LEGE nr. 204 din 22 mai 2006 privind pensiile facultative
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 31 mai 2006
Parlamentul României adoptă prezenta lege. + Capitolul I Dispoziții generale + Articolul 1Prezenta lege stabilește:a) principiile elaborării și autorizării prospectului schemei de pensii facultative și ale fondului de pensii facultative;b) principiile organizării și funcționării administratorilor fondurilor de pensii facultative, precum și coordonarea activității altor entități implicate în acest domeniu;c) reglementarea și supravegherea prudențială a administrării fondurilor de pensii facultative. + Articolul 2(1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:1. activele unui fond de pensii facultative reprezintă instrumentele financiare, inclusiv instrumentele financiare derivate, precum și numerarul, rezultate ca urmare a investirii activelor personale ale participanților;2. activul personal reprezintă suma acumulată în contul unui participant, egală cu numărul de unități de fond deținute de acesta, înmulțite cu valoarea la zi a unei unități de fond;3. activul net total al fondului de pensii facultative la o anumită dată reprezintă valoarea care se obține prin deducerea valorii obligațiilor fondului din valoarea activelor acestuia la acea dată;4. actul individual de aderare reprezintă contractul scris, încheiat între persoana fizică și administrator, care conține acordul persoanei de a fi parte la contractul de societate civilă și la prospectul schemei de pensii;5. acționarul semnificativ reprezintă persoana fizică, persoana juridică sau grupul de persoane fizice și/sau juridice care acționează împreună și care deține direct ori indirect o participație de 10% sau mai mult din capitalul social al unei societăți ori din drepturile de vot sau o participație care permite exercitarea unei influențe semnificative asupra gestiunii și politicii de afaceri a acesteia;6. administrarea specială reprezintă exercitarea răspunderii fiduciare de către administratorul special, pe o perioadă determinată, asupra activelor fondului de pensii facultative, în scopul limitării pierderilor pentru protejarea drepturilor cuvenite participanților și beneficiarilor;7. administratorul special poate fi Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private sau orice persoană juridică autorizată să administreze un fond de pensii facultative, desemnată sau selectată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, care se subrogă în drepturile și obligațiile administratorului, pentru o perioadă determinată; (la 14-12-2022, Punctul 7. din Alineatul (1) , Articolul 2 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) 8. administratorul poate fi o societate de pensii, o societate de administrare a investițiilor, o societate de asigurări, autorizate conform legislației care reglementează domeniile în care activează, a căror autorizație este în vigoare și care sunt autorizate, în conformitate cu prevederile prezentei legi, de Autoritatea de Supraveghere Financiară pentru a administra fonduri de pensii facultative și, opțional, pentru a furniza pensii private;9. angajatorul reprezintă persoana fizică sau juridică ce poate, potrivit legii, să angajeze forță de muncă pe bază de contract individual de muncă, potrivit Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, sau pe bază de raport de serviciu, potrivit Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare;10. beneficiarul reprezintă moștenitorul participantului, definit conform prevederilor Codului civil;11. beneficiile colaterale reprezintă orice avantaje, precum facilități bănești sau cadouri, altele decât cele care rezultă din calitatea de participant sau de beneficiar al unei pensii facultative;12. Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F., reprezintă autoritatea administrativă autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub controlul Parlamentului României, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobată cu modificări prin Legea nr. 313/2005;13. Consiliul de supraveghere specială reprezintă două sau mai multe persoane, în funcție de numărul de fonduri de pensii facultative administrate sau de numărul de participanți la acestea, care fac parte din personalul de specialitate al A.S.F. și care asistă și supervizează activitatea administratorului pentru limitarea riscurilor și asigurarea redresării fondului de pensii facultative;14. contractul de administrare reprezintă contractul încheiat între administrator și participant, care are ca obiect administrarea fondului de pensii facultative;15. contribuțiile reprezintă sumele plătite de către participanți și/sau în numele acestora la un fond de pensii facultative;16. depozitarul reprezintă instituția de credit din România, autorizată de Banca Națională a României, în conformitate cu legislația bancară, sau sucursala din România a unei instituții de credit, autorizată într-un stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, avizată de A.S.F., pentru activitatea de depozitare, potrivit legii, căreia îi sunt încredințate spre păstrare, în condiții de siguranță, toate activele fiecărui fond de pensii facultative;17. fondul de pensii facultative reprezintă fondul constituit prin contract de societate civilă, încheiat între participanți, în conformitate cu prevederile Codului civil referitoare la societatea civilă particulară și cu dispozițiile prezentei legi;18. fondul de garantare a pensiilor reprezintă fondul înființat din contribuții ale administratorilor și ale furnizorilor de pensii, având scopul de a proteja drepturile participanților și beneficiarilor, după caz, dobândite în cadrul sistemului de pensii reglementat și supravegheat de A.S.F.;19. instrumentele financiare reprezintă:a) valori mobiliare;b) titluri de participare la organismele de plasament colectiv;c) instrumente ale pieței monetare, inclusiv titluri de stat cu scadență mai mică de un an și certificate de depozit;d) contracte futures financiare, inclusiv contracte similare cu decontare finală în fonduri;e) contracte forward pe rata dobânzii;f) swap-uri pe rata dobânzii, pe curs de schimb și pe acțiuni;g) opțiuni pe orice instrument financiar prevăzut la lit. a)-d), inclusiv contracte similare cu decontare finală în fonduri; această categorie include și opțiuni pe curs de schimb și pe rata dobânzii;h) orice alt instrument admis la tranzacționare pe o piață reglementată într-un stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European ori pentru care s-a făcut o cerere de admitere la tranzacționare pe o astfel de piață;20. instrumentele financiare derivate reprezintă instrumentele definite la pct. 19 lit. d) și g), combinații ale acestora, precum și alte instrumente calificate astfel prin reglementări ale Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare;21. participantul reprezintă persoana care contribuie sau/și în numele căreia s-au plătit contribuții la un fond de pensii facultative și care are în viitor un drept la o pensie facultativă;22. pensia facultativă reprezintă suma plătită periodic titularului sau beneficiarului, în mod suplimentar și distinct de cea furnizată de sistemul public;22^1. persoană care deține o funcție-cheie - persoană ale cărei atribuții au o influență semnificativă asupra realizării obiectivelor strategice ale administratorului, care nu fac parte din structura de conducere, îndeplinind în cadrul administratorului atribuțiile de: a) evaluare și administrare a riscurilor, respectiv managementul riscurilor; b) conformitate și/sau control intern; c) audit intern; d) director de investiții; e) actuar; (la 14-12-2022, Alineatul (1) din Articolul 2 , Capitolul I a fost completat de Punctul 2, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) 22^2. persoană relevantă în raport cu administratorul - oricare dintre următoarele persoane:a) un membru al structurii de conducere a administratorului;b) un angajat al administratorului, precum și orice altă persoană fizică ce își oferă serviciile la dispoziția și sub controlul administratorului și care este implicată în desfășurarea de către administrator a activității de administrare a fondului de pensii facultative;c) persoană fizică/juridică direct implicată în prestarea de servicii către administrator în baza unui contract în vederea desfășurării activității de administrare a fondului de pensii facultative; (la 14-12-2022, Alineatul (1) din Articolul 2 , Capitolul I a fost completat de Punctul 2, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) 23. ponderea zilnică a unui fond reprezintă raportul dintre activul net total al fondului și suma activelor nete ale tuturor fondurilor calculate în ziua respectivă;24. ponderea medie a unui fond pe o anumită perioadă reprezintă media aritmetică a ponderilor zilnice ale fondurilor pe perioada respectivă;25. prospectul schemei de pensii facultative reprezintă documentul care cuprinde termenii contractului de administrare și ai schemei de pensii facultative;26. provizion tehnic reprezintă un volum adecvat de active corespunzător angajamentelor financiare rezultate din portofoliul de investiții care acoperă riscurile biometrice și pe cele privind investițiile; (la 14-12-2022, Punctul 26. din Alineatul (1) , Articolul 2 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 3, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) 27. rata de rentabilitate a unui fond de pensii facultative reprezintă rata anualizată a produsului randamentelor zilnice, măsurate pe o perioadă de 60 de luni; randamentul zilnic al unui fond este egal cu raportul dintre valoarea unei unități de fond din ziua respectivă și valoarea unității de fond din ziua precedentă; (la 14-12-2022, Punctul 27. din Alineatul (1) , Articolul 2 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 3, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) 28. rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor reprezintă suma produselor dintre rata de rentabilitate a fiecărui fond și ponderea medie a fondului în totalul fondurilor de pensii facultative pe perioada respectivă;29. rata de rentabilitate minimă a tuturor fondurilor reprezintă cea mai mică valoare dintre rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor în perioada respectivă, diminuată cu 4 puncte procentuale, și 50% din rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor în perioada respectivă;30. riscurile biometrice reprezintă riscurile legate de deces, invaliditate și longevitate;31. schema de pensii facultative reprezintă sistemul de termene, condiții și reguli pe baza cărora administratorul colectează și investește activele fondului de pensii facultative, în scopul dobândirii de către participanți a unei pensii facultative;32. societatea de pensii reprezintă societatea pe acțiuni, constituită în conformitate cu dispozițiile legislației comerciale și cu prevederile prezentei legi, care are ca obiect exclusiv de activitate colectarea, administrarea, investirea activelor fondurilor de pensii facultative și, opțional, furnizarea pensiilor private;33. statul membru de origine reprezintă statul membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, în care administratorul își are sediul social și principala structură administrativă sau, dacă nu are un sediu social, locul unde se află principala sa structură administrativă;34. statul membru gazdă reprezintă statul membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, a cărui legislație socială și de muncă relevantă în domeniul schemelor de pensii facultative este aplicabilă relației dintre angajator și participanți;35. statul terț reprezintă oricare alt stat care nu este stat membru al Uniunii Europene sau nu aparține Spațiului Economic European;35^1. structură de conducere - este reprezentată de:a) membrii consiliului de administrație, în cazul administrării în sistem unitar, sau membrii consiliului de supraveghere, în cazul administrării în sistem dualist, denumiți în continuare, în mod colectiv, Consiliul;b) conducerea executivă: persoane care, potrivit actelor constitutive și/sau hotărârii structurilor statutare ale administratorului, sunt împuternicite să conducă și să coordoneze activitatea curentă a acestuia și au competența de a angaja răspunderea societății, și anume: directorii, în cazul administrării în sistem unitar, sau membrii directoratului, în cazul administrării în sistem dualist; nu se includ în această categorie persoanele care asigură conducerea nemijlocită a compartimentelor și a sediilor secundare din cadrul administratorului; (la 14-12-2022, Alineatul (1) din Articolul 2 , Capitolul I a fost completat de Punctul 4, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) 36. unitatea de fond reprezintă raportul dintre valoarea activului net total al fondului de pensii facultative și valoarea la zi a unei unități de fond.(2) Persoana afiliată, în raport cu o persoană fizică sau juridică, denumită în continuare prima entitate, reprezintă:a) un acționar sau un grup de acționari care deține mai mult de 10% din acțiunile emise de prima entitate ori care, deși deține un procent mai mic, poate influența, direct sau indirect, deciziile luate de prima entitate;b) orice entitate în care prima entitate deține, direct sau indirect, mai mult de 10% din acțiunile emise ori care, deși deține un procent mai mic, poate influența, direct sau indirect, deciziile luate de respectiva entitate;c) orice altă entitate în care un acționar deține, direct sau indirect, mai mult de 30% din acțiunile emise și, în același timp, deține, direct sau indirect, mai mult de 30% din totalul acțiunilor emise de prima entitate;d) orice persoană care poate determina, direct sau indirect, deciziile primei entități;e) orice membru al consiliului de administrație sau al altui organ de conducere ori de supraveghere al respectivei entități;f) soțul/soția sau o rudă până la gradul al treilea ori un afin până la gradul al doilea inclusiv al oricărei persoane prevăzute la lit. a)-e). + Capitolul II Înființarea societăților de pensii, autorizarea și retragerea autorizației administratorilor + Articolul 3(1) Pot administra fonduri de pensii facultative societățile de pensii, societățile de administrare a investițiilor și societățile de asigurare, autorizate de A.S.F. în acest scop.(2) Societățile de administrare a investițiilor și societățile de asigurare prevăzute la alin. (1) sunt înființate și autorizate potrivit legislației ce reglementează domeniul lor de activitate. + Articolul 4(1) Societățile de pensii necesită autorizare de către A.S.F. pentru constituire și administrare.(2) Societatea de pensii se constituie sub forma unei societăți pe acțiuni, iar persoanele care intenționează să înființeze o societate de pensii depun la A.S.F. cererea pentru autorizarea de constituire.(3) Cererea pentru autorizarea de constituire a societății de pensii este însoțită de următoarele documente:a) proiectul actului constitutiv;b) dovada că fondatorii dețin resursele financiare necesare vărsării capitalului social, precum și proveniența acestora;c) cazierele judiciare și cazierele fiscale ale fondatorilor;d) documente privind fondatorii, cu informații referitoare la statutul lor juridic, eventuala lor calitate de persoane afiliate, precum și natura legăturilor dintre ei;e) documente din care să reiasă situația financiară a fondatorilor în ultimii 3 ani, auditate de un auditor financiar;f) declarația pe propria răspundere a fondatorilor, a candidaților pentru consiliul de administrație și comitetul de direcție, din care să rezulte că dețin, individual sau în legătură cu alte persoane implicate în orice societate comercială, cel puțin 5% din capitalul social sau din drepturile de vot;g) documente privind candidații pentru consiliul de administrație și comitetul de direcție, după caz, curriculum vitae datat și semnat, care să specifice calificarea și experiența profesională, copia actului de identitate, copia diplomei de studii;h) cazierele judiciare și fiscale ale candidaților pentru consiliul de administrație și comitetul de direcție, dacă este cazul;i) proiectul regulamentului de organizare și funcționare a societății de pensii;j) dovada vărsării integrale și în formă bănească a capitalului social;k) dovada plății taxei privind cererea de autorizare de constituire.(4) A.S.F. poate solicita în scris și alte documente și informații suplimentare celor prevăzute la alin. (3), potrivit reglementărilor cuprinse în normele elaborate de A.S.F.. + Articolul 5(1) A.S.F. poate solicita fondatorilor, în termen de 30 de zile calendaristice de la primirea cererii pentru autorizarea de constituire, documente și informații suplimentare, pe care aceștia trebuie să le furnizeze în maximum 30 de zile calendaristice de la data primirii solicitării.(2) A.S.F. verifică orice aspect legat de cererea pentru autorizarea de constituire, fiind îndreptățită să se adreseze autorităților competente și să obțină de la acestea orice documente și informații pe care le consideră relevante. + Articolul 6A.S.F. analizează cererea pentru autorizarea de constituire și procedează, în termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii ultimului set de documente și informații, la aprobarea sau la respingerea cererii, prin decizie scrisă și motivată. + Articolul 7A.S.F. aprobă cererea pentru autorizarea de constituire, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:a) fondatorii nu au datorii către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale;b) calitatea acționarilor și a membrilor propuși pentru consiliul de administrație și comitetul de direcție garantează gestiunea corectă și prudențială a fondului de pensii facultative;c) fondatorii și membrii propuși pentru consiliul de administrație și comitetul de direcție nu sunt în procedură de reorganizare judiciară sau de faliment, nu au contribuit, direct sau indirect, la falimentul unor persoane juridice, după caz, și nu au fost implicați în niciun fel de scandaluri financiare;d) membrii propuși pentru consiliul de administrație și comitetul de direcție au pregătirea și experiența profesională necesare funcției pe care urmează să o îndeplinească;e) denumirea societății de pensii nu este de natură să inducă în eroare participanții, potențialii participanți sau alte persoane;f) fondatorii fac dovada vărsării integrale și în formă bănească a capitalului social;g) se face dovada achitării taxei pentru cererea de autorizare de constituire. + Articolul 8(1) A.S.F. respinge cererea pentru autorizarea de constituire în următoarele situații:a) documentația prezentată rămâne incompletă sau nu este întocmită în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare;b) neîndeplinirea uneia dintre condițiile prevăzute la art. 7.(2) Decizia de respingere, scrisă și motivată, se comunică fondatorilor în termen de 5 zile calendaristice de la adoptarea acesteia. + Articolul 9(1) Fondatorii înregistrează societatea la Oficiul Național al Registrului Comerțului, în termen de 30 de zile calendaristice de la primirea deciziei pentru autorizarea de constituire.(2) Depășirea termenului prevăzut la alin. (1) duce la pierderea valabilității autorizației de constituire.(3) Autorizația de constituire a unei societăți de pensii nu garantează și obținerea autorizației de administrare. + Articolul 10(1) Administratorul trebuie să obțină autorizație de administrare a fondurilor de pensii facultative de la A.S.F..