ORDONANȚĂ nr. 27 din 31 august 2011privind transporturile rutiere
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 625 din 2 septembrie 2011



    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 pct. III.1 din Legea nr. 131/2011 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță. Notă
    Conform alin. (1) al art. III din LEGEA nr. 136 din 12 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 587 din 17 iulie 2019, operatorii de transport rutier care efectuează transport de persoane prin servicii regulate în transportul rutier național, cu excepțiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, au obligația să doteze autovehiculele cu care execută aceste servicii cu aparatele de marcat electronice fiscale prevăzute la art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 136/2019.
     +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Secţiunea 1 Domeniu de aplicare  +  Articolul 1(1) Dispozițiile prezentei ordonanțe constituie cadrul general pentru organizarea și efectuarea transporturilor rutiere de mărfuri și persoane pe teritoriul României, precum și a activităților conexe acestora, în condiții de siguranță și calitate, cu respectarea principiilor liberei concurențe, garantarea accesului liber și nediscriminatoriu la piața transportului rutier, protecția mediului înconjurător, a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice și pentru satisfacerea necesităților economiei naționale și a nevoilor de apărare ale țării.(2) Prin prezenta ordonanță se creează cadrul legal general pentru aplicarea directă a prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața transportului rutier internațional de mărfuri și ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața internațională a serviciilor de transport cu autocarul și autobuzul și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006, denumite în continuare Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009, respectiv Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009.(3) Transportul rutier și activitățile conexe acestuia se desfășoară cu respectarea reglementărilor în vigoare privind condițiile de lucru ale conducătorilor auto, condițiile de exploatare a vehiculelor rutiere și de utilizare a infrastructurii rutiere, precum și condițiile privind siguranța circulației rutiere.(4) În toate raporturile generate de transportul rutier și de activitățile conexe acestuia, protecția vieții umane și a mediului înconjurător este prioritară.  +  Articolul 2Transportul public local efectuat în interiorul unei localități, precum și serviciul public de transport persoane, așa cum este definit în Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 și nr. 1.107/70 ale Consiliului, se reglementează prin legi speciale. Notă
    La data de 4 aprilie 2020, prin LEGEA nr. 34 din 31 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 271 din 1 aprilie 2020, a fost respinsă ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 51 din 25 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 535 din 28 iunie 2019, care a modificat art. 2 din prezenta ordonanță.
    Prin urmare, art. 2 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 51 din 25 iunie 2019.
     +  Secţiunea a 2-a Definiții  +  Articolul 3În sensul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:1. activitate conexă transportului rutier - activitate care se desfășoară în legătură cu transportul rutier;2. autoturism - autovehicul cu cel puțin 4 roți și o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h, conceput și construit pentru transportul de persoane, care are cel mult 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto;3. autobuz - autovehicul cu cel puțin 4 roți și o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h, conceput și construit pentru transportul de persoane pe scaune și în picioare, care are mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto;4. autocar - autobuz cu mai mult de 22 de locuri pe scaune, destinat și echipat numai pentru transportul de persoane așezate pe scaune, având spații speciale pentru transportul bagajelor pe distante mari, amenajat și dotat pentru a asigura confortul persoanelor transportate, având interdicția de a transporta persoane în picioare;5. autorizație de transport internațional - document care dă dreptul unui operator de transport rutier să efectueze în anumite condiții una sau mai multe operațiuni de transport internațional pe teritoriul unui stat, pe perioada sa de valabilitate;6. autogară - spațiu special delimitat, amenajat și dotat pentru a permite plecarea și sosirea autobuzelor, inclusiv a celor aflate în tranzit, asigurând urcarea sau coborârea persoanelor, precum și condiții și servicii pentru autobuze și pentru persoanele aflate în așteptare;7. capăt de traseu - stația de plecare sau stația de destinație a unui traseu, utilizată pentru urcarea/coborârea, după caz, a persoanelor transportate prin servicii regulate de transport contra cost de persoane;8. certificat de competență profesională - document care atestă pregătirea profesională a unei persoane în domeniul transporturilor rutiere;9. certificat de transport în cont propriu - document care permite exercitarea ocupației de întreprindere de transport rutier în cont propriu;10. contract de închiriere de vehicule rutiere - contract încheiat în formă autentică, prin care un locator, persoană fizică sau juridică, transmite, contra cost, dreptul de folosință pe perioadă determinată a unuia sau mai multor vehicule, fără conducător auto, către o altă persoană fizică sau juridică, numită locatar;11. copie conformă a certificatului de transport în cont propriu - document în baza căruia se efectuează transport rutier în cont propriu, eliberat de autoritatea competentă pentru fiecare dintre autovehiculele sau ansamblurile de vehicule rutiere utilizate la transportul rutier în cont propriu;12. copie conformă a licenței comunitare - document în baza căruia se efectuează transport rutier contra cost, eliberat de autoritatea competentă pentru fiecare dintre autovehiculele sau ansamblurile de vehicule rutiere utilizate la transportul rutier contra cost;13. cursă - parcursul dus-întors realizat de un autobuz între capetele de traseu, în cadrul aceluiași serviciu regulat de transport de persoane;14. document de transport - document care se află la bordul autovehiculului rutier pe toată durata derulării transportului, având înscrise date privind întreprinderea care efectuează transportul, expeditorul, beneficiarul transportului, mărfurile sau persoanele transportate, după caz, și care trebuie să facă posibilă stabilirea categoriei și a tipului de transport rutier efectuat;15. grafic de circulație - document care conține denumirea traseului, capetele de traseu, autogările, stațiile publice aflate pe traseu, distanțele dintre acestea, orele de plecare/sosire din capetele de traseu și din stațiile publice/autogările aflate pe traseu, zilele în care se efectuează serviciul regulat și serviciul regulat special, după caz;16. grup de persoane dinainte constituit - grup de persoane constituit, pentru care o persoană juridică sau o persoane fizică este responsabilă cu încheierea contractului și plata serviciului ocazional, înainte de plecarea în cursă. Pe tot parcursul transportului respectiv componența grupului trebuie să rămână aceeași;17. inspecție tehnică periodică - operațiune de control periodic al vehiculelor aflate în exploatare, care privește în principal sistemele și componentele acestora ce contribuie la siguranța circulației, protecția mediului și încadrarea în categoria de folosință;18. intermediere în transporturile rutiere - activitatea unei întreprinderi cu scop patrimonial care constă în preluarea de la beneficiari a comenzilor de transport rutier național și/sau internațional, acestea urmând a fi executate de intermediar, în numele său, prin intermediul unuia sau mai multor operatori de transport;19. întreprindere - conform definiției din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009;20. licență pentru activități conexe transportului rutier - document care dă dreptul unei întreprinderi să desfășoare activități conexe transportului rutier;21. licență comunitară - document care permite accesul operatorului de transport autorizat la piața transportului rutier;22. licență de traseu - document pe baza căruia operatorul de transport rutier efectuează transport rutier național contra cost de persoane prin servicii regulate sau servicii regulate speciale, pe un anumit traseu, conform programului de transport;23. masa totală maximă autorizată - masa totală maximă a unui vehicul rutier, așa cum este declarată de constructorul acestuia;24. omologare - procedura administrativă prin care autoritatea competentă certifică, conform legislației în vigoare, că un tip de vehicul, un sistem sau o componentă ori o entitate tehnică independentă satisface cerințele tehnice prevăzute de reglementările în vigoare;25. ocupația de operator de transport rutier de mărfuri - potrivit definiției din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, "activitatea oricărei întreprinderi care efectuează, cu ajutorul fie al unor autovehicule, fie al unei combinații de vehicule, transportul de marfă contra cost în numele unui terț";26. ocupația de operator de transport rutier de persoane - potrivit definiției din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, "activitatea oricărei întreprinderi care efectuează, cu ajutorul unor autovehicule construite și echipate astfel încât să fie potrivite pentru transportul a mai mult de nouă persoane, inclusiv conducătorul auto, și destinate acestui scop, servicii de transport de persoane pentru public sau pentru anumite categorii de utilizatori, contra cost, plătite de către persoana transportată sau de către organizatorul transportului";27. operator de transport rutier - întreprindere care desfășoară activitatea de transport rutier de mărfuri și/sau persoane, contra cost;28. operator de transport rutier român - operator de transport rutier stabilit în România;29. operator de transport rutier străin - operator de transport rutier stabilit în alt stat;30. operator pentru activități conexe transportului rutier - orice operator economic care desfășoară activități conexe transportului rutier, titular al licenței pentru activități conexe transportului rutier;31. operațiune de cabotaj - conform definiției din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009 și Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009, după caz;32. manager de transport - conform definiției din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009;33. program de transport - program întocmit și aprobat de autoritatea competentă, prin care se stabilesc traseele, graficele de circulație, numărul autovehiculelor necesare, precum și capacitatea de transport minimă în vederea efectuării transportului rutier contra cost de persoane prin servicii regulate. Capacitatea de transport a autovehiculului este dată de numărul de locuri pe scaune înscris în certificatul de clasificare pe stele sau categorii;34. serviciu regulat - conform definiției din Regulamentul nr. 1.073/2009, aplicabilă și transportului rutier național;35. serviciu regulat special - conform definiției din Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009;36. serviciu ocazional - potrivit definiției din Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009;37. stație publică - spațiu delimitat, situat pe traseul unui serviciu regulat de transport de persoane, amenajat de către administrația publică locală, destinat îmbarcării/debarcării persoanelor, semnalizat și prevăzut cu un panou destinat afișării unor informații;38. traseu - parcurs care asigură legătura dintre capătul de traseu de plecare și capătul de traseu de destinație, pe care se efectuează servicii regulate sau servicii regulate speciale. În funcție de amplasarea capetelor de traseu și de parcursul dintre acestea, traseele pot fi județene, interjudețene și internaționale; traseele dintr-o asociație de dezvoltare intercomunitară având ca obiect transportul rutier public de persoane prin servicii regulate sunt considerate trasee locale;39. transport rutier - deplasarea persoanelor sau a mărfurilor cu un autovehicul ori cu un ansamblu de vehicule rutiere, pe un drum deschis circulației publice, chiar dacă vehiculele respective sunt, pe o anumită porțiune a parcursului, transportate la rândul lor pe sau de alte vehicule ori dacă autovehiculele se deplasează fără încărcătură. Operațiunile de încărcare/descărcare și de întocmire/distribuire a documentelor însoțitoare ale transportului, realizate sau supravegheate de către conducătorul autovehiculului ori al ansamblului de vehicule rutiere, sunt parte integrantă din transportul rutier;40. transport rutier contra cost - transport rutier de mărfuri și/sau persoane efectuat contra plată, prin încasarea unui tarif sau a echivalentului în natură ori în servicii;41. transport rutier în cont propriu de mărfuri - transportul rutier de mărfuri efectuat cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 1 alin. (5) lit. d) din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009;42. transport rutier în cont propriu de persoane - transportul rutier efectuat în scopuri necomerciale și nonprofit de către o persoană fizică sau juridică cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 2 pct. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009.43. transport agabaritic - transportul rutier efectuat cu depășirea maselor și/sau a dimensiunilor maxime admise;44. transport rutier național - transportul rutier care se efectuează între două localități situate pe teritoriul României, fără a depăși teritoriul statului;45. transport rutier internațional - conform definiției din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009 sau definiției din Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009, după caz;46. transport rutier județean - transportul rutier care se efectuează între două localități situate pe teritoriul aceluiași județ, fără a depăși teritoriul județului respectiv;47. transport rutier interjudețean - transportul rutier care se efectuează între capul de traseu de plecare și capul de traseu de destinație, situate pe teritoriul a două județe diferite, cu sau fără tranzitarea unuia sau a mai multor județe; în sensul prezentei ordonanțe, transportul rutier dintre municipiul București și alte județe este considerat transport rutier interjudețean, cu excepția transportului dintre municipiul București și localitățile județului Ilfov, care este considerat transport local;48. transport rutier local de persoane - transportul rutier public de persoane prin servicii regulate efectuat în interiorul unei localități, precum și în limitele unei asociații de dezvoltare intercomunitare;49. vehicul rutier - sistem mecanic destinat circulației pe drumurile publice, cu sau fără mijloace de autopropulsare, și care se utilizează în mod normal pentru transportul de persoane și/sau de mărfuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări. În sensul prezentei ordonanțe, autovehiculele, remorcile, semiremorcile și tractoarele sunt considerate vehicule rutiere, fiind definite astfel:a) autovehicul - orice vehicul rutier care se deplasează prin propulsie proprie, cu excepția vehiculelor care circulă pe șine și a autovehiculelor cu două sau 3 roți;b) remorcă - vehicul rutier fără motor, conceput și construit pentru a fi tractat de un autovehicul;c) semiremorcă - vehicul rutier tractat, conceput pentru a fi cuplat la un tractor sau la o axă de tractare, astfel încât asupra tractorului ori axei de tractare se exercită o forță verticală semnificativă;d) tractor - vehicul rutier care, prin concepție și construcție, este destinat exclusiv sau în principal tractării de remorci/semiremorci sau utilaje;50. vehicule istorice - vehicule în cazul cărora perioada trecută de la încetarea fabricației acestora, pentru care s-a utilizat același tip de caroserie și același tip de motor, este de cel puțin 30 de ani, acestea fiind originale, restaurate sau reconstruite, pentru care deținătorii au obținut un atestat de vehicul istoric emis de organisme agreate conform reglementărilor în vigoare. Notă
    La data de 4 aprilie 2020, prin LEGEA nr. 34 din 31 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 271 din 1 aprilie 2020, a fost respinsă ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 51 din 25 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 535 din 28 iunie 2019, care a completat art. 3 din prezenta ordonanță.
