NORME din 23 martie 2016 privind gestionarea sistemului autorizațiilor de plantare a viței-de-vie pentru struguri de vin
EMITENT
  • MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 231 din 29 martie 2016



    Notă
    Aprobate de ORDINUL nr. 364 din 23 martie 2016, publicat în Monitorul Oficial nr. 231 din 29 martie 2016.
     +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Secţiunea 1 Obiective și definiții  +  Articolul 1Prezentele norme reglementează cadrul general prin care se instituie procedura de gestionare și acordare a autorizațiilor de plantare/replantare, precum și a autorizațiilor provenite din conversia drepturilor de plantare/replantare a viței-de-vie cu struguri pentru vin, componentă a potențialului de producție viticol din România.  +  Articolul 2Prezentele norme au ca obiect punerea la dispoziția celor interesați din domeniul viticol a unui act normativ detaliat pentru aplicarea unitară a prevederilor legale prevăzute la art. 1, în corelare și cu prevederi ale altor acte normative în vigoare, privind procedura de acordare, formularele necesare și criteriile pentru stabilirea conținutului documentațiilor necesare gestionării și acordării autorizațiilor de plantare/replantare, precum și a autorizațiilor provenite din conversia drepturilor de plantare/replantare a viței-de-vie cu struguri pentru vin.  +  Articolul 3În sensul prezentelor norme, următorii termeni se definesc astfel:a) Registrul plantațiilor viticole, denumit în continuare R.P.V., este principala componentă a Sistemului informatic național al viei și vinului și instrument de bază pentru punerea în aplicare a măsurilor de sprijin în sectorul vitivinicol, care cuprinde parcelele cultivate cu viță-de-vie pentru struguri de vin și în care se înregistrează plantări, defrișări, modificări ale datelor cuprinse în fișele electronice ale parcelelor viticole existente, pe baza legislației naționale în vigoare;b) sistemul de autorizații pentru plantări de viță-de-vie pentru struguri de vin - sistem care reglementează dreptul de a înființa o plantație de viță-de-vie pentru struguri de vin și care se aplică în perioada 1 ianuarie 2016-31 decembrie 2045, cu două evaluări intermediare ale Comisiei, în 2028 și în 2040, în scopul de a evalua funcționalitatea sistemului și, după caz, de a prezenta propuneri; (la 08-03-2022, Litera b) din Articolul 3 , Sectiunea 1 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 53 din 2 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 226 din 08 martie 2022 ) c) conversia drepturilor de plantare/replantare - procedura prin care se asigură trecerea de la sistemul de drepturi de plantare/replantare la sistemul autorizațiilor de plantare/ replantare;d) autorizația de plantare provenită din conversie - dreptul de a înființa o plantație de viță-de-vie pentru struguri de vin, obținut prin conversia drepturilor de plantare acordate din rezerva națională sau județeană;e) autorizația de replantare provenită din conversie - dreptul de a înființa o plantație de viță-de-vie pentru struguri de vin, obținut prin conversia drepturilor individuale de replantare alocate în R.P.V. sau obținute ca urmare a unei defrișări;f) drepturile individuale de replantare alocate în R.P.V. - drepturile individuale de replantare aflate în stare "alocat" sau "cumpărat" în R.P.V.;g) autorizația pentru plantări noi - se acordă solicitanților pentru înființarea unei plantații de viță-de-vie pentru struguri de vin, precum și pentru plantațiile care au fost înființate în scop experimental, pentru colecțiile de soiuri de viță-de-vie constituite în scopul conservării resurselor genetice sau pentru plantațiile înființate pentru viță-mamă pentru altoi, în cazul în care se dorește comercializarea produselor vitivinicole obținute de pe aceste suprafețe, la sfârșitul perioadei experimentale, la sfârșitul perioadei de menținere a colecțiilor de soiuri sau la sfârșitul perioadei de producție a plantațiilor de viță-mamă pentru altoi, în limita procentului de 1% din suprafața totală cultivată efectiv cu viță-de-vie și stabilită la data de 31 iulie a anului precedent; (la 27-04-2023, Litera g) din Articolul 3 , Sectiunea 1 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 120 din 28 martie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 358 din 27 aprilie 2023 ) h) autorizația de replantare - dreptul de a înființa o plantație de viță-de-vie pentru struguri de vin pe o suprafață echivalentă în cultură pură cu cea a suprafețelor înscrise în R.P.V. care au fost defrișate;i) autorizația pentru replantarea anticipată - dreptul de a înființa o plantație de viță-de-vie pe o suprafață echivalentă în cultură pură, concomitent cu păstrarea plantației supuse defrișării până cel mai târziu la sfârșitul celui de-al patrulea an de la data la care au fost realizate noile plantări de viță-de-vie, cu condiția constituirii unei garanții;j) autorizații de plantare/replantare - actul administrativ emis de autoritățile administrației publice competente prin care se recunoaște solicitantului posibilitatea înființării unei plantații de viță-de-vie pentru struguri de vin pe o suprafață determinată, exprimată în hectare;k) parcela viticolă - suprafața de pământ continuă plantată cu viță-de-vie delimitată de perimetrul extern al butucilor de viță-de-vie la care se adaugă o zonă-tampon a cărei lățime corespunde jumătății distanței dintre rânduri;l) plantare - fixarea la loc definitiv a vițelor altoite sau a porțiunilor de viță-de-vie înrădăcinate, în scopul producerii de struguri, de coarde-altoi și coarde-portaltoi;m) defrișare - eliminarea completă a butucilor de viță, inclusiv a rădăcinilor;n) beneficiarii autorizațiilor de plantare/replantare - persoane fizice/juridice care dețin, exploatează sau înființează plantații de viță-de-vie cu soiuri nobile pentru vin în cadrul arealelor viticole delimitate pentru cultivarea viței-de-vie.o) colecție de soiuri de viță-de-vie - o parcelă viticolă plantată cu mai multe soiuri de viță-de-vie pentru vin unde fiecare soi nu numără mai mult de 50 de plante. (la 27-04-2023, Articolul 3 din Sectiunea 1 , Capitolul I a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 120 din 28 martie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 358 din 27 aprilie 2023 )  +  Secţiunea a 2-a Autoritățile cu atribuții în gestionarea sistemului autorizațiilor de plantare a viței-de-vie pentru struguri de vin  +  Articolul 4(1) Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole, denumit în continuare O.N.V.P.V., este instituția responsabilă la nivel național cu gestionarea sistemului autorizațiilor de plantare a viței-de-vie pentru struguri de vin.(2) Structura cu atribuții de inspecție de stat pentru controlul tehnic vitivinicol din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale este responsabilă pentru certificarea suprafețelor defrișate, certificarea plantării/ replantării viței-de-vie, certificarea modificării datelor unei parcele viticole și certificarea înscrierii în R.P.V. a parcelelor nou-plantate în urma unor măsuri de expropriere în interes public și a plantațiilor înființate în scop experimental, a colecțiilor de soiuri de viță-de-vie constituite în scopul conservării resurselor genetice sau a plantațiilor înființate pentru viță-mamă pentru altoi în vederea comercializării produselor vitivinicole obținute. (la 27-04-2023, Alineatul (2) din Articolul 4 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 120 din 28 martie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 358 din 27 aprilie 2023 ) (3) Direcțiile pentru agricultură județene și a municipiului București, denumite în continuare D.A.J., din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale sunt responsabile cu operarea și actualizarea datelor cuprinse în R.P.V., sub instruirea și suportul tehnic al O.N.V.P.V.(4) Certificarea plantării/replantării viței-de-vie se realizează de către structura cu atribuții de inspecție de stat pentru controlul tehnic vitivinicol, în baza unei cereri de plantare/replantare a viței-de-vie și de înscriere în R.P.V., al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1.(5) La depunerea la D.A.J. a cererii de plantare/replantare a viței-de-vie și de înscriere în R.P.V., solicitanții trebuie să prezinte documente prin care să ateste dreptul de proprietate sau dreptul de a exploata terenul pentru care au făcut cererea de plantare/replantare și să prezinte autorizația de plantare/replantare emisă pe numele lor.(6) Certificarea suprafețelor de viță-de-vie defrișate se realizează de către structura cu atribuții de inspecție de stat pentru controlul tehnic vitivinicol, în baza unei declarații de defrișare a parcelelor de viță-de-vie din R.P.V., al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2.(7) La depunerea la D.A.J. a declarației de defrișare a parcelelor de viță-de-vie din R.P.V., solicitanții trebuie să prezinte documente care să ateste dreptul de proprietate sau dreptul de exploatare a parcelelor viticole pentru care s-a făcut declarația de defrișare/defrișare ulterioară a parcelelor de viță-de-vie.(8) Modificarea datelor unei parcele viticole înscrise în R.P.V. se înregistrează în conformitate cu documentul prevăzut în anexa nr. 3.(9) Pentru certificarea modificării unor date înscrise în R.P.V. de către structura cu atribuții de inspecție de stat pentru controlul tehnic vitivinicol, solicitanții trebuie să prezinte documente care să justifice modificările solicitate prin intermediul cererii de modificare a unor date în R.P.V.(10) Certificarea înscrierii în R.P.V. a plantațiilor înființate în scop experimental, a colecțiilor de soiuri de viță-de-vie constituite în scopul conservării resurselor genetice sau a plantațiilor înființate pentru viță-mamă pentru altoi în vederea comercializării produselor vitivinicole obținute se realizează de către structura cu atribuții de inspecție de stat pentru controlul tehnic vitivinicol, cu avizul inspectorului O.N.V.P.V., în baza unei cereri de înscriere în R.P.V., al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1a. (la 27-04-2023, Alineatul (10) din Articolul 4 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 120 din 28 martie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 358 din 27 aprilie 2023 ) (11) Certificarea înscrierii în R.P.V. a parcelelor nou-plantate în urma unor măsuri de expropriere în interes public se realizează de către structura cu atribuții de inspecție de stat pentru controlul tehnic vitivinicol, cu avizul inspectorului O.N.V.P.V., în baza unei cereri de înscriere în R.P.V., al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1b. (la 21-04-2021, Articolul 4 din Sectiunea a 2-a , Capitolul I a fost completat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 76 din 2 aprilie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 21 aprilie 2021 )  +  Capitolul II Gestionarea sistemului autorizațiilor de plantare a viței-de-vie pentru struguri de vin  +  Articolul 5(1) Plantarea viței-de-vie pentru struguri de vin se face numai în baza unei autorizații de plantare/replantare. Aceste autorizații se referă la plantări noi, replantări și la drepturi care urmează să fie convertite.(2) Autorizațiile se eliberează fără costuri pentru solicitanți.(3) Autorizațiile de plantare/replantare se folosesc pentru plantarea viței-de-vie de struguri pentru vin doar în arealul viticol delimitat prin legislația națională în vigoare.  +  Secţiunea 1 Procedura administrativă privind conversia drepturilor de plantare/replantare  +  Articolul 6Abrogat. (la 21-04-2021, Articolul 6 din Subsectiunea 1.1 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 76 din 2 aprilie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 21 aprilie 2021 )  +  Articolul 7Abrogat. (la 21-04-2021, Articolul 7 din Subsectiunea 1.1 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 76 din 2 aprilie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 21 aprilie 2021 )  +  Articolul 8Abrogat. (la 21-04-2021, Articolul 8 din Subsectiunea 1.1 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 76 din 2 aprilie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 21 aprilie 2021 )  +  Articolul 9(1) Drepturile individuale de replantare obținute ca urmare a unei defrișări și drepturile individuale de replantare alocate în R.P.V., anterior datei de 31 decembrie 2015, care nu au fost utilizate și care sunt valabile la data respectivă, se convertesc în autorizații de replantare doar prin depunerea unei cereri în acest sens.(2) Cererile pentru conversia drepturilor individuale de replantare alocate în R.P.V. se depun la D.A.J.(3) Prin cererile menționate la alin. (2) se poate solicita conversia totală sau parțială a drepturilor individuale de replantare alocate în R.P.V.(4) Termenul-limită pentru depunerea cererilor pentru conversia drepturilor individuale de replantare menționate la alin. (2) este 31 decembrie 2020.(4^1) Prin excepție de la termenul prevăzut la alin. (4), cererile pentru conversia drepturilor individuale de replantare menționate la alin. (2) se pot depune până la data de 31 decembrie 2022, potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 2.220/2020 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 decembrie 2020 de stabilire a anumitor dispoziții tranzitorii privind sprijinul acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și din Fondul european de garantare agricolă (FEGA) în anii 2021 și 2022 și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.305/2013, (UE) nr. 1.306/2013 și (UE) nr. 1.307/2013 în ceea ce privește resursele și aplicarea regulamentelor respective în anii 2021 și 2022 și a Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 în ceea ce privește resursele și repartizarea unui astfel de sprijin pentru anii 2021 și 2022. respective în anii 2021 și 2022 și a Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 în ceea ce privește resursele și repartizarea unui astfel de sprijin pentru anii 2021 și 2022. (la 21-04-2021, Articolul 9 din Subsectiunea 1.2 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost completat de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. 76 din 2 aprilie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 21 aprilie 2021 ) (5) Autorizațiile acordate în conformitate cu alin. (1) au aceeași perioadă de valabilitate cu a drepturilor individuale de replantare alocate în R.P.V.(5^1) Prin excepție de la prevederile alin. (5), valabilitatea autorizațiilor de replantare provenite din conversie care au expirat în anul 2020 și în anul 2021 se prelungește până la data de 31 decembrie 2022. (la 08-03-2022, Alineatul (5^1) din Articolul 9 , Subsectiunea 1.2 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 53 din 2 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 226 din 08 martie 2022 ) (6) Autorizațiile de replantare acordate în conformitate cu alin. (1) expiră cel târziu la 31 decembrie 2025. (la 21-04-2021, Alineatul (6) din Articolul 9 , Subsectiunea 1.2 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 76 din 2 aprilie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 21 aprilie 2021 ) (7) Modelul cererii pentru conversia drepturilor individuale de replantare alocate în R.P.V. este prevăzut în anexa nr. 6.(8) După verificarea valabilității drepturilor individuale de replantare alocate în R.P.V. pentru care a fost solicitată conversia, autorizațiile de replantare se emit în termen de maximum 3 luni de la depunerea cererii de conversie.(9) Modelul autorizației de replantare provenite din conversia drepturilor individuale de replantare alocate în R.P.V. este prevăzut în anexa nr. 7.(10) Autorizațiile de replantare provenite din conversia drepturilor individuale de replantare alocate în R.P.V. se eliberează de către D.A.J. în 3 exemplare originale. Un exemplar se înmânează solicitantului, un exemplar se păstrează la D.A.J. și un exemplar se transmite la O.N.V.P.V.(11) Începând cu 1 ianuarie 2023, o suprafață echivalentă cu suprafața care face obiectul drepturilor de plantare eligibile pentru conversia în autorizații de plantare la 31 decembrie 2022, dar care nu au fost încă convertite în autorizații, poate fi folosită pentru acordarea de autorizații pentru plantări noi, cel târziu până la 31 decembrie 2025. (la 08-03-2022, Articolul 9 din Subsectiunea 1.2 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost completat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 53 din 2 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 226 din 08 martie 2022 )  +  Secţiunea a 2-a Gestionarea și procedura de acordare a autorizațiilor pentru replantare  +  Articolul 10(1) Autorizația de replantare se acordă cultivatorului plantației viticole, la solicitarea acestuia, în baza declarației de defrișare a plantațiilor de viță-de-vie, pe o suprafață echivalentă în cultură pură cu suprafața viticolă defrișată și înscrisă în R.P.V. În cazul în care nu există identitate între cultivatorul și proprietarul plantației viticole, cultivatorul va prezenta un acord scris al proprietarului plantației viticole defrișate în vederea eliberării autorizației de replantare pe numele său.(2) Certificarea suprafețelor defrișate se realizează de către structura cu atribuții de inspecție de stat pentru controlul tehnic vitivinicol, în conformitate cu declarația de defrișare a plantațiilor de viță-de-vie, ca urmare a notificării defrișării de către cultivator și a efectuării unei verificări.(3) Declarația de defrișare a plantațiilor de viță-de-vie care conține certificarea defrișării se depune la D.A.J.(4) Cererea de acordare a autorizației de replantare se depune la D.A.J. în anul în care s-a efectuat defrișarea sau cel târziu până la sfârșitul anului următor și va fi însoțită de declarația de defrișare vizată de structura cu atribuții de inspecție de stat pentru controlul tehnic vitivinicol.(5) Nedepunerea cererii în termenul prevăzut la alin. (4) duce la pierderea dreptului de a solicita eliberarea autorizației de replantare.(6) Modelul cererii de acordare a autorizației de replantare este prevăzut în anexa nr. 8.(7) Autorizația de replantare este valabilă 3 ani de la data la care a fost acordată și se utilizează în exploatația aceluiași solicitant care a efectuat defrișarea.(7^1) Prin excepție de la prevederile alin. (7), valabilitatea autorizațiilor de replantare care au expirat în anul 2020 și în anul 2021 se prelungește până la data de 31 decembrie 2022. (la 08-03-2022, Alineatul (7^1) din Articolul 10 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 53 din 2 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 226 din 08 martie 2022 ) (8) Modelul autorizației de replantare este prevăzut în anexa nr. 9.(8^1) Prin derogare de la alin. (7), atunci când replantarea are loc pe aceeași parcelă sau pe aceleași parcele pe care s-a efectuat defrișarea, autorizațiile de replantare sunt valabile timp de șase ani de la data la care au fost acordate. Aceste autorizații identifică în mod clar parcela sau parcelele pe care urmează să aibă loc defrișarea și replantarea. (la 08-03-2022, Articolul 10 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. 53 din 2 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 226 din 08 martie 2022 ) (8^2) Modelul cererii de acordare a autorizației de replantare menționate la alin. (8^1) este prevăzut în anexa nr. 8a. (la 08-03-2022, Articolul 10 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. 53 din 2 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 226 din 08 martie 2022 ) (8^3) Modelul autorizației de replantare menționate la alin. (8^1) este prevăzut în anexa nr. 9a. (la 08-03-2022, Articolul 10 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. 53 din 2 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 226 din 08 martie 2022 ) (9) Autorizațiile de replantare se eliberează în termen de 3 luni de la depunerea cererilor de către direcțiile pentru agricultură județene și a municipiului București, în 3 exemplare originale. Un exemplar se înmânează solicitantului, un exemplar se păstrează la D.A.J. și un exemplar se transmite la O.N.V.P.V.(10) Neutilizarea autorizației de replantare acordate duce la pierderea dreptului de a beneficia de eliberarea unei noi autorizații de replantare pe o perioadă de 2 ani de la expirarea valabilității autorizației de replantare neutilizate.(11) Prin excepție de la prevederile alin. (10), viticultorilor care dețin autorizații de replantare ale căror termene au expirat în anul 2020 și în anul 2021 nu le este aplicată sancțiunea administrativă prevăzută de acesta, cu condiția să notifice direcțiile pentru agricultură județene și a municipiului București, până la 28 februarie 2022, că nu intenționează să își utilizeze autorizațiile și să beneficieze de prelungirea valabilității acestora, menționată la alin. (7^1). (la 08-03-2022, Alineatul (11) din Articolul 10 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 53 din 2 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 226 din 08 martie 2022 ) (12) În cazul în care producătorii care dețin autorizații a căror valabilitate a fost prelungită până la 31 decembrie 2021 au declarat direcțiilor pentru agricultură județene și a municipiului București până la 28 februarie 2021 că nu intenționează să își utilizeze respectivele autorizații, aceștia au posibilitatea de a-și retrage declarațiile printr-o comunicare scrisă până la 28 februarie 2022 și de a-și utiliza autorizațiile în perioada de valabilitate prelungită. (la 08-03-2022, Articolul 10 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 53 din 2 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 226 din 08 martie 2022 )  +  Secţiunea a 3-a Gestionarea și procedura de acordare a autorizațiilor pentru replantarea anticipată  +  Articolul 11(1) Autorizația de replantare anticipată se acordă cultivatorului plantației viticole, la solicitarea acestuia, în baza declarației de defrișare ulterioară a parcelelor de viță-de-vie și cererii pentru emiterea autorizației de replantare anticipată, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 10, pe o suprafață echivalentă în cultură pură cu suprafața viticolă ce va fi defrișată și este înscrisă în R.P.V. În cazul în care nu există identitate între cultivatorul și proprietarul plantației viticole, cultivatorul va prezenta un acord scris al proprietarului plantației viticole propuse pentru defrișare în vederea eliberării autorizației de replantare anticipată pe numele său.(2) Certificarea suprafețelor defrișate se realizează de către structura cu atribuții de inspecție de stat pentru controlul tehnic vitivinicol, în conformitate cu declarația de defrișare ulterioară prevăzută la alin. (1).(3) Declarația de defrișare ulterioară a plantațiilor de viță-de-vie se depune la D.A.J.