(2) În vederea obținerii autorizației de administrare, societatea de pensii, societatea de administrare a investițiilor sau societatea de asigurare depune la A.S.F. o cerere însoțită de următoarele documente:a) certificatul de înmatriculare la Oficiul Național al Registrului Comerțului;b) dovada vărsării sau a reîntregirii, sub formă bănească, a capitalului social, după caz;c) proiectul contractului de depozitare;d) proiectul de contract de societate civilă;e) declarația privind politica de investiții;f) planul de afaceri pe 3 ani;g) proiectul prospectului schemei de pensii facultative;h) dovada plății taxei pentru cererea de autorizare de administrare;h^1) un program de activitate care prezintă structura organizatorică a administratorului, inclusiv informații despre modul în care administratorul intenționează să își respecte obligațiile ce îi revin; (la 14-12-2022, Alineatul (2) din Articolul 10 , Capitolul II a fost completat de Punctul 5, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) h^2) informații privind politicile și practicile de remunerare; (la 14-12-2022, Alineatul (2) din Articolul 10 , Capitolul II a fost completat de Punctul 5, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) h^3) informații cu privire la externalizarea unor activități; (la 14-12-2022, Alineatul (2) din Articolul 10 , Capitolul II a fost completat de Punctul 5, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) i) orice alte documente și informații suplimentare prevăzute în normele adoptate de A.S.F..(3) A.S.F. poate solicita societății de pensii, societății de administrare a investițiilor sau societății de asigurare, în termen de 30 de zile calendaristice de la primirea cererii pentru autorizare, documente și informații suplimentare, pe care acestea trebuie să le furnizeze în maximum 30 de zile calendaristice de la data primirii solicitării.(4) A.S.F. analizează cererea pentru autorizarea de administrare și, în termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii ultimului set de documente și informații, procedează la aprobarea sau la respingerea cererii, prin decizie scrisă și motivată. + Articolul 11Decizia de aprobare sau decizia de respingere, după caz, se comunică în termen de 5 zile calendaristice de la adoptarea acesteia. + Articolul 12(1) Modificarea conținutului documentelor care au stat la baza autorizației de administrare trebuie aprobată în prealabil de A.S.F., cu excepția cazului în care modificarea este în afara controlului administratorului.(2) A.S.F. analizează modificările în conformitate cu procedura de autorizare prevăzută la art. 10 și aprobă sau respinge modificările solicitate. Decizia se comunică potrivit prevederilor art. 11.(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), modificarea regulamentului de organizare și funcționare a administratorului se notifică A.S.F. cu cel puțin 10 zile lucrătoare înaintea intrării sale în vigoare. (la 14-12-2022, Articolul 12 din Capitolul II a fost completat de Punctul 6, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) + Articolul 13(1) A.S.F. întocmește și ține evidența în Registrul fondurilor de pensii private și al administratorilor, denumit în continuare Registru.(2) Registrul cuprinde:a) denumirea și natura fondului de pensii facultative;b) denumirea, sediul, numărul de înregistrare în registrul comerțului și codul unic de înregistrare ale administratorului;c) lista acționarilor administratorului, a membrilor consiliului de administrație și a deținerilor de acțiuni de către aceștia;d) denumirea, sediul, numărul de înregistrare în registrul comerțului și codul unic de înregistrare ale depozitarului;e) codul autorizației fondului de pensii facultative, codul autorizației administratorului și codul avizului depozitarului;f) statul membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, în care funcționează administratorul, în cazul desfășurării activităților în condițiile art. 29 alin. (3);g) alte informații prevăzute în normele adoptate de A.S.F..(3) Registrul are rolul de a înregistra și de a actualiza evidența fondurilor de pensii facultative și a administratorilor acestora.(4) La data acordării autorizației de administrare, A.S.F. înscrie administratorul în Registru.(5) Orice modificare privind retragerea autorizației administratorului se consemnează în Registru. (la 22-10-2007, Alin. (5) al art. 13 a fost modificat de pct. 1 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 112 din 10 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 710 din 22 octombrie 2007. ) + Articolul 14(1) Denumirea societății de pensii care obține autorizație de administrare, în conformitate cu prevederile prezentei legi și cu cele ale Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, va conține sintagma societate de administrare a fondurilor de pensii private.(2) Sintagma prevăzută la alin. (1) se utilizează numai în denumirea administratorilor care dețin o autorizație de administrare în conformitate cu prevederile prezentei legi și/sau cu cele ale Legii nr. 411/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (la 31-10-2008, Art. 14 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 201 din 21 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 728 din 28 octombrie 2008. ) + Articolul 15(1) Activitatea unui administrator cuprinde, în principal, următoarele:a) colectarea contribuțiilor participanților, transformarea lor în unități de fond și actualizarea informațiilor privind conturile acestora;b) transferul de lichidități bănești și decontarea cheltuielilor privind operațiunile fondului de pensii facultative;c) evidența, administrarea și investirea activelor fondului de pensii facultative;d) calculul sumei din contul fiecărui participant la sfârșitul perioadei de acumulare, conform legii;e) calculul valorii nete a activelor fondului de pensii facultative și al unității de fond, în fiecare zi lucrătoare;f) convertirea contribuțiilor și a transferurilor de lichidități bănești în unități de fond;g) evidența conturilor individuale, precum și furnizarea documentelor privind participarea, notificarea, informarea periodică sau transferul participanților;h) gestionarea operațiunilor zilnice ale fondului de pensii facultative;i) efectuarea plăților datorate entităților implicate;j) gestionarea relațiilor cu entitățile implicate;k) elaborarea, prezentarea, depunerea, publicarea și distribuirea rapoartelor, potrivit legii;l) gestionarea, păstrarea și arhivarea documentelor privind fondul de pensii facultative, activitatea proprie, participanții și beneficiarii săi;l^1) activități juridice și de contabilitate pentru fondul de pensii facultative; (la 14-12-2022, Alineatul (1) din Articolul 15 , Capitolul II a fost completat de Punctul 7, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) l^2) soluționarea cererilor de informare formulate de participanți și beneficiari; (la 14-12-2022, Alineatul (1) din Articolul 15 , Capitolul II a fost completat de Punctul 7, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) l^3) controlul respectării legislației aplicabile. (la 14-12-2022, Alineatul (1) din Articolul 15 , Capitolul II a fost completat de Punctul 7, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) m) alte activități prevăzute în normele adoptate de A.S.F..(2) Activele și pasivele fiecărui fond de pensii facultative sunt organizate, evidențiate și administrate distinct, separat de celelalte activități și de contabilitatea proprie ale administratorului, fără posibilitatea transferului între fonduri sau între fonduri și administrator.(3) Toate activele și pasivele corespunzătoare activității de administrare a fondurilor de pensii facultative sunt restricționate, gestionate și organizate separat de alte activități ale societăților de asigurare, respectiv ale societăților de administrare a investițiilor, fără posibilitatea de transfer.(4) Activele și pasivele restricționate, gestionate și organizate separat, prevăzute la alin. (3), sunt limitate la operațiunile legate de fondurile de pensii facultative și activități conexe.(5) Contabilitatea operațiunilor ce decurg din aplicarea prevederilor prezentei legi se efectuează în conformitate cu reglementările contabile aplicabile.(6) A.S.F. elaborează și emite norme și reglementări în domeniul contabilității și în domeniul arhivării, pentru domeniul supravegheat de aceasta, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice.(7) Situațiile financiare și cele privind operațiunile oricărei entități supuse autorizării, supravegherii și controlului A.S.F., conform prevederilor prezentei legi, vor fi elaborate în conformitate cu cerințele specifice stabilite de Ministerul Finanțelor Publice și cu reglementările A.S.F. și vor fi auditate de persoane fizice sau juridice, persoane active, membre ale Camerei Auditorilor Financiari din România.(8) Modul de aplicare a prevederilor referitoare la auditul financiar al entităților implicate în administrarea fondurilor de pensii facultative se va stabili pe baza unui protocol încheiat între A.S.F. și Camera Auditorilor Financiari din România. + Articolul 16Administratorul are obligația de a constitui în structura sa organizatorică o direcție de audit intern și o direcție distinctă, responsabilă cu analiza oportunităților investiționale și plasarea activelor în conformitate cu strategia stabilită. + Articolul 16^1(1) Administratorul trebuie să ia toate măsurile necesare astfel încât să se asigure că situațiile de conflict de interese sunt identificate și gestionate astfel încât interesele fondului de pensii să nu fie afectate.(2) În vederea identificării tipurilor de conflict de interese care pot apărea în cursul activității de administrare a portofoliului fondului de pensii facultative și/sau a serviciilor conexe și a căror existență ar putea prejudicia interesele acestuia, administratorul va lua în considerare, în baza unor criterii minime stabilite la nivelul societății, dacă o persoană relevantă sau o persoană legată de aceasta în mod direct ori indirect se află în oricare dintre următoarele situații:a) administratorul sau acea persoană ar putea obține un câștig financiar ori ar putea evita o pierdere financiară, pe seama fondului;b) administratorul sau acea persoană ar putea beneficia de un stimulent financiar sau de altă natură pentru a favoriza o terță parte, pe seama fondului.(3) Administratorul trebuie să dispună măsurile și procedurile necesare pentru a se asigura că sunt respectate:a) cerința ca personalul direcției de investiții care efectuează activități de analiză și alte persoane relevante să nu se implice în tranzacții personale sau să procedeze la influențarea ori determinarea oricăror persoane de a proceda la efectuarea de tranzacții cu instrumentele financiare supuse analizei sau cu orice instrumente financiare legate de acestea, înainte ca rezultatele acesteia să fie utilizate de fondul de pensii;b) cerința ca tranzacțiile personale identificate la nivelul administratorului să fie evidențiate într-un registru care să includă orice aprobare acordată de către structura de conducere a societății sau interdicție în legătură cu acestea;c) prevederile privind interdicțiile impuse administratorului cu privire la investițiile fondului de pensii facultative.(4) Procedurile administratorului întocmite în vederea aplicării dispozițiilor alin. (3) lit. b) trebuie să fie concepute astfel încât să asigure în mod distinct următoarele:a) fiecare persoană relevantă trebuie să cunoască restricțiile cu privire la tranzacțiile personale, precum și măsurile stabilite de către administrator cu privire la acestea;b) administratorul trebuie să fie informat de îndată cu privire la orice tranzacție personală la care participă o persoană relevantă.(5) Administratorului, personalului cu atribuții de analiză financiară și persoanelor relevante implicate în analiza investițiilor le este interzis să accepte orice fel de avantaje materiale sau de altă natură de la persoanele având un interes material legat de respectiva investiție. (la 14-12-2022, Capitolul II a fost completat de Punctul 8, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) + Articolul 17(1) Administratorul nu poate delega răspunderea privind administrarea fondului de pensii facultative.(2) Încredințarea executării anumitor obligații către un terț nu exonerează administratorul de răspundere.(2^1) Administratorul poate delega către terți, sub condiția notificării A.S.F., pe bază de contract scris și în conformitate cu reglementările A.S.F. emise în aplicarea prezentei legi, exercitarea activităților prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. l^1). (la 14-12-2022, Articolul 17 din Capitolul II a fost completat de Punctul 9, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) (2^2) Pentru a acoperi eventualele riscuri de răspundere civilă profesională aferente activităților desfășurate în temeiul prezentei legi, administratorul deține o asigurare de răspundere civilă profesională pentru răspunderea care decurge din neglijență profesională care este corespunzătoare riscurilor acoperite. (la 14-12-2022, Articolul 17 din Capitolul II a fost completat de Punctul 9, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) (3) Un administrator poate administra unul sau mai multe fonduri de pensii facultative, pentru fiecare fond având un prospect al schemei de pensii facultative distinct și autorizat. + Articolul 18(1) Acțiunile administratorului sunt nominative, nu pot fi transformate în acțiuni la purtător, nu pot fi acțiuni preferențiale și pot fi denominate.(2) Actul constitutiv al administratorilor trebuie să prevadă că acționarii nu pot beneficia de drepturi preferențiale sau de alte privilegii și că este interzisă limitarea drepturilor sau impunerea de obligații suplimentare. + Articolul 19Administratorul poate dobândi o parte sau tot capitalul social al altui administrator numai cu aprobarea prealabilă a A.S.F. și cu respectarea legislației din domeniul concurenței. + Articolul 20(1) Capitalul social al administratorului nu poate proveni din împrumuturi sau credite și nu poate fi grevat de sarcini.(2) Capitalul social minim necesar pentru administrarea de fonduri de pensii facultative este echivalentul în lei, calculat la cursul de schimb al Băncii Naționale a României la data constituirii, al sumei de 1,5 milioane euro.(3) Capitalul social minim al administratorului reprezentat de o societate de pensii nou-înființată este subscris și vărsat integral, exclusiv în numerar, la momentul constituirii, într-un cont deschis la o bancă, persoană juridică română, sau la o sucursală a unei bănci străine autorizate să funcționeze pe teritoriul României.(4) Capitalul social minim al administratorului reprezentat de o societate de administrare a investițiilor sau de o societate de asigurări se completează, dacă este cazul, la nivelul minim cumulat, impus pentru desfășurarea activităților pentru care se solicită autorizarea, se subscrie și se varsă integral, exclusiv în numerar, la momentul autorizării de administrare, într-un cont deschis la o bancă, persoană juridică română, sau la o sucursală a unei bănci străine autorizate să funcționeze pe teritoriul României. (la 31-10-2008, Alin. (4) al art. 20 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 201 din 21 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 728 din 28 octombrie 2008. ) (5) Capitalul social al administratorului, prevăzut la alin. (2), va fi majorat cu 0,2% pentru echivalentul în lei al fiecărui milion de euro care depășește echivalentul în lei a 200 milioane euro active totale nete ale fondurilor de pensii facultative, aflate în administrare.(6) Administratorul deține permanent un nivel adecvat de lichiditate, stabilit prin reglementările A.S.F., a cărui valoare acoperă activitatea curentă pentru o perioadă de cel puțin 6 luni; (la 14-12-2022, Articolul 20 din Capitolul II a fost completat de Punctul 10, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) + Articolul 21(1) O persoană fizică sau juridică nu poate fi:a) acționar direct decât la un singur administrator;b) acționar direct și acționar indirect semnificativ în cadrul mai multor administratori;c) acționar indirect semnificativ în cadrul mai multor administratori. (la 14-12-2022, Alineatul (1) din Articolul 21 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 11, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) (2) Orice deținere mai mare de 5% din capitalul social al administratorului va fi avizată de A.S.F..(3) Calitatea acționarilor trebuie să răspundă nevoii garantării unei gestiuni prudente și sănătoase a fondului de pensii facultative și să permită realizarea unei supravegheri eficiente, în scopul protejării intereselor participanților și ale beneficiarilor.(4) Acționarii administratorului trebuie să îndeplinească cel puțin următoarele condiții:a) să justifice proveniența fondurilor destinate participației la capitalul social;b) să furnizeze toate informațiile necesare pentru identificarea relațiilor de afiliere cu alte persoane;c) să fi funcționat, în cazul acționarilor persoane juridice, minimum 3 ani, cu excepția celor rezultați în urma fuziunii sau divizării unei alte persoane juridice care, înainte de fuziune sau de divizare, a funcționat minimum 3 ani. + Articolul 22(1) Consiliul decide politica de investiții a fondului de pensii facultative, precum și atribuțiile din regulamentul de organizare și funcționare al administratorului, avizat de A.S.F., elaborat cu respectarea prevederilor Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(2) Consiliul stabilește mecanismele de guvernanță care asigură gestionarea eficientă și prudentă a administratorului, inclusiv separarea sarcinilor în cadrul acestuia și prevenirea conflictelor de interese, într-un mod care promovează integritatea pieței, și supraveghează implementarea acestora.(3) Consiliul monitorizează și evaluează periodic eficacitatea mecanismelor de guvernanță ale administratorului și adoptă măsurile corespunzătoare pentru a soluționa eventualele deficiențe.(4) Membrii Consiliului au acces la informațiile și documentele necesare pentru supervizarea și monitorizarea procesului decizional al conducerii.(5) Consiliul este responsabil cu constituirea unui comitet de investiții și a unui comitet de remunerare care au obligația de a înainta anual acestuia sau ori de câte ori este cazul rapoarte privind activitatea desfășurată.(6) Comitetul de remunerare analizează și stabilește politica de remunerație fixă de bază și politica de remunerație variabilă a administratorului, astfel încât aceasta să corespundă strategiei de afaceri, obiectivelor și intereselor pe termen lung și să cuprindă măsuri pentru prevenirea apariției conflictelor de interese.(7) Membrii structurii de conducere a administratorului și persoanele care dețin funcții-cheie prevăzute la art. 2 alin. (1) pct. 22^1 lit. a), b) și d) sunt autorizate de către A.S.F., odată cu analiza cererii pentru autorizarea de administrare.(8) Persoanele care dețin funcții-cheie prevăzute la art. 2 alin. (1) pct. 22^1 lit. c) și e) sunt notificate A.S.F.(9) Membrii structurii de conducere a administratorului și persoanele care dețin funcții-cheie, după caz, îndeplinesc următoarele cerințe:a) privind competența:1. pentru membrii structurii de conducere a administratorului, calificările, cunoștințele și experiența lor sunt adecvate pentru a le permite să asigure o administrare sănătoasă și prudentă a administratorului;2. pentru persoanele care dețin funcții-cheie, calificările, cunoștințele și experiența lor profesională sunt adecvate să îndeplinească atribuțiile funcțiilor-cheie în mod corespunzător;b) privind onorabilitatea, respectiv o bună reputație și integritate;c) să nu fi fost sancționați de către autorități române sau străine din domeniul financiar cu interdicția de a desfășura activități în sistemul financiar sau, la data depunerii cererii de autorizare, cu interdicția temporară de a desfășura astfel de activități;d) să nu fi deținut funcția de administrator al unei societăți române sau străine, aflată în curs de reorganizare judiciară sau declarată în stare de faliment, în ultimii 2 ani anteriori declanșării procedurii falimentului;e) să nu fi făcut parte din conducerea unei societăți care nu și-a respectat obligațiile materiale și financiare față de terți la momentul încetării activității societății respective.