    Prin urmare, art. 3 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 51 din 25 iunie 2019.
     +  Secţiunea a 3-a Clasificarea transporturilor rutiere și a activităților conexe transporturilor rutiere  +  Articolul 4În sensul prezentei ordonanțe, transporturile rutiere se clasifică pe categorii și tipuri după cum urmează:I. categorii de transport rutier:1. clasificarea din punctul de vedere al ariei de desfășurare:a) transport rutier național;b) transport rutier internațional. Notă
    La data de 4 aprilie 2020, prin LEGEA nr. 34 din 31 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 271 din 1 aprilie 2020, a fost respinsă ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 51 din 25 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 535 din 28 iunie 2019, care a completat subpunctul 1 din punctul I al art. 4 din prezenta ordonanță.
    Prin urmare, subpunctul 1 din punctul I al art. 4 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 51 din 25 iunie 2019.
    2. clasificarea din punctul de vedere al caracterului comercial al activității:a) transport rutier contra cost;b) transport rutier în cont propriu;
    II. tipuri de transport rutier:1. transport rutier de mărfuri:a) transport rutier de mărfuri generale;b) transport rutier de mărfuri perisabile;c) transport rutier de mărfuri și deșeuri periculoase;d) transport rutier de deșeuri;e) transport rutier de animale vii;f) transport rutier agabaritic;2. transport rutier de persoane:a) transport rutier prin servicii regulate;b) transport rutier prin servicii regulate speciale;c) transport rutier prin servicii ocazionale.
     +  Articolul 5În sensul prezentei ordonanțe, activitățile conexe transporturilor rutiere se clasifică după cum urmează:a) activitate de autogară;b) activitate de intermediere în transportul contra cost de mărfuri sau în transportul contra cost de persoane efectuat prin servicii ocazionale.
     +  Secţiunea a 4-a Atribuțiile Ministerului Transporturilor în domeniul transporturilor rutiere  +  Articolul 6(1) Ministerul Transporturilor, în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale, autoritate de stat și de reglementare în domeniul transporturilor rutiere, reprezintă, în sensul prezentei ordonanțe, autoritatea competentă.(2) Ministerul Transporturilor, în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale în domeniul transporturilor rutiere, are următoarele atribuții:a) elaborează strategiile naționale de dezvoltare a activităților de transport rutier;b) elaborează reglementări specifice în domeniul transporturilor rutiere și al activităților conexe acestora;c) elaborează programe de dezvoltare durabilă și de modernizare a sistemului național de transport rutier, de siguranță și securitate a transporturilor rutiere și de protecție a mediului;d) asigură condițiile unui mediu concurențial normal în activitatea de transport rutier, în corelație cu celelalte moduri de transport, și între operatorii de transport rutier;e) stabilește norme obligatorii pentru operatorii de transport rutier, precum și pentru operatorii de activități conexe transportului rutier;f) asigură controlul respectării reglementărilor specifice domeniului transporturilor rutiere de către operatorii de transport rutier/întreprinderi, precum și de către ceilalți utilizatori ai infrastructurii rutiere;g) asigură dezvoltarea cercetării și elaborarea de studii de specialitate în domeniul transporturilor rutiere;h) monitorizează piața transporturilor rutiere în scopul constatării apariției situațiilor de criză și adoptă măsurile necesare acestor situații;i) stabilește condițiile tehnice și metodologia de omologare a vehiculelor rutiere în vederea înmatriculării sau înregistrării acestora;j) stabilește condițiile tehnice și metodologia pentru efectuarea inspecțiilor tehnice periodice, precum și a controlului tehnic în trafic al vehiculelor rutiere;k) stabilește condițiile tehnice și metodologia de omologare și certificare a produselor și materialelor de exploatare utilizate la vehiculele rutiere, în vederea introducerii acestora pe piață.(3) Ministerul Transporturilor, în calitate de autoritate de stat în domeniul transporturilor rutiere, are următoarele atribuții:a) exercită autoritatea de registru și inspecție de stat în transporturile rutiere;b) organizează și ține evidența tuturor tipurilor de vehicule rutiere omologate, cu excepția celor care aparțin instituțiilor din sistemul național de apărare și siguranță publică;c) elaborează programe privind echiparea rețelei de transport rutier cu infrastructuri și sisteme telematice de culegere a datelor, precum și cu centre de control și/sau de informare cu privire la traficul rutier și de monitorizare a operațiunilor de transport rutier pentru constatarea respectării prevederilor în vigoare și a siguranței traficului rutier;d) elaborează norme privind organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora și controlează respectarea lor;e) exercită controlul de stat privind respectarea reglementărilor naționale și internaționale în activitățile specifice domeniului transporturilor rutiere;f) autorizează activitățile de transport rutier contra cost și în cont propriu, național și/sau internațional, și eliberează în acest sens licențe, certificate de transport în cont propriu și autorizații de transport internațional, direct sau prin intermediul autorităților/instituțiilor/unităților prevăzute de legislația în vigoare, în conformitate cu procedurile specifice stabilite pentru operatorii de transport rutier, întreprinderi și operatorii de activități conexe transportului rutier, precum și atestate/certificate pentru personalul de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, conform prevederilor în vigoare, acordurilor și convențiilor la care România este parte;g) autorizează centrele de pregătire și perfecționare a personalului din domeniul transporturilor rutiere, școlile de conducători auto și instructorii auto;h) elaborează norme obligatorii privind pregătirea, examinarea și atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, respectiv a persoanelor desemnate să conducă permanent și efectiv activități de transport rutier, a consilierilor de siguranță, a conducătorilor auto, a profesorilor de legislație rutieră, a instructorilor de conducere auto, precum și a lectorilor necesari procesului de pregătire și perfecționare profesională a acestora;i) asigură cadrul privind condițiile în care se execută transportul combinat de mărfuri și promovarea acestuia în conformitate cu acordurile și convențiile internaționale la care România este parte;j) asigură realizarea unui sistem de supraveghere și monitorizare a transporturilor rutiere de mărfuri și de persoane;k) elaborează, cu avizul Ministerului Sănătății, norme privind examinarea medicală a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere auto, precum și pentru verificările periodice ale posesorilor de permis de conducere auto;l) certifică încadrarea vehiculelor rutiere în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și în categoria de folosință, conform destinației, prin inspecția tehnică periodică, în conformitate cu reglementările în vigoare;m) certifică sau omologhează, potrivit reglementărilor în vigoare, produsele și materialele de exploatare utilizate la vehiculele rutiere fabricate în țară sau importate și dispune, în caz de neconcordanță, suspendarea ori anularea certificatului de conformitate sau de omologare;n) evaluează laboratoarele de încercare aferente domeniului rutier;o) certifică încadrarea în normele de poluare și siguranță rutieră a vehiculelor rutiere destinate transportului internațional de mărfuri sau cu alte caracteristici speciale;p) omologhează vehiculele rutiere în vederea înmatriculării sau înregistrării acestora, controlează, la producător și la vânzător, conformitatea caracteristicilor tehnice ale vehiculelor rutiere cu tipul omologat și dispune, în caz de neconcordanță, suspendarea ori anularea certificatului de omologare;q) autorizează operatorii economici care desfășoară activități de reparații, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucție a vehiculelor rutiere, precum și de dezmembrare a vehiculelor rutiere scoase din uz;r) autorizează înființarea și funcționarea stațiilor de inspecție tehnică, supraveghează și controlează activitatea acestora și atestă personalul care efectuează inspecția tehnică periodică;s) autorizează desfășurarea activităților conexe transporturilor rutiere prin acordarea licenței pentru activități conexe transportului rutier, supraveghează și controlează desfășurarea acestora;ș) asigură efectuarea inspecției tehnice a vehiculelor rutiere, în vederea primei înmatriculări în România și certificării autenticității acestora, în vederea înmatriculării/reînmatriculării sau la cerere;t) clasifică vehiculele rutiere destinate transportului rutier de persoane pe categorii de confort și vehiculele destinate transportului rutier de mărfuri;ț) acordă operatorilor de transport rutier străini autorizații de transport internațional valabile pe teritoriul României.  +  Articolul 7(1) Ministerul Transporturilor poate să desemneze unități care funcționează în subordinea sau sub autoritatea sa să elaboreze și să pună în aplicare norme tehnice și reglementări specifice transporturilor rutiere și vehiculelor rutiere, care să asigure inclusiv inspecția și controlul tehnic de specialitate.(2) Instituțiile publice, regiile autonome, precum și societățile comerciale prevăzute la alin. (1), care funcționează în subordinea sau sub autoritatea Ministerului Transporturilor, se autofinanțează din tarife și comisioane, obținute din prestații specifice, precum și din alte surse, constituite potrivit legii.  +  Articolul 8Ministerul Transporturilor și Infrastructurii este autoritatea competentă pentru aplicarea acordurilor și convențiilor internaționale, bilaterale sau multilaterale, din domeniul transporturilor rutiere, la care România sau Uniunea Europeană este parte. (la 03-02-2022, Articolul 8 din Sectiunea a 4-a , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022 ) Notă
    La data de 4 aprilie 2020, prin LEGEA nr. 34 din 31 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 271 din 1 aprilie 2020, a fost respinsă ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 51 din 25 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 535 din 28 iunie 2019, care a completat Capitolul I din prezenta ordonanță.
    Prin urmare, Capitolul I a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 51 din 25 iunie 2019.