(4) Prin declarația menționată la alin. (3) cultivatorul își ia angajamentul să defrișeze parcelele de viță-de-vie până la sfârșitul celui de-al patrulea an de la data plantării noilor vițe.(4^1) Prin excepție de la prevederile alin. (4), dacă au fost acordate autorizații de replantare anticipată unor viticultori, iar defrișarea trebuia realizată cel târziu în anul 2020, termenul-limită pentru defrișare se poate amâna până la data de 31 decembrie 2021, în cazurile în care defrișarea a fost imposibilă din cauza pandemiei de COVID-19 și pe baza unei cereri justificate corespunzător a viticultorului. (la 21-04-2021, Alineatul (4^1) din Articolul 11 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din ORDINUL nr. 76 din 2 aprilie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 21 aprilie 2021 ) (4^2) În termen de 2 luni de la data depunerii cererii de amânare a termenului-limită pentru defrișare prevăzute la alin. (4^1), direcțiile pentru agricultură județene și a municipiului București notifică solicitantul în privința deciziei luate, iar în cazul cererilor respinse, comunică solicitanților motivele refuzului. (la 18-06-2020, Articolul 11 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 155 din 5 iunie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 525 din 18 iunie 2020 ) (4^3) Dacă viticultorul nu realizează defrișarea până la sfârșitul prelungirii acordate în temeiul alin. (4^1) și (4^2), se aplică prevederile alin. (6). (la 18-06-2020, Articolul 11 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 155 din 5 iunie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 525 din 18 iunie 2020 ) (5) Cererea de acordare a autorizației de replantare anticipată se depune la D.A.J. odată cu declarația de defrișare ulterioară a plantațiilor de viță-de-vie.(6) În cazul în care beneficiarul autorizației de replantare anticipată nu efectuează defrișarea în termenul prevăzut la alin. (4), suprafața care face obiectul angajamentului și care nu a fost defrișată devine plantație neautorizată și va fi defrișată pe cheltuiala cultivatorului. (la 08-03-2022, Alineatul (6) din Articolul 11 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din ORDINUL nr. 53 din 2 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 226 din 08 martie 2022 ) (7) Autorizația de replantare anticipată este valabilă 3 ani de la data la care a fost acordată și se utilizează în exploatația aceluiași solicitant care va efectua defrișarea.(7^1) Prin excepție de la prevederile alin. (7), valabilitatea autorizațiilor de replantare anticipată acordate potrivit prevederilor art. 11-13, care au expirat în anul 2020 și în anul 2021, se prelungește până la data de 31 decembrie 2022. (la 08-03-2022, Alineatul (7^1) din Articolul 11 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din ORDINUL nr. 53 din 2 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 226 din 08 martie 2022 ) (8) Modelul autorizației de replantare anticipată este prevăzut în anexa nr. 11.(9) Autorizațiile de replantare anticipată se eliberează de către D.A.J. în 3 exemplare originale. Un exemplar se înmânează solicitantului, un exemplar se păstrează la D.A.J. și un exemplar se transmite la O.N.V.P.V.(10) Neutilizarea autorizației de replantare anticipată acordate duce la pierderea dreptului de a beneficia de eliberarea unei noi autorizații de replantare pe o perioadă de 2 ani de la expirarea valabilității autorizației de replantare anticipată neutilizate.(11) Prin excepție de la prevederile alin. (10), viticultorilor care dețin autorizații de replantare anticipată ale căror termene au expirat în anul 2020 și în anul 2021 nu le este aplicată sancțiunea administrativă prevăzută de acesta, cu condiția să notifice direcțiile pentru agricultură județene și a municipiului București, până la 28 februarie 2022, că nu intenționează să își utilizeze autorizațiile și să beneficieze de prelungirea valabilității acestora, menționată la alin. (7^1). (la 08-03-2022, Articolul 11 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 10, Articolul I din ORDINUL nr. 53 din 2 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 226 din 08 martie 2022 ) (12) În cazul în care producătorii care dețin autorizații a căror valabilitate a fost prelungită până la 31 decembrie 2021 au declarat direcțiilor pentru agricultură județene și a municipiului București până la 28 februarie 2021 că nu intenționează să își utilizeze respectivele autorizații, aceștia au posibilitatea de a-și retrage declarațiile printr-o comunicare scrisă până la 28 februarie 2022 și de a-și utiliza autorizațiile în perioada de valabilitate prelungită. (la 08-03-2022, Articolul 11 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 10, Articolul I din ORDINUL nr. 53 din 2 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 226 din 08 martie 2022 )  +  Articolul 12(1) În cazul defrișării ulterioare a unei plantații viticole, solicitanții trebuie să constituie o garanție bancară în valoare egală cu contravaloarea defrișării pentru suprafața pentru care s-a acordat autorizația de replantare anticipată, pe baza devizului-cadru de cheltuieli întocmit de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Valea Călugărească.(2) Garanția pentru defrișarea ulterioară a plantației viticole va fi constituită la D.A.J., după cum urmează:a) sub formă de depozit în numerar, prin depunere în numerar sau prin virament bancar în contul deschis pe numele D.A.J. la Trezoreria Statului;b) sub formă de scrisoare de garanție bancară.(3) Dacă defrișarea a fost realizată în intervalul celor 4 ani, D.A.J. va restitui solicitantului garanția bancară depusă, în termen de 30 de zile de la completarea lit. D din anexa nr. 10.(4) Dacă nu s-a realizat plantarea anticipată în termen de 3 ani de la acordarea autorizației de replantare anticipată, D.A.J. va restitui solicitantului garanția bancară depusă, la cererea acestuia, după efectuarea verificărilor atât în teren, de către consilierul cu atribuții de inspecție de stat pentru controlul tehnic vitivinicol, cât și în R.P.V.  +  Articolul 13Pentru a dobândi autorizația de replantare anticipată, solicitanții trebuie să depună la D.A.J. următoarele:a) declarație de defrișare ulterioară a parcelelor de viță-de-vie și cerere pentru emiterea autorizației de replantare anticipată, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 10;b) copie conformă cu originalul de pe actul de identificare a persoanei fizice/juridice;c) copie conformă cu originalul de pe actele care atestă dreptul de proprietate și/sau de exploatare asupra terenului pentru care se solicită autorizația de replantare anticipată;d) garanție în valoare egală cu valoarea defrișării suprafeței de viță-de-vie propuse pentru defrișare;e) angajamentul de a suporta costurile defrișării plantației înființate în situația în care nu efectuează defrișarea plantației coexistente cel mai târziu la sfârșitul celui de-al patrulea an de la plantarea noilor vițe pentru care s-a acordat autorizația de replantare anticipată.  +  Secţiunea a 4-a Gestionarea, procedura și condițiile privind acordarea autorizațiilor pentru plantări noi  +  Articolul 14Autorizațiile pentru plantări noi se acordă anual, în procent de 1% din suprafața națională totală cultivată cu viță-de-vie pentru struguri de vin.  +  Articolul 15Autorizațiile pentru plantări noi se acordă în baza unei cereri solicitanților care îndeplinesc următoarele criterii de eligibilitate:a) solicitantul deține sau are drept de exploatare pentru o suprafață de dimensiune cel puțin egală cu cea pentru care solicită autorizație de plantare;b) abrogată. (la 21-04-2021, Litera b) din Articolul 15 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost abrogată de Punctul 9, Articolul I din ORDINUL nr. 76 din 2 aprilie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 21 aprilie 2021 ) c) suprafața să fie localizată în areal viticol.  +  Articolul 16Dacă suprafața totală vizată de cereri nu depășește suprafața alocată anual pentru plantări noi, se acceptă toate cererile eligibile.  +  Articolul 17Dacă suprafața totală vizată de cereri depășește suprafața alocată anual pentru plantări noi, autorizațiile se acordă în baza împărțirii proporționale a hectarelor disponibile între toți solicitanții.  +  Articolul 18(1) Cererile de autorizații pentru plantări noi se depun anual în perioada 15 ianuarie-15 martie.(2) Pentru anul 2021, perioada de depunere a cererilor prevăzute la alin. (1) se prelungește până la data de 14 mai.(3) Modelul cererii prevăzute la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 12.(4) Autorizațiile pentru plantări noi se acordă solicitanților eligibili cel târziu la data de 1 august.(5) În cazul în care autorizația este acordată pe o suprafață mai mică de 50% decât cea solicitată în cerere, solicitantul poate refuza autorizația în termen de o lună de la acordarea acesteia și nu va fi sancționat administrativ.(6) Suprafețele menționate la alin. (5) vor fi adăugate procentului de 1% disponibil pentru autorizații de plantări noi în anul următor.(7) Autorizația pentru plantări noi este valabilă 3 ani de la data la care a fost acordată.(8) Prin excepție de la prevederile alin. (7), valabilitatea autorizațiilor pentru plantări noi acordate potrivit prevederilor art. 14-18, care au expirat în anul 2020 și în anul 2021, se prelungește până la data de 31 decembrie 2022. (la 08-03-2022, Alineatul (8) din Articolul 18 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din ORDINUL nr. 53 din 2 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 226 din 08 martie 2022 ) (9) Autorizațiile pentru plantări noi se eliberează de către O.N.V.P.V. în 3 exemplare originale. Un exemplar se înmânează solicitantului, un exemplar se păstrează la O.N.V.P.V. și un exemplar se transmite la D.A.J.(10) Neutilizarea autorizației pentru plantări noi în perioada de valabilitate duce la pierderea dreptului de a beneficia de eliberarea unei noi autorizații pentru plantări noi pe o perioadă de 2 ani de la expirarea valabilității autorizației pentru plantări noi neutilizate.(11) Autorizațiile pentru plantări noi nu vor putea fi folosite pentru a accesa programele de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole.(12) Modelul autorizației pentru plantări noi este prevăzut în anexa nr. 13.