(10) Durata mandatului membrilor structurii de conducere este stabilită prin actul constitutiv, ea neputând depăși 4 ani. Membrii sunt reeligibili, când prin actul constitutiv nu se dispune altfel. (la 14-12-2022, Articolul 22 din Capitolul II a fost modificat de Punctul 12, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) + Articolul 23(1) Membrii structurii de conducere a administratorului nu pot fi membri în structura de conducere:a) a altor administratori de fonduri de pensii facultative și/sau de fonduri de pensii ocupaționale sau a persoanelor afiliate acestora, cu excepția situației în care administratorii fac parte din același grup;b) a depozitarului sau a persoanelor afiliate acestuia;c) a societăților de servicii de investiții financiare, a instituțiilor de credit care sunt autorizate să presteze servicii și activități de investiții, precum și a persoanelor afiliate acestora, cu care administratorul a încheiat un contract de intermediere;d) a unei organizații sindicale sau patronale. (la 14-12-2022, Alineatul (1) din Articolul 23 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 13, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) (2) Interdicția prevăzută la alin. (1) se aplică și persoanelor care au raporturi de muncă, comerciale sau alte raporturi similare cu entitățile prevăzute la același alineat. + Articolul 24(1) Administratorul trebuie să acționeze în interesul participanților și să aplice principii prudențiale în activitatea sa.(2) Administratorul nu poate fi o persoană afiliată depozitarului. (la 31-10-2008, Alin. (2) al art. 24 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 201 din 21 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 728 din 28 octombrie 2008. ) + Articolul 25(1) Activele financiare proprii ale administratorului nu pot fi utilizate pentru:a) acordarea de împrumuturi;b) garantarea de împrumuturi sau de credite.(2) Tranzacțiile în nume propriu efectuate de un administrator respectă obligațiile de investire prudențială a activelor fondurilor de pensii facultative prevăzute de prezenta lege.(3) De la data aderării României la Uniunea Europeană, administratorii pot desemna:a) pentru conservarea activelor lor, depozitarii stabiliți în alt stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European și autorizați corespunzător pentru această activitate;b) pentru gestionarea portofoliilor lor de investiții, gestionari de investiții stabiliți în alt stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European și autorizați corespunzător pentru această activitate. La solicitarea autorității competente din statul de origine al administratorului, A.S.F. poate interzice depozitarului din România să dispună liber de activele fondului de pensii facultative. + Articolul 26(1) Pentru administrarea unui fond de pensii facultative, administratorul percepe participanților și beneficiarilor un comision de administrare.(2) Cuantumul maxim al comisioanelor se stabilește prin prospectul schemei de pensii facultative și este același pentru toți participanții și beneficiarii la schema respectivă.(3) Modificarea comisioanelor se comunică participanților cu cel puțin 6 luni înainte de aplicarea lor, cu avizul A.S.F.. + Articolul 27(1) Administratorul achită A.S.F., de la momentul autorizării primului fond de pensii facultative administrat, pe durata valabilității acesteia, o taxă lunară de administrare.(2) Pentru nevirarea la termen a taxei lunare de administrare prevăzute la alin. (1), A.S.F. calculează dobânzi și penalități de întârziere, în conformitate cu reglementările în vigoare referitoare la sumele nevirate la termen pentru obligații bugetare. + Articolul 28(1) Taxele de autorizare, avizare și administrare se stabilesc prin normele adoptate de A.S.F..(2) Taxele prevăzute la alin. (1) sunt suportate de solicitant, respectiv de administrator.(3) În cazul respingerii cererii de autorizare sau de avizare, taxa percepută nu se restituie.(4) Prin proiectul anual al bugetului propriu, A.S.F. poate modifica nivelul taxelor. + Articolul 29(1) De la data aderării României la Uniunea Europeană, poate fi administrator, în sensul prezentei legi, orice entitate autorizată pentru această activitate într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European.(2) Administratorii care au fost autorizați, avizați sau supuși unei proceduri similare în vederea funcționării ca administrator de scheme de pensii facultative într-un stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European sunt exceptați de la cerința autorizării de către Autoritatea de Supraveghere Financiară.(3) De la data aderării României la Uniunea Europeană, administratorii autorizați în România pot primi contribuții de la participanți și întreprinderi dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European.(4) De la data aderării României la Uniunea Europeană, persoanele care îndeplinesc condițiile pentru a deveni participanți la scheme de pensii facultative și întreprinderile din România pot vira contribuții către fonduri de pensii administrate de administratori autorizați într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European.(5) Administratorul din România care intenționează să accepte contribuții de la un participant dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European trebuie autorizat în prealabil de A.S.F..(6) Administratorul prevăzut la alin. (5) notifică intenția sa A.S.F., indicând: statul membru gazdă, numele participantului și principalele caracteristici ale schemei de pensii facultative.(7) A.S.F., notificată conform alin. (6), dacă nu are motive să considere că structura administrativă sau situația financiară a administratorului ori reputația și calificările profesionale sau experiența persoanelor din conducerea acestuia sunt incompatibile cu activitățile propuse în statul gazdă, comunică autorității competente din acest stat, în termen de 3 luni de la primire, toate informațiile prevăzute la alin. (6) și aduce la cunoștință administratorului aceasta.(8) Înainte ca un administrator dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European să înceapă să administreze o schemă de pensii facultative cu participanți din România, A.S.F. comunică autorității competente din statul membru de origine, în termen de două luni de la primirea informațiilor prevăzute la alin. (6), cerințele stabilite de legislația română privind pensiile facultative, în conformitate cu care trebuie gestionată schema de pensii facultative cu participanți din România, spre transmitere administratorului interesat.(9) La primirea informațiilor prevăzute la alin. (8) sau, dacă nu primește nici o notificare din partea autorității competente a statului membru de origine, la expirarea perioadei prevăzute la alin. (8), administratorul poate începe să administreze schema de pensii facultative cu participanți din România, în conformitate cu cerințele stabilite de legislația română privind pensiile facultative.(10) Administratorul dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, care administrează o schemă de pensii facultative cu participanți din România, va respecta cerințele de furnizare de informații stabilite de A.S.F., potrivit prevederilor prezentei legi.(11) A.S.F. informează autoritatea competentă din statul membru de origine asupra oricăror modificări semnificative survenite cu privire la cerințele legislației române privind pensiile facultative.(12) A.S.F. supraveghează permanent administratorul dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, care administrează o schemă de pensii facultative cu participanți din România, urmărind respectarea în activitățile acestuia a cerințelor stabilite de legislația română privind pensiile facultative, precum și a cerințelor de furnizare de informații, prevăzute la alin. (10).(13) În cazul în care, în urma supravegherii, se constată încălcări ale acestor cerințe în activitatea administratorului, A.S.F. notifică fără întârziere autoritatea competentă din statul membru de origine.(14) A.S.F., în colaborare cu autoritatea competentă din statul membru gazdă, adoptă măsurile necesare pentru ca administratorul din România să pună capăt încălcării cerințelor stabilite de legislația socială și de muncă relevantă în domeniul schemelor de pensii facultative din statul membru gazdă.(15) Dacă, în ciuda măsurilor luate de autoritatea competentă din statul membru de origine al administratorului sau pentru că asemenea măsuri nu au fost adoptate în statul membru de origine, administratorul continuă să încalce legislația română privind pensiile facultative, A.S.F. poate, după ce informează autoritatea competentă din statul membru de origine, să ia măsurile necesare pentru a preveni sau a sancționa alte încălcări, inclusiv, dacă este strict necesar, prin interdicția aplicată administratorului de a desfășura activități în contul participanților în România.(16) A.S.F. poate solicita autorității competente din statul membru de origine al administratorului să decidă asupra separării activelor și pasivelor corespunzătoare activității desfășurate în România de celelalte active și pasive.(17) La solicitarea autorității competente din statul membru gazdă, A.S.F. cere administratorului din România să separe activele și pasivele corespunzătoare activității desfășurate în statul gazdă de celelalte active și pasive. + Capitolul III Autorizarea prospectului schemei de pensii facultative + Articolul 30(1) Prospectul schemei de pensii facultative este elaborat și propus de către administrator.(2) Fiecare prospect al schemei de pensii facultative propus de administrator trebuie să obțină autorizarea A.S.F..(3) Prospectul schemei de pensii facultative poate fi modificat numai cu avizul prealabil al A.S.F.. + Articolul 31(1) Pentru a obține autorizarea primului prospect al schemei de pensii facultative, societatea de pensii, societatea de administrare a investițiilor sau societatea de asigurări depune la A.S.F. o cerere, odată cu cererea pentru autorizarea de administrare, prospectul schemei de pensii facultative, inclusiv proiectul contractului de depozitare și proiectul contractului de societate civilă.(2) Autorizarea primului prospect al schemei de pensii facultative se emite odată cu autorizarea de administrare a fondului de pensii.(3) Procedura de autorizare și modificare a prospectului schemei de pensii facultative este prevăzută în normele adoptate de A.S.F.. + Articolul 32Administratorul procedează la publicitatea prospectului schemei de pensii facultative numai după autorizarea acestuia, sub sancțiunea retragerii autorizației de administrare. + Articolul 33Conținutul schemei de pensii facultative se stabilește prin normele adoptate de A.S.F. și conține obligatoriu cel puțin următoarele elemente:a) denumirea și sediul administratorului;b) condițiile de eligibilitate a participanților pentru aderarea la schema de pensii facultative;c) cuantumul contribuției la fondul de pensii facultative, precum și modalitatea de plată a acesteia;d) modalitatea de împărțire între participanți a rezultatelor din investiții;e) principiile investiționale ale schemei de pensii facultative;f) riscurile financiare, tehnice și de altă natură implicate de schema de pensii facultative;g) natura și distribuția riscurilor prevăzute la lit. f);h) dreptul exclusiv de proprietate al participanților la schema de pensii facultative asupra sumei existente în conturile individuale;i) condițiile începerii și plății prestațiilor facultative;j) condițiile de acordare a prestațiilor facultative în caz de invaliditate;k) nivelurile maxime ale comisioanelor suportate de fondul de pensii facultative, defalcate pe categorii;l) periodicitatea și procedura de raportare către participanți;m) condițiile și procedurile de încetare a participării și de transfer la un alt fond de pensii facultative. + Articolul 34A.S.F. elaborează modelul contractului-cadru de administrare, care conține în mod obligatoriu următoarele:a) părțile contractante;b) principiile schemei de pensii facultative;c) principalele drepturi și obligații ale părților contractante și modalitatea de implementare;d) modul de administrare;e) modalitățile de control, exercitate de către auditori;f) obligațiile de informare a administratorului față de participanți și autorități;g) evidențele administratorului referitoare la participanți, contribuții, investiții și pensii facultative;h) modalitățile specifice de constatare, reclamare și remediere a deficiențelor;i) răspunderea părților contractante;j) sancțiunile;k) durata contractului de administrare, modalitățile de modificare și de încetare a contractului de administrare;l) informații privind depozitarul fondului de pensii facultative. + Articolul 35Auditorul și depozitarul își plătesc fiecare taxa de avizare. + Articolul 36(1) Modificarea prospectului schemei de pensii facultative se face de către administrator cu acordul majorității participanților la fondul de pensii facultative.(2) Modificările devin aplicabile numai după avizarea lor de către A.S.F.. + Articolul 37Abrogat. (la 22-10-2007, Art. 37 a fost abrogat de pct. 2 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 112 din 10 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 710 din 22 octombrie 2007. ) + Articolul 38A.S.F. retrage autorizația de administrare a administratorului în una dintre următoarele situații:a) nerespectarea prevederilor art. 12 alin. (1), art. 16, 21, art. 22 alin. (9) și (10) și ale art. 23; (la 14-12-2022, Litera a) din Articolul 38 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 14, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) b) rentabilitatea fondului de pensii facultative s-a situat sub rentabilitatea minimă timp de 4 trimestre consecutive;c) neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor care rezultă din prezenta lege, din normele adoptate de A.S.F. sau din prospectul schemei de pensii facultative;d) administratorul nu a început operațiunile pentru care a fost autorizat, în termen de un an de la primirea autorizației, sau nu și-a exercitat mai mult de 6 luni activitatea de administrare;e) acționarii au decis lichidarea, fuziunea sau divizarea administratorului;f) administratorul se află în incapacitate de plată;g) administratorul nu mai îndeplinește condițiile de funcționare;h) administratorul nu asigură apărarea corespunzătoare a intereselor participanților și ale beneficiarilor;i) administratorul nu a stabilit provizioane tehnice suficiente privind întreaga activitate sau nu are suficiente active pentru a acoperi provizioanele tehnice;j) în cazul desfășurării activității în condițiile art. 29 alin. (3), atunci când administratorul nu respectă cerințele stabilite de legislația din domeniul muncii și protecției sociale relevantă în domeniul schemelor de pensii facultative din statul membru gazdă;k) orice alte situații prevăzute în normele adoptate de A.S.F.. + Articolul 39(1) În cazul în care A.S.F. procedează la retragerea autorizației de administrare, administratorul este obligat să prezinte A.S.F. situația financiară a fondului de pensii facultative la data retragerii, auditată de un auditor financiar.(2) De la data retragerii autorizației de administrare, A.S.F. hotărăște instituirea administrării speciale. + Articolul 40(1) Decizia de respingere a autorizării de constituire ori de administrare sau decizia de retragere a autorizației de administrare, scrisă și motivată, se comunică în termen de 5 zile calendaristice de la adoptarea acesteia și poate fi atacată la instanța judecătorească competentă, în conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. (la 22-10-2007, Alin. (1) al art. 40 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 112 din 10 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 710 din 22 octombrie 2007. ) (2) Plângerea adresată instanței de contencios administrativ competente nu suspendă, pe timpul soluționării acesteia, măsurile dispuse de A.S.F..(3) Soluționarea plângerii se face cu precădere și de urgență.(4) Procedura de retragere a autorizației de administrare se stabilește prin normele adoptate de A.S.F.. (la 22-10-2007, Alin. (4) al art. 40 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 112 din 10 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 710 din 22 octombrie 2007. ) (5) În termen de 10 zile calendaristice de la data expirării perioadei de contestare sau, după caz, de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat contestația, A.S.F. publică anunțul privind retragerea autorizației de administrare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum și în două cotidiene centrale. + Articolul 41A.S.F. emite norme privind:a) autorizarea ca administrator;b) retragerea autorizației de administrare a administratorului;c) fuziunea și divizarea administratorilor;d) fuziunea fondurilor de pensii facultative. (la 22-10-2007, Art. 41 a fost modificat de pct. 4 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 112 din 10 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 710 din 22 octombrie 2007. ) + Capitolul IV Înființarea, autorizarea și retragerea autorizației fondurilor de pensii facultative + Articolul 42(1) Fondul de pensii facultative trebuie autorizat de A.S.F. după autorizarea administratorilor și a prospectului schemei de pensii facultative.(2) Autorizația se eliberează pe baza unei cereri formulate de administrator, la care se anexează următoarele documente:a) actul individual de aderare la contractul de societate civilă care înființează fondul de pensii facultative și la prospectul schemei de pensii facultative;b) contractul de societate civilă de constituire a fondului de pensii facultative;c) alte documente și informații, potrivit cerințelor prevăzute în normele adoptate de A.S.F.. + Articolul 43(1) A.S.F. poate solicita administratorului alte documente și informații, în termen de 30 de zile calendaristice de la data înregistrării cererii de autorizare a fondului de pensii facultative.(2) A.S.F. poate verifica orice aspect legat de cererea de autorizare a fondului de pensii facultative, fiind îndreptățită:a) să se adreseze autorităților competente;b) să solicite documente și informații din alte surse. + Articolul 44(1) Fondul de pensii facultative trebuie să aibă minimum 100 de participanți și se constituie prin contract de societate civilă.(2) Conținutul contractului-cadru de societate civilă prin care se constituie un fond de pensii facultative este stabilit prin normele adoptate de A.S.F..(2^1) Modificarea contractului de societate se poate realiza la propunerea administratorului sau a majorității participanților. (la 14-04-2017, Articolul 44 din Capitolul IV a fost completat de Articolul II din LEGEA nr. 52 din 10 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 11 aprilie 2017 ) (2^2) Prin derogare de la prevederile art. 1.910 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, hotărârile privind modificarea contractului de societate se adoptă cu acordul majorității participanților, dacă prin contract nu se stabilește altfel. (la 14-04-2017, Articolul 44 din Capitolul IV a fost completat de Articolul II din LEGEA nr. 52 din 10 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 11 aprilie 2017 ) (2^3) Autoritatea de Supraveghere Financiară poate emite norme cu privire la procedura de modificare a contractului de societate. (la 14-04-2017, Articolul 44 din Capitolul IV a fost completat de Articolul II din LEGEA nr. 52 din 10 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 11 aprilie 2017 ) (3) Denumirea fondului de pensii facultative va conține sintagma "fond de pensii facultative".(4) Denumirea fondului de pensii facultative nu trebuie să inducă în eroare participanții, potențialii participanți sau alte persoane. + Articolul 45A.S.F. verifică dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de prezenta lege de către membrii fondului de pensii facultative pentru a fi participanți, conform prezentei legi, avizează contractul de societate civilă și procedează, în termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii ultimului set de documente și informații de la administrator, la aprobarea sau la respingerea motivată a autorizării fondului de pensii facultative. + Articolul 46(1) A.S.F. respinge cererea de autorizare a fondului de pensii facultative dacă documentația prezentată:a) rămâne incompletă și după expirarea termenului de 30 de zile calendaristice de la solicitarea unor informații sau documente suplimentare;b) nu este întocmită în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare;c) conține clauze care pot prejudicia interesele participanților sau care nu le protejează în mod corespunzător.