     +  Capitolul II Accesul la activitatea de transport rutier  +  Secţiunea 1 Accesul la ocupația de operator de transport rutier  +  Articolul 9(1) Pentru a avea acces la ocupația de operator de transport rutier, întreprinderile trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute la art. 3 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului.(2) Prevederile alin. (1) se aplică întreprinderilor care efectuează exclusiv operațiuni de transport rutier internațional contra cost, întreprinderilor care efectuează exclusiv operațiuni de transport rutier național contra cost și întreprinderilor care efectuează atât operațiuni de transport internațional, cât și operațiuni de transport rutier național contra cost cu ajutorul unor autovehicule sau combinații de vehicule a căror masă maximă autorizată depășește 2,5 tone.(3) Până la data de 21 mai 2022 dispozițiile prezentei ordonanțe privind accesul la ocupația de operator de transport rutier nu se aplică întreprinderilor de transport rutier de mărfuri care desfășoară operațiuni de transport național și/sau internațional cu ajutorul unor autovehicule sau combinații de vehicule a căror masă maximă autorizată depășește 2,5 tone, dar nu mai mult de 3,5 tone. (la 03-02-2022, Articolul 9 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022 )  +  Articolul 10(1) Întreprinderile se autorizează pentru accesul la ocupația de operator de transport rutier prin înregistrare în Registrul electronic național al operatorilor de transport rutier, păstrat și gestionat de autoritatea competentă.(2) Datele care se înscriu în Registrul electronic național al operatorilor de transport rutier conțin cel puțin informațiile prevăzute la art. 16 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009.(3) Modalitățile privind completarea și gestionarea registrului prevăzut la alin. (1), precum și actualizarea datelor aferente operatorilor de transport rutier se stabilesc de către autoritatea competentă prin norme. (la 03-02-2022, Articolul 10 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022 )  +  Articolul 11În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (5) lit. a) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, prevederile privind accesul la ocupația de operator de transport nu se aplică întreprinderilor angajate exclusiv în următoarele tipuri de transport rutier național:a) transporturi poștale efectuate în cadrul unui serviciu universal;b) transportul necomercial de vehicule defecte sau care sunt avariate;c) abrogată. (la 03-02-2022, Litera c) din Articolul 11 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost abrogată de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022 ) d) transportul de mărfuri în regim de taxi;e) transportul de medicamente, aparate și echipamente medicale și al altor articole necesare în cazul situațiilor de urgență specifice catastrofelor naturale;f) transporturi funerare;g) deplasări efectuate cu vehicule istorice;h) transporturi efectuate cu vehicule rutiere special destinate serviciilor medicale de urgență;i) transporturi efectuate cu vehicule rutiere utilizate de serviciile forțelor armate, de serviciile protecției civile, de pompieri și structurile responsabile cu menținerea și restabilirea ordinii și siguranței publice sau închiriate de acestea fără conducător auto, atunci când transportul intră în atribuțiile proprii ale acestor servicii și se efectuează sub controlul acestora;j) transporturi efectuate cu vehicule rutiere a căror viteză maximă autorizată nu depășește 40 km/h;k) transporturi efectuate cu vehicule rutiere de încercări pentru îmbunătățirea tehnologică;l) transporturi efectuate cu tractoare agricole sau forestiere;m) transporturi în interes personal efectuate de către persoane fizice, cu vehicule rutiere deținute de acestea, indiferent de capacitate;n) transporturi efectuate cu autovehicule construite și echipate pentru transportul a cel mult 9 persoane, inclusiv conducătorul auto, și destinate acestui scop;o) transporturi necomerciale de lapte și stupi de albine;p) transportul școlar, efectuat cu autobuze având inscripția «transport școlar», conform prevederilor art. 18^1. (la 16-05-2016, Lit. p) a art. 11 a fost introdusă de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 94 din 11 mai 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 13 mai 2016. ) r) transportul produselor rezervă de stat acordate ca ajutoare umanitare în cadrul intervențiilor operative, precum și în cadrul activităților de administrare a stocurilor de produse rezervă de stat și/sau de mobilizare. (la 27-10-2023, Articolul 11, Sectiunea 1, Capitolul II a fost completat de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 288 din 23 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 961 din 24 octombrie 2023 )  +  Articolul 11^1(1) Pentru a efectua transport rutier național contra cost de vehicule rutiere defecte sau care sunt avariate, întreprinderile trebuie să fie autorizate de către autoritatea competentă.(2) Modalitatea de autorizare, precum și condițiile care trebuie îndeplinite pentru autorizarea transporturilor prevăzute la alin. (1) se stabilesc de către autoritatea competentă prin norme. (la 18-07-2014, Art. 11^1 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 109 din 11 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 525 din 15 iulie 2014, care modifică pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 11 din 27 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 122 din 5 martie 2013. )  +  Articolul 12(1) În vederea respectării cerinței privind competența profesională, întreprinderea trebuie să îndeplinească următoarele condiții:a) să desemneze o persoană fizică în funcția de manager de transport în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009;managerul de transport să fie titular al certificatului de competență profesională obținut în conformitate cu prevederile art. 8 din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, în baza pregătirii profesionale inițiale, urmată de o examinare, în condițiile stabilite de către autoritatea competentă prin norme.(2) În cazul în care o întreprindere nu îndeplinește cerința privind competența profesională în condițiile prevăzute la alin. (1), aceasta poate desemna o persoană fizică care să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 4 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009.(3) În calitate de manager de transport, persoana fizică menționată la alin. (2) poate să conducă activitățile de transport a cel mult patru întreprinderi diferite, efectuate cu ajutorul unui parc auto cu o capacitate maximă combinată de 50 de vehicule.(4) Deținătorii de certificate de competență profesională au obligația de a urma cursuri pentru pregătirea profesională periodică în domeniile enumerate în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, la intervale de cel mult 10 ani, care se finalizează printr-o evaluare privind actualizarea cunoștințelor, în condițiile stabilite de către autoritatea competentă prin norme.(5) Deținătorii de certificate de competență profesională care nu au mai condus o întreprindere de transport rutier de marfă sau o întreprindere de transport rutier de persoane în ultimii 5 ani au obligația de a urma cursuri de pregătire profesională periodică, care se finalizează printr-o evaluare privind actualizarea cunoștințelor, în condițiile stabilite de către autoritatea competentă prin norme.(6) În vederea actualizării cunoștințelor pe care le dețin, managerii de transport au obligația să urmeze cursuri pentru pregătirea profesională continuă, care se finalizează printr-o evaluare privind actualizarea cunoștințelor, în condițiile stabilite de către autoritatea competentă prin norme.(7) Orice modificare intervenită în legătură cu managerul de transport desemnat, de natură să afecteze respectarea cerinței privind competența profesională, se comunică autorității competente de către operatorul de transport rutier în maximum 15 zile de la data când a intervenit modificarea. (la 03-02-2022, Articolul 12 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022 )  +  Articolul 13În vederea respectării cerinței de a avea un sediu real și stabil pe teritoriul României, întreprinderea trebuie să îndeplinească următoarele condiții:a) să aibă un sediu situat pe teritoriul României în incinta căruia își păstrează originalele principalelor sale documente de lucru, indiferent dacă acestea sunt în format electronic sau în orice alt format, în special contractele sale de transport, documentele referitoare la vehiculele aflate la dispoziția întreprinderii, documentele contabile, documentele de gestionare a personalului, contractele de muncă, documentele privind asigurările sociale, documentele conținând date referitoare la operațiunile de transport alocate conducătorilor auto și la detașarea acestora, documentele conținând date referitoare la cabotaj, la durata de conducere și perioadele de repaus și orice alt document la care inspectorii din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, denumit în continuare I.S.C.T.R., trebuie să aibă acces, în scopul verificării respectării de către întreprindere a condițiilor prevăzute de prezenta ordonanță;b) să organizeze activitatea parcului său de vehicule în așa fel încât să se asigure că vehiculele aflate la dispoziția întreprinderii și folosite în transportul internațional se întorc la unul dintre centrele operaționale din România în termen de opt săptămâni de la plecarea din acesta;c) să fie înregistrată la Oficiul Național al Registrului Comerțului;d) să fie supusă impozitului pe profit/impozitului pe venit și, după caz, să aibă un cod de înregistrare în scopuri de TVA, în cazul în care întreprinderii i se aplică dispozițiile art. 316 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;e) să dispună de unul sau mai multe vehicule care sunt înmatriculate sau puse în circulație și autorizate pentru utilizare în România, indiferent dacă toate vehiculele respective se află în proprietatea sa sau sunt deținute în temeiul unui contract de vânzare în rate, de închiriere sau de leasing;f) să își desfășoare efectiv și în permanență activitățile administrative și comerciale cu ajutorul echipamentelor și instalațiilor corespunzătoare la sediul situat în România, potrivit lit. a), și să își gestioneze operațiunile de transport efectiv și permanent utilizând vehiculele prevăzute la lit. g) cu ajutorul echipamentelor tehnice corespunzătoare situate în România;g) să aibă la dispoziție în permanență și în mod obișnuit un număr de vehicule care respectă condițiile prevăzute la lit. e) și de conducători auto al căror loc de staționare obișnuit se află la un centru operațional din România; în ambele cazuri numărul acesta este proporțional cu volumul operațiunilor de transport efectuate de întreprindere. (la 03-02-2022, Articolul 13 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022 )  +  Articolul 14(1) În vederea respectării cerinței privind buna reputație, întreprinderea și managerul de transport al acesteia trebuie să îndeplinească următoarele condiții:a) întreprinderea și/sau managerul de transport al acesteia nu au/a fost condamnați/condamnat(ă) sau sancționați/sancționat(ă) conform prevederilor art. 6 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009;b) întreprinderea și/sau managerul de transport și-au/și-a pierdut buna reputație pentru încălcările grave prevăzute în anexa nr. IV la Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, fiind declarați/ declarat(ă) inapți/inapt(ă) conform art. 14 din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, și a intervenit reabilitarea.(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), întreprinderea/ managerul de transport se consideră reabilitată/reabilitat după o perioadă de cel puțin un an de la data pierderii bunei reputații și numai după ce managerul de transport face dovada că a promovat un examen referitor la domeniile enumerate în partea I din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, pentru redobândirea certificatului de pregătire profesională.(3) Până la luarea măsurii de reabilitare în conformitate cu prevederile alin. (2), certificatul de competență profesională al managerului de transport declarat inapt își pierde valabilitatea în toate statele membre.(4) I.S.C.T.R. elaborează procedura administrativă privind pierderea bunei reputații a întreprinderii/managerului de transport, prevăzută la art. 6 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, care se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii, avându-se în vedere cel puțin următoarele:a) efectuarea unei verificări la sediul întreprinderii;b) analiza sancțiunilor aplicate întreprinderii/managerului de transport. Notă
    Conform alineatului (1) al articolului V din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022, ordinul prevăzut la art. 14 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată și completată prin prezenta ordonanță, se emite în 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (la 03-02-2022, Articolul 14 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022 )