(13) Prin excepție de la prevederile alin. (10), viticultorilor care dețin autorizații pentru plantări noi ale căror termene au expirat în anul 2020 și în anul 2021 nu le este aplicată sancțiunea administrativă prevăzută de acesta, cu condiția să notifice Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole, până la 28 februarie 2022, că nu intenționează să își utilizeze autorizațiile și să beneficieze de prelungirea valabilității acestora, menționată la alin. (8). (la 08-03-2022, Articolul 18 din Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 12, Articolul I din ORDINUL nr. 53 din 2 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 226 din 08 martie 2022 ) (14) În cazul în care producătorii care dețin autorizații a căror valabilitate a fost prelungită până la 31 decembrie 2021 au declarat Oficiului Național al Viei și Produselor Vitivinicole până la 28 februarie 2021 că nu intenționează să își utilizeze respectivele autorizații, aceștia au posibilitatea de a-și retrage declarațiile printr-o comunicare scrisă până la 28 februarie 2022 și de a-și utiliza autorizațiile în perioada de valabilitate prelungită. (la 08-03-2022, Articolul 18 din Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 12, Articolul I din ORDINUL nr. 53 din 2 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 226 din 08 martie 2022 ) (la 21-04-2021, Articolul 18 din Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din ORDINUL nr. 76 din 2 aprilie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 21 aprilie 2021 )  +  Articolul 18^1(1) Pentru acordarea unei autorizații pentru plantări noi destinate înființării unei plantații de viță-de-vie pentru struguri de vin, cererea prevăzută la art. 18 alin. (3) trebuie să fie însoțită de următoarele documente:a) memoriu justificativ, care cuprinde: identificarea persoanei fizice/juridice, o scurtă descriere a amplasamentului și localizarea administrativă și viticolă a plantației viticole propuse spre înființare, date cadastrale, soiurile cultivate, destinația de producție, suprafața plantației;b) copie a planului cadastral de încadrare în zonă cu identificarea parcelei/parcelelor propuse pentru plantare sau schiță la scară a acestora;c) copie conformă cu originalul de pe actele care atestă dreptul de proprietate și/sau de exploatare asupra terenului pe care se dorește înființarea plantației viticole.(2) După perioada de depunere a cererilor pentru plantări noi, solicitanții care nu îndeplinesc condițiile de eligibilitate sunt informați cu privire la acest lucru. (la 21-04-2021, Sectiunea a 4-a din Capitolul II a fost completată de Punctul 11, Articolul I din ORDINUL nr. 76 din 2 aprilie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 21 aprilie 2021 )  +  Articolul 18^2(1) Pentru acordarea unei autorizații pentru plantări noi în cazul plantațiilor înființate în scop experimental, al colecțiilor de soiuri de viță-de-vie constituite în scopul conservării resurselor genetice sau al plantațiilor înființate pentru viță-mamă pentru altoi, în cazul în care se dorește comercializarea produselor vitivinicole obținute la sfârșitul perioadei experimentale, la sfârșitul perioadei de menținere a colecțiilor de soiuri sau la sfârșitul perioadei de producție a plantațiilor de viță-mamă pentru altoi, cererea prevăzută la art. 18 trebuie să fie însoțită de următoarele documente: (la 27-04-2023, Partea introductivă a alineatului (1) din Articolul 18^2 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 120 din 28 martie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 358 din 27 aprilie 2023 ) a) o copie după notificarea prealabilă depusă la începutul experimentului/perioadei de cultură a colecțiilor de soiuri de viță-de-vie constituite în scopul conservării resurselor genetice/perioadei de cultură a plantațiilor de viță-mamă pentru altoi; (la 27-04-2023, Litera a) din Alineatul (1), Articolul 18^2 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 120 din 28 martie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 358 din 27 aprilie 2023 ) b) un memoriu care trebuie să conțină informații cu privire la identificarea persoanei fizice/juridice, localizarea administrativă și viticolă a plantației viticole, date cadastrale, soiurile cultivate, destinația de producție, suprafața plantației;c) copie a planului cadastral de încadrare în zonă cu identificarea parcelei/parcelelor plantate sau schiță la scară a acestora;d) copie conformă cu originalul de pe actele care atestă dreptul de proprietate și/sau de exploatare asupra terenului pe care s-a înființat plantația viticolă.(2) După perioada de depunere a cererilor pentru plantări noi, solicitanții care nu îndeplinesc condițiile de eligibilitate sunt informați cu privire la acest lucru.(3) Înscrierea în R.P.V. a plantațiilor înființate în scop experimental, a colecțiilor de soiuri de viță-de-vie constituite în scopul conservării resurselor genetice sau a plantațiilor înființate pentru viță-mamă pentru altoi, în cazul în care se dorește comercializarea produselor vitivinicole obținute de pe aceste suprafețe la sfârșitul perioadei experimentale, la sfârșitul perioadei de menținere a colecției de soiuri sau la sfârșitul perioadei de producție a plantațiilor de viță-mamă pentru altoi, se va face pe baza unei cereri de înscriere în R.P.V. (la 27-04-2023, Alineatul (3) din Articolul 18^2 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 120 din 28 martie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 358 din 27 aprilie 2023 ) (4) Modelul cererii prevăzute la alin. (3) este prezentat în anexa nr. 1a. (la 21-04-2021, Sectiunea a 4-a din Capitolul II a fost completată de Punctul 11, Articolul I din ORDINUL nr. 76 din 2 aprilie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 21 aprilie 2021 )  +  Secţiunea a 5-a Excepții de la sistemul autorizațiilor de plantare/replantare  +  Articolul 19Sistemul de autorizații pentru plantările de viță-de-vie nu se aplică în următoarele cazuri:a) plantațiile înființate în scop experimental;b) plantațiile înființate pentru vița-mamă pentru altoi;c) plantațiile înființate pentru consum propriu;d) plantațiile destinate constituirii de colecții de soiuri de viță-de-vie în scopul conservării resurselor genetice ale soiurilor de viță-de-vie care sunt tipice pentru o anumită regiune viticolă, în suprafață de maximum 2 hectare. (la 27-04-2023, Litera d) din Articolul 19 , Sectiunea a 5-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. 120 din 28 martie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 358 din 27 aprilie 2023 ) e) plantațiile înființate în urma unor măsuri de expropriere în interes public.  +  Articolul 20(1) Plantarea sau replantarea suprafețelor destinate unor scopuri experimentale, constituirii de colecții de soiuri de viță-de-vie în scopul conservării resurselor genetice sau plantările de viță-mamă pentru altoi se fac cu condiția notificării prealabile a consilierilor cu atribuții de inspecție de stat pentru controlul tehnic vitivinicol și a inspectorilor O.N.V.P.V. (la 27-04-2023, Alineatul (1) din Articolul 20 , Sectiunea a 5-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 120 din 28 martie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 358 din 27 aprilie 2023 ) (2) Notificarea trebuie să conțină informații cu privire la suprafață și la perioada în care va avea loc experimentul, la perioada pe care se va menține colecția de soiuri de viță-de-vie, respectiv perioada de producție a plantațiilor de viță-mamă pentru altoi. (la 27-04-2023, Alineatul (2) din Articolul 20 , Sectiunea a 5-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 120 din 28 martie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 358 din 27 aprilie 2023 ) (3) Cultivatorii pot prelungi perioadele respective cu condiția notificării consilierilor cu atribuții de inspecție de stat pentru controlul tehnic vitivinicol și O.N.V.P.V.(4) Produsele vitivinicole obținute de pe suprafețele destinate unor scopuri experimentale, de pe suprafețele destinate constituirii de colecții de soiuri de viță-de-vie în scopul conservării resurselor genetice sau din plantațiile de viță-mamă pentru altoi pot fi comercializate în perioadele prevăzute la alin. (2) și (3) în cazul în care se consideră că nu există niciun fel de riscuri de perturbare a pieței. (la 27-04-2023, Alineatul (4) din Articolul 20 , Sectiunea a 5-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 120 din 28 martie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 358 din 27 aprilie 2023 ) (5) La sfârșitul perioadei experimentale, al perioadei de menținere a colecției de soiuri de viță-de-vie în scopul conservării resurselor genetice sau la sfârșitul perioadei de producție a plantațiilor de viță-mamă pentru altoi, producătorul trebuie să defrișeze suprafața respectivă pe cheltuiala proprie. (la 27-04-2023, Alineatul (5) din Articolul 20 , Sectiunea a 5-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 120 din 28 martie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 358 din 27 aprilie 2023 ) (6) Dacă la sfârșitul perioadei experimentale, al perioadei de menținere a colecției de soiuri de viță-de-vie în scopul conservării resurselor genetice sau la sfârșitul perioadei de producție a plantațiilor de viță-mamă pentru altoi producătorul hotărăște să comercializeze produsele vitivinicole obținute de pe această suprafață, trebuie să obțină o autorizație de plantări noi sau o autorizație de replantare/replantare provenită din conversie pentru suprafața respectivă. (la 27-04-2023, Alineatul (6) din Articolul 20 , Sectiunea a 5-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 120 din 28 martie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 358 din 27 aprilie 2023 ) (7) Prevederile alin. (5) și (6) se aplică și pentru plantațiile care au fost înființate prin folosirea unui drept de plantare nouă acordat conform vechiului sistem de drepturi de plantare.(8) Plantarea sau replantarea suprafețelor ale căror produse vitivinicole sunt destinate exclusiv pentru consum propriu se realizează cu respectarea următoarelor condiții:a) suprafața nu depășește 0,1 hectare;b) produsele vitivinicole obținute pe această suprafață nu se comercializează.(9) Un producător care a pierdut o suprafață cu viță-de-vie în urma unor măsuri de expropriere în interes public are dreptul de a planta o nouă suprafață care să nu depășească 105% din suprafața viticolă de cultură pură. Suprafața nou-plantată se înregistrează în R.P.V.(9^1) Înscrierea suprafeței nou plantate în R.P.V. se face pe baza unei cereri de plantare al cărei model se regăsește în anexa nr. 1b. (la 21-04-2021, Articolul 20 din Sectiunea a 5-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 13, Articolul I din ORDINUL nr. 76 din 2 aprilie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 21 aprilie 2021 ) (10) Defrișările suprafețelor menționate la art. 19 pct. a), b), c) și d) nu duc la obținerea unei autorizații de replantare.(11) O astfel de autorizație se acordă în cazul defrișării suprafețelor nou-plantate în urma măsurii de expropriere în interes public.  +  Secţiunea a 6-a Cazurile excepționale în care este permis transferul autorizațiilor de plantare/replantare  +  Articolul 21(1) Transferul de autorizații, indiferent că sunt transferate separat sau împreună cu drepturile de dispunere sau de proprietate asupra suprafeței specifice pentru care a fost acordată autorizația, este interzis.(2) Prevederile alin. (1) se aplică tuturor producătorilor, indiferent dacă sunt persoane fizice sau juridice.  +  Articolul 22Prin excepție de la prevederile art. 21, în anumite situații excepționale transferul autorizațiilor de plantare/replantare este permis, și anume:a) prin succesiune, în cazul decesului titularului autorizației de plantare/replantare;b) prin fuziune, în cazul în care persoana juridică deținătoare a autorizației de plantare/replantare este absorbită de o altă persoană juridică și, prin urmare, nu își poate păstra personalitatea juridică;c) prin divizare, în cazul în care persoana juridică deținătoare a autorizației de plantare/replantare este divizată în diferite persoane juridice și dispare.d) cazul în care persoana juridică deținătoare a autorizațiilor de replantare este Agenția Domeniilor Statului, care odată cu concesionarea sau arendarea terenurilor destinate cultivării cu viță-de-vie pune la dispoziția beneficiarului, prin contract, și autorizația de replantare în cauză. (la 29-12-2016, Articolul 22 din Sectiunea a 6-a , Capitolul II a fost completat de Articolul I din ORDINUL nr. 1.003 din 23 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1064 din 29 decembrie 2016 )  +  Articolul 23(1) Pentru situațiile prevăzute la art. 22, persoanele fizice sau juridice care dobândesc dreptul de a folosi autorizațiile de plantare/replantare vor completa:a) anexa nr. 14, în vederea modificării autorizației de replantare/autorizației de replantare provenite din conversie;b) anexa nr. 15, în vederea modificării autorizației de plantări noi. (la 21-04-2021, Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 23 , Sectiunea a 6-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 14, Articolul I din ORDINUL nr. 76 din 2 aprilie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 21 aprilie 2021 ) (2) Anexa nr. 14 împreună cu documentele justificative se vor depune la D.A.J.