(2) Decizia de respingere a cererii de autorizare a fondului de pensii facultative, scrisă și motivată, se comunică în termen de 10 zile calendaristice de la adoptarea acesteia. + Articolul 47(1) Fondul de pensii facultative primește contribuții numai după autorizarea sa de către A.S.F..(2) Resursele financiare ale fondului de pensii facultative sunt:a) contribuțiile nete convertite în unități de fond;b) abrogată; (la 14-12-2022, Litera b) din Alineatul (2) , Articolul 47 , Capitolul IV a fost abrogată de Punctul 15, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) c) dobânzile și penalitățile de întârziere aferente contribuțiilor nevirate în termen;d) sumele provenite din investirea veniturilor prevăzute la lit. a)-c).(3) Cheltuielile legate de administrare suportate de fondul de pensii facultative sunt următoarele:a) comisionul de administrare;b) comisionul de depozitare;c) comisioanele de tranzacționare;d) comisioanele bancare;e) taxe de auditare a fondului de pensii facultative. + Articolul 48Un fond de pensii facultative nu poate fi declarat în stare de faliment. + Articolul 49Un fond de pensii facultative poate fi administrat și reprezentat în raporturile cu terții, inclusiv în fața instanțelor judecătorești, numai de către administratorul care are autorizație de administrare pentru acel fond. + Articolul 50Toate informațiile privind fondurile de pensii facultative sunt furnizate de către administrator. + Articolul 51(1) Toți participanții și beneficiarii la un fond de pensii facultative au aceleași drepturi și obligații și li se aplică un tratament nediscriminatoriu.(2) Participanții și beneficiarii la un fond de pensii facultative au dreptul la egalitate de tratament și în cazul schimbării locului de muncă, a domiciliului sau reședinței într-o altă țară, stat membru al Uniunii Europene ori aparținând Spațiului Economic European.(3) În cazul schimbării locului de muncă, a domiciliului sau reședinței într-o altă țară, participanții optează între a plăti în continuare contribuțiile la un fond de pensii facultative din România sau a plăti contribuții la un alt fond de pensii.(4) Nici o persoană care dorește să devină participant nu poate fi supusă unui tratament discriminatoriu și nu i se poate refuza calitatea de participant, dacă aceasta este eligibilă. + Articolul 52(1) Când numărul de participanți a scăzut și se menține sub minimul legal timp de un trimestru, A.S.F. retrage autorizația unui fond de pensii facultative.(2) Administratorul încetează orice activitate aferentă fondului de pensii facultative de la data luării la cunoștință despre retragerea autorizației acestuia.(3) De la data la care A.S.F. retrage autorizația unui fond de pensii facultative se aplică prevederile art. 58-70 referitoare la administrarea specială. + Articolul 53Decizia de respingere a cererii de autorizare a fondului de pensii facultative sau de retragere a autorizației, după caz, poate fi atacată la instanța de contencios administrativ competentă, potrivit legii. + Articolul 54În termen de 10 zile calendaristice de la data expirării perioadei de contestare sau, după caz, de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii prin care s-a soluționat contestația, A.S.F. publică anunțul privind retragerea autorizației în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum și în două cotidiene centrale. + Capitolul V Supravegherea specială + Articolul 55(1) Supravegherea specială are drept scop aplicarea unor măsuri suplimentare pentru limitarea riscurilor și asigurarea redresării fondului de pensii facultative, în vederea protejării intereselor participanților și ale beneficiarilor, în situația în care se constată deficiențe în urma controalelor efectuate de A.S.F. și care nu sunt situații de natură a institui administrarea specială.(2) Instituirea supravegherii speciale, precum și desemnarea Consiliului de supraveghere specială se fac de către A.S.F..(3) A.S.F. notifică administratorilor instituirea supravegherii speciale, împreună cu documentele privind motivele și procedura de contestare. + Articolul 56(1) Membrii Consiliului de supraveghere specială au acces la toate documentele și evidențele fondului de pensii facultative și ale administratorului, fiind obligați să păstreze confidențialitatea informațiilor.(2) Consiliul de supraveghere specială nu se substituie organelor de conducere ale administratorului. + Articolul 57(1) Consiliul de supraveghere specială asistă și supervizează activitatea administratorului referitoare la fondul de pensii facultative.(2) Consiliul de supraveghere specială are următoarele atribuții:a) analizează situația financiară a fondului de pensii facultative și a administratorului și prezintă A.S.F. rapoarte periodice despre aceasta;b) urmărește modul în care administratorul aplică măsurile de remediere a deficiențelor constatate în actele de control întocmite de organele de control ale A.S.F.;c) urmărește realizarea planului de remediere a deficiențelor sau de redresare financiară a fondului de pensii facultative, propus de administrator;d) suspendă sau desființează actele de decizie ale administratorului, contrare reglementărilor prudențiale sau care determină deteriorarea situației financiare a fondului de pensii facultative;e) propune A.S.F. aplicarea de sancțiuni în situația în care administratorul nu respectă măsurile dispuse de Consiliul de supraveghere specială;f) alte atribuții stabilite de A.S.F..(3) În perioada exercitării supravegherii speciale, Consiliul de supraveghere specială avizează deciziile adoptate de organele de conducere ale administratorului. + Capitolul VI Administrarea specială + Articolul 58(1) Administrarea specială are drept scop exercitarea răspunderii fiduciare de a păstra valoarea activelor fondurilor de pensii facultative și de a limita pierderile, în vederea protejării drepturilor cuvenite participanților și beneficiarilor.(2) Administrarea specială se instituie în cazul retragerii autorizației prospectului și a fondului de pensii facultative și/sau a autorizației de administrare. (la 14-12-2022, Alineatul (2) din Articolul 58 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 16, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) + Articolul 59În ziua lucrătoare următoare datei adoptării deciziei de retragere a autorizației de administrare ori a autorizației prospectului și a fondului de pensii facultative, A.S.F. notifică administratorul cu privire la retragerea autorizației. (la 14-12-2022, Articolul 59 din Capitolul VI a fost modificat de Punctul 17, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) + Articolul 59^1(1) A.S.F. desemnează ca administrator special un alt administrator, în urma procedurii prevăzute la art. 60-63, sau Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private.(2) După împlinirea termenelor prevăzute la art. 60 alin. (2) și art. 61 alin. (1), Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private poate fi desemnat administrator special, direct, fără îndeplinirea procedurii prevăzute la art. 60-63. (la 14-12-2022, Capitolul VI a fost completat de Punctul 18, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) + Articolul 60(1) A.S.F. solicită oferte celorlalți administratori, pentru preluarea în administrare specială a unui fond de pensii facultative/a unor fonduri de pensii facultative.(2) În termen de 5 zile calendaristice de la data notificării, administratorii transmit ofertele de administrare specială. (la 14-12-2022, Articolul 60 din Capitolul VI a fost modificat de Punctul 19, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) + Articolul 61(1) În termen de 5 zile calendaristice de la împlinirea termenului prevăzut la art. 60 alin. (2), A.S.F. selectează administratorii dintre ofertele primite.(2) Principalele criterii de selecție a ofertelor sunt reprezentate de performanța administratorilor în cazul fondurilor administrate, politica investițională și nivelul cheltuielilor legate de administrare. (la 14-12-2022, Articolul 61 din Capitolul VI a fost modificat de Punctul 20, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) + Articolul 62Administratorul selectat potrivit criteriilor de selecție prevăzute la art. 61 alin. (2) preia în administrare activele fondului/fondurilor de pensii facultative. (la 14-12-2022, Articolul 62 din Capitolul VI a fost modificat de Punctul 21, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) + Articolul 63În cazul în care administratorii nu transmit oferte, A.S.F. desemnează ca administrator special, după împlinirea termenului prevăzut la art. 61 alin. (1), Fondul de garantare a drepturilor de pensii private sau unul dintre administratorii autorizați pentru administrarea de fonduri de pensii conform criteriilor de selecție prevăzute la art. 61 alin. (2) și în reglementările A.S.F. emise în temeiul prezentei legi. (la 14-12-2022, Articolul 63 din Capitolul VI a fost modificat de Punctul 22, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) + Articolul 64În ziua lucrătoare următoare desemnării administratorului special, A.S.F. anunță public participanții fondului de pensii facultative respectiv despre necesitatea de a adera la un alt fond de pensii facultative în termen de 90 de zile calendaristice. (la 14-12-2022, Articolul 64 din Capitolul VI a fost modificat de Punctul 23, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) + Articolul 65(1) În ziua lucrătoare imediat următoare împlinirii termenului de 90 de zile calendaristice prevăzut la art. 64, administratorul special transmite A.S.F. lista cu numele și codul numeric personal ale participanților care nu au aderat la un nou fond de pensii facultative.(2) În situația prevăzută la alin. (1), A.S.F. repartizează participanții care nu au aderat la un nou fond de pensii facultative, în cote egale, la fondurile de pensii facultative, în termen de 30 de zile calendaristice de la expirarea termenului de 90 de zile prevăzut la alin. (1).(3) După efectuarea repartizării, A.S.F. notifică administratorul special cu privire la noul fond de pensii facultative la care trebuie transferat activul personal al fiecărui participant.(4) Administratorul special transferă activul personal al participanților în termen de 30 de zile calendaristice de la primirea notificării prevăzute la alin. (3). (la 14-12-2022, Articolul 65 din Capitolul VI a fost modificat de Punctul 24, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) + Articolul 66Administratorul special administrează activele fondului/fondurilor de pensii facultative, inclusiv contribuțiile primite în această perioadă, în termen de 12 luni, în vederea transferării activelor personale la un alt fond de pensii facultative. (la 14-12-2022, Articolul 66 din Capitolul VI a fost modificat de Punctul 25, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) + Articolul 67Abrogat. (la 14-12-2022, Articolul 67 din Capitolul VI a fost abrogat de Punctul 26, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) + Articolul 68Măsura de instituire a administrării speciale sau de desemnare a administratorului special poate fi contestată la instanța de contencios administrativ competentă, potrivit legii. + Articolul 69Anunțul privind instituirea sau revocarea administrării speciale, precum și anunțul privind administratorul special desemnat se publică de către A.S.F. în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum și pe pagina de internet a A.S.F. (la 14-12-2022, Articolul 69 din Capitolul VI a fost modificat de Punctul 27, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) + Articolul 70A.S.F. emite reglementări conform prevederilor art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare, privind:a) criteriile de selectare și desemnare, precum și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească administratorul special;b) atribuțiile administratorului special;c) procedura de administrare a fondului de pensii facultative până la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de contencios administrativ competente. (la 14-12-2022, Articolul 70 din Capitolul VI a fost modificat de Punctul 28, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) + Capitolul VII Transferurile între fondurile de pensii facultative + Articolul 71(1) Prospectul schemei de pensii facultative conține reguli privind transferul la alt fond de pensii facultative.(2) În condițiile în care participantul a aderat la un nou fond de pensii facultative, acesta poate:a) să își transfere activul personal de la fondurile de pensii facultative anterioare la noul fond;b) să își păstreze calitatea de participant la toate fondurile de pensii facultative, urmând a le cumula la momentul deschiderii dreptului de pensie. + Articolul 72(1) Dacă participantul dorește să transfere activul personal la un alt fond de pensii facultative, este obligat să înștiințeze administratorul fondului anterior de pensii facultative și să îi transmită o copie a actului de aderare.(2) A.S.F. emite norme referitoare la:a) forma și conținutul documentului prin care participantul înștiințează administratorul despre transferul la un alt fond de pensii facultative;b) procedurile de aderare la noul fond de pensii facultative. + Articolul 73(1) În termen de 5 zile calendaristice de la înștiințare, administratorul fondului anterior de pensii facultative efectuează un transfer de lichidități bănești către administratorul noului fond de pensii facultative.(2) Transferul de lichidități bănești cuprinde activul personal, calculat în conformitate cu reglementările emise de A.S.F. conform prevederilor art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare. (la 14-12-2022, Alineatul (2) din Articolul 73 , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 29, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) (3) Administratorul fondului anterior de pensii facultative transmite administratorului noului fond de pensii facultative toate informațiile referitoare la contribuțiile făcute în contul participantului, precum și despre transferurile de lichidități bănești cu privire la contul acelui participant. + Capitolul VIII Participanți și contribuții + Articolul 74(1) Participantul la un fond de pensii facultative este angajatul, funcționarul public sau persoana autorizată să desfășoare o activitate independentă, potrivit legii, persoana care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care este numită în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, membrul unei societăți cooperative potrivit Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, precum și altă persoană care realizează venituri din activități profesionale sau agricole, care aderă la un fond de pensii facultative și care contribuie sau/și în numele căreia s-au plătit contribuții la un fond de pensii facultative și are un drept viitor la o pensie facultativă.(2) Aderarea la un fond de pensii facultative este o opțiune individuală.(3) La semnarea actului de aderare participanții sunt informați asupra condițiilor schemei de pensii facultative, mai ales în ceea ce privește drepturile și obligațiile părților implicate în schema de pensii facultative, riscurile financiare, tehnice și de altă natură, precum și despre natura și distribuția acestor riscuri. + Articolul 74^1(1) Activitatea de marketing al prospectului schemei de pensii facultative se poate desfășura numai prin intermediul unui agent de marketing, persoană juridică sau, după caz, persoană fizică ce își desfășoară activitatea în acest scop, autorizat sau avizat de către A.S.F..(2) A.S.F. emite reglementări privind activitatea de marketing a fondurilor de pensii facultative, inclusiv procedura de autorizare sau avizare, după caz, a agenților de marketing și a persoanei responsabile cu activitatea de marketing din cadrul agenților de marketing persoane juridice. (la 14-12-2022, Alineatul (2) din Articolul 74^1 , Capitolul VIII a fost modificat de Punctul 30, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) (la 22-10-2007, Art. 74^1 a fost introdus de pct. 7 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 112 din 10 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 710 din 22 octombrie 2007. ) + Articolul 75(1) Actul individual de aderare este un contract scris, încheiat între persoana fizică și administrator, și conține acordul persoanei la contractul de societate civilă și la prospectul schemei de pensii facultative, precum și faptul că a primit o copie a acestor documente și a acceptat conținutul acestora.(2) Administratorul nu poate refuza semnarea actului individual de aderare nici unei persoane care are dreptul de a participa la această schemă de pensii facultative.(3) Forma actului de aderare este aceeași pentru toți participanții la acel fond de pensii facultative.(4) Forma-cadru a actului individual de aderare este stabilită de A.S.F. prin norme.(5) Administratorul poate modifica acest act numai cu autorizația A.S.F.. + Articolul 76(1) Contribuțiile la un fond de pensii facultative se stabilesc conform regulilor acelei scheme de pensii facultative, se rețin și se virează de către angajator, odată cu contribuțiile de asigurări sociale obligatorii, sau de către participant, lunar, în contul fondului de pensii specificat în actul individual de aderare. (la 31-10-2008, Alin. (1) al art. 76 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 201 din 21 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 728 din 28 octombrie 2008. ) (2) Contribuția la un fond de pensii facultative poate fi de până la 15% din venitul salarial brut lunar sau din venitul asimilat acestuia al persoanei care aderă la un fond de pensii facultative.(3) Contribuția prevăzută la alin. (2) poate fi împărțită între angajat și angajator potrivit prevederilor stabilite prin contractul colectiv de muncă sau, în lipsa acestuia, pe baza unui protocol încheiat cu reprezentanții angajaților.(4) Angajatorul și sindicatul sau, după caz, reprezentanții salariaților, prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, grup de unități sau de ramură, ori angajatorul singur sau prin asociere cu alți angajatori și reprezentanții salariaților, în lipsa unui contract colectiv de muncă și/sau în lipsa sindicatului, pot propune participarea la un fond de pensii facultative.(5) Angajatorul constituie și virează lunar contribuția datorată de fiecare angajat care a aderat la un fond de pensii facultative, pe baza unui exemplar al actului individual de aderare la prospectul schemei de pensii facultative încheiat cu un administrator.(6) Pentru nevirarea la termen a contribuțiilor, A.S.F. verifică modul de stabilire a dobânzilor și penalităților de întârziere calculate de administrator, în conformitate cu reglementările în vigoare referitoare la sumele nevirate la termen pentru obligații bugetare.(7) Administratorul este obligat să notifice angajatorului, A.S.F. și participantului neîndeplinirea obligației față de fondul de pensii facultative.(8) Suma reprezentând contribuțiile la fondurile de pensii facultative, prevăzută la alin. (2), este deductibilă pentru fiecare participant din venitul salarial brut lunar sau din venitul asimilat acestuia, în limita unei sume reprezentând echivalentul în lei a 200 euro, într-un an fiscal.(9) Suma reprezentând contribuțiile la fondurile de pensii facultative ale unui angajator proporțional cu cota acestuia de participare este deductibilă, la calculul profitului impozabil, în limita unei sume reprezentând, pentru fiecare participant, echivalentul în lei a 200 euro, într-un an fiscal.(10) În vederea recuperării obligației financiare prevăzute la alin. (5), administratorul poate solicita aplicarea măsurilor de executare silită asupra angajatorului, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă.(11) Participanții pot, în orice moment, să modifice, cu respectarea nivelului prevăzut la alin. (2), să suspende sau să înceteze contribuțiile la un fond de pensii facultative, înștiințând în scris administratorul și angajatorul, după caz, cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de data suspendării sau încetării contribuțiilor.(12) Înștiințarea prevăzută la alin. (11) nu va afecta în nici un fel activul personal și dă dreptul angajatorului să suspende sau să înceteze obligația contractuală. + Articolul 77(1) Dacă un participant încetează plata contribuției, acesta își păstrează drepturile, conform regulilor schemei de pensii facultative, cu excepția cazului în care a solicitat un transfer de lichidități bănești către alt fond de pensii facultative.(2) Participantul la un fond de pensii facultative din România, care a fost detașat într-o altă țară, are dreptul la continuarea plății contribuțiilor la acel fond pe durata detașării sale.(3) Dacă un participant devine incapabil de a presta o muncă ca urmare a invalidității, acesta va avea dreptul să folosească activul personal în conformitate cu normele adoptate de A.S.F..(4) Dacă un participant decedează înainte de pensionare, activele personale evaluate la acea dată se distribuie beneficiarilor conform actului de succesiune și normelor A.S.F..(5) În cazul schimbării locului de muncă, a domiciliului sau a reședinței în altă țară, stat membru al Uniunii Europene ori aparținând Spațiului Economic European, participantul și beneficiarul păstrează dreptul la pensia facultativă câștigată în cadrul schemelor de pensii facultative din România și aceasta se plătește în acel stat, în cuantumul rămas după scăderea tuturor taxelor și cheltuielilor aferente plății. + Capitolul IX Conturile participanților și evaluarea activelor + Articolul 78(1) Participantul este proprietarul activului personal din contul său.(2) Activul personal este insesizabil, neputând face obiectul nici unei măsuri de executare silită.(3) Activul personal nu poate fi gajat sau cesionat, nu poate fi folosit pentru acordarea de credite sau pentru a garanta credite, sub sancțiunea nulității. + Articolul 79(1) Contribuțiile se colectează pe baza codului numeric personal în conturile individuale ale participanților.(2) Contribuțiile la un fond de pensii facultative și transferurile de lichidități bănești se convertesc în unități de fond și diviziuni ale acestora, calculate cu 6 zecimale.(3) Valoarea totală a unităților de fond ale unui fond de pensii facultative este întotdeauna egală cu valoarea totală a activelor fondului.(4) A.S.F. emite norme referitoare la activul total net și la principiile de evaluare a activelor și pasivelor fondurilor de pensii facultative. + Articolul 80(1) Contribuțiile și transferul de lichidități bănești la un fond de pensii facultative se convertesc în unități de fond în maximum 4 zile lucrătoare de la data încasării acestora. (la 31-10-2008, Alin. (1) al art. 80 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 201 din 21 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 728 din 28 octombrie 2008. ) (2) Valoarea inițială a unei unități de fond va fi de 10 lei (RON). + Articolul 81(1) Valoarea activelor nete și valoarea unității de fond ale unui fond de pensii facultative se calculează atât de către administrator, cât și de către depozitar în fiecare zi lucrătoare și se comunică A.S.F. în aceeași zi.(1^1) Administratorul este responsabil de evaluarea corectă a activelor fondului de pensii facultative și are obligația de a se asigura prin reglementările sale interne că structura organizatorică responsabilă cu activitatea de evaluare a activelor este independentă din punct de vedere funcțional de direcția de investiții. (la 14-12-2022, Articolul 81 din Capitolul IX a fost completat de Punctul 31, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) (1^2) Administratorul elaborează proceduri cu respectarea reglementărilor în vigoare, astfel încât să se poată îndeplini obligația de a realiza o evaluare corespunzătoare a activelor fondului de pensii facultative. (la 14-12-2022, Articolul 81 din Capitolul IX a fost completat de Punctul 31, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) (1^3) Este interzisă externalizarea de către administrator a activității de evaluare a activelor fondului de pensii facultative. (la 14-12-2022, Articolul 81 din Capitolul IX a fost completat de Punctul 31, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) (1^4) În situația în care există neconcordanțe între administrator și depozitar privind valoarea activului net și a unității de fond, valorile corecte sunt stabilite de către administrator și depozitar pe baza reglementărilor A.S.F. și a procedurilor elaborate de administrator și depozitar. (la 14-12-2022, Articolul 81 din Capitolul IX a fost completat de Punctul 31, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) (1^5) Valorile corecte stabilite conform prevederilor alin. (1^4), cauzele neconcordanțelor și modul de soluționare se comunică A.S.F. în ziua lucrătoare următoare celei în care s-au constatat neconcordanțele prevăzute la respectivul alineat. (la 14-12-2022, Articolul 81 din Capitolul IX a fost completat de Punctul 31, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) (2) Valoarea activelor nete și valoarea unității de fond ale unui fond de pensii facultative sunt supuse anual auditării de către un auditor financiar, membru al Camerei Auditorilor Financiari din România, avizat de A.S.F. Auditorul nu poate fi persoană afiliată angajatorului, administratorului sau depozitarului.(3) Auditorii care au fost autorizați, avizați sau supuși unei proceduri similare în vederea funcționării ca auditor pe piața pensiilor într-un stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European sunt exceptați de la cerința avizării de către Autoritatea de Supraveghere Fiannciară. + Articolul 82Administratorul care a primit contribuții pe o perioadă de cel puțin 60 de luni calculează în prima zi lucrătoare a fiecărui trimestru rata de rentabilitate a fondului de pensii facultative pentru ultimele 60 de luni și o comunică A.S.F. în aceeași zi. (la 14-12-2022, Articolul 82 din Capitolul IX a fost modificat de Punctul 32, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) + Articolul 83A.S.F. emite norme cu privire la:a) regulile de calcul privind valoarea zilnică a activului net total și valoarea zilnică a unei unități de fond;a^1) metodologia de evaluare a activelor fondului de pensii; (la 14-12-2022, Articolul 83 din Capitolul IX a fost completat de Punctul 33, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) b) obligațiile de informare ale depozitarului către A.S.F. privind valoarea activelor nete ale fondului de pensii facultative, valoarea unei unități de fond, rentabilitatea fondului, precum și metoda prin care se face această înștiințare;c) forma și data publicării ratelor medii ponderate de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii facultative;d) procedura de avizare a auditorului financiar. + Capitolul X Investițiile fondurilor de pensii facultative + Articolul 84(1) A.S.F. verifică îndeplinirea obligației administratorilor de investire prudențială a activelor fondurilor de pensii facultative, cu respectarea, în principal, a următoarelor reguli:a) investirea în interesul participanților și al beneficiarilor, iar în cazul unui conflict potențial de interese, administratorul care gestionează activele fondurilor de pensii facultative trebuie să adopte măsuri ca investirea să se facă numai în interesul acestora;b) investirea într-un mod care să asigure securitatea, calitatea, lichiditatea și profitabilitatea lor, iar cele deținute pentru acoperirea Fondului de garantare se investesc, de asemenea, într-un mod adecvat naturii și duratei drepturilor cuvenite participanților și beneficiarilor;c) investirea să se efectueze preponderent în instrumente financiare tranzacționate pe o piață reglementată, astfel cum este definită în Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare, cu modificările și completările ulterioare; investițiile în instrumente care nu sunt tranzacționate pe o piață reglementată trebuie să nu depășească niveluri prudențiale, conform reglementărilor A.S.F.; (la 14-12-2022, Litera c) din Articolul 84 , Capitolul X a fost modificată de Punctul 34, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) d) investițiile în instrumente financiare derivate sunt permise doar în măsura în care contribuie la scăderea riscurilor investiției sau facilitează gestionarea eficientă a activelor;e) activele se diversifică în mod corespunzător, astfel încât să se evite dependența excesivă de un anumit activ, emitent sau grup de societăți comerciale și concentrări de riscuri pe ansamblul activelor.f) investirea activelor fondurilor de pensii facultative de către administratorii acestora nu trebuie să fie bazată în mod exclusiv și mecanic pe ratinguri de credit emise de agențiile de rating de credit. (la 30-04-2015, Lit. f) a art. 84 a fost introdusă de art. I din LEGEA nr. 87 din 23 aprilie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 282 din 27 aprilie 2015. ) (2) În vederea gestionării operațiunilor zilnice ale fondului de pensii, direcția de investiții responsabilă cu administrarea investițiilor, cu analiza oportunităților investiționale și plasarea activelor este condusă de un director de investiții, persoană cu funcție-cheie autorizată de A.S.F. (la 14-12-2022, Articolul 84 din Capitolul X a fost completat de Punctul 35, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) (3) Activitatea direcției de investiții cuprinde efectuarea de analize prealabile investirii asupra:a) încadrării în profilul de risc al fondului;b) lichidității fiecărui instrument financiar în cauză, conform reglementărilor A.S.F.;c) costurilor implicate;d) altor elemente stabilite prin reglementările A.S.F. (la 14-12-2022, Articolul 84 din Capitolul X a fost completat de Punctul 35, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) (4) Directorul de investiții are următoarele atribuții:a) să organizeze activitatea structurii responsabile cu administrarea investițiilor, cu analiza oportunităților investiționale și plasarea activelor;b) să asigure dezvoltarea de politici și proceduri privind administrarea investițiilor, analiza oportunităților investiționale și plasarea activelor, inclusiv efectuarea de analize prealabile investirii/dezinvestirii prevăzute la alin. (3);c) să decidă cu privire la investirea activelor fondurilor de pensii în limita competențelor și în conformitate cu strategia de investire a activelor stabilită de administrator;d) să asigure dezvoltarea de politici și proceduri privind monitorizarea continuă a portofoliului de investiții și a procesului de investire și dezinvestirea activelor;e) să asigure respectarea reglementărilor prudențiale;f) să stabilească sisteme de raportare detaliate și oportune către structura de conducere care să permită acestora să efectueze o evaluare corectă a activității desfășurate;g) să asigure dezvoltarea de politici și proceduri privind tranzacțiile efectuate în numele fondului de pensii, astfel încât să se asigure obținerea celui mai bun rezultat posibil, ținând seama de prețul, costurile, rapiditatea, probabilitatea de executare și de decontare, mărimea, natura ordinelor de tranzacționare sau de orice alte considerente privind executarea tranzacției;h) alte atribuții stabilite prin reglementările A.S.F. (la 14-12-2022, Articolul 84 din Capitolul X a fost completat de Punctul 35, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) + Articolul 85A.S.F. poate decide să nu aplice cerințele prevăzute la art. 84 lit. c) și e) pentru investițiile în titluri de stat. + Articolul 85^1Administratorul elaborează procedurile interne cu privire la activitatea direcției de investiții și plasarea activelor, care sunt aprobate de organul statutar competent și care se referă la:a) proceduri referitoare la tranzacțiile în interesul propriu al administratorului sau tranzacțiile personale ale salariaților acestuia care să conțină și prevederi referitoare la modul de aprobare a acestora și proceduri de administrare a conflictului de interese;b) proceduri care să asigure separarea instrumentelor financiare aparținând fondului de pensii facultative de cele aparținând administratorului, precum și de cele ale celorlalte fonduri de pensii private administrate de același administrator;c) proceduri care să asigure posibilitatea ca toate operațiunile efectuate de administrator să fie reconstituite, inclusiv în ceea ce privește părțile implicate, timpul și locul unde au fost efectuate, să asigure păstrarea înregistrărilor tranzacțiilor desfășurate;d) proceduri care să detalieze nivelurile de competență și modul în care se administrează activele fondului de pensii facultative;e) proceduri documentate de investire a activelor, conform strategiei de investiții și obiectivelor fondului de pensii facultative, precum și actualizarea periodică a acestora;f) alte proceduri stabilite prin reglementări A.S.F. (la 14-12-2022, Capitolul X a fost completat de Punctul 36, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) + Articolul 86(1) Administratorul elaborează o declarație privind politica de investiții, în formă scrisă. Declarația privind politica de investiții respectă regulile de investire și conține:a) strategia de investire a activelor, în raport cu natura și durata obligațiilor;b) metode de evaluare a riscurilor investiționale;c) procedurile de management al riscului;d) metoda de revizuire a regulilor de investire;e) procedurile privind desemnarea persoanelor responsabile cu luarea deciziilor de investire și de realizare a investițiilor.(2) Administratorul revizuiește și completează declarația privind politica de investiții ori de câte ori intervine o schimbare importantă în politica de investiții sau cel puțin o dată la 3 ani, cu acordul A.S.F., informând participanții referitor la noua politică investițională.(3) Administrarea riscurilor se desfășoară în mod independent față de celelalte activități pe care administratorul le efectuează.(4) Consiliul analizează adecvarea și eficiența sistemului de administrare a riscului în vederea gestionării eficiente a activelor deținute de către administrator și de către fondul de pensii facultative, precum și modul de administrare a riscurilor la care aceștia sunt expuși.(5) Structura de administrare a riscului asigură concordanța activităților de control intern cu riscurile generate de activitățile și procesele care fac obiectul controlului.(6) Structura de administrare a riscului realizează în mod periodic simulări de criză, care să permită evaluarea și monitorizarea riscurilor la care este expus fondul de pensii facultative.(7) Structura de administrare a riscului realizează analiza riscurilor asociate fiecărei poziții de investiții a fondului de pensii și efectul general al acestora asupra portofoliului fondului astfel încât riscurile să poată fi permanent identificate, evaluate, administrate și monitorizate în mod corespunzător.(8) Structura de administrare a riscului asigură informarea Consiliului asupra aspectelor semnificative care ar putea influența profilul de risc al fondului de pensii facultative.(9) Structura de administrare a riscului elaborează proceduri de administrare a riscului, care să includă metode de identificare și evaluare a riscului de credit, de piață, de lichiditate, a riscurilor operaționale, inclusiv cele generate de sistemele informatice, a riscului reputațional, de contraparte și a riscului valutar, instrumente de avertizare timpurie, teste de stres. (la 14-12-2022, Articolul 86 din Capitolul X a fost modificat de Punctul 37, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) + Articolul 87(1) Administratorul investește activele fondului de pensii facultative în: (la 14-12-2022, Partea introductivă a alineatului (1) din Articolul 87 , Capitolul X a fost modificată de Punctul 38, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) a) instrumente ale pieței monetare, inclusiv conturi și depozite în lei la o bancă, persoană juridică română, sau la o sucursală a unei instituții de credit străine autorizată să funcționeze pe teritoriul României și care nu se află în procedura de supraveghere specială ori de administrare specială sau a cărei autorizație nu este retrasă, fără să depășească un procent mai mare de 20% din valoarea totală a activelor fondului de pensii facultative;b) titluri de stat emise de Ministerul Finanțelor Publice din România, emise de state membre ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, în procent de până la 70% din valoarea totală a activelor fondului de pensii facultative; Notă
NORMA nr. 22 din 2 aprilie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 302 din 10 aprilie 2020, prevede:
Articolul 1(1) Prezenta normă reglementează modificarea temporară a procentului maxim al activelor care pot fi investite în instrumentele prevăzute la art. 25 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 411/2004, și la art. 87 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 204/2006.(2) Prezenta normă se aplică fondurilor de pensii administrate privat și fondurilor de pensii facultative, denumite în continuare fonduri de pensii private.
Articolul 2Termenii și expresiile utilizate în prezenta normă au semnificațiile prevăzute la art. 2 din Legea nr. 411/2004 și la art. 2 din Legea nr. 204/2006.
Articolul 3Administratorul poate decide ca, pe o perioadă de un an de la data intrării în vigoare a prezentei norme, să investească în titluri de stat emise de Ministerul Finanțelor Publice din România, de state membre ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, în procent mai mare de 70% din valoarea totală a activelor fondului de pensii private, prevăzut la art. 25 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 411/2004 și la art. 87 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 204/2006.
Articolul 4(1) Administratorul care decide să aplice prevederile prezentei norme este exonerat de obligația de a respecta limitele minime privind investițiile fondurilor de pensii private în instrumente financiare, altele decât titlurile de stat, prevăzute în prospectul schemei de pensii private sau în prospectul schemei de pensii facultative, după caz.(2) Administratorul care decide să aplice prevederile prezentei norme este exonerat de la obligația de încadrare în gradul de risc declarat, exclusiv în sensul scăderii gradului de risc sub limita minimă și numai ca urmare a deciziei de aplicare a prevederilor acestei norme.
Articolul 5Administratorul care decide să aplice prevederile prezentei norme, în termen de două zile calendaristice de la data luării deciziei, procedează astfel:a) notifică în scris Autoritatea de Supraveghere Financiară cu privire la decizia luată și data de la care începe aplicarea prevederilor art. 3, fără a mai proceda la modificarea prospectului autorizat al schemei de pensii private sau al schemei de pensii facultative, după caz;b) informează participanții la fondurile de pensii private pe care le administrează prin publicarea deciziei luate pe pagina proprie de internet.
Articolul 6În termen de 180 de zile calendaristice de la data expirării perioadei prevăzute la art. 3, administratorul care a aplicat prevederile prezentei norme trebuie să se încadreze în limitele prevăzute la art. 25 din Legea nr. 411/2004, la art. 87 din Legea nr. 204/2006 și de Norma nr. 11/2011 privind investirea și evaluarea activelor fondurilor de pensii private, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 22/2011, cu modificările și completările ulterioare, și în limitele stabilite prin prospectul schemei de pensii private sau al schemei de pensii facultative, după caz.
Articolul 7Nerespectarea prevederilor prezentei norme se sancționează conform cap. XIX din Legea nr. 411/2004 și/sau cap. XVII din Legea nr. 204/2006, după caz.