     +  Articolul 15(1) În vederea respectării cerinței privind capacitatea financiară, întreprinderea trebuie să îndeplinească următoarele condiții:a) să demonstreze, pe baza conturilor anuale certificate de un auditor financiar/expert independent, că dispune în fiecare an de capital și rezerve în valoare totală de cel puțin 9.000 EUR, pentru primul autovehicul utilizat, de 5.000 EUR pentru fiecare autovehicul suplimentar sau combinație suplimentară de vehicule utilizat(ă) cu o masă maximă autorizată care depășește 3,5 tone și de 900 EUR pentru fiecare autovehicul suplimentar sau combinație suplimentară de vehicule utilizat(ă), cu o masă maximă autorizată care depășește 2,5 tone, dar nu depășește 3,5 tone;b) să demonstreze, pe baza conturilor anuale certificate de un auditor financiar/expert independent, că dispune în fiecare an de capital și rezerve în valoare totală de cel puțin 1.800 EUR pentru primul vehicul utilizat și de 900 EUR pentru fiecare vehicul suplimentar utilizat, în cazul întreprinderilor care exercită ocupația de operator de transport rutier de mărfuri numai cu ajutorul unor autovehicule sau combinații de vehicule a căror masă maximă autorizată depășește 2,5 tone, dar nu depășește 3,5 tone;c) întreprinderea și/sau managerul de transport al acesteia să nu fie în stare de faliment, în situație de insolvență fără a avea un plan de reorganizare aprobat, în stare de dizolvare sau de lichidare, potrivit legii.(2) În situația în care întreprinderea nu dovedește deținerea capitalului și rezervelor financiare în condițiile prevăzute la alin. (1), aceasta poate demonstra îndeplinirea capacității financiare printr-un certificat, cum ar fi o garanție bancară sau o asigurare, inclusiv o asigurare de răspundere profesională eliberată de una sau mai multe bănci sau alte instituții financiare, inclusiv societăți de asigurare.(3) În lipsa conturilor anuale certificate, prevăzute la alin. (1) lit. a), pentru anul înregistrării unei întreprinderi, o întreprindere poate demonstra respectarea cerinței privind capacitatea financiară printr-un certificat, cum ar fi o garanție bancară, un document eliberat de o instituție financiară care stabilește accesul la credit în numele întreprinderii sau o asigurare, inclusiv o asigurare de răspundere profesională eliberată de una sau mai multe bănci sau alte instituții financiare, inclusiv societăți de asigurare. (la 03-02-2022, Articolul 15 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022 )  +  Articolul 16(1) Verificarea îndeplinirii de către operatorul de transport rutier a condițiilor care au stat la baza eliberării licenței de transport/licenței comunitare, respectiv a îndeplinirii de către întreprinderea de transport rutier în cont propriu a condițiilor care au stat la baza eliberării certificatului de transport în cont propriu se efectuează la sediul acestora, cel puțin o dată la 5 ani și, motivat, ori de câte ori se impune, în condițiile legii.(2) Verificarea periodică prevăzută la alin. (1) se efectuează cu prioritate la sediul operatorilor de transport rutier/ întreprinderilor de transport rutier în cont propriu care prezintă risc crescut, conform art. 12 din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009. (la 03-02-2022, Articolul 16 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022 )
     +  Secţiunea a 2-a Accesul la transportul rutier în cont propriu  +  Articolul 17Pentru a avea acces la transportul rutier în cont propriu, întreprinderea trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) și d) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009.  +  Articolul 18Prevederile privind accesul la transportul rutier în cont propriu se aplică întreprinderilor care efectuează operațiuni de transport rutier în cont propriu cu vehicule rutiere a căror masă totală maximă autorizată, inclusiv remorca/semiremorca, depășește 3,5 tone și/sau cu vehicule rutiere destinate transportului a mai mult de 9 persoane, inclusiv conducătorul auto, sau întreprinderilor care efectuează operațiuni de transport rutier în cont propriu cu vehicule rutiere care se deplasează fără încărcătură.----------Art. 18 a revenit la forma anterioară ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 11 din 27 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 122 din 5 martie 2013, prin abrogarea pct. 2 al art. I din această ordonanță de urgență de către pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 109 din 11 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 525 din 15 iulie 2014.  +  Articolul 18^1Prevederile privind accesul la transportul rutier de persoane în cont propriu se aplică și transportului efectuat de autobuzele unităților administrativ-teritoriale sau ale unităților de învățământ, având inscripția „transport școlar“, deținute de către acestea cu orice titlu, prin excepție de la prevederile art. 3 pct. 42, și utilizate exclusiv pentru transportul elevilor și cadrelor didactice din mediul rural către unitățile de învățământ din comună sau către unitățile de învățământ din mediul urban. (la 27-10-2023, Articolul 18^1, Sectiunea a 2-a, Capitolul II a fost modificat de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 288 din 23 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 961 din 24 octombrie 2023 )  +  Articolul 19Prevederile privind accesul la transportul rutier în cont propriu nu se aplică întreprinderilor angajate exclusiv în următoarele tipuri de transport rutier național:a) abrogată; (la 05-03-2013, Lit. a) a art. 19 a fost abrogată de pct. 3 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 11 din 27 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 122 din 5 martie 2013. ) a^1) transportul de vehicule rutiere defecte sau care sunt avariate; (la 18-07-2014, Lit. a^1) a art. 19 a fost introdusă de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 109 din 11 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 525 din 15 iulie 2014, care introduce pct. 3^1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 11 din 27 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 122 din 5 martie 2013. ) b) transportul de mărfuri cu autovehicule a căror masă totală maximă autorizată, inclusiv cea a remorcilor, nu depășește 3,5 tone;----------Lit. b) a art. 19 a revenit la forma anterioară ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 11 din 27 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 122 din 5 martie 2013, prin abrogarea pct. 4 al art. I din această ordonanță de urgență de către pct. 4 al art. unic din LEGEA nr. 109 din 11 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 525 din 15 iulie 2014.c) transportul de medicamente, aparate și echipamente medicale și al altor articole necesare în cazul situațiilor de urgență specifice catastrofelor naturale;d) transporturi funerare;e) deplasări efectuate cu vehicule istorice;f) transporturi efectuate cu vehicule rutiere special destinate serviciilor medicale de urgență;g) transporturi efectuate cu vehicule rutiere utilizate de serviciile forțelor armate, de serviciile protecției civile, de pompieri și structurile responsabile cu menținerea și restabilirea ordinii și siguranței publice sau închiriate de acestea fără conducător auto, atunci când transportul intră în atribuțiile proprii ale acestor servicii și se efectuează sub controlul acestora;h) transporturi efectuate cu vehicule rutiere a căror viteză maximă autorizată nu depășește 40 km/h;i) transporturi efectuate cu vehicule rutiere de încercări pentru îmbunătățirea tehnologică;j) transporturi efectuate cu tractoare agricole sau forestiere;k) transporturi în interes personal efectuate de către persoane fizice, cu vehicule deținute de acestea, indiferent de capacitate;l) transporturi efectuate cu autovehicule construite și echipate pentru transportul a cel mult 9 persoane, inclusiv conducătorul auto, și destinate acestui scop;----------Lit. l) a art. 19 a revenit la forma anterioară ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 11 din 27 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 122 din 5 martie 2013, prin abrogarea pct. 4 al art. I din această ordonanță de urgență de către pct. 4 al art. unic din LEGEA nr. 109 din 11 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 525 din 15 iulie 2014.m) transporturi necomerciale de lapte și stupi de albine.n) transportul necomercial al cailor de sport, al cailor de hipoterapie și al cailor de agrement. (la 12-11-2018, Articolul 19 din Secțiunea a 2-a , Capitolul II a fost completat de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 251 din 7 noiembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 947 din 09 noiembrie 2018 ) o) transportul produselor rezervă de stat acordate ca ajutoare umanitare în cadrul intervențiilor operative, precum și în cadrul activităților de administrare a stocurilor de produse rezervă de stat și/sau de mobilizare. (la 27-10-2023, Articolul 19, Sectiunea a 2-a, Capitolul II a fost completat de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 288 din 23 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 961 din 24 octombrie 2023 )  +  Articolul 20(1) Pentru a efectua transport rutier în cont propriu, întreprinderile trebuie să fie înregistrate în Registrul electronic național al întreprinderilor care efectuează transport rutier în cont propriu, ținut de autoritatea competentă.(2) Modul de întocmire, completare și gestionare a registrului prevăzut la alin. (1), precum și de înscriere a datelor aferente întreprinderilor care efectuează transport rutier în cont propriu se stabilește de către autoritatea competentă prin norme.  +  Articolul 21Certificatul de transport în cont propriu se acordă de către autoritatea competentă întreprinderilor care respectă cerințele privind buna reputație și competența profesională, prin îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 12 și 14. (la 03-02-2022, Articolul 21 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022 )  +  Articolul 22(1) Întreprinderea care efectuează transport rutier în cont propriu desemnează un manager de transport, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009.(2) Orice modificare în ceea ce privește managerul de transport desemnat se comunică autorității competente de către întreprinderea care efectuează transport rutier în cont propriu în maximum 15 zile de la data acesteia.
     +  Capitolul III Accesul la piața transportului rutier  +  Secţiunea 1 Transportul rutier contra cost  +  Articolul 23Accesul la piața transportului rutier contra cost de mărfuri și persoane se face liber și nediscriminatoriu, cu respectarea principiilor liberei concurențe, calitatea serviciilor de transport, interesul publicului călător și siguranța rutieră fiind prioritare.  +  Articolul 24(1) Transportul rutier contra cost de mărfuri și persoane se efectuează de către operatorii de transport rutier în baza licenței comunitare numai cu autovehicule la bordul cărora există, pe toată durata transportului, o copie conformă a licenței comunitare, documentul de transport, precum și celelalte documente specifice tipului de transport efectuat, stabilite prin reglementările în vigoare.(2) Licența comunitară este eliberată de autoritatea competentă cu o valabilitate de 10 ani și se păstrează la sediul întreprinderii.(3) Perioada de valabilitate a copiilor conforme ale licenței comunitare eliberate de autoritatea competenta este de minimum un an, fără a depăși perioada de valabilitate a licenței comunitare.(4) Copiile conforme ale licenței comunitare nu sunt transmisibile și sunt personalizate de către emitent cu numerele de înmatriculare ale autovehiculelor pentru care au fost emise.(5) Modalitatea de eliberare a licenței comunitare și a copiilor conforme ale acesteia se stabilește de către autoritatea competentă prin norme.(6) Transporturile prevăzute la art. 11^1 se efectuează în condițiile stabilite de către autoritatea competentă prin norme. (la 18-07-2014, Alin. (6) al art. 24 a fost modificat de pct. 5 al art. unic din LEGEA nr. 109 din 11 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 525 din 15 iulie 2014, care modifică pct. 5 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 11 din 27 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 122 din 5 martie 2013. )  +  Articolul 25(1) Transportul rutier național contra cost se poate efectua numai cu vehicule rutiere înmatriculate în România, deținute și utilizate în condițiile prezentei ordonanțe.(2) Transportul rutier internațional contra cost se poate efectua numai cu autovehicule rutiere înmatriculate în România, deținute și utilizate în condițiile prezentei ordonanțe.(3) Transportul rutier contra cost se poate efectua în afara spațiului Uniunii Europene cu un ansamblu de vehicule doar în condițiile în care semiremorca/remorca este înmatriculată în conformitate cu prevederile acordurilor și convențiilor internaționale la care Uniunea Europeană sau România este parte, după caz. (la 03-02-2022, Alineatul (3) din Articolul 25 , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022 ) (4) În cazul efectuării transportului rutier internațional contra cost, operatorii de transport rutier români utilizează autovehicule conduse de cetățeni români, de cetățeni ai Uniunii Europene sau de cetățeni ai statelor din afara Uniunii Europene cu drept de muncă în România, angajați sau puși la dispoziția acestora, titulari ai unui certificat de competență profesională obținut în condițiile prevăzute de reglementările naționale și ale Uniunii Europene.