(3) Anexa nr. 15 împreună cu documentele justificative se vor depune la O.N.V.P.V.(4) Autorizația de plantare/replantare modificată va fi emisă doar după verificarea documentelor justificative de către persoanele responsabile din cadrul D.A.J. sau O.N.V.P.V.(5) Autorizațiile acordate în conformitate cu alin. (4) au aceeași perioadă de valabilitate ca autorizația de plantare/replantare acordată inițial.(6) Modelul autorizației de replantare modificate este prevăzut în anexa nr. 16.(7) Modelul autorizației de plantări noi modificate este prevăzut în anexa nr. 17. (la 21-04-2021, Alineatul (7) din Articolul 23 , Sectiunea a 6-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 15, Articolul I din ORDINUL nr. 76 din 2 aprilie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 21 aprilie 2021 )  +  Articolul 24(1) Nu constituie transfer al autorizațiilor de plantare/replantare următoarele cazuri:a) cazul incapacității legale, când un reprezentant legal sau un tutore poate acționa în numele producătorului;b) schimbarea denumirii, dacă producătorul care deține autorizația este persoană juridică, nu afectează dreptul persoanei de a folosi autorizațiile;c) schimbarea formei juridice nu afectează dreptul de a folosi autorizațiile;d) cazul în care persoana juridică deținătoare a autorizației nu dispare, ci absoarbe o altă persoană sau alte persoane juridice și își păstrează personalitatea juridică în baza legii naționale;e) cazul în care persoana juridică deținătoare a autorizațiilor nu dispare, ci creează o altă persoană sau alte persoane juridice cu parte din capitalul său și își păstrează personalitatea juridică în baza legii naționale.(2) Cazurile enumerate la alin. (1) nu implică modificarea autorizației de plantare/replantare acordate inițial.  +  Capitolul III Plantările ilegale  +  Articolul 25(1) Plantațiile de viță-de-vie înființate fără autorizație de plantare/replantare, cu excepția celor prevăzute la art. 19, sunt considerate plantații ilegale.(2) În termen de 4 luni de la constatarea acestei nereguli, cultivatorii plantației sunt obligați să defrișeze plantația ilegală pe propria cheltuială.(3) În cazul în care nu se realizează defrișarea în termenul prevăzut la alin. (2), autoritatea competentă asigură defrișarea suprafeței respective în termen de 2 ani de la expirarea perioadei de 4 luni.(4) Costurile aferente sunt imputate cultivatorului plantației și se adaugă la sancțiunea financiară aplicabilă prevăzută de legislația națională în vigoare.  +  Capitolul IV Procedura de soluționare a cererilor  +  Articolul 26(1) Autoritățile prevăzute la art. 4 alin. (1) și (3) examinează dacă documentația care stă la baza cererii depuse de către solicitanți îndeplinește condițiile prevăzute de prezentele norme.(2) În cazul în care documentația depusă nu este completă se va solicita în scris completarea acesteia, în termen de 15 zile lucrătoare.(3) Dacă în termenul prevăzut la alin. (2) solicitantul transmite informații incomplete sau nu transmite informațiile solicitate, cererea depusă este respinsă.(4) Împotriva deciziei de respingere a cererilor prevăzute la alin. (1) solicitantul se poate adresa instanței de contencios administrativ.  +  Capitolul V Dispoziții tranzitorii și finale  +  Articolul 27(1) În vederea emiterii autorizației pentru plantări noi, inspectorul teritorial al O.N.V.P.V. verifică, administrativ și la fața locului, amplasamentul destinat plantării viței-de-vie în conformitate cu datele din documentația depusă de solicitant.(2) Procedura de verificare prevăzută la alin. (1) se aprobă prin decizie a directorului general al O.N.V.P.V.  +  Articolul 28(1) Emitentul autorizațiilor de plantare/replantare are obligația de a institui un registru de evidență în care acestea sunt înscrise în ordinea emiterii.(2) Autorizația de plantare/replantare se eliberează solicitantului direct sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.(3) Autoritățile cu atribuții în gestionarea sistemului autorizațiilor de plantare a viței-de-vie pentru struguri de vin prevăzute în cap. I secțiunea a 2-a se organizează pentru a prelua atribuțiile prevăzute prin prezentele norme.(4) Autoritățile cu atribuții în gestionarea sistemului autorizațiilor de plantare a viței-de-vie pentru struguri de vin prevăzute în cap. I secțiunea a 2-a vor organiza sesiuni de instruiri comune în vederea aplicării prezentului ordin.  +  Articolul 29Anexele nr. 1-17 fac parte integrantă din prezentele norme.  +  Anexa nr. 1la norme
    Cerere de plantare/replantare a viței-de-vie și de înscriere în R.P.V.
    Direcția pentru Agricultură Județeană ................Cerere de plantare/replantare a viței-de-vie și de înscriere în R.P.V.Înregistrare D.A.J. Nr. ...............
    A. Adresa exploatației:B. Inspectorul teritorial al O.N.V.P.V.: În urma verificării și examinării caracteristicilor parcelelor viticole prevăzute la lit. D/E, cererea se avizează favorabil/nefavorabil^1).
    Județul ................Satul/Localitatea ................
    Comuna/Orașul ................Data ................
    Satul/Localitatea ................Semnătura ................ Ștampila ................
    Cod poștal ................
    Podgoria ................
    Centrul viticol ................
    Arealul delimitat pentru DOC/IG ...................
    C. Datele personale ale cultivatorului parcelelor viticole:
    CNP/CUI/CIF .......................
    Numele și prenumele ………
    Denumirea ................
    Telefon ................
    Fax ................, e-mail ................
    Județul ................ comuna/orașul ................
    Satul/localitatea ................ str. ................
    bd. ................ nr. ...............
    bl. ........., sc. ........, ap. ........., sectorul ................
    Tip exploatație: I_I exploatare directă; I_I arendă; I_I concesiune; I_I închiriere; I_I altele
    D. Caracteristici ale plantației de viță-de-vie proiectate
    CNPV^2)Nr. tarla(poligon)Nr. bloc fizicNr. parcelă cadastrală/Nr. topografic/Nr. cadastralSoiul/Soiurile în% Destinația producțieiProducția medie- kg/ha -Distanța de plantare(m)Nr. butuciTipul de conducere- spalier- araci- liberSuprafața (cu două zecimale)- ha -
    Între rânduriPe rând
    Total suprafață:
    E. Caracteristici ale plantației de viță-de-vie plantate^3)
    CNPV^2)Nr. tarla(poligon)Nr. bloc fizicNr. parcelă cadastrală/Nr. topografic/Nr. cadastralSoiul/Soiurile în% Destinația producțieiProducția medie- kg/ha -Distanța de plantare(m)Nr. butuciTipul de conducere- spalier- araci- liberSuprafața (cu două zecimale)- ha -
    Între rânduriPe rând
    Total suprafață:
    F. Semnătura cultivatorului parcelei viticole:Data ....................
    G. Consilierul cu atribuții de inspecție de stat pentru controlul tehnic vitivinicolPrezenta cerere fiind examinată și verificată, plantația de viță-de-vie cu o suprafață de ......... hectare, ale cărei caracteristici figurează la lit. D, este autorizată în baza Autorizației de plantare/replantare nr. …./…. sau respinsă în baza următoarelor motive:.......................................................................Numele și prenumele:Data ............... Semnătura .................... Ștampila ..............
    H. Vițe altoite furnizate de pepinieră: categoria biologică ........................Denumirea pepinierei/Reprezentant autorizat ..................Proveniența: Țara ......................,Județul ..............., comuna/orașul ................, satul/localitatea ...............,cod poștal ..........., str. .............. nr. .........., telefon .......... fax ............,e-mail ...............Numărul de vițe altoite furnizate ......................
    I. În scopul înscrierii în R.P.V., declar că activitatea de plantare/replantare a viței-de-vie s-a încheiat în ziua de ....... luna ..... anul .......... și solicit înscrierea în R.P.V.ziua ....... luna ..... anul ..........Semnătura cultivatorului ........................
    J. Consilierul cu atribuții de inspecție de stat pentru controlul tehnic vitivinicolPlantația de viță-de-vie cu o suprafață de ............ hectare ale cărei caracteristici sunt detaliate la lit. D/E și în conformitate cu specificațiile lit. G se înscrie/nu se înscrie în R.P.V.Numele și prenumele:Data ............... Semnătura .................... Ștampila ..............Această înscriere poate fi anulată dacă inspecțiile ulterioare dovedesc că plantația de viță-de-vie nu corespunde datelor completate.
    ^1) A se tăia cu o linie acolo unde nu este cazul.^2) Se va completa de către consilierul R.P.V. după operarea plantării în R.P.V.^3) Se va completa doar în cazul în care caracteristicile parcelelor viticole de la lit. D nu corespund cu situația finală din teren.
    Acest formular va fi însoțit de autorizația de plantare/replantare emisă pe numele cultivatorului parcelelor viticole.Acest formular va fi însoțit de documente care să ateste dreptul de proprietate sau dreptul de exploatare a parcelelor viticole pentru care s-a făcut cererea de plantare/replantare.
    (la 21-04-2021, Anexa nr. 1 a fost modificată de Punctul 16, Articolul I din ORDINUL nr. 76 din 2 aprilie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 21 aprilie 2021 )
     +  Anexa nr. 1ala norme
    CERERE
    de înscriere în R.P.V. a plantațiilor înființate în scop experimental,
    a plantațiilor destinate constituirii de colecții de soiuri de viță-de-vie în scopul
    conservării resurselor genetice și a plantațiilor înființate pentru viță-mamă
    pentru altoi în vederea comercializării produselor vitivinicole obținute
    Direcția pentru Agricultură Județeană ....................Cerere de înscriere în R.P.V.Înregistrare D.A.J.Nr. ............
    A. Adresa exploatației:B. Inspectoratul teritoriala al O.N.V.P.V.:În urma verificării și examinării caracteristicilor parcelelor viticole prevăzute la lit. D/E, cererea se avizează favorabil/nefavorabil^1).
    Județul .........................Satul/Localitatea ........................
    Comuna/Orașul ....................Data .................
    Satul/Localitatea ........................Semnătura ................. Ștampila ..............
    Cod poștal .............................
    Podgoria ................................
    Centrul viticol .........................
    Arealul delimitat pentru DOC/IG ............................
    C. Datele personale ale cultivatorului parcelelor viticole:
    CNP/CUI/CIF .....................................