Articolul 8Prezenta normă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data publicării.c) obligațiuni și alte valori mobiliare emise de autoritățile administrației publice locale din România sau din statele membre ale Uniunii Europene ori aparținând Spațiului Economic European, în procent de până la 30% din valoarea totală a activelor fondului de pensii facultative;d) valori mobiliare tranzacționate pe piețe reglementate și supravegheate din România, din statele membre ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, în procent de până la 50% din valoarea totală a activelor fondului de pensii facultative;e) titluri de stat și alte valori mobiliare emise de state terțe, în procent de până la 15% din valoarea totală a activelor fondului de pensii facultative;f) obligațiuni și alte valori mobiliare tranzacționate pe piețe reglementate și supravegheate, emise de autoritățile administrației publice locale din state terțe, în procent de până la 10% din valoarea totală a activelor fondului de pensii facultative;g) obligațiuni și alte valori mobiliare ale organismelor străine neguvernamentale, dacă aceste instrumente sunt cotate la burse de valori autorizate și îndeplinesc cerințele de rating, în procent de până la 5% din valoarea totală a activelor fondului de pensii facultative;h) titluri de participare emise de organisme de plasament colectiv în valori mobiliare din România sau din alte țări, în procent de până la 5% din valoarea totală a activelor fondului de pensii facultative;h^1) investiții private de capital sub forma acțiunilor la societăți din România, din state ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European sau sub forma titlurilor de participare la fondurile de investiții private de capital din România, din state membre ale Uniunii Europene sau din state aparținând Spațiului Economic European, în procent de până la 1% din valoarea totală a activelor fondului de pensii; în situația în care statul român deține acțiuni sau participații în cadrul acestor entități, administratorul poate investi în aceste instrumente financiare, în procent de până la 3%; acest procent poate fi majorat până la 5% în situația în care statul român deține acțiuni sau participații în cadrul acestor entități, fondurile de investiții private de capital în care se investește sunt finanțate din fonduri alocate prin Planul național de redresare și reziliență și domeniile în care se realizează investiția sunt supuse aprobării Autorității de Supraveghere Financiară și a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene; pentru investițiile în instrumente financiare în care statul român deține acțiuni sau participații în cadrul fondurilor de investiții private de capital finanțate din fonduri alocate prin Planul național de redresare și reziliență normele privind condițiile/criteriile de realizare a plasamentelor de capital se stabilesc prin ordin comun al ministrului investițiilor și proiectelor europene și al președintelui Autorității de Supraveghere Financiară, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I; (la 14-12-2022, Alineatul (1) din Articolul 87, Capitolul X a fost completat de Punctul 39, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) Notă
Articolul V din ORDONANȚĂ DE URGENȚA nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 prevede:
Articolul V(1) Investițiile private de capital deținute în portofoliul fondurilor de pensii private la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, precum și angajamentele asumate prin contractele aflate în curs de derulare la data respectivă, care depășesc limitele prevăzute la art. 25 alin. (1) lit. h^3) din Legea nr. 411/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv la art. 87 alin. (1) lit. h^1) din Legea nr. 204/2006, cu modificările și completările ulterioare, sunt supuse dispozițiilor legale aplicabile la data încheierii contractelor/asumării angajamentelor respective.(2) Orice investiție suplimentară față de contractele sau angajamentele prevăzute la alin. (1), ulterioară intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se va realiza cu respectarea condițiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.i) alte forme de investiții prevăzute de normele adoptate de A.S.F..(2) Investițiile prevăzute la alin. (1), după caz, sunt efectuate în conformitate cu reglementările Băncii Naționale a României privind operațiunile valutare.(3) A.S.F. poate modifica temporar procentul maxim al activelor care poate fi investit în categoriile de active prevăzute la alin. (1) și va emite norme în acest scop.(4) În funcție de natura emitentului de instrumente în care administratorul poate investi, procentele maxime admise sunt:a) 5% din activele unui fond de pensii facultative pot fi investite într-un singur emitent sau în fiecare categorie de active ale acestuia, fără a depăși în total 5%; în cazul în care statul român deține, direct sau indirect, o participație mai mare de 50% din capitalul social al unui emitent, administratorul poate investi 10% din activele unui fond de pensii facultative în respectivul emitent sau în fiecare categorie de active ale acestuia, fără a depăși în total 10%; (la 14-12-2022, Litera a) din Alineatul (4) , Articolul 87 , Capitolul X a fost modificată de Punctul 40, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) b) 10% din activele unui fond de pensii facultative pot fi investite în activele unui grup de emitenți și persoanele afiliate lor.(5) Administratorul investește activele fondului de pensii facultative în valori mobiliare nou-emise, cu condiția ca documentele de emisiune să includă un angajament ferm, conform căruia se va cere admiterea la tranzacționare pe o piață reglementată, iar această admitere este asigurată într-un termen de maximum un an de la emisiune. (la 14-12-2022, Articolul 87 din Capitolul X a fost completat de Punctul 41, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) + Articolul 88Investițiile activelor fondurilor de pensii facultative sunt scutite de impozit până la momentul plății dreptului cuvenit participanților și beneficiarilor. + Articolul 89(1) Administratorul exercită, în numele participanților, dreptul de vot în adunările generale ale acționarilor societăților în al căror capital social au fost investite activele fondului de pensii facultative.(2) Administratorul elaborează strategii pentru a determina momentul și modul în care trebuie exercitate drepturile de vot aferente activelor deținute în portofoliul fondului de pensii facultative pe care îl administrează, în beneficiul exclusiv al participanților și al beneficiarilor la fondul de pensii.(3) Strategiile prevăzute la alin. (2) prevăd măsuri și proceduri pentru:a) monitorizarea acțiunilor relevante de la nivelul societăților;b) asigurarea exercitării drepturilor de vot în conformitate cu obiectivele și cu politica de investiții a fondului de pensii facultative;c) prevenirea sau gestionarea oricăror conflicte de interese care decurg din exercitarea drepturilor de vot;d) evaluarea propunerilor referitoare la guvernanța corporativă, inclusiv în ceea ce privește reprezentarea în funcțiile de membru în consiliu;e) evaluarea propunerilor referitoare la structura capitalului, impactul social și asupra mediului.(4) În baza strategiilor prevăzute la alin. (2), administratorul întocmește analize prealabile acordării mandatului de exercitare a drepturilor de vot pentru instrumentele financiare deținute în portofoliu și întocmește decizii de exercitare a drepturilor de vot în numele fondului de pensii facultative.(5) O descriere succintă a strategiilor și detaliile acțiunilor întreprinse pe baza acestor strategii se pun la dispoziția participanților de către administrator, la cererea acestora. (la 14-12-2022, Articolul 89 din Capitolul X a fost modificat de Punctul 42, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) + Articolul 90(1) Activele fondului de pensii facultative nu pot fi investite în:a) active care nu pot fi înstrăinate prin lege;b) active a căror evaluare este incertă, precum și în antichități, lucrări de artă, autovehicule și altele asemenea;c) bunuri imobiliare;d) acțiuni, obligațiuni și alte valori mobiliare emise de administrator;e) orice alte active stabilite prin normele adoptate de A.S.F..(2) Nu pot fi contraparte în tranzacțiile care au ca obiect activele fondului de pensii facultative, cu excepția situațiilor stabilite prin reglementările A.S.F.:a) administratorul sau auditorul;b) depozitarul;c) administratorul special;d) membrii Consiliului A.S.F. și personalul A.S.F.;e) persoanele afiliate entităților prevăzute la lit. a)-d);f) orice alte persoane sau entități prevăzute prin reglementări ale A.S.F. (la 14-12-2022, Alineatul (2) din Articolul 90 , Capitolul X a fost modificat de Punctul 43, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) (3) Activele fondului de pensii facultative nu pot constitui garanții și nu pot fi utilizate pentru acordarea de credite, sub sancțiunea nulității absolute a actelor prin care se constituie garanția sau se acordă creditul, cu excepția garanției/ marjei/colateralului constituite/constituit pentru tranzacționarea instrumentelor financiare derivate stabilite prin normele Autorității de Supraveghere Financiară, utilizate doar în măsura în care contribuie la scăderea riscurilor investiției sau facilitează gestionarea eficientă a portofoliului. (la 20-01-2018, Alineatul (3) din Articolul 90 , Capitolul X a fost modificat de Articolul II din LEGEA nr. 24 din 15 ianuarie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 41 din 17 ianuarie 2018 ) + Articolul 91(1) A.S.F. calculează și publică lunar:a) rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii facultative pentru ultimele 60 de luni;b) rata de rentabilitate a fiecărui fond de pensii facultative pentru ultimele 60 de luni;c) rata de rentabilitate minimă a tuturor fondurilor. (la 14-12-2022, Alineatul (1) din Articolul 91 , Capitolul X a fost modificat de Punctul 44, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) (2) În cazul în care rata de rentabilitate a unui fond de pensii facultative este mai mică decât rata de rentabilitate minimă a tuturor fondurilor de pensii din România în 4 trimestre consecutive, A.S.F. retrage autorizația de administrare a administratorului respectiv, aplicând procedura privind administrarea specială prevăzută la art. 58-70.(3) A.S.F. elaborează reglementări cu privire la:a) reguli de investire a activelor fondurilor de pensii facultative;b) activitatea de control intern, de audit intern și de management al riscurilor. (la 14-12-2022, Articolul 91 din Capitolul X a fost completat de Punctul 45, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) + Capitolul XI Finanțarea activității administratorului + Articolul 92(1) Veniturile administratorului rezultate din administrarea fondurilor de pensii facultative se constituie din:a) comision de administrare;b) penalități de transfer;c) tarife pentru servicii de informare suplimentare, la cerere, furnizate potrivit prevederilor prezentei legi.(2) Comisionul de administrare se constituie prin deducerea unui procent din activul total al fondului de pensii facultative, dar nu mai mult de 0,2% pe lună, stabilit prin prospectul schemei de pensii facultative. (la 14-12-2022, Alineatul (2) din Articolul 92 , Capitolul XI a fost modificat de Punctul 46, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) (3) Penalitatea de transfer reprezintă suma suportată de participant în cazul în care transferul la alt administrator se realizează mai devreme de 2 ani de la aderarea la fondul de pensii facultative precedent, limita maximă a acesteia fiind stabilită prin normele adoptate de A.S.F..(4) Administratorul utilizează aceeași metodă de calcul și de percepere a comisioanelor de administrare pentru toți participanții la același fond de pensii facultative. + Capitolul XI^1 Reguli prudențiale (la 14-12-2022, Actul a fost completat de Punctul 47, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) + Articolul 92^1(1) Administratorul trebuie să respecte pe tot parcursul desfășurării activității regulile prudențiale stabilite prin prezenta lege și prin reglementările emise de A.S.F.(2) Reglementările interne ale administratorului cuprind prevederi referitoare la următoarele aspecte:a) stabilirea direcțiilor principale de activitate și de dezvoltare ale administratorului;b) stabilirea politicilor contabile și a sistemului de control financiar, precum și aprobarea planificării financiare;c) stabilirea unor proceduri administrative și contabile corespunzătoare, de control și siguranță pentru procesarea electronică a datelor, precum și mecanisme de control intern;d) stabilirea de proceduri care să asigure separarea activelor și pasivelor administratorului și ale fiecărui fond de pensii facultative;e) stabilirea unor proceduri cu privire la mecanismele de adoptare a deciziilor, la modalitățile de raportare internă și la administrarea conflictului de interese;f) stabilirea unor proceduri care să asigure posibilitatea ca operațiunile efectuate de administrator să fie reconstituite, inclusiv în ceea ce privește părțile implicate, timpul și locul în care au fost efectuate;g) stabilirea de politici scrise în ceea ce privește gestionarea riscurilor, auditul intern și, dacă este cazul, activitățile actuariale și cele externalizate;h) păstrarea înregistrărilor tranzacțiilor desfășurate, pentru a permite verificarea respectării regulilor prudențiale, regulilor de guvernanță corporativă, precum și a altor cerințe legale.(3) Politicile prevăzute la alin. (2) lit. g) sunt revizuite cel puțin o dată la 3 ani sau ori de câte ori este necesar. (la 14-12-2022, Capitolul XI^1 a fost completat de Punctul 47, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) + Articolul 92^2În scopul protejării intereselor participanților și ale beneficiarilor și a integrității sistemului de pensii facultative, administratorul are următoarele obligații:a) să acționeze cu onestitate, corectitudine și diligență profesională;b) să evite conflictele de interese;c) să asigure participanților și beneficiarilor un tratament corect, egal și nediscriminatoriu. (la 14-12-2022, Capitolul XI^1 a fost completat de Punctul 47, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) + Articolul 92^3A.S.F. emite reglementări privind:a) aplicarea de către administratori a regulilor prudențiale;b) aplicarea principiilor de guvernanță corporativă. (la 14-12-2022, Capitolul XI^1 a fost completat de Punctul 47, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) + Capitolul XII Plata pensiilor + Articolul 93(1) Activul personal este folosit numai pentru obținerea unei pensii facultative.(2) Dreptul la pensia facultativă se deschide, la cererea participantului, cu îndeplinirea următoarelor condiții cumulative:a) participantul a împlinit vârsta de 60 de ani;b) au fost plătite minimum 90 de contribuții lunare;c) activul personal este cel puțin egal cu suma necesară obținerii pensiei facultative minime prevăzute prin normele adoptate de A.S.F..(3) Dreptul participanților și al beneficiarilor de a cere plata activului personal net sau a pensiei private este imprescriptibil. (la 14-12-2022, Articolul 93 din Capitolul XII a fost completat de Punctul 48, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) + Articolul 94Se exceptează de la prevederile art. 93 situațiile în care:a) participantul nu îndeplinește una dintre condițiile prevăzute la art. 93 alin. (2) lit. b) și c), caz în care primește suma existentă în contul său ca plată unică sau plăți eșalonate în rate pe o durată de maximum 5 ani, la alegerea sa;b) participantul beneficiază de pensie de invaliditate în condițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, caz în care poate obține:1. suma existentă în contul său ca plată unică sau plăți eșalonate în rate pe o durată de maximum 5 ani, dacă nu îndeplinește condiția prevăzută la art. 93 alin. (2) lit. c), conform reglementărilor adoptate de A.S.F.;2. o pensie facultativă ale cărei condiții și termene sunt stabilite prin lege specială privind plata pensiilor private, dacă îndeplinește condiția prevăzută la art. 93 alin. (2) lit. c); (la 14-12-2022, Litera b) din Articolul 94 , Capitolul XII a fost modificată de Punctul 49, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) c) decesul participantului a survenit înainte de depunerea cererii pentru obținerea unei pensii facultative, caz în care suma din cont se plătește beneficiarilor, în condițiile și în cuantumul stabilite prin actul individual de aderare și prin actul de succesiune;d) decesul participantului a survenit după deschiderea dreptului la pensia facultativă, caz în care sumele aferente se plătesc către persoana nominalizată;e) decesul participantului a survenit după deschiderea dreptului la pensia facultativă și acesta nu a ales un tip de pensie facultativă cu componenta de supraviețuitor, caz în care sumele aferente se plătesc beneficiarilor. + Articolul 95În termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, se adoptă legea specială privind organizarea și funcționarea sistemului de plată a pensiilor reglementate și supravegheate de A.S.F.. + Articolul 96Pensia facultativă se supune reglementărilor legale privind impozitarea pensiilor și executarea silită. + Capitolul XIII Interdicții + Articolul 97(1) Este interzisă oferirea de beneficii colaterale unei persoane cu scopul de a o convinge să adere sau să rămână participant la un fond de pensii facultative.(2) Este interzisă oferirea de beneficii colaterale unui angajator sau unor persoane afiliate acelui angajator, cu scopul de a-l recompensa sau de a-l determina să convingă ori să solicite angajaților săi să adere la un anumit fond de pensii facultative.(3) Este interzisă oferirea de beneficii colaterale unui sindicat sau altei entități colective ori unor persoane afiliate acelui sindicat sau entități, cu scopul de a-l răsplăti sau de a-l determina să convingă ori să solicite membrilor săi să adere la un anumit fond de pensii facultative.(4) Este interzisă oferirea de beneficii colaterale fundațiilor, asociațiilor de orice tip, partidelor politice, patronatelor sau oricăror structuri asociative, cu scopul de a le răsplăti sau de a le determina să convingă ori să solicite membrilor lor să adere la un anumit fond de pensii facultative. + Articolul 98(1) Administratorilor, depozitarilor, angajatorilor, precum și persoanelor afiliate lor le este interzis:a) să transmită informații eronate, incomplete sau care pot crea o impresie falsă, să emită pretenții ori să facă afirmații, inclusiv prin publicitate sau prin alte forme promoționale ori în informațiile scrise care sunt distribuite participanților sau potențialilor participanți, despre un prospect al schemei de pensii facultative, despre un fond de pensii facultative sau despre administratorul acestuia;b) să facă, în fața participanților sau a potențialilor participanți, afirmații ori previziuni despre evoluția investițiilor unui fond de pensii facultative, altfel decât în forma și în modul prevăzute în normele adoptate de A.S.F..(2) În cazul în care A.S.F. constată că informațiile sunt susceptibile de a induce în eroare, aceasta poate interzice publicarea și distribuirea acestora și obligă la publicarea rectificării în termen de 30 de zile calendaristice de la constatare. + Articolul 99A.S.F. emite reglementări cu privire la:a) informațiile conținute în reclame sau în materiale promoționale în legătură cu un prospect al schemei de pensii facultative;b) activitatea de marketing a fondurilor de pensii facultative, inclusiv procedura de autorizare sau avizare, după caz, a agenților de marketing și a persoanelor responsabile cu activitatea de marketing din cadrul agenților de marketing persoane juridice. (la 14-12-2022, Articolul 99 din Capitolul XIII a fost modificat de Punctul 50, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) + Capitolul XIV Obligații de raportare și transparență + Articolul 100(1) Administratorul publică cel mai târziu la data de 31 mai a fiecărui an un raport anual cu informații corecte și complete despre activitatea desfășurată în anul calendaristic precedent.(2) Administratorul pune raportul anual la dispoziția oricărei persoane care solicită dobândirea calității de participant.