(5) În cazul efectuării transportului rutier național contra cost, operatorii de transport rutier români utilizează autovehicule conduse de cetățeni români, de cetățeni ai Uniunii Europene sau de cetățeni ai statelor din afara Uniunii Europene cu drept de muncă în România, angajați ai acestora, titulari ai unui certificat de competență profesională obținut în condițiile prevăzute de reglementările naționale și ale Uniunii Europene.  +  Articolul 25^1(1) Prin derogare de la prevederile art. 25 alin. (1) și (2), transportul rutier național contra cost de mărfuri și transportul rutier internațional contra cost de mărfuri între România și celelalte state membre ale Uniunii Europene se pot efectua de către operatorii de transport rutier români și cu vehicule închiriate, înmatriculate sau puse în circulație în conformitate cu legislația altui stat membru din Uniunea Europeană, în aceleași condiții ca în cazul vehiculelor deținute în proprietate, cu respectarea următoarelor condiții:a) vehiculul închiriat să fie înmatriculat sau pus în circulație în conformitate cu legislația oricărui stat membru din Uniunea Europeană și, după caz, să fie utilizat în conformitate cu regulamentele (CE) nr. 1.071/2009 și (CE) nr. 1.072/2009 ale Parlamentului European și ale Consiliului;b) contractul să se refere numai la închirierea unui vehicul fără conducător auto și să nu fie însoțit de un contract de servicii încheiat cu același operator de transport rutier care să cuprindă conducători auto sau personal de însoțire;c) vehiculul închiriat să fie în mod exclusiv la dispoziția operatorului de transport rutier care îl utilizează pe durata contractului de închiriere;d) vehiculul închiriat să fie condus de personalul operatorului de transport rutier care îl utilizează;e) vehiculul închiriat să dețină copie conformă a licenței comunitare eliberate de autoritatea competentă, cu valabilitate pe durata contractului de închiriere, prin derogare de la prevederile art. 24 alin. (3).În sensul prezentului articol, prin vehicul închiriat se înțelege orice autovehicul, remorcă, semiremorcă sau combinație de vehicule destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri care, în schimbul unei plăți și pentru o perioadă determinată, este pusă la dispoziția unui operator de transport rutier care efectuează transport rutier de mărfuri contra cost, în temeiul unui contract cu întreprinderea care pune la dispoziție autovehiculul, remorca, semiremorca sau combinația de vehicule.(2) Dovada respectării condițiilor prevăzute la alin. (1) lit. a)-e) se face prin:a) prezentarea de către conducătorul auto al vehiculului închiriat, pe suport hârtie sau în format electronic, a contractului de închiriere sau a unui extras din respectivul contract, certificat pentru conformitate, care să menționeze în special numele locatorului, numele locatarului, data și durata contractului și datele de identificare a vehiculului, și a copiei conforme a licenței comunitare pentru vehiculul închiriat, în original, copia conformă trebuind să existe în original la bordul vehiculului;b) conducătorul auto al vehiculului închiriat este angajat al operatorului de transport rutier care utilizează respectivul vehicul.(3) Utilizarea de către același operator de transport rutier român a vehiculului închiriat, înmatriculat sau pus în circulație în alt stat membru din Uniunea Europeană este permisă pentru o perioadă de maximum două luni consecutive într-un an calendaristic dat.(4) În cazul prevăzut la alin. (3), durata contractului de închiriere nu trebuie să depășească perioada de două luni. (5) Numărul maxim permis de vehicule închiriate, înmatriculate sau puse în circulație în conformitate cu legislația altui stat membru din Uniunea Europeană, care pot fi utilizate de către un operator de transport rutier român, este de 25% din parcul de vehicule de marfă deținut cu orice titlu de acesta, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. g) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, calculat la data la care operatorul de transport rutier începe să utilizeze vehiculul închiriat.(6) În cazul unui operator de transport rutier care deține un parc auto cu un număr de vehicule mai mare de unu și mai mic de patru, acestuia i se permite să utilizeze cel puțin un astfel de vehicul.(7) Numărul de înmatriculare al vehiculului închiriat, înmatriculat sau pus în circulație în conformitate cu legislația unui alt stat membru din Uniunea Europeană, utilizat de o întreprindere care efectuează transport rutier contra cost de mărfuri, este introdus în registrul electronic național al operatorilor de transport rutier. (8) Prelucrarea datelor privind numărul de înmatriculare al vehiculului închiriat respectă cerințele privind informațiile menționate la art. 16 alin. (2) lit. g) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, astfel cum se specifică la art. 16 alin. (2) al treilea și al cincilea paragraf, precum și la art. 16 alin. (3) și (4) din regulamentul respectiv.(9) Datele privind numărul de înmatriculare al vehiculului închiriat sunt accesibile autorităților competente în timpul controalelor în trafic.(10) În scopul facilitării punerii în aplicare a dispozițiilor prezentului articol și pentru asigurarea asistenței rapide în relația cu autoritățile competente din celelalte state membre ale Uniunii Europene se desemnează Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. ca punct național responsabil cu schimbul de informații cu respectivele autorități.(11) Schimbul de informații menționat la alin. (10) se realizează prin intermediul Registrului european al întreprinderilor de transport rutier, astfel cum se specifică în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/480 al Comisiei.(12) Informațiile furnizate Autorității Rutiere Române - A.R.R. de către autoritățile competente din celelalte state membre ale Uniunii Europene sunt utilizate numai în scopurile pentru care au fost solicitate, iar prelucrarea datelor cu caracter personal se efectuează numai în scopul respectării dispozițiilor prezentului articol și respectă Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului.(13) Cooperarea și asistența administrativă reciprocă se furnizează de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. autorităților competente din celelalte state membre ale Uniunii Europene cu titlu gratuit. (14) O solicitare de informații nu împiedică autoritățile competente să ia măsuri în conformitate cu dreptul Uniunii și cu legislația națională aplicabilă pentru a investiga și a preveni presupusele încălcări ale normelor stabilite în prezentul articol. (la 25-05-2023, Sectiunea 1 din Capitolul III a fost completată de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 124 din 19 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 22 mai 2023 )  +  Articolul 26Operatorii de transport rutier pot efectua transport rutier în cont propriu pe baza licenței comunitare și a copiilor conforme ale acesteia, fără a deține certificat de transport în cont propriu.  +  Articolul 27(1) Operațiunile de transport rutier de mărfuri contra cost în regim de cabotaj se efectuează în conformitate cu prevederile art. 8 și 9 din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009.(2) Prevederile art. 8 din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009 se aplică și în cazul segmentelor rutiere inițiale sau finale efectuate pe teritoriul României de operatorii de transport rutier de mărfuri nerezidenți, în cadrul unor operațiuni de transport combinat între România și un alt stat membru al Uniunii Europene.(3) Operatorii de transport rutier de mărfuri nerezidenți nu pot să efectueze pe teritoriul României operațiuni de cabotaj cu același vehicul sau, în cazul unei combinații cuplate de vehicule, cu autovehiculul aceluiași vehicul, pentru o perioadă de patru zile ulterioară încheierii operațiunii de cabotaj din România.(4) Se consideră că operațiunile de cabotaj efectuate în România de către un operator de transport rutier de mărfuri nerezident respectă prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 și ale prezentei ordonanțe numai dacă operatorul de transport rutier de mărfuri care le efectuează poate prezenta dovezi clare privind transportul internațional care a precedat respectivele operațiuni de cabotaj, precum și privind fiecare operațiune ulterioară de cabotaj efectuată. În cazul în care vehiculul s-a aflat pe teritoriul României în perioada de patru zile precedentă transportului internațional, operatorul de transport rutier de mărfuri nerezident prezintă dovezi clare și cu privire la toate operațiunile care au fost desfășurate în perioada respectivă.(5) Dovezile prevăzute la alin. (4) se prezintă sau se transmit inspectorilor din cadrul I.S.C.T.R., la cerere și pe durata controlului în trafic. Acestea pot fi prezentate sau transmise electronic, utilizându-se un format structurat modificabil care poate fi folosit direct de computere pentru stocare sau procesare, cum ar fi scrisoarea electronică de trăsură (e-CMR) în temeiul Protocolului adițional de la Geneva la Convenția privind Contractul de transport internațional rutier de mărfuri (CMR) cu privire la scrisoarea electronică de trăsură din 20 februarie 2008, la care România a aderat prin Legea nr. 29/2019 pentru aderarea României la Protocolul adițional privind scrisoarea electronică de însoțire, adoptat la Geneva la 20 februarie 2008, la Convenția referitoare la contractul de transport rutier internațional de mărfuri pe șosele (CMR), încheiată la Geneva la 19 mai 1956. În cursul controlului în trafic, conducătorul auto are permisiunea de a contacta sediul central, managerul de transport sau orice altă persoană sau entitate pentru a furniza, înainte de terminarea controlului în trafic, oricare dintre dovezile prevăzute la alin. (4). (la 03-02-2022, Articolul 27 din Sectiunea 1 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 12, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022 )  +  Articolul 28Operațiunile de transport rutier de persoane contra cost în regim de cabotaj se efectuează în conformitate cu prevederile art. 14-17 din Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009.  +  Articolul 29Operațiunile de transport rutier de mărfuri contra cost în regim de cabotaj efectuate de către operatorii de transport rutier din țările din afara Uniunii Europene sunt interzise dacă acordurile și convențiile bilaterale sau internaționale din domeniul transporturilor rutiere la care Uniunea Europeană sau România este parte nu prevăd altfel. (la 03-02-2022, Articolul 29 din Sectiunea 1 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022 )  +  Articolul 30Autoritatea competentă desemnează prin ordin al ministrului transporturilor punctul național de contact responsabil de schimbul de informații cu celelalte state membre ale Uniunii Europene privind aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, și de luarea măsurilor necesare pentru interconectarea și accesibilitatea la nivelul Uniunii Europene a registrelor electronice naționale, precum și instituția responsabilă cu întocmirea și transmiterea raportului prevăzut la art. 26 din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009.1.1. Transportul rutier contra cost de mărfuri  +  Articolul 31Transportul rutier național contra cost de mărfuri se efectuează conform prevederilor prezentei ordonanțe, precum și ale celorlalte reglementări ale Uniunii Europene și naționale în domeniu.  +  Articolul 32(1) Transportul rutier internațional contra cost de mărfuri între România și celelalte state membre ale Uniunii Europene se efectuează conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, celorlalte reglementări ale Uniunii Europene și naționale în domeniu, precum și prezentei ordonanțe.(2) Transportul rutier internațional contra cost de mărfuri între România și statele din afara Uniunii Europene se efectuează conform prevederilor prezentei ordonanțe, ale normelor metodologice de punere în aplicare a acesteia, precum și ale acordurilor și convențiilor internaționale la care România sau, după caz, Uniunea Europeană este parte. (la 03-02-2022, Alineatul (2) din Articolul 32 , Punctul 1.1. , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022 )  +  Articolul 33Autoritatea competentă va stabili prin norme criteriile și modul de fixare a încărcăturii, precum și modalitatea de verificare a respectării acestora.1.2. Transport rutier contra cost de persoane1.2.1. Transportul rutier național contra cost de persoane Notă
    Conform alin. (1) al art. III din LEGEA nr. 136 din 12 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 587 din 17 iulie 2019, operatorii de transport rutier care efectuează transport de persoane prin servicii regulate în transportul rutier național, cu excepțiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, au obligația să doteze autovehiculele cu care execută aceste servicii cu aparatele de marcat electronice fiscale prevăzute la art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 136/2019.