    Numele și prenumele ..................................
    Denumirea ..................................................
    Telefon ................................
    Fax ........................, e-mail .........................
    Județul ........................... comuna/orașul .......................................
    Satul/localitatea ........................... str. .....................
    bd. .................................... nr. ............
    bl. ........., sc. ............., ap. .........., sectorul .................
    Tip exploatație:[ ] exploatare directă; [ ] arendă;[ ] concesiune; [ ] închiriere; [ ] altele
    D. Caracteristici ale plantației de viță-de-vie plantate
    CNPV^2)Nr. tarla(poligon)Nr. blocfizicNr. parcelă cadastrală/Nr. topografic/Nr. cadastralSoiul/Soiurile în %Destinația producțieiProducția medie- kg/ha -Distanța de plantare(m)Nr. butuciTipul de conducere- spalier- araci- liberSuprafața(cu două zecimale)- ha -
    Între rânduriPe rând
    Total suprafață:
    E. Semnătura cultivatorului parcelei viticole:Data ......................
    F. Consilierul cu atribuții de inspecție de stat pentru controlul tehnic vitivinicolPrezenta cerere fiind examinată și verificată, plantația de viță-de-vie cu o suprafață de ............. hectare, ale cărei caracteristici figurează la lit. D, este autorizată în baza Autorizației de plantări noi/replantare/replantare provenită din conversie nr. ........./............. sau respinsă în baza următoarelor motive:........................................................................Numele și prenumele:Data .................. Semnătura ................ Ștampila ...................
    G. Vițe altoite furnizate de pepinieră: categoria biologică ...................Denumirea pepinierei/Reprezentant autorizat .......................Proveniența: Țara .........................,Județul ......................., orașul/comuna ..............., satul .....................,cod poștal ..................., str. .................... nr. ....., telefon ................ fax .............,e-mail ...........................Numărul de vițe altoite furnizate ......................
    H. În scopul înscrierii în R.P.V., declar că activitatea de plantare a viței-de-vie s-a încheiat în ziua de ........ luna ........... anul ............. și solicit înscrierea în R.P.V.,ziua ........... luna .......... anul .............Semnătura cultivatorului ..................................
    I. Consilierul cu atribuții de inspecție de stat pentru controlul tehnic vitivinicolPlantația de viță-de-vie cu o suprafață de .......... hectare ale cărei caracteristici sunt detaliate la lit. D și în conformitate cu specificațiile lit. F se înscrie/nu se înscrie în R.P.V.Numele și prenumele:Data .................... Semnătura ................ Ștampila ..................Această înscriere poate fi anulată dacă inspecțiile ulterioare dovedesc că plantația de viță-de-vie nu corespunde datelor completate.
    ^1) A se tăia cu o linie acolo unde nu este cazul.^2) Se va completa de către consilierul R.P.V. după operarea plantării în R.P.V.
    Acest formular va fi însoțit de autorizația de plantări noi/replantare/replantare provenită din conversie emisă pe numele cultivatorului parcelelor viticole.Acest formular va fi însoțit de documente care să ateste dreptul de proprietate sau dreptul de exploatare a parcelelor viticole pentru care s-a făcut cererea de plantare.
    (la 27-04-2023, Anexa nr. 1a a fost modificată de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 120 din 28 martie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 358 din 27 aprilie 2023 )
     +  Anexa nr. 1bla norme
    CERERE
    de înscriere în R.P.V. a parcelelor nou-plantate în urma unor măsuri de expropriere în interes public
    Direcția pentru Agricultură Județeană ................Cerere de înscriere în R.P.V.Înregistrare D.A.J.Nr. ...............
    A. Adresa exploatației:B. Inspectorul teritorial al O.N.V.P.V.:În urma verificării și examinării caracteristicilor parcelelor viticole prevăzute la lit. D/E, cererea se avizează favorabil/nefavorabil^1).
    Județul ................Satul/Localitatea ................
    Comuna/Orașul ................Data ................
    Satul/Localitatea ................Semnătura ................ Ștampila ................
    Cod poștal ................
    Podgoria ................
    Centrul viticol ................
    Arealul delimitat pentru DOC/IG ...................
    C. Datele personale ale cultivatorului parcelelor viticole:
    CNP/CUI/CIF/ .......................
    Numele și prenumele …………
    Denumirea ................
    Telefon ................
    Fax ................, e-mail ................
    Județul ................ comuna/orașul ................
    Satul/Localitatea ................ str. ................
    bd. ................ nr. ...............
    bl. ........., sc. ........, ap. ........., sectorul ................
    Tip exploatație:|_| exploatare directă; |_| arendă;|_| concesiune; |_| închiriere; |_| altele
    D. Caracteristici ale plantației de viță-de-vie plantate
    CNPV^2)Nr. tarla(poligon)Nr. bloc fizicNr. parcelă cadastrală/Nr. topografic/Nr. cadastralSoiul/Soiurile în %Destinația producțieiProducția medie - kg/ha -Distanța de plantare(m)Nr. butuciTipul de conducere- spalier- araci- liberSuprafața (cu două zecimale)- ha -
    Între rânduriPe rând
    Total suprafață:
    E. Semnătura cultivatorului parcelei viticole:Data ....................
    F. Vițe altoite furnizate de pepinieră: categoria biologică ........................Denumirea pepinierei/Reprezentant autorizat .................Proveniența: Țara ......................,Județul ..............., orașul/comuna ................, satul/localitatea ...............,cod poștal ..........., str. .............. nr. .........., telefon .......... fax ............,e-mail ...............Numărul de vițe altoite furnizate ......................
    G. În scopul înscrierii în R.P.V., declar că activitatea de plantare a viței-de-vie s-a încheiat în ziua de ....... luna ..... anul .......... și solicit înscrierea în R.P.V.,ziua ....... luna ..... anul ..........Semnătura cultivatorului ........................
    H. Consilierul cu atribuții de inspecție de stat pentru controlul tehnic vitivinicolPlantația de viță-de-vie cu o suprafață de ............ hectare ale cărei caracteristici sunt detaliate la lit. D se înscrie/nu se înscrie în R.P.V.
    Numele și prenumele:Data ............... Semnătura .................... Ștampila ..............Această înscriere poate fi anulată dacă inspecțiile ulterioare dovedesc că plantația de viță-de-vie nu corespunde datelor completate.
    ^1) A se tăia cu o linie acolo unde nu este cazul.^2) Se va complete de către consilierul R.P.V. după operarea plantării în R.P.V.
    Acest formular va fi însoțit de documentele doveditoare ale exproprierii în interes public.Acest formular va fi însoțit de documente care să ateste dreptul de proprietate sau dreptul de exploatare a parcelelor viticole pentru care s-a făcut cererea de înscriere în R.P.V.
    (la 21-04-2021, Actul a fost completat de Punctul 17, Articolul I din ORDINUL nr. 76 din 2 aprilie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 21 aprilie 2021 )
     +  Anexa nr. 2la norme
    Declarație de defrișare a parcelelor de viță-de-vie din R.P.V.
    Direcția pentru Agricultură Județeană ................Declarație de defrișare a parcelelor de viță-de-vie din R.P.V.Campania ....................Înregistrare D.A.J.Nr. ...............
    A. Adresa exploatației:Județul .............., comuna/orașul .............., satul/localitatea ..............,cod poștal .............., podgoria .............., centrul viticol ..............,arealul delimitat pentru DOC/IG ..............
    B. Datele personale ale cultivatorului parcelelor viticole:CNP/CUI/CIF ....................., numele și prenumele/denumirea .................................fax ........, e-mail ............., județul ..............., comuna/orașul .................,satul/localitatea ............., bd. ............., str. ............... nr. .........,bl. ......., sc. ......., ap. ........., sectorul ......................
    C. Tip exploatație:|_| exploatare directă; |_| arendă;|_| concesiune; |_| închiriere; |_| altele
    D. Caracteristici ale parcelelor de viță-de-vie defrișate
    CNPVNr. tarla(poligon)Nr. bloc fizicNr. parcelă cadastrală/Nr. topografic/Nr. cadastralTotal (T)Parțial (P)Suprafața (cu două zecimale)- ha -Anul plantăriiNr. butuciSoiul/Soiurile în %Tipul de conducere- spalier- araci- liber
    Total suprafață:
    E. Declarația cultivatorului:Declar că parcelele de viță-de-vie menționate la lit. D înscrise în R.P.V. au fost defrișate în ziua de ........ luna ..... anul ..............Data ..................Semnătura cultivatorului ...................
    F. Raport tehnic al consilierului cu atribuții de inspecție de stat pentru controlul tehnic vitivinicolȚinând cont de defrișarea declarată la lit. E, ale cărei caracteristici sunt conforme lit. D, certific faptul că s-a realizat defrișarea pe suprafața de .............. hectare.Numele și prenumele:Semnătura ................ Data ................ Ștampila ........................
    Acest formular va fi însoțit de documente care să ateste dreptul de proprietate sau dreptul de exploatare a parcelelor viticole pentru care s-a făcut declarația de defrișare.
    (la 21-04-2021, Anexa nr. 2 a fost modificată de Punctul 18, Articolul I din ORDINUL nr. 76 din 2 aprilie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 21 aprilie 2021 )
     +  Anexa nr. 3la norme
    Cerere de modificare a datelor parcelelor viticole înregistrate în R.P.V.
    Cerere de modificare a datelor parcelelor viticole înregistrate în R.P.V.Înregistrare D.A.J.Nr. ......../.............
    Direcția pentru Agricultură Județeană ................Solicitare de:|_| modificarea datelor|_| schimbarea cultivatorului parcelei/parcelelor viticole
    Motiv:|_| greșeală |_| situație nouă
    Caracteristici ale parcelelor viticole înregistrate:
    Date înregistrateA. Datele personale ale cultivatorului plantației viticole:CNP/CUI/CIF ....................Numele și prenumele/Denumirea ............................Comuna/Orașul ……......, satul/localitatea ..............., str./bd. ..................... nr. ........, bl. ........., sc. ......., ap. ......, sectorul ......., județul ...................Telefon .........., fax ......., e-mail ...............Tip exploatație:|_| exploatare directă; |_| arendă;|_| concesiune; |_| închiriere; |_| altele
    B. Adresa exploatației:Județul ............., comuna/orașul ………...., satul/localitatea ....................,codul poștal ........., podgoria ....................., centrul viticol ........................Arealul delimitat pentru DOC/IG ................ tipul plantației (destinația producției): vin fără DOC, fără IG și fără denumire de soi, vin varietal, vin cu IG, vin cu DOC
    C. Viza consilierului cu atribuții de inspecție de stat pentru controlul tehnic vitivinicolNumele și prenumele:Data ...............Semnătura .................... Ștampila ..............