(3) Anual, administratorul pune raportul la dispoziția A.S.F. și a oricărui participant la un fond de pensii facultative. + Articolul 101Raportul anual conține următoarele informații cu privire la administrator și la fondul sau fondurile de pensii facultative pe care le administrează:a) componența consiliului de administrație și, dacă este cazul, a comitetului de direcție;b) numele acționarilor care dețin mai mult de 5% din totalul acțiunilor și procentul deținut de aceștia din totalul acțiunilor;b^1) cuantumul total al remunerațiilor pentru exercițiul financiar, defalcat în remunerații fixe și remunerații variabile, plătite de administrator personalului său, și numărul persoanelor care au beneficiat de aceste remunerații, precum și, atunci când este cazul, valoarea comisioanelor de performanță plătite de administrator și numărul persoanelor care au primit aceste comisioane; (la 14-12-2022, Articolul 101 din Capitolul XIV a fost completat de Punctul 51, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) b^2) cuantumul agregat al remunerației, defalcat pentru persoanele aflate în structura de conducere și pentru persoanele cu funcții-cheie; (la 14-12-2022, Articolul 101 din Capitolul XIV a fost completat de Punctul 51, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) c) denumirea și sediul depozitarului;d) orice alte informații cerute de normele adoptate de A.S.F.. + Articolul 102(1) Administratorul transmite lunar A.S.F. un raport privind investițiile fiecărui fond de pensii facultative și ale administratorului, realizate în nume propriu. (la 14-12-2022, Alineatul (1) din Articolul 102 , Capitolul XIV a fost modificat de Punctul 52, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) (2) A.S.F. elaborează raportul-cadru, care trebuie să conțină:a) structura portofoliului de investiții din perioada de raportare, atât pentru fondul de pensii facultative, cât și pentru administrator;b) procentul activelor unui fond de pensii facultative și ale administratorului investit într-o singură societate sau în fiecare clasă de active ale acesteia;c) procentul activelor unui fond de pensii facultative investit, în cazul activelor unui singur emitent;d) principalele piețe pe care operează în numele fondului de pensii facultative;e) modul de transmitere și publicare ale acestuia;f) alte elemente stabilite prin reglementările A.S.F. (la 14-12-2022, Alineatul (2) din Articolul 102 , Capitolul XIV a fost modificat de Punctul 52, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) (3) A.S.F. poate să solicite administratorilor, membrilor consiliilor de administrație ale acestora și altor manageri, directori sau persoane însărcinate cu controlul acestora să furnizeze informații privind toate aspectele activității sau să le pună la dispoziție toate documentele.(4) A.S.F. poate controla relațiile dintre administratori și alți administratori sau societăți comerciale, atunci când administratorul transferă atribuții acestora din urmă, care influențează situația financiară a administratorului sau care sunt relevante pentru o supraveghere eficientă.(5) A.S.F. poate obține periodic declarația privind politica de investiții, conturile anuale și rapoartele anuale, precum și toate documentele necesare supravegherii. Acestea pot include documente cum ar fi:a) rapoarte interne intermediare;b) evaluări actuariale și previziuni detaliate;c) studii privind activele și pasivele;d) dovezi ale respectării principiilor politicii de investiții;e) dovezi ale plății contribuțiilor conform planificării;f) rapoarte ale persoanelor responsabile cu auditul conturilor anuale.(6) A.S.F. poate efectua inspecții la fața locului la sediul administratorului și, dacă este cazul, cu privire la funcțiile externalizate, pentru a verifica dacă activitățile se derulează în conformitate cu normele de control. + Articolul 103(1) Administratorul îl informează anual, în scris, pe fiecare participant, la ultima adresă comunicată, despre activul personal, respectiv numărul de unități de fond și valoarea acestora, precum și despre situația administratorului.(2) Administratorul transmite participantului și beneficiarului sau, după caz, reprezentanților acestora, în termen de 10 zile calendaristice, orice informație relevantă privind schimbarea regulilor schemei de pensii facultative.(3) Administratorul pune, la cerere, la dispoziție participanților și beneficiarilor sau, după caz, reprezentanților acestora declarația privind politica de investiții prevăzută la art. 10 alin. (2) lit. c), conturile și rapoartele anuale.(4) Fiecare participant sau beneficiar primește, de asemenea, la cerere, informații detaliate și de substanță privind riscul investiției, gama de opțiuni de investiții, dacă este cazul, portofoliul existent de investiții, precum și informații privind expunerea la gradul de risc și costurile legate de investiții.(5) În cazul în care participantul sau beneficiarul solicită, pe lângă informările obligatorii la care are dreptul potrivit alin. (1)-(4), informații suplimentare privind participarea sa la un fond de pensii facultative, administratorul este obligat să îi ofere, contra cost, aceste informații.(6) Tariful serviciului prevăzut la alin. (5) se stabilește anual de către A.S.F..(7) În cazul în care un participant la o schemă de pensii facultative din România își schimbă locul de muncă, domiciliul sau reședința într-un alt stat membru al Uniunii Europene ori aparținând Spațiului Economic European, administratorul îi va comunica în scris informații adecvate referitoare la drepturile sale de pensie facultativă și opțiunile sale posibile în acest caz. + Articolul 104(1) Administratorul elaborează și transmite A.S.F., până la data de 15 aprilie, un raport anual care oferă o imagine reală și corectă a fondurilor de pensii facultative administrate, care să cuprindă:a) situațiile activelor și pasivelor, ale veniturilor și cheltuielilor pentru fiecare fond de pensii facultative administrat;b) situațiile activelor și pasivelor, contul de profit și pierdere privind activitatea proprie;c) situația comisioanelor plătite pentru depozitar, administrator și alte situații privind cheltuielile solicitate de A.S.F.;d) numărul de participanți la fiecare schemă de pensii facultative;e) alte informații solicitate de A.S.F..(2) Raportul prevăzut la alin. (1) se aprobă de un auditor avizat de A.S.F., care prezintă inclusiv concluzii privind respectarea strategiei investiționale prezentate de administrator. Prevederile art. 81 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.(3) Informațiile cuprinse în raportul prevăzut la alin. (1) trebuie să fie coerente, complete și clar prezentate. + Articolul 104^1(1) A.S.F. efectuează verificări asupra evidențelor contabile ale administratorului și ale fondurilor de pensii facultative administrate.(2) În aplicarea dispozițiilor alin. (1), administratorii fondurilor de pensii facultative administrate pun la dispoziția A.S.F. registrele contabile, evidențe contabile, rapoarte contabile, documente de afaceri și orice alte înscrisuri solicitate de A.S.F. În același scop, A.S.F. poate solicita informații sau înscrisuri și altor persoane cu care administratorii fondurilor de pensii facultative administrate au sau au avut raporturi economice sau juridice. (la 14-12-2022, Capitolul XIV a fost completat de Punctul 53, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) + Capitolul XV Depozitarul activelor + Articolul 105Administratorul poate încheia contracte de depozitare cu un singur depozitar pentru toate fondurile de pensii facultative administrate. + Articolul 106(1) Depozitarul se supune controlului Băncii Naționale a României și A.S.F.. Acesta trebuie să prezinte suficiente garanții financiare și profesionale pentru a-și putea desfășura eficient activitățile care îi revin ca depozitar și pentru a-și îndeplini obligațiile aferente acestei funcții.(2) Depozitarul poate încheia contracte de depozitare cu mai mulți administratori, cu condiția de a păstra activele, operațiunile și înregistrările fiecărui fond de pensii facultative separat pentru fiecare fond, precum și separat de propriile active.(3) Depozitarul nu trebuie să fie persoană afiliată administratorului. + Articolul 107(1) Depozitarul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:a) obiectul de activitate autorizat de Banca Națională a României să cuprindă activități de depozitare a activelor financiare ale fondurilor de pensii facultative;b) să dețină avizul A.S.F. pentru desfășurarea activității de depozitare a fondurilor de pensii facultative;c) să nu se afle în procedură de supraveghere specială sau de administrare specială;d) să îndeplinească alte cerințe prevăzute în normele elaborate de A.S.F., cu consultarea Băncii Naționale a României;e) să nu acorde credite, sub orice formă, administratorului fondului de pensii facultative.f) să desemneze o persoană responsabilă cu activitatea de depozitare, care este avizată de către A.S.F. (la 14-12-2022, Alineatul (1) din Articolul 107 , Capitolul XV a fost completat de Punctul 54, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) (2) Angajații sau membrii organelor de conducere ale depozitarului nu pot fi membri ai consiliului de administrație sau angajați ai administratorului fondului de pensii facultative ale cărui active le păstrează. + Articolul 108În exercitarea atribuțiilor sale depozitarul este obligat:a) să primească și să păstreze în siguranță înregistrările referitoare la toate activele fondului de pensii facultative;b) să păstreze înregistrările referitoare la valorile mobiliare în formă dematerializată, care constituie activele fondului de pensii facultative;c) să calculeze și să înștiințeze, în fiecare zi lucrătoare, administratorul despre valoarea netă a activelor fondului de pensii facultative;d) să actualizeze înregistrările în conturi;e) să transmită administratorului informații privind activele fondurilor de pensii facultative;f) să îndeplinească instrucțiunile administratorului, cu excepția cazului în care acestea sunt contrare legislației în vigoare ori actelor constitutive ale acestuia;g) să transmită A.S.F. informațiile și raportările privind activele fondului de pensii facultative, în condițiile și la termenele stabilite prin normele elaborate de aceasta. + Articolul 109Modelul contractului-cadru de depozitare elaborat de A.S.F. cuprinde clauze privind:a) obligațiile depozitarului și ale administratorului;b) comisionul depozitarului și modul de calcul al acestuia;c) răspunderea contractuală a părților și alte elemente prevăzute în normele elaborate de A.S.F.. + Articolul 110(1) Depozitarul este responsabil față de administrator, participanți și beneficiari în privința oricărui prejudiciu suferit de aceștia ca rezultat al neîndeplinirii obligațiilor sau al îndeplinirii necorespunzătoare a acestora.(2) Depozitarul nu este exonerat de răspundere și răspunderea sa nu poate fi limitată prin încredințarea obligațiilor sale unei alte entități, sub sancțiunea nulității.(3) A.S.F. verifică respectarea conformității contractului de depozitare cu clauzele stabilite prin modelul contractului-cadru de depozitare.(4) A.S.F. emite reglementări privind:a) criteriile de avizare și de retragere a avizului pentru depozitar, cu consultarea Băncii Naționale a României;b) obligațiile depozitarului în domeniul reglementat de prezenta lege;c) contractul-cadru de depozitare și procedura de modificare a acestuia;d) calculul și plata comisionului de depozitare;e) procedura de avizare și de retragere a avizului persoanei prevăzute la art. 107 alin. (1) lit. f). (la 14-12-2022, Alineatul (4) din Articolul 110 , Capitolul XV a fost modificat de Punctul 55, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) + Articolul 111A.S.F. poate obliga administratorul să înlocuiască depozitarul în cazul în care nu mai este îndeplinită una dintre condițiile prevăzute la art. 107 și 108. + Articolul 112În situația rezilierii contractului de depozitare, depozitarul transmite altui depozitar activele din depozitul său, precum și copiile evidențelor privind îndeplinirea obligațiilor sale, în condițiile legii, într-o perioadă stabilită de comun acord, aprobată de A.S.F., cu asigurarea continuității îndeplinirii obligațiilor contractuale. + Articolul 113Activele fondului de pensii facultative nu pot face obiectul executării silite împotriva depozitarului și nici al unei tranzacții. + Articolul 114(1) De la data aderării României la Uniunea Europeană poate fi depozitar în sensul prezentei legi și orice entitate autorizată în această calitate pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European.(2) Depozitarii care au fost autorizați, avizați sau supuși unei proceduri similare în vederea funcționării ca depozitar al activelor fondurilor de pensii facultative într-un stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European sunt exceptați de la cerința avizării de către A.S.F.. + Capitolul XVI Provizioane tehnice și garanții reglementate și supravegheate de A.S.F. + Articolul 115(1) Administratorul trebuie să mențină permanent un volum al provizioanelor tehnice corespunzător obligațiilor financiare rezultate din prospectele schemelor de pensii facultative administrate. (la 14-12-2022, Alineatul (1) din Articolul 115 , Capitolul XVI a fost modificat de Punctul 56, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) (2) Administratorul care administrează scheme de pensii facultative în care sunt prevăzute măsuri de protecție împotriva riscurilor biometrice și/sau garanții cu privire la performanțele investițiilor ori un nivel stabilit al beneficiilor trebuie să asigure provizioane tehnice pentru toate aceste scheme.(3) Administratorul trebuie să dețină permanent un nivel suficient și corespunzător de active pentru a acoperi provizioanele tehnice privind toate schemele de pensii facultative administrate.(3^1) Activele care acoperă provizionul tehnic nu pot fi cesionate, grevate de sarcini, nu pot face obiectul executării silite sau al unor măsuri asigurătorii împotriva administratorului și/sau a depozitarului, sub sancțiunea nulității absolute a acestora, și nu intră în masa credală a administratorului și/sau a depozitarului până la momentul îndeplinirii obligațiilor pentru care acestea au fost constituite. (la 22-02-2023, Articolul 115 , Capitolul XVI a fost completat de Punctul 57, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) Notă
Conform alineatului (2) al articolului VIII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, entitățile reglementate prin Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare, au obligația de a se conforma prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
Conform articolului X din același act normativ, prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția art. I pct. 58-62 și art. II pct. 57-61, care intră în vigoare la 10 zile de la data expirării termenului prevăzut la art. VIII alin. (2).(4) Calculul provizioanelor tehnice se efectuează anual. Calculul poate fi efectuat o dată la 3 ani, dacă administratorul prezintă A.S.F. și/sau participanților un raport asupra modificărilor survenite în anii respectivi. Raportul trebuie să reflecte modificările provizioanelor tehnice și schimbările survenite în riscurile acoperite.(5) Calculul provizioanelor tehnice se efectuează și se certifică de către un actuar sau de către un alt specialist în acest domeniu, inclusiv de către un auditor, în conformitate cu legislația națională, pe baza metodelor actuariale stabilite prin normele A.S.F. și cu respectarea următoarelor principii:a) nivelul minim al provizioanelor tehnice se calculează conform unei evaluări actuariale suficient de prudente, luându-se în considerare toate angajamentele contractate de administrator în materie de prestații și cotizații în cadrul schemelor de pensii facultative pe care le administrează. Acesta trebuie să acopere pensiile facultative și prestațiile deja în plată și, de asemenea, să reflecte angajamentele rezultate din drepturile de pensie acumulate ale participanților. Prognozele economice și actuariale pentru evaluarea angajamentelor se aleg în mod prudent, luându-se în considerare, dacă este cazul, o marjă adecvată pentru variații nefavorabile;b) ratele maxime ale dobânzii utilizate se aleg în mod prudent și se determină în conformitate cu legislația națională. Aceste rate prudente ale dobânzii se calculează luându-se în considerare:– randamentul activelor corespunzătoare deținute de administrator și randamentul viitor al investițiilor; și/sau– randamentele obligațiilor de stat sau de înaltă calitate;c) tabelele biometrice folosite pentru calculul provizioanelor tehnice se bazează pe principii prudente, ținându-se cont de principalele caracteristici ale grupului de participanți și ale schemelor de pensii facultative, în special de evoluția prevăzută pentru riscurile relevante;d) metodele și baza de calcul pentru provizioanele tehnice rămân în general constante de la un exercițiu financiar la altul. Discontinuitățile pot fi justificate de schimbarea legislației ori a condițiilor economice sau demografice pe care se bazează provizioanele.(6) A.S.F. poate stabili cerințe suplimentare pentru calcularea provizioanelor tehnice, în cazul în care consideră această măsură necesară pentru protejarea corespunzătoare a intereselor participanților.(7) A.S.F. poate permite administratorului să dețină temporar active sub nivelul provizioanelor tehnice, cu condiția realizării unui plan concret și fezabil de acoperire a provizioanelor, în conformitate cu prevederile alin. (3). Cerințele pe care trebuie să le îndeplinească planul de acoperire a provizioanelor se stabilesc prin normele adoptate de A.S.F..(8) Prevederile alin. (7) nu se aplică în cazul desfășurării activităților în condițiile art. 29 alin. (3). + Articolul 116(1) În vederea protejării interesului participanților și beneficiarilor, prin contribuția administratorilor și furnizorilor de pensii facultative, după caz, se constituie Fondul de garantare a pensiilor reglementate și supravegheate de A.S.F., denumit în continuare Fond de garantare.(2) Fondul de garantare este destinat plății drepturilor participanților și beneficiarilor fondurilor de pensii facultative, în cazul imposibilității asigurării lor de către administratori sau furnizori de pensii facultative, după caz.(3) Modul de constituire, regimul juridic, modul de utilizare a Fondului de garantare a pensiilor private, precum și nivelul și periodicitatea plății contribuției la acesta se stabilesc prin lege specială. (la 31-10-2008, Alin. (3) al art. 116 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 201 din 21 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 728 din 28 octombrie 2008. ) (4) Abrogat. (la 31-10-2008, Alin. (4) al art. 116 a fost abrogat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 201 din 21 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 728 din 28 octombrie 2008. ) (5) Abrogat. (la 31-10-2008, Alin. (5) al art. 116 a fost abrogat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 201 din 21 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 728 din 28 octombrie 2008. ) (6) Abrogat. (la 31-10-2008, Alin. (6) al art. 116 a fost abrogat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 201 din 21 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 728 din 28 octombrie 2008. ) (7) Abrogat. (la 31-10-2008, Alin. (7) al art. 116 a fost abrogat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 201 din 21 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 728 din 28 octombrie 2008. ) (8) Abrogat. (la 31-10-2008, Alin. (8) al art. 116 a fost abrogat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 201 din 21 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 728 din 28 octombrie 2008. ) + Articolul 117Modificarea nivelului contribuției la Fondul de garantare se face cu avizul A.S.F.. + Articolul 118Sumele depuse la Fondul de garantare nu pot fi urmărite silit. + Articolul 119A.S.F. adoptă norme privind procedurile de organizare și funcționare a comitetului prevăzut la art. 116 alin. (4), precum și de efectuare a controlului, a monitorizării și de luare a deciziilor de către acest comitet, procedura și condițiile de efectuare a plăților de la și către Fondul de garantare, recuperarea plăților avansate din Fondul de garantare și alte aspecte referitoare la Fondul de garantare. + Capitolul XVII Răspunderea juridică + Articolul 120(1) Încălcarea prevederilor prezentei legi sau ale normelor emise în aplicarea acesteia atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz. (la 22-10-2007, Alin. (1) al art. 120 a fost modificat de pct. 8 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 112 din 10 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 710 din 22 octombrie 2007. ) (2) Administratorul sau angajatorul, după caz, răspunde față de participanți pentru prejudiciile rezultate din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor ce îi revin, cu excepția situațiilor ce constituie cazuri de forță majoră.(3) Orice persoană care se consideră vătămată ca urmare a neaplicării prevederilor prezentei legi are dreptul de a se adresa instanțelor judecătorești competente. + Articolul 120(1) Încălcarea de către administrator, depozitar, auditorul financiar și de către agentul de marketing a prevederilor prezentei legi, a reglementărilor emise în aplicarea acesteia și a reglementărilor interne proprii atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz.(2) Administratorul, depozitarul, auditorul financiar, agentul de marketing sau angajatorul, după caz, răspunde față de participanți și beneficiari, după caz, pentru prejudiciile rezultate din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor ce îi revin, cu excepția situațiilor ce constituie cazuri de forță majoră.(3) Persoanele fizice din structura de conducere a administratorului răspund pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi și ale reglementărilor A.S.F. emise în aplicarea acesteia, aplicabile administratorului.(4) Orice persoană care se consideră vătămată ca urmare a neaplicării prevederilor prezentei legi are dreptul de a se adresa instanțelor judecătorești competente. (la 22-02-2023, Articolul 120, Capitolul XVII a fost modificat de Punctul 58, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) Notă