     +  Articolul 34Transportul rutier contra cost de persoane se efectuează de către operatorii de transport rutier numai cu autobuze la bordul cărora se află, pe toată durata transportului, o copie conformă a licenței comunitare, precum și licența de traseu însoțită de graficul de circulație sau documentul de transport corespunzător serviciilor ocazionale, după caz.  +  Articolul 35(1) Transportul rutier contra cost de persoane cu autobuze se poate realiza prin:a) servicii regulate;b) servicii regulate speciale;c) servicii ocazionale.(2) Abrogat. (la 18-07-2014, Alin. (2) al art. 35 a fost abrogat de pct. 6 al art. unic din LEGEA nr. 109 din 11 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 525 din 15 iulie 2014, care modifică pct. 6 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 11 din 27 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 122 din 5 martie 2013. ) (la 05-03-2013, Art. 35 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 11 din 27 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 122 din 5 martie 2013. )  +  Articolul 36(1) Serviciile regulate contra cost de transport rutier de persoane pe un traseu național se pot efectua de către operatorii de transport rutier numai în baza programelor de transport și a licenței de traseu eliberate de autoritatea competentă.(2) Autoritățile administrației publice locale pe raza cărora sunt prevăzute stații publice vor acorda avizul în vederea întocmirii programelor de transport.(3) Licența de traseu pentru transportul rutier interjudețean contra cost se eliberează pentru fiecare cursă, iar pentru transportul rutier județean, pentru fiecare traseu.  +  Articolul 37Programele de transport rutier de persoane se întocmesc și se aprobă de către autoritatea competentă, acestea fiind armonizate cu programele de transport de persoane aferente celorlalte moduri de transport.  +  Articolul 38Serviciul regulat de transport rutier național de persoane contra cost se efectuează cu autobuze, în condițiile stabilite de autoritatea competentă prin norme.  +  Articolul 39La efectuarea transportului rutier județean, interjudețean sau internațional contra cost de persoane prin servicii regulate se interzice transportul mai multor persoane decât numărul de locuri pe scaune înscris în certificatul de înmatriculare al autovehiculului.  +  Articolul 40(1) Abrogat. (la 20-07-2019, Alineatul (1) din Articolul 40 , Punctul 1.2.1. , Punctul 1.2. , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost abrogat de Articolul I din LEGEA nr. 136 din 12 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 587 din 17 iulie 2019 ) (2) Abrogat. (la 20-07-2019, Alineatul (2) din Articolul 40 , Punctul 1.2.1. , Punctul 1.2. , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost abrogat de Articolul I din LEGEA nr. 136 din 12 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 587 din 17 iulie 2019 ) (3) Persoanele care, conform legii, beneficiază de facilități la transportul rutier național au obligația de a utiliza legitimație de transport de tip card atât la urcarea, cât și la coborârea acestora în/din autovehicul.(4) Abrogat. (la 20-07-2019, Alineatul (4) din Articolul 40 , Punctul 1.2.1. , Punctul 1.2. , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost abrogat de Articolul I din LEGEA nr. 136 din 12 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 587 din 17 iulie 2019 )  +  Articolul 41(1) Serviciile regulate de transport de persoane se execută pe bază de legitimații de călătorie individuale, care sunt documente cu regim special, respectiv bilete, abonamente și legitimații speciale.(2) Legitimațiile speciale de călătorie sunt acordate în condițiile legii.(3) Modelul biletelor, abonamentelor și legitimațiilor speciale se stabilește prin ordin al ministrului finanțelor publice, la propunerea Ministerului Transporturilor. (la 18-07-2014, Alin. (3) al art. 41 a fost modificat de pct. 8 al art. unic din LEGEA nr. 109 din 11 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 525 din 15 iulie 2014, care modifică pct. 8 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 11 din 27 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 122 din 5 martie 2013. ) (4) Transportul copiilor sub 5 ani se realizează gratuit, în condițiile în care aceștia nu ocupă locuri separate.(5) Transportul rutier în trafic județean/interjudețean al elevilor prevăzuți la art. 84 alin. (1)-(3) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, se efectuează cu autovehiculele destinate transportului de persoane deținute de către unitățile de învățământ, autoritățile administrației publice locale și/sau operatorii de transport rutier, după caz, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. (la 18-07-2014, Alin. (5) al art. 41 a fost modificat de pct. 9 al art. unic din LEGEA nr. 109 din 11 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 525 din 15 iulie 2014, care modifică pct. 9 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 11 din 27 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 122 din 5 martie 2013. )  +  Articolul 42Autoritatea competentă stabilește prin norme:a) condițiile pentru efectuarea serviciilor regulate, a serviciilor regulate speciale și a serviciilor ocazionale contra cost de transport rutier de persoane;b) modul de întocmire și aprobare a programelor de transport;c) modul de atribuire a traseelor cuprinse în programele de transport;d) modelul licenței de traseu și al graficului de circulație;e) obligațiile operatorilor de transport rutier în cazul efectuării serviciilor regulate, a serviciilor regulate speciale și a serviciilor ocazionale contra cost de transport rutier de persoane;f) condițiile de efectuare a operațiunilor de cabotaj în cazul transportului contra cost de persoane.  +  Articolul 43(1) Serviciile ocazionale contra cost de transport rutier de persoane se pot efectua de către operatorii de transport rutier numai pe baza documentului de transport eliberat de autoritatea competentă.(2) Modul de eliberare, precum și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească operatorii de transport în vederea obținerii documentului de transport vor fi stabilite prin norme de autoritatea competentă.
    1.2.2. Transportul rutier internațional contra cost de persoane  +  Articolul 44(1) Transportul rutier internațional contra cost de persoane între România și celelalte state membre ale Uniunii Europene se efectuează pe baza prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009, a celorlalte reglementări ale Uniunii Europene în domeniu, precum și a prezentei ordonanțe.(2) Transportul rutier internațional contra cost de persoane între România și statele din afara Uniunii Europene se efectuează pe baza prevederilor prezentei ordonanțe și ale acordurilor și convențiilor internaționale la care România sau, după caz, Uniunea Europeană este parte. (la 03-02-2022, Alineatul (2) din Articolul 44 , Punctul 1.2.2. , Punctul 1.2. , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 15, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022 ) (3) Serviciile regulate și serviciile regulate speciale contra cost de transport rutier de persoane pe un traseu internațional între România și un stat din afara Uniunii Europene se efectuează de către operatorii de transport rutier numai pe baza autorizațiilor de transport internațional și a graficului de circulație conținut în acestea, eliberate de autoritățile competente ale statelor unde sunt situate capetele de traseu, precum și a autorizațiilor de transport internațional eliberate de autoritățile competente ale statelor tranzitate, după caz.(4) Serviciile regulate contra cost de transport rutier de persoane pe un traseu internațional între România și un stat din afara Uniunii Europene se pot efectua și de către mai mulți operatori de transport rutier români, în comun, conform autorizației de transport internațional eliberate de autoritatea competentă.(5) În cazul efectuării transportului rutier internațional de persoane între România și un stat membru al Uniunii Europene, cu tranzitarea unui stat din afara Uniunii Europene, transportul se efectuează pe baza prevederilor legislației Uniunii Europene, ale acordurilor și convențiilor la care România și statul tranzitat sunt părți.(6) În cazul efectuării transportului rutier internațional de persoane între un stat membru al Uniunii Europene și un stat din afara Uniunii Europene, cu tranzitarea teritoriului României, transportul se efectuează pe baza prevederilor acordurilor și convențiilor la care România și statul din afara Uniunii Europene, respectiv România și statul din Uniunea Europeană sunt părți.(7) În cazul efectuării transportului rutier internațional de persoane între două state din afara Uniunii Europene, cu tranzitarea teritoriului României, transportul se efectuează pe baza prevederilor acordurilor și convențiilor la care România și cele două state sunt părți.(8) Modul de eliberare, precum și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească operatorii de transport în vederea obținerii documentului de transport vor fi stabilite prin norme de autoritatea competentă.  +  Articolul 45(1) Transportul rutier internațional de persoane prin servicii ocazionale contra cost cu autocarul și autobuzul între România și un alt stat membru al Uniunii Europene se efectuează în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1073/2009.(2) Transportul rutier internațional de persoane prin servicii ocazionale între România și un stat din afara Uniunii Europene se efectuează numai în condițiile respectării prevederilor Acordului privind transportul internațional ocazional de călători cu autocarul și autobuzul (Acordul INTERBUS), semnat de România la Bruxelles la 2 octombrie 2000, ratificat prin Legea nr. 439/2002, pe baza documentelor prevăzute în respectivul acord, eliberate de autoritatea competentă.(3) Pentru statele nesemnatare ale Acordului INTERBUS, transportul rutier internațional de persoane prin servicii ocazionale contra cost se efectuează numai pe baza documentului de transport convenit între autoritatea competentă și autoritățile competente din statele pe teritoriul cărora se derulează transportul.  +  Articolul 46În cadrul transportului rutier internațional contra cost de persoane prin servicii regulate efectuat de către operatorul de transport rutier român pe baza autorizației de transport internațional este interzisă îmbarcarea persoanelor în vederea transportului acestora între două localități de pe teritoriul României, ca serviciu internațional de transport persoane.  +  Articolul 46^1Măsurile de aplicare a dispozițiilor privind detașarea conducătorilor auto, prevăzute în anexa nr. 31 partea A la secțiunea 2 din Acordul comercial și de cooperare între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe de altă parte, denumit în continuare Acordul UE-UK, încălcările cu caracter contravențional ale acestor dispoziții, precum și sancțiunile contravenționale aplicabile în cazul constatării încălcărilor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. (la 03-02-2022, Punctul 1.2.2. din Punctul 1.2. , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost completat de Punctul 16, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022 )
     +  Secţiunea a 2-a Transportul rutier în cont propriu  +  Articolul 47Transportul rutier în cont propriu se efectuează de către întreprinderile de transport rutier în cont propriu pe baza certificatului de transport în cont propriu numai cu vehicule rutiere la bordul cărora se află, pe toată durata transportului, o copie conformă a certificatului de transport în cont propriu, documentul din care să rezulte faptul că transportul efectuat este în cont propriu, precum și documentele specifice acestui tip de transport, stabilite prin reglementările în vigoare.  +  Articolul 48(1) Certificatul de transport în cont propriu se eliberează întreprinderii de transport rutier în cont propriu de către autoritatea competentă, având o valabilitate de 10 ani, și se păstrează la sediul acesteia.(2) Pentru fiecare dintre autovehiculele rutiere deținute de întreprinderea de transport rutier în cont propriu în condițiile prezentei ordonanțe și utilizate la operațiuni de transport rutier în cont propriu, autoritatea competentă eliberează, la cerere, copii conforme ale certificatului de transport în cont propriu cu valabilitate de minimum un an, fără a depăși perioada de valabilitate a certificatului de transport în cont propriu.(3) Copiile conforme ale certificatului de transport în cont propriu nu sunt transmisibile și sunt personalizate de către emitent cu numerele de înmatriculare ale autovehiculelor pentru care au fost emise.(4) Modalitatea de eliberare a certificatului de transport în cont propriu și a copiilor conforme ale acestuia se stabilește de către autoritatea competentă prin norme.  +  Articolul 49(1) Operațiunile de transport rutier național în cont propriu se pot efectua numai cu vehicule rutiere înmatriculate în România, deținute și utilizate în condițiile prezentei ordonanțe, cu excepția operațiunilor de transport efectuate conform prevederilor art. 51.(2) Operațiunile de transport rutier în cont propriu se pot efectua în afara spațiului Uniunii Europene cu un ansamblu de vehicule doar în condițiile în care semiremorca/remorca este înmatriculată în conformitate cu prevederile acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte.(3) Întreprinderile de transport rutier în cont propriu utilizează autovehicule conduse de cetățeni români, de cetățeni ai Uniunii Europene sau de cetățeni ai statelor din afara Uniunii Europene cu drept de muncă în România, angajați ai acestora.  +  Articolul 50Transportul rutier internațional în cont propriu de persoane între România și un stat din afara Uniunii Europene se poate efectua numai pe baza documentului de transport eliberat și convenit de autoritatea competentă cu autoritățile competente din statele pe teritoriul cărora se derulează transportul.  +  Articolul 51(1) În cazul unei operațiuni de transport combinat, dacă transportul de pe segmentul rutier inițial este efectuat în cont propriu de o întreprindere în condițiile prevăzute la art. 1 alin. (5) lit. d) din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009, transportul de pe segmentul rutier final pentru transportarea la destinație a mărfurilor se consideră a fi efectuat în cont propriu dacă întreprinderea căreia îi sunt destinate mărfurile deține și utilizează autovehicule conform prevederilor art. 1 alin. (5) lit. d) din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009, chiar dacă remorcile sau semiremorcile sunt deținute de întreprinderea expeditoare care a efectuat transportul pe segmentul rutier inițial.(2) În cazul în care transportul de pe segmentul rutier final este efectuat în cont propriu de o întreprindere în condițiile prevăzute la art. 1 alin. (5) lit. d) din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009, transportul de pe segmentul rutier inițial se consideră a fi efectuat în cont propriu dacă întreprinderea care expediază mărfurile deține și utilizează autovehicule conform prevederilor art. 1 alin. (5) lit. d) din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009, chiar dacă remorcile sau semiremorcile sunt deținute de întreprinderea destinatară care va efectua transportul pe segmentul rutier final.