    D. Caracteristici ale plantației de viță-de-vie înregistrate în R.P.V.
    CNPVNr. tarla(poligon)Nr. bloc fizicNr. parcele cadastrale/Nr. topografic/Nr. cadastralTotal (T)Parțial (P)Soiul/Soiurile în %Tipul: - vin fără DOC, fără IG și fără denumire de soi; - vin varietal; - vin cu IG; - vin cu DOCNr. butuciProcent goluri (%)Anul plantăriiSuprafața (cu două zecimale)- ha -
    Total suprafață:
    Modificări - a se completa numai datele care se modifică
    Date modificateA. Datele personale ale cultivatorului plantației viticole:CNP/CUI/CIF..........................Numele și prenumele/Denumirea .....................Comuna/Orașul ……., satul/localitatea .................Str./Bd. ................. nr. ......, bl. ......, sc. ......, ap. ......, sectorul .........., județul .............Telefon ......... fax ......... e-mail ...............Tip exploatație:|_| exploatare directă; |_| arendă;|_| concesiune; |_| închiriere; |_| altele
    B. Adresa exploatației:Județul ............., comuna/orașul …...................…., satul/localitatea ................, codul poștal ..........., podgoria ............, centrul viticol ...............,arealul delimitat pentru DOC/IG .............., tipul plantației (destinația producției): vin fără DOC, fără IG și fără denumire de soi, vin varietal, vin cu IG, vin cu DOC
    C. Viza consilierului cu atribuții de inspecție de stat pentru controlul tehnic vitivinicolSe certifică/Nu se certifică modificarea datelor.Numele și prenumele: ................................Data ................Semnătura…………Ștampila…………..
    D. Caracteristici modificate ale plantației de viță-de-vie
    (la 21-04-2021, Anexa nr. 3 a fost modificată de Punctul 19, Articolul I din ORDINUL nr. 76 din 2 aprilie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 21 aprilie 2021 )
     +  Anexa nr. 4Abrogată. (la 21-04-2021, Anexa nr. 4 a fost abrogată de Punctul 20, Articolul I din ORDINUL nr. 76 din 2 aprilie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 21 aprilie 2021 )  +  Anexa nr. 5Abrogată. (la 21-04-2021, Anexa nr. 5 a fost abrogată de Punctul 20, Articolul I din ORDINUL nr. 76 din 2 aprilie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 21 aprilie 2021 )  +  Anexa nr. 6la normeCerere de conversie a drepturilor individuale de replantare
    Direcția pentru agricultură județeană Cerere de conversie a drepturilor individuale de replantare Înregistrare D.A.J. Nr. ..../..........
    Subsemnatul/Subscrisa ......(persoană fizică/juridică)....., cu domiciliul/sediul în județul ............, orașul/comuna ................, str. ..........nr. ......, telefon/fax ..............., e-mail .............., având CNP/CUI/CIF ....................., solicit conversia drepturilor individuale dereplantare deținute, conform certificatului de acordare a dreptului individualde replantare nr./data emis pentru suprafața de ......... ha sau dovadadrepturilor individuale de replantare alocate în R.P.V. La prezenta cerere anexez:– certificatul de acordare a dreptului individual de replantare; []– dovada drepturilor individuale alocate în R.P.V. []
    Data Semnătura/ștampila
    ……………………………………………………
     +  Anexa nr. 7la normeAutorizație de replantare a viței-de-vie custruguri pentru vin provenită din conversieROMÂNIAMinisterul Agriculturii și Dezvoltării RuraleDirecția pentru Agricultură Județeană ..........................În baza Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. ... pentru aprobarea Normelor privind gestionarea sistemului autorizațiilor de plantare a viței-de-vie pentru struguri de vin,văzând:– cererea de conversie a dreptului individual de replantare a viței-de-vie cu struguri pentru vin;– copia certificatului de acordare a dreptului individual de replantare a viței-de-vie cu struguri pentru vin pentru care se solicită conversia drepturilor de replantare sau lista cu drepturile individuale de replantare alocate în R.P.V.,directorul executiv al direcției pentru agricultură județene emite următoarea:AUTORIZAȚIE DE REPLANTARE PROVENITĂ DIN CONVERSIENr. .../data ..........Pentru solicitantul ....................., cu domiciliul/sediul în localitatea ..............., str. ............ nr. ...., bl. ....., et. ....., ap. ...., județul/sectorul ................., având CNP/CUI/CIF ........., se acordă autorizația pentru replantarea viței-de-vie cu struguri pentru vin pe o suprafață de ..... ha, valabilă în perioada ...(în cifre și litere).... .Director executiv,.................  +  Anexa nr. 8la normeCerere pentru emiterea autorizației de replantare
    Direcția pentru agricultură județeană Cerere pentru emiterea autorizației de replantare Înregistrare D.A.J. Nr. ..../..........
    Subsemnatul/Subscrisa ......(persoană fizică/juridică)....., cu domiciliul/sediul în județul ............, orașul/comuna ................, str. ..........nr. ......, telefon/fax ..............., e-mail .............., având CNP/CUI/CIF ....................., solicit emiterea: - autorizației de replantare pentru suprafața de .............. ha. La prezenta cerere anexez: - declarația de defrișare a parcelelor de viță-de-vie din R.P.V. avizată deconsilierul cu atribuții de inspecție de stat pentru controlul tehnicvitivinicol, după caz; - documente care să ateste dreptul de proprietate sau dreptul de exploatarea parcelelor viticole pentru care s-a făcut declarația de defrișare aviței-de-vie.
    Data Semnătura/ștampila
    ……………………………………………………
     +  Anexa nr. 8ala norme
    Cerere pentru emiterea autorizației de replantare pe același amplasament
    Direcția pentru agricultură județeanăCerere pentru emiterea autorizației de replantare pe același amplasamentÎnregistrare D.A.J. Nr. ........./.....................
    Subsemnatul/Subscrisa .....(persoană fizică/juridică)......, cu domiciliul/sediul în județul ................, orașul/comuna ........................., str. ........................................ nr. ......., telefon/fax ....................., e-mail ................, având CNP/CUI/CIF ............., solicit emiterea:– autorizației de replantare pe același amplasament, valabilă 6 ani, pentru suprafața de ................ ha, ce se identifică astfel:
    CNPV defrișatNr. tarlaNr. parcelă cadastrală/Nr. topografic/Nr. cadastralSuprafață (ha)Oraș/ComunăJudeț
    Total suprafață
    Declar că mă oblig să replantez exclusiv pe suprafața care a fost defrișată.La prezenta cerere anexez:– declarația de defrișare a parcelelor de viță-de-vie din R.P.V. avizată de consilierul cu atribuții de inspecție de stat pentru controlul tehnic vitivinicol;– documente care să ateste dreptul de proprietate sau dreptul de exploatare a parcelelor viticole pentru care s-a făcut declarația de defrișare a viței-de-vie.
    Data
    ..................
    Semnătura
    ..........................
    (la 08-03-2022, Actul a fost completat de Punctul 13, Articolul I din ORDINUL nr. 53 din 2 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 226 din 08 martie 2022 )
     +  Anexa nr. 9la normeAutorizație de replantare a viței-de-vie cu struguri pentru vinROMÂNIAMinisterul Agriculturii și Dezvoltării RuraleDirecția pentru Agricultură Județeană ...................În baza Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr... pentru aprobarea Normelor privind gestionarea sistemului autorizațiilor de plantare a viței-de-vie pentru struguri de vin,văzând:– Cererea pentru emiterea unei autorizații de replantare a viței-de-vie cu struguri pentru vin înregistrată cu nr. ............. din ...................,– declarația de defrișare a viței-de-vie din R.P.V. certificată de consilierul cu atribuții de inspecție de stat pentru controlul tehnic vitivinicol pentru suprafața de ... ha înregistrată în R.P.V.,– ca urmare a operării Declarației de defrișare a viței-de-vie în R.P.V.,directorul executiv al Direcției pentru Agricultură Județene .................... emite următoareaAUTORIZAȚIE DE REPLANTARENr. .../data ..........Pentru solicitantul .................., cu domiciliul/sediul în localitatea .............., str. ............. nr. ..., bl. ...., et. ....., ap. ...., județul/sectorul ................, având CNP/CUI/CIF ............., se acordă autorizația de replantare a viței-de-vie cu struguri pentru vin pe o suprafață de ........... ha, valabilă în perioada .....(în cifre și litere).... .Director executiv,.................  +  Anexa nr. 9ala norme
    Autorizație de replantare a viței-de-vie cu struguri pentru vin pe același amplasament
    ROMÂNIAMinisterul Agriculturii și Dezvoltării RuraleDirecția pentru Agricultură Județeană …................În baza Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 364/2016 pentru aprobarea Normelor privind gestionarea sistemului autorizațiilor de plantare a viței-de-vie pentru struguri de vin, cu modificările și completările ulterioare, văzând:– Cererea pentru emiterea unei autorizații de replantare a viței-de-vie cu struguri pentru vin pe același amplasament înregistrată cu nr. …..... din …............;– declarația de defrișare a viței-de-vie din R.P.V. avizată de consilierul cu atribuții de inspecție de stat pentru controlul tehnic vitivinicol pentru suprafața de ….......... ha înregistrată în R.P.V.,ca urmare a operării Declarației de defrișare a viței-de-vie în R.P.V.,directorul executiv al Direcției pentru Agricultură Județene …............... emite următoarea
    AUTORIZAȚIE DE REPLANTARE PE ACELAȘI AMPLASAMENT
    Nr. …......../data ….................
    pentru solicitantul …..............., cu domiciliul/sediul în localitatea …..............., str. …......... nr. ….., bl. ….., et. ….., ap. ….., județul/sectorul …........., având CNP/CUI/CIF …..........., se acordă autorizația de replantare a viței-de-vie cu struguri pentru vin pe același amplasament pe o suprafață de ….......... ha, valabilă în perioada ….......(în cifre și litere)........ .Prezenta autorizație este valabilă cu condiția respectării amplasamentului specificat în anexa la autorizația de replantare.
    Director executiv,
    …..........................
     +  ANEXĂla Autorizația de replantare pe același amplasamentNr. ..../......Numele și prenumele/DenumireaCNP/CUI/CIF
    Nr. tarlaNr. parcelă cadastrală/Nr. topografic/Nr. cadastralSuprafață (ha)Oraș/ComunăJudeț
    Total suprafață

    Director executiv,
    …........................
    (la 08-03-2022, Actul a fost completat de Punctul 14, Articolul I din ORDINUL nr. 53 din 2 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 226 din 08 martie 2022 )
     +  Anexa nr. 10la norme
    Declarație de defrișare ulterioară a parcelelor de viță-de-vie și cerere pentru emiterea autorizației de replantare anticipată
    Direcția pentru Agricultură Județeană ………….........................................Declarație de defrișare ulterioară a parcelelor de viță-de-vie și cerere pentru emiterea autorizației de replantare anticipatăCampania viticolă ..................Înregistrare D.A.J.Nr. ........./.....................