Conform articolului X din același act normativ, prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția art. I pct. 58-62 și art. II pct. 57-61, care intră în vigoare la 10 zile de la data expirării termenului prevăzut la art. VIII alin. (2). + Articolul 120^1(1) A.S.F. aplică sancțiuni și măsuri administrative pentru încălcarea prevederilor prezentei legi și reglementărilor emise în aplicarea acesteia.(2) Sancțiunile și măsurile administrative prevăzute la alin. (1) sunt eficace, proporționale și cu efect de descurajare.(3) La stabilirea tipului și cuantumului sancțiunii sau măsurilor administrative dispuse în temeiul exercitării competențelor sale conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2012, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare, și ale prezentei legi, A.S.F. are în vedere principiul proporționalității și al raționamentului calificat, precum și toate circumstanțele relevante ale săvârșirii faptei, inclusiv următoarele aspecte, după caz:a) gravitatea și durata încălcării;b) gradul de răspundere care revine persoanei fizice sau juridice responsabile de încălcare;c) importanța profiturilor obținute sau a veniturilor rezultate din evitarea pierderilor de către persoana fizică sau juridică responsabilă, în măsura în care acestea pot fi determinate;d) prejudiciile suferite de participanți sau de beneficiarii acestora ca urmare a încălcării, în măsura în care acestea pot fi determinate;e) măsura în care persoana fizică sau juridică responsabilă cooperează cu A.S.F. în vederea remedierii faptelor constatate;f) încălcările anterioare săvârșite de persoana fizică sau juridică responsabilă;g) eventualele măsuri luate de către contravenient, ulterior săvârșirii faptei, pentru a limita pagubele, pentru acoperirea prejudiciului sau pentru remedierea deficiențelor produse prin săvârșirea faptei. (la 22-02-2023, Capitolul XVII a fost completat de Punctul 59, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) + Articolul 120^2(1) A.S.F. poate să dispună măsuri administrative de prevenire a unor situații de natură să afecteze buna funcționare a sistemului de pensii facultative sau măsuri de remediere a unor deficiențe.(2) A.S.F. poate aplica următoarele măsuri administrative:a) anularea votului sau suspendarea exercițiului dreptului de vot al acționarilor, în cazurile în care nu mai îndeplinesc cerințele legale privind calitatea acționariatului unui administrator care desfășoară o politică individuală sau comună care periclitează asigurarea unei gestiuni sănătoase și prudente a administratorului și a fondului, în detrimentul participanților și beneficiarilor acestora;b) limitarea sau interzicerea, pe o perioadă cuprinsă între 90 și 180 de zile, a anumitor operațiuni ale administratorului reglementate de lege;c) restrângerea exercițiului administratorului de a dispune de propriile active sau interzicerea acestui drept;d) o declarație publică în care se indică persoana fizică sau juridică responsabilă și natura încălcării, care se va emite de A.S.F. în forma unui act administrativ individual emis în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2012, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare, și va fi publicat în Buletinul A.S.F.;e) o decizie prin care i se cere persoanei fizice sau juridice responsabile să înceteze comportamentul respectiv și să se abțină de la repetarea comportamentului respectiv;f) atenționarea persoanelor responsabile pentru faptele constatate de o gravitate scăzută;g) dispunerea unui plan de măsuri în scopul remedierii deficiențelor constatate și/sau prevenirii apariției/materializării unor riscuri în activitate.(3) Măsurile administrative prevăzute la alin. (2) pot fi aplicate distinct sau împreună cu sancțiunile principale sau complementare prevăzute la art. 121 alin. (2). (la 22-02-2023, Capitolul XVII a fost completat de Punctul 59, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) Notă

Conform articolului X din același act normativ, prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția art. I pct. 58-62 și art. II pct. 57-61, care intră în vigoare la 10 zile de la data expirării termenului prevăzut la art. VIII alin. (2). + Articolul 121(1) Constituie contravenții, în măsura în care nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii, infracțiuni, următoarele fapte:a) nerespectarea de către administrator, de către persoanele care fac parte din structura de conducere a acestuia, de către persoanele care dețin funcții-cheie și/sau de către persoanele care exercită în fapt sau în drept funcții de conducere sau alte activități prevăzute de prezenta lege și de reglementările A.S.F.:1. a obligațiilor prevăzute în cuprinsul prezentei legi și în reglementările A.S.F. emise în aplicarea acesteia;2. a măsurilor prevăzute prin actele de autorizare, supraveghere, reglementare și control ale A.S.F.;3. a prevederilor existente în reglementările proprii ale administratorului în domeniul pensiilor facultative;b) neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor depozitarului;c) nerespectarea de către acționarii administratorului a prevederilor art. 20 alin. (1);d) nerespectarea de către administrator a prevederilor art. 44 alin. (3) și (4);e) nerespectarea de către administrator a obligațiilor prevăzute la art. 76 alin. (7);f) depășirea de către administrator a plafoanelor prevăzute la art. 87 alin. (1) și (4);g) investirea de către administrator în categoriile de active prevăzute la art. 90 alin. (1);h) nerespectarea de către administrator a prevederilor art. 92 alin. (2) privind metoda de calcul al comisioanelor;i) nerespectarea de către administrator a prevederilor art. 97 și nerespectarea de către administratori, depozitari, precum și de către persoanele afiliate lor a prevederilor art. 98 alin. (1);j) nerespectarea de către administrator a termenelor prevăzute la art. 100 alin. (1), art. 102 alin. (1), art. 103 alin. (1) și la art. 104;k) nerespectarea de către administrator a dispozițiilor prevăzute la art. 3-13 din Regulamentul (UE) 2019/2.088 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind informațiile privind durabilitatea în sectorul serviciilor financiare, cu modificările și completările ulterioare, și ale reglementărilor adoptate în aplicarea acestuia;l) nerespectarea de către administrator, depozitar sau de către persoanele care fac parte din structura de conducere a acestora a prevederilor art. 115 referitoare la provizionul tehnic;l^1) nerespectarea dispozițiilor art. 5-7 din Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iunie 2020 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investițiile durabile și de modificare a Regulamentului (UE) 2019/2.088, cu modificările și completările ulterioare; (la 07-04-2023, Alineatul (1) din Articolul 121 , Capitolul XVII a fost completat de Articolul 15, Capitolul II din LEGEA nr. 65 din 27 martie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 28 martie 2023 ) m) împiedicarea exercitării drepturilor conferite A.S.F. de către lege, precum și refuzul nejustificat al oricărei persoane de a răspunde solicitărilor A.S.F. în exercitarea atribuțiilor care îi revin, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2012, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare, și ale prezentei legi;n) nerespectarea de către depozitar, auditorul financiar și agentul de marketing a obligațiilor în legătură cu activitatea desfășurată în cadrul sistemului de pensii facultative, a reglementărilor interne proprii, precum și a măsurilor stabilite prin actele de autorizare, supraveghere, reglementare și control ale A.S.F.;o) nerespectarea de către persoana responsabilă cu activitatea de depozitare, prevăzută la art. 107 alin. (1) lit. f), și de către persoana responsabilă cu activitatea de marketing, prevăzută la art. 74^1 alin. (2), a obligațiilor prevăzute în cuprinsul prezentei legi și în reglementările A.S.F. emise în aplicarea acesteia, în legătură cu activitatea desfășurată în cadrul sistemului de pensii facultative.(2) Săvârșirea de către persoana fizică sau juridică a vreuneia dintre faptele prevăzute la alin. (1) se sancționează cu:a) avertisment scris;b) amendă contravențională;c) interzicerea dreptului de a ocupa funcții care necesită aprobarea, de către A.S.F., pentru o perioadă cuprinsă între 1 an și 5 ani de la data comunicării deciziei de sancționare sau de la o altă dată prevăzută expres în decizie;d) retragerea autorizării administratorului, a avizului depozitarului, a avizului auditorului financiar și a avizului agentului de marketing;e) retragerea avizului/autorizării acordat/acordate persoanelor din structura de conducere a administratorului, persoanelor cu funcții-cheie, persoanei responsabile cu activitatea de marketing, prevăzută la art. 74^1 alin. (2), sau persoanei responsabile cu activitatea de depozitare, prevăzută la art. 107 alin. (1) lit. f);f) interzicerea desfășurării unor activități ce cad sub incidența prezentei legi pe o perioadă cuprinsă între 90 și 365 de zile de la data comunicării deciziei de sancționare sau de la o altă dată prevăzută expres în decizie.(3) Sancțiunile principale prevăzute la alin. (2) lit. a) sau b) pot fi aplicate cumulativ cu oricare dintre sancțiunile complementare prevăzute la alin. (2) lit. c)-f).(4) Prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, limitele amenzilor se stabilesc după cum urmează:a) pentru persoanele juridice: de la 0,1% la 5% din cifra de afaceri realizată conform celor mai recente situații financiare anuale auditate, depuse la organele competente;b) pentru persoanele fizice: de la 2.000 de lei la 2.000.000 de lei.(5) Amenzile contravenționale stabilite prin lege și aplicate de Consiliul A.S.F. se fac venit la bugetul de stat.(6) A.S.F. poate aplica sancțiuni persoanei juridice supravegheate și persoanelor fizice prevăzute la alin. (1) lit. a) și o) cărora le este imputabilă respectiva contravenție, în situația în care constată săvârșirea unei fapte contravenționale prevăzute la alin. (1).(7) Persoanele fizice prevăzute la alin. (6) sunt ținute, potrivit legii, și la repararea prejudiciilor patrimoniale cauzate prin fapta constituind contravenție. Dacă fapta este imputabilă mai multor persoane, acestea sunt ținute solidar la repararea prejudiciului cauzat.(8) La individualizarea sancțiunii se va ține seama de circumstanțele personale și reale ale săvârșirii faptei și de conduita făptuitorului.(9) Dacă aceeași persoană a săvârșit mai multe contravenții, sancțiunea se aplică pentru fiecare contravenție.(10) În cazul în care la săvârșirea unei contravenții au participat mai multe persoane, sancțiunea se va aplica fiecăreia separat.(11) Contravențiile se constată de către persoanele din cadrul A.S.F. care au atribuții privind autorizarea, supravegherea și/sau controlul respectării dispozițiilor legale și ale reglementărilor aplicabile sistemului de pensii private ori de către alte persoane împuternicite în acest scop, prin decizie a președintelui A.S.F.(12) În cazul constatării contravențiilor prevăzute la alin. (1), în cadrul activității de autorizare, supraveghere sau control, A.S.F. dispune, prin emiterea de acte individuale, aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin. (2).(13) În cadrul activității de supraveghere și control, A.S.F. poate dispune, prin acte individuale, extinderea investigațiilor, luarea de măsuri conservatorii și/sau audierea persoanelor vizate de actele de verificare. (la 22-02-2023, Articolul 121, Capitolul XVII a fost modificat de Punctul 60, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) Notă

Conform articolului X din același act normativ, prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția art. I pct. 58-62 și art. II pct. 57-61, care intră în vigoare la 10 zile de la data expirării termenului prevăzut la art. VIII alin. (2). + Articolul 122(1) În ceea ce privește procedura de stabilire și constatare a contravențiilor, de aplicare a sancțiunilor, prevederile prezentei legi derogă de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare. (la 31-10-2008, Art. 122 a fost modificat de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 201 din 21 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 728 din 28 octombrie 2008. ) (2) Prin derogare de la prevederile art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, în cazul constatării a două sau mai multe contravenții prin același act, se aplică sancțiunea cea mai mare, majorată cu până la 50%, după caz, cu respectarea prevederilor art. 120^1 alin. (3). (la 22-02-2023, Articolul 122 din Capitolul XVII a fost completat de Punctul 61, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) (3) Prin derogare de la prevederile art. 28 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, în cazul sancțiunilor aplicate pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 121 alin. (1), persoanele sancționate achită integral amenda contravențională stabilită în decizia A.S.F. de sancționare, în termen de cel mult 15 zile de la data comunicării acesteia. (la 22-02-2023, Articolul 122 din Capitolul XVII a fost completat de Punctul 61, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) Notă

Conform articolului X din același act normativ, prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția art. I pct. 58-62 și art. II pct. 57-61, care intră în vigoare la 10 zile de la data expirării termenului prevăzut la art. VIII alin. (2). + Articolul 122^1(1) Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, contravențiile prevăzute de prezenta lege se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârșirii faptei.(2) În cazul contravențiilor continue, termenul de 3 ani prevăzut la alin. (1) curge, conform prevederilor art. 13 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, de la data încetării săvârșirii faptei. (la 14-12-2022, Articolul 122^1 din Capitolul XVII a fost modificat de Punctul 62, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) + Articolul 122^2(1) Raportarea către A.S.F. a încălcărilor prevederilor prezentei legi se realizează în conformitate cu reglementările emise de A.S.F.(2) A.S.F. stabilește căi de comunicare independente și autonome, care sunt sigure și garantează confidențialitatea, pentru primirea raportărilor privind încălcările prevederilor prezentei legi, denumite în continuare metode de comunicare securizate.(3) Metodele de comunicare securizate sunt considerate independente și autonome, în condițiile în care acestea îndeplinesc cumulativ următoarele criterii:a) sunt separate de căile de comunicare generale ale A.S.F., inclusiv de cele prin care A.S.F. comunică pe plan intern și cu părți terțe în cadrul activității sale obișnuite;b) sunt concepute, stabilite și utilizate într-un mod care garantează caracterul complet, integritatea și confidențialitatea informațiilor și împiedică accesul angajaților neautorizați ai A.S.F.;c) permit stocarea durabilă a informațiilor, în conformitate cu reglementările emise de A.S.F., pentru a permite investigații suplimentare. A.S.F. păstrează evidențele prevăzute în prezenta literă într-o bază de date confidențială și sigură.(4) Metodele de comunicare securizate permit raportarea încălcărilor cel puțin în următoarele moduri:a) raportarea scrisă a încălcărilor, în format electronic sau pe suport hârtie;b) raportarea orală a încălcărilor prin intermediul liniilor telefonice, indiferent dacă este înregistrată sau neînregistrată;c) întâlnirea cu angajați specializați ai A.S.F., dacă este cazul.(5) Raportarea de către angajații din cadrul administratorilor sau din cadrul depozitarilor, prevăzută la alin. (1), nu se consideră încălcare a vreunei restricții privind divulgarea de informații impuse prin contract sau prin orice act cu putere de lege sau act administrativ și nu atrage răspunderea persoanei care notifică în legătură cu acea raportare. (la 14-12-2022, Capitolul XVII a fost completat de Punctul 63, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 14 decembrie 2022 ) + Articolul 123(1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă:a) fapta de a utiliza contribuția la fondul de pensii în alte scopuri decât cele prevăzute de prezenta lege;b) fapta de a utiliza lichiditățile bănești ale unui participant la un fond de pensii în alte scopuri decât cele prevăzute de prezenta lege;c) administrarea sau modificarea neautorizată a schemelor de pensii facultative.(2) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă desfășurarea fără drept a unei activități pentru care prezenta lege prevede obligația deținerii unei autorizații ori a unui aviz din partea A.S.F..(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au produs consecințe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate. (la 01-02-2014, Art. 123 a fost modificat de pct. 2 al art. 179 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. ) + Capitolul XVIII Dispoziții tranzitorii și finale + Articolul 124Prevederile prezentei legi se completează, în măsura în care nu contravin, cu actele normative în vigoare. + Articolul 124^1Autoritățile și instituțiile publice furnizează în mod gratuit A.S.F. informațiile solicitate în scopul îndeplinirii de către aceasta a atribuțiilor care îi revin potrivit prevederilor prezentei legi. (la 22-10-2007, Art. 124^1 a fost introdus de pct. 13 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 112 din 10 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 710 din 22 octombrie 2007. ) + Articolul 125În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, A.S.F. elaborează norme, aprobate prin hotărâre a președintelui acesteia, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. + Articolul 126La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 249/2004 privind pensiile ocupaționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 5 iulie 2004, cu modificările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare.*Prezenta lege transpune prevederile:a) Directivei Consiliului 98/49/CE din 29 iunie 1998 privind protecția drepturilor la pensie suplimentară ale salariaților și persoanelor care desfășoară activități independente, care se deplasează în cadrul Comunității, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 209 din 25 iulie 1998;b) art. 15, 16 și 17 din Directiva 85/611/CEE de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind anumite organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. 375 din 31 decembrie 1985, cu modificările ulterioare;c) abrogată; (la 07-02-2020, Litera c) a fost abrogată de Articolul 159, Capitolul XVI din LEGEA nr. 1 din 6 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 08 ianuarie 2020 ) d) Directivei 2014/50/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind cerințele minime de creștere a mobilității lucrătorilor între statele membre prin îmbunătățirea dobândirii și a păstrării drepturilor la pensie suplimentară, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 128 din 30 aprilie 2014. (la 01-12-2018, Mențiunea privind transpunerea normelor Uniunii Europene a fost completată de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 280 din 26 noiembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1008 din 28 noiembrie 2018 ) Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
BOGDAN OLTEANU
PREȘEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIUBucurești, 22 mai 2006.Nr. 204.
EMITENT |