     +  Capitolul IV Activități conexe transportului rutier  +  Articolul 52(1) Activitățile conexe transportului rutier se efectuează de către operatorii economici numai pe baza licenței pentru activități conexe transportului rutier, eliberată de către autoritatea competentă.(2) Licența pentru activități conexe se eliberează pentru fiecare activitate conexă efectuată, perioada de valabilitate a acesteia fiind de 5 ani.(3) În vederea eliberării licenței pentru activități conexe transportului rutier - activități desfășurate de autogări, operatorul economic trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:a) bază materială;b) competență profesională;c) onorabilitate.(4) În vederea eliberării licenței pentru activități conexe transportului rutier - activități de intermediere a operațiunilor de transport rutier contra cost, operatorul economic trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:a) bază materială;b) competență profesională;c) onorabilitate;d) capacitate financiară.(5) În situația în care o activitate conexă transportului rutier se efectuează de către un operator pentru activități conexe transportului rutier în mai multe locații, autoritatea competentă eliberează câte o licență pentru activități conexe transportului rutier.  +  Articolul 53Autogările și stațiile publice pentru urcarea/coborârea persoanelor transportate în cadrul serviciilor regulate de transport rutier sunt bunuri de utilitate publică și pot fi proprietate privată sau publică.  +  Articolul 54(1) Înființarea sau desființarea unei autogări se aprobă de autoritățile competente, în condițiile legii.(2) Este interzisă schimbarea destinației unei autogări, desființarea acesteia sau schimbarea destinației unor spații ale unei autogări în mai puțin de 6 luni de la notificarea acestei intenții de către proprietarul autogării respective.  +  Articolul 55Amenajarea, semnalizarea rutieră și întreținerea stațiilor publice pentru urcarea/coborârea persoanelor transportate se asigură de administratorul drumului sau deținătorul acestuia, după caz.  +  Articolul 56(1) Activitățile de intermediere a operațiunilor de transport rutier contra cost se realizează pe bază de contracte, prin preluarea de la beneficiari a comenzilor de transport rutier, acestea urmând a fi executate de intermediar, în numele său, prin intermediul unui operator de transport rutier, pe bază de contracte.(2) Sarcinile și răspunderile intermediarului rezultă din prevederile contractului de intermediere încheiat între părți.  +  Articolul 57Autoritatea competentă stabilește prin norme:a) modul de îndeplinire a condițiilor necesare în vederea obținerii licenței pentru activități conexe transportului rutier;b) modelul licenței pentru activități conexe transportului rutier.  +  Capitolul V Siguranța rutieră  +  Secţiunea 1 Persoane cu funcții care concură la siguranța rutieră  +  Articolul 58În sensul prezentei ordonanțe, persoanele cu funcții care concură la siguranța rutieră sunt: conducătorul auto, persoana desemnată să conducă permanent și efectiv activitatea de transport rutier a întreprinderii/operatorului de transport/operatorului pentru activități conexe transportului rutier, consilierul de siguranță pentru transportul rutier al mărfurilor periculoase și instructorul de conducere auto.  +  Articolul 59(1) Persoanele cu funcții care concură la siguranța rutieră trebuie să facă dovada că sunt apte din punct de vedere medical și psihologic pentru ocuparea și menținerea în funcție.(2) Avizul medical și avizul psihologic se obțin în urma unei examinări, inițiale și periodice, efectuată în unități specializate din rețeaua sanitară proprie a Ministerului Transporturilor sau agreate de acesta.(3) Periodicitatea efectuării examinării medicale și/sau psihologice, precum și cazurile pentru care se impune efectuarea examinării medicale și/sau psihologice se stabilesc de către autoritatea competentă prin norme.  +  Articolul 60Pentru prevenirea evenimentelor rutiere, întreprinderile/operatorii de transport/operatorii pentru activități conexe transportului rutier au obligația de a asigura pregătirea profesională continuă și periodică a personalului cu funcții care concură la siguranța rutieră.  +  Articolul 61Autoritatea competentă stabilește prin norme sarcinile și responsabilitățile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele cu funcții care concură la siguranța rutieră, precum și alte obligații ale întreprinderilor, operatorilor de transport rutier și ale operatorilor pentru activități conexe transportului rutier în ceea ce privește siguranța rutieră.  +  Secţiunea a 2-a Pregătirea persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere  +  Articolul 62(1) Școlile de conducători auto fac parte din cadrul instituțional național în domeniul siguranței rutiere, care desfășoară activitatea de pregătire a persoanelor în vederea obținerii permiselor de conducere.(2) Autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto se face în condițiile stabilite de către autoritatea competentă prin norme.(3) Atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto se face în condițiile stabilite de către autoritatea competentă prin norme.  +  Articolul 63Programa de școlarizare și metodologia de organizare și desfășurare a cursurilor de pregătire teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere se stabilesc de către autoritatea competentă prin norme.  +  Articolul 64Condițiile și obligațiile privind pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere se stabilesc de către autoritatea competentă prin norme.  +  Secţiunea a 3-a Pregătirea și atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere  +  Articolul 65Persoanele cu funcții care concură la siguranța rutieră și profesorii de legislație rutieră alcătuiesc personalul de specialitate din domeniul transporturilor rutiere.  +  Articolul 66Pregătirea și perfecționarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere se realizează în centrele de pregătire și perfecționare autorizate de către autoritatea competentă, în condițiile stabilite de aceasta prin norme.  +  Articolul 67(1) Examinarea teoretică în vederea atestării profesionale a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere se realizează de către o comisie de examinare, formată din trei membri, specialiști în domeniul transporturilor rutiere, în condițiile stabilite de autoritatea competentă prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii.(2) Examinarea teoretică în vederea atestării profesionale a lectorilor necesari procesului de pregătire și perfecționare profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere se realizează de către o comisie de examinare, formată din trei membri, specialiști în domeniul transporturilor rutiere, în condițiile stabilite de autoritatea competentă prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii.(3) Comisia de examinare prevăzută la alin. (1) și (2) este formată astfel: un membru din cadrul autorității competente și doi membri din cadrul unității din subordinea acesteia cu atribuții în autorizarea operatorilor de transport rutier.(4) Specialiștii în domeniul transporturilor rutiere trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:a) să fie absolvenți cu diplomă ai studiilor universitare în domeniile tehnice, juridice, economice sau al tehnologiei informației;b) sunt angajați de cel puțin 5 ani în cadrul autorității competente, respectiv în cadrul unității din subordinea acesteia;c) au o experiență de cel puțin 3 ani în exercitarea atribuțiilor de reglementare a domeniului rutier și a activităților conexe transportului rutier, de licențiere și/sau de autorizare a activităților de transport rutier sau a activităților de pregătire profesională în domeniu;d) dețin certificat de «evaluator de competențe profesionale» - cod 242405 sau de «evaluator de evaluatori» - cod 242409, conform Clasificării ocupațiilor din România - nivel de ocupație (șase caractere), aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale și al președintelui Institutului Național de Statistică nr. 1.832/856/2011, cu modificările și completările ulterioare;e) cunosc limba engleză la nivel mediu;f) nu au avut o relație contractuală sau un raport de muncă cu centrele de pregătire a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere în ultimii 5 ani.(5) Ordonatorul principal de credite al autorității competente aprobă componența comisiilor de examinare în conformitate cu procedura și criteriile de performanță specifice, stabilite de autoritatea competentă prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii.(6) Activitatea de examinare prevăzută la alin. (1) și (2) este independentă, se organizează în condițiile stabilite de autoritatea competentă prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii și se desfășoară în temeiul prezentei ordonanțe, prin derogare de la prevederile art. 137 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(7) Pentru prestarea activității de examinare, membrii comisiei de examinare prevăzute la alin. (3) sunt remunerați, prin unitatea organizatoare, din cuantumul tarifului achitat de candidați pentru susținerea examinării, în condițiile stabilite de autoritatea competentă prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii.(8) Examinarea practică în vederea atestării profesionale a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere se realizează de către Autoritatea Rutieră Română - ARR, în condițiile stabilite de autoritatea competentă prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii. (la 21-01-2024, Articolul 67, Sectiunea a 3-a, Capitolul V a fost modificat de Punctul 1., Articolul III din ORDONANȚA nr. 3 din 18 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 18 ianuarie 2024 )  +  Articolul 68(1) Conducătorii auto titulari ai permiselor de conducere corespunzătoare pentru categoriile D1, D1E, D sau DE care efectuează operațiuni de transport rutier ce fac obiectul prezentei ordonanțe au obligația de a deține și un certificat de calificare profesională inițială (CPI) sau un certificat de calificare profesională continuă (CPC), după caz.(2) Conducătorii auto titulari ai permiselor de conducere corespunzătoare pentru categoriile C1, C1E, C sau CE care efectuează operațiuni de transport rutier ce fac obiectul prezentei ordonanțe au obligația de a deține și un certificat de calificare profesională inițială (CPI) sau un certificat de calificare profesională continuă (CPC), după caz.(3) Condițiile privind pregătirea inițială și continuă a conducătorilor auto prevăzuți la alin. (1) și (2), precum și condițiile privind obținerea certificatului de calificare profesională inițială (CPI) și a certificatului de calificare profesională continuă (CPC) se stabilesc de către autoritatea competentă prin norme.  +  Articolul 69(1) Certificatele de calificare profesională inițială (CPI) și certificatele de calificare profesională continuă (CPC) se eliberează de către autoritatea competentă numai:a) conducătorilor auto cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene care au în România reședința curentă, așa cum este aceasta definită la art. 14 din Regulamentul (CEE) nr. 3.821/1985 al Consiliului din 20 decembrie 1985 privind aparatura de înregistrare în transportul rutier, cu modificările și completările ulterioare;b) conducătorilor auto cetățeni ai unui alt stat din afara Uniunii Europene, care sunt angajați în mod legal de un operator de transport sau de o întreprindere cu sediul ori domiciliul în România sau care sunt deținători ai unui permis de muncă valabil eliberat de autoritățile române.(2) Certificatele de calificare profesională inițială (CPI) și certificatele de calificare profesională continuă (CPC) eliberate de autoritățile competente din statele membre ale Uniunii Europene conform prevederilor Directivei 2003/59/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 iulie 2003 privind calificarea inițială și formarea periodică a conducătorilor auto ai anumitor vehicule rutiere destinate transportului de mărfuri sau de pasageri, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3.820/85 al Consiliului și a Directivei 91/439/CEE a Consiliului și de abrogare a Directivei 76/914/CEE a Consiliului sunt recunoscute în România.  +  Articolul 70Certificatele de competență profesională și/sau atestatele valabile eliberate de autoritățile statelor membre ale Uniunii Europene pentru conducători auto, consilieri de siguranță pentru transportul rutier al mărfurilor periculoase și persoanele desemnate să conducă permanent și efectiv activitatea de transport sunt recunoscute în România ca fiind echivalente cu cele eliberate de autoritățile române.  +  Articolul 70^1Școlile de conducători auto din cadrul Ministerului Apărării Naționale și al Ministerului Afacerilor Interne, care efectuează pregătire în vederea obținerii permisului de conducere pentru personalul propriu, își desfășoară activitatea în baza condițiilor stabilite prin protocoale încheiate de fiecare dintre aceste ministere cu Ministerul Transporturilor. (la 18-07-2014, Art. 70^1 a fost introdus de pct. 10 al art. unic din LEGEA nr. 109 din 11 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 525 din 15 iulie 2014, care introduce pct. 9^2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 11 din 27 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 122 din 5 martie 2013. )  +  Articolul 70^2În cuprinsul protocoalelor prevăzute la art. 70^1 se stabilește și modul de aplicare a prevederilor art. 62 alin. (2) și (3) și ale art. 63, 64, 66 și 67. (la 18-07-2014, Art. 70^2 a fost introdus de pct. 10 al art. unic din LEGEA nr. 109 din 11 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 525 din 15 iulie 2014, care introduce pct. 9^2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 11 din 27 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 122 din 5 martie 2013. )  +  Secţiunea a 4-a Vehicule rutiere  +  Articolul 71(1) Transportul rutier poate fi efectuat numai cu vehicule rutiere a căror stare tehnică corespunde reglementărilor specifice în vigoare, având inspecția tehnică periodică valabilă, acestea fiind clasificate/încadrate corespunzător, conform reglementărilor în vigoare.