    A. Datele personale ale cultivatorului parcelei viticole:CNP/CUI/CIF ......................Numele și prenumele/Denumirea .........................Comuna/Orașul…….........……, satul/localitatea ........................................, str./bd. ..................... nr. ....., bl. ....., sc. ....., ap. ....., sectorul/județul ....................,telefon ............. fax ........... e-mail ...................
    B. Caracteristici ale parcelelor de viță-de-vie care vor fi defrișate:
    CNPV Nr. tarla(poligon)Nr. bloc fizicNr. parcelă cadastrală/Nr. topografic/Nr. cadastralTotal (T)Parțial (P)Suprafața (cu două zecimale)- ha -Anul plantăriiNr. butuciSoiul/Soiurile în %Tipul de conducere- spalier- araci- liber
    Total suprafață:
    C. Subsemnatul/Subscrisa: ............................, în calitate de cultivator al parcelelor viticole indicate la lit. B, solicit emiterea autorizației de replantare anticipată, pentru a efectua plantarea în cadrul campaniei viticole .................. .Mă angajez să defrișez plantația de viță-de-vie cel târziu până la sfârșitul celui de-al patrulea an de la plantarea noilor vițe și voi prezenta în acest scop o garanție bancară. Cunosc că neîndeplinirea obligației de defrișare la data stabilită va duce la executarea garanției bancare și, de asemenea, va atrage alte măsuri stabilite prin lege, inclusiv defrișarea dispusă de Direcția pentru Agricultură a Județului ............. sau a Municipiului București, și voi suporta cheltuielile de defrișare, lucru la care subscriu în mod expres.Data .................Semnătura .....................D. Declar că plantația de viță-de-vie înscrisă la lit. B a fost defrișată la data menționată mai jos și solicit restituirea garanției bancare depuse pentru emiterea autorizației de replantare anticipată.Data defrișării .........................Semnătura ..................
    E. Consilierul cu atribuții de inspecție de stat pentru controlul tehnic vitivinicol:Prezenta declarație de defrișare ulterioară a viței-de-vie fiind examinată și verificările în teren fiind efectuate, parcelele de vițădevie menționate la lit. B îndeplinesc/nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.Numele și prenumele:Data .................Semnătura ..................... Ștampila
    (la 21-04-2021, Anexa nr. 10 a fost modificată de Punctul 21, Articolul I din ORDINUL nr. 76 din 2 aprilie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 21 aprilie 2021 )
     +  Anexa nr. 11la normeAutorizație pentru replantarea anticipată aviței-de-vie cu struguri pentru vinROMÂNIAMinisterul Agriculturii și Dezvoltării RuraleDirecția pentru Agricultură Județeană ....................În baza Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. ... pentru aprobarea Normelor privind gestionarea sistemului autorizațiilor de plantare a viței-de-vie pentru struguri de vin,văzând:– Declarația de defrișare ulterioară a parcelelor de viță-de-vie și cererea pentru emiterea autorizației de replantare anticipată înregistrată cu nr. ....... din ................... certificată de consilierul cu atribuții de inspecție de stat pentru controlul tehnic vitivinicol pentru suprafața de ... ha,– ca urmare a operării Declarației de defrișare ulterioară a viței-de-vie în R.P.V.,directorul executiv al Direcției pentru Agricultură Județene .................... emite următoareaAUTORIZAȚIE PENTRU REPLANTAREA ANTICIPATĂNr. .../data ..........Pentru solicitantul ...................., cu domiciliul/sediul în localitatea ................., str. ........... nr. ...., bl. ....., et. ....., ap. ...., județul/sectorul ................, având CNP/CUI/CIF ........., se acordă autorizația pentru replantare anticipată a viței-de-vie cu struguri pentru vin pe o suprafață de ................ ha, valabilă în perioada .....(în cifre și litere)... .Director executiv,.................  +  Anexa nr. 12la normeCerere pentru emiterea autorizației pentru plantări noi
    Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole Cerere pentru emiterea autorizației pentru plantări noi Înregistrare O.N.V.P.V. Nr. ..../.............
    Subsemnatul/Subscrisa ......(persoană fizică/juridică)...., cu domiciliul/sediul în județul .............., orașul/comuna ............, str. ............nr. ......, telefon/fax .............., e-mail ............., având CNP/CUI/CIF............., solicit emiterea autorizației pentru plantări noi pentrusuprafața de ......... ha. Precizez că pe suprafața solicitată intenționez să produc unul sau maimulte din următoarele produse: - vin cu IG [ ] - vin cu DOC [ ] - vin varietal [ ] La prezenta cerere anexez documentația prevăzută de legislația în vigoare.
    Data Semnătura/ștampila
    ……………………………………………………
     +  Anexa nr. 13la normeAutorizație pentru plantări noi de viță-de-vie cu struguri pentru vinROMÂNIAMinisterul Agriculturii și Dezvoltării RuraleOficiul Național al Viei și Produselor VitivinicoleÎn baza Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. ... pentru aprobarea Normelor privind gestionarea sistemului autorizațiilor de plantare a viței-de-vie pentru struguri de vin,văzând:– cererea pentru emiterea unei autorizații pentru plantări noi de viță-de-vie cu struguri pentru vin;– în urma verificării documentației depuse de solicitant,directorul general al Oficiului Național al Viei și Produselor Vitivinicole emite următoareaAUTORIZAȚIE PENTRU PLANTĂRI NOINr. ...../data ..........Pentru solicitantul ........................., cu domiciliul/sediul în localitatea .............., str. .......... nr. ...., bl. ....., et. ....., ap. ...., județul/sectorul ...................., având CNP/CUI/CIF ........., se acordă autorizația pentru plantări noi de viță-de-vie cu struguri pentru vin pe o suprafață de ..... ha, în județul ........., oraș/comună .............., sat/localitate ......, pe datele cadastrale prevăzute în anexa prezentei autorizații.Autorizația pentru plantări noi de viță-de-vie cu struguri pentru vin este valabilă în perioada ....(în cifre și litere).... .Director general,.................  +  Anexa nr. 14la normeCerere pentru modificarea autorizației dereplantare/autorizației de replantare provenite din conversie
    Direcția pentru Agricultură Județeană Cerere pentru modificarea autorizației de replantare/ autorizației de replantare provenite din conversie Înregistrare D.A.J. Nr. ..../..........
    Subsemnatul/Subscrisa .....(persoană fizică/juridică)......, cu domiciliul/sediul în județul ..............., orașul/comuna ............, str. ...........nr. ........, telefon/fax ................., e-mail ..............., avândCNP/CUI/CIF ................., solicit modificarea autorizației de replantare/autorizației de replantare provenite din conversie nr./data emisă pentrusuprafața de ......... ha. La prezenta cerere anexez următoarele documente justificative:
    Data Semnătura/ștampila
    ……………………………………………………
     +  Anexa nr. 15la norme
    Cerere pentru modificarea autorizației pentru plantări noi
    Oficiului Național al Viei și Produselor VitivinicoleCerere pentru modificarea autorizației pentru plantări noi Înregistrare O.N.V.P.V. Nr. ........./.....................
    Subsemnatul/Subscrisa ............ (persoană fizică/juridică), cu domiciliul/sediul în județul ...................., comuna/orașul ..........satul/localitatea……...., str. ........... nr. ......., telefon/fax ........, e-mail .........., având CNP/CUI/CIF ............., solicit modificarea autorizației de plantări noi nr. ……./data emisă pentru suprafața de ............... ha.La prezenta cerere anexez următoarele documente justificative:
    Data .................... Semnătura ..........................
    (la 21-04-2021, Anexa nr. 15 a fost modificată de Punctul 22, Articolul I din ORDINUL nr. 76 din 2 aprilie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 21 aprilie 2021 )
     +  Anexa nr. 16la normeRectificare Autorizație dereplantare/autorizație de replantare provenită din conversieROMÂNIAMinisterul Agriculturii și Dezvoltării RuraleDirecția pentru Agricultură Județeană .......................În baza Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. ... pentru aprobarea Normelor privind gestionarea sistemului autorizațiilor de plantare a viței-de-vie pentru struguri de vin,văzând:– Cererea pentru modificarea autorizației de replantare/autorizației de replantare cu struguri pentru vin provenite din conversie înregistrată cu nr. ....... din ..............,– în urma verificării documentației depuse de solicitant,directorul executiv al Direcției pentru Agricultură Județene .... emite următoarea:RECTIFICARE nr. ... din data .......pentru AUTORIZAȚIA DE REPLANTARE/AUTORIZAȚIA DE REPLANTARE PROVENITĂ DIN CONVERSIENr. ../ data ..........Pentru solicitantul ..................., cu domiciliul/sediul în localitatea ..............., str. ............ nr. ...., bl. ....., et. ....., ap. ...., județul/sectorul ..............., având CNP/CUI/CIF ........., se acordă autorizația de replantare a viței-de-vie cu struguri pentru vin pe o suprafață de ................ ha, valabilă în perioada .....(în cifre și litere).... .Director executiv,................  +  Anexa nr. 17la norme
    Rectificare autorizație pentru plantări noi
    ROMÂNIAMinisterul Agriculturii și Dezvoltării RuraleOficiul Național al Viei și Produselor VitivinicoleÎn baza Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 364/2016 pentru aprobarea Normelor privind gestionarea sistemului autorizațiilor de plantare a viței-de-vie pentru struguri de vin, cu modificările și completările ulterioare,văzând:– Cererea pentru modificarea autorizației pentru plantări noi cu nr. .......... din data de .............;– în urma verificării documentației depuse de solicitant,directorul general al Oficiului Național al Viei și Produselor Vitivinicole emite următoarea:
    RECTIFICARE nr. ......... din data .................
    pentru AUTORIZAȚIA PENTRU PLANTĂRI NOI cu nr. ....../………..
    Pentru solicitantul .................., cu domiciliul/sediul în localitatea ….............….., str. ........................ nr. ....., bl. ....., et. ....., ap. ....., județul/sectorul ............, având CNP/CUI/CIF .............., se acordă autorizație pentru plantări noi de viță-de-vie cu struguri pentru vin pe o suprafață de ............ ha, în localitatea ............, orașul/comuna ............., județul .............., pe datele cadastrale prevăzute în anexa prezentei autorizații.Autorizația pentru plantări noi de viță-de-vie cu struguri pentru vin este valabilă în perioada ......(în cifre și litere)......... .
    Director general,
    ..........................
    (la 21-04-2021, Anexa nr. 17 a fost modificată de Punctul 23, Articolul I din ORDINUL nr. 76 din 2 aprilie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 21 aprilie 2021 )
    ------