acesta în procesul de compensare a datoriei. (la 01-09-2016, Art. 7 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANȚA nr. 22 din 24 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 29 august 2016. )  +  Articolul 8În termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență Guvernul va adopta hotărâri de modificare a reglementărilor în vigoare privind monitorizarea datoriilor nerambursate la scadență ale agenților economici și Regulamentul de compensare a datoriilor nerambursate la scadență ale agenților economici din industrie, în vederea punerii în aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.
    PRIM-MINISTRU
    RADU VASILE
    Contrasemnează:
    Ministrul finanțelor,
    Decebal Traian Remeș
    Ministrul industriei și comerțului,
    Radu Berceanu
    ------