(2) Pentru accesul pe infrastructura rutieră, vehiculele rutiere fabricate în țară sau în străinătate, înmatriculate sau care urmează să fie înmatriculate în România, sunt supuse omologării în vederea înmatriculării sau înregistrării și/sau inspecției tehnice periodice, după caz, în conformitate cu reglementările în vigoare.(3) Transportul rutier de mărfuri și/sau persoane se efectuează numai cu vehicule rutiere destinate prin construcție tipului respectiv de transport și dotate cu tahografe și limitatoare de viteză, în conformitate cu reglementările în vigoare.  +  Articolul 72Defecțiunile tehnice constatate la controlul în trafic se clasifică în defecțiuni tehnice minore, majore și periculoase, conform planului de operațiuni stabilit prin reglementările specifice în vigoare.  +  Articolul 73(1) În scopul facilitării controlului vehiculelor care fac obiectul prezentei ordonanțe utilizate de către operatorii de transport/întreprinderi, aceștia au obligația dotării acestora cu plăcuțe din care să rezulte dimensiunile și masele maxime autorizate ale vehiculului.(2) Modelul și locul de aplicare a plăcuțelor se stabilesc de autoritatea competentă prin norme.(3) Plăcuțele prevăzute la alin. (1) fac dovada conformității vehiculului respectiv cu prevederile legislației comunitare referitoare la dimensiunile maxime admise și masele maxime autorizate.(4) În cazul în care caracteristicile vehiculului nu mai corespund cu cele indicate în plăcuță, operatorul de transport/întreprinderea are obligația de a solicita modificarea datelor înscrise pe plăcuță în mod corespunzător.(5) Vehiculele care sunt dotate cu plăcuțe sunt verificate:a) prin sondaj, în privința respectării maselor maxime autorizate; șib) ori de câte ori există suspiciuni că nu sunt respectate, în privința dimensiunilor maxime autorizate.  +  Articolul 74Echiparea cu tahografe și limitatoare de viteză este obligatorie pentru autovehiculele ori ansamblurile de vehicule rutiere destinate transportului rutier de mărfuri a căror masă totală maximă autorizată este mai mare de 3,5 tone și pentru autovehiculele destinate transportului rutier de persoane având mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, în conformitate cu prevederile reglementărilor naționale și ale Uniunii Europene.  +  Articolul 75Operatorii economici care efectuează servicii de montare, reglare și verificare a tahografelor și limitatoarelor de viteză pot desfășura aceste activități numai pe baza autorizației tehnice eliberate de autoritatea competentă, în condițiile stabilite prin reglementările în vigoare.  +  Capitolul VI Contracte în activitățile de transport rutier și activitățile conexe acestuia  +  Articolul 76(1) Efectuarea transportului rutier contra cost și a activităților conexe acestuia se realizează pe bază de contract de transport, în conformitate cu legislația în vigoare. Aceste activități sunt următoarele:1. transportul rutier contra cost de mărfuri;2. transportul rutier național și internațional contra cost de persoane în următoarele cazuri:a) serviciu regulat;b) serviciu regulat special;c) serviciu ocazional;3. activități desfășurate de autogară;4. activități de intermediere.(2) Se consideră contract și comanda acceptată, numai dacă aceasta conține toate elementele necesare efectuării transportului rutier.  +  Articolul 77(1) Dispozițiile art. 1 pct. 2 și 3, precum și ale art. 2-30 și 32-41, cu excepția celor prevăzute la art. 23 pct. 3, din Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (CMR), semnată la Geneva, Elveția, la 19 mai 1956, la care România a aderat prin Decretul nr. 451/1972, denumită în continuare Convenția CMR, sunt aplicabile transporturilor rutiere naționale contra cost de mărfuri.(2) Abrogat. (la 21-01-2024, Alineatul (2), Articolul 77, Capitolul VI a fost abrogat de Punctul 2., Articolul III din ORDONANȚA nr. 3 din 18 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 18 ianuarie 2024 )  +  Articolul 78(1) În executarea activității conexe de intermediere, transportul rutier se face pe baza și în condițiile contractului încheiat între client și intermediar, precum și ale contractului încheiat între intermediar și operatorul de transport rutier.(2) În aplicarea prevederilor alin. (1), operatorul care deține licență pentru activități de intermediere are obligațiile și responsabilitățile care rezultă din contractele respective.  +  Articolul 79Autoritatea competentă stabilește prin norme modalitatea de aplicare a prevederilor Convenției CMR de către operatorii de transport rutier români care efectuează transport rutier național contra cost de mărfuri.  +  Articolul 80Biletul de călătorie/Abonamentul este document cu regim special și reprezintă contractul de transport în cazul serviciilor regulate, încheiat între prestator-operator de transport și beneficiar-călător, prin care operatorul de transport rutier se obligă să efectueze transportul prin servicii regulate în condiții de siguranță și confort, iar beneficiarul se obligă să achite anticipat contravaloarea sa, care include și asigurarea persoanelor și a bagajelor, precum și riscurile ce pot decurge din efectuarea transportului rutier. (la 18-07-2014, Art. 80 a fost modificat de pct. 11 al art. unic din LEGEA nr. 109 din 11 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 525 din 15 iulie 2014, care modifică pct. 10 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 11 din 27 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 122 din 5 martie 2013. )  +  Capitolul VII Tarife  +  Articolul 81Eliberarea documentelor prevăzute de prezenta ordonanță, precum și efectuarea prestațiilor specifice se realizează de autoritatea competentă, pe baza tarifelor stabilite de aceasta prin ordin.  +  Articolul 81^1Prin excepție de la prevederile art. 81, unitățile administrativ-teritoriale, precum și unitățile de învățământ care asigură transportul școlar din mediul rural către unitățile de învățământ din comună sau către unitățile de învățământ din mediul urban, cu autobuzele proprii având inscripția «transport școlar», sunt scutite de plata tarifelor pentru eliberarea documentelor prevăzute de prezenta ordonanță. (la 16-05-2016, Art. 81^1 a fost introdus de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 94 din 11 mai 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 13 mai 2016. )  +  Articolul 82Tarifele aferente transportului rutier contra cost se stabilesc liber, pe bază de cerere și ofertă.  +  Capitolul VIII Control  +  Articolul 83Inspecția și controlul modului de respectare pe teritoriul României a prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 și ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009, precum și ale prevederilor prezentei ordonanțe, inclusiv a prevederilor normelor și reglementărilor prevăzute de aceasta, se efectuează în trafic și la sediul întreprinderilor/operatorilor de transport rutier și al întreprinderilor care desfășoară activități conexe transportului rutier.  +  Articolul 84Inspecția și controlul modului de respectare a prevederilor prezentei ordonanțe, inclusiv a prevederilor normelor și reglementărilor prevăzute de aceasta, în ceea ce privește activitatea de pregătire a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere se efectuează de către autoritatea competentă.  +  Capitolul IX Sancțiuni  +  Articolul 85(1) Încălcările prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 și ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009, ale prezentei ordonanțe, precum și ale normelor de aplicare a acesteia atrag răspunderea civilă, administrativă, penală și contravențională, în condițiile legii.(2) Încălcările prevăzute la alin. (1) cu caracter contravențional și sancțiunile aplicabile în cazul constatării acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.(3) Încălcările prevăzute la alin. (1) cu caracter contravențional se clasifică în 4 categorii, după cum urmează:a) cele mai grave încălcări;b) încălcări foarte grave;c) încălcări grave;d) încălcări minore. (la 03-02-2022, Alineatul (3) din Articolul 85 , Capitolul IX a fost modificat de Punctul 17, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022 )  +  Capitolul X Alte măsuri privind reglementarea transporturilor rutiere  +  Articolul 86Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu avizul Ministerului Transporturilor, elaborează norme tranzitorii, cu caracter de excepție, privind transportul rutier de bunuri divizibile provenite din exploatările agricole pe perioada cuprinsă între 1 septembrie și 30 noiembrie 2011, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.  +  Articolul 87La alineatul (1) al articolului 3 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, după punctul (v) al literei a) se introduce un nou punct, punctul (vi), cu următorul cuprins:(vi) Serviciul de Protecție și Pază.  +  Capitolul XI Dispoziții tranzitorii și finale  +  Articolul 88(1) Licențele de transport, certificatele de transport în cont propriu, precum și copiile conforme ale acestora eliberate înainte de data de 4 decembrie 2011 rămân valabile până la data expirării lor.(2) Certificatele de competență profesională/Atestatele profesionale eliberate anterior datei de 4 decembrie 2011 își păstrează valabilitatea până la data expirării lor.  +  Articolul 89(1) Obligațiile corespunzătoare operatorilor de transport rutier, întreprinderilor de transport rutier în cont propriu și operatorilor pentru activități conexe transportului rutier, precum și sancțiunile administrative aplicabile acestora se stabilesc de către autoritatea competentă prin norme.(2) Obligațiile corespunzătoare desfășurării activității de pregătire a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere se stabilesc de către autoritatea competentă prin norme.  +  Articolul 90În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei ordonanțe în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Transporturilor va elabora norme metodologice de punere în aplicare a acesteia, care se aprobă prin ordin. Notă
    Conform alineatului (2) al articolului V din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022, normele metodologice prevăzute la art. 90 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare, se actualizează în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
     +  Articolul 91În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a normelor prevăzute la art. 90 se aprobă de către Guvern hotărârea prevăzută la art. 85 alin. (2).  +  Articolul 92Prezenta ordonanță intră în vigoare la data de 4 decembrie 2011, cu excepția art. 86, 87, 90 și 91, care intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei ordonanțe.  +  Articolul 93La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 22 iulie 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.
    *Prezenta ordonanță transpune prevederile art. 6 alin. (1) lit. c), alin. (2), (3) și (4) din Directiva 96/53/CE a Consiliului din 25 iulie 1996 de stabilire, pentru anumite vehicule rutiere care circulă în interiorul Comunității, a dimensiunilor maxime autorizate în traficul național și internațional și a greutății maxime autorizate în traficul internațional, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 235 din 17 septembrie 1996, ale art. 9 din Directiva 92/106/CEE a Consiliului din 7 decembrie 1992 privind stabilirea de norme comune pentru anumite tipuri de transporturi combinate de mărfuri între state membre, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 368 din 17 decembrie 1992, precum și ale art. 9, 10 și art. 14 alin. (2) din Directiva 2003/59/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 iulie 2003 privind calificarea inițială și formarea periodică a conducătorilor auto ai anumitor vehicule rutiere destinate transportului de mărfuri sau de pasageri, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3.820/85 al Consiliului și a Directivei 91/439/CEE a Consiliului și de abrogare a Directivei 76/914/CEE a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L 226 din 10 septembrie 2003.Articolul 25^1 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere transpune prevederile art. 1 pct. 1-3 și ale art. 2 alin. (1) din Directiva (UE) 2022/738 a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2006/1/CE privind utilizarea vehiculelor închiriate fără conducători auto pentru transportul rutier de mărfuri, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 137 din 16 mai 2022. (la 25-05-2023, Dispoziția privind transpunerea normelor comunitare a fost completată de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 124 din 19 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 22 mai 2023 )
    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    Ministrul transporturilor și infrastructurii,
    Anca Daniela Boagiu
    Ministrul administrației și internelor,
    Constantin-Traian Igaș
    Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
    Valeriu Tabără
    Șeful Departamentului pentru Afaceri Europene,
    Bogdan Mănoiu
    Ministrul finanțelor publice,
    Gheorghe Ialomițianu
    București, 31 august 